În Germania, astazi este
Ziua Tatalui si sarbatoarea nu are aceeasi semnificatie cu sarbatoarea americana din iunie (
wikipedia.ro se
refera la SUA). Aici, traditia este veche, din 1936 când sarbatoarea religioasa "
Înaltarea Domnului" - 40 de zile dupa Paste, a fost recunoscuta oficial ca zi nelucratoare. Si de atunci, barbatii au hotarât sa serbeze într-un stil masculin, organizând în grupuri de prieteni, drumetii în mijlocul naturii, nelipsit fiind un car de mâna sau tras de bicicleta, plin cu bauturi alcoolice, excursii care s-au terminat conform statisticilor vremii, mai totdeauna cu batai... A fost un obicei al sta-stra-sta-stranepotilor de razboinici si vânatori, de a-si manifesta barbatia...
În ultimii 20 de ani, aceasta sarbatoare "s-a înaltat" mult spre cer, astazi fiind traditional sa se organizeze iesiri cu familia, o zi pe care majoritatea familiilor mari o folosesc spre a se reuni.
Noi astazi l-am vizitat la spital pe Tatal familiei noastre. Helmut al nostru nu a avut o zi tocmai buna. I-au fost îndepartate furtunurile de drenaj, durerile groaznice i-au creeat greata si apoi anestezicile ce i-au fost administrate, l-au facut somnolent.
Dar mâine va fi mai bine... Si la anul si mai bine!
Procesiune cu ocazia sarbatorii "Inaltarea Domnului" - în curtea spitalului.
Mă bucur că sunteţi optimişti şi, dacă se aude glasul măgarului până-n Ceruri, mă rog şi eu pentru sănătatea lui Helmut! Am să-l pun şi pe Ulise să se roage!
RăspundețiȘtergereNoi am reveni acasă, de la Durgău, ... muraţi, un pic. Ploaia cu grindină a încercat să ne surprindă, dar, am fentat-o fugind până la prima casă.
Multumesc Carmen pentru aceasta descriere. Nu stiam ,despre aceasta sarbatoare . Iar la noi a plouat si a fost foarte frig .
RăspundețiȘtergereLas o rugaciune la TATA pentru sotul tau . Sa se intoarca cu bine intre voi .
La multi ani de Ziua Tatalui! Nu stiam de sarbatoarea aceasta! La noi s-au rosit iar oua de Inaltare.
RăspundețiȘtergereIi tinem pumnii lui Helmut. Cu siguranta va fi mai bine si fiecare zi il va aduce mai aproape de normalitate.
Pupici dintr-un Bucuresti plouat!
la multi ani "tatalui familiei voastre"...sunt sogura ca anul viitor va fi o sarbatoare cu adevarat vesela :)
RăspundețiȘtergeresantatea sotului tau e pe drumul cel bun...refacerea nu este usoara asa ca...incredre si curaj...te imbratisez cu mult drag...
Draga Zamfir,
RăspundețiȘtergerema bucur ca ati reusit sa petreceti macar câteva ore în mijlocul naturii, chiar daca ploaia v-a urmarit cu furie. Important sa nu raciti.
Va multumesc mult pentru gândurile bune. Salutari lui Ulise.
Alm,
RăspundețiȘtergeremultumesc mult! La anul vom serba în stil mare, sa recueram si serbarea de anul acesta.
Toate cele bune!
Alinus,
RăspundețiȘtergereîntre doua ture la spital, am mâncat pe fuga ce a gatit Raluca... Sunt tare obosita dar nu pot dormi... Nu stiu ce sa fac sa ma relaxez!
Aseara am facut o baie fierbinte...
Va pupam si noi. Toate cele bune!
Sa dea Domnul sa fie din ce in ce mai bine de acum incolo. La multi ani, tatalui familiei voastre. De la anul sa ne arati cum va bucurati impreuna in natura de ziua tatalui. Va pup.
RăspundețiȘtergerePandhora,
RăspundețiȘtergerestiu, ai dreptate... Refacerea cere timp, rabdare. Vor mai fi zile cu dureri, dar suntem pe drumul spre vindecare. De astazi are trei furtune mai putin! In fiecare zi va fi mai bine.
Multumesc mult, pupici.
Angi,
RăspundețiȘtergereîti multumesc pentru cuvintele frumoase. Promit ca la anul sa recuperam si serbarea de azi.
Toate cele bune voua si mamarutei - Iulia.
Sărut mâna , Carmen !
RăspundețiȘtergereMulţi ani fericiţi tatălui din familia voastră şi desemenea însănătoşire grabnică căci mai sunt şi alte sărbători şi unde-s mai frumoase dacă nu în sânul familiei !
Nu ştiam de astă sărbătoare . Acum este deja seară că altfel instituiam şi eu la mine în familie o mare sărbătoare că de ce nu .
Dumnezeu sa va intareasca,darga Carmen!
RăspundețiȘtergereOptimismul tau e tocmai ce-i trebuie!
Sa se faca cat de repede sanatos ca sa puteti sarbatori impreuna reusite fetei voastre!
Nici pe la noi nu ezista aceasta sarbatoare,dar mai astept un pic,deoarece i 9 e ziua Sorinului meu:)...si atunci sarbatorim!
Sorin,
RăspundețiȘtergereniciodata nu e prea târziu! Familia este foarte importanta si orice moment de veselie alaturi de cei dragi este bine venit.
Multumesc mult pentru gândurile bune!
Angi,
RăspundețiȘtergeremultumesc mult! si... pentru ziua de 9 organizeaza ceva dragut, Sorinul tau merita!
Stiu cum e... Din pacate nu stiu ce sfat sa-ti dau; nici la mine nu functioneaza nimic in astfel de momente. Maria a fost si ramane singurul meu tonifiant :)
RăspundețiȘtergereAlina,
RăspundețiȘtergerece bine ca avem fetite!
Pentru Helmut familia lui...multa sanatate...
RăspundețiȘtergereerata: Pentru Helmut si familia lui...multa sanatate...
RăspundețiȘtergereLukluk,
RăspundețiȘtergerepentru toti taticii, la multi ani si sanatate!
Lukluk,
RăspundețiȘtergerebineînteles ca si pentru familiile lor!
Multumesc mult pentru urare si gândurile bune!
Dacă este ziua mamei este de așteptat să fie și ziua tatălui.Tradițiile sunt frumoase,cu atât mai mult cu cât reunesc familia.
RăspundețiȘtergereVă doresc să mergeți repede pe drumul recuperării lui Helmut!Gândirea pozitivă și voința de a se reface,grabnic,dau forțe de neînchipuit.Uneori te miri de unde-ți vine forța și elanul să treci la normal.Va fi bine sunt sigur!!!
SUCCES