Jurnal de vacanță (1) – Start spre o nouă aventură, 1330 km cu pauze bine gândite și o oprire în Győr

Pe 13 august, la ora 9 dimineața, am pornit la drum spre Sibiu, cu mașina încărcată peste măsură — așa cum ne e deja obiceiul. Deși distanța de 1330 km o parcurgeam odată dintr-o bucată, acum câțiva ani am decis să renunțăm la stresul drumurilor lungi și obositoare. Așa că, de atunci, facem mereu o oprire pentru o noapte.
De data aceasta am împărțit traseul exact în două părți egale și am rezervat o cameră în Győr, imediat după ce am trecut granița în Ungaria. Alegerea s-a dovedit inspirată — o pauză binevenită, într-un oraș pe care nu-l mai vizitasem.
Pe drum, am făcut pauze la fiecare oră și jumătate, câte 10–15 minute. Nu doar pentru noi, ci mai ales pentru Leo, cățelul nostru iubit. El nu este deloc fan al călătoriilor cu mașina. De-a lungul anilor am încercat toate metodele... l-am ținut în brațe, i-am dat liniștitoare pe bază de plante — spray-uri, picături, tablete. Nimic nu a funcționat. Leo nu reușește să se relaxeze, stă în picioare și abia așteaptă să coboare.

Așa că, pentru binele tuturor, de câțiva ani Leo călătorește în cuseta lui specială, amplasată în portbagaj. La fiecare pauză, sare vesel afară, se plimbă, bea apă și își face nevoile. De obicei, amână cât poate momentul întoarcerii la mașină și urcă fără niciun entuziasm. Ce m-a amuzat de data aceasta a fost că, din cauza temperaturilor ridicate — între 32 și 38 de grade — Leo abia aștepta să revină în cuseta lui răcoroasă! Mașina a fost climatizată constant la 24 de grade, iar el părea să aprecieze confortul mai mult ca niciodată.
Am ajuns în Győr în jurul orei 16:30, așa cum estimasem. Am ales Hotel Danubius, situat chiar în centrul orașului. După check-in, am parcat mașina în parcarea subterană, am urcat în cameră la etajul doi, am lăsat bagajele, am făcut un duș și ne-am simțit din nou fresh — gata să explorăm centrul istoric.

Povestea va continua... aici ☺

 

PS1:😊Pentru cei care nu cunosc, Győr este un oraș maghiar cu aproximativ 130.000 de locuitori, comparabil ca mărime cu Sibiu sau Târgu Mureș. Are un centru istoric baroc bine păstrat, străzi pietonale cu cafenele cochete și o atmosferă relaxată, dar animată. De altfel, în parcarea hotelului unde am stat am văzut două mașini cu numere de București și Iași — semn că nu suntem singurii care a ales Győr ca pauză inspirată în drumul spre România.

PS2: Recenzie Hotel Danubius, Győr - Hotelul este excelent - curat, elegant, amplasat central, cu mic dejun bogat și camere confortabile. Îl recomand cu încredere pentru o pauză de o zi sau chiar mai mult.
Dar dacă la recepție îl întâlniți pe Daniel — ocoliți-l! Mergeți direct la alt coleg sau colegă. Daniel funcționează ca un roboțel cu repertoriul programat. Dacă îl întrebi ceva în afara scenariului lui, se blochează și revine obsesiv la ce știe. I-am cerut cardul pentru cameră ca să-l ducem pe Leo, cățelul nostru, care era epuizat și însetat după 8 ore de drum și nu mai voia să urce în cusetă. Daniel a spus că are nevoie de 15 minute ca să facă copii după buletine și că abia după ce parcăm poate să ne dea cardul. Nu l-am putut scoate de pe „șina” lui, oricât am insistat, revenea la repertoriul cu "15 minute pentru înregistrare completa"!!!
Si un sfat pentru șoferi: dacă aveți o mașină mică, garajul subteran e ok. Dacă nu — cereți parcare în curtea interioară. Noi ne-am chinuit groaznic să intrăm cu Audi Quattro în curbura îngustă a garajului.
În rest, totul a fost impecabil. Merită, cu mențiunea: evitați interacțiunile cu DANIEL! 

Între rafale de vânt și momente de răsfăț

Uneori, o simplă plimbare se poate transforma într-o mică aventură. Așa a fost în această dimineață (dupa micul dejun copios), când am pornit pe jos spre Parcul Simțurilor – șapte kilometri dus, șapte întors – cu gândul la o ieșire scurtă, dar revigorantă, în natură. Deși afară era cald, vântul sufla cu o forță neașteptată, de parcă voia să ne întoarcă din drum!
Ieșisem de câteva ori în curte mai devreme, să tai bujorii și să duc castronul cu gunoi bio, dar nu simțisem vântul atât de puternic. Curtea noastră e cumva ferită. Când l-am văzut pe Helmut că își ia jacheta de fleece (care o jachetă moale, călduroasă, ideală pentru temperaturi scăzute, dar nu protejează de vânt sau ploaie) am râs puțin de el. Dar, în ultima clipă, am luat și eu o jacheta windbreaker (ușoară, concepută special pentru a proteja împotriva vântului, uneori și împotriva ploii ușoare), doar așa, de formă. Dar ce bine am făcut! Vântul sufla cu o asemenea intensitate, încât părea că vine direct din crestele alpine, necruțător și neîntrerupt. Leo abia reușea să înainteze – rafalele îl dezechilibrau, iar mersul împotriva curentului devenise o adevărată provocare.
Dar am fost viteji. Ne-am ținut de plan și am ajuns la Parcul Simțurilor, în ciuda vântului care nu dădea semne de oboseală. Helmut și Leo s-au așezat pe o bancă, iar eu am intrat în bazinul cu apă rece de izvor – alimentat cu apă pură adusă din Alpi. A urmat traseul Barfußpfad (traseul desculț), conceput pentru stimularea tălpilor prin contact direct cu diferite suprafețe naturale – un adevărat masaj reflexogen în aer liber. La final, am revenit în bazin pentru încă două circuite revigorante.. Cerul era acoperit de nori, iar soarele ieșea doar din când în când, aducând câteva minute de căldură înainte ca vântul să revină în forță.
Parcul era pustiu – și nu e de mirare! În grădina cu plante aromatice de lângă parc, vântul bătea atât de tare încât nu am reușit să fotografiez nicio floare. Pe câmp, o familie cu două fetițe încerca să ridice un zmeu, dar vântul era prea puternic chiar și pentru asta.
La întoarcere, ne-am oprit să admirăm florile – maci superbi, flori sălbatice minunate și rondouri cu stânjenei, cam trecuți, dar încă fermecători. Am ajuns acasă epuizați, nu atât de la mers, cât de la lupta cu vântul. Ne-am odihnit toți trei și am decis să amânăm prânzul pentru mai târziu, iar cina să o celebrăm a doua zi.
Pe la ora 16, ne-am apucat să gătim un prânz cu inspirație spaniolă. A fost delicios! Rețetele urmează în episodul viitor 😊

 

Vizita la "Kuchlbauer” - Muzeul berii

(continuare la "Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024) 

„Kuchlbauer” are unul dintre cele mai vechi drepturi de fabricare a berii din lume (cea mai veche berarie din lume este Mânastirea Kloster Weltenburg - atestata din anul 1050). 

Încă din anul 1300, sediul manufacturii de bere din Abensberg a primit drepturi de fabricare a berii de la contele de Abensberg. 

În anul 1903, familia Salleck a cumpărat fabrica de bere „Zum Kuchlbauer” si de atunci a devenit o afacere de familie, predata din generatie în generatie! În decembrie 2017, afacerile au fost preluate de cel mai tânar membru al familiei - Jacob Horsch, care atunci avea doar 25 de ani! 

Beraria este momentan pe locul 37 în Bavaria, producând 100.000 de hectolitri de bere pe an. Beraria poartă numele „Kuchlbauer” încă din anul 1751, când proprietarul de atunci detinea terenuri agricole si hanul din zona. Regiunea este renumita prin hameiul de Hallertau. Deasemenea, câmpia din mijlocul Jurei bavareze (der Bayerischen Jura) este un teren perfect pentru cultivarea grâului si orzului. Apa aici are deasemenea calitati deosebite si asa, beraria Kuchlbauer are la dispozitie ingredientele perfecte pentru o bere unica. Familia a creat sapte beri speciale, dupa retete traditionale cu secrete ce ramân în familie, de peste 100 de ani! Conform principiului "sustenabilitate în toate domeniile companiei" familia optimizeaza si initiaza îmbunatatiri în toate domeniile companiei. Ei îsi asuma responsabilitati asupra angajatilor, tratându-i cu respect, asupra regiunii întărind turismul și totodata economia în regiune, pentru ca beraria se bazeaza pe meșterii si furnizorii locali și acorda atentie deosebita distantelor scurte, aprovizionarea facându-se în mod special in Bavaria. 

Începând cu anul 2018, furnizorii materiilor prime sunt fermieri convenționali și organici. Deasemenea, vizavi de mediu si natura, fabrica de bere are propria sursa electrica, folosind energie solara (genereaza anual 1.239.000 kWh de energie electrică, surplusul îl ofera consumului local). 

„Berea este un aliment de lux care nu este fabricat, ci creat.” este mottoul dupa care lucreaza beraria Kuchlbauer. Berile sunt distinctive si respecta strict Legea puritatii bavareze, conform careia pe lânga grâu, orz si apa, nu se mai adauga nimic altceva în bere, decât drojdie. In fuctie de combinatia procentuala si de formula de maturizare, ingredientele dezvolta arome unice, brandul Kuchlbauer este recunoscut pe plan mondial.

Numele acestei manufacturi a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", dupa proiectul artistului Hundertwasser. Acesta a înfrumusetat deasemenea, în stilul lui propriu, traseul pe care fabrica isi invita interesatii, in ture de vizitare si cunoastere a proceselor de fabricare ale berii. În mozaicurile atât de speciale ale lui Hundertwasser sunt folosite pe lânga bucatile de faianta, sticla si oglinda, bucati din sticle de bere si chiar sticle de bere întregi. Peste tot, in zidarie se pot admira bazele rotunde ale sticlelor de bere în diverse nuante. Pentru ca un alt motto al fabricii de bere este "Frumusetea poate salva lumea" ("Schönheit kann die Welt retten"). Cu toate ca am mai fost in manufacturi de bere si în mare, ne este cunoscut procesul de fabricare, aici în Kuchelbauer Bräurei am fost foarte încântati, pe durata întregii plimbari cu ghid (de fapt, o ghida)!

(va urma)

O zi cât o saptamâna - Jurnal I

Da, exact asa s-a simtit aceasta sâmbata ce a trecut! Motiv pentru care, o sa împart povestea excursiei noastre în mai multe postari si sper ca acestea sa fie la fel de interesant de vizualizat, cât am simtit noi, în realitate ♥ 

Dupa cum am mai scris aici pe blog, lunile martie si aprilie au fost deosebit de reci, ploioase si mohorâte. Spre disperarea noastra, luna mai a început deasemenea cu temperaturi sub zero grade în cursul noptilor, cu dimineti încarcate cu ceata si cu zile cu ploi abundente, îmbogatite cu grindina! Si dintr-o data, prognozele meteorologilor pentru a doua jumatate de luna au devenit incredibile! Toate promiteau zile însorite cu temperaturi de vara! Miercuri (17.05) s-au orit ploile (dupa-amiaza am fost la cules lalele si am vizitat Târgul de ceramica). Joi a fost sarbatoare - Înaltarea Domnului si totodata Ziua Tatalui. Cerul a fost acoperit, însa temperaturile au crescut peste 17 grade! Vineri vremea s-a schimbat un pic fata de ziua precedenta, dar nu în bine... pentru ca a început sa bata tare vântul! Cerul a ramas cenusiu - lipsit de nori, dar si de soare! Nu mi-a prea pasat, pentru ca am lucrat primele ore ale zilei în regim home-office, apoi am smotruit  prin casa. Pentru ziua de sâmbata am stabilit ca indiferent cum va fi vremea, vom pleca în excursie la Mânastirea Weltenburg. 

O mai tânara colega de serviciu nu cunoaste Bayern-ul asa cum o facem noi - eu si sotul meu, asa ca ne-am oferit sa îi aratam frumusetile turistice din Niederbayern (Augsburgul este capitala regiunii bavareze Schwaben - o harta interactiva a Bavariei se gasete aici). De dimineata ne-am îmbracat asa, sa fim pregatiti pentru orice situatie meteorologica ☺ pantaloni, maieu, tricou, geaca subtire (de vânt) si geaca groasa (de ploaie)! Andrea, colega mea, a sosit punctuala si am pornit la drum. Prima etapa a excursiei a presupus 100 km de mers cu masina, baietii în fata - Helmut la volan, Leo copilot, noi fetele în spate ☺

Prima oprire a fost la situl arheologic Cetatea Abusina de lânga statiunea balneara Bad Gögging. Castrul roman a fost un fort de cohortă și acum face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fiind un muzeu în aer liber, este deschis vizitatorilor gratuit. 

Rămășițele clădirilor și fortificațiilor arată vizitatorilor strategiile în schimbare cu care soldații romani au asigurat granița de nord a Imperiului Roman timp de aproape 400 de ani. În secolul I d.Hr., cetatea făcea parte dintr-un lanț de forturi de-a lungul Dunării. În secolele al II-lea și al III-lea d.Hr., fortul a fost unul din punctele de frontiera ale Limesului superior germano-retic. Fortul a pierit într-un incendiu catastrofal în jurul anului 430 d.Hr. Totodată, s-a încheiat supravegherea sistematică a Dunării de către trupele romane de frontieră. 

Soarele începuse sa straluceasca timid, hranind încrederea noastra într-o zi frumoasa! ♥ (va urma)