Monet sau nufărul — cine a început povestea?

Nuferii nu sunt flori — sunt portaluri.
Când se deschid, apa își oprește o clipă respirația, iar lumina se adună în petalele lor ca într‑un secret cosmic.
Par fragile, dar poartă în ele geometria galaxiilor — un centru perfect, o liniște care nu poate fi imitată și o frumusețe care nu cere permisiune.
În fiecare dimineață, nufărul repetă aceeași minune — își amintește că a fost stea înainte să fie plantă. De aceea strălucește într‑un fel propriu — nu reflectă lumina, ci o recunoaște.

Un nufăr nu este floare, ci o ipoteză despre existență. Stă pe apă ca un gând care nu s‑a hotărât dacă vrea să devină materie sau să rămână lumină. Petalele lui nu se deschid, ci se conturează, ca și cum ar fi pictate în timp real.
Un nufăr nu înflorește... un nufăr apare, ca și cum ar decide că lumea poate suporta încă o formă de miracol.
Arată universul așa cum ar fi fost dacă ordinea s‑ar fi născut din liniște, nu din explozie.
Poate că de aceea rămânem o clipă suspendați, neputând traduce în cuvinte ceea ce vedem — un fragment de cosmos care, pentru o clipă, se lasă vizibil.

Fracturi de lumină în noapte

Aerul s-a umplut de o neliniște electrică, ca o ruptură bruscă în adâncul nopții. Lumina a izbucnit violent. Fulgerele au sfâșiat întunericul în fâșii. În clipa în care ne pregăteam să stingem lumina, liniștea s-a strâns ca o coardă întinsă — și atunci cerul a plesnit. 

A izbucnit furtuna ca un animal trezit brusc, cu vânt care mușcă din ferestre, ploaie care lovește asfaltul ca niște tobe nervoase, tunete ce par să rupă în două noaptea și trăznete care desenează pe cer fracturi de lumină. O tensiune invizibilă a străbătut aerul, ca și cum lumea ar fi apăsat pe un comutator cosmic. Fulgerele continuau să taie întunericul în fâșii. 

Cerul s-a năpustit peste casă ca o fiară dezlănțuită, iar noaptea s-a transformat în câmp de luptă între lumină și umbră. Și apoi... ca un capriciu al sfârșitului de vară, după douăzeci de minute totul s-a stins. Furtuna a trecut, lăsând în urmă doar mirosul de pământ ud și o liniște care se reașază încet — o liniște atât de adâncă, încât părea că ascunde ceva ce nu fusese menit să vedem...

PS: Apropo de electricitate — se spune că femeia este precum electricitatea:
– dacă știi să te porți cu ea, îți va lumina viața;
– dacă o obosești, se va stinge;
– dacă o enervezi, te va distruge.
Acum ești la... curent! Nu poți spune că n-ai fost avertizat 🙈🙉🙊

La cofetarie - Miercurea fara cuvinte 36/2026

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Întâlniri ratate cu astrul nopții

Am ratat cele două dimineți în care Luna plină s-a ridicat uriașă peste orizont. Pe 28 august dimineața cerul a fost acoperit, iar seara au venit averse puternice, ca și cum tot cerul se închidea exact când aveam nevoie de el.
Pe 29 august, la ora 5, aș fi putut vedea Luna plină și eclipsa. Dar… nu m-am trezit, pentru că la ora 10 plecam spre Ulm, la nuntă, și mi-a fost pur și simplu lene să mă ridic din pat atât de devreme. Așa am ratat momentul, iar Luna aceea enormă a rămas doar o imagine pe care am purtat-o în vis…
După 29, totul s-a schimbat. Luna nu a mai apărut ca un glob uriaș, nu a mai avut lumina aceea care te oprește în loc. Chiar dacă răsare și apune în fiecare zi, nu mai vine cu aceeași forță. Se îndepărtează, își schimbă unghiul, iar mirajul dispare.
La sfârșitul lui august, orbita ei se așază ciudat față de orizont. În est, seara, stă într-un unghi foarte plat, aproape lipită de linia orizontului, și de aceea răsare aproape la aceeași oră. Dimineața, în vest, unghiul este abrupt, Luna cade repede și apusul se împinge mult spre mai târziu. Mișcarea ei rămâne constantă, dar felul în care o vedem de pe Pământ se schimbă de la o zi la alta.
Iar diminețile acelea, cu Luna uriașă, au fost doar pe 28 și 29 august. Două momente scurte, care au trecut pe lângă mine... Are cineva fotografii sau un video din diminețile alea? M-aș bucura să le postați...
Eu… anul acesta am rămas cu fotografiile din noaptea de 29 spre 30 august, exact când clopotele de la Domul din Ulm* băteau ora 12. Mi-a trecut prin minte Cinderella - în timp ce ea pierdea pantoful, eu îmi dădeam întâlnire cu luna pentru un mic fotoshooting. Nu sunt imagini spectaculoase, dar sunt singurele care au prins ceva din lumina ei, cât a mai rămas.

*) Până nu de mult, biserica din Ulm (Ulmer Münster)a avut cel mai înalt turn din lume; din februarie 2026, Sagrada Familia din Barcelona deține acest record, odată cu finalizarea construcției după un secol și jumătate.

August în reverență

August... se încheie în culori vii, cu flori care încă respiră vară, cu fluturi‑colibri care dansează în aer, cu albine și bondari ce se grăbesc să adune ultimele picături de lumină. Parcurile au avut parfumul lor de final de sezon, acel amestec de verde cald și oboseală dulce, ca o reverență înainte de schimbarea ritmului.
Mâine... intrăm în luna a noua. Țineți‑vă bine, începe travaliul ... toamnei. 😉

   

♦ „Întotdeauna există flori pentru cei care vor să le vadă.” — Henri Matisse
♦ „Zumzetul albinelor este vocea grădinii.” — Elizabeth Lawrence
♦ „Fluturii sunt cea mai poetică specie de insecte.” — Ana Gerhard
♦ „Fluturii sunt flori care se mișcă singure.” — Robert Heinlein
♦ „Florile îi fac pe oameni mai buni, mai fericiți și mai deschiși; sunt soare, hrană și medicină pentru suflet.” — Luther Burbank
♦ „Acolo unde înfloresc florile, înflorește și speranța.” — Lady Bird Johnson
♦ „Pământul râde în flori.” — Ralph Waldo Emerson

 

Înscriu postarea la rubrica Suzanei - "Citate favorite"