Ultima duminică din august - grădina unde vara încă visează

E duminică. Ultima zi de vară calendaristică.
Din fericire, grădina nu știe ce e calendarul. Ea trăiește în culori, în parfumuri, în adieri.
Aerul e altfel. Mai blând. Mai înțelept. Soarele nu mai arde, ci mângâie. Vântul nu mai zboară, ci șoptește. E ca și cum natura ar spune „Nu plec încă. Mai stau puțin. Mai dansez o dată.”
Și noi, în mijlocul grădinii, simțim că timpul nu mai contează. Că vara nu se termină cu o filă ruptă din calendar.
Sunt încă bobocei care încă mai au puterea de a înflori. Vara nu se grăbește să plece. Se întinde leneșă pe alei, se agață de petalele trandafirilor, se ascunde în colțuri de lumină și în mirosul dulce al florilor care încă visează. Face tumbe printre dalii și chicotește printre zorele.
E sâmbătă. Ultima din august. Dar în grădină, e încă vară. 

Dacă rămâi o clipă în tăcere, auzi vara cum îți șoptește - „Mai stau. Mai sunt. Mai înfloresc.”

☺ Outfit de vara comfi - cu 6 kg peste trend ☺ / Miercuea fara cuvinte 33/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Despre vreme capricioasă și căldura care nu vine de la soare...

După superba vacanță la mare, ne-am întors acasă pregătiți pentru o vară toridă — plină de lumină, de planuri estivale și de seri leneșe petrecute pe terasă.
Sfârșitul lui iulie însă, ne-a luat prin surprindere. În loc ca soarele să topească asfaltul și gândurile, iar aerul să freamăte de vacanță, „luna lui Cuptor” s-a transformat într-un episod rece și neașteptat. O anomalie meteorologică apărută în Europa de Vest a adus cu ea un front de aer rece și ploi torențiale, afectând regiuni întinse din Germania, Franța și Olanda. 🌦️☔🌈🌧️
August a debutat cu aceeași răceală. Incredibil pentru o lună în care, de obicei, soarele domnește fără rival, terasele vibrează de râsete, iar hainele groase rămân uitate în dulap! Anul acesta, natura pare că a răsturnat scenariul obișnuit. Vara a luat pur și simplu pauză! 🥴
Poate e un semn că și noi merităm un răgaz — nu în arșița planurilor, ci în tihna gândurilor.
😁😉Un anotimp întors pe dos, care n-a reușit să ne strice buna dispoziție, deși diminețile încep cu doar 12 grade, iar aerul poartă adierea unei toamne premature...
Lucrând remote, în biroul meu orientat spre nord, tastatura a devenit o probă de rezistență pentru degete reci. Dar am găsit soluția!. M-am îmbrăcat ca de iarnă — ba chiar am scos și bundița de la naftalină. 😁
În casa noastră, răcoarea s-a furișat ca o pisică pe sub uși. Muncile zilnice s-au făcut cu ciorapi de lână în picioare și flanele pufoase încheiate până sub bărbie. Ne-am adaptat, cum altfel?!
Așa se face că focul din șemineu a redevenit protagonistul serilor noastre. Ritualul care aparține de obicei toamnei târzii s-a strecurat, neașteptat, în rutina sfârșitului de vară. Trosnetul lemnului arzând ne-a dăruit confortul de care aveam nevoie. Da… am făcut focul în fiecare seară și ne-a fost bine. Ciudat, dar bine! 🫖🍵🍋 Am băut ceai cu lămâie și am lăsat muzica să curgă în surdină. Flăcările din șemineu n-au fost doar sursă de căldură, ci și moment de respiro — un timp suspendat, un pretext să încetinim și să ne adunăm...
În locul verii încinse, am primit o tihnă aparte. Una care nu se grăbește, care invită la reflecție și la momente mici de recunoștință. 🤗
Poate că nu e vara obișnuită, dar e una ce ne-a adus o frumusețe neobișnuită. 
Și tocmai această răsturnare de scenariu a devenit cadrul perfect pentru liniște și reconectare...

De prin curte - Miercurea fara cuvinte 31/2025

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Vacanța s-a terminat, dar mai avem brioche!

Ultima zi de vacanță aduce mereu un strop de nostalgie... Așa că, într-un impuls de moment, m-am lăsat convinsă de o poză apetisantă de pe ambalaj și am cumpărat niște brioche cu fistic, gata ambalate, marca Italian Green Bakery. Nu pentru că aveam mari așteptări (știm cu toții cum sunt produsele preambalate), ci mai degrabă ca să păstrez puțin din savoarea vacanței.
🥐 Duminică dimineață, la primul mic dejun acasă, am desfăcut câte o mică surpriză italiană. Ei bine... nu se compară cu cele proaspăt scoase din cuptorul unui fornaio-pasticcere, dar lângă un espresso, au fost chiar plăcute! Ce-i drept, crema de fistic a fost cam timidă... noroc că aveam în dulap un borcan cu cremă adevărată. 😄

Și încă un detaliu: cutia e generoasă ca dimensiuni, dar ascunde doar 4 brioche! 😏
De mâine, îl las pe Helmut să savureze surogatul de vacanță — eu revin la Müsli. După fiecare vacanță, parcă mai avem nevoie de câteva dimineți cu mic dejun... apoi dispare pofta și ne întoarcem la rutina noastră: fără mic dejun, fără fistic, fără vacanță. 😄

Dimineață de poveste, spre Verona

Am pornit la drum dis-de-dimineață, pe întunericul liniștit al orașului adormit—era 4:30 când am ieșit din casă, cu emoții și entuziasm în bagaj. Pe măsură ce kilometrii se așterneau în urmă, cerul începea să se lumineze, iar primele raze ale răsăritului ne-au prins printre culmile Alpilor.
Peisajul era pur și simplu magic—valurile de ceață care dansau peste vârfuri, liniștea tăcută a munților și soarele care urca încet, colorând cerul în nuanțe de aur și roz. Am simțit că suntem într-o poveste care abia începe, cu Verona la orizont ca următoarea filă.
Urmează aventurile noastre—drumul abia a început.

Bijuteriile curții - Miercurea fără cuvinte 27/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Herald Mesagerul

În fiecare an, pe 8 august, orașul Augsburg devine o inimă deschisă pentru pace. Ziua Păcii este unică în Germania și se celebrează oficial din 1950, dar își are originile cu mult mai devreme.
În 2025, se împlinesc 375 de ani de la semnarea Păcii de la Augsburg, în contextul sfârșitului Războiului de Treizeci de Ani. Acest moment simbolic a fost transformat de-a lungul timpului într-o sărbătoare civică, culturală și profund umană, care aduce laolaltă comunități, religii, generații și perspective diferite.
Sub deviza Frieden riskieren, orașul propune în acest an peste 140 de evenimente desfășurate între 8 mai și 8 august. Festivalul include concerte, spectacole, lecturi, expoziții, tururi ghidate, dezbateri și instalații artistice. Totul cu scopul de a încuraja dialogul, curajul de a gândi diferit și dorința de a trăi împreună în respect și pace. Augsburg devine în aceste luni o scenă deschisă pentru vocea fiecăruia.
Unul dintre cele mai vibrante proiecte din acest an este Herald The Messenger. Această instalație artistică mobilă a fost concepută ca un mesager modern al păcii. Herald călătorește prin oraș și adună gânduri, dorințe, întrebări, mărturii și mesaje scrise de oameni.

Instalația este alcătuită din sute de cutii poștale adevărate. Fiecare poate fi deschisă, golită, umplută. Fiecare cutie ascunde o surpriză și o poveste.
Trec adesea pe lângă unul dintre punctele unde se află Herald și e mereu plin de oameni. Am văzut cum se opresc, citesc, zâmbesc, lasă ceva în urmă, ca și cum ar aprinde o mică scânteie de speranță. 

Într-o zi, am găsit un CD într-una dintre cutiile Herald, cu piesa lui  John Lennon "Imagine"  – un imn al păcii care emoționează de generații. Cineva a lăsat acest gest tăcut, dar puternic, ca o invitație la visare și unitate. Tare m-a emoționat!

Ce poți lăsa sau găsi într-una din cutiile Herald? O scrisoare anonimă, o poezie de dragoste sau de revoltă, o fotografie veche, o floare presată, o rugăciune, un stick cu o melodie, o rețetă de familie cu gust de împăcare. Uneori doar o întrebare, alteori un gând scris de mână care ajunge exact la cel ce avea nevoie de el. Fiecare gest mic devine parte din ceva mare. Eu am lăsat într-o cutie Harald o rețetă de mămăligă, așa cum o făcea bunica. Simplă, dar plină de căldură. "Se servește fierbinte, cu lapte, apoi cu brânză și smântână — o îmbrățișare în trei pași". Pentru mine, e gustul păcii și al apartenenței. Poate că cineva o va găsi și se va bucura.
Herald nu este doar o lucrare artistică. Este un spațiu viu de întâlnire, un loc unde mesajele nu se pierd, ci se înmulțesc și se transformă. Este dovada că oamenii încă vor să asculte și să se lase ascultați. Că pacea nu e un concept abstract, ci un exercițiu cotidian de empatie, curaj și conexiune.

---

PS: Știați că Bavaria este landul german cu cele mai multe sărbători legale? În plus, Augsburg are o zi liberă în plus față de restul regiunii: 8 august, cunoscută ca „Ziua Păcii” (Friedensfest). Este o zi liberă pentru toți cei care lucrează în Augsburg, indiferent unde locuiesc.Ironia face că eu locuiesc în Augsburg, dar lucrez în alt oraș — așa că pentru mine, 8 august va fi o zi lucrătoare. 😅

Weekend cu... ghinioane

Voi cum ați supraviețuit weekendului? Ați avut și voi parte de ghinioane sau doar eu am câștigat la "loteria cosmică a zilelor cu ghinion"? 😕
La mine, totul a început sâmbătă, într-o Bavarie sufocată de caniculă. De aproape o lună, aerul e greu de respirat. Soarele arde fără milă, presiunea ne apasă, iar termometrul pare înțepenit la 35°C. La televizor, prognozele sunt și mai îngrijorătoare: urmează 45°C. Transpirăm și ne topim, evitând cu grijă orice ieșire din încăperile climatizate. Orașul pare suspendat într-o căldură densă, sufocantă, care nu iartă nimic.
Și totuși, sâmbătă dimineață aveam programări — mi-am propus o mică împrospătare de vară. Se apropie summer party-ul organizat de firmă, iar imediat după, plec în vacanță la mare cu băieții mei.
Mă visam estivala, relaxată, cu un look proaspăt.
Prima oprire a fost salonul de manichiură-pedichiură. M-au întâmpinat vietnamezele — zâmbitoare, rapide, eficiente. În tot orașul, ele dețin monopolul pe unghii. Comunicarea? Aproape imposibilă. Ne înțelegem prin semne, zâmbete și interjecții. Din păcate.
Salonul are un display mare, iar muzica vietnameză curge, de obicei, în buclă. Pentru urechea mea, toate melodiile sună la fel — un fel de plâns cântat, cu ecou. Dar, surpriză! Tocmai când m-am așezat la pedichiură, a început Pharrell Williams. „Happy”! Mi-a venit să bat tactul cu piciorul, dar... piciorul era în cădiță, în apă. Bucuria a durat douăzeci de secunde. Una dintre fete a luat telecomanda și... adio Pharrell, bun venit lalăială. Măcar ele au fost fericite.
De obicei aleg alb-sidefiu, dar de data asta, când mi s-a arătat paletarul de shellac, am ales spontan o nuanță turcoaz translucid, delicat. Ca o amintire dintr-o vară care încă n-a început. Am arătat clar, am zâmbit, am spus „yes, this one please”. Totul părea în regulă...
Știți cum funcționează — mâna sub lampă, ele lucrează ca pe bandă rulantă. Abia la final am constatat că unghiile mele sunt... bleu intens cu sclipici. De parcă sirena Ariel mi-ar fi împrumutat coada. Nu era ce am ales, dar era ce am primit. Am înghițit în sec. Trebuie să mă suport așa cel puțin trei săptămâni — nu doar că nu e sănătos să refac tratamentul atât de des, dar nici nu-mi permit să dau din nou 85€ doar pentru o altă nuanță.
Mda... am plecat mai departe, la salonul de coafură.
Aici, monitorul uriaș merge nonstop pe muzică turcească. În Germania, saloanele de coafură par să fie sub monopol turcesc — și se simte. Muzica e omniprezentă. Nici asta nu e pe gustul meu, dar suntem educați să ne tolerăm, nu-i așa?
De patru ani merg la aceeași coafeză. Mereu atentă, empatică, profesionistă. O grecoaică simpatică, cam de aceeași vârstă cu mine. Îmi vopsește rădăcinile sau îmi face permanent, după caz. Acum i-am spus că-mi doresc să rămân blondă, dar cu o tentă discretă de roz. La tuns, doar vârfurile și puțin bretonul.
M-am lăsat pe mâna ei, cu încredere. Părul ud ascunde bine adevărul... Dar când s-a uscat, m-a luat cu leșin. Aproape jumătate din lungime dispăruse.
Culoarea? Ceva incert, care bate în roșu. Cică se va modifica de la soare (după ce acasă m-am spălat pe păr de trei ori în 12 ore, parca nuanta a devenit mai aramie...).
M-am înfuriat, dar m-am abținut. Nu am zis nimic... la ce ar fi folosit? Știam că nu poate să-mi lipească părul la loc. Am plâns acasă. Și probabil voi mai plânge vreo doi ani, până când părul va crește din nou.
Dar ghinioanele nu s-au oprit aici.
Sâmbătă seara, când soarele cobora spre asfințit, am ieșit în curte și... am mai descoperit o tragedie. Șase dintre cei mai mari și mai frumoși peștișori aurii din iaz pluteau fără viață. A fost un șoc.
Filtrul de iaz, dotat cu lampă UV, curățat regulat și în perfectă funcțiune, își făcea treaba. Dar la canicula asta, nu a fost suficient. Căldura excesivă a favorizat explozia de mătasea broaștei, care, cel mai probabil, a scăzut drastic nivelul de oxigen din apă. Am curățat cât am putut, am spălat frunză cu frunză coșulețele cu nuferi, apoi am montat o pompă suplimentară de oxigenare. Peștii rămași par să-și fi revenit. Un mic miracol.
Astăzi am fost la Dehner, singurul loc din oraș unde se vând goldfische. Cei pierduți erau de două ori mai mari decât cel mai mare exemplar disponibil acum. Unul singur! L-am luat — e oranj. Apoi am ales încă șapte mititei: trei albaștri, doi coral și doi oranj. Total: 54,92 €. O nouă mică-mare investiție.

Weekendul a fost greu — caniculă, pierderi, frustrări... Parcă toate s-au adunat deodată, ca și cum s-ar fi înțeles între ele. De ce oare? 

Dar mâine începe iulie — o lună nouă, un noroc nou... poate! Speranța, așa cum spune și proverbul, moare ultima... Sa fie o luna buna pentru toata lumea! 🍀

Duminică în mii de culori

Fie ca această ultimă duminică din iunie să fie o adevărată sărbătoare a simțurilor — să ne bucurăm de culorile care dansează în jur și de armonia formelor ce se împletesc în fiecare detaliu al zilei.
Să vedem frumusețea în nuanțele frunzelor, în curcubeul florilor, în jocul de lumini printre nori.Astăzi, să ne lăsăm învăluiți de diversitatea care ne înconjoară — în oameni, în gânduri, în frumusețea lucrurilor mici.

Să trăim o duminică plină de lumină, inspirație și bucurii în toate formele și culorile ei.
Formele care se joacă în natură — curburi blânde, linii nebănuite, petale răsfirate — sunt acolo nu doar pentru a fi privite, ci pentru a ne aminti cât de frumoasă este diversitatea.

Să fie o zi ca o simfonie de culori — nu doar în jur, ci și înlăuntrul nostru.Să simțim cum bucuria prinde contur, cum sufletul își regăsește forma între flori, lumină și tăcere.Să trăim o duminică vie, colorată și plină de sens.

E joi și e vară

Dacă s-ar putea, aș vrea să mă pierd într-o buclă temporală, să mă-nvârt la nesfârșit într-o zi de sâmbătă.
Sâmbetele sunt rotunde și blânde, au miros de pâine caldă și gust de timp care nu se grăbește. Au fantezie și o lene nobilă. Adăpostesc lumina blândă a dimineților fără alarmă și tihna clipelor care nu cer nimic.
Hm... dar astăzi e joi.
Și zilele de joi sunt lucide, fără poezie, încorsetate, strânse în pliuri de programări și griji.
„Sttt... hei, tu! Iar visezi?” — o voce joasă, catifelată, aproape șoptită, s-a strecurat spre mine ca o frunză legănată de respirația unei dimineți târzii.
M-am întors încet... Nimeni. Doar ceașca de cafea, aburindă.
„Hai, ia-mă de toartă. Meriți o pauză.” Accept provocarea și ies pe terasă ca teleghidată.
Căldura mă învăluie ca un val de miere. În aer plutește parfum de sînziene... Verdele din jur mă-mbrățișează.
Aburul din ceașcă dansează, reflexiile se joacă pe farfurioară în sclipiri moi — ca o fisură în țesătura timpului.
Par ecouri de lumină dintr-o altă lume... Poate una în care sâmbetele nu se termină niciodată.

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Floarea de Sânziană

...nu e doar o plantă.
Este o stea galbenă căzută pe pământ, o șoaptă solară prinsă în tulpină subțire.
Are petale ca razele unui soare blând, răsfirate în cercuri delicate, ca niște cununii de lumină țesute de degete nevăzute.

Culoarea ei nu e galben.
E aur topit în rouă, e lumina dimineții prinsă în pânză de păianjen, e mierea și zâmbetul verii în pragul solstițiului.
Mirosul ei nu se simte cu nasul, ci cu inima — e parfumul copilăriei, tămâia câmpului, ruga nerostită a ierburilor.

Tulpina firavă pare că s-ar frânge la prima adiere, dar ascunde în ea puterea blândă a vindecării.
Este toiagul invizibil al zânelor, cu care ating fruntea celor aleși.
Unde cade o floare de Sânziană, acolo pământul își amintește că e sacru.

Când fetele o împletesc în cununi, nu fac doar un gest — ci deschid o poartă.
Când o așază pe apă, nu doar speră — ci vorbesc cu destinul.
Când o poartă în păr, nu se înfrumusețează — ci devine parte din vrajă.

Floarea de Sânziană poartă în forma ei o cruce de aur,
desenată cu grijă de soare pe obrazul pământului.
Petalele ei se deschid în patru, ca o cruce de lumină,
un semn tainic, o rugăciune vegetală,
o binecuvântare care nu se rostește, ci se înalță.

Nu e doar floare — e mir întrupat în petale,
o ofrandă galbenă, ridicată din iarbă spre cer,
o amintire că natura însăși știe să se închine.

Floarea de Sânziană nu crește.
Ea se naște dintr-un cântec vechi, dintr-un vis de vară, dintr-o promisiune a soarelui.
Și dispare tăcut, ca o zână care nu vrea să fie văzută, ci doar simțită.

Holi Festival în cea mai lungă zi a anului – Vara a explodat în culoare

12 ani de promisiuni, luni de așteptare și o singură zi — a solstițiului — care m-a aruncat direct în vară într-o explozie de culoare. Totul s-a întâmplat pe 21 iunie, în cea mai lungă zi a anului.
Augsburg, al treilea cel mai vechi oraș din Germania (cu rădăcini romane și suflet german), a găzduit cea de-a 12-a ediție a Holi Festival. Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în parcul din fosta uzină de gaz, la umbra impunătorului Gaskessel, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului.
Fscinant este că, într-un astfel de decor cu greutate istorică, are loc un festival născut la mii de kilometri distanță, inspirat de o sărbătoare hindusă. În Europa, Holi a fost adaptat. Conotația religioasă originală s-a pierdut, transformându-se într-o sărbătoare urbană a culorii, comunității și libertății. Nu mai e despre spiritualitate, ci despre a fi împreună, a dansa, a râde și a te pierde în vibrația lumii. Emoție colectivă, trăită în alb — tricouri, pantaloni scurți sau fuste — acoperite treptat cu praf roz, galben, albastru și portocaliu.
Parcul fremăta de muzică și energie. Copacii păreau că dansează odată cu noi, iar sub frunzișul lor răcoros, beat-urile se împleteau într-un curcubeu sonor. Deși stilurile nu sunt neapărat pe gustul meu, pentru un festival în aer liber s-au potrivit perfect. Programul de pe scenă a curs fără oprire. DJ-ii s-au succedat impecabil și au creat împreună un potpuriu vibrant din House, EDM, Charts, Techno și tot ce înseamnă ritm care te face să nu stai locului. Muzica nu s-a oprit nicio clipă. Seturile s-au legat perfect, ca un singur flux sonor care a ținut atmosfera sus pe tot parcursul după-amiezii.
N-am întâlnit figuri cunoscute, dar nici n-a fost nevoie. Am schimbat câteva zâmbete, un gest, un „ce culoare ai în punguță?” — și, în secunda următoare, dansam cot la cot. Așa am cunoscut-o, spre exemplu, pe Marion din Mediaș, venită împreună cu fiul ei Florian tocmai din Bamberg pentru acest festival la care, spuneau ei cu mândrie, vin în fiecare an. Am râs atât de mult, că parcă și culorile se lipeau de zâmbet — eram praf din cap până-n suflet.
Raluca mea m-a atins pe umăr și, zâmbind, mi-a arătat alte mame dansând cot la cot cu fiicele lor — ca și noi. O galerie de generații amestecate, unite de aceleași culori, același ritm, aceeași libertate. Eram acolo, în mijlocul energiei, dansând alături de tineri cu același chef și aceeași poftă de viață. Nu priveam viața dintr-un colț — îi țineam pasul în ringul de dans, acolo unde vârsta nu are ecou. Iar când o tânără s-a strecurat spontan în selfie-ul nostru și ne-a luminat poza cu un chiot și un zâmbet larg, am simțit că a ridicat vibe-ul cum numai spontaneitatea sinceră poate s-o facă. Acolo, în fiecare beat care ne prindea și ne elibera, din nou și din nou.
Am băut cola și radler, am dansat cât pentru o vară întreagă și ne-am lăsat pictate pielea, hainele și râsetele de fiecare nor de culoare care ne atingea.
Pe la ora 18:00, deși muzica încă vibra în aer și pașii nu voiau să se oprească, am pornit spre casă pentru că aveam de onorat o altă invitație dragă — la ora 19:00 vecinii ne așteptau, pe mine, pe Helmut și pe Leo, în grădina lor pentru o bere rece și o seară tihnită.
Ca să ajungem acasă, Raluca a scos din portbagaj două pături în care ne-am înfășurat ca niște picturi ambulante — protejând tapițeria mașinii și prelungind parcă vraja zilei. 😅 Venisem la festival îmbrăcate în alb, din cap până-n picioare, iar acum arătam ca niște zugravi neîndemânatici care s-au jucat mai mult decât au lucrat — dar ce capodoperă!
Acasă am avut timp suficient pentru un duș bun. Si, contrar așteptărilor, pulberile s-au spălat surprinzător de ușor. (la fel și hainele și espadrilele — au redevenit albe-albe). Dar au dispărut doar culorile. Amintirile acestei zile s-au fixat ca fiind o zi în care am dansat în afara timpului. O zi în care am fost, pur și simplu, fericită.
În încheiere, așa cum am promis, urmează fotografiile — momente surprinse în plină explozie de culoare, zâmbete sincere și praf magic:

 

Holi Festival - Sărbătoarea Culorilor, a Bucuriei și a Reînnoirii

Ați fost vreodată la un festival Holi? Eu nu. Dar mâine va fi prima mea dată și abia aștept! 🤗
Am tot citit despre el, am văzut poze pline de culoare, videoclipuri cu oameni dansând și râzând și de fiecare dată mi-am spus: „Cândva o să ajung și eu acolo.” Ei bine, „cândva” a devenit „acum”! Deși Holi este o sărbătoare hindusă care marchează începutul primăverii și victoria binelui asupra răului, în Europa se sărbătorește de obicei, la începutul verii. De ce? Simplu - vremea e mai prietenoasă, multi oameni sunt în vacanță, iar soarele e aliatul perfect pentru o explozie de culoare în aer liber. În plus, festivalul a fost reinterpretat într-o manieră modernă – nu mai are tenta religioasă, ci este o celebrare a bucuriei, a libertății și a faptului că măcar pentru o zi, toți suntem egali sub norii de gulal (pulbere de culoare).
Tradițional, Holi nu este doar o petrecere cu praf colorat. Sărbătoarea începe seara cu focuri aprinse – Holika Dahan – ceeea ce simbolizează arderea răului și curățarea sufletului. A doua zi, totul se transformă într-un carnaval al culorilor. Oamenii se adună în piețe, pe străzi, în parcuri, și se stropesc cu pudre viu colorate. Se râde, se dansează, se cântă. Nu contează cine ești, de unde vii sau ce faci în viața de zi cu zi – în ziua de Holi, toți sunt doar niște oameni colorați și fericiți (sursa fotografii).
Fiecare culoare are un simbol:
💙 Albastrul – divinitate și protecție, culoarea lui Krishna.
💗 Rozul – iubire și afecțiune.
❤️ Roșul – energie, pasiune și fertilitate.
💛 Galbenul – sănătate și prosperitate, inspirat de turmeric.
💚 Verdele – renaștere și armonie cu natura.
🧡 Portocaliul – curaj și spiritualitate.
La festivalul din orașul meu, organizatorii folosesc doar culori bio – un detaliu care m-a bucurat enorm. Nu doar că sunt mai sigure pentru piele, dar păstrează și spiritul autentic al Holi, când culorile erau obținute din plante, flori și alte comori ale naturii. De exemplu, galbenul venea din turmeric sau gălbenele, roșul din hibiscus, verdele din frunze de neem, iar albastrul din planta indigo. Nu doar frumoase, ci și benefice pentru piele!
Mi s-a spus că e bine să port haine albe (care pot rămâne „amintiri colorate” pentru totdeauna), să-mi protejez ochii cu ochelari de soare, să mă hidratez bine și să aplic o cremă grasă pe piele, ca să nu mă chinui prea tare la duș. Dar cel mai important sfat? Să mă bucur de moment și să nu mă tem să mă murdăresc – pentru că la Holi, murdăria e magie!
Se spune că Holi e o chemare la joacă, la libertate, la visare. O zi în care grijile se topesc în culori, iar sufletul se îmbracă în zâmbete. Poate că, din când în când, avem nevoie tocmai de asta — o zi în care viața se pictează în nuanțe vii și ne șoptește că orice vis poate prinde contur!

(Voi reveni cu fotografii si impresii autentice 💗)

Luxul de a fi OM

 

Într-o lume care funcționează ca un ceas elvețian, unde fiecare minut e contabilizat, iar fiecare gest pare dictat de un algoritm nevăzut, a trăi devine un act de poezie. Nu de eficiență. Nu de productivitate. Ci de prezență.
A trăi cu adevărat e ca o duminică în dumbravă — o evadare tăcută dintr-un oraș care fierbe sub cerul încins (avem iar de trei zile 38°C!), unde asfaltul respiră greu și aerul pare să ardă gândurile.
Noi am fugit. Nu de lume, ci spre noi.
Pe malul lacului, acolo unde libelulele scriu haiku-uri în aer cu aripile lor translucide, am regăsit luxul uitat al simplității. Leo, cu bucuria lui pură, a alergat printre umbre și lumină, iar noi, trei suflete obosite de zgomot, ne-am așezat în tăcerea care vindecă.
Aerul a mirosit a libertate și iarbă caldă. Soarele, filtrat de frunziș, nu a mai fost o povară, ci o mângâiere.
Șnițelele reci și prăjitura de weekend nu au fost doar hrană, ci ritualuri ale unei vieți trăite, nu executate. Fiecare înghițitură a devenit o amintire în formare.
În acel colț de lume, timpul nu a mai fost o linie dreaptă, ci un cerc blând care ne-a cuprins...
Ne-am lăsat gândurile să se limpezească, ca apa de la mal. Fiecare clipă a fost o alegere conștientă — să privim, să ascultăm, să fim.
Nu am mai fost funcționali. Am fost vii.
Automatismul a rămas în oraș, acolo unde oamenii bifează zile ca pe niște sarcini. Aici, în dumbravă, viața nu ne-a cerut nimic, dar ne-a oferit totul — lebede albe, regale, care-și veghează puii cu puf cenușiu, plutind cu o demnitate liniștită, ca și cum ar ști că frumusețea lor nu are nevoie de martori. Rațe și lișițe care își iau zborul cu un fâlfâit scurt sau care aterizează lin pe luciul apei, într-un ritm firesc, aproape ritualic — o respirație a lacului, lentă și profundă.
Adieri care spun povești, o liniște care nu are nevoie de cuvinte...
Poate că luxul suprem nu e o vilă cu piscină sau un cont plin, ci o pătură întinsă pe iarbă, un coș de picnic și o inimă care bate în ritmul naturii.
Poate că adevărata umanitate începe acolo unde se termină graba.
Și poate că, într-o duminică precum aceasta, am învățat din nou să fim oameni, reîntorcându-ne spre rădăcini...

Duminica dimineața

 

 Buna dimineața! Sa aveți o zi minunată!

Prăjitura de weekend, cu fructe de sezon

🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒

Când te uiți în jur și găsești prin casă o jumătate de pepene galben care te privește în tăcere, câteva caise care par ușor confuze, niște cireșe și câțiva căpșuni care șoptesc „acum, că mâine e prea târziu"... știi ce faci?! Le iei pe toate, le faci un duș rece și le trimiți direct într-o prăjitură de vară cu multă personalitate. Am început cu:

- 5 ouă 
- 5 linguri de zahăr brun
- 1 pliculeț de zahăr vanilat
- 5 linguri de făină
- o jumătate de plic de praf de copt stins cu puțin oțet
- 5 linguri de ulei 
- un pumn de pesmet fin
- și, desigur, fructele vedetă: pepene galben, caise, cireșe, căpșuni
- plus zahăr pudră pentru efect special de final

Albușurile, sub grija atentă a lui Helmut - nelipsit când vine vorba de spumă perfectă, s-au înălțat sub telul lui în norișori care păreau gata să plutească. Gălbenușurile s-au combinat cu zahărul și vanilia până au devenit o cremă galbenă ca soarele de mijloc de iunie (apropo, astazi avem 36°C! 🌞). Apoi s-a strecurat discret uleiul, făina și praful de copt s-au așezat cuminți, iar la final, spuma de albușuri s-a încorporat cu gesturi blânde, de jos în sus, cum cere orice rețetă cu respect de sine. ☺️
Aluatul a fost turnat într-o tavă potrivită (45×36 cm), căptușită cu hârtie de copt. Pesmetul s-a presărat fin, iar fructele s-au așezat cu grijă în tavă - în "forme geometrice" care-ar face orice riglă să zâmbească: rânduri, unghiuri, simetrii după chef și imaginație. Pepenele galben semisfere, cireșele fără sâmburi, caisele felii, căpșunile înjumătățite — toate aliniate într-un "mozaic comestibil de vară"

În cuptor, pentru 25 de minute la 200°C. Testul paiului: trecut...
Am scos tava, am pudrat artistic cu zahăr doar feliile din farfurie! Gata! Delicioasă, aromată, parfumată!
Este o rețetă reinventabilă, reinterpretabilă, repetabilă, cred că i se spune "pandișpanul în 5 pași”...E foarte simplu de făcut si e o idee bună când vrei ceva dulce, folosind ce ai prin casa.

🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒🍓🍈🍒

☺️ Va doresc un weekend minunat! ☺️

Buna dimineața

E început de vară și lumea se îmbracă în verde-smarald și parfum de iasomie, iar piețele devin adevărate grădini fermecate pline de gust și culoare.

 🌿🍒✨ Căpșunile își revarsă dulceața roșie, cireșele strălucesc ca mici globuri de rubin, iar zmeura și murele își păstrează misterul în nuanțe de ametist. Alături de ele, physalis aduce un strop de exotism, bananele și kiwi îmbrățișează prospețimea, iar portocalele oferă raze de energie în fiecare mușcătură. Începutul de vară nu este doar o schimbare de sezon, ci un sentiment. E promisiunea zilelor lungi și pline de lumină, explozia de culoare și savoare ce dă tonul unui sezon al bucuriei. E bucuria unui bol plin de roade parfumate, clipa de răsfăț într-o dimineață leneșă, povestea pe care o trăim cu fiecare înghițitură. 

🍓🌞 Ne lăsăm purtați de gusturi, de lumină, de căldura zilelor lungi și de răcoarea serilor parfumate. Începutul de vară nu aduce doar gusturi și culori vibrante, ci și amintiri care rămân cu noi mult timp. O simplă mușcătură dintr-o căpșună bine coaptă ne poate duce cu gândul la verile din copilărie, la mesele pline de fructe proaspete sau la plimbările prin livadă. Fiecare aromă are puterea de a ne transporta în timp, de a retrăi momente frumoase și de a crea altele noi... 

Să aveți un weekend plin de liniște și energie, un final de lună armonios și un început de sezon luminos, cu bucurii și surprize frumoase! ✨🌸

1 Mai Tradițional: Grătar, Bunătăți și Vreme de Vară

Ziua de 1 Mai am sarbatorit-o în stil românesc, cu un grătar pregătit în curte, unde aromele de mici și piept de pui au marcat începutul verii. 

Însoțite de cartofi prăjiți în tigaie, fierți în prealabil, apoi rumeniți în ulei de măsline, preparatele au completat perfect atmosfera relaxată. Am pus pe gratar si o bucatica de slănină că tare dor mi-a fost si... am pregatit si mujdei (pentru ca astazi am lucrat doar 5 ore, în regim homeoffice) 😜

Seara a adus o notă dulce, cu afine, zmeură și căpșuni proaspete.

Ceea ce a rămas din fructe, s-a transformat în spumă delicioasă și brioșe pufoase, în foi-etaj. 

Vremea a fost la fel de generoasă ca festinul culinar—cu temperaturi constante de 29-30°C încă din ultima zi de aprilie, un început de mai mai cald decât de obicei. 

Cu alte cuvinte, am petrecut un 1 Mai perfect!

Salutari din Creta - Reflexii in oglinda 17/2025

Superbele fotografii mi-au fost trimise de catre cumnatul meu, care petrece concediul in Grecia. Pe mine m-au fascinat aceste imagini ♥ Daca si voua va plac reflexiile de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel: