Ieri a fost aniversarea zilei de nastere a Friedei si de aceea m-am gândit ca astazi, la Friendship Friday sa readuc în primplan câteva videoclipuri cu ABBA.
Toata lumea asteapta cu nerabdare sa fie lansat discul Abba-Comeback, promis sa apara la sfârsitul anului. Se stie ca cei patru ABBA înregistreaza în studio noi si vechi melodii, si primele fotografii au aparut deja pe Instagram si FB. Au chiar fost facute cunoscut si titlurile a doua noi melodii: I Still Have Faith In You & Don't Shut Me Down. ♥
Eu sunt mare fan al formatiei si sunt extrem de curioasa ce surprize au pregatit pentru turneul holograma "Abbatare", care va debuta la începutul anului 2019?!?
În fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
vineri, 16 noiembrie 2018
joi, 15 noiembrie 2018
Jurnalul unei povesti neterminate…
Exercitiu de imaginatie literara: Jocul cuvintelor (196) cu duzina de cuvinte: fanfaron, camasa, zorzon, cartonas, cutremur, stiinta, baterii, bombeu, palarie, pana, buzunar, nasture. Tema: Jurnalul unei povesti neterminate…
Joi, ora 10am
Nu am mai scris de mult în jurnal, pentru ca în viata mea nu a fost nimic deosebit. Însa evenimentele din ultimele zile de la serviciu - legate de fostul nostru coleg Colin, trebuie neaparat consemnate.
Ca era un farfaron, stia toata lumea. Se amesteca în orice discutie si dadea mereu sfaturi, fara sa fie rugat. Pâna si numele lui era ciudat: Colin Piperi…
Sunt sigura ca era constient ca nu este simpatizat si poate de aceea avea o placere deosebita sa ne calce pe toti pe bombeu.
Obisnuia sa-si dea parul cu gel si purta zilnic o camasa alba, careia îi lasa deschis primul nasture la gât. Avea mereu un pix mare argintiu înfipt în buzunar si acesta nu era singurul zorzon pe care-l afisa cu fala. La cureaua de la blugi, lasa sa atârne mereu la vedere un brelog cu logo-ul BMW si pe muchia gulerului avea o insigna a unei asociatii pentru muzica si arta (noi – colegii, nu ni-l putem imagina pe Colin cântând la vreun instrument).
Luni dimineata, fara stiinta conducerii, s-a autonumit “sef de compartiment”. A scris titulatura pe un cartonas pe care l-a lipit pe usa de sticla a biroului si ne-a comunicat folosind un ton autoritar, ca de azi înainte vrea sa fie informat în legatura cu orice proiect pe care îl avem în lucru. În prima clipa am crezut ca este o gluma, am observant însa ca vorbeste serios. Ceva pe fata lui se schimbase… nu mai era doar atitudinea aceea de sarcasm cu care eram toti obisnuiti, era altceva… Daca ma gândesc acum - dupa ce am aflat tot ce s-a petrecut, parca atunci, ochii îi licareau a nebunie! Sa revin însa la fapte: toata lumea l-a ignorat pe moment si in dupa-amiaza aceleiasi zile a fost convocat în biroul Personal. Ulterior am aflat ca i-a fost înmânata înstiintarea de concediere. Sub privirile noastre stupefiate, Colin si-a luat haina si geanta “Diplomat” si a plecat nervos, fara sa ne adreseze vreun cuvânt.
Marti dimineata, am aflat ca aseara, seful biroului Personal a fost calcat de o masina, pe trecerea de pietoni din fata firmei. Vestea a venit ca un cutremur. Nu exista martori si în afara de victima, pe sosea a ramas doar o palarie straina. Politia face cercetari si suspectul principal este Colin, care a disparut fara urma de la domiciliu.
La perchezitia biroului, s-a descoperit ca unul din sertarele mesei lui de lucru este plin cu baterii… ca este sau nu relevant, nu stie înca nimeni. Oricum, ne simtim toti ca într-un film politist. Pe urmele conspiratiei…
Astazi am fost rugati sa dam scurte declaratii si în câteva cuvinte sa-l caracterizam pe colegul Piperi Colin.
Am privit coala alba si am încercat sa-mi adun gândurile. Si dintr-o data mi-a fost clar! Inseşi literele din numele suspectului poarta un semnal de alarma: piPERI COLin! Era oare numele lui adevarat?!
Joi, ora 10am
Nu am mai scris de mult în jurnal, pentru ca în viata mea nu a fost nimic deosebit. Însa evenimentele din ultimele zile de la serviciu - legate de fostul nostru coleg Colin, trebuie neaparat consemnate.Ca era un farfaron, stia toata lumea. Se amesteca în orice discutie si dadea mereu sfaturi, fara sa fie rugat. Pâna si numele lui era ciudat: Colin Piperi…
Sunt sigura ca era constient ca nu este simpatizat si poate de aceea avea o placere deosebita sa ne calce pe toti pe bombeu.
Obisnuia sa-si dea parul cu gel si purta zilnic o camasa alba, careia îi lasa deschis primul nasture la gât. Avea mereu un pix mare argintiu înfipt în buzunar si acesta nu era singurul zorzon pe care-l afisa cu fala. La cureaua de la blugi, lasa sa atârne mereu la vedere un brelog cu logo-ul BMW si pe muchia gulerului avea o insigna a unei asociatii pentru muzica si arta (noi – colegii, nu ni-l putem imagina pe Colin cântând la vreun instrument).
Luni dimineata, fara stiinta conducerii, s-a autonumit “sef de compartiment”. A scris titulatura pe un cartonas pe care l-a lipit pe usa de sticla a biroului si ne-a comunicat folosind un ton autoritar, ca de azi înainte vrea sa fie informat în legatura cu orice proiect pe care îl avem în lucru. În prima clipa am crezut ca este o gluma, am observant însa ca vorbeste serios. Ceva pe fata lui se schimbase… nu mai era doar atitudinea aceea de sarcasm cu care eram toti obisnuiti, era altceva… Daca ma gândesc acum - dupa ce am aflat tot ce s-a petrecut, parca atunci, ochii îi licareau a nebunie! Sa revin însa la fapte: toata lumea l-a ignorat pe moment si in dupa-amiaza aceleiasi zile a fost convocat în biroul Personal. Ulterior am aflat ca i-a fost înmânata înstiintarea de concediere. Sub privirile noastre stupefiate, Colin si-a luat haina si geanta “Diplomat” si a plecat nervos, fara sa ne adreseze vreun cuvânt.
Marti dimineata, am aflat ca aseara, seful biroului Personal a fost calcat de o masina, pe trecerea de pietoni din fata firmei. Vestea a venit ca un cutremur. Nu exista martori si în afara de victima, pe sosea a ramas doar o palarie straina. Politia face cercetari si suspectul principal este Colin, care a disparut fara urma de la domiciliu.
La perchezitia biroului, s-a descoperit ca unul din sertarele mesei lui de lucru este plin cu baterii… ca este sau nu relevant, nu stie înca nimeni. Oricum, ne simtim toti ca într-un film politist. Pe urmele conspiratiei…
Astazi am fost rugati sa dam scurte declaratii si în câteva cuvinte sa-l caracterizam pe colegul Piperi Colin.
Am privit coala alba si am încercat sa-mi adun gândurile. Si dintr-o data mi-a fost clar! Inseşi literele din numele suspectului poarta un semnal de alarma: piPERI COLin! Era oare numele lui adevarat?!
miercuri, 14 noiembrie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.46) - Acasa la Monet - Ziua impresionismului
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺
vineri, 9 noiembrie 2018
Cufarul cu amintiri
Duzina de cuvinte (194): pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma. Tema jocului de cuvinte: Cufarul cu amintiri
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
Candva, dragostea mea - Provocare muzicala
Astazi, propun spre vizionare videoclipul "Somewhere My Love (Lara's Theme)" din filmul Doctor Zhivago cu minunatii Omar Sharif si Julie Christie in rolurile principale - un Classic Movie din 1965
În fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
În fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
joi, 8 noiembrie 2018
Naluca din padure
Duzina de cuvinte (195): veioza, coasa, drept, design, intens, mustata, scena, geana, crez, inima, paste, cioc. Tema jocului de cuvinte: Naluca din padure.
Am plecat sa petrecem weekendul la o cabana vânatoreasca, direct in inima padurii, doar eu, mama si tata. Ce bucurie! Mi-am pregatit cu emotie rucsacul si cea mai mare grija a fost sa nu uit sa iau lanterna si binoclul.
Pentru ca tocmai învatam la zoologie despre animalele padurilor carpatine, tata mi-a promis ca vom cerceta padurea si ne vom posta în punctele de observatie ale vânatorilor, sa privim din directa lor apropiere cerbii sau caprioarele, vulpile, ursii sau poate mistretii. E drept ca sunt doar în clasa a IV-a, dar alaturi de tata nu mi-e frica de nimic!
Am pornit vineri dupa-amiaza si am ajuns la cabana pe înserate. Abia ce am descarcat bagajele din porbagajul masinii, ca telefonul tatei a si sunat.
Tata este inginer de design industrial, ne spune mereu ca nu are niciun crez politic si nici nu urmareste sa urce pe scara ierarhica a întreprinderii, însa atunci când este vorba despre proiectele lui, se implica atât de intens, ca uita de familie si promisiunile facute… Ca acum!
Mama s-a obisnuit cu plecarile lui neasteptate, a renuntat de mult sa-i faca vreo scena. Si-a scos din poseta lucrul de mâna si s-a îndreptat tacuta spre fotoliul din coltul sufrageriei. A deschis veioza si a început sa coasa la fata de masa în care pare ca-si împunge de luni de zile toate supararile.
Înainte sa plece, tata s-a aplecat la urechea mea si mi-a promis ca mâine dimineata va fi din nou aici si mi-a soptit: “Sa ai grija de mama. Ramâi barbat în casa, am mare incredere în tine”. Mi-a dat un pupic, m-a zgâriat usor pe obraz cu mustata si a iesit. Am ramas privind în gol spre usa de la intrare. Deasupra ei, un uliu cu cioc încovoiat si aripile desfacute ca pentru atac ma pironise cu privirea. Un sentiment ciudat m-a cuprins si ideea ca ne paste o mare primejdie nu mi-a mai dat pace. N-am pus geana-pe-geana si întreaga noapte am privit pe geam.
Sfertul de luna ce atârna pe cerul de cerneala, învaluia totul într-o lumina pala si laptoasa. Brazii de la marginea padurii pareau acoperiti cu cearceafuri. Se unduiau si se înfoiau în bataia vântului, ca stafiile. Umbrele pe care le aruncau dadeau impresia ca cineva alearga pe carare. La un moment dat, în spatele copacilor chiar am vazut doua luminite si mi s-a parut ca aud un huruit. Luminitele au devenit tot mai mari, huruitul a devenit tot mai puternic… Din ce in ce mai aproape - ca abia m-am stapânit sa nu fug în dormitor, la mama. Mi-era frica, însa eram curios – trebuia sa stiu ce e naluca ce da târcoale cabanei. Inima îmi batea cu putere si mi se uscase gura… Luminile au disparut la marginea gardului. Huruitul a încetat brusc. Mi-am frecat ochii, încercând sa deslusesc ce se întâmpla acolo, departe în semi-întuneric. O umbra neagra parea ca se furiseaza spre portita… Pata neagra a devenit tot mai mare si a ajuns la usa de la intrare. Cred ca daca as fi vrut sa tip, nu as fi avut glas. Când am auzit clanta, m-am ascuns în spatele draperiei si am ciulit urechile. Am auzit pasii pe scari, pâna în dreptul camerei mele.
-Stefan, nu dormi?
Am recunoscut glasul tatalui si i-am sarit în brate. Cu vocea gâtuita de emotie am bânguit: “Situatia este sub control. Misiune îndeplinita!”
Am plecat sa petrecem weekendul la o cabana vânatoreasca, direct in inima padurii, doar eu, mama si tata. Ce bucurie! Mi-am pregatit cu emotie rucsacul si cea mai mare grija a fost sa nu uit sa iau lanterna si binoclul.
Pentru ca tocmai învatam la zoologie despre animalele padurilor carpatine, tata mi-a promis ca vom cerceta padurea si ne vom posta în punctele de observatie ale vânatorilor, sa privim din directa lor apropiere cerbii sau caprioarele, vulpile, ursii sau poate mistretii. E drept ca sunt doar în clasa a IV-a, dar alaturi de tata nu mi-e frica de nimic!
Am pornit vineri dupa-amiaza si am ajuns la cabana pe înserate. Abia ce am descarcat bagajele din porbagajul masinii, ca telefonul tatei a si sunat.
Tata este inginer de design industrial, ne spune mereu ca nu are niciun crez politic si nici nu urmareste sa urce pe scara ierarhica a întreprinderii, însa atunci când este vorba despre proiectele lui, se implica atât de intens, ca uita de familie si promisiunile facute… Ca acum!
Mama s-a obisnuit cu plecarile lui neasteptate, a renuntat de mult sa-i faca vreo scena. Si-a scos din poseta lucrul de mâna si s-a îndreptat tacuta spre fotoliul din coltul sufrageriei. A deschis veioza si a început sa coasa la fata de masa în care pare ca-si împunge de luni de zile toate supararile.
Înainte sa plece, tata s-a aplecat la urechea mea si mi-a promis ca mâine dimineata va fi din nou aici si mi-a soptit: “Sa ai grija de mama. Ramâi barbat în casa, am mare incredere în tine”. Mi-a dat un pupic, m-a zgâriat usor pe obraz cu mustata si a iesit. Am ramas privind în gol spre usa de la intrare. Deasupra ei, un uliu cu cioc încovoiat si aripile desfacute ca pentru atac ma pironise cu privirea. Un sentiment ciudat m-a cuprins si ideea ca ne paste o mare primejdie nu mi-a mai dat pace. N-am pus geana-pe-geana si întreaga noapte am privit pe geam.
Sfertul de luna ce atârna pe cerul de cerneala, învaluia totul într-o lumina pala si laptoasa. Brazii de la marginea padurii pareau acoperiti cu cearceafuri. Se unduiau si se înfoiau în bataia vântului, ca stafiile. Umbrele pe care le aruncau dadeau impresia ca cineva alearga pe carare. La un moment dat, în spatele copacilor chiar am vazut doua luminite si mi s-a parut ca aud un huruit. Luminitele au devenit tot mai mari, huruitul a devenit tot mai puternic… Din ce in ce mai aproape - ca abia m-am stapânit sa nu fug în dormitor, la mama. Mi-era frica, însa eram curios – trebuia sa stiu ce e naluca ce da târcoale cabanei. Inima îmi batea cu putere si mi se uscase gura… Luminile au disparut la marginea gardului. Huruitul a încetat brusc. Mi-am frecat ochii, încercând sa deslusesc ce se întâmpla acolo, departe în semi-întuneric. O umbra neagra parea ca se furiseaza spre portita… Pata neagra a devenit tot mai mare si a ajuns la usa de la intrare. Cred ca daca as fi vrut sa tip, nu as fi avut glas. Când am auzit clanta, m-am ascuns în spatele draperiei si am ciulit urechile. Am auzit pasii pe scari, pâna în dreptul camerei mele.
-Stefan, nu dormi?
Am recunoscut glasul tatalui si i-am sarit în brate. Cu vocea gâtuita de emotie am bânguit: “Situatia este sub control. Misiune îndeplinita!”
miercuri, 7 noiembrie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.45) - Vis de toamna
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺
vineri, 2 noiembrie 2018
Fericire
Treaz, în cea mai populata si centrala parte a orasului.
Om normal, într-o lume vesela, în plin progres.
Mergând spre casa, nu pot sa ma gândesc la altceva decât la bucuria de a fi din nou cu tine, lânga tine, tinându-te în brate, iubindu-te, iubindu-ne.
Fericire. Când sentimentele te umplu si inima ti-e plina de bucurie.
Fericire. Când seara se lasa, stii ca ai folosit ziua la adevarata ei valoare si ai cu cine sa povestesti si sa te bucuri de succesele obtinute.
Fericire. Când simti ca ai totul sub control si lumea pare ca-ti apartine.
Evoluez zi de zi, sunt tot mai multumit, sunt tot mai sus, spre bine si mai bine.
Debordez de bucurie. Esti aici lânga mine, suntem fericiti, îmbratisati, iubindu-te, iubindu-ne.
Hahaha, daca nu întelegeti ce-i cu textul acesta, va spun eu: este o melodie veche (1979), pe care am transcris-o, schimbând sensul negativ al fiecarui vers☺☺☺ Este varianta vesela si plina de pozitivitate a hit-ului formatiei Bee Gees. Ca sa zicem asa... este "pozitivul" textului Tragedy:
☺☺☺ Sper ca Robin si Maurice mi-au iertat gluma si ca Barry Gibb nu v-a afla despre articolul meu niciodata ☺ Deasemenea sper ca pe voi v-a amuzat ideea mea si ca participati cu placere la rubrica "Provocare muzicala" din aceasta saptamâna.
În fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
Om normal, într-o lume vesela, în plin progres.
Mergând spre casa, nu pot sa ma gândesc la altceva decât la bucuria de a fi din nou cu tine, lânga tine, tinându-te în brate, iubindu-te, iubindu-ne.
Fericire. Când sentimentele te umplu si inima ti-e plina de bucurie.
Fericire. Când seara se lasa, stii ca ai folosit ziua la adevarata ei valoare si ai cu cine sa povestesti si sa te bucuri de succesele obtinute.
Fericire. Când simti ca ai totul sub control si lumea pare ca-ti apartine.
Evoluez zi de zi, sunt tot mai multumit, sunt tot mai sus, spre bine si mai bine.
Debordez de bucurie. Esti aici lânga mine, suntem fericiti, îmbratisati, iubindu-te, iubindu-ne.
Hahaha, daca nu întelegeti ce-i cu textul acesta, va spun eu: este o melodie veche (1979), pe care am transcris-o, schimbând sensul negativ al fiecarui vers☺☺☺ Este varianta vesela si plina de pozitivitate a hit-ului formatiei Bee Gees. Ca sa zicem asa... este "pozitivul" textului Tragedy:
☺☺☺ Sper ca Robin si Maurice mi-au iertat gluma si ca Barry Gibb nu v-a afla despre articolul meu niciodata ☺ Deasemenea sper ca pe voi v-a amuzat ideea mea si ca participati cu placere la rubrica "Provocare muzicala" din aceasta saptamâna.
În fiecare vineri ☺ Friendship Friday ☺ Create With Joy ☺ Un weekend minunat tuturor!
miercuri, 31 octombrie 2018
Miercurea fara cuvinte (s.44) - Halloween si/sau Ziua internationala a Marii Negre
Halloween - 2018
Marea Neagra / Sf. Gheorghe - 2015
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺
Marea Neagra / Sf. Gheorghe - 2015
Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺
marți, 30 octombrie 2018
Mâine este Halloween
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală.
Asa cum spune wikipedia „ Celții au fost grupuri de triburi antice care foloseau una dintre limbile celtice (care formează o ramură a limbilor indo-europene).[...]Deși cuceririle romane i-au obligat pe celții continentali să adopte cultura romană, dezvoltarea creștinismului celtic în Irlanda și Marea Britanie a adus cu sine o renaștere medievală a culturii celtice între anii 400–1200.[…] În decursul ultimelor cinci secole î.Hr. celții s-au răspândit în toată Europa Centrală. Astfel, există urme arheologice de așezări celte din secolul al III-lea î.Hr. și în spațiul carpato-dunărean, de exemplu în România, în Transilvania la Fântânele, Oradea, Ciumești, Silivaș, Apahida (vezi celții în Transilvania).“
Numele Halloween provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even - numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental - catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine Ziua tuturor Sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Credinta straveche spune ca în ultima zi din octombrie, Lumea viilor este bântuita de sufletele ce nu si-au gasit linistea si s-au pierdut în drumul spre Lumea Mortilor si se mai spune ca o casa cu bostan-lanterna este ferita de aceste fantome si strigoi. Iar casele în care e veselie si e agitatie, sunt deasemenea ocolite de vârcolaci - motiv pentru care se organizeaza petrecerile de Halloween.
Din pacate, multi cred ca sarbatoarea “a fost importata de la americani” si pentru ca nu cunosc adevarata provenienta, asocieaza aceasta sarbatoare cu imagini din filmele americane horror. Ameicanii cei-i drept, au darul de a exagera cu decorarea pentru anumite sarbatori, reusind kitsch-uri nu doar de Halloween ci si de Craciun - parerea mea personala...
Eu serbez Halloween-ul începând din 1984 când am aflat despre Halloween din melodia lui Stevie Wonder “I just call to say I love you”. Împreuna cu câtiva prieteni de atunci, ne-au pus pe cercetari si am descoperit o multime de informatii si sensul sarbatorii ne-a fermecat.
De atunci, cioplim în fiecare an mutre simpatici în dovleac. În câtiva ani am fost cu fetitele mele la carnaval de Halloween, de câteva ori am însotit nepoteii la adunat dulciuri în cartier, în rest decoram minimal curtea sau balconul cu dovleci-lanterna. A devenit o traditie în familie si împreuna cu fetele, facem anula concursul “cel mai reusit bostan-lanterna”. Petrecem o seara amuzanta si poate ca acesta este de fapt scopul cel mai frumos al sarbatorii – sa fim împreuna si sa ne simtim bine. Anul acesta sarbatoarea pica la mijloc de saptamâna, asa ca am cioplit dovlecii duminica. Am avut ajutoare valoroase de la Leo si Chico (- catelusul Yorkshir ce face parte din familia noastra doar de cateva zile).
Mâine, ma voi bucura sa sune la usa copiii din cartier – am atârnat vrajitoarea decor, am pus bostanii în fata usii si am umplut bomboniera cu vârf. Abia astep vocile care striga: "Dulce sau amar" / "Trick or treat" / "Süßes oder saueres"
Tuturor un Halloween cu bucurie! Happy Halloween!
Asa cum spune wikipedia „ Celții au fost grupuri de triburi antice care foloseau una dintre limbile celtice (care formează o ramură a limbilor indo-europene).[...]Deși cuceririle romane i-au obligat pe celții continentali să adopte cultura romană, dezvoltarea creștinismului celtic în Irlanda și Marea Britanie a adus cu sine o renaștere medievală a culturii celtice între anii 400–1200.[…] În decursul ultimelor cinci secole î.Hr. celții s-au răspândit în toată Europa Centrală. Astfel, există urme arheologice de așezări celte din secolul al III-lea î.Hr. și în spațiul carpato-dunărean, de exemplu în România, în Transilvania la Fântânele, Oradea, Ciumești, Silivaș, Apahida (vezi celții în Transilvania).“
Numele Halloween provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even - numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental - catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine Ziua tuturor Sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Credinta straveche spune ca în ultima zi din octombrie, Lumea viilor este bântuita de sufletele ce nu si-au gasit linistea si s-au pierdut în drumul spre Lumea Mortilor si se mai spune ca o casa cu bostan-lanterna este ferita de aceste fantome si strigoi. Iar casele în care e veselie si e agitatie, sunt deasemenea ocolite de vârcolaci - motiv pentru care se organizeaza petrecerile de Halloween.
Din pacate, multi cred ca sarbatoarea “a fost importata de la americani” si pentru ca nu cunosc adevarata provenienta, asocieaza aceasta sarbatoare cu imagini din filmele americane horror. Ameicanii cei-i drept, au darul de a exagera cu decorarea pentru anumite sarbatori, reusind kitsch-uri nu doar de Halloween ci si de Craciun - parerea mea personala...
Eu serbez Halloween-ul începând din 1984 când am aflat despre Halloween din melodia lui Stevie Wonder “I just call to say I love you”. Împreuna cu câtiva prieteni de atunci, ne-au pus pe cercetari si am descoperit o multime de informatii si sensul sarbatorii ne-a fermecat.
De atunci, cioplim în fiecare an mutre simpatici în dovleac. În câtiva ani am fost cu fetitele mele la carnaval de Halloween, de câteva ori am însotit nepoteii la adunat dulciuri în cartier, în rest decoram minimal curtea sau balconul cu dovleci-lanterna. A devenit o traditie în familie si împreuna cu fetele, facem anula concursul “cel mai reusit bostan-lanterna”. Petrecem o seara amuzanta si poate ca acesta este de fapt scopul cel mai frumos al sarbatorii – sa fim împreuna si sa ne simtim bine. Anul acesta sarbatoarea pica la mijloc de saptamâna, asa ca am cioplit dovlecii duminica. Am avut ajutoare valoroase de la Leo si Chico (- catelusul Yorkshir ce face parte din familia noastra doar de cateva zile).
Mâine, ma voi bucura sa sune la usa copiii din cartier – am atârnat vrajitoarea decor, am pus bostanii în fata usii si am umplut bomboniera cu vârf. Abia astep vocile care striga: "Dulce sau amar" / "Trick or treat" / "Süßes oder saueres"
Tuturor un Halloween cu bucurie! Happy Halloween!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)