Când Luna se ridică din mare

Am ieșit cu Leo pentru ultima tură, să încheiem ziua. Se lăsase întunericul, trecuse de ora 21:30. Aerul păstra încă blândețea caldă a zilei.
Am ales să nu ne plimbăm pe alei — acolo încă era vânzoleală, muzică, bazar și miros de vată pe băț... În seara asta, "ceva" ne-a îndrumat pașii spre faleză.
Pe plajă, în capătul digului, ne-am oprit... și am rămas fără cuvinte. Pe abisul moale și întunecat al cerului atârna o perlă de lumină. Luna — superbă, perfect rotundă — se ridica tăcută, blândă, aproape timidă... ca și cum nu ar fi vrut să tulbure liniștea nopții.
Razele ei alunecau în dâre sidefii pe obrazul mării. Strălucea peste valuri în toată splendoarea, așa cum eu nu o mai văzusem vreodată. Se prelingea în licăriri fluide pe vârful valurilor ca o șoaptă de aur... Mi s-au umezit ochii de emoție. Și de recunoștința că am fost acolo.

N-am putut opri momentul într-o poză... telefonul meu amărât nu are rezoluție bună noaptea.
Dar ne-am umplut sufletul de frumos.
Dacă veți fi vreodată la mare, când Luna se ridică din valuri — nu o ratați. Sunt clipe care vă răscolesc toate emoțiile.
Eu, de acum, voi fi mereu atentă. Răsăritul lunii peste mare e ceva ce vreau să trăiesc din nou.

Pe malul mării Adriatice...(RIO 28/2025)

... într-o zi fără vânt, am căutat cele mai frumoase sclipiri ale valurilor, special pentru rubrica Reflexii. 
Razele blânde ale soarelui dansau peste apa limpede, turcoaz, iar lucirile se transformau în reflexii de diamant. Valurile se retrăgeau tiptil, iar urmele talpilor goale dispăreau ușor pe nisipul fin și cald.
Lumina, lipsa grijilor și respirația continuă a mării se împleteau într-un ritm profund, aproape muzical.
Aerul era clar, timpul părea suspendat. Cerul - pictat cu albastru infinit, părea nemișcat iar marea, cu splendorile ei pure, se odihnea în propria frumusețe. 

Autentic, firesc — perfectă în imperfecțiunea clipelor.

 Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Vacanta la mare - Miercurea fara cuvinte 28-2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Despre căței

🐾 „Un câine îți va umple inima fără să ceară nimic în schimb.” – John Grogan
🐶 „Câinii sunt minuni cu lăbuțe.” – autor necunoscut
🐾 „Un câine e singurul de pe lume care te iubește mai mult decât se iubește pe el însuși.” – Josh Billings
🐶 „Câinii nu sunt întreaga noastră viață, dar fac viața noastră întreagă.” – Roger Caras
🐾 „Nu există psihiatru mai bun pe lume decât un cățel care te linge pe față.” – Edward Abbey
🐶 „Dacă nu există câini în Rai, atunci când voi muri vreau să merg acolo unde s-au dus ei.” – Will Rogers
🐾 „Cu banii poți cumpăra un câine minunat, dar numai cu dragostea îl poți face să dea din coadă.” – Kinky Friedman

înscriu postare la "Citate favorite", tabel Suzana.

Jurnal de vacanta, episodul 1

După un drum lung și o mașină ticsită până la refuz, am ajuns, în sfârșit, la Rosapineta – un colț de paradis cuprins între o pădurice de pini și valurile mării. Ne-am instalat rapid în bungalow-ul nostru, fiecare bagaj și-a găsit locul potrivit, apoi ne-am reunit cu prietenii noștri din Soave, ajunși cu câteva ore înainte și cazați la câteva bungalowuri mai departe.
Cu pofta verii în priviri și cu bere rece, direct de la gheață, ne-am așezat la povești, ca și cum nu ne-am fi văzut doar de o săptămână. Seara a continuat cu un grătar savuros, salată de roșii, grisine crocante și espresso intens – un festin simplu, dar perfect.

Ghidați de lumina lunii dar inainte ca noaptea sa se asterne, am pornit spre plaja, în căutarea unui locul ideal pentru petrecerea următoarelor zile. L-am ales lângă turnul salvamar. Ne-am instalat "tabăra", marcând locul cu umbrelele bine înfipte în nisip și șezlongurile așezate în semicerc. Apoi, mulțumiți de alegerea făcută, am pășit desculți spre țărm, unde valurile se spargeau blând într-o apă surprinzător de caldă, ca o îmbrățișare sinceră de bun venit.

După o primă noapte dormită deosebit de bine, dimineața a început cu ritualul sacru al cafelei, savurată cu privirea pierdută spre mare. A urmat apoi o migrare leneșă către plajă, doar cu prosoapele sub braț.

Ne-am bucurat, ca în anii trecuți, de frumusețea simplă și sălbatică a plajei din Rosapineta și pentru energia vibrantă care o definește. Fiind o plajă dedicată persoanelor cu căței, locul e plin de patrupezi fericiți și bipezi care trăiesc vacanța la maximum.
Surpriza cea mare a venit din partea Dianei și a lui Gelu, care i-au oferit lui Leo un șezlong special. Parea sa fi fost exact ceea ce ii lipsea – l-a adoptat pe loc, cu o naturalețe cuceritoare. Cu aerul său relaxat, instalat confortabil și cu privirea la orizont, de-acum, părea stăpânul plajei.
Am petrecut întreaga dimineață la mal, alături de prietenii noștri și de Leo și Tommy – complici neobosiți la joacă și veselie. Ziua s-a transformat într-o adevărată sărbătoare, cu bălăceală, soare cât cuprinde, umbră cât să fie bine, cafeluțe aromate și bineînțeles, Hugo și Campari de la barul de pe plajă.
A fost o zi completă – intensă, relaxantă și veselă, o primă zi de vacanță la mare.

Pauză cu parfum de amintiri în Verona

În drum spre Rosolina Mare am făcut un popas mai lung (cam o ora jumătate) în Verona – un oraș care nu mai are secrete pentru noi
L-am explorat în lung și-n lat în vacanțele anilor trecuți, de la balconul Julietei până la podurile peste Adige, de la romanticele străduțe înguste până la serile magice din Arena di Verona, unde am trăit concerte de neuitat (pe vremea când Leo încă nu exista în familia noastră).
De data aceasta nu a fost despre descoperiri noi, ci despre bucuria sinceră de a reveni într-un loc drag.

Am parcat în fața Porta Nuova și ne-am plimbat relaxați prin Piazza Bra, în jurul Arenei, ca și cum ne-am fi întors acasă pentru o scurtă vizită.

🌞 Căldura a fost pe măsură – în jur de 32°C – dar n-a lipsit răsfățul unei felii de pizza savuroase, al unui pahar de cola rece, al unui Hugo proaspăt și bineînțeles al espresso-ului care completează orice oprire italiană.
Cu energia reînnoită și zâmbetul pe buze ne-am urcat din nou în mașină, pregătiți să pornim spre țărmul Mării Adriatice, acolo unde timpul capătă gust de sare, soare și miros de nisip încins. 🌊
Verona va rămâne mereu un popas al inimii noastre. ❤️

Dimineață de poveste, spre Verona

Am pornit la drum dis-de-dimineață, pe întunericul liniștit al orașului adormit—era 4:30 când am ieșit din casă, cu emoții și entuziasm în bagaj. Pe măsură ce kilometrii se așterneau în urmă, cerul începea să se lumineze, iar primele raze ale răsăritului ne-au prins printre culmile Alpilor.
Peisajul era pur și simplu magic—valurile de ceață care dansau peste vârfuri, liniștea tăcută a munților și soarele care urca încet, colorând cerul în nuanțe de aur și roz. Am simțit că suntem într-o poveste care abia începe, cu Verona la orizont ca următoarea filă.
Urmează aventurile noastre—drumul abia a început.