Landsberg am Lech - Miercurea fara cuvinte 7/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

🎄 15 ani de blog – bilanț la final de 2025

La sfârșit de an există peste tot tradiția de a privi înapoi și de a face bilanțuri, un ritual împărtășit la scară largă. În multe culturi, acest prag simbolic dintre ani este perceput ca un moment de încheiere și de început, în care se amestecă nostalgia, recunoștința și speranța. De la colinde și superstiții până la liste de rezoluții, aceste obiceiuri universale marchează trecerea timpului și dau sentimentul unei încheieri. Psihologii vorbesc chiar despre ritualul ancestral al bilanțului personal, o pauză în ritmul vieții în care oamenii reflectă la ce au făcut bine și ce ar putea schimba. Sfârșitul de an este văzut ca o linie între trecut și viitor, iar bilanțul devine un mod de a procesa emoțiile și de a pregăti terenul pentru noul început.
În acest spirit am privit și eu peste blogul meu și am realizat că a împlinit 15 ani! Cincisprezece ani de gânduri împărtășite, de fotografii adunate ca într-un album de suflet, de prietenii și bucurii care au crescut odată cu fiecare postare. Cincisprezece ani în care scrisul a fost pentru mine un drum spre ordine interioară și spre comunitate.
Privind în urmă, cifrele spun povestea unui drum lung, cu 293 de followeri, 3926 de postări, 76.181 de comentarii și 3.637.381 de vizualizări totale. În ZeList, pozițiile au rămas constante în top, iar tabelul de evoluție arată limpede cum textele au fost citite și în perioadele de pauză, dar mai ales cum am revenit puternic în ultimii ani (iar pentru Florin — colegul de pe WordPress, care mă pizmuia ieri în Clubul Cinefililor pentru „tabelul” cu nominalizări, iată dovada că se pot concepe și tabele adevărate, nu doar poze! 👌).

An	Statutul blogului	Cea mai bună poziție	Cea mai slabă poziție	Observație
2010	activ 💗	681	4331	început dificil, dar intrare în clasament 😉
2011	activ 💗	4	592	salt spectaculos în top 🚨
2012	activ 💗	58	244	stabilizare în top 100 💯
2013–2015	activ 💗	18–19	38	constant în top 20–30 🔝
2016–2017	pauză de blog ⚠️	93	137	poziții menținute fără articole noi 🔄
2018–martie 2020	activ 💗	30	137	revenire, dar fluctuații mai mari 🛠
aprilie 2020–ianuarie 2023	pauză de blog ⚠️	56	77	poziții menținute fără articole noi ❤️‍🩹
2023–2025	activ 💗	3	22	revenire puternică, stabil în top 15 💥

Dar dincolo de cifre, blogul nu a fost niciodată o profesie. Este un hobby, un jurnal personal, un spațiu unde scrisul se împletește cu fotografiile mele, cu amintiri și cu dorința de a păstra o legătură vie cu România, chiar dacă trăiesc în Bavaria. Blogul îmi aduce prieteni, bucurii și ordine sufletească, iar fiecare postare e o fărâmă de viață împărtășită.
Fiecare comentariu e o comoară, un semn că dialogul continuă și că scrisul trăiește. Pentru mine, un comentariu înseamnă timp dăruit, atenție și inimă, cel mai frumos dar pe care îl pot primi 💖💗🥰💞 Comentariile sunt lumina care se aprinde peste text, dovada că nu scriu în gol, ci că există un ecou. Și mai mult decât atât, fiecare comentariu are greutatea unei prietenii, dovada unei legături vii între mine și voi.
Mulțumesc tuturor cititorilor mei, celor vechi și celor noi, celor care citesc în tăcere și mai ales celor care comentează. Vă doresc sărbători pline de lumină și tihnă, cu bucurii împărtășite și clipe care să rămână în suflet. 🎄Să fie un sfârșit de an în care privim înapoi cu recunoștință și înainte cu speranță, iar începutul lui 2026 să aducă inspirație, prietenii și povești noi. Scrisul și cititul ne leagă într-o comunitate vie, iar fiecare vizită, fiecare comentariu, fiecare clipă petrecută aici e parte dintr-o magie care ne unește.
Ne revedem și ne recitim până la cumpăna dintre ani și bineînțeles și în 2026, cu aceeași bucurie de a împărtăși gânduri și imagini. Așa cum luminițele de Crăciun strălucesc peste orașe și sate, tot așa fiecare postare și fiecare comentariu se adună într-o rețea vie de povești și prietenii. Iarna aceasta ne leagă prin cuvinte, iar începutul noului an va fi ca o lumină proaspătă, plină de promisiuni și speranțe.

Un tablou impresionist pe malul râului Lech - Reflexii în oglinda 50/2025

 

 ✨Zilele trecute treburile m-au adus la Landsberg am Lech, în inima Bavariei, la doar 30 km de casa mea, într-un orășel ce se ridică pe malul Lechului asemenea unui Pop-Up Book – acele cărți ilustrate care odată deschise, se transformă în structuri tridimensionale.
Înainte de intrarea în orașul istoric, cascada Karolinenwehr își poartă vuietul melodios — un cântec de apă ce atrage privirea și învăluie locul într-o vrajă aparte. Suvoiul se sparge în trepte largi, ca o scară lichidă ce se revarsă necontenit, ca și cum apa ar urca și coborî între lumi, transformând priveliștea într-o pictură vie, unde fiecare val șoptește o poveste.
Casele medievale, purtând hainele timpului în alb, galben adânc, albastru pastel, roșu cărămiziu și maro de turtă dulce, cu acoperișuri țuguiate acoperite cu țiglă, își lasă culorile tremurătoare să se oglindească în valurile Lechului. Reflexiile fragile, oglindirile frânte și recompuse de apa mereu în mișcare par desenate de mâna unui pictor impresionist, dând orașului o frumusețe ireală. În spatele lor, turnul bisericii se ridică semeț și se dublează în adâncul apei, ca semn al continuității.
Pe pod, Tatăl Lech – statuia simbol – veghează solemn peste apă și oameni, precum un spirit al râului ce păstrează memoria locului. Aici, între istorie și lumină, între oglindiri și cântecul cascadei, Landsberg am Lech se dezvăluie ca un tablou viu, deschis spre eternitate, unde frumusețea și magia se împletesc la nesfârșit.✨

♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — pare un adevărat dar de la natură! Mi-a venit să chiui de bucurie că mi-a fost dat să trăiesc așa ceva. 💓
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și albăstrele înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat —  am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.

Final de vacanță – Ciao Malcesine, Ciao Italia – Drumul spre casă

A venit vremea să pornim spre casă. Așa cum tot ce e superb trece repede, și vacanța noastră s-a încheiat... într-o zi în care norii se scuturau de tristețe, picurând lacrimi mărunte, în ton cu starea noastră de plecare. Am împachetat totul, am predat cheia și am urcat în mașină.
Navigatorul ne-a condus pe cel mai scurt drum spre autostradă. Drumul de-a lungul coastei lacului, cu tuneluri săpate direct în munte, a fost deosebit de romantic și impresionant – mai ales admirat de pe locul de lângă șofer. 😊
 

Am trecut granița în Austria prin Pasul Brenner, traversând și Podul Europa – o construcție spectaculoasă ce leagă Alpii prin autostrada A13. De acolo, direct în Bavaria!
Și, bineînțeles, după atâta bella Italia, ni s-a făcut dor de o masă tipic bavareză. Am oprit la terasa restaurantului de la Klosterhotel Ludwig der Bayer, vizavi de Mănăstirea Ettal, unde am savurat un șnițel clasic cu cartofi prăjiți și câte o cola – simplu, dar perfect pentru revenirea la stilul nostru familiar.
Cu forțe proaspete, am pornit din nou la drum și am ajuns acasă fără peripeții. Pe tot traseul, norii și soarele s-au jucat de-a v-ați ascunselea, iar acasă ne-a întâmpinat o vreme blândă, cu soare cald și aer proaspăt — exact cât să descărcăm toate bagajele: lenjerii, prosoape, șezlonguri, valize, grătar, espressor, umbrelă parasolară, plase cu cumpărături... Incredibil câte au încăput în boxa de pe mașină, în portbagaj lângă cușeta lui Leo și pe banchetele din spate!
Curtea ne-a primit verde și zâmbitoare, iar casa – curată, așa cum îmi place să o las mereu când plecăm în vacanță.
Leo a fost în culmea bucuriei – a sărit din mașină, a inspectat curtea cu entuziasm și a dat din coadă ca și cum ar fi spus: „Aici e bine. Aici e acasă.”

PS: După ploaie… bineînțeles că ne-a întâmpinat un curcubeu minunat — ca un mesaj de bun venit acasă! 😍

Curtea din față și musafirul surpriză

În Bavaria, este destul de comun să nu ai gard la curtea din față. Aceasta reflectă un stil de viață deschis și prietenos, unde grădinile din fața casei sunt adesea lăsate fără garduri pentru a crea un sentiment de comunitate și accesibilitate. Vecinii își îngrijesc grădinile cu atenție, iar spațiile verzi sunt bine întreținute, contribuind la frumusețea și armonia cartierelor. Grădinile din fața casei sunt la fel de bine îngrijite ca și cele mari din spatele casei, care sunt protejate de garduri. Fiecare colț de verdeață este o oază de liniște și culoare, dar și un motiv de bucurie pentru cei ce se plimbă pe alei, oferind un sentiment de prospețime și revitalizare.

Săptămâna trecută am dedicat puțin timp pentru a împrospăta grădina din fața casei, adunând frunzele rătăcite printre zambile și lalele. De obicei, prefer să las frunzele căzute din magnolie să se descompună natural, spre deosebire de vecinii mei care își îngrijesc grădinile cu o meticulozitate aproape exagerată, fără a lăsa nicio frunză neadunată, mai ales toamna, înainte de venirea sezonului rece. 

În timp ce mă ocupam de curățenie, am descoperit sub magnolie un cuib de arici. Ce bucurie imensă am simțit! Am acoperit cuibul cu grijă, folosind frunzele adunate și acum trec zilnic pe acolo pentru a vedea dacă micul locatar s-a trezit din hibernare.

Magia Paștelui în Bavaria

 

În Bavaria, primăvara aduce nu doar flori și verdeață, ci și un spectacol colorat de ouă decorate care împodobesc grădinile și spațiile publice.

Tradiția de a decora grădinile și fântânile cu ouă de Paște își are rădăcinile în secolul al XIX-lea, în regiunea Franconia, parte a Bavariei. Comunitățile rurale decorau fântânile pentru a celebra venirea primăverii și pentru a aduce noroc și prosperitate. Ouăle, simboluri ale renașterii și fertilității, erau vopsite în culori vibrante și agățate de ramuri și fântâni. Acest obicei, cunoscut sub numele de "Osterbrunnen" sau "Fântâni de Paște", este o moștenire vie, păstrată cu dragoste și mândrie de-a lungul veacurilor.
În zilele noastre, obiceiul s-a extins si a evoluat, iar grădinile bavareze devin an de an în perioada Paștelui, adevărate opere de artă. Unele grădinile sunt împodobite cu sute de ouă colorate - agățate de copaci și arbuști.

Unele comunități organizează chiar și concursuri de decorare, unde participanții își expun cele mai frumoase creații. Atmosfera este una de bucurie și sărbătoare, iar localnicii și turiștii se adună pentru a admira aceste minunate decorațiuni.

Pentru bavarezi, decorarea grădinilor cu ouă de Paște nu reprezintă doar un mod de a celebra primăvara, ci și o ocazie de a întări legăturile comunitare. Fântânile din oraș sunt împodobite de săteni. Ouăle, care sunt decorate manual, sunt pregătite cu mult timp înainte de eveniment. Pentru aceasta, femeile și copiii se întâlnesc săptămâni în șir înainte de Paște. Se utilizează diverse tehnici, de la vopsire și pictură, până la încondeiere și aplicarea de mărgele. Fiecare ou este unic și reflectă creativitatea și măiestria celor care le decorează.

Evenimentele de decorare aduc oamenii împreună, încurajând colaborarea și schimbul de idei. Este un moment de mândrie locală și de celebrare a tradițiilor care au fost transmise din generație în generație. Obiceiul de a decora grădinile cu ouă în Bavaria este o tradiție fermecătoare care aduce culoare și bucurie în comunități. Este o celebrare a primăverii, a renașterii și a creativității, și un exemplu frumos de cum tradițiile pot aduce oamenii împreună. Dacă ai ocazia să vizitezi Bavaria în perioada Paștelui, nu rata șansa de a admira aceste minunate decorațiuni și de a te bucura de atmosfera festivă.
La noi în cartier, fântâna din fața cinematografului a fost decorată cu ouă de plastic. Tot ouă de plastic am folosit și eu pentru decorarea grădinii. Am atârnat ouăle, pe care le-am pictat eu, de spalierul viței de vie. ☺ Leo este foarte mândru și păzește curtea cu mai mult devotament și vigilență. ☺

La drum, cu Soarele si Luna in ferestre - Reflexii in oglindă 3/2025

 

Daca si pe voi va fascineaza imaginile din oglinzi si reflexiile, vă invit cu drag să participați la "Reflexiil în Oglindă"(rubrica preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Ultima excursie a anului 2024

Prognoza meteo pentru 30 decembrie nu părea deloc promițătoare: frig umed, ceață și cer gri. Demoralizant! Iar ideea că vacanța de iarnă va trece fără zăpadă era greu de acceptat. Așa că am hotărât să pornim cu mașina spre Alpi, la doar 100 km de casă, în direcția Ammergau. 

Destinația noastră: Castelul Linderhof, situat în Bavaria, aproape de granița cu Austria. Ne-am pus toată speranța în a găsi puțină zăpadă. Și... am fost norocoși! Zăpadă albă, pufoasă, depășind genunchii!

Drumul până acolo a fost perfect curățat. Am parcat mașina și ne-am plimbat în parcul castelului câteva ore. 

Am alergat în zăpada intactă, ne-am bulgărit, am făcut "îngerași" în zăpadă, ne-am scris numele în mijlocul inimilor desenate și am făcut poze cu un "om de zăpadă" mai aparte - un superb spiriduș al pădurii! Deși era frig, soarele strălucea pe un cer perfect albastru. Am petrecut o zi minunată în mijlocul naturii. 

Când de pe mănușile noastre nu se mai dezlipeau țurțurii, am hotărât că e vremea să ne retragem la caldurica. Am urcat în mașină și am trecut granița în Austria si în mai putin de zece minute am foat la Alpenhotel Ammerwald. Am fost primiti calduros la receptie, condusi la o masa frumoasa direct la geam. Leo a adormit imediat pe păturica lui, iar noi, după ce ne-am încălzit cu câte un ceai Darjeeling, am comandat meniul zilei: șnițel vienez cu cartofi pai. Mi-a fost poftă de mujdei, dar nu aveau! 

Am băut câte un suc de rabarbură si am încheiat dejunul cu cate un espresso. Apoi am urcat în mașină și ne-am întors acasă. 

Și cum era să încheiem cel mai bine o asemenea zi? Bineînțeles, cu o saună! Ne-am cufundat în aburi de pin, de portocală, de mentă, în dușuri fierbinți si muzică relaxantă... pur și simplu minunat! 

Mâine, ultima zi a anului, poate veni!

Vizita la "Kuchlbauer” - Muzeul berii

(continuare la "Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024) 

„Kuchlbauer” are unul dintre cele mai vechi drepturi de fabricare a berii din lume (cea mai veche berarie din lume este Mânastirea Kloster Weltenburg - atestata din anul 1050). 

Încă din anul 1300, sediul manufacturii de bere din Abensberg a primit drepturi de fabricare a berii de la contele de Abensberg. 

În anul 1903, familia Salleck a cumpărat fabrica de bere „Zum Kuchlbauer” si de atunci a devenit o afacere de familie, predata din generatie în generatie! În decembrie 2017, afacerile au fost preluate de cel mai tânar membru al familiei - Jacob Horsch, care atunci avea doar 25 de ani! 

Beraria este momentan pe locul 37 în Bavaria, producând 100.000 de hectolitri de bere pe an. Beraria poartă numele „Kuchlbauer” încă din anul 1751, când proprietarul de atunci detinea terenuri agricole si hanul din zona. Regiunea este renumita prin hameiul de Hallertau. Deasemenea, câmpia din mijlocul Jurei bavareze (der Bayerischen Jura) este un teren perfect pentru cultivarea grâului si orzului. Apa aici are deasemenea calitati deosebite si asa, beraria Kuchlbauer are la dispozitie ingredientele perfecte pentru o bere unica. Familia a creat sapte beri speciale, dupa retete traditionale cu secrete ce ramân în familie, de peste 100 de ani! Conform principiului "sustenabilitate în toate domeniile companiei" familia optimizeaza si initiaza îmbunatatiri în toate domeniile companiei. Ei îsi asuma responsabilitati asupra angajatilor, tratându-i cu respect, asupra regiunii întărind turismul și totodata economia în regiune, pentru ca beraria se bazeaza pe meșterii si furnizorii locali și acorda atentie deosebita distantelor scurte, aprovizionarea facându-se în mod special in Bavaria. 

Începând cu anul 2018, furnizorii materiilor prime sunt fermieri convenționali și organici. Deasemenea, vizavi de mediu si natura, fabrica de bere are propria sursa electrica, folosind energie solara (genereaza anual 1.239.000 kWh de energie electrică, surplusul îl ofera consumului local). 

„Berea este un aliment de lux care nu este fabricat, ci creat.” este mottoul dupa care lucreaza beraria Kuchlbauer. Berile sunt distinctive si respecta strict Legea puritatii bavareze, conform careia pe lânga grâu, orz si apa, nu se mai adauga nimic altceva în bere, decât drojdie. In fuctie de combinatia procentuala si de formula de maturizare, ingredientele dezvolta arome unice, brandul Kuchlbauer este recunoscut pe plan mondial.

Numele acestei manufacturi a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", dupa proiectul artistului Hundertwasser. Acesta a înfrumusetat deasemenea, în stilul lui propriu, traseul pe care fabrica isi invita interesatii, in ture de vizitare si cunoastere a proceselor de fabricare ale berii. În mozaicurile atât de speciale ale lui Hundertwasser sunt folosite pe lânga bucatile de faianta, sticla si oglinda, bucati din sticle de bere si chiar sticle de bere întregi. Peste tot, in zidarie se pot admira bazele rotunde ale sticlelor de bere în diverse nuante. Pentru ca un alt motto al fabricii de bere este "Frumusetea poate salva lumea" ("Schönheit kann die Welt retten"). Cu toate ca am mai fost in manufacturi de bere si în mare, ne este cunoscut procesul de fabricare, aici în Kuchelbauer Bräurei am fost foarte încântati, pe durata întregii plimbari cu ghid (de fapt, o ghida)!

(va urma)

Pe-un picior de plai, pe-o gură de rai - Miercurea fara cuvinte 16/2024

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Excusie în valea Eselsburger Tal

Vinerea ce a trecut, a fost ca o zi de vara! Asa cum ne-am propus, am pornit de dimineata spre Valea Eselsburger, una dintre cele mai frumoase zone de drumeții din sudul Germaniei, declarata rezervație naturală. 

Am pornit de acasa fara sa luam micul dejun, motiv pentru care, cum am ajuns în localitatea Eselsburg - o suburbie a orașului Herbrechtingen, am cautat renumita "Biotal Hofladen & Café" - un supermarket în care toate produsele puse în rafturi sunt biologice si de foarte buna calitate. Acest bio-magazin are si o terasa superba direct pe malul râului Brenz, unde se poate servi micul dejun. Cafeaua servita aici este deasemenea bio (boabele de cafea certificate ecologic sunt cultivate organic si pe întreaga zona cultivata nu se folosesc îngrășăminte artificiale) si este prajita manufacturial... A fost delicioasa! La fel ca si sandwich-ul si oul-fiert cleios, ca cele pe care le fierbea bunica, de la gainutele ei crescute în curte. 

Am pornit pe circuitul turistic ce urmareste cursul râului Brenz. Malul era usor umbrit de prunii salbatici încarcati de flori parfumate si zumzet de albine. În aceasta perioada, valea este plina de brebenei cu flori albe si liliachii, de anemone salbatice, albastre, albe si galbene, peste care zboara lin fluturi delicati, abia iesiti din coconi. Copacii înca sunt golasi - este abia început de aprilie! Pasarile îsi fac cuiburi si crângul este foarte animat de ciripituiri fel si fel. Întreaga vale este desemnată ca geotop protejat și face parte din Geoparcul Swabian Alb, cu 640 de plante și peste 80 de specii de păsări înregistrate. Dealurile, valea, câmpia inundabilă Brenz și numeroasele formațiuni stâncoase, conferă zonei un peisaj de poveste. Stâncile par aruncate de mâna unui urias si fiecare are un nume interesant: Stânca pescarului (Fischerfelsen), Peștera șmecherilor (Spitzbubenhöhle), Stânca șoimului (Falkenstein), Piatra uriasului (Hürgenstein) sau stânca de legatura (Bindstein)... Cea mai frumoasa formatiune este "Fecioarele împitrite" (Steinerne Jungfraue). O legendă spune ca aceste stânci din Valea Eselsburg au fost cândva oameni... Se spune că o domnita care a locuit cândva în Eselsburg, era deosebit de frumoasa si foarte curtata. Însa toti pretendenții nu au fost suficient de buni pentru pretentiile ei. Domnita a îmbătrânit si a început sa urasca toți bărbații, pe masura ce i-a trecut vremea de maritiș. Ura ei a mers atât de departe încât le-a interzis chiar si tinerelor servitoare din serviciul ei, să se întâlneasca cu bărbați. Acestea si-au dat în secret întâlnire la iaz cu doi pescari si batrâna fecioara le-a blestemat sa împietreasca - asa au aparut „Fecioarele de piatră”. Legenda mai spune ca în aceeași seară, un fulger a lovit castelul si fecioara cea rea a ars împreuna cu castelul ei. 

Pentru prima noastra drumetie din acest an, traseul pe care am pornit a fost destul de lung (cca.12 km)... Soarele amiezii ne-a toropit si neantrenati la mers, am crezut ca nu mai ajungem înapoi, la parcarea în care am lasat masina. 

Am încheiat excursia pe terasa bio-marketului. Am baut câte un espresso si o socata dupa care am urcat în masina si pe la ora 17 am ajuns acasa. 💓

Dimineata, undeva în Bavaria - Miercurea fara cuvinte S13/2024

 

Shhhhhh, LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Vacanta Bad Gögging - Februarie 2024

♦ Planuri de vacanta

♦ Cheers! 

♦ Februarie... azi 

♦ Relaxare si evadare din stressul cotidian 

♦ Muzeul roman, cultul igienei trupului si a mintii

♦ Carpe diem - de Sf. Valentin - MFC

♦ Plimbare pe malul râului Abend - RIO

♦ Primavara în Bad Gögging

♦ Muzeul berii - manufactura Kuchelbauer

♦ Turnul Berii - Hundertwasser

Totul e bine când se termină cu bine!

 

Am povestit saptamâna trecută, că am hotarât cu fetele mele ca dupa ce vom vizita expozitia "Grădinile lui Monet", să mergem sa servim cina într-un restaurant în capitala bavareza. 

Ne-am lasat pe mâna Adelei, dintre noi trei, ea este "cea mai umblata în lumea buna" 😏

Am parcat masina direct în centrul orasului, lânga catedrala Frauenkirche si de aici, pe prima straduta am putut admira deja luminile elegantului hotel-restaurant Do&Co. 

Ne-a impresionat în mod placut primirea respectuoasa a receptionerului de local, care dupa ce a verificat rezervarea, ne-a ajutat sa ne dezbracam paltoanele si imediat am fost conduse de seful de sala, pe scarile din sticla care parca pluteau, spre mezanin. Am luat loc la o masa si un tânar japonez, înalt si suplu s-a prezentat zâmbind si ne-a spus pe engleza ca el este chelnarul nostru. Ne-a înmânat cartile de meniu si ne-a explicat ca specificul acestui local cu bucatarie-asiatica este sharing. Pe principiul de "farfurii de partajare", orice vom comanda, va fi servit pe platouri de pe care fiecare din noi va putea gusta - cu alte cuvinte, vom putea împarti felurile de mâncare între noi, asa cum am avem chef. Ideea ne-a încâtat însa sushi și maki?! Neeee... ceva face STOP în creierul meu când este vorba de pește crud sau de stridii! Manânc cu placere (în general în concedii): creveti sau languste prajite, escargots cu unt si patrunjel, cuisses de grenouilles panées, scoici în sos de vin alb... însa pește crud nu pot! O fi bun, o fi sanatos, însa... nu, multumesc! Lista de bucate era plina cu denumiri exotice si componente bizare... iar preturile?! Ohooo, gustarelele cele mai mici costau de la 20€ în sus! 

Bucataria era deschisa pe o latura cu tejghea înalta la care aveau acces câteva locuri exclusive. De jur împrejur, oglinzi si lumini indirecte, muzica lounge în surdina, un ambient cu totul si cu totul elegant, însa... ce sa aleg sa manânc?! 😁 Am tras cu ochiul la fetele mele... Adela arata sigura pe ea, Raluca rasfoia înca, la fel de indecisa, ca si mine! Raluca a avut curajul si a zis "Eu nu gasesc pe lista nimic care sa fiu sigura ca îmi place!" I-am întarit afirmatia iar Adela ne-a privit ca pe doua țațe iesite prima data în oras! 😅 "Cum?! - zice ea suparata, specialitățile Robatayaki sunt delicatesele cele mai râvnite!". "Îmi pare rau - a raspuns Raluca, cu toate ca mi-e foame, nu gasesc nimic care sa ma încânte... Iar preturile?! Sorry, dar nu sunt dispusa sa arunc atâtia bani pe un experiment! Daca era o petrecere gratuita, m-as fi încumetat sa gust câteva din aceste specialitati, asa însa, nu îmi vine!" Pentru ca si eu am sustinut ideea, atmosfera a escalat! Adela s-a simtit vinovata ca a facut rezervarea si ca nu e pe placul nostru, s-a ofensat si... în acest moment a venit la noi chelnerul zâmbitor care ne observa discret dintr-un colt 😂 Zice el, debordând buna-dispozitie "Ati gasit ceva, v-ati decis?" "Nuuu!" a venit raspunsul nostru taios, în cor. Bietul s-a retras din nou iar fetele mele erau pe punctul de a se certa. Adela ne-a reprosat ca nu va mai face nicio rezervare în numele nostru, Raluca a propus sa mergem la alt restaurant, Adela a spus ca i-a pierit pofta de mâncare, eu le-am înștiințat ca preiau costul cinei, sa calmez spiritele, Raluca a spus ca nu e vorba neaparat de bani ci de placerea de a mânca la restaurant. Adela s-a exprimat ca e dispusa sa plecam imediat si sa mâncam fiecare la ea acasa, eventual, poate sa ne faca o favoare - sa opreasca pe drum la un McDonald’s pentru noi!!!Oh vai! Oh vai! 😆

Tot chelnerul ne-a salvat! S-a apropiat de masa noastra si cu toate ca mai mult a dedus decât înteles ce se deruleaza, a spus ca se întâmpla din când în când sa aiba clienti asa ca noi si ca nu este nicio suparare. Daca dorim sa servim mâncăruri mediteraneene, localul de la parter - care apartine aceluias complex hotelier, are o selecție largă de mâncăruri internationale bazate pe arome ale regiunii mediteraneene. Ni s-au luminat fețele! Adela a întrebat șovăielnic "Este posibil?" iar chelnerul ne-a promis ca vorbeste imediat cu colegul lui de la parter, sa ne gaseasca o masa. 

Am fost conduse la noua masa. Designul localului era identic cu al salonului de sus. Am primit noile carti de meniu si am respirat usurate când am citit numele unor mâncaruri cunoscute (si cu preturi "normale")! 

Dupa ce am comandat aperitivele - câte un Lillet Pomelo, atmosfera s-a degajat si noi am reînceput sa discutam normal între noi si spre finalul mesei chiar sa si râdem. 

Lillet Pomelo este un cocktail foarte lejer, din Lillet Blanc (adica un cuvée, un amestec echilibrat si aromat de vinuri albe) cu suc de Grapefruit, apa minerala si lamâie.

Toate trei ne-am dorit la gustare "Limette hummus & crispy avocado". A fost o bunatate! Pe farfurie a fost asezat ca baza, un amestec de Hummus cu brânza feta, presarat cu bobite de rodie si cu bucatele de fistic prajit crocant. Deasupra au fost asezate trei felii de avocado frittate crispy! Pe un platou alaturat, am primit câteva cuburi de Focaccia proaspete si pufoase, o cupita de ulei de masline si sare Fleur de Sel. 

Apoi, Adela a comandat o portie de "Popcorn shrimps" - creveti prajiti în mantie crocanta, cu sos de chili, salata verde si vinegreta cu trufe. Raluca a comandat "Kofte pe pâne plata" - chiftelute turcesti, zemoase ca micii românesti, cu sos de iaurt si menta si pâine de cuptor. Eu am ales "somon salbatic la gratar" cu sos de șofran, cu jumatati de masline si rosii-cocktail prajite si cele mai subtirele si delicate pastai de fasole pe care le-am mâncat eu vreodata!  Meniul a fost delicios! In plus, am avut la comun, o farfurie cu "Pimentos de padron" - mini ardei verzi-lunguieti, prajiti pe gratar, frecati cu sare si stropiti cu ulei de masline.

Pentru desert nu a mai fost loc, cu toate ca oferta suna foarte incitant! Am încheiat cina cu câte un pahar cu apa minerala.

Afara domnea întunericul si starzile aratau parca altfel. Casele pareau decoruri din carton... 

Am urcat în masina si calatoria a decurs fara ambuteiaje sau surprize neplacute. Pe masura ce ne-am apropiat de cartierul in care locuiesc, luna plina a devenit tot mai mare si mai luminoasa. 

Atmosfera de pace si armonie trona peste tot si peste toate ♥