joi, 20 martie 2014

Balet la cinematograf (III)

Luna aceasa, ciclul pieselor de opera si balet transmise live de Royal Opera House, este continuat cu baletul "Frumoasa din pădurea adormită", semnat de Piotr Ilici Ceaikovski în anul 1888, conceput în trei acte si sase tablouri, pe baza basmului scris în anul 1643 de Charles Perrault. "Subiectul este atât de poetic, atât de apt pentru muzică, încât m-a pasionat şi am compus baletul cu acea căldură şi plăcere care condiţionează întotdeauna calităţile unei creaţii." a mentionat P.I. Ceaikovski.
Coreografia originala este conceputa de Marius Petipa si premiera mondiala a avut loc pe scena Teatrului Mariinski (Sankt Petersburg), la data de 3 ianuarie 1890. Chiar daca nu de la începu a avut succest - rusii fiind pe atunci obisnuiti cu formule standard si muzica necomplicata, baletul "Frumoasa din pădurea adormită" este astazi unul din cel mai populare balete clasice. Ceaikovski si-a apreciat lucrarea ca fiind compozitia lui cea mai valoroasa.
Acest balet este practic o poveste pentru adulti, putin diferita fata de versiunea basmului scris de Fratii Grimm. Cu siguranta nu exista om pe Pamânt care sa nu o cunoasca, însa aici pe scena, povestea este redata doar prin dans, gesturi, mimica si decoruri.

Chiar din Prolog, spectatorul este introdus în vârtejul pregatirilor coordonate de Catalabutte - maestrul de ceremonii al curtii Regelui Florestan, cu ocazia botezului întâiului nascut, printesa Aurora.
Aparitia ursitoarelor la petrecere, impune respect si liniste. Nou-nascuta primeste cadouri de la zâne - frumusete, întelepciune, gratie, elocventa si vigoare si fiecare dans este totodata un cadou pentru spectatori!  Linistea momentului este risipita prin aparitia zânei Carabosse care spre a se razbuna pentru faptul ca numele ei a fost omis pe lista invitatilor la botez, urseste printesei Aurora sa moara la vârsta de 16 ani, în urma unei întepaturi cu un fus pentru tors sau o andrea. Zâna-buna Liliac încearca sa schimbe sensul blestemului, adaugând conditia ca vraja sa se spulbere daca peste un somn de 100 de ani, printesa va fi sarutata de un print îndragostit.
În acest act, mi-a placut în mod deosebit dansul balerinei Kristen McNally - în rolul vrajitoarei Carabosse - un solo de mare clasa, executat cu mare abilitate artistica, combinând gratia miscarilor cu mimica fetei sub un machiaj exceptional. Pline de gratie, individualitate și finețe sunt deasemenea dansurile interpretate de Laura McCulloch, în rolul zânei Liliac.
Alternarea dansurilor ce exprima dramatism cu cele care transmit tandrete si gingasie, fac din acest spectacol unul din cele mai frumoase balete din toate timpurile.

"Vremea trece" si Actul întâi, prezinta ziua în care printesa Aurora împlineste vârsta de 16 ani. 
La petrecere, Aurora danseaza cu printii veniti sa îi ceara mâna. "Adage à la rose" este pasajul în care solista danseaza cu cei patru parteneri - printii de la Rasarit, Apus, Nord si Sud, pasaj identificat ca cel mai greu de interpretat, unul din cele mai elegante si mai gratioase solouri. Rolul Aurorei este prin coregrafie unul din cele mai complexe roluri feminine, pentru ca "cere o abilitate atletica extraordinara dar si o tehnica de mare acuratete". Balerina Sara Lamb, cea care interpreteaza rolul printesei Aurora este delicatetea întruchipata, corpul ei are o mlădiere, suplețe si o  zveltețe de exceptie. Rolul pare ca i-a fost harazit!
Vrajitoarea Carabosse reusind sa se strecoare la petrecere, profita de un moment de neatentie al garzilor de paza si oferă printesei în dar un fus. De la nasterea Aurorei, în regat au fost interzise toate fusele, andrelele si betisoarele ascutite, de aceea printesa cerceteaza plina de curiozitate darul deosebit si nemaivazut. Asa cum i-a fost sortit, printesa se înteapa la deget si cade în somnul letargic. Zâna Liliac farmeca întregul palat sa cada în somn adânc.

Actul doi, începe cu o scena de vânatoare care se petrece la distanta de 100 de ani de la nefasta întâmplare produsa la aniversarea Aurorei. Eroul principal al scenei, prințul Florimund - interpretat de balerinul Steven McRae, se afla în apropierea palatului vrajit, însoțit de alaiul împaratesc. Fire romantica, el se retrage de lânga grupul galagios si viseaza la ziua în care îsi va întâlni iubirea vietii. Zâna Liliac plazmuieste prințului viziunea Aurorei  si ajutata de nereide – frumoasele zâne ale naturii, provoaca printului un coup de foudre. Fermecat de frumusetea Aurorei, printul capata forte care înving sleahta vrajitoarei Carabosse. Calauzit de zâna, printul descopera iatacul în care printesa Aurora doarme adânc. Printul priveste chipul suav al Aurorei si îndragostit, o saruta. Blestemul se destrama, întregul palat prinde viata si pe chipul Aurorei înfloreste din nou zâmbetul.

Actul trei, prezinta ca si în preludiu, curtea regelui Florestan pregatindu-se de sarbatoare - de data aceasta însa pentru nunta printesei Aurora cu printul Florimund. Acesta este punctul culminat al spectacolului. Balerinii principali, solistii si ansamblul de balet vibreaza la unison, transmitând publicului emotii puternice. În actul final apar numeroase personaje de basm. Printesa Florina si Pasarea Albastra prezinta unul din cele mai dificile solouri. Pentru a simboliza zborul si zbaterile aripilor, balerinii executa salturi extraordinare, însotite de unduiri perfecte si pline de gratie ale bratelor. Balerinii Yuhui Choe si Valentino Zucchetti au prezentat un dans diafan, vaporos si exceptional!
Impresionante deasemenea sunt solourile Lupului si Scufitei-Rosii, al Motanului Încaltat, al Pisicii albe, al Cenusaresei si al printul Fortuné, dar tulburator de frumos este "pas-de-deux" executat de balerinii din rolul mirilor, care încheie aceasta poveste romantica. Dirijorul orchestrei Royal Opera House a fost în acesta seara Valery Ovsyanikov. (surse video si fotos:  www.roh.org.uk
PS: O lista a Royal Opera House cu solistii balerini - aici. Numele Alinei Cojocaru este mentionat cu mare cinste.
PS2: Ieri a avut loc acest spectacol, motiv pentru care încep abia acum, vizitarea blogurilor participante la Miercurea fara Cuvinte - 12/2014. Sper sa-mi fie iertata întârzierea ;)

18 comentarii:

  1. Carmen, Carmen...sunt cu adevarat vrajita...
    citind ce ai scris am vazut cu ochii mintii intreaga poveste, am simtit muzica...
    ai facut o descrie la fel de alerta si pasionala precum dansul artistilor...
    felicitari, tie pentru acuratetea si caldura scrisului, lor, pentru ca exista, pur si simplu!
    te imbratisz, draga mea, draga >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. tu esti o fire deosebit de sensibila si romantica. Ma bucur mult ca povestea vazuta prin ochii mei ti-a placut! :) multumesc mult, draga mea draga :-*

      Ștergere
  2. Imagini de poveste, si cu siguranta ai trait totul la intensitate maxima, ar fi fost si mai frumos sa nu fie o transmisie.Nu am fost niciodata la un spectacol de balet,mi-a placut incursiunea ta in lumea basmelor si a baletului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este adevarat ca atmosfera pe care o traiesti într-o sala de spectacol este unica, însa acest spectacol a fost ... sa zicem pe jumatate dezavantajat de imposibilitatea de a fi la fata locului. Este o transmisiune live însa în calitate full HD, pe ecran lat si cu o acustica perfecta - de cinematograf al secolului 21! Pot spune ca exista chiar multe avantaje în acest caz. Ai permanent în primplan solistii si spre exemplu, poti observa detalii pe care poate doar întâmplator le-i fi descoperit la fata locului. Ca sa nu mai pomenim despre pretul biletului :)) (eu am platit 27 Euro si în Royal Opera House, biletul m-ar fi costat 115 Euro - fara sa socotesc drumul si cazare la hotel!).
      Incearca odata sa mergi la un spectacol de balet ( cel mai bine este ca înainte, sa te informezi in legatura cu contextul compozitiei ca sa intelegi despre ce e vorba). Va fi o experienta unica si poate ca iti vei descoperi o noua pasiune :)

      Ștergere
  3. Ai descris cu atâta sensibilitate şi bucurie spectacolul, că mi-ai trezit şi mie un dor demult uitat. Nu prea ştiu cum să-mi gestionez mai bine timpul dar ştiu sigur că de fiecare dată când povesteşti ceva din activităţile tale frumoase, îmi stârneşti şi mie dorinţa de a mai diversifica modul de a-mi petrece timpul. Nu am văzut Frumoasa din pădurea adormită, de fapt am văzut prea puţine spectacole de balet, dar am citit cu multă plăcere ceea ce ne-ai povestit. Mulţumim, draga mea, şi seară fumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Mihaela, cuvintele tale m-au miscat si iti multumesc. Iti multumesc mai ales pentru ca gasesti timp sa imi citessti articolele si sa lasi intotdeauna cateva propozitii calde, dincolo de care simt prietenia ta sincera.
      Noapte buna, Mihaela draga!

      Ștergere
  4. Ai inceput sa ne introduci usor in acest gen de spectacol mai deosebit pentru noi.Povestea o stiam, dar sa vezi baletul e altceva.Multumesc pentru ca ne iei la spectacol cu tine.Lasa blogul, ca tot aici il gasesti si pe noi cu gurile cascate.Noapte buna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucur mult ca mi-ai fost alaturi, Floarea draga. Nu se stie niciodata, cum si cand vei merge si tu la balet si vei relata despre noua ta experienta pe blogul tau - Imi amintesc la început, cand abia deschisesei pagina de blog, spuneai ca iti vei cumpara un aparat de fotografiat ca sa-ti insotesti articolele de poze proprii - si acum, ne uimesti pe toti cu fotografiile tale deosebit de frumoase! Noapte buna!

      Ștergere
  5. Multumesc!
    E fascinant cum ai povestit! Mi-a fost destul de usor sa "vizualizez" scenele din poveste si sa imi imaginez cam cum arata... in dans. :) Cativa termeni imi sunt total straini, dar am trecut repede peste ei, urmand firul povestirii. :)
    Superb!
    Imbratisari cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. esti o dulce! pâna la urma... sa nu-mi spui ca te duci sa vezi un spectacol de balet! ;)))
      pupici si imbratisari clanului

      Ștergere
  6. Multumesc mult pentru delectarea oferita ,sensibila si admirabil descrisa a baletului ''Frumoasa din padurea adormita'',a compozitorului rus Piotr Ilici Ceaicovski ! Am avut privilegiul ca,inca din copilarie, sa vad multe spectacole de balet si de opera; ''Spargatorul de nuci'',''Lacul lebedelor'',''Pasarea de foc'' si multe altele m-au incantat prin muzica, interpretarea si scenografia lor.
    Am retrait acele bucurii, pentru care multumesc inca o data !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ma bucura mult comentariul tau, Natalia draga! Bine ai venit în casa mea virtuala! am vrut sa-ti intorc vizita, dar nu am gasit în spatele numelui niciun site... M-as bucura sa pot afla si eu despre tine care sunt pasiunile si preocuparile tale. Poate avem mai multe în comun decât placerea spectacolelor de opera si balet. Te mai astept :)

      Ștergere
  7. Doamne, Carmen ce lucruri frumoase poti sa vezi si sa le expui si in cuvinte in asa fel incat cititorii au impresia ca sunt in fata spectacolului. Minunat, minunat.
    Eu am citit cu nesat si imi dau seama ca eu am pierdut foarte multe lucruri frumoase si chiar de cultura generala care au fost uitate undeva, candva

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. draga Anca, stagiunea 2014-2015 a Royal Opera House prezinta în continuare spectacole superbe si pe data de 16 octombrie va debuta prin opera Manon, noul ciclu de spectacole transmise in direct la cinematografele din întreaga lume.
      intereseaza-te daca în orasul tau nu este un cinematograf pe lista Royal Opera House, poate ai noroc si poti vedea cu ochii tai pe cei mai buni artisti si interpreti ai lumii. Eu abia astept ziua de 16 octombrie :)

      Ștergere
  8. :) Inca nu am vazut un spectacol de balet. :)
    Pupici si imbratisari cu drag! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. este chestie de gust... iti place, nu iti place :))
      pupici, imbratisari si gânduri bune! <3

      Ștergere