Walhalla sau "Hall of Fame" pe valea Dunarii - Jurnal IV

(continuare la Monumentul eliberarii - Jurnal III) 

Soseaua de la Kelheim în directia Regensburg este destul de aglomerata, atât în cursul saptamânii dar mai ales la sfârsit de saptamâna. Am parcurs distanta pâna în localitatea Donaustauf în trei-sfert de ora. Vremea se încalzise surprinzator, termometrul arata usor peste 26°C 

Când ajungi în parcarea monumentului Walhalla, dâmbul ascunde cladirea în asa fel încât ai impresia ca esti undeva, pe un maidan… Un indicator îti arata drumul cu trepte late care te conduce spre vârful dealului Bräuberg si de acolo... privelistea te lasa mut de admiratie! 

Cladirea a fost construita între 1830 și 1842 la cererea regelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelul templelor antice grecesti. Complexul în stilul unui peripter doric are 125 m lungime și 55 m înălțime.

În interior, Walhalla are 48,5 metri lungime, 14 metri lățime și 15,5 metri înălțime.

Templul este închinat “ilustrilor vorbitori de limba germana”. Potrivit contextului istoric, slăbirea politică a țărilor vorbitoare de limbă germană, ocupația franceză și participarea multor germani la devastatoarea campanie rusă a lui Napoleon din 1812, au fost privite ca o umilire profundă. Din ce în ce mai mult, oamenii au început să caute o identitate națională comună pozitivă în trecut, centrată pe o limbă maternă comună postulată și în care germanii și popoarele germanice erau în mare măsură echivalați cu migrația. Prințul Moștenitor de atunci Ludwig I, a comandat marilor artisti plastici o serie de busturi (sculpture) ale „ilustrilor germani” spunând „Niciun statut, nici măcar sexul feminin nu va fi exclus. Egalitatea există în Walhalla; la urma urmei, moartea desființează orice diferență pământească.” 

Printre acești „germani” Ludwig a ales multe figuri istorice care astazi nu mai sunt considerate neaparat germane. Politicieni, oameni de stat, oameni de știință, clerici, filozofi și artiști din toate disciplinele - scriitori, poeti, compozitori, muzicieni, pictori. Printre personalitatile alese atunci, s-au numarat austrieci, elvețieni, olandezi și flamanzii, rușii, anglo-saxoni, romani, goți și vandali. 

Walhalla a fost cel mai scump proiect al lui Ludwig, costând patru milioane de guldeni (aproximativ 82 de milioane de euro). La deschiderea din anul 1842, 96 dintre busturile realizate începând din 1807, au fost așezate în ordinea datei morții, o asa zisa “intrare în mitologia Walhalla” - în sensul acelor de ceasornic începând de la ușa de la intrare, în două rânduri unul deasupra celuilalt. 

Dintre aceste nume ilustre, aici doar câteva: Ludwig van Beethoven, Nicolaus Copernicus, Regele Heinrich I, arhiducesa Maria Theresia, Goethe, Joseph Haydn, Friedrich Schiller, Martin Luther, Georg Friedrich Händel, Peter Paul Rubens, Johannes Kepler, Hans Holbein, Paracelsus, Albrecht Dürer, Wolfgang Amadeus Mozart, Immanuel Kant, Friedrich v. Schiller, Wilhelm I, Richard Wagner, J.S. Bach, Franz Schubert, Jakob Fugger, Richard Strauss, Gregor Mendel, Albert Einstein, Johannes Brahms, Carl Friedrich Gauss, Heinrich Heine, Max Planck. 

În plus, exista aici 64 de placi commemorative ((exemplu: Bonifatius, Karl cel Mare, Otto I. von Sachsen, Sfânta Mathilde, Heinrich III., Otto I. von Bayern, Albertus Magnus) pentru ca în istoria sculpturii, exista un regulament: nu se executa busturi decât personalitatilor carora li se cunoaste înfatisarea. Înfatisarea personalitatilor descrisa doar în lucrari (schite sau scrieri), nu este permis a fi interpretata! (cum spre exemplu exista în România bustul lui Decebal sau al lui Burebista! Acestea sunt doar lucrari imaginare, executate de un sculptor). Numele acestora este onorat prin gravarea pe placi comemorative. 

Peretii salii Walhalla sunt îmbogatiti cu sase zeite - sase Walhalla Victoria. Fiecare dintre zeițele neoclasice, întruchipează un sentiment abstract legat de victorie - bucuria, jubilarea, asteptarea, automultumirea, împovararea si tristețea. Cea mai populară dintre cele șase Walhalla Victoria este cea care aruncă coroane de flori. 

Regele Ludwig I a murit în anul 1868 si 22 de ani mai târziu, o sculptura reprezentându-l sezând pe tron, a fost adaugata la loc de onoare în sala pe care însusi a fondat-o. 

De la templu pâna la Dunare, coboara trepte maiestuase. O lume pestrita umple scarile – unii fac picnick, altii fotoshooting… Ne-am asezat si noi precum insectele la soare si am savurat peisajul superb ce se ofera de-a lungul fluviului care mai are înca 2400 km de strabatut pâna când se va varsa în Marea Neagra…

Prieteni noi – Cei trei M

Spuneam acum câteva saptamâni ca în timpul unei plimbari, la lacul Madicho (Lechstaustufe 23) în apropierea cartierului în care locuim, am cunoscut o pereche de aradeni.
Când am ajuns noi în parcarea lacului, singurul loc liber era lânga masina lor. Ei mestereau la o barca pneumatica si Leo a observat primul ca lânga Moni si Marius, este si un catelus. De fapt era o EA, tot terrier, însa Yorkshire. O mini-catelusa, pe nume Molly. Cum am coborât din masina, Leo m-a tras spre Molly si am prins din zbor câteva cuvinte din conversatia celor doi - imediat am înteles ca sunt români. Am intrat în vorba cu ei si asa am aflat ca locuiesc de aproximativ cinci ani în Augsburg si ca sunt originari din Arad. In timp ce noi fetele faceam smalltalk, baietii au umflat barca si Helmut l-a ajutat pe Marius sa duca barca pe lac. Ne-am luat la revedere si ne-am vazut de plimbarea noastra în jurul lacului. Dupa aproximativ trei ore, ne-am întors spre parcare si coincidenta, exact atunci, cei trei M trageau barca la mal. Asa ca Helmut s-a oferit din nou sa ajute, barbatii au adus barca în parcare, au dezumflat-o si au împachetat-o în rucsac. Intre timp, Molly si Leo s-au acceptat ca prieteni, iar mie mi-a venit spontan ideea de a-i invita pe cei trei M la noi, la o cafea. Zis si facut, ne-au urmat cu masina si în câteva minute am ajuns acasa la noi.

Am stat in curte pe terasa, sub marchiza. Televizorul era aprins în salonul de zi si tocmai începuse unul din meciurile de fotbal ale campionatului mondial (care intre timp s-a si încheiat - ieri) si baietii erau cu un ochi si câte o ureche concentrati la meci.
Cateii s-au împrietenit imediat, Leo s-a aratat grijuliu fata de Molly, pentru ca ea este mai micuta (ca vârsta este mai mare, ea are 4 ani, Leo abia 1 an si jumatate) si Molly i-a acordat imediat sprijinul în latrat, de câte ori a trecut vreun vecin pe alee. Cei doi au format o echipa perfecta ☺
În dupa-amiaza aceasta am constatat toti patru (/sase) ca între noi exista multe afinitati si tare ne-am bucurat ca ne-am cunoscut.
Am descoperit printre altele ca si lor le plac mult iesirile în mijlocul naturii, ca si ei fac concedii active, ca sunt amatori de camping si le place mult sa calatoreasca.
Din vorba-n vorba, am remarcat ca Moni si Marius nu cunosc Bavaria asa cum o cunoastem noi. Asa ca am si stabilit ca urmatorul weekend sa facem împreuna o excursie pe malul Dunarii, începând din Weltenburg si ajungând pâna aproape de Regensburg.
Excursia am facut-o saptamâna trecuta. Am stabilit ca venim noi cu masina sa îi luam de acasa. Sincera sa fiu, am avut emotii cum se vor tolera Leo si Molly în timpul calatoriei, în spatiul strâmt al masinii (pâna în Welenburg am facut ceva mai mult de o ora si jumatate). „Copilasii“ nostri însa au fost deliciosi! S-au bucurat mult când s-au revazut apoi au adormit în poala nostra si nu s-au trezit decât la destinatie.
La Mânastirea Weltenburg am ajuns la ora amiezii, tocmai bine pentru a servi prânzul. Am ocupat o masa în gradina de vara, am comandat câteva bunatati si bineînteles, am închinat câte o halba din renumita bere Weltenburg. (Eu am scris de multe-multe ori pe blog despre aceste plaiuri superbe. Reamintesc aici doar ca Mânastirea Weltenburg este certificata în anul 1050 ca fiind prima fabrica de bere din lume. Având traditie, retetele de bere etichetate Weltenburg sunt anual premiate la toate concursurile mondiale).

Dupa masa, ne-am îndreptat spre portul dunarean si ne-am îmbarcat pe vaporasul de agrement ce face legatura între Weltenburg si Kehlheim.
Traseul vaporului este printre stâncile pe care Dunarea le-a sapat mii si mii de ani, transformând peisajul într-un tablou încântator! Plimbarea dureaza doar 40 de minute - exact timp pentru o cafea si câteva poze ☺

Din Kelhneim am pornit pe jos spre vârful muntelui Michelsberg (126 m altitudine), unde ca o coroana, se înalta Sala Eliberarii - Befreiungshalle. Este un monument ridicat în anul 1842 în onoarea celor care au luptat pentru alungarea armatelor conduse de Napoleon I, de pe teritoriul Germaniei.
Exteriorul monumentului este proaspat renovat si acum, frumusetea lui este deosebit de bine pusa în valoare. Interiorul este coplesitor de frumos, cele 34 zeite ale victoriei te inconjoara ca într-o hora, provocând un sentiment de bucurie. Fiecare element arhitectural are un simbol anume si întregul complex exprima povestea eroica a eliberarii de sub ocupatia franceza.
Pentru ca aici cateii nu au voie sa intre (nicaieri in Europa cateii si posesorii de catei nu sunt atât de respectati ca-n Toscana!) Helmut si Marius au ramas cu Leo si Molly, pe o banca în parc. Noi fetele am urcat cele 125+40 de scari pâna pe terasa superioara a monumentului si am admirat de sus minunatul peisaj.


Apoi am facut drumul înapoi în port si bineînteles calatoria cu vaporasul pâna în Weltenburg, unde am urcat în masina noastra si am pornit în directia Regensburg, sa vizitam Walhalla – un alt monument istoric de mare importanta în trecutul Bavariei.
Monumentul se ridica deasemenea pe un deal al caror poale sunt scaldate de Dunare. Costructia seamana perfect cu templele grecesti antice. Pe partea dunareana, monumentul este legat de malul Dunarii prin 251 scari din piatra alba. Admirând din departare monumentul, am scazut tempoul si deasemenea am pierdut notiunea timpului… Mai erau cateva ore pâna la apusul soarelui, însa muzeul s-a închis exact când am ajuns noi la intrare! Tja, ghinion… Moni si Marius au trebuit sa fie multumiti cu explicatiile noastre în legatura cu busturile din marmura ce sunt expuse în sala Walhalla.

Dupa ce ne-am scaldat lung privirile în albastrul Dunarii, ne-am întors pe potecuta din padure la parcare, ne-am urcat în masina si peste aproximativ doua ore am ajuns acasa. Bineinteles ca nu ne terminasem înca povestile si am mai stat la o cafea luuunga, pâna când s-a înserat de-a binelea.
Ajunsi acasa, am facut dus si am adormit toti trei precum alaiul printesei din padurea adormita!
Abia a doua zi am simtit ce febra musculara avem! Dar nimic nu conteaza atunci când aduni amintiri minunate!

Asa a început prietenia noastra care speram sa fie durabila si mereu frumoasa.
Ieir ne-am întâlnit din nou, am facut gratar în curte. Moni si Marius au adus „mici de Sibiu“ iar noi am pregatit un mixt – cateva felii de carne de porc, vita si piept de pui. Hmmm, cu cartofi gratinati facuti la cuptor, cu mujdei de usturoi si salata de rosii cu busuioc proaspat! Însa... mult mai bun decât gratarelul a fost timpul pe care l-am petrecut împreuna!
Iar pentru weekendul urmator am propus sa facem sport împreuna ☺ Noi fetele în echipa, am provocat echipa de baieti la un meci de badminton ☺ Galerie ne vor face Molly si Leo ☺

O zi de concediu în Bavaria

pe malul Dunarii - Miercurea fara cuvinte