O duminică luminoasă, cu pâine coaptă pe vatră și multă liniște

Duminica trecută, eram epuizați. Aveam neapărată nevoie de liniște, de aer curat, de un loc unde să ne putem aduna gândurile și să ne recăpătăm energia. Eram deja pe rezerva de urgență! Pe ultima fărâmă de vlagă... pâlpâia ultima linie, gata să mi se stingă bateria! Așa că am decis să evadăm din agitația cotidiană și să ne oferim o zi tihnită, în mijlocul naturii. Destinația noastră – mănăstirea Oberschönenfeld, un loc cu totul special, ascuns între pădurile bătrâne ale Parcului Natural Augsburg – Western Woods.
Aflată la doar 28 de kilometri de casă, am ajuns acolo în mai puțin de o jumătate de oră. Am parcat mașina și am pornit la pas – eu, soțul meu și Leo – nerăbdători să explorăm acest colț de liniște, tradiție și frumusețe naturală.

Soarele de septembrie ardea pe cer ca un rege încăpățânat, refuzând să predea tronul toamnei. Aerul era limpede, iar cerul – o întindere albastră, pură, fără nicio umbră de nor.
Mănăstirea Oberschönenfeld, fondată în 1211 – cea mai veche abație cisterciană de călugărițe cu activitate neîntreruptă din Germania – ni s-a arătat în lumina blândă a dimineții, cu zidurile ei albe și grădinile îngrijite.
Am pășit în biserica mănăstirii, unde răcoarea și tăcerea ne-au cuprins ca o îmbrățișare. Lumina filtrată prin vitralii părea că adună în ea rugăciunile și speranțele atâtor generații... Aici, fiecare colț respiră simplitate și reculegere. Am privit vitraliile, am ascultat liniștea și am lăsat gândurile să se așeze. Am aprins lumânări și, pentru câteva clipe, am fost doar acolo – în tăcere, în pace, în prezența a ceva mai mare decât noi.

În magazinul mănăstirii ne-au întâmpinat miresme blânde de plante uscate și lemn vechi. Pe rafturi, am descoperit produse create chiar de măicuțe – balsamuri cu miere, ceaiuri și săpunuri din plante aromatice cultivate în grădinile lor.
Puține la număr, dar cu suflet mare, călugărițele păstrează aici o lume care nu se grăbește – în care fiecare gest are rostul lui. Fiecare produs poartă amprenta răbdării, a credinței și a liniștii care domnește între aceste ziduri. Se ocupă cu apicultura, grădinăritul și prelucrarea plantelor medicinale, ducând mai departe meșteșuguri și tradiții vechi ale ordinului lor monastic. Am ales un balsam de lavandă, unul de muguri de brad și două borcane cu miere aurie.
Am trecut pe lângă brutăria mănăstirii, unde mirosul de pâine coaptă pe vatră ne-a ademenit ca o vrajă veche. Am cumpărat o pâine cu coaja groasă și rumenă și am rupt din ea nu de foame, ci dintr-o poftă simplă, aproape copilărească.
Am vizitat și muzeul mănăstirii, amenajat în fostele anexe agricole. Printre obiecte vechi, fotografii și povești scrise pe pereți, am simțit cum timpul se dilată, cum trecutul și prezentul se țin de mână în tăcere, fără grabă, fără zgomot.
Am rătăcit printre grădinile mănăstirii, unde ierburile aromatice și florile de toamnă se amestecau cu mirosul de miere și de pământ reavăn. Fiecare pas a fost însoțit de parfumuri discrete, de culori calde și de o liniște care părea să curgă odată cu lumina.
Căldura nu ne-a lăsat să zăbovim prea mult la soare, așa că ne-am retras din nou în pădure.

Ca o poartă spre altă lume, pădurea din jurul mănăstirii ne-a învăluit cu răcoarea ei binecuvântată. Copacii bătrâni, cu trunchiuri groase ca niște stâlpi de catedrală, formau o adevărată biserică verde, cu arcade de ramuri care filtrau lumina într-un dans de umbre și sclipiri. Ne-am ferit de arșița soarelui sub această boltă protectoare, unde răcoarea și mirosul de pământ umed ne-au însoțit la fiecare pas.
Pe marginea potecii, tufele de sultănițe – roșii, roz, albe – păreau mici lampioane aprinse de zâne. Leo, cu nasul lui curios, descoperea fiecare colțișor ca și cum ar fi fost prima dată la plimbare. Am simțit că suntem parte dintr-un tablou viu, pictat cu pensule de lumină, culori de toamnă și parfum de pământ reavăn. Timpul părea să încetinească aici, iar fiecare clipă era o invitație la contemplare și recunoștință.
Leo a alergat printre frunze, iar noi am mers încet, fără grabă, fără planuri – doar cu bucuria simplă a unei duminici trăite pe îndelete. Am descoperit ciuperci, ghinde, castane... Ne-am bucurat ca niște copii când am ajuns la „școala din pădure” unde, în fața câtorva bănci simple din lemn, era fixată o tablă – din aceea veche, pe care se scrie cu cretă albă.
După plimbare, ne-am îndreptat spre terasa restaurantului Klosterstüble. Mesele din lemn, umbra castanilor bătrâni, clinchetul paharelor se amestecau cu râsete și cu liniștea aceea specială pe care doar locurile sfinte o au. Am gustat din bucatele simple, bavareze și am băut câte o bere – Helmut o bere brună de grâu (dunkles Weizen), iar eu un Radler cu lămâie, o băutură ușoară, răcoritoare, un amestec de bere și limonadă.
Excursia la mănăstirea Oberschönenfeld a fost o zi tihnită, plină de frumusețe și liniște. Kloster Oberschönenfeld nu este doar un loc – este o stare de suflet, o poveste vie, o filă de basm pe care o porți cu tine mult timp după ce ai ajuns acasă. Am hotărât să revenim ori de câte ori vom simți nevoia de liniște, natură și tradiție autentică.

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 

Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.

Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 

De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 

În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.

Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.

Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 

Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.

După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă

 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

Oglindiri - Reflexii in oglinda S21/2024

Unde suntem? 🤗 Detalii, aici
Va invit sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Turnul berii

(continuare la Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024)  

Numele manufacturii "Kuchlbauer" a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei - de altfel si un mare pasionat de artă, l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", o artistica cladire concepută de Friedensreich Hundertwasser - unul dintre cei mai de succes arhitecti si pictori ai secolului al XX-lea. 

Turnul Kuchlbauer se dorește a fi un cadou pentru locuitorii din Abensberg și ca „turn de artă a berii” pentru întreaga Bavaria. Datorită farmecului său deosebit, turnul a devenit un magnet pentru vizitatori și, astfel, o mare atractie turistica pentru regiune. 

Planul de construcție a fost  întocmit în anul 2000 si turnul ar fi trebuit sa masoare 70 metri înaltime... Însa, pentru că în Bavaria, nicio clădire nu poate fi mai înaltă decât turnul bisericii locale, proiectul nu a fost aprobat! Arhitectul Hundertwasser a ajustat turnul la 50 metri... însa nici asa nu a fost aprobat! Chiar daca turnul Kuchlbauer era acum mai scund decât turnul bisericii, s-a considerat ca frumoasa cupola de aur era mult prea dominantă! După șapte ani de dezbateri, constructia a putut începe si turnul masoara acum doar 35 metri înaltime. În acest timp, marele artist Hundertwasser s-a stins din viata, motiv pentru care proiectul lui a fost preluat de arhitectul Peter Pelikan, care a condus mai departe lucrarile ultimei cladiri Hundertwasser. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2007 si un an mai târzi, cupola aurie pe post de acoperis a fost amplasată pe turn. 

Sfera are un diametru de zece metri și cântărește douăsprezece tone. Pentru construirea turnului au fost folosite aproximativ 140 tone de oțel-armat și aproximativ 15 tone de oțel de profil. Turnul a fost deschis vizitatorilor în ianuarie 2010. 

„Forme rotunde, plăcute, ferestre dansante, podele neuniforme și linii organice, cupole tuguiate și copaci integrati pe terase si acoperisuri – acestea sunt elementele tipice ale clădirilor semnate de Hundertwasser. Arhitectura în perfecta armonie cu natura. Toate acestea îl fac pe Hundertwasser unic în lume.” scrie în brosura ce face reclama acestui turn. 

Asadar, vizita noastra la "Kuchlbauer” a continuat cu urcarea celor 200 trepte pâna în vârful turnului. Pe măsură ce am urcat în turn, am facut cunostinta cu "piticii" si spiridusii care prezita elementele sacre ale artei berii (conform Legii Purității): hameiul, malțul, drojdia și apa. Și desigur, toate acestea sunt prezentate în stilul lui Hundertwasser, cu mozaicuri și bucati de sticla, în culori vii, stralucitoare. La fiecare 10-15 trepte, o mica terasa cu ferestre si arcade, fiecare unica. Mici arbusti isi au radacinile în nișe, pe zidul exterior al turnului. Fiecare etaj este ca o pagina de poveste. 

Sus, în sferă, este o sala generoasa cu banci si un monitor care prezinta istoria turnului si bineînteles procesul de producere al berii. O terasa circulara în jurul cupolei, prezinta o priveliște senzațională asupra venerabilei Bavarii... Ai impresia că atâta frumusețe nu poate fi adevărată! O frumusete simpla si pura, care copleșeste, însa într-un mod tare plăcut!

Dupa coborâre, înainte sa ne ducem la masina lasata în parcare - unde ne astepta nerabdator Leo (ca din pacate, patrupezii nu au acces in turn), am trecut si prin magazinul de suveniruri. Am valorificat voucherul inclus în pretul biletului - am primit patru sticle de bere de manufactura, la alegere. Vara, am fi putut savura un pahar cu bere pe terasa restaurantului. Noi însa am fost in zona, la mijlocul lunii februarie. 

(Acesta a fost ultimul articol despre vacanta la Bad Gögging).

Vizita la "Kuchlbauer” - Muzeul berii

(continuare la "Vacanta Bad Gögging"10-16 februaie 2024) 

„Kuchlbauer” are unul dintre cele mai vechi drepturi de fabricare a berii din lume (cea mai veche berarie din lume este Mânastirea Kloster Weltenburg - atestata din anul 1050). 

Încă din anul 1300, sediul manufacturii de bere din Abensberg a primit drepturi de fabricare a berii de la contele de Abensberg. 

În anul 1903, familia Salleck a cumpărat fabrica de bere „Zum Kuchlbauer” si de atunci a devenit o afacere de familie, predata din generatie în generatie! În decembrie 2017, afacerile au fost preluate de cel mai tânar membru al familiei - Jacob Horsch, care atunci avea doar 25 de ani! 

Beraria este momentan pe locul 37 în Bavaria, producând 100.000 de hectolitri de bere pe an. Beraria poartă numele „Kuchlbauer” încă din anul 1751, când proprietarul de atunci detinea terenuri agricole si hanul din zona. Regiunea este renumita prin hameiul de Hallertau. Deasemenea, câmpia din mijlocul Jurei bavareze (der Bayerischen Jura) este un teren perfect pentru cultivarea grâului si orzului. Apa aici are deasemenea calitati deosebite si asa, beraria Kuchlbauer are la dispozitie ingredientele perfecte pentru o bere unica. Familia a creat sapte beri speciale, dupa retete traditionale cu secrete ce ramân în familie, de peste 100 de ani! Conform principiului "sustenabilitate în toate domeniile companiei" familia optimizeaza si initiaza îmbunatatiri în toate domeniile companiei. Ei îsi asuma responsabilitati asupra angajatilor, tratându-i cu respect, asupra regiunii întărind turismul și totodata economia în regiune, pentru ca beraria se bazeaza pe meșterii si furnizorii locali și acorda atentie deosebita distantelor scurte, aprovizionarea facându-se în mod special in Bavaria. 

Începând cu anul 2018, furnizorii materiilor prime sunt fermieri convenționali și organici. Deasemenea, vizavi de mediu si natura, fabrica de bere are propria sursa electrica, folosind energie solara (genereaza anual 1.239.000 kWh de energie electrică, surplusul îl ofera consumului local). 

„Berea este un aliment de lux care nu este fabricat, ci creat.” este mottoul dupa care lucreaza beraria Kuchlbauer. Berile sunt distinctive si respecta strict Legea puritatii bavareze, conform careia pe lânga grâu, orz si apa, nu se mai adauga nimic altceva în bere, decât drojdie. In fuctie de combinatia procentuala si de formula de maturizare, ingredientele dezvolta arome unice, brandul Kuchlbauer este recunoscut pe plan mondial.

Numele acestei manufacturi a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", dupa proiectul artistului Hundertwasser. Acesta a înfrumusetat deasemenea, în stilul lui propriu, traseul pe care fabrica isi invita interesatii, in ture de vizitare si cunoastere a proceselor de fabricare ale berii. În mozaicurile atât de speciale ale lui Hundertwasser sunt folosite pe lânga bucatile de faianta, sticla si oglinda, bucati din sticle de bere si chiar sticle de bere întregi. Peste tot, in zidarie se pot admira bazele rotunde ale sticlelor de bere în diverse nuante. Pentru ca un alt motto al fabricii de bere este "Frumusetea poate salva lumea" ("Schönheit kann die Welt retten"). Cu toate ca am mai fost in manufacturi de bere si în mare, ne este cunoscut procesul de fabricare, aici în Kuchelbauer Bräurei am fost foarte încântati, pe durata întregii plimbari cu ghid (de fapt, o ghida)!

(va urma)

Vacanta Bad Gögging - Februarie 2024

♦ Planuri de vacanta

♦ Cheers! 

♦ Februarie... azi 

♦ Relaxare si evadare din stressul cotidian 

♦ Muzeul roman, cultul igienei trupului si a mintii

♦ Carpe diem - de Sf. Valentin - MFC

♦ Plimbare pe malul râului Abend - RIO

♦ Primavara în Bad Gögging

♦ Muzeul berii - manufactura Kuchelbauer

♦ Turnul Berii - Hundertwasser

Sâmbata, pe scurt

De dimineata ne-am plimbat prin Promenada - mallul de la Podul Garii.  Apoi am mâncat de prânz la restaurant Prima - daca mergeti la Sibiu, ei fac cea mai buna "ciorba de burta" (eu nu am mâncat niciodata si nici acum nu am mâncat, dar fratele meu si mama au servit) - conform criticilor din întreaga tara! Eu am mâncat mititei cu cartofi prajiti si mujdei de usturoi si am baut un Ursus. Ca asa se face când vii în România, nu? ☺

 

Mama s-a urcat într-un taxi pentru ca a vrut acasa - sa-si faca siesta si fratele meu a plecat sa întâlneasca niste prieteni. Eu m-am plimbat pe Cosro (B-dul Balcescu), de la Farmacia 24 pâna la Piata Mica si Podul Minciunilor - am ocolit Piata Mare, pentru ca Târgul de Craciun îl vizitasem cu o seara înante. Ce dor mi-a fost de Sibiu! ♥

 

Siiiii, am vizitat în sfârsit un muzeu pe care nu l-am vazut niciodata, cu toate ca sunt sibianca (am trait aproape 30 de ani în Sibiu) - Muzeul de istorie a Farmaciei. A fost o expozitie foarte interesanta, aici la Sibiu a fost prima farmacie din tara - mai multe informatii pe Wikipedia. 

Dupa-amiaza m-am întâlnit cu Potecuta - vezi articolul precedent ♥ 

Seara am jucat biliard cu fratele meu si cu înca doi prieteni din tinereti, fosti vecini de bloc. Am ajuns în pat dupa ora 2, ca de altfel în fiecare noapte petrecuta la Sibiu. Daca esti în concediu, nu-ti ajunge timpul sa faci tot ce doresti si parca-ti este mila sa pierzi timpul dormind! ☺

PS: sorry, va bombardez cu fotografii, pentru ca toate sunt frumoase, iubesc SIBIUL ♥

Zbor... spre cuibul parintesc

Augsburgul are aeroport dar de mai bine de 15 de ani este folosit doar de VIP Charter si jet-uri private. Am citit undeva ca pâna in 2025, acest aeroport va fi cea mai mare baza de testare pentru taxiurile aeriene și drone din Bayern. 

Asa incât, noi - muritorii de rând, ca sa zburam undeva ✈️ luam bilete din München sau din Memmingen - cele doua aeroporturi fiind la egala distanta de Augsburg, mai exact la trei sferturi de ora cu masina 🚗 (cca.80km). 

Joi la amiaza Helmut m-a condus la aeroport, in Memmingen. Mi-am luat ramas bun de la baietii mei 🐾💕, mi-am luat cele doua valize si m-am prezentat la poarta de imbarcare spre Sibiu.

Duminica, pe 19 noiembrie, este ziua mamei mele si am hotarat cu fratele meu sa ii facem bucuria mamei si sa ii fim alaturi la aniversare. Pentru ca am facut rezervarea biletelor separat, nu am avut locuri impreuna insa scaunele de langa mine au ramas neocupate, Dupa decolare, fratele meu s a mutat langa mine si cele doua ore de zbor nici ca le am simtit. ☺️ Am povestit, am servit cate o bere si alune americane, apoi cate un suc de rosii cu iz de telina si mustar (ciudat!), am admirat peisajul de la hublou, am facut multe poze si exact la vremea apusului de soare, am aterizat la Sibiu. Am luat rapid un taxi si ne-am indreptat spre cartierul in care am copilarit. 

Inca din capatul strazii am observat silueta mamei la fereastra. I am scris pe whatsapp ca sosim si ea nu mai avea rabdare... Ce fericita ca i-au venit copiii acasa! 💗 Ne-a asteptat cu masa pusa si incarcata cu bunatati. Am stat la povesti pana la ora 2 noaptea... Aacum e ora 3... pun aici cateva poze ☺️ si gata... Noapte buna! Va pup 😘😴

Oktoberfest în date și cifre

S-a încheiat a 188-a editie a celui mai mare festival popular din lume. Noi nu am fost anul acesta însa pot sa prezint aici o fotografie speciala, deasupra Münchenului. Fiica mea s-a întors din concediu pe 2 octombrie, pe la ora 21 si a facut fotografia aceasta din avion, inainte de aterizare. Partea cea mai luminoasa este Theresienwiese / Oktoberfest 🤗

Serbarea a fost initiata în anul 1810, cu ocazia casatoriei Printului Ludwig von Bayern cu Printesa Therese von Sachsen-Hildburghausen. 

Anul acesta festivalul a durat 18 zile, din 16 septembrie pâna pe 3 octombrie si pentru a ilustra dimensiunile și superlativele, iata aici câteva date: 

- cu cei 7,2 milioane vizitatori, anul acesta a fost depasit recordul din anul 1985 (7,1 milioane) si pe cel din 1984 (7,0 milioane) [în anii 2020 si 2021 sarbatoarea nu a avut loc]. 

- serbarea are loc în mod traditional pe Câmpia Tereziei (Theresienwiese sau în dialoct local d’Wiesn) , pe o suprafata de 34 hectare 

- în comparatie cu anul trecut, preturile au crescut cu 15% 

- berea bavareza este conforma Legii puritatii, adoptate în anul 1516. Conform acestei legi, berea este preparata doar din trei componente: malț, hamei si apa. Exista 600 tipuri diferite de bere aici la Oktoberfest. 

- cea mai veche bere din lume a fost cea produsa în anul 1050 la mânastirea benedectina Weltenburg. În acea vreme, calugarii obisnuiau sa bea câte 5 litri de bere pe zi! Un litru este masura standard la Oktoberfest - ein Mass Bier - a impus crearea unor cani din lut, cu capacitatea de un litru (pe româneste a fost preluat cuvântul "halba" pentru aceste cani, însa "halb" înseamna jumatate de litru. 

- anul acesta s-au baut mai mult de 7.800.00 litri bere! 

- au fost serviti 235.000 perechi de cârnaciori, au fost sacrificate 210 vite pentru fripturi, au fost rotisati 500.000 de pui si 70.000 de pulpe de porc - anul acesta s-au consumat 200.000 metri cubi de gaz, 130000 metri cubi de apa si 3.000.000 kWh curent electric. 

- la Oktoberfest au lucrat peste 13.000 angajati. Au fost 173 "masinute si învârtitori" si înca 300 chioscuri de vânzare: dulciuri, vata pe bat, fructe în ciocolata, sucuri si racoritori, turta dulce, mâncare "to go", obiecte artizanale, etc 

- sunt 17 corturi mari (cu peste 3000 locuri) si 21 corturi mici (cu peste 1000 locuri) Cel mai mare cort aici la Oktoberfest a fost cortul Pschorr-Bräurosl din 1913, care, cu cei 5.500 de metri pătrați, a oferit spațiu pentru aproximativ 12.000 de invitați. Astăzi, Hofbräu-Festhalle este cortul cu cea mai mare capacitate, cu aproximativ 10.000 de locuri. 

- un cort mare costa 400.000 Euro; într-un cort lucreaza cca. 120 angajati; se vorbește de o cifră de afaceri de zece până la douăsprezece milioane de Euro pentru corturile mari. 

-pretul unui Mass Bier a oscilat între 12,6 € în cortul-muzeu Oide Wisen si 14,5 € în corturile Käfer Wiesn-Schänke, Marstall și Schützen-Festzelt. Cortul vizitat de cele mai multe celebritati este Käfer. 

- în corturi, traditional este ca orchestra sa cânte la fiecare ora "Ein Prosit" (hai sa ciocnim), cântec ce aduce aproape 10.000 de euro în vânzări pentru cuferele hangiilor. 

- ospatarii de aici câstiga aici în jur de 15.000 € în aceste doua saptamâni de festival. 

- cele mai frumoase si cautate corturi sunt la egalitate : cortul Schottenhamel și Ochsenbraterei. Vizitatorii au stat în cele două corturi în medie 148 de minute. Schottenhamel este cel mai vechi cort de la Oktoberfest. Aici, are loc dechiderea oficiala transmisa la TV in intreaga lume, cu traditionala cepuire a primului butoi de bere de catre primarul din München. 

- prima bere se serveste în ziua deschiderii la ora 12 si ultima bere se serveste în ziua închiderii la ora 22:30 

- cu ocazia festivalului Oktoberfest, se produc 1500 tone de gunoi!

- pe timpul festivalului, se înregistreaza peste 4.000.000 mai multi pasageri în mijloacele de transport în comun. 

- cei mai multi partcipanti la Oktoberfest sunt din München, din întreaga Germanie, din Franta, Italia si SUA.

 - potrivit raportului politiei din München, anul acesta s-au înregistrat 40% mai putine infractiuni pe durata festivalului, mai exacat, anul acesta au fost 383 infractiuni cu droguri, 260 vatamari corporale (29 batai cu halba de bere), 73 cazuri de hartuire sexuala (inclusiv fotografiere în secret sub fusta) si 6 cazuri de viol. Au fost înregistrate 23 accidente de circulatie si au fost confiscate 258 permise de conducere. 

 - serviciul de ambulanta a înregistrat deasemenea o reducere a cazurilor de betie la tineret, totusi 7620 cazuri de intoxicatie cu alcool, urgente chirurgicale (laceratii sau probleme vasculare) si din acestia doar un procent raniti in urma luptelor. Cea mai mare alcoolemie măsurată a fost de 3,6 promile!!! 

- la Oktoberfest exista 1410 locuri la toaleta, 43 locuri speciale pentru persoane cu dizabilitati. 

- pe perioada festivalului au fost predate la "Obiecte gasite" 4500 bunuri, ulterior, doar cca 20% din lucruri au fost ridicare de cei care le-au pierdut.

Apus de soare

Pentru ultima miercuri din septembrie am hotarât cu înca trei colegi de birou sa mergem dupa orele de serviciu pe malul lacului Ammersee, sa admiram apusul de soare. Noi am plecat cu doua masini, Thomas cu Franziska si Andrea m-a luat pe mine. 

Thomas a adus patru doze a 0,33l cu bere speciala din Slovenia, unde de curând a petrecut câteva zile de concediu si a propus sa facem o mica degustare. Ei au ajuns primii si au "rezervat" un loc pe dig. Eu si Andrea am pierdut câteva minute pentru ca ne-am oprit sa mâncam înghetata. Am avut pofta de "coacaze negre" si pentru diversitate, am luat si câte o sfera de "castane cu scortisoara"! Un deliciu! Hmmm... 

Când am ajuns la lac, oglinda apei tocmai începea sa capete naunte rozalii... Ne-am descaltat si am intrat scurt în apa, doar pâna la glezne. Cu toate ca între orele amiezii si orele nouăsprezece temperatura atmosferica este în jur de 25-30 grade, apa s-a racit puternic. Nu mai este vreme de baie, chiar daca mai vezi pe ici pe colo curajosi care se balacesc. Temperatura coboara în timpul noptilor sub zece grade. Este toamna...

Ne-am asezat pe piatra calda a digului si Thomas a desfacut prima doza de bere. Franziska a însirat patru paharele si bautura acidulata a fost împartita în mod egal. Culoarea si gustul acestei beri mi-au amintit cumva de socata. Poate o tenta mai amara, dar aceeasi usoara aciditate si mirosul concentrat al verii ☺

Între timp, soarele a mai coborât de-o palma spre lac. Pe promenada forfota a devenit maxima si locurile pe dig tot mai înguste. Noi am mai degustat un tip de bere, una cu aroma florala, blânda, mai picanta ca prima dar mai putin acidulata. "Cin cin", "Cheers", "Salud", "zum Wohl" si "Noroc!" Am râs cu lacrimi când Franzisca - singura îmbracata cu fusta (întâmplator, ieri, noi ceilalti trei am purtat jeans) a spus "no rock" combinând engleza (no) si germana (Rock înseamna fusta) si aratând cu degetul spre noi ☺ Ich, rock... ihr, no-Rock! ☺☺☺ Noroc!

A treia doza de bere a avut o aroma puternica, dulce si fina... Cu toate ca berile pe care le-am avut au fost pure, doar hamei, drojdie si ceva cereale, noi toti am simtit gustul unui fruct! Hahaha, dar fiecare un altul! ☺ Andrea a zis ca ea simte cirese, eu am zis ca ananas, Franzisca a simtit gust de banana... Eticheta zicea ca berea nu contine arome ☺ 

Am facut pauza de câte un sandwich cu peste. De la chioscul de lânga ponton, eu am luat pastrav-Saibling afumat, Andrea si-a dorit hering-Bismarck, Thomas a luat Matjes si Franziska crabi de Marea Nordului. Chiflele proaspete, cu pestele la mijloc si umplute generos cu salata verde si sos, ne-au dat lucru pentru urmatorul sfert de ora... Soarele ne-a învaluit tot mai mult în culoarea mierii, intensificând parca gustul deosebit de placut al sandwichului. Am deschis ultima bere exact în momentul în care discul soarelui s-a pitulat sub linia apei... Acest ultim pahar cu bere a fost cel mai intens, usor amarui, spumant si deosebit de placut.

În spatele nostru, râsul cristalin al unor copii se suprapunea armonios cu acordurile unei chitare, în fata noastra, imensitatea lacului se lasa brazdata de câteva rate în cautare de insecte. Din stânga si din dreapta, se înaltau tipete de pescarusii, iar noi... noi în mijlocul acestei lumi magice! Atâta frumusete, atâta perfectiune! 

Parca nu ne mai saturam privind armonia culorilor si luminilor! Câtiva lilieci si-au pornit zborul în mare viteza, anuntând ca înserarea este din ce în ce mai adânca. 

Vazduhul caldut si nemiscat, împuns de catargele câtorva barci, a lasat întunericul sa curga peste noi...

Ne-am îndreptat în tacere spre parcare si ne-am luat ramas bun de la statiunea Herrsching. 

Luna aproape plina ne-a luminat calea pâna acasa. M-am despartit de Andrea în parcarea firmei, mi-am luat masina si am pornit imediat spre casa.

Am ajuns înainte de ora 21. Leo m-a întâmpinat fericit - "haita" lui este de-acum completa si noaptea poate sa vina! ♥

Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II

(continuare la “O zi cât o saptamâna – Jurnal I”) 

Soseaua care duce de la situl archeologic spre Mânastirea Weltenburg serpuieste pe marginea dreapta a Dunarii. Albia este plina vârf si apele sunt tulburi - nu e de mirare dupa ploile din ultimele lunii. Nu sunt decât 10 km între cele doua puncte ale excursiei noastre, asa ca am ajuns în câteva minute. Am parcat masina în parcarea exterioara localitatii, pentru ca accesul autoturismelor este de câtva ani interzisa. Transbordul din parcare pâna la intrarea în mânastire este asigurat de un microbuz si este gratuit. 

Ultima data când am fost aici, pe aceasta ruta functiona un autobuz autonom – era una din atractiile regiunii ☺ Am întrebat ce s-a întâmplat cu acel proiect despre care au vuit ziarele? Ni s-a spus ca a fost abandonat, deoarece autobuzul era foarte încet. Motivul? Din parcare si pâna la mânastire se poate merge si pe jos – este un mars de cca. 25 minute; autobuzul cu senzori de frânare, se opera de câte ori percepea pietoni pe strada si calatoria dura mai mult de o jumatate de ora ☺☺☺ 

Ceea ce îti atrage atentia în primul rând când cobori din microbuz, este faptul ca între zidul mânastirii si Dunare nu sunt decat câtiva zeci de metri. Din acest motiv, mânastirea a fost de nenumarare ori avariata de inundatii, ultima data în anul 2005, când nivelul apei a depastit 25 metri înaltime, peste curtea mânastirii! Bancul de pietris aici este unul special – denumit Donau Auen. Este un amestec de porfir de cuarț, calcar, granat, calcar silicios, amfiboliții (roci magmatice gabro – bazalt), gresii, etc… o „comoara” speciala a fluviului în cele mai diverse culori si forme. Sunt pietre cu intarsie - cum le spun eu. Întotdeauna adun câteva din “cele mai frumoase” pentru fântâna mea decorative din curtea casei ♥ 

De aici de pe malul Dunarii, se organizeaza plimbari cu vaporasul pâna la Kelheim si înapoi.

Dunarea a sapat stânca în pereti perfect drepti, precum turnurile unui dom. Este unul dintre cele mai demne de văzut geotopuri din Bavaria. Stâncile înalte de 40 de metri ale acestui defileu sunt formate din calcar masiv din Jura Superioară. 

Cu mii de ani în urmă, Cheile Dunării au atras atentia oamenilor. Celții au considerat locul atât de important încât l-au asigurat cu ziduri și șanțuri. „Artobriga” (tradus: castelul înalt) se spune că ar fi fost numită această fortificație montană, care datează cel puțin din epoca bronzului și despre care geograful antic Claudius Ptolemeu a raportat încă din anul 130 d.Hr. Romanii au construit apoi un mic fort de graniță pe rămășițele castelului celtic. La începutul secolului al VII-lea, un călugăr columban a întemeiat pe ruinele fortului roman abandonat, o mică mânăstire – atestata ca fiind cea mai veche din Bavaria. 

În secolul al VIII-lea Ducele Tassilo al II-lea a mutat mănăstirea de pe muntele Arzberg pe malul Dunării și a populat-o cu călugări benedictini, acesta fiind primul atest al mânastirii Weltenburg. 

În secolul al XII-lea, Weltenburg a fost o mănăstire augustiniană pentru câțiva ani, dar apoi a fost retrocedată benedictinilor. Perioada de glorie a mânastirii Weltenburg a început în anul 1713, când vechea clădire a fost demolata si a început sa se construiască noua clădire a mănăstirii, în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mânastirea a cedat hramul benedectin si s-a supus secularizării în 1803. Mănăstirea a stat goală aproape 40 de ani până când a fost refondată în 1842 de regele Ludwig I. 

În mănăstirea Weltenburg trăiesc astăzi doar șapte călugări. Thomas Maria Freihart este stareț al mănăstirii din anul 1998. Sâmbata când am fost noi aici, în biserica tocmai se oficia o cununie si deci nu am putut vizita, am aruncat doar o privire înauntru. 

Din curtea rotunda, printr-un portal, se poate urca pe un drum cu scari pâna la capela. Aici este singurul loc mai linistit, pentru ca în curtea mânastirii, forfota turistilor atinge proportiile unui târg ☺

Trebuie sa mentionez ca aceasta mânastire nu este una clasica, asa cum sunt cunoscute mânastirile în România. Aceasta mânastire se autofinanteaza din producere si vânzare de bere si detine în acest sens cel mai vechi atest din lume - din anul 1050. Nu doar ca Kloster Welenburg este cea mai veche manufactura de bere din lume, ea si produce cele mai premiate beri din lume! Diferitele tipuri de bere au obtinut mereu primele locuri la concursurile internationale. 

De-a lungul timpului, curtea închisa între peretii mânastirii a devenit una din cele mai cautate terase-restaurant din zona. Bucataria traditional-bavareza este de cea mai buna calitate si pentru un loc la masa îti trebuie mult noroc! Este mereu arhiplin! Vin turisti din toate colturile lumii, cu autocarele, cu bicicletele sau autoturismele private (se poate si cu trenul, pâna la gara Neustadt an der Donau si apoi înca cca.50 minute cu un autobuz). 

Dupa ce am mâncat, ne-am mai plimbat puti în jurul capelei, apoi ne-am îndreptat per pedes spre parcare si ne-am vazut de drum cu masina, spre urmatorul nostru țel: Befreiungshalle – Kelheim. (va urma)