Don Pasquale - Opera la cinema

De când îl avem pe Leo (ianuarie 2017), nu am mai fost împreuna la teatru sau la concerte, ca sa nu ramâna "bebelusul" nostru singur acasa. De dragul lui am renuntat la multe din obiceiurile noastre si ne-am rezumat doar la activitatile pe care le putem face însotiti de patruped. Nu regretam nimic, Leo a adus multa bucurie în familia noastra, însa de-acum, Leo e baiat mare - în câteva zile va implini 3 ani!
Luna trecuta mi-a ajuns în mâna programul stagiunii 2019/2020 Royal Opera House - Londra, cu spectacolele preluate live la cinema si tare dor mi s-a facut de o opera sau un balet, interpretate de cei mai mari artisti ai timpurilor noastre. Apreciez initiativa culturala a transmiterii live de spectacole. Este o idee fantastica, prin care accesul la spectacolele de inalta clasa nu iti este îngradit! Fara sa trebuiasca sa te deplasezi la Londra, patrunzi virtual în cea mai importanta sala de concerte britanica si savurezi live spectacolele Operei Regale si ale Baletului Regal, în acompaniamentul orchestrei Covent Garden. Trebuie doar sa cumperi un bilet la cinematograful din orasul tau. Este o combinatie ideala de real si virtual... Cinematografele care se inscriu la aceasta actiune (in general, reteaua de cinematografe Cineplex) pregatesc una din sali special pentru spectacol, ofera garderoba, receptie pe covor-rosu cu întâmpinare cu un pahar de sampanie, program pentru spectacol si bufet cu gustari si bauturi in pauze. Biletul este de 3-4 ori mai scump decât un bilet obisnuit la cinema, însa toate aceste servicii sunt inclusive. Ca spectator, traiesti puternic toate emotii din-naintea, din timpul si dupa spectacol, la fel ca un spectator din ROH, ba chiar s-ar putea spune ca esti mai favorizat, pentru ca vezi permanent tot ce se petrece atât pe scena în timpul spectacolului, cât si în spatele cortinei, in timpul pauzelor. Interesantele interviuri cu regizorii, dirijorii, artistii, costumierii sau decoratorii, te ajuta sa întelegi cat mai bine piesele, rolurile, viziunile artistilor. Eu sunt coplesita de emotii, la astfel de spectacole.

Stagiunea 2019/2020 a inceput pe 8 octombrie, cu "Don Giovanni" - spectacol pe care noi l-am vazut în anii precedenti. Urmatorul spectacol a avut loc joi, pe 24.10.2019, la orele 20:30 si a prezentat opera lui Donizetti - "Don Pasquale", opera ce a avut premiera mondiala în Paris, în anul 1843.
Opera este o capodopera a muzicii si Donizetti a declarat ca a compus acest Masterpiece în doar 11 zile! Uluitor, având în vedere complexitatea rolurilor.
"Don Pasquale" este o operă bufă în 3 acte si peronajele principale sunt:
♦ Don Pasquale, un burlac bătrân si bogat - Basbariton
♦ Dr. Malatesta, medic si prieten cu Don Pasquale - Bariton
♦ Ernesto, nepotul lui Don Pasquale - Tenor
♦ Norina, iubita lui Ernesto - Soprană de coloratură
Între artistii principali (Bryn Terfel, Mariusz Kwiecien, Olga Peretyatkoam) am descoperit imediat si numele lui Ioan Hotea si mi-a crescut inima. Vocea lui Hotea este remarcabila si fara sa fiu subiectiva, dintre rolurile masculie, evolutia lui mi-a placut cel mai mult! Despre soprana trebuie sa spunca este delicioasa! Olga Peretyatkoam are o voce superba si un aspect fizic tare placut. Jocul ei de scena m-a facut sa uit ca sunt la teatru, atât de natural si-a interpretat rolul. Numai cuvinte de lauda la adresa intregii echipe.
Mi-a placut foarte mult si punerea în scena sub conducerea lui Damiano Michieletto. Mi-a adus cumva aminte de "La Traviata" cu Anna Netrebko si Rolando Villazon în spectacolul înscenat de Willy Decker si Wolfgang Gussmann. Aceeasi alura moderna, proaspata ☺
Si aici, decorurile sunt simple si de mare efect! Casa lui Don Pasquale este reprezentata prin lampi stilizate si în fata casei sta parcat un automobil ☺ Personajele poarta vestimentatie din vremea nostra, pentru ca da, regizorul a dorit sa arate o data mai mult ca povestea scrisa în 1843 este deseori întâlnita în zilele noastre.

Este povestea unui bărbat vârstnic neînsurat, care tânjeste înca dupa confortul pe care i l-a asigurat mama, cât timp a trait. El nu a schimbat nimic din mobilierul casei, el însusi, la aproape 70 de ani doarme înca în patul de o persoana, dar doreste neaparat sa se casatoreasca. Bineînteles, pretentiile lui sunt mari: viitoarea sotie trebuie sa fie tânara, frumoasa, fecioara, docila si modesta ☺ Don Pasquale este bogat, pentru ca intreaga viata a facut economii, a trait simplu, chiar primitiv.
Don Pasquale a administrat ca tutore, averea nepotului Ernesto, nepot care a trait sub acoperisul lui, pâna acum. Ernesto este îndragostit de o tânara vaduva si abia asteapta sa împlineasca vârsta majoratului pentru a intra în posesia mostenirii si pentru a cere mâna Norinei. Don Pasquale însa nu este de acord cu aceasta casatorie, el are alt aranjament pentru tânarul Ernesto, pe care îl ameninta cu dezmostenirea, în cazul în care acesta nu i se supune. Ernesto (asa cum îi este si numele), ramâne credincios iubirii lui pure, cauza pentru care Don Pasquale îl arunca pe strada.
Aflând despre cearta din casa lui Don Pascuale, doctorul familiei - Dr. Malatesta, hotareste sa intervina spre a ajuta tânara pereche. Pune la cale o farsa, împreuna cu Norina. El o aduce pe Norina în casa lui Don Pasquale si o prezinta ca fiind sora lui, precizând ca tânara a fost crescuta în manastire si ca acum, la 17 ani, trebuie sa îi gaseasca o partida buna pentru casatorie. Don Pasquale este fermecat de frumusetea tinerei. Don Pasquale o întreaba pe Norina ce viseaza ea de la casnicie. Bineînteles ca Norina ofera batrânului raspunsurile la care el visa: ea nu doreste alceva decât sa gateasca si sa deretice prin casa, sa fie supusa sotului si sa îi îndeplineasca acestuia toate dorintele (☺☺☺). Mai spune ca ea nu are prietene si nu ii place sa iasa în societate. Don Pasquale simte ca explodeaza de bucurie si doreste sa se casatoreasca pe loc cu tânara fata. Pentru aceasta, doctorul angajeaza un notar fals si bătrânul trece jumătate din averea lui pe numele sotiei.
Lămurit de Malatesta despre farsa ce se pune la cale, Ernesto acceptă să fie martor al falsei căsătorii. El se va bucura de o atentie deosebită din partea "mătusii" care, spre stupefacția lui Don Pasquale, îl alege drept însoțitor pentru plimbări. Dintr-odata, sotia docila începe sa faca nazuri, da peste cap toate tabieturile batrânului Don Paquale, care priveste disperat si neputincios cum aceasta cumpara mobila noua, masina noua, toalete si bijuterii. Ba mai mult, pleaca gatita în fiecare seara de acasa - chiar si noaptea nuntii! Norina lasa telefonul mobil (în varianta originala, este vorba despre un bilet ☺) dinadins neobservat, pentru ca Don Pasquale sa citeasca un mesaj în care un curtezan îi cere întâlnire în gradina, la miezul noptii. Don Parquale hotaraste sa-si surprinda sotia în flagrant, de aceea îl cheama pe doctor, sa fie martor pentru divort. Ernesto si Norina se ascund în boscheti si îl exaspereaza pe Don Parquale, care nu mai doreste altceva decat sa fie din nou singur, linistit, burlac. Pentru a scapa rapid din situatie, Don Pasquale accepta sfatul doctorului, ca Ernesto sa se casatoreasca cu iubita lui si sa vina sa locuiasca în casa lui Don Pasquale si astfel, cu ajutorul cuplului tânar, sa o aluge pe sotia infidela. In acest moment Norina isi dezvaluie adevarata identitate si Don Pasquale află ca de fapt, căsătoria lui nu este valabilă. În tot balamucul, Don Pasquale nu mai este constient ca a fost pacalit, pentru el nimic nu este mai important decât sa scape din ridicola situatie. Cei doi tineri se casatoresc si sunt fericiti. Cortina cade si un ropot de aplauze se aude atât din boxele cinematografului, cât si din sala noastra.
Spectacolul a durat pâna la ora 23:30, dar în mai putin de un sfert de ora, am fost deja acasa. In Londra probabil ar fi durat mai mult de o ora sa ajungem la hotel ;-) Leo s-a bucurat enorm când ne-a vazut, ne-a pupat si ne-a certat în acelasi timp. Apoi si-a luat jucaria de rontait si s-a asezat multumit în pat, asteptând sa dam stingerea ☺

PS1: Urmatorul spectacol este balet: Concerto / Enigma Variations / Raymonda Act III - din pacate nu avem bilete.
PS2: Pe 31 decembrie, tot la cinematograful nostru, va fi transmis live, Concertul de Revelion de la Filarmonica din Berlin. Doua ore si jumatate muzica de camera si muzica clasica, sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko, cu Soprana Diana Damrau.

Croaziera - A patra seara

Pentru ca tematica zilei a fost "White Party", în barul din atrium - peste scena si ringul de dans, au fost agatate lungi fâșii de mătase alba. Prin intermediul publicatiei "Diario di bordo" a fost propus ca fiecare turist sa poarte ceva alb.
Surprinzator de bine a aratat cântaretul brazilian în dupa-amiaza zilei, costumatia alba conferindu-i o nota de șarm în plus. Grupul nostru l-a aplaudat frenetic ;) În pauza a venit la masa noastra sa multumeasca pentru galeria pe care i-o facem.
Deasemenea, simpatia noastra fata de chelnerita vietnameza Huang s-a aratat a fi reciproca :) Am devenit imediat prietene.

Helmut si Laura nu s-au conformat tematicii zilei - au facut o gluma si s-au îmbracat în negru. Eu am fost toleranta si în timpul zilei am fost îmbracata complet în alb. Pentru masa de seara m-am schimbat, am pastrat însa nota asortând la "little black dress" o jacheta alb-negru.
Dineul a fost o noua sarbatoare a aromelor, o noua experienta gastronomica, o dovada a îndemânarii si talentului celor mai buni bucătari.

Parada farfuriilor pe masa noastra a început cu carpaccio di tonno, gogosari cu crema de brânza, scoici în sos tomat si macaroane, a continuat cu supa-crema de cartofi, colţunaşi cu ciupercute (Maultaschen), Dorade Royal, muschi de mânzat cu spanac, medalion de curcan cu legume la cuptor, mini-platou cu fructe (pepene, mango, strugure alb) si s-a încheiat cu tort de înghetata. Pentru servirea tortului, în restaurant s-au stins luminile si în timp ce în sala rasuna cea mai cunoscuta arie din "Nunta lui Figaro", chelnerii au intrat purtând într-o mâna artificii si în cealalta platourile cu torturi uriase.

Am dedus ca "white party" este o traditie pe vasele de croaziera Costa si cunoascatorii au întâmpinat festivitatea servirii tortului prin învârtirea servetului de masa, deasupra capului. Scena a fost impresionanta!
Imediat dupa masa de seara, pe scenat teatrului a evoluat tenorul Stefano Milani. Acesta a intrepretat cele mai frumoase si cunoascute arii de opera (inclusiv Carmen -aria Torreadora), într-un spectacol în care a fost sustinut de efecte luminoase deosebite. Spectacolul a fost o adevarata desfatare pentru urechi si suflet!

"La notte bianca" s-a încheiat în discoteca... Distractia a tinut pâna la ora 3 dimineata, noi însa ne-am retras imediat dupa miezul noptii si pentru prima data în acest concediu, am dormit fara grija desteptatorului. Ne gaseam în mijlocul Marii Mediterane, pe cea mai lunga bucata de drum a croazierei, între Spania si Italia.
Urma sa petrecem urmatoarea zi în întregime pe mare.

(va urma)

Opera verdiana "I due Foscari" (II)

În timpul pauzei, am urmarit un scurt interviu cu Plácido Domingo si tare m-am minunat sa vad cât a îmbatrânit. Se întâmpla ca imaginea marilor vedete sa ne impresioneze în vremea tineretii si sa o pastram în memorie fara sa realizam ca timpul trece peste toti, în acelasi ritm. Toti îmbatrânim, însa realizam doar atunci când întâlnim persoane pe care le vedem rar. Plácido Domingo a împlinit 72 de ani si a îmbatrânit frumos. Puterea vocii lui este impresionanta, registrul bariton nou abordat este dominat cu talent de aceasta voce valoroasa, cu timbru cald, impunator. În "Cei doi Foscari", Plácido Domingo interpreteaza rolul Dogelui Venetiei, personaj pe care l-a jucat de nenumarate ori, dar niciodata nu a fost atât de aproape de vârsta personajului - declara zâmbind marele artist. Interviul cu Maestro Domingo a fost profund emoționant.
În timp ce restaurantul din Covent Garden era plin de spectatori iesiti la snack and drink, echipa reporter-cameraman l-a abordat pe director artistic Thaddeus Strassberger. Acesta a facut referiri la punerea în scena a spectacolului, la decouri (Kevin Knoght) si costume (Mattie Ullrich), la aportul celor ce stau în spatele artistilor. O munca la fel de pretioasa si importanta, ce completeaza interpretarea muzicala si ajuta la transmiterea corecta a mesajului artistic. Pe parcursul întregului spectacol, fiecare detaliu de decor sau costum sunt gândite semnificativ. Spre exemplu, costumele Celor Zece sunt opulente, incomode, cu umeri exagerat de înalti - tocmai pentru a sugera tendinta pe care a avut-o acest consiliu în epoca respectiva. Decorurile sunt deasemenea expresive, în fundal sunt proiectate permanent imagini simbolice venetiene. Puntea Suspinelor - construita abia în secolul XVII si devenind cel mai renumit pod din Venetia, exista în decorul actului întâi în stadiu de pasarela ce facea legatura între sălile Inchiziţiei din Palatul Dogilor şi închisorile adiacente Palatului Ducal.

Actul trei, scena întâi se desfasoara în Piata San Marco, cel mai renumit loc din Venetia, bogata în simboluri religioase, culturale si istorice. Poporul serbeaza, pentru oamenii de rând viata merge mai departe, netulburata de drama ce se petrece în familia dogelui. Este muzica si dans, sunt acrobati, fachiri care scuipa foc, clovni si multi gura-casca.
În port, vasul asteapta îmbarcarea detinutilor ce vor fi deportati pe insula Creta si printre acestia se gaseste si Jacopo Foscari. Lucretia cu copiii îsi iau ramas bun. Tensiunea momentului este maxima. Soloul lui Jacopo este poetic, melancolic, încarcat de emotie. Aria Lucretiei contureaza imaginea unei sotii sincere, calde si plina de iubire, o femeie demna, care nu se teme de nimic altceva decât de pierdearea sotului iubit. Ea este rugata de Jacopo sa-si ascunda durerea din suflet si sa nu dea satisfactie dusmanilor care privesc din umbra. Si într-adevar, Jacopo Loredano - membru al Conciliului celor Zece Inchizitori, se afla aici pentru a se convinge cu proprii ochi ca familia Foscari va fi definitiv dezbinata. Simtirea totala si vibranta a rolului, redarea în arii colorate si bogate în nuante au facut ca la finalul spectacolului, artistul - Maurizio Muraro (bas), sa fie fluierat de spectatori, datorita personajului negativ pe care l-a jucat cu mare arta ☺
Actul trei, scena doi, ne readuce în Palatul Dogilor. Consiliul celor Zece detine autoritate totala în Venetia. Francesco Foscari, este tot mai constient ca desi detine functia de doge, el nu are de mult putere de decizie. Este coplesit de durere si de neputinta de a-si fi protejat familia. Intensitatea opozițiilor sonore și sentimentale scade, sugerând resemnarea.
La scurt timp dupa plecarea navei din port, Jacopo Foscari moare. Aproape simultan cu aceasta trista veste, cercetarile unuia din senatori loiali dogelui - Barbarigo (tenorul Ben Bliss) dovedesc oficial ca Jacopo Foscari nu a fost vinovat si ca marturiile pe baza carora a fost condamnat, sunt false. Prea târziu însa spre a mai putea schimba ceva.
Parca pentru a întari zicala "un necaz nu vine niciodata singur" dusmanii familiei Foscari nu se multumesc cu prejudiciile provocate. Mașinațiile si mârjeviile puse la cale de Loredano, au ca scop discreditarea dogelui. Instigati, cei Zece cer demisia Dogelui si în noaptea în care Francesco Foscari se stinge din viata datorita socurilor psihice si a traumelor sufletesti pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele rasuna în Piata San Marco, anuntând instaurarea unui nou Doge, Pasquale Malipiero. Asa s-a încheiat luna octombrie a anului 1457, în Venetia. Asa s-a încheiat acest spectacol de opera.
Publicul a aplaudat, a aclamat, a aruncat buchete de flori pe scena si a ovationat îndelung.
Mi-a parut tare rau ca spectacolul s-a terminat... mi-as fi dorit ca muzica sa nu se mai opreasca. Am fost fascinata de tot - artisti, interpretare, decoruri, costume... Opera "I due Foscari" este pentru mine revelatia anului!

PS: am promis Pandhorei o fotografie cu ținuta pe care am purtat-o în seara spectacolului - ceva decent însa nimic deosebit... nu am fost chiar la Opera Royala ;)

Opera verdiana "I due Foscari"

Orasul stat Republica Veneția, cunoscut și sub numele de "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica Leului" (La Repubblica del Leone) sau "Prealuminata" (Serenissima), a dominat regiunea Marii Adriatice si s-a impus secole la rând ca fiind cea mai mare putere economica si navala a Europei în secolele VII-XVII. Conducătorul politic - dogele, era teoretic ales pe viață, însa s-a întâmplat deseori sa fie constrâns să renunțe la mandat, ca urmare a unor rezultate nemulțumitoare ale guvernului.
Francesco Foscari (19 iunie 1373 – 1 noiembrie 1457) a fost doge al Veneției între anii1423 - 1457, la începutul perioadei Renașterii italiene. A domnit peste 34 de ani, mai mult decât oricare alt doge din istoria Venetiei. Sfârsitul lunii octombrie a anului 1457 a fost cea mai urâta perioada din viata sa, tradarile infame si intrigile tesute în jurul dogelui, emotiile si provocările cu care s-a confruntat au dus la decesul acestuia... Dupa mai bine de 350 de ani, legat de aceste evenimente, Lord Byron - unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, a scris poemul narativ "Cei doi Foscari" ("The Two Foscari").
Doua decenii mai târziu, în anul 1844, Giuseppe Verdi a folosit acest poem ca sursa de ispiratie pentru opera ce avea sa poarte acelasi nume "I due Foscari". Premiera operei a avut loc la Teatro Argentina din Roma si cu toate ca s-a bucurat de un mare succes în epoca respectiva, în decursul anilor opera nu a fost pusa în scena la fel de des ca celalalte opere verdiene, în prezent fiind aproape necunoscuta.
Royal Opera House a hotarât sa introduca aceasta opera în programul stagiunii 2014-2015 si seara premierii a fost transmisa live saptamana aceasta, în 29 de tari si 987 cinematografe. Pâna luni seara, nu ascultasem niciodata în întregime aceasta opera, doar câteva arii intrepretate de marii tenori contemporani si... gândindu-ma la renumitele capodopere (La Traviata, Aida, Nabucco, Rigoletto), m-am dus la spectacol fara sa astept ceva extraordinar. Probabil tocmai din aceasta cauza, surpriza a fost enorma.  Emotiile m-au coplesit poate mai mult decât la oricare alt spectacol de opera verdiana! Magia serii este greu de descris în cuvinte!...
Unul din marile avantaje ale spectatorului din salile de cinema este ca, inainte de începerea spectacolului, când în sala din Covent Garden ultimii spectatori îsi cauta înca locurile, o echipa reporter-cameraman transmite din culise scene inedite sau interviuri spontane. Ca simplu spectator, nu esti constient de forfota din spatele cortinei, dar este foarte interesant de vazut cum se aduc decorurilor ultimele îmbunatatiri, cum costumierul efectueaza ultimele ajustari sau cum artistii aplica machiajului ultimele retusuri. Dirijorul Antonio Pappano a fost vizitat de acest reporter în cabina, înainte ca gongul sa anunte începerea spectacolului si explicatia pe care ne-a oferit-o în legatura cu uvertura a fost deosebit de pretioasa! Doar întelegând despre ce este vorba în opera, poti aprecia talentul compozitorului, valoarea operei sau evolutia artistilor.
Pappano a spus ca primele acorduri sunt ca unduirile serpilor si primele cuvinte cântate de cor - "Silentium - Mysterium" - sunt folosite ca metafore pentru a defini Venetia secolului XV,  un oras al intrigilor politice, dominat de membrii Conciliului celor Zece Inchizitori. Alesi initial de popor spre a preveni coruptia sau luarea de mita, acesti nobili de prim rang nu faceau altceva decât sa-si urmareasca propriile avantaje si sa-si sporeasca averile, profitând de pozitia ocupata. Consiliul celor Zece a fost creat în vara anului 1310, conceput fiind ca un răspuns temporar la o revolta împotriva Dogilor. Deși stabilit inițial pentru o perioadă de două luni, autoritatea acestui consiliu a fost reînnoita continuu, până când, în anul 1334 a devenit un organ permanent.
Multe din actiunile celor Zece au fost negre si pastrate în mare taina. Prin uneltiri perfide, puteau acuza fara dovezi pe oricine le statea în cale. Cei arestati erau supusi unor torturi inumane, pâna când din disperare - spre a-si curma chinurile, recunosteau toate acuzatiile.
Intr-o situatie asemanatoare se gasea Jacopo Foscari la data de 23 octombrie 1443, arestat sub acuzatie falsa de crima si înalta tradare.
Actiunea primului act se desfasoara în Palatul Dogilor.
Impresionant este decorul. Simbolic, podeaua salii palatului este ridicata si usor rotita în plan - tocmai pentru a sugera unghiul strâmb din care era privita lumea, de aici. Dogele Venetiei - Francesco Foscari, tatal lui Jacopo, este cel care va trebui sa rosteasca decizia definitiva luata de Consiliul celor Zece Inima lui Francesco este sfarâmata de durere, constient fiind ca în scurt timp va trebui sa-si trimita propriul fiu in exil, datoria politica fiind pusa în fata sentimentelor paterne.
Lucretia, sotia lui Jacopo si nora dogelui, cere audineta si cu lacrimi în ochi, implora clementa. Chiar daca nu poate dovedi, ea  este sigura de nevinovatia lui Jacopo si atrage atentia socrului ca au de a face cu un complot care vizeaza distrugerea Dogelui.
În rolul dogelui, este celebrul tenor spaniol Plácido Domingo, care la cei 72 de ani împliniti, a trecut de la registrul vocal tenor la bariton. Duetul pe care-l interpreteaza aici alaturi de soprana Maria Agresta, reprezinta una din cele mai emotionale arii ale operei.
Lucretia si Jacopo Foscani au împreuna trei copiii si în cazul deportarii acuzatului, sotia acestuia are un statut mai dezastruos decât al unei vaduve. Întreaga familie este disperata însa batrânul tata, din functia de doge, nu poate sa schimbe cu nimic decizia celor Zece (Consiglio dei Dieci).
Actul doi si scena întâi se desfasoara în pivnitele închisorii din Palatul Dogilor.
Lucretiei îi este permis sa-si vada sotul înainte de pronuntarea verdictului. Acesta zace pe pamânt, incatusat, sleit de puteri, plin de cicatrice si sânge.
Dogele vine deasemenea sa-l vada pe Jacopo în calitate de tata, pentru ca la scurt timp, în sala palatului si în calitate de Doge al Venetiei sa pronunte sentinta. Cei doi Foscari se îmbratiseaza pentru ultima data.
Duetul tata-fiu este unul din cele mai impresionante si sensibile pasaje muzicale. Verdi a compus numeroase duete emotionante tata-fiica (La Traviata, Aida, Nabucco, Luisa Miller, La forze del destino), insa mai rar a abordat perspectiva tata-fiu. Acest duet este o bijuterie muzicala! Rolul fiului este interpretat grandios de tenorul Francesco Meli.
Actul doi, scena doi se desfasoara în Sala de Judecata.
Consiliul comunica Dogelui hotarârea pe care a luat-o si Francesco Foscari citeste fiului sentinta: deportare pe insula Creta si intrezicerea de a mai calca vreodata teritoriul venetian.
Lucretia, sosita sa asiste împreuna cu copiii, cere sa-i fie îngaduit sa îsi însoteasca sotul în exil. Cominteul refuza si sentinta devine definitiva urmând sa fie imediat executata.
A urmat o pauza si ca de obicei la astfel de spectacole, am iesit în foaier sa servim Sekt si Canapés.

(va urma)

Poveste de iarna - balet (V)

continuare la "Ieri, la cinema-balet"

În pauzele spectacolului, am servit "Häppchen", Sekt sau Sektorange, apoi ne-am reluat locul în sala urmarind interviurile bogate în informatii interesante, cu lămuriri asupra modului în care compozitia muzicala a fost conceputa sau asupra felului în care rolurile au fost abordate si referinte legate de trairile artistilor. Este genul de interviuri deosebit de calde, prin care publicul are senzatia ca se misca liber în salile de repetitie, în culise, ca face parte din echipa ce a pus în scena spectacolul. Ador aceste interviuri, scurte dar substanțiale.
Actul doi se desfasoara în Boemia, la diferenta de saisprezece ani fata de scenele prezentate în actul întâi. Este începutul primaverii si localnicii satului în care Perdita traieste, se pregatesc pentru sarbatoarea închinata traditional noului anotimp. Fiica regilor sicilieni nu are nici cea mai vaga idee despre originea ei nobila, ea a crescut în familia ciobanului alaturi de fiul acestuia ca si când ar fi fost frati adevarati. Perdita este o tânara zvelta si deosebit de frumoasa si... cine credeti ca este îndragostit de ea?! Printul Florizel, fiul regelui Polixenes! Tânarul vine deseori în satul Perditei si pentru a nu atrage atentia asupra rangului pe care-l are, el poarta haine obisnuite, ca orice flacau din sat. Dansurile celor doi sunt ca zborul fluturilor îndragostiti. Miscarile lor izvorasc dintr-o dragoste pura si sincera. Prezeta lor încântatoare este  precum adierea lină de vânt peste o livada cu ciresi în floare. Cei doi reprezinta dragostea neprihanita, ei sunt jumatatile veritabile care formeaza sfera si în candoarea cu care privesc lumea, nici nu observa ca omul de încredere al regelui îi spioneaza. Acesta îl informeaza pe suveranul regatului Boemiei în legatura cu relatia neîngaduita a printului si chiar îl aduce în sat, sa se convinga cu proprii lui ochi.
Serbarea rurala este în plina desfasurare si Perdita este aleasa "Regina Primaverii". Tatal, deosebit de mândru, gaseste potrivit momentul pentru a da Perditei medalionul cu smarald pe care l-a pastrat spre a i-l oferi la o ocazie speciala. Fata primeste cadoul cu bucurie, dar nimeni nu banuieste ce reprezinta acest medalion.
Atmosfera vesela si degajata a târgului în sarbatoare este brusc spulberata prin aparitia garzilor regelui Polixenes, care negru de furie ca unicul lui fiu este îndragostit de fata unui cioban, ordona arestarea Perditei. Tatal si fratele fetei sar în aparare, reusesc sa o elibereze pe Perdita si împreuna cu printul, toti patru izbutesc sa urce pe o corabie si pornesc pe mare. Regele Polixenes împreuna cu garzile îi urmaresc. Finalul actului doi.
Actul trei începe în decorul tarmului sicilian. Regele Leontes este în pragul dementei. Remuscarile i-au macinat sufletul, durerea pierderii familiei i-a sfarâmat inima. Alaturi de el, Paulina fidelă - fosta doamna de companie a reginei, deasemenea îndoliata si neconsolata dupa pierderea sotului (Antigonos), îsi concentreaza întreaga forta spre a mentine înca vie ratiunea regelui. Petrec împreuna cea mai mare parte a timpului la mormântul reginei Hermione si a printului Mamillius.  
Monotonia zilei este ravasita de ancorarea în port a unei corabii straine si cererea urgenta a pasagerilor acesteia de a fi primiti în audienta la suveranul regatului. Prinzul Florizel îsi pune întreaga nadejde în a fi protejat împotriva furiei tatalui, explicând ca este îndragostit de o fata simpla, fara rang nobil. Perdita este prezentata si regele Leontes înduiosat, se vede în masura sa faca o fapta buna în numele iubirii, pentru a-si ispasi din pacatele care-l coplesesc de saisprezece ani. El nu banuieste nicio clipa ca tânarul print este fiul prietenului lui din copilarie si nici nu-si imagineaza macar ca frumoasa fata este propria lui fiica. În momentul în care declara legatura prin casatorie a celor doi îndragostiti, în sala tronului intra ca o furtuna regele Polixenes, care spune ca nu permite ca fiul sau sa se casatoreasca. În timpul altercatiei, Perdita este îmbrâncita si salul de la gât se desface, lasând la iveala colierul cu smarald. Paulina recunoaste piatra prețioasă strălucitoare si atrage atentia regelui Leontes. Ciobanul care a crescut-o pe Perdita ca pe propria fiica, dezvaluie povestea copilului gasit si regele Leontes nu stie cum sa se arate mai recunoscator. Îsi recunoaste cu obidire faptele ce au provocat tragicele evenimente si urmările dezastruoase, îsi cere iertare de la regele Polixenes si împreuna, dau binecuvântarea celor doi copii.
Întregul palat serbeaza casatoria printesei Perdita cu printul Florizel, si regele Leontes zâmbeste pentru prima data în ultimii saisprezece ani. Paulina considera ca este momentul ca regele sa mai suporte înca o surpriza. Ea îl conduce la monumentul ridicat în memoria reginei Hermione si a printului Mamillius si îl îndeamna sa împartaseasca bucuria regasirii fiicei cu spiritul sotiei pierdute. Statuia-regina prinde a se misca si coboara de pe piedestal. Paulina destainuie secretul de a o fi ascuns pe regina, care nu a murit ci si-a revenit din coma. Regina a hotarât însa sa nu reapara în viata regelui decât atunci când exista o dovada clara ca acesta este spasit.
Povestea este cu happy-end... Perdita, alaturi de sotul ei,  îsi îmbratiseaza mama si tatal.
Baletul are sase personaje principale, solourile prim-balerinilor au fost interpretate cu mare clasa. Orchesta ROH condusa de dirijorul David Briski a însotit perfect dansurile artistice figurative ale ansamblului de balerine și balerini.
Premiera "The Winter's Tale" a fost un adevarat succes. Spectacolul s-a încheiat cu aplauze îndelungate, cosuri cu flori si ovaţii.

Ieri, la cinema-balet (IV)

Stagiunea de iarna/primavara a Royal Opera House -sectiunea balet, s-a încheiat cu spectacolul "Poveste de iarna", transmis în direct de la Londra în 40 tari si peste 1500 cinematografe. Într-una din aceste sali am fost si eu, împreuna cu mama.
Ca de obicei, la intrarea în sala am fost întâmpinate cu câte un pahar de sekt sau sekt-orange, apoi am luat loc pe fotoliul rezervat, prin intermediul ecranului fiind martore la forfota din sala londoneza.
Special pentru spectatorii din cinema, moderatoarea Darcy Bussell - fosta balerina la ROH, a prezentat în introducere modul în care spectacolul se va derula: prolog, trei acte si doua pauze - pauze în care a invitat spre intervievare cativa din protagonistii spectacolului: directorul teatrului (Kasper Holten), compozitorul (Joby Talbot) si coreograful baletului (Christopher Wheeldon), câtiva solisti-balerini (Edward Watson, Sarah Lamb, Lauren Cuthbertson, Steven McRae, Frederico Bonelli, Zenaida Yanowsky).
Spectacolul s-a încheiat la ora 23:30 si chit ca stiam ca dimineata va trebui sa ma trezesc pentru serviciu la ora 5:30, mi-a parut tare rau când cortina s-a închis. A fost un spectacol grandios, o punere în scena senzationala, cu dansatori de exceptie, decoruri expresive si efecte speciale impresionante! Povestea lui Shakespeare "The Winter's Tale" este aici fidel transpusa în muzica si dans, spectacolul fiind încadrat în genul "balet narativ".

Preludiul prezinta doi printi-copii, prieteni nedespartiti, viitori regi ai Siciliei si Boemiei.
Actul întai se desfasoara la curtea regala siciliana si dansul pucteaza câteva momente principale din viata tânarului rege Leontes: casatoria din dragoste cu frumoasa Hermione, nasterea primului lor fiu - Mamillius si în continuare, de-a lungul câtorva ani, este prezentata armonia perfecta din aceasta familie.
În ziua în care regele Polixenus soseste din Boemia sa-si viziteze prietenul, printul Mamillius are vârsta pe care o aveau cei doi regi când drumurile lor s-au despartit. În memoria acelor frumoase vremuri, regele Boemiei accepta propunerea prietenului-gazda de a-si prelungi vizita în Sicilia pentru cateva luni.
Totul este vesel si armonios, ba mai mult se întampla ca în aceste prime saptamâni, regina Hermione sa anunte ca este însarcinata cu al doilea copil, un motiv în plus pentru fericitul rege Leontes sa organizeze permanent petreceri la curte.
Timpul trece si putin înainte ca regina sa aduca pe lume cel de-al doilea copil, regele Polixenes îsi anunta intentia de a pleca spre tara lui. Regina Hermione, din simpatie si calda amicitie fata de prietenul sotului ei propune spontan ca regele boemian sa mai ramâna câteva saptamâni, spre a fi alaturi de ei când se va naste copilul. Acesta accepta onorat.
Daca pâna aici muzica si dansul au fost placute si vioaie, din acest moment registrul sunetelor se schimba, marcând clipa în care gelozia încolteste în sufletul regelui Leontes. Interpretând gresit dragalasenia sotiei ca pe o dovada de infidelitate, acesta este tot mai mult cuprins de ura si fara a avea vreo dovada de vinovatie, îsi acuza sotia si prietenul de concubinaj.
Dansurile devin triste, gesturile schimonosite de durere. Regele Leontes îsi schimba radical comportamentul, devenind un tiran. Cu mintea si sufletul întunecate, el îsi alunga prietenul si chiar pune la cale otravirea lui. Complotul esueaza, regele Polixenes porneste spre tara lui, profund dezamagit si jignit.
Regina este aruncata în temnita si naste o fetita pe care însa regele nu vrea sa o recunoasca drept fiica. Plin de cruzime, el ordona ca nou-nascuta sa fie dusa si abandonata în Boemia, în regatul celui pe care el presupune a-i fi tata. Sotul Paulinei - doamna de companie a reginei, este însarcinat sa se descotoroseasca de bebelus. Antigonos ajunge pe tarmul Boemiei si pune în cosulet alaturi de copil, medalionul cu smarald purtat pâna deunazi de regina Hermione, ca semn distinctiv al coroanei siciliene. El nu reuseste sa mai urce pe corabie si sa se intoarca la castel anuntând îndeplinirea sarcinii, deoarece este atacat si devorat de ursi.
Bebelusul este la scurt timp descoperit de un cioban care se afla în zona tarmului împreuna cu fiul sau. Om bun, el ia fetita si o creste, botezand-o Perdita.
Viata celor de la curtea siciliana devine amara, inutile ramân explicatiile de nevinovatie ale sotiei regelui tot mai înnebunit de ura si gelozie. Dansurile balerinilor sunt sugestive, miscarile totusi gratioase sunt tensionate si deosebit de triste, mimica si gesturile încarcate de dramatism.
Atmosfera grea si apasatoare atinge punctul culminant atunci când regele îsi condamna sotia la moarte, moment în care fiul acestora, printul Mamillius îsi pierde viata, urmare a unui atac de anxietate. Regina intra în coma si e declarata moarta.
Acesta este finalul deosebit de trist al primului act. (va urma)

Omagiu

Astazi se împlinesc 107 ani de la nasterea marelui Mircea Eliade - scriitor de prestigiu international, autoritate necontestată în domeniul istoriei religiilor, al filozofiei si al literaturii de ficțiune.
Mircea Eliade este scriitorul meu cel mai iubit. Daca nu ar fi existat Mircea Eliade, imaginatia mea ar fi fost mult mai simpla, visele mele ar fi fost poate doar în alb si negru, ochii mei nu ar fi fost antrenati sa caute frumosul în orice colt ar privi si sufletul mi-ar fi fost cu siguranta mai sarac.
Mircea Eliade mi-a deschis poarta spre un spatiu magic, spre o alta dimensiune a cunoasterii si autocunoasterii. Scrierile lui mi-au oferit o alta perspectiva de a percepe lumea, operele lui m-au introdus într-o zona privilegiata, în care întinderea nemărginită care cuprinde corpurile cerești poate fi cântarita si în care segmentul contemporan intersecteaza pe neasteptate alte timpuri. Mircea Eliade e miraculos, e mitic, e original si minunat!
Cea care sunt azi, sunt în mare parte datorita lui Mircea Eliade...

Don Giovanni

Miercuri seara am fost la cinema-opera, motiv pentru care am vizitat abia a doua zi pe cei înscrisi mai târziu la MfC. Din acelas motiv nu am reusit sa public nici obisnuita postare cu pinguri, în noaptea dintre miercuri si joi. Spectacolul la care am fost a durat pâna la miezul noptii si joi am plecat spre serviciu ca de obicei, la ora 6 dimineata! Luuuuuuuunga a fost ziua de lucru, dar sacrificiul s-a meritat!
Royal Opera House a prezentat Don Giovanni într-o regie ce a împletit clasicul cu modernul, sub conducerea directorului Kasper Holten. Succesul deosebit al piesei de opera a fost asigurat de distributia speciala: sopranistele Malin Byström, Véronique Gens și Elizabeth Watts au interpretat cele trei personajele principale feminine din Don Giovanni - Donna Anna, Donna Elvira si tânara taranca Zerlina. Rolul lui Don Giovanni a fost interpretat de tânarul bariton Mariusz Kwiecien, care în interviul live acordat, a declarat ca joaca rolul pentru a suta oara în ultimul deceniu si pasiunea si placerea pentu acest rol cresc cu fiecare productie. Bas-baritonul Alex Esposito, interpreteaza rolul servitorului, tânarul tenor Antonio Poli joaca rolul Don Ottavio, baritonul Dawid Kimberg preia rolul Masseto si basul Alexander Tsymbalyuk, rolul Commendatore. Un grup international de artisti care au oferit interpretari impresionante, acompaniati de orchestra si corul Operei Royale sub bagheta dirijorul Nicola Luisotti . Minunate decoruri de scena completate prin proiectii si  jocuri de lumini si culori.
Cu toate ca am fost preveniti ca datorita uraganului care s-a abatut asupra Marii Britanii s-ar putea sa existe deranjamente, transmisia în direct a fost de calitate si fara nici o întrerupere.
În pauza dintre cele doua acte, am fost din nou rasfatati cu suc de portocale, sekt si sandwichuri cu delicatese. Paralel ni s-a oferit spre vizionare un interviu în direct cu directorul Kasper Holten. Tot special pentru spectatorii din cinematografe a fost înregistrata parerea personala a artistilor despre rolurile interpretate. Consider ca genul acesta de interviuri creeaza o apropiere deosebita între scena si sala, sporind gradul de emotie ce vibreaza între cele doua parti.
Se stie ca Mozart a fost un geniu! Se spune ca acesta avea în minte întreaga opera, el nu compunea, el parea ca scrie notele pe care o voce interioara i le dicta! Era capabil sa puna pe hârtie fara sa stea o clipa pe gânduri, partituri muzicale complexe pentru mai multe voci si instrumente! Si rezltatul era cel final - nu revenea cu corecturi!
În contrast cu aspectul si comportamentul copilaresc al lui Mozart, capodoperele sale sunt profunde, sunt unice, sunt perfecte! Se speculeaza deasemenea ca opera Don Giovanni, care prezinta ultima zi din viata eroului Don Giovanni, ar putea fi influentata de starea pe care însusi Mozart o avea, satul de petreceri si de aventuri, cu patru ani înanite de a se stinge din viata.
Tânarul nobil Don Giovanni (pe italiana sau Don Juan pe spaniolă), calatoreste în Europa însotit de servitorul său, Leporello. Devine din ce în ce mai cunoscut ca șarmeur fara pereche, celebru  prin peripețiile sale galante, iubind cu pasiune toate femeie. În ochii lui Don Giovanii, femeia nu are vâsta si nici rang social, el le ofera senzualitate si tandrete, considerându-se artist, iar femeia o arta. Servitorul Leporello tine într-un carnet contabilitatea exacta a aventurilor si a experientelor avute de Don Giovanni, notând alaturi de numele femeilor si convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaștere și descriere a moravurilor epocii. Povestea lui Don Giovanni este povestea barbatului care a sedus 2065 de femei!

 (surse foto: 1 + 2)

În dimineata uneia din zile, dupa o noapte romantica si încarcata de voluptate, Don Giovanni se ciocneste în fata usii cu tatal fetei tocmai seduse si abandonate. În lupta care a urmat, Don Giovanni îl ucide pe Commendatore si de aici, comedia devine tragedie.
Alergând dupa tarancuta Zerlina - noua muza de iubire, hartuit de nevasta parasita (Donna Elvira) si de iubita proaspat abandonata (Donna Anna, care cauta razbunare pentru moartea tatalui), amenintat de logodnicul ultimei cuceriri, agasat de servitorul Lepporello care nu mai vrea sa-i acopere faptele, Don Giovanni cedeaza mustrarilor de constiinta si moare, epuizat.
Ariile sunt pasionale, fabulos dramatice, emotionante, cu colortura muzicala deosebite, cu fraze lungi si multe ornamente. Decorul operei este un complex cu labirinte, ascunzisuri si multe usi, un decor rotativ în continua schimbare, exact ca si mintea si sufletul lui Don Giovanni, care pentru a iesi dintr-o situatie provoacata, deschide o usa si da de o alta, apoi de o alta, marcând carisma si impulsivitatea personajului.
Dirijorul Luisotti este recunoscut ca fiind unul dintre cel mai buni dirijor Mozart, unul dintre putinii care reusesc sa redea atat de bine diversitatea culorilor si finetea fatetelor melodiilor compuse de Mozart. Deasemenea solistii - neasteptat de tineri si frumosi, au dovedit o profunda întelegere a rolurilor si s-au transpus perfect în situatiile jucate pe scena. Finalul operei a fost grandios si filmarea ne-a oferit prim-planuri ale artistilor cu frunti asudate - de necrezut ce consum fizic si emotional intens presupune un asemenea rol!
Am petrecut o seara deosebit de frumoasa! Mai putin frumos a fost ca dupa sepctacol, în parcarea cinematografului a trebuit sa zgâriem gheata formata pe parbriz dupa ploiaia usoara. Soseaua a fost oglida, însa am ajuns acasa fara emotii, deoarece "oamenii normali" dormeau la acea ora târzie ☺

Opera si balet

în completare la "Balet la cinematofraf (I)" si "Balet la cinematograf (II)"
Royal Opera House este cea mai importanta sala de spectacole din capitala Marii Britanii si unul din cele mai importante cinci teatre de opera din lume, alaturi de Opera de Stat din Viena, Opera Teatro alla Scala din Milano, Opera Garnier din Paris si Metropolitan Opera House din New York.
Constructia primului teatru care s-a numit Teatrul Regal (Theatre Royal) a început in 1728. La începutul secolului al XIX-lea a avut loc primul incendiu care a distrus cladirea. Sub directul patronaj al Regelui George al IV-lea, cladirea a fost refacuta pe aceeasi fundatie. În urma unei dispute cu managerii teatrului, trupa se transfera la Teatrul Royal din Covent Garden.
Pe 5 martie 1858, cladirea a fost distrusa de un al doilea incendiu nimicitor, iar reamenajarea a început un an mai târziu.
Dupa razboi cladirea a fost restituita pentru a fi folosita ca sala de opera si balet, iar primul spectacol a fost pe 20 februarie 1946 - "Frumoasa adormita" de Piotr Ilici Ceaikovski. Primul spectacol de opera a fost "Carmen" de Georges Bizet.
Noua cladire modernizata a fost inaugurata de Regina Elisabeta pe 4 decembrie 1999.

(sursa fotografii 1,2,3 + 4 )

Într-un articol publicat de Observatorul, G. Panait - regizor de lumini la diverse evenimente, care a lucrat inclusiv în Opera Regala din Londra, spune ca "Opera Regala este ca o mica fabrica, cu peste o mie de angajati. Fondurile alocate de Ministerul Culturii sunt infime. Exista o munca asidua pentru gasirea sponsorilor, iar donatiile sunt vitale. Renumele acestei institutii face ca o multime de companii si indivizi pasionati sa-si doreasca sa fie asociati cu Opera Regala.
Încasarile de pe urma vânzarii biletelor sunt importante si de aceea, opera a încetat sa mai fie elitista. Poti vedea la spectacole instalatori sau mecanici stand cot la cot cu un lord sau cine stie ce VIP. Sigur ca cele mai bune locuri sunt înca prohibitive pentru persoana de rând, dar totusi mai sus, în Amphytheatre, Slips sau Balcony, se pot cumpara bilete la preturi convenabile.
Mai sunt cazuri de exceptie când distributia este de vârf, iar preturile urca vertiginos. Cu toate ca un bilet poate ajunge la 800 de lire, un spectacol cu Domingo, Angela Gheorghiu, Alina Cojocaru se joaca mereu cu casa închisa. La un spectacol cu Angela Gheorghiu în opera Tosca un bilet a fost 250 lire, iar cel mai ieftin de 30 de lire. La acelasi spectacol cu o alta distributie, biletele pot fi de trei ori mai ieftine. Daca este o Gala Royala, unde vine Regina Elisabeta, biletele costa peste 2000-3000 de lire, dar chiar si în aceste conditii biletele sunt vândute în maxim o ora."
Iata aici planul salii si pretul biletelor pe categorii, pentru stagiunea 2013-2014:

Cursul de schimb în Leu (RON) / Banca Nationala a României - 27 ianuarie 2014:
1 Lira Sterlina (GBP) 5,4974                         1 Euro (EUR) 4,5400
Se poate face usor un calcul, din care rezulta ca pretul unui bilet pentru acest sezon este cuprins între 978,5 lei (RON) si 16,5 lei (RON).
Eu am platit 27 Euro pentru un bilet în cinematograf, în care transmisiunea live a fost de calitate full HD, pe ecran lat si cu o acustica perfecta. Sunt deosebit de multumita!

Ieri am fost la cinematograf

Am vazut filmul "Der Medicus" si va recomand sa nu-l ratati!
Bazat pe romanul "The Physician" - scris de Noah Gordon, filmul transpune pe ecran o tulburatoare poveste petrecuta în secolul 11. Un copil orfan, aciuiat lânga un felcer ambulant din dorinta de a învăța arta tămăduirii bolilor, îsi dezvolta talentul nativ de a recunoaste maladiile si îsi urmeaza idealul, ajungând cândva un medic adevarat. Este practic povestea aparitiei medicinii în Europa.
Acțiunea filmului începe si se termina în Anglia, însa povestea face un drum lung prin Egipt si Persia. Întâmplari neprevazute si scene înfricosatoare se împletesc cu momente pline de gingasie si cu povesti despre dragoste pura si prietenie adevarata, oferind numeroase exemple de altruism si respect interuman.
Filmul este si istorie si drama si aventura, este o fresca a societatii, o dovada despre existanta valorilor profund omenesti, despre frumusețea sufletului, despre toleranta, religii si despre libertatea spiritului. "Der Medicus" este ARTA adevarata!
In rolurile principale: Tom Payne (Rob Cole), Emma Rigby (Rebecca), Stellan Skarsgård (Bader), Ben Kingsley (Ibn Sina), Olivier Martinez (Shah Ala ad-Daula),  Elyas M’Barek (Karim), Fahri Yardım (Davout Hossein). Premiera mondiala a filmului a avut loc în Prima zi de Craciun 2013.
Pe doi dintre protagonistii acestei capodopere cinematografice - actorii Olivier Martinez si Fahri Yardim, am avut ocazia sa îi vad în spectacolul live "Wetten dass...?" transmis pe data de 14 decembrie 2013 din Augsburg (promit sa revin cu detalii în legatura cu aces minunat spectacol).

PING BACK: cybershamans.blogspot.com, gramofon-gramofon.blogspot.com, inathread.blogspot.com, superblogulluimihnea.blogspot.com, fotodeinginer.blogspot.com, crisalexbc.blogspot.com, danvaideanu.blogspot.com, kadiavsd.com, http://blogu.lu/andra/, http://abbilbal.blogspot.ro/, http://fewstuff.blogspot.ro/, http://descoperatargovisteacumine.blogspot.ro/, http://www.inathread.ro/, http://pisicaneagra.com/, http://cristi-raraitu.blogspot.ro/, http://iulisa.blogspot.ro/, http://ancavrinceanu.blogspot.ro/, http://daurel.wordpress.com/, http://diana-kundalini.blogspot.ro/

Parfumul unei seri pe care nu o pot uita

articol înscris la rubrica saptamânala "Povestea parfumata" - initiata de Mirela

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Pentru ca fratele cel mic al sotului meu este "ein berliner", ne-am obisnuit ca pe timpul vizitelor la el si sotia acestuia, sa ramânem câteva zile în Berlin si într-una din seri sa participam neaparat la un spectacol cultural. Anul trecut am ales de comun acord sa mergem la Madame Buterfly si ciudat mi-a fost ca în timp ce ne dichiseam pentru reprezentatie ni s-a atras atentia mie si sotului meu, sa nu folosim niciun fel de parfum. Seara, în drum spre Opera, la fel de mult ne-am mirat când am oprit la KaDeWe (Kaufhaus des Westens, Magazinul vestului, cel mai mare magazin universal din Europa Continentala). Cei doi zâmbeau conspirativ si ne-au invitat sa îi urmam, fara sa punem întrebari. Ne-am îndreptat spre raionul cu parfumuri si una din vânzatoarele-consilier s-a apropiat imediat de noi, salutându-ne entuziast. Am înteles ca era o prietena a cumnatilor mei si ca stia din-nainte de ce ne aflam aici. Ne-a condus direct spre rafturile brandului Amouage, unde pe etajerele de cristal straluceau veritabile bijuterii olfactive ambalate în flacoane elegante cu capace si inscriptii aurii si decorate cu podoabe Swarovski."Va voi pulveriza Honour la încheietura mâinilor" a spus însotitoarea noastra si seriozitatea cu care a facut-o, a semanat mult cu respectarea unui ritual. "Este ultima creatie a parfumeriei Sultanatului Oman. Fiecare floare din buchetul acestui parfum, are o semnificatie aparte. Tuberoza reprezinta pericolul, iasomia loalitatea, gardenia exprima dragostea secreta, crinul puritatea inimii, iar garoafa alba simbolizeaza inocenta. Notele fine de tamâie, opoponax si chihlimbar, simbolizeaza un sfârsit tragic... este povestea gingasei Cio-Cio-San. Va doresc o seara placuta!" a încheiat aproape soptind. Învaluita în aromele florale si emotionata din cauza placutei surprize, m-am îndreptat mai mult plutind spre iesirea din magazin si gândul la povestea Doamnei Fluture a devenit tot mai prezent. Acest parfum a reusit sa ne rupa din ritmul zilnic si sa ne introduca în cadrul unei lumii speciale, pregatindu-ne pentru o noua percepere a artei, a muzicii, a dansului. Din starea de visare nu mi-am revenit nici când am pasit pe scarile somptuoase ale Operei din Berlin si nici când a încetat acordarea instrumentelor si dirijorul a urcat la pupitru, salutat cu aplauze. Aceasta stare de spirit indusa de parfum s-a amplificat pe masura ce spectacolul s-a desfasurat si de nenumarate ori am închis ochii si mi-am mirosit mâna. Fermecatoarea muzica este întradevar transpusa acor-cu-acord în acest parfum, numit simplu Honour. O afinitate muzicala speciala si un plus de  emoţii, de melancolie confera purtatorului, acest parfum eletist.
Chiar si acasa, ajunsa în pat, parfumul mai persista si ultimul gând înainte de a adormi a fost la Cio-Cio-San. De atunci mi-e gândul la acest parfum romantic, în care creatoarele Alexandra Carlin si Violaine Collas au amestecat "în joaca" vise cu esente fine si rare, volatilităţi cu emoţii, muzica, destine cu perfectiune si lux. "In honour of truth and beauty, her poetic and sorrow echo eternally" este mottoul brandul Amouage, pentru parfumul Honour, pentru onoarea doamnei Butterfly. De pe capacul ambalajului încearca parca sa se desprinda fluturasi gingasi si fragili...
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
Aria "Un bel dì vedremo" din Madame Butterfly, în exceptionala interpretare a Mariei Callas - http://www.youtube.com/watch?v=sLcbfF9ypmM. Acompaniamentul este asigurat de corul si orchestra la Scala - Milano, dirijata de Herbert von Karaja. Imaginile videoclipului sunt secvente din transpunerea artistica în film a operei lui Giacomo Puccini.

"Fluctuat nec mergitur" (Paris 2)

(continuare la "Întâilnite de gradul 4")

Pe masura ce înserarea se instaleaza, farmecul Parisului creste si spectacolul luminilor devine cu adevarat magic. Aflându-ne pe rue des Archives, atentia ne-a fost atrasa de frumoasele arcade luminate, din curtea interioara a Centrului Cultural Lutheran. Aici tocmai se desfasura o expozitie mai deosebita - de "sculpturi mobile" apartinând artistului Thomas Ostoya. Neobisnuit, aici era permisa atingerea exponatelor, majoritatea executate din lemn nobil. Printr-un impuls manual, piesele îsi schimbau forma, prelungindu-se sau rotinduse în spatiu. Luminile în diverse culori învaluiau cald si completau parca obiectele de arta. Filozofia artistului: "Toucher les sculptures, toucher la matière, modifier les formes". O experienta deosebita!
Din statia de metrou am iesit pe unul din cele mai frumoase bulevarde, cel al Operei, de unde troneaza impozant Palais Garnier - construit în stil baroc. Trecând pe lânga impresionantul monument, nu poti sa nu-ti amintesti despre romanul "Fantoma operei" si povestea de dragoste nascuta în catacombele acestui edificiu.
Restaurantul operei îsi întâmpina oasepetii cu mult onor pe covor rosu. Rolul de star l-am jucat spontan si noi, doar pentru câteva fotografii amuzante, apoi ne-am continuat drumul spre cel mai cunoscut centru comercial din lume - les Galeries Lafayette. Acest "templu" gazduieste standurile celor mai renumite branduri din lume si este locul în care se prezinta ultimele colectii ale caselor cu traditie: Chanel, Dior, Daniel Hechter, Pierre Cardin, Cacharel, Yves Saint Laurent, Ralph Lauren, Jean Colonna, Jean Paul Gaultier, Jeffrey Monteiro, Lacoste, Malandrin, Dolce&Gabbana, Escada, CalvinKlein, dar si ale unora cu nume mai putin cunoscut. Moda vestimentara, lenjerie de corp, cosmetice, încaltaminte, jucarii... pe cinci etaje si 70000 m² suprafata dedicata vânzarilor, aici fiecare gaseste tot ce îsi doreste! Impresionanta cladirea este construita în stil "art nouveau" si reprezinta cea mai veche casa comerciala din Paris. Cupola în stil bizantin, are 10 segmente prinse în armatura metalica împodobita cu sculpturi si motive florale, închise de vitralii pictate. Balcoanele cu balustrade stralucitoare, dau impresia ca te gasesti întro somptuoasa sala de opera. Totul este facut sa încânte ochiul. O "armata" de 35000 de angajati, se straduieste zâmbind sa citeasca dorintele din ochii fiecarui cumparator, 100000 clienti pe zi si 25 milioane de vizitatori pe an! Ne-am desprins cu greu din acest minunat loc, doar pentru ca era ora închiderii. (va urma)
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
* )"Fluctuat nec mergitur" este o locuțiune latină semnificând "Este bătut de valuri, dar nu se scufundă" sau, o altă traducere în limba română "Plutește, dar nu se scufundă". Servește drept deviză a orașului Paris, capitala Franței (wikipedia)
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
PS: celor ce au aratat interes pentru postarea Paris1, cu drag câte un ping :) Alicee, Alina, Anastasia, LePetitPrince, Lunabeteluna, Ganguritu, Max Peter, Daurel, Aniela, Ema, Angihita, Wind, Sara, Iulisa, SoriN, Rokssana, Mirela, Dan, Pandhora, Vera, Zina, Sophie, Lukluk, Robert.