Timpul prins în ram

O toamnă întreagă s-a refugiat în acest ungher de ram, unde timpul pare că își deapănă amintirile și promisiunile deopotrivă. Roșul sângeriu al măceșei pulsează blând, ca un rubin în care s-a închegat ultima zi de caniculă, un nod de jar ce refuză să se lase înghițit de uitare. Dincolo de ea, portocaliul aprins al piracantei zugrăvește nostalgia unui amurg nesfârșit, o pânză pe care natura își așterne melancolia aurie a soarelui de octombrie.
Iar din penumbră, bobițele albe de hurmuz veghează în tăcere, ca niște mici capsule ale timpului. Ele păstrează secretul pașilor mărunți și al râsetelor de copii, care în toamnele de altădată le striveau sub tălpi doar pentru a auzi cum pocnește o iarnă în miniatură.
Sunt trei stări, trei punți între destinele naturii care se ating preț de o secundă, îngropând trecutul, prezentul și viitorul într-o singură privire. Înainte ca marele îngheț să aștearnă tăcerea peste această simfonie mută, frumusețea lor efemeră ne amintește subtil că cele mai prețioase taine ale lumii se nasc doar din lucrurile care nu pot dura o veșnicie. 🍂✨

Memorie de chihlimbar

Se simte în aer un fior mut... Vara își strânge marile secrete și se retrage în cutele pământului. Zilele nu se mai măsoară în ore, ci în suspinele frunzelor care încep să învețe greutatea aurului. Soarele nu mai este un rege, ci un alchimist obosit care transformă verdele crud în rugină sacră, pregătind lumea pentru marea adormire.
E o melancolie veche de când lumea, un cântec fără cuvinte care ne strânge inima. O vrajă care ne desface de zgomotul din jur și ne așază în fața propriei fragilități. Suntem prinși în reveria unui echinocțiu interior, în cumpăna perfectă unde lumina și întunericul își împart simetric simțirea. Un gol se deschide între ceea ce a fost și ceea ce urmează, ca o chemare tăcută prin care sufletul se desprinde de lumină pentru a păși în toamnă.Timpul nu mai curge înainte, ci se adâncește în noi, ca un râu care își caută matca subterană. Asfințiturile sângerează nostalgie peste linii de orizont tot mai pustii...
Însă vara nu piere, ci se lasă prinsă într-o memorie de chihlimbar, unde dorurile și speranțele noastre tac cu ochii închiși. Căci fiecare sfârșit de vară nu este o pierdere, ci o metamorfoză tăcută din care cândva, ne vom naște mai înțelepți.


Nota: Anul acesta, echinocțiul de toamnă va avea loc în noaptea de 22 spre 23 septembrie – mai exact pe 23 septembrie, la ora 03:05 (ora României). Este momentul astronomic în care ziua și noaptea devin aproximativ egale în orice punct de pe Pământ, marcând debutul oficial al toamnei astronomice în emisfera nordică. Din această zi, durata nopților va continua să crească, iar cea a zilelor să scadă, până la solstițiul de iarnă din decembrie.

Impresii de septembrie. Ritualuri de dimineață și parfum de Vară Indiană

Vara 2026 refuză să-și ia rămas-bun, însă nopțile binecuvântate de ploi au reușit să-i mai domolească arșița. Deși meteorologii ne avertizează că zilele își vor reaprinde amiezile de foc, diminețile și serile și-au regăsit deja liniștea — s-au retras cuminți într-o tăcere catifelată.
Îmi place să beau prima cafeluță a zilei în curte, desculță pe gazon, lăsând roua să-mi sărute picioarele. În lipsa zațului — pentru că beau espresso — caut mesaje și inventez interpretări din forma norilor, lăsându-mi gândurile să plutească odată cu aburii din ceașcă. Savurez răcoarea blândă și aerul lejer, încărcat de aroma tipică a începutului de toamnă.

Ca în fiecare dimineață, Leo își face rondul de control, apoi așteaptă cuminte să-i spun când sunt pregătită pentru plimbare. Pașii ne poartă mereu prin parc spre marginea orașului, acolo unde dealul se lasă privit în toată splendoarea lui. De la o zi la alta, surprind texturi noi în peisaj. Fiecare transformare transmite o emoție, un fior… Nu mai e mult până când natura va deveni pustie și gri. Până atunci însă, pământul respiră o nostalgie dulce, iar parfumul fructelor pârguite plutește cald în aer.
Soarele s-a filtrat precum un TikTok-influencer ce-și ascunde imperfecțiunile sub o lumină contrafăcută. În această penumbră aurie, floarea-soarelui își poartă mândră coroana de regină, privind cum câmpul și-a împletit deja coama de paie în baloți grei. Acesta capătă subtile accente ruginii, iar Vara Indiană îi țese cu migală borduri argintii din pânze de păianjen.
Ieșit din oaza ierbii, un mic pelerin cu cochilie ne taie calea. Privesc zâmbind. Melcul pare să alerge — nu din cauza lui Leo, el de fapt îl ignoră, ci... nu care cumva să fie depășit de propria-i umbră!
Ne întoarcem acasă veseli și încărcați de energie pozitivă, gata să cucerim lumea sau cel puțin să dăm viață micilor-mari proiecte de pe listă.

Misiunea „Oaza de răcoare” — Cinci lacuri, doi novici rătăciți, un cățel regal și o victorie la apus

Vara aceasta a fost o adevărată replică a Saharei — cu o perioadă de probă prelungită, un complot termic care ne-a transformat în creaturi nocturne. Am bifat doar acele ieșiri matinale, când aerul încă nu frigea, sau evadări nocturne în stilul marilor noctambuli. Totul ca să protejăm lăbuțele lui Leo, mult prea sensibile pentru asfaltul transformat în lavă. Am renunțat complet la clasicele noastre escapade de o zi, capitulând în fața caniculei. Dar cum soarele a primit în sfârșit o adiere de toamnă și a mai redus din intensitate, s-a activat instant dorul de oaze albastre. În Augsburg aveam locurile noastre de taină, colțurile perfecte de paradis, însă aici harta e încă un teritoriu virgin. 

Așa că am apelat la clasicul Google pentru o căutare. Ne-a livrat o listă cu vreo șase opțiuni și am ales, evident, varianta cea mai accesibilă — un lac la doar zece minute distanță, generos ca dimensiuni pe ecranul telefonului. Însă, după cum bine știm, natura nu are cod poștal... Navigarea devine o artă a tatonării, un joc de-a v-ați ascunselea printre străduțe în căutarea unei parcări salvatoare. N-am nimerit-o. Am cerut ajutorul unui localnic doar ca să primim primul refuz al zilei. Lacul era în regim privat, devenit o feudă exclusivistă pentru vilele de pe mal... 

Așadar... următorul pe listă. Al doilea lac ne-a întâmpinat cu un relief ostil, maluri atât de înalte încât coborârea în apă necesita echipament de alpinism. Am trecut rapid la numărul trei, unde ne-a izbit un avertisment uriaș despre alge albastre. Știind că această peliculă toxică este un real pericol pentru copii și patrupede, am ordonat o retragere strategică în ritm alert.

Am ridicat miza cu un lac aflat la douăzeci și cinci de minute distanță. Când GPS-ul ne-a anunțat victorios că am ajuns la destinație, orizontul era complet uscat, nicio sclipire de apă în jur. Salvarea a venit dintr-o parcare, unde o mămică, cei doi băieți ai ei și bunicul lor tocmai coborau dintr-o mașină. Întrebați unde se ascunde marea noastră albastră, ne-au desenat un labirint de instrucțiuni cu stânga, dreapta și curbe periculoase, un traseu de zece minute presărat cu riscul de a ne rătăci definitiv. 

Cu o amabilitate rară, domnul de la volan ne-a făcut semn să-i urmăm. Ritmul a fost alert, cele zece minute s-au dublat, dar am descoperit un peisaj de revistă. Peisajul era perfect, însă realitatea ne-a tăiat rapid elanul. Câinii erau complet interziși, singura zonă permisă pentru micul nostru membru de familie fiind un bar de pe plajă! La bar, am cerut o ultimă recomandare de la barman, o destinație unde întreaga formulă de doi plus un cățel să fie acceptată. Ne-a dat o adresă la doar zece minute distanță. 

Ajunși în noua parcare, Helmut a intrat în grevă - obosit de atâtea încercări eșuate. A decis să rămână în mașină cu Leo, trimițându-mă pe mine în misiune de recunoaștere... În sfârșit, aici am descoperit magia. Am găsit un lac superb, cu maluri line, zone unde umbra și soarele își împărțeau teritoriul într-o armonie impecabilă, un loc cu nisip fin, cu iarbă sau cu pietricele... la alegere. O adevărată atmosferă de vacanță! Am zărit o altă familie cu un patruped, i-am întrebat cum stau lucrurile cu accesul câinilor. După ce m-am asigurat că totul este în regulă, am alergat înapoi să dau vestea cea mare.
Și uite așa, după un maraton de căutări, am cucerit pânza de apă exact la apus! Am savurat doar treizeci de minute de liniște pură, Leo s-a răcorit imperial în apă, noi am testat temperatura doar până la genunchi și a venit timpul să ne luăm la revedere... Ne-am întors acasă epuizați, dar cu acel sentiment de satisfacție totală. De acum avem coordonatele exacte pentru oaza de liniște.

August în reverență

August... se încheie în culori vii, cu flori care încă respiră vară, cu fluturi‑colibri care dansează în aer, cu albine și bondari ce se grăbesc să adune ultimele picături de lumină. Parcurile au avut parfumul lor de final de sezon, acel amestec de verde cald și oboseală dulce, ca o reverență înainte de schimbarea ritmului.
Mâine... intrăm în luna a noua. Țineți‑vă bine, începe travaliul ... toamnei. 😉

   

♦ „Întotdeauna există flori pentru cei care vor să le vadă.” — Henri Matisse
♦ „Zumzetul albinelor este vocea grădinii.” — Elizabeth Lawrence
♦ „Fluturii sunt cea mai poetică specie de insecte.” — Ana Gerhard
♦ „Fluturii sunt flori care se mișcă singure.” — Robert Heinlein
♦ „Florile îi fac pe oameni mai buni, mai fericiți și mai deschiși; sunt soare, hrană și medicină pentru suflet.” — Luther Burbank
♦ „Acolo unde înfloresc florile, înflorește și speranța.” — Lady Bird Johnson
♦ „Pământul râde în flori.” — Ralph Waldo Emerson

 

Înscriu postarea la rubrica Suzanei - "Citate favorite"

Cea mai "nebună" nuntă ever

A fost genul de petrecere care nu se întâmplă în orice zi, o nuntă cu o mulțime impresionantă de oameni, unde energia colectivă a creat o atmosferă rară și perfect memorabilă. O nuntă cu 380 de invitați-prezenți, într-un club select din inima orașului, unde totul a vibrat ca un singur organism gigantic, cu un vibe elastic și contagios. Rude, prieteni, prieteni ai prietenilor, toți într-un mood de festival urban, cu râsete care s-au propagat ca niște unde sonore sferice și cu un dans fără început și fără sfârșit, ca un loop perfect.
Tunurile de confeti au explodat în aer ca avalanșe de petale strălucitoare plutind în derivă, iar peste ringul de dans au fost permanent ghirlande curgătoare de baloane, mișcându-se în slow-motion sub luminile difuze și creând o atmosferă surprinzător de zen în mijlocul energiei dezlănțuite. Cold Spark Machines au aruncat scântei ca niște mini-vulcani domestici, iar tot acest spectacol s-a așezat ca într-un haos organizat, glossy și perfect instagramabil.
Cocktailurile au circulat ca niște comete colorate, paharele de șampanie s-au ciocnit în ritmuri proprii, iar DJ-ii au ținut pulsul petrecerii ca o echipă de cardiologi ai bunei dispoziții. Muzica live a venit în valuri, fiecare artist cu altă textură sonoră, altă energie, altă aromă. Iar în mai multe puncte ale clubului, opt tatuatori premium, în full action mode, cu acele lor care nu au avut pauză nici măcar o secundă. Pentru că daaa… cadoul mirilor pentru invitați a fost un tatuaj la liber — un mic statement pe piele, un suvenir permanent dintr-o noapte care oricum nu se va șterge niciodată din memorie. Eu… am ratat și această ocazie. Nu pentru că aș avea ceva împotriva tatuajelor, dimpotrivă, îi admir sincer pe cei care își poartă arta pe piele ca pe un accesoriu permanent. Eu însă sunt old‑school, dar în varianta glossy, nu rigidă. Am niște principii mai vechi, din acelea numite "eleganță cuminte" – care mă fac să mă opresc mereu fix la un pas de ac. Probabil nu voi avea niciodată un tatuaj, dar asta nu m-a împiedicat să privesc fascinată fluxul continuu de oameni care ieșeau de pe scaunele tatuatorilor zâmbind, cu pielea ușor iritată și cu aerul acela de „gata, am trofeul serii”. A fost cea mai nebună nuntă ever!
Curtea interioară a servit ca un lounge sub cerul senin, cu aer curat și lumină bună, plină de oameni care au socializat într-un flux continuu, ca într-un mic ecosistem urban în care totul a vibrat. O seară înainte plouase, dar sâmbătă a fost vreme de revistă, perfectă pentru o petrecere care a început la 17 și s-a încheiat pe la 8 dimineața — moment în care nimeni nu mai știa dacă e after, pre-after sau doar o continuare firească a unei nopți care părea că nu vrea să se termine.
Totul a fost efervescent, colorat, haotic în cel mai bun sens, cu invitați purtând ținute de toate felurile, de la glam la streetwear, cu parfumuri care s-au amestecat în aer și cu oameni care s-au simțit bine fără să facă niciun efort. O nuntă care nu a semănat cu nimic din ce știam, un fel de ediție limitată de fericire colectivă, cu vibe de festival, cu energie de club, cu emoție de familie și cu un soundtrack care încă îți rămâne în minte.

Noapte bună!

„Căldură mare, mon cher“ - Miercurea fara cuvinte 33/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Când vremea, luna și atmosfera se simt în profunzime

Când vremea se frânge între căldură și presiune, în mine se aprinde primul semn al schimbării, o vibrație fină care îmi tulbură echilibrul. Aerul devine greu, ca o pânză întinsă peste piept, iar lumina se schimbă într-un fel pe care nu-l pot ignora. E o oboseală care vine brusc, ca o umbră ce se așază pe umeri. Apoi, când presiunea se liniștește, simt cum se deschide din nou spațiul interior, ca și cum cineva ar ridica o cortină invizibilă. Nu e magie, e felul în care reacționează un organism atent la lume, un organism care citește atmosfera înainte ca ea să se arate cu adevărat. Așa sunt eu.
Există oameni care simt vremea în profunzime, oameni la care corpul reacționează înainte ca termometrele și aplicațiile meteo să anunțe ceva. Majoritatea medicilor și a oamenilor obișnuiți privesc aceste trăiri cu scepticism, ca și cum ar fi doar impresii sau exagerări. Dar realitatea este mult mai subtilă. Suntem fragili, chiar dacă aparențele ne fac să părem puternici. Iar pe măsură ce înaintăm în vârstă, sensibilitățile noastre se accentuează, se rafinează, devin mai clare.
Nu e ezoterism, nu e misticism. E biologie, neurofiziologie, lumină, ritm circadian. Luna plină aduce o lumină nocturnă care, oricât de slabă, reduce melatonina, hormonul care reglează somnul, pulsul, tensiunea, echilibrul interior. Pentru cei sensibili la lumină, corpul simte această schimbare ca un mic șoc de ritm. Gravitația lunii nu te ridică din pat, dar influențează lichidele din corp, iar lichidele au propriile lor ritmuri. Urechea internă, presiunea intracraniană, sistemul vestibular pot reacționa la variații gravitaționale abia perceptibile, mai ales la oamenii sensibili la presiune și atmosferă.
Atmosfera din nopțile cu lună plină are propriile ei capricii: aer electric, presiune oscilantă, umiditate schimbătoare. Corpul simte combinația, nu doar luna. Cronobiologia confirmă că există oameni care adorm mai greu în preajma lunii pline, dorm mai puțin profund, au puls mai ridicat și activitate cerebrală diferită. Nu toți. Dar cei sensibili la lumină, presiune și atmosferă, da. Iar dacă ai deja sensibilitate meteo, e firesc să simți și fazele lunii. Așa sunt eu.
Nu e închipuire. E o sensibilitate biologică reală. Unii oameni simt schimbările de presiune, variațiile magnetice, fazele lunii, apropierea furtunilor, schimbările de lumină. Nu pentru că sunt visători sau mistici, ci pentru că au un sistem nervos fin reglat, un sistem care citește lumea în detalii pe care alții nu le percep. Iar dacă ai reacționat de multe ori la presiune, atmosferă și lumină, e logic să simți și luna plină.
În zona în care locuiesc, azi este vârful valului de căldură. Nu neapărat cea mai fierbinte zi a verii, ci cea mai intensă zi din episodul actual de caniculă, un episod care se întinde pe câteva zile și își schimbă tonul de la o oră la alta. Astăzi mă simt epuizată...

~~~~~~~~~~~~

Pentru rubrica "Citate favorite" gazduita de Suzana, am ales ceva ce mi se pare foarte potrivit aici.
„Suntem modelați de lumina pe care o lăsăm să intre.” — Albert Camus
„Corpul omenesc este cea mai bună imagine a sufletului omenesc.” — Ludwig Wittgenstein
„Natura nu se grăbește, și totuși totul se împlinește.” — Lao Tzu

Vaca‑Domnului, la soare - Miercurea fara cuvinte 31/2026

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Bondărel - Miercurea fara cuvinte 28/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Luna căpșună - prima lună plină din vara 2026

Ultima zi din prima jumătate de an a venit cu un aer nou, ca și cum Europa ar fi apăsat pe un buton de „refresh”. Căldurile alea insuportabile par să fi dispărut, lăsând în urmă o vară normală, respirabilă, cu temperaturi sub 30 de grade - genul acela de vară în care poți să te plimbi fără să te simți ca un marshmallow caramelizat în flacăra unui foc de tabără.
Noaptea trecută, prima lună plină a verii a luminat cerul cu o claritate blândă. Stelele tremurau fin, aproape imperceptibil, iar în liniștea aceea se simțea o vibrație calmă, ca un fel de șoaptă a universului — discretă, o prezență armonizată firesc cu ritmul meu interior, ca o amintire că magia rămâne chiar și când lumea aleargă în modul „breaking news”.
De mâine intrăm iar în realitatea mai puțin romantică – subvenția la benzinării dispare, iar în zona aceea îngustă dintre continente lucrurile sunt departe de calm. Ba dimpotrivă, par să se amplifice, la fel ca frontul din est, care nu încetează să apese pe nervii întregului continent.
Iar noi, „simple numere” pe mapamond, încercăm să ne trăim viețile cât de bine putem. Ne agățăm de nimicurile frumoase pe care ni le oferă vara - o seară liniștită, un cer cu stele, o plimbare fără caniculă, o cafea băută în tihnă, un moment de liniște în care simțim că, indiferent de haos, încă avem acces la fragmentele noastre de frumos.
Să vă fie iulie blândă și vara generoasă!

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Câteva citate, potrivite la tema postarii de azi: 

„Suntem cu toții ca luna: avem o parte întunecată pe care nu o arătăm nimănui.” Kahlil Gibran
„În mijlocul mișcării și al haosului, păstrează-ți liniștea din interior.” Deepak Chopra
„Între stimul și răspuns există un spațiu. În acel spațiu se află libertatea noastră.” Viktor E. Frankl
„Suntem cu toții în mocirlă, dar unii dintre noi privesc spre stele.” Oscar Wilde

Inscriu postarea la Suzana - Citate favorite

Canada și Africa de Sud deschid saisprezecimile

A început în seara asta nebunia celor treizeci și două de echipe naționale, cele mai bune ale lumii, un turneu care promite seri lungi și pline de emoție. De acum înainte totul se joacă simplu, cine câștigă merge mai departe, cine pierde pleacă acasă, iar ritmul acesta tăios dă un farmec aparte fiecărei faze și fiecărui sprint.
Mondialul din 2026 are și un gol greu de ignorat. Italia este "marea pierdere", cu patru titluri mondiale și o istorie uriașă, o echipă care nu mai prinde turneul pentru a treia oară la rând, după 2018 și 2022. Nicio altă fostă campioană nu a ratat trei ediții consecutive, iar presa internațională o numește cea mai șocantă omisiune. Alte nume grele lipsesc și ele, România cu a șaptea absență consecutivă, Chile cu a treia, Nigeria eliminată dramatic, plus Danemarca, Polonia, Țara Galilor, Serbia și Costa Rica, toate prezente în 2022 și dispărute acum din peisaj. Turneul a început cu un amestec de entuziasm și nostalgie, ca și cum ai deschide o ușă spre o petrecere mare, dar observi că lipsesc câțiva invitați importanți.
Seara de azi aduce și o premieră absolută - Canada, una dintre țările gazdă, joacă în Statele Unite și nu la ea acasă, un detaliu care schimbă puțin harta obișnuită a mondialelor și dă senzația că turneul se joacă pe o scenă uriașă. 

Meciul Canada - Africa de Sud promite energie, forță și dinamism, exact genul de început care îți prinde privirea și nu te mai lasă să te ridici. Primele treisprezece minute s au scurs, tabela e încă 0 la 0, dar ritmul e alert și senzația e că oricând poate veni o fază care să aprindă tot stadionul.
Ne‑am pregătit pentru seara asta cu lucruri simple și bune. Am scos din frigider sucul de roșii, rece și perfect pentru căldura care ne urmărește de zile întregi, am pus pe masă roșioare cocktail și chips de cartofi făcuți de noi, crocanți și aurii, fără nicio legătură cu punga din magazin. 

După mai bine de două săptămâni în care temperaturile au tot urcat spre patruzeci de grade, veranda s‑a încins de parcă ar fi fost o seră uriașă, așa că ne‑am mutat în living, unde aerul e mai blând și se simte ca o mică evadare. Acolo ne așteaptă meciul și atmosfera de Mondial, cu gusturi bune și cu bucuria că suntem pregătiți pentru o seară lungă.

😜 Lui Leo nu ii pasa cine cu cine joaca, el tine doar cu România 🇷🇴 si cu Germania 🇩🇪 

PS: ma distreaza doua nume in seara asta: Hugo Broos este selecționerul Africii de Sud, eu am inteles Hugo Boss 😜 si un tanar jucator, Relebohile Mofokeng, atacant sud-african (21 de ani, joacă la Orlando Pirates), cica unul dintre cei mai promițători jucători ai generației actuale... eu am inteles ca il cheama Mocofan 😅 

UPDATES: Scor final 1:0, Canada merge mai departe in optimi.

Astă seară, meciul Germania - Ecuador

La noi e noapte fierbinte, 26–28 de grade, aerul stă nemișcat peste Coburg și meciul Germania – Ecuador a început cu scântei. În primele zece minute au marcat ambele echipe, jocul curge repede, atacurile se rostogolesc spre fiecare poartă și fazele sunt spectaculoase. Sunt foarte curioasă unde se va opri scorul la final.
La New York e încă lumină, ora patru după-amiaza, iar stadionul MetLife fierbe în ritmul american de început de seară.
Meciul de azi poartă și o notă istorică, una dintre cele care rămân în memoria turneelor mari. Este al doilea meci din acest campionat și al treilea din întreaga istorie a Mondialelor masculine arbitrat de femei, un drum început în 2022 la Costa Rica – Germania cu Frappart, Back și Díaz Medina, continuat în 2026 la Cehia – Africa de Sud cu Penso, Mayo și Nesbitt, aceeași brigadă care conduce și partida de acum.
Stăm pe canapele cu câte un pahar de suc de grapefruit, scos direct din frigider, iar Leo s-a întins cât e de lung pe salteluța lui cu gel, răcoroasă. Suntem obosiți, azi ne-am plimbat prin oraș și ne-am luat porția de dulce la cea mai frumoasă cofetărie terasă - Stadtcafé, așa că acum bem doar suc.
În cealaltă partidă a grupei se joacă ultimele minute care vor decide cine merge mai departe în saisprezecimi, așa că atmosfera e cu atât mai tensionată. Voi reveni cu updates. 

UPDATES: 

Gemania a fost învinsă... Scor final 2:1 

Ecuadorienii s-au bucurat enorm, pentru că a bate Germania la un Mondial e un eveniment uriaș, indiferent dacă merg sau nu mai departe. 

Este o victorie istorică — Ecuador nu bate Germania în fiecare zi. Pentru ei e o performanță națională. Un meci pentru orgoliu și prestigiu — chiar dacă nu te califici, ișire cu capul sus!🎉🎊

In grupa E, Germania și Coasta de Fildeș au ambele 6 puncte. 

Primul loc se decide după golaveraj: 

Germania: 10–4 → +6 

Coasta de Fildeș: 4–2 → +2 

➡️ Germania este prima în grupă. 

➡️ Cine merge mai departe? 

Germania – calificată 

Coasta de Fildeș – calificată 

Ecuador – eliminată (4 puncte nu ajung în această grupă) 

Curaçao – eliminată

Updates: 

Ecuador a trăit un moment rar după victoria cu Germania. Meciul a schimbat atmosfera în toată țara, iar președintele Daniel Noboa a declarat prin decret zi liberă națională pentru vineri, 26 iunie 2026, un gest fără precedent ca urmare a unui meci de la Cupa Mondială.După bucuria adusă de decretul prezidențial, echipa națională a Ecuadorului a mai trăit o surpriză: s-a calificat în 16‑zecimi. 

Ecuador a terminat pe locul 3 în Grupa E, cu 4 puncte.

În alte grupe, locurile 3 au avut mai puține puncte sau golaveraj mai slab. Așa că Ecuador a intrat în topul celor mai bune locuri 3 și a prins 16‑zecimile. Adversara lor este Mexic si meciul va avea loc pe 1 iulie.

Armonie - Miercurea fara cuvinte 26/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Seară fierbinte cu Germania – Coasta de Fildeș

Ne-am pregătit pentru seara asta cu un cocktail interesant, făcut special în onoarea meciului Germania – Coasta de Fildeș. „Ivory Coast Spritz” stă rece în pahare, acrișor și parfumat de hibiscus, perfect pentru căldura care parcă nu vrea să se domolească. Sunt încă 26°C deși e trecut bine de 22:30, iar aerul are ceva din vibrația unei seri tropicale. 

Tot pentru această seară am cumpărat de la cofetarie, prăjitura cu numele haios „11 metri” - atrasă mai mult de cum arăta, conform zicalei "cine nu riscă, nu câștigă". Acum ne bucurăm că am făcut alegerea aceasta - fisticul și zmeura sunt o combinație perfectă 👌

Meciul încă se joacă, prima repriză curge, iar Coasta de Fildeș a deschis scorul în minutul 30... Acum ținem pumnii pentru Germania și mai luăm câte o gură de cocktail ca să mai liniștim emoțiile... Leo moțăie pe canapea, cu ochii pe jumătate închiși, neînțelegând deloc de ce nu mergem încă la culcare. Noi - cu dulcele aproape terminat si concentrați la ecran, sperăm că nemții vor întoarce jocul. Însă idiferent de scor, avem senzația că seara aceasta are un farmec aparte. 

🤗 Tuturor - NOAPTE BUNĂ! 🌒

PS: Meciul Germania – Coasta de Fildeș se joacă la NRG Stadium din Houston, Texas. Acum este aproximativ ora 15:48 și sunt 34°C 

PS 2: Reteta cocktail Ivory Coast Spritz: 

 - 40 ml gin 

- 60 ml bissap (infuzie de hibiscus) 

- 10 ml suc de lime 

- 2 sau 3 cuburi de gheață 

- prosecco 

- o felie de portocală pentru decor 

Mod de preparare: Pui ginul, bissapul și sucul de lime în shaker, adaugi câteva cuburi de gheață și agiți scurt, cât să se răcească bine și să se lege aromele. Torni în pahar și completezi cu prosecco, apoi așezi caliciul cărnos al florii (partea de la baza florii care rămâne după căderea petalelor și care protejează semințele) din borcanul cu sirop, apoi decorezi cu o felie subțire de portocală, pentru contrast de culoare și parfum 🍸🍹🍊

 

Updates: 

minutul 60: nemții au egalat, acum e 1:1

minutul 89: nemtii conduc, scor 2:1

SCOR FINAL 2:1, Germania a castigat 🍀

PS 3: Grație golurilor marcate in acest meci, situația la vârful clasamentului istoric s-a schimbat: Germania a adăugat cele 2 goluri noi la zestrea sa, ajungând la un total de 241 de goluri marcate în istoria Cupelor Mondiale.
Brazilia are în acest moment tot 241 de goluri.
Prin urmare, cele două mari puteri fotbalistice se află acum la egalitate perfectă, împărțind primul loc în clasamentul celor mai ofensive echipe naționale din istoria Campionatului Mondial de Fotbal.

Actualizare din 28 iunie 2026
am menționat mai sus că Germania și Brazilia se află la egalitate, fiecare cu 241 de goluri marcate în istoria Cupelor Mondiale. Ulterior, verificarea statisticilor oficiale a arătat că această informație este eronată.
În prezent, Brazilia are 237 goluri marcate la Mondiale, iar Germania 232. Diferența dintre cele două rămâne așadar, de 5 goluri, fără egalitate la vârf.
Am ales să corectez public această informație, pentru ca datele să fie clare și transparente pentru cititorii mei 

O zi de duminică cu liniște, culoare și bucurie simplă

🌻 Azi a fost una dintre acele zile care îți rămân în suflet, cu momente atât de frumoase încât, dacă le-ai putea prinde, le-ai înrăma ca pe niște clipe rare.
Am fost la mănăstirea Oberschönenfeld — un loc liniștit, care mi-a adus o stare de bine. O să povestesc mai pe larg luni sau marți, fiindcă e genul de loc care merită descris cu răbdare. Dar ce vreau să împărtășesc acum este momentul magic de pe drumul de întoarcere.

Ne-am oprit într-un câmp plin de flori, un loc care respira odată cu lumina blândă a după-amiezii. Floarea-soarelui, gladiolele și daliile, în cele mai variate forme și combinații de culori, se întindeau în rânduri ordonate. Printre ele zburau fluturași, libelule și albinuțe, aducând viață și mișcare acestui colț de natură. Câmpul invita la cules, la tihnă, la bucuria simplă a unei alegeri făcute cu sufletul. Autoservirea — atât de firească aici, în Bavaria — adăuga un farmec aparte. La capătul câmpului, pe un butoi vopsit în albastru, era prinsă o pusculiță modestă, o tăbliță cu prețuri scrise de mână și câteva cuțitașe lăsate acolo, pentru ca fiecare să poată tăia cu grijă florile care îi plac.

O idee simplă, dar cu o frumusețe care îți rămâne în suflet mult timp după ce ai lăsat câmpul în urmă.

Am cules cu mâinile noastre aceste minuni ale naturii, înconjurați de culori vibrante și parfum discret. A fost o oprire spontană și plină de farmec. 

Câmpul de flori ne-a oferit o clipă de libertate și frumusețe pură. Cu mâinile pline de culori și sufletul ușor, am plecat spre casă cu zâmbetul unei zile care a știut să ne surprindă.

Ultima duminică din august - grădina unde vara încă visează

E duminică. Ultima zi de vară calendaristică.
Din fericire, grădina nu știe ce e calendarul. Ea trăiește în culori, în parfumuri, în adieri.
Aerul e altfel. Mai blând. Mai înțelept. Soarele nu mai arde, ci mângâie. Vântul nu mai zboară, ci șoptește. E ca și cum natura ar spune „Nu plec încă. Mai stau puțin. Mai dansez o dată.”
Și noi, în mijlocul grădinii, simțim că timpul nu mai contează. Că vara nu se termină cu o filă ruptă din calendar.
Sunt încă bobocei care încă mai au puterea de a înflori. Vara nu se grăbește să plece. Se întinde leneșă pe alei, se agață de petalele trandafirilor, se ascunde în colțuri de lumină și în mirosul dulce al florilor care încă visează. Face tumbe printre dalii și chicotește printre zorele.
E sâmbătă. Ultima din august. Dar în grădină, e încă vară. 

Dacă rămâi o clipă în tăcere, auzi vara cum îți șoptește - „Mai stau. Mai sunt. Mai înfloresc.”

☺ Outfit de vara comfi - cu 6 kg peste trend ☺ / Miercuea fara cuvinte 33/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Despre vreme capricioasă și căldura care nu vine de la soare...

După superba vacanță la mare, ne-am întors acasă pregătiți pentru o vară toridă — plină de lumină, de planuri estivale și de seri leneșe petrecute pe terasă.
Sfârșitul lui iulie însă, ne-a luat prin surprindere. În loc ca soarele să topească asfaltul și gândurile, iar aerul să freamăte de vacanță, „luna lui Cuptor” s-a transformat într-un episod rece și neașteptat. O anomalie meteorologică apărută în Europa de Vest a adus cu ea un front de aer rece și ploi torențiale, afectând regiuni întinse din Germania, Franța și Olanda. 🌦️☔🌈🌧️
August a debutat cu aceeași răceală. Incredibil pentru o lună în care, de obicei, soarele domnește fără rival, terasele vibrează de râsete, iar hainele groase rămân uitate în dulap! Anul acesta, natura pare că a răsturnat scenariul obișnuit. Vara a luat pur și simplu pauză! 🥴
Poate e un semn că și noi merităm un răgaz — nu în arșița planurilor, ci în tihna gândurilor.
😁😉Un anotimp întors pe dos, care n-a reușit să ne strice buna dispoziție, deși diminețile încep cu doar 12 grade, iar aerul poartă adierea unei toamne premature...
Lucrând remote, în biroul meu orientat spre nord, tastatura a devenit o probă de rezistență pentru degete reci. Dar am găsit soluția!. M-am îmbrăcat ca de iarnă — ba chiar am scos și bundița de la naftalină. 😁
În casa noastră, răcoarea s-a furișat ca o pisică pe sub uși. Muncile zilnice s-au făcut cu ciorapi de lână în picioare și flanele pufoase încheiate până sub bărbie. Ne-am adaptat, cum altfel?!
Așa se face că focul din șemineu a redevenit protagonistul serilor noastre. Ritualul care aparține de obicei toamnei târzii s-a strecurat, neașteptat, în rutina sfârșitului de vară. Trosnetul lemnului arzând ne-a dăruit confortul de care aveam nevoie. Da… am făcut focul în fiecare seară și ne-a fost bine. Ciudat, dar bine! 🫖🍵🍋 Am băut ceai cu lămâie și am lăsat muzica să curgă în surdină. Flăcările din șemineu n-au fost doar sursă de căldură, ci și moment de respiro — un timp suspendat, un pretext să încetinim și să ne adunăm...
În locul verii încinse, am primit o tihnă aparte. Una care nu se grăbește, care invită la reflecție și la momente mici de recunoștință. 🤗
Poate că nu e vara obișnuită, dar e una ce ne-a adus o frumusețe neobișnuită. 
Și tocmai această răsturnare de scenariu a devenit cadrul perfect pentru liniște și reconectare...