Un oraș nou, oameni calzi, seri liniștite

Locuim de 11 săptămâni în Coburg și am avut norocul rar să ne împrietenim cu vecinii încă din primele zile. Sunt oameni minunați, calzi și atenți, iar în jurul nostru s‑au strâns deja trei familii cu care împărțim povești, seri liniștite și micile bucurii ale vieții de zi cu zi.
Ieri am fost invitați la un grătar în curte, de Rosi, Klaus și Ginny, șorecuța lor jucăușă, cu care Leo e prieten la cataramă. Am petrecut clipe foarte frumoase în gospodăria lor impecabilă, unde fiecare detaliu arată grija și ordinea care îi caracterizează.
De pe masă nu au lipsit cârnăciorii tradiționali de Coburg, preparați din carne de vițel și prăjiți pe jar de conifere (Kiefernzapfen – conuri de pin), a căror aromă ușor rășinoasă le dă un gust aparte și îi face unici. Au fost și două salate francone clasice: Kartoffelsalat – salata de cartofi în stil francon, cu dressing acrișor și ceapă fină, și Krautsalat – salata de varză ușor marinată, simplă și foarte gustoasă, specifică bucătăriei locale.

Am stat la povești până la miezul nopții, cu luminițe în curte, aer cald de vară și sentimentul acela rar că ești exact unde trebuie. Coburgul nu ne-a oferit doar un oraș nou, ci și oameni care fac locul să se simtă ca acasă.

  
PS: despre figurina (din prune uscate) din videoclip, am scris in postarea anterioara 😀

Doar încă cinci luni până la Crăciun

Ieri seară am fost invitați de noii noștri prieteni la un grătărel. După masă, stând la umbră cu o bere rece, un spritz cu vin alb sau un Sambuca-Ramazzotti aromat, povesteam una și alta, când Rosi ne-a amintit că exact peste cinci luni vom sărbători Prima Zi de Crăciun. La temperaturile astea parcă nici nu-ți vine să crezi, nu-i așa? Acum ne văităm că ne topim de căldură, iar peste cinci luni probabil ne vom plânge că trebuie să curățăm zăpada și că ne îngheață urechile fără căciulă. Așa suntem noi, oamenii — mereu între două extreme.
De aici discuția a alunecat firesc spre iarnă, iar Rosi și Klaus și-au amintit de ceva drag lor, „Îndrăgostiții” – Zwetschgenmännla. Pentru că eu nu am știut nimic despre această tradiție franconă, Rosi a adus cuplul de figurine și mi-a povestit istoria lor.
Sunt omuleți făcuți manual, cu corpul modelat din prune uscate înșirate pe sârmă subțire, cu cap din nucă și tălpi din alune. Fiecare are câte un accesoriu minuscul, o pălărioară, o mătură, un instrument muzical, ceva care îi transformă într-un personaj. Tradiția acestor figurine datează din secolul al XVIII‑lea, când erau considerați talismane aducătoare de noroc, iar dacă îi păstrai în casă peste iarnă, aduceau belșug, sănătate și liniște.
Există multe variante simpatice, coșarul norocos (der Schornsteinfeger), muzicianul (der Musiker), drumețul (der Wanderer) sau cuplul francon (das Paar). Fiecare are o poveste și un mic gest care îi dă personalitate.
Perechea din poză are deja 47 de ani. Rosi a primit-o de la soțul ei în primul an de căsătorie, iar de atunci îi însoțește în fiecare iarnă — un talisman vechi, păstrat cu grijă, martor al multor seri reci și Crăciunuri trăite împreună.
Și poate tocmai astfel de momente fac locul acesta atât de special — mici povești, tradiții păstrate cu drag și oameni care le transmit mai departe. Abia aștept să trăiesc emoția primului Crăciun aici, în Franconia Superioară, și să descopăr pe rând fiecare obicei și tradiție, păstrate atât de frumos.

Șotronul nu cere buletinul la control

Uneori, orașul îți pune în față o mică poartă spre alt timp... Te afli în pasajul pietonal, cu pasul tău firesc, cu gândurile ocupate de planurile zilei și de tot ce înseamnă viața de adult.
Și, dintr‑odată, apare acolo, în calea ta, un șotron — ca o mică fereastră spre alt timp. Iar tu, fără să stai pe gânduri, sari într‑un picior în primul pătrat. În clipa aceea se întâmplă ceva magic și de neexplicat. Adultul care știe să fie serios se retrage un moment, iar copilul din tine își întinde brațele și se bucură. E o întâlnire scurtă, dar limpede, între două vârste care trăiesc în aceeași persoană. În clipa aceea nu mai ești femeia care știe să fie serioasă, responsabilă, atentă la tot. Ești copilul care se bucură de mica provocare, de salt și de echilibru, de simplu și firesc. Ești de fapt tot tu, dar într‑o versiune mai veche, mai liberă, mai luminoasă.
A sări șotronul ca adult nu e un gest de joacă, ci o punte. O trecere scurtă între cine ai fost și cine ești. O dovadă că, indiferent cât de mult se schimbă lumea, copilul din tine nu dispare. Uneori așteaptă doar un desen pe asfalt ca să iasă la lumină. PS: Mulțumesc celor care au avut ideea acestui șotron permanent în Coburg. Prin el, copilul din fiecare adult primește invitația la o scurtă revenire — o mică provocare spre bucuria de altădată.
PS2: Ce interesant este că șotronul, jocul copilăriei, poartă în germană numele „Himmel und Hölle” — adică „Cer și Iad”. Denumirea vine din gradul de dificultate al trecerii prin toate etapele jocului: începutul dificil și finalul luminos. Nu are sens religios, ci este un contrast jucăuș, o metaforă simplă și veche din cultura germană.

Dulce și proaspăt - Miercurea fara cuvinte 30/2026

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Jon Hamm în Corner Office - Clubul cinefililor

Există filme care nu caută să impresioneze prin acțiune, ci prin felul în care îți intră în minte și îți schimbă perspectiva. Corner Office ( sursa foto) e unul dintre acele filme rare care te prind încet, ca o senzație care se strecoară fără grabă și te lasă cu o curiozitate care nu dispare. Atmosfera filmului e construită cu o precizie rece, corporatistă, un labirint în care birourile sunt identice, oamenii se mișcă mecanic, iar lumina pare să aibă o temperatură emoțională. Totul e atât de strict încât devine neliniștitor, ca și cum s-ar pregăti un complot.

În mijlocul acestei lumi apare Jon Hamm, într-un rol care îi pune în valoare toate nuanțele. Hamm nu joacă doar un angajat introvertit, ci un om care începe să perceapă fisurile din realitate. Are talentul de a transforma rigiditatea într-o formă de expresie, de a spune o poveste prin tăceri, prin priviri, prin felul în care se oprește o fracțiune de secundă înainte să răspundă. E unul dintre actorii care pot duce un film pe umeri fără să pară că se străduiesc, iar aici creează un personaj care se desprinde încet de lumea din jur, ca și cum ar aluneca într-o dimensiune paralelă.
Filmul are un umor negru discret. Situațiile sunt atât de absurde încât devin credibile, exact ca în marile corporații unde logica se îndoaie după reguli pe care nimeni nu le înțelege. Ironia nu te face să râzi, ci să observi cu un zâmbet amar cât de straniu poate deveni un loc în care oamenii petrec opt ore pe zi fără să se întrebe nimic.Apoi apare camera. Un spațiu care nu ar trebui să existe, dar care devine refugiul psihologic al lui Orson, personajul interpretat de Jon Hamm, locul unde se simte în sfârșit stăpân pe situații. E evadarea lui din rutina sufocantă, o evadare tăcută. Camera este oglinda minții lui, un loc unde realitatea se rupe și se reface după alte reguli.

Această dualitate între real și imaginar este ceea ce dă farmec filmului. Nu știi sigur dacă ceea ce vezi e adevărat sau doar o proiecție. Filmul nu explică, nu oferă răspunsuri, nu îți spune ce să crezi. Te lasă să plutești în ambiguitate, să observi, să interpretezi, să simți. E o poveste care nu se grăbește, care nu caută efecte, ci construiește o atmosferă care te intrigă și te face curios să descoperi mai departe cauzele acestei vieți de birou paralele.
Corner Office e recomandarea perfectă pentru o seară în care ai chef de un film diferit, inteligent, cu un actor care joacă impecabil. Nu e un film zgomotos, nu e un film care să te ia prin surprindere cu acțiune, ci unul care te prinde prin mister, prin atmosferă și prin felul în care Jon Hamm transformă alienarea într-o formă de artă.
Filmul se bazează pe romanul Camera (titlul original suedez: Rummet) al autorului suedez Jonas Karlsson. Filmul a avut premiera în iunie 2022 la Tribeca Film Festival. In luna august 2023, Corner Office a fost lansat în cinematografe și în format video‑on‑demand. Eu am văzut filmul ieri seara, pe Amazon Prime.