Trebuie să recunosc că broccoli nu se numără printre legumele mele preferate. Îl cumpăr din când în când, știu cât este de sănătos, dar nu pot spune că îl mănânc cu prea mare plăcere. 😊 Până când am descoperit această rețetă! Cine ar fi crezut că tocmai broccoli mă va face să mai cer o porție?! 😋
Rezultatul m-a surprins atât de plăcut, încât m-am hotărât să împărtășesc rețeta și cu voi. Se prepară ușor, fără făină, din ingrediente simple, iar combinația de legume, ouă și brânzeturi este delicioasă. Poate îi convinge chiar și pe cei care, asemenea mie, nu sunt mari admiratori ai broccoliului! ☺️
Mi se pare o rețetă potrivită pentru această perioadă de sfârșit de toamnă. Legumele aduc fibre, vitamine și minerale. Broccoli conține vitaminele C și K, iar morcovii sunt bogați în beta-caroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A, importantă pentru vedere și sănătatea pielii. Ouăle și brânzeturile completează preparatul cu proteine.
De ce avem nevoie?
400 g broccoli, fiert și scurs
100 g morcov ras
½ ardei gras – eu am folosit roșii în locul lui
50 g porumb din conservă, scurs
1 ceapă roșie
1 lingură ulei de măsline
3 ouă
70 g cașcaval ras, light
50 g feta light
Sare, piper și, opțional, chili
Pătrunjel proaspăt
Cum preparăm?
Desfacem broccoli în buchețele, îl spălăm și îl fierbem în apă cu sare aproximativ 5–7 minute, până când poate fi zdrobit ușor. Îl scurgem bine.
Tapetăm o formă cu hârtie de copt. Așezăm broccoli, îl zdrobim cu o furculiță și îl presăm într-un strat uniform. Stropim cu uleiul de măsline.
Deasupra distribuim morcovul ras, ardeiul sau roșiile tăiate cubulețe, ceapa tocată și porumbul scurs.
Batem ouăle cu puțină sare și piper și le turnăm peste legume. Presărăm cașcavalul ras, feta sfărâmată și pătrunjelul tocat.
Coacem în cuptorul preîncălzit la 190 °C, cu încălzire sus-jos, aproximativ 25–30 de minute, până când ouăle sunt închegate și suprafața este rumenită.
Lăsăm să se răcorească puțin, apoi tăiem în felii.
Poftă bună! 😊
Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Se afișează postările cu eticheta culoare. Afișați toate postările

sâmbătă, 7 noiembrie 2026
marți, 27 octombrie 2026
Anotimpul cu o mie de nuanțe

Toamna are un talent aparte de a schimba înfățișarea lucrurilor de la o zi la alta. Uneori este suficientă o rază de soare, o ploaie scurtă sau o adiere de vânt pentru ca un loc familiar să arate cu totul altfel.
În zilele însorite, culorile par mai îndrăznețe. Galbenul frunzelor capătă reflexe aurii, portocaliul se aprinde, iar roșul devine atât de intens, încât îți atrage privirea chiar și de la distanță. Copacii, încărcați de frunziș colorat, sunt spectaculoși, dar merită să privești și mai aproape. O singură frunză, luminată din spate, își dezvăluie nervurile fine și toate nuanțele adunate între ele.
Ploaia are darul de a dezvălui frumuseți pe care soarele, cu toată strălucirea lui, le lasă uneori neobservate. Sub atingerea ei, culorile își schimbă glasul. Roșul devine mai profund, verdele capătă gravitate, iar galbenul frunzelor pare desprins dintr-o pictură în acuarelă. Picăturile se așază pe nervuri ca niște mărgele de cristal, transformând fiecare frunză într-o mică bijuterie. Scoarța copacilor își dezvăluie ridurile, mușchiul își recapătă catifelarea, iar pietrele umede dobândesc reflexe neașteptate. Ploaia nu șterge culorile toamnei. Le dă o altă intensitate și ne îndeamnă să descoperim frumusețea acolo unde, în zilele senine, poate nici nu ne-am fi oprit privirea.
Vântul aduce o altă priveliște. Frunzele se desprind, se rotesc, plutesc pentru câteva clipe și ajung pe alei, pe iarbă sau la marginea drumului. Unele își păstrează forma aproape intactă, altele sunt deja răsucite, cu marginile uscate. Fiecare are desenul ei, iar culorile continuă să se schimbe chiar și după ce a părăsit copacul.
M-au atras și contrastele. Florile care încă rezistă printre frunzele îngălbenite, fructele mici și roșii ascunse în ramuri, bobițele albe, verdele care refuză deocamdată să dispară. Până și lemnul unui trunchi bătrân, cu scorbura lui adâncă și marginile neregulate, își găsește locul în acest inventar de forme și texturi.

Am fotografiat toate aceste amănunte în zile diferite, sub cer senin sau înnorat, înainte și după ploaie. Privindu-le acum împreună, îmi dau seama cât de mult contează lumina. Aceeași frunză poate părea aurie dimineața, galbenă la amiază și arămie spre seară.
Iar dacă fotografiile au surprins culorile și detaliile, micul nostru videoclip a adunat câteva momente în care ne-am imaginat și pe noi, împreună cu Leo, în decorul acesta de toamnă.
Poate tocmai de aceea îmi place să fotografiez natura în anotimpul acesta. Revin uneori în același loc și mă surprinde cât de diferit îl găsesc. O nouă zi, aceeași priveliște, dar altă lumină, altă vreme... alte vremuri. Natura nu repetă niciodată întocmai ceea ce a fost ieri. Poate că nici noi nu mai suntem aceiași când o privim din nou. Timpul schimbă, în tăcere, și ceea ce avem în fața ochilor, și felul în care vedem.

miercuri, 14 octombrie 2026
Octombrie vesel - Miercurea fara cuvinte 42/2026

Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
/ Labels:
cer albastru,
clubul MfC,
culoare,
farmec,
flori de câmp,
flori salbatice,
frunze de toamna,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
lac,
membrii MFC,
mfc,
natura,
octombrie
sâmbătă, 10 octombrie 2026
Viața are și buzunare secrete
✨Viața nu-și ține toate comorile la vedere. Unele le ascunde prin buzunare, printre vise amânate, întâmplări neprevăzute și bucurii atât de mici, încât aproape trecem pe lângă ele fără să le observăm.Uneori, când căutăm cu disperare o soluție, scoatem dintr-un buzunar doar o batistă mototolită și câteva iluzii expirate. Dar, tocmai când ne pregătim să declarăm ziua un eșec, descoperim în celălalt buzunar un zâmbet uitat, o idee năstrușnică sau o întâmplare care ne schimbă toate planurile.
Și uite așa, viața ne dovedește că are nu doar buzunare secrete, ci și un simț al umorului absolut imprevizibil!
Viața este un magician cam ștrengar. 😄 Când îi cerem ceva important, ne oferă uneori exact ceea ce nu ne trebuie. Când nu mai așteptăm nimic, scoate din joben un mic dar, de parcă l-ar fi păstrat special pentru momentul acela.
Nu este vorba despre optimism naiv, despre faptul că totul se rezolvă miraculos. Este vorba despre imprevizibilul vieții și ironia cu care ne răstoarnă uneori așteptările. Despre surprizele care apar fără invitație, despre întâmplările care schimbă direcția unei zile și despre micile bucurii care nu au nevoie de ocazii speciale.
Poate că secretul nu este să avem mereu buzunarele pline, ci să nu uităm să le cercetăm din când în când. Cine știe ce surpriză ne așteaptă acolo?
Și dacă încă nu aveți planuri pentru weekend, scotociți prin buzunarele unui palton din dulap... Cu siguranță veți găsi acolo o idee uitată, un vis care așteaptă să prindă aripi, un strop de aventură sau poate un motiv să porniți la plimbare, indiferent de vreme! 😉🍀
joi, 8 octombrie 2026
Vivo per lei – când muzica devine iubire și apa, dans și lumină
Există melodii pe care le ascultăm și le uităm. Și există melodii care ne însoțesc ani la rând, ne trezesc amintiri și ne poartă, ca prin farmec, în locuri și momente pe care le-am crezut pierdute. Muzica are acest dar extraordinar de a transforma o simplă succesiune de note într-o emoție care nu mai are nevoie de cuvinte.
„Vivo per lei” – „Trăiesc pentru ea”, celebrul duet interpretat de Andrea Bocelli și Giorgia, ascunde o poveste surprinzătoare.
La prima ascultare, pare o declarație de dragoste adresată unei femei. Versurile vorbesc despre pasiune, fidelitate și despre o iubire care dă sens vieții. Numai că misterioasa „ea” nu este o femeie.
Este Muzica însăși!
Și totuși, povestea cântecului a început chiar cu o femeie!
În 1995, formația italiană O.R.O. a lansat melodia „Vivo per...”, o declarație de dragoste dedicată femeii iubite. În același an, textierul Gatto Panceri a rescris versurile, schimbând complet sensul piesei. Tot în 1995, Andrea Bocelli și Giorgia au înregistrat, la Bologna, celebrul duet „Vivo per lei”, transformând o poveste romantică într-un omagiu adus muzicii.
Vocile lor, atât de diferite și totuși atât de armonios împletite, au dat cântecului o sensibilitate aparte. Duetul a cucerit publicul și a depășit granițele Italiei. Au apărut versiuni în franceză, spaniolă, germană și portugheză, interpretate de Bocelli alături de alte cântărețe. În Germania, piesa a devenit cunoscută sub titlul „Ich lebe für sie”, în duet cu Judy Weiss, iar în Franța, „Je vis pour elle”, alături de Hélène Ségara.
Ce idee frumoasă! Aceeași declarație de dragoste, rostită în atâtea limbi, pentru ceva ce ne aparține tuturor și nu are nevoie de traducere pentru a ne emoționa.
Zilele trecute, la fântâna muzicală din Marienbad / Mariánské Lázně, am ascultat „Vivo per lei” într-un spectacol de apă și culoare.
Jeturile s-au înălțat și s-au arcuit în ritmul melodiei, luminile au îmbrăcat fiecare mișcare în alte nuanțe, iar apa a devenit partenera de dans a muzicii. Când delicată și unduitoare, când impetuoasă, ridicându-se în cascade strălucitoare, a desenat în aer o coregrafie pe care următoarea clipă a șters-o pentru a face loc alteia.
Am privit fascinată această întâlnire dintre sunet, lumină și mișcare. Muzica, atât de greu de cuprins în cuvinte, a căpătat dintr-odată forme și culori.
Și m-am gândit cât de mult seamănă apa cu muzica. Amândouă curg, își schimbă necontenit forma și ne surprind prin armonia sau tumultul lor. Niciuna nu poate fi prinsă într-o singură clipă fără să-și piardă ceva din farmec.
La final, jeturile au coborât, luminile s-au stins și fântâna și-a regăsit liniștea.
Dar melodia a rămas, legată pentru totdeauna de amintirea acelei seri.
Poate că tocmai aceasta este magia muzicii. Nu poate opri timpul, dar poate păstra o clipă vie, mult după ce ea a trecut.
„Vivo per lei” – „Trăiesc pentru ea”.
Și, uneori, o melodie este de ajuns pentru ca o amintire să înceapă din nou să danseze. ❤️

miercuri, 7 octombrie 2026
Parfum de octombrie - Miercurea fara cuvinte 41/2026

Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
/ Labels:
clubul MfC,
culoare,
flori,
Happ WW,
happy Wordless Wednesday,
Mariánské Lázně,
Marienbad,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
octombrie,
octombrie de aur,
parc,
parfum,
plimbare
joi, 1 octombrie 2026
Și s-a făcut Octombrie...
Astăzi, calendarul a întors o nouă filă și timpul și-a schimbat culoarea...Octombrie este luna cu pași moi și dimineți transparente, cu ceruri care par mai înalte și drumuri pe care lumina se așază altfel.
Metamorfoza începe acolo unde verdele își pierde încet certitudinea, iar ruginiul, purpura și aurul devin - pentru o vreme, felul naturii de a măsura timpul.
Octombrie pare să cunoască taina marilor transformări, schimbând chipul lumii fără zgomot, frunză cu frunză, zi după zi, până când risipa neverosimilă de culori se destramă încet, copacii rămân goi, iar diminețile se pierd în ceață, tăcere și mister...
Iar când ploile vor coborî peste Octombrie, melancolia își va găsi locul firesc între șoapta ploii la fereastră și aburul unui ceai de măceșe, care va ridica între noi și cenușiul de afară o fragilă perdea de căldură.
Oricum va fi, să savurăm fiecare clipă, senină ori zbuciumată și să ne lăsăm surprinși de toate chipurile pe care Octombrie ni le va dezvălui. 🍁🍂🍀

vineri, 25 septembrie 2026
Septembrie și scena de mătase

La pervazul ferestrei larg deschise, acest sfârșit de septembrie își varsă peste lume aburul dimineților de mătase, ca o boare argintie sub mantia căreia ultimele culori vii ale grădinii – nestematele zămislite de focul verii – pâlpâie încă pline de o tainică și nestinsă scânteiere, șoptind inimii, în limba lor de petale, că frumusețea nu cere veșnicie pentru a fi desăvârșită, ci doar demnitatea de a-și juca rolul până la capăt și de a face o ultimă reverență înaintea somnului de sidef.
Fie ca acordurile finale ale valsului de septembrie să vă inspire tihnă, să vă ridice ochii spre frumos și să vă conducă pașii spre un weekend minunat!
marți, 22 septembrie 2026
Timpul prins în ram

O toamnă întreagă s-a refugiat în acest ungher de ram, unde timpul pare că își deapănă amintirile și promisiunile deopotrivă. Roșul sângeriu al măceșei pulsează blând, ca un rubin în care s-a închegat ultima zi de caniculă, un nod de jar ce refuză să se lase înghițit de uitare. Dincolo de ea, portocaliul aprins al piracantei zugrăvește nostalgia unui amurg nesfârșit, o pânză pe care natura își așterne melancolia aurie a soarelui de octombrie.
Iar din penumbră, bobițele albe de hurmuz veghează în tăcere, ca niște mici capsule ale timpului. Ele păstrează secretul pașilor mărunți și al râsetelor de copii, care în toamnele de altădată le striveau sub tălpi doar pentru a auzi cum pocnește o iarnă în miniatură.
Sunt trei stări, trei punți între destinele naturii care se ating preț de o secundă, îngropând trecutul, prezentul și viitorul într-o singură privire. Înainte ca marele îngheț să aștearnă tăcerea peste această simfonie mută, frumusețea lor efemeră ne amintește subtil că cele mai prețioase taine ale lumii se nasc doar din lucrurile care nu pot dura o veșnicie. 🍂✨
miercuri, 2 septembrie 2026
La cofetarie - Miercurea fara cuvinte 36/2026
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
luni, 31 august 2026
August în reverență
August... se încheie în culori vii, cu flori care încă respiră vară, cu fluturi‑colibri care dansează în aer, cu albine și bondari ce se grăbesc să adune ultimele picături de lumină. Parcurile au avut parfumul lor de final de sezon, acel amestec de verde cald și oboseală dulce, ca o reverență înainte de schimbarea ritmului.
Mâine... intrăm în luna a noua. Țineți‑vă bine, începe travaliul ... toamnei. 😉

♦ „Întotdeauna există flori pentru cei care vor să le vadă.” — Henri Matisse
♦ „Zumzetul albinelor este vocea grădinii.” — Elizabeth Lawrence
♦ „Fluturii sunt cea mai poetică specie de insecte.” — Ana Gerhard
♦ „Fluturii sunt flori care se mișcă singure.” — Robert Heinlein
♦ „Florile îi fac pe oameni mai buni, mai fericiți și mai deschiși; sunt soare, hrană și medicină pentru suflet.” — Luther Burbank
♦ „Acolo unde înfloresc florile, înflorește și speranța.” — Lady Bird Johnson
♦ „Pământul râde în flori.” — Ralph Waldo Emerson

Înscriu postarea la rubrica Suzanei - "Citate favorite"
/ Labels:
albina,
august,
bondar,
citate,
Colibri,
culoare,
flori,
fluture,
septembrie,
sfarsit de sezon,
toamna,
vara
duminică, 30 august 2026
Cea mai "nebună" nuntă ever
A fost genul de petrecere care nu se întâmplă în orice zi, o nuntă cu o mulțime impresionantă de oameni, unde energia colectivă a creat o atmosferă rară și perfect memorabilă. O nuntă cu 380 de invitați-prezenți, într-un club select din inima orașului, unde totul a vibrat ca un singur organism gigantic, cu un vibe elastic și contagios. Rude, prieteni, prieteni ai prietenilor, toți într-un mood de festival urban, cu râsete care s-au propagat ca niște unde sonore sferice și cu un dans fără început și fără sfârșit, ca un loop perfect.Tunurile de confeti au explodat în aer ca avalanșe de petale strălucitoare plutind în derivă, iar peste ringul de dans au fost permanent ghirlande curgătoare de baloane, mișcându-se în slow-motion sub luminile difuze și creând o atmosferă surprinzător de zen în mijlocul energiei dezlănțuite. Cold Spark Machines au aruncat scântei ca niște mini-vulcani domestici, iar tot acest spectacol s-a așezat ca într-un haos organizat, glossy și perfect instagramabil.
Cocktailurile au circulat ca niște comete colorate, paharele de șampanie s-au ciocnit în ritmuri proprii, iar DJ-ii au ținut pulsul petrecerii ca o echipă de cardiologi ai bunei dispoziții. Muzica live a venit în valuri, fiecare artist cu altă textură sonoră, altă energie, altă aromă. Iar în mai multe puncte ale clubului, opt tatuatori premium, în full action mode, cu acele lor care nu au avut pauză nici măcar o secundă. Pentru că daaa… cadoul mirilor pentru invitați a fost un tatuaj la liber — un mic statement pe piele, un suvenir permanent dintr-o noapte care oricum nu se va șterge niciodată din memorie. Eu… am ratat și această ocazie. Nu pentru că aș avea ceva împotriva tatuajelor, dimpotrivă, îi admir sincer pe cei care își poartă arta pe piele ca pe un accesoriu permanent. Eu însă sunt old‑school, dar în varianta glossy, nu rigidă. Am niște principii mai vechi, din acelea numite "eleganță cuminte" – care mă fac să mă opresc mereu fix la un pas de ac. Probabil nu voi avea niciodată un tatuaj, dar asta nu m-a împiedicat să privesc fascinată fluxul continuu de oameni care ieșeau de pe scaunele tatuatorilor zâmbind, cu pielea ușor iritată și cu aerul acela de „gata, am trofeul serii”. A fost cea mai nebună nuntă ever!
Curtea interioară a servit ca un lounge sub cerul senin, cu aer curat și lumină bună, plină de oameni care au socializat într-un flux continuu, ca într-un mic ecosistem urban în care totul a vibrat. O seară înainte plouase, dar sâmbătă a fost vreme de revistă, perfectă pentru o petrecere care a început la 17 și s-a încheiat pe la 8 dimineața — moment în care nimeni nu mai știa dacă e after, pre-after sau doar o continuare firească a unei nopți care părea că nu vrea să se termine.
Totul a fost efervescent, colorat, haotic în cel mai bun sens, cu invitați purtând ținute de toate felurile, de la glam la streetwear, cu parfumuri care s-au amestecat în aer și cu oameni care s-au simțit bine fără să facă niciun efort. O nuntă care nu a semănat cu nimic din ce știam, un fel de ediție limitată de fericire colectivă, cu vibe de festival, cu energie de club, cu emoție de familie și cu un soundtrack care încă îți rămâne în minte.

joi, 20 august 2026
Dansul culorilor și cântecul luminii - Marienbad / Mariánské Lázně
În stațiunea Marienbad (Mariánské Lázně), există o fântână arteziană celebră, cunoscută ca "Fântâna care cântă"/ "Fântâna muzicală". A fost planificată în anii ’80 de arhitectul Pavel Mikšík, împreună cu arhitectul Otakar Kuča și inginerul Pavel Janeček, ca parte a reamenajării promenadei Maxim Gorki din centrul stațiunii.
Forma ei este un cerc de optsprezece metri, cu o sculptură centrală alcătuită din douăsprezece elemente de piatră, ca o floare deschisă în mijlocul bazinului. Sub fântână se află un rezervor de 25.000 de litri de apă, folosită în circuit închis, astfel încât spectacolul se repetă fără risipă. Instalația funcționează cu zece pompe care însumează aproximativ 70 kW, alimentând peste două sute cincizeci de jeturi și un sistem de lumini colorate modernizat cu LED‑uri eficiente.
Jetul central urcă până la șase metri, iar coregrafia apei este controlată digital, astfel încât în fiecare oră impară, de la șapte dimineața la zece seara, fântâna „cântă” pe muzică clasică sau modernă (exista un ORAR special pentru aceasta), într‑un spectacol care îmbină apă, lumină, culoare și sunet.
Este cea mai vizitată atracție din Marienbad, locul unde se adună mii de turiști în sezon, un punct de întâlnire, un reper, un magnet vizual. Este o fântână care nu doar aruncă apă, ci creează o atmosferă romantică, mai ales când se lasă seara, iar jocul de LED‑uri multicolore întregesc magia.

PS: Muzica programată la ora la care am filmat fântâna, este interpretată de Karel Gott.
Prima melodie este „Pentru totdeauna tânăr” (Forever Young / Být stále mlád).
A doua melodie este „Inima nu se stinge”(Srdce nehasnou), interpretată de Karel Gott și fiica lui - Charlotte Ella Gottová.

Sunt acompaniați de Orchestra de studio Polydor și Unique Quartet.
miercuri, 5 august 2026
"Fluturi" cu radacini - Miercurea fara cuvinte 32/2026

miercuri, 8 iulie 2026
Bondărel - Miercurea fara cuvinte 28/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
miercuri, 10 iunie 2026
Între flori de lămâiță - Miercurea fara cuvinte 24/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
miercuri, 27 mai 2026
Mai, plin de culoare - Miercurea fara cuvinte 22/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
miercuri, 20 mai 2026
Ochiul magic - Miercurea fara cuvinte 21/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
/ Labels:
acuarela,
apus de soare,
clubul MfC,
culoare,
cumnat,
familie,
feerie,
fotografie,
Hamburg,
happy Wordless Wednesday,
Happy WW,
membrii MFC,
mfc,
Miercurea fara cuvinte,
pictura
miercuri, 6 mai 2026
Un strop de culoare - Miercurea fara cuvinte 19/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
miercuri, 25 martie 2026
Culori de martie - Miercurea fara cuvinte 13/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
Abonați-vă la:
Postări (Atom)