Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II

(continuare la “O zi cât o saptamâna – Jurnal I”) 

Soseaua care duce de la situl archeologic spre Mânastirea Weltenburg serpuieste pe marginea dreapta a Dunarii. Albia este plina vârf si apele sunt tulburi - nu e de mirare dupa ploile din ultimele lunii. Nu sunt decât 10 km între cele doua puncte ale excursiei noastre, asa ca am ajuns în câteva minute. Am parcat masina în parcarea exterioara localitatii, pentru ca accesul autoturismelor este de câtva ani interzisa. Transbordul din parcare pâna la intrarea în mânastire este asigurat de un microbuz si este gratuit. 

Ultima data când am fost aici, pe aceasta ruta functiona un autobuz autonom – era una din atractiile regiunii ☺ Am întrebat ce s-a întâmplat cu acel proiect despre care au vuit ziarele? Ni s-a spus ca a fost abandonat, deoarece autobuzul era foarte încet. Motivul? Din parcare si pâna la mânastire se poate merge si pe jos – este un mars de cca. 25 minute; autobuzul cu senzori de frânare, se opera de câte ori percepea pietoni pe strada si calatoria dura mai mult de o jumatate de ora ☺☺☺ 

Ceea ce îti atrage atentia în primul rând când cobori din microbuz, este faptul ca între zidul mânastirii si Dunare nu sunt decat câtiva zeci de metri. Din acest motiv, mânastirea a fost de nenumarare ori avariata de inundatii, ultima data în anul 2005, când nivelul apei a depastit 25 metri înaltime, peste curtea mânastirii! Bancul de pietris aici este unul special – denumit Donau Auen. Este un amestec de porfir de cuarț, calcar, granat, calcar silicios, amfiboliții (roci magmatice gabro – bazalt), gresii, etc… o „comoara” speciala a fluviului în cele mai diverse culori si forme. Sunt pietre cu intarsie - cum le spun eu. Întotdeauna adun câteva din “cele mai frumoase” pentru fântâna mea decorative din curtea casei ♥ 

De aici de pe malul Dunarii, se organizeaza plimbari cu vaporasul pâna la Kelheim si înapoi.

Dunarea a sapat stânca în pereti perfect drepti, precum turnurile unui dom. Este unul dintre cele mai demne de văzut geotopuri din Bavaria. Stâncile înalte de 40 de metri ale acestui defileu sunt formate din calcar masiv din Jura Superioară. 

Cu mii de ani în urmă, Cheile Dunării au atras atentia oamenilor. Celții au considerat locul atât de important încât l-au asigurat cu ziduri și șanțuri. „Artobriga” (tradus: castelul înalt) se spune că ar fi fost numită această fortificație montană, care datează cel puțin din epoca bronzului și despre care geograful antic Claudius Ptolemeu a raportat încă din anul 130 d.Hr. Romanii au construit apoi un mic fort de graniță pe rămășițele castelului celtic. La începutul secolului al VII-lea, un călugăr columban a întemeiat pe ruinele fortului roman abandonat, o mică mânăstire – atestata ca fiind cea mai veche din Bavaria. 

În secolul al VIII-lea Ducele Tassilo al II-lea a mutat mănăstirea de pe muntele Arzberg pe malul Dunării și a populat-o cu călugări benedictini, acesta fiind primul atest al mânastirii Weltenburg. 

În secolul al XII-lea, Weltenburg a fost o mănăstire augustiniană pentru câțiva ani, dar apoi a fost retrocedată benedictinilor. Perioada de glorie a mânastirii Weltenburg a început în anul 1713, când vechea clădire a fost demolata si a început sa se construiască noua clădire a mănăstirii, în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mânastirea a cedat hramul benedectin si s-a supus secularizării în 1803. Mănăstirea a stat goală aproape 40 de ani până când a fost refondată în 1842 de regele Ludwig I. 

În mănăstirea Weltenburg trăiesc astăzi doar șapte călugări. Thomas Maria Freihart este stareț al mănăstirii din anul 1998. Sâmbata când am fost noi aici, în biserica tocmai se oficia o cununie si deci nu am putut vizita, am aruncat doar o privire înauntru. 

Din curtea rotunda, printr-un portal, se poate urca pe un drum cu scari pâna la capela. Aici este singurul loc mai linistit, pentru ca în curtea mânastirii, forfota turistilor atinge proportiile unui târg ☺

Trebuie sa mentionez ca aceasta mânastire nu este una clasica, asa cum sunt cunoscute mânastirile în România. Aceasta mânastire se autofinanteaza din producere si vânzare de bere si detine în acest sens cel mai vechi atest din lume - din anul 1050. Nu doar ca Kloster Welenburg este cea mai veche manufactura de bere din lume, ea si produce cele mai premiate beri din lume! Diferitele tipuri de bere au obtinut mereu primele locuri la concursurile internationale. 

De-a lungul timpului, curtea închisa între peretii mânastirii a devenit una din cele mai cautate terase-restaurant din zona. Bucataria traditional-bavareza este de cea mai buna calitate si pentru un loc la masa îti trebuie mult noroc! Este mereu arhiplin! Vin turisti din toate colturile lumii, cu autocarele, cu bicicletele sau autoturismele private (se poate si cu trenul, pâna la gara Neustadt an der Donau si apoi înca cca.50 minute cu un autobuz). 

Dupa ce am mâncat, ne-am mai plimbat puti în jurul capelei, apoi ne-am îndreptat per pedes spre parcare si ne-am vazut de drum cu masina, spre urmatorul nostru țel: Befreiungshalle – Kelheim. (va urma)