Flori, cu drag

Din zori se‑aprinde dorul ce‑ți tresare,
Răsună-n piept ca un ecou de sărbătoare.
Atinge clipa, las-o blândă să te poarte,
Gândul bun să te ducă departe.

Ochii să-ți râdă, sufletul să renască,
Bucuria-n tine să se cuibărească.
Este o zi în care inima vorbește,
Tot ce e sincer crește și-nflorește.
Eu îți doresc IUBIREA ce-n fiecare zi sporește.

Simplu

 

Hoinaresc prin gânduri și te regăsesc mereu,
Acolo unde liniștea se-ntoarce-n sufletul meu.
Prin gesturi mici se adună lumina în noi...
Prin ecouri și oglinzi se naște echilibru-n cununi.
Yin și yang se-mbină în pașii noștri comuni.

Visele cresc când le atingi cu privirea,
Apropierea ta limpezește trăirea,
Lumina rămâne și-n zilele cenușii,
E uluitor cum tăcerile tale pot încălzi...
Nu cer nimic, doar să rămâi aproape,
Totul devine simplu și prețios în șoapte,
Iar timpul vibrează c-o floare la ureche,
Nu pune distanță-ntre sufletele pereche.
Eternul desenează zâmbete senine și discrete.

Două mame, două lumini - Reflexii în oglinda 48/2025

Sibiul este pentru mine nu doar un oraș frumos și plin de istorie, ci și locul în care mi-am petrecut trei decenii din viață, între copilărie și maturitate. Așa că, săptămâna trecută, Sibiul a devenit spațiul unei reîntoarceri pline de sens, unde am regăsit rădăcini, amintiri și oameni dragi.
Ocazia vizitei mi-a adus și reîntâlnirea cu Mariana, prietena mea din școala generală. Am depănat amintiri, am râs de întâmplările de altădată și ne-am povestit noutățile. Mai mult, Mariana m-a invitat la o seară de pictură organizată de asociația unde este participantă. A fost o experiență plină de culoare, un fel de răgaz pe care ni-l permitem acum, după ce ne-am crescut copiii și i-am văzut ajunși la maturitate — un timp al nostru, în care începem să ne trăim viața așa cum ne place. Dar adevărata magie s-a petrecut în seara petrecută la ea acasă.🪄Mariana trăiește alături de mama ei, o doamnă ajunsă la frumoasa vârstă de 90 de ani, iar eu am venit împreună cu mama mea. Două mame, două vieți lungi și pline, două lumini care încă ard puternic. 

Nu sunt speciale doar pentru că sunt mamele noastre, ci pentru că au reușit să se mențină atât de bine la vârsta lor. Mama mea se gospodărește singură, își face curat, spală, gătește, merge la cumpărături – tot ce presupune să-ți duci viața independent. Mama Marianei, la rândul ei, mai iese la cumpărături, se ocupă de câte ceva prin casă, iar Mariana veghează cu grijă asupra ei. 💕
Ambele sunt lucide, pline de umor, cu mici pasiuni care le colorează zilele, fie că e vorba de seriale, muzică sau lectură. Și mai presus de toate, au păstrat acea lumină interioară care vine din dragoste – dragostea pentru viață, pentru familie, pentru frumos.
Lumina și dragostea sunt cele două forțe care le însoțesc și le definesc. Lumina – ca simbol al clarității, al seninătății, al bucuriei de a trăi. Dragostea – ca energie care le hrănește sufletul și le dă putere să meargă mai departe. Împreună, aceste două daruri transformă fiecare zi într-o sărbătoare discretă, dar plină de sens.
Privindu-le, am înțeles că adevărata artă nu se află doar pe pânzele pictorilor sau în sălile luminate de lumânări. Ea se află în felul în care două mame, la 83 și 90 de ani, reușesc să trăiască cu demnitate, să păstreze umorul și să răspândească lumină și dragoste în jurul lor.
Doamne, dă-le sănătate în continuare! 💗 Pentru că lumea are nevoie de astfel de lumini vii, care ne amintesc că dragostea și lumina nu se sting niciodată. 💏💓✨🌟🕯️

♦ Prezint aici câteva colaje cu fotografii sclipitoare, pline de reflexii. Unele au fost surprinse pe drumul de la Atelier 17 spre centrul orașului, altele chiar acasă la Mariana. Fotografiile cu frumoasele obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă le-am făcut pentru a vă arăta pasiunea ei. Este vorba de un fel de bricolaj – mici bijuterii delicate, care pot fi oferite cadou. Mariana creează pentru toate ocaziile, nu doar pentru Craciun — pentru Paște, pentru 1 Martie, pentru zile de naștere sau ori de câte ori apare dorința de a dărui. Lucrările ei pot fi comandate oricând și aduc bucurie prin originalitatea și frumusețea lor. Dacă v-am trezit dorința de a le avea, cereți-mi numărul ei de telefon. Mariana vi le va trimite prin poștă, cu grijă și siguranță, ca niște mici daruri de lumină menite să ajungă la sufletul celui care le primește.
♦ Am alăturat fotografia cu controversatele inimioare – instalațiile luminoase montate pe stâlpii din zona centrală a orașului – doar pentru că mi s-a părut potrivită în asociere cu mamicile noastre. Totuși, îi înțeleg perfect pe cei care văd în aceste decorațiuni o ruptură față de estetica clasică a sărbătorilor, inimioarele nefiind simboluri tradiționale de Crăciun. Mai mult, am aflat că investiția este considerabilă, costul unei singure instalații fiind estimat la aproximativ 577 de euro. Poate că ar fi fost mai inspirate ornamente cu îngerași, crenguțe de brad, fulgi de nea sau stelute, care să păstreze farmecul tradițional al iernii. Voi ce părere aveți?😃Vă provoc la reflecții ... și reflexii!
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Omul cu Balonul - Clubul cinefililor

Nu am mai scris de mult o recenzie despre un film sau un serial. Mă întreb de ce… 

🎦Cândva, rubrica „Clubul cinefililor” aduna bloggeri pasionați într-un dialog bilunar plin de entuziasm. Descopeream titluri noi, aflam noutăți din lumea cinematografiei, schimbam impresii. Era o perioadă vie, cu energie și curiozitate.
Pe de altă parte, deși aproape în fiecare zi urmăresc un film sau un serial, rar mai găsesc ceva care să mă inspire cu adevărat. Poate pentru că multe producții urmează aceleași tipare, iar emoția autentică se lasă tot mai greu descoperită.
În această seară, am butonat telecomanda fără țintă, urcând și coborând prin grila de programe. Nimic nu părea să mă atragă… până când am dat peste un titlu neașteptat: De Ballonvaarder. Este un film neerlandez, distribuit în limba germană sub numele "Der Ballonfahrer"... Titlul m-a amuzat imediat — în mintea mea, l-am tradus spontan: „șoferul de balon” ☺☺☺.
Mi-am zis, hai să-i dau o șansă. Nu aveam mari așteptări, dar curiozitatea a fost mai puternică.
Și totuși… uneori, un film vine pe neașteptate și îți atinge sufletul într-un mod greu de explicat. "Omul cu Balonul" este exact acel gen de poveste — simplă, dar profundă, cu personaje care nu joacă roluri, ci trăiesc.
Filmul este disponibil pe Disney+, ca parte din colecția Star Original. Dacă ai un abonament activ în România, merită verificat dacă apare în catalogul local. În caz contrar, unele titluri din regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția) pot fi accesibile cu setările de limbă potrivite.
🎈 "Omul cu Balonul" este ca o gură de aer proaspăt într-o zi de vară — o dramă cu accente comice care te poartă într-o călătorie emoțională neașteptată. Totul începe cu o aterizare forțată pe un ... coteț de găini. Gaby, o femeie care își asumă singură rolul de părinte, trăiește modest cu fiul și mama sa bolnavă, vede cum viața ei se răstoarnă — la propriu și la figurat — când un pilot de balon arogant, Arnaud, aterizează literalmente în mijlocul existenței ei. Balonul devine simbolul unei libertăți pe care niciunul nu credea că o mai poate atinge.💓
Pe parcursul verii, între Gaby și Arnaud se înfiripă o legătură fragilă, în timp ce fiecare poartă propriile secrete și răni nespuse. Filmul explorează cu delicatețe teme precum iubirea, pierderea și curajul de a te deschide din nou către ceilalți. Este o poveste despre cum, uneori, cele mai mari schimbări vin din cele mai neașteptate coliziuni.
E genul de film care te face să zâmbești, să lăcrimezi și să speri. Dacă ai un suflet romantic și iubești poveștile cu personaje autentice și peisaje rurale fermecătoare, "Omul cu Balonul" e ca un balon care te ridică deasupra grijilor...
PS: Imaginea e preluată din galeria oficială Filmstarts.de

Citate suplimentare despre câini și loialitate

🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶🐾🐶

♦ „Câinii vorbesc, dar doar celor care știu să asculte.” — Orhan Pamuk (scriitor turc, laureat Nobel)
♦ „Un câine este cel mai bun prieten pe care îl poți cumpăra cu bani.” — Friedrich Nietzsche
♦ „Câinii nu ne critică, nu ne judecă, ci ne iubesc necondiționat.” — Caroline Knapp
♦ „Câinii sunt exemple vii de loialitate, curaj și dragoste pură.” — Milan Kundera
♦ „Câinii sunt nu doar animale de companie, ci suflete care ne însoțesc în tăcere.” — Dean Koontz
♦ „Câinii sunt îngeri care vin pe pământ fără aripi.” — Anonim
♦ „Loialitatea unui câine este mai profundă decât orice cuvânt rostit de om.” — Anonim

♦ Pentru rubrica "Citate favorite" - tabel de înscriere la SUZANA

Despre căței

🐾 „Un câine îți va umple inima fără să ceară nimic în schimb.” – John Grogan
🐶 „Câinii sunt minuni cu lăbuțe.” – autor necunoscut
🐾 „Un câine e singurul de pe lume care te iubește mai mult decât se iubește pe el însuși.” – Josh Billings
🐶 „Câinii nu sunt întreaga noastră viață, dar fac viața noastră întreagă.” – Roger Caras
🐾 „Nu există psihiatru mai bun pe lume decât un cățel care te linge pe față.” – Edward Abbey
🐶 „Dacă nu există câini în Rai, atunci când voi muri vreau să merg acolo unde s-au dus ei.” – Will Rogers
🐾 „Cu banii poți cumpăra un câine minunat, dar numai cu dragostea îl poți face să dea din coadă.” – Kinky Friedman

înscriu postare la "Citate favorite", tabel Suzana.

Sânzienele – Dansul Zânelor în Lumina Solstițiului

În noaptea de Sânziene, pământul respiră altfel.
Sub cerul deschis, stelele nu mai sunt doar lumină — sunt ochi care veghează.
Aerul se sfințește cu parfumuri de flori galbene, iar iarba tremură sub pașii nevăzuți ai celor ce vin din văzduh.
Zânele nu se arată. Ele se simt.
În foșnetul frunzelor, în liniștea care nu e liniște, în visul care nu e somn.
Vin cu părul despletit, cu cununi de sânziene și cu pași care nu lasă urme.
Vin să binecuvânteze, să vindece, să vegheze.
Cine pășește desculț prin rouă în această noapte pășește în altă lume.
Cine iubește curat, fără teamă, va fi atins de har.
Cine visează sub cerul liber, va auzi numele său rostit de stele.
Sânzienele nu sunt poveste.
Sunt... ceea ce a fost înainte de cuvinte.
Sunt ce va fi, după ce tăcerea va înflori din nou.
Sunt amintirea că a fost odată o lume, în care femeia era lumină, iar natura — altar.
O lume în care zânele nu trăiau în basme, ci în poieni, în izvoare, în cântecul păsărilor.
Și dacă taci, dacă asculți cu adevărat,
le vei simți.
Dansând.
Râzând.
Șoptind numele tău.

---

Tot pe 24 iunie, se celebrează Ziua Universală a Iei. Ia este mai mult decât o haină – este povestea cusută a neamului românes, o rugăciune în fir și ac, o amintire a zânelor care odinioară umblau printre oameni.

---

Stiati ca exista o International Fairy Day? Este o zi dedicată celebrării lumii magice a zânelor și a altor creaturi mitice si se serbeaza anual pe 24 iunie. Este o ocazie pentru a onora imaginația, fantezia și poveștile care au captivat generații întregi de copii și adulți.
Scopul este de a încuraja creativitatea și de a păstra vie magia poveștilor cu zâne, spiriduși, elfi și alte ființe fantastice.
Este o zi în care ne putem reconecta cu copilăria, cu natura și cu ideea că „totul este posibil”.
Zânele sunt adesea văzute ca păzitoare ale naturii, simboluri ale bucuriei, tinereții și speranței
Deși nu se cunoaște exact cine a inițiat această zi, se crede că a fost popularizată de Jessica Galbreth, o artistă cunoscută pentru lucrările sale cu îngeri și zâne.
Zânele apar în mitologii din întreaga lume – de la Tylwyth Teg în Țara Galilor, la banshee în Irlanda, la Sânzienele românilor si până la spiritele naturii din credințele și mitologiile popoarelor indigene amazoniene.

6.06 – O zi care se oglindește în timp

Există date care trec neobservate, ca niște pași ușori pe nisipul timpului. Și există zile care par să aibă o inimă a lor, care pulsează în ritmul unei memorii colective sau al unei chemări interioare. 6 iunie – sau 6.06 – este una dintre ele. O zi care pare să respire altfel, să bată în alt ritm. O zi în care timpul se oglindește în sine și ne privește înapoi.
Privind cifra, 6.06 este o oglindă. O simetrie care nu e întâmplătoare. În numerologie, cifra 6 este legată de armonie, iubire, echilibru și protecție. Repetată, ea devine un ecou – o chemare spre întoarcerea la sine, spre liniștea care nu se găsește decât în mijlocul furtunii. Este o zi în care cifrele se aliniază cu o eleganță tăcută, ca și cum universul ar vrea să ne spună ceva, dar doar în șoapte.
În unele culturi, repetiția cifrelor este considerată un semn – o sincronicitate. 6.06 nu este doar o dată, ci o poartă simbolică. Unii o văd ca pe o zi în care vălul dintre lumi se subțiază, în care gândurile devin mai limpezi, iar alegerile – mai grele, dar mai adevărate. Este o zi în care trecutul și viitorul par să se atingă pentru o clipă, ca două valuri care se întâlnesc în larg. O zi în care poți simți că ceea ce ai visat demult poate prinde contur, dacă îndrăznești să-l urmezi.
În era digitală, ora 06:06 este considerată o „mirror hour” – un ceas care nu doar arată timpul, ci îl simte. Este asociată cu mesaje angelice, cu îndemnuri subtile: „Ai încredere. Ești ghidat. E timpul să-ți echilibrezi viața.” Este ora în care, poate fără să știi de ce, te trezești devreme și simți că ceva s-a schimbat. O liniște diferită. O promisiune nerostită.
Pentru unii, 6 iunie este o zi de comemorare. Pentru alții, o zi de început. Este o zi care a purtat greutatea istoriei, dar și speranța renașterii. O zi în care lumea s-a schimbat, dar și o zi în care, în fiecare an, cineva se îndrăgostește, cineva începe un nou drum, cineva își regăsește curajul.
Privind către 6 iunie, descoperim o zi care nu se lasă prinsă ușor în tipare. Puține creații artistice îndrăznesc să se lege de o dată anume, dar 6.06 pare să fi fost aleasă cu intenție, cu greutate, cu ecou.
În 1956, filmul „D-Day the Sixth of June” aduce în prim-plan nu doar debarcarea din Normandia, ci și fragilitatea iubirii în mijlocul războiului. Inspirat de romanul lui Lionel Shapiro, filmul nu glorifică doar curajul, ci și inimile care bat sub platoșa uniformelor. 6 iunie 1944 devine astfel o zi în care istoria și dragostea au pășit împreună pe același țărm.
Dar nu toate privirile asupra acestei date sunt luminoase.
Într-un contrast aproape ritualic, „The Omen” (2006) a fost lansat pe 06.06.06 — o alegere care nu evocă istorie, ci neliniște. Aici, 666 nu este o dată, ci un simbol. O invocație. O prezență. Dacă 6.06 este o zi care privește înapoi cu ochi omenești, 666 este o umbră care nu clipește. Ele nu sunt surori. Sunt opuse. Una este reală, cealaltă mitică. Una este o oglindă, cealaltă — o mască.
6.06 nu este 666. Nu este o chemare, ci o amintire. Nu este o profeție, ci o oglindă.
Muzica zilei de 6 iunie pare să se așeze undeva între întuneric, coincidență și ecou — o zonă în care sunetul devine memorie.
Piesa „Sixth of June” de It Dies Today poartă în titlu o greutate emoțională greu de ignorat. Versurile sunt criptice, dar simți că vorbesc despre o zi care a schimbat totul. Nu o zi malefică, ci una care doare. O zi care a lăsat urme adânci, nevăzute, dar simțite.
„June 44” de Marduk este un omagiu sumbru adus unei luni în care lumea s-a clătinat sub pașii grei ai istoriei. Atmosfera e densă, apăsătoare, de parcă fiecare notă ar fi o amintire din tranșee. Aici, muzica nu doar evocă — devine martor tăcut al unei epoci în flăcări.
Și totuși, pe 6 iunie 1980, lumea dansa. „Funkytown” de Lipps Inc. era pe primul loc în SUA, iar în UK, „Crying” de Don McLean. Două melodii fără legătură tematică cu data, dar care, prin simpla lor prezență în acea zi, devin parte din poveste. O antiteză sonoră: între dans și lacrimi, între superficial și profund, între uitare și amintire.
... Poate că nu alegem noi zilele care contează. Poate că ele ne aleg pe noi.
6 iunie este o zi care nu se lasă uitată. O zi care te privește înapoi — nu cu groază, ci cu tăcere.
Și poate, dacă o asculți cu adevărat, îți va spune ceva ce ai nevoie să auzi.

O zi de răsfăț absolut la Bad Erding – Cadoul perfect de Ziua Mamei

Există daruri care nu se împachetează în hârtie colorată, ci în emoții, zâmbete și clipe de neuitat. De Ziua Mamei, fetele mele mi-au oferit o zi întreagă de răsfăț desăvârșit în cel mai mare centru spa & wellness din lume – Bad Erding. 💗
A fost o zi în care timpul s-a oprit în loc, iar sufletul a plutit lin printre ape termale, arome exotice și o liniște care îți mângâie inima. De cum am pășit în acest colț de paradis, am știut că urmează ceva cu totul special. Bad Erding nu e doar un loc – e o magie care se trăiește cu fiecare simț. Deși acasă am propria mea sală de saună, nimic nu se compară cu acest univers spa – un tărâm al simțurilor, unde fiecare colț șoptește promisiuni de relaxare, iar fiecare clipă devine o amintire prețioasă.
În inima acestui sanctuar al relaxării, ne-au întâmpinat săli impresionante, cu șezlonguri moi, paturi cu baldachin și plante exotice care păreau desprinse dintr-o grădină tropicală. Ne-am ales cu grijă „cuibul” nostru – un colț liniștit, perfect pentru a ne lăsa gențile și grijile deoparte. Piscinele cu temperaturi și săruri variate ne-au învăluit trupurile într-un dans lichid al vindecării. Jeturile de apă ne-au masat fiecare fibră – de la tălpi până la creștet – ca și cum natura însăși ne-ar fi atins cu mâini nevăzute.
Am explorat saunele cu atmosfere contrastante – de la uscăciunea fierbinte a celor nordice, până la aburii densi ai celor tropicale. Iar experiențele de Saunaaufguss ne-au purtat în lumi îndepărtate, printr-un spectacol al simțurilor. (Pentru cei care nu cunosc acest ritual, Aufguss este o tradiție specifică saunelor din cultura germană, austriacă și nordică. În timpul acestuia, un maestru al saunei – Saunameister – toarnă apă amestecată cu uleiuri esențiale peste pietrele încinse, generând un val intens de aburi și căldură. Apoi, cu mișcări ample ale prosopului sau evantaiului, distribuie uniform aerul fierbinte și aromele în întreaga încăpere. Este o experiență multisenzorială, adesea însoțită de muzică, lumină ambientală și chiar povești sau teme inspirate). Arome de lemongrass și eucalipt, portocală cu scorțișoară, fructul pasiunii sau ciocolată caldă cu mentă ne-au învăluit simțurile, în timp ce maestrul dansa cu prosopul în aerul fierbinte – un adevărat alchimist al relaxării.
În Oaza Vital, pielea noastră a fost mângâiată de unt de shea și ulei de cocos, într-un adevărat răsfăț tropical. Ne-am lăsat trupurile să absoarbă toată bunătatea naturii, ca și cum fiecare por ar fi sorbit lumină și liniște.
Apoi, am pășit într-un spațiu al tăcerii profunde, unde am participat la o sesiune de meditație cu boluri tibetane (Klangschale), învăluite în aroma delicată a florilor de cireș. A fost o călătorie interioară, ghidată de sunet, spre un echilibru subtil și profund. Totul a început cu vibrațiile calde ale unui fluier de bambus tibetan, ale cărui note blânde păreau să respire odată cu mine, aducându-mi mintea înapoi în prezent. Apoi, un Disch – gong tibetan – a umplut spațiul cu un ecou grav, ca o chemare din adâncurile ființei. Fiecare bătaie vibra prin aer și prin corp, dizolvând tensiuni ascunse și deschizând un spațiu de liniște pură.
În final, Klangschale – bolurile tibetane – au început să cânte, una câte una, cu sunete cristaline care se împleteau într-o armonie subtilă. Fiecare ton părea să atingă o coardă invizibilă din sufletul meu, aducând o stare de pace profundă și reconectare. A fost mai mult decât o sesiune de relaxare – a fost o reamintire a cât de vindecător poate fi sunetul atunci când este ascultat cu inima.
Într-o altă saună, am fost purtate de parfumul visător al unei sesiuni La Dolce Vita – o explozie de citrice dulci și vanilie, care ne-a făcut să visăm cu ochii deschiși la vacanțe în Italia, la soare blând și străzi pietruite scăldate în lumină.
Ne-am îmbăiat în apă de trandafiri, am primit un masaj ayurvedic numit „Armonia Vieții”, care ne-a echilibrat energiile și ne-a adus o liniște profundă. Am făcut peeling corporal și facial, urmate de o mască hidratantă cu colagen, iar picioarele noastre au fost răsfățate cu „șosete magice” umplute cu soluții bio miraculoase.

Chiar de la începutul zilei, am avut parte de un moment care ne-a stârnit hohote de râs. Ne-am întâlnit ieșind din cabinele de schimb, în halate și șlapi, și am izbucnit în râs când am realizat că eram ca într-un joc de culori inversate: eu purtam un halat în nuanța spumei de zmeură și aveam pedichiura gri-sidefiu, Raluca avea manichiura spumă de zmeură și halat alb, iar Adela – halat gri-argintiu și pedichiură alb-sidefie. Ne-am propus imediat să facem o fotografie, pentru că era prea amuzantă potrivirea! Din păcate, realizarea de fotografii în incinta spa-ului este strict interzisă, așa că am amânat... și, cândva, planul nostru colorat s-a destrămat.
Eu, care aveam un lac de unghii obișnuit, am descoperit după „șosetele magice” – adică tratamentul de peeling pentru picioare – că lacul meu s-a dus complet! Unghiile mele au redevenit... natur ☺. Iar Raluca, într-un moment de neatenție, s-a ridicat de pe șezlong și s-a împiedicat de piciorul șezlongului meu, lovindu-se destul de serios la degetul mare. A venit imediat asistenta sanitară, i-a dezinfectat rana și i-a aplicat un leucoplast aqua rezistent. După câteva minute, durerea s-a estompat și ziua a continuat „normal” – dar momentul fotografiei noastre simpatice... a trecut. Nu mai avea rost. ☺
La prânz, ne-am așezat la o masă ușoară și elegantă: o salată de crudități cu legume, fructe și creveți, perfectă pentru a ne hrăni trupul cu prospețime. Iar momentul de grație? Un pahar de șampanie savurat în Champagnerpool, plutind în bule de fericire.
Seara, cu sufletele și trupurile răsfățate la maximum, ne-am întors acasă entuziasmate, dar complet epuizate – un paradox frumos, pentru că atunci când te relaxezi la nivel absolut, corpul tău simte nevoia să se predea odihnei totale. Am dormit ca pe un pat de nori, în al nouălea cer al recunoștinței și iubirii.
Această zi nu a fost doar o escapadă la spa. A fost o declarație de dragoste din partea fiicelor mele. A fost o poezie trăită, o îmbrățișare prelungită, o amintire care va rămâne veșnic în inima mea. 💖   

🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖

Leo si noile lui jucarii

🐶❤️ Cățeii răsfățați au un mod special de a aduce bucurie și confort în viețile noastre. Atunci când devin surogat pentru un copil, acești prieteni blănoși își asumă un rol important, oferind iubire necondiționată și companie constantă. 

Leo a apărut în viața noastră mult după ce copiii au părăsit "cuibul părintesc". El a umplut golul lăsat de plecarea lor, aducând o nouă sursă de bucurie și afecțiune. Leo ne întâmpină cu entuziasm la ușă, ne înveselește zilele cu jocurile lui și ne aduce zâmbete în fiecare zi. El este mereu gata să se joace și să ne ofere afecțiune. Leo a învățat să fie răbdător și să ne ofere sprijin emoțional, contribuind la crearea unui mediu plin de iubire și siguranță.

În schimb, Leo se bucură de o viață plină de confort și fericire. Este răsfățat cu jucării, tratamente delicioase și plimbări lungi în parc. Relația dintre noi și Leo a devenit profundă și reciprocă, bazată pe încredere și afecțiune. Eu și soțul meu ne-am obișnuit să îi cumpărăm jucării. Când am realizat că are o colecție care nu mai încape în cutia mare din spatele canapelei din sufragerie, ne-am spus că nu mai cumpărăm nimic! Dar... de fapt, nu ne putem abține... am constatat că bucuria noastră de a-i oferi o jucărie nouă este mai mare decât a lui Leo. ☺☺☺
Leo ne-a învățat că bucuria de a oferi este la fel de mare ca bucuria de a primi. Relația noastră cu el este un exemplu perfect de iubire necondiționată și reciprocă, care ne îmbogățește viețile în fiecare zi. Leo nu este doar un cățel răsfățat, ci un membru esențial al familiei noastre. 🐶❤️

Curtea noastră... și a lor

Uneori ne întrebăm dacă păsările cerului stau la noi în grădină sau dacă noi ne-am construit casa și curtea pe teritoriul lor.?! ☺ Este fascinant să observăm cum aceste mici creaturi își fac cuiburile și își găsesc hrana în grădina noastră, transformând-o într-un adevărat sanctuar al naturii. 

Pentru perioada rece - din octombrie si pâna la sfarsitul lunii aprilie, ne asiguram că păsările găsesc mereu hrană proaspătă și uscată. Am instalat farfurioare din plasă specială, care protejează mâncarea de ploaie și ninsoare, iar  în copaci și la sol, am montat diverse tipuri de cantine pe care le umplem regulat cu semințe. E curtea plina cu vrabiute, florinți, pitigoi, cinteze, scatii, sticleți, macalandrii, mierle, porumbei, cotofene...Porumbeii și păsările mari se bucură de grâu, porumb și semințe de floarea-soarelui, în timp ce mierlele sunt răsfățate cu stafide și, săptămânal, cu câte un măr tăiat pe jumătate, pe care îl ciugulesc cu plăcere, lăsând doar coaja, ca o jumătate de ou spart. 

 Pentru toate păsările cerului, atârnăm în copaci sfere cu vitamine și grăsime, oferindu-le un plus de energie în zilele reci de iarnă. 

Acum, în prag de primăvară, când începe perioada de împerechere, am montat căsuțe speciale pentru diverse tipuri de păsări, cum ar fi pițigoii (pițigoiul mare (Parus major) și pițigoiul albastru (Cyanistes caeruleus) )și măcănarul. Ne bucurăm să vedem cum păsările explorează aceste noi adăposturi, pregătindu-se pentru sezonul de cuibărit. 

De asemenea, ne încântă să le vedem cum beau apă din iaz sau cum mierlele se scaldă cu atâta plăcere. 

Desigur, există și pagube pentru noi, dar ne amuzăm și găsim soluții pentru a le rectifica. De exemplu, acum câțiva ani, am avut o egreta care venea mereu la ceasul răsăritului în curte și servea tacticoasă micul dejun, prinzând cei mai grăsuți pești aurii din iaz. Nu făcea abuz, doar unul pe zi! ☺ Însa... un pește de acea mărime costa la Dehner circa 50 de euro. Așa că am conceput un schelet de sârmă forjată exact la conturul iazului și am aplicat o plasă fină deasupra. Seara puneam grilajul și astfel am dezvățat egreta gurmandă să mai vină la noi. ☺

Fiecare zi petrecută în grădină, alături de "păsările noastre", este o oportunitate de a aprecia frumusețea și delicatețea vieții sălbatice. Îngrijirea păsărilor din curtea noastră nu este doar o responsabilitate, ci și o sursă de bucurie. Observarea acestor mici creaturi cum se hrănesc și își fac cuiburile ne aduce o satisfacție imensă și ne conectează mai profund cu natura. 

de Dragobete

Dragoste pură și sinceră,

Răsărit de speranță în inimă, 

Amiciție și bucurie împărtășită, 

Generozitate fără margini, 

Omenie și respect reciproc, 

Binecuvântare în fiecare zi, 

Energie pozitivă și entuziasm, 

Tandrețe și afecțiune, 

Empatie și înțelegere.

Asta vă doresc eu cu mult drag, de DRAGOBETE!

Și vă mai doresc să aveți  parte de noroc, fericire, sănatate, recunoștință, entuziasm, încredere, calm și generozitate, cu carul!

Happy Valentine's Day 💌

 

... si un Haiku pentru toata LUMEA: 

 Inimile bat, 

Dragostea ne unește, 

Valentine's Day.

Mi-e dor...

Sentimentul de dor este ca un ecou nesfârșit care răsună prin sălile vaste ale conștiinței noastre. Este melodia tăcută a absenței care ne amintește de tot ceea ce a fost și de ceea ce ar fi putut fi. Acest sentiment este adânc înrădăcinat în experiența umană, de parcă ar fi încorporat în temeliile existenței noastre. Dorul nu este doar lipsa unei persoane sau a unui loc, ci și dorința de ceva mai înalt, ceva necunoscut. Este căutarea nesfârșită a ceea ce ne completează. S-ar putea spune că dorul este forța care ne împinge înainte, care ne face să căutăm ceea ce se află dincolo de orizont. În această stare de lipsă se dezvăluie natura spiritului uman. Suntem ființe ale aspirației și dorinței, mereu în căutarea a ceea ce ne lipsește.
Acest sentiment poate fi dulce-amărui, un amestec de bucurie și durere. Este ca o oglindă care ne arată adâncurile propriei noastre inimi. Dar în acest dor se află și o frumusețe incredibilă. Ne arată că suntem capabili de a simți profund, că putem tânji după ceva mai mare decât noi înșine. Ne amintește că suntem vii, că putem visa și spera.
În dor găsim motivația de a merge mai departe, de a explora noi căi și de a descoperi noi orizonturi. Poate că dorul este, în cele din urmă, o invitație de a ne înțelege mai bine pe noi înșine. Ne îndeamnă să privim mai profund în interiorul nostru și să descoperim secretele propriei noastre inimi. Și în acest proces de autocunoaștere, găsim poate răspunsurile la întrebările care ne chinuie cel mai mult. Dorul este o sabie cu două tăișuri – poate fi dureros, dar poate și să ne îmbogățească viața, determinându-ne să căutăm ceea ce este cu adevărat important. În el găsim atât umbrele, cât și lumina care ne ajută să recunoaștem sensul adevărat al existenței noastre.
Mie, de foarte multe ori mi se face dor de bunici (bunici care traiesc de muuulti ani printre stele)... Mi-e dor de vremurile când, copil fiind, nu eram foarte conștientă de iubirea cu care mă învăluiau. Mi-e dor de vocile bunicilor, de povețele lor, de dezmierdările lor... Mi-e dor de sentimentul acela care mă asigura că, orice mi s-ar întâmpla, unul din bunici mă va ajuta să ies din impas, fără să cer... Asa, pur si simplu! Adevărul este că am fost cu adevărat răsfățată! Fiind singura nepoată, iar fratele meu singurul nepot, am avut parte de toată atenția și iubirea bunicilor noștri (părinții noștri, fiind singuri la părinți, s-a creat un mediu fără concurență - am fost iubiți și apreciați din plin). Dar... de cele mai multe ori, dorul de bunici se transformă într-o teamă copleșitoare... Încă îi am pe părinți, dar gândul că și timpul lor este limitat mă înspăimântă. Această teamă mă macină zilnic, pentru că suntem atât de departe și nu pot să-i ajut așa cum mi-aș dori. Viața mea de aici mă ține legată de casă, de familie și de serviciu, cu responsabilități care nu pot fi ignorate. Totuși, inima mea tânjește să fiu alături de mama, să o ajut la cumpărături, să merg cu ea la plimbare, să o însoțesc la un control medical... Durerea de a nu putea face aceste lucruri mărunte, este foarte puternica, mai ales ca nu știu cum să împac toate aceste dorințe și obligații. Mă simt prinsă între două lumi, fiecare cerându-mi o parte din suflet.
Probabil ca dorul este o parte esențială a existenței noastre. Ne amintește de legăturile profunde pe care le avem cu cei dragi și de importanța momentelor petrecute împreună. Deși dureros, dorul ne învață să prețuim fiecare clipă și să căutăm mereu să fim aproape de cei pe care îi iubim, chiar și atunci când distanța ne desparte. În această căutare, găsim sensul adevărat al vieții și al iubirii.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Am preluat aceasta tema de la Tudor, am acceptat provocarea și o transmit mai departe la Diana, Suzana, Poatecuta si Vero. M-am abținut sa mentionez mai multe nume, pentru ca sunt sigura, cele care vor dori sa răspundă provocarii, o vor transmite si altor prieteni din blog-roll.

Unsprezece-a unsprezecea

 

Leo s-a nascut pe data de 11 noiembrie 2016 si a venit in familia noastra pe 6 ianuarie 2017. 🐾🍀De atunci a devenit copilul nostru. E foarte blănos, e patruped dar... categoric e copilul nostru! 

Astazi Leo a împlinit 8 ani 🫶🏻🤗💖 

Eu am lucrat toata ziua, nu am serbat decat seara, noi trei 😉💝 

Am ciocnit cate o ceașcă cu ceai si am servit câte o bomboană de ciocolata umpluta cu lichior de cirese iar Leo a primit un cârnăcior, mângâieri, pupici si toată atenția noastra! 

La multi ani, puiuț! 💓

 

Balanța cu flori - Miercurea fără cuvinte S43