Duzina de cuvinte (194): pisica, vrajitor, dovleac, inel, liliac, revista, fan, cazan, matura, ceata, pelerina, cusma. Tema jocului de cuvinte: Cufarul cu amintiri
Cartea a fost pentru mine cadoul care mi-a facut întotdeauna placere si pasiunea pentru citit mi-a fost insuflata de catre parinti si bunici deja din vremea când înca nu cunosteam literele. Aveam pe atunci multe carti ilustrate, cu povesti pe cele mai variate teme. Îmi placea mult sa mi se citeasca, dar chiar si atunci când adultii nu aveau timp, petreceam ore în sir rasfoind singura paginile imprimate, imaginându-mi alte povesti inspirate de desenele care împodobeau aceste carti pentru prescolari.
Multe din carti le-am daruit de-a lungul anilor, unele le-am citit si fetitelor mele, altele le-am dat cu împrumut si nu mi-au mai fost returnate. Câteva însa - cele mai frumoase, nu m-am îndurat sa le înstrainez. Le pastrez si astazi într-un cufar, în podul casei. Când ma cuprinde nostalgia, cu precadere în serile de toamna când ceata se lasa grea peste oras, urc scarile în pod. Desfac încuietoarea cu inel metalic si deschid cu emotie capacul. Mereu cu emotie. Balamalele scârtâie prelung, ca si când duhul cufarului mi-ar adresa un salut prietenesc – doar ne cunoastem de o viata!
Lada e plina cu albume si carti. Îmi amintesc ca într-o vreme am fost fan al povestilor cu zâne si vrajitori. Odata - sa fi avut vreo sase anisori, am chiar fost la un spectacol de iluzionism. Pe scena a aparut un vrajitor înalt, cu joben, pelerina si baston si prima lui scamatorie a fost sa scoata un iepuras alb din joben. Iepurasul a fost imediat transformat în mielut pentru ca apoi, acesta sa fie transformat într-o cusma de cioban. Ce am mai aplaudat! Cât ne-am mai minunat! Habar n-am cum i-au reusit magiile, dar stiu cât de usor pot fi facuti copiii fericiti!
Multa vreme am visat ca voi deveni si eu cândva vrajitoare. Nu din acelea rele, care râd hidos, prepara elixiruri în cazan si zboara calare pe matura! Nuuu! Mi-am dorit sa fiu vrajitoare buna, o zâna ca cea care a ajutat-o pe Cenusareasa si a transformat sase soricei în cai nazdravani si un dovleac în caleasca aurie printr-o simpla atingere de bagheta. Cumva... visul mi s-a îndeplinit pentru câteva ore, pe când aveam vreo 10 ani. Am fost "zâna cea buna" în sceneta Cinderella - în limba engleza, la serbarea de sfârsit de an scolar. ☺ Dar vraji, nu am reusit niciodata sa fac. Paralel, am sperat ca macar voi primi cândva, cumva, un creion fermecat. Serialul polonez de desene animate mi-a alimentat mult timp imaginatia, pâna când am abandonat definitiv si aceasta speranta ;-) Din acel moment am dorit sa fiu cuminte, harnica si vesela, asa ca Martine - eroina din cartile belgiene superb ilustrate. Martine a devenit idealul meu de fetita si tare mi-am dorit sa am si eu un catel pe care sa-l cheme Patapouf si o pisica Moustasche. Cât de mult am iubit aceste carti! Mama a descoperit în anii '70 titlul într-o revista si de atunci, mi-a cumparat fiecare carticica ce prezenta o noua aventura a Martinei: Martine la Gradina Zoo, Martine cu bicicleta, Martine la ora de balet, Martine ajuta la treburile casnice... Povestile Martinei mi-au însotit anii copilariei si mai târziu, au intrat si în viata fetitelor mele. Acum asteapta cuminti, sa fie descoperite de alte mânute de copii - eu sper, cândva de ale nepoteilor mei.
Mângâi copertile, rasfoiesc câteva pagini... Din "Martine si serbarea florilor" se desprinde ceva diafan ce pluteste spre podea. Ca un fluture. Este o floare presata, o ramurica de liliac. Liliacul parfumat din gradina bunicilor... dar casa bunicilor nu mai exista de peste douazeci de ani... Doamne, cum trece timpul!
Povestea este atat de frumoasa! Mai ales ca este adevarata! :)
RăspundețiȘtergereFrumos cufarul tau si ce comoara ai acolo! Cred ca imi pot imagina placerea de a deschide, din cand in cand, acel cufar. Intamplari din copilarie se contureaza aproape fara sa ne gandim la ceva anume. Daaa! In zbor trece timpul! :)
Cred ca, de cand ma stiu, mi-am dorit sa am un cufar - un cufar vechi, pe care sa-l reconditionez si in care sa-mi pastrez "comoara". :) N-am gasit pe nicaieri, si multe poduri, beciuri, soproane etc. am mai scotocit candva. Acum cateva luni mi-am cumparat un cufar mic-mic - cam cat un pachet de tigari. Erau si mai marisoare (sunt si imense) dar nu sunt vechi - asa ca am ales unul mititel, in care incap milioane de amintiri imateriale. :)
Multumesc pentru poveste, Carmen draga! S-au derulat muuulte amintiri sub fruntea mea. Cartulii pentru copii, foarte vechi, mai am doar cateva, ratacite prin rafturi.
Weekend minunat iti doresc! <3
Imbratisari si pupici cu drag de la trio pentru trio! <3
Diana draga, cu riscul de a te dezamagi, iti spun ca acest cufar al meu nu este mai vechi de 15 ani :-( L-am cumparat într-un magazin de decoratiuni interioare, initial in ideea de a-l plasa lânga canapeaua din sufragerie si sa ascundem in el paturile în care obisnuiam sa ne cuibarim, noi fetele, când ne uitam seara la televizor. Fiecare in patura ei ☺ Intreaga zi, stateau fara rost trei paturi în sufragerie... Anii au trecut, fetele s-au mutat si eu ma uit din ce în ce mai putin la televizor. Asa ca acest cufar acum l-a preluat Helmut si ascunde in el peria cu care curata funinginile din fata semineului si bucatile de lemn taiate subtirel, de care are nevoie când incepe sa faca focul.
ȘtergereTocmai am avut noroc ca i s-au terminat lemnisoarele si am luat eu cufarul la pozat ☺ Cartile le am in biblioteca din apartamentul de jos. Am adus un brat si le-am pus acolo in lada, pentru ca scenariul sa-mi sustina povestea. Casa noastra nici macar nu are pod... este o casa tip Bungalow ☺ Dar amintirile aici pomenite sunt autentice... macar atât, nu?! iarta-ma :-*
Pupici si îmbratisari. Un weekend minunat sa aveti. Ganduri bune de la trio pentru trio <3
Tare frumos cufarul tau.Chiar daca e... mai recent. Dar emotiile sunt reale si asta e important. Imi place ideea cartilor care trec de la o generatie la alta, care descopera in felul propriu aceleasi povesti, dar poate ca le interpreteaza altfel!
RăspundețiȘtergereMultumesc frumos, draga Carmen! Un weekend minunat! <3
Perfect acest cufar, in care duzina de cuvinte intretin vii amintirile.
RăspundețiȘtergereO zi minunata!
Intrucat eu, cu admiratie, ma tin dupa tine, inteleg acum ca ar trebui sa-mi caut si eu un cufar pentru duzina de cuvinte nr.194
Multumesc!
Draga Carmen.... ce poveste minunata ai scris!! Este ca o imbratisare duioasa!
RăspundețiȘtergereAi tesut in jurul vietii o rama de cuvinte si ai prins pe panza amintiri dragi cu sclipiri de suflet si trairi.
Desenul nu lam vazut - cred insa ca era tare frumos!! Martine e in franceza nu? A fost si in romana?
Eu am Martine a l”ecole (o am de prin 92, am primit-o in dar de la niste prieteni si e o comoara) si mai am inca doua carticele pe care le-am castigat la niste jocuri pe net.. Intram in fiecare zi sa adun puncte ca sa imi pot lua cele doua carti cu Martine pe care le aveau :)))).
Cufarul (vechi - nou, cu patina sau nu) este foarte dragut si i-ai oferit povestii un punct grafic, daca pot spune asa, de sustinere, foarte potrivit (sper ca iti dai seama ca ma uit la comoara pe care ai asezat-o in elcu mare entuziasm :P).
Te pup cu drag :*
Muah !!
Ps: La mine-i deja duminica, 11. La multi ani Leutului drag!! Sa fie sanatos si fericit, ca iubit este cu siguranta :D!!
Un basm detaliat...etapizat...cu o aura de mister...corelat cu o imaginatie bogata dar in acelasi timp pe un substrat real de amintiri din anii copilariei...
RăspundețiȘtergeree foarte interesant transferul sentimentelor induse de lumea cartilor la generatiile urmatoare...
de multe ori intoarcerea la aceste amintiri indepartate ne ravaseste emotional...
Bagajul din interiorul cufarului a generat suportul unei lecturi reconfortante la ceas de weekend.
Pupici si imbratisari!
Ce frumoasă poveste! Fiecare ne-am dori un astfel de cufăr cu amintiri, bine ascuns într-un pod cu vechituri, printre care să ne regăsim amintirile de demult. Regret mult că datorită mutărilor dese, am rămas fără cele mai frumoase cărți din copilărie - amintiri neprețuite. Eu am o grijă mare de cărți, nu îmi place să le îndoi colțurile și prin toate cele citite îmi puneam câte un semn de carte, de multe ori desenat de mine. Au trecut anii, iar acum citesc eu Sarei poveștile care mă încântau cândva...
RăspundețiȘtergereNumai bine, dragă Carmen și o săptămână cu zile frumoase! :-)
Foare frumos! Cred că aveai numai 10 la română, nu-i așa? Cufărul tău mi-a amintit de un altul, pe care l-am făcut cadou unei prietene de ziua ei. În el i-am pus, făcute, sul, poeziile scrise de ea. Seară frumoasă, Carmen!
RăspundețiȘtergere