Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II

(continuare la “O zi cât o saptamâna – Jurnal I”) 

Soseaua care duce de la situl archeologic spre Mânastirea Weltenburg serpuieste pe marginea dreapta a Dunarii. Albia este plina vârf si apele sunt tulburi - nu e de mirare dupa ploile din ultimele lunii. Nu sunt decât 10 km între cele doua puncte ale excursiei noastre, asa ca am ajuns în câteva minute. Am parcat masina în parcarea exterioara localitatii, pentru ca accesul autoturismelor este de câtva ani interzisa. Transbordul din parcare pâna la intrarea în mânastire este asigurat de un microbuz si este gratuit. 

Ultima data când am fost aici, pe aceasta ruta functiona un autobuz autonom – era una din atractiile regiunii ☺ Am întrebat ce s-a întâmplat cu acel proiect despre care au vuit ziarele? Ni s-a spus ca a fost abandonat, deoarece autobuzul era foarte încet. Motivul? Din parcare si pâna la mânastire se poate merge si pe jos – este un mars de cca. 25 minute; autobuzul cu senzori de frânare, se opera de câte ori percepea pietoni pe strada si calatoria dura mai mult de o jumatate de ora ☺☺☺ 

Ceea ce îti atrage atentia în primul rând când cobori din microbuz, este faptul ca între zidul mânastirii si Dunare nu sunt decat câtiva zeci de metri. Din acest motiv, mânastirea a fost de nenumarare ori avariata de inundatii, ultima data în anul 2005, când nivelul apei a depastit 25 metri înaltime, peste curtea mânastirii! Bancul de pietris aici este unul special – denumit Donau Auen. Este un amestec de porfir de cuarț, calcar, granat, calcar silicios, amfiboliții (roci magmatice gabro – bazalt), gresii, etc… o „comoara” speciala a fluviului în cele mai diverse culori si forme. Sunt pietre cu intarsie - cum le spun eu. Întotdeauna adun câteva din “cele mai frumoase” pentru fântâna mea decorative din curtea casei ♥ 

De aici de pe malul Dunarii, se organizeaza plimbari cu vaporasul pâna la Kelheim si înapoi.

Dunarea a sapat stânca în pereti perfect drepti, precum turnurile unui dom. Este unul dintre cele mai demne de văzut geotopuri din Bavaria. Stâncile înalte de 40 de metri ale acestui defileu sunt formate din calcar masiv din Jura Superioară. 

Cu mii de ani în urmă, Cheile Dunării au atras atentia oamenilor. Celții au considerat locul atât de important încât l-au asigurat cu ziduri și șanțuri. „Artobriga” (tradus: castelul înalt) se spune că ar fi fost numită această fortificație montană, care datează cel puțin din epoca bronzului și despre care geograful antic Claudius Ptolemeu a raportat încă din anul 130 d.Hr. Romanii au construit apoi un mic fort de graniță pe rămășițele castelului celtic. La începutul secolului al VII-lea, un călugăr columban a întemeiat pe ruinele fortului roman abandonat, o mică mânăstire – atestata ca fiind cea mai veche din Bavaria. 

În secolul al VIII-lea Ducele Tassilo al II-lea a mutat mănăstirea de pe muntele Arzberg pe malul Dunării și a populat-o cu călugări benedictini, acesta fiind primul atest al mânastirii Weltenburg. 

În secolul al XII-lea, Weltenburg a fost o mănăstire augustiniană pentru câțiva ani, dar apoi a fost retrocedată benedictinilor. Perioada de glorie a mânastirii Weltenburg a început în anul 1713, când vechea clădire a fost demolata si a început sa se construiască noua clădire a mănăstirii, în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mânastirea a cedat hramul benedectin si s-a supus secularizării în 1803. Mănăstirea a stat goală aproape 40 de ani până când a fost refondată în 1842 de regele Ludwig I. 

În mănăstirea Weltenburg trăiesc astăzi doar șapte călugări. Thomas Maria Freihart este stareț al mănăstirii din anul 1998. Sâmbata când am fost noi aici, în biserica tocmai se oficia o cununie si deci nu am putut vizita, am aruncat doar o privire înauntru. 

Din curtea rotunda, printr-un portal, se poate urca pe un drum cu scari pâna la capela. Aici este singurul loc mai linistit, pentru ca în curtea mânastirii, forfota turistilor atinge proportiile unui târg ☺

Trebuie sa mentionez ca aceasta mânastire nu este una clasica, asa cum sunt cunoscute mânastirile în România. Aceasta mânastire se autofinanteaza din producere si vânzare de bere si detine în acest sens cel mai vechi atest din lume - din anul 1050. Nu doar ca Kloster Welenburg este cea mai veche manufactura de bere din lume, ea si produce cele mai premiate beri din lume! Diferitele tipuri de bere au obtinut mereu primele locuri la concursurile internationale. 

De-a lungul timpului, curtea închisa între peretii mânastirii a devenit una din cele mai cautate terase-restaurant din zona. Bucataria traditional-bavareza este de cea mai buna calitate si pentru un loc la masa îti trebuie mult noroc! Este mereu arhiplin! Vin turisti din toate colturile lumii, cu autocarele, cu bicicletele sau autoturismele private (se poate si cu trenul, pâna la gara Neustadt an der Donau si apoi înca cca.50 minute cu un autobuz). 

Dupa ce am mâncat, ne-am mai plimbat puti în jurul capelei, apoi ne-am îndreptat per pedes spre parcare si ne-am vazut de drum cu masina, spre urmatorul nostru țel: Befreiungshalle – Kelheim. (va urma)

Șase ani - Aniversare ☺

S-a întâmplat ca acum sase ani sa fie la noi în vizita o familie de prieteni din Bucuresti, carora le-am aratat câteva din frumusetile Bavariei - meleagurile ce mi-au devenit "casa" din anul 2000. Si s-a întâmplat ca pe data de 23 iulie 2009 sa fi fost cu acesti prieteni pe malurile Dunarii. Le-am aratat urmele Castelului roman Abusina, apoi am facut un popas mai lung la Manastirea Weltenburg (în incinta careia a fost produsa cea mai veche bere din lume, bere ce a devenit de-a lungul timpului cea mai premiata la concursurile internationale), apoi am admirat Defileul Dunarii. Am urcat pe dealul Michelsberg sa vizitam somptuosul monument închinat aliantei trupelor militare ce au reusit învingerea lui Napoleon, monument cunoscut sub numele de Befreiungshalle si apoi, în drum spre casa, am intrat la Complexul termal Gögging unde am petrecut cateva ore de relaxare si desfatare a simturilor. Pentru ca prietena mea avea de curând blog - mi-a aratat la ce foloseste si imediat dupa plecarea lor din Bavaria, am încercat sa vad daca pot sa-mi deschid si eu o pagina de blog... Am reusit si în primul meu articol am descris aceasta excursie pe malul Dunarii.
Anii au trecut, între timp am fost si cu alti prieteni pe acest minunat traseu, însa marea coincidenta este ca la data de 24 iulie 2015 am strabatut acest drum, împreuna cu o alta familie de prieteni - de data aceasta din Cluj-Napoca. Asa mi-am amintit ca blogul meu a început acum 6 ani!
În acest articol jubiliar voi prezenta imagini din actuala excursie pe malul Dunarii.
Castelul roman Abusina:

Manastirea benedectina Weltenburg:


Kelheim - Befreiungshalle:

Walhalla memorial:



Despre Abusina, Weltenburg si Befreiungshalle - informatii în primul meu articol; despre Walhalla voi scrie într-un articol viitor ☺
PS: în acesti 6 ani am oferit pe acest blog (Între vis si realitate 2) 2325 postari si înca 312 postari, pe primul blog (Intre vis si realitate...) - articole scrise, fotografii sau videoclipuri...

Le Mont Saint-Michel (2)

Am închiariat o masină din Paris si după aproximativ trei ore si jumătate de mers, tăind un peisaj format din câmpuri verzi si sate gri (tipice aici sunt casele construite din piatră de râu), a apărut deodată la orizont o piramidă si am strigat "Uite-l!". "Pe cine, unde, ce?!" a întrebat putin iritat sotul meu, pentru că nu-i plac sperieturile, mai ales atunci când este la volan. Eram însă atât de impresionată de imaginea descoperită încât nu am mai putut rosti nimic, doar i-am arătat cu degetul directia în care sa privească. Era Muntele Saint-Michel!

Aerul cald ridicat din câmpie făcea ca "piramida" sa tremure usor, părând o Fata Morgana. Ne-am apropiat tot mai mult, imaginea a devenit tot mai clară si emotiile tot mai puternice. Magica, ireala, fermecatoarea stâncă, se înlălta ca un castel, spre cerul albastru.
Priveam fascinată si parcă nu-mi venea să cred că sunt aici, la Mont Saint-Michel. Atâtia ani am visat această clipă încât acum, abia îmi puteam stăpâni chiotele de bucurie!
Stânca si mânastirea cu aspect de castel se ridică doar 92 de metri, însa impune prin faptul că de jur-împrejur nimic nu este mai înalt de nivelul zero al mării.



Am ajuns la poarta cetatii pe la ora 14. Stiam ca refluxul avea să înceapa în jurul orei 18, asa că am hotărât ca înainte să vizitam cetatea, să dăm ocol stâncii (cu perimetrul de 830 metri), acum înconjurată doar de nisip. Drumul ce duce la poarta din spatele cetatii, coboară lin până la înăltimea zero. Un sentiment straniu te încearcă... Circulă atâtea legende despre repeziciunea cu care reapare marea ("ca un cal în galop") si multimea de nefericiti înecati, încât parca te simti un pic nesigur pe calendarul pe care tocmai l-ai consultat la hotel (se spune ca viteza mareei este de aproximativ un metru pe secunda!). Dar dorinta de a testa cu piciorul gol nisipul umed, mocirlos, băltind pe portiuni largi, este de nestăpânit! Mi-am scos sandalele din picioare si am alergat în nămolul fin si cald, ca un copil poznas.


Doar scoici, melci si urme ale pescărusilor se văd pe întinderea vasta de nisip, modelat ca un mozaic de apa, soare si vânt.


Am savurat plimbarea cu un sentiment pur de libertate si m-am simtit - chiar si asa cu talpile înglodate, că as putea sa zbor. Magnifică experienta, de neuitat!



Dupa tura completă în jurul insulei, am ajuns din nou la baza cetătii, unde ne-am spălat pe picioare la sipot, lânga Pirat - cătelul ce însotea un grup vesel de norvegieni.

Am revenit la poarta principala si... de aici a început o nouă aventură. (va urma)

Le Mont Saint-Michel (1)

M-am îndragostit de imaginea acestui loc, înainte de a sti ce reprezinta. Privind fotografia stâncii de granit iesita din mare, am simtit ca acolo trebuie sa fie ceva magic... Si am dorit sa aflu mai mult. Era în anii '80, când existau putini aceia ce aveau computer si chiar daca aveau, nici vorba sa fie legati la internet. Am cautat deci la biblioteca informatii despre satul ce si-a ridicat case pe-un ciot de stânca si despre mânastirea ce troneaza din vârful ei. Si am avut dreptate! Acolo exista o comunitate speciala, un tarâm de poveste, izolat la fiecare 12 ore de restul lumii prin mare. Soarele si Luna îsi dovedesc puterea jucându-se cu valurile si plajele de nisip, facând ca Mont Saint-Michel sa fie când "piramida" în mijlocul pustietatii de nisip, când insula izolata, cu tarmurile scaldate de Marea Mânecii.

Aceasta limba de pamânt, situata la granita dintre Bretania si Normandia a fost învaluita în mistere si legende. Se spune ca episcopul Aubert de la Avranches dormea agitat de câteva nopti. Visa, dar dimineata nu-si mai amintea ce. Pâna într-o noapte când Sfântul Arhanghel Mihail i-a apărut din nou în vis, poruncindu-i să îi construiască un sanctuar pe vechiul munte Tombe, în mijlocul golfului. Și pentru ca episcopul să nu mai uite, cum o mai făcuse, Arhanghelul și-a pus degetul de lumină pe capul episcopului Aubert, marcându-l pentru totdeauna. Se mai spune ca acest craniu cu arsura, denumit "capul Sfântului Aubert" exista si este păstrat astăzi în tezaurul bazilicii Saint-Gervais-et-Saint-Protais din Avranche.
Legenda spune ca pe munte exista un pietroi enorm, exact pe locul unde ar fi trebuit sa înceapa constructia, însa niciun voinic nu îl putea urni. Un baietel pe nume Bain, cel de-al doisprezecelea fiu al unuia din lucrători, puternic prin nevinovăția sa, a reușit sa mute bolovanul. Si asa, la data de 16 octombrie 708 a început ridicarea impresionantei mânastiri. Frumusetea constructiei ridicate spre gloria lui Dumnezeu, avea sa atraga în urmatorii ani pelerini din lumea întreaga.

Dupa ce strania mânastire construita în stil gotic a servit cândva de-a lungul secolelor si ca depozit de manuscrise (1790), închisoare (1811) sau casa de corectie (pâna în 1863), din anul 1965, Benedectinii s-au reinstalat fara ca abatia sa fie recunoscuta ca putere autonoma.
În anul 1874, statul francez a lansat realizarea unui dig neinundabil, destinat ușurării accesului la Munte. Dar aceste lucrări au dăunat sitului din cauza acumulării nisipului. Pericolul ca Muntele să nu mai rămână o insulă a devenit acut. Victor Hugo a scris cu putin înainte de a se stinge din viata: "Muntele Saint-Michel este pentru Franța ceea ce Marea Piramidă este pentru Egipt. Trebuie să-l protejăm de orice mutilare. Trebuie ca Muntele Saint-Michel să rămână o insulă. Trebuie protejată cu orice preț această dublă operă a naturii și a artei"

În anii 1983-1984, pentru protejarea insularitatii Muntelui, a fost distrus digul Roche-Torin însa nici pâna astazi, marea nu înconjoara muntele complet. Inca este în constructie podul suspendat, care va permite circulatia apei de jur-împrejurul Muntelui Saint-Michel. Oricum, este de salutat proiectul autoritatilor locale de a interzice turistilor sa circule cu masina proprie pe acest dig. La câteva sute de metri de munte, exista o parcare enorma, deplasarea spre munte facându-se mai departe cu ajutorul autobuzului gratuit.

Pentru ca vizita la Mont-Saint-Michel nu poate fi povestita pe scurt, voi continua într-un alt articol, mâine ;)


~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Ping-back participantilor la Miercurea fara cuvinte (saptamâna 42 - octombrie 2013): aA, Steliana, Ana, KARMAPOLICE, DaNuTzA, Blind Love (Elly), Teodora Elena, Pauza de ceai, Fairytale, Aurora Georgescu, Diana, Leovi, Axlandra, Iulia Radu, Slowaholic, Irina, Ioana, Nephthys, Andra, Spunsieu, Kadia, Roxana, Irina Cristina, Cupcake, Poteci de dor, Just Words, ileana, CălinH, AndreeaG, Avioane, Odihna, Cristi, Maria, Alice in Wonderland, Petronela, SALATA PRIETENIEI, Bialog, ina, *ELENA*, OFZ, dor, nima,Vasile, Mihaela Dămăceanu, Anastasia, geanina, Sorin, DANI, Rux, Lumea lui Alexandru, Liviu Bimbea, Leovi, Floarea, Tu1074 si Marco Polo.