Sa pictam ca Van Gogh

Asa s-a intitulat seara de arta organizata miercuri, de ArtNight în orasul meu.
Ce înseamna ArtNight si cum decurge o astfel de seara, va voi explica aici.
Intri pe seitul artnight.com, alegi orasul în care vrei sa participi si imediat ti se listeaza temele curente. Alegi unul din tablourile care îti plac si te înscrii. Daca nu te înscrii cu sase saptamâni înainte, risti sa nu mai gasesti locuri libere - asa mare success au aceste evenimente. Eu m-am înscris împreuna cu o colega de serviciu, însa cu cât grupul de prieteni ce se înscriu este mai mare, cu atât este distractia mai mare. Imediat am primit pe e-mail confirmarea de înscriere si cu doua zile înainte de data stabilita, am mai primit un e-mail prin care mi s-a reamintit faptul ca "mai dormim doar doua nopti pâna când ne vom întâlni sa pictam în stilul lui Van Gogh" ☺ Simpatic tare acest comunicat. Dealtfel, pozitivitatea este una din caracteristicile principale ale acestei activitati de timp-liber. Toti cei care se înscriu, sunt persoane care au simt artistic, doresc sa se exprime prin pictura si astfel, sa echilibreze cumva stresul professional. Pentru ca la o astfel de întâlnire, în afara de cei doi organizatori ai serii de pictura, toti participantii sunt oameni simpli, cu tendinta de artisti-amatori, oameni care iubesc frumosul si care au un anumit simt al culorilor. Eu una nu am urmat niciun curs de pictura (sau în general, de arta), însa mi-a placut dintotdeauna sa desenez, sa pictez si sa meșteșugesc. Sunt o autodidacta si am câteva lucrari de care sunt foarte mândra. Toti cei care ma cunosc, sustin ca sunt talentata ;-) Cert este ca sunt mare amatoare de arta si nu am suficient timp sa-mi astâmpar "foamea si setea" de cultura. De aceea, nu pierd nicio ocazie, atunci când mi se ofera sansa sa particip la un eveniment artistic.
Pictorul meu preferat este Monet. M-au fascinate mereu nuferii lui diafani, culorile dulci, câmpurile cu maci si femeile cu umbreluta de dantela… Pe locul doi pe lista mea este Van Gogh. Îmi place enorm stilul lui contrastant, asociatia de nuante, unitatea elementelor si dinamica tablourilor lui.
(pentru videoclip mi-ar fi placut sa folosesc melodia "Vincent" însa... nu am licenta! )

"Starry Night" adica " Noaptea înstelata" este unul din cele mai cunoscute tablouri ale artistului olandez Vincent van Gogh (1853 – 1890). Pictura apatine post impresionismului sau al expresionismului timpuriu si este deținut de Muzeul de Artă Modernă din NewYork, din anul 1941.
Van Gogh a executat acest tablou din memorie (în anul 1889), pe vremea când acesta a fost internat la sanatoriul din St.Rémy. Tema centrala este cerul nocturn, exagerat înadins, în prim-plan sunt siluetele unor chiparosi si în plan îndepartat, satul si biserica.
Pictura reflecta turbulentele emotionale care l-au stapânit pe Van Gogh în acea perioada când a fost internat la psihiatrie si poate tocmai de aceea, tabloul radiaza pace, speranta si confort. Van Gogh este supranumit "pictorul contrastelor" si aceasta nu doar pentru combinatiile de culori-neon (culori stralucitoare), ci si datorita stilului de executie al picturilor. Aici, tacerea satului invaluit de noapte, contrasteaza cu turbulentele cerului, cu galbenul radial al semi-lunii si al stelelor. Albastrul dominant este opusul stropilor portocalii. Culorile stralucitoare (neon) sunt completate cu albul care confera un efect spiralat - asa numitul "vânt de lumina", ce armonizeaza întreaga compozitie.
Si noi am folosit culori-neon în pictura noastra inspirata din Starry Night. Am facut experimentul, luminând cu o lanterna cu lumina UV si ... culorile acrilice stralucesc magic! ♥
Acest superb tablou a inspirit numerosi artisti – pictori, scriitori (romane, scenarii de film), muzicieni (opere, muzica clasica si pop). [Chiar si un asteroid (nr.4457 din 1990) poarta numele lui Van Gogh]. Exista deasemenea numerosi oameni de stiinta, critici de arta si specialist care se ocupa cu interpretarea lucrarilor lui Van Gogh – spre exemplu, a fost calculata variatia de luminozitate din nori si s-a constatat ca aceasta corespunde legilor fizicii ale modelului Kolmogorov.
S-au scris multe poezii pe tema tabloului "Starry night", însa pentru mine, cel mai frumos poem este textul melodiei "Vincent", scris si interpretat de Don McLean. Este cel mai sensibil omagiu adus marelui artist ♥
Vrea sa mai adaug faptul ca întâlnirea noastra Art Night a inceput la ora 19, dupa o zi normala de serviciu! Am pictat pâna la ora 22:15 Cele trei ore au zburat, nu stiu cum!... Am ajuns acasa cu o ora înainte de miezul noptii ☺ Astazi (joi) a fost din nou zi normala de lucru.
Si pentru ca ... s-a facut deja vineri - de când scriu acest articol început joi (☺☺☺), atasez direct si propunerea muzicala pentru rubrica ❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️ Sa aveti un weekend minunat!

Gânduri in tacere - Duzina de cuvinte

Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (212): arbore, cetate, inima, pace, rost, apartinut, absolut, amintire, atemporala, indemn, infaptuire, balsam. Tema: Gand in tacere

Privesc tabloul lui Klimt „Copacul vietii” - una din cele mai renumite lucrari ale artistului austriac. Un arbore încarcat de simboluri… (apropo simboluri - am citit undeva ca în general, totul în jurul nostru este simbol, depinde doar cât de mult simbolism ne dam voie sa percepem).
Tabloul mi-a cucerit de mult inima. Cu toate ca artistul a apartinut curentului “Art nouveau” lucrarea aceasta este atemporala, prin faptul ca sunt folosite elemenete din arta Egiptului Antic - ochii si soimul, ca amintire a Zeului Horus, idee a eternitatii coplesitoare.
Ramurile spiralate si nenumaratii ochi din crengi par ca ma privesc direct, încercând sa ma hipnotizeze. Simt pace si armonie, percep un echilibru absolut în forme si culori.
Renuntând complet la perspectiva, Klimt a oferit egalitate deplina fiecarui element, însa a aseazat în plan central trunchiul copacului, precum o cetate. Tema tabloului nu este fara rost, copacul în sine este viata, iar coroana este creatia, un îndemn la evolutie, la înfaptuire, la frumos, simplu si distinct. Tabloul este un adevarat balsam pentru ochi si suflet.

Planuri pentru vacanta de vara

Anul acesta, am împartit vacanta de vara în doua etape: o saptamâna, la sfarsitul lunii mai, o vom petrece la Sibiu, respective, doua zile din cele sapte, le-am rezervat pentru Brasov.
La începutul lui iulie am planificat o vacanta de doua saptamâni la Marea Mediterana, în cel mai de sud punct al Frantei - în statiunea Banyuls-sur-Mer. Casa noastra de vacanta se afla la 30 km de granita spaniola, asa ca avem de gând sa dam "o fuga" atât în Barcelona (capitala catalana pe care o iubim si pe care nu am mai vazut-o de 5 ani!) cât si în Marsilia (cel de al doilea cel mai mare oras al Frantei, pe care l-am vizitat o data în 2014).
Dupa cum am mai scris aici pe blog, eu traiesc o vacanta de 3 ori ☺ Prima data, când încep sa adun informatii despre zona în care urmeaza sa mergem, a doua oara, când sunt cu adevarat acolo si a treia oara, când sortez fotografiile facute si îmi scriu impresiile de vacanta. Prin urmare, eu sunt deja cu mintea la vacanta. Am descoperit ca Banyuls-sur-Mer este localitatea în care s-a nascut unul din marii artisti ai Frantei – Aristide Maillol, sculptor, pictor si grafician, supranumit “antipodul lui Auguste Rodin” sau “Cezanne al graficii”. Maillol a influentat stilul multor sculptori - printer care Henri Matisse si Constantin Brâncusi. Lucrarile lui se gasesc în marile centre culturale ale Europei, în Paris (Musee d’Osray, Jardin de Tuleries), în Spania, în Germania (Hamburg, Hannover, Stuttgart). Abia astept sa vizitez Casa Memoriala din statiunea noastra.
Am mai descoperit ca la 60 km distanta, în localitatea Figures s-a nascut Salvator Dali. Vom vizita si aici Casa Memoriala si muzeul Dali din Portlligat, o alta localitate din apropiere.
Abia astept sa vizitez:
- orasul Perpignan (la 30 minute cu masina), localitate fondata de romani, supranumita “de la superb la sublim”(du superb au sublime, au coeur de l’intime”)
- baile arabe din Girona ( o alta localitate aflata la jumatate de ora cu masina)
- castelele din Carcassonne (jumatate de ora cu masina)
- catedrala si castelele din Narbonne (o ora cu masina)
Si bineîntels o sa ma bucur de frumusetea plajelor de pe Côte de Midi, Côte Vermeille, Costa Brava si Costa del Maresme.
Drumul de acasa pâna în statiune îl vom face cu automobilul personal si ruta nostra taie 4 tari si trece prin cele mai frumoase locuri ale Europei: Konstanz (pe lânga lacul Bodensee), Bern, Lausanne, Genf, Grenoble, Valence, Avignon, Nimes, Montpellier si coasta occitana a Mediteranei. Vom înnopta si la dus si la întors, în localitatea Chambéry, la poalele muntelui Mont Blanc (4810 m) – cel mai înalt munte al Europei.
Dupa ce ne vom întoarce din Sibiu, voi avea de numarat înca 5 saptamâni pâna la urmatorul conncediu. Iar pâna la mini-vacanta din Transilvania, au mai ramas doar 17 de zile ☺
PS: Cu toate ca Leo are doar 2 ani si jumatate, a fost cu noi în multe locuri deosebite si a calatorit în câteva tari europene: Germania, Austria, Italia, Slovenia, Croatia. Vara aceasta va ajunge si în România (cu trecere prin Ungaria) si în Franta si Spania (cu trecere prin Lichtenstein si Elvetia). Leo a urcat deja pe cel mai înalt munte al Germaniei – Zugspitz, la aproape 3000 de metri si s-a scaldat de mai multe ori în Marea Mediterana, respective marile Adriatica si Ligurica. Leo are fotografii în Italia - pe Podul Railto si Piata San Marco din Venetia, la amfiteatrul roman din Verona, în portul din Triest, lânga lupoaica din Siena, la Turnul din Pisa, pe insula Elba si la Laggo di Garda. În Slovenia are poze în statiunile Portoroz si Koper si în capitala Ljubljana, în Austria, la baza trambulinei de schi din Innsbruck, la lacul Plannsee si pe cel mai înalt pod din Europa – Europabrücke, în Croatia prin Alpii Dinarici, iar în Bavaria are poze de peste tot - la tot felul de castele, pe munti si strâmtori si prin multe-multe orase istorice! ☺

Hristos a Înviat! - Miercurea fara cuvinte 18/2019

(inspiratie: Floare de colt)

Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua ☺ Happy WW!

Carnavalul muierilor

Pentru ca ne apropiem de lasatul secului (Pastele catolic se serbeaza anul acesta pe 21 aprilie), perioada de carnaval atinge zilele acestea apogeul. De astazi începând, fiecare zi de carnaval are un nume special:
joi - Weiberfastnacht, adica Carnavalul muierilor sau Sarbatoarea Lolelor
vineri - Karnevalsfreitag - Carnavalul de vineri
sâmbata - Faschingssamstag - Carnavalul de sâmbata
duminica - Tulpensonntag, adica Duminica lalelelor
luni - Rosenmontag, adica Lunea rozelor
marti - Fetterdienstag, adica martea grasa (ultima zi în care se mai poate manca "gras")
miercuri - Aschermittwoch, adica "miercurea cenusii" - începutul Postului Pastelui
Astazi a fost "Carnavalul muierilor" - o traditie ce aminteste de Evul Mediu, când femeile erau subordonate barbatilor si carora li se permitea sa "joace rolul de sefa" doar într-o anumita zi pe an :-) Astfel, obiceiul este ca în aceasta ultima zi de joi a carnavalului, femeile sa taie cravata de la gâtul barbatilor, ca semn al preluarii puterii. Barbatii accepta aceasta "degradare" si poarta toata ziua la gât, ciotul de cravata. Femeile poarta la vedere bucatile de cravata taiate - succesul este cu atât mai mare cu cât au reusit sa taie mai multe cravate.

În astfel de zile, este permis chiar si la locul de munca sa se serbeze aceasta zi. Barbatii au grija sa poarte cravate bune pentru sacrificat (de obicei cravate mai vechi sau cu imprimeuri care nu le plac) si de dragul traditiei, poarta cravata si acei barbati care nu au obiceiul sa poarte cravata decat la ocazii absolut deosebite. Ziua de Weiberfastnacht este o asemenea zi deosebita ☺ Toata lumea e vesela, se împart bomboane si se manânca gogosi. Gogosi simple sau umplute cu gem sau cu creme, pudrate cu zahar sau glazurate. La fiecare colt de strada se vând gogosi!
În alti ani, veneau în vacanta nepoteii - mâine începe vacantaîn Bavaria. Anul acesta, pentru ca Leo este în convalescenta, am facut doar o poza: Leo cu cravata si eu cu o masca pe care am pictat-o acum 5 ani.

Clubul Cinefililor - La poarta eternitatii

De pe lista nominalizarilor la Oscar, am vazut zilele trecute filmul "At Eternity’s Gate " - drama biografica inspirata din ultima perioada a vietii lui Vincent Van Gogh - unul din cei mai renumiti pictori post-impresionisti ai lumii. Titlul filmului este tulburator de frumos, nimic nu s-ar fi potrivit mai bine!
Scenariul este inspirat din ultimele luni de viata ale lui Van Gogh, în Provence. Într-adevar este greu sa te referi la viata unui geniu, în doar doua ore de pelicula si... primele minute nu sunt spectaculoase, însa în a doua jumatate a filmului, emotia m-a cuprins si am simtit ca apropierea de personajul real si opera acestuia este din ce în ce mai profunda. Bineînteles ca filmul se adreseaza mai ales acelor spectatori care iubesc picturile lui Van Gogh si cunosc biografia acestuia, pentru ca filmul face posibil sa vizualizam ceea ce am citit pâna acum în istoria artelor, aprofundeaza ideile, ni-l aduce mai aproape pe omul-simplu Van Gogh, sa-l întelegem si sa suferim alaturi de el. Si pâna la urma, pelicula reuseste sa te impresioneze atât de puternic, încât zile întregi dupa film, cugeti, te zvârcolesti si te întrebi oare de ce acest artist cu suflet superb, a trebuit sa traiasca în mizeria în care a trait?! Cât de singur a fost, cât de mult a tânjit dupa un cuvânt bun si dupa o apreciere sincera! El  -  creatorul unora dintre cele mai iubite si uimitoare opere de artă din lume! Este cumplit de trist ca în toată viața, legendarul pictor nu a reusit sa vânda decât o singură lucrare - fiind marginalizat, ridiculizat si nevoit sa traiasca la limita de existenta, din bani primiti de la fratele sau, Theo van Gogh. Si în prezent, pânzele sale valorează zeci și sute de milioane de dolari. Un tablou din seria "Floarea soarelui" s-a vândut în anul 1987 cu 40 de milioane de dolari. Lucrarea "Irișii" a fost vândută la licitație (1987) pentru suma record de 53,9 milioane de dolari; "Portretul doctorului Gachet" a ajuns în fruntea topurilor vânzărilor cu 82,5 milioane de dolari (1990).
Filmul merita vazut, este un superb omagiu adus geniului Van Gogh (consider însa ca nu a reusit sa depaseasca mesajul pe care a reusit sa-l transmita melodia "Vincent" a lui Don McLean în doar 4 minute!)
Din film, un dialog superb:
"Preotul: Spune-mi, de ce zici că ești pictor?
Vincent Van Gogh: Pentru că iubesc pictura si pentru ca simt ca trebuie să pictez. Întotdeauna am fost pictor. Asta sunt.
Preotul: Hm, un pictor înnăscut.
Vincent Van Gogh: Da.
Preotul: De ce esti sigur?
Vincent Van Gogh: Pentru că nu pot să fac altceva și credeți-ma, am încercat.
Preotul: [către Van Gogh, tinând în mâna o pictura de a lui Van Gogh]  Deci Dumnezeu ti-a dat un dar, sa poti picta asa ceva?...
Vincent Van Gogh: Da
Preotul: Dar nu observi? Priveste cu atentie... nu vezi că acest tablou este... cum sa ma exprim sa nu-ti ranesc sentimentele? Nu vezi ca tabloul acesta este neplăcut? E urât!
Vincent Van Gogh:De ce mi-ar da Dumnezeu darul sa pictez lucruri urâte?!... Uneori mă simt atât de departe de tot... 
Preotul: Iti cumpara cineva picturile?
Vincent Van Gogh: Nu...
Preotul: Deci, esti sarac?
Vincent Van Gogh: Da, foarte sarac.
Preotul: Cum traiesti?
Vincent Van Gogh: Fratele meu ma întretine, el plateste pentru mine, dar nici el nu e bogat.
Preotul: Crezi că Dumnezeu ți-a dat darul picturii pentru a te ține în mizerie?
Vincent Van Gogh: Hm...Nu m-am gândit sub aspectul acesta niciodată. Poate că Dumnezeu nu a ales momentul potrivit... Poate ca m-a făcut pictor pentru oameni care înca nu s-au născut.
Preotul: Posibil...
Vincent Van Gogh: Atunci când însamântam, nu dispunem înca de recolta... Eu pictez cu calitatile si defectele mele...
Preotul: Crezi ca Dumnezeu s-a înselat?
Vincent Van Gogh: Eu cred ca sunt un exilat. Sunt un pelerin în desert. "
Vincent Van Gogh: "Am vrut atât de mult să împărtășesc ceea ce văd. Acum mă gândesc la relația mea cu veșnicia."

Înscriu articolul la "Citate favorite"

AKIANE - povestea de viata a unui talent neobisnuit

Am descoperit-o pe Akiane în urma cu cativa ani întâmplator, rasfoind "pagini" din internet. De atunci urmaresc mereu si cu deosebita încântare videoclipurile de pe canalul ei YouTube - ultimul, înainte de Craciun; am tot amanat sa scriu pe blog despre ea, dar simt ca parca daca nu v-o prezint, nu sunt crestin adevarat.
Akiane s-a nascut pe 9 iulie 1994 si la vârsta de 8 ani a pictat tabloul pe care l-a intitulat "Prince of Peace" - sustinând ca Iisus i-a vorbit înca de când avea patru ani, încurajând-o să deseneze, să picteze si sa-si faca viziunile cunoscute.

Foarte pe scurt, Akiane are 24 de ani, a început să deseneze la vârsta de patru ani (aici mai sus, 4 desene facute de Akiane la vârsta de 5 ani!), la șase ani picta și a început să scrie poezii filozofice la șapte.
Picturile Akianei sunt majoritatea alegorice și spirituale - portrete ale lui Isus, copii, animale si autoportrete. Inspirația ei principală provine din viziunile ei despre Cer și din învataturile si experiențele ei religioase. La vârsta de 12 ani a prezentat în expozitie șaizeci de tablouri în format supradimensional. Unele dintre lucrările ei au fost achiziționate de Ambasada SUA în Singapore.
În total a semnat peste 200 de lucrări de artă și 800 de lucrări literare. A publicat două cărți, ambele bestseller. La vârsta de 10 ani, Akiane a fost invitata la emisiunea TV The Oprah Winfrey Show. La vârsta de 12 ani, ea a fost intervievata de CNN. A apărut în episodul 68 al emisiunii "The Late Late Show" cu Craig Ferguson (2005) și în eposodul 21 al Talk-Show-ului Katie (2012).
Viata Akianei este fascinanta si vocea ei este ca o mângâiere. Sper ca pentru fiecare, acest film autobiografic va fi ca un balsam pentru suflet. Pentru cei care nu înteleg engleza, am incercat o traducere, asa cum m-am priceput mai bine:

"... În 1994, familia noastră trăia într-o casa dărăpănată, permanent inundata, la marginea unui câmp de porumb, nu prea departe de o uriașă centrală nucleară. Tata, venit din zona ghetto-ul din Chicago, mama emigranta din Lituania, încercând sa scape de regimul sovietic.
Mama m-a nascut acasa, singură, fără sa fie asistata de moașă sau doctor - la fel ca si pe cei doi frați mai mari. Când m-am născut, tatăl meu s-a îmbolnăvit si a fost la un pas de moarte si cea mai plauzibila cauza au fost toxinele din apa potabila și a pesticidelor cu care se stropea si peste casa noastra, atunci când erau tratate plantele de cultură. Nu aveam nici bucătărie, nici măcar un mobilier, cu excepția unei saltele, a unui scaun, a unui mic raft, a câtorva cărți de buzunar, a trei farfurii, două oale si un arzător portabil. Găuri mari, urâte și doar pete de vopsea existau pe placajul crăpat. Pereții scorojiti, cu crăpături profunde, au fost singurele noastre decorațiuni. Am spălat vasele într-o chiuvetă la subsolul nostru, care practic era în permanență inundat.
Mama ne-a dus pe noi copiii în comunitatea rurală cea mai apropiata, în speranța de a ne găsit prieteni, dar usile ni se închideau în nas, una după alta. Nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu noi. Ba chiar un vecin ne-a amenințat cu represalii daca ne mai vede la biserica, un alt a încercat să ne împuște câinele. Într-o zi, cineva a provocat intentionat un incendiu în apropierea casei noastre si în panica produsa de flacari, am cazut pe scari si cicatricea de pe frunte mi-a ramas amintire pe viata.
Deoarece starea de sănătate a tatălui meu se înrăutățea permanent si nu a mai putut sa mearga la lucru, singura noastra sansa a fost ca mama sa gaseasca o slujba sa întretina familia. A început ca vânzator ambulant al unor alge si mirodenii. Ne-a implicat pe toti copiii în efortul vânzarilor si o iarna întreaga, m-a purtat în spate, prin nameti de zapada de jumatate de metru - am umblat din ușă în ușă, din cartier în cartier.
Incredibil cum afacerea mamei a prosperat si în mai putin de doi ani, a adunat atâtia bani încât parintii si-au permis luxul de a închiria vila Frank Lloyd - de trei mii de metri pătrați, în Rolla, Missouri.
Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele, sunt legate de acești patru ani petrecuti aici. A fost ca un vis frumos! Ma jucam ziua întreaga împreuna cu fratii mei, fara nici-o grija. Înotam în piscina interioară, faceam curse de scutere de-a lungul coridoarelor, pescuiam în micul nostru lac, ne împleteam coronite din păpădii, urmaream cu se dezvolta fluturii din coconi și alergam alaturi de câinele nostru urias (rasa Newfoundland) peste dealurile de golf.
Chiar dacă biblioteca noastră s-a extins la douăzeci de mii de cărți, nu am fost niciodată orientata spre lectura. Mi-au plăcut mai mult experiențele de viață reale. Si pentru ca am crescut fără rude, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era sa petrec timpului cu familia mea. Frații mei mai mari au fost cei mai buni mentori și tovarasi de joacă, iar părinții - idolii care au reusit întotdeauna sa faca lumină în cele mai întunecate situații. Cu râs si glume, am reusit sa depasim cele mai dificile momente.
Dupa ce sănătatea tatălui meu s-a îmbunătățit, mama a abandonat afacerea în plin succes si parintii au hotarât sa ne mutam din vila si sa reducem cheltuielile la minimul de supravietuire, pe principiul ca nimic nu este mai important decât sanatatea si timpul petrecut cu familia. Parintii si-au dedicat noua tot timpul, acordându-ne multă afectiune, atenție și îndrumare. Dacă nu ar fi luat această decizie, probabil ca nimeni nu ar fi observat înclinațiile mele artistice și fără sprijinul lor zilnic nu aș fi devenit artistul care sunt astăzi.
Ne-am despatit de vila superba, de biblioteca, de mobilierul nostru, am parasit minunatele noastre locuri joacă, dar am câștigat mult mai mult - pe mama, să ne educe cu normă întreagă. Am savurat atenția ei deosebita. A avut timp sa mă asculte, uneori ore întregi, despre visele mele în cele mai mici detalii, despre viziunile mele spectaculoase ale viitorului și ale altor lumi. Era singura care credea că ceea ce descriam nu erau fantezii fabricate, ci experiențele mele reale și ea a notat totul cu meticulozitate în jurnalul ei.
La fel ca matematicienii, teoreticienii și fizicienii cuantici care datorita unui instinct special si extrem de dezvoltat, au o percepție deisebita asupra lumii, asa am crezut că am și eu un alt fel de simț de percepere al universul. Privind retrospectiv experiențele mele spirituale, au existat multe intamplari inexplicabile, însă nimic nu a afectat familia la fel de mult ca întâmplarea pe care o voi povesti, când într-o zi ploioasă am dispărut. Aveam doar cinci ani.
Sute de vehicule din micul nostru oraș au fost oprite pentru inspecție si fotografia mea a fost distribuită în toate dispeceratele locale. Ciudat a fost faptul ca eu puteam sa-i vad pe toti cei implicati în cautarea mea - pe fiecare ofițer de poliție, pompier, câine de căutare sau vecin. Toti suspectau o rapire, îi auzeam si îi vedeam, dar nimeni nu ma putea vedea! Culmea este ca eu îi vedeam pe toti simultan, indiferent de timp sau spatiu.
Dupa câteva ore, am fost din nou vizibila si am reapărut chiar lângă ferestrele din coridorul în formă de semilună al casei noastre, în mijlocul numeroșilor martori oculari. Nici familia mea, nici ofițerii de politie, nici eu nu am putut sa înțelegem ce sa întâmplat cu adevărat, nimeni nu a putut da o explicatie plauzibila. Singurul lucru concret din acea zi este ursuletul de plus pe care l-am primit de la dipseceratul de poliție.
Din acest moment, am început sa desenez si sa pictez asiduu. Ca si când as fi avut de îndeplinit un plan. Mama îmi punea la dispozitie creioane colorate, vopsele si hârtie. Formatul standard al colii de hârtie nu ma mai multumea, simteam ca am nevoie de o suprafata mult mai mare sa exprim ceea ce simt si exploziile mele de nemultumire începusera sa se înmulteasca. Mama nu m-a mustrat niciodata pentru crizele mele de nervi si a salvat multe din schitele pe care eu le-am aruncat la gunoi. Eram atât de frustrata si plângeam foarte des. Refuzam sa învat de la cineva, însa stiam ca singura nu-mi voi putea îndrepta greselile din pictura. Si atunci, tot mama m-a ajutat cu multa rabdare si tactica - a fost... ca si când mi-ar mai fi daruit o pereche de ochi. Apoi, tot ea a fost cea care m-a sfatuit sa învat alti copii sa picteze si astfel sa-mi autofinantez materialele pentru pictura. Mama mi-a spus: "Un palmier este singurul copac care poate supraviețui unui uragan fără a se rupe. Se poate îndoi până la pământ, pentru ca are rădăcinile elastice si robuste, antrenate pe timpul furtunilor repetate. Talentul tău, Akiane, este ca un palmier. Va fi mai puternic dacă vei lucra cu alți copii, nu împotriva lor. Chiar dacă aceasta munca seamănă acum cu un uragan." Si tot mama mi-a spus sa nu ma compar niciodata cu un alt copil. "Un mare artist nu este mai bun decât alți artisti, Akiane. Un mare artist îi face pe alți oameni să se simtă mai bine. Si un artist adevărat este acela care-si termina lucrarile începute." Ea avea mereu dreptate.
Am început scoala exact când s-a născut Ilia, cel de-al treilea frate al meu, dar nu am rezistat acolo mai mult de un an și jumătate. Toti profesorii încercau sa ma faca sa vad liniile si culorile asa cum doreau ei si toti considerau ca asa cum fac eu este gresit. Am fost retrasa si înscrisa la scoala parohiala, unde am urmat cursurile de arta si sculptura religioasă. Aceasta mi-a influențat foarte mult atracția ulterioară asupra figurilor legendare. Pentru prima dată am ajuns să aflu despre viziunea lumii asupra a ceea ce trebuia să fie divinitatea, dar în profunzime am simțit că eu am perceput totul într-un sens mult mai larg și mai profund. Mi se părea că majoritatea oamenilor erau complet ignoranți față de alte realități sau că realitățile pe care le-au perceput erau văzute doar dintr-un unghi foarte îngust. 
Visul vieții tatălui meu a fost să se mute în Occident, așa că atunci când a găsit un serviciu în domeniul hotelier, ne-am mutat la Coal Creek Canyon, Colorado, la doua mii de metri deasupra nivelului mării. Mutatul noastru a coincis cu tragica zi de 11 septembrie (2001).
Au fost cele mai grele zece luni din viata familiei noastre, cu multe accidente sau îmbolnaviri. Covorul albastru, închis de cincizeci de ani în casa pe care o închiriasem era îmbâcsit de praf, la fel ca si pereții și plafoanele. Fratele cel mic a fost la un pas de otrăvire. Toxicoza s-a manifestată prin tulburări gastro-intestinale și respiratorii deosebit de periculoase. Vizitele la medici si diverși specialiști nu au schimbat situația. Frații mei mai mari s-au rănit - Jean Lu, la spate și picioare, iar Delfini a suferit o arsura severa. Eu am suferit permanent de migrene, am pictat din ce în ce mai rar si parca si încrederea în arta mi-a fost diminuata. Am abandonat desenul si pictura si la îndemnul mamei, am început sa-mi exprim emotiile prin scris. Am compus texte si poezii pecare le-am tradus din engleza în rusa si lituana si le-am publicat în reviste literare, însa aceasta activitate nu mi-a adus entuziasm.
După ce tatăl meu a fost concediat, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în nordul Idaho - locația care a fost dezvăluită într-una din viziunile mele. Am continuat să ne îngrijim de bolnavii noștri si sananatea lui Ilia a început sa se recupereze.
Mama mi-a amintit de talentul meu deosebit si mi-am regasit pasiunea pentru artă. Viziunile mele s-au întors, treptat.. Stilul meu de viata s-a schimbat profund, am început sa ma trezesc foarte devreme de dimineața ca să pictez. Am lucrat pe panouri tot mai mari si cu materiale din ce in ce mai diverse. I-am cerut mamei să mă ducă în vizita la ferme pentru a schița animale și pentru a găsi modele umane, în activitati specifice. Îmi amintesc reactia mamei când i-am prezentat prima mea pictura în ulei. M-a îmbratisat si a spus: "Akiane, aceasta este o capodoperă. Chiar daca nu vei mai reusi nimic mai mult în viața ta, tu ai lăsat deja ceva pentru posteritate! "Suportul ei moral si emotional a fost deosebit de important pentru mine. Si... ea a fost singura care mi-a apreciat munca. Nimeni altcineva nu a recunoscut talentul meu în devenire. Când mama a sugerat să expunem lucrarile mele, a existat un protest copleșitor de la restul familiei. Pe de o parte, ei au vrut din toată inima să mă protejeze de criticile negative, pe de altă parte, ei însisi nu vedeau nimic remarcabil în picturile mele. După câteva luni de tensiune și negocieri, mama a invitat câtiva cunoscatori de arta locali, sa îsi spuna parerea si...  a avut parte de indiferență și cinism. Părea ca nimeni nu întelege arta mea. Dar mama nu a renuntat, a continuat să scrie scrisori către diverși sponsori, organizații, agenții și mass-media, sperând că cineva ar putea vedea talentul meu. Dar nimeni nu i-a împărtășit entuziasmul.
Realizând că nimeni cu excepția mamei mele nu îmi prețuieste munca, am devenit din ce în ce mai deziluzionata. Odată nemultumita de ceea ce pictam, am aruncat tabloul afara în ploaie. Dar mama l-a prins, înainte sa aterizeze în baltoaca.
Ca printr-o minune, exact când dezamăgita nici eu nu mai credeam ca arta mea va mai avea viitor, a aparut un om la usa casei noastre. Un expert de arta s-a arătat interesat sa ma reprezinte ca artist si sa îmi comercializeze lucrarile. Deja a doua zi dupa ce am semnat contractul, acesta ne-a  ridiculizat familia. Acest agent a început să ne exploateze încrederea, manipulându-ne în cele mai revoltătoare moduri și chiar furându-mi picturile. Din nou, mama a fost tare si nu a renunțat. A continuat să-mi ridice moralul si, cu complimente și multa afecțiune, m-a încurajat să perseverez, să pictez și să ignor toți scepticii. Așadar, investind ultimele economii pe vopsele am încercat să pictez din nou. Cu jumătate de angajament. Șovăielnic. Treptat. Fara un plan anume... Am pictat asa cum am simtit și am lucrat fără așteptări, fără nevoie de aprobari sau recunoașteri și fără să știu ce urmează. Am început să observ o viață obișnuită într-o lume extraordinară și o viață extraordinară într-o lume obișnuită. Cu cât am pictat mai mult, cu atât mai mult am simțit că arta a fost adevărata mea misiune. Dorinta de a rezilia contractul cu agentul a fost din ce în ce mai mare si soluționarea litigiului a venit prin medierea în instanța judecătoreasca. Imediat dupa acest succes, am primit o invitație neașteptată de a zbura la Chicago spre a fi oaspete la Oprah Show. Ca prin farmec, lumea s-a schimbat și toate persoanele, inclusiv familia mea și cunoscuții nostri, au văzut brusc ceea ce văzuse mama mea de-a lungul timpului. A fost ca și cum cineva ar fi disipat ceața... La puțin timp după aces eveniment, am avut o expozitie personala într-un muzeu. Aproximativ două mii de oameni așteptau să-mi vadă lucrarile. Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că toți aceea au venit sa admire arta MEA! Aceasta a fost ziua în care am înțeles sensul viziunii, iubirii și perseverenței, apreciind-o pe mama ca fiind cea mai perfecta busolă care m-a ajutat sa navigez prin toate furtunile tumultuoase ale călătoriei mele intense în Artă.
De-a lungul anilor mei de adolescență, după ce sa născut cel de al- IV-lea frate al meu, am parcurs lumea alaturi de familie în treizeci de țări, am trăit pe trei continente și ne-am angajat să ajutam si alti oameni care aveau nevoie de îndrumare și de inspirație. Am schimbat impresii cu alte familii despre arte, relații, culturi, ingeniozitate și educație holistică. Am colaborat la armonizarea diferitelor grupuri seculare și spirituale pentru o comunicare pașnică și rezolvarea conflictelor și am vizitat sute de școli din întreaga lume. Ideile noastre au ajutat multe organizații și familii să scape de mediocritate și să maximizeze potențialul copiilor nelimitat și, în unele cazuri, vederile noastre au generat valuri ce au adus schimbări pedagogice imense. Unul dintre cele mai semnificative proiecte de inimă a devenit o unitate globală prin intermediul artelor literare, de film, de performanță și de artă și a ajutat alți artiști aspiranți, tineri și bătrâni din întreaga lume să-și atingă visele. 
Pentru ca visele copiilor să devina realitate, este suficient sa existe o singura persoană care crede și susține talentul și misiunea lor... Așa cum mie mi s-a întâmplat."
Tuturor, o duminica binecuvântata!

Miercurea fara cuvinte (s.46) - Acasa la Monet - Ziua impresionismului

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺

Casa de vacanta

(contiunuare la "Drumul spre Italia") 
Au trecut vremurile când faceam programarea concediului pentru întreg anul si o raportam pâna la sfârsitul lunii martie, ca asa ni se cerea... Acum, nimic nu mai e sigur! Stim ca avem dreptul la 30 de zile de concediu pe an, însa când si cum le vom primi/lua, nu stim! Asa ca... am început sa facem planuri scurte. Nu este economic (cu cât faci rezervari mai devreme, cu atat mai mare este sansa sa primesti mai ieftin bilete la avion sau tren, sau oferte de cazare de calitate superioara), însa... mai bine asa decat deloc!
Anul acesta, nu am stiut cu siguranta daca pot sa îmi iau concediu în luna iunie, decat la începutul lunii iunie! Cum s-a nimerit sa fie sfârasit de saptamana prelungit, am avut timp berechet sa facem planul de vacanta si am cautat pe internet posibilitati de cazare în Toscana.
Doar atât am cerut: casa de vacanta pentru familie cu catel (cu cel putin doua camere si bucatarie si cu legatura Wi-Fi), cu parcare si distanta pâna la tarmul marii sub 100 de metri, în jurul localitatii Pisa. Prea multe oferte nu au rezultat... Am ales ca la loto - Poimbino, persoana de legatura: signora Marta. Am solicitat 15 zile începând cu 9 iunie si raspunsul a fost pozitiv. Am primit adresa si un numar de telefon pe care sa-l accesam când mai avem o jumatate de ora pâna la destinatie. Atât am stiut când am pornit la drum ☺
Am vazut casa si strada pe Google Maps si am banuit ca este o casa mare, frumoasa, într-un cartier bun. Asteptarile însa ne-au fost cu mult depasite! Am avut NOROC! Dar, sa încep cu începutul...
Nu am parcat bine in fata casei îmbracate în iedera când poarta s-a deschis si în prag ne-au întâmpinat Federica si Valerio - gazdele noastre de vacanta. Federica, o italianca supla si frumoasa, Valerio, un tip interesant, cu barba si mustata, ca un artist (câteva ore mai târziu am aflat ca este chiar artist plastic - pictor si scuptor!). Ce am mai râs când am constatat ca "signora" Marta... este fiica de 12 ani a acestora, experta în websites! ☺☺☺
Amabili, ne-au ajutat sa caram bagajele de la masina în casa si am facut rapid un tur al casei. Federica ne-a explicat în mare cum se administreaza locuinta si stiind ca suntem chiauni de oboseala - dupa 12 ore de drum, ne-a spus ca oricând avem întrebari, ei locuiesc la etaj si au partea de curte din fata casei, iar curtea din spatele casei ne revine noua. S-au bucurat sa il cunoasca pe Leo si ne-au prezentat motanul si cei doi catei ai lor - un lup si un puddel, plus cele doua broscute testoase, care traiesc pe partea noastra de curte (Leo a fost extrem de curios cu testoasele, asa ceva nu i-a fost dat înca sa vada!), apoi ei s-au retras si ne-au lasat sa despachetam si sa ne familiarizam cu noua locuinta.
Un apartament superb, aranjat cu mult bun gust, într-o casa moderna! Toate camerele decomandate, mari, foarte înalte si cu pardoseala in gresie sau parchet, cu geamuri mari si cu obloanele trase - sa mentina racoarea. Peretii albi sunt împodobiti cu tablouri semnate de Valerio si peste tot, mobilier de foarte buna calitate - ciudat, având în vedere faptul ca locuinta este pusa la dispozitia unor turisti straini! Este un hol mare, patrat, cu doua usi pe partea dreapta, trei pe partea stânga si una vizavi de intrare. Pe stânga sunt sufrageria, baia si camera de zi, pe partea dreapta sunt bucataria si dormitorul. Vizavi de intrare este o încapere folosita pe post de debara (fierul si masa de calcat, aspiratorul, etc, etc).




Din bucatarie, se iese pe terasa îngusta - trei scari mai jos este curtea.
Avem pus la dispozitie un dulap plin cu lenjerii de pat fine si calcate perfect si cu prosoape pufoase, ca noi. Din obisnuinta, eu aduc cu mine lenjeria proprie de pat si prosoape de toate marimile, oriunde merg în concediu. Leo al nostru nu are nicio interdictie, sare în pat sau sta cu noi la tv, tolanit pe canapea. De aceea, am acoperit cu un cearceaf (rosu), frumusetea de canapea design alb-negru. Federica a spus ca nu este nevoie, pentru ca si cateii lor tot asa sunt tratati, ca membrii ai familiei, dar... parca daca nu e mobila mea, mi-e mila, nu care cumva sa se murdareasca.
Exista pe hol un raft de biblioteca, plin cu carti selecte - între care m-am bucurat sa gasesc cateva volume de poezie - ce-mi vor fi sursa de inspiratie pentru fotografiile articolului MfC de saptamâna aceasta ☺☺☺Surpriza! (va urma)

Miercurea fara cuvinte (45) - Tavane pictate

Castelul Nymphenburg - Bavaria



Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Miercurea fara cuvinte (30) - Când "talentul" chinuie ☺

Tema: cele doua rohling - bufnita si masca, sa devina bibelouri potrivite celorlalte decoratiuni din camera din prima fotografie!


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Insula Mainau - Schlosskirche

Pe partea de sud-est a insulei, în imediata apropiere a castelului, se ridica clădirea bisericii St. Marien.
Construit între anii 1732-1739, edificiul religios respecta stilul baroc cu amestec al caracteristicilor regiunii Oberschwaben.
Sala bisericii are forma dreptunghiulară (20 de metri lungime și 9, 5 metri lățime) si casa altarului este semicirculara. Pereții laterali au ferestre arcuite, partea de vest pe care se află frontonul, sustine structura turnului. Turnul este acoperit cu o cupolă curbata.
Interiorul bisericii este împărțit în navă dreptunghiulară si cor semicircular și partea opusa este destinata balconului pentru cor şi orga. Altarele si amvonul, sculpturile, picturile din altar și frescele de tavan, toate aceste opere de arta sunt adevarate bijuterii, capodopere ale artistilor: Joseph Anton Feuchtmayer, Franz Joseph Spiegler, Francesco Pozzi, Johann Baptist Babel.
Astazi biserica functioneaza doar ca si capela în care se oficiaza cununii religioase.
Arhitectul Giovanni Gaspare Bagnato, decedat în anul 1757 în Mainau, este îngropat în cripta bisericii, alaturi de membri ai familiei princiare.

Un țarm de basm (2)

De pe malul lacului Kochel, o alee urca pe colina  spre casa  în care a trait si lucrat artistul Franz Marc începând cu anul 1914. Astazi, casa este amenajata ca muzeu si zona expozitionala a fost extinsa cu înca 700 m².
Franz Marc este unul din cei mai importanți pictori ai expresionismului german si alaturi de Vasili Kandinski, este fondatorul gruparii "Der Blaue Reiter"/Călărețul Albastru (1912).
Artistul s-a nascut la 8 februarie 1880  în München si a decedat pe când avea doar 36 de ani, în timpul Bătăliei de la Verdun / Primului Război Mondial, înrolat voluntar (4 martie 1916).
Tatal pictorului - William Marc, absolvise Facultatea de Drept si Academia de Arte Frumoase si era recunoscut ca peisagist si pictor de gen. Mama pictorului - Sophie, nascuta în Alsacia, era vorbitoare de limbă franceză si lucrase ca guvernantă în familia viitorului ei soț. Cei doi copii ai acestora - Franz si Paul, au fost crescuti bilingv si au avut parte de o educatie aleasa. Paul a devenit specialist în Bizantinologie si diplomatica. Fraz s-a înscris initial la Facultatea de filologie dar dupa ce a efectuat stagiul militar (unde a învatat calaritul si a capatat fascinatia pentru cai) s-a hotarât sa urmeze cariera tatalui si s-a înscris la Academia de Arte Frumoase din München - una dintre cele mai renumite scoli de de artă din Europa acelor vremuri.
Dupa absolvire, a locuit câtiva ani la Paris, timp în care stilul artistic al lui Franz Marc a capatat influente din Gauguin si van Gogh si picturile lui au început sa foloseasca tot mai des elemente de stil ale fauvismului, cubismului, futurismului și orfismului. Se spune ca picturile lui Franz Marc sunt precum fenomenul descompunerii spectrale. Daca în cazul fizicii initiate de Newton dispersia luminii s-a realizat prin trimiterea unui fascicul luminos printr-o prisma optica, Franz Marc a preluat informatiile din lumea reala, le-a trecut prin suflet, a descompus imaginile în culori, ecouri si forme si a transpus cu ajutorul penelului, doar esenta acestora pe pânza.

Preferința lui Franz Marc pentru culoarea albastră, pentru cai și călăreți este tot mai pregnanta si, cu toate ca de-a lungul scurtei sale cariere artistul a abordat numeroase forme si culori, caii albastri îl definesc. Prietenia creată între Franz Marc, Kandinsky, Paul Klee și August Macke, a fost un factor determinant al creării mișcării artistice cunoscuta sub numele de "Der Blaue Reiter". Pentru acestia, culoarea albastra a reprezentat un simbol celest si spiritual.
La fel ca si în arta, în viata privata pictorul a fost un nonconformist, un rebel care s-a opus regulilor societatii. La 24 de ani s-a îndragostit de Annete Simon - o femeie casatorita si cu 9 ani mai în vârtsta si timp de patru ani au întretinut o relatie ascunsa. Annete era scriitoare si specialista în arta si antichitati, sotia unui renumit profesor de indiologie si sanscrita Richard Simon. Când aceasta l-a abandonat, Franz Marc l-a însotit pe fratele sau Paul Marc, într-o misiune diplomatica în Grecia, pentru a depasi criza emotionala. Apoi si-a stabilit domiciliul la Kochel în Bavaria unde a copilarit. L-a urmat o tânara absolventa a scolii de arta  - Maria Franck, care a închiriat o locuinta în Kochel împreuna cu o prietena, Maia Schnür, pictorita deasemenea.
A fost perioada prospera în care Franz Marc le-a pictat deseori pe cele doua femei, precum si casa în care acestea au locuit. Cele doua Marii - cu care un timp a întretinut o asa numita "relatie triunghi", au devenit o constanta în viata lui, în realitate însa niciunul nu a fost fericit.
Franz Marc a oftat mai departe pentru Annete Simon. Maria Schnür a ramas însarcinata cu Angelo Jank, un pictor animalier si gravor german, însa acesta nu a vrut sa o ia de nevasta. Franz Marc s-a casatorit cu Maria Schnür putin timp înainte ca aceasta sa nasca, pentru a da un nume bastardului. În ziua nuntii a pleacat însa singur la Paris si patru luni mai târziu a divortat. La întoarcere în tara, a închiriat o casa în Sindelsdorf si s-a mutat împreuna cu Maria Frank. Conform legislatiei vremii, Franz nu a avut voie sa se casatoreasca decât o singura data. Pentru ca dispersia pentru casatorie solicitata de Franz Marc si  Maria Franck (1876 - 1955) a fost refuzată în câteva rânduri, acestia au facut o calatorie la Londra si în anul 1911 s-au căsătorit în temeiul dreptului englez. Au revenit acasa si s-au prezentat public ca soț și soție. Trei ani mai târziu, Franz Marc a murit pe front. Cei doi nu au avut copii.
În anul 1986, executorul judecatoresc al familiei Marc - Otto Stangl (galerist, dealer şi colecţionar de artă) a initiat deschiderea muzeului de arta Franz Marc, în casa din Kochel am See, localitate de care pictorul s-a simtit puternic legat si pe care a numit-o "tara mea albastra".
Muzeul detine o colectie de peste 150 lucrari ale lui Franz Marc, însa alaturi de capodoperele artistului, muzeul prezinta si câteva din lucrările contemporanilor apartenenti la "Der Blaue Reiter". În mod regulat, aici sunt organizate expozitii temporare ale artiștilor importanti ai secolului 20. În aceasta perioada, muzeul reuneste sub titlul "Puterea culorii" o serie de picturi semnate Henri Matisse si Rupprecht Geiger.

Dupa ce am servit masa de prânz, plimbarea noastra a continuat în Benediktbeuern. (va urma)

Un nou hobby

Asa cum am anuntat saptamâna trecuta, mi-am descoperit o noua îndeletnicire, care îmi place, ma relaxeaza, îmi solicita talentul si perspicacitatea si îmi da senzatia ca aş creea bijuterii pentru casa.
Mâine ma voi desparti de prima "capodopera", matusa mea vine sa ia dulapiorul pentru CD-uri, la Ulm.

Astazi am reusit sa termin comoda despre care am scris aici; dupa ce solutia-fixator mi-a mâzgălit usile, nu am crezut ca o mai scot la capat, însa... sunt foarte multumita de cum mi-a reusit pâna în final.


Comoda este acum la locul ei, sub tablourile cu nuferii lui Monet - despre care am scris aici. Restul de vopsea ramasa de la ramele de tablou, am folosit-o pentru mânerele-buton, muchia placii superioare si pentru stinghia de la baza comodei.

Pentru ca "pofta vine mâncând", nici n-am terminat bine comoda ca am si început o noua piesa de mobilier! Este un scaun pe care l-am recuperat de la Sperrmüll (gunoi) si pe care îl voi decora în aceeasi maniera. Când voi fi gata, voi anunta... acum fac Feierabend! Merit si eu o pauza ☺

Tuturor, un weekend placut!

Cartea calatoare

Luna trecuta, blogul lui Gigi Ţepuş anunta ca a primit prin posta un roman de la un alt blogger si ca, dupa ce îl va citi, va continua initiativa "Cartea calatoare", trimitând romanul la rândul sau unui alt blogger interesat de lectura. M-am înscris si eu pe lista atunci, mentionând timid ca banuiesc ca nu am sansa, stiind ce complicat este sa trimiti pachet în strainatate... Poate ca tocmai acest amanunt l-a fact pe Gigi sa aleaga sa-mi trimita mie romanul... nu stiu exact, cert este ca la sfârsitul lunii septembrie m-a anuntat ca pachetul a plecat din Cluj spre Bavaria.
Marti, 7 octombrie, când am ajuns acasa de la serviciu, am gasit un plic mare ce continea cele doua volume ale romanului "Secrete si tradari" semnat de Diane Chamberlain. L-am anuntat imediat pe Gigi, caruia îi multumesc si pe aceasta cale pentru deosebita surpriza pe care mi-a facut-o!

Pentru restul dupa-amiezii si seara zilei de marti aveam deja în plan sa decorez o comoda pentru dressing-room, asa ca doar târziu, înainte de culcare, am deschis primul volum si am citit câteva capitole. Ieri a fost miercuri si de obicei dedic dupa-amiaza rubricii pe care o conduc "Miercurea fara Cuvinte" - rubrica la care însa, în comparatie cu anul trecut, s-au înscris doar jumatate din participanti, asa încât "maratonul" vizitelor s-a scurtat considerabil, devenind "sprint"☺ Întreaga dupa-amiaza si seara am avut timp si as fi putut continua actiunea "comoda albastra" însa m-am decis sa citesc romanul mai departe. Putin înainte de ora 12 noaptea am încheiat de citit si volumul doi, iar acum întreb Blogosfera: CINE ESTE INTERESAT SA PRIMEASCA IN CONTINUARE ROMANUL SPRE CITIRE?
Romanul are doua volume si este divizat în 67 capitole, plus prolog si epilog. Fiecare capitol este scris din perspectiva unuia din personaje - fie povestit ca amintire, fie este redat la persoana întâi, cu dialoguri inserate. Asa se face ca la început m-am simtit derutata, încercând sa conturez personajele cu care faceam cunostita, plimbata fiind când în prezent, când în trecut. Romanul find scris de o autoare americanca, sunt folosite nume tipice lor, însa mai putin obisnuite la români: Noelle, Emerson, Tara, Sam, Ted, Jan, Grace, Jenny, Anna, Haley, Bryan, Cleve. Lily...multe personaje! Însa pe masura ce înaintezi în lectura, îti este tot mai clar cine cu cine, ce legatura are. ☺
Nu este un roman greoi, mi-as permite sa spun ca dimpotriva, este usurel. Nu contine descrieri alambicate, nici metafore sau figuri de stil memorabile... Obiceiul meu când citesc un roman este sa îmi marchez cu ajutorul unor sticky note pads anumite pasaje care ma impresioneaza prin formulare si cândva, îmi fac timp si copiez citatele într-un carnet. Exista romane din care as copia fiecare pagina... aici, din cele 500 pagini am remarcat doar un mic pasaj. Asta nu înseamna ca romanul nu este interesant! Povestea este captivanta, în primul volum afli o multime de secrete si esti tot mai interesat sa citesti mai departe. Odata ajuns la volumul doi, nu-l mai poti lasa din mâna, pentru ca vrei neaparat sa stii cum se termina povestea! Sunt momente când banuiesti, însa adevarul îl vei descoperi doar în ultimul capitol. Romanul este interesant nu atât prin felul în care este scris, ci prin povestea pe care o prezinta. Nu este un roman politist însa te tine în suspans în aceeasi maniera! Este o lectura relaxanta si placuta.
Deci, cine se înscrie?! ☺
Mentionez ca prioritate au participantii la "Mirecurea fara Cuvinte" ☺: DomnuIo, Steliana, Gianina, Iulisa, CălinH, Spunsieu, SoriN, Leovi, Poteci de dor, ina, CRISTI, Nima, Mihaela Dămăceanu, Floarea bunica, Raluca - Suflet de mamica, axasport, Ileana, Maria, OFZ, addicted , Frunze de toamna, ♥ E LENA ♥, Vania, Silvia, Cu bagajul la usa, Gigi Țepuș, CAMARAS DE LUMINI, Zina, Catalin, Liviu, Cries of Silence, Anastasia, Geanina, foto de inginer, pandhora, Lumea lui Alexandru, Ella, Mihaela Porojan, Coco.

De ce cad frunzele toamna?...

Poate de dragul poetilor, care descriu cu sensibilitate zborul lor unduitor, exprimând durere sau bucurie, împlinire sau înfrângere, transformarea sau persistenta, neastâmpărul sau cumintenia sufletului, amestecând fiori si emotii de toamna în versuri albe sau rimate? ...
Poate de dragul pictorilor care se întrec sa combine culori, sa transpuna pe pânza sau pe o bucata de hârtie acea caldura unica, acea lumina speciala, acel joc cromatic în nunate delicate, evanescente, subtile pentru diminetile cu ceata sau folosind tonuri exuberante, grave sau tari pentru a exprima atmosfera dupa-amiezilor învaluite în razele târzii ale soarelui?...
Poate de dragul compozitorilor care înveşmânteaza în lirism gânduri, secrete sau rugaminti, înalta elogii, scriu balade sau arii si transpun în note muzicale fine si delicate fosnetul frunzelor si parfumul miezului de toamna sau ilustreaza ploile autumnale prin vibrații intense, fulgurante, înalte? ...
Poate de dragul trubadurilor, al cântaretilor în care bat inimi albastre, al vocilor cu modulati nostalgice si timbru cald, al glasurilor senzuale sau aspre, al frazelor muzicale ce elibereaza sau stapânesc, se tânguie sau rasuna voios în spiritul partiturii?...
Poate de dragul muritorilor de rând care nu-si pot talmacii simtirile, dar privesc tulburati despodobirea copacilor, rezoneaza melancolici cu natura si, fara talent exagerat de artist însa cu autenticitate, îsi exprima bucuria de a trăi, de a privi, de a simți trecerea de la un anotimp la altul...

Frau Luky

Asa cum românilor le este greu sa pronunte anumite cuvinte germane, asa le este si nemtilor greu sa pronunte cuvinte sau nume românesti. Fiicei mele Raluca s-au obisnuit toti sa-i spuna Luchi - doar cercul apropiat si cei care-i sunt alaturi de mai mult timp, au învatat sa articuleze corect numele ei. La scoala, profesorii dupa ce o vreme s-au chinuit înnodându-si limba si nu au reusit sa pronunte mai bine decât Racula, Rucula sau mai stiu eu cum, au acceptat sobrichetul Luchi (citit luchi, nu lachi). La universitate, aceeasi problema ☺
Joia ce a trecut, Raluca a încheiat lunga etapa de "practica" si vreau sa ma laud, a obtinut nota 1,3 (nota 1 este maxima în sistemul de învatamânt german)! Timp de un an, în fiecare zi de joi, a exersat rolul de profesoara de arte plastice si istoria artei, la diverse scoli si licee din oras, pentru clasele a 5-a pâna la a 12-a. Ultimul loc de practica a fost la o clasa a 6-a si emotionant a fost momentul despartirii.
Aflând ca este ultima ora sustinuta de Raluca, copiii i-au scris o scrisorica, prin care fiecare i-a adresat câteva cuvinte:

"Draga doamna Luky, sunteti tare amabila si gata oricând sa-i ajutati pe copii" "sunteti o lady de nota 10+", "sunteti eleganta si aveti un super mode-style", "sunteti tare draguta", "eu va plac foarte mult si va voi duce dorul" "sunteti atât de frumoasa, ca un top-model", "va simpatizez atât de mult, apartineti de acum BF's (best-friends) ale mele", "noi toti va vom duce lipsa"...
Viitoarea Domna profesoara a facut chiar si o victima! Un baiat a declarat într-un biletel ca este tare îndragostit ♥ A scris "Liebe Frau Luky, sie sind cool, stylish, geil und nett" :))) Mai frumoase complimente nici ca exista! :)  "Draga doamna Luky, sunteti cool, aveti stil, sunteti încântatoare, unica si foarte draguta" ♡
Ultimul proiect cu grupa a fost "Caracteristici ale arhitecturii orientale" si s-a desfasurat pe o perioada de sase saptamâni, câte trei ore consecutive în fiecare saptamâna. Dupa ce copiii au vizionat un film documentar, au discutat la general despre cultura popoarelor din Orietul Îndepartat si au luat "sub lupa" sculpturile uriase dar si delicatele miniaturi. Au fixat caracterele pe care picturile lor vor trebui sa le contina pentru a putea fi bine punctate: colorit vesel, forme de cladiri rotunde cu acoperisuri tuguiate, ferestre numeroase, multe ornamente. Au exersat diverse elemente decorative, apoi au pornit la treaba. Lucrarea finala s-a numit "Orasul celor 1001 de nopti". În ultima ora au analizat împreuna fiecare pictura în parte. A fost o experienta deosebit de placuta, copiii au participat cu multa placere.
În Bavaria, scolile generale si liceele au cursuri pâna la sfârsitul lunii iulie. Vacanta de vara începe la data de 1 august si dureaza pâna pe 12 septembrie.
Studentii se apropie deasemenea de sfârsitul sesiunii - Raluca a încheiat examenele, Adela mai are saptamâna viitoare un colocviu, dupa care se declara deasemenea în vacanta.

Luna august va însemna pentru toata familia un pic de vacanta. Raluca va pleca luni, în Side - Turcia, la Mediterana. Eu si Helmut vom fi la mijlocul lunii pe litoralul Marii Baltice si Adela, mai motata, va pleca la sfârsitul lunii spre Bali, în Oceanul Indian.

La pas prin Málaga (3)

Se spune ca Plaza de Uncibay si-a schimbat semnificativ aspectul de-a lungul anilor însa a ramas unul din cele mai iubite locuri de plimbare, în centrul istoric al orașului Málaga. Ultima modificare s-a efectuat în anul 1989, conform proiectului arhitecților Luís Bono Ruiz de la Herrán și José Fernández Oyarzábal, care au oferit în dar orasului si "Obeliscul" - monument ce troneaza aceasta piațeta. Alte doua sculpturi pe lânga care nu poti trece fara sa nu le observi, au teme mitologice si se numesc "Rapto de Europa"(Rapirea Europei) și "La Muerte de Acteón" (Moartea lui Acteon), opere ale sculptorului malagueño Iosif Seguiri. Sincera sa fiu, abia acasa, prin intermediul computerului am înteles ce reprezinta, gasind câteva detalii în legatura cu aceste statui ( la fata locului nu exista nicio inscriptie).

Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit în Málaga, a fost curatenia orasului - bineînteles ca ma refer la orasul-vechi, pentru ca în cartierele de blocuri nu ne-am abatut. Un oras curat, proaspat, vesel si elegant, un oras care a îmbinat deosebit de placut, monumentele istorice si cladirile vechi cu arhitectura noua, moderna.

Indiferent ca sunt bulevarde sau stradute înguste, pavajul este impresionant - un joc permanent de marmura, granit, piatra de râu si placi de calcar... Deosebit de frumos!

Dupa ce am vizitat Biserica Sfintilor Martiri (Iglesias de los Mártires), care este una din cele patru lacase de cult ridicate de catre Regii Catolici imediat dupa recucerirea orasului Málaga de catre spaniloli, am facut o mica pauza. Cred ca nu este turist sa nu se opreasca pe terasa localului "Pombo" si sa serveasca în compania lui Humphrey Bogart, o cafea si o clatita cu ciocolata sau marmelada de capsuni! Mascota, dar si preturile (doar 1,5 € portia) sunt deosebit de ispititoare.

Un alt obelisc la fel de impozant, este cel care troneaza "Plaza de la Merced" - cea mai veche piata din Málaga. Monumentul este închinat generalului Torrijos si celor cazuti în timpul insurecției liberalilor (Málaga, decembrie 1831), în semn de recunostinta si admiratie pentru curajul si patriotismul acestora.

Pe una din laturile pietei, se afla Casa natala Picasso si perimetrul este înconjurat de Wisteria sinensis (Salcâm albastru), Arbori de Matase (Albizia julibrissin) si palmieri pitici... O minunatie!
Din aceasta piata, o strada urca pe Muntelui Gibralfaro spre fortăreaţa Alcazaba... aceasta este o poveste care va urma... Acum, pentru ca azi este marti, si marti avem rubrica "Meloman pentru o zi" propun sa ne amintim cum se dansa în anul 2002 "The Ketchup Song" interpretat de formatia Las Ketchup :-))
Alegerea nu este deloc intâmplatoare! Cele patru surori Lola, Lucía, Pilar și Rocío Muñoz, care formeaza acest grup feminin spaniol, sunt originare din Andaluzia ( Córdoba) ☺