Ziua Mamei 2026

🌸 În fiecare an, de Ziua Mamei, fetele mele — astăzi femei adulte, cu vieți frumoase și pline — găsesc o modalitate drăguță de a mă sărbători. Îmi pregătesc o surpriză, fie un program de wellness cu cosmetică, masaje sau băi termale, fie o cină la restaurant sau o activitate culturală. De la an la an, nicio locație nu se repetă, dar cel mai important pentru noi este timpul pe care-l petrecem împreună.
Anul acesta au ales clădirea recent inaugurată din zona gării, renovată timp de mai bine de șase ani. Este un complex superb, cu parcare subterană, un parter comercial, un etaj plin de restaurante cu diverse specificuri și palatul cinematografic la etajele superioare.
Pentru a face ziua și mai specială, ne‑am dăruit câte o brățară de aur, identică. A patra o așteaptă pe mama mea — sper să i‑o pot duce în iunie sau iulie, dacă situația cu criza de cherosen îmi va permite să zbor.....................punct, punct, punct.
Noi am început "petrecerea" cu o masă la Peter Pan, unde ne‑a așteptat atmosfera tipic festivă și un meniu generos. Am povestit, am râs și ne‑am bucurat de tot ce ne-a fost servit, așa cum se întâmplă de fiecare dată când suntem toate trei.

După servirea mesei, am urcat pe scările rulante la cinema - la ultimul etaj, unde am avut bilete deja rezervate. În ultimele săptămâni s‑a făcut multă reclamă filmului "Diavolul se îmbracă de la Prada 2", iar eu am spus cândva că mi‑ar plăcea să îl văd pe marele ecran. Fetele au ținut minte si pentru că filmul tocmai are premiera în Germania, l‑au ales pentru această zi (deși cred ca ele ar fi preferat documentarul despre Michael Jackson). A fost o surpriză frumoasă, care m-a induiosat.
Filmul a fost simpatic, nu extraordinar, dar m‑am bucurat că l‑am văzut. De fapt... filmul nici nu a contat atât de mult, ci ziua petrecută alături de fetele mele. O zi care mi-a confirmat încă o dată locul frumos pe care îl am în viețile lor — ca mamă, prietenă, confidentă și martoră a drumului lor.
După o asemenea zi nu pot decât să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru copiii mei. M-am gândit mult și la mama mea, pe care am felicitat-o la telefon — un gest mic, dar care mai îmblânzește puțin distanța dintre noi.
Și sper ca toate mamele să aibă parte de zile care să le aducă bucurie, apropiere și liniștea aceea frumoasă pe care doar iubirea sinceră și necondiționată dintre mamă și copil o poate aduce. 

La mulți ani tuturor mamelor, oriunde s-ar afla și oricum ar fi sărbătorite! ꧁🪷🌷🌸🌺🦩꧂

Restanța de sezon – Seară festivă memorabilă la petrecerea de Crăciun a companiei

Încă o restanță de bifat înainte de artificii — postez abia acum povestea serii de sfarsit de an de la serviciu.

Așa cum m-am obișnuit, firma la care lucrez păstrează tradiția și organizează în fiecare an serbarea de Crăciun. Petrecerea a avut loc înainte de închiderea activității pentru acest an (pe 20 decembrie), iar noi am avut din nou parte de o seară memorabilă, un moment de bucurie și recunoștință în care peste 500 de colegi s-au reunit pentru a celebra împreună.Restaurantul-cantină al firmei s-a transformat într-un spațiu festiv spectaculos, cu foaier elegant amenajat cu canapele și fotolii, mese joase pentru conversații tihnite, o zonă de smalltalk cu mese rotunde înalte și un spațiu de petrecere cu mese lungi și scaune de bar. Acestea au fost dispuse perpendicular pe scenă, astfel încât vizibilitatea să fie perfectă din orice unghi.La primire, echipa de chelneri ne-a întâmpinat cu cocktailuri rafinate și nectaruri de fructe, apoi cu tăvi pline de gustări apetisante – rulouri de somon cu cremă de hrean, mini-camembert copt cu merișoare sălbatice, creveți Black Tiger cu avocado picant, couscous cu berberise și migdale, vitello tonnato și multe alte delicii.
În foaier, orchestra Big Band a firmei a umplut atmosfera cu colinde interpretate în stil grandios. Armonia instrumentelor clasice de suflat și percuție a fost completată de timbrul aparte al cimpoiului, un detaliu care a dat întregii interpretări un farmec unic și memorabil.
Pe măsură ce seara a continuat, scena a fost preluată de o formație pop-rock din Brazilia, care a adus ritmurile celor mai în vogă hituri internaționale. Ringul de dans, aflat chiar în fața scenei, s-a umplut treptat, devenind din ce în ce mai plin, până când energia și veselia au cuprins întreaga sală.
Un detaliu aparte al serii a fost lumina roșie, asemănătoare celei din laboratoarele de prelucrare a fotografiilor analogice. Ea a fost folosită pentru a proteja identitatea celor fotografiați, creând o atmosferă misterioasă și difuză, care făcea ca pozele obișnuite să pară neclare. Totuși, fotograful profesionist prezent la eveniment a reușit să surprindă momente deosebit de frumoase, datorită echipamentului său special care neutraliza efectul acestei lumini.
Meniul a fost un adevărat spectacol culinar – farfalle flambate în roată de parmezan cu spumă de șofran, friptură de vită cu pere sălbatice, somon glazurat cu punci, burger de rață cu sosuri îndrăznețe și opțiuni vegane rafinate. Deserturile au fost o poezie – Kaiserschmarrn cu mere caramelizate, crumble de prune, crème brûlée cu aromă de turtă dulce și sorbeturi delicate.
Vinurile selecte din Ungaria și Australia, berea artizanală, cocktailuri rafinate, mocktailurile creative și cafeaua intensă au completat tabloul unei seri perfecte.
Am râs, am povestit, am dansat și am simțit că suntem parte dintr-o comunitate care știe să celebreze cu stil și căldură. Petrecerea s-a încheiat la ora 23, dar vibrația ei încă ne însoțește. 

Cu prietenele prin oras - Miercurea fara cuvinte 49/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Surpriza de joi seara: Arta întâlnește sacralitatea — experiență imersivă în Biserica Sf. Anna

Se întâmplă destul de des să-mi serbez ziua în mai multe etape. Nu pentru că vreau să prelungesc festivitățile, ci pentru că fac parte din mai multe cercuri — familie, prieteni, colegi — și îmi place să dedic fiecăruia un moment aparte. Așa se nasc întâlniri diferite, fiecare cu atmosfera ei, toate la fel de prețioase.
Luni, pe 20 octombrie, am dus la birou o prăjitură cu brânză dulce, stafide și esență de vanilie. Colegii au apreciat-o — unii au spus că e delicioasă, alții au cerut rețeta. După-amiaza, au venit vecinii de pe stradă — așa cum ne este obiceiul — la o cafea, un pahar de sekt și o felie de tort de ciocolată. A fost o întâlnire plină de voie bună și de simpla bucurie de a fi împreună.
Adela, fiica mea "cea mare", era în Atena și urma să se întoarcă abia miercuri. Așa că Raluca, „cea mică”, a venit seara târziu într-o vizită scurtă, împreună cu prietenul ei. Avea în brațe un buchet de flori și un pachet cu prăjituri umplute cu creme fine. Ne-am așezat la masă, am povestit și am băut ceai alb cu iasomie. La un moment dat, Raluca mi-a șoptit: „Joi, când va fi și Adela aici, avem o surpriză pentru tine…”
Ehei, așa că joi seara, fetele mele m-au scos în oraș. Raluca m-a luat cu mașina și am parcat în centrul Augsburgului. Adela a venit din Orașul de Jos și ne-am întâlnit pe scările din fața restaurantului. Avea un buchet mare, cu trandafiri roz și bordo, aster în aceleași nuanțe și frunze de eucalipt — frumos, proaspăt, cu aer de sărbătoare.
 
Am intrat împreună la restaurantul Ratskeller — amenajat în fosta cramă a primăriei, aflată în subsolul clădirii renascentiste din centrul orașului. Interiorul are tavan boltit, pereți din cărămidă și o atmosferă caldă, cu lumină discretă și miros de lemn vechi. Șeful de salon ne-a condus la masa rezervată și ne-a adus chiar și o vază pentru flori. Am savurat atmosfera și ne-am delectat cu mâncare bavareză delicioasă.
Dar seara nu se încheiase acolo. După cină, fetele m-au dus la Genesis, un spectacol pe care îmi doream de mult să-l văd. Are loc seara târziu, într-un cadru cu totul neașteptat: Biserica Sfânta Anna, o fostă mănăstire carmelitană transformată în biserică evanghelică, chiar în inima orașului. Întrebam de ceva vreme cine ar vrea să vină cu mine, dar nu găsisem pe nimeni… și zilele treceau. Tocmai de aceea, surpriza pregătită de fete m-a emoționat profund.
Genesis nu e un spectacol obișnuit. Este o călătorie senzorială care evocă momentul creației, o reconstituire vizuală și sonoră a facerii lumii. Proiecțiile de lumină se mișcă pe pereții bisericii, culorile se revarsă peste fresce și arcade, iar muzica — corală, electronică și clasică — se înalță în spațiul sacru, unde vibrațiile și acustica sunt perfecte. Totul e compus cu o finețe rară. Biserica nu mai e doar decor — devine trupul viu al poveștii. Ai impresia că nu privești, ci participi. Că nu asculți, ci retrăiești.
La ieșire, am căscat ochii la vitrinele din pasajul pietonal. Orașul părea ușor stingher fără hărmălaie — bulevardul aproape gol, rar să-l ai doar pentru tine. Am urcat toate trei în mașina Ralucăi, am mers până la mașina Adelei și ne-am regrupat, ca la un schimb de ștafetă. — eu am fost "batonul".
A fost rândul Adelei să mă ducă acasă. M-a însoțit până în casă, a intrat scurt să-l salute pe Helmut, rămas acasă cu Leo — și să-i povestim în câteva cuvinte, cât de frumos a fost spectacolul.
Am avut o seară superbă! Le-am fost recunoscătoare fetelor mele și m-am bucurat din plin de tot ce mi-a fost dat să trăiesc, într-o simplă după-amiază de joi..

Sibiu – plimbări, recomandări, impresii

(Jurnal de vacanta - continuare la "Sibiul la pas: Catedrala Mitropolitană, Parcul Astra și scările din Strada Cetății")
Purtați de ritmul blând al vacanței, am ajuns pe corso – Bulevardul Nicolae Bălcescu din Sibiu – unde umbreluțele colorate se legănau deasupra teraselor ca niște petale suspendate. Atmosfera era relaxată, iar orașul vibra de viață. Am găsit o masă retrasă, perfectă pentru a savura un cocktail în tihnă. Leo, topit de căldură și oboseală, s-a întins fericit la picioarele noastre.
Am hotărât că e un loc bun pentru masa de prânz, așa că am sunat-o pe mama să ni se alăture. Am rugat-o să urce într-un taxi, iar eu am pornit să o întâmpin la capătul bulevardului.
A sosit ca de obicei, atentă la fiecare detaliu — mama, chiar și acum, la vârsta ei, nu a renunțat la a fi cocheta. Îmi place nespus că, deși va împlini 83 de ani peste două luni (apropo, mi-am luat bilet la avion — voi fi din nou la Sibiu de ziua ei), rămâne o femeie cochetă, cu o garderobă dominată de culori vii (negrul și maro-ul închis apar doar ocazional). Pălăria, poșeta, pantofii — toate se potriveau perfect, iar apariția ei nu a trecut neobservată. Nici nu pășise bine pe bulevard, că un vânzător ambulant de flori i-a întins un buchețel, „ultimul”, cum a spus el. Poate din politețe, poate dintr-un impuls de admirație — n-a explicat, dar gestul a fost frumos. 

Doar doi pași și am ajuns la masa noastră. Băieții – Helmut si Leo, s-au bucurat să o vadă pe Mama.
Am primit meniurile, le-am răsfoit și am ales. Servirea a fost impecabilă, iar atmosfera de pe terasă, plină de voie bună. Restaurantul Leon ne-a cucerit prin organizare, atenție și gust. Șeful de local supraveghea totul de sub bolta bucătăriei, discret, dar prezent. Helmut și mama au ales păstrăv la grătar cu legume de sezon. Peștele rozé și suculent, exact ca la carte! Legumele aromate, adevărate, nu trântite în apa fierbinte din pungi congelate. Gătite cu grijă, fin condimentate și exact al dente. Eu... mici cu cartofi prăjiți, cum altfel? Nu mă satur de ei când vin în România! Micii au fost savuroși, iar cartofii – tăiați manual, rumeniți exact cât trebuie, ca pe vremuri. Totul a fost desăvârșit. Jos pălăria pentru echipa Restaurantului Leon! Am promis că o să le fac reclamă — îi recomand cu toată căldura! 
După masă, ne-am plimbat agale spre Piața Mare, trecând sub privirile „ochilor Sibiului” – acele ferestre care par să vegheze orașul cu o blândețe tăcută. Mama a dorit o fotografie cu Muzeul Brukenthal, Palatul Primăriei și Turnul Sfatului în fundal – o panoramă care îmbină istoria cu eleganța.
Am trecut prin turn în Piața Mică și ne-am îndreptat spre biserica Ursulinelor (greco-catolică), care era deschisă spre vizitare. Dar ce am remarcat aici... va fi povestea din fila de jurnal următoare.  

PS: Știti ce sunt „ochii Sibiului” ? Sunt mult mai mult decât simple ferestre! „Ochii Sibiului” sunt acele lucarne în formă de ochi, integrate în acoperișurile clădirilor din centrul istoric, care par să vegheze orașul cu o expresie tăcută și misterioasă.

Au devenit un simbol arhitectural unic, emblematic pentru Sibiu și sunt adesea interpretați ca o metaforă a vigilenței, a memoriei urbane sau chiar a conștiinței civice.
Inițial, acești „ochi” aveau un rol practic — ventilau podurile caselor medievale. Dar în timp, au căpătat o aură mitică. Se spune că erau menținuți intenționat pentru a da impresia că orașul „vede” tot ce se întâmplă. În 2017, au fost chiar transformați într-un simbol al luptei anticorupție, prin mișcarea „Vă vedem din Sibiu” ☺
Așa că da — „ochii Sibiului” nu sunt doar un element de design, ci o parte vie din identitatea orașului. ♥

O duminică luminoasă, cu pâine coaptă pe vatră și multă liniște

Duminica trecută, eram epuizați. Aveam neapărată nevoie de liniște, de aer curat, de un loc unde să ne putem aduna gândurile și să ne recăpătăm energia. Eram deja pe rezerva de urgență! Pe ultima fărâmă de vlagă... pâlpâia ultima linie, gata să mi se stingă bateria! Așa că am decis să evadăm din agitația cotidiană și să ne oferim o zi tihnită, în mijlocul naturii. Destinația noastră – mănăstirea Oberschönenfeld, un loc cu totul special, ascuns între pădurile bătrâne ale Parcului Natural Augsburg – Western Woods.
Aflată la doar 28 de kilometri de casă, am ajuns acolo în mai puțin de o jumătate de oră. Am parcat mașina și am pornit la pas – eu, soțul meu și Leo – nerăbdători să explorăm acest colț de liniște, tradiție și frumusețe naturală.

Soarele de septembrie ardea pe cer ca un rege încăpățânat, refuzând să predea tronul toamnei. Aerul era limpede, iar cerul – o întindere albastră, pură, fără nicio umbră de nor.
Mănăstirea Oberschönenfeld, fondată în 1211 – cea mai veche abație cisterciană de călugărițe cu activitate neîntreruptă din Germania – ni s-a arătat în lumina blândă a dimineții, cu zidurile ei albe și grădinile îngrijite.
Am pășit în biserica mănăstirii, unde răcoarea și tăcerea ne-au cuprins ca o îmbrățișare. Lumina filtrată prin vitralii părea că adună în ea rugăciunile și speranțele atâtor generații... Aici, fiecare colț respiră simplitate și reculegere. Am privit vitraliile, am ascultat liniștea și am lăsat gândurile să se așeze. Am aprins lumânări și, pentru câteva clipe, am fost doar acolo – în tăcere, în pace, în prezența a ceva mai mare decât noi.

În magazinul mănăstirii ne-au întâmpinat miresme blânde de plante uscate și lemn vechi. Pe rafturi, am descoperit produse create chiar de măicuțe – balsamuri cu miere, ceaiuri și săpunuri din plante aromatice cultivate în grădinile lor.
Puține la număr, dar cu suflet mare, călugărițele păstrează aici o lume care nu se grăbește – în care fiecare gest are rostul lui. Fiecare produs poartă amprenta răbdării, a credinței și a liniștii care domnește între aceste ziduri. Se ocupă cu apicultura, grădinăritul și prelucrarea plantelor medicinale, ducând mai departe meșteșuguri și tradiții vechi ale ordinului lor monastic. Am ales un balsam de lavandă, unul de muguri de brad și două borcane cu miere aurie.
Am trecut pe lângă brutăria mănăstirii, unde mirosul de pâine coaptă pe vatră ne-a ademenit ca o vrajă veche. Am cumpărat o pâine cu coaja groasă și rumenă și am rupt din ea nu de foame, ci dintr-o poftă simplă, aproape copilărească.
Am vizitat și muzeul mănăstirii, amenajat în fostele anexe agricole. Printre obiecte vechi, fotografii și povești scrise pe pereți, am simțit cum timpul se dilată, cum trecutul și prezentul se țin de mână în tăcere, fără grabă, fără zgomot.
Am rătăcit printre grădinile mănăstirii, unde ierburile aromatice și florile de toamnă se amestecau cu mirosul de miere și de pământ reavăn. Fiecare pas a fost însoțit de parfumuri discrete, de culori calde și de o liniște care părea să curgă odată cu lumina.
Căldura nu ne-a lăsat să zăbovim prea mult la soare, așa că ne-am retras din nou în pădure.

Ca o poartă spre altă lume, pădurea din jurul mănăstirii ne-a învăluit cu răcoarea ei binecuvântată. Copacii bătrâni, cu trunchiuri groase ca niște stâlpi de catedrală, formau o adevărată biserică verde, cu arcade de ramuri care filtrau lumina într-un dans de umbre și sclipiri. Ne-am ferit de arșița soarelui sub această boltă protectoare, unde răcoarea și mirosul de pământ umed ne-au însoțit la fiecare pas.
Pe marginea potecii, tufele de sultănițe – roșii, roz, albe – păreau mici lampioane aprinse de zâne. Leo, cu nasul lui curios, descoperea fiecare colțișor ca și cum ar fi fost prima dată la plimbare. Am simțit că suntem parte dintr-un tablou viu, pictat cu pensule de lumină, culori de toamnă și parfum de pământ reavăn. Timpul părea să încetinească aici, iar fiecare clipă era o invitație la contemplare și recunoștință.
Leo a alergat printre frunze, iar noi am mers încet, fără grabă, fără planuri – doar cu bucuria simplă a unei duminici trăite pe îndelete. Am descoperit ciuperci, ghinde, castane... Ne-am bucurat ca niște copii când am ajuns la „școala din pădure” unde, în fața câtorva bănci simple din lemn, era fixată o tablă – din aceea veche, pe care se scrie cu cretă albă.
După plimbare, ne-am îndreptat spre terasa restaurantului Klosterstüble. Mesele din lemn, umbra castanilor bătrâni, clinchetul paharelor se amestecau cu râsete și cu liniștea aceea specială pe care doar locurile sfinte o au. Am gustat din bucatele simple, bavareze și am băut câte o bere – Helmut o bere brună de grâu (dunkles Weizen), iar eu un Radler cu lămâie, o băutură ușoară, răcoritoare, un amestec de bere și limonadă.
Excursia la mănăstirea Oberschönenfeld a fost o zi tihnită, plină de frumusețe și liniște. Kloster Oberschönenfeld nu este doar un loc – este o stare de suflet, o poveste vie, o filă de basm pe care o porți cu tine mult timp după ce ai ajuns acasă. Am hotărât să revenim ori de câte ori vom simți nevoia de liniște, natură și tradiție autentică.

Când prietenii sosesc pe neașteptate și totul se așază perfect

(Jurnal de vacanta - continuare la "Prima zi la Sibiu – o zi plină de emoții!")

 

Montana Garden nu e doar un restaurant – e un colț de natură cu vibe de vacanță! Terase cochete, separeuri intime, lacuri cu gâște, rațe și lebede care plutesc ca niște regine, pisici leneșe și căței prietenoși care s-au aciuat pe lângă oameni buni. Fantâni arteziene, leagăne, spații de joacă pentru copii și un decor rustic care te teleporteză direct în chill mode. Bucătăria? Românească, gustoasă, cu porții generoase și mirosuri care-ți fac papilele să danseze.

Am ales să luăm cina acolo pentru că era aproape – la doar 15 minute cu mașina de casă – pentru că așteptam niște prieteni dragi din Soave (cei cu care petrecem de ani buni vacanțele la Marea Adriatică). Ne-au spus că traficul spre Sibiu e infernal și nu puteau preciza când vor ajunge, așa că am preferat să ieșim undeva aproape, ca să ne putem întoarce imediat ce ne anunță.
Cu o zi înainte, ne-au contactat vizibil dezamăgiți — rezervarea privată, făcută din timp pentru o noapte în Sibiu, fusese anulată pe neașteptate. În acel moment, într-un gest spontan și firesc, am hotărât împreună cu mama să le oferim găzduire. Nu știu de ce, dar am presupus că l-au lăsat pe Tommy acasă, cu cumnatul lor și că vor călători singuri. Când i-am văzut coborând din mașină cu Tommy, mi s-au înmuiat genunchii. M-am gândit imediat: „Mama nu știe nimic despre înca un catel... O să facă infarct!”... Diana mi-a citit expresia ca pe o carte deschisă...Tiii, ce facem?!
Am urcat doar noi două și i-am povestit mamei. După câteva secunde de liniște, mama – cu acea noblețe sufletească ce o definește – a zis: „Dacă Leo și Tommy se înțeleg și nu latră unul la altul, o noapte putem trăi toți sub același acoperiș.”
Și nu doar că i-a primit, dar le-a oferit dormitorul ei și s-a mutat pe canapeaua extensibilă din camera de trecere. Leo și Tommy s-au bucurat să se revadă – exact cum ne-am bucurat și noi de reîntâlnirea cu prietenii dragi. A fost o seară de poveste: cinci adulți și doi căței, o masă mare, bere Ursus, râsete, amintiri și povești până după miezul nopții.
A doua zi, dis-de-dimineață, gălățenii au pornit mai departe, iar noi, cu cafeluțele în mână, am început să ne facem planuri pentru o nouă zi. Dar asta… e deja o altă poveste (aici).

La restaurant - Miercurea fara cuvinte 30/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Doar vești bune

Astăzi este o zi specială în familia noastră, plină de bucurie și motiv de sărbătoare. Raluca își aniversează ziua de naștere si ne-a invitat la restaurant.
Tocmai s-a întors dintr-un concediu frumos petrecut în Verona și la Lago di Garda, alături de logodnicul ei și Chico.
Nu există nimic mai frumos decât să înceapă un nou capitol din viață alături de cei dragi, păstrând în suflet amintiri prețioase și momente de neuitat.

Chiar dacă astăzi nu suntem cu toții împreună, ne bucurăm să știm că fiecare este bine! Adela este încă în Atena (la logodnicul ei), iar Bunica (ajunsă aproape la 83 de ani) este sănătoasă și se bucură de plimbările liniștite prin Parcul Sub Arini.
Vă doresc tuturor o duminică minunată, presărată cu voie bună, râsete și momente speciale! Pentru noi, ziua va fi cu adevărat de neuitat, plină de surprize frumoase și multă dragoste, sărbătorind cum se cuvine!
La mulți ani, Raluca! 🎉🎂✨

Meniu surpriza - Miercurea fara cuvinte 3/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

În delegație

Mâine dimineață, ziua mea de lucru va începe cu totul altfel decat in mod obișnuit. Împreună cu toți colegii din birou, vom porni în vizită la o sucursală de-a noastră din Austria (cca. doua ore de drum), unde ne așteaptă colegii și partenerii de producție. 

Ziua va fi plină de întâlniri și ședințe pentru schimb de experiență, un adevărat maraton al cunoașterii și colaborării. 

Seara, după orele de serviciu, vom merge împreună la un restaurant specializat în cursuri de gătit. Vom deveni bucătari pentru o seară, pregătind cu propriile mâini delicioasele preparate pe care apoi le vom savura. Va fi o experiență inedita, speram sa fie un festin al simțurilor și al creativității culinare.

Seara târziu, autocarul ne va duce la un hotel, unde vom înnopta. Miercuri, programul nostru va începe cu o vizită ghidată în întreprindere apoi, vom participa la un seminar, un prilej de a învăța și de a ne inspira unii de la alții. 

In jurul orei 17 - in mod normal, finalul zilei de lucru, autocarul ne va readuce în orașul nostru.

Această călătorie va fi mai mult decât o experiență de lucru, va fi o poveste despre prietenie si colaborare. Voi reveni cu fotografii si impresii.

Ultima excursie a anului 2024

Prognoza meteo pentru 30 decembrie nu părea deloc promițătoare: frig umed, ceață și cer gri. Demoralizant! Iar ideea că vacanța de iarnă va trece fără zăpadă era greu de acceptat. Așa că am hotărât să pornim cu mașina spre Alpi, la doar 100 km de casă, în direcția Ammergau. 

Destinația noastră: Castelul Linderhof, situat în Bavaria, aproape de granița cu Austria. Ne-am pus toată speranța în a găsi puțină zăpadă. Și... am fost norocoși! Zăpadă albă, pufoasă, depășind genunchii!

Drumul până acolo a fost perfect curățat. Am parcat mașina și ne-am plimbat în parcul castelului câteva ore. 

Am alergat în zăpada intactă, ne-am bulgărit, am făcut "îngerași" în zăpadă, ne-am scris numele în mijlocul inimilor desenate și am făcut poze cu un "om de zăpadă" mai aparte - un superb spiriduș al pădurii! Deși era frig, soarele strălucea pe un cer perfect albastru. Am petrecut o zi minunată în mijlocul naturii. 

Când de pe mănușile noastre nu se mai dezlipeau țurțurii, am hotărât că e vremea să ne retragem la caldurica. Am urcat în mașină și am trecut granița în Austria si în mai putin de zece minute am foat la Alpenhotel Ammerwald. Am fost primiti calduros la receptie, condusi la o masa frumoasa direct la geam. Leo a adormit imediat pe păturica lui, iar noi, după ce ne-am încălzit cu câte un ceai Darjeeling, am comandat meniul zilei: șnițel vienez cu cartofi pai. Mi-a fost poftă de mujdei, dar nu aveau! 

Am băut câte un suc de rabarbură si am încheiat dejunul cu cate un espresso. Apoi am urcat în mașină și ne-am întors acasă. 

Și cum era să încheiem cel mai bine o asemenea zi? Bineînțeles, cu o saună! Ne-am cufundat în aburi de pin, de portocală, de mentă, în dușuri fierbinți si muzică relaxantă... pur și simplu minunat! 

Mâine, ultima zi a anului, poate veni!

Cu vecinii, la restaurant - Reflexii in oglinda 49/2024

 

 Nu cautati prea multe reflexii in farfurii sau felurile de mâncare de pe masa... Cele mai puternice straluciri sunt cele din ochii vecinilor mei! 🤗 💗 

Ca in fiecare an in perioada de Advent, am reusit si anul acesta sa ne organizam, sa mergem impreuna o seara la restaurant! Cum facem?

Stabilim de comun acord o zi si plecam toti, lasam strada goala! Ba raman doar cateii nostri sa pazeasca curtile! 🐾😉 

Mergem la restaurant fara nici un alt gand decat sa petrecem o seara vesela impreuna. Stabilim un meniu, fiecare familie isi plateste consumatia, ne lasam serviti si rasfatati cu delicatese, povestim si râdem si ne bucuram ca am mai reusit sa ne intalnim in aceasta formula inca un an! Cel mai in vârstă vecin are 85 de ani impliniti. Eu sunt cea mai tanara pe strada noastra, de altfel si singura care mai merge la serviciu ☺️ Toti ceilalti sunt deja pensionari. 

Vara, ne intalnim mereu pe strada, cand iesim la cumparaturi, la plimbare sau cand lucram prin gradina. Ne strigam peste gard si de la "hai doar la un pahar cu vin (sau o bere)", ne intindem pana seara tarziu la grătarele si prajituri. 

Iarna intalnirile noastre nu mai sunt spontane... Se intuneca repede, e frig si umed iar de sarbatori, fiecare petrece cu copiii si nepotii. De aceea, a devenit o traditie pe strada noastra ca la inceputul lui decembrie sa ne rezervam o seara, pe care o petrecem impreuna. 

Anul acesta intalnirea noastra s-a nimerit sa fie azi. Un cadou mai frumos pentru ajun de Mos Nicolae nici ca se putea! 

Daca aveti si voi fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici (rubrica este preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel: 

PS: Sper ca moșul nu a uitat pe nimeni! Sarbatori fericite tuturor! 🤶🏻💗

S-a înserat - RiO S37/2024

 

Va invit sa participati la "Reflexii in oglinda"🤗 o rubrica saptamânala initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Meciul Germania - Ungaria / Reflexii în oglinda 25/2024

Asta-seara am urmarit meciul invitati de Adela într-un restaurant care a organizat "public viewing"... Ocazie cu care am surprins si câteva frumoase reflexii pentru rubrica săptămânală RIO 😍  

Noi... am petrecut o seara deosebit de placuta ♥ Iar echipa nationala a Germaniei... as spune ca a avut noroc si a câstigat meciul cu scorul 2-0. Si-a asigurat astfel participarea la optimile de finala Euro 2024.

Sper ca si România va câstiga sâmbata, meciul cu Belgia. 

Pâna atunci, va invit sa participati la o noua provocare "Reflexii in oglinda"🤗 o rubrica initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

O experienta senzoriala exceptionala - Partea III

Convinse ca am parcurs întreaga expozitie, ne îndreptam spre iesire când am observat ca ceilalti vizitatori se asezau ordonat în fata unei draperii grele, din catifea albastra. Sagetile indicau ultimul stand al expoziției - Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" - o nouă modalitate de a înțelege și aprecia complexitatea și frumusețea operei celor doua genii, dezvăluind straturi ascunse de semnificație și conexiuni simbolice.

Am asteptat la coada preț de cateva minute, curioase ce se întâmpla în spatele draperiei. Am vazut ca pe masura ce se elibera câte o pereche de ochelari VR cu casti integrate, acestia erau (curatati) resetati si oferiti urmatorului vizitator. Ni se promitea o călătorie fascinantă în lumea creativă al lui Hitchcock și Dalí si ni se spunea ca este imposibil să nu fii captivat de geniul creativ al acestor doi artiști geniali, de imaginația lor unică și de abilitatea de a crea atmosfere intense și misterioase.

Am lasat-o pe Raluca în fața mea si am ascultat atenta regulamentul pentru traseul experienței de realitate virtuală (VR).  Am urmat eu si... țac, în secunda urmâtoare m-am trezit în cabinetul unui psihiatru ☺

Din spatele unui birou masiv, mă fixau privirile doctorului Brulov - din filmul Spellbound☺ Voit, figura acestui doctor seamăna puternic cu Sigmund Freud - fondatorul psihanalizei (cel care a sustinut ca visele reprezinta calea regală către inconștient și prin urmare, o componentă importantă în tratarea suferinței psihologice). Scaunul masiv si canapeaua ce mobilau acest cabinet aratau atât de reale! Alaturi de mine se deplasa silueta unui barbat în costum negru elegant, cu camasa alba. Figura acestuia parea acoperita cu o fâsie de tifon alba - nu i se vedeau ochii sau gura. Purta palarie si la rever, în loc de floare, avea un numar. Era Raluca mea si avea numarul 58. Fiecare alt participant pe acest traseu arata identic, doar numarul ne deosebea. Raluca ma vedea pe mine cu numarul 12. 

Ne-am amuzat cât de real ne parea totul în jur, auzeam sunete din casti dar totodata, puteam vorbi cu usurinta una cu alta... Am parasit cabinetul, iesind pe usa capitonata.

Ne-am pomenit într-un peisaj vast și bizar, populat cu imagini distorsionate și simboluri ciudate care caracterizează stilul unic al lui Dalí. Eram la malul unui ocean în care pluteau balene uriașe. Stânci imense ca niște piloni se ridicau din valuri. Deasupra noastră au aparut umbrele colorate... Curioasă, am întins mâna si am apucat mânerul unei umbrele. Am fost ridicata de pe plaja si purtată de vânt... Am strigat Ralucăi "Eu zbor, prinde repede si tu o umbrelă". Ea nu a reușit din prima, dar într-un final ne-am regăsit, plutind printre nori. Am aterizat pe vârful stâncii si umbrelele au disparut brusc! Spre noi zburau acum animale ciudate asemănătoare dinozaurilor... Te simți imediat absorbit de această lume onirică, unde legile fizicii sunt ignorate. În fața ochilor a apărut un portal de foc, totul era atât de real si bestiile acelea cu aripi se apropiau tot mai rapid. Raluca a zis "Trebuie sa trecem prin foc!" Efectiv mi-a fost teama, dar am pașit prin poarta de foc. Am ajuns într-un deșert roz, plin de elefanti cu picioare lungi si subtiri. Nu doar că te poti plimba prin aceste peisaje suprarealiste, dar poți și interacționa cu diversele obiecte sau personaje din cadrul virtual. Poți urmări cum elefantul uriaș pășește ușor pe lângă tine, lăsându-te să simți o senzație de uimire și mirare. Pe lângă aspectele vizuale, experiența include și o coloană sonoră adaptată, care amplifică atmosfera misterioasă și intrigantă. Sunetele ambientale și muzica eterică contribuie la senzația de imersiune totală, făcându-te să uiți pentru moment de lumea reală. Treci din portal în portal si descoperi un alt vis, o alta lume...  Pasesti într-o încapere plina cu ceasuri. Poți atinge un ceas topit și observi cum se deformează sub mâna ta virtuală. Un vis interactiv, generat tehnic, artificial, și totuși atât de real încât de multe ori te poticnești, te îndoiești, uiti ca este generat. A urmat un coridor plin cu ochi. Unii blânzi, altii dusmanosi, unii mari, adânci, altii mijiti, pândindu-te parca... Am iesit pe un balcon si am fost atacate de pescarusi, exact ca în filmul lui Hitchcock "Păsările". Ba chiar mai rau... în secunda urmatoare, placile de sub picioare au început sa se zdrobeasca iar sub noi se casca hăul... Raluca mi-a spus: Hai sa sarim! Eu de-acolo "Nuuuu, nu pot! Mi-e frica!" Raluca râzând: "Mama, e totul simulat, nu ti se întâmpla nimic, hai, sari!" Eu, nu si nuuuu! Scenele cu zdrobitul pardoselei se repetau continuu, nu mai aveam niciun refugui si atunci... am sarit! Uf! Am aterizat cu bine ☺☺☺Experiența VR nu este doar o călătorie vizuală ci și una emoțională, o calatorie în care fiecare detaliu îti captivează simțurile. Imersiunea în peisajele suprarealiste ale lui Dalí provoaca combinații puternice de emoții precum fascinație, uimire, suspans și chiar o ușoară neliniște..

Această conexiune emoțională intensă face ca experiența să fie unica si memorabilă! Este o experiență care încântă ochiul și provoacă mintea, invitându-te să te pierzi în lumea fantastică a lui Dalí și să-ți redescoperi propria creativitate și imaginație. 

Permanent am fost lânga Raluca dar am întâlnit si alti participanti, ne-am ocolit si fiecare si-a vazut de calatoria lui. Cred ca am petrecut acolo circa o jumatate de ora dar senzatia a fost ca am fost o saptamâna în concediu! 

Dupa atâtea experiențe bizare, am ajuns într-o camera placuta, luminata doar de focul din șemineu. Am simtit parca o întoarcer în normalitate... Priveam cartile din biblioteca, tablourile de pe perete când cineva m-a prins de mâna si mi-a spus "Nu va speriati, am sa va trag cu grija ochelarii si castile. Ati ajuns la capatul traseului" ☺☺☺ O doamna micuta de înaltime, în uniforma expozitiei m-a lasat confuza într-o sala plina cu oameni si s-a îndreptat spre standul pentru igienizarea ochelarilor. Un alt angajat al expozitiei a acostat-o pe Raluca si când ne-am dezmeticit, am izbucnit amândoua în râs! Ne gaseam într-o sala enorma, patrata, lipsita de orice mobilier dar plina cu oameni echipati cu ochelari si căști VR. Se deplasau haotic si gesticulau ciudat ☺ Doamne, asa am fost si noi?! În tot acest timp ne-am gasit doar în aceasta încapere?! Nu exista niciun ghidaj, doar sala goala☺☺☺Incredibil dar adevarat! ☺☺☺

Probabil angajatii au vizitatorii monitorizati si stiu care casca trebuie scoasa din circuit pentru ca programul de simulare a ajuns la final.

 

Am trait o aventură digitală ce ne-a oferi o nouă perspectivă asupra artei și cinematografiei si care ne-a reamintit de puterea imaginației și de infinitul posibilităților pe care tehnologia le poate aduce în lumea artei. Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" a fost cu adevărat captivantă și fascinantă. Parca îmi venea sa mai cumpar un bilet si sa mai traiesc o data aceasta aventura, sa ma las din nou teleportata în lume surreală, plină de suspans și mister, să mă pierd din nou în peisajele mentale unice.Daca aceasta expozitie ajunge si în orasul vostru, neaparat sa o vizitati! 

Atât de puternic impresionata am fost, încât imediat ce am ajuns acasa, mi-am comandat la Amazon dvd-ul cu acest film, pentru a putea întelege mai bine ceea ce am trait în aceasta experienta senzoriala exceptionala! Dar, filmul artistic nu are foarte mult legatura cu filmul din simulatie. 

Ce sa va mai spun?... Când am iesit din expozitie se înserase si am hotarât sa mergem sa mâncam ceva la un restaurant. Zona este plina cu terase, baruri si cafenele. Am ales un restaurant indian. Am gasit o masa draguta pentru doua persoane si imediat un chelner ne-a oferit cartile de meniu si ne-a întrebat respectuos daca am avut parte de o zi frumoasa. Raluca a spus "Da, chiar foarte frumoasa. Venim de peste drum, am vizitat Dalí" Chenerul s-a luminat la fata si ne-a privit cu multa simpatie "Ahaaaa, Delhi! Wow!" ... Hm... what?! ☺☺☺ L-am lasat asa cum a înteles el... na, fiecare cu ce stie! ☺☺☺ Mâncarea a fost delicioasa! 

Lampioane - Reflexii în oglinda S13/2024

 

 Va invit sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Relaxare si evadare din stressul cotidian

Wellness-ul sau Spa-ul este o oaza unde relaxarea vine natural și stare de calm este indusa pic cu pic. Este locul unde poți scăpa de stresul cotidian, îți poți îmbunătăți sănătatea și îți îngrijești corpul și mintea. 

SPA-urile care se respecta sunt mereu la curent cu cele mai recente descoperiri în arta relaxarii, în recuperarea puterii si frumusetii interioare. Centrul SPA al resortului hotelului Monarch a câștigat ani la rând premii internationale și sigilii de calitate, bineînteles si gratificatia "Health Wellness Worldwide" 2024. 

Norocul nostru ca am facut rezervari telefonic din timp la masaje clasice si speciale, câteva tratamente cosmetice si câteva bai si împachetari. Pentru ca acum, programul echipei SPA este plin! 

Cum decurg zilele aici în Bad Gögging?

Desteptatorul nostru - Leo, ne trezeste pe la ora opt. Ne spalam pe dinti, pe ochii doar ca mâtele, ne îmbracam rapid si iesim la o tura de parc în jurul hotelului. Apoi în camera, Leo îsi primeste micul dejun, noi îmbracam costumele de baie, halatele si slapii si coborâm un etaj mai jos, la piscina. 

Apa termala are temperatura de 31°C si jeturile pentru hidromasaj sunt plasate de jur-împrejurul peretilor bazinului, la diverse înaltimi, pentru masajul musculaturii picioarelor de la talpa pâna la coapse si pentru spate, de la șale, din regiunea lombara a coloanei vertebrale si pâna la omoplati. La fiecare zece minute, un clopotel te anunta sa treci la jetul de masaj urmator. Într-o ora, reusim sa facem un tur complet de hidromasaj. 

Când apar primii copii la piscina, noi facem dus, îmbracam halatele si mergem în camera. Ne aranjam pentru micul dejun. Bufetul este foarte variat si bogat. 

Urmeaza "timp liber" pâna la orele 15°°. Îl folosim pentru a ne plimba prin statiune, în parc, pe malul râului Abens sau sa vizitam muzee. 

Astazi am vizitat "Muzeul Roman - cultul termelor si al igienei corporale". Mâine vom face o vizita cu ghid numita "Lumea berii în manufactura Kuchlbauer" si vom urca în Turnul lui Hundertwasser - ultimul proiect arhitectural al renumitului artist austriac. 

Leo este suficient de obosit pentru a ramâne singur în camera, pentru ca noi de la orele 16°° avem câte doua-trei programari SPA. 

Ne lasam super alintati cu produse cu ingrediente 100% naturale, hipoalergenice ce nu conțin parfumuri artificiale, parabeni sau alți conservanți artificiali. Pe la ora 18°°, când copiii merg cu parintii lor la masa de seara, noi intram linistiti în piscina (la piscina de afara nu am avut curiozitatea de a iesi ☺) si la saunele cu cromoterapie. Orele parca se dilata, aromele ne limpezesc mintea si sufletul... Ne reîncărcam cu energie, ne relaxam si simtim cum sănătatea vibreaza. Suntem usori, puternici si plini de viata. 

Leo ne întâmpina în hol, dând din coada fericit ca ne revede. Ne îmbracam, ne aranjam si iesim la plimbarea de seara. Indiferent ca picura sau ploaia curge șiroaie, programul e program ☺ Leo nu cunoaste motive de scuze! Dar suntem mereu bine îmbracati. Spre exemplu vineri a fost atât de cald, ca am iesit doar îmbracati cu tricouri. Astazi ploua, avem mantouri impermeabile, cu gluga. Încaltaminte adecvata avem deasemenea, când facem bagajele, mergem pe principiul mai bine mai multe, decât sa ne lipseasca ceva... Vorba aceea, cara masina!

Apoi Leo îsi primeste portia de mâncare si noi ne pregatim pentru cina. 

Restaurantul este la etajul nostru, în cealalta aripa a complexului hotelier. Intregul hotel are design interior de calitate, este mobilat si aranjat foarte frumos, decorat cu bun gust -nu degeaba este cotat cu patru stele superior. Personalul este foarte respectuos si prietenos. Chelnerul nostru este trecut de prima tinerete, cam plinut, însa sprinten si mereu zâmbitor. În functie de cât de foame ne este, comandam doar o salata, un platou rece sau meniu cu trei feluri de mâncare. În niciun caz, nu numaram caloriile, este concediu! 

Pe la orele 22°° facem cu Leo ultima tura a zilei - în parcul hotelului, apoi ne oprim la bar si servim câte un cocktail sau (Helmut) coniac. În camera, abia ce apucam sa urmarim stirile TV - de blog nici vorba sa am timp. Leo se cuibareste între noi si cum punem capul pe perna (apropo, noi oriunde calatorim, ne luam pernele proprii în bagaj!) adormim bustean. Noapte buna! 😘😗

Totul e bine când se termină cu bine!

 

Am povestit saptamâna trecută, că am hotarât cu fetele mele ca dupa ce vom vizita expozitia "Grădinile lui Monet", să mergem sa servim cina într-un restaurant în capitala bavareza. 

Ne-am lasat pe mâna Adelei, dintre noi trei, ea este "cea mai umblata în lumea buna" 😏

Am parcat masina direct în centrul orasului, lânga catedrala Frauenkirche si de aici, pe prima straduta am putut admira deja luminile elegantului hotel-restaurant Do&Co. 

Ne-a impresionat în mod placut primirea respectuoasa a receptionerului de local, care dupa ce a verificat rezervarea, ne-a ajutat sa ne dezbracam paltoanele si imediat am fost conduse de seful de sala, pe scarile din sticla care parca pluteau, spre mezanin. Am luat loc la o masa si un tânar japonez, înalt si suplu s-a prezentat zâmbind si ne-a spus pe engleza ca el este chelnarul nostru. Ne-a înmânat cartile de meniu si ne-a explicat ca specificul acestui local cu bucatarie-asiatica este sharing. Pe principiul de "farfurii de partajare", orice vom comanda, va fi servit pe platouri de pe care fiecare din noi va putea gusta - cu alte cuvinte, vom putea împarti felurile de mâncare între noi, asa cum am avem chef. Ideea ne-a încâtat însa sushi și maki?! Neeee... ceva face STOP în creierul meu când este vorba de pește crud sau de stridii! Manânc cu placere (în general în concedii): creveti sau languste prajite, escargots cu unt si patrunjel, cuisses de grenouilles panées, scoici în sos de vin alb... însa pește crud nu pot! O fi bun, o fi sanatos, însa... nu, multumesc! Lista de bucate era plina cu denumiri exotice si componente bizare... iar preturile?! Ohooo, gustarelele cele mai mici costau de la 20€ în sus! 

Bucataria era deschisa pe o latura cu tejghea înalta la care aveau acces câteva locuri exclusive. De jur împrejur, oglinzi si lumini indirecte, muzica lounge în surdina, un ambient cu totul si cu totul elegant, însa... ce sa aleg sa manânc?! 😁 Am tras cu ochiul la fetele mele... Adela arata sigura pe ea, Raluca rasfoia înca, la fel de indecisa, ca si mine! Raluca a avut curajul si a zis "Eu nu gasesc pe lista nimic care sa fiu sigura ca îmi place!" I-am întarit afirmatia iar Adela ne-a privit ca pe doua țațe iesite prima data în oras! 😅 "Cum?! - zice ea suparata, specialitățile Robatayaki sunt delicatesele cele mai râvnite!". "Îmi pare rau - a raspuns Raluca, cu toate ca mi-e foame, nu gasesc nimic care sa ma încânte... Iar preturile?! Sorry, dar nu sunt dispusa sa arunc atâtia bani pe un experiment! Daca era o petrecere gratuita, m-as fi încumetat sa gust câteva din aceste specialitati, asa însa, nu îmi vine!" Pentru ca si eu am sustinut ideea, atmosfera a escalat! Adela s-a simtit vinovata ca a facut rezervarea si ca nu e pe placul nostru, s-a ofensat si... în acest moment a venit la noi chelnerul zâmbitor care ne observa discret dintr-un colt 😂 Zice el, debordând buna-dispozitie "Ati gasit ceva, v-ati decis?" "Nuuu!" a venit raspunsul nostru taios, în cor. Bietul s-a retras din nou iar fetele mele erau pe punctul de a se certa. Adela ne-a reprosat ca nu va mai face nicio rezervare în numele nostru, Raluca a propus sa mergem la alt restaurant, Adela a spus ca i-a pierit pofta de mâncare, eu le-am înștiințat ca preiau costul cinei, sa calmez spiritele, Raluca a spus ca nu e vorba neaparat de bani ci de placerea de a mânca la restaurant. Adela s-a exprimat ca e dispusa sa plecam imediat si sa mâncam fiecare la ea acasa, eventual, poate sa ne faca o favoare - sa opreasca pe drum la un McDonald’s pentru noi!!!Oh vai! Oh vai! 😆

Tot chelnerul ne-a salvat! S-a apropiat de masa noastra si cu toate ca mai mult a dedus decât înteles ce se deruleaza, a spus ca se întâmpla din când în când sa aiba clienti asa ca noi si ca nu este nicio suparare. Daca dorim sa servim mâncăruri mediteraneene, localul de la parter - care apartine aceluias complex hotelier, are o selecție largă de mâncăruri internationale bazate pe arome ale regiunii mediteraneene. Ni s-au luminat fețele! Adela a întrebat șovăielnic "Este posibil?" iar chelnerul ne-a promis ca vorbeste imediat cu colegul lui de la parter, sa ne gaseasca o masa. 

Am fost conduse la noua masa. Designul localului era identic cu al salonului de sus. Am primit noile carti de meniu si am respirat usurate când am citit numele unor mâncaruri cunoscute (si cu preturi "normale")! 

Dupa ce am comandat aperitivele - câte un Lillet Pomelo, atmosfera s-a degajat si noi am reînceput sa discutam normal între noi si spre finalul mesei chiar sa si râdem. 

Lillet Pomelo este un cocktail foarte lejer, din Lillet Blanc (adica un cuvée, un amestec echilibrat si aromat de vinuri albe) cu suc de Grapefruit, apa minerala si lamâie.

Toate trei ne-am dorit la gustare "Limette hummus & crispy avocado". A fost o bunatate! Pe farfurie a fost asezat ca baza, un amestec de Hummus cu brânza feta, presarat cu bobite de rodie si cu bucatele de fistic prajit crocant. Deasupra au fost asezate trei felii de avocado frittate crispy! Pe un platou alaturat, am primit câteva cuburi de Focaccia proaspete si pufoase, o cupita de ulei de masline si sare Fleur de Sel. 

Apoi, Adela a comandat o portie de "Popcorn shrimps" - creveti prajiti în mantie crocanta, cu sos de chili, salata verde si vinegreta cu trufe. Raluca a comandat "Kofte pe pâne plata" - chiftelute turcesti, zemoase ca micii românesti, cu sos de iaurt si menta si pâine de cuptor. Eu am ales "somon salbatic la gratar" cu sos de șofran, cu jumatati de masline si rosii-cocktail prajite si cele mai subtirele si delicate pastai de fasole pe care le-am mâncat eu vreodata!  Meniul a fost delicios! In plus, am avut la comun, o farfurie cu "Pimentos de padron" - mini ardei verzi-lunguieti, prajiti pe gratar, frecati cu sare si stropiti cu ulei de masline.

Pentru desert nu a mai fost loc, cu toate ca oferta suna foarte incitant! Am încheiat cina cu câte un pahar cu apa minerala.

Afara domnea întunericul si starzile aratau parca altfel. Casele pareau decoruri din carton... 

Am urcat în masina si calatoria a decurs fara ambuteiaje sau surprize neplacute. Pe masura ce ne-am apropiat de cartierul in care locuiesc, luna plina a devenit tot mai mare si mai luminoasa. 

Atmosfera de pace si armonie trona peste tot si peste toate ♥