Împreuna, aranjând Primavara în glastra... Soare, flori, pace... Copiii si nepoteii râzând împreuna... Casa, flori, armonie... Fotografii si momente frumoase au precis si Alina, EmaHategan, Giulia, Lukluk si Fly, carora le predau leapsa. Abia astept sa le vad! :))) |
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
luni, 31 mai 2010
Fotografii
Soc!
Acum câteva zile povesteam despre perioada aceasta tumultoasa prin care Lumea trece! va amintiti ? ... Saturn-Pluto-Uranus... unghiul de 90°...Hm!
Astazi doua noi BOMBE!
1) Presedintele Germaniei Horst Köhler si-a depus acum câteva ore demisia! Este prima data în istoria Germaniei, când un presedinte se retrage din functie!
2) În urma unui incident armat, Turcia si Israel sunt de azi-noapte pe picior de razboi!
....................................................................................................................
Vom trai si vom vedea ce urmeaza mai departe :(
Vom trai si vom vedea ce urmeaza mai departe :(
duminică, 30 mai 2010
Party în gradina si la EUROVISION :)
Fetele au anuntat înca de dimineata ca au alt program, deci am ramas în doi. Dupa ce am telefonat cu Conny, ne-am apucat de treaba. Faptul ca Helmut a îmbracat tricoul "Ich chef, ihr nix" ("eu sef, voi nimic") nu l-a ajutat, am muncit cot la cot si doar asa am reusit sa ne încadram perfect în timp: crevetii însirati pe tepusa, carnita de porc în usturoi, piper si cimbrisor, pieptul de pui în curry, mujdeiul frecat, chiftelutele formate, rosiile, ridichia si ceapa verde feliate si muiate-n dresatura, salata verde centrifugata, cartofii la fiert si vinul spumos la frigider.
La ora stabilita, Conny a sosit cu fiica, cu Zwergkaninchen (iepurasul) Mocky, cu cadouri si o prajitura cu cirese! În curte era totul pregatit, gratarul încins, deci am declarat partyul deschis! :)) A venit si Soarele zâmbind timid, cred ca i-a fost tare urât, de patru saptamâni ascuns dupa nori! L-am primit veseli la masa noastra. Proastele obiceiuri însa nu se pierd repede, asa ca, spre seara, pe când eram la cafeluta, Ploaia obraznica a gonit Soarele si a început din nou sa rapaie... De data asta însa i-am râs în nas! Ca sa o sfideze, Helmut si-a dezbracat viteaz tricoul si a dat o tura curtii, sarind într-un picior si chiuin! Noi fetele, ne-am învelit în paturi si am ramas în continuare pe terasa, sub marchiza.
Raluca a reusit sa ajunga acasa printre picaturi, fericita ca si-a cumparat o multime de lucruri dragute, pentru excursia cu clasa - la Praga, de luna viitoare. O bucata de gratarel s-a mai gasit si pentru ea ;)
Amintindu-ne ca trebuie sa sunam la Eurovision, am votat pentru România de cinci ori! Distractia a continuat si chiar am acceptat invitatia sotului meu, de a dansa desculti în ploaie :)) Cândva, am observat ca desi noi mâncasem, marchiza a capatat o"burta"mare, amenintând sa cada peste noi. Am scuturat-o si valuri imense de apa au coborât de pe pânza care dadea semne sa cedeze. Cu mic si mare am adunat totul de pe masa si am intrat în casa, exact în momentul în care la Oslo se prezentau câstigatorii Eurovision 2010 siiiiiiii.... nu ne-a venit sa credem ca "ai nostri" au câstigat! Lena - locul I si Paula & Ovi - locul III Ju-huuuu! Ce succes! Felicitari! Ju-hu-huuuu! Ei, dupa asa o veste ne putem duce linistiti în pat! Noapte buna!
La ora stabilita, Conny a sosit cu fiica, cu Zwergkaninchen (iepurasul) Mocky, cu cadouri si o prajitura cu cirese! În curte era totul pregatit, gratarul încins, deci am declarat partyul deschis! :)) A venit si Soarele zâmbind timid, cred ca i-a fost tare urât, de patru saptamâni ascuns dupa nori! L-am primit veseli la masa noastra. Proastele obiceiuri însa nu se pierd repede, asa ca, spre seara, pe când eram la cafeluta, Ploaia obraznica a gonit Soarele si a început din nou sa rapaie... De data asta însa i-am râs în nas! Ca sa o sfideze, Helmut si-a dezbracat viteaz tricoul si a dat o tura curtii, sarind într-un picior si chiuin! Noi fetele, ne-am învelit în paturi si am ramas în continuare pe terasa, sub marchiza.
Raluca a reusit sa ajunga acasa printre picaturi, fericita ca si-a cumparat o multime de lucruri dragute, pentru excursia cu clasa - la Praga, de luna viitoare. O bucata de gratarel s-a mai gasit si pentru ea ;)
Amintindu-ne ca trebuie sa sunam la Eurovision, am votat pentru România de cinci ori! Distractia a continuat si chiar am acceptat invitatia sotului meu, de a dansa desculti în ploaie :)) Cândva, am observat ca desi noi mâncasem, marchiza a capatat o"burta"mare, amenintând sa cada peste noi. Am scuturat-o si valuri imense de apa au coborât de pe pânza care dadea semne sa cedeze. Cu mic si mare am adunat totul de pe masa si am intrat în casa, exact în momentul în care la Oslo se prezentau câstigatorii Eurovision 2010 siiiiiiii.... nu ne-a venit sa credem ca "ai nostri" au câstigat! Lena - locul I si Paula & Ovi - locul III Ju-huuuu! Ce succes! Felicitari! Ju-hu-huuuu! Ei, dupa asa o veste ne putem duce linistiti în pat! Noapte buna!
Peste gard
La vecini, se aude ca petrecerea s-a mai linistit, semn ca au ramas doar cei de-ai casei.
Helmut are ideea de a le face o poza pentru albumul de familie :))
Aduce scara din pivnita, se catara deasupra gardului viu cu aparatul foto în mâna si stiga: "Say cheese!" Ce râs s-a pornit!
sâmbătă, 29 mai 2010
O sâmbata fara soare...dar si fara ploaie (înca)
Tare ne-am bucurat dimineata sa constatam ca meteorologii - care prevedeau ca ploaia torentiala nu se va opri, s-au înselat!
În pijamale, dupa cafeluta si felia de pâine unsa cu unt si miere servite pe balansoar, am hotarât ca la amiaza vom face gratar. Am sunat-o pe prietena mea Conny si am invitat-o cu fiica ei. A spus: "Pai nu ploua?! " Helmut a raspuns: "Si daca va ploua cu balega :)) noi astazi tot facem gratar!"
Si pregatirile au început...
vineri, 28 mai 2010
Cititori în stele...
Ieri, dupa orele de serviciu ne-am întâlnit cu câtiva colegi, la un suc si o poveste. Sotia unuia este astrolog si a captat interesul tuturor cu teoria despre planete. Ne-a explicat ca începând din toamna anului trecut, planetele Uranus, Pluto si Saturn formeaza un triunghi, cu cât mai drept, cu atât influenta celor trei planete este mai daunatoare raportata la Pamânt si pamânteni. Catastrofele naturale vor abunda. Pe plan social vor creste neântelegerile, agitatia, conflictele, stressul, problemele pot fi mai mari decat de obicei. Schimbarile pot fi grave, surprizele neplacute, crizele majore, conflictele exagerate, totul poate scapa de sub control mai repede decat in restul perioadelor. Totul va dura pâna la mijlocul lunii septembrie 2010 si 27 august va fi punctul cel mai fierbinte al acestei situatii constelare.
Ca astrele au vreo legatura sau nu, cert este ca lumea fiebe si catastrofele se tin lant...
Totul a început cu prabusirea financiara a Americii si criza a continuat si continua în Europa. Tailanda a fost pâna saptamâna trecuta în razboi civil, prominentii politicii poloneze au disparut brusc, în accidentul de avion; demonstratiile de nemultumire au devenit o starea "normala" în Grecia, Franta, România, etc; foarte probabil ca Spania va declara insolventa, asa cum deja a facut Grecia! În Marea Britanie acum doua saptamâni, primul ministru a demisionat brusc, în China seria sinuciderilor se tine lant. Nenorocirea din Golful Mexic este de durata...Razboiul din Irak provoaca tot mai multe victime si de doua zile Coreea de Sud, ameninta Coreea de Nord...
Zeci de ani s-au tinut secret murdariile din bisericile evanghelice si cele catolice, scandaluri, acuzatii de atrocitati si abuz sexual, voci care abia anul acesta au adunat curajul necesar de a plânge, de a cere masuri drastice! Cutremurul zguduie întreaga ierarhie bisericeasca, de la simpli calugari pâna la cele mai înalte rangurile bisericesti! Încrederea oamenilor slabeste, deruta este tot mai de durata!
Pe lânga catastrofele provocate de omenire, se adauga si cele naturale: cutremure distrugatoare, vulcan în activitate...Polonia este devastata de ploi si inundatii, urmeaza Germania si apoi mai departe...
Un tablou deplorabil! Ce va mai urma?!
Ca astrele au vreo legatura sau nu, cert este ca lumea fiebe si catastrofele se tin lant...
Totul a început cu prabusirea financiara a Americii si criza a continuat si continua în Europa. Tailanda a fost pâna saptamâna trecuta în razboi civil, prominentii politicii poloneze au disparut brusc, în accidentul de avion; demonstratiile de nemultumire au devenit o starea "normala" în Grecia, Franta, România, etc; foarte probabil ca Spania va declara insolventa, asa cum deja a facut Grecia! În Marea Britanie acum doua saptamâni, primul ministru a demisionat brusc, în China seria sinuciderilor se tine lant. Nenorocirea din Golful Mexic este de durata...Razboiul din Irak provoaca tot mai multe victime si de doua zile Coreea de Sud, ameninta Coreea de Nord...
Zeci de ani s-au tinut secret murdariile din bisericile evanghelice si cele catolice, scandaluri, acuzatii de atrocitati si abuz sexual, voci care abia anul acesta au adunat curajul necesar de a plânge, de a cere masuri drastice! Cutremurul zguduie întreaga ierarhie bisericeasca, de la simpli calugari pâna la cele mai înalte rangurile bisericesti! Încrederea oamenilor slabeste, deruta este tot mai de durata!
Pe lânga catastrofele provocate de omenire, se adauga si cele naturale: cutremure distrugatoare, vulcan în activitate...Polonia este devastata de ploi si inundatii, urmeaza Germania si apoi mai departe...
Un tablou deplorabil! Ce va mai urma?!
Helen
Vecina mea a împlinit astazi 73 de ani. Am trecut sa o felicitam, cu flori. Draga Helen, era la bucatarie, tocmai terminase de gatit. Mâine are peste 20 de musafiri, pentru care a pregatit totul singura singurica! Eu am vazut doar desertul si trebuie sa spun ca... este o gospodina desavârsita!
Sotul ei (care are peste 77 ani) a montat cortul în curte si a aranjat bancile, pentru cazul în care ploaia nu va fi torentiala si felul trei s-ar putea servi în curte.
Sa le dea Dumnezeu sanatate si cât mai multe clipe fericite!
Sotul ei (care are peste 77 ani) a montat cortul în curte si a aranjat bancile, pentru cazul în care ploaia nu va fi torentiala si felul trei s-ar putea servi în curte.
Sa le dea Dumnezeu sanatate si cât mai multe clipe fericite!
joi, 27 mai 2010
miercuri, 26 mai 2010
Ultima zi în Bremen (continuare la "Ocolul Pamântulului în 5 ore")
25 mai, duminica seara
Ajunsi la hotel, am stabilit programul pentru frumoasa seara ce tocmai se instala.
SFÂRSIT :)
Ajunsi la hotel, am stabilit programul pentru frumoasa seara ce tocmai se instala.
Baietii si-au propus sa "savureze" câte un trabuc si cum peste tot fumatul este interzis, noi fetele am avut voie sa alegem între a ne însoti barbatii într-un club al fumatorilor sau în a petrece seara pe terasa unui local. Bineînteles ca aerul liber este de preferat, deci ne-am îmbracat adecvat. Am decis sa mergem pe stada Böttcher, vizavi de casa cu clopotei.
Cu toate ca drumul l-am strabatut destul de des zilele acestea, toate cladirile au aratat altfel în lumina amurgului.
La intrarea pe strada Sögestrasse, grupul statuar reprezentând ciurdarul, magarusul si purcei, aminteste de vremurile când turmele de vite treceau din port spre vama. Am gasit o masa libera cu vedere directa pe clopoteii de portelan si am regretat ca spectacolul muzical nu are loc decât de trei ori pe zi.
Am petrecut o seara agreabila în compania prietenilor nostri, de la care dealtfel am primit cadou sederea la hotel, în acest minunat oras! Am discutat despre Bremenul care ne-a surprins în mod deosebit de pacut!
Seara târziu, am trecut sa ne luam la revedere de la "muzicanti", de la Roland si încet-încet, pe sub castanii înfloriti, ne-am întors la hotel. Mai întâi însa am admitrat Gara, care troneaza de vizavi de hotel. Minunata cladire! Si motivul "Muzicantilor din Bremen" este si aici prezent, ca o emblema a orasului.
Cu toate ca drumul l-am strabatut destul de des zilele acestea, toate cladirile au aratat altfel în lumina amurgului.
La intrarea pe strada Sögestrasse, grupul statuar reprezentând ciurdarul, magarusul si purcei, aminteste de vremurile când turmele de vite treceau din port spre vama. Am gasit o masa libera cu vedere directa pe clopoteii de portelan si am regretat ca spectacolul muzical nu are loc decât de trei ori pe zi.
Am petrecut o seara agreabila în compania prietenilor nostri, de la care dealtfel am primit cadou sederea la hotel, în acest minunat oras! Am discutat despre Bremenul care ne-a surprins în mod deosebit de pacut!
Seara târziu, am trecut sa ne luam la revedere de la "muzicanti", de la Roland si încet-încet, pe sub castanii înfloriti, ne-am întors la hotel. Mai întâi însa am admitrat Gara, care troneaza de vizavi de hotel. Minunata cladire! Si motivul "Muzicantilor din Bremen" este si aici prezent, ca o emblema a orasului.
La receptie l-am întâlnit pe Jan si am petrecut un timp cu el la bar. Trecuse de miezul noptii când ne-am despartit.
26 mai, luni
26 mai, luni
Dimineata am fost târziu la micul dejun, apoi am pus bagajele în masina si am pornit spre casa, încarcti de amintiri placute, pe care probabil nu le vom uita niciodata!
SFÂRSIT :)
Ocolul pamântului în cinci ore (continuare la "HB")
duminica, 23 mai
Nu stiam ce ne asteapta când am pasit pragul cladirii futuriste ce adaposteste muzeul Klimahaus. Ideea însa m-a fascinat! Bremen se afla pe meridianul 8°est, si muzeul ofera o calatorie în jurul Pamântului, de-a lungul acestui meridian: Bremerhaven 53°N, Elvetia/Isenthal 46°N, Sardinia/Seneghe 40°N, Niger/Kanak 15°N, Camerun/Ikenge 5°N, Antartica /Tara reginei Maud 75°S, Samoa/Satitoa 13°S, Alaska/ Gambell 63°N, Germania/Langeness 54°N si din nou Bremen! Ca si când am fi jucat direct într-un film ce a preluat scene live, am participat la viata simpla pe care localnicii o duc în zonele respective. Pe o suprafata de 18.800 m² unde se înghesuie anual peste 600 mii de vizitatori de toate vârstele, fiecarei tari îi este rezervat un etaj, amenajat asa încât sa ai senzatia ca esti într-adevar acolo: o casa specifica regiunii, natura înconjuratoare, îndeletniciri, obiecte de uz casnic. Amanuntele relevante sunt oferite pe monitoare, unde se deruleaza fara pauza filme despre obiceiuri, interviuri cu localnicii, dansuri traditionale, dar mai ales se cauta sensibilizarea constiintei vizitatorilor, pentru protejarea naturii si mediului înconjurator. Si aventura noastra a început:
Va continua...
Nu stiam ce ne asteapta când am pasit pragul cladirii futuriste ce adaposteste muzeul Klimahaus. Ideea însa m-a fascinat! Bremen se afla pe meridianul 8°est, si muzeul ofera o calatorie în jurul Pamântului, de-a lungul acestui meridian: Bremerhaven 53°N, Elvetia/Isenthal 46°N, Sardinia/Seneghe 40°N, Niger/Kanak 15°N, Camerun/Ikenge 5°N, Antartica /Tara reginei Maud 75°S, Samoa/Satitoa 13°S, Alaska/ Gambell 63°N, Germania/Langeness 54°N si din nou Bremen! Ca si când am fi jucat direct într-un film ce a preluat scene live, am participat la viata simpla pe care localnicii o duc în zonele respective. Pe o suprafata de 18.800 m² unde se înghesuie anual peste 600 mii de vizitatori de toate vârstele, fiecarei tari îi este rezervat un etaj, amenajat asa încât sa ai senzatia ca esti într-adevar acolo: o casa specifica regiunii, natura înconjuratoare, îndeletniciri, obiecte de uz casnic. Amanuntele relevante sunt oferite pe monitoare, unde se deruleaza fara pauza filme despre obiceiuri, interviuri cu localnicii, dansuri traditionale, dar mai ales se cauta sensibilizarea constiintei vizitatorilor, pentru protejarea naturii si mediului înconjurator. Si aventura noastra a început:
Un tren ne-a dus din Bremen în Elvetia. Apoi am urcat într-un funicular ce ne-a lasat într-un sat. Am simtit aerul proaspat, înmiresmat si racoros al Alpilor. La streasina cabanutei erau rânduite lemnele de foc, în casa era curat si simplu. Am fost martorii unei avalanse de pietre, am muls o vaca, am exersat jodeln si la fiecare colt am asteptat sa-i întâlnim pe Heidi si Peter.
Apoi, într-un Fiat, am calatorit spre Sardinia. Familia la care am poposit îsi vedea de treburi, asa ca în fiecare zi: barbatii puneau lumea la cale, într-un birt, femeile erau în bucatarie, copii la joaca. Zapuseala si aerul apasator din-naintea ploii ne-a molesit. Rufe albe erau întinse într-o curte betonata: cearsafuri, sutiene, prosoape... ca la italieni :))
Apoi am ajuns în Niger. Aer uscat si fierbinte. O priveliste deplorabila, pamânt arid, ciulini, un bordei sub un copac golas. În fata "locuintei" mama si fiica cea mare zdrobeau într-un ceaun un soi de seminte, peste care au turnat apa si au facut o mamaliga. Ceilalti copii alergau goi, jucându-se cu pietre sau cregute uscate. O fetita de sapte anisori cara un fratior, pe un sold. Câteva gaini si caprite topaiau printre copii. Tatal era mai departe, cu camila si fiul de 10 anisori, în cautare de...? O tristete profunda ne-a cuprins si nu ne-am putut gândi decât ca ce norocosi suntem, nascuti fiind în Europa! Într-o alta încapere rula pe tavan, un film despre aceste popoare nomade. Am luat loc pe salteaua enorma si am privit impresionati de saracia în care traiesc aceste tari! Pe un alt ecran era prezentat ritualul casatoriei. O tânara fata a fost data unui strain dintr-un sat vecin, la câteva sute de kilometrii...probabil nu-si va mai întâlni familia niciodata. Durere enorma!
Calatoria a continuat într-un jeep, care la un moment dat a ramas împotmolit în mocirla, exact în padurile tropicale în selva! Am trecut printr-un labirint de liane, zgomote ciudate de pasari sau animale ne-au facut sa marim pasul. Ne-a prins si ploaia dar ne-am adapostit sub un acoperis de papura. Rulau filme despre obiceiurile bastinasilor. Statui ciudate priveau la fiecare colt de casa. Într-o încapere era un microfon la care trebuia sa reproduci un sunet de pasare sau animal si daca strigatele erau corecte, acel animal aparea reprezentat pe un ecran, în marime naturala. Am uitat câti ani avem si am stigat din toti plamânii, surprinsi fiind si noi de câte "limbi straine" cunoastem :)))
Urmatorul popas a fost Antartica. Popas este impropriu spus, pentru ca fiecare a cautat sa treaca cât mai repede prin aceste încaperi unde domneau temperaturi negative. Cât vezi cu ochii, doar blocuri de gheata...
Apoi scarile au început sa urce în spirala, peretii fiind tapetati cu norisori albi si dintr-o data am ajuns pe Calea Lactee. Un cer albastru închis, aproape negru si catifelat, plin de stelute de toate marimile si intensitatile! O minune! De o parte si de alta, pe coridor se aflau canapele moi, ca niste norisori pufosi, si pentru câteva minute am savurat senzatia ca suntem în cer.
Cine urca o scara, trebuie sa o si coboare, deci ne-am întors la cele lumesti, poposind pe o insula în Samoa. Briza oceanica, valurile mici albe, pestisorii parca pictati, nisipul fin alb, ne-au adus o doza suplimentara de buna-dispozitie. Ne-am asezat pe o bancuta si am privit fascinati. Filmele prezentau copii veseli si prietenosi, femei frumoase cu orhidee prinse la ureche, barbati solizi, mici si lati, cu bratele tatuate ce ne priveau zâmbind. Gazde bune, ne-am spus. Marele sfat al satului s-a adunat pentru întâmpinarea oficiala, o adevarata ceremonie. Ne-am asezat în cerc, în pozitie yoga si am luat parte la ritualul ceaiului. Am dansat pe armonii de ukulele si seara ne-am plimbat pe alei luminate de lumânari improvizate în coji de nuca de cocos si ulei. Dimineata am luat parte la slujba în biserica simpla - filmul prezenta membrii familiilor din sat, purtând toti haine de un alb impecabil. Barbatii ascultau predica seriosi, tinerii flirtau, bartrânii motaiau, copii se piscau si înghiolteau, mamele zâmbeau de sub borurile palariilor împodobite decent cu flori...O societate vesela si armonioasa.
Într-o curte, noi fetele am sarit pe o trambulina, închipuindu-ne ca zburam. Baietii mai ca s-ar fi descaltat si ei sa urce pe salteaua elastica, însa greutatea era limitata: 60 kilograme. Chiar si noi eram exact la granita ;)
Apoi am zburat si la decolare am realizat ca suntem în Alaska. O familie de eschimosi tocmai repara barca, dupa care au pornit la pescuit. Filmul fara happy end arata ca familia nu s-a mai întors acasa, fiind surprinsa de o furtuna. Mai departe în satul dintre ghetari, batrânii povesteau despre frumoasele vremuri când balenele erau vânate doar pentru hrana localnicilor si doar în luna martie. Povesteu despre colonizatorii americani care au reusit sa cumpere orice cu banii, chiar si suflete. Însasi bastinasii s-au schimbat mult, si-au modificat stilul de viata, unii chiar si-au murdarit constiinta. Atrocitati la vânatoare, pescuitul fara limita...Pas cu pas echilibrul naturii a fost stricat. Am parasit zona cu inima încarcata de reprosuri...
Urmatoarea statie în periplul nostru a fost cel mai nordic punc al Germaniei, zona frizona. Apa, mlastina, poduri, vânt. Am observat fluxul si refluxul înt-un recipient experimental ...Si... am ajuns din nou în marele port Bremen. O expozitie de desene, opere ale copiilor din lumea-ntreaga, îmbraca peretii coridorului ce duce spre iesire.
Cinci ore în jurul pamântului! Minunat! O experienta unica! O idee geniala, acest muzeu!
Am fi dorit sa vizitam Muzeul maritim în continuare, însa la ora 18 s-au închis toate portile. Am fotografiat submarinul si vapoarele din afara, ne-am îndreptat spre parcare si am pornit spre hotel.
Apoi, într-un Fiat, am calatorit spre Sardinia. Familia la care am poposit îsi vedea de treburi, asa ca în fiecare zi: barbatii puneau lumea la cale, într-un birt, femeile erau în bucatarie, copii la joaca. Zapuseala si aerul apasator din-naintea ploii ne-a molesit. Rufe albe erau întinse într-o curte betonata: cearsafuri, sutiene, prosoape... ca la italieni :))
Apoi am ajuns în Niger. Aer uscat si fierbinte. O priveliste deplorabila, pamânt arid, ciulini, un bordei sub un copac golas. În fata "locuintei" mama si fiica cea mare zdrobeau într-un ceaun un soi de seminte, peste care au turnat apa si au facut o mamaliga. Ceilalti copii alergau goi, jucându-se cu pietre sau cregute uscate. O fetita de sapte anisori cara un fratior, pe un sold. Câteva gaini si caprite topaiau printre copii. Tatal era mai departe, cu camila si fiul de 10 anisori, în cautare de...? O tristete profunda ne-a cuprins si nu ne-am putut gândi decât ca ce norocosi suntem, nascuti fiind în Europa! Într-o alta încapere rula pe tavan, un film despre aceste popoare nomade. Am luat loc pe salteaua enorma si am privit impresionati de saracia în care traiesc aceste tari! Pe un alt ecran era prezentat ritualul casatoriei. O tânara fata a fost data unui strain dintr-un sat vecin, la câteva sute de kilometrii...probabil nu-si va mai întâlni familia niciodata. Durere enorma!
Calatoria a continuat într-un jeep, care la un moment dat a ramas împotmolit în mocirla, exact în padurile tropicale în selva! Am trecut printr-un labirint de liane, zgomote ciudate de pasari sau animale ne-au facut sa marim pasul. Ne-a prins si ploaia dar ne-am adapostit sub un acoperis de papura. Rulau filme despre obiceiurile bastinasilor. Statui ciudate priveau la fiecare colt de casa. Într-o încapere era un microfon la care trebuia sa reproduci un sunet de pasare sau animal si daca strigatele erau corecte, acel animal aparea reprezentat pe un ecran, în marime naturala. Am uitat câti ani avem si am stigat din toti plamânii, surprinsi fiind si noi de câte "limbi straine" cunoastem :)))
Urmatorul popas a fost Antartica. Popas este impropriu spus, pentru ca fiecare a cautat sa treaca cât mai repede prin aceste încaperi unde domneau temperaturi negative. Cât vezi cu ochii, doar blocuri de gheata...
Apoi scarile au început sa urce în spirala, peretii fiind tapetati cu norisori albi si dintr-o data am ajuns pe Calea Lactee. Un cer albastru închis, aproape negru si catifelat, plin de stelute de toate marimile si intensitatile! O minune! De o parte si de alta, pe coridor se aflau canapele moi, ca niste norisori pufosi, si pentru câteva minute am savurat senzatia ca suntem în cer.
Cine urca o scara, trebuie sa o si coboare, deci ne-am întors la cele lumesti, poposind pe o insula în Samoa. Briza oceanica, valurile mici albe, pestisorii parca pictati, nisipul fin alb, ne-au adus o doza suplimentara de buna-dispozitie. Ne-am asezat pe o bancuta si am privit fascinati. Filmele prezentau copii veseli si prietenosi, femei frumoase cu orhidee prinse la ureche, barbati solizi, mici si lati, cu bratele tatuate ce ne priveau zâmbind. Gazde bune, ne-am spus. Marele sfat al satului s-a adunat pentru întâmpinarea oficiala, o adevarata ceremonie. Ne-am asezat în cerc, în pozitie yoga si am luat parte la ritualul ceaiului. Am dansat pe armonii de ukulele si seara ne-am plimbat pe alei luminate de lumânari improvizate în coji de nuca de cocos si ulei. Dimineata am luat parte la slujba în biserica simpla - filmul prezenta membrii familiilor din sat, purtând toti haine de un alb impecabil. Barbatii ascultau predica seriosi, tinerii flirtau, bartrânii motaiau, copii se piscau si înghiolteau, mamele zâmbeau de sub borurile palariilor împodobite decent cu flori...O societate vesela si armonioasa.
Într-o curte, noi fetele am sarit pe o trambulina, închipuindu-ne ca zburam. Baietii mai ca s-ar fi descaltat si ei sa urce pe salteaua elastica, însa greutatea era limitata: 60 kilograme. Chiar si noi eram exact la granita ;)
Apoi am zburat si la decolare am realizat ca suntem în Alaska. O familie de eschimosi tocmai repara barca, dupa care au pornit la pescuit. Filmul fara happy end arata ca familia nu s-a mai întors acasa, fiind surprinsa de o furtuna. Mai departe în satul dintre ghetari, batrânii povesteau despre frumoasele vremuri când balenele erau vânate doar pentru hrana localnicilor si doar în luna martie. Povesteu despre colonizatorii americani care au reusit sa cumpere orice cu banii, chiar si suflete. Însasi bastinasii s-au schimbat mult, si-au modificat stilul de viata, unii chiar si-au murdarit constiinta. Atrocitati la vânatoare, pescuitul fara limita...Pas cu pas echilibrul naturii a fost stricat. Am parasit zona cu inima încarcata de reprosuri...
Urmatoarea statie în periplul nostru a fost cel mai nordic punc al Germaniei, zona frizona. Apa, mlastina, poduri, vânt. Am observat fluxul si refluxul înt-un recipient experimental ...Si... am ajuns din nou în marele port Bremen. O expozitie de desene, opere ale copiilor din lumea-ntreaga, îmbraca peretii coridorului ce duce spre iesire.
Cinci ore în jurul pamântului! Minunat! O experienta unica! O idee geniala, acest muzeu!
Am fi dorit sa vizitam Muzeul maritim în continuare, însa la ora 18 s-au închis toate portile. Am fotografiat submarinul si vapoarele din afara, ne-am îndreptat spre parcare si am pornit spre hotel.
Va continua...
marți, 25 mai 2010
HB (continuare mini-concediu Bremen)
Nu, nu doresc sa ma refer la tigarile HB si nici nu citez din "Arta conversatiei" a Ileanei Vulpescu :) Doresc sa expic sumar, numele întreg al metropolei gazda: Hansestadt Bremen (HB fiind simbolul pentru numarul de înmatriculare al autoturismelor). Înca în evul mediu, localitatile- port ale Germanei, aproximativ 200 la numar, au propus o conventie de într-ajutorare si aparare împotriva pirateriei. Aceasta conventie orala, s-a numit Hanse. Mai târziu, în 1669, marile orase din nord: Lübeck, Hamburg, Bremen, Braunschweig, Danzig, Hildesheim, Köln, Osnabrück si Rostock au semnat tratatul si numele oraselor au capatat prefixul Hanse. Hansestadt Bremen cuprinde orasul Bremen cu suburbiile si portul Bremerhaven, aflat la 60 km spre nord, cu iesire la Marea Nordului.
duminica, 23 mai
Am petrecut toata ziua în portul Bremerhaver.
Am parcat masina în Piata Primariei si chiar de la primii pasi am realizat ca vântul este mult mai rece decât ne-am închipuit! Pentru ca ne propusesem înca de acasa, sa facem o plimbare cu vaporasul, eu mi-am luat suplimentar în geanta, un pullover de angora. Baietii ca sa dovedeasca ce caliti sunt, nu s-au plâns, însa pe Lina a apucat-o disperarea. Ca sa nu ne strice buna dispozitie, am cautat primul shop de unde si-a cumparat o jacheta anti-vânt, cu gluga! Dupa ce s-a echipat, ne-am îndreptat spre casa de bilete a portului si imediat am urcat la bordul unei nave turistice. Conceput spre bunastarea clientilor, vaporasul avea o cupola de sticla, asa încât dupa câteva minute de la pornire, efectul de sera s-a facut simtit, fiecare pasager dezbracând mai întâi gecile, apoi renuntând si la pulloverele...Lina a hotarât cu ambitie sa nu dezbrace jacheta, dar n-a rezistat mai mult de o jumate de ora. A bombanit ceva despre 80€ investiti fara folos si si-a comandat ca si mine un piccolo. Baietii au baut câte o bere si încet-încet ne-am relaxat, ascultând explicatiile capitanului de bord.
Pentru ca ceata si vântul nu au slabit nici la terminarea turului de vapor, am hotarât sa mâncam de prânz (hmm...numai specialitati de peste, ca doar ne gaseam în tara pestelui!) si apoi sa vizitam un muzeu... E tare greu sa decizi când oferta este atât de mare: Muzeul Maritim, Muzeul tehnic - submarine, Zoo marin, Muzeul-Casa de emigrare, Casa Climei...
Ala-bala, am ales Casa Climei, dar aceasta este povestea urmatoare!
Am petrecut toata ziua în portul Bremerhaver.
Am parcat masina în Piata Primariei si chiar de la primii pasi am realizat ca vântul este mult mai rece decât ne-am închipuit! Pentru ca ne propusesem înca de acasa, sa facem o plimbare cu vaporasul, eu mi-am luat suplimentar în geanta, un pullover de angora. Baietii ca sa dovedeasca ce caliti sunt, nu s-au plâns, însa pe Lina a apucat-o disperarea. Ca sa nu ne strice buna dispozitie, am cautat primul shop de unde si-a cumparat o jacheta anti-vânt, cu gluga! Dupa ce s-a echipat, ne-am îndreptat spre casa de bilete a portului si imediat am urcat la bordul unei nave turistice. Conceput spre bunastarea clientilor, vaporasul avea o cupola de sticla, asa încât dupa câteva minute de la pornire, efectul de sera s-a facut simtit, fiecare pasager dezbracând mai întâi gecile, apoi renuntând si la pulloverele...Lina a hotarât cu ambitie sa nu dezbrace jacheta, dar n-a rezistat mai mult de o jumate de ora. A bombanit ceva despre 80€ investiti fara folos si si-a comandat ca si mine un piccolo. Baietii au baut câte o bere si încet-încet ne-am relaxat, ascultând explicatiile capitanului de bord.
Pentru ca ceata si vântul nu au slabit nici la terminarea turului de vapor, am hotarât sa mâncam de prânz (hmm...numai specialitati de peste, ca doar ne gaseam în tara pestelui!) si apoi sa vizitam un muzeu... E tare greu sa decizi când oferta este atât de mare: Muzeul Maritim, Muzeul tehnic - submarine, Zoo marin, Muzeul-Casa de emigrare, Casa Climei...
Ala-bala, am ales Casa Climei, dar aceasta este povestea urmatoare!
luni, 24 mai 2010
Secretele Bremenului (continuare la "Moin moin")
22.05, sâmbata dupa ora amiezii Urmatorul punct al vizitei noastre a fost Crama. Cu toate ca Jan [Ian] nu mai locuieste de mult în Bremen, si-a pastrat legaturile prietenesti iar de una am profitat noi. Seful celor mai bogate pivnite de vin ale orasului ne-a permis vizitarea acestora, fara o prealabila programare, asa cum putini au ocazia! La lumina romantica a lumânarilor, în aroma de fruct pârguit, am degustat trei tipuri de vin deosebit de gustoase. Iesiti din nou în Piata Primariei, l-am mai salutat o data pe Roland si am intrat sa vizitam Domul. Apoi pasii ni s-au îndreptat spre Sögestrasse, trecând prin Pasajul Curtea-Domului (Domshof-Pasage) unde stralucesc vitrinele magazinelor de lux. Intrarea în urmatorul pasaj este pompoasa, Lloyd Passage este Mall of Fame - locul unde VIP-uri au lasat amprenta mâinilor în placi de bronz ce paveaza strada, este locul unde se desfasoara spectacole de strada, dans, târgul de Craciun, este locul peste care trec zilnic aproximativ 30000 de pietoni. La capatul acestui pasaj, în Katherinen-Viertel ne-am asezat pe terasa unui local, am baut câte un suc, o bere dupa care ghidul nostru si-a luat la revedere de la noi. Noi am hotarât ca e timpul sa ne întarim puterile si am servit câte o farfurie cu cartofi noi si hering usor murat în saramura, ce se topea pe limba; apoi ne-am continuat plimbarea, în directia portului. Promenada prinsese viata, turistii si localnicii forfotând ca gândaceii revitalizati sub razele soarelui. Pasanti de toate culorile si natiile, îmbracati pestrit, tragând de lesa câte un catel sau împingând la bicicleta sau carucior, eleganti sau extravaganti, au aparut ca prin farmec pe aleea care cu câteva ore înainte era pustie. Am ales cel mai frumos loc, de unde am putut privi puhoiul de oameni veseli, am comandat câte un pahar de vin, am servit câte o înghetata, baietii au fumat câte un trabuc si ne-am distrat luând sub lupa fiecare trecator. Am fost martorii multor faze simpatice, dar cea mai haioasa a fost faza cu o tânara familie. Pâna când parintii si-au servit linistiti bauturile, cei doi baietei au alergat, s-au tavalit pe alee, au adunat pietricele pe care le-au îndesat în buzunarele pantalonilor pâna când elasticul din talie aproape a cedat. La plecare, tatal l-a ridicat pe fiecare pusti de glezne, cu capul în jos si l-a scuturat pâna când toate pietrele au cazut din nou pe alee, acolo unde de fapt le era locul :))) Soarele puternic ne-a gâdilat placut pielea si dupa bine-meritata pauza, ne-am continuat plimbarea, cascând ochii în stânga si dreapta, fascinati de frumusetea cladirilor, pâna în mici detalii. O clanta sub forma de pasare, o fresca, o statuie, un balcon, peste tot am gasit ceva de admirat...Bremenul este grandios! Ajunsi în fata unui local cu nume provocant "Reprezentantul permanent, das polit-kult-lokal" :) am intrat curiosi si ne-am distrat descoperind în fotografiile care acopera în întregime peretii, presedinti de stat din timpuri socialiste, politicieni de prim rang, surprinsi în situatii simpatice. Cel mai tare tablou este acela care-l înfatiseaza pe Leonid Breschnew sarutându-se cu Erich Honecker :)) Foarte tovaraseste! Dupa ce am baut câte un pahar de bere, ne-am continuat drumul în directia hotelului, abatându-ne însa permanent. Într-un magazin de suveniruri am descoperit o poza cu "Muzicantii din Bremen - divizia B": un porc, o gaina, un peste si un fluture :))) Am trecut prin parc si am admirat moara "Kaffemühle am Wall" un bistro cu specific olandez, un pic mai departe ne-am amuzat în fata unui panou-afis ce prezenta meniul zilei pe chinezeste si...cu ultimele puteri am ajuns la gara. Cu sufletul plin si picioare umflate de atâta umblat, am hotarât sa încheiem seara cu o ora de sauna, la ultimul etaj al hotelului nostru.
VA CONTINUA...
VA CONTINUA...
Moin moin! (salut prietenesc în Bremen)
vineri, 21.05
Drumul pâna în Bremen a fost fara peripetii, în afara de faptul ca la un kilometru înainte de a ajunge la destinatie, ne-a pozat un radar! Tare ne-am necajit, mai mult pentru ca aratam toti obositi, dupa un drum de peste 730 kilometri si, noi fetele, nici macar rujate nu eram! :) Ei, asta e viata! În maximul 4 saptamâni vom primi scumpa fotografie (~150€ plus 2 puncte!). Ca sa ne treaca din suparare, imediat dupa ce ne-am cazat, am baut câte un pahar de sampanie în barul receptiei. Rezervarile au fost facute la Mercure Hotelul Columbus (de trei stele jumate), hotelul ce poarta numele renumitului vapor de legatura Bremen-New York, cel mai mare vapor german de calatori, de dupa primul razboi moindial (Bremen s-a numit si "ultima statie europeana înainte de America" pe vremea masivei emigrari). Aflat în imediata apropiere a garii, hotelul a fost complet distrus în timpul bombardamentelor din al II-lea razboi mondial. Gara, care a fost de fapt tinta, a ramas neatinsa! Hotelul a fost reconstruit pe vechile fundatii. Anul trecut a fost complet renovat. Am locuit la etajul sapte, având o deosebita priveliste de la balconul camerei.
La acea ora târzie din noapte, în afara de noi, la bar se mai afla un barbat, rotunjor, cu barba si par vâlvoi, îmbracat cu o jacheta a radio-televiziunii ARD (Programul 1 german). Nu a lipsit mult timp pâna când simpaticul reporter s-a alaturat grupului nostru vesel. Din vorba-n vorba am aflat ca s-a reîntors în orasul natal, pentru un reportaj si munca lui va începe urmatoarea zi, dupa-amiaza. Pentru ca dimineata o avea înca libera, s-a oferit spontan sa ne fie ghid, sa ne arate Bremenul asa cum doar localnicii îl cunosc. Ce ne-am bucurat! Aceasta bucurie am platit-o însa cu un somn de doar 5 ore!
sâmbata, 22.05
Am servit micul dejun la prima ora si ne-am întâlnit cu Jan la receptie, asa cum stabilisem cu câteva ore înainte. Când am pornit, ceata înca învaluia orasul.
Bremen este cel mai vechi oras de coasta al Germaniei si al doilea între porturi dupa Hamburg.
Plimbarea noastra a început în cel mai vechi cartier din Bremen, celebrul Schnoor. Casute joase, asezate parca pe snur (de aici si numele) au fost construite în secolul al XIII-lea spre a fi locuite de pescari si marinari, mestesugarii si crâsmarii, amestecându-se mai târziu printre locuitorii acestui cartier. Ghidul nostru Jan a avut pentru fiecare locuinta o poveste, uimindu-ne prin cunostintele lui în istorie si arhitectura. Am fost impresionati la fiecare pas de pitorescul cladirilor, sarmul si romanticul fiecarei stradute, de originalitatea cu care mestesugarii au atârnat la intrarea principala, marca reprezentativa a breslei de care apartin.
Din poveste în poveste am ajuns pe locul numit "Schlachte"- pe malul fluviului Weser, unde pâna secolul trecut se executa vama si controlul vapoarelor care aduceau vite si peste. Astazi mai ancoreaza doar vaporasele turistice. Câteva vechi nave sunt ancorate permanent si servesc ca restaurante, în care chelnarii poarta uniforme de marinari sau pirati. Renumit este si teatrul plutitor (Theaterschiff) pe scena caruia tocmai se juca musicalul "ABBA, hallo"(biletele erau toate vândute!)
Duminica si sarbatorile, de-a lungul docului se întind tarabele unui târg de vechituri. Pe aleea paralela sunt plasate doar restaurante, unul lânga altul, doi kilometri! Pentru ca era frig si ceata, greu ne-am putut imagina cum ar putea arata aceasta strada plina de turisti setosi! Câteva ore mai târziu aveam însa sa ne convingem si sa ne minunam. Parca era o alta promenada!
Pe masura ce ne-am îndepartat de port, vântul s-a facut tot mai de ne-simtit si Jan ne-a spus un banc în legatura cu temperaturile relativ scazute dar constante ale Bremenului: Cum realizeaza localnicii ca a venit vara? Ploaia e mai calda! :)))
Portul orasului si-a pierdut importanta odata cu deschiderea Bremerhaven si totodata a disparut legatura portului cu târgul central. Pentru ca strada Böttcher sa devina din nou atragatoare, omul de afaceri Ludwig Roselius (inventatorul cafelei decofeinizate), direct interesat- pentru ca avea o cafenea pe aceasta strada, a platit în anul 1902 un grup de arhitecti, autorii genialului proiect dupa care strada a fost în întregime reconstruita. La bombardamentele din '44 multe cladiri au fost distruse si apoi reconstruite, dupa planurile arhitectului sef -Hoetger, strada reprezentând astazi una din marile atractii turistice, prin Roseliusmuseum, Casa cu clopote (la ora 12, 15 si 18 , treizeci de clopotei de portelan cu interior aurit, interpreteaza melodii si turnul rotativ scoate la iveala gravuri ce simbolizeaza legatura dintre pamânt, apa, aer si oameni), Muzeul de arta impresionista Paula Modersohn-Becker, Casa Atlantis, Casa Robinson-Crusoe, o suta metri pe care ai vrea sa-i fotografiezi centimetru cu centimetru, spre a pastra deosebitele impresii!
Stupoarea este enorma când la capatul strazii se deschide Piata Primariei! În mijloc troneaza de la înaltimea de 5,5 metri statuia lui Roland - o reproducere în piatra (în anul 1404) a statuii de lemn ce a fost distrusa prin ardere în 1366 si cavalerul nici nu pare asa înalt, înconjurat fiind de turnuri de biserici si cladirea Primariei (construita în stil gotic, la începutul anilor 1400). Aceste bijuterii arhirectonice sunt intrate în patrimoniul UNESCO si declarate opere de cultura mondiala. O legenda spune ca Bremen va ramane independent atata timp cât statuia cavalerului protector al orasului, va vegea asupra locuitorilor. Tot aici se gaseste cea mai veche biserica din oras, datând din secolul XI - Liebfrauenkirche, cu impresionante picturi care-si au originea in secolul XIV. La fel de spectaculoasa este Catedrala St. Petri (secolul XIII), aflata la est de Marktplatz, cu sculpturi ce-i reprezinta pe Moise, David, Petre si Paul. Ca sa ajungi la vestita statuie din bronz a "Muzicantilor din Bremen" trebuie sa treci peste canalul-pusculita, unde daca arunci o moneda, vei auzi cântecul magarului, cocosului, pisicii sau câinelui. Banii ce se aduna aici sunt folositi de catre primarie în actiuni caritabile. Muzicantii din Bremen, au deveniti cunoscuti datorita basmului Fratilor Grimm si nu cred ca exista turist sa nu se fi fotografiat aici. Se spune ca cine atinge statuia va beneficia de o portie de noroc pe termen nelimitat si odata ce apuci de picior magarusul, ai semnat un contract cu Bremenul, cum ca te vei reîntoarce sa vizitezi minunatul oras!
... VA URMA
Drumul pâna în Bremen a fost fara peripetii, în afara de faptul ca la un kilometru înainte de a ajunge la destinatie, ne-a pozat un radar! Tare ne-am necajit, mai mult pentru ca aratam toti obositi, dupa un drum de peste 730 kilometri si, noi fetele, nici macar rujate nu eram! :) Ei, asta e viata! În maximul 4 saptamâni vom primi scumpa fotografie (~150€ plus 2 puncte!). Ca sa ne treaca din suparare, imediat dupa ce ne-am cazat, am baut câte un pahar de sampanie în barul receptiei. Rezervarile au fost facute la Mercure Hotelul Columbus (de trei stele jumate), hotelul ce poarta numele renumitului vapor de legatura Bremen-New York, cel mai mare vapor german de calatori, de dupa primul razboi moindial (Bremen s-a numit si "ultima statie europeana înainte de America" pe vremea masivei emigrari). Aflat în imediata apropiere a garii, hotelul a fost complet distrus în timpul bombardamentelor din al II-lea razboi mondial. Gara, care a fost de fapt tinta, a ramas neatinsa! Hotelul a fost reconstruit pe vechile fundatii. Anul trecut a fost complet renovat. Am locuit la etajul sapte, având o deosebita priveliste de la balconul camerei.
La acea ora târzie din noapte, în afara de noi, la bar se mai afla un barbat, rotunjor, cu barba si par vâlvoi, îmbracat cu o jacheta a radio-televiziunii ARD (Programul 1 german). Nu a lipsit mult timp pâna când simpaticul reporter s-a alaturat grupului nostru vesel. Din vorba-n vorba am aflat ca s-a reîntors în orasul natal, pentru un reportaj si munca lui va începe urmatoarea zi, dupa-amiaza. Pentru ca dimineata o avea înca libera, s-a oferit spontan sa ne fie ghid, sa ne arate Bremenul asa cum doar localnicii îl cunosc. Ce ne-am bucurat! Aceasta bucurie am platit-o însa cu un somn de doar 5 ore!
sâmbata, 22.05
Am servit micul dejun la prima ora si ne-am întâlnit cu Jan la receptie, asa cum stabilisem cu câteva ore înainte. Când am pornit, ceata înca învaluia orasul.
Bremen este cel mai vechi oras de coasta al Germaniei si al doilea între porturi dupa Hamburg.
Plimbarea noastra a început în cel mai vechi cartier din Bremen, celebrul Schnoor. Casute joase, asezate parca pe snur (de aici si numele) au fost construite în secolul al XIII-lea spre a fi locuite de pescari si marinari, mestesugarii si crâsmarii, amestecându-se mai târziu printre locuitorii acestui cartier. Ghidul nostru Jan a avut pentru fiecare locuinta o poveste, uimindu-ne prin cunostintele lui în istorie si arhitectura. Am fost impresionati la fiecare pas de pitorescul cladirilor, sarmul si romanticul fiecarei stradute, de originalitatea cu care mestesugarii au atârnat la intrarea principala, marca reprezentativa a breslei de care apartin.
Din poveste în poveste am ajuns pe locul numit "Schlachte"- pe malul fluviului Weser, unde pâna secolul trecut se executa vama si controlul vapoarelor care aduceau vite si peste. Astazi mai ancoreaza doar vaporasele turistice. Câteva vechi nave sunt ancorate permanent si servesc ca restaurante, în care chelnarii poarta uniforme de marinari sau pirati. Renumit este si teatrul plutitor (Theaterschiff) pe scena caruia tocmai se juca musicalul "ABBA, hallo"(biletele erau toate vândute!)
Duminica si sarbatorile, de-a lungul docului se întind tarabele unui târg de vechituri. Pe aleea paralela sunt plasate doar restaurante, unul lânga altul, doi kilometri! Pentru ca era frig si ceata, greu ne-am putut imagina cum ar putea arata aceasta strada plina de turisti setosi! Câteva ore mai târziu aveam însa sa ne convingem si sa ne minunam. Parca era o alta promenada!
Pe masura ce ne-am îndepartat de port, vântul s-a facut tot mai de ne-simtit si Jan ne-a spus un banc în legatura cu temperaturile relativ scazute dar constante ale Bremenului: Cum realizeaza localnicii ca a venit vara? Ploaia e mai calda! :)))
Portul orasului si-a pierdut importanta odata cu deschiderea Bremerhaven si totodata a disparut legatura portului cu târgul central. Pentru ca strada Böttcher sa devina din nou atragatoare, omul de afaceri Ludwig Roselius (inventatorul cafelei decofeinizate), direct interesat- pentru ca avea o cafenea pe aceasta strada, a platit în anul 1902 un grup de arhitecti, autorii genialului proiect dupa care strada a fost în întregime reconstruita. La bombardamentele din '44 multe cladiri au fost distruse si apoi reconstruite, dupa planurile arhitectului sef -Hoetger, strada reprezentând astazi una din marile atractii turistice, prin Roseliusmuseum, Casa cu clopote (la ora 12, 15 si 18 , treizeci de clopotei de portelan cu interior aurit, interpreteaza melodii si turnul rotativ scoate la iveala gravuri ce simbolizeaza legatura dintre pamânt, apa, aer si oameni), Muzeul de arta impresionista Paula Modersohn-Becker, Casa Atlantis, Casa Robinson-Crusoe, o suta metri pe care ai vrea sa-i fotografiezi centimetru cu centimetru, spre a pastra deosebitele impresii!
Stupoarea este enorma când la capatul strazii se deschide Piata Primariei! În mijloc troneaza de la înaltimea de 5,5 metri statuia lui Roland - o reproducere în piatra (în anul 1404) a statuii de lemn ce a fost distrusa prin ardere în 1366 si cavalerul nici nu pare asa înalt, înconjurat fiind de turnuri de biserici si cladirea Primariei (construita în stil gotic, la începutul anilor 1400). Aceste bijuterii arhirectonice sunt intrate în patrimoniul UNESCO si declarate opere de cultura mondiala. O legenda spune ca Bremen va ramane independent atata timp cât statuia cavalerului protector al orasului, va vegea asupra locuitorilor. Tot aici se gaseste cea mai veche biserica din oras, datând din secolul XI - Liebfrauenkirche, cu impresionante picturi care-si au originea in secolul XIV. La fel de spectaculoasa este Catedrala St. Petri (secolul XIII), aflata la est de Marktplatz, cu sculpturi ce-i reprezinta pe Moise, David, Petre si Paul. Ca sa ajungi la vestita statuie din bronz a "Muzicantilor din Bremen" trebuie sa treci peste canalul-pusculita, unde daca arunci o moneda, vei auzi cântecul magarului, cocosului, pisicii sau câinelui. Banii ce se aduna aici sunt folositi de catre primarie în actiuni caritabile. Muzicantii din Bremen, au deveniti cunoscuti datorita basmului Fratilor Grimm si nu cred ca exista turist sa nu se fi fotografiat aici. Se spune ca cine atinge statuia va beneficia de o portie de noroc pe termen nelimitat si odata ce apuci de picior magarusul, ai semnat un contract cu Bremenul, cum ca te vei reîntoarce sa vizitezi minunatul oras!
... VA URMA
joi, 20 mai 2010
Mâine plecam spre Bremen
Cine nu-i cunoaste pe muzicantii din Bremen din povestea fratilor Grimm? Un magar, un cocos, o pisica si un catel, condamnati la moarte pentru ca sunt batrâni si au devenit nefolositori, se salveaza, fugind spre Bremen. Tot patru suntem si noi: Uwe, Lina, Helmut si Carmen si ne-am propus sa vizitam orasul-stat Bremen, al doilea port la mare al Germaniei. Vom avea de parcurs o distanta de 740 km dus, si tot atâtia la întors! Dar avem 3 zile la dispozitie. Geamantanul este pregatit, vremea este la fel de pacatoasa ca si weekendul trecut, însa abia asteptam sa înceapa voiajul!
Cine credeti ca are astazi ziua de nastere?!
Francezul Honoré de Balzac (1799)- cel mai mare scriitor national, englezul Joe Cocker (1944) - muzician rock-blues, compozitor si actor, americanca Cher (1946)- actriţa, cântăreaţa, compozitoarea, autoarea, producătoarea de filme, designer de modă siiiiiii românca Oana Stoica-Mujea (1981)- inginer electronist, jurnalista, scriitoare de mare succes si bloggerita!
LA MULTI ANI!
miercuri, 19 mai 2010
Muzica buna
Ieri seara în "Sporting Club"- Monte Carlo a fost decernat World Music Awards 2010. Printre cei mai de succes artisti s-au numarat: Lady Gaga, Black Eyed Peas, Rammstein si Scorpions.
Lady Gaga a câstigat la categoriile "World´s Best Single", "Wolrd´s Best Album", "World´s Best Pop/Rock Artist" si "World´s Best New Artis".
Black Eyed Peas au câstigat deasemenea: "World´s Best Pop Artist", "World´s Best R&B Artist" si "World´s Best Hip Hop Artist".
U2 a câstigat premiul "World´s Best Rock Artist" si David Guetta a devenit "World´s Best DJ".
Jennifer Lopez a primit premiul"Legend for Outstanding Contribution to the Arts" wurde .
Cu titlul "Rock Legends" au fost încununati The Scorpions.
La categoria "Best Selling Artists from Around the World": Africa – Akon, America – Lady Gaga, Asia – Namie Amuro, Australia – Empire of the Sun, Canada – Michael Bublé, France – David Guetta, Great Britain – Susan Boyle, Ireland – U2, Italy – Tiziano Ferro, Latin America – Shakira, Middle Eat – Elissa, Scandinavia – A-ha, Spain – Monica Noranjo
Fotografii de la acest eveniment, aici.
Mie mi-a placut foarte mult rochia purtata de Nicky Hilton (foto27) si JenniferLopez (foto58), astept si alte pareri :)
PS: Cheryl Cole a fost desemnata"the Sexiest Woman in the World" 2010!
Fotografii de la acest eveniment, aici.
Mie mi-a placut foarte mult rochia purtata de Nicky Hilton (foto27) si JenniferLopez (foto58), astept si alte pareri :)
PS: Cheryl Cole a fost desemnata"the Sexiest Woman in the World" 2010!
marți, 18 mai 2010
Hotii si prostii
Pentru ca Tetris tocmai abordeaza tema, am sa povestesc si eu câteva întâmplari din concediile în România:
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Prosti dar veseli"
Eram la restaurant, noi doi, fetele, mama si fratele. De fiecare data când venim în România, avem o pofta nebuna de mici la gratar, deci pentru noi patru, am comandat 20 de mititei. Ceilalti au cerut altceva dar când au sosit micii la masa, li s-a facut si lor pofta deci au întrebat politicos chelnarita:
- Sunteti amabila sa ne aduceti si noua 10 mici?
Raspunsul a venit mai repede ca gândul:
- Imposibil! Numa' bucataru' stie cum i-a scos si pe astia!
Noi am izbucnit instantaneu în râs si ea a plecat zâmbind amar. Noi am râs ca "e proasta dar sincera" Am împartit micii la sase si ne-am bucurat ca nu am comandat de la bun început 30 de mititei. Bucatarul ar fi reusit cu siguranta sa-i formeze din aceeasi cantitate de carne... Însa de ce a zâmbit chelnarita asa amar, nu o sa aflam niciodata!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria:"Proasta dar nu scandalagioaica"
În Germania, când cumperi ceva, oricât de mic, primesti produsul într-o plasa de plastic. Despre rest, ce sa spun?! Fara exceptie, pâna la ultimul cent. Cu aceasta civilizatie m-am obisnuit atât de tare încât am uitat pur si simplu de unde vin!
Eram în concediu în Sibiu si în plimbarile prin magazine am gasit o pereche de pantofi draguti, de calitate si la un pret accesibil. I-am cumparat, am întins banii caseritei si asteptam sa-mi dea restul, cred ca 3500 lei (bani vechi, adica aproape 1 Euro). A închis casa si se pregatea sa-mi întoarca spatele, dar pentru ca eu am privit-o atât de consternata, a facut efortul de a-mi spune "nu am bani marunti!", fara sa-si ceara macar scuze. Am ridicat din umeri si n-am stiut ce sa spun, am vrut sa-mi iau pantofii, dar erau înca neîmpachetati pe tejghea. Am mormait:
-Aveti cumva o punga?
A spus " 4500" si caseria a facut binnng, semn ca marcat si ca asteapta banii.
Eu am privit parca hipnotizata de tupeul ei, i-am dat 5000 lei, am primit o punga subtire ca o foaie de ceapa, care s-a si rupt, înainte sa ies din Magazinul Dumbrava.
Sotul meu nu a înteles nimic, nu i-am tradus, mi-a fost rusine. Mult timp însa m-am gândit nu atât la cât de nesimtita a fost vânzatoarea ci la cât de degajat s-a purtat, ca si când asa ar fi fost normal sa se întâmple...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Muti si doar pe jumatate prosti"
De câte ori urcam în taxi, l-am învatat pe sotul meu sa nu scoata un cuvânt, pentru ca am observat ca de câte ori eram auziti vorbind nemteste... ceasul taxa dublu! Asa am învatat sa ne protejam de a fi jefuiti.
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Prosti dar veseli"
Eram la restaurant, noi doi, fetele, mama si fratele. De fiecare data când venim în România, avem o pofta nebuna de mici la gratar, deci pentru noi patru, am comandat 20 de mititei. Ceilalti au cerut altceva dar când au sosit micii la masa, li s-a facut si lor pofta deci au întrebat politicos chelnarita:
- Sunteti amabila sa ne aduceti si noua 10 mici?
Raspunsul a venit mai repede ca gândul:
- Imposibil! Numa' bucataru' stie cum i-a scos si pe astia!
Noi am izbucnit instantaneu în râs si ea a plecat zâmbind amar. Noi am râs ca "e proasta dar sincera" Am împartit micii la sase si ne-am bucurat ca nu am comandat de la bun început 30 de mititei. Bucatarul ar fi reusit cu siguranta sa-i formeze din aceeasi cantitate de carne... Însa de ce a zâmbit chelnarita asa amar, nu o sa aflam niciodata!
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria:"Proasta dar nu scandalagioaica"
În Germania, când cumperi ceva, oricât de mic, primesti produsul într-o plasa de plastic. Despre rest, ce sa spun?! Fara exceptie, pâna la ultimul cent. Cu aceasta civilizatie m-am obisnuit atât de tare încât am uitat pur si simplu de unde vin!
Eram în concediu în Sibiu si în plimbarile prin magazine am gasit o pereche de pantofi draguti, de calitate si la un pret accesibil. I-am cumparat, am întins banii caseritei si asteptam sa-mi dea restul, cred ca 3500 lei (bani vechi, adica aproape 1 Euro). A închis casa si se pregatea sa-mi întoarca spatele, dar pentru ca eu am privit-o atât de consternata, a facut efortul de a-mi spune "nu am bani marunti!", fara sa-si ceara macar scuze. Am ridicat din umeri si n-am stiut ce sa spun, am vrut sa-mi iau pantofii, dar erau înca neîmpachetati pe tejghea. Am mormait:
-Aveti cumva o punga?
A spus " 4500" si caseria a facut binnng, semn ca marcat si ca asteapta banii.
Eu am privit parca hipnotizata de tupeul ei, i-am dat 5000 lei, am primit o punga subtire ca o foaie de ceapa, care s-a si rupt, înainte sa ies din Magazinul Dumbrava.
Sotul meu nu a înteles nimic, nu i-am tradus, mi-a fost rusine. Mult timp însa m-am gândit nu atât la cât de nesimtita a fost vânzatoarea ci la cât de degajat s-a purtat, ca si când asa ar fi fost normal sa se întâmple...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Categoria: "Muti si doar pe jumatate prosti"
De câte ori urcam în taxi, l-am învatat pe sotul meu sa nu scoata un cuvânt, pentru ca am observat ca de câte ori eram auziti vorbind nemteste... ceasul taxa dublu! Asa am învatat sa ne protejam de a fi jefuiti.
Premiu + Leapsa
Luni am primit un premiu+ leapsa de la Tetris si astazi de la Ceska Multumesc mult :)
1. Cand te-ai indragostit ultima oara? Acum 3 zile, în Wernigerode [dovada ;)] S-a întâmplat neasteptat, mergeam pe strada, ploua, era frig si dintr-o data îmi zâmbeste de pe o banca! A fost cum s-ar spune, dragoste la prima vedere. Am avut de când ma stiu ceva afinitati pentru vrajitoare...A nu se întelege gresit: am fost si ramân la heterosexualaitate! Dar vrajitoarea în marime naturala m-a fermecat în doi timpi si trei miscari, de! era de meserie! :))) Sotul meu însa nu m-a scapat din ochi!
2. Care sunt sporturile tale preferate si pe care dintre ele le practici? Urmaresc cu placere competitiile de gimnastica artistica si ritmica, patinaj artistic, dans-standard... Am jucat volei profesional, am abandonat total în ultimii ani. Dar fac în mod regulat aerobic, dansez din placere, joggingul a început sa-mi placa, înot si-mi folosesc bicicleta foarte des, merg de câteva ori pe an la schi si patinaj... Hm, ar mai fi gimnastica la curatenie, dar nu cred ca se socoteste ca arta sportiva ;)
3. Cand ai spus ultima oara ”te iubesc” si cui? Chiar daca va suna banal, acum doua ore, pe e-mail lu' barbatu-meu. A trebuit sa-i comunic un numar de telefon si în încheiere am scris "ildss" ( = ich liebe dich sehr sehr")
4. Care este melodia pe care o canti sub dus? ....nu cânt niciodata sub dus :(
5. Care este culoarea ta favorita? turchiz
6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care? Ooooo! aici am o lista lunnnnnnga, ca mai usor ar fi sa scriu ce nu as schimba la mine, dar nu aceasta era întrebarea, nu? ;)
7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce? Dimineata, dupa ce fac dus, ma parfumez fin si apoi îmi savurez cafeaua -prima din zi este cea mai buna! Daca mai si straluceste soarele, atunci pornesc sprinten cântând, spre birou sau într-o zi de concediu, nu mai conteaza prea mult! :)
1. Cand te-ai indragostit ultima oara? Acum 3 zile, în Wernigerode [dovada ;)] S-a întâmplat neasteptat, mergeam pe strada, ploua, era frig si dintr-o data îmi zâmbeste de pe o banca! A fost cum s-ar spune, dragoste la prima vedere. Am avut de când ma stiu ceva afinitati pentru vrajitoare...A nu se întelege gresit: am fost si ramân la heterosexualaitate! Dar vrajitoarea în marime naturala m-a fermecat în doi timpi si trei miscari, de! era de meserie! :))) Sotul meu însa nu m-a scapat din ochi!
2. Care sunt sporturile tale preferate si pe care dintre ele le practici? Urmaresc cu placere competitiile de gimnastica artistica si ritmica, patinaj artistic, dans-standard... Am jucat volei profesional, am abandonat total în ultimii ani. Dar fac în mod regulat aerobic, dansez din placere, joggingul a început sa-mi placa, înot si-mi folosesc bicicleta foarte des, merg de câteva ori pe an la schi si patinaj... Hm, ar mai fi gimnastica la curatenie, dar nu cred ca se socoteste ca arta sportiva ;)
3. Cand ai spus ultima oara ”te iubesc” si cui? Chiar daca va suna banal, acum doua ore, pe e-mail lu' barbatu-meu. A trebuit sa-i comunic un numar de telefon si în încheiere am scris "ildss" ( = ich liebe dich sehr sehr")
4. Care este melodia pe care o canti sub dus? ....nu cânt niciodata sub dus :(
5. Care este culoarea ta favorita? turchiz
6. Este vreun lucru pe care ai vrea sa-l schimbi la tine? Daca da, care? Ooooo! aici am o lista lunnnnnnga, ca mai usor ar fi sa scriu ce nu as schimba la mine, dar nu aceasta era întrebarea, nu? ;)
7. Care este partea ta preferata a zilei? De ce? Dimineata, dupa ce fac dus, ma parfumez fin si apoi îmi savurez cafeaua -prima din zi este cea mai buna! Daca mai si straluceste soarele, atunci pornesc sprinten cântând, spre birou sau într-o zi de concediu, nu mai conteaza prea mult! :)
Sandra si Mihai Cretu
Toata lumea stie ca frumoasa cântareata (nemtoaica) Sandra, cea care ne-a îcântat prin aparitiile ei muzicale în anii '80, a fost casatorita cu talentatul producator (de origine româna) Mihai Cretu. Însa putin stiu poate ca cei doi sunt nascuti în aceeasi zi: 18 mai. Sandra 1962 si Mihai 1957. Chiar daca dupa o casnicie de 20 de ani, drumurile celor doi s-au despartit, succesul lor muzical le-a legat numele pentru vesnicie.
luni, 17 mai 2010
duminică, 16 mai 2010
Îndeletniciri de duminica
Dupa ce am despachetat bagajele si am ajuns la zi cu istorisirea povestilor mele, am lenevit pe canapea în sufragerie si am trecut în revista povestile din ultimile zile ale prietenilor :) E bine acasa! Bine v-am regasit draga Tetris, Giulia,VacaVerde, Link-ping, Roxana, Madi+Onu, Mariana, Acuarele, Delani, Irina, AlexMazilu, Vania, Donca, Orfiv, Ana Usca, Ioan Usca, Caius, OanaStoicaMujea, Mosu, Sorin, Flavius, Elisa, Geeo, Alina, Victoria, Florin, Ceska, Cosmin, Paul, GabrielaSavitsky, Zâna, Belle de Jour, Mara, Vero, Natasa, OanaMama, Joco, Lucian, Mihaela, Iulia, Has, Lukluk, Tartoras !
M-am întristat ca si-a închis blogul Calatorul meu drag, si ca nu au revenit înca în blogosfera Cell si Jacob.
M-am întristat ca si-a închis blogul Calatorul meu drag, si ca nu au revenit înca în blogosfera Cell si Jacob.
Home... sweet home
sâmbata, 15 mai
Am sosit pe ploaie, am plecat pe ploaie!
Dupa micul dejun, ne-am întâlnit scurt în biblioteca sa ne luam ramas bun. Am mai facut câteva poze si... ne-am îndreptat fiecare spre autostrada ce duce spre casele noastre. Urmatoarea întâlnire de familie am promis ca o organizam noi, tot asa "la jumatatea drumului" :) Noi am avut de parcurs cea mai lunga bucata, aproape 600 km. Ceilalti 200, 300 si respectiv 400 km. Dar nu-i bai! Am petrecut doua zile minunate!
Pe drumul spre casa, la aproximativ jumatatea distantei, am facut o pauza mai lunga, în minunatul orasel Rothenburn ob der Tauber; Aici, indiferent ce luna a anului este, pe strada cu magazinele Käthe Wohlfahrt pasesti în lumea Craciunul fara sfârsit! Ma bucur ca un copil în fata primului brad, ori de câte ori ma aflu aici. Totul este cunoscut, dar parca descoperi în permanenta ceva noi; culorile, luminile, micile bijuterii pentru iarna, ma fascineaza si binedispun de fiecare data. Magazinele si muzeul sunt mai tot timpul pline cu turisti americani si japonezi si observ de fiecare data cum acestia pleaca încarcati cu plase doldora. Noi nu am cumparat nimic, dar parca oboseala de pe drum ne-a luat-o Mos Craciun :)
În fata primariei se desfasura un mic spectacol în cadrul unui festival cu tema medievala, ne-am amuzat studiid vestimentatiile participantilor si un pic i-am invidiat pe cei care purtau ilice de blana! (temperatura la ora amiezii 6°C) Dar în drum spre masina, nu ne-am putut abtine sa nu cuparam câte o înghetata în cornet.
Cu forte noi, am parcurs ultimii 300 km. fara probleme. Ce ne-am bucurat când am intrat în casa! Fetele ne asteptau cu pulpite de pui la cuptor, piure de cartofi si mujdei de usturoi :)) Hmm, casa dulce casa! A fost tare fain, dar ca acasa nu-i nici unde!
Am sosit pe ploaie, am plecat pe ploaie!
Dupa micul dejun, ne-am întâlnit scurt în biblioteca sa ne luam ramas bun. Am mai facut câteva poze si... ne-am îndreptat fiecare spre autostrada ce duce spre casele noastre. Urmatoarea întâlnire de familie am promis ca o organizam noi, tot asa "la jumatatea drumului" :) Noi am avut de parcurs cea mai lunga bucata, aproape 600 km. Ceilalti 200, 300 si respectiv 400 km. Dar nu-i bai! Am petrecut doua zile minunate!
Pe drumul spre casa, la aproximativ jumatatea distantei, am facut o pauza mai lunga, în minunatul orasel Rothenburn ob der Tauber; Aici, indiferent ce luna a anului este, pe strada cu magazinele Käthe Wohlfahrt pasesti în lumea Craciunul fara sfârsit! Ma bucur ca un copil în fata primului brad, ori de câte ori ma aflu aici. Totul este cunoscut, dar parca descoperi în permanenta ceva noi; culorile, luminile, micile bijuterii pentru iarna, ma fascineaza si binedispun de fiecare data. Magazinele si muzeul sunt mai tot timpul pline cu turisti americani si japonezi si observ de fiecare data cum acestia pleaca încarcati cu plase doldora. Noi nu am cumparat nimic, dar parca oboseala de pe drum ne-a luat-o Mos Craciun :)
În fata primariei se desfasura un mic spectacol în cadrul unui festival cu tema medievala, ne-am amuzat studiid vestimentatiile participantilor si un pic i-am invidiat pe cei care purtau ilice de blana! (temperatura la ora amiezii 6°C) Dar în drum spre masina, nu ne-am putut abtine sa nu cuparam câte o înghetata în cornet.
Cu forte noi, am parcurs ultimii 300 km. fara probleme. Ce ne-am bucurat când am intrat în casa! Fetele ne asteptau cu pulpite de pui la cuptor, piure de cartofi si mujdei de usturoi :)) Hmm, casa dulce casa! A fost tare fain, dar ca acasa nu-i nici unde!
We are family
vineri, 14 mai (partea II)Grupul nostru s-a completat cu mezinul familiei, Michael si sotia Anya. Dupa ce si-au luat în primire apartamentul, ne-am îndreptat în formatiune completa, spre distileria mânastirii Woltigeröde, unde eram înscrisi pentru o degustare de lichioruri.A fost o experienta deosebit de interesanta si vesela :) Dupa o informare generala privind procesul de distilerie, ni s-a adus la cunostinta ca în secolul XV, calugaritele acestei mânastiri au devenit renumite în întreaga Germanie, datorita lichiorurilor pe care le preparau si vindeau. Aceste licori erau considerate tamaduitoare si consumul lor era permis chiar si pe timp de post :)) Manufactura este pastrata pâna în zilele de azi, banii câstigati prin vânzarea bauturilor fiind reinvestiti în restaurarea continua a mânastirii. Se folosesc retetele secrete pastrate cu mare strictete. În pivnitele mânastirii, ne-au fost prezentate cinsprezece sorturi de lichioruri, cu procent de alcool între 12-25%. Lichioruri aromate cu gust clar de gutui, ghimbir, anason, alune de padure, scortisoara, cirese, lichioruri mai tari, peste 50° obtinute din combinatii de ierburi, flori si fructe în retete misterioase si nume sfinte. Unele delicioase, altele cu gust deosebit de ciudat de medicament, aproape neplacut si fotografiile facute spun mult despre aceasta experienta de neuitat!Am cumparat fiecare cu multa placere, cel putin doua sorturi de lichior si la iesirea din pivnite ne-am "limpezit gândurile" în fata altarului bisericutei de vizavi.Cu apetitul rascolit de "sfintele licori" am navalit în restauran. Dupa servirea cinei, am petrecut seara în biblioteca mânastirii, unde am completat arborele genealogic al familiei pe care Andreas îl avea deja schitat, s-au completat lacune, s-au depanat amintiri din vremea copilariei celor trei frati prezenti, am povestit despre copiii nostri, am facut planuri de viitor. Vinuri bune, capsuni, struguri si diverse tipuri de brânzeturi ne-au alimentat (la propriu si/sau figurat) buna dispozitie ce a caracterizat seara. Ne-am despartit târziu, dupa miezul noptii.
În asteptarea soarelui
vineri, 14 maiNe-am întâlnit toti la micul dejun si la "apelul de dimineata" au lipsit doi dintre fratii lui Helmut: Michael - cel mai tânar, care a anuntat ca va sosi abia dupa ora amiezii si Ullrich -"oaia neagra a familiei" care a comunicat ca "din motive imprevizibile" nu va putea sa participe anul acesta la întâlnirea noastra! Prezenti au fost Jürgen -fratele mijlociu, cu sotia Anette, Tante Waltraud - singura sora a mamei sotului meu, cu unchiul Walter si fiul acestora, Andreas -care înca nu este casatorit. Sapte prezenti si patru absenti.Regiunea Harz este o zona turistica cu atractii deosebite si grupul nostru avea la numarul unu pe "lista de dorinte" o calatorie cu trenuletul cu aburi pâna pe vârful Brocken - legendarul loc de întâlnire al vrăjitoarelor care sărbătoresc aici anual Noaptea Valpurgiei. Vremea însa nu ne-ar fi permis sa savuram drumetia (precis sus -la 1140m. ar fi fost zapada!). Am hotarât deci sa ramânem mai jos - la 300m. si sa vizitam Castelul Wernigerode, construit în 1121 (trebuie sa mentionez neaparat ca orasul Wernigerode se situeaza pe fosta granita dintre RFG si DDR si ca din anul 2002 este înfratit cu orasul Cisnadie din judetul Sibiu :) ei, asta da surpriza! si înca ceva: "The Mystery of Morphus" s-a filmat în acest castel ) (aici posibilitatea de a face o vizita virtuala 3D, cu cer senin)În ciuda vremii capricioase, castelul aflat pe vârful dealului era plin de turisti si am numarat cel putin patru alaiuri de nunta. Ne-am plimbat kilometri întregi prin saloane, curti interioare si parcuri, încercând sa ramânem tot timpul împreuna, pentru ca ar fi fost foarte greu sa ne mai gasim în puhoiul pestrit al vizitatorilor. Seniorii grupului nostru au tinut pasul exemplar!Dupa scurta incursiune în viata si stilul epocii medievale, întoarcerea în oraselul romantic de la poalele castelului a fost o trecere normala si treptata. Aici parca timpul a ramas pe loc, multe din case pastrând nealterata arhitectura evului mediu. Piata din fata primariei este înca si astazi un târgusor plin cu tarabe de desfacere si vânzare a florilor, fructelor si legumelor de sezon.Am cumparat struguri si capsuni si am intrat într-o cofetarie sa bem câte un ceai.Urmator punct pe agenda noastra a fost vizitarea mânastirii Grauhof, un minunat edificiu de cultura apartinând stilului baroc-clasic, de jumatate de an închis publicului pentru renovare. Noi însa l-am avut în grup pe conducatorul proiectului de restaurare, Andreas :) care ne-a deschis portile si ne-a fost mândru ghid. Originala orga Christoph Treutmann- cel mai vestit constuctor al secolului XVIII, pastrata în perfecta stare de functionare, reprezinta una din atractiile zonei Goslar.În jurul orei 15, ne-am reîntors la hotel sa-l întâmpinam pe mezinul familiei, care asa cum a promis, a sosit punctual. În curtea hotelului din nou o nunta, participantii tocmai lansau inimi spre cer...Ne-am întâlnit toti în biblioteca sa stabilim programul pentru dupa-amiaza zilei în curs.
sâmbătă, 15 mai 2010
Cu soarele în suflet
joi, 13.05 - Înca la ora 8 dimineata, bagajele asteptau sa fie încarcate în porbagajul masinii si...cu toate ca de fiecare data ma straduiesc sa împachetez cât mai putine lucruri, nu-mi reuseste figura niciodata! O scuza gasesc însa totdeauna! Acum de exemplu mi-am spus ca ploua cu galeata dar cred ca totusi vom avea vreme frumoasa, deci trebuie sa fim pregatiti pentru orice situatie :) Pâna la iesirea din Bayern, abia au facut fata bietele stergatoare de parbriz! A plouat fara pauza dar ca în fiecare situatie cu avantaje si dezavantaje, am constatat ca autostrada nu este deloc aglomerata. Am calatorit snur, fara sa facem decât doua pauze mici, una de cafea si alta într-un lan de rapita, sa fotografiem si sa admiram de aproape galbenul absolut aparte al acestei plante, care în aceasta perioada a anului, armonizeaza perfect cu verdele crud al naturii ce parca explodeaza. Pentru ca între Augsburg si Vineburg sunt 560 km si nimeni nu poate face o programare la minut, am stabilit cu familia sotului, sa ajungem în hotel pâna la ora 15. Am ajuns însa o ora mai devreme si exact la intrarea în curtea Mânastirii Wöltingerode - unde urma sa fim cazati, cine ne face cu mâna?! Cumnata si matusa care deasemenea tocmai sosisera! O întâlnire mai sincron nici ca se putea! Dupa ce ne-am pupat, bucurosi de revedere, ne-am îndreptat împreuna spre receptia hotelului-fosta mânastire. Impresionati de cladirea frumoasa, dar si emotionati de momentul reuniunii de familie, am ignorat total ploaia si frigul (8°C). Putin cam galagiosi, am patruns în hotel; o receptionera simpatica a facut cu noi o mica tura de recunoastere si ne-a prezentat pe scurt istoria acestei cladiri a carei pietre de temelie a fost pusa în 1174, functionând initial si pentru scurt timp ca mânastire benedectina, apoi câteva secole la rând ca mânastire pentru maicute. Am admirat portretul celei ce a fondat si condus în 1918 "Scoala de contabilitate" cu internat pentru fete, piesele de mobilier ramase pe coridoare ca într-un muzeu, salonul de lectura, am trecut prin aripa cu camere pentru pelerini si am fost condusi spre apartamentele pe care le-a rezervat verisorul Andreas - cel care s-a ocupat anul acesta de organizarea întâlnirii de familie. Am fost placut impresionati de simplitatea, curatenia si confortul camerelor, dar n-am mai pierdut timpul cu despachetatul, ci ne-am grabit sa iesim împreuna, ca doar acesta era scopul venirii noastre aici. Restaurantul hotelului era închiriat de o pereche ce serba casatoria. Daca vremea ne-ar fi permis, ne-am fi asezat sa povestim în parcul mânastirii, sub liliecii si azaleele uriase. Ploua însa fin si am hotarât sa cautam un local, în cea mai apropiata localitate. Peste tot însa era ocupat din cauza zilei de sarbatoare "Ziua Tatalui" (Înaltarea la cer"). Am umblat pe aleile statiunii balneare Harzburg pâna când n-am mai stiut care suferinta este mai puternica: frigul sau foamea? Cândva am reusit totusi sa primim o masa într-o cofetarie si dupa ce am servit fiecare câte o prajitura si o cafeluta, parca si oraselul a devenit mai prietenos. Ne-am distrat mai bine de un sfert de ora în fata statuilor fântânii arteziene "Fântâna tineretii si frumusetii", ne-am plimbat pe aleea florilor, am admirat vilele cochet si am constatat ca desi regiunea se situeaza la o altitudine de doar 140 metri deasupra marii, toti am avut impresia ca suntem undeva la munte; asta si din cauza aerului umed si rece si a pârâului ce-si sursura apele de-a lungul promenadei. Am mai constatat ca vrajitoare de cârpa si plastic, în diverse marimi, atârna peste tot ca o mascota a localnicilor. Zilele urmatoare aveam sa aflu ca vrajitoarele "die Brockenhexen", sunt de fapt simbolul întregii regiuni Harz si reprezinta una din atractiile turistice. Ploaia si frigul ne-au cuprins pe toti pâna la oase, plus ca si oboseala începea sa se faca remarcata, fiecare având în urma-i o lunga calatorie, fiind veniti aici din toate punctele cardinale ale Germaniei. Dupa ce am servit masa de seara ne-am îndreptat spre hotel. Dupa un dus fierbinte, tare m-am bucurat sa constat ca salteaua este moale si elastica, plapuma destul de calduroasa si am pasit imediat în lumea viselor...
Abonați-vă la:
Postări (Atom)