Fântâna muzicală in luna octombrie

 

O seară de duminică la Marienbad, în acorduri de Andrea Bocelli și Sarah Brightman, printre lumini, culori și dansul fântânii... 🎶💦
Cu puțin din veselia acestui spectacol, vă doresc tuturor un start frumos în noua săptămână și cât mai multe motive de bucurie! 

Cafea, reclame și frumusețe 60+

Zilele trecute mi-a atras atenția o reclamă De’Longhi. Un tip care seamăna izbitor cu Brad Pitt apare dimineața în pijama, iar câinii îl așteaptă tolăniți pe canapea. O bătaie din palme și espressorul automat pornește. Ziua poate începe.
Câinii sunt tare simpatici, spuma cafelei este apetisantă, iar actorul... Oare este sau nu Brad Pitt?! Hm...
Chipul din reclamă este atât de neted, atât de proaspăt, atât de „neatins de vreme”, încât primul meu gând a fost că nu poate fi el! Poate vreun actor nou, care îi seamănă. Sau poate au folosit o poza veche a lui Brad Pitt și au transformat-o cu ajutorul inteligenței artificiale într-o reclamă.
Am „cercetat” și... cică este chiar el – Brad Pitt... Însă Brad Pitt s-a născut în 1963. Are 62 de ani. În curând, 63! Ce se află în spatele acestei apariții? Habar n-am și nici n-aș putea afirma – operații estetice, tratamente sofisticate, machiaj, lumini, filtre, retușuri digitale?! Cine știe?!
Cert este că rezultatul m-a făcut să mă uit de două ori ca să-mi dau seama dacă Brad Pitt mai seamănă cu Brad Pitt.
Și inevitabil, mi-a venit în minte George Clooney în reclamele Nespresso.
Ei bine, acolo e altă poveste. Clooney (născut în 1961) nu pare să negocieze cu timpul. E cărunt, are riduri, își poartă vârsta firesc pe chip și... Doamne, cât de bine îi stă! 😉 Zâmbește, ridică o sprânceană, se autoironizează și este teribil de senzual tocmai pentru că nu pare scos din cutie și lustruit până când dispare omul din el. Poate că aici este de fapt, diferența care m-a frapat.
Și... poate că secretul frumuseții după 60 de ani nu stă în încercarea de a șterge fiecare urmă lăsată de timp. Poate stă tocmai în felul în care îți porți anii. Cu riduri, cu păr cărunt, cu zâmbet și ... dacă se poate, cu o ceașcă bună de cafea în mână. ☕😉

Totul e ca un Science-Fiction...

E trecut bine de miezul nopții și eu încă nu dorm.
Casa s-a cufundat de mult în liniște. 2 octombrie a tras întunericul peste grădină, Leo doarme fără griji, iar eu mai răsfoiesc câte ceva pe telefon înainte să sting veioza. O știre. Încă una. Apoi alta...
Și dintr-odată, am senzația stranie că nu mai citesc despre lumea în care m-am trezit azi-dimineață...
Roboți și inteligență artificială care împing tot mai departe granița dintre ceea ce credeam posibil și ceea ce devine realitate. Centre de calcul pentru AI proiectate în spațiu. Medicamente fabricate în microgravitație. Instrumente cu care încercăm să fotografiem lumi aflate în jurul altor stele...
În Franța, o revoltă pornită din licee a cuprins sute de școli, practic întreaga țară. Mii de adolescenți în stradă, baricade și incendii în fața școlilor, clădiri vandalizate, artificii și proiectile lansate spre forțele de ordine, polițiști în echipament antirevoltă, gaze lacrimogene, intervenții în forță... Sute de răniți, mii de arestări, majoritatea adolescenți.
Aș vrea să cred că sunt fake news. Dar este pura realitate! Profesorii și sindicatele se mobilizează, iar în spatele adolescenților sunt părinții și familiile lor. Pentru că nemulțumirile sociale pot fi multe, dar există o limită pe care orice părinte o trasează fără explicații: totul până la copil! Când copilul tău ajunge rănit la spital sau este arestat de poliție, lucrurile capătă dintr-odată o cu totul altă dimensiune... 

Ceea ce a început ca un protest al liceenilor a depășit deja porțile școlilor. Unde se va opri, nimeni nu știe...
Apoi ajung, prin aceeași mică fereastră luminoasă din mâna mea, tocmai în Tennessee... Christa Pike –
condamnată la moarte pe când avea doar optsprezece ani, în anul 1995... Peste trei decenii petrecute în închisoare, cu gândul că într-o zi, va veni momentul când îi va fi administrată injecția letală...
Fapta pentru care a fost condamnată a fost cumplită. Nici nu încape discuție!
Dar încerc să-mi imaginez ce înseamnă să trăiești zeci de ani în „coridorul morții” așteptând să fie stabilită data execuției...

Noi ne frământăm înaintea unui examen, a unei operații, a unui rezultat important. Numărăm zilele și ne spunem că trebuie doar să treacă momentul acela. După aceea vom ști. După aceea vom putea respira.

Dar în acest caz... „după aceea” nu există. Teoretic! Pentru că... mai absurd decât orice scenariu de film, ziua stabilită pentru execuție a sosit - 30 septembrie 2026. Injecția a fost administrată - ba chiar doua fiole, dar condamnata a supraviețuit.. Un caz fără precedent în istoria modernă a execuțiilor prin injecție letală din Statele Unite.
Am lăsat telefonul pentru câteva clipe pe noptieră... În jurul meu nu se întâmpla nimic... Aceeași casă. Aceeași noapte de Octombrie. Aceeași liniște. Leo doarme fără să știe nimic despre roboți, revolte, condamnări sau despre toate spaimele pe care oamenii știu atât de bine să și le construiască.
Și m-am gândit cât de straniu trăim... Stăm într-o cameră liniștită și ținem în palmă o fereastră prin care intră, deodată, întreaga planetă. Paris, Tennessee, inteligență artificială, Univers, oameni, frică, furie, tehnologie, inundații (Madrigueras -Albacete, España), roi seismic, viață și moarte...

Și undeva, între toate acestea, un superb album de R&B și blues, interpretat de inteligența artificială, atât de firesc și de expresiv, încât aproape uiți că vocile pe care le asculți nu aparțin unor oameni... Acum câteva decenii, toate acestea ar fi putut fi începutul unui roman despre viitor. Numai că nu suntem în 2050...

Între timp, 2 Octombrie s-a strecurat în trecut. Dincolo de fereastră, întunericul începe încet să se destrame. Mijește de 3 Octombrie. E zi de sarbatoare - Ziua Unității Germane... Iar eu, sprijinită pe pernă, mă gândesc cât s-ar fi minunat bunicii mei dacă ar fi știut că toate acestea pot încăpea în doar câteva ore dintr-o singură noapte, într-un telefon ținut în palmă... 

Uneori, realitatea întrece orice SF!

Un șirag de perle uitat de ploaie

Dimineața aceasta miroase a verde ud, a aer pur și a Octombrie abia început.

Peste noapte, cerul și-a risipit parcă sipetul cu nestemate, iar zorii le-au găsit agățate de frunze, tremurând între cădere și zbor...
Banala ploaie nu mai pare doar apă cernută din nori, ci lucrarea unui artist-bijutier care a împodobit cu migală fiecare frunză cu mărgele de cristal, rotunde, sclipitoare și limpezi.
În fiecare strop încape o fărâmă de lume întoarsă pe dos, un petic de cer, o umbră de verde, o scânteie de lumină. Grădina respiră încet, proaspătă și tăcută, cu noaptea parcă spălată de pe umeri.
Și totuși, în spatele acestei delicateți se ascunde o mică lecție de fizică. Efectul lotus adună apa în rotunjimi aproape perfecte și o lasă să alunece ori să rămână, pentru o clipă, suspendată pe frunze. Natura își ascunde ecuațiile în frumusețe, prefăcând o taină a fizicii într-un spectacol delicat.
Ploaia va mai străluci o vreme, risipită în mii de cioburi de lumină, apoi... caruselul vremii se va învârti mai departe și nici azi nu știm ce ne va aduce următoarea rotire. Dar poate că nici nu trebuie să știm. E de-ajuns să pornim spre noua zi cu ochii deschiși, gata să descoperim micile ei surprize și frumusețile ascunse acolo unde nu ne-am fi gândit să le căutăm. Uneori, până și o dimineață ploioasă își poartă bijuteriile la vedere.

Și s-a făcut Octombrie...

Astăzi, calendarul a întors o nouă filă și timpul și-a schimbat culoarea...
Octombrie este luna cu pași moi și dimineți transparente, cu ceruri care par mai înalte și drumuri pe care lumina se așază altfel.
Metamorfoza începe acolo unde verdele își pierde încet certitudinea, iar ruginiul, purpura și aurul devin - pentru o vreme, felul naturii de a măsura timpul.
Octombrie pare să cunoască taina marilor transformări, schimbând chipul lumii fără zgomot, frunză cu frunză, zi după zi, până când risipa neverosimilă de culori se destramă încet, copacii rămân goi, iar diminețile se pierd în ceață, tăcere și mister...

Iar când ploile vor coborî peste Octombrie, melancolia își va găsi locul firesc între șoapta ploii la fereastră și aburul unui ceai de măceșe, care va ridica între noi și cenușiul de afară o fragilă perdea de căldură.
Oricum va fi, să savurăm fiecare clipă, senină ori zbuciumată și să ne lăsăm surprinși de toate chipurile pe care Octombrie ni le va dezvălui. 🍁🍂🍀