Toamna are un talent aparte de a schimba înfățișarea lucrurilor de la o zi la alta. Uneori este suficientă o rază de soare, o ploaie scurtă sau o adiere de vânt pentru ca un loc familiar să arate cu totul altfel.
În zilele însorite, culorile par mai îndrăznețe. Galbenul frunzelor capătă reflexe aurii, portocaliul se aprinde, iar roșul devine atât de intens, încât îți atrage privirea chiar și de la distanță. Copacii, încărcați de frunziș colorat, sunt spectaculoși, dar merită să privești și mai aproape. O singură frunză, luminată din spate, își dezvăluie nervurile fine și toate nuanțele adunate între ele.
Ploaia are darul de a dezvălui frumuseți pe care soarele, cu toată strălucirea lui, le lasă uneori neobservate. Sub atingerea ei, culorile își schimbă glasul. Roșul devine mai profund, verdele capătă gravitate, iar galbenul frunzelor pare desprins dintr-o pictură în acuarelă. Picăturile se așază pe nervuri ca niște mărgele de cristal, transformând fiecare frunză într-o mică bijuterie. Scoarța copacilor își dezvăluie ridurile, mușchiul își recapătă catifelarea, iar pietrele umede dobândesc reflexe neașteptate. Ploaia nu șterge culorile toamnei. Le dă o altă intensitate și ne îndeamnă să descoperim frumusețea acolo unde, în zilele senine, poate nici nu ne-am fi oprit privirea.
Vântul aduce o altă priveliște. Frunzele se desprind, se rotesc, plutesc pentru câteva clipe și ajung pe alei, pe iarbă sau la marginea drumului. Unele își păstrează forma aproape intactă, altele sunt deja răsucite, cu marginile uscate. Fiecare are desenul ei, iar culorile continuă să se schimbe chiar și după ce a părăsit copacul.
M-au atras și contrastele. Florile care încă rezistă printre frunzele îngălbenite, fructele mici și roșii ascunse în ramuri, bobițele albe, verdele care refuză deocamdată să dispară. Până și lemnul unui trunchi bătrân, cu scorbura lui adâncă și marginile neregulate, își găsește locul în acest inventar de forme și texturi.
Am fotografiat toate aceste amănunte în zile diferite, sub cer senin sau înnorat, înainte și după ploaie. Privindu-le acum împreună, îmi dau seama cât de mult contează lumina. Aceeași frunză poate părea aurie dimineața, galbenă la amiază și arămie spre seară.
Iar dacă fotografiile au surprins culorile și detaliile, micul nostru videoclip a adunat câteva momente în care ne-am imaginat și pe noi, împreună cu Leo, în decorul acesta de toamnă.
Poate tocmai de aceea îmi place să fotografiez natura în anotimpul acesta. Revin uneori în același loc și mă surprinde cât de diferit îl găsesc. O nouă zi, aceeași priveliște, dar altă lumină, altă vreme... alte vremuri. Natura nu repetă niciodată întocmai ceea ce a fost ieri. Poate că nici noi nu mai suntem aceiași când o privim din nou. Timpul schimbă, în tăcere, și ceea ce avem în fața ochilor, și felul în care vedem.
