Feeria culorilor de toamna

 

Grădinile „ard”... fără fum. Toamna și-a scris numele cu foc, iar cerul i-a răspuns în azuriu. Arțarul și-a înălțat spre el inima roșie, despletită în ramuri.
Lângă zid, un copac lasă să-i curgă printre crengi bănuți de aur, risipind fără să numere.
Roșul, galbenul și verdele încă își împart grădina, fiecare cu povestea lui.
Privirea se oprește întâi pe roșu. Parcă ramurile ar fi purtat tot anul o mărturisire sub scoarță, iar acum ar rosti-o cu toate frunzele. Galbenul răspunde mai încet, cu răbdarea lucrurilor care nu mai au nimic de dovedit. În verdele rămas, pare că vara se mai ține cu ultimele puteri de ramuri.
Unele frunze au prins deja aripi. Le găsesc risipite la picioarele copacilor, fiecare cu alt desen, altă nuanță, de parcă toamna s-ar fi încăpățânat să nu facă două la fel. Încerc să le aleg doar pe cele mai frumoase, dar nu mă îndur să las vreuna în urmă.
Le așez între paginile unei cărți, iar într-o zi rece, cu ploaie și lapoviță, o voi deschide și toamna îmi va cădea în poală. Îi voi face loc sub pătura caldă și vom împărți un ceai, în timp ce vântul va bate la geam...

Fotografii și selfie-uri – la pas cu Leo pe cărările toamnei

Leo cercetează toamna cu nasul, eu cu aparatul foto. El găsește urme printre frunze, eu mă opresc la câte un copac care pare să fi strâns în coroană tot soarele zilei. Mergem pe aceeași alee, dar fiecare citește altă poveste.
Din când în când, întorc camera spre noi. Printre atâtea ramuri, își fac loc un zâmbet, două urechi ciulite și tandrețea aceea care nu încape niciodată întreagă într-o fotografie. Pentru câteva clipe, toamna are chipul nostru.
Sunt clipe în care frumusețea din jur mă face să uit de timp... Privesc lumina strecurată printre ramuri, culorile care se schimbă de la o zi la alta și mă surprind dorindu-mi să pot opri, măcar pentru o clipă, această risipă de frumusețe. Toamna are această tainică putere de a răscoli ceea ce timpul a așezat în adâncurile ființei. Amintirile se întorc în efluvii parfumate, vârstele se întrepătrund, se șterg hotarele dintre ieri și astăzi. Și dintr-odată, mă regăsesc în copilăria mea, cu versurile lui Mihai Dumbravă cunoscute încă din fragedă copilărie, dar al căror înțeles îl descopăr astăzi cu o sensibilitate pe care numai trecerea anilor o poate dărui.

„Opriți timpul, clipa asta minunată / În suflet vreau s-o păstrez, / Să iubesc și să visez..."

Perele Carmen și alte curiozități de la raionul cu fructe

Uneori, o simplă vizită la supermarket îți oferă subiecte neașteptate pentru o postare pe blog. De data aceasta, am făcut o descoperire care m-a amuzat teribil. Am găsit pere care îmi poartă numele!
Pere Carmen! Scria negru pe alb, pe eticheta magazinului. Proveneau din Spania și costau 2,99 euro kilogramul. Cum să trec nepăsătoare pe lângă ele? Le-am fotografiat, am ales câteva și le-am luat acasă, hotărâtă să aflu dacă merită numele pe care îl poartă.
La prima vedere, arătau foarte bine. Fructe frumos conturate, cu o codiță lungă și o coajă galben-verzuie, acoperită parțial de nuanțe roșiatice. Iar după prima mușcătură, am constatat că sunt și foarte gustoase. Dulci, zemoase, cu pulpa albă și fragedă.
Curiozitatea m-a împins să caut câteva informații despre acest soi. Am aflat că perele Carmen au fost obținute în Italia, prin încrucișarea soiurilor Guyot și Bella di Giugno. Sunt pere de vară, care se coc timpuriu, în general în lunile iulie și august, și se remarcă prin aspectul atrăgător și gustul plăcut. Faptul că exemplarele cumpărate de mine proveneau din Spania nu este deloc surprinzător. Soiul este cultivat și în afara Italiei.
Așadar, Carmen are și o reprezentantă în lumea pomiculturii! Și, judecând după gust, una cât se poate de reușită. 😄 Dar cumpărăturile mi-au mai oferit un subiect interesant.
La raionul cu fructe și semințe am fotografiat patru sortimente care, deși sunt adesea așezate împreună, provin din familii botanice diferite.

Alunele de pădure, în stânga sus, sunt cunoscute pentru aroma lor delicată, ușor dulceagă. Sunt bogate în grăsimi nesaturate și vitamina E. Prăjite, devin și mai aromate, motiv pentru care sunt atât de apreciate în ciocolată și în produsele de patiserie.
Arahidele, în dreapta sus, ascund o mică surpriză botanică. Deși le numim alune, ele nu sunt nuci, ci leguminoase, înrudite cu fasolea și mazărea. O altă particularitate este că fructele lor se dezvoltă sub pământ, după fecundarea florilor.
Nucile obișnuite, în stânga jos, provin de la nuc (Juglans regia). Miezul lor este bogat în acizi grași omega-3 de origine vegetală. Au un gust caracteristic, uneori ușor amărui, datorită pieliței subțiri care acoperă miezul.
Fisticul, în dreapta jos, este sămânța unui fruct produs de arborele Pistacia vera. Originar din regiunile Asiei Centrale și de Vest, este cultivat de mii de ani. Când ajunge la maturitate, coaja tare se deschide adesea singură, lăsând să se vadă miezul verzui.
Privindu-le împreună, mi-am dat seama cât de diferite sunt aceste patru produse pe care le numim, în vorbirea obișnuită, nuci sau alune. Și mai au ceva în comun. Sunt gustoase, hrănitoare și atât de ușor de ronțăit, încât uneori este greu să te oprești la o singură mână! 😄

Tartă de legume cu broccoli 😊

Trebuie să recunosc că broccoli nu se numără printre legumele mele preferate. Îl cumpăr din când în când, știu cât este de sănătos, dar nu pot spune că îl mănânc cu prea mare plăcere. 😊 Până când am descoperit această rețetă! Cine ar fi crezut că tocmai broccoli mă va face să mai cer o porție?! 😋
Rezultatul m-a surprins atât de plăcut, încât m-am hotărât să împărtășesc rețeta și cu voi. Se prepară ușor, fără făină, din ingrediente simple, iar combinația de legume, ouă și brânzeturi este delicioasă. Poate îi convinge chiar și pe cei care, asemenea mie, nu sunt mari admiratori ai broccoliului! ☺️
Mi se pare o rețetă potrivită pentru această perioadă de sfârșit de toamnă. Legumele aduc fibre, vitamine și minerale. Broccoli conține vitaminele C și K, iar morcovii sunt bogați în beta-caroten, pe care organismul îl transformă în vitamina A, importantă pentru vedere și sănătatea pielii. Ouăle și brânzeturile completează preparatul cu proteine.

De ce avem nevoie?

400 g broccoli, fiert și scurs
100 g morcov ras
½ ardei gras – eu am folosit roșii în locul lui
50 g porumb din conservă, scurs
1 ceapă roșie
1 lingură ulei de măsline
3 ouă
70 g cașcaval ras, light
50 g feta light
Sare, piper și, opțional, chili
Pătrunjel proaspăt

Cum preparăm?

Desfacem broccoli în buchețele, îl spălăm și îl fierbem în apă cu sare aproximativ 5–7 minute, până când poate fi zdrobit ușor. Îl scurgem bine.
Tapetăm o formă cu hârtie de copt. Așezăm broccoli, îl zdrobim cu o furculiță și îl presăm într-un strat uniform. Stropim cu uleiul de măsline.
Deasupra distribuim morcovul ras, ardeiul sau roșiile tăiate cubulețe, ceapa tocată și porumbul scurs.
Batem ouăle cu puțină sare și piper și le turnăm peste legume. Presărăm cașcavalul ras, feta sfărâmată și pătrunjelul tocat.
Coacem în cuptorul preîncălzit la 190 °C, cu încălzire sus-jos, aproximativ 25–30 de minute, până când ouăle sunt închegate și suprafața este rumenită.
Lăsăm să se răcorească puțin, apoi tăiem în felii.
Poftă bună! 😊

Obiceiuri și tradiții. De ce unele ne plac, iar altele ne sperie?

De câte ori nu am auzit că Halloween este o sărbătoare păgână, că Valentine's Day este o invenție comercială sau că anumite obiceiuri nu au ce căuta în viața noastră? Uneori, reacțiile sunt atât de categorice, încât mă întreb dacă știm cu adevărat de unde provin tradițiile pe care le criticăm.
Mie îmi plac sărbătorile, obiceiurile și poveștile din spatele lor. Îmi place să împodobesc casa de Crăciun, să vopsesc ouă de Paște, să sculptez dovleci de Halloween și să mă bucur de orice prilej care aduce puțină veselie în viața de zi cu zi. Nu înseamnă că trebuie să adopt fiecare tradiție sau să cred în toate legendele care o însoțesc. Dar sunt curioasă să le cunosc istoria. Și, cercetând puțin, descoperim lucruri surprinzătoare! (sursa foto: https://retourenshop-saar.de)
De altfel, am avut parte și de o întâmplare destul de nostimă. Pentru că de ani de zile povestesc pe blog cum sărbătorim Halloweenul și cum ne pregătim de Advent, cineva a ajuns să-și imagineze că aș face parte dintr-o sectă! 😅 Ba chiar am fost întrebată dacă în Germania se sărbătorește Crăciunul!?! Întrebarea m-a lăsat fără cuvinte, mai ales că numeroase obiceiuri de Crăciun, atât de îndrăgite astăzi, s-au răspândit tocmai din spațiul german. Bradul împodobit, calendarul de Advent și coronița cu cele patru lumânări au aici o istorie îndelungată. Iată cât de ușor putem ajunge la concluzii greșite atunci când judecăm obiceiuri pe care nu le cunoaștem! 😊

Să începem cu Halloween, fiindcă este probabil una dintre cele mai controversate sărbători. Numele provine din All Hallows' Eve, adică Ajunul Tuturor Sfinților. În istoria sa se întâlnesc vechiul festival celtic Samhain, tradiții creștine de pomenire a morților și obiceiuri populare care s-au schimbat de-a lungul secolelor. Astăzi, pentru mulți oameni, Halloween înseamnă dovleci luminați, costume haioase, copii care bat la ușă și cer dulciuri. Sigur că există și reprezentări înfricoșătoare, dar fiecare alege cum dorește să participe. Eu prefer dovlecii zâmbitori, decorațiunile vesele și bucuria copiilor. 🎃

Dar Valentine's Day? Ziua îndrăgostiților este asociată cu Sfântul Valentin, nume purtat de mai mulți martiri creștini. Legătura dintre această zi și iubirea romantică s-a dezvoltat însă mult mai târziu, în Evul Mediu. Florile, felicitările și inimioarele au venit pe parcurs, iar comerțul modern a profitat, firește, de ocazie.
Putem critica exagerările comerciale fără să respingem gestul frumos de a dărui o floare sau de a spune cuiva că îl iubim. Și nici nu trebuie să așteptăm 14 februarie pentru asta! ❤️
Acum să privim spre sărbătorile pe care le cunoaștem și le îndrăgim cu toții.
Crăciunul, de exemplu, reunește tradiții creștine cu obiceiuri populare mult mai vechi. Înainte de răspândirea creștinismului, oamenii sărbătoreau solstițiul de iarnă, întoarcerea treptată a luminii și speranța unui nou început.
În Imperiul Roman, pe 25 decembrie era celebrat și Sol Invictus, Soarele Neînvins. Dacă această sărbătoare a influențat direct alegerea datei Crăciunului rămâne o întrebare discutată de istorici.
Bradul împodobit, folosirea ramurilor verzi, colindele și mesele tradiționale au istorii diferite, în care se împletesc simboluri vechi, credințe creștine și obiceiuri locale. Chiar și tăierea porcului, atât de cunoscută în satele românești, păstrează elemente ale vechilor tradiții de iarnă.
Și totuși, când împodobim bradul, cântăm colinde sau pregătim masa de Crăciun, câți dintre noi ne mai gândim la originea fiecărui obicei? Ne bucurăm pur și simplu de sărbătoare, fiecare după credința și tradițiile sale.
Nici Paștele nu este lipsit de asemenea împletiri.
Oul a simbolizat viața și fertilitatea în numeroase culturi antice. În creștinism, oul roșu a primit o semnificație legată de Înviere. Obiceiul vopsirii și încondeierii ouălor a evoluat în timp, îmbinând simboluri religioase cu motive populare.
Iepurașul de Paște, atât de îndrăgit de copii, este cunoscut din tradițiile germanice, fiind documentat încă din secolul al XVII-lea. Asocierea lui cu primăvara și fertilitatea este veche, dar nu toate explicațiile despre presupusele sale origini păgâne sunt demonstrate istoric.
Iar cozonacul? Face parte dintr-o familie de preparate festive cu o istorie îndelungată. Rețetele s-au schimbat, s-au transmis din generație în generație și au devenit parte din sărbătorile noastre.
Să nu uităm nici tradițiile românești!
Sânzienele, Călușarii, Dragobetele, credințele despre strigoi și numeroasele obiceiuri legate de anotimpuri păstrează elemente din mitologia și folclorul vechi. Unele au rădăcini precreștine, altele au fost transformate sau reinterpretate în timp. Nu le putem atribui pe toate, cu certitudine, dacilor sau romanilor, dar tocmai această istorie amestecată le face interesante.
Sânzienele sunt sărbătorite în aceeași zi cu Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, iar dansul Călușarilor păstrează ritualuri și simboluri care au atras de multă vreme atenția etnologilor.
Le numim tradiții populare, le admirăm costumele, dansurile și poveștile. Rareori ne mai întrebăm dacă sunt păgâne.
Și atunci, de ce ne sperie atât de mult acest cuvânt?
Termenul „păgân” provine din latinescul paganus, care putea desemna un locuitor al satului sau un civil. În lumea creștină, a ajuns să fie folosit pentru cei care practicau alte religii, iar în timp a căpătat și sensuri peiorative.
Vechile credințe au fost adesea privite cu suspiciune, iar unele practici au fost asociate cu idolatria, vrăjitoria sau forțele răului. Istoria a păstrat și numeroase exemple de conflicte religioase, în care obiceiurile celorlalți au fost condamnate sau interzise.
Dar termenul „păgân” nu înseamnă automat ceva rău, după cum nici originea precreștină a unui obicei nu ne spune, de una singură, ce semnificație are el astăzi.
Mi se pare interesant cât de diferit privim uneori lucrurile. Acceptăm cu drag iepurașul care aduce ouă, dar ne sperie dovleacul luminat. Împodobim bradul fără să ne întrebăm de unde vine obiceiul, dar respingem alte tradiții pentru că le considerăm păgâne. 😊
Eu cred că putem respecta semnificația religioasă a sărbătorilor și, în același timp, să ne bucurăm de obiceiurile populare care le însoțesc. Fiecare este liber să aleagă ce sărbătorește și în ce fel.
Nu trebuie să ne placă tuturor aceleași lucruri. Unii iubesc Halloweenul, alții nu îl sărbătoresc deloc. Unii pregătesc surprize de Valentine's Day, alții preferă Dragobetele. Și este foarte bine așa.
Pe mine mă bucură această diversitate. Îmi place să descopăr tradiții, să aflu cum au apărut și cum au călătorit de la un popor la altul. Iar dacă un obicei îmi place, îl primesc cu drag, indiferent de țara din care provine.
Sunt curioasă cum priviți voi aceste lucruri. Aveți obiceiuri pe care le îndrăgiți, deși nu fac parte din tradițiile cu care ați crescut? Sau există sărbători pe care preferați să nu le celebrați?
Mi-ar plăcea să aflu! 😊