O seară doar a noastră

Printre rufe de spălat, primele ore înapoi la serviciu, cutii mutate dintr-o cameră în alta, miros de vopsea proaspătă și ploaia care nu mai contește, am găsit totuși, momentul perfect pentru a celebra drumul nostru în doi.

Nu cu fast, ci cu tihnă și bucurie simplă: câte un pahar de Crémant din Alsacia, rece și fin, o mâncare bună, făcută rapid la cuptor – pulpe de pui și cartofi în folie, ciupercuțe umplute, placinta cu prune și un buchet de trandafiri roșii.
A fost un moment de liniște și tandrețe, în care timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Ne-am privit cu recunoștință și drag, cu zâmbete care spun tot ce contează — suntem împreună.
Au trecut 19 ani. Nu i-am numărat în aniversări, ci în dimineți împreună, în drumuri făcute cot la cot, în tăceri care nu dor și în râsete care vin din nimic. Iar seara asta, cu tot ce a fost în jur – haos, ploaie, oboseală – a fost, poate, una dintre cele mai frumoase.
Pentru că ne-am regăsit. Simplu, firesc, cu liniștea aceea care vine doar când știi că ești acolo unde trebuie. Împreună, cu tot ce suntem.

Vacanța s-a dus, dar distracția continuă... cu pensula!

 🎨Relaxare, energie pozitivă și... o idee neașteptată!
După vacanța minunată la AdriaticăAdriatică - cu oprire bonus în Malcesine, ne-am întors acasă relaxați, odihniți și încărcați cu energie pozitivă. Valizele sunt deja în debara, iar rufele — spălate, dar nu toate ajunseseră încă înapoi în dulapuri. Eram, cum s-ar spune, în plin proces de reintrare în ritm.
Și tocmai atunci - duminică dimineața, stând în sufragerie la o cafeluță și aruncând o privire spre colțurile de sus ale camerei, am zis cu voce tare: „Ce-ar fi să zugrăvim?”
Helmut a fost de acord... sincer, nici nu prea avea de ales, dar să nu intrăm în detalii 😇. 

Ultima dată când am zugrăvit a fost acum vreo cinci ani, iar puțin înainte de concediul de anul acesta am înlocuit și șemineul — cu unul nou, cu filtre conforme cu standardele impuse de politicienii care nu mai știu ce să inventeze ca să ne bage bețe în roate. Suntem, se pare, singurii din Europa care am aplicat aceste reguli ce par absurde, mai ales dacă ne uităm la ce fac SUA, China sau India pentru Planetă... Dar hai să nu mă enervez iar, că nu asta e tema postării! 😅 
🛒 Bauhaus, here we come!
Pe când eu am fost (scurt) la serviciu (m-am planificat în home-office pentru următoarele două zile, ca să pot împărti timpul ideal, să pot să fac pauze când are Helmut nevoie de ajutor), luni dis-de-dimineata, Helmut s-a ocupat de partea practică. A mers la Bauhaus și a cumpărat vopsea, role, pensule, folie de protecție, bandă adezivă pentru muchii – toate cele necesare pentru a începe treaba.
Ne-am propus să lucrăm relaxat, fără grabă: un perete pe zi, ca să păstrăm cât mai mult din starea de bine cu care ne-am întors din vacanță.
 ➗ Diviziunea muncii – varianta artistică 😉
• Eu: seara – pregătiri, dat jos tablouri, mutat mobilă (cu ajutor).
• Helmut: dimineața – zugrăvit.
• Eu din nou: după-zugravit – curățenie, spălat pe jos, curatat tablouri, mobilier, spalat geamuri, repus mobila la loc (din nou cu ajutor).
✌🏻Salonul? Nu are mult perete (are multe geamuri) asa că e aproape gata! 

😊 Sufrageria? PAUZA!... Motivul? Helmut s-a tăiat la degetul mare (nu la zugrăvit, ci în bucătărie, în mijlocul unei activități de rutină.). Nu grav, dar suficient cât să punem pensulele jos pentru o vreme...
🛑 Pauză forțată și vreme capricioasă
Zugrăvitul a fost întrerupt brusc după accidentul lui Helmut. Vremea ne joacă feste, brusc temperaturi sub 20°C și ploi scurte, dar imprevizibile – fix cât să nu putem folosi terasa ca spațiu de lucru sau depozitare temporară. Așa că ne-am blocat cu totul în interior...
 🏁Estimarea încheierii lucrărilor: începutul lui septembrie 😇 
Am început cu entuziasm și am bifat rapid o cameră... Mai avem de zugrăvit doar: 5 camere, 1 bucătărie, 1 hol mare + 1 hol mic, 1 baie si 1 WC de serviciu!
Deadline optimist: începutul lui septembrie (da' nu-i bai!)
Starea actuală: entuziasm moderat, deget bandajat, cafeaua la datorie, terasa în standby.

Reflexii sub Luna Căpșună - RIO 24/2025

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

Dragii mei cititori,

noaptea de 11 iunie 2025 a fost una dintre acele nopți în care cerul a decis să ne ofere un spectacol gratuit, fără reclame și fără pauze publicitare: Luna Căpșună! Da-da, nu e o metaforă poetică, ci un fenomen astronomic real, cu nume delicios și aspect spectaculos.
Pentru cei care nu au fost cu ochii pe cer (sau pe rețelele sociale), Luna Căpșună este ultima lună plină a primăverii, numită așa de triburile Algonquin din America de Nord, care o asociau cu sezonul căpșunilor sălbatice. Așadar, Luna Căpșună nu este neapărat roșie ca o căpșună, însă poziția ei joasă pe cer, mai ales la răsărit, o face să pară aurie, rozalie, uneori cu reflexe de cupru, bronz sau aur topit.
Această nuanță caldă este un efect optic, cauzat de stratul gros de atmosferă prin care lumina lunii trece atunci când se află aproape de orizont.
Ca o visătoare romantică ce sunt, mi-am spus: „Cum altfel să întâmpin Luna Căpșună, dacă nu de pe acoperiș?”... Chiar și atunci când ideile mele sunt mai ieșite din comun, Helmut mă sprijină. A adus scara — mare și grea — a fixat-o pe marginea casei, a verificat-o cu grijă și mi-a făcut semn că pot urca.
Credinciosul meu Leo, a rămas la baza scării cu o privire de bodyguard îngrijorat: „Doamne ferește să pățești ceva acolo sus, unde eu nu pot urca!”
Pe acoperiș părea aerul mai cald, mai blând și înmiresmat cu parfum de iasomie și tei.
Locuiesc într-un cartier liniștit de bungalow-uri, cu acoperișuri drepte ca niște pagini netede, peste care se ridică, semețe doar turnul bisericii și siluetele copacilor bătrâni. De aici, din înalt, am privit spre est, așteptând răsăritul lunii. Trecuse bine de ora 22, iar cerul păstra căldura zilei și părea că își ține respirația.
Mi-am coborât privirea spre curte. Părea o lume miniaturală, perfect aranjată. O casă de păpuși, în care lucrurile cunoscute își pierduseră conturul obișnuit.
Și acolo, chiar la picioarele mele, începea Marele X — cele două ghirlande solare cu LED-uri, pe care Helmut, soțul meu, le-a agățat anul acesta ca să lumineze discret curtea. Atunci am râs, întrebându-l dacă este un semn cosmic intenționat, o hartă sau un marcaj pentru o eventuală aterizare extraterestră...
Acum, firele păreau suspendate între două lumi... întinse în întuneric cu o precizie stranie. De la capătul apropiat, acolo unde mă aflam, linia luminii se întindea spre necunoscut, pierzându-se în noapte. 

Pentru o clipă, pe fir a apărut o siluetă grațioasă — acrobată dintr-o amintire veche, cu umbrelă de dantelă în mână, pășind cu eleganța circului de odinioară.. Nu era nimeni acolo, desigur — doar o reverie diafană, o Fata Morgana născută din lumină, căldură și dor. A traversat Marele X și s-a risipit în întuneric, lăsând în urmă o liniște cu gust de vis...
Stăteam acolo, în lumina caldă a nopții, înconjurată de hornuri mai înalte decât mine. Nu le mai vedeam ca simple detalii de arhitectură — îmi păreau siluete umanoide, tăcute, cu umeri largi și pălării ondulate din inox, aliniate ca într-o așteptare solemnă.
Mă cuprinsese o emoție greu de numit, ca o presimțire care nu se poate rosti, doar simți. Și atunci, a apărut… Mai întâi, o nuanță roșiatică s-a risipit pe catifeaua cerului, ca o undă pe suprafața unui lac liniștit. Apoi, printre frunzele copacilor, s-a zărit o margine luminoasă — o felie de lumină caldă, care creștea încet, tăcut. Cu fiecare bătaie de inimă, Luna se înălța, dezvăluindu-se treptat, cu o strălucire rozalie, parcă nepăsătoare la propria frumusețe. O apariție tăcută, dar copleșitoare — o scenă de poveste!
Am încercat să surprind momentul cu telefonul meu - care noaptea se transformă într-un pictor impresionist cu miopie. Rezultatul? Mai mult atmosferă decât detaliu ☺ Așa că am renunțat să mai lupt cu tehnologia și am ales să privesc. Petele acelea delicate de pe Lună erau atât de clare, încât aveam impresia că dacă întind mâna, le pot atinge. Totuși, voi posta câteva imagini la rubrica Reflexii — pentru că uneori nu claritatea contează, ci emoția care rămâne în urmă. Nu-i așa? 💓
Și dacă ați ratat acest spectacol, țineți-vă bine: următoarea Lună Căpșună la fel de joasă și spectaculoasă va mai putea fi admirată abia în anul 2043.
Așa că notați în calendar, setați alarme și dacă e cazul, începeți antrenamentele de urcat pe casă de pe acum! 😉
Până atunci, să ne bucurăm de vară, de cer senin și de toate micile miracole care ne luminează nopțile.

Cu drag (și un pic de praf de stele),
Carmen

🍓🌕🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓🌕🍓

PS: Cumnatul meu – fratele lui Helmut, care locuiește în Hamburg – mi-a trimis, spre consolare, câteva fotografii făcute de el, cu un aparat scump și obiective speciale! Și eu, în loc de clasicul "cireașa de pe tort" la postarea mea, vă ofer aici un colaj… așa, ca o "căpșună de pe tort" (în ton cu Luna Căpșună, desigur!)

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Curtea din față și musafirul surpriză

În Bavaria, este destul de comun să nu ai gard la curtea din față. Aceasta reflectă un stil de viață deschis și prietenos, unde grădinile din fața casei sunt adesea lăsate fără garduri pentru a crea un sentiment de comunitate și accesibilitate. Vecinii își îngrijesc grădinile cu atenție, iar spațiile verzi sunt bine întreținute, contribuind la frumusețea și armonia cartierelor. Grădinile din fața casei sunt la fel de bine îngrijite ca și cele mari din spatele casei, care sunt protejate de garduri. Fiecare colț de verdeață este o oază de liniște și culoare, dar și un motiv de bucurie pentru cei ce se plimbă pe alei, oferind un sentiment de prospețime și revitalizare.

Săptămâna trecută am dedicat puțin timp pentru a împrospăta grădina din fața casei, adunând frunzele rătăcite printre zambile și lalele. De obicei, prefer să las frunzele căzute din magnolie să se descompună natural, spre deosebire de vecinii mei care își îngrijesc grădinile cu o meticulozitate aproape exagerată, fără a lăsa nicio frunză neadunată, mai ales toamna, înainte de venirea sezonului rece. 

În timp ce mă ocupam de curățenie, am descoperit sub magnolie un cuib de arici. Ce bucurie imensă am simțit! Am acoperit cuibul cu grijă, folosind frunzele adunate și acum trec zilnic pe acolo pentru a vedea dacă micul locatar s-a trezit din hibernare.

Protestul jucariilor - Poveste plecata de la o imagine

Potecuta, a lansat aseara o provocare - Poveste în 400 cuvinte...

Sorry, nu am reusit... Mi-e teamaa sa spun - dar am 670 cuvinte, conform "Wörter zähler" (cica sunt 29 fraze, cu cca.23,2 cuvinte pe fraza; timp general de citire 5,2 minute). Asta e... acum ce sa fac?! Ce sa scurtez, ce sa tai?!?

A fost o data ca niciodata, a fost odata un Ursulet-de-plus care a schimbat istoria omenirii.

Era pe vremea energiilor regenerabile, când robotii dominau lumea si omenirea prea îmbatrânita, traia în izolare, total dependenta de "ajutorul" roboţilor humanoizi. 

Adultii, conectati direct la banca centrala de date, traiau separati unii de altii, de teama accidentelor, violentelor sau a blolilor. Putinii copii, obtinuti prin metoda in vitro, erau crescuti si educati de roboţi autonomi, în Matérnita - centrul orasului din beton si sticla, denumit Orasul Gri.

Matérnita – era o cladire circulara, înconjurata de cladirea azil, în care-si duceau zilele oamenii cu intensitatea biocurenților neuronali redusa. De aici, linear, precum razele soarelui, erau construite celule pentru cei a caror materie cenusie putea fi folosita de roboţii-ingineri, roboţii-zburători, roboţii-educatori si altele tipuri de roboti.

În viata tuturor pe atunci, exista doar alb, negru sau gri. Orice idee era analizata pe toate partile si orice fir era despicat în patru. Austeritatea era pe atunci, cea mai importanta calitate a vietii.

Matérnita pastra în sala centrala, jucarii chiar din-naitea epocii telefoanelor androide. Acolo erau expusi ursuleti, catelusi, pisicute, papusele, masinute si tot felul de alte jucarii, prafuite de vreme. Imediat ce învatau sa mearga, copiii erau adusi în aula cu rafturi doar pentru a le fi explicat ca aceste jucarii pot transmite boli, sunt focare de infectii si ca atingerea lor poate provoca afectiuni alergice.

Ursuletul-de-plus se saturase sa tot vada copii cu ochii goi, îmbracati în uniforme cenusii, crescuti în fata monitoarelor, la lumina artificiala de catre robotei. Îi era atât de dor de caldura bratelor unui copil vesel. Voia sa simta din nou iubirea unui copil, ca în urma cu o suta de ani. Ar fi dat orice pentru o mângâiere. De multe ori visa cum doi frati îl doresc cu aceeasi intensitate si fiecare îl trage de câte o labuta, sa fie doar al lui. Când se trezea si vedea realitatea, se gândea ca mai bine s-ar lasa dezmembrat în disputa, de doi fratiori, decâtsa stea acolo inutil, pe raft!

Într-o zi Ursuletul-de-plus a provocat celalalte jucarii la revolta. A strigat cât a putut de tare "Trebuie sa redam culoare vietii!" si la acel strigat-semnal, toate jucariile au sarit de pe rafturi direct în bratele copiilor care tocmai erau condusi prin expozitie. Luati prin surprindere, robotilor autonomi li s-au blocat circuitele - niciunul din programele lor nu a prevazut un asemenea scenariu! A avut loc un blackout general.

Copiii cu inocenta lor si-au îmbratisat jucarioarele, le-au scuturat de praf si asa au descoperit ca pisicuta e galbuie, catelusul are zgarda rosie, masinuta e albastra, ursuletul e maro... Iesind din cladire, la soare, copii au capatat bujori în obrajori, pistrui si unora li s-a facut parul balai.

Batrânii orasului, înduiosati de imaginea copiilor cu jucarioare în brate si-au amintit brusc despre Șotron, Prinselea, Strigatelea... Când celulele adultilor s-au deschis, multimea de umanoizi palizi si slabanogi a izbucnit în plâns. Erau lacrimi de bucurie! 

Fericiti ca au scapat de sub jugul robotilor, au jurat ca nu vor mai lasa niciodata sa se întâmple asa ceva! Lacrimile sincere, pure, le straluceau pe obraji in culorile curcubeului... Si asa, încet-încet, lumea a redevenit pestrita.

Fericirea plutea peste oras si cântece de veselie umpleau vazduhul. Orasul de beton si sticla a fost invadat de plante, robotii au fost distrusi pâna la ultimul chip. Pentru ca nimeni sa nu uite actul de curaj al Ursuletului-de-plus, pe peretii salii centrale, oamenii au scris cu litere de tipar:

"We think too much and feel too little. More than machinery, we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness.”***

De atunci, oamenii au avut grija unii de altii si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti. Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

~~~~~~~~~~///~~~~~~~~~~~~~~~~

***citat Charlie Chaplin (1889-1977)

Arici Pogonici

Anul trecut am avut în grija un arici. L-am gasit în luna decembrie (decembrie 2021), înainte sa dea îngetul, traversa confuz strada... Era cât un ghemotoc, mic-mic, mi-a încaput pe palma!

Daca l-as fi ignorat, nu ar fi apucat nici macar Anul Nou! Asa ca l-am adus acasa si am sunat la centrul de reabilitare pentru arici. Era supra-aglomerat! L-am dus la doctorita "copilului" nostru blanos - Leo, sa întrebam ce e de facut?!  L-a cântarit si nu avea nici macar 300 grame! Pentru a putea hiberna, aricii trebuie sa aiba o greutate de peste jumatate de kilogram. L-a examinat si ne-a spus ca viata lui depinde acum de vointa noastra... Vrem sa ne asumam o asemenea responsabilitate?! Ce alta alternativa era pentru micutul tepos?!... L-am adoptat!

Pentru ca mai erau doar cateva zile pâna la Craciun, l-am botezat Noel. L-am asezat într-o cutie de carton si am adunat de prin curte câteva frunze si paie. Am cumparat de la Fressnapf mâncare speciala cu vitamine si ne-am bucurat enorm ca a mâncat o portie mare - semn ca a fost lihnit de foame. Apoi a adormit. L-am lasat în bucatarie.

Cândva s-a dat stingerea si pentru noi. Dormeam adânc când am auzit lipa-lipa pe parchet, în dormitror... Dragul de Noel!!! Aricii sunt activi noaptea, a ros cartonul si a iesit sa faca inspectie. Măi si ce viteza a luat când am încercat sa îl prindem! ☺☺☺ Asa deci, cartonul nu rezista! În miez de noapte, am cautat prin pivnita o cutie de plastic, cu capac, am pus un prosop înăuntru si frunze si paie si ne-am grabit din nou la somn.

A doua zi, Helmut a cumparat o "vila" pentru Noel si "curtea" i-a împrejmuit-o cu gard! Noel si-a luat fericit casa în primire. I-am cumparat "fân fin ecologic, de pe pajistile din Alpi" si am fost siguri ca acum totul va fi bine... La miezul noptii, Noel s-a catarat peste gard si a pornit din nou la plimbare! Leo a fost mereu curios ce e cu ciudatenia asta, însa a pastrat întotdeauna distanta.

Urmatoarea zi, Helmut a dublat înaltimea gardului si am hotarât ca "domeniile Noel" sa fie plasate în spalatorie (unde si cei 10 carași aurii îsi au "resedinta de iarna" - într-un acvariu maaare. Primavara în aprilie, îi aducem în curte, în iaz unde stau pâna în luna noiembrie). În primul rând pentru ca izul de animal salbatic este pregnant si apoi, pentru ca sa aiba linistea lui, departe de zgomotele casnice. 

Poate ca nu este de crezut, însa asa mic cum e, face muuuuulta mizerie! Este un mic porculet-mistret! ☺☺☺ În fiecare zi am adunat excrementele si curatenie generala, am facut cel putin o data pe saptamâna! Pe gresie am pus mereu un prosop de baie, apoi am asezat gardul curtii si la mijloc, casuta lui Noel. Casa a fost initial cu acoperisul separabil, sa poti oricând sa ridici si sa vezi ce se întâmpla în cele doua camere. Smecherul de Noel, a împins acoperisul si l-a folosit pe post de scara sa treaca peste gard! Motiv pentru care a trebuit sa fixam acoperisul cu un surub! Multe aventuri am avut cu Noel ♥ 

Când intram în camera, fugea cât putea cu piciorusele lui scurte... De multe ori ramânea cu funduletul pe jumatate în usa - ca un strut! important era ca el nu ne mai vedea, deci se simtea în siguranta!☺☺☺Se ascumdea, era însa curios şi imediat ce adulmeca o noutate, iesea din casuta. Mereu a răsturnat cu nasul vasul cu apă! Când mânca, l-am învatat sa nu-i fie frica si se lasa mangâiat ♥ Ma privea cu ochii ca margelele si mânca mai departe. Sau poate a crezut ca aceasta este conditia ca sa primeasca mai departe mâncare si a acceptat?! Imediat ce castronul era gol, fugea în casuta lui! 

L-am cântarit în mod regulat si a crescut constant... de la 288g la 350g, 510g... În luna martie 2022 Noel a cântarit 819g!!! Atunci a intrat în hibernare. Si-a construit cuib, s-a acoperit cu paie si nu a mai iesit sa manânce. A dormit pâna în luna mai.

Oricât de drag ne-a fost, nu am uitat ca Noel este un animal sălbatic şi are nevoie de libertate. Casuta lui a devenit o cuşca... tot mai strîmtă pentru el. Imediat ce vremea a devenit stabila, la începutul lunii mai l-am dus pe Noel în parc si l-am lasat liber. Sa-si caute singur fericirea si cine stie... poate ca s-a însurat si are copilasi!?! 

Noel traieste de un an în libertate 🍄🍂🦔

Miercurea fara cuvinte (s.46) - Acasa la Monet - Ziua impresionismului

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺

Casa de vacanta

(contiunuare la "Drumul spre Italia") 
Au trecut vremurile când faceam programarea concediului pentru întreg anul si o raportam pâna la sfârsitul lunii martie, ca asa ni se cerea... Acum, nimic nu mai e sigur! Stim ca avem dreptul la 30 de zile de concediu pe an, însa când si cum le vom primi/lua, nu stim! Asa ca... am început sa facem planuri scurte. Nu este economic (cu cât faci rezervari mai devreme, cu atat mai mare este sansa sa primesti mai ieftin bilete la avion sau tren, sau oferte de cazare de calitate superioara), însa... mai bine asa decat deloc!
Anul acesta, nu am stiut cu siguranta daca pot sa îmi iau concediu în luna iunie, decat la începutul lunii iunie! Cum s-a nimerit sa fie sfârasit de saptamana prelungit, am avut timp berechet sa facem planul de vacanta si am cautat pe internet posibilitati de cazare în Toscana.
Doar atât am cerut: casa de vacanta pentru familie cu catel (cu cel putin doua camere si bucatarie si cu legatura Wi-Fi), cu parcare si distanta pâna la tarmul marii sub 100 de metri, în jurul localitatii Pisa. Prea multe oferte nu au rezultat... Am ales ca la loto - Poimbino, persoana de legatura: signora Marta. Am solicitat 15 zile începând cu 9 iunie si raspunsul a fost pozitiv. Am primit adresa si un numar de telefon pe care sa-l accesam când mai avem o jumatate de ora pâna la destinatie. Atât am stiut când am pornit la drum ☺
Am vazut casa si strada pe Google Maps si am banuit ca este o casa mare, frumoasa, într-un cartier bun. Asteptarile însa ne-au fost cu mult depasite! Am avut NOROC! Dar, sa încep cu începutul...
Nu am parcat bine in fata casei îmbracate în iedera când poarta s-a deschis si în prag ne-au întâmpinat Federica si Valerio - gazdele noastre de vacanta. Federica, o italianca supla si frumoasa, Valerio, un tip interesant, cu barba si mustata, ca un artist (câteva ore mai târziu am aflat ca este chiar artist plastic - pictor si scuptor!). Ce am mai râs când am constatat ca "signora" Marta... este fiica de 12 ani a acestora, experta în websites! ☺☺☺
Amabili, ne-au ajutat sa caram bagajele de la masina în casa si am facut rapid un tur al casei. Federica ne-a explicat în mare cum se administreaza locuinta si stiind ca suntem chiauni de oboseala - dupa 12 ore de drum, ne-a spus ca oricând avem întrebari, ei locuiesc la etaj si au partea de curte din fata casei, iar curtea din spatele casei ne revine noua. S-au bucurat sa il cunoasca pe Leo si ne-au prezentat motanul si cei doi catei ai lor - un lup si un puddel, plus cele doua broscute testoase, care traiesc pe partea noastra de curte (Leo a fost extrem de curios cu testoasele, asa ceva nu i-a fost dat înca sa vada!), apoi ei s-au retras si ne-au lasat sa despachetam si sa ne familiarizam cu noua locuinta.
Un apartament superb, aranjat cu mult bun gust, într-o casa moderna! Toate camerele decomandate, mari, foarte înalte si cu pardoseala in gresie sau parchet, cu geamuri mari si cu obloanele trase - sa mentina racoarea. Peretii albi sunt împodobiti cu tablouri semnate de Valerio si peste tot, mobilier de foarte buna calitate - ciudat, având în vedere faptul ca locuinta este pusa la dispozitia unor turisti straini! Este un hol mare, patrat, cu doua usi pe partea dreapta, trei pe partea stânga si una vizavi de intrare. Pe stânga sunt sufrageria, baia si camera de zi, pe partea dreapta sunt bucataria si dormitorul. Vizavi de intrare este o încapere folosita pe post de debara (fierul si masa de calcat, aspiratorul, etc, etc).




Din bucatarie, se iese pe terasa îngusta - trei scari mai jos este curtea.
Avem pus la dispozitie un dulap plin cu lenjerii de pat fine si calcate perfect si cu prosoape pufoase, ca noi. Din obisnuinta, eu aduc cu mine lenjeria proprie de pat si prosoape de toate marimile, oriunde merg în concediu. Leo al nostru nu are nicio interdictie, sare în pat sau sta cu noi la tv, tolanit pe canapea. De aceea, am acoperit cu un cearceaf (rosu), frumusetea de canapea design alb-negru. Federica a spus ca nu este nevoie, pentru ca si cateii lor tot asa sunt tratati, ca membrii ai familiei, dar... parca daca nu e mobila mea, mi-e mila, nu care cumva sa se murdareasca.
Exista pe hol un raft de biblioteca, plin cu carti selecte - între care m-am bucurat sa gasesc cateva volume de poezie - ce-mi vor fi sursa de inspiratie pentru fotografiile articolului MfC de saptamâna aceasta ☺☺☺Surpriza! (va urma)

Ziua Pamântului

Natura fara oameni poate supravietui, oamenii fara natura nu au însa nicio sansa!
De Ziua Pamântului te invit la plimbare alaturi de noi si iti promit ca vei (re)descoperi puterea vindecătoare a naturii. O plimbare prin pădure si pe malul unui lac este relaxare pura!
Bucuria, pacea și calmul naturii sunt terapie blândă pentru trup, suflet și minte!




Hai cu noi prin paduricea de pe malul lacului de acumulare Lech.
Uita tot ce te leaga de serviciu sau de casa, concentreaza-te doar la ce se întâmpla acum, în preajma ta! Încearca sa percepi natura, deschide-ti simturile, regleaza-ti respiratia...Inspira adânc.
Aerul aici este foarte curat, parfumul plantelor este mai intens, linistea pe care o radiaza padurea este profunda. Padurea genereaza un climat special. Coroanele copacilor rețin radiațiile soarelui, temperatura aerului este placuta si umiditatea este agreabila. Un copac mare poate evapora 200 de litri de apa într-o zi calda! În plus, produce o mulțime de oxigen și uleiuri esențiale. Culoarea verde a copacilor calmeaze nervii, stimuleaza sistemul imunitar. Padurea vibreza si transmite energie pozitiva.
Asculta păsările... recunosti vreun tril? Auzi crengutele cum trosnesc sub greutatea piciorului?
Facem un popas pe malul lacului. Simti briza blândă pe piele?
Ca în fiecare primavara dupa topirea zapezilor în Alpi, apele Lechului par tulbure - aceasta aparenta se datoreaza procentului ridical de calcar. Sufleca-ti pantalonii, lasa-ti papucii la mal si intra in apa pâna la genunchi. Apa este rece dar foarte placuta - contrasteaza excelent cu temperaturile aerului ce au depasit zilele acestea 30 grade (o exceptie pentru luna aprilie).
Daca privesti lacul cu unduirile usoare ale apei, ai reusit relaxarea oculară de care ai atâta nevoie.
Uite ce copaci zdraveni au doborât castorii... Iarna e lunga si castorii gasesc greu hrana însa scoarta copacilor e delicioasa si contine multa seva! Atâta vreme cât nu reprezinta o plaga, nu se intervine. Zona Lechului este pastrata voit salbatica.
Hai sa ne contolam echilibrul, sa urcam pe trunchiul de copac doborât ☺ Curaj, facem doar câtiva pasi! Apoi ne întindem cu mâinile sub cap si privim cerul. E perfect albastru! E infinit... Ti-a inundat sufletul? Ei, cum te simti? Desigur... în balans! Ai reusit sa restabilesti echilibrul minte - corp - suflet.
Nu uita niciodata: pădurea este încă o casă pentru om și rădăcinile ei sunt rădăcinile noastre!

Jurnal de Vacanta de vara - La gura de vărsare a Dunării (2)

(continuare la "JVv - La gura de varsare a Dunarii")
Când îti abandonezi masina într-o parcare si pornesti cu vaporasul spre un sat înconjurat de ape, ai ciudatul sentiment ca te îndrepti spre "capatul Pamântului"... Localitatea Sfântu Gheorghe se situeaza pe partea stânga a celui mai vechi brat al Dunarii – Bratul Sfântu Gheorghe, în apropierea gurii de varsare a Dunarii în Marea Neagra. Comuna ocupa o suprafata de 605 km² si este alcatuita din aproximativ 350 gospodarii în care traiesc circa 800 oameni, dupa legi si traditii adaptate locului. Pe timpul verii, am impresia ca în sat sunt mai multi turisti decât localnici!

Casele sunt în general joase, rar vezi cladiri cu etaj. Este un mișmaș arhitectural - nici macar acoperisurile nu mai sunt toate din stuf. Traditionalul se îmbina cu modernul si nu întotdeauna este de bun gust. Exista ca peste tot case vechi, case noi si case care stau sa se darâme. Impresionant aici la Sfântu Gheorghe este ca majoritatea curtilor sunt pline de flori! Desi verile sunt foarte calduroase si secetoase si în ciuda faptului ca terenul este nisipos, din poarta fiecarei case îti zâmbesc florile. Femeile satului sunt majoritatea casnice si cele mai harnice, îngrijesc pe lânga flori si câteva fire de rosii, ardei, castraveti, vinete, fasole -  atât cât sa asigure legume proaspete familiei si turistilor ce le bat la poarta. Ocupatia principala a barbatilor din sat este pescuitul si vânatul, pentru hrana familiilor si ca principala sursa de venit. Pe perioada verii turismul rural - care s-a dezvoltat mult în ultimii ani, aduce satenilor surse suplimentare de venit.

Cresterea animalelor se face peste tot la fel în Delta Dunarii - animalele sunt lasate libere pe grinduri unde îsi cauta singure hrana. Lipsa terenurilor agricole îi determina pe localnici sa pastreze în saivane doar animalele de tractiune si mai rar cornute. Gâstele, ratele si gainile din Sfântu Gheorghe sunt suta la suta bio.
Fiecare gospodarie are câteva pisici si cel putin un catel... Daca pe stazile satului întâlnesti catei de talie mare, aceia apartin cu siguranta turistilor, pentru ca sfântu-gheorghenii au doar catei de talie mica! De ce îi prefera pe cei mici, habar nu am... Câinii sunt pasnici, traiesc în bătătură liberi precum câinii vagabonzi, dar fiecare îsi cunoaste numele si îsi recunoaste stapânul care-i da de mâncare.
Strazile sunt largi, nepavate si pamântul este acoperit cu un strat foarte gros de nisip fin, prăfos, care-ti intra printre degetele picioarelor indiferent ce tip de încaltaminte porti ☺

Autoturismele se pot numara pe degete si am impresia ca nu sunt înregistrate, pentru ca înca circula cu numarul de înmatriculare al ultimului proprietar (*). Parerea mea este ca aceste masini ori au fost achizitionate "pe nimic" în urma falimentului vreunei firme din tara, ori au fost casate; în orice caz, aici în sat stârnesc mult praf, dar se pare ca-si fac treaba ☺ În sezonul estival sunt folosite mult pentru a transporta turistii din sat la plaja, la tarmul Marii Negre. În functie de numarul de turisti, autoturismelor le sunt sau nu, atasate remorci si aceste originale vehicule se numesc Trocarici ☺
Virgil - sotul Silviei, îsi aminteste când în urma cu câtiva ani, dupa ce în localitate au aparut masinile si remmorcile, a discutat cu elevii scolii din sat, cerându-le sa gaseasca o denumire simpatica pentru aceste mijloace de transport. Copiii s-au gândit la "trocarișcă" sau "cașcarabeta" termeni care în limbajul regional înseamna "căruț hodorogit" si Domn' Profesor a ales aceasta denumire nostima, adoptata imediat de întregul sat... Cu alte cuvinte, Virgil este "tatal" Trocarici-ului ☺ (va urma) 

(*) - Sub mottoul "ce mica-i lumea!" am descoperit în sat un microbus ce a apatinut unui prieten de-al meu ☺

Oscar, Lizi & Company

PS: am "furat" tema postarii de la prietenele mele Pandhora si Diana ☺

Mozaicul celei de a doua saptamâni de Advent

Am mai încheiat o saptamâna frumoasa, plina si vesela. Foarte pe scurt:
- am încheiat decorarea casei pentru sezonul sarbatorilor si am avut copiii la masa;
- am avut parte de surprize placute - un cadou special de la matusa mea din Ulm, o cutie cu carti simpatice "Norocul vine rareori de la sine" , o lumânare cu aroma de Craciun, o punga cu ceai "Tabara de tineret - pentru adulti" si o ceasca fermecata "pe care daca vrei sa o umpli, trebuie doar sa-ti schimbi atitudinea" ☺
- am aromat serile cu mere coapte în sos de portocale si stafide, turta dulce si vin fiert.




Va doresc un sfârsit de saptamâna cât mai placut!

Croaziera - Barcelona si capodoperele lui Gaudi (3)

(continuare jurnal 10.11.2014)
Barcelona trebuie vizitata pe jos. Daca ai timp, lasa-te purtat de instinct, mergi pe unde te duc picioarele si nu vei fi dezamagit, pentru ca pe fiecare strada vei descoperi ceva deosebit. În plus, Barcelona este pentru toate buzunarele. Un proverb catalan spune "Barcelona és bona si la bossa sona, però tant si sona com si no sona, Barcelona sempre és bona!" adica "Barcelona e bună dacă punga (portofelul) sună, dar si dacă sună sau nu, Barcelona e bună!" ☺
Barcelona are o arhitectură fermecătoare, centrul vechi ofera o plimbare spectaculoasa printre casele bătrâne, frumos conservate. Însa si în exteriorul cetatii, plimbarile sunt pline de surprize placute. Districtul Eixample este plin de bijuterii Art Nouveau. Aceasta parte a orasului s-a nascut la mijlocul secolului 19, când valul imigrantilor a aglomerat extrem centrul orasului, facând insuportabile condițiile de locuit. Extinderea orasului s-a facut dupa planul arhitectului Ildefons Cerdà, pe principiul strazilor paralele si perpendiculare. De la Sagrada Familia, grupul nostru a ajuns în zece minute pe bulevardul Passeig de Gràcia.

La numarul 92 se gaseste celebra Casa Milà, ultima capodopera a marelui Gaudi înainte de a se dedica proiectului Sagrada Familia. Este usor de recunoscut, datorita peretilor rotunjiti, a balcoanelor care se unduiesc parca în ritmul unei melodii lente, siderale. Pilonii par ca se scurg, placile în culoarea argilei par a-si modifica forma sub ochii tai. Cladirea pare a fi din înghetata si... tocmai începe sa se topeasca! ☺ Catalanii au poreclit-o "La Pedrera" - cariera de piatra.
Familia Milà a solicitat arhitectului Antonio Gaudi un plan pentru o casa special, care sa iasa în evidență în cartier. Proiectul elaborat de Gaudi a fost pe placul proprietarilor, casa a început sa fie construita în anul 1906 si a fost data în folosinta patru ani mai târziu. Înca de la inaugurare, vila a fost calificata ca fiind o capodopera arhitecturala.
Casa este compusa din doua parti - fiecare având intrare si curte separata, dar comunicare prin parter si terasa-acoperis. La Pedrera cuprinde două curţi interioare, una de formă circulară şi cealaltă de formă ovală. Familia Milà a fost una din primele familii care la acea vreme în Barcelona au avut automobil, asa încât Gaudi a proiectat casa cu garaj subteran.
Structura de rezistenţă - din beton și oțel, a fost conceputa în asa fel încât pereţii interiori sa poata fi pusi sau scosi, pentru ca marimea saloanelora sa poata fi oricând modificata. O idee inedita, devenit mai târziu standard în arhitectura moderna.

Interiorul curților vilei are culori si forme naturale, rotunde. Scarile ce duc la intrările apartamentelor, se desfasoara de-a lungul pereților. Vizitarea muzeului începe cu podul casei. Am renuntat la lift si am urcat cele sase etaje pe scari.
În mansarda este organizata o expoziţie cu schite, proiecte şi machete ale lucrărilor genialului arhitect - Espai Gaudi (Spatiul Gaudi). Încaperile impresionante, au pereti în arce catenare (suspensii parabolice). Jocul de lumini induce o atmosferă magică şi enigmatică.

Din pod se iese pe o terasă neobisnuit de frumoasă. Ca si la Casa Batlló, coșurile de fum si gurile de aerisire (casa dispune de un sistem de aerisire care concureaza aparatele de aer condiționat) apar ca niste sculpturi ciudate, ce conferă dinamism și ritm cladirii.
Vizita continua în apartamentul proprietarului Milà, mobilat în sti numit modernism catalan - tipic începutului de secol 20 în Barcelona. Casa Milà a fost introdusa în anul 1984 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, cu mentiunea "prima cladire a secolului 20"!


Grupul nostru de douazeci de persoane s-a reunit si ne-am continuat plimbarea. Între strada Consell de Cent si strada Aragó dainuie cu maretie Casa Lleó Morera, Casa Amatller si Casa Batlló, trei bijuterii ale modernismului catalan - forma locala de Art Nouveau. Casele au fost concepute de Lluís Domènech i Montaner, Josep Puig i Cadafalch si respectiv Antoni Gaudí. Aceasta strada este un mic muzeu în aer liber! Cladirile par pline de viață, peretii arata ca plantele în prefaza de îmbobocire. Liniile curbe si formele geometrice cresc, se îmbina firesc si par ca se dezvolta. Imaginea lor este desavârsita!
Cu sufletele încarcate de admiratie si încântare, ne-am întors la autocar si în câteva minute am pasit din nou pe vapor. Era ora 14 si soarele începea sa îsi arate fata ☺ (va urma)

A trecut

... si nu a durut deloc :-) Ba chiar a fost o zi deosebit de placuta!

Dis-de-dimineata, sotul meu a adus din pivnita buchetul de orhidee pe care l-a ascuns înca de sâmbata, sa ramâna proaspat ca sa mi-l ofere când ma trezesc, de ziua mea.
Am plecat la serviciu si exceptand faptul ca toti colegii m-au gratulat, ziua de lucru a decurs normal. La pauza am savurat o cana cu ceai primit în plic de la Alina. "Let the sun shine" este un ceai ce amesteca arome deosebite, cea mai puternica fiind cea de ghimbir! ;-)
Am plecat punctual de la serviciu si când am ajuns acasa, în fata usii ma astepta fetita vecinilor, cea bolnava de sindrom-Down. Avea în mâna dreapta flori si în stânga o mapa enorma. Din cauza bolii Monika este foarte timida si acum, venita sa ma felicite, emotiile o copleseau. Mi-a spus ca doreste sa îmi cânte la lira si un sentiment deosebit m-a inundat si mi-a umplut ochii de lacrimi. Acest instrument - Veeh-Harfe - a fost inventat pentru persoane cu handicap, care nu cunosc notele însa, urmând o schema cu puncte si linii pusa sub coarde, se pot interpreta melodii armonioase. Stiu bine ca din partea ei a fost un efort deosebit - ea nu cânta niciodata în public. Pentru mine însa a intrepretat si vocal!

Viel Glück und viel Segen, auf all deinen Wegen,

Gesundheit und Frohsinn sei auch mit dabei!

... sunt versuri dintr-un vechi cântec german. Pentru ca am laudat-o, Moni a prins curaj si când au sosit parintii ei si înca o familie - vecini de pe strada, a cântat pentru noi toti. Am fost profund impresionati! Dealtfel, pe întreaga durata a serii, am trecut dintr-o încântare în alta!☺ Prin mijloace magice, Helmut a adus pe masa platouri Fingerfood, am închinat câte un pahar cu sampanie decorat cu capsuni proaspeti si atmosfera a fost fermecatoare! Am servit cafea, cappuccino sau espresso si prajituri din cele mai rafinate, cu ciocolata, cu crema de lichior de oua, cu zmeura, cu spuma de capsuni sau cu crema de visine... o nebunie!
Când vecinii s-au retras, am avut timp doar sa adunam vesela de pe masa si sa întindem alta proaspata, pentru ca au sosit fetele mele împreuna cu prietenii lor. Din nou Canapés, sampanie, praline si prajituri, râsete si povesti... nici nu stiu cum s-a facut noapte!
Peste zi a fost soare, însa seara s-a racorit bine asa ca am avut motiv sa etalez cadoul primit de la Pandhora, învalindu-mi umerii cu salul în nuante alese special sa semene cu comoda pe care am decorat-o eu saptamâna trecuta (asta da surpriza!).
Înainte de a merge la culcare, am deschis laptopul sa multumesc tuturor celor ce mi-au adresat urari cu ocazia aniversarii zilei de nastere. Multumesc înca o data celor care au fost alaturi de mine: Domnu'Io, Tu1074, Gigi, Elena, Nima, Zina, Florin, Oana, Ileana Cristi, LU, Mihaela, Alina, Pandhora, Larisa, Alina, Alexa, 4MW, Ella, Ina, Dana & Sorin, Geanina, Iulisa, Sorin, Stefania, Silvia, Floarea, Gina, Anastasia, Vulpita, Alex si Robert. Tuturor sanatate, bucurii si LA MULTI ANI! ☺

Astazi, am gasit în cutia de posta înca o surpriza! O fata de masa cusuta cu flori de maci si o felicitare de la Sofica si Diana (apropo Diana - Kundalini, astazi este ziua ei de nastere. Are însa laptopul stricat, dar când va intra pe blog, se va bucura cu siguranta sa gaseasca urarile noastre).

Începând de astazi...

.... s-a mai adaugat o frunza aramie, în buchetul anilor mei!☺ Cât de frumoasa este toamna!

pentru rubrica "Buna dimineataSoare!"