A trecut Adventul...

În Bavaria, perioada de Advent este deosebit de animata. Curatenia generala se termina înca de la sfarsitul lunii noiembrie, pentru luna decembrie sunt lasate doar treburile marunte. Fursecurile se coc la începutul lunii decembrie si vor fi servite pâna în seara de Ajun.

În Advent, toate firmele organizeaza mese festive pentru angajati, deasemenea toate asociatiile sportive sau culturale organizeaza serbari de Advent, dar si vecinii si prietenii obisnuiesc sa initieze seri vesele, cu povesti lungi la o cana de vin fiert, turta dulce si fursecuri. Abia faci fata la atâtea invitatii ☺

Ma las cuprinsa de spiritul Craciunului treptat, pe masura ce fac fursecuri, decorez casa si particip la activitatile de Advent.
Mie îmi face deosebita placere sa fac fursecuri, consider a fi cea mai agreabila pregătire mentală pentru sarbatoarea de Craciun. Cu toate ca am avut o perioada foarte aglomerata la serviciu (cu 42-45 ore lucrate în fiecare saptamâna), mi-am facut timp sa fac 7 tipuri diferite de fursecuri (nu doar într-o zi, nuuuu...în cateva seri la rând).

Am servit în casa aproape zilnic, am dus în câteva rânduri la birou, am dus si la Ulm - fratelui meu, matusii si verisoarei si totusi am avut înca mult prea multe! Asa ca sâmbata seara, am plecat cu fiica mea spre târgul Christkindlesmarkt din centru orasului si am împartit pungute cu fursecuri tuturor cersetorilor de pe bulevard. Ce fete luminoase am vazut! Cât de bine ne-au facut zâmbetele lor însotite de multumiri!
Dupa aceasta actiune, parca si luminitele din brad au fost mai puternice si cele câteva ore petrecute în târg ne-au priit mai bine!☺

În dimineata celei de a IV Duminici de Advent am fost cu Leo la un azil de batrâni, sa daruim fursecuri celor care locuiesc aici. Actiunea nu a fost asa usoara cum ne-am închipuit... a fost nevoie de o cerere scrisa la administratia azilului (câteva zile înainte) si aprobarea a sosit doar la interventia unei colege de serviciu, al carei tata este îngrijit in acest camin. Dar activitatea s-a meritat! Câta bucurie a adus Leo acestor vârstnici, doar prin faptul ca s-a lasat mângâiat ♥
La amiaza am intrat la biserica din localitate, pentru înca un gând bun si câte o lumânare...

Dupa-amiaza am fost invitati la o familie-prieteni - ultima invitatie a acestui Advent 2019. Mâine este Ajunul de Craciun. Doresc prietenilor virtuali si tuturor vizitatorilor acestei pagini de blog sa petreceti un minunat Ajun de Craciun, cu bucurie in sufet si luminite în ochi, alaturi de cei dragi. Sanatate si La multi ani!

Carnavalul muierilor

Pentru ca ne apropiem de lasatul secului (Pastele catolic se serbeaza anul acesta pe 21 aprilie), perioada de carnaval atinge zilele acestea apogeul. De astazi începând, fiecare zi de carnaval are un nume special:
joi - Weiberfastnacht, adica Carnavalul muierilor sau Sarbatoarea Lolelor
vineri - Karnevalsfreitag - Carnavalul de vineri
sâmbata - Faschingssamstag - Carnavalul de sâmbata
duminica - Tulpensonntag, adica Duminica lalelelor
luni - Rosenmontag, adica Lunea rozelor
marti - Fetterdienstag, adica martea grasa (ultima zi în care se mai poate manca "gras")
miercuri - Aschermittwoch, adica "miercurea cenusii" - începutul Postului Pastelui
Astazi a fost "Carnavalul muierilor" - o traditie ce aminteste de Evul Mediu, când femeile erau subordonate barbatilor si carora li se permitea sa "joace rolul de sefa" doar într-o anumita zi pe an :-) Astfel, obiceiul este ca în aceasta ultima zi de joi a carnavalului, femeile sa taie cravata de la gâtul barbatilor, ca semn al preluarii puterii. Barbatii accepta aceasta "degradare" si poarta toata ziua la gât, ciotul de cravata. Femeile poarta la vedere bucatile de cravata taiate - succesul este cu atât mai mare cu cât au reusit sa taie mai multe cravate.

În astfel de zile, este permis chiar si la locul de munca sa se serbeze aceasta zi. Barbatii au grija sa poarte cravate bune pentru sacrificat (de obicei cravate mai vechi sau cu imprimeuri care nu le plac) si de dragul traditiei, poarta cravata si acei barbati care nu au obiceiul sa poarte cravata decat la ocazii absolut deosebite. Ziua de Weiberfastnacht este o asemenea zi deosebita ☺ Toata lumea e vesela, se împart bomboane si se manânca gogosi. Gogosi simple sau umplute cu gem sau cu creme, pudrate cu zahar sau glazurate. La fiecare colt de strada se vând gogosi!
În alti ani, veneau în vacanta nepoteii - mâine începe vacantaîn Bavaria. Anul acesta, pentru ca Leo este în convalescenta, am facut doar o poza: Leo cu cravata si eu cu o masca pe care am pictat-o acum 5 ani.

Drumuri si gânduri

Anul acesta este o seceta extrema, asa cum înca nu a mai fost în ultimii 50 de ani, însa noi, oamenii orasului, aceia carora roadele pamântului nu le creaza direct probleme existentiale, ne vaitam doar ca în birouri este zapuseala si ne ofensam atunci când tocmai la un sfârsit de saptamâna ploua… ca spre exemplu astazi.
E sâmbata… si ploua. Este ora 7:30 si eu sunt în masina, în drum spre serviciu. În mod exceptional, astazi trebuie sa lucrez patru ore… asa ca, în principiu mi-e indiferent cum este vremea de dimineata.
Capul mi-e liber, e mult prea devreme sa fac loc gândurilor sa alerge… La radio începe sa cânte Louis Armstrong…
„I see trees of green, red roses too
I see them bloom for me and you“
Adevarat! Dincolo de parbriz vad si eu copaci verzi si ici colo trandafiri rosii, care cu siguranta au înflorit pentru mine si pentru voi.
„I see skies of blue and clouds of white
The bright blessed day“

Na ja! La versurile astea strâmb din nas si privesc deasupra mea cerul închis, plumburiu si plângacios.
„And I think to myself what a wonderful world“ Hmmm… câteva minute mai devreme spuneau din nou la radiojurnal despre valul de proteste provocat în rândul americanilor, dupa declaratia presedintelui  USA la mittingul cu seful suprem al Rusiei. Apoi au (re)pomenit despre agitatia din rândurile politicienilor europeni, în legatura cu masurile luate la granite, vizavi de refugiatii de pe alte continente…. “And I think to myself what a wonderful world“ … Seriously?!?
Ploaia s-a întetit, stergatoarele de parbriz lucreaza la viteza maxima. Dupa Armstrong, înceraca Chris Rea sa-mi îmbunatateasca stare pozitiva de spirit, însa cu a lui balada Heaven, nu a reusit decât sa-mi reaminteasca ce placut ar fi fost sa mai pot lenevi câteva ore în pat. Vocea lui usor ragusita si textul melodiei m-au relaxat si involuntar, am sacazut presiunea în piciorul de pe acceleratie. Noroc ca nu este nimeni sâmbata dimineata la ora aceasta pe sosea! Zâmbesc si-mi propun sa fac ce spune Chris: „Holding on this smile for as long as I can“
Crainica magazinului radio matinal anunta ca vremea ploioasa va dura pâna luni. Tja, asta e si nu putem schimba starea atmosferei! Însa putem sa ne bucuram de alte activitati, independente de ploaia de afara! Spre exemplu, aceasta este vreme ideala pentru wellness… Daaaa! Cred ca mâine îmi voi lua fetele si vom petrece o zi de relaxarea în piscine, saune si la masaje. Va fi o „Girls day“! Ideea mi-a indus brusc o stare de buna dispozitie totala!
Am ajuns în parcarea întreprinderii. Am coborât din masina si am trântit portiera cu o energie neasteptata, apoi am pornit spre poarta topaind vesela printre balti.
Câta dreptate are Armstrong: What a wonderful day! ☺

A dream didn’t come true

Succesul echipei nationale de fotbal masculin a Germaniei dureaza din anul 1954, când Echipa /die Manschaft (cum este supranumita) a dobândit primul titlu la Campionatul Mondial de Fotbal. De atunci, a mai câstigat de trei ori titlul mondial (1974, 1990, 2014), a fost de alte patru ori vicecampioana mondiala (1966, 1982, 1986, 2002) si s-a calificat întotdeauna macar în optimile de finala. De aceea asteptarile suporterilor au fost anul acesta foarte mari si… proportional, dezamagirea dupa înfrângerea din meciul de ieri. Nimeni, absolut nimeni nu a mizat cu pierderea meciului!
Dar… asa este în sport, o echipa câstiga, alta pierde! Meciul a fost fairplay, Echipa a avut o contributie slaba, a lipsit ceva important, ceva ce nimeni nu poate defini exact. Poate a fost greseala antrenorului de a numi în teren jucatori care nu au meritat într-adevar, poate ca responsabilitatea care a apasat pe umerii jucatorilor a fost prea mare, poate ca starea de spirit a jucatorilor cheie nu a fost cea pentru o competitie de acest nivel, poate ca…. Sute de „poate ca“ pot fi numite, însa rezultatul nu se mai schimba! Germania a fost eliminata din CM în runda preliminară – ceea ce nu s-a întâmplat înca niciodata pâna ieri!

Ca întotdeauna, firma la care lucrez ne-a invitat la Public Viewing în hala Hasen-Bräuhaus Kälberhalle (fabrica de bere Hasen-Bräu) si bucuria ca putem sa vedem meciul împreuna a fost mare. Entuziasmul s-a mentinut pâna la jumatatea primei reprize când am râs, am facut group-selfies, am ciocnit câte o halba cu bere si am comandat de mâncare. În jumatatea a doua a primei reprize am simtit toti ca echipa nu este în cea mai buna conditie. Dupa pauza s-a confirmat tot mai mult starea de spirit slaba a echipei germane… Cu toate ca au dominat permanent si poarta echipei coreene a fost mai tot timpul atacata, golul victoriei nu a fost marcat! Între timp, în sala s-a anuntat ca în meciul paralel: Suedia – Mexico, domina suedezii - contrat asteptarilor generale. Ceea ce  a adus un avantaj pentru echipa germana, în sensul ca nu conta câte goluri vor fi marcate, conta doar sa câtige cu macar un gol diferenta. Pe masura ce se scurgea timpul, parca echipei germane îi scadea tot mai mult vigilenta. Trei minute înainte de încheierea partidei, coreenii au reusit printr-o actiune fulger sa marcheze, moment în care la noi în sala televizorul a pierdut semnalul de transmitere ☺ Emotiile crescusera pâna la nivel de explozie si noi am stat „pe ne-ve“ cum se zice, pret de cateva minute – cele mai decisive secunde ale meciului! Când semnalul TV a revenit, golul era oficial recunoscut si echipa germana avansase în atac cu 11 jucatori (adica si cu portarul), într-o actiune disperata de a încerca sa mai salveze ceva! Eheei… coreenii mici si rapizi, supraîncarcati de mândria de a parasi campionatul cu fruntea sus (a fost din start cunoscut ca lor, o victorie nu le-ar fi schimbat nicidecum sansa de a se califica în optimi), au intrat în posesia mingii si profitând de faptul ca poarta era neaparata, au mai marcat un gol… Tja, atunci, pentru toti suporterii echipei germane s-a spulberat visul… Visul de a-si sustine echipa mai departe, în „vânatoarea celei de a cincea stele“ (pentru fiecare titlu mondial, echipa poarta pe tricou cate o stea si acum, tricourile echipei nationale au 4 stele)…
Ce s-au mai bucurat coreenii (cu drept real!) si ce or fi râs italienii (pe care echipa germana i-a eliminat în calificari)… Asta e!
De astazi toata lumea este mai linistita la serviciu, pe strazi nu mai flutura nimeni stegulete (am vazut nu doar masini împopotonate cu fan-articol ci si biciclete!), clasamentul celor care au pronosticat integul CM nu mai este subiectul numarul unu… Viata reintra în normal ☺

Un vis s-a spulberat, un altul prinde aripi… Cine stie?! Poate ca a trebuit sa fie asa, pentru ca fotbalistii germani prea erau siguri pe ei, prea aveau aer de vedete?!? Probabil ca dupa pauza de vara, echipa va fi restructurata si tinerele talente ce-si vor face aparitia, vor aduce noi sperante natiunii, care prin traditie stie foarte frumos sa-si sustina sportivii. Oricum suporterii germani au declarat în majoritate ca „pierdem cu ei, câstigam cu ei, fotbalistii echipei nationale sunt ai nostri si noi suntem cu ei“! ;-)

Viată, Muncă, Echilibru

Work-life balance - Nigel Marsh - Consultant în management, specialist în comunicare, autor și întreprinzător

Din timp în timp, firma la care lucrez organizeaza cursuri pentru dezvoltarea profesionala, cursuri facultative, plasate in zilele de sâmbata si considerate "în afara timpului de lucru". Sunt cursuri interesante si ma înscriu cu placere de cate ori tema afisata are tangenta cu problemele cu care ma confrunt eu la locul de munca.
Firma închiriaza mereu pentru seminare una din salile de conferinta ale unui hotel (de 4 stele si jumatate) si preia toate costurile pentru cafea, ceai si alte bauturi nealcoolice pe tot parcursul seminarului, pentru masa de prânz la restaurantul hotelului si pentru prajituri si fructe, în pauzele aditive.
Sâmbata am fost întreaga zi (de la ora 8:30 la ora 17) la un seminar pe tema "Metode eficiente de gestionare a timpului - procedee concrete pentru aplicare la locul de munca".
Cursul mi-a facut o deosebita placere, atmosfera a fost placuta si cunostintele cu care am plecat dupa cele 8 ore le-am putut imediat aplica chiar si în viata privata. Am învatat sa privesc viata (prifesionala sau privata) din alte perspective, am capatat o mai mare siguranta în puterile mele si o putere mai mare de discernamânt.
Videoclipul prezentat aici ne-a fost recomandat de docentul care a tinut seminarul.

PS: Pentru cei care nu înteleg engleza, prezint mai jos traducerea videoclipului facuta de Brandusa Gheorghe /Magda Marcu:
00:00
M-am gândit să-ncep printr-o simplă rugăminte. „Aş vrea ca voi toţi să vă opriţi pentru o clipă, ticăloși netrebnici ce sunteți şi să vă uitaţi la existenţa voastră mizerabilă”. (Râsete)
00:18
Ăsta a fost sfatul dat de Sf. Benedict discipolilor săi uimiți, în secolul V. E sfatul pe care am hotărât să-l urmez când am împlinit 40 de ani. Până atunci, fusesem clasicul luptător corporatist: mâncam prea mult, beam prea mult, lucram prea mult şi îmi neglijam familia. Am hotărât că voi încerca să-mi schimb viaţa. Mai concret, am hotărât să încerc să mă ocup de problema spinoasă a echilibrului viaţă personală - muncă. Am ieşit din câmpul muncii şi am petrecut un an acasă cu soţia şi cei patru copii ai noştri. Tot ce-am învăţat despre echilibrul viaţă-muncă din acel an a fost că mi se părea destul de uşor să echilibrez munca şi viaţa când nu munceam. (Râsete) O abilitate nu foarte folositoare, mai ales când se termină banii.
01:17
Așa că m-am întors la muncă, şi de atunci încoace, în ultimii 7 ani, m-am străduit să studiez și să scriu despre echilibrul viaţă-muncă. Am patru observaţii pe care aş vrea să vi le împărtăşesc. Prima: ca societatea să facă vreun progres în această problemă, avem nevoie de o dezbatere sinceră. Problema e că foarte mulţi oameni spun foarte multe prostii despre echilibrul muncă-viaţă. Toate discuţiile despre orar flexibil, sau vineri în ținute lejere, sau concedii de paternitate, nu fac nimic decât să mascheze miezul problemei și anume: că anumite alegeri de carieră şi serviciu sunt fundamental incompatibile cu implicarea reală, zilnică, într-o familie tânără. Primul pas în rezolvarea oricărei probleme e să-ți dai seama de situația în care te afli. Realitatea în societatea noastră e că sunt mii şi mii de oameni în lume trăind vieţi chinuite, urlând într-o disperare tăcută, muncind din greu ore întregi la servicii pe care le urăsc, să-și cumpere lucruri care nu le trebuie ca să impresioneze oameni pe care nu-i plac. (Râsete) (Aplauze) Mă îndoiesc că mersul la muncă vinerea în blugi şi tricou e rezolvarea problemei.
02:49
(Râsete)
02:53
A doua observaţie pe care aş vrea să o fac e că trebuie să acceptăm adevărul că guvernele şi corporaţiile nu ne vor rezolva problema. Nu mai căutați înafară, depinde de noi ca indivizi să luăm controlul şi responsabilitatea pentru tipul de viață pe care vrem să o ducem. Dacă nu-ţi creezi tu viaţa, altcineva o va face pentru tine şi s-ar putea să nu-ţi placă ideea lor de echilibru. E foarte important – asta nu-i pe net, nu-i așa? că voi fi concediat – e foarte important să nu-ți lași calitatea vieții pe mâinile unei corporaţii comerciale. Nu mă refer doar la companiile rele – abatoarele sufletului uman, cum le numesc eu – (Râsete) ci vorbesc despre toate companiile. Pentru că companiile comerciale sunt proiectate prin natura lor să ia de la tine cât pot de mult cât să scape cu fața curată. E natura lor, e în ADN-ul lor, ele asta fac, chiar şi companiile bune, bine intenţionate. Pe de-o parte, să ai creșe și grădinițe la serviciu e minunat și măreț. Pe de altă parte, e un coşmar: petreci mai mult timp la nenorocitul de birou. Trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru stabilirea și impunerea limitelor pe care le dorim în vieţile noastre.
04:22
A treia observaţie e că trebuie să fim atenţi cu perioada de timp pe care o alegem pe care o considerăm echilibrată. Înainte să mă întorc la serviciu după anul de stat acasă, m-am aşezat şi am scris o descriere detaliată, pas-cu-pas, a zilei ideale, echilibrate la care aspiram. Era ceva de genul ăsta: mă trezesc bine odihnit după un somn bun. Fac sex. Plimb câinele. Iau micul dejun cu soţia şi copiii mei. Fac sex din nou. (Râsete) Duc copiii la şcoală, în drum spre birou. Lucrez trei ore. Fac sport cu un prieten la prânz. Lucrez încă trei ore. Ies cu niște prieteni la pub la un pahar la începutul serii. Merg acasă pentru cina cu soţia şi copiii mei. Meditez jumătate de oră. Fac sex. Plimb câinele. Fac sex din nou. Merg la culcare. (Aplauze) Cât de des credeţi că am acea zi? (Râsete) Trebuie să fim realişti. Nu le putem face pe toate într-o singură zi. Trebuie să prelungim timpul care ne oferă echilibru în viață, dar să-l prelungim fără să cădem în capcana: „Voi avea o viaţă când ies la pensie, când copiii mei vor fi plecat de acasă, când am divorţat de soţie, sănătatea mi se șubrezește, nu mai am prieteni sau pasiuni." (Râsete) O zi e prea scurtă, după ce mă pensionez e prea târziu. Trebuie să fie o cale de mijloc.
06:21
A patra observaţie: trebuie să abordăm echilibrul într-un mod echilibrat. O prietenă m-a căutat anul trecut, – nu se supără dacă vă povestesc – mă caută și-mi spune: „Nigel, ţi-am citit cartea și mi-am dat seama că viaţa mea e complet dezechilibrată. E dominată total de muncă. Lucrez 10 ore pe zi, fac naveta două ore pe zi. Toate relaţiile mele au eşuat. Nu există nimic în viaţa mea în afară de muncă. M-am hotărât să-mi vin în fire şi să rezolv problema. Aşa că mi-am făcut abonament la sală.” (Râsete) Nu vreau să ridiculizez, dar să fii un șobolan în formă care stă 10 ore la birou, nu înseamnă mai echilibrat, înseamnă mai în formă. (Râsete) Oricât de drăguţ ar fi exerciţiul fizic, există şi alte lucruri în viață. Există o parte intelectuală, una emoţională și una spirituală. Ca să fim echilibrați, cred că trebuie să ne ocupăm de toate acele părți, nu doar să facem 50 de abdomene.
07:28
Asta poate fi descurajator. Pentru că oamenii spun: „La naiba, n-am timp să intru-n formă; vrei să merg la biserică şi să-mi sun mama.” Şi înţeleg. Chiar înţeleg cum poate fi asta descurajator. Dar un incident de acum câțiva ani, mi-a oferit o nouă perspectivă. Soţia mea, care e undeva în public azi, m-a sunat la birou: „Nigel, trebuie să-l iei pe cel mic, pe Harry, de la școală.” Ea trebuia să fie altundeva cu ceilalţi 3 copii în acea seară. Deci am plecat de la serviciu cu o oră mai devreme în după-amiaza aceea şi l-am luat pe Harry de la poarta şcolii. Am mers pe jos până în parc, ne-am dat în leagăn, ne-am prostit cu niște jocuri. Apoi am urcat dealul la cafeneaua locală, şi am împărţit o pizza la vremea ceaiului. Apoi am coborât dealul până acasă, i-am făcut baie şi l-am îmbrăcat în pijamaua cu Batman. Apoi i-am citit un capitol din „James şi Piersica Uriaşă” de Roald Dahl. Apoi l-am pus la culcare, l-am învelit, l-am pupat pe frunte, i-am spus, „Noapte bună, prietene” şi am ieșit din dormitorul lui. Pe când ieşeam din dormitor, mă strigă: „Tată!” „Da, prietene?” „Tată, asta a fost cea mai tare zi din viața mea.” „Din toată viața mea.” Nu făcusem nimic, nu-l dusesem la Disney World, nici nu i-am cumpărat un Playstation.
08:53
Ideea e că lucrurile mici contează. Să fi mai echilibrat nu înseamnă să-ţi schimbi viața radical. Cu cea mai mică investiţie în locurile potrivite, îți poţi transforma radical calitatea relaţiilor şi calitatea vieţii. Ba mai mult, eu cred că poate transforma societatea. Dacă suficient de mulţi oameni fac asta, putem schimba definiţia succesului, de la noţiunea idioată şi simplistă că cine are cei mai mulți bani când moare e cel mai câștigat, la o definiţie mai profundă și mai echilibrată a cum arată o viaţă bine trăită. Şi asta, cred, e o idee care merită să fie răspândită.
09:40
(Aplauze)

Luni dimineata...

... sunt mereu fara elan, tândalesc în pat, îmi sorb cafeluta si îmi fac curaj sa pasesc mai departe în zi. Din fericire am program de lucru flexibil, deci nu (prea) conteaza la ce ora ajung la birou.
Afara pare iarna. E totul alb însa natura este doar acoperita cu o pânza fina de chiciura. Dupa doua saptamâni cu vreme de primavara, astazi s-a racit brusc, peste noapte. Cerul este tulbure si greu.
Sunt pe drum spre serviciu. Soseaua este libera. În masina e cald-placut. Mariah Carey cânta „And you don’t remember“. Chanel Chance se împleteste cu muzica de la mp3-player si ma învaluie-ntr-o bucla de timp. Fantastica puterea emotiilor transmise prin muzica! Într-o clipita sunt în '91 si lânga mine, prietenii de atunci; retraiesc întâmplari, particip la conversatii, râd si folosesc jargonul de atunci…Apoi, Emilia cu a ei "Big big world" ma salta în '98. Alte cercuri de prieteni, alte întâmplari, alte hohote de râs si alte expresii.
Pe partea stânga a soselei, cerul si-a deschis un ochi si a lasat la iveala pupila rosie a soarelui-rasare. O raza ca un blitz a strapuns nostalgia si m-a readus... la volan.
Ciudat cum de la o anumita vârsta dobândim capacitatea de a evada într-un alt timp. Cu siguranta daca as fi aprofundat nostalgia care ma invadase, puteam calatori în trecut. Pentru o ora sau o zi, consumând doar minut si jumatate din azi...

La cabana din mijlocul orasului

Cunoasteti reclame video care arata cum cineva, din dorinta de a rupe rutina zilnica, viseaza la un concediu într-un loc special si pentru ca dorinta este atât de puternica, se chiar împlineste - personajul reclamei deschide o usa si ... paseste direct în locul visat? ☺☺☺ Teleportarea este posibila în astfel de filme. Noi însa, astazi am trait ceva asemanator, de-adevăratelea! ☺
In fiecare an, firma la care lucrez organizeaza o asa numita "serbare de sfârsit de an", în semn de multumire si respect pentru aportul angajatilor la rezultatele bune obtinute. Anul trecut au ales o locatie speciala - Restaurantul Aposto, de la ferestrele caruia se vede Târgul de Advent, în toata splendoarea lui. Anul acesta am fost invitati într-un parc din centru orasului...la cabana ALM (ceea ce, din dialect bavarez, înseamna "pășune montană"). Nu auzisem înca despre acesta cabana! (si nici nu as fi avut cum, pentru ca aceasta nu exista decât de doua saptamâni si dupa revelion va fi demontata).
La ora la care începe sa se însereze, am abandonat masina într-o parcare din apropierea parcului Martini si lasând în urma forfota orasului, am pasit pe aleea marcata cu led-uri colorate. Ca în poveste, printre ramurile golase ale copacilor se zarea tot mai puternic o lumina calda si pe masura ce m-am apropiat, a devenit tot mai clar ca în fata mea se afla o cabana din Alpi! O cabana rustica direct în centrul orasului! Nedumerita, am pasit podetul spre usa de intrare si pe cealalta parte a usii am regasit atmosfera tipica restaurantelor-cabana din Alpi! Ferestrele mici erau decorate cu crengi de brad încarcate de conuri. În pridvor, o pereche de schiuri statea rezemata de peretele din sindrila. Prima încapere decorata rustic, era dominata de bradul învolt, împodobit în rosu si auriu. In semineu focul ardea molcom si caldura placuta, intensifica parfumul de brad.
Am fost întâmpinata de sefa cabanei, care mi-a urat bun venit si m-a condus spre garderoba, apoi spre sala de mese. Am fost printre primii sositi asa ca am profitat si am fotografiat aperitivele intacte, aranjate la bufet.
Încei-încet, sala s-a umplut si cu toate ca mesele erau aranjate doar pentru cate sase persoane, faptul ca erau dispuse compact, ne-au oferit senzatia ca suntem toti colegii împreuna (200 persoane!).
Aperitivul si l-a ales fiecare singur: salate de ridichi, rosii, rucola, mini-mozzarella, masline, pateuri din ficat, pește, brânza si cascaval. Apoi a început festinul!
Chelneri îmbracati bavarez ne-au servit primul fel de mâncare - o supa crema de cartofi, cu sunca, smântâna si ceapa caramelizata. Felul doi a fost servit rustic - o tava de cuptor plina cu cârnati prajiti, felii de friptura de porc, varza calita si galuste de cartofi. Doua vase de portelan, unul plin cu sos de hrean si altul cu dulceata de merisori si înca un castron mare cu gulas de cerb. La masa noastra am fost doua femei si patru barbati - am mâncat toti pe saturate si mâncare a ramas pentru înca cinci persoane! Am râs si am facut glume, ca niciunul nu a avut în geanta cutii sau pungi de plastic, sa ia mâncarea la pachet. Ne-am zis "sa nu ne certe bucatarul"! ☺ Dupa o scurta pauza de cafea si-un dans, au aparut din nou chelnarii printre mese, purtând tavi de cuptor în mâini. Ne-am zis "astia ne aduc friptura înapoi, pâna când nu mâncam tot, nu avem sanse sa plecam!" ☺☺☺ Însa în tavi era de data aceasta desertul - Kaiserschmarrn. Cu prune calite, fructe de padure si sos de vanilie. Hmmm, ce arome ispititoare! Ne-a venit sa plângem... cum sa renuntam la asemenea bunatate?! Dar unde sa mai încapa?! Am mai închinat câte un pahar cu vin si ne-am facut curaj. Nici de data aceasta nu am reusit sa golim tava. ☺
Am mai servit câte o cafea si am mai ciocnit paharele, am povestit, am râs, am dansat si ne-am distrat ca într-o zi de concediu! Am uitat pentru câteva ore ca abia am parasit birourile si ca mâine va fi zi normala de lucru! Timpul parca se dilatase.
Semnul ca petrecerea este pe sfârsite a fost momentul în care seful personal, ne-a înmânat fiecaruia câte un cadou - un ghid al restaurantelor din Augsburg, cu Vouchere si o punga cu diferite feluri de Lebkuchen .
Am plecat printre primii, pe ring înca se mai dansa. Am iesit din cabana si închizând usa în urma mea, am revenit în centrul orasului... Urmând sirul ledurilor colorate, am ajuns la capatul parcului si m-am urcat în masina.  Am petrecut o seara de vis!

Abia astept....

... sa vina ziua de miercuri! Am sedinta de masaj - a zecea din cele douăsprezece programari.
Ieri seara am iesit la lopatat zapada de pe aleea din fata casei si din fata garajului. Am muncit mai bine de o ora! Acum simt ca ma doare mijlocul...
Aseara am facut acasa sauna si miercuri am din nou tratament al coloanei vertebrale! Cabinetul la care m-am programat este în apropierea firmei la care lucrez - asa ca pot sa fug pentru o jumatate de ora, indiferent în ce moment al zilei mi s-a propus programarea (din fericire, serviciul meu are program de lucru flexibil - Gleitzeit).
Cabinetul este foarte șic! La intrare, receptionera ma întâmpina mereu cu un zâmbet special, care îmi stimuleaza buna-dispozitie. Daca am sosit prea repede, pot sa servesc o cafea la automatul care sta la dispozitia angajatilor si pacientilor. Etajerele de pe culoarul care duce spre cabinele de masaj sunt pline cu prosoape etichetate. Nu mi-a vent sa cred ca numarul prosoapelor este egal cu cel al pacientilor aflati la momentul respectiv în tratament! Mi s-a mai spus si ca simultan, sunt tratati în diverse cabine 5 pâna la 8 pacienti. Cabinetul nu ofera doar servicii de masaj, ci executa si tratamente de fizioterapie si gimnastica medicala.
Sunt condusa întotdeauna punctual în micuta încapere în care nu exista decât un cuier, un scaun, un taburel, o etajera si masa de masaj. Totul este decorat în culori calde - oranj, galben, crem si bej. De pe etajera, o lampa difuzeaza lumina pala. CD-ul transmite muzica de relaxare. Miroase foarte placut a uleiuri eterice - roiniță, miere, migdale, cocos.
Pe masa de masaj este întins prosopul pufos, pe care este lipit numele meu (mi l-au scris gresit, dar nu am zis nimic - în fond ce conteaza! ☺ Si nu sunt singurii care s-au încurcat la numele meu dublu).
Ma descalt de cizmulite, ma dezbarc pâna la brâu si ma întind pe prosop. Franciska - maseuza la care am fost înscrisa în plan, bate întotdeauna la usa, inainte de a intra. Este o fata tânara, de vârsta fiicelor mele. Este micuta si subtirica, însa are multa putere în brate si degete. Dupa ce îmi face ea masaj, simt ca plutesc ☺ Muschii sunt relaxati, vertebrele îsi recapata pozitia corecta, ligamentele sunt destinse si circulatia sângelui este stimulata si mai intensa. Din pacate doar pentru scurta durata :-( Meseria mea este de asa natura, ca sed pe scaun la birou ore întregi, privesc permanent monitorul si singurele miscari pe care le fac sunt din degete, atunci când transmit comenzi celor doua mausuri. Din când în când abandonez mausul si scriu pentru câteva minute la tastatura. Zi de zi, câte cel putin opt ore... Câteodata, seara când ma duc spre casa si ma urc în masina, am impresia ca cineva mi-a schimbat pozitia scaunului sau a oglinzii retrovizoare ☺ Dupa opt ore de lucru sunt mai mica!
Daca nu as face în mod regulat fitness, m-as ramoli, as anchiloza... Plimbarile zilnice cu Leo în parc îmi prind deasemenea foarte bine ♥ Sananatea este numai una, aveti grija de ea!

Este vremea Turtei dulci

Turta dulce - acest produs fin si puternic condimentat, care ne inspiteste în multe forme și variante este asociat cumva Adventului si Craciunului.
Cea mai buna turta dulce din lume este produsa la Nürnberg unde producția are o tradiție îndelungată iar retetele sunt certificate si protejate.
Exista turta dulce bruna - Braune Lebkuchen, cu scortisoara, cuisoare, cu ciocolata, cu nuci, alune, fructe glasate, cu migdale sau fistic, turta dulce Oblatenlebkuchen, cu martipan, cu aluat Makronen/congolais, cu glasura bruna sau alba sau fara glasura... Aroma turtei dulci este unica si irezistibila!
Povestea turtei dulci este atât de veche, încât nici nu se mai stie cum si cine a inventat-o. Primele mărturii scrise ale micilor prăjituri cu miere si mirodenii au apărut în jurul anului 350 î.Hr. Dar deja vechii egipteni cunosteau prăjiturile îndulcite cu miere (atestat de Grave goods) . Romanii cunoșteau si ei asa numita "mellitus panis"(mierea era unsa pe tort si asa se introducea in cuptor). Spre deosebire de astăzi, turta dulce era parte din bucătăria de post și era servita alaturi de bere.
Turta dulce în forma cunoscuta azi a fost initial inventata în orasul belgian Dinant, apoi reteta a fost preluata de localnicii din Aachen, îmbunatatita și în cele din urmă preluata de mănăstirile din împrejurimi și din nou ușor modificata. Exista un document din anul 1296 care mentioneaza ca într-o mânastire din Ulm, călugărițele serveau la desert "turtă dulce". În secolul al 14-lea turta dulce este cunoscut în și în jurul Nürnberg-ului. Turta dulce de Nürnberg are originea într-o mănăstire din apropiere de Heilsbronn. Turtă dulce a devenit foarte populara din cauza termenului de garantie lung.
Distribuita mai întâi de calugari, turta dulce a devenit unul din dulciurile preferate de toata lumea. Alaturi de Nürnberg, au aparut patiserii de turta dulce cu lunga traditie: Pulsnitz, Augsburg, Ulm, Köln și Basel. Un document din 1370 arata ca în München un „Lebzelter“ - adica un producator de turta dulce era trecut în registrul fiscal. Specialitatile din München erau decorate cu zahăr colorat iar cele din Nürnberg cu migdale sau cubulete de lamaie confiate.
Între timp si tarile vecine (cehii, polonezii si austriecii) au preluat reteta turtei dulci si la începutul secolului 20 devine cunoscuta turta dulce Ratiborer si turta dulce Thorner.
Apariția prafului de copt la sfârșitul secolului al 19-lea a avut de asemenea, un impact asupra perfectionarii retetei de turtă dulce. Praful de copt a ridicat aluatul plin de arome si astfel, patiseriile au început sa produca turta în diferite forme, pastrând în oarecare masura gustul și textura turtei dulci originale.
Toate turtele dulci sunt delicioase, însa atunci când primesti cadou turta dulce de Nürnberg, înseamna ca esti foarte apreciat! Biroul nostru primeste în perioada de Advent de cateva ori pe saptamâna pachete cu specialitati cu iz de Craciun, din Nürnberg. Niciunul dintre colegi nu este slab, fiecare lupta cu sedetarismul si îsi calculeaza in gând caloriile zilnice pe care le introduce în gura... însa când este vorba de turta dulce de Nürnberg, niciunul dintre noi nu rezista tentatiei! Cum fosneste un ambalaj, cum suntem atrasi ca de magnet la masuta în jurul careia de fapt ne adunam dimineata pentru sedinta Shopfloor Management, masuta transformata acum în depozit de dulciuri ☺

Manic Monday

6:30. Suna desteptatorul... of, iar este luni! Si ce saptamâna grea am la serviciu! Gandul ma duce la frumoasele The Bangles si a lor melodie Manic Monday: "I wish it was Sunday/ 'Cause that's my fun day"...
Nu m-am putut da jos din pat mai devreme de sapte si jumatate! La birou am ajuns abia la ora opt si jumatate si asta doar pentru ca îmi pregatisem hainele si poseta de duminica seara!
Nu stiu de ce, nu am nicio explicatie logica, însa în ultimii ani am mereu senzatia ca sfârsitul de an mi se scurge printre degete. Cum trece luna octombrie, pe agenda mea se înghesuie programarile. În fiecare zi am câte ceva important/deosebit/necesar de facut si trebuie sa am mare grija nu suprapun planificarile deja fixate. Este un stress în plus pentru ca în fiecare zi mi-e teama sa nu fi uitat ceva, sa nu fi ratat vreun eveniment! Mai mult, faptul ca se lumineaza atat de târziu si se însereaza atât de devreme, îmi induce ideea ca am dreptul la odihna, chiar daca nu sunt neaparat obosita ☺

Dupa ce rezolv tot ce mi-am propus si în sfârsit ajung acasa (dupa ora 18), îmi pregatesc ceva bun de mâncare si apoi ma cuibaresc în fotoliu, înfasurata în patura flausata, lânga un teanc de reviste colorate. Cu o mâna rasfoiesc un magazin de moda si cu alta trag de sfoara la capatul careia atârna bila de plastic cu care lupta Leo, catelusul meu. Dupa o jumatate de ora picam amandoi morti de oboseala ☺
Tja, si mâine este ... marția maniaca!

Cu colegii de serviciu

Ieri am fost la Oktoberfest - cea originala, din München. Am plecat la pauza de amiaza de la serviciu si ne-am întors în Augsburg un pic înainte de ora 23.
Organizarea a fost excelenta, am avut un bus care ne-a dus si ne-a adus, am avut locuri rezervate în cortul Marstall, la etaj în VIP-box, am mâncat câte un platou bavarez, am baut câte un Maßbier - bere din aceea buna de butoi, am cântat împreuna cu orchestra si ne-am amuzat copios, iar seara ne-am învârtit pe toate Ringispielurile.
Din pacate spre seara a plouat, asa ca ne-a murat bine, pentru ca nimeni din grupul nostru nu a avut umbrela, însa... am petrecut o zi superba! ☺Mai greu a fost astazi la serviciu, dar am supravietuit ;)


Tuturor celor ce mi-au acordat un PING la MfC ( saptamâna 40/2014) le multumesc si le raspund printr-un PINGBACK: Dan, Gianina, Andra, Steliana, Anca, Alexa T, bazarul lui albert, Nima, CRISTI, ina, CălinH, Anastasia, Vania, Iulisa, Fairytale, SoriN, Maria, Motanei, feldefel, pandhora, Floarea bunica, Ileana, Silvia, ♥ E LENA ♥ , Foto de inginer, Mihaela Dămăceanu, Zina, Catalin, Liviu, geanina, Alexandru

Orele de serviciu si planificarea concediului

Firma în care lucrez a adoptat de multi-multi ani modelul "program de lucru glisant", adica biroul este deschis începând cu ora 6AM si serverul care stocheaza baza de date functioneaza pâna la ora 6PM. Fiecare angajat poate sa-si organizeze în asa fel timpul de lucru încât la sfârsitul lunii sa aiba adunate în cont, orele prevazute prin contractul de munca, tinând seama doar de faptul ca intervalul de timp 8:30AM-4PM este considerat "miez de lucru" - adica toata lumea trebuie sa fie în birou. Exceptie face ziua de vineri când "miezul" este 8:30AM-12AM.
Tot ce se întâmpla neprevazut - o boala izbucnita peste noapte sau o problema personala ce necesita o zi libera sau doar câteva ore, trebuie anuntat la biroul personal pâna la ora 8:30AM, altfel orice întârziere dupa ora 8.30 dimineata se considera nemotivata. În rest nu intereseaza pe nimeni când pleci si când vii.
Cartela magnetica ce foloseste si drept descuietoare de usi, înregistreaza timpul la care intri si iesi din firma, cu exactitate la minut. Fiecare angajat are acces la contul de timp si poate vizualiza în orice moment stadiul în care se alfa. În cazul în care într-o saptamâna ai facut "minus", te straduiesti ca saptamâna urmatoare sa echilibrezi contul si pâna la sfârsitul lunii sa ajungi macar la zero, daca nu cu ceva ore în plus. La mai mult de zece ore minus, îti este taiata automat o zi din concediu.
Orele suplimentare le poti lua liber sau poti cere sa-ti fie platite, niciun minut nu se pierde. Eu spre exemplu, prefer sa iau orele suplimentare ca zilele ce fac punte între sărbătorile legale şi sfârşitul de săptămână.
Cât priveste programul de lucru, eu prefer sa încep serviciul cât mai devreme, pentru a putea pleca spre casa devreme; deasemenea prefer sa adun câteva ore suplimentare de luni pâna joi, pentru ca vineri sa am zi scurta.
Se întâmpla de multe ori sa fiu prima care ajunge în birou si atunci pâna când computerul porneste si-mi verifica parolele, deschid toate geamurile sa aerisesc biroul, apoi merg în bucatarie si pornesc espressorul, scot canile de cafea din masina de spalat si le aranjez în dulap apoi îmi fac prima cafea. Când ma întorc în birou închid geamurile si ma cufund în lucru.
Într-o zi, când sa închid geamul, am observat ceva mic si ciudat pe partea opusa a bulevardului - mentionez ca sediul firmei la care lucrez se afla în centru orasului, pe unul din cele mai circulate bulevarde. Era o veverita ce vroia sa traverseze! A topait de câteva ori înainte si-napoi pentru ca permanent trecea o masina. Am luat repede aparatul de fotografiat din poseta si am reusit sa o surprind în plina actiune ☺ Fotografiile nu au calitate buna, era 6 dimineata si biroul meu se afla la etajul trei. Însa... traversarea strazii a fost cu succes! ☺


Referitor la concediul de odihna, fiecare angajat are dreptul la 30 de ziel calendaristice, în fiecare an.
În firmele mari - ca la noi spre exemplu, concediile se planifica pâna la sfârsitul lunii mai. În cazul în care din cauza unor termene de lucru nu poti sa pleci în concediul programat, firma plateste daune si cheltuielile ce reies prin pierderea vacantei - însa la noi în birou nu s-a întâmplat niciodata asa ceva. Deasemenea daca din motive personale, doresti sa modifici programarea initiala a concediulu, în functie de numarul de colegi aflati în acea perioada în concediu, se poate miza pe o rezolvare favorabila.
Eu prefer sa fac planificarea înca la începutul anului si pâna în luna martie sa fac deja rezervarile la agentiile de turism, în primul rând pentru a beneficia de reducerile ce se acorda pentru rezervarile timpurii si în al doilea rând, sa pot alege ce perioada de timp doresc, nu ce ramâne dupa ce s-au înscris toti colegii în tabel. Bineînteles ca în vacantele scolare, prioritate au colegii cu copii mici - dar atunci si preturile biletelor sunt maxime (atât la hotel cât si la mijloacele de transport).
Asa se face ca eu înca în luna martie stiu exact când si unde îmi voi petrece concediul din anul respectiv.

Dupa ploaie

pentru rubrica "Buna dimineata soare"

Rasarit de soare si aburi desi ridicându-se de pe câmpuri, observati dimineata, din viteza masinii, în drum spre serviciu.




O saptamâna cât mai frumoasa, tuturor!

Let's talk about... professions

Cei mai multi bloggeri sunt scriitori, poeti sau jurnalisti de profesie si textele pe care le publica în blogosfera - fie ca sunt creatii literare, pamflete, reportaje sau interviuri - poarta amprenta profesionalismului, compozițiile lor sunt structurale, contin particularități stilistice si transmit cititorilor emotii. Aceste persoane au fost învatate sa utilizeze limbajul pentru a portretiza cât mai fin idei și imagini... O alta grupa mare de bloggeri este formata din cei care se folosesc de blog spre a-si promova munca sau rezultatul muncii, temele întinzându-se între cele mai cunoscute domenii, pâna la cele mai ciudate (fermieri, florari, pictori, gastronomi, designeri, muzicieni, etc.). Acestia  îsi folosesc deasemenea cunoștințele de specialitate pe blog.
Eu nu fac parte din niciuna din categoriile sus numite si în legatura cu profesia mea am scris foarte rar, în primul rând din teama ca genul acesta de povesti ar fi greu de înteles sau chiar ar plictisi eventualii cititori. Astazi însa risc ☺ si voi spune câte ceva despre meseria mea.

Sunt inginer TCM si lucrez într-un birou de proiectare, în cadrul Firmei Renk, fondata de Johann Julius Renk în anul 1873, sub numele de Fabrica de roti dintate, firma preluata în 1923 de concernul MAN. În prezent întreprinderea este lider mondial necontestat în producerea de reductoare turbo şi planetare cu înalte exigenţe tehnice, reductoarele navale şi cutii de viteza pentru material rulant. Asa cum scriam într-un articol despre orasul în care locuiesc, traditia industriei constructoare de masini are în Augsburg radacini adânci.
În legatura cu munca mea, nu pot sa fac public decât anumite date - secretul de serviciu fiind una din regulile de baza în firma la care sunt angajata. Despre succesele de anul trecut ale firmei pot sa mentionez cu mândrie trei recordurile mondiale: cel mai rapid feribot - pe nume"Francisco" (dupa numele Papei) functioneaza cu reductor conceput si executat la Renk, la fel ca si cel mai lung iaht (180 metri) numit "Azzam". Cea mai mare planetara construita vreodată (un monstru de 280 tone) pentru banc de probă - turbine eoliene, este de asemenea realizat de Renk.
Cei mai multi cunosc probabil termenul de "cutie de viteza" de la autoturismul pe care îl conduc, însa o cutie de viteza pentru o nava maritima (fregate, corvete, nave de pasageri, paza de coasta, nave de croaziera) are aproximativ lungime si înaltime de trei metri, latime de patru metri si câtareste în jur de 45 tone!

Compartimentul de proiectare în care lucrez de aproape zece ani, elaboreaza întregul ansamblu al partii mecanice (colaboram în strânsa legatura cu compartimente care se ocupa de partea hidraulica, pneumatica, s.a), începând cu cele mai mici suruburi si roti dintate si încheind cu carcase si capace de protectie - bineînteles toate datele sunt sub forma electronica si la final, imprimate pe hârtie. Totodata suntem angajati sa însotim si sa dirijam realizarea lucrarii pâna la lansarea vaporului pe apa.
Majoritatea pieselor sunt executate în halele de productie ale fabricii însa avem si componente pe care le cumparam sau le comandam la alte firme. Spre exemplu carcasa ultimului proiect a fost stabilit sa fie executata la firma MAN si va prezint câteva fotografii din timpul vizitei echipei noastre de proiectare în hala de lucru, în turnatorie.
În sectiile de productie ale întreprinderii noastre suntem prezenti deseori, însa în turnatorie se intra doar cu aprobari speciale. Pe timpul acestei vizite am fost autorizata sa fotografiez.

Balet la cinematograf (I)

Datorita faptului ca lucrez câte 40-42 ore pe saptamâna, nu îmi place sa merg la spectacole decât în weekend, pentru a ma putea relaxa cu adevarat si pentru a savura pe deplin reprezentatia respectiva. Sunt însa situatii când accept si compromisuri, ca spre exemplu în cazul Royal Opera House (Covent Garden, London) care a hotârât sa transmita live în zilele de luni, marti sau miercuri, spectacole de opera si balet pentru o anumita retea de cinematografe din Europa (în România se transmite prin The Light Cinema si Cinema Stage si pretul unui bilet este de 60 ron - în Germania un bilet costa 27 Euro!). Stagiunea anului 2014 a început luni, 27 ianuarie la ora 20:15, cu baletul Giselle. Pentru luna februarie este programat spectacolul de opera Don Giovanni - într-o zi de miercuri (12), în martie si aprilie din nou balet - "Frumoasa din pădurea adormită" - miercuri, 19 martie si "Poveste de iarna" - luni, 28 aprilie. Sirul transmisiunilor directe se va încheia cu opera "Manon Lescaut", marti 24 iunie si pentru ca nu cred ca voi ajunge vreodata sa vad un spectacol direct în Opera din Londra, apreciez foarte mult aceasta initiativa.
Ziua de luni, 27 ianuarie a fost o zi cu mult stress la locul de munca si mai mult, s-a întâmplat ca în acea dupa-amiaza cu ninsoare, din cauza unui accident deosebit de urât petrecut pe autostrada ce se continua pe centura orasului, circulatia sa fie întrerupta si deviata, asa încât am ajuns acasa dupa ora 18, înghetati si sleiti de vlaga. Însa neplacerile nu s-au încheiat aici - casa ne astepta învaluita în frig! Centrala termica sarise din nu stiu ce motiv pe "error" si dupa ce i-am dat resetare ca sa îi stergem eroarea, a mai durat o ora si jumatate pâna când caloriferele au fost fierbinti! Macar apa calda la dus am avut imediat, însa entuziasmul de a ne pregati pentru spectacol scazuse mult.
La ora opt cautam înca loc de parcare în fata cinematografului si starea de iritare a disparut abia când am urcat scarile spre sala de spectacol si am fost întâmpinati cu urari de bun venit si câte un pahar de vin spumant. Ne-am predat paltoanele la garderoba si pâna când s-a realizat legatura cu Londra, am mai fost invitati la câte un pahar de vin spumant :)
Apoi a batut gongul si am vazut pe ecran cum spectatorii de la Royal Opera House se grabesc deasemenea sa-si ocupe locul în sala. Special pentru spectatorii din cinematografe, s-a transmis în deschidere un interviu cu balerinii principali Natalia Osipova si Carlos Acosta. [Câteva interviuri le-am regasit pe youtube (Natalia Osipova, Carlos Acosta and Peter Wright in rehearsals for Giselle (The Royal Ballet), iar pentru cei interesati, mai multe detalii în legatura cu acest gen de spectacol, pe pagina web a operei londoneze].
Apoi în sala s-a facut liniste si o voce a organizatorilor a facut cunoscut faptul ca fotografierea în timpul spectacolului este interzisa. M-am conformat si eu, asa încât nu am fotografii decât din sala, înainte de spectacol si din pauza dintre cele doua acte - fotografii fara bliz si fara claritate, sorry!

Spectacolul "Giselle" este considerat o capodoperă a baletului clasic si este unul dintre cele mai populare spectacole de balet romantic din toate timpurile.
Impresionat de povestea extrem de trista "Sage der Wilis" semnata de Heinrich Heine (Wilis fiind acele tinere care au murit înainte sa se casatoareasca), Théophile Gautier a conceput libretul "Giselle, ou les Wilis" (1841) în doua acte si Adolphe Adam a scris muzica baletului. Premiera a avut loc la Opera din Paris în iunie 1841.
Rolurile Albrecht si Giselle sunt considerate cele mai dificile roluri solistice dar totodata sunt cele mai râvnite si interpretate de toţi marii dansatori ai lumii. Prima Giselle a fost Carlotta Grisi - iubita coregrafului Jules Perrot care s-a ocupat special ca rolul Gisellei sa exprime pe deplin talentul balerinei. Al doilea coregraf al baletului, Jean Coralli - a fost responsabil pentru toate celalalte dansuri solo, precum si pentru conceperea dansului corpului de balet. Primul duce Albrecht a fost Lucien Petipa, fratele lui Marius Petipa - coregraful care a împlinit perfectiunea acestui spectacol.
De atunci, nu doar tehnica dansatorilor ci si modul de exprimare al artistilor a evoluat mult, asa încât baletul prezentat la premiera din 1841 nu mai are prea multe în comun cu baletul care se prezinta pe scenele zilelor noastre, însa cele mai multe dintre interpretările tradiționale, clasice, se bazeaza pe versiunea pregatita în St Petersburg de coreograful Marius Petipa, în anul 1887.
Alaturi de baletul La Sylphide, Giselle este una dintre primele piese în care balerina poartă tutu la nivelul genunchiului. Olga Spessivtseva, Alicia Markova, Galina Ulanova, Eva Evdokimova, Anna Pavlovna Pavlova, Tamara Karsavina, Alicia Alonso, Natalia Makarova, Gelsey Kirkland, Carla Fracci și Alessandra Ferri sunt câteva din balerinele vestite ale lumii, care au interpretat cu deosebita gratie rolul Gisellei. In rolul ducelui Albrecht este memorabila evolutia lui Vaslav Nijinsky.
Interpretarea pe care ne-a daruit-o Natalia Osipova a fost fermecatoare! A plutit pe scena ca un fluturas si ne-a emotionat prin pasiunea pe care a pus-o în acest rol. Pentru cei interesati de evolutia pe scena a artistilor, am cautat câteva videoclipuri oficiale. Nu am gasit pe pagina web a Royal Balet decat aceasta prezentare, superba - însa nu cu Natalia în rolul Gisellei; al doilea videoclip o prezinta pe Natalia în rolul Gisellei, însa pe scena din Novosibirsk, Siberia. (voi continua prezenatrea, mâine)

Sport

De peste zece ani, meseria pe care o am ma obliga sa stau nemiscata pe scaun mai mult de noua ore pe zi. În acest timp, singurii "muschi" pe care-i folosesc sunt cei ai creierului si ai degetelor, prin mutari si click de mouse. La fel de "bun" în afacerea asta este si faptul ca privind într-un punct fix pe ecranul calculatorului, suprasolicit (negativ) musculatura ochilor.
În general, dupa orele de serviciu, ma urc în masina si merg acasa, unde ma asez comod pe canapea si iau laptopul pe genunchi. De aici încolo practic "sportul" surfing - dar nuuuuu, nu pe valuri ci pe web!
Este adevarat ca una-doua ore pe zi (în medie, raportat la saptamâna) fac si ceva sport ( exercitii în studioul fitness, înot si mai nou / din nou patinaj), dar ce înseamna o ora la cele 16 pe care le sed?! Nici nu este de mirare ca în ciuda faptului ca ma retin de la dulciuri, grasimi sau mâncaruri sofisticate, am impresia ca si apa pe care o beau se depune! Ma lupt degeaba cu tentatiile culinare! Sedentarismul îsi spune cuvântul!
Concluzia este ca pe masura ce înaintez în vârsta, timpul liber este tot mai scurt si lenea tot mai mare! Si-atunci, ce e de facut - ca la teorie suntem buni toti?!?
Într-un colt, în clubul fitness pe care-l frecventez, îmi facea de mult cu ochiul un aparat interesant. Galileo fit îl cheama. Am cerut relatii si am aflat ca firma care l-a conceput are o experiență de peste 25 de ani în domeniile de tehnică imagistică si analiza a mușchilor și a oaselor. În timpul antrenamentului cu Galileo, prin mișcările rapide ale platformei la diverse frecvențe, sunt stimulati simultan si profund o gama variata de muschii. În plus, balansul antreneaza capacitatea corpului de a se mentine în echilibru si educa transferul de greutate.

Într-un antrenament normal, în functie de cheful pe care-l am, exercitiile pe care le fac pierd din viteza și eficiența necesară - nu si în cazul Galileo fit! Platforma te ajuta constant sa-ti maresti performanța si sa-ti îmbunătățesti coordonarea inter și intra-musculară. Flexibilitatea si întarirea musculaturii se obtine în mod eficient, prin miscari reflexe. Vibratiile si oscilatiile obliga sa lucreaze concomitent mai multe grupe de muschi, dezvolta abilitatea de anticipare a schimbarilor în miscare si solicita acea formatie nervoasa senzitiva, care depisteaza schimbarile pozitiei corpului. Este un antrenament preventiv al osteoporozei, contribuie la consolidarea vezicii urinare si a muschilor planseului pelvin, elimina tensiunile dureroase la nivelul coloanei vertebrale si îmbunatateste pozitia si forma corpului.
Am început acest antrenament-suplimentar acum doua saptamâni si entuziasmul este foarte mare (sper sa ma tina cât mai mult!). Dupa primele cinci sedinte nu pot sa spun prea multe, însa antrenorul îmi promite ca nu vor trece trei luni pâna când rezultatele vor fi evidente! Deocamdata am primit un plan de antrenament personalizat, îl urmez si sunt motivata pentru ca forma mea fizica s-a îmbunatatit si ma simt un picuț mai tânara ;) Am mare încredere în 7FIT- clubul meu fitness!

Asa nu mai merge!

Tocmai scriam ieri seara despre "cumplitele" zile petrecute în tara în care gastronomia este ridicata la nivel de arta :) In Franta am mâncat cu o pofta grozava, nu neaparat de foame, ci mai mult din curiozitatea de a testa produsele ce aratau fabulos si apetisant! O saptamâna a tinut "tortura"!
De luni m-am întors la stilul meu de viata... 3 zile! Pâna astazi, când la serviciu - la pauza de amiaza am fost invitati cu totii la masa!....
Saptamâna trecuta un coleg s-a casatorit si un altul a serbat ziua de nastere, au pus ceva bani împreuna si cu ajutorul unui catering-service au organizat "o gustarica" pentru colegii de birou!





Platouri cu mezeluri, salate, brânzeturi si pateuri rafinate, ciupercute umplute, mini-gogosari si ardei înfundati cu creme delicioase, masline, avocado, zucchini, mozzarella si pâine de la cel mai bun brutar al orasului (Wolf), plus câte o portie de Mousse au chocolat ca desert!
Cine sa aiba taria sa refuze o asemenea invitatie?! Ma gândesc însa cu groaza daca mai încap în rochia de gala, pentru ca sâmbata suntem invitati la nunta unei verisoare?! ;-)