vineri, 20 noiembrie 2026

Știați că… Sibiul are ochi? - O data pe săptămână ma joc cu IA


"Ochii” de pe acoperișurile Sibiului sunt lucarne făcute ca să aerisească podurile. În colajul meu, printr-unul dintre ei se vede o trăsură trecând prin Piața Mică, așa cum mi-am imaginat-o pe vremuri...
Știați că tot la Sibiu, în 1494, este atestată prima farmacie de pe teritoriul României de azi? Documentul care o pomenește e o chitanță pentru anason. Așa am ajuns, în joaca mea de săptămâna asta cu AI, să cântărim anason la tejghea, mama și cu mine.
De acolo am sărit direct în Piața Mare, unde ne-am făcut uriașe ca să punem un glob în vârful bradului de la târg. La urmă am întors Sibiul cu susul în jos, sub Podul Minciunilor. Acolo până și fulgii cad în sus, drept în palma mamei. ❄️
Veniți să descoperiți cu ochii voștri secretele și minunile Sibiului. 🤗 Vă doresc un sfârșit de săptămână minunat!
 

joi, 19 noiembrie 2026

La multi ani, Mama

Astăzi mama a împlinit 84 de ani și m-am bucurat că și anul acesta am fost alături de ea.
Aici, câteva fotografii și un filmuleț de la aniversare.
Suntem fericite și nu ne dorim decât sănătate și să ne bucurăm împreună de surprizele mici încă mulți, mulți ani. ❤️

miercuri, 18 noiembrie 2026

Târgul de Iarna SIBIU - Miercurea fara cuvinte 47/2026




Let's go WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

marți, 17 noiembrie 2026

Cărțile lui Vero

Cu toate că Vero este o scriitoare și traducătoare consacrată, ea este și a rămas la fel de modestă și prietenoasă. Pe blog intră cu drag în vorbă cu oricine și are același fel firesc de a sta de vorbă, fie că te știe de ani de zile, fie că ai lăsat acolo primul tău comentariu. Așa o cunoaștem noi în blogosferă, ca pe draga noastră Vero.
Astă-vară, Vero mi-a promis o surpriză. Avea să-mi trimită "câteva cărți" pe adresa mamei, ca să le găsesc acolo când ajung la Sibiu. Ieri am ajuns în sfârșit la mama și am deschis pachetul. Câteva... îmi spusese. Am numărat unsprezece! Șase dintre volume cuprind traduceri ale Anei-Veronica Mircea. Din engleză, "Mireasa prințului" de William Goldman și "Warbreaker" de Brandon Sanderson. Din franceză, "Sarah, Susanne și scriitorul" de Éric Reinhardt, "Dormitorul părinților" de Brigitte Giraud și volumul care reunește "Ieri" și "Nu contează" de Ágota Kristóf. Tot din versiunea franceză a tradus Vero și "Mlaștina vrăjită", romanul scris în suedeză de Maria Turtschaninoff.
Cărțile mă așteaptă la lectură.... Văzând atâtea traduceri adunate la un loc, m-am gândit la încrederea cu care editorii i-au dat lui Vero pe mână atâtea cărți, de la autori atât de diferiți. Asta m-a impresionat 🥰 Una dintre lucrurile pe care le admir în meseria de traducător literar este cât de mult trebuie să înțelegi dintr-o jumătate de vorbă. Într-o expresie de-a locului poate încăpea o aluzie la un obicei sau la o zicală pe care cititorii de acolo o știu din copilărie. Traducătorul trebuie s-o prindă și să găsească în română o formulare care să sune firesc în gura personajului și să ne lase și nouă plăcerea de a înțelege singuri ce a vrut să spună. Pentru munca asta e nevoie de talent! Iar faptul că editorii i-au încredințat lui Vero carte după carte spune mult despre încrederea pe care și-a câștigat-o. 💞
În pachet am descoperit "Între lumi" și "Întoarcerea vrăjitorului", cele două volume de povestiri science-fiction scrise de Vero. Mă bucur că am acum ocazia s-o descopăr și ca scriitoare.  Printre cărțile pe care mi le-a trimis am găsit și trei volume semnate de soțul ei, Gheorghe Mircea - "Cel de Sus", Spațiu și Mine", "Eu, eu însumi și calul" și "Poezete din Segmente" au fost surpriza din surpriză!
Îți mulțumesc, dragă Vero, că te-ai gândit la mine 🥰😍😘 Astă-vară mă întrebam ce cărți ai ales... De ieri mă întreb cu care să încep.

luni, 16 noiembrie 2026

Zbor spre mine, cea de demult


Băieții mei – Helmut și Leo – mă conduc la aeroport. Ne luăm rămas-bun și rămân singură în mijlocul unei lumi grăbite, printre oameni care pleacă, sosesc, se caută și se pierd din priviri. 
Am ajuns prea devreme la aeroport. O cafeluță, câteva parfumuri încercate la Duty Free, ochelari extravaganți probați în joacă... Până și un răgaz într-un fotoliu de masaj Stressless.
Împing geamantanul pe role iar în minte îmi răsună melodia Emiliei... I'm a big, big girl in a big, big world… Undeva, în mine, copilul de odinioară se pregătește să se întoarcă acasă.
Îmi iau locul în avionul care mă duce acolo unde timpul încă îmi știe numele.
Sub aripi, pământul se micșorează. Anii, nu!
De douăzeci și șase de ani trăiesc în Germania. Am plecat cândva din Sibiu, dar cei treizeci de ani trăiți acolo n-au plecat niciodată din mine. Îi port fără greutate și totuși – uneori, mă apasă cât o viață.
De la șase la treizeci și șase de ani am învățat să cresc, să iubesc, să pierd, să fiu, de aceea, undeva – printre străzile acelui oraș, există încă toate vârstele mele... Nu știu dacă mă vor recunoaște.
Avionul începe să coboare. Dincolo de nori, copilăria nu mai are vârsta mea.
Dar mama mă așteaptă. ❤️
Și pentru câteva clipe, timpul nu mai știe încotro să curgă...