Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Duminică, ne-am întors din Parcul Simțurilor, cu pașii încă plini de verde și obrajii atinși de vântul obraznic. Ne-am scuturat de frigul neașteptat al acelei duminici de început de iunie și am pășit direct în bucătărie, nerăbdători să ne lăsăm cuprinși de căldura aromelor familiare.
Am risipit pe masă rețetele, ca pe filele unui jurnal de vacanță, cu gândul la plaja Mediteranei, acolo unde soarele miroase a portocală, a scoici și a sare. Am pregătit ingredientele pe farfurii, cu precizia cu care un pictor își așază culorile pe paletă — dovleacul, orezul, șofranul, usturoiul, creveții, portocalele, uleiul de măsline, scorțișoara... Aveam tot ce ne trebuia. Ne-am legat șorțurile și ne-am apucat de treabă. Meniul a fost inspirat din vacanțele noastre în Spania – o supă catifelată, o paella vibrantă, o salată surprinzătoare și un desert care topește timpul. Fiecare preparat a fost o reamintire a locurilor dragi, a serilor lungi și a bucuriei de a fi împreună. Am însoțit totul cu un pahar de La Terraza Valdepeñas Gran Reserva 2008 – un vin roșu profund și elegant, cu note de fructe coapte, lemn dulce și o atingere subtilă de vanilie. Nu a fost doar un acompaniament, ci o prezență care a legat toate aromele într-o armonie desăvârșită. Pentru cei care vor să recreeze această după-amiază iberică în propria bucătărie, am adunat rețetele în apendice – simple, dar pline de suflet, exact așa cum le-am gătit și noi.
🍵 Supă de dovleac cu portocală și șofran (pentru 4 persoane) 🍵
Ingrediente:
400 g dovleac Hokkaido sau Butternut (curățat, tăiat cuburi) 1 ceapă mică, tocată mărunt 1 lingură ulei de măsline 150 ml supă de legume (cativa morcovi, patrunjel, ceapa, praz, telina, gogosar - cu piper, sare si foi de dafin) 100 ml suc proaspăt de portocale un praf de șofran (înmuiați în 1 linguriță apă caldă) sare și piper 1 lingură smântână vegetală sau brânză proaspătă maturată 1 lingură semințe de pin prăjite opțional: coajă de portocală sau ierburi proaspete
Preparare:
Coace dovleacul 25 min la 200°C cu puțin ulei (opțional). Călește ceapa în ulei până devine sticloasă. Adaugă dovleacul și supa, fierbe 10–15 min. Adaugă sucul de portocale și șofranul, mai fierbe 5 min. Pasează supa, asezonează. Servește cu smântână/brânză și semințe de pin (noi am folosit seminte de bostan, usor prajite). 🥘 Paella reinterpretată cu șofran și creveți (pentru 4 persoane) 🥘
Ingrediente:
150 g orez pentru paella 300 g creveți decorticați 1 ceapă mică, 1 cățel de usturoi 1 ardei roșu mic, 1 roșie mică sau 2 linguri roșii pasate 500 ml supă de legume sau pește un praf de șofran (în 2 linguri apă caldă) 1 linguriță boia dulce 2 linguri ulei de măsline sare, piper opțional: pătrunjel și suc de lămâie
Preparare:
Înmoaie șofranul. Călește ceapa, usturoiul și ardeiul. Adaugă roșiile. Pune orezul, călește 1–2 min. Adaugă șofranul, boiaua și supa. Nu mai amesteca. Fierbe 15 min. Adaugă creveții, mai fierbe 5–7 min. Lasă 5 min acoperit. Servește cu pătrunjel și lămâie.
🥗Salată spaniolă cu portocale, măsline și ceapă roșie (pentru 4 persoane) 🥗
Ingrediente:
2 portocale mari
½ ceapă roșie
10–12 măsline negre
1 lingură ulei de măsline
1 linguriță oțet de vin roșu sau sherry
sare, piper
opțional: pătrunjel sau mentă, chimen sau boia afumată
Preparare:
Curăță portocalele, taie felii.
Ceapa se lasă 10 min în apă rece, apoi se scurge.
Aranjează portocalele, ceapa și măslinele pe farfurie.
Amestecă dressingul și toarnă peste.
Servește rece, cu ierburi proaspete.
🍮Crema Catalana(pentru 4 persoane) 🍮
Ingrediente:
250 ml lapte integral
2 gălbenușuri
50 g zahăr + puțin pentru caramelizat
1 linguriță amidon de porumb
coajă de lămâie
1 bucățică de scorțișoară
Preparare:
Fierbe laptele cu coaja de lămâie și scorțișoara. Lasă 10 min, apoi strecoară.
Bate gălbenușurile cu zahărul și amidonul.
Adaugă laptele cald treptat.
Pune înapoi pe foc, amestecă până se îngroașă (nu fierbe!).
Pune în boluri, răcește 2 ore.
Presară zahăr și caramelizează cu torța (kitchen torch).
Într-o lume care funcționează ca un ceas elvețian, unde fiecare minut e contabilizat, iar fiecare gest pare dictat de un algoritm nevăzut, a trăi devine un act de poezie. Nu de eficiență. Nu de productivitate. Ci de prezență. A trăi cu adevărat e ca o duminică în dumbravă — o evadare tăcută dintr-un oraș care fierbe sub cerul încins (avem iar de trei zile 38°C!), unde asfaltul respiră greu și aerul pare să ardă gândurile. Noi am fugit. Nu de lume, ci spre noi. Pe malul lacului, acolo unde libelulele scriu haiku-uri în aer cu aripile lor translucide, am regăsit luxul uitat al simplității. Leo, cu bucuria lui pură, a alergat printre umbre și lumină, iar noi, trei suflete obosite de zgomot, ne-am așezat în tăcerea care vindecă. Aerul a mirosit a libertate și iarbă caldă. Soarele, filtrat de frunziș, nu a mai fost o povară, ci o mângâiere. Șnițelele reci și prăjitura de weekend nu au fost doar hrană, ci ritualuri ale unei vieți trăite, nu executate. Fiecare înghițitură a devenit o amintire în formare. În acel colț de lume, timpul nu a mai fost o linie dreaptă, ci un cerc blând care ne-a cuprins... Ne-am lăsat gândurile să se limpezească, ca apa de la mal. Fiecare clipă a fost o alegere conștientă — să privim, să ascultăm, să fim. Nu am mai fost funcționali. Am fost vii. Automatismul a rămas în oraș, acolo unde oamenii bifează zile ca pe niște sarcini. Aici, în dumbravă, viața nu ne-a cerut nimic, dar ne-a oferit totul — lebede albe, regale, care-și veghează puii cu puf cenușiu, plutind cu o demnitate liniștită, ca și cum ar ști că frumusețea lor nu are nevoie de martori. Rațe și lișițe care își iau zborul cu un fâlfâit scurt sau care aterizează lin pe luciul apei, într-un ritm firesc, aproape ritualic — o respirație a lacului, lentă și profundă. Adieri care spun povești, o liniște care nu are nevoie de cuvinte... Poate că luxul suprem nu e o vilă cu piscină sau un cont plin, ci o pătură întinsă pe iarbă, un coș de picnic și o inimă care bate în ritmul naturii. Poate că adevărata umanitate începe acolo unde se termină graba. Și poate că, într-o duminică precum aceasta, am învățat din nou să fim oameni, reîntorcându-ne spre rădăcini...
Când te uiți în jur și găsești prin casă o jumătate de pepene galben care te privește în tăcere, câteva caise care par ușor confuze, niște cireșe și câțiva căpșuni care șoptesc „acum, că mâine e prea târziu"... știi ce faci?! Le iei pe toate, le faci un duș rece și le trimiți direct într-o prăjitură de vară cu multă personalitate. Am început cu:
- 5 ouă - 5 linguri de zahăr brun - 1 pliculeț de zahăr vanilat - 5 linguri de făină - o jumătate de plic de praf de copt stins cu puțin oțet - 5 linguri de ulei - un pumn de pesmet fin - și, desigur, fructele vedetă: pepene galben, caise, cireșe, căpșuni - plus zahăr pudră pentru efect special de final
Albușurile, sub grija atentă a lui Helmut - nelipsit când vine vorba de spumă perfectă, s-au înălțat sub telul lui în norișori care păreau gata să plutească. Gălbenușurile s-au combinat cu zahărul și vanilia până au devenit o cremă galbenă ca soarele de mijloc de iunie (apropo, astazi avem 36°C! 🌞). Apoi s-a strecurat discret uleiul, făina și praful de copt s-au așezat cuminți, iar la final, spuma de albușuri s-a încorporat cu gesturi blânde, de jos în sus, cum cere orice rețetă cu respect de sine. ☺️ Aluatul a fost turnat într-o tavă potrivită (45×36 cm), căptușită cu hârtie de copt. Pesmetul s-a presărat fin, iar fructele s-au așezat cu grijă în tavă - în "forme geometrice" care-ar face orice riglă să zâmbească: rânduri, unghiuri, simetrii după chef și imaginație. Pepenele galben semisfere, cireșele fără sâmburi, caisele felii, căpșunile înjumătățite — toate aliniate într-un "mozaic comestibil de vară"
În cuptor, pentru 25 de minute la 200°C. Testul paiului: trecut... Am scos tava, am pudrat artistic cu zahăr doar feliile din farfurie! Gata! Delicioasă, aromată, parfumată! Este o rețetă reinventabilă, reinterpretabilă, repetabilă, cred că i se spune "pandișpanul în 5 pași”...E foarte simplu de făcut si e o idee bună când vrei ceva dulce, folosind ce ai prin casa.
Primăvara aceasta ne-a luat complet prin surprindere. A fost una dintre cele mai uscate din istorie, nu doar în Bavaria, ci în întreaga Germanie. Conform datelor oficiale ale serviciului meteorologic german (DWD), primăvara 2025 a fost a treia cea mai uscată de la începutul măsurătorilor în 1881, cu doar 96 litri de precipitații pe metru pătrat – aproape cu 50% mai puțin decât media obișnuită. Soarele a dominat cerul aproape neîntrerupt, iar temperaturile au urcat frecvent peste 30 de grade Celsius – valori care, de obicei, apar abia în mijlocul verii. A fost, de asemenea, una dintre cele mai însorite primăveri înregistrate, cu peste 695 de ore de soare. Lacurile din regiune au suferit drastic – nivelul apei a scăzut atât de mult încât tururile de vaporase, o tradiție îndrăgită de localnici și turiști deopotrivă, nu au putut începe conform planului obișnuit. Multe dintre vapoare au rămas blocate la mal, neputând naviga în condițiile de apă atât de scăzută.Această primăvară a fost o excepție care ne-a uimit pe toți și ne-a făcut să privim cu alți ochi ritmurile naturii. După săptămâni întregi de vreme uscată și temperaturi neobișnuit de ridicate, pe 4 iunie, în jurul orei 20:30, o furtună puternică s-a abătut brusc asupra Bavariei. Cerul senin s-a întunecat rapid, iar vântul a început să sufle cu o forță impresionantă, cu rafale de până la 100 km/h. La noi în curte, toate ghivecele – chiar și cele mari și grele – au fost răsturnate de vântul năprasnic. A fost un moment scurt, dar intens, care a luat pe toată lumea prin surprindere.
Noi ne-am bucurat enorm că ploaia a fost în rafale, însă fără grindină. Acum doi ani, întreaga grădină a fost distrusă, iar mașina noastră de atunci, un Opel, a fost serios avariată. A fost o ușurare să vedem că de data aceasta natura a fost mai blândă cu noi. Ploaia a continuat toată noaptea, iar dimineața, știrile au adus o veste neașteptată: un avion Ryanair care efectua cursa Berlin–Milano a fost forțat să aterizeze de urgență la Memmingen, după ce a fost surprins de turbulențe severe deasupra Münchenului, exact în jurul orei 8:30 pm. În urma incidentului, echipajul a reacționat prompt și profesionist, reușind să asigure o aterizare în siguranță pentru toți pasagerii. Autoritățile locale și echipele de intervenție au fost prezente rapid la sol, oferind sprijin celor care au avut nevoie. Călătoria celor peste 150 de pasageri a continuat cu autocarele, întrucât autoritățile nu au aprobat imediat reluarea zborului. Compania Ryanair și-a cerut scuze și a oferit asistență pasagerilor afectați. Clar că a fost o schimbare de plan care a presupus mult timp suplimentar, dar a oferit o soluție sigură și organizată. Acum vara astronomică e la doar o săptămână distanță, vremea în Augsburg este tipic schimbătoare pentru luna iunie, dar cu tendințe clare spre încălzire. Pe măsură ce ne apropiem de solstițiul de vară (21 iunie), temperaturile vor continua să crească ușor, iar zilele vor fi lungi și luminoase – perfecte pentru plimbări, terase sau escapade în natură.
Grădina mea e în plină explozie de culoare – trandafirii domină cu eleganță fiecare colț, iar căpșunii sunt plini și grei, gata de cules. În fiecare zi adunăm un bol generos, exact cât să ne bucurăm fiecare de porția lui. E o mică bucurie zilnică, dulce și parfumată. Mă bucur să pășesc în noul sezon – vara are farmecul ei aparte, cu lumina ei blândă de seară, cu mirosul de iarbă proaspăt tăiată și cu promisiunea vacanțelor ce se apropie. Să vină vara, cu tot ce are ea mai frumos!
noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos. Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit. Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont. Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca. Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!” Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei. Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația. Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit. Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră... Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte.
Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis... Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă. Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste! Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓 Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043. Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉 Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.
Cu drag (și un pic de praf de stele), Carmen
🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓
PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:
