Leo si Chico - Miercurea fara cuvinte S22/23

 

♦ particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana♦

Protestul jucariilor - Poveste plecata de la o imagine

Potecuta, a lansat aseara o provocare - Poveste în 400 cuvinte...

Sorry, nu am reusit... Mi-e teamaa sa spun - dar am 670 cuvinte, conform "Wörter zähler" (cica sunt 29 fraze, cu cca.23,2 cuvinte pe fraza; timp general de citire 5,2 minute). Asta e... acum ce sa fac?! Ce sa scurtez, ce sa tai?!?

A fost o data ca niciodata, a fost odata un Ursulet-de-plus care a schimbat istoria omenirii.

Era pe vremea energiilor regenerabile, când robotii dominau lumea si omenirea prea îmbatrânita, traia în izolare, total dependenta de "ajutorul" roboţilor humanoizi. 

Adultii, conectati direct la banca centrala de date, traiau separati unii de altii, de teama accidentelor, violentelor sau a blolilor. Putinii copii, obtinuti prin metoda in vitro, erau crescuti si educati de roboţi autonomi, în Matérnita - centrul orasului din beton si sticla, denumit Orasul Gri.

Matérnita – era o cladire circulara, înconjurata de cladirea azil, în care-si duceau zilele oamenii cu intensitatea biocurenților neuronali redusa. De aici, linear, precum razele soarelui, erau construite celule pentru cei a caror materie cenusie putea fi folosita de roboţii-ingineri, roboţii-zburători, roboţii-educatori si altele tipuri de roboti.

În viata tuturor pe atunci, exista doar alb, negru sau gri. Orice idee era analizata pe toate partile si orice fir era despicat în patru. Austeritatea era pe atunci, cea mai importanta calitate a vietii.

Matérnita pastra în sala centrala, jucarii chiar din-naitea epocii telefoanelor androide. Acolo erau expusi ursuleti, catelusi, pisicute, papusele, masinute si tot felul de alte jucarii, prafuite de vreme. Imediat ce învatau sa mearga, copiii erau adusi în aula cu rafturi doar pentru a le fi explicat ca aceste jucarii pot transmite boli, sunt focare de infectii si ca atingerea lor poate provoca afectiuni alergice.

Ursuletul-de-plus se saturase sa tot vada copii cu ochii goi, îmbracati în uniforme cenusii, crescuti în fata monitoarelor, la lumina artificiala de catre robotei. Îi era atât de dor de caldura bratelor unui copil vesel. Voia sa simta din nou iubirea unui copil, ca în urma cu o suta de ani. Ar fi dat orice pentru o mângâiere. De multe ori visa cum doi frati îl doresc cu aceeasi intensitate si fiecare îl trage de câte o labuta, sa fie doar al lui. Când se trezea si vedea realitatea, se gândea ca mai bine s-ar lasa dezmembrat în disputa, de doi fratiori, decâtsa stea acolo inutil, pe raft!

Într-o zi Ursuletul-de-plus a provocat celalalte jucarii la revolta. A strigat cât a putut de tare "Trebuie sa redam culoare vietii!" si la acel strigat-semnal, toate jucariile au sarit de pe rafturi direct în bratele copiilor care tocmai erau condusi prin expozitie. Luati prin surprindere, robotilor autonomi li s-au blocat circuitele - niciunul din programele lor nu a prevazut un asemenea scenariu! A avut loc un blackout general.

Copiii cu inocenta lor si-au îmbratisat jucarioarele, le-au scuturat de praf si asa au descoperit ca pisicuta e galbuie, catelusul are zgarda rosie, masinuta e albastra, ursuletul e maro... Iesind din cladire, la soare, copii au capatat bujori în obrajori, pistrui si unora li s-a facut parul balai.

Batrânii orasului, înduiosati de imaginea copiilor cu jucarioare în brate si-au amintit brusc despre Șotron, Prinselea, Strigatelea... Când celulele adultilor s-au deschis, multimea de umanoizi palizi si slabanogi a izbucnit în plâns. Erau lacrimi de bucurie! 

Fericiti ca au scapat de sub jugul robotilor, au jurat ca nu vor mai lasa niciodata sa se întâmple asa ceva! Lacrimile sincere, pure, le straluceau pe obraji in culorile curcubeului... Si asa, încet-încet, lumea a redevenit pestrita.

Fericirea plutea peste oras si cântece de veselie umpleau vazduhul. Orasul de beton si sticla a fost invadat de plante, robotii au fost distrusi pâna la ultimul chip. Pentru ca nimeni sa nu uite actul de curaj al Ursuletului-de-plus, pe peretii salii centrale, oamenii au scris cu litere de tipar:

"We think too much and feel too little. More than machinery, we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness.”***

De atunci, oamenii au avut grija unii de altii si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti. Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

~~~~~~~~~~///~~~~~~~~~~~~~~~~

***citat Charlie Chaplin (1889-1977)

Bondarel...

... s-a îmbatat cu nectar de rododendron si acum se da huța pe stamine! ☺

Tuturor, o zi cu soare si plina de zâmbete!

Rododendronii nostri

Denumirea le vine din greacă ῥόδον = rhodon „trandafir” și δένδρον = dendron „copac”. 

Majoritatea speciilor de rododendron prosperă în zonele umede ale emisferei nordice însa aria de răspândire se întinde din Eurasia până în America de Nord. Doar două specii sunt originare din Australia. Speciile se dezvoltă de la coasta mării până la munții înalți (în Tibet până la peste 5500 de metri) și de la pădurea tropicală până la tundra subpolară. 

Fiind o planta putin pretentioasa, au fost adaptate diverse specii și hibrizi pentru gradini. În scurt timp acesti boscheti cu frunze lucioase și cu flori mari, frumoase, parfumate, au devenit foarte îndragiti de gradinarii-hobby, pentru ca nu au nevoie de îngrijiri speciale. Le place semiumbra (de aceea noi i-am plantat în gradina din fata casei, orientata spre nord) si le trebuie apa normal (nici prea mult, nici prea putin). 

La început de mai încep sa înfloreasca si în functie de soi, au flori rosii, albe, roz, lila, vanilie, bordeaux. În momentul în care florile se trec, arbustii încep sa formeze urmatorii boboci, pe care îi protejeaza cu o crusta maro-lipicioasa. Mugurii au aspectul conurilor de brad. Daca iarna e grea, cu geruri mari, este posibil ca bobocii sa înghete si în primavara, sa nu mai înfloreasca.

Atunci când ating o anumita vârsta, arbustii devin lemnosi, crengile se departeaza de tulpina centrala si aspectul lor nu mai este asa ornamental. Noi îi înlocuim o data la zece ani. 

La sfârsitul lunii mai florile încep sa se ofileasca însa frunzele ramân vesnic verzi.

 

♦ "Florile sunt poeziile pamântului." Valeria Mahok 

♦ "Pamantul râde prin flori." Ralph Waldo Emerson

♦ "Parfumurile sunt sentimentele florilor." Heinrich Heine

 ♦"Nu imi dau seama daca oamenii de treaba au tendinta de a cultiva trandafiri sau cultivarea trandafirilor ii face pe oameni sa fie de treaba." Roland A Beowne 

(Câteva citate, pentru rubrica Suzanei -"Citate favorite")

O tura cu rotilele 🛼

Cred ca au trecut mai bine de 15 ani de când nu m-am mai dat cu rotilele  🛼 

M-a sunat fiica-mea de dimineata si m-a întrebat daca am chef sa facem o tura împreuna ☺ Clar! am zis. Am fugit în pivnita, mi-am cautat patinele, mi-am pregatit rucksacul - sosete, apa si pe când ma gândeam daca o sa am nevoie de protectoare pentru genunchi si coate, a ajuns Raluca la noi. Când mi-a vazut patinele, nu i-a venit sa creada... Zice "Mama, nu vezi ca rolele tale nu mai sunt moi... nu mai seamana deloc a silicon, rotile tale sunt din plastic dur! În plus, una e mai roasa, alta mai înalta...Vaaaai!" Eu zic "Ei lasa, ca doar eu nu sunt profi... la pretentiile mele, merge si asa!" Dar fiica-mea mai precauta a propus sa mergem mai întâi o tura mica prin parc, înainte de a ne aventura pe ruta speciala pentru inlieskates. 

Într-adevar, dupa doar câtiva metri, una din roti s-a spart. S-a spart în cioburi, exact ca o ceasca de ceai! ☺ Le-am aruncat la primul cos de gunoi si am ramas pe alei în cartier - ne-am dat pe rând, cu rolele Ralucai ☺☺☺

Asta seara o sa îmi comand o pereche noua la Amazon-Prime. Vara asta o sa ne dam cu rolele! ☺

<

A venit vara!

În orasul meu e deja vara! Am sarit din cizmulite direct în sandale, am aruncat cât colo gecile de iarna si... am ramas în chilotei ☺☺☺ Unii! ☺ În centul orasului s-a amenajat peste noapte, o platforma cu țâșnitori... un mini-strand pentru copii ☺☺☺ Daca mergi la cumparaturi prin orasul supraîncalzit si copiii urla ca au obosit si nu mai au chef sa merarga mai departe, în târasti cumva pâna la Rathausplatz, îi dezbraci si descalti si îi lasi sa zburde o ora-doua! ☺☺☺ 

Eu si al meu cel mic - blanosul cu patru labute, ne-am amuzat de pe margine. Câta veselie! ☺

Sleeping Beauty transmisie live de la Royal Opera House

Saptamâna aceasta, miercuri seara, am fost la Cinema, la ultimul spectacol la care am avut abonament în stagiunea 2022/2023. A fost prezentat baletul "Frumoasa din padurea adormita" - un spectacol preluat în direct de la Royal Opera House si transmis în 950 sali de cinema din 17 tari!!!

"La Belle au bois dormant" (în franceza) de Charles Perrault sau (în germană:) Dornröschen de Frații Grimm, este un basm clasic despre o frumoasă prințesă, o pădure și un chipeș print – asa cum scrie Wikipedia. Versiunea culeasă de frații Grimm este o variantă transmisă oral a poveștii literare publicată de Charles Perrault în “Histoires ou contes du temps passé” din 1697. Aceasta în schimb a fost ispirată de “Sole, Luna, e Talia” - o poveste scrisă de poetul italian Giambattista Basile (publicată postum în 1634), care la rândul ei este inspirată de alte povești din folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este “Perceforest”, compusă anonim între 1330 și 1344 și publicată prima dată în 1528. Povestea a inspirat numeroase alte lucrări de artă: picturi, lucrări scrise, muzică, film... Muzica baletului “Frumoasa adormită” a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski (în 1889), al doilea din cele trei balete ale sale. “Sleeping Beauty” este alcătuit dintr-un prolog și trei acte, reprezentatat prima dată în anul 1890. Coregraful producției originale a fost Marius Petipa. Premiera a avut loc la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg în 1890, iar lucrarea a devenit un standard în repertoriul clasic de balete. 

Cea mai de success versiune a baletului a avut loc în anul 1946,  a fost prima reprezentație oferită de companie atunci când Royal Opera House s-a redeschis la Covent Garden, după cel de-al Doilea Război Mondial. 

Acum câtiva ani, în martie 2014, am scris despre vizionarea acestui spectacol si se pare ca am fost foarte încântata! Anul acesta... nu stiu de ce, dar ultimul act mi s-a parut extrem de plictisitor! Poate ca am fost prea obosita (spectacolul a durat pâna la ora 23:45, în mijloc de saptamâna) sau poate ca într-adevar anul acesta artistii nu au depasit virtuzitatile predecesorilor! Habar nu am de ce... poate ca ajungem într-un punct când nu ne mai lasam încântati de orice!!! Ceea ce m-a fermecat la spectacolul de anul acesta au fost costumele! Atâta frumusete si atentie la mici detalii parca nu imi amintesc sa fi vazut la un spectacol de opera sau balet! Protagonistii au avut toalete superbe, încaltaminte fina, bijuterii si peruci minunate! Într-adevar personaje de basm, cu zâne si printese, cu regi si regine ca pictati!!!

Anul acesta am de gând sa îmi fac singura un costum de epoca, un costum pentru carnaval, asemanator celor de la carnavalurile venetiene. Si acest spectacol mi-a oferit inspiratie maxima! Fiecare tablou scenic mi-a aparut ca o pictura baroc - rococo.

Îmi place foarte mult prezentatoarea, Darcey Andrea Bussell (are 54 de ani, incredibil!!!), este fosta balerina, actual președinta Academiei Regale de Balet. Din anul 2018 poarta titlul de Dame Commander of the Order of the British Empire (DBE). Este o adevarata Lady! 

M-am bucurat sa o revad pe balerina Kristen McNally. Din nou în rolul vrajitoarei Carabosse, exact ca acum noua ani, fermecatoare! Se pare ca anii nu au trecut peste ea, a ramas la fel de zvelta, la fel de gratioasa, la fel de... vrajitoare! ☺ 

Zâna Liliacului - balerina Mayara Magri, o artista superba! Gratie, frumusete, caldura, bunatate, atitudine - un rol interpretat perfect! O placere totala sa o privesti dansând!

O surpriza deosebit de placuta mi-a produs balerinul Joseph Sissens în rolul Bluebird, cu uimitoarea lui detenta! Un dans superb, cu salturi si piruete imitând perfect un zbor de pasare! Practic, în ochii mei, el a salvat actul III.

Am petrecut o belle soirée ☺, am savurat atmosfera speciala a serilor Cinema-ROH si ne-am delectat cu muzica a lui Ceaikovski, o adevărată bijuterie din repertoriul baletului clasic.

Royal Ballet THE SLEEPING BEAUTY (2023)

Hugo time - Reflexii în oglinda S21/23

Duminica a fost o vreme superba, ca de vara. Pentru prima data anul acesta am servit masa de prânz în curte, sub marchiza. 

Dupa-amiaza ne-am rasfatat cu câte un Hugo. Razele soarelui au transmis minunate reflexii cuburilor de gheață:

 

Hugo este un cocktail cu conținut scăzut de alcool făcut cu Prosecco, sirop de floare de soc, mentă  proaspătă și apă minerală; se decoreaza cu felii de limeta.

Stiati ca...

♦ Potrivit propriei declarații, primul cocktail numit „Hugo” a fost amestecat în toamna anului 2005 de barmanul Roland Gruber, care conduce barul de vinuri și cocktailuri Sanzeno din Naturns - Vinschgau (Tirolul de Sud)?

♦ Reteta este simpla: 15 cl Prosecco, 2 cl sirop de soc, câteva frunze de mentă și un strop de sifon sau apa minerala, pe care le-a amestecat cu grijă într-un pahar de vin cu câteva cuburi de gheață?

♦ Limetta este un tip de citric ceva mai mic decât lamâia? 

♦ Deși conțin mai puțină vitamina C în comparație cu lămâile (cam 50% mai puțin), conțin mai mult calciu și fosfor? 

♦ Pulpa fructului are un gust foarte acru, comparabil cu al lămâilor, dar de obicei cu o notă mai intensă, mai picanta? 

~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa:

Dacă doresti să participi la rubrica "Reflexii în oglinda" - publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Flori de câmp - Miercurea fara cuvinte S21/23

♦ particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana♦

Walhalla sau "Hall of Fame" pe valea Dunarii - Jurnal IV

(continuare la Monumentul eliberarii - Jurnal III) 

Soseaua de la Kelheim în directia Regensburg este destul de aglomerata, atât în cursul saptamânii dar mai ales la sfârsit de saptamâna. Am parcurs distanta pâna în localitatea Donaustauf în trei-sfert de ora. Vremea se încalzise surprinzator, termometrul arata usor peste 26°C 

Când ajungi în parcarea monumentului Walhalla, dâmbul ascunde cladirea în asa fel încât ai impresia ca esti undeva, pe un maidan… Un indicator îti arata drumul cu trepte late care te conduce spre vârful dealului Bräuberg si de acolo... privelistea te lasa mut de admiratie! 

Cladirea a fost construita între 1830 și 1842 la cererea regelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelul templelor antice grecesti. Complexul în stilul unui peripter doric are 125 m lungime și 55 m înălțime.

În interior, Walhalla are 48,5 metri lungime, 14 metri lățime și 15,5 metri înălțime.

Templul este închinat “ilustrilor vorbitori de limba germana”. Potrivit contextului istoric, slăbirea politică a țărilor vorbitoare de limbă germană, ocupația franceză și participarea multor germani la devastatoarea campanie rusă a lui Napoleon din 1812, au fost privite ca o umilire profundă. Din ce în ce mai mult, oamenii au început să caute o identitate națională comună pozitivă în trecut, centrată pe o limbă maternă comună postulată și în care germanii și popoarele germanice erau în mare măsură echivalați cu migrația. Prințul Moștenitor de atunci Ludwig I, a comandat marilor artisti plastici o serie de busturi (sculpture) ale „ilustrilor germani” spunând „Niciun statut, nici măcar sexul feminin nu va fi exclus. Egalitatea există în Walhalla; la urma urmei, moartea desființează orice diferență pământească.” 

Printre acești „germani” Ludwig a ales multe figuri istorice care astazi nu mai sunt considerate neaparat germane. Politicieni, oameni de stat, oameni de știință, clerici, filozofi și artiști din toate disciplinele - scriitori, poeti, compozitori, muzicieni, pictori. Printre personalitatile alese atunci, s-au numarat austrieci, elvețieni, olandezi și flamanzii, rușii, anglo-saxoni, romani, goți și vandali. 

Walhalla a fost cel mai scump proiect al lui Ludwig, costând patru milioane de guldeni (aproximativ 82 de milioane de euro). La deschiderea din anul 1842, 96 dintre busturile realizate începând din 1807, au fost așezate în ordinea datei morții, o asa zisa “intrare în mitologia Walhalla” - în sensul acelor de ceasornic începând de la ușa de la intrare, în două rânduri unul deasupra celuilalt. 

Dintre aceste nume ilustre, aici doar câteva: Ludwig van Beethoven, Nicolaus Copernicus, Regele Heinrich I, arhiducesa Maria Theresia, Goethe, Joseph Haydn, Friedrich Schiller, Martin Luther, Georg Friedrich Händel, Peter Paul Rubens, Johannes Kepler, Hans Holbein, Paracelsus, Albrecht Dürer, Wolfgang Amadeus Mozart, Immanuel Kant, Friedrich v. Schiller, Wilhelm I, Richard Wagner, J.S. Bach, Franz Schubert, Jakob Fugger, Richard Strauss, Gregor Mendel, Albert Einstein, Johannes Brahms, Carl Friedrich Gauss, Heinrich Heine, Max Planck. 

În plus, exista aici 64 de placi commemorative ((exemplu: Bonifatius, Karl cel Mare, Otto I. von Sachsen, Sfânta Mathilde, Heinrich III., Otto I. von Bayern, Albertus Magnus) pentru ca în istoria sculpturii, exista un regulament: nu se executa busturi decât personalitatilor carora li se cunoaste înfatisarea. Înfatisarea personalitatilor descrisa doar în lucrari (schite sau scrieri), nu este permis a fi interpretata! (cum spre exemplu exista în România bustul lui Decebal sau al lui Burebista! Acestea sunt doar lucrari imaginare, executate de un sculptor). Numele acestora este onorat prin gravarea pe placi comemorative. 

Peretii salii Walhalla sunt îmbogatiti cu sase zeite - sase Walhalla Victoria. Fiecare dintre zeițele neoclasice, întruchipează un sentiment abstract legat de victorie - bucuria, jubilarea, asteptarea, automultumirea, împovararea si tristețea. Cea mai populară dintre cele șase Walhalla Victoria este cea care aruncă coroane de flori. 

Regele Ludwig I a murit în anul 1868 si 22 de ani mai târziu, o sculptura reprezentându-l sezând pe tron, a fost adaugata la loc de onoare în sala pe care însusi a fondat-o. 

De la templu pâna la Dunare, coboara trepte maiestuase. O lume pestrita umple scarile – unii fac picnick, altii fotoshooting… Ne-am asezat si noi precum insectele la soare si am savurat peisajul superb ce se ofera de-a lungul fluviului care mai are înca 2400 km de strabatut pâna când se va varsa în Marea Neagra…

Monumentul eliberarii - Jurnal III

(continuare la "Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II") 

Befreiungshalle – în traducere “Sala Eliberării” este un monument ridicat pe dealul Michelsberg (126 m) din orașul bavarez Kelheim. A fost construit între 1842 și 1863 la cererea regelelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelele monumentelor antice romane. Este un monumentul neoclasic dedicat celor care au luptat pentru eliberarea Germaniei de sub Napoleon Bonaparte. 

Impresionanta rotonda construita din calcar se sprijină pe o bază cu trei etaje, este proiectată ca un octogon. Fațada exterioară este marcata de 18 contraforturi încoronate cu 18 statui colosale reprezentând landurile germane care au luat parte la bătăliile de eliberare. 

Aula este rotundă si are o înălțime de 45 m și un diametru de 29 m.

Interiorul sălii este conceput ca o sală mare cu cupolă, care este luminată de un opaion în vârful acoperișului conic. 

Primul etaj formeaza nișe, care poartă numele bătăliilor din războaiele de eliberare, flancate de câte două zeițe ale victoriei, statui înalte de 3,30 m - în total 34 de statui. Statuile simbolizeaza statele membre ale Confederației Germane. Două dintre zeițele victoriei țin fiecare câte un scut de bronz aurit stând între ele pe o bază joasă de marmură, în timp ce își oferă mâinile libere zeitelor vecine. Ca urmare, ele formează un dans rotund solemn, care este întrerupt doar de cei doua zeite-statui de lângă portalul de intrare. Acestea din urmă au fost realizate din marmură albă tiroleză și fiecare ține o ramură de palmier în mână îndreptată spre portal. Deoarece marmura tiroleză era foarte scumpă, celelalte zeițe ale victoriei sunt făcute din marmură albă de Carrara. Înaltimea acestui segment este de 7 metri. 

La galeria interioară se poate ajunge prin urcarea a 82 de trepte. Alte 40 de trepte duc la galeria exterioară, care ofera o vedere largă asupra văilor Dunării și Altmühl (din anul 2008, sala cupolei este accesibilă și cu liftul pentru utilizatorii de scaune rulante și persoanele cu dizabilități). 

Noi am urcat toate cele 165 de trepte într-o bucata si ne-am plimbat mai întîi pe terasa circulara exterioara pentru ca apoi sa admiram privelistea de sus din interiorul monumentului. Andrea, colega mea, are “rau de înaltime” însa si-a înfrânt teama si alaturi de mine a îndraznit sa se apropie de toate balustradele – chiar daca doar pentru selfies, tot este de laudat! ♥

Helmut si Leo ne-au asteptat pe o banca, în parcul din fata monumentului. Împreuna, am vrut sa servim o racoritoare pe singura terasa din parc, însa am asteptat mai mult de 20 de minute si chelnarita suprasolicitata înca nici nu ajunsese sa ne întrebe ce dorim. Am renuntat, pentru ca planul nostrum era sa ajungem si la Walhalla. (va urma)

Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II

(continuare la “O zi cât o saptamâna – Jurnal I”) 

Soseaua care duce de la situl archeologic spre Mânastirea Weltenburg serpuieste pe marginea dreapta a Dunarii. Albia este plina vârf si apele sunt tulburi - nu e de mirare dupa ploile din ultimele lunii. Nu sunt decât 10 km între cele doua puncte ale excursiei noastre, asa ca am ajuns în câteva minute. Am parcat masina în parcarea exterioara localitatii, pentru ca accesul autoturismelor este de câtva ani interzisa. Transbordul din parcare pâna la intrarea în mânastire este asigurat de un microbuz si este gratuit. 

Ultima data când am fost aici, pe aceasta ruta functiona un autobuz autonom – era una din atractiile regiunii ☺ Am întrebat ce s-a întâmplat cu acel proiect despre care au vuit ziarele? Ni s-a spus ca a fost abandonat, deoarece autobuzul era foarte încet. Motivul? Din parcare si pâna la mânastire se poate merge si pe jos – este un mars de cca. 25 minute; autobuzul cu senzori de frânare, se opera de câte ori percepea pietoni pe strada si calatoria dura mai mult de o jumatate de ora ☺☺☺ 

Ceea ce îti atrage atentia în primul rând când cobori din microbuz, este faptul ca între zidul mânastirii si Dunare nu sunt decat câtiva zeci de metri. Din acest motiv, mânastirea a fost de nenumarare ori avariata de inundatii, ultima data în anul 2005, când nivelul apei a depastit 25 metri înaltime, peste curtea mânastirii! Bancul de pietris aici este unul special – denumit Donau Auen. Este un amestec de porfir de cuarț, calcar, granat, calcar silicios, amfiboliții (roci magmatice gabro – bazalt), gresii, etc… o „comoara” speciala a fluviului în cele mai diverse culori si forme. Sunt pietre cu intarsie - cum le spun eu. Întotdeauna adun câteva din “cele mai frumoase” pentru fântâna mea decorative din curtea casei ♥ 

De aici de pe malul Dunarii, se organizeaza plimbari cu vaporasul pâna la Kelheim si înapoi.

Dunarea a sapat stânca în pereti perfect drepti, precum turnurile unui dom. Este unul dintre cele mai demne de văzut geotopuri din Bavaria. Stâncile înalte de 40 de metri ale acestui defileu sunt formate din calcar masiv din Jura Superioară. 

Cu mii de ani în urmă, Cheile Dunării au atras atentia oamenilor. Celții au considerat locul atât de important încât l-au asigurat cu ziduri și șanțuri. „Artobriga” (tradus: castelul înalt) se spune că ar fi fost numită această fortificație montană, care datează cel puțin din epoca bronzului și despre care geograful antic Claudius Ptolemeu a raportat încă din anul 130 d.Hr. Romanii au construit apoi un mic fort de graniță pe rămășițele castelului celtic. La începutul secolului al VII-lea, un călugăr columban a întemeiat pe ruinele fortului roman abandonat, o mică mânăstire – atestata ca fiind cea mai veche din Bavaria. 

În secolul al VIII-lea Ducele Tassilo al II-lea a mutat mănăstirea de pe muntele Arzberg pe malul Dunării și a populat-o cu călugări benedictini, acesta fiind primul atest al mânastirii Weltenburg. 

În secolul al XII-lea, Weltenburg a fost o mănăstire augustiniană pentru câțiva ani, dar apoi a fost retrocedată benedictinilor. Perioada de glorie a mânastirii Weltenburg a început în anul 1713, când vechea clădire a fost demolata si a început sa se construiască noua clădire a mănăstirii, în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mânastirea a cedat hramul benedectin si s-a supus secularizării în 1803. Mănăstirea a stat goală aproape 40 de ani până când a fost refondată în 1842 de regele Ludwig I. 

În mănăstirea Weltenburg trăiesc astăzi doar șapte călugări. Thomas Maria Freihart este stareț al mănăstirii din anul 1998. Sâmbata când am fost noi aici, în biserica tocmai se oficia o cununie si deci nu am putut vizita, am aruncat doar o privire înauntru. 

Din curtea rotunda, printr-un portal, se poate urca pe un drum cu scari pâna la capela. Aici este singurul loc mai linistit, pentru ca în curtea mânastirii, forfota turistilor atinge proportiile unui târg ☺

Trebuie sa mentionez ca aceasta mânastire nu este una clasica, asa cum sunt cunoscute mânastirile în România. Aceasta mânastire se autofinanteaza din producere si vânzare de bere si detine în acest sens cel mai vechi atest din lume - din anul 1050. Nu doar ca Kloster Welenburg este cea mai veche manufactura de bere din lume, ea si produce cele mai premiate beri din lume! Diferitele tipuri de bere au obtinut mereu primele locuri la concursurile internationale. 

De-a lungul timpului, curtea închisa între peretii mânastirii a devenit una din cele mai cautate terase-restaurant din zona. Bucataria traditional-bavareza este de cea mai buna calitate si pentru un loc la masa îti trebuie mult noroc! Este mereu arhiplin! Vin turisti din toate colturile lumii, cu autocarele, cu bicicletele sau autoturismele private (se poate si cu trenul, pâna la gara Neustadt an der Donau si apoi înca cca.50 minute cu un autobuz). 

Dupa ce am mâncat, ne-am mai plimbat puti în jurul capelei, apoi ne-am îndreptat per pedes spre parcare si ne-am vazut de drum cu masina, spre urmatorul nostru țel: Befreiungshalle – Kelheim. (va urma)

O zi cât o saptamâna - Jurnal I

Da, exact asa s-a simtit aceasta sâmbata ce a trecut! Motiv pentru care, o sa împart povestea excursiei noastre în mai multe postari si sper ca acestea sa fie la fel de interesant de vizualizat, cât am simtit noi, în realitate ♥ 

Dupa cum am mai scris aici pe blog, lunile martie si aprilie au fost deosebit de reci, ploioase si mohorâte. Spre disperarea noastra, luna mai a început deasemenea cu temperaturi sub zero grade în cursul noptilor, cu dimineti încarcate cu ceata si cu zile cu ploi abundente, îmbogatite cu grindina! Si dintr-o data, prognozele meteorologilor pentru a doua jumatate de luna au devenit incredibile! Toate promiteau zile însorite cu temperaturi de vara! Miercuri (17.05) s-au orit ploile (dupa-amiaza am fost la cules lalele si am vizitat Târgul de ceramica). Joi a fost sarbatoare - Înaltarea Domnului si totodata Ziua Tatalui. Cerul a fost acoperit, însa temperaturile au crescut peste 17 grade! Vineri vremea s-a schimbat un pic fata de ziua precedenta, dar nu în bine... pentru ca a început sa bata tare vântul! Cerul a ramas cenusiu - lipsit de nori, dar si de soare! Nu mi-a prea pasat, pentru ca am lucrat primele ore ale zilei în regim home-office, apoi am smotruit  prin casa. Pentru ziua de sâmbata am stabilit ca indiferent cum va fi vremea, vom pleca în excursie la Mânastirea Weltenburg. 

O mai tânara colega de serviciu nu cunoaste Bayern-ul asa cum o facem noi - eu si sotul meu, asa ca ne-am oferit sa îi aratam frumusetile turistice din Niederbayern (Augsburgul este capitala regiunii bavareze Schwaben - o harta interactiva a Bavariei se gasete aici). De dimineata ne-am îmbracat asa, sa fim pregatiti pentru orice situatie meteorologica ☺ pantaloni, maieu, tricou, geaca subtire (de vânt) si geaca groasa (de ploaie)! Andrea, colega mea, a sosit punctuala si am pornit la drum. Prima etapa a excursiei a presupus 100 km de mers cu masina, baietii în fata - Helmut la volan, Leo copilot, noi fetele în spate ☺

Prima oprire a fost la situl arheologic Cetatea Abusina de lânga statiunea balneara Bad Gögging. Castrul roman a fost un fort de cohortă și acum face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fiind un muzeu în aer liber, este deschis vizitatorilor gratuit. 

Rămășițele clădirilor și fortificațiilor arată vizitatorilor strategiile în schimbare cu care soldații romani au asigurat granița de nord a Imperiului Roman timp de aproape 400 de ani. În secolul I d.Hr., cetatea făcea parte dintr-un lanț de forturi de-a lungul Dunării. În secolele al II-lea și al III-lea d.Hr., fortul a fost unul din punctele de frontiera ale Limesului superior germano-retic. Fortul a pierit într-un incendiu catastrofal în jurul anului 430 d.Hr. Totodată, s-a încheiat supravegherea sistematică a Dunării de către trupele romane de frontieră. 

Soarele începuse sa straluceasca timid, hranind încrederea noastra într-o zi frumoasa! ♥ (va urma)

de Ziua Tatalui

Ziua Tatălui (cunoscuta si ca Herrentag sau Ziua Bărbatului) este un obicei sărbătorit în diferite părți ale lumii în onoarea taților și a paternității. În Germania, Ziua Tatălui este sărbătorită de ziua Înălțării Domnului, adica la 40 de zile de la Paște.

De Ziua Tatalui noi am fost singuri, acasa. Fetele lui Helmut l-au felicitat telefonic iar fetele mele sunt plecate din 17 mai în Antalya în concediu. Mai mult ca atât, vremea nu a fost asa ca în alti ani, sa putem face gratar în curte cum ne era obiceiul. Însa... noi nu ne lasam speriati asa usor! 

Am prajit carnita pe gratarul electric ☺ Am avut piep de pui marinat în ulei de masine, cu curry si crengute de lamâita si doua felii de pulpa de pucel, puse câteva ore în vin alb cu usturoi. Ca garnitura am avut cartofi gratinati, facuti la cuptor, cu smântâna si parmesan adevarat.

Am mâncat fara mari festivitati în sufragerie si am ciocnit câte un pahar cu bere neagra de Weltenburg.

Pentru siesta, am plecat la plimbare... în jurul casei. Pe lânga cartierul nostru trece celebra Via Claudia si de multi-multi ani ne-am propus sa vizitam ruinele castrului roman. Iata ca abia acum am reusit! Si am mai reusit înca ceva ce mi-am dorit anul acesta si din cauza ploilor nu am reusit: sa fac o poza în lanul cu rapitaaaaaa ☺☺☺ Gata, acum ma declar multumita! ☺☺☺

Expozitie de ceramica - lacul Ammersee

Localitatea Dießen am Ammersee gazduieste Festivalul ceramicii din 18 până în 21 mai 2023 

După reproiectarea facilităților lacului, promenada portului la lacul Ammersee ofera scena perfectă pentru artistii care-si prezinta lucrarile în ceramica si portelan. 

Este o întâlnire internaționala la acre sunt prezente160 de ateliere din 14 țări. An de an, târgul de ceramică din Dießen demonstrează că ceramica artizanală nu și-a pierdut nimic din atractivitate – dimpotrivă, atrage din nou mult mai multă atenție. Vesela lucrată manual și piesele ceramice unice, inspiră publicul la plimbare printre standuri. Un punct culminant al pieței din acest an sunt înca douăzeci de noi expozanți care vor fi reprezentați pentru prima dată la Dießen și vor îmbogăți piața, printre care se disting expozițiile atelierului de ceramică Lösche, atelierul din Kulturforum Blaues Haus și cel din Taubenturm.

>

Considerat de mulți drept „cel mai important loc de întâlnire în scena artelor, meșteșugurilor și ceramicii din sudul Germaniei”, festivalul de artă ceramică europeană începe în mod tradițional de Ziua Înălțării Domnului, anul acesta în perioada 18-21 mai 2023. 

Printre standurile cu exponate din ceramica si portelan, vizitatorii sunt ispititi si de chioscurile care ofera delicateti culinare din peste proaspat prins din lacul Ammersee. Aveti la alegere: somon prajit la gratar, somon șnițel, pește matjes și rulouri de pește afumat, păstrăv proaspăt afumat, salbă și păstrăv. 

Familia Rauch este una dintre cele mai vechi familii de pescari traditionali la  Ammersee si casa lor este un punct de atractie în statiunea de pe lac. 

La cules LALELE

Dupa atâta ploaie, grindina, vânt si cer plumburiu, nici nu am vrut sa credem când un coleg ne-a povestit la pauza de cafea, ca duminica ce a trecut a fost la cules lalele!!! Atât l-am facut de bășcălie ca s-a si suparat! 

Dar cum era sa cred, când la mine în curte lalelele s-au trecut de trei saptamâni iar cele plantate pe partea de nord a curtii (care înfloresc mai târziu si rezista timp mai lung ca cele de pe partea de sud a curtii), au ramas fara petale acum doua saptâmni, când a trecut uraganul peste cartierul nostru!

[avalansa de cuvinte?! este trendy☺ ... Charlie i-a spus Emmei Payge: Ar trebui sa folosesti punctul si virgula din când în când. Dar Emma a raspuns: Viata este mult prea scurta pentru puncte si virgule!"(Here today) ☺ - recomandare de cinefil]

La urmatoarea pauza de cafea, colegul ne-a invitat pe toti Toma-necredinciosii sa mergem cu el pe câmpul cu lalele! Initial ne-am înscris mai multi, dar la ora 17, dupa orele de program, am ramas doar trei curiosi... Am pornit cu o singura masina si ne-am îndreptat spre Lacul Ammersee. Trebuie sa spun ca miercuri a fost prima zi fara ploaie din ultimele doua luni! Vremea a fost racoroasa, un amestec de soare si nori... Am mers cam 25 km. pâna în apropiere de Utting. 

Am parcat direct pe câmp, la tablita pe care scria "Puteti culege câte flor doriti. Pretul este de 65 centi pentru firul de lalea". Erau puse la dispozitie cinci cutitase pentru taiat florile si... câmpul era plin cu lalele multicolore! Unele mai frumoase ca celalalte.... Un paradis! Lalele suple, puternice, cu petale carnoase, colorate în cele mai diverse nuante. Unele lalele aveau petale zimtate - acestea îmi plac mie cel mai mult! Vaaaai si când te trezesti în mijlocul florilor, nu te mai poti abtine, le vrei pe toate!!!! Am cules totusi doar 15 fire ♥ Am platt simbolic, 10 Euro ♥

Acum, ma uit pe fereastra si vad cerul înnourat... Privesc fotografiile si vad cât de colorat a fost câmpul, îmi pare un vis! A fost ieri dar a fost o alta lume! 

Un petec de pamânt protejat si binecuvântat! ♥

Cu Leo la plimbare - Reflexii în oglinda S20/23

 

  Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: 

Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Macroglossum stellatarum în actiune - Miercurea fara cuvinte S20/23

Particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana

 

Vremea la mijloc de Mai

Dimineata ceata, la amiaza grindina, în rest ploaie si iar ploaie... Înca nu am renuntat la geaca groasa si botine... Se pare ca anul acesta vom sari din cizme direct în sandale...

Un start bun in noua saptamana!

 

... un singur "puffff"... si weekendul a trecut, precum puful papadiilor! 🌬️

Este jumatatea lui Mai! Rezistati, tineti pasul 🤗 vom scapa în curând de primavara asta nabadaioasa! 😜😎

Ziua Mamei

În Germania - ca de altfel în multe alte tari, Ziua Mamei se serbeaza în a doua duminica a lunii Mai (ziua de 8 Martie este Ziua Internationala a femeii). 

De-a lungul timpului, fetele mele mi-au daruit cadouri din cele mai reusite dar cel mai frumos cadou va ramâne cel din anul în care erau înca la gradinita. Povestea acelei zile am scris-o aici ♥ (felicitarea pe care mi-au scris-o anul acesta au încheiat-o cu o inimioara si un ficatel ☺).

In ultimii ani, de când "puii si-au luat zborul din cuib" cel mai frumos cadou pe care mi-l pot face fetele mele, este timp. Timp petrecut împreuna ♥ De câteva ori am fost la piscina termala, de alte cateva ori la cinematograf sau la restaurant... Nimic nu este mai placut pentru o mama, decât sa fie împreuna cu copiii ei ♥

Anul acesta fetele mi-au spus sa ma îmbrac dragut si sa ies la ora 12:30 în parcare ca vin sa ma ia.

Eu sunt punctala de felul meu asa ca... mi-am gasit fetele cu un buchet mare de flori si un balon in forma de inima cu inscriptia "pentru cea mai buna mama din lume" ♥ 

Ne-am urcat în masina si am pornit... Ne-am oprit în centrul orasului, la Black Lotus - un club-restaurant care a organizat "Brunch zum Muttertag". Toate mesele au fost rezervate de copii (unul sau mai multi frati) care si-au scos mamicile la restaurant ☺ O atmosfera fermecatoare! Muzica din anii '80-'90, mame fericite, mâncare super delicioasa, bautura, antren... a fost o dupa-amiaza SUPERBA!

 

☺☺☺ Cui sa-i pese ca cerul este gri si ca ploua în reprize?! ☺☺☺ Noua nu! ♥

Lustruite, lucioase...

si (poate) satule de atâta apa!...

 

Lumea celor care nu cuvânta? ☺

 

☺☺☺☺ Dupa parerea mea, cel mai bine "ma aranjeaza" gorila ☺☺☺ ☺

Am folosit "Tiergesichter Foto App" ☺☺☺ sa-mi alung plictisul într-o zi ploioasa, dintr-un luuuuuung sir de zile ploioase din luna mai 2023!!!

Va doresc un start bun în weekend! 

PS: La noi, duminica este Ziua Mamei - sunt curioasa ce surpriza îmi pregatecs fetele mele ♥♥

Liniste - Reflexii în oglinda S19/23

 

Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: 

Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Echipa - Miercurea fara cuvinte S19/23

Particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana

Happy Saturday sau... vreme buna!

Desteptatorul a sunat la ora 7 dimineata. Am fugit la frigider, am scos cu grija prajitura ascunsa de cu seara, am asezat-o pe o farfurie frumoasa, am aprins o lumânarica si m-am intors în dormitor cântând "Happy Birthday" ♥ Leo a sarit în pat si a reusit sa îl pupe pe Helmut înaintea mea ☺

Timp de tândaleala nu am avut, pentru ca ne-am propus ca la ora 8:30 sa fim deja pe autostrada.

Aici fac o paranteza... [În urma cu câteva luni, o colega de serviciu m-a întrebat daca am chef sa petrecem o zi împreuna, pentru ca în sfârsit sa se cunoasca si sotii nostri. Clar am fost de acord, asa ca am cautat împreuna o activitate potrivita si am gasit "Târgul de vechicule de epoca de la Bodensee" (pe româneste Lacul Constanța). Perfect! - ne-am spus... singura problema ar fi putut sa fie faptul ca pe 6 Mai este ziua sotului meu.

Însa înainte sa rezervam biletele, l-am întrebat pe Helmut ce parere are si a fost foarte de acord ca anul acesta sa-si petreaca ziua de nastere departe de casa, fara musafiri si fara telefon ☺☺☺]

Dupa cum am stabilit împreuna cu Christine, urma sa ne întâlnim în Friedrichshafen, pe la ora 11. Din Augsburg sunt 166 km deci am fi avut nevoie de 2 ore. Noi, pentru ca lui Leo nu îi place sa mearga cu masina, am planificat mai mult timp ca sa putem sa facem pauze dese pe traseu. 

Am fost punctuali, am gasit loc super de parcare si ne-am îndreptat spre receptia expozitiei. Christine si Uwe nu au avut asa noroc cu parcarea (au parcat departe si au sosit cu Shuttlebus), dar au sosit deasemenea punctuali.

Am prelungit smalltalk-ul la o cafea în incinta târgului, apoi ne-am început "calatoria în timp" în hala rezervata rulotelor. Participantii erau parcati exact ca într-un camping si atmosfera a fost... de concediu ☺ Prietenosi, raspundeau întrebarilor vizitatorilor curiosi sa stie în ce an au fost construite rulota dar si automobilul, ce restaurari au fost efectuate, etc. 

Am trecut în hala cu automobile - aranjate pe categorie de firme (germane, italiene, frantujesti, americane, etc) si de tip (am vazut de la automobile sport, la limuzine, la Stretch-Limousine, pâna la dricuri de lux), apoi la avioane, elicoptere si zeppelin, la masini de teren (de la jeep-uri la tractoare si semi-tancuri), la bărci cu motor rafinate, la motociclete si biciclete... Douazprezece hale, 800 standuri pe o suprafata de 85.000 m², Oldtimer & Youngtimer si numeroasele spectacole speciale menite sa îi duca pe vizitatori înapoi, în vremuri nostalgice ♥☺♥

 

Peste tot standuri cu articole-fan, cafenele, chioscuri cu mâncare si bauturi si... o vreme superba, ca pentru o zi de vara!!!! Eu înca socata de furtuna de cu seara, m-am îmbracat cu pulover, pantaloni si cizmulite... Am avut si geaca, dar am lasat-o în masina ☺☺☺ Mi-a fost asa de cald, ca a trebuit sa îmi cumpar acolo un tricou. Mi-am îndesat maieul si puloverul în rucksac si le-am carat toata ziua, pentru ca soarele a stralucit întreaga zi! Am asistat la o cursa de oldtimer în spatiul exterior si la o aterizare de zeppelin, totul a fost foarte interesant si palpitant. Ne-a batut soarele "in cap" si mi-am amintit de vorba lui Vlahuta "Din creștetul cerului dogorit, razele cad drept ca niște săgeți de arc"... 

Sotii nostri au gasit numeroase subiecte comune de discutie, atmosfera a fost deosebit de placuta. Am mâncat de prânz împreuna si dupa-amiaza, la "ACE-Cafe" aflata bineînteles în hala cu motociclete (cafeneaua originala din Londra este înca din anul 1938 un loc de întâlnire popular pentru rockeri, motocicliști și fani ai mașinilor) am serbat ziua lui Helmut cu bere Guinnes, Cola, Donut si Espresso. Evident, Helmut a primit un cadou - un BMW-oldtimer ☺☺☺ un Isetta - in miniatura ☺☺☺ Pe la ora 17 ne-am despartit de prietenii nostri, ne-am urcat în masina si ne-am îndreptat spre casa, obositi dar mai bogati cu o experienta de viata.

PS: Am facut peste 200 fotografii si videoclipuri... mi-a fost greu sa selectez aici în colaje! ☺☺☺