Cappuccino, Calvados și plăcintă cu prune

Sâmbătă la ora paisprezece fix, Rosi, Klaus și Jeanie  au sosit la noi în vizită.
În Germania, invitația la „Kaffee und Kuchen” nu este o simplă propunere, ci o adevărată instituție culturală, guvernată de o punctualitate chirurgicală! 😉 [Ora stabilită este sfântă și nu lasă loc pentru aproximările specifice spiritului nostru balcanic. Pentru cineva neobișnuit cu stilul local, această rigoare poate părea aproape penibilă, însă protocolul este pe cât de precis, pe atât de diplomatic. Gazda te poftește clar și exclusiv la cafea și prăjitură, delimitând elegant momentul, astfel încât nimeni nu se așteaptă ca vizita să se prelungească cu o invitație neprevăzută la cină].
Vremea începuse deja să se închidă. Nu a plouat, dar soarele nu mai era la fel de vesel pe cer, așa cum ne obișnuise în ultimele patru luni. Din această cauză am hotărât să aranjăm masa în casă, nu pe terasă. Totul a fost pregătit pentru cappuccino și celebra plăcintă cu prune. Pe lângă cafea, am servit un lichior franțuzesc rafinat — un Calvados fin completat spectaculos de merișoare în sirop. Am așezat în fiecare pahar câte un merișor, o mică surpriză vizuală care a transformat servirea și a făcut deliciul momentului.
Savurând plăcinta lui Helmut, ne-am dat seama că această întâlnire a devenit și momentul perfect pentru a hotărî, pe loc, ce facem cu sejurul la Marienbad.

Trebuia să luăm o decizie rapidă ca să nu plătim penalități pentru anularea rezervării la hotel. Plănuisem escapada cu  două săptămâni in urmă, dornici să le arătăm și prietenilor noștri această stațiune minunată, destul de aproape de casă, pe care ei încă nu o cunosc. Însă, oricât de greu ne-a fost să o spunem cu voce tare, prognoza meteo (pe care o urmăream oră de oră) nu s-a îmbunătățit deloc. Dimpotrivă, probabilitatea de ploaie continuă a devenit de 99% pentru duminică, iar prima jumătate a zilei de luni se anunța la fel de umedă.
Nu ar fi avut niciun sens să stăm închiși în camera de hotel și să privim pe geam cum plouă. Chiar dacă am fi ieșit să ne plimbăm cu umbrelele, cățeii ar fi fost uzi leoarcă. În plus, la restaurante ar fi fost neplăcut să luăm loc pe terase. Locurile în interiorul restaurantelor sunt limitate pentru familiile însoțite de câini și necesită rezervări făcute din timp — ori nouă, tocmai spontaneitatea ne place.
Cât despre saună și piscină, eu și Helmut le iubim - noi doi am fi găsit un refugiu plăcut chiar și într-un sejur ploios. Însă pentru Rosi, genul acesta de răsfăț la spa este contraindicat din motive de sănătate / sensibilitate, așa că am exclus alternativa din start... Prin urmare, nu a mai rămas decât să scriem împreună acel e-mail pentru anularea rezervării, după care am așteptat confirmarea de la hotel... 

Acum ne-am pus întreaga speranță pe sfârșitul lunii și pe un weekend însorit! Deși... se simte tot mai pregnant cum zilele se scurtează, iar diminețile și serile devin tot mai răcoroase
A fost o decizie care ne-a lăsat pe moment un pic triști, dar am zâmbit și ne-am amintit de vechea vorbă care spune că nu tot ce ți se ia este o pagubă, ci uneori este ocrotire. Până la urmă, Universul le rânduiește pe toate așa cum trebuie, iar gustul plăcintei cu prune și căldura discuțiilor au făcut ca această după-amiază să fie plină de tihnă și bucurie.

O zi de vineri cu aromă de prune, plăcinte și voie bună

Aici în Coburg ne-am făcut imediat prieteni noi. Când ai cățel, socializezi rapid, fără introduceri sau formalități.
Așa i-am cunoscut pe Rosi și Klaus, două persoane încântătoare, apropiate ca vârstă de a noastră. Și, bineînțeles, pe Jeanie — cățelușa lor, o șoricuță simpatică, cu ochii mari, ca mărgelele negre.
Ei locuiesc doar o stradă mai departe, într-o casă moștenită de la părinți — cu o gospodărie pusă la punct și o curte absolut minunată, plină de flori și chiar un iaz cu pești aurii și cascadă! Un spațiu minunat, care inspiră relaxare și liniște. În spatele curții au doi meri, un cireș, un prun, un corcoduș și un smochin — exact atâtea roade cât este nevoie.
Nici ei, nici noi nu mai suntem la vârsta la care să umplem cămara cu zeci de borcane de gem sau marmeladă, pentru că între timp, zahărul a devenit pentru noi toți un subiect mai mult interzis decât permis — îl folosim tot mai rar. Ei culeg fructele pentru consum curent, în formă proaspătă sau doar cât le trebuie de poftă, pentru o prăjitură, o porție de compot sau maxim un borcan-două de magiun.
Cum prunele sunt în pârg, ne-au invitat în repetate rânduri să venim să culegem. Vineri, la rondul de dimineață cu cățeii, prietenii noștri ne-au avertizat că prunele se vor scutura rapid dacă nu ne grăbim. Așa că, după-amiază ne-am anunțat în vizită – evident o vizită de lucru 😉
În curte, treaba a mers excelent, cu multă voie bună. Rosi, cu elanul și rutina ei, a luat o găleată și a urcat pe scară spre ramurile superioare. Bărbații, fiind mai înalți, au cules fructele cu ușurință de pe crengi. Eu m-am ocupat de... de partea vizuală și am făcut câteva poze pentru amintire. Între două fotografii, bineînțeles că am și adunat prunele căzute într-un vas pentru compost.
Cu patru perechi de mâini harnice, treaba a mers strună. Gălețile s-au umplut rapid, la fel și vasul de sticlă adus de Helmut — ca instrument de măsură pentru viitoarea lui plăcintă.
După „muncă” a venit vremea relaxării. Am fost invitați pe terasă, la o cană de ceai aromat și o felie proaspătă de plăcintă cu mere și piersici. Cățeii s-au zbenguit în curte și toată lumea a fost fericită. Am plecat târziu după-amiază și am promis că trimitem o poză cu plăcinta lui Helmut imediat ce va fi gata. Așa am și făcut. Poza a însoțit invitația pentru sâmbătă – la cappuccino și plăcintă de prune à la Helmut. Însă povestea despre ziua de sâmbătă... în postarea următoare.

P.S.: Știre de ultimă oră din livadă – Nu am fost singuri la cules!  🐛 Atașez dovada foto cu un mic inspector care a ieșit dintr-o prună de pe jos doar ca să ne spună „Bună ziua!”. Jur că pe el nu l-am pus în plăcinta! 😅 

Un întreg univers în... obiecte mici

Pe lângă câteva alte pasiuni care mă completează și-mi îmbogățesc viața, colecționarea de miniaturi este un hobby drag pe care îl urmez cu aceeași bucurie de peste 30 de ani. 

Unele dintre piesele adunate sunt foarte vechi, altele sunt cumpărate recent – de un an sau poate de cinci, dar pe toate le-am strâns cu plăcere și le-am organizat frumos pe teme, în cele două corpuri de vitrină suspendate de-a lungul rampei de scară.

Dacă privești atent, descoperi o colecție impresionantă și diversă, grupată pe categorii — de la înțelepți chinezi și japonezi, clovni Pierrot, măști venețiene și păpuși cochete, până la moși crăciuni și o întreagă menajerie de mici animăluțe (pinguini, cățeluși, șoricei, bufnițe, rinoceri, elefanți, lebede sau peștișori). Nu lipsesc nici obiectele casnice din alte vremuri (ceasul cu pendul, telefonul cu receptor, eclipsa, lumânarea, samovarul, fierul de călcat cu cărbuni, cântarul, opaițul, chitara sau colivia cu canar) și delicatele servicii din porțelan pictat. Cât despre materiale, este o adevărată varietate — unele sunt din porțelan fin sau sticlă Swarovski, altele din alamă, sticlă simplă sau ceramică. Unele au fost scumpe, altele luate pe nimic și câteva sunt cadouri de la prieteni.

Fiecare dintre ele oprește cumva timpul. Nu sunt doar simple obiecte, ci fragmente care păstrează vie atmosfera unor momente plăcute, a concediilor sau a locurilor prin care am trecut în vizită – drumuri prin Sibiu, pe la Târgul Olarilor sau prin magia Târgului de Crăciun...
Problema e că după atâta timp de colecționat, spațiul liber a devenit zero! Etajerele sunt pline ochi și acum duc o luptă de voință... ca să nu fiu nevoită să mai comand o vitrină!...Wish me luck! 🍀🤞✨
Cunoaște cineva o metodă de autocontrol? Ajută dacă închid ochii când trec prin „zone periculoase” , ori poate să evit bazarurile sau e nevoie direct de un coaching special? 😅 Poate cineva să mă ajute cu un sfat? 😉

Prea obosit pentru a mai fi cool - Miercurea fara cuvinte 37/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște! (rețetă-reinventată)

Tradiția spune că septembrie miroase a găluște cu prune. Însă... în bucătăria mea, rețeta a fost rescrisă de nevoie. Helmut a folosit toate prunele pentru celebra lui plăcintă de vineri seară, așa că pofta mea a trebuit să se adapteze rapid la ce am avut la îndemână. Vorba aceea – atunci când viața îți dă... corcodușe, fă găluște!
Să scoți sâmburii din micile corcodușe a fost ca în bancul cu Bula, care scotea ochii la hamsii ca să pară că are caviar. Muncă de Sisif! Doar asta a fost partea grea... Restul rețetei îl știe toată lumea — se fierb cartofii, se pasează calzi, se pune sare, puțin zahăr, ulei de măsline și se formează aluatul adăugând făină la simț – adică „până când aluatul nu ți se mai lipește de degete când frămânți” — zicea bunica Ana, parcă o aud și acum...
Pe când apa fierbea în oala mare cu un vârf de cuțit de sare, am modelat în palmă o scoică, am pus corcodușa și am închis-o bine în aluat — exact așa cum se joacă cei mici cu plastilina la grădiniță. Am lăsat gălușca ușor în apa clocotită și am trecut la următoarea. Corcodușele fiind mult mai mici decât prunele, mi-au ieșit niște găluște mititele. Avantaj MARE! Sunt ideale pentru un stomac mai mic — vorba blondei din bancul cu pizza („tăiați pizza în șase felii, vă rog, pentru că zece nu aș reuși niciodată să mănânc”). Zece găluște mari nu poate nimeni să mănânce dintr-odată, dar treizeci din astea mici... merg rapid!
În timp ce găluștele încă se jucau de-a scafandrii, am luat o tigaie mare, am ras un cub de unt și am pus generos pesmet de casă. Am amestecat fără pauză cu lingura de lemn, până când pesmetul a devenit ca un nisip auriu. L-am răsturnat într-o farfurie mare și adâncă — din acelea pentru spaghetti — și am adăugat zahăr brun, praf de scorțișoară și de cuișoare. Între timp, găluștele din oală au început să plutească — semn că s-au fiert. Le-am scos cu spumiera, le-am lăsat puțin la scurs în sită, apoi le-am tăvălit pe rând în amestecul de pesmet dulce-aromat. Apoi am trecut direct la degustat. Hmm, un deliciu! Am mâncat și eu și Helmut, cu mare poftă. Corcodușele acrișoare s-au transformat în mici nestemate de chihlimbar, ascunzând sub mantia dulce o explozie rebelă de prospețime.
Planul inițial era să le dăm mâine și vecinilor o farfurie, însă... mă tem că până atunci nu vor mai rămâne decât amintirile!... Mmda, noi, amintirile și dușmanii noștri — caloriile! Acele lighioane mici și meschine care ne cos noaptea hainele din dulap, făcându-le până dimineața cu un număr mai mic! Le mai cunoaște cineva? 😏