Protestul jucariilor - Poveste plecata de la o imagine

Potecuta, a lansat aseara o provocare - Poveste în 400 cuvinte...

Sorry, nu am reusit... Mi-e teamaa sa spun - dar am 670 cuvinte, conform "Wörter zähler" (cica sunt 29 fraze, cu cca.23,2 cuvinte pe fraza; timp general de citire 5,2 minute). Asta e... acum ce sa fac?! Ce sa scurtez, ce sa tai?!?

A fost o data ca niciodata, a fost odata un Ursulet-de-plus care a schimbat istoria omenirii.

Era pe vremea energiilor regenerabile, când robotii dominau lumea si omenirea prea îmbatrânita, traia în izolare, total dependenta de "ajutorul" roboţilor humanoizi. 

Adultii, conectati direct la banca centrala de date, traiau separati unii de altii, de teama accidentelor, violentelor sau a blolilor. Putinii copii, obtinuti prin metoda in vitro, erau crescuti si educati de roboţi autonomi, în Matérnita - centrul orasului din beton si sticla, denumit Orasul Gri.

Matérnita – era o cladire circulara, înconjurata de cladirea azil, în care-si duceau zilele oamenii cu intensitatea biocurenților neuronali redusa. De aici, linear, precum razele soarelui, erau construite celule pentru cei a caror materie cenusie putea fi folosita de roboţii-ingineri, roboţii-zburători, roboţii-educatori si altele tipuri de roboti.

În viata tuturor pe atunci, exista doar alb, negru sau gri. Orice idee era analizata pe toate partile si orice fir era despicat în patru. Austeritatea era pe atunci, cea mai importanta calitate a vietii.

Matérnita pastra în sala centrala, jucarii chiar din-naitea epocii telefoanelor androide. Acolo erau expusi ursuleti, catelusi, pisicute, papusele, masinute si tot felul de alte jucarii, prafuite de vreme. Imediat ce învatau sa mearga, copiii erau adusi în aula cu rafturi doar pentru a le fi explicat ca aceste jucarii pot transmite boli, sunt focare de infectii si ca atingerea lor poate provoca afectiuni alergice.

Ursuletul-de-plus se saturase sa tot vada copii cu ochii goi, îmbracati în uniforme cenusii, crescuti în fata monitoarelor, la lumina artificiala de catre robotei. Îi era atât de dor de caldura bratelor unui copil vesel. Voia sa simta din nou iubirea unui copil, ca în urma cu o suta de ani. Ar fi dat orice pentru o mângâiere. De multe ori visa cum doi frati îl doresc cu aceeasi intensitate si fiecare îl trage de câte o labuta, sa fie doar al lui. Când se trezea si vedea realitatea, se gândea ca mai bine s-ar lasa dezmembrat în disputa, de doi fratiori, decâtsa stea acolo inutil, pe raft!

Într-o zi Ursuletul-de-plus a provocat celalalte jucarii la revolta. A strigat cât a putut de tare "Trebuie sa redam culoare vietii!" si la acel strigat-semnal, toate jucariile au sarit de pe rafturi direct în bratele copiilor care tocmai erau condusi prin expozitie. Luati prin surprindere, robotilor autonomi li s-au blocat circuitele - niciunul din programele lor nu a prevazut un asemenea scenariu! A avut loc un blackout general.

Copiii cu inocenta lor si-au îmbratisat jucarioarele, le-au scuturat de praf si asa au descoperit ca pisicuta e galbuie, catelusul are zgarda rosie, masinuta e albastra, ursuletul e maro... Iesind din cladire, la soare, copii au capatat bujori în obrajori, pistrui si unora li s-a facut parul balai.

Batrânii orasului, înduiosati de imaginea copiilor cu jucarioare în brate si-au amintit brusc despre Șotron, Prinselea, Strigatelea... Când celulele adultilor s-au deschis, multimea de umanoizi palizi si slabanogi a izbucnit în plâns. Erau lacrimi de bucurie! 

Fericiti ca au scapat de sub jugul robotilor, au jurat ca nu vor mai lasa niciodata sa se întâmple asa ceva! Lacrimile sincere, pure, le straluceau pe obraji in culorile curcubeului... Si asa, încet-încet, lumea a redevenit pestrita.

Fericirea plutea peste oras si cântece de veselie umpleau vazduhul. Orasul de beton si sticla a fost invadat de plante, robotii au fost distrusi pâna la ultimul chip. Pentru ca nimeni sa nu uite actul de curaj al Ursuletului-de-plus, pe peretii salii centrale, oamenii au scris cu litere de tipar:

"We think too much and feel too little. More than machinery, we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness.”***

De atunci, oamenii au avut grija unii de altii si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti. Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

~~~~~~~~~~///~~~~~~~~~~~~~~~~

***citat Charlie Chaplin (1889-1977)

Întoarcere în timp

Alt Schwerin este o comună din landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară si aici, interesant de vizitat este Agrarhistorisches Museum / Muzeul istoriei agrare, o expozitie în aer liber ce ofera o perspectiva interesanta în istoria agriculturii. Muzeul s-a deschis în 1963 pe domeniul unui conac, preluând si conservând diversele dependințe si pastrând aproape intacte aleile în parcul cu peisaj salbatic-romantic. Muzeul s-a dezvoltat si extins în anul 1988.
O atenție deosebită în acest muzeu în aer liber esta data perioadei de după 1945 si aparitiei în fosta RDG a cooperativelor agricole de producție și a întreprinderilor agricole de stat si partea aceasta de exponate formeaza un muzeu în muzeu.
Poarta turnata si ornamente din fier forjat de la intrarea pe domeniu a fost prezentata ca o capodopera de arta la Expozitia Universala din Chicago, în anul 1890.

Pentru ca plimbarea prin muzeu dureaza aproximativ o jumatate de zi, peste tot sunt amenajate spatii pentru joaca, asa încât copiii ce-si însotesc parintii sa nu se plictiseasca de loc. Toboganele, leaganele si scarile pentru exersarea echilibrului sunt realizate în acelasi stil rustic si urmaresc trezirea interesului celor mici pentru tehnica.

În hangarul ce adaposteste câteva avioane folosite pentru stropirea terenurilor agricole, am descoperit un panou ce se referea la "Acordul de cooperare economica între tarile socialiste", numit "Întelegerea de la Bucuresti" , un regulament semnat în anul 1969 cu privire la felul îngrasamintelor permise, aparatura folosita, într-ajutorarea în caz de incediu forestier sau transport medical.Tarile semnatare: România, Ungaria, Germania Democrata, Mongolia, Polonia, Uniunea Sovietica, Cehoslovacia, Cuba si Vietnam.


Genialul artist si inventator, Leonardo da Vinci a avut înca din anul 1500 ideea de a schimba tipul de moara pâna atunci cunoscut - cel cu tripod si elice pe ax orizontal, printr-o moară masivă cu carcasa rotativă. Olandezul ​Jan Adriaenszoon Leeghwater a aplicat aceasta idee în anul 1573 si rezultatul a capatat numele de "moara olandeza". Prin aplicarea libertății comerciale în secolul 19, acest tip de moara a fost raspândir în întreaga lume si în Germania a devenit foarte des întâlnit, special în agricultura - pentru macinatul cerealelor, dar si în prelucrarea metalului si în constructii - pentru maruntirea pietrelor si a nisipului.

Pe lânga moara, pe domeniul muzeului ies în evidenta ca si construcții de mari dimensiuni atât silozul - înzestrat cu instalații speciale de uscare, de transport, de depozitare și păstrare pe termen lung a unor cantități mari de produse agricole, cât si pompa de apa antrenata cu energie eoliana.

Într-o șura supradimensionata am descoperit expuse pe doua niveluri, diverse mijloace de locomotie folosite de oameni, la munca câmpului dar si în alte activitati cotodiene.

Daca ati obosit, atunci facem o pauza pentru o cafea ☺.
Linistea desavârsita, sparta doar de clopotelul de la gâtul caprelor ce pasc în tarcul de lânga birt, completeaza perfect atmosfera idilica si parca nu-ti mai vine sa te ridici de pe banca de lemn. Prelungim pauza cu un sandwich cald sau o pereche de crenvurști cu mustar, apoi ne continuam vizita în muzeu.

Urmeaza alte șuri si depozite, carports si ateliere de întretinere, camioane, tractoare, treieretoare sau tipuri de benzinarii, unele mai vechi ca altele, fiecare însemnând un mic succes în descoperirile tehnice, un pas mai departe în îmbunatatirea conditiilor muncii si ale vietii.

Prin diverse panouri, fotografii, documente si obiecte, istoria îti este prezentata în etape, marcate de anumite schimbări climatice sau de evenimente socio-politice. Sunt tablouri ale unor momente care au influentat viata noastra de astazi precum si nivelul de trai.

Este o plimbare într-un trecut în care oamenii traiau altfel, se îmbracau altfel, se hraneau altfel, se deplasau altfel, într-o lume care a avut sperante, nazuinte si idealuri, o lume în care s-au nascut copii din aceleasi motive atunci ca si acum.

Printre exponate nu am descoperit doar inscriptia despre România, am descoperit si una legata de Augsburgul în care locuiesc de 14 ani :)) Ce mica este Lumea asta mare!

Pentru mine a fost o calatorie minunata... Daca v-a placut, va multumesc ca m-ati însotit! ☺