Monumentul eliberarii - Jurnal III

(continuare la "Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II") 

Befreiungshalle – în traducere “Sala Eliberării” este un monument ridicat pe dealul Michelsberg (126 m) din orașul bavarez Kelheim. A fost construit între 1842 și 1863 la cererea regelelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelele monumentelor antice romane. Este un monumentul neoclasic dedicat celor care au luptat pentru eliberarea Germaniei de sub Napoleon Bonaparte. 

Impresionanta rotonda construita din calcar se sprijină pe o bază cu trei etaje, este proiectată ca un octogon. Fațada exterioară este marcata de 18 contraforturi încoronate cu 18 statui colosale reprezentând landurile germane care au luat parte la bătăliile de eliberare. 

Aula este rotundă si are o înălțime de 45 m și un diametru de 29 m.

Interiorul sălii este conceput ca o sală mare cu cupolă, care este luminată de un opaion în vârful acoperișului conic. 

Primul etaj formeaza nișe, care poartă numele bătăliilor din războaiele de eliberare, flancate de câte două zeițe ale victoriei, statui înalte de 3,30 m - în total 34 de statui. Statuile simbolizeaza statele membre ale Confederației Germane. Două dintre zeițele victoriei țin fiecare câte un scut de bronz aurit stând între ele pe o bază joasă de marmură, în timp ce își oferă mâinile libere zeitelor vecine. Ca urmare, ele formează un dans rotund solemn, care este întrerupt doar de cei doua zeite-statui de lângă portalul de intrare. Acestea din urmă au fost realizate din marmură albă tiroleză și fiecare ține o ramură de palmier în mână îndreptată spre portal. Deoarece marmura tiroleză era foarte scumpă, celelalte zeițe ale victoriei sunt făcute din marmură albă de Carrara. Înaltimea acestui segment este de 7 metri. 

La galeria interioară se poate ajunge prin urcarea a 82 de trepte. Alte 40 de trepte duc la galeria exterioară, care ofera o vedere largă asupra văilor Dunării și Altmühl (din anul 2008, sala cupolei este accesibilă și cu liftul pentru utilizatorii de scaune rulante și persoanele cu dizabilități). 

Noi am urcat toate cele 165 de trepte într-o bucata si ne-am plimbat mai întîi pe terasa circulara exterioara pentru ca apoi sa admiram privelistea de sus din interiorul monumentului. Andrea, colega mea, are “rau de înaltime” însa si-a înfrânt teama si alaturi de mine a îndraznit sa se apropie de toate balustradele – chiar daca doar pentru selfies, tot este de laudat! ♥

Helmut si Leo ne-au asteptat pe o banca, în parcul din fata monumentului. Împreuna, am vrut sa servim o racoritoare pe singura terasa din parc, însa am asteptat mai mult de 20 de minute si chelnarita suprasolicitata înca nici nu ajunsese sa ne întrebe ce dorim. Am renuntat, pentru ca planul nostrum era sa ajungem si la Walhalla. (va urma)