De când îl avem pe Leo (ianuarie 2017), nu am mai fost împreuna la teatru sau la concerte, ca sa nu ramâna "bebelusul" nostru singur acasa. De dragul lui am renuntat la multe din obiceiurile noastre si ne-am rezumat doar la activitatile pe care le putem face însotiti de patruped. Nu regretam nimic, Leo a adus multa bucurie în familia noastra, însa de-acum, Leo e baiat mare - în câteva zile va implini 3 ani!
Luna trecuta mi-a ajuns în mâna programul stagiunii 2019/2020 Royal Opera House - Londra, cu spectacolele preluate live la cinema si tare dor mi s-a facut de o opera sau un balet, interpretate de cei mai mari artisti ai timpurilor noastre. Apreciez initiativa culturala a transmiterii live de spectacole. Este o idee fantastica, prin care accesul la spectacolele de inalta clasa nu iti este îngradit! Fara sa trebuiasca sa te deplasezi la Londra, patrunzi virtual în cea mai importanta sala de concerte britanica si savurezi live spectacolele Operei Regale si ale Baletului Regal, în acompaniamentul orchestrei Covent Garden. Trebuie doar sa cumperi un bilet la cinematograful din orasul tau. Este o combinatie ideala de real si virtual... Cinematografele care se inscriu la aceasta actiune (in general, reteaua de cinematografe Cineplex) pregatesc una din sali special pentru spectacol, ofera garderoba, receptie pe covor-rosu cu întâmpinare cu un pahar de sampanie, program pentru spectacol si bufet cu gustari si bauturi in pauze. Biletul este de 3-4 ori mai scump decât un bilet obisnuit la cinema, însa toate aceste servicii sunt inclusive. Ca spectator, traiesti puternic toate emotii din-naintea, din timpul si dupa spectacol, la fel ca un spectator din ROH, ba chiar s-ar putea spune ca esti mai favorizat, pentru ca vezi permanent tot ce se petrece atât pe scena în timpul spectacolului, cât si în spatele cortinei, in timpul pauzelor. Interesantele interviuri cu regizorii, dirijorii, artistii, costumierii sau decoratorii, te ajuta sa întelegi cat mai bine piesele, rolurile, viziunile artistilor. Eu sunt coplesita de emotii, la astfel de spectacole.
Stagiunea 2019/2020 a inceput pe 8 octombrie, cu "Don Giovanni" - spectacol pe care noi l-am vazut în anii precedenti. Urmatorul spectacol a avut loc joi, pe 24.10.2019, la orele 20:30 si a prezentat opera lui Donizetti - "Don Pasquale", opera ce a avut premiera mondiala în Paris, în anul 1843.
Opera este o capodopera a muzicii si Donizetti a declarat ca a compus acest Masterpiece în doar 11 zile! Uluitor, având în vedere complexitatea rolurilor.
"Don Pasquale" este o operă bufă în 3 acte si peronajele principale sunt:
♦ Don Pasquale, un burlac bătrân si bogat - Basbariton
♦ Dr. Malatesta, medic si prieten cu Don Pasquale - Bariton
♦ Ernesto, nepotul lui Don Pasquale - Tenor
♦ Norina, iubita lui Ernesto - Soprană de coloratură
Între artistii principali (Bryn Terfel, Mariusz Kwiecien, Olga Peretyatkoam) am descoperit imediat si numele lui Ioan Hotea si mi-a crescut inima. Vocea lui Hotea este remarcabila si fara sa fiu subiectiva, dintre rolurile masculie, evolutia lui mi-a placut cel mai mult! Despre soprana trebuie sa spunca este delicioasa! Olga Peretyatkoam are o voce superba si un aspect fizic tare placut. Jocul ei de scena m-a facut sa uit ca sunt la teatru, atât de natural si-a interpretat rolul. Numai cuvinte de lauda la adresa intregii echipe.
Mi-a placut foarte mult si punerea în scena sub conducerea lui Damiano Michieletto. Mi-a adus cumva aminte de "La Traviata" cu Anna Netrebko si Rolando Villazon în spectacolul înscenat de Willy Decker si Wolfgang Gussmann. Aceeasi alura moderna, proaspata ☺
Si aici, decorurile sunt simple si de mare efect! Casa lui Don Pasquale este reprezentata prin lampi stilizate si în fata casei sta parcat un automobil ☺ Personajele poarta vestimentatie din vremea nostra, pentru ca da, regizorul a dorit sa arate o data mai mult ca povestea scrisa în 1843 este deseori întâlnita în zilele noastre.
Este povestea unui bărbat vârstnic neînsurat, care tânjeste înca dupa confortul pe care i l-a asigurat mama, cât timp a trait. El nu a schimbat nimic din mobilierul casei, el însusi, la aproape 70 de ani doarme înca în patul de o persoana, dar doreste neaparat sa se casatoreasca. Bineînteles, pretentiile lui sunt mari: viitoarea sotie trebuie sa fie tânara, frumoasa, fecioara, docila si modesta ☺ Don Pasquale este bogat, pentru ca intreaga viata a facut economii, a trait simplu, chiar primitiv.
Don Pasquale a administrat ca tutore, averea nepotului Ernesto, nepot care a trait sub acoperisul lui, pâna acum. Ernesto este îndragostit de o tânara vaduva si abia asteapta sa împlineasca vârsta majoratului pentru a intra în posesia mostenirii si pentru a cere mâna Norinei. Don Pasquale însa nu este de acord cu aceasta casatorie, el are alt aranjament pentru tânarul Ernesto, pe care îl ameninta cu dezmostenirea, în cazul în care acesta nu i se supune. Ernesto (asa cum îi este si numele), ramâne credincios iubirii lui pure, cauza pentru care Don Pasquale îl arunca pe strada.
Aflând despre cearta din casa lui Don Pascuale, doctorul familiei - Dr. Malatesta, hotareste sa intervina spre a ajuta tânara pereche. Pune la cale o farsa, împreuna cu Norina. El o aduce pe Norina în casa lui Don Pasquale si o prezinta ca fiind sora lui, precizând ca tânara a fost crescuta în manastire si ca acum, la 17 ani, trebuie sa îi gaseasca o partida buna pentru casatorie. Don Pasquale este fermecat de frumusetea tinerei. Don Pasquale o întreaba pe Norina ce viseaza ea de la casnicie. Bineînteles ca Norina ofera batrânului raspunsurile la care el visa: ea nu doreste alceva decât sa gateasca si sa deretice prin casa, sa fie supusa sotului si sa îi îndeplineasca acestuia toate dorintele (☺☺☺). Mai spune ca ea nu are prietene si nu ii place sa iasa în societate. Don Pasquale simte ca explodeaza de bucurie si doreste sa se casatoreasca pe loc cu tânara fata. Pentru aceasta, doctorul angajeaza un notar fals si bătrânul trece jumătate din averea lui pe numele sotiei.
Lămurit de Malatesta despre farsa ce se pune la cale, Ernesto acceptă să fie martor al falsei căsătorii. El se va bucura de o atentie deosebită din partea "mătusii" care, spre stupefacția lui Don Pasquale, îl alege drept însoțitor pentru plimbări. Dintr-odata, sotia docila începe sa faca nazuri, da peste cap toate tabieturile batrânului Don Paquale, care priveste disperat si neputincios cum aceasta cumpara mobila noua, masina noua, toalete si bijuterii. Ba mai mult, pleaca gatita în fiecare seara de acasa - chiar si noaptea nuntii! Norina lasa telefonul mobil (în varianta originala, este vorba despre un bilet ☺) dinadins neobservat, pentru ca Don Pasquale sa citeasca un mesaj în care un curtezan îi cere întâlnire în gradina, la miezul noptii. Don Parquale hotaraste sa-si surprinda sotia în flagrant, de aceea îl cheama pe doctor, sa fie martor pentru divort. Ernesto si Norina se ascund în boscheti si îl exaspereaza pe Don Parquale, care nu mai doreste altceva decat sa fie din nou singur, linistit, burlac. Pentru a scapa rapid din situatie, Don Pasquale accepta sfatul doctorului, ca Ernesto sa se casatoreasca cu iubita lui si sa vina sa locuiasca în casa lui Don Pasquale si astfel, cu ajutorul cuplului tânar, sa o aluge pe sotia infidela. In acest moment Norina isi dezvaluie adevarata identitate si Don Pasquale află ca de fapt, căsătoria lui nu este valabilă. În tot balamucul, Don Pasquale nu mai este constient ca a fost pacalit, pentru el nimic nu este mai important decât sa scape din ridicola situatie. Cei doi tineri se casatoresc si sunt fericiti. Cortina cade si un ropot de aplauze se aude atât din boxele cinematografului, cât si din sala noastra.
Spectacolul a durat pâna la ora 23:30, dar în mai putin de un sfert de ora, am fost deja acasa. In Londra probabil ar fi durat mai mult de o ora sa ajungem la hotel ;-) Leo s-a bucurat enorm când ne-a vazut, ne-a pupat si ne-a certat în acelasi timp. Apoi si-a luat jucaria de rontait si s-a asezat multumit în pat, asteptând sa dam stingerea ☺
PS1: Urmatorul spectacol este balet: Concerto / Enigma Variations / Raymonda Act III - din pacate nu avem bilete.
PS2: Pe 31 decembrie, tot la cinematograful nostru, va fi transmis live, Concertul de Revelion de la Filarmonica din Berlin. Doua ore si jumatate muzica de camera si muzica clasica, sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko, cu Soprana Diana Damrau.
Se afișează postările cu eticheta cinema. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cinema. Afișați toate postările
duminică, 27 octombrie 2019
vineri, 20 septembrie 2019
Downton Abbey - Provocare muzicala
Ieri seara am fost la cinematograf… nu se putea altfel! În cinematografele germane, schimbarea saptamânala a programului de filme are loc joia si ieri… s-a lansat filmul „Downton Abbey”. Cum era sa scap aceasta ocazie?!
Din 2010 si pâna la sfârsitul anului 2015 am urmarit cu ardoare toate episoadele serialului “Downton Abbey”. Tare rau mi-a parut când s-au încheiat filmarile.
Mi-a placut mult povestea petrecuta la resedinta contilor Gratham! Cu toate ca personajele si domeniul sunt fictive, episoadele redau fidel situatia socio-politica a începutului de secol XX. Mai precis, acea atmosfera speciala din anii ’20, preocuparile aristocratilor, tabieturile si balurile lor, loialitatea servitorilor si micile intrigi, miscarile feministe, razboiul irlandez, problemele tipice familiilor din acele vremuri, mentalitatea si schimbarile de mentalitate, decorurile, toaletele, mijloacele de transport… totul în aceste seriale a fost fermecator! Daca ai vazut unul sau doua episoade, atunci ti-ai dorit sa le vezi pe toate, ai devenir dependent de Downton Abbey!
De-a lungul anilor, serialul a cucerit inimile spectatorilor la nivel international si a obtinut numeroase premii de specialitate, printre care si cateva Emmy Awards.
Spre tristetea fanilor, filmarile s-au încheiat cu sezonul 6 si editia speciala de Craciun din anul 2015.
Dar iata ca s-a întâmplat o minune: în aungust 2019 compania Perfect World Pictures- Carnival Films a anuntat oficial ca la mijlocul lunii septembrie 2019 va lansa filmul “Downton Abbey”!
Este un film ce dureaza 2 ore si ma gândesc ca… ar putea fi începutul unui nou sezon… ☺ Sper!
Pentru cine nu a urmarit serialul, posibil sa fie prea multe personaje pentru o singura prezentare, mie însa filmul de ieri mi-a facut mare mare bucurie! Actorii sunt aceeasi, filmul este practic o continuare a serialelor precedente, insa cred ca poate fi urmarit cu placere si de cineva care nu a vazut niciodata nimic legat de Downton Abbey.
Pentru editia de astazi a Provocarii muzicale, propun trailer-ul acestui film, pentru ca melodia de generic este superba!
Va doresc un weekend minunat! ❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️
sâmbătă, 13 aprilie 2019
Recomandari filme si seriale - Clubul cinefililor
Carrie Pilby (2016) – este un film american dragut, pe care îl recomand tuturor celor ce doresc sa se relaxeze. Povestea unei tinere de 19 ani, care, pe cât de inteligenta si cultivata este, pe atât de incapabila sa se integreze în societate. Nota mea, 10
Northern Rescue (2018) – un serial canadian cu 10 episoade, ce trateaza drama prin care trece o familie cu trei copii scolari, dupa decesul mamei. Nota mea 8
The Founder (2016) – este un film ce trateaza cazul real al fondatorului lantului de restaurante fast-food – McDonald’s. O poveste foarte interesanta. Nota mea, 9
Ku’ damm ’56 (2016) si continuarea Ku’ damm ’59 (2018) – sunt doua mini-seriale (fiecare are câte 3 episoade) pe care le recomand din toata inima. Numele serialului vine de la bulevardul principal al Berlinului – Kurfürstendamm, în vorbirea uzuala Ku’damm. În primul serial, actiunea se petrece în anul 1956 iar în al doilea serial, actiunea se continua trei ani mai târziu, în anul 1959. Filmul trateaza viata unei familii cu trei fete în pragul maturitatii si prezinta într-un stil deosebit de antrenant, diverse situatii tipice emanciparii femeilor, la sfârsitul anilor ’50. Nota mea 10 plus
Weissensee (2010) – tot un serial german, cu 24 de episoade, despre viata unei familii cu doi fii maturi, în Berlinul de est, între anii 1980 – 1987 – 1990. Cu toate ca trateaza situatia din Germania înainte de caderea zidului, asemanarea cu situatia României din regimul comunist este uluitoare. Daca vrei sa stii cum functiona aparatul de securitate, cum erau recrutati si santajati informatorii si cum fostii ofiteri s-au infiltrat în cele mai înalte pozitii în societatea de tranzit de dupa caderea comunismului, atunci urmariti serialul! Numele sunt fictive, însa povestea este inspirata din realitate si este absolui uluitoare! Nota mea, 10 plus
Northern Rescue (2018) – un serial canadian cu 10 episoade, ce trateaza drama prin care trece o familie cu trei copii scolari, dupa decesul mamei. Nota mea 8
The Founder (2016) – este un film ce trateaza cazul real al fondatorului lantului de restaurante fast-food – McDonald’s. O poveste foarte interesanta. Nota mea, 9
Ku’ damm ’56 (2016) si continuarea Ku’ damm ’59 (2018) – sunt doua mini-seriale (fiecare are câte 3 episoade) pe care le recomand din toata inima. Numele serialului vine de la bulevardul principal al Berlinului – Kurfürstendamm, în vorbirea uzuala Ku’damm. În primul serial, actiunea se petrece în anul 1956 iar în al doilea serial, actiunea se continua trei ani mai târziu, în anul 1959. Filmul trateaza viata unei familii cu trei fete în pragul maturitatii si prezinta într-un stil deosebit de antrenant, diverse situatii tipice emanciparii femeilor, la sfârsitul anilor ’50. Nota mea 10 plus
Weissensee (2010) – tot un serial german, cu 24 de episoade, despre viata unei familii cu doi fii maturi, în Berlinul de est, între anii 1980 – 1987 – 1990. Cu toate ca trateaza situatia din Germania înainte de caderea zidului, asemanarea cu situatia României din regimul comunist este uluitoare. Daca vrei sa stii cum functiona aparatul de securitate, cum erau recrutati si santajati informatorii si cum fostii ofiteri s-au infiltrat în cele mai înalte pozitii în societatea de tranzit de dupa caderea comunismului, atunci urmariti serialul! Numele sunt fictive, însa povestea este inspirata din realitate si este absolui uluitoare! Nota mea, 10 plus
sâmbătă, 12 ianuarie 2019
Filmele premiate sunt chiar filme bune?! - Clubul cinefililor
Nu am mai scris de foarte mult timp un articol în cadrul acestei rubrici - din lipsa de timp, dar va asigur ca am ramas la fel de cinefila ca întotdeauna. Astazi va provoc la o noua discutie pe tema celei de a VII-a arte.
Nu stiu cât sunteti de la curent cu decernarea Globurilor de Aur 2019, eu am reusit sa vad doar 30% din filmele si serialele nominalizate (aici, lista cu filmele cu cele mai multe nominalizari si premii).
Din filmele din acest tabel nu am vazut decat doua si notele pe care le-as fi acordat eu (pe o scala de la 1 la 10) sunt: Green Book - 9 si Roma - 6
♦ La Green Book m-a impresonat întreaga poveste si mai ales povestea din spatele povestii - scenariul filmului este scris de catre Nick Vallelonga, fiul adevarat al "soferului" din film (Toni Lip Vallelonga). Este povestea adevarata a pianistului de culoare Don Shirley, care pe timpul unui turneu în SUA anilor '60 are nevoie nu doar de un sofer de încredere ci si de un bodyguard neaparat alb. Este povestea emotionanta a doi oameni din lumi diferite, cu educatii diferite, care cu mult bun-simt, leaga o prietenie durabila si frumoasa. Este o poveste despre depășirea prejudecăților într-un vreme umbrita de ura de rasa si a conservatismului social.
♦ În filmul Roma, m-a impresionat mult atitudinea pe care au avut-o membrii familiei bogate fata de dadaca / menajera, dar si de sensibilitatea si devotamentul acesteia fata de cei patru copii. Filmul însa a avut multe pasaje plictisitoare sau cadre fara însemnatate filmate fix si pret de cateva lungi secunde, ce mi-au creat impresia ca filmul s-a blocat cumva. Mexico anilor '70, un film care ancoreaza povestea casnica în situatia social-politica a acelor vremuri, facând referiri la momente istorice reale. De fapt si aceasta poveste este inspirata din viata reala, scenaristul declarând ca textul este un omagiu doicei ce a avut grija de el în vremea copilariei.
Dintre serialele si filmele de televiziune premiate, am vazut urmatoarele:
• The Americans - un serial pe care-l urmaresc de doi ani, ultimul sezon fiind numarul sase. Este foarte palpitant si actorii joaca superb, nu m-am plictisit niciodata! - Nota 10
• The Kominsky Method - nu am reusit sa vad decat 3 episoade si am renuntat, mie îmi este foate plictisitor (sincera sa fiu, poate pentru ca Michael Douglas mi-a fost întotdeauna antipatic) - Nota 5
• Bodyguard - are doar sase episoade, l-am vazut într-un weekend, film dupa film... Excelent! - Nota 10
• Ozark - un serial crime/ drama/thriller care m-a fascinat din primele secvente si la care abia am asteptat sa fie lansat sezonul urmator. Acum astept sezonul trei - Nota 10
• Filmul The Tale m-a lasat fara cuvinte. O poveste cutremuratoare si o interpretare fermecatoare! Ai impresia ca totul este autentic! Din pacate, povestea este chiar adevarata si este inspirata din experienta traita de scenografa si regizoarea fimului - Nota 10
• Serialul Seven Seconds mi-a placut deasemenea - Nota 10
• Serialul "The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story" m-a captivat din primele secunde si povestea m-a cutremurat. Interpretarea este fantastica, nominalizarile si premiile sunt primite în acest caz pe drept - Nota 10
Dintre filmele anului 2018 care nu apar deloc pe lista nominalizarilor, dar care dupa parerea mea ar fi trebuit, recomand spre vizionare:
○ Bel canto. Este un film bazat pe romanul omonim semnat de Ann Patchett. O poveste emotionanta si o interpretare fantastica - Nota 10
○ The Guernsey Literary and Potato Peel Pie ○ Society - o superba poveste petrecuta în Anglia, pe vremea celui de al II-lea Razboi mondial. - Nota 9
○ Champions - o comedie spaniloa super-simpatica - Nota 9
○ Where Hands Touch - o poveste tulburatoare, petrecuta în Germania, pe vremea regimului nazist - Nota 10
Nu stiu cât sunteti de la curent cu decernarea Globurilor de Aur 2019, eu am reusit sa vad doar 30% din filmele si serialele nominalizate (aici, lista cu filmele cu cele mai multe nominalizari si premii).
Din filmele din acest tabel nu am vazut decat doua si notele pe care le-as fi acordat eu (pe o scala de la 1 la 10) sunt: Green Book - 9 si Roma - 6
♦ La Green Book m-a impresonat întreaga poveste si mai ales povestea din spatele povestii - scenariul filmului este scris de catre Nick Vallelonga, fiul adevarat al "soferului" din film (Toni Lip Vallelonga). Este povestea adevarata a pianistului de culoare Don Shirley, care pe timpul unui turneu în SUA anilor '60 are nevoie nu doar de un sofer de încredere ci si de un bodyguard neaparat alb. Este povestea emotionanta a doi oameni din lumi diferite, cu educatii diferite, care cu mult bun-simt, leaga o prietenie durabila si frumoasa. Este o poveste despre depășirea prejudecăților într-un vreme umbrita de ura de rasa si a conservatismului social.
♦ În filmul Roma, m-a impresionat mult atitudinea pe care au avut-o membrii familiei bogate fata de dadaca / menajera, dar si de sensibilitatea si devotamentul acesteia fata de cei patru copii. Filmul însa a avut multe pasaje plictisitoare sau cadre fara însemnatate filmate fix si pret de cateva lungi secunde, ce mi-au creat impresia ca filmul s-a blocat cumva. Mexico anilor '70, un film care ancoreaza povestea casnica în situatia social-politica a acelor vremuri, facând referiri la momente istorice reale. De fapt si aceasta poveste este inspirata din viata reala, scenaristul declarând ca textul este un omagiu doicei ce a avut grija de el în vremea copilariei.
Dintre serialele si filmele de televiziune premiate, am vazut urmatoarele:
• The Americans - un serial pe care-l urmaresc de doi ani, ultimul sezon fiind numarul sase. Este foarte palpitant si actorii joaca superb, nu m-am plictisit niciodata! - Nota 10
• The Kominsky Method - nu am reusit sa vad decat 3 episoade si am renuntat, mie îmi este foate plictisitor (sincera sa fiu, poate pentru ca Michael Douglas mi-a fost întotdeauna antipatic) - Nota 5
• Bodyguard - are doar sase episoade, l-am vazut într-un weekend, film dupa film... Excelent! - Nota 10
• Ozark - un serial crime/ drama/thriller care m-a fascinat din primele secvente si la care abia am asteptat sa fie lansat sezonul urmator. Acum astept sezonul trei - Nota 10
• Filmul The Tale m-a lasat fara cuvinte. O poveste cutremuratoare si o interpretare fermecatoare! Ai impresia ca totul este autentic! Din pacate, povestea este chiar adevarata si este inspirata din experienta traita de scenografa si regizoarea fimului - Nota 10
• Serialul Seven Seconds mi-a placut deasemenea - Nota 10
• Serialul "The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story" m-a captivat din primele secunde si povestea m-a cutremurat. Interpretarea este fantastica, nominalizarile si premiile sunt primite în acest caz pe drept - Nota 10
Dintre filmele anului 2018 care nu apar deloc pe lista nominalizarilor, dar care dupa parerea mea ar fi trebuit, recomand spre vizionare:
○ Bel canto. Este un film bazat pe romanul omonim semnat de Ann Patchett. O poveste emotionanta si o interpretare fantastica - Nota 10
○ The Guernsey Literary and Potato Peel Pie ○ Society - o superba poveste petrecuta în Anglia, pe vremea celui de al II-lea Razboi mondial. - Nota 9
○ Champions - o comedie spaniloa super-simpatica - Nota 9
○ Where Hands Touch - o poveste tulburatoare, petrecuta în Germania, pe vremea regimului nazist - Nota 10
marți, 28 august 2018
Clubul Cinefililor
... o rubrica a acestui blog, abandonata în ultima vreme - nu însa si pasiunea mea de a viziona filme.
În decursul anilor, am facut aici multe recomandari si... nu stiu exact de ce m-am oprit ((de fapt stiu)).
Am vazut foarte multe filme si seriale în ultima jumatate de an - unele bune, altele mai putin bune, poate cândva voi întocmi un top. Ceea ce vreau acum sa spun este ca saptamâna aceasta am vazut un film pe care nu pot sa nu-l pomenesc, dar despre care nu pot sa scriu niciun cuvânt. Pentru ca este atât de impresionant, atât de sfâsietor, atât de ... nu gasesc niciun cuvânt potrivit! Spun doar ca filmul se numeste " The Tale" (2018) si ca este povestea adevarata a lui Jennifer Fox.
PS: Ultima melodie din soundtrack-ul filmului este : Carole King - Way Over Yonder - pentru mine, o descoperire superba!
În decursul anilor, am facut aici multe recomandari si... nu stiu exact de ce m-am oprit ((de fapt stiu)).
Am vazut foarte multe filme si seriale în ultima jumatate de an - unele bune, altele mai putin bune, poate cândva voi întocmi un top. Ceea ce vreau acum sa spun este ca saptamâna aceasta am vazut un film pe care nu pot sa nu-l pomenesc, dar despre care nu pot sa scriu niciun cuvânt. Pentru ca este atât de impresionant, atât de sfâsietor, atât de ... nu gasesc niciun cuvânt potrivit! Spun doar ca filmul se numeste " The Tale" (2018) si ca este povestea adevarata a lui Jennifer Fox.
PS: Ultima melodie din soundtrack-ul filmului este : Carole King - Way Over Yonder - pentru mine, o descoperire superba!
luni, 5 martie 2018
Vedete pe Covorul rosu
Superbe toalete au prezentat vedetele de la Hollywood la Spectacolul decernarii premiilor Oscar! Contrar spectacolului decernarii premiilor Globul de Aur, aici la Oscar rochiile purtate de staruri au fost în toate culorile curcubeului! Au predominat însa rochiile în rosu si în alb. Trenele si decolteurile adânci a fost un "must".
Barbatii au purtat smoking, sacouri blink-blink sau costume de catifea în culori rosu închs sau verde închis. Majoritatea au asociat papion dar au fost si câtiva cu cravata.
Printre multe altele, s-au servit snacks-uri "Oscar" cu somon afumat, s-a savurat ciocolata "Oscar" si s-a baut muuulta sampanie dar si vin "Oscar - Francis Ford Coppola"...
S-a încheiat cea de-a 90-a editie Oscar si ... a fost cel mai reusit show de pâna acum!
vineri, 23 februarie 2018
Filme superbe - Clubul cinefililor
Sunt pe fuga... las doar o lista cu filmele/serialele vazute de mine in ultima vreme si care merita sa fie recomandate:
Forgotten (2017) - Nota 9
Irreplaceable (2018) – Nota 9
Final Portrait (2017) – Nota 10
Molly’s game (2017) – Nota 8
Please stand by (2017) – Nota 9
Love on the slopes (2018) – Nota 8
La drum cu tata (2016) – Nota 8
The shape of water (2017) – Nota 9
Lady bird (207) – Nota 10
El Camino Christmas (2017) – Nota 9
The stolen (2017) – Nota 9
The snowman (2017) – Nota 9
Home again (2017) – Nota 8
A Christmas Prince (2017) – Nota 7
The child in time (207) – Nota 8
Alias Grace (2017) – serial – Nota 9
Marseille (2017-2018) -- serial – Nota 10
luni, 8 ianuarie 2018
Mult-mult negru pe covorul rosu
Asa cum au anuntat, pentru seara decernarii Golden Globe Awards 2018, vedetele s-au îmbracat în negru - ca simbol al frontului comun împotriva violenţelor sexuale la Hollywood şi în lume. Nu a fost stirbit shine & glamor-ul anilor precedenti, când starurile pozau pe covorul rosu îmbracate cu toalete în cele mai spectaculoase culori si combinatii de culori. Nu, ba chiar dinpotriva - eleganta tuturor parca a fost ridicata si depasita. Însa... fotografiile de anul acesta sunt cu totul si cu totul altfel.
Anul acesta este anul marilor schimbari si parca fiecare imagine spune pe un ton ferm: Time's up!
Solidaritatea vedetelor a fost absolut impresionanta!
Este un film impresionant, ba chiar socant, din care am perceput un singur mesaj si anume ca în orice mizerie-umana exista un sâmbure de bine.
Scenariul este plin de ciudatenii, de absurditati... poate de aceea nu am reusit sa-i descopar valoarea, pentru ca nu l-am inteles!
M-a mirat faptul ca acea firma care a închiriat panourile publicitare avea totusi câstiguri cu tot haosul care domnea!?! M-am înrebat de unde, în acel oras prafuit?! Si colac peste toate, directorul era un om cu principii, cu moral înalt! (exista în realitate destule exemple care sa sustina ideea ca omul sarac nu-si vinde sufletul pentru un trai mai bun, dar aici in film, caracterul personajul nu convinge)!
Nu mi-a placut dialogul vulgar si comportamentul violent al membrilor familiei Hayes - tatal rupe mobilierul prin casa, o agreseaza pe mama, baiatul sare cu cutitul la tata, fiica îsi înjura si ameninta mama... Iar în final, ei fac front comun împotriva concitadinilor.
Dar cel mai tare m-a socat faptul ca din tot orasul acela, pe cel mai cretin si rasist, pe cel mai brutal si mai irascibil barbat, l-au numit "ofiter de politie", i-au pus o arma în mâna si i-au conferit puterea de lege! Iar atunci când spre finalul filmului acest politist a fost totusi concediat, personajul nu si-a pus niciodata problema "cu ce ma întretin mai departe, pe mine si pe mama bolnava?"! Nuuuu, filmul arata însa cum aceasta bestie, devine om de treaba si plin de sensibilitate, la pocnet din degete!
Poate ca sunt un pic rea si încerc sa scot in evidenta chestiile "trase de par". Repet, nu e un film rau, dar dupa parerea mea nu este film nici macar de UN premiu, da'păi de PATRU! ☺
Asa ca, iubitori ai celei de a saptea arte, aceia care treceti pe pagina mea de blog si vizitati cu regularitate rubrica "Clubul cinefililor" luati aminte ca gusturile mele de film sunt departe de cele ale criticilor în materie ☺☺☺
Anul acesta este anul marilor schimbari si parca fiecare imagine spune pe un ton ferm: Time's up!
Solidaritatea vedetelor a fost absolut impresionanta!
(sursa fotos pentru colaj)
Revenind la premianti, trebuie sa marturisesc ca mie filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" nu mi-a placut! Nici macar nu l-as fi nominalizat ☺ Dar iata, a primit cele mai multe premii - PATRU Globuri de Aur! A fost desemnat "cel mai bun film - drama" si (cica) a avut "cel mai bun scenariu"! Modul de interpretare al actorilor (premiati pentru "cea mai buna interpretare din rol feminin principal" si "cea mai buna interpretare din rol masculin secundar") nu îl pun in discutie, într-adevar fiecare si-a jucat rolul foarte bine! Însa pentru mine filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" ca total, are valoare medie. Este ceva mai slab ca... spre exemplu "Beatriz at Dinner".Este un film impresionant, ba chiar socant, din care am perceput un singur mesaj si anume ca în orice mizerie-umana exista un sâmbure de bine.
Scenariul este plin de ciudatenii, de absurditati... poate de aceea nu am reusit sa-i descopar valoarea, pentru ca nu l-am inteles!
M-a mirat faptul ca acea firma care a închiriat panourile publicitare avea totusi câstiguri cu tot haosul care domnea!?! M-am înrebat de unde, în acel oras prafuit?! Si colac peste toate, directorul era un om cu principii, cu moral înalt! (exista în realitate destule exemple care sa sustina ideea ca omul sarac nu-si vinde sufletul pentru un trai mai bun, dar aici in film, caracterul personajul nu convinge)!
Nu mi-a placut dialogul vulgar si comportamentul violent al membrilor familiei Hayes - tatal rupe mobilierul prin casa, o agreseaza pe mama, baiatul sare cu cutitul la tata, fiica îsi înjura si ameninta mama... Iar în final, ei fac front comun împotriva concitadinilor.
Dar cel mai tare m-a socat faptul ca din tot orasul acela, pe cel mai cretin si rasist, pe cel mai brutal si mai irascibil barbat, l-au numit "ofiter de politie", i-au pus o arma în mâna si i-au conferit puterea de lege! Iar atunci când spre finalul filmului acest politist a fost totusi concediat, personajul nu si-a pus niciodata problema "cu ce ma întretin mai departe, pe mine si pe mama bolnava?"! Nuuuu, filmul arata însa cum aceasta bestie, devine om de treaba si plin de sensibilitate, la pocnet din degete!
Poate ca sunt un pic rea si încerc sa scot in evidenta chestiile "trase de par". Repet, nu e un film rau, dar dupa parerea mea nu este film nici macar de UN premiu, da'păi de PATRU! ☺
Asa ca, iubitori ai celei de a saptea arte, aceia care treceti pe pagina mea de blog si vizitati cu regularitate rubrica "Clubul cinefililor" luati aminte ca gusturile mele de film sunt departe de cele ale criticilor în materie ☺☺☺
duminică, 7 ianuarie 2018
Clubul cinefililor - Golden Globe Awards 2018
În topul celor mai vizionate festivaluri ale anului, Premiile Globul de Aur (Golden Globe Awards) se afla pe locul trei, după Premiile Oscar și Premiile Grammy. Pretioasele distinctii americane sunt acordate pentru filmele sau seriile TV rulate cu un an în urmă si sunt oferite în timpul unei cine de lux.
Anul acesta, cea de-a 75-a editie - desfasurata în Beverly Hilton Hotel (Beverly Hills, California), va fi transmisa în direct la televizor de Pro7, în aceasta noapte de 7/8 ianuarie. Moderator al spectacolului a fost desemnat Seth Meyers. Acesta va avea o slujba grea, pentru ca momentan, viata la Hollywood este agitata de scandalul fără precedent produs in jurul producatorului Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire sexuală de o serie de nume celebre.
Înca din momentul publicarii nominalizarilor - în decembrie 2017, multe actirte (Meryl Streep, Reese Witherspoon, Jessica Chastain, Emma Stone, etc) si un actor (Dwayne Johnson) au declarat ca vor îmbraca negu, în semn de solidaritate cu femeile abuzate sexual. În plus, toti participantii la "Golden Globe Awards 2018" care doresc sa-si exprime votul împotriva hărțuirii și discriminarii femeilor în industria de film, vor purta o insigna dreptunghiulara cu fundal negru, pe care scrie cu alb logoul "Time's Up".
Exista zvonuri cum ca inclusiv culoarea covorului pe care de obicei pozeaza vedetele la intrarea în sala, urma sa fie negru. Însa Meher Tatna - președinta Asociației Presei Străine de la Hollywood a declarat astazi ca în aceasta noapte, covorul va fi ca întotdeauna rosu.
Dacă protestul va ramâne tăcut sau dacă celebritatile îmbracate în negru vor oferii suplimentar si declaratii pe covorul rosu sau pe scena... rămâne de văzut! Din pacate, mâne va fi pentru mine prima zi de lucru din anul acesta asa ca nu voi putea urmari transmisiunea TV în direct. Voi reveni însa cu un update, sa comentam împreuna filmele premiate.
Oare cei cu mai multe nominalizari vor fi si cei care vor obtine premiul mult râvnit?!
PS: din cele 17 filme înscrise în lista, am vazut doar: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" (nota mea 5), "Battle of the Sexes" (nota mea 9) si cele doua filme de desene animate de nota 10 (cum altfel?! ☺) "Coco" si "Ferdinand".
UPDATE / 8 ianuarie, ora 6:44 And the winners are:
Best Motion Picture (Drama) - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actress in a Motion Picture (Drama) - Frances McDormand - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actor in a Motion Picture (Drama) - Gary Oldman - The Darkest Hour
Best Motion Picture (Musical/Comedy) - Lady Bird
Best Actress in a Motion Picture (Musical/Comedy) - Saiorse Ronan - Lady Bird
Best Television Limited Series or Motion Picture Made for Television - Big Little Lies
Best Director (Motion Picture) - Guillermo del Toro - The Shape of Water
Best Television Performance by an Actor (Musical/Comedy) - Aziz Ansari - Master of None
Best Television Series (Comedy) - The Marvelous Mrs Maisel
Best Television Performance by an Actor (Limited Series) - Ewan McGregor - Fargo
Best Foreign Film - In the Fade
Best Screenplay (Motion Picture) - Martin McDonagh - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Supporting Actress in a Motion Picture - Allison Janney - I, Tonya
Best Motion Picture (Animated) - Coco
Best Supporting Actress (Television) - Laura Dern - Big Little Lies
Best Actor in a Motion Picture (Musical/Comedy) - James Franco - The Disaster Artist
Best Original Song (Motion Picture) - This Is Me - The Greatest Showman
Best Original Score (Motion Picture) - Alexander Desplat - The Shape of Water
Best Supporting Actor (Television) - Alexander Skarsgaard - Big Little Lies
Best Television Series (Drama) - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actor (Drama) - Sterling K Brown - This Is Us
Best Actress Television Performance by an Actress (Drama) - Elisabeth Moss - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actress (Musical/Comedy) - Rachel Brosnahan - The Marvelous Mrs Maisel
Best Supporting Actor in a Motion Picture - Sam Rockwell - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Television Performance by an Actress (Limited Series) - Nicole Kidman - Big Little Lies
Anul acesta, cea de-a 75-a editie - desfasurata în Beverly Hilton Hotel (Beverly Hills, California), va fi transmisa în direct la televizor de Pro7, în aceasta noapte de 7/8 ianuarie. Moderator al spectacolului a fost desemnat Seth Meyers. Acesta va avea o slujba grea, pentru ca momentan, viata la Hollywood este agitata de scandalul fără precedent produs in jurul producatorului Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire sexuală de o serie de nume celebre.Înca din momentul publicarii nominalizarilor - în decembrie 2017, multe actirte (Meryl Streep, Reese Witherspoon, Jessica Chastain, Emma Stone, etc) si un actor (Dwayne Johnson) au declarat ca vor îmbraca negu, în semn de solidaritate cu femeile abuzate sexual. În plus, toti participantii la "Golden Globe Awards 2018" care doresc sa-si exprime votul împotriva hărțuirii și discriminarii femeilor în industria de film, vor purta o insigna dreptunghiulara cu fundal negru, pe care scrie cu alb logoul "Time's Up".
Exista zvonuri cum ca inclusiv culoarea covorului pe care de obicei pozeaza vedetele la intrarea în sala, urma sa fie negru. Însa Meher Tatna - președinta Asociației Presei Străine de la Hollywood a declarat astazi ca în aceasta noapte, covorul va fi ca întotdeauna rosu.
Dacă protestul va ramâne tăcut sau dacă celebritatile îmbracate în negru vor oferii suplimentar si declaratii pe covorul rosu sau pe scena... rămâne de văzut! Din pacate, mâne va fi pentru mine prima zi de lucru din anul acesta asa ca nu voi putea urmari transmisiunea TV în direct. Voi reveni însa cu un update, sa comentam împreuna filmele premiate.
Oare cei cu mai multe nominalizari vor fi si cei care vor obtine premiul mult râvnit?!
PS: din cele 17 filme înscrise în lista, am vazut doar: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" (nota mea 5), "Battle of the Sexes" (nota mea 9) si cele doua filme de desene animate de nota 10 (cum altfel?! ☺) "Coco" si "Ferdinand".
UPDATE / 8 ianuarie, ora 6:44 And the winners are:
Best Motion Picture (Drama) - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actress in a Motion Picture (Drama) - Frances McDormand - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actor in a Motion Picture (Drama) - Gary Oldman - The Darkest Hour
Best Motion Picture (Musical/Comedy) - Lady Bird
Best Actress in a Motion Picture (Musical/Comedy) - Saiorse Ronan - Lady Bird
Best Television Limited Series or Motion Picture Made for Television - Big Little Lies
Best Director (Motion Picture) - Guillermo del Toro - The Shape of Water
Best Television Performance by an Actor (Musical/Comedy) - Aziz Ansari - Master of None
Best Television Series (Comedy) - The Marvelous Mrs Maisel
Best Television Performance by an Actor (Limited Series) - Ewan McGregor - Fargo
Best Foreign Film - In the Fade
Best Screenplay (Motion Picture) - Martin McDonagh - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Supporting Actress in a Motion Picture - Allison Janney - I, Tonya
Best Motion Picture (Animated) - Coco
Best Supporting Actress (Television) - Laura Dern - Big Little Lies
Best Actor in a Motion Picture (Musical/Comedy) - James Franco - The Disaster Artist
Best Original Song (Motion Picture) - This Is Me - The Greatest Showman
Best Original Score (Motion Picture) - Alexander Desplat - The Shape of Water
Best Supporting Actor (Television) - Alexander Skarsgaard - Big Little Lies
Best Television Series (Drama) - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actor (Drama) - Sterling K Brown - This Is Us
Best Actress Television Performance by an Actress (Drama) - Elisabeth Moss - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actress (Musical/Comedy) - Rachel Brosnahan - The Marvelous Mrs Maisel
Best Supporting Actor in a Motion Picture - Sam Rockwell - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Television Performance by an Actress (Limited Series) - Nicole Kidman - Big Little Lies
joi, 28 decembrie 2017
Romane si filme - Clubul Cinefililor
"Rebel in The Rye"/"Rebel în lanul de secară")(2017) - este un film american biografic, pe care nu trebuie sa îl ratati!
Este ecranizarea romanului "A Life" scris de Kenneth Slawenski (publicat în 2004) si dedicat vietii scriitorului J. D. Salinger (1919-2010), film al carui titlu este inspirat din cel mai valoros roman al lui Salinger: "De veghe în lanul de secară"/"The Catcher in the Rye" (publicat în 1951)...
Daca aceasta introducere vi se pare un pic încurcata... atunci am reusit sa va intoduc în atmosfera din film! Mie mi se întâmpla foarte rar ca dupa ce am vazut un film la cinema, sa cautat sa-l mai vad o data pe dvd! Povestea acestui film este însa atât de profunda si interesanta, încât m-a preocupat luni de zile! Sincera sa fiu, nu am auzit pâna în momentul filmului despre niciunul din cei doi scriitori! Despre Slawenski sunt foarte putine informatii pe net, despre Salinger... va trebui sa-i citesc romanele - am devenit foarte curioasa!
Mentorul din timpul universitatii (profesorul Whit Burnett) si experientele din viata - dar mai ales trairile din timpul celui de al Doilea Război Mondial, l-au marcat emotional profund si, cu toate ca scrierile lui Salinger sunt de natura fictiva, mai toate subiectele sunt inspirate din viata sa proprie.
Pe vremea studentiei, când numele-i era necunoscut si la fiecare încercare de a publica nuvele în reviste primea refuzuri, Salinger a avut o discutie cu profesorul lui si acesta l-a întrebat: "S-ar putea sa fii refuzat tot restul vietii. Esti dispus sa-ti devotezi viata scrisului, stiind ca nu vei primi niciodata nimic în schimb?... Daca nu stii raspunsul, nu esti scriitor adevarat!" Ultima nuvela publicata de Salinger a fost în 1965 si în urmatorii 47 de ani, a scris mereu însa s-a ambitionat sa nu mai publice nimic! A fost mereu un rebel, un tip aparte si, constient fiind, Salinger a folosit mai mereu un stil sarcastic de a se exprima. M-a amuzat modul în care s-a prezentat o data la o editura care-i imputa faptul ca e prea tânar - numele lui este Jerome David si a fost întrebat "De la ce „J.D.”?". A raspuns: "delicvent juvenil" ☺☺☺
Apoi, una din editurile care acceptasera sa-l publice ( The New Yorker - cea mai râvnita editura la vremea respectiva), îi reproseaza: "ai o voce minunata însa, explici prea mult!" La urmatoarea întâlnire, Salinger ofera noua nuvela spre publicare, cu titlul "The Bananafish"/„Peștelebanană". Este întrebat:"Nu sunt cumva doua cuvinte... peștele banană?!"
Raspunsul: "Nu! Doua cuvinte ar avea prea multa logica" ☺☺☺
Si-a vindecat traumele psihice cauzate de razboi prin Zen - budismul Mahayana. Mi-a placut ceea ce savantul budist D.T Suzuki i-a spus lui Salinger când acesta s-a plâns ca are un blocaj sriitoricesc: "Scrii ca sa-ti arati talentul sau ca sa exprimi ce ai în inima?" Cu alta ocazie, a spus: "Realitatea este un spirit etern, necreat si atotcuprinzator. Este constiinta care anima toate fiintele constiente."
Întregul film este fermecator, este plin de istorie, este deosebit de captivant.
Un alt amanunt: prima si singura mare iubire a lui Salinger a fost Oona O’Neill - fiica dramaturgului american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 1936, Eugene O'Neill. Aceasta s-a casatorit însa cu Charles Chaplin (chiar daca diferenta de vârsta dintre cei doi a fost de 36 de ani!). În film, Salinger afla despre logodna Oonei de pe prima pagina a celui mai citit ziar american "The Stars and Stripes" Pe aceeasi pagina însa mie mi-a sarit în ochi pomenita România... Am facut aici un Screenshot :-)
Sper ca v-am incitat curiozitatea suficient, nu dau mai multe detalii M-as bucura sa reveniti aici, dupa ce ati vazut filmul, sa schimbam impresii ☺Va astept!
Este ecranizarea romanului "A Life" scris de Kenneth Slawenski (publicat în 2004) si dedicat vietii scriitorului J. D. Salinger (1919-2010), film al carui titlu este inspirat din cel mai valoros roman al lui Salinger: "De veghe în lanul de secară"/"The Catcher in the Rye" (publicat în 1951)...
Mentorul din timpul universitatii (profesorul Whit Burnett) si experientele din viata - dar mai ales trairile din timpul celui de al Doilea Război Mondial, l-au marcat emotional profund si, cu toate ca scrierile lui Salinger sunt de natura fictiva, mai toate subiectele sunt inspirate din viata sa proprie.
Pe vremea studentiei, când numele-i era necunoscut si la fiecare încercare de a publica nuvele în reviste primea refuzuri, Salinger a avut o discutie cu profesorul lui si acesta l-a întrebat: "S-ar putea sa fii refuzat tot restul vietii. Esti dispus sa-ti devotezi viata scrisului, stiind ca nu vei primi niciodata nimic în schimb?... Daca nu stii raspunsul, nu esti scriitor adevarat!" Ultima nuvela publicata de Salinger a fost în 1965 si în urmatorii 47 de ani, a scris mereu însa s-a ambitionat sa nu mai publice nimic! A fost mereu un rebel, un tip aparte si, constient fiind, Salinger a folosit mai mereu un stil sarcastic de a se exprima. M-a amuzat modul în care s-a prezentat o data la o editura care-i imputa faptul ca e prea tânar - numele lui este Jerome David si a fost întrebat "De la ce „J.D.”?". A raspuns: "delicvent juvenil" ☺☺☺
Apoi, una din editurile care acceptasera sa-l publice ( The New Yorker - cea mai râvnita editura la vremea respectiva), îi reproseaza: "ai o voce minunata însa, explici prea mult!" La urmatoarea întâlnire, Salinger ofera noua nuvela spre publicare, cu titlul "The Bananafish"/„Peștelebanană". Este întrebat:"Nu sunt cumva doua cuvinte... peștele banană?!"
Raspunsul: "Nu! Doua cuvinte ar avea prea multa logica" ☺☺☺
Întregul film este fermecator, este plin de istorie, este deosebit de captivant.
Un alt amanunt: prima si singura mare iubire a lui Salinger a fost Oona O’Neill - fiica dramaturgului american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 1936, Eugene O'Neill. Aceasta s-a casatorit însa cu Charles Chaplin (chiar daca diferenta de vârsta dintre cei doi a fost de 36 de ani!). În film, Salinger afla despre logodna Oonei de pe prima pagina a celui mai citit ziar american "The Stars and Stripes" Pe aceeasi pagina însa mie mi-a sarit în ochi pomenita România... Am facut aici un Screenshot :-)
Sper ca v-am incitat curiozitatea suficient, nu dau mai multe detalii M-as bucura sa reveniti aici, dupa ce ati vazut filmul, sa schimbam impresii ☺Va astept!
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Opera verdiana "I due Foscari" (II)
În timpul pauzei, am urmarit un scurt interviu cu Plácido Domingo si tare m-am minunat sa vad cât a îmbatrânit. Se întâmpla ca imaginea marilor vedete sa ne impresioneze în vremea tineretii si sa o pastram în memorie fara sa realizam ca timpul trece peste toti, în acelasi ritm. Toti îmbatrânim, însa realizam doar atunci când întâlnim persoane pe care le vedem rar. Plácido Domingo a împlinit 72 de ani si a îmbatrânit frumos. Puterea vocii lui este impresionanta, registrul bariton nou abordat este dominat cu talent de aceasta voce valoroasa, cu timbru cald, impunator. În "Cei doi Foscari", Plácido Domingo interpreteaza rolul Dogelui Venetiei, personaj pe care l-a jucat de nenumarate ori, dar niciodata nu a fost atât de aproape de vârsta personajului - declara zâmbind marele artist. Interviul cu Maestro Domingo a fost profund emoționant.
În timp ce restaurantul din Covent Garden era plin de spectatori iesiti la snack and drink, echipa reporter-cameraman l-a abordat pe director artistic Thaddeus Strassberger. Acesta a facut referiri la punerea în scena a spectacolului, la decouri (Kevin Knoght) si costume (Mattie Ullrich), la aportul celor ce stau în spatele artistilor. O munca la fel de pretioasa si importanta, ce completeaza interpretarea muzicala si ajuta la transmiterea corecta a mesajului artistic. Pe parcursul întregului spectacol, fiecare detaliu de decor sau costum sunt gândite semnificativ. Spre exemplu, costumele Celor Zece sunt opulente, incomode, cu umeri exagerat de înalti - tocmai pentru a sugera tendinta pe care a avut-o acest consiliu în epoca respectiva. Decorurile sunt deasemenea expresive, în fundal sunt proiectate permanent imagini simbolice venetiene. Puntea Suspinelor - construita abia în secolul XVII si devenind cel mai renumit pod din Venetia, exista în decorul actului întâi în stadiu de pasarela ce facea legatura între sălile Inchiziţiei din Palatul Dogilor şi închisorile adiacente Palatului Ducal.
Actul trei, scena întâi se desfasoara în Piata San Marco, cel mai renumit loc din Venetia, bogata în simboluri religioase, culturale si istorice. Poporul serbeaza, pentru oamenii de rând viata merge mai departe, netulburata de drama ce se petrece în familia dogelui. Este muzica si dans, sunt acrobati, fachiri care scuipa foc, clovni si multi gura-casca.
În port, vasul asteapta îmbarcarea detinutilor ce vor fi deportati pe insula Creta si printre acestia se gaseste si Jacopo Foscari. Lucretia cu copiii îsi iau ramas bun. Tensiunea momentului este maxima. Soloul lui Jacopo este poetic, melancolic, încarcat de emotie. Aria Lucretiei contureaza imaginea unei sotii sincere, calde si plina de iubire, o femeie demna, care nu se teme de nimic altceva decât de pierdearea sotului iubit. Ea este rugata de Jacopo sa-si ascunda durerea din suflet si sa nu dea satisfactie dusmanilor care privesc din umbra. Si într-adevar, Jacopo Loredano - membru al Conciliului celor Zece Inchizitori, se afla aici pentru a se convinge cu proprii ochi ca familia Foscari va fi definitiv dezbinata. Simtirea totala si vibranta a rolului, redarea în arii colorate si bogate în nuante au facut ca la finalul spectacolului, artistul - Maurizio Muraro (bas), sa fie fluierat de spectatori, datorita personajului negativ pe care l-a jucat cu mare arta ☺
Actul trei, scena doi, ne readuce în Palatul Dogilor. Consiliul celor Zece detine autoritate totala în Venetia. Francesco Foscari, este tot mai constient ca desi detine functia de doge, el nu are de mult putere de decizie. Este coplesit de durere si de neputinta de a-si fi protejat familia. Intensitatea opozițiilor sonore și sentimentale scade, sugerând resemnarea.
La scurt timp dupa plecarea navei din port, Jacopo Foscari moare. Aproape simultan cu aceasta trista veste, cercetarile unuia din senatori loiali dogelui - Barbarigo (tenorul Ben Bliss) dovedesc oficial ca Jacopo Foscari nu a fost vinovat si ca marturiile pe baza carora a fost condamnat, sunt false. Prea târziu însa spre a mai putea schimba ceva.
Parca pentru a întari zicala "un necaz nu vine niciodata singur" dusmanii familiei Foscari nu se multumesc cu prejudiciile provocate. Mașinațiile si mârjeviile puse la cale de Loredano, au ca scop discreditarea dogelui. Instigati, cei Zece cer demisia Dogelui si în noaptea în care Francesco Foscari se stinge din viata datorita socurilor psihice si a traumelor sufletesti pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele rasuna în Piata San Marco, anuntând instaurarea unui nou Doge, Pasquale Malipiero. Asa s-a încheiat luna octombrie a anului 1457, în Venetia. Asa s-a încheiat acest spectacol de opera.
Publicul a aplaudat, a aclamat, a aruncat buchete de flori pe scena si a ovationat îndelung.
Mi-a parut tare rau ca spectacolul s-a terminat... mi-as fi dorit ca muzica sa nu se mai opreasca. Am fost fascinata de tot - artisti, interpretare, decoruri, costume... Opera "I due Foscari" este pentru mine revelatia anului!
PS: am promis Pandhorei o fotografie cu ținuta pe care am purtat-o în seara spectacolului - ceva decent însa nimic deosebit... nu am fost chiar la Opera Royala ;)
joi, 30 octombrie 2014
Opera verdiana "I due Foscari"
Orasul stat Republica Veneția, cunoscut și sub numele de "Republica Sfântului Marcu" (La Repubblica di San Marco), "Republica Leului" (La Repubblica del Leone) sau "Prealuminata" (Serenissima), a dominat regiunea Marii Adriatice si s-a impus secole la rând ca fiind cea mai mare putere economica si navala a Europei în secolele VII-XVII. Conducătorul politic - dogele, era teoretic ales pe viață, însa s-a întâmplat deseori sa fie constrâns să renunțe la mandat, ca urmare a unor rezultate nemulțumitoare ale guvernului.
Francesco Foscari (19 iunie 1373 – 1 noiembrie 1457) a fost doge al Veneției între anii1423 - 1457, la începutul perioadei Renașterii italiene. A domnit peste 34 de ani, mai mult decât oricare alt doge din istoria Venetiei. Sfârsitul lunii octombrie a anului 1457 a fost cea mai urâta perioada din viata sa, tradarile infame si intrigile tesute în jurul dogelui, emotiile si provocările cu care s-a confruntat au dus la decesul acestuia... Dupa mai bine de 350 de ani, legat de aceste evenimente, Lord Byron - unul dintre cei mai cunoscuți poeți romantici englezi, a scris poemul narativ "Cei doi Foscari" ("The Two Foscari").
Doua decenii mai târziu, în anul 1844, Giuseppe Verdi a folosit acest poem ca sursa de ispiratie pentru opera ce avea sa poarte acelasi nume "I due Foscari". Premiera operei a avut loc la Teatro Argentina din Roma si cu toate ca s-a bucurat de un mare succes în epoca respectiva, în decursul anilor opera nu a fost pusa în scena la fel de des ca celalalte opere verdiene, în prezent fiind aproape necunoscuta.
Royal Opera House a hotarât sa introduca aceasta opera în programul stagiunii 2014-2015 si seara premierii a fost transmisa live saptamana aceasta, în 29 de tari si 987 cinematografe. Pâna luni seara, nu ascultasem niciodata în întregime aceasta opera, doar câteva arii intrepretate de marii tenori contemporani si... gândindu-ma la renumitele capodopere (La Traviata, Aida, Nabucco, Rigoletto), m-am dus la spectacol fara sa astept ceva extraordinar. Probabil tocmai din aceasta cauza, surpriza a fost enorma. Emotiile m-au coplesit poate mai mult decât la oricare alt spectacol de opera verdiana! Magia serii este greu de descris în cuvinte!...
Unul din marile avantaje ale spectatorului din salile de cinema este ca, inainte de începerea spectacolului, când în sala din Covent Garden ultimii spectatori îsi cauta înca locurile, o echipa reporter-cameraman transmite din culise scene inedite sau interviuri spontane. Ca simplu spectator, nu esti constient de forfota din spatele cortinei, dar este foarte interesant de vazut cum se aduc decorurilor ultimele îmbunatatiri, cum costumierul efectueaza ultimele ajustari sau cum artistii aplica machiajului ultimele retusuri. Dirijorul Antonio Pappano a fost vizitat de acest reporter în cabina, înainte ca gongul sa anunte începerea spectacolului si explicatia pe care ne-a oferit-o în legatura cu uvertura a fost deosebit de pretioasa! Doar întelegând despre ce este vorba în opera, poti aprecia talentul compozitorului, valoarea operei sau evolutia artistilor.
Pappano a spus ca primele acorduri sunt ca unduirile serpilor si primele cuvinte cântate de cor - "Silentium - Mysterium" - sunt folosite ca metafore pentru a defini Venetia secolului XV, un oras al intrigilor politice, dominat de membrii Conciliului celor Zece Inchizitori. Alesi initial de popor spre a preveni coruptia sau luarea de mita, acesti nobili de prim rang nu faceau altceva decât sa-si urmareasca propriile avantaje si sa-si sporeasca averile, profitând de pozitia ocupata. Consiliul celor Zece a fost creat în vara anului 1310, conceput fiind ca un răspuns temporar la o revolta împotriva Dogilor. Deși stabilit inițial pentru o perioadă de două luni, autoritatea acestui consiliu a fost reînnoita continuu, până când, în anul 1334 a devenit un organ permanent.
Multe din actiunile celor Zece au fost negre si pastrate în mare taina. Prin uneltiri perfide, puteau acuza fara dovezi pe oricine le statea în cale. Cei arestati erau supusi unor torturi inumane, pâna când din disperare - spre a-si curma chinurile, recunosteau toate acuzatiile.
Intr-o situatie asemanatoare se gasea Jacopo Foscari la data de 23 octombrie 1443, arestat sub acuzatie falsa de crima si înalta tradare.
Actiunea primului act se desfasoara în Palatul Dogilor.
Impresionant este decorul. Simbolic, podeaua salii palatului este ridicata si usor rotita în plan - tocmai pentru a sugera unghiul strâmb din care era privita lumea, de aici. Dogele Venetiei - Francesco Foscari, tatal lui Jacopo, este cel care va trebui sa rosteasca decizia definitiva luata de Consiliul celor Zece Inima lui Francesco este sfarâmata de durere, constient fiind ca în scurt timp va trebui sa-si trimita propriul fiu in exil, datoria politica fiind pusa în fata sentimentelor paterne.
Lucretia, sotia lui Jacopo si nora dogelui, cere audineta si cu lacrimi în ochi, implora clementa. Chiar daca nu poate dovedi, ea este sigura de nevinovatia lui Jacopo si atrage atentia socrului ca au de a face cu un complot care vizeaza distrugerea Dogelui.
În rolul dogelui, este celebrul tenor spaniol Plácido Domingo, care la cei 72 de ani împliniti, a trecut de la registrul vocal tenor la bariton. Duetul pe care-l interpreteaza aici alaturi de soprana Maria Agresta, reprezinta una din cele mai emotionale arii ale operei.
Lucretia si Jacopo Foscani au împreuna trei copiii si în cazul deportarii acuzatului, sotia acestuia are un statut mai dezastruos decât al unei vaduve. Întreaga familie este disperata însa batrânul tata, din functia de doge, nu poate sa schimbe cu nimic decizia celor Zece (Consiglio dei Dieci).
Actul doi si scena întâi se desfasoara în pivnitele închisorii din Palatul Dogilor.
Lucretiei îi este permis sa-si vada sotul înainte de pronuntarea verdictului. Acesta zace pe pamânt, incatusat, sleit de puteri, plin de cicatrice si sânge.
Dogele vine deasemenea sa-l vada pe Jacopo în calitate de tata, pentru ca la scurt timp, în sala palatului si în calitate de Doge al Venetiei sa pronunte sentinta. Cei doi Foscari se îmbratiseaza pentru ultima data.
Duetul tata-fiu este unul din cele mai impresionante si sensibile pasaje muzicale. Verdi a compus numeroase duete emotionante tata-fiica (La Traviata, Aida, Nabucco, Luisa Miller, La forze del destino), insa mai rar a abordat perspectiva tata-fiu. Acest duet este o bijuterie muzicala! Rolul fiului este interpretat grandios de tenorul Francesco Meli.
Actul doi, scena doi se desfasoara în Sala de Judecata.
Consiliul comunica Dogelui hotarârea pe care a luat-o si Francesco Foscari citeste fiului sentinta: deportare pe insula Creta si intrezicerea de a mai calca vreodata teritoriul venetian.
Lucretia, sosita sa asiste împreuna cu copiii, cere sa-i fie îngaduit sa îsi însoteasca sotul în exil. Cominteul refuza si sentinta devine definitiva urmând sa fie imediat executata.
A urmat o pauza si ca de obicei la astfel de spectacole, am iesit în foaier sa servim Sekt si Canapés.
(va urma)
joi, 16 octombrie 2014
Astă-seară avem bilete la Cinema-Balet
Stagiunea Royal Opera House 2014/2015 se deschide cu "Manon", un adevarat masterpiece, coreografia fiind semnata de Kenneth MacMillan. Compozitia lui Jules Massenet va fi interpretata de Orchestra Operei Royale din Londra, sub bagheta dirijorului Martin Yates.
În distributie: Marianela Nuñez (Manon), Federico Bonelli (Des Grieux), Ricardo Cervera (Lescaut), Christopher Saunders (Monsieur G.M.), Laura Morera (Lescaut’s Mistress) si Elizabeth McGorian (Madame).
Biletele în stagiunea toamna-iarna costa 30 euro/persoana, dar merita!
Doar luna aceasta vom avea ocazia sa mergem si la opera - pe 27 urmeaza Verdi "I due Foscari". În lunile ce urmeaza, transmisiunile în direct vor fi doar o singura zi.
Voi reveni cu impresii detaliate ;)
În distributie: Marianela Nuñez (Manon), Federico Bonelli (Des Grieux), Ricardo Cervera (Lescaut), Christopher Saunders (Monsieur G.M.), Laura Morera (Lescaut’s Mistress) si Elizabeth McGorian (Madame).
Biletele în stagiunea toamna-iarna costa 30 euro/persoana, dar merita!
Doar luna aceasta vom avea ocazia sa mergem si la opera - pe 27 urmeaza Verdi "I due Foscari". În lunile ce urmeaza, transmisiunile în direct vor fi doar o singura zi.
Voi reveni cu impresii detaliate ;)
duminică, 31 august 2014
Recomandari de weekend
- Am terminat de citit "Sub aceeasi stea" - roman scris de John Green (pentru cine este interesat, am descoperit varianta elecronica, în traducere româneasca - aici). Traducerea si adaptarea germana se intituleaza "Das Schicksal ist ein mieser Verräter" adica "Destinul este un trădător mizerabil" si aceasta varianta mi se pare ca exprima esenta acestui roman, o tulburatoare poveste despre curajul de a înfrunta destinul...
Tema romanului este inspirata din perioada studentiei, când John Green a lucrat ca voluntar într-un spital de copii, iar personajul principal i-a fost inspirat de Esther Grace Earl, o prietena a scriitorului, care la vârsta de 16 ani a pierdut lupta cu cancerul tiroidian. Mesajul acestor copii rapusi de boala este ca vietile scurte pot fi cel putin la fel de bogate ca si vietile lungi, ale semenilor sanatosi. Complexitatea si profunzimea sentimentelor, cât si relatia parintilor cu acesti copii, sunt lectii pentru orice muritor de rând! Fiecare pagina a acestui roman este plina de emotii si sensibilitati, fiecare pagina citita ne face mai buni si mai întelegatori.
- Am vazut filmul "It's hard to say I Love You" cu titlul original danez "Kinamand" (daca aveti cont Watchever, gasiti filmul la adresa Chinaman)
Filmul prezinta numeroase aspecte ale vieții cotidiene, accentuând motivele pentru care de obicei se produc divorturile, menționând rutina si lipsa de comunicare în cuplu, dovedind fragilitatea iubirii dar si puterea obisnuiței. Este un film care emoționeaza prin subtilițati, un film ce aduce în prim-plan un barbat blând, îngăduitor și credul, cu gusturi și purtări simple, alaturi de o frumoasa chinezoaica, printr-o căsătorie de conveniență. Filmul trateaza cu umor si ironie relațiile între membrii familiilor implicate, obiceiurile si prejudecațile legate de apartența la o cultura sau alta. Este o poveste romantica, o poveste ce prezinta doua iubiri, una stinsa din lipsa de comunicare între soți si alta abia începuta, bazata paradoxal pe incapacitatea de comunicare între soți. Misterul ce intensifica sentimentele unei femei străine si frumoase, ciudate, care nu înțelege nimic din ceea ce spune el, un barbat fermecat zi de zi de grația soției pro-forma.
- Va doresc atât lectrura cât si vizionare, cât mai placute! ☺
joi, 1 mai 2014
Poveste de iarna - balet (V)
continuare la "Ieri, la cinema-balet"
În pauzele spectacolului, am servit "Häppchen", Sekt sau Sektorange, apoi ne-am reluat locul în sala urmarind interviurile bogate în informatii interesante, cu lămuriri asupra modului în care compozitia muzicala a fost conceputa sau asupra felului în care rolurile au fost abordate si referinte legate de trairile artistilor. Este genul de interviuri deosebit de calde, prin care publicul are senzatia ca se misca liber în salile de repetitie, în culise, ca face parte din echipa ce a pus în scena spectacolul. Ador aceste interviuri, scurte dar substanțiale.
Actul doi se desfasoara în Boemia, la diferenta de saisprezece ani fata de scenele prezentate în actul întâi. Este începutul primaverii si localnicii satului în care Perdita traieste, se pregatesc pentru sarbatoarea închinata traditional noului anotimp. Fiica regilor sicilieni nu are nici cea mai vaga idee despre originea ei nobila, ea a crescut în familia ciobanului alaturi de fiul acestuia ca si când ar fi fost frati adevarati. Perdita este o tânara zvelta si deosebit de frumoasa si... cine credeti ca este îndragostit de ea?! Printul Florizel, fiul regelui Polixenes! Tânarul vine deseori în satul Perditei si pentru a nu atrage atentia asupra rangului pe care-l are, el poarta haine obisnuite, ca orice flacau din sat. Dansurile celor doi sunt ca zborul fluturilor îndragostiti. Miscarile lor izvorasc dintr-o dragoste pura si sincera. Prezeta lor încântatoare este precum adierea lină de vânt peste o livada cu ciresi în floare. Cei doi reprezinta dragostea neprihanita, ei sunt jumatatile veritabile care formeaza sfera si în candoarea cu care privesc lumea, nici nu observa ca omul de încredere al regelui îi spioneaza. Acesta îl informeaza pe suveranul regatului Boemiei în legatura cu relatia neîngaduita a printului si chiar îl aduce în sat, sa se convinga cu proprii lui ochi.
Serbarea rurala este în plina desfasurare si Perdita este aleasa "Regina Primaverii". Tatal, deosebit de mândru, gaseste potrivit momentul pentru a da Perditei medalionul cu smarald pe care l-a pastrat spre a i-l oferi la o ocazie speciala. Fata primeste cadoul cu bucurie, dar nimeni nu banuieste ce reprezinta acest medalion.
Atmosfera vesela si degajata a târgului în sarbatoare este brusc spulberata prin aparitia garzilor regelui Polixenes, care negru de furie ca unicul lui fiu este îndragostit de fata unui cioban, ordona arestarea Perditei. Tatal si fratele fetei sar în aparare, reusesc sa o elibereze pe Perdita si împreuna cu printul, toti patru izbutesc sa urce pe o corabie si pornesc pe mare. Regele Polixenes împreuna cu garzile îi urmaresc. Finalul actului doi.
Actul trei începe în decorul tarmului sicilian. Regele Leontes este în pragul dementei. Remuscarile i-au macinat sufletul, durerea pierderii familiei i-a sfarâmat inima. Alaturi de el, Paulina fidelă - fosta doamna de companie a reginei, deasemenea îndoliata si neconsolata dupa pierderea sotului (Antigonos), îsi concentreaza întreaga forta spre a mentine înca vie ratiunea regelui. Petrec împreuna cea mai mare parte a timpului la mormântul reginei Hermione si a printului Mamillius.
Monotonia zilei este ravasita de ancorarea în port a unei corabii straine si cererea urgenta a pasagerilor acesteia de a fi primiti în audienta la suveranul regatului. Prinzul Florizel îsi pune întreaga nadejde în a fi protejat împotriva furiei tatalui, explicând ca este îndragostit de o fata simpla, fara rang nobil. Perdita este prezentata si regele Leontes înduiosat, se vede în masura sa faca o fapta buna în numele iubirii, pentru a-si ispasi din pacatele care-l coplesesc de saisprezece ani. El nu banuieste nicio clipa ca tânarul print este fiul prietenului lui din copilarie si nici nu-si imagineaza macar ca frumoasa fata este propria lui fiica. În momentul în care declara legatura prin casatorie a celor doi îndragostiti, în sala tronului intra ca o furtuna regele Polixenes, care spune ca nu permite ca fiul sau sa se casatoreasca. În timpul altercatiei, Perdita este îmbrâncita si salul de la gât se desface, lasând la iveala colierul cu smarald. Paulina recunoaste piatra prețioasă strălucitoare si atrage atentia regelui Leontes. Ciobanul care a crescut-o pe Perdita ca pe propria fiica, dezvaluie povestea copilului gasit si regele Leontes nu stie cum sa se arate mai recunoscator. Îsi recunoaste cu obidire faptele ce au provocat tragicele evenimente si urmările dezastruoase, îsi cere iertare de la regele Polixenes si împreuna, dau binecuvântarea celor doi copii.
Întregul palat serbeaza casatoria printesei Perdita cu printul Florizel, si regele Leontes zâmbeste pentru prima data în ultimii saisprezece ani. Paulina considera ca este momentul ca regele sa mai suporte înca o surpriza. Ea îl conduce la monumentul ridicat în memoria reginei Hermione si a printului Mamillius si îl îndeamna sa împartaseasca bucuria regasirii fiicei cu spiritul sotiei pierdute. Statuia-regina prinde a se misca si coboara de pe piedestal. Paulina destainuie secretul de a o fi ascuns pe regina, care nu a murit ci si-a revenit din coma. Regina a hotarât însa sa nu reapara în viata regelui decât atunci când exista o dovada clara ca acesta este spasit.
Povestea este cu happy-end... Perdita, alaturi de sotul ei, îsi îmbratiseaza mama si tatal.
Baletul are sase personaje principale, solourile prim-balerinilor au fost interpretate cu mare clasa. Orchesta ROH condusa de dirijorul David Briski a însotit perfect dansurile artistice figurative ale ansamblului de balerine și balerini.
Premiera "The Winter's Tale" a fost un adevarat succes. Spectacolul s-a încheiat cu aplauze îndelungate, cosuri cu flori si ovaţii.
În pauzele spectacolului, am servit "Häppchen", Sekt sau Sektorange, apoi ne-am reluat locul în sala urmarind interviurile bogate în informatii interesante, cu lămuriri asupra modului în care compozitia muzicala a fost conceputa sau asupra felului în care rolurile au fost abordate si referinte legate de trairile artistilor. Este genul de interviuri deosebit de calde, prin care publicul are senzatia ca se misca liber în salile de repetitie, în culise, ca face parte din echipa ce a pus în scena spectacolul. Ador aceste interviuri, scurte dar substanțiale.
Actul doi se desfasoara în Boemia, la diferenta de saisprezece ani fata de scenele prezentate în actul întâi. Este începutul primaverii si localnicii satului în care Perdita traieste, se pregatesc pentru sarbatoarea închinata traditional noului anotimp. Fiica regilor sicilieni nu are nici cea mai vaga idee despre originea ei nobila, ea a crescut în familia ciobanului alaturi de fiul acestuia ca si când ar fi fost frati adevarati. Perdita este o tânara zvelta si deosebit de frumoasa si... cine credeti ca este îndragostit de ea?! Printul Florizel, fiul regelui Polixenes! Tânarul vine deseori în satul Perditei si pentru a nu atrage atentia asupra rangului pe care-l are, el poarta haine obisnuite, ca orice flacau din sat. Dansurile celor doi sunt ca zborul fluturilor îndragostiti. Miscarile lor izvorasc dintr-o dragoste pura si sincera. Prezeta lor încântatoare este precum adierea lină de vânt peste o livada cu ciresi în floare. Cei doi reprezinta dragostea neprihanita, ei sunt jumatatile veritabile care formeaza sfera si în candoarea cu care privesc lumea, nici nu observa ca omul de încredere al regelui îi spioneaza. Acesta îl informeaza pe suveranul regatului Boemiei în legatura cu relatia neîngaduita a printului si chiar îl aduce în sat, sa se convinga cu proprii lui ochi.
Serbarea rurala este în plina desfasurare si Perdita este aleasa "Regina Primaverii". Tatal, deosebit de mândru, gaseste potrivit momentul pentru a da Perditei medalionul cu smarald pe care l-a pastrat spre a i-l oferi la o ocazie speciala. Fata primeste cadoul cu bucurie, dar nimeni nu banuieste ce reprezinta acest medalion.
Atmosfera vesela si degajata a târgului în sarbatoare este brusc spulberata prin aparitia garzilor regelui Polixenes, care negru de furie ca unicul lui fiu este îndragostit de fata unui cioban, ordona arestarea Perditei. Tatal si fratele fetei sar în aparare, reusesc sa o elibereze pe Perdita si împreuna cu printul, toti patru izbutesc sa urce pe o corabie si pornesc pe mare. Regele Polixenes împreuna cu garzile îi urmaresc. Finalul actului doi.
Actul trei începe în decorul tarmului sicilian. Regele Leontes este în pragul dementei. Remuscarile i-au macinat sufletul, durerea pierderii familiei i-a sfarâmat inima. Alaturi de el, Paulina fidelă - fosta doamna de companie a reginei, deasemenea îndoliata si neconsolata dupa pierderea sotului (Antigonos), îsi concentreaza întreaga forta spre a mentine înca vie ratiunea regelui. Petrec împreuna cea mai mare parte a timpului la mormântul reginei Hermione si a printului Mamillius.
Monotonia zilei este ravasita de ancorarea în port a unei corabii straine si cererea urgenta a pasagerilor acesteia de a fi primiti în audienta la suveranul regatului. Prinzul Florizel îsi pune întreaga nadejde în a fi protejat împotriva furiei tatalui, explicând ca este îndragostit de o fata simpla, fara rang nobil. Perdita este prezentata si regele Leontes înduiosat, se vede în masura sa faca o fapta buna în numele iubirii, pentru a-si ispasi din pacatele care-l coplesesc de saisprezece ani. El nu banuieste nicio clipa ca tânarul print este fiul prietenului lui din copilarie si nici nu-si imagineaza macar ca frumoasa fata este propria lui fiica. În momentul în care declara legatura prin casatorie a celor doi îndragostiti, în sala tronului intra ca o furtuna regele Polixenes, care spune ca nu permite ca fiul sau sa se casatoreasca. În timpul altercatiei, Perdita este îmbrâncita si salul de la gât se desface, lasând la iveala colierul cu smarald. Paulina recunoaste piatra prețioasă strălucitoare si atrage atentia regelui Leontes. Ciobanul care a crescut-o pe Perdita ca pe propria fiica, dezvaluie povestea copilului gasit si regele Leontes nu stie cum sa se arate mai recunoscator. Îsi recunoaste cu obidire faptele ce au provocat tragicele evenimente si urmările dezastruoase, îsi cere iertare de la regele Polixenes si împreuna, dau binecuvântarea celor doi copii.
Întregul palat serbeaza casatoria printesei Perdita cu printul Florizel, si regele Leontes zâmbeste pentru prima data în ultimii saisprezece ani. Paulina considera ca este momentul ca regele sa mai suporte înca o surpriza. Ea îl conduce la monumentul ridicat în memoria reginei Hermione si a printului Mamillius si îl îndeamna sa împartaseasca bucuria regasirii fiicei cu spiritul sotiei pierdute. Statuia-regina prinde a se misca si coboara de pe piedestal. Paulina destainuie secretul de a o fi ascuns pe regina, care nu a murit ci si-a revenit din coma. Regina a hotarât însa sa nu reapara în viata regelui decât atunci când exista o dovada clara ca acesta este spasit.
Povestea este cu happy-end... Perdita, alaturi de sotul ei, îsi îmbratiseaza mama si tatal.
Baletul are sase personaje principale, solourile prim-balerinilor au fost interpretate cu mare clasa. Orchesta ROH condusa de dirijorul David Briski a însotit perfect dansurile artistice figurative ale ansamblului de balerine și balerini.
Premiera "The Winter's Tale" a fost un adevarat succes. Spectacolul s-a încheiat cu aplauze îndelungate, cosuri cu flori si ovaţii.
marți, 29 aprilie 2014
Ieri, la cinema-balet (IV)
Stagiunea de iarna/primavara a Royal Opera House -sectiunea balet, s-a încheiat cu spectacolul "Poveste de iarna", transmis în direct de la Londra în 40 tari si peste 1500 cinematografe. Într-una din aceste sali am fost si eu, împreuna cu mama.
Ca de obicei, la intrarea în sala am fost întâmpinate cu câte un pahar de sekt sau sekt-orange, apoi am luat loc pe fotoliul rezervat, prin intermediul ecranului fiind martore la forfota din sala londoneza.
Special pentru spectatorii din cinema, moderatoarea Darcy Bussell - fosta balerina la ROH, a prezentat în introducere modul în care spectacolul se va derula: prolog, trei acte si doua pauze - pauze în care a invitat spre intervievare cativa din protagonistii spectacolului: directorul teatrului (Kasper Holten), compozitorul (Joby Talbot) si coreograful baletului (Christopher Wheeldon), câtiva solisti-balerini (Edward Watson, Sarah Lamb, Lauren Cuthbertson, Steven McRae, Frederico Bonelli, Zenaida Yanowsky).
Spectacolul s-a încheiat la ora 23:30 si chit ca stiam ca dimineata va trebui sa ma trezesc pentru serviciu la ora 5:30, mi-a parut tare rau când cortina s-a închis. A fost un spectacol grandios, o punere în scena senzationala, cu dansatori de exceptie, decoruri expresive si efecte speciale impresionante! Povestea lui Shakespeare "The Winter's Tale" este aici fidel transpusa în muzica si dans, spectacolul fiind încadrat în genul "balet narativ".
Preludiul prezinta doi printi-copii, prieteni nedespartiti, viitori regi ai Siciliei si Boemiei.
Actul întai se desfasoara la curtea regala siciliana si dansul pucteaza câteva momente principale din viata tânarului rege Leontes: casatoria din dragoste cu frumoasa Hermione, nasterea primului lor fiu - Mamillius si în continuare, de-a lungul câtorva ani, este prezentata armonia perfecta din aceasta familie.
În ziua în care regele Polixenus soseste din Boemia sa-si viziteze prietenul, printul Mamillius are vârsta pe care o aveau cei doi regi când drumurile lor s-au despartit. În memoria acelor frumoase vremuri, regele Boemiei accepta propunerea prietenului-gazda de a-si prelungi vizita în Sicilia pentru cateva luni.
Totul este vesel si armonios, ba mai mult se întampla ca în aceste prime saptamâni, regina Hermione sa anunte ca este însarcinata cu al doilea copil, un motiv în plus pentru fericitul rege Leontes sa organizeze permanent petreceri la curte.
Timpul trece si putin înainte ca regina sa aduca pe lume cel de-al doilea copil, regele Polixenes îsi anunta intentia de a pleca spre tara lui. Regina Hermione, din simpatie si calda amicitie fata de prietenul sotului ei propune spontan ca regele boemian sa mai ramâna câteva saptamâni, spre a fi alaturi de ei când se va naste copilul. Acesta accepta onorat.
Daca pâna aici muzica si dansul au fost placute si vioaie, din acest moment registrul sunetelor se schimba, marcând clipa în care gelozia încolteste în sufletul regelui Leontes. Interpretând gresit dragalasenia sotiei ca pe o dovada de infidelitate, acesta este tot mai mult cuprins de ura si fara a avea vreo dovada de vinovatie, îsi acuza sotia si prietenul de concubinaj.
Dansurile devin triste, gesturile schimonosite de durere. Regele Leontes îsi schimba radical comportamentul, devenind un tiran. Cu mintea si sufletul întunecate, el îsi alunga prietenul si chiar pune la cale otravirea lui. Complotul esueaza, regele Polixenes porneste spre tara lui, profund dezamagit si jignit.
Regina este aruncata în temnita si naste o fetita pe care însa regele nu vrea sa o recunoasca drept fiica. Plin de cruzime, el ordona ca nou-nascuta sa fie dusa si abandonata în Boemia, în regatul celui pe care el presupune a-i fi tata. Sotul Paulinei - doamna de companie a reginei, este însarcinat sa se descotoroseasca de bebelus. Antigonos ajunge pe tarmul Boemiei si pune în cosulet alaturi de copil, medalionul cu smarald purtat pâna deunazi de regina Hermione, ca semn distinctiv al coroanei siciliene. El nu reuseste sa mai urce pe corabie si sa se intoarca la castel anuntând îndeplinirea sarcinii, deoarece este atacat si devorat de ursi.
Bebelusul este la scurt timp descoperit de un cioban care se afla în zona tarmului împreuna cu fiul sau. Om bun, el ia fetita si o creste, botezand-o Perdita.
Viata celor de la curtea siciliana devine amara, inutile ramân explicatiile de nevinovatie ale sotiei regelui tot mai înnebunit de ura si gelozie. Dansurile balerinilor sunt sugestive, miscarile totusi gratioase sunt tensionate si deosebit de triste, mimica si gesturile încarcate de dramatism.
Atmosfera grea si apasatoare atinge punctul culminant atunci când regele îsi condamna sotia la moarte, moment în care fiul acestora, printul Mamillius îsi pierde viata, urmare a unui atac de anxietate. Regina intra în coma si e declarata moarta.
Acesta este finalul deosebit de trist al primului act. (va urma)
luni, 28 aprilie 2014
Poveste de Iarna
Sunt în competitie cu timpul, el zboara si eu alerg în urma lui... Saptamânile îmi par zile, zilele îmi par ore si orele-mi scapa precum clipele. Am ramas în urma cu blogul - dar asta sa fie cel mai mare necaz, nu-i asa? ☺ În fiecare zi cu mama, avem un program deosebit... Ieri am fost în excursie, astazi mergem la Cinema pentru a urmari transmisiunea în direct de la Royal Opera House. Baletul pe care-l vom vedea este "Poveste de Iarna" compus de Joby Talbot, dupa povestea de dragoste scrisa de Shakespeare (eveniment caruia îi voi dedica saptamâna aceasta un articol).
Mi-am amintit ca si formatia rock Queen a câtat o piesa cu acest titlu:
"Poveste de iarnă" apartine albumului "Made in Heaven", lansat în 1995, după decesul lui Freddie Mercury (1991). Piesa a fost compusa de Mercury imediat după "Innuendo", inspirat fiind de peisajul pe care-l privea de la fereastrele studioului de înregistrare, lânga Lacul Geneva.
Piesa abordata genul psihedelic, îmbinând stilul dream pop cu muzica experimentală.
Sa lasam muzica sa cânte, sa visam alaturi de Freddy Mercury si sa privim în afara ferestrelor, prin ochii lui... Pentru rubrica "Meloman pentru o zi"
Mi-am amintit ca si formatia rock Queen a câtat o piesa cu acest titlu:
"Poveste de iarnă" apartine albumului "Made in Heaven", lansat în 1995, după decesul lui Freddie Mercury (1991). Piesa a fost compusa de Mercury imediat după "Innuendo", inspirat fiind de peisajul pe care-l privea de la fereastrele studioului de înregistrare, lânga Lacul Geneva.
Piesa abordata genul psihedelic, îmbinând stilul dream pop cu muzica experimentală.
Sa lasam muzica sa cânte, sa visam alaturi de Freddy Mercury si sa privim în afara ferestrelor, prin ochii lui... Pentru rubrica "Meloman pentru o zi"
joi, 20 martie 2014
Balet la cinematograf (III)
Luna aceasa, ciclul pieselor de opera si balet transmise live de Royal Opera House, este continuat cu baletul "Frumoasa din pădurea adormită", semnat de Piotr Ilici Ceaikovski în anul 1888, conceput în trei acte si sase tablouri, pe baza basmului scris în anul 1643 de Charles Perrault. "Subiectul este atât de poetic, atât de apt pentru muzică, încât m-a pasionat şi am compus baletul cu acea căldură şi plăcere care condiţionează întotdeauna calităţile unei creaţii." a mentionat P.I. Ceaikovski.
Coreografia originala este conceputa de Marius Petipa si premiera mondiala a avut loc pe scena Teatrului Mariinski (Sankt Petersburg), la data de 3 ianuarie 1890. Chiar daca nu de la începu a avut succest - rusii fiind pe atunci obisnuiti cu formule standard si muzica necomplicata, baletul "Frumoasa din pădurea adormită" este astazi unul din cel mai populare balete clasice. Ceaikovski si-a apreciat lucrarea ca fiind compozitia lui cea mai valoroasa.
Acest balet este practic o poveste pentru adulti, putin diferita fata de versiunea basmului scris de Fratii Grimm. Cu siguranta nu exista om pe Pamânt care sa nu o cunoasca, însa aici pe scena, povestea este redata doar prin dans, gesturi, mimica si decoruri.
Chiar din Prolog, spectatorul este introdus în vârtejul pregatirilor coordonate de Catalabutte - maestrul de ceremonii al curtii Regelui Florestan, cu ocazia botezului întâiului nascut, printesa Aurora.
Aparitia ursitoarelor la petrecere, impune respect si liniste. Nou-nascuta primeste cadouri de la zâne - frumusete, întelepciune, gratie, elocventa si vigoare si fiecare dans este totodata un cadou pentru spectatori! Linistea momentului este risipita prin aparitia zânei Carabosse care spre a se razbuna pentru faptul ca numele ei a fost omis pe lista invitatilor la botez, urseste printesei Aurora sa moara la vârsta de 16 ani, în urma unei întepaturi cu un fus pentru tors sau o andrea. Zâna-buna Liliac încearca sa schimbe sensul blestemului, adaugând conditia ca vraja sa se spulbere daca peste un somn de 100 de ani, printesa va fi sarutata de un print îndragostit.
În acest act, mi-a placut în mod deosebit dansul balerinei Kristen McGorian - în rolul vrajitoarei Carabosse - un solo de mare clasa, executat cu mare abilitate artistica, combinând gratia miscarilor cu mimica fetei sub un machiaj exceptional. Pline de gratie, individualitate și finețe sunt deasemenea dansurile interpretate de Laura McCulloch, în rolul zânei Liliac.
Alternarea dansurilor ce exprima dramatism cu cele care transmit tandrete si gingasie, fac din acest spectacol unul din cele mai frumoase balete din toate timpurile.
"Vremea trece" si Actul întâi, prezinta ziua în care printesa Aurora împlineste vârsta de 16 ani.
La petrecere, Aurora danseaza cu printii veniti sa îi ceara mâna. "Adage à la rose" este pasajul în care solista danseaza cu cei patru parteneri - printii de la Rasarit, Apus, Nord si Sud, pasaj identificat ca cel mai greu de interpretat, unul din cele mai elegante si mai gratioase solouri. Rolul Aurorei este prin coregrafie unul din cele mai complexe roluri feminine, pentru ca "cere o abilitate atletica extraordinara dar si o tehnica de mare acuratete". Balerina Sara Lamb, cea care interpreteaza rolul printesei Aurora este delicatetea întruchipata, corpul ei are o mlădiere, suplețe si o zveltețe de exceptie. Rolul pare ca i-a fost harazit!
Vrajitoarea Carabosse reusind sa se strecoare la petrecere, profita de un moment de neatentie al garzilor de paza si oferă printesei în dar un fus. De la nasterea Aurorei, în regat au fost interzise toate fusele, andrelele si betisoarele ascutite, de aceea printesa cerceteaza plina de curiozitate darul deosebit si nemaivazut. Asa cum i-a fost sortit, printesa se înteapa la deget si cade în somnul letargic. Zâna Liliac farmeca întregul palat sa cada în somn adânc.
Actul doi, începe cu o scena de vânatoare care se petrece la distanta de 100 de ani de la nefasta întâmplare produsa la aniversarea Aurorei. Eroul principal al scenei, prințul Florimund - interpretat de balerinul Steven McRae, se afla în apropierea palatului vrajit, însoțit de alaiul împaratesc. Fire romantica, el se retrage de lânga grupul galagios si viseaza la ziua în care îsi va întâlni iubirea vietii. Zâna Liliac plazmuieste prințului viziunea Aurorei si ajutata de nereide – frumoasele zâne ale naturii, provoaca printului un coup de foudre. Fermecat de frumusetea Aurorei, printul capata forte care înving sleahta vrajitoarei Carabosse. Calauzit de zâna, printul descopera iatacul în care printesa Aurora doarme adânc. Printul priveste chipul suav al Aurorei si îndragostit, o saruta. Blestemul se destrama, întregul palat prinde viata si pe chipul Aurorei înfloreste din nou zâmbetul.
Actul trei, prezinta ca si în preludiu, curtea regelui Florestan pregatindu-se de sarbatoare - de data aceasta însa pentru nunta printesei Aurora cu printul Florimund. Acesta este punctul culminat al spectacolului. Balerinii principali, solistii si ansamblul de balet vibreaza la unison, transmitând publicului emotii puternice. În actul final apar numeroase personaje de basm. Printesa Florina si Pasarea Albastra prezinta unul din cele mai dificile solouri. Pentru a simboliza zborul si zbaterile aripilor, balerinii executa salturi extraordinare, însotite de unduiri perfecte si pline de gratie ale bratelor. Balerinii Yuhui Choe si Valentino Zucchetti au prezentat un dans diafan, vaporos si exceptional!
Impresionante deasemenea sunt solourile Lupului si Scufitei-Rosii, al Motanului Încaltat, al Pisicii albe, al Cenusaresei si al printul Fortuné, dar tulburator de frumos este "pas-de-deux" executat de balerinii din rolul mirilor, care încheie aceasta poveste romantica. Dirijorul orchestrei Royal Opera House a fost în acesta seara Valery Ovsyanikov. (surse video si fotos: www.roh.org.uk)
PS: O lista a Royal Opera House cu solistii balerini - aici. Numele Alinei Cojocaru este mentionat cu mare cinste.
PS2: Ieri a avut loc acest spectacol, motiv pentru care încep abia acum, vizitarea blogurilor participante la Miercurea fara Cuvinte - 12/2014. Sper sa-mi fie iertata întârzierea ;)
Coreografia originala este conceputa de Marius Petipa si premiera mondiala a avut loc pe scena Teatrului Mariinski (Sankt Petersburg), la data de 3 ianuarie 1890. Chiar daca nu de la începu a avut succest - rusii fiind pe atunci obisnuiti cu formule standard si muzica necomplicata, baletul "Frumoasa din pădurea adormită" este astazi unul din cel mai populare balete clasice. Ceaikovski si-a apreciat lucrarea ca fiind compozitia lui cea mai valoroasa.
Acest balet este practic o poveste pentru adulti, putin diferita fata de versiunea basmului scris de Fratii Grimm. Cu siguranta nu exista om pe Pamânt care sa nu o cunoasca, însa aici pe scena, povestea este redata doar prin dans, gesturi, mimica si decoruri.
Chiar din Prolog, spectatorul este introdus în vârtejul pregatirilor coordonate de Catalabutte - maestrul de ceremonii al curtii Regelui Florestan, cu ocazia botezului întâiului nascut, printesa Aurora.
Aparitia ursitoarelor la petrecere, impune respect si liniste. Nou-nascuta primeste cadouri de la zâne - frumusete, întelepciune, gratie, elocventa si vigoare si fiecare dans este totodata un cadou pentru spectatori! Linistea momentului este risipita prin aparitia zânei Carabosse care spre a se razbuna pentru faptul ca numele ei a fost omis pe lista invitatilor la botez, urseste printesei Aurora sa moara la vârsta de 16 ani, în urma unei întepaturi cu un fus pentru tors sau o andrea. Zâna-buna Liliac încearca sa schimbe sensul blestemului, adaugând conditia ca vraja sa se spulbere daca peste un somn de 100 de ani, printesa va fi sarutata de un print îndragostit.
În acest act, mi-a placut în mod deosebit dansul balerinei Kristen McGorian - în rolul vrajitoarei Carabosse - un solo de mare clasa, executat cu mare abilitate artistica, combinând gratia miscarilor cu mimica fetei sub un machiaj exceptional. Pline de gratie, individualitate și finețe sunt deasemenea dansurile interpretate de Laura McCulloch, în rolul zânei Liliac.
Alternarea dansurilor ce exprima dramatism cu cele care transmit tandrete si gingasie, fac din acest spectacol unul din cele mai frumoase balete din toate timpurile.
"Vremea trece" si Actul întâi, prezinta ziua în care printesa Aurora împlineste vârsta de 16 ani.
La petrecere, Aurora danseaza cu printii veniti sa îi ceara mâna. "Adage à la rose" este pasajul în care solista danseaza cu cei patru parteneri - printii de la Rasarit, Apus, Nord si Sud, pasaj identificat ca cel mai greu de interpretat, unul din cele mai elegante si mai gratioase solouri. Rolul Aurorei este prin coregrafie unul din cele mai complexe roluri feminine, pentru ca "cere o abilitate atletica extraordinara dar si o tehnica de mare acuratete". Balerina Sara Lamb, cea care interpreteaza rolul printesei Aurora este delicatetea întruchipata, corpul ei are o mlădiere, suplețe si o zveltețe de exceptie. Rolul pare ca i-a fost harazit!
Vrajitoarea Carabosse reusind sa se strecoare la petrecere, profita de un moment de neatentie al garzilor de paza si oferă printesei în dar un fus. De la nasterea Aurorei, în regat au fost interzise toate fusele, andrelele si betisoarele ascutite, de aceea printesa cerceteaza plina de curiozitate darul deosebit si nemaivazut. Asa cum i-a fost sortit, printesa se înteapa la deget si cade în somnul letargic. Zâna Liliac farmeca întregul palat sa cada în somn adânc.
Actul doi, începe cu o scena de vânatoare care se petrece la distanta de 100 de ani de la nefasta întâmplare produsa la aniversarea Aurorei. Eroul principal al scenei, prințul Florimund - interpretat de balerinul Steven McRae, se afla în apropierea palatului vrajit, însoțit de alaiul împaratesc. Fire romantica, el se retrage de lânga grupul galagios si viseaza la ziua în care îsi va întâlni iubirea vietii. Zâna Liliac plazmuieste prințului viziunea Aurorei si ajutata de nereide – frumoasele zâne ale naturii, provoaca printului un coup de foudre. Fermecat de frumusetea Aurorei, printul capata forte care înving sleahta vrajitoarei Carabosse. Calauzit de zâna, printul descopera iatacul în care printesa Aurora doarme adânc. Printul priveste chipul suav al Aurorei si îndragostit, o saruta. Blestemul se destrama, întregul palat prinde viata si pe chipul Aurorei înfloreste din nou zâmbetul.
Actul trei, prezinta ca si în preludiu, curtea regelui Florestan pregatindu-se de sarbatoare - de data aceasta însa pentru nunta printesei Aurora cu printul Florimund. Acesta este punctul culminat al spectacolului. Balerinii principali, solistii si ansamblul de balet vibreaza la unison, transmitând publicului emotii puternice. În actul final apar numeroase personaje de basm. Printesa Florina si Pasarea Albastra prezinta unul din cele mai dificile solouri. Pentru a simboliza zborul si zbaterile aripilor, balerinii executa salturi extraordinare, însotite de unduiri perfecte si pline de gratie ale bratelor. Balerinii Yuhui Choe si Valentino Zucchetti au prezentat un dans diafan, vaporos si exceptional!
Impresionante deasemenea sunt solourile Lupului si Scufitei-Rosii, al Motanului Încaltat, al Pisicii albe, al Cenusaresei si al printul Fortuné, dar tulburator de frumos este "pas-de-deux" executat de balerinii din rolul mirilor, care încheie aceasta poveste romantica. Dirijorul orchestrei Royal Opera House a fost în acesta seara Valery Ovsyanikov. (surse video si fotos: www.roh.org.uk)
PS: O lista a Royal Opera House cu solistii balerini - aici. Numele Alinei Cojocaru este mentionat cu mare cinste.
PS2: Ieri a avut loc acest spectacol, motiv pentru care încep abia acum, vizitarea blogurilor participante la Miercurea fara Cuvinte - 12/2014. Sper sa-mi fie iertata întârzierea ;)
duminică, 2 februarie 2014
Balet la cinematograf (II)
Daca în marile sali de opera si balet se strecoara multi snobi, care se prefac interesati de acest gen de spectacol doar pentru a fi vazuti în compania oamenilor cu educatie si pentru care tinuta pe care o etaleaza este mai importanta decât numele artistilor ce evolueaza pe scena, aici în salile de cinematograf nu vin decât cu adevarat iubitorii acestui gen de spectacol. De aceea, atmosfera este deosebit de placuta si degajata!
Când dirijorul Boris Gruzin a luat loc la pupitru - în fata orchestrei Royal Opera, în sala a încetat orice murmur si pe acordurile muzicii, noi spectatorii ne-am lasat purtati spre lumea prezentata de artistii balerini. Indiferent ca firul povestii îti este cunoscut, emotia pe care o transmit artistii prin felul interpretarii este de fiecare data alta.
Baletul Giselle este povestea trista a unei iubiri neîmplinite. Giselle este o fata simpla, o tânara deosebit de frumoasa care traieste împreuna cu mama ei într-un satuc. Padurarul satului este pretendent la mâna Gisellei. Trecând întâmplator prin sat, ducele Albrecht de Silesia ramâne fermecat de frumusetea fetei. Pentru a-i câstiga încrederea, acesta închiriaza o locuinta în sat si se da drept om de rând. Planul reuseste si Giselle se îndragosteste de duce si relatia lor de iubire este prezentata oficial în sat. Mama Gisellei are presentimentul ca iubirea fiicei nu are viitor si într-adevar, ducele duce viata paralela, în lumea lui fiind logodit cu Barthilde - o domnisoara de origine nobila. Ros de gelozie, padurarul face cercetari si descopera adevarul în legatura cu ducele. Pusa în fata realitatii, Giselle îsi pierde ratiunea. Cu inima zdrobita, se sinucide cu spada ducelui si moare în bratele lui. Acesta este sfârsitul actului întâi.
Scena actului doi se desfasoara la mormântul Gisellei. Padurarul Hilarion plânge peste pamântul proaspat rascolit si acoperit cu coaroane de flori. La miezul noptii apar spiritele tinerelor fete decedate înainte de a deveni mirese - acele Wilis care cauta razbunare pentru visul frânt de a deveni femei, pentru dorinta neîmplinita de a purta în pântece un prunc. Sub conducerea reginei Myrtha, grupul de Wilis bântuie noaptea si atrag în mrejele lor barbati pe care îi provoaca la dans, pâna când acestia mor epuizati. Padurarul fuge la prima aparitie a stafiilor, însa la scurt timp apare ducele Albrecht, sa depuna un brat de cale albe pe mormântul Gisellei.
Copleşit de remuşcări si vinovatie, implora iertare si din durerea care-l stapâneste, apare spiritul Gisellei. Aceasta îl iarta, pentru ca dragostea pe care i-o poarta dainuie si dupa moarte. Atunci când Wilis îl înconjoara pe duce si-si folosesc magia pentru a-l provoaca la dansul care sa-i aduca moartea, Giselle îl sprijina. Puterea dragostei ei înfrânge forta vrajilor clanului caruia i s-a alaturat de curând si Albrecht ramâne în viata pâna la rasaritul soarelui. În zori de zi puterea demonilor dispare, duhurile se dizolva în ceata iar spiritul Gisellei se întoarce în mormânt, sa se odihneasca în pace. Acordurile orchestrei înceteaza, cortina coboara si baletul se încheie aici în aplauzele publicului emotionat si încântat.
Cu cât mai bine reusesc artistii sa se transpuna în rolul pe care îl intrepreteaza, cu atât mai mare este calitatea spectacolului, baletul fiind genul de dans figurativ prin care doar gesturile, mimica fetei si pozitia corpului pot transmite ceea ce în alte ramuri artistice pot exprima cuvintele.
Solourile balerinilor sunt cu atât mai aproape de perfectiune cu cât artistii pun mai multa pasiune în dans si reusesc sa transfere publicului starea afectivă deosebit de intensă cu care sunt încarcati. Soloul Gisellei din primul act este un astfel de moment în care ciclul de 12 sarituri executate în diagonala scenei pe același picior, stârneste ropote de aplauze la fiecare spectacol. Giselle este plina de gratie si puritatea chipului lumineaza întreaga scena.
Impresionant este si dansul corpului de balet ce interpreteaza Wilis, acele fete tinere si frumoase care nu au ajuns sa fie mirese niciodata. Tristetea si bucuria, iubirea si ura, acest amestec de pasiuni umane este transpus într-un dans sincron ce creaza impresia de plutire prin ceata.
Dovezi de virtuozitate sunt deasemenea soloul Albrecht din finalul actului doi, când artistul face piruete duble si triple si se deplaseaza pe diagonala, însa cu adevarat superb este soloul Gisellei din final. Aici, Giselle este eterica, Giselle e fina, fragila si pluteste efectiv! Aproape ireala, Giselle este ca o boare de vânt.
Dansul clasic în general urca spre cer în cautarea plutirii, mai mult însa acest balet combina energia si cunoasterea de sine, amesteca pasiuni umane cu forte supranaturale si ofera spectatorilor o reprezentatie deosebit de emotionanta! [Fotografiile din cadrul spectacolului sunt preluate din pagina www.roh.org.uk (aici si aici)].
În pauza dintre cele doua acte, ne-a fost prezentat un interviu deosebit cu maestrul Peter Wright, realizat de balerina si moderatoarea Darcey Bussell. Deosebit de interesant este si videoclipul ce prezinta câteva momente din pregatirea corpului de balet, interpretele Wilis.
În acest timp, noi am baut câte un pahar de vin spumant si am servit canapé.
Nu pot sa închei acest articol fara sa destainui un amanunt deosebit de familie - matusa mea (verisoara mamei si prietena mea) a interpretat acum mai bine de 35 de ani rolul Gissele, pe când era prim-balerina într-unul din ansamblurile de balet de elita din Bucuresti. În prezent conduce propria scoala de balet, în Ulm. Cele doua fotografii fac parte din albumul de familie.
Când dirijorul Boris Gruzin a luat loc la pupitru - în fata orchestrei Royal Opera, în sala a încetat orice murmur si pe acordurile muzicii, noi spectatorii ne-am lasat purtati spre lumea prezentata de artistii balerini. Indiferent ca firul povestii îti este cunoscut, emotia pe care o transmit artistii prin felul interpretarii este de fiecare data alta.
Baletul Giselle este povestea trista a unei iubiri neîmplinite. Giselle este o fata simpla, o tânara deosebit de frumoasa care traieste împreuna cu mama ei într-un satuc. Padurarul satului este pretendent la mâna Gisellei. Trecând întâmplator prin sat, ducele Albrecht de Silesia ramâne fermecat de frumusetea fetei. Pentru a-i câstiga încrederea, acesta închiriaza o locuinta în sat si se da drept om de rând. Planul reuseste si Giselle se îndragosteste de duce si relatia lor de iubire este prezentata oficial în sat. Mama Gisellei are presentimentul ca iubirea fiicei nu are viitor si într-adevar, ducele duce viata paralela, în lumea lui fiind logodit cu Barthilde - o domnisoara de origine nobila. Ros de gelozie, padurarul face cercetari si descopera adevarul în legatura cu ducele. Pusa în fata realitatii, Giselle îsi pierde ratiunea. Cu inima zdrobita, se sinucide cu spada ducelui si moare în bratele lui. Acesta este sfârsitul actului întâi.
Scena actului doi se desfasoara la mormântul Gisellei. Padurarul Hilarion plânge peste pamântul proaspat rascolit si acoperit cu coaroane de flori. La miezul noptii apar spiritele tinerelor fete decedate înainte de a deveni mirese - acele Wilis care cauta razbunare pentru visul frânt de a deveni femei, pentru dorinta neîmplinita de a purta în pântece un prunc. Sub conducerea reginei Myrtha, grupul de Wilis bântuie noaptea si atrag în mrejele lor barbati pe care îi provoaca la dans, pâna când acestia mor epuizati. Padurarul fuge la prima aparitie a stafiilor, însa la scurt timp apare ducele Albrecht, sa depuna un brat de cale albe pe mormântul Gisellei.
Copleşit de remuşcări si vinovatie, implora iertare si din durerea care-l stapâneste, apare spiritul Gisellei. Aceasta îl iarta, pentru ca dragostea pe care i-o poarta dainuie si dupa moarte. Atunci când Wilis îl înconjoara pe duce si-si folosesc magia pentru a-l provoaca la dansul care sa-i aduca moartea, Giselle îl sprijina. Puterea dragostei ei înfrânge forta vrajilor clanului caruia i s-a alaturat de curând si Albrecht ramâne în viata pâna la rasaritul soarelui. În zori de zi puterea demonilor dispare, duhurile se dizolva în ceata iar spiritul Gisellei se întoarce în mormânt, sa se odihneasca în pace. Acordurile orchestrei înceteaza, cortina coboara si baletul se încheie aici în aplauzele publicului emotionat si încântat. Cu cât mai bine reusesc artistii sa se transpuna în rolul pe care îl intrepreteaza, cu atât mai mare este calitatea spectacolului, baletul fiind genul de dans figurativ prin care doar gesturile, mimica fetei si pozitia corpului pot transmite ceea ce în alte ramuri artistice pot exprima cuvintele.
Solourile balerinilor sunt cu atât mai aproape de perfectiune cu cât artistii pun mai multa pasiune în dans si reusesc sa transfere publicului starea afectivă deosebit de intensă cu care sunt încarcati. Soloul Gisellei din primul act este un astfel de moment în care ciclul de 12 sarituri executate în diagonala scenei pe același picior, stârneste ropote de aplauze la fiecare spectacol. Giselle este plina de gratie si puritatea chipului lumineaza întreaga scena.Impresionant este si dansul corpului de balet ce interpreteaza Wilis, acele fete tinere si frumoase care nu au ajuns sa fie mirese niciodata. Tristetea si bucuria, iubirea si ura, acest amestec de pasiuni umane este transpus într-un dans sincron ce creaza impresia de plutire prin ceata.
Dovezi de virtuozitate sunt deasemenea soloul Albrecht din finalul actului doi, când artistul face piruete duble si triple si se deplaseaza pe diagonala, însa cu adevarat superb este soloul Gisellei din final. Aici, Giselle este eterica, Giselle e fina, fragila si pluteste efectiv! Aproape ireala, Giselle este ca o boare de vânt.
Dansul clasic în general urca spre cer în cautarea plutirii, mai mult însa acest balet combina energia si cunoasterea de sine, amesteca pasiuni umane cu forte supranaturale si ofera spectatorilor o reprezentatie deosebit de emotionanta! [Fotografiile din cadrul spectacolului sunt preluate din pagina www.roh.org.uk (aici si aici)].
În pauza dintre cele doua acte, ne-a fost prezentat un interviu deosebit cu maestrul Peter Wright, realizat de balerina si moderatoarea Darcey Bussell. Deosebit de interesant este si videoclipul ce prezinta câteva momente din pregatirea corpului de balet, interpretele Wilis.
În acest timp, noi am baut câte un pahar de vin spumant si am servit canapé.
Nu pot sa închei acest articol fara sa destainui un amanunt deosebit de familie - matusa mea (verisoara mamei si prietena mea) a interpretat acum mai bine de 35 de ani rolul Gissele, pe când era prim-balerina într-unul din ansamblurile de balet de elita din Bucuresti. În prezent conduce propria scoala de balet, în Ulm. Cele doua fotografii fac parte din albumul de familie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)