Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
🎬 Dacă te atrag eleganța unei epoci apuse, intrigile sociale rafinate și personaje care luptă cu grație pentru influență, atunci „The Gilded Age” e alegerea perfectă. Creat de Julian Fellowes – mintea din spatele celebrului „Downton Abbey” – acest serial ne transportă în New York-ul anilor 1880, o perioadă marcată de transformări industriale, culturale și sociale profunde. 👒 Povestea o urmărește pe Marian Brook, o tânără din Pennsylvania care ajunge să locuiască cu mătușile ei conservatoare, într-o societate în care aparențele și regulile sunt lege. Aflată la intersecția dintre tradiție și progres, Marian e înconjurată de personaje puternice: familia Russell – reprezentanta noii elite financiare – aduce un suflu proaspăt și provocator în lumea aristocratică, prin George, magnatul căilor ferate, și Bertha, soția sa ambițioasă, hotărâtă să cucerească înalta societate. Iar Peggy Scott, jurnalista afro-americană, completează această panoramă socială cu o voce distinctă și profundă, rar întâlnită în astfel de producții. (sursa foto - aici) ⚡ Dincolo de costumele spectaculoase și decorurile somptuoase, serialul abordează teme actuale - emanciparea femeilor, tensiunea dintre tradiție și progres și revoluția electricității – cu trimiteri subtile la Edison și începuturile iluminatului public. 🎭 Un moment definitoriu al epocii este și construirea Metropolitan Opera din New York, inaugurată în 1883. Ridicată de noii îmbogățiți ai orașului – în special familiile Vanderbilt și Gould – ca o replică la exclusivismul vechii elite, MET-ul a devenit rapid un simbol al ambiției sociale și al gustului rafinat. În sezonul 2, deschiderea operei este recreată cu fast și dramatism, marcând o victorie personală pentru Bertha Russell și o schimbare majoră în peisajul cultural al orașului. 📜 Context istoric: „The Gilded Age” este inspirat dintr-o perioadă de efervescență economică și socială, în care America și-a redefinit identitatea. Printre evenimentele importante se numără: • Finalizarea căii ferate transcontinentale (1869) • Fondarea Standard Oil (1870) • Deschiderea Metropolitan Opera (1883) • Mișcări sindicale și proteste precum Haymarket Riot (1886) • Prima lege de restricție a imigrației – Chinese Exclusion Act (1882) • Sherman Antitrust Act (1890) Aceasta a fost, într-adevăr, una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria Americii – o epocă a marilor averi, inovației și ambiției. Dar, în spatele strălucirii, se ascundeau conflicte sociale, inegalități profunde și transformări tensionate. 🖊️ Eu sunt abia la începutul sezonului 2 și mă bucur să știu că sezonul 3 a fost lansat la final de iunie 2025 pe HBO și platforma WOW, promițând și mai multă intensitate și intrigă. 📺 Dacă ai iubit „Downton Abbey” sau te-a cucerit „Bridgerton”, „The Gilded Age” are toate șansele să-ți devină noua obsesie. Pentru mine, e ca o fereastră deschisă spre o epocă fascinantă, în care noile averi, inovațiile și ambițiile sociale redesenează contururile unei societăți aflate în plină schimbare. Ce mă captivează cel mai mult e felul în care această lume reflectă dilemele și contradicțiile contemporane – doar că în alte costume și decoruri. Îl recomand cu multă căldură 🤗 📚 PS: „The Gilded Age” nu este bazat pe un roman, ci este o creație originală a scenaristului Julian Fellowes — același care a scris și „Downton Abbey”. Serialul este puternic inspirat din istoria reală a Americii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în special din viețile unor familii influente precum Vanderbilt, Astor și Gould. Fellowes a menționat că a fost fascinat de această epocă și a creat personaje fictive care reflectă conflictele sociale dintre „vechea gardă” și noii îmbogățiți. De exemplu: George Russell este inspirat din baronii reali ai căilor ferate, precum Jay Gould și William Kissam Vanderbilt. Bertha Russell seamănă cu Alva Vanderbilt, o femeie ambițioasă care a luptat pentru acceptarea în înalta societate. 🥰
Pe 1 aprilie 2025, Royal Opera a prezentat o producție spectaculoasă a operei "Turandot" de Giacomo Puccini, captivând publicul cu povestea de dragoste și răzbunare. Această operă, cunoscută pentru aria iconică "Nessun dorma", a fost adusă la viață într-o producție strălucitoare.
Spectacolul a avut loc pe scena principală a Royal Opera House, unde decorurile colorate și costumele inspirate de cultura antică chineză au creat un peisaj de vis. Sondra Radvanovsky a interpretat rolul Prințesei Turandot, iar SeokJong Baek a jucat rolul lui Calaf, prințul misterios care reușește să răspundă la cele trei ghicitori mortale ale prințesei. Dirijorul Rafael Payare a condus orchestra într-o interpretare magistrală a muzicii lui Puccini, aducând la viață sunetele bogate și melodiile tradiționale chinezești integrate în partitură. Publicul a fost fermecat de arii memorabile precum "Signore, ascolta" și "In questa reggia", care au subliniat tensiunea și emoția poveștii.
Am văzut "Turandot" de multe ori, inclusiv acum doi ani (am scris aici), tot într-o producție a Royal Opera House. Cu toate acestea, versiunea prezentată acum m-a impresionat cel mai mult! Am avut lacrimi de emoție la câteva dintre arii, interpretările fiind sublime. Tenorul SeokJong Baek mi se pare una dintre marile descoperiri ale operei; sunt convinsă că în curând vom vorbi despre un al doileaPavarotti. La fel de impresionantă a fost și interpretarea sopranei Anna Princeva, care a jucat rolul sclavei Liu. Nu în ultimul rând, am apreciat rolurile celor trei personaje Ping, Pang și Pong (baritonul Hansung Yoo și tenorii Aled Hall și Michael Gibson).
Suntem abonați de multi ani la aceste spectacole, eu și soțul meu, și ceea ce apreciez în mod deosebit la genul acesta de transmisiuni în direct este posibilitatea de "a intra" și după cortină, în cabinele artiștilor, alături de prezentatoarea care mereu oferă detalii senzaționale. De data aceasta, de exemplu, am descoperit că decorurile sunt proiecte elaborate până la cele mai fine detalii! Pentru decorul unei scene este nevoie de desene tehnice, cu calcule de rezistență și detalii de realizare. Pentru buna înțelegere a celor ce mânuiesc scripeții și lumina reflectoarelor, sunt realizate machete la scară de 1:25, pe care se fac exerciții și demonstrații, astfel încât în ziua spectacolului totul să funcționeze sincron, perfect!
Un alt aspect care mi-a plăcut mult de data aceasta a fost interviul cu regizorul spectacolului, Andrei Șerban - român-americanul care a ridicat stindardul regiei de teatru și operă la cel mai înalt nivel.
La acest spectacol mi-au plăcut foarte mult și costumele, superb realizate, cu borduri brodate și culori armonioase. Apreciez întregul spectacol ca fiind unul dintre cele mai bine realizate din câte am văzut până acum.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc despre buna organizare a sălii de spectacol, așa cum am fost obișnuiți la acest gen de transmisiuni în direct la cinema. Cinematograful din cartierul meu are șase săli, iar melomanilor li se face marea onoare ca foaierul să le fie în această zi rezervat în totalitate. Astfel, suntem întâmpinați la intrare, conduși la garderobă, apoi invitați la un pahar de șampanie sau cocktail cu nectar de fructe. Citim broșura de concert și, încet, ne îndreptăm spre sală și locurile noastre.
La fiecare pauză dintre acte, suntem serviți cu gustări și dulciuri, șampanie și grisine. Mesele rotunde înlesnesc interacțiunea între spectatori; ne împărtășim părerile legate de artiști sau spectacol în general, într-o atmosferă deosebit de plăcută.
Spectacolul se termină, în general, puțin înainte de miezul nopții. Noi doi ne grăbim mereu spre casă, unde ne așteaptă Leo al nostru, credincios și cuminte.
Analizând programul stagiunii 2024/2025 transmis de Royal Ballet & Opera la Cinema, am fost convinși că anul 2025 va fi din start un an plin de magie și eleganță.
Fascinați de promisiunea spectacolelor, am achiziționat din timp bilete, rămânând fideli acestui gen de reprezentații pe care le considerăm absolut MEGA! Pe scena prestigioasă a Covent Garden urcă cei mai buni artiști ai lumii, iar noi vom avea privilegiul de a-i admira în toată măreția lor.
Am avut bucuria de a începe anul participând la Concertul de Anul Nou. Concertul nr. 2 pentru pian de Johannes Brahms, interpretat magistral de Filarmonica din Berlin sub bagheta inspirată a lui Kirill Petrenko, spectacol ce s-a dovedit a fi o adevărată încântare.
În continuare, pentru 2025, ne-am propus să ne delectăm cu o serie de spectacole care, deși le-am mai văzut în alte distribuții, promit să ne încânte și să ne inspire. The Royal Opera House (ROH) programează un singur spectacol în premieră pe lună și, din lista lor, am ales câteva care promit să aducă o nouă perspectivă și să ne captiveze din nou. În februarie, “Lacul lebedelor” de Ceaikovski, în martie, “Romeo și Julieta” de Gounod, iar în aprilie, “Turandot” de Puccini. În mai, am cumpărat bilete pentru “Die Walküre” de Wagner, dar le-am returnat imediat ce am realizat cât durează spectacolul. Deși opera este minunată, este dificil de urmărit, deoarece se desfășoară de la ora 18 până la miezul nopții! Nuuuuu, nu pot să stau pe scaun în sală timp de șase ore! Cu toată părerea de rău, la mijloc de săptămână, nu am rezistența necesară pentru această încercare wagneriană! Iunie si iulie sunt rezervate concediului si excursiilor, iar în august se incheie stagiunea.
Pentru 27 februarie, eram extrem de entuziasmată că vom revedea “Lacul lebedelor” - acum cu celebrii Yasmine Naghdi și Joonhyuk Jun în rolurile principale. Cum soarta are mereu un as în mânecă, exact pe 26-27 februarie trebuie să plec în delegație în Zürich! Cu un oftat adânc și un zâmbet amar, am fost nevoită să returnez biletele, pentru că atât pe 26 cât și pe 27 am programate două workshop-uri foarte importante pentru cariera mea profesională. Așa că, în loc să mă bucur de grația lebedelor, voi fi prinsă în mrejele prezentărilor și discuțiilor tehnice. Dar, hei, cine știe? Poate voi găsi un moment să dansez un mic pas de lebădă în pauza de cafea! ☺
Cu toate acestea, rămânem optimiști și entuziasmați pentru restul spectacolelor. Fiecare reprezentație este o ocazie de a ne lăsa purtați de magia muzicii și a dansului și de a ne bucura de artă la un nivel înalt. O dată meloman, etern meloman!
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Convinse ca am parcurs întreaga expozitie, ne îndreptam spre iesire când am observat ca ceilalti vizitatori se asezau ordonat în fata unei draperii grele, din catifea albastra. Sagetile indicau ultimul stand al expoziției - Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" - o nouă modalitate de a înțelege și aprecia complexitatea și frumusețea operei celor doua genii, dezvăluind straturi ascunse de semnificație și conexiuni simbolice.
Am asteptat la coada preț de cateva minute, curioase ce se întâmpla în spatele draperiei. Am vazut ca pe masura ce se elibera câte o pereche de ochelari VR cu casti integrate, acestia erau (curatati) resetati si oferiti urmatorului vizitator. Ni se promitea o călătorie fascinantă în lumea creativă al lui Hitchcock și Dalí si ni se spunea ca este imposibil să nu fii captivat de geniul creativ al acestor doi artiști geniali, de imaginația lor unică și de abilitatea de a crea atmosfere intense și misterioase.
Am lasat-o pe Raluca în fața mea si am ascultat atenta regulamentul pentru traseul experienței de realitate virtuală (VR). Am urmat eu si... țac, în secunda urmâtoare m-am trezit în cabinetul unui psihiatru ☺
Din spatele unui birou masiv, mă fixau privirile doctorului Brulov - din filmul Spellbound☺ Voit, figura acestui doctor seamăna puternic cu Sigmund Freud - fondatorul psihanalizei (cel care a sustinut ca visele reprezinta calea regală către inconștient și prin urmare, o componentă importantă în tratarea suferinței psihologice). Scaunul masiv si canapeaua ce mobilau acest cabinet aratau atât de reale! Alaturi de mine se deplasa silueta unui barbat în costum negru elegant, cu camasa alba. Figura acestuia parea acoperita cu o fâsie de tifon alba - nu i se vedeau ochii sau gura. Purta palarie si la rever, în loc de floare, avea un numar. Era Raluca mea si avea numarul 58. Fiecare alt participant pe acest traseu arata identic, doar numarul ne deosebea. Raluca ma vedea pe mine cu numarul 12.
Ne-am amuzat cât de real ne parea totul în jur, auzeam sunete din casti dar totodata, puteam vorbi cu usurinta una cu alta... Am parasit cabinetul, iesind pe usa capitonata.
Ne-am pomenit într-un peisaj vast și bizar, populat cu imagini distorsionate și simboluri ciudate care caracterizează stilul unic al lui Dalí. Eram la malul unui ocean în care pluteau balene uriașe. Stânci imense ca niște piloni se ridicau din valuri. Deasupra noastră au aparut umbrele colorate... Curioasă, am întins mâna si am apucat mânerul unei umbrele. Am fost ridicata de pe plaja si purtată de vânt... Am strigat Ralucăi "Eu zbor, prinde repede si tu o umbrelă". Ea nu a reușit din prima, dar într-un final ne-am regăsit, plutind printre nori. Am aterizat pe vârful stâncii si umbrelele au disparut brusc! Spre noi zburau acum animale ciudate asemănătoare dinozaurilor... Te simți imediat absorbit de această lume onirică, unde legile fizicii sunt ignorate. În fața ochilor a apărut un portal de foc, totul era atât de real si bestiile acelea cu aripi se apropiau tot mai rapid. Raluca a zis "Trebuie sa trecem prin foc!" Efectiv mi-a fost teama, dar am pașit prin poarta de foc. Am ajuns într-un deșert roz, plin de elefanti cu picioare lungi si subtiri. Nu doar că te poti plimba prin aceste peisaje suprarealiste, dar poți și interacționa cu diversele obiecte sau personaje din cadrul virtual. Poți urmări cum elefantul uriaș pășește ușor pe lângă tine, lăsându-te să simți o senzație de uimire și mirare. Pe lângă aspectele vizuale, experiența include și o coloană sonoră adaptată, care amplifică atmosfera misterioasă și intrigantă. Sunetele ambientale și muzica eterică contribuie la senzația de imersiune totală, făcându-te să uiți pentru moment de lumea reală. Treci din portal în portal si descoperi un alt vis, o alta lume... Pasesti într-o încapere plina cu ceasuri. Poți atinge un ceas topit și observi cum se deformează sub mâna ta virtuală. Un vis interactiv, generat tehnic, artificial, și totuși atât de real încât de multe ori te poticnești, te îndoiești, uiti ca este generat. A urmat un coridor plin cu ochi. Unii blânzi, altii dusmanosi, unii mari, adânci, altii mijiti, pândindu-te parca... Am iesit pe un balcon si am fost atacate de pescarusi, exact ca în filmul lui Hitchcock "Păsările". Ba chiar mai rau... în secunda urmatoare, placile de sub picioare au început sa se zdrobeasca iar sub noi se casca hăul... Raluca mi-a spus: Hai sa sarim! Eu de-acolo "Nuuuu, nu pot! Mi-e frica!" Raluca râzând: "Mama, e totul simulat, nu ti se întâmpla nimic, hai, sari!" Eu, nu si nuuuu! Scenele cu zdrobitul pardoselei se repetau continuu, nu mai aveam niciun refugui si atunci... am sarit! Uf! Am aterizat cu bine ☺☺☺Experiența VR nu este doar o călătorie vizuală ci și una emoțională, o calatorie în care fiecare detaliu îti captivează simțurile. Imersiunea în peisajele suprarealiste ale lui Dalí provoaca combinații puternice de emoții precum fascinație, uimire, suspans și chiar o ușoară neliniște..
Această conexiune emoțională intensă face ca experiența să fie unica si memorabilă! Este o experiență care încântă ochiul și provoacă mintea, invitându-te să te pierzi în lumea fantastică a lui Dalí și să-ți redescoperi propria creativitate și imaginație.
Permanent am fost lânga Raluca dar am întâlnit si alti participanti, ne-am ocolit si fiecare si-a vazut de calatoria lui. Cred ca am petrecut acolo circa o jumatate de ora dar senzatia a fost ca am fost o saptamâna în concediu!
Dupa atâtea experiențe bizare, am ajuns într-o camera placuta, luminata doar de focul din șemineu. Am simtit parca o întoarcer în normalitate... Priveam cartile din biblioteca, tablourile de pe perete când cineva m-a prins de mâna si mi-a spus "Nu va speriati, am sa va trag cu grija ochelarii si castile. Ati ajuns la capatul traseului" ☺☺☺ O doamna micuta de înaltime, în uniforma expozitiei m-a lasat confuza într-o sala plina cu oameni si s-a îndreptat spre standul pentru igienizarea ochelarilor. Un alt angajat al expozitiei a acostat-o pe Raluca si când ne-am dezmeticit, am izbucnit amândoua în râs! Ne gaseam într-o sala enorma, patrata, lipsita de orice mobilier dar plina cu oameni echipati cu ochelari si căști VR. Se deplasau haotic si gesticulau ciudat ☺ Doamne, asa am fost si noi?! În tot acest timp ne-am gasit doar în aceasta încapere?! Nu exista niciun ghidaj, doar sala goala☺☺☺Incredibil dar adevarat! ☺☺☺
Probabil angajatii au vizitatorii monitorizati si stiu care casca trebuie scoasa din circuit pentru ca programul de simulare a ajuns la final.
Am trait o aventură digitală ce ne-a oferi o nouă perspectivă asupra artei și cinematografiei si care ne-a reamintit de puterea imaginației și de infinitul posibilităților pe care tehnologia le poate aduce în lumea artei.
Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" a fost cu adevărat captivantă și fascinantă. Parca îmi venea sa mai cumpar un bilet si sa mai traiesc o data aceasta aventura, sa ma las din nou teleportata în lume surreală, plină de suspans și mister, să mă pierd din nou în peisajele mentale unice.Daca aceasta expozitie ajunge si în orasul vostru, neaparat sa o vizitati!
Atât de puternic impresionata am fost, încât imediat ce am ajuns acasa, mi-am comandat la Amazon dvd-ul cu acest film, pentru a putea întelege mai bine ceea ce am trait în aceasta experienta senzoriala exceptionala! Dar, filmul artistic nu are foarte mult legatura cu filmul din simulatie.
Ce sa va mai spun?... Când am iesit din expozitie se înserase si am hotarât sa mergem sa mâncam ceva la un restaurant. Zona este plina cu terase, baruri si cafenele. Am ales un restaurant indian. Am gasit o masa draguta pentru doua persoane si imediat un chelner ne-a oferit cartile de meniu si ne-a întrebat respectuos daca am avut parte de o zi frumoasa. Raluca a spus "Da, chiar foarte frumoasa. Venim de peste drum, am vizitat Dalí" Chenerul s-a luminat la fata si ne-a privit cu multa simpatie "Ahaaaa, Delhi! Wow!" ... Hm... what?! ☺☺☺ L-am lasat asa cum a înteles el... na, fiecare cu ce stie! ☺☺☺ Mâncarea a fost delicioasa!
Saptamâna aceasta, miercuri seara, am fost la Cinema, la ultimul spectacol la care am avut abonament în stagiunea 2022/2023. A fost prezentat baletul "Frumoasa din padurea adormita" - un spectacol preluat în direct de la Royal Opera House si transmis în 950 sali de cinema din 17 tari!!!
"La Belle au bois dormant" (în franceza) de Charles Perrault sau (în germană:) Dornröschen de Frații Grimm, este un basm clasic despre o frumoasă prințesă, o pădure și un chipeș print – asa cum scrie Wikipedia. Versiunea culeasă de frații Grimm este o variantă transmisă oral a poveștii literare publicată de Charles Perrault în “Histoires ou contes du temps passé” din 1697. Aceasta în schimb a fost ispirată de “Sole, Luna, e Talia” - o poveste scrisă de poetul italian Giambattista Basile (publicată postum în 1634), care la rândul ei este inspirată de alte povești din folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este “Perceforest”, compusă anonim între 1330 și 1344 și publicată prima dată în 1528.
Povestea a inspirat numeroase alte lucrări de artă: picturi, lucrări scrise, muzică, film...
Muzica baletului “Frumoasa adormită” a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski (în 1889), al doilea din cele trei balete ale sale. “Sleeping Beauty” este alcătuit dintr-un prolog și trei acte, reprezentatat prima dată în anul 1890. Coregraful producției originale a fost Marius Petipa. Premiera a avut loc la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg în 1890, iar lucrarea a devenit un standard în repertoriul clasic de balete.
Cea mai de success versiune a baletului a avut loc în anul 1946, a fost prima reprezentație oferită de companie atunci când Royal Opera House s-a redeschis la Covent Garden, după cel de-al Doilea Război Mondial.
Acum câtiva ani, în martie 2014, am scris despre vizionarea acestui spectacol si se pare ca am fost foarte încântata! Anul acesta... nu stiu de ce, dar ultimul act mi s-a parut extrem de plictisitor! Poate ca am fost prea obosita (spectacolul a durat pâna la ora 23:45, în mijloc de saptamâna) sau poate ca într-adevar anul acesta artistii nu au depasit virtuzitatile predecesorilor! Habar nu am de ce... poate ca ajungem într-un punct când nu ne mai lasam încântati de orice!!! Ceea ce m-a fermecat la spectacolul de anul acesta au fost costumele! Atâta frumusete si atentie la mici detalii parca nu imi amintesc sa fi vazut la un spectacol de opera sau balet! Protagonistii au avut toalete superbe, încaltaminte fina, bijuterii si peruci minunate! Într-adevar personaje de basm, cu zâne si printese, cu regi si regine ca pictati!!!
Anul acesta am de gând sa îmi fac singura un costum de epoca, un costum pentru carnaval, asemanator celor de la carnavalurile venetiene. Si acest spectacol mi-a oferit inspiratie maxima! Fiecare tablou scenic mi-a aparut ca o pictura baroc - rococo.
Îmi place foarte mult prezentatoarea, Darcey Andrea Bussell (are 54 de ani, incredibil!!!), este fosta balerina, actual președinta Academiei Regale de Balet. Din anul 2018 poarta titlul de Dame Commander of the Order of the British Empire (DBE). Este o adevarata Lady!
M-am bucurat sa o revad pe balerina Kristen McNally. Din nou în rolul vrajitoarei Carabosse, exact ca acum noua ani, fermecatoare! Se pare ca anii nu au trecut peste ea, a ramas la fel de zvelta, la fel de gratioasa, la fel de... vrajitoare! ☺
Zâna Liliacului - balerina Mayara Magri, o artista superba! Gratie, frumusete, caldura, bunatate, atitudine - un rol interpretat perfect! O placere totala sa o privesti dansând!
O surpriza deosebit de placuta mi-a produs balerinul Joseph Sissens în rolul Bluebird, cu uimitoarea lui detenta! Un dans superb, cu salturi si piruete imitând perfect un zbor de pasare! Practic, în ochii mei, el a salvat actul III.
Am petrecut o belle soirée ☺, am savurat atmosfera speciala a serilor Cinema-ROH si ne-am delectat cu muzica a lui Ceaikovski, o adevărată bijuterie din repertoriul baletului clasic.
Saptamâna trecuta am fost la spectacolul de opera "Barbierul din Sevilla" preluat de la Royal Opera House - Covent Garden, London, în transmisie directa la Cineplex, în orasul nostru.
Este genul de spectacol pe care îl frecventam de câtiva ani buni (din pacate ☹️ cu pauza în 2021/2022) si pentru stagiunea 2023, am rezervatbilete pentru înca altetrei spectacole (opera si balet).
Primul spectacol din acest an a fost opera bufa în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816. In regia actuala a lui Moshe Leiser si Patrice Caurier, actul întâi si al doilea au fost interpretate fara pauza si considerate prim act (105 minute), iar al treilea drept al doilea act (65 minute), cu o pauza de 25 minute. În total, spectacolul a durat peste trei ore si jumatate!
Mie mi-a fost mult prea lung primul act, însa daca ar mai fi fost introdusa înca o pauza de 25 minute, am fi ajuns acasa mult dupa ora 1 noaptea!
Este cunoscut faptul ca Royal Opera Hous si Metropolitan Opera din New York, au sub contract cei mai buni artisti ai lumii si ocazia de a-i cunoaste (vedea si auzi) prin aceste spectacole preluate în direct este unica. Cum sa ajung eu altfel la Covent Garden si cum sa-mi permit cazare în Londra si bilete la ROH?! Costurile pentru noaptea de spectacol ar fi echivalente cu un concediu de cel putin o saptamâna în Italia, spre exemplu!
Apreciez deasemenea si interviurile din pre-show care sunt transmise doar în cinematografe! Iar atmosfera pe care o creaza directorul de Cinema pentru noi, melomanii, este una... destul de apropiata cu cea din ROH! Exista doar 100 de bilete, suntem întâmpinati pe covor rosu si ne sunt luate mantourile la garderoba, ne este oferit un Prosecco de bun-venit iar la pauza dintre acte, suntem invitati sa servim Canapés, nectar de fructe si Prosecco. (întregul pachet costa la Cinema doar 35€ de persoana)
Revenind la spectacol, actiunea operei se petrece în Sevilla (Spania), la jumătatea secolului al XVIII-lea. Alaturi de Figaro - figura centrala, celalalte personaje importante sunt Rosina, Don Basilio, Doctorul Bartolo si Contele Almaviva (personajele secundare sunt Bertha si Fiorello). Opera a fost inspirata din nuvela cu acelasi nume, a lui Pierre Beaumarchais, nuvela ce a stat si la baza operei "Nunta lui Figaro" compuse de Wolfgang Amadeus Mozart (1786). În opera lui Rossini, Contele Almaviva face curte iubitei sale Rosina - pupila doctorului Bartolo, care însusi planuieste sa se casatoreasca cu Rosina. Cu ajutorul tânarul frizer-barbier al orasului, contele se prezinta în casa Bartolo deghizat, în primul act, ca soldat si în al doilea act, deghizat ca profesor de muzica. Figaro ajuta ca povestea de dragoste a celor doi sa se termine cu happy-end, dar asta bineînteles dupa multe situatii nostime, deghizari ridicole, momente palpitante, mituiri, masluiri si alte aranjamente caraghioase.
În opera lui Mozart, contele Almaviva este deja casatorit de ani buni cu Rosina si flacara dragostei lor este stinsa demult. Contele face ochi dulci servitoarei Susanna, care de fapt este logodita cu Figaro, valetul contelui... nu mai intru în amanunte ☺☺☺ Rolurile comice si încurcaturile de situatii mi-au creat mie personal o stare ciudata, mi-a placut starea de confuzie si am cautat mai departe asemanari exagerate ☺ Astfel încât, mie mi s-a parut ca dirijorul venezuelean Rafael Payare seamana cu Bob Marley ☺ de aceea unduirile lui în fata orchestrei mi s-au parut foarte posibile si pe ritm reggae ☺ La sfârsitul spectacolului, când ovationat de public dirijorul a urcat pe scena alaturi de protagonistii spectacolului, am avut senzatia ca îl vad pe Prince în Purple Rain, sub lumina reflectoarelor ☺ Uite asa am combinat eu opera, cu reggae si cu pop-rock-ul si zau ca am baut doar nectar de portocale (ca eu am fost dealtfel soferul familiei)! ☺☺☺
Dar sa revin la seriozitate si sa va spun ca spectacolul merita vazut!
Pentru dirijorului Pavare, opera "Barbierul din Sevilla" a fost debutul la ROH. Uvertura a avut o interpretare care mi-a atins sufletul. Dealtfel, întreaga lucrare muzicala are arii care îti topesc inima, iar artistii acestui spectacol sunt de top! Baritonul Andrzej Filończyk în rolul lui Figaro - un barbat frumos, înalt si foarte tânar( are doar 28 de ani), a captat publicul din primul moment în care a urcat pe scena. Interpret exceptional, acesta cânta cu usurinta cu care noi oamenii normali, ne exprimam prin vorbire - zau, nu exagerez!
Rolul Rosinei este detinut de mezzo-soprana de doar 26 de ani, Aigul Akhmetshina - pentru mine o alta mare surpriza a serii! Bas-baritonul Bryn Terfel si tenorul Lawrence Brownlee s-au încadrat deasemenea perfect în decorul rossinian. Toti marii artisti de opera detin pe lânga talentul muzical de exceptie si un puternic talent actoricesc, reusind prin gesturi, mișcări, mimica si atitudine, sa întregeasca forma artistica de comunicare.
Pe întreg parcursul spectacolului am batut tactul si m-am lasat purtata pe aripile povestii departe, în Andaluzia, abtinându-ma cu greu sa nu fredonez cu voce tare ariile cunoscute ☺ A fost ...o noapte a STELELOR!
Pe 6 ianuarie se împlinesc 3 ani de când îl avem pe Leutu ♥ Revelionul 2016-2017 a fost ultimul pe care l-am petrecut undeva la restaurant - în oras la noi sau la munte în Germania, Austria sau Italia, pe vapor pe Dunare, ori la Gardasee... aproape niciodata acasa ☺ Acum a fost al treilea revelion petrecut acasa si nu ne pare rau de loc ☺
La orele 16, pusi la patru ace, am fost la cinematograful din cartier, care a preluat live "Concertul de Revelion" de la Filarmonica din Berlin. Am savurat un superb concert sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko si cu soprana de coloratura Diana Damrau. O suita de dansuri, musicaluri si poeme simfonice, scrise de Gershwin, Bernstein, Rodgers, Weill, Sondheim si Arlen. Diana Damrau a interpretat exceptional melodii facute celebre de Judy Garland, Barbra Streisand si Ella Fitzgerald.
La ora 20 am fost din nou acasa, la "copilul" nostru blanos☺si am petrecut noaptea dintre ani alaturi de vecinii nostri, "parintii" lui Rico (pudelul cafeniu) si "parintii" Clarei (maidaneza salvata din mânile hingherilor din România). Majoritatea cateilor sufera enorm în noaptea de revelion, cand pe strazi se aud bubuituri si explozii de artificii si rachete. Rico a stat ascuns sub pat, toata noaptea. Clara a aparut de cateva ori, doar sa-l salute pe Leo, apoi s-a ascuns si ea intr-un colt, sub scari. Singurul Leo ne-a tinut companie noua, bipezilor. La ora 12 am iesit toti pe strada, cu paharele de sampanie în mâna, sa admiram focurile de artificii.
Leo a avut încredere în noi ca avem grija de el si ne-a însotit... la început timid, cu coada între picioare si spre final, relaxat si indiferent la pocnituri, tinându-si coada în pozitie normala. Exact ca si anul trecut ☺Am rezistat la povesti si gustarele pâna pe la ora 3 a Noului An. La multi ani, cu sananate, noroc si numai bucurii! Fie ca anul 2020 sa fie un an de succes, atat pe plan privat cât si profesional, sa fie un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii, mai luminos si mai frumos ca 2019! ~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~
PS: asa arata Leo acum 3 ani ♥
De când îl avem pe Leo (ianuarie 2017), nu am mai fost împreuna la teatru sau la concerte, ca sa nu ramâna "bebelusul" nostru singur acasa. De dragul lui am renuntat la multe din obiceiurile noastre si ne-am rezumat doar la activitatile pe care le putem face însotiti de patruped. Nu regretam nimic, Leo a adus multa bucurie în familia noastra, însa de-acum, Leo e baiat mare - în câteva zile va implini 3 ani!
Luna trecuta mi-a ajuns în mâna programul stagiunii 2019/2020 Royal Opera House - Londra, cu spectacolele preluate live la cinema si tare dor mi s-a facut de o opera sau un balet, interpretate de cei mai mari artisti ai timpurilor noastre. Apreciez initiativa culturala a transmiterii live de spectacole. Este o idee fantastica, prin care accesul la spectacolele de inalta clasa nu iti este îngradit! Fara sa trebuiasca sa te deplasezi la Londra, patrunzi virtual în cea mai importanta sala de concerte britanica si savurezi live spectacolele Operei Regale si ale Baletului Regal, în acompaniamentul orchestrei Covent Garden. Trebuie doar sa cumperi un bilet la cinematograful din orasul tau. Este o combinatie ideala de real si virtual... Cinematografele care se inscriu la aceasta actiune (in general, reteaua de cinematografe Cineplex) pregatesc una din sali special pentru spectacol, ofera garderoba, receptie pe covor-rosu cu întâmpinare cu un pahar de sampanie, program pentru spectacol si bufet cu gustari si bauturi in pauze. Biletul este de 3-4 ori mai scump decât un bilet obisnuit la cinema, însa toate aceste servicii sunt inclusive. Ca spectator, traiesti puternic toate emotii din-naintea, din timpul si dupa spectacol, la fel ca un spectator din ROH, ba chiar s-ar putea spune ca esti mai favorizat, pentru ca vezi permanent tot ce se petrece atât pe scena în timpul spectacolului, cât si în spatele cortinei, in timpul pauzelor. Interesantele interviuri cu regizorii, dirijorii, artistii, costumierii sau decoratorii, te ajuta sa întelegi cat mai bine piesele, rolurile, viziunile artistilor. Eu sunt coplesita de emotii, la astfel de spectacole.
Stagiunea 2019/2020 a inceput pe 8 octombrie, cu "Don Giovanni" - spectacol pe care noi l-am vazut în anii precedenti. Urmatorul spectacol a avut loc joi, pe 24.10.2019, la orele 20:30 si a prezentat opera lui Donizetti - "Don Pasquale", opera ce a avut premiera mondiala în Paris, în anul 1843.
Opera este o capodopera a muzicii si Donizetti a declarat ca a compus acest Masterpiece în doar 11 zile! Uluitor, având în vedere complexitatea rolurilor.
"Don Pasquale" este o operă bufă în 3 acte si peronajele principale sunt:
♦ Don Pasquale, un burlac bătrân si bogat - Basbariton
♦ Dr. Malatesta, medic si prieten cu Don Pasquale - Bariton
♦ Ernesto, nepotul lui Don Pasquale - Tenor
♦ Norina, iubita lui Ernesto - Soprană de coloratură
Între artistii principali (Bryn Terfel, Mariusz Kwiecien, Olga Peretyatkoam) am descoperit imediat si numele lui Ioan Hotea si mi-a crescut inima. Vocea lui Hotea este remarcabila si fara sa fiu subiectiva, dintre rolurile masculie, evolutia lui mi-a placut cel mai mult! Despre soprana trebuie sa spunca este delicioasa! Olga Peretyatkoam are o voce superba si un aspect fizic tare placut. Jocul ei de scena m-a facut sa uit ca sunt la teatru, atât de natural si-a interpretat rolul. Numai cuvinte de lauda la adresa intregii echipe.
Mi-a placut foarte mult si punerea în scena sub conducerea lui Damiano Michieletto. Mi-a adus cumva aminte de "La Traviata" cu Anna Netrebko si Rolando Villazon în spectacolul înscenat de Willy Decker si Wolfgang Gussmann. Aceeasi alura moderna, proaspata ☺
Si aici, decorurile sunt simple si de mare efect! Casa lui Don Pasquale este reprezentata prin lampi stilizate si în fata casei sta parcat un automobil ☺ Personajele poarta vestimentatie din vremea nostra, pentru ca da, regizorul a dorit sa arate o data mai mult ca povestea scrisa în 1843 este deseori întâlnita în zilele noastre.
Este povestea unui bărbat vârstnic neînsurat, care tânjeste înca dupa confortul pe care i l-a asigurat mama, cât timp a trait. El nu a schimbat nimic din mobilierul casei, el însusi, la aproape 70 de ani doarme înca în patul de o persoana, dar doreste neaparat sa se casatoreasca. Bineînteles, pretentiile lui sunt mari: viitoarea sotie trebuie sa fie tânara, frumoasa, fecioara, docila si modesta ☺ Don Pasquale este bogat, pentru ca intreaga viata a facut economii, a trait simplu, chiar primitiv.
Don Pasquale a administrat ca tutore, averea nepotului Ernesto, nepot care a trait sub acoperisul lui, pâna acum. Ernesto este îndragostit de o tânara vaduva si abia asteapta sa împlineasca vârsta majoratului pentru a intra în posesia mostenirii si pentru a cere mâna Norinei. Don Pasquale însa nu este de acord cu aceasta casatorie, el are alt aranjament pentru tânarul Ernesto, pe care îl ameninta cu dezmostenirea, în cazul în care acesta nu i se supune. Ernesto (asa cum îi este si numele), ramâne credincios iubirii lui pure, cauza pentru care Don Pasquale îl arunca pe strada.
Aflând despre cearta din casa lui Don Pascuale, doctorul familiei - Dr. Malatesta, hotareste sa intervina spre a ajuta tânara pereche. Pune la cale o farsa, împreuna cu Norina. El o aduce pe Norina în casa lui Don Pasquale si o prezinta ca fiind sora lui, precizând ca tânara a fost crescuta în manastire si ca acum, la 17 ani, trebuie sa îi gaseasca o partida buna pentru casatorie. Don Pasquale este fermecat de frumusetea tinerei. Don Pasquale o întreaba pe Norina ce viseaza ea de la casnicie. Bineînteles ca Norina ofera batrânului raspunsurile la care el visa: ea nu doreste alceva decât sa gateasca si sa deretice prin casa, sa fie supusa sotului si sa îi îndeplineasca acestuia toate dorintele (☺☺☺). Mai spune ca ea nu are prietene si nu ii place sa iasa în societate. Don Pasquale simte ca explodeaza de bucurie si doreste sa se casatoreasca pe loc cu tânara fata. Pentru aceasta, doctorul angajeaza un notar fals si bătrânul trece jumătate din averea lui pe numele sotiei.
Lămurit de Malatesta despre farsa ce se pune la cale, Ernesto acceptă să fie martor al falsei căsătorii. El se va bucura de o atentie deosebită din partea "mătusii" care, spre stupefacția lui Don Pasquale, îl alege drept însoțitor pentru plimbări. Dintr-odata, sotia docila începe sa faca nazuri, da peste cap toate tabieturile batrânului Don Paquale, care priveste disperat si neputincios cum aceasta cumpara mobila noua, masina noua, toalete si bijuterii. Ba mai mult, pleaca gatita în fiecare seara de acasa - chiar si noaptea nuntii! Norina lasa telefonul mobil (în varianta originala, este vorba despre un bilet ☺) dinadins neobservat, pentru ca Don Pasquale sa citeasca un mesaj în care un curtezan îi cere întâlnire în gradina, la miezul noptii. Don Parquale hotaraste sa-si surprinda sotia în flagrant, de aceea îl cheama pe doctor, sa fie martor pentru divort. Ernesto si Norina se ascund în boscheti si îl exaspereaza pe Don Parquale, care nu mai doreste altceva decat sa fie din nou singur, linistit, burlac. Pentru a scapa rapid din situatie, Don Pasquale accepta sfatul doctorului, ca Ernesto sa se casatoreasca cu iubita lui si sa vina sa locuiasca în casa lui Don Pasquale si astfel, cu ajutorul cuplului tânar, sa o aluge pe sotia infidela. In acest moment Norina isi dezvaluie adevarata identitate si Don Pasquale află ca de fapt, căsătoria lui nu este valabilă. În tot balamucul, Don Pasquale nu mai este constient ca a fost pacalit, pentru el nimic nu este mai important decât sa scape din ridicola situatie. Cei doi tineri se casatoresc si sunt fericiti. Cortina cade si un ropot de aplauze se aude atât din boxele cinematografului, cât si din sala noastra.
Spectacolul a durat pâna la ora 23:30, dar în mai putin de un sfert de ora, am fost deja acasa. In Londra probabil ar fi durat mai mult de o ora sa ajungem la hotel ;-) Leo s-a bucurat enorm când ne-a vazut, ne-a pupat si ne-a certat în acelasi timp. Apoi si-a luat jucaria de rontait si s-a asezat multumit în pat, asteptând sa dam stingerea ☺
PS1: Urmatorul spectacol este balet: Concerto / Enigma Variations / Raymonda Act III - din pacate nu avem bilete.
PS2: Pe 31 decembrie, tot la cinematograful nostru, va fi transmis live, Concertul de Revelion de la Filarmonica din Berlin. Doua ore si jumatate muzica de camera si muzica clasica, sub bagheta dirijorului Kirill Petrenko, cu Soprana Diana Damrau.
Ieri seara am fost la cinematograf… nu se putea altfel! În cinematografele germane, schimbarea saptamânala a programului de filme are loc joia si ieri… s-a lansat filmul „Downton Abbey”. Cum era sa scap aceasta ocazie?!
Din 2010 si pâna la sfârsitul anului 2015 am urmarit cu ardoare toate episoadele serialului “Downton Abbey”. Tare rau mi-a parut când s-au încheiat filmarile.
Mi-a placut mult povestea petrecuta la resedinta contilor Gratham! Cu toate ca personajele si domeniul sunt fictive, episoadele redau fidel situatia socio-politica a începutului de secol XX. Mai precis, acea atmosfera speciala din anii ’20, preocuparile aristocratilor, tabieturile si balurile lor, loialitatea servitorilor si micile intrigi, miscarile feministe, razboiul irlandez, problemele tipice familiilor din acele vremuri, mentalitatea si schimbarile de mentalitate, decorurile, toaletele, mijloacele de transport… totul în aceste seriale a fost fermecator! Daca ai vazut unul sau doua episoade, atunci ti-ai dorit sa le vezi pe toate, ai devenir dependent de Downton Abbey!
De-a lungul anilor, serialul a cucerit inimile spectatorilor la nivel international si a obtinut numeroase premii de specialitate, printre care si cateva Emmy Awards.
Spre tristetea fanilor, filmarile s-au încheiat cu sezonul 6 si editia speciala de Craciun din anul 2015.
Dar iata ca s-a întâmplat o minune: în aungust 2019 compania Perfect World Pictures- Carnival Films a anuntat oficial ca la mijlocul lunii septembrie 2019 va lansa filmul “Downton Abbey”!
Este un film ce dureaza 2 ore si ma gândesc ca… ar putea fi începutul unui nou sezon… ☺ Sper!
Pentru cine nu a urmarit serialul, posibil sa fie prea multe personaje pentru o singura prezentare, mie însa filmul de ieri mi-a facut mare mare bucurie! Actorii sunt aceeasi, filmul este practic o continuare a serialelor precedente, insa cred ca poate fi urmarit cu placere si de cineva care nu a vazut niciodata nimic legat de Downton Abbey.
Pentru editia de astazi a Provocarii muzicale, propun trailer-ul acestui film, pentru ca melodia de generic este superba!
Va doresc un weekend minunat! ❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️
Carrie Pilby (2016) – este un film american dragut, pe care îl recomand tuturor celor ce doresc sa se relaxeze. Povestea unei tinere de 19 ani, care, pe cât de inteligenta si cultivata este, pe atât de incapabila sa se integreze în societate. Nota mea, 10 Northern Rescue (2018) – un serial canadian cu 10 episoade, ce trateaza drama prin care trece o familie cu trei copii scolari, dupa decesul mamei. Nota mea 8 The Founder (2016) – este un film ce trateaza cazul real al fondatorului lantului de restaurante fast-food – McDonald’s. O poveste foarte interesanta. Nota mea, 9 Ku’ damm ’56(2016) si continuarea Ku’ damm ’59(2018) – sunt doua mini-seriale (fiecare are câte 3 episoade) pe care le recomand din toata inima. Numele serialului vine de la bulevardul principal al Berlinului – Kurfürstendamm, în vorbirea uzuala Ku’damm. În primul serial, actiunea se petrece în anul 1956 iar în al doilea serial, actiunea se continua trei ani mai târziu, în anul 1959. Filmul trateaza viata unei familii cu trei fete în pragul maturitatii si prezinta într-un stil deosebit de antrenant, diverse situatii tipice emanciparii femeilor, la sfârsitul anilor ’50. Nota mea 10 plus Weissensee(2010) – tot un serial german, cu 24 de episoade, despre viata unei familii cu doi fii maturi, în Berlinul de est, între anii 1980 – 1987 – 1990. Cu toate ca trateaza situatia din Germania înainte de caderea zidului, asemanarea cu situatia României din regimul comunist este uluitoare. Daca vrei sa stii cum functiona aparatul de securitate, cum erau recrutati si santajati informatorii si cum fostii ofiteri s-au infiltrat în cele mai înalte pozitii în societatea de tranzit de dupa caderea comunismului, atunci urmariti serialul! Numele sunt fictive, însa povestea este inspirata din realitate si este absolui uluitoare! Nota mea, 10 plus
Nu am mai scris de foarte mult timp un articol în cadrul acestei rubrici - din lipsa de timp, dar va asigur ca am ramas la fel de cinefila ca întotdeauna. Astazi va provoc la o noua discutie pe tema celei de a VII-a arte.
Nu stiu cât sunteti de la curent cu decernarea Globurilor de Aur 2019, eu am reusit sa vad doar 30% din filmele si serialele nominalizate (aici, lista cu filmele cu cele mai multe nominalizari si premii).
Din filmele din acest tabel nu am vazut decat doua si notele pe care le-as fi acordat eu (pe o scala de la 1 la 10) sunt: Green Book - 9 si Roma - 6
♦ La Green Book m-a impresonat întreaga poveste si mai ales povestea din spatele povestii - scenariul filmului este scris de catre Nick Vallelonga, fiul adevarat al "soferului" din film (Toni Lip Vallelonga). Este povestea adevarata a pianistului de culoare Don Shirley, care pe timpul unui turneu în SUA anilor '60 are nevoie nu doar de un sofer de încredere ci si de un bodyguard neaparat alb. Este povestea emotionanta a doi oameni din lumi diferite, cu educatii diferite, care cu mult bun-simt, leaga o prietenie durabila si frumoasa. Este o poveste despre depășirea prejudecăților într-un vreme umbrita de ura de rasa si a conservatismului social.
♦ În filmul Roma, m-a impresionat mult atitudinea pe care au avut-o membrii familiei bogate fata de dadaca / menajera, dar si de sensibilitatea si devotamentul acesteia fata de cei patru copii. Filmul însa a avut multe pasaje plictisitoare sau cadre fara însemnatate filmate fix si pret de cateva lungi secunde, ce mi-au creat impresia ca filmul s-a blocat cumva. Mexico anilor '70, un film care ancoreaza povestea casnica în situatia social-politica a acelor vremuri, facând referiri la momente istorice reale. De fapt si aceasta poveste este inspirata din viata reala, scenaristul declarând ca textul este un omagiu doicei ce a avut grija de el în vremea copilariei.
Dintre serialele si filmele de televiziune premiate, am vazut urmatoarele:
• The Americans - un serial pe care-l urmaresc de doi ani, ultimul sezon fiind numarul sase. Este foarte palpitant si actorii joaca superb, nu m-am plictisit niciodata! - Nota 10
• The Kominsky Method - nu am reusit sa vad decat 3 episoade si am renuntat, mie îmi este foate plictisitor (sincera sa fiu, poate pentru ca Michael Douglas mi-a fost întotdeauna antipatic) - Nota 5
• Bodyguard - are doar sase episoade, l-am vazut într-un weekend, film dupa film... Excelent! - Nota 10
• Ozark - un serial crime/ drama/thriller care m-a fascinat din primele secvente si la care abia am asteptat sa fie lansat sezonul urmator. Acum astept sezonul trei - Nota 10
• Filmul The Tale m-a lasat fara cuvinte. O poveste cutremuratoare si o interpretare fermecatoare! Ai impresia ca totul este autentic! Din pacate, povestea este chiar adevarata si este inspirata din experienta traita de scenografa si regizoarea fimului - Nota 10
• Serialul Seven Seconds mi-a placut deasemenea - Nota 10
• Serialul "The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story" m-a captivat din primele secunde si povestea m-a cutremurat. Interpretarea este fantastica, nominalizarile si premiile sunt primite în acest caz pe drept - Nota 10
Dintre filmele anului 2018 care nu apar deloc pe lista nominalizarilor, dar care dupa parerea mea ar fi trebuit, recomand spre vizionare:
○ Bel canto. Este un film bazat pe romanul omonim semnat de Ann Patchett. O poveste emotionanta si o interpretare fantastica - Nota 10
○ The Guernsey Literary and Potato Peel Pie ○ Society - o superba poveste petrecuta în Anglia, pe vremea celui de al II-lea Razboi mondial. - Nota 9
○ Champions - o comedie spaniloa super-simpatica - Nota 9
○ Where Hands Touch - o poveste tulburatoare, petrecuta în Germania, pe vremea regimului nazist - Nota 10
... o rubrica a acestui blog, abandonata în ultima vreme - nu însa si pasiunea mea de a viziona filme.
În decursul anilor, am facut aici multe recomandari si... nu stiu exact de ce m-am oprit ((de fapt stiu)).
Am vazut foarte multe filme si seriale în ultima jumatate de an - unele bune, altele mai putin bune, poate cândva voi întocmi un top. Ceea ce vreau acum sa spun este ca saptamâna aceasta am vazut un film pe care nu pot sa nu-l pomenesc, dar despre care nu pot sa scriu niciun cuvânt. Pentru ca este atât de impresionant, atât de sfâsietor, atât de ... nu gasesc niciun cuvânt potrivit! Spun doar ca filmul se numeste " The Tale" (2018) si ca este povestea adevarata a lui Jennifer Fox.
PS: Ultima melodie din soundtrack-ul filmului este : Carole King - Way Over Yonder - pentru mine, o descoperire superba!
Superbe toalete au prezentat vedetele de la Hollywood la Spectacolul decernarii premiilor Oscar! Contrar spectacolului decernarii premiilor Globul de Aur, aici la Oscar rochiile purtate de staruri au fost în toate culorile curcubeului! Au predominat însa rochiile în rosu si în alb. Trenele si decolteurile adânci a fost un "must".
Barbatii au purtat smoking, sacouri blink-blink sau costume de catifea în culori rosu închs sau verde închis. Majoritatea au asociat papion dar au fost si câtiva cu cravata.
Printre multe altele, s-au servit snacks-uri "Oscar" cu somon afumat, s-a savurat ciocolata "Oscar" si s-a baut muuulta sampanie dar si vin "Oscar - Francis Ford Coppola"...
S-a încheiat cea de-a 90-a editie Oscar si ... a fost cel mai reusit show de pâna acum!
Asa cum au anuntat, pentru seara decernarii Golden Globe Awards 2018, vedetele s-au îmbracat în negru - ca simbol al frontului comun împotriva violenţelor sexuale la Hollywood şi în lume. Nu a fost stirbit shine & glamor-ul anilor precedenti, când starurile pozau pe covorul rosu îmbracate cu toalete în cele mai spectaculoase culori si combinatii de culori. Nu, ba chiar dinpotriva - eleganta tuturor parca a fost ridicata si depasita. Însa... fotografiile de anul acesta sunt cu totul si cu totul altfel.
Anul acesta este anul marilor schimbari si parca fiecare imagine spune pe un ton ferm: Time's up!
Solidaritatea vedetelor a fost absolut impresionanta!
Revenind la premianti, trebuie sa marturisesc ca mie filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" nu mi-a placut! Nici macar nu l-as fi nominalizat ☺ Dar iata, a primit cele mai multe premii - PATRU Globuri de Aur! A fost desemnat "cel mai bun film - drama" si (cica) a avut "cel mai bun scenariu"! Modul de interpretare al actorilor (premiati pentru "cea mai buna interpretare din rol feminin principal" si "cea mai buna interpretare din rol masculin secundar") nu îl pun in discutie, într-adevar fiecare si-a jucat rolul foarte bine! Însa pentru mine filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" ca total, are valoare medie. Este ceva mai slab ca... spre exemplu "Beatriz at Dinner".
Este un film impresionant, ba chiar socant, din care am perceput un singur mesaj si anume ca în orice mizerie-umana exista un sâmbure de bine.
Scenariul este plin de ciudatenii, de absurditati... poate de aceea nu am reusit sa-i descopar valoarea, pentru ca nu l-am inteles!
M-a mirat faptul ca acea firma care a închiriat panourile publicitare avea totusi câstiguri cu tot haosul care domnea!?! M-am înrebat de unde, în acel oras prafuit?! Si colac peste toate, directorul era un om cu principii, cu moral înalt! (exista în realitate destule exemple care sa sustina ideea ca omul sarac nu-si vinde sufletul pentru un trai mai bun, dar aici in film, caracterul personajul nu convinge)!
Nu mi-a placut dialogul vulgar si comportamentul violent al membrilor familiei Hayes - tatal rupe mobilierul prin casa, o agreseaza pe mama, baiatul sare cu cutitul la tata, fiica îsi înjura si ameninta mama... Iar în final, ei fac front comun împotriva concitadinilor.
Dar cel mai tare m-a socat faptul ca din tot orasul acela, pe cel mai cretin si rasist, pe cel mai brutal si mai irascibil barbat, l-au numit "ofiter de politie", i-au pus o arma în mâna si i-au conferit puterea de lege! Iar atunci când spre finalul filmului acest politist a fost totusi concediat, personajul nu si-a pus niciodata problema "cu ce ma întretin mai departe, pe mine si pe mama bolnava?"! Nuuuu, filmul arata însa cum aceasta bestie, devine om de treaba si plin de sensibilitate, la pocnet din degete!
Poate ca sunt un pic rea si încerc sa scot in evidenta chestiile "trase de par". Repet, nu e un film rau, dar dupa parerea mea nu este film nici macar de UN premiu, da'păi de PATRU! ☺
Asa ca, iubitori ai celei de a saptea arte, aceia care treceti pe pagina mea de blog si vizitati cu regularitate rubrica "Clubul cinefililor" luati aminte ca gusturile mele de film sunt departe de cele ale criticilor în materie ☺☺☺
În topul celor mai vizionate festivaluri ale anului, Premiile Globul de Aur (Golden Globe Awards) se afla pe locul trei, după Premiile Oscar și Premiile Grammy. Pretioasele distinctii americane sunt acordate pentru filmele sau seriile TV rulate cu un an în urmă si sunt oferite în timpul unei cine de lux. Anul acesta, cea de-a 75-a editie - desfasurata în Beverly Hilton Hotel (Beverly Hills, California), va fi transmisa în direct la televizor de Pro7, în aceasta noapte de 7/8 ianuarie. Moderator al spectacolului a fost desemnat Seth Meyers. Acesta va avea o slujba grea, pentru ca momentan, viata la Hollywood este agitata de scandalul fără precedent produs in jurul producatorului Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire sexuală de o serie de nume celebre.
Înca din momentul publicarii nominalizarilor - în decembrie 2017, multe actirte (Meryl Streep, Reese Witherspoon, Jessica Chastain, Emma Stone, etc) si un actor (Dwayne Johnson) au declarat ca vor îmbraca negu, în semn de solidaritate cu femeile abuzate sexual. În plus, toti participantii la "Golden Globe Awards 2018" care doresc sa-si exprime votul împotriva hărțuirii și discriminarii femeilor în industria de film, vor purta o insigna dreptunghiulara cu fundal negru, pe care scrie cu alb logoul "Time's Up".
Exista zvonuri cum ca inclusiv culoarea covorului pe care de obicei pozeaza vedetele la intrarea în sala, urma sa fie negru. Însa Meher Tatna - președinta Asociației Presei Străine de la Hollywood a declarat astazi ca în aceasta noapte, covorul va fi ca întotdeauna rosu.
Dacă protestul va ramâne tăcut sau dacă celebritatile îmbracate în negru vor oferii suplimentar si declaratii pe covorul rosu sau pe scena... rămâne de văzut! Din pacate, mâne va fi pentru mine prima zi de lucru din anul acesta asa ca nu voi putea urmari transmisiunea TV în direct. Voi reveni însa cu un update, sa comentam împreuna filmele premiate.
Oare cei cu mai multe nominalizari vor fi si cei care vor obtine premiul mult râvnit?!
PS: din cele 17 filme înscrise în lista, am vazut doar: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" (nota mea 5), "Battle of the Sexes" (nota mea 9) si cele doua filme de desene animate de nota 10 (cum altfel?! ☺) "Coco" si "Ferdinand".
UPDATE / 8 ianuarie, ora 6:44 And the winners are:
Best Motion Picture (Drama) - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actress in a Motion Picture (Drama) - Frances McDormand - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Actor in a Motion Picture (Drama) - Gary Oldman - The Darkest Hour
Best Motion Picture (Musical/Comedy) - Lady Bird
Best Actress in a Motion Picture (Musical/Comedy) - Saiorse Ronan - Lady Bird
Best Television Limited Series or Motion Picture Made for Television - Big Little Lies
Best Director (Motion Picture) - Guillermo del Toro - The Shape of Water
Best Television Performance by an Actor (Musical/Comedy) - Aziz Ansari - Master of None
Best Television Series (Comedy) - The Marvelous Mrs Maisel
Best Television Performance by an Actor (Limited Series) - Ewan McGregor - Fargo
Best Foreign Film - In the Fade
Best Screenplay (Motion Picture) - Martin McDonagh - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Supporting Actress in a Motion Picture - Allison Janney - I, Tonya
Best Motion Picture (Animated) - Coco
Best Supporting Actress (Television) - Laura Dern - Big Little Lies
Best Actor in a Motion Picture (Musical/Comedy) - James Franco - The Disaster Artist
Best Original Song (Motion Picture) - This Is Me - The Greatest Showman
Best Original Score (Motion Picture) - Alexander Desplat - The Shape of Water
Best Supporting Actor (Television) - Alexander Skarsgaard - Big Little Lies
Best Television Series (Drama) - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actor (Drama) - Sterling K Brown - This Is Us
Best Actress Television Performance by an Actress (Drama) - Elisabeth Moss - The Handmaid's Tale
Best Television Performance by an Actress (Musical/Comedy) - Rachel Brosnahan - The Marvelous Mrs Maisel
Best Supporting Actor in a Motion Picture - Sam Rockwell - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri
Best Television Performance by an Actress (Limited Series) - Nicole Kidman - Big Little Lies
"Rebel in The Rye"/"Rebel în lanul de secară")(2017) - este un film american biografic, pe care nu trebuie sa îl ratati!
Este ecranizarea romanului "A Life" scris de Kenneth Slawenski (publicat în 2004) si dedicat vietii scriitorului J. D. Salinger (1919-2010), film al carui titlu este inspirat din cel mai valoros roman al lui Salinger: "De veghe în lanul de secară"/"The Catcher in the Rye" (publicat în 1951)...
Daca aceasta introducere vi se pare un pic încurcata... atunci am reusit sa va intoduc în atmosfera din film! Mie mi se întâmpla foarte rar ca dupa ce am vazut un film la cinema, sa cautat sa-l mai vad o data pe dvd! Povestea acestui film este însa atât de profunda si interesanta, încât m-a preocupat luni de zile! Sincera sa fiu, nu am auzit pâna în momentul filmului despre niciunul din cei doi scriitori! Despre Slawenski sunt foarte putine informatii pe net, despre Salinger... va trebui sa-i citesc romanele - am devenit foarte curioasa!
Mentorul din timpul universitatii (profesorul Whit Burnett) si experientele din viata - dar mai ales trairile din timpul celui de al Doilea Război Mondial, l-au marcat emotional profund si, cu toate ca scrierile lui Salinger sunt de natura fictiva, mai toate subiectele sunt inspirate din viata sa proprie.
Pe vremea studentiei, când numele-i era necunoscut si la fiecare încercare de a publica nuvele în reviste primea refuzuri, Salinger a avut o discutie cu profesorul lui si acesta l-a întrebat: "S-ar putea sa fii refuzat tot restul vietii. Esti dispus sa-ti devotezi viata scrisului, stiind ca nu vei primi niciodata nimic în schimb?... Daca nu stii raspunsul, nu esti scriitor adevarat!" Ultima nuvela publicata de Salinger a fost în 1965 si în urmatorii 47 de ani, a scris mereu însa s-a ambitionat sa nu mai publice nimic! A fost mereu un rebel, un tip aparte si, constient fiind, Salinger a folosit mai mereu un stil sarcastic de a se exprima. M-a amuzat modul în care s-a prezentat o data la o editura care-i imputa faptul ca e prea tânar - numele lui este Jerome David si a fost întrebat "De la ce „J.D.”?". A raspuns: "delicvent juvenil" ☺☺☺
Apoi, una din editurile care acceptasera sa-l publice ( The New Yorker - cea mai râvnita editura la vremea respectiva), îi reproseaza: "ai o voce minunata însa, explici prea mult!" La urmatoarea întâlnire, Salinger ofera noua nuvela spre publicare, cu titlul "The Bananafish"/„Peștelebanană". Este întrebat:"Nu sunt cumva doua cuvinte... peștele banană?!"
Raspunsul: "Nu! Doua cuvinte ar avea prea multa logica" ☺☺☺
Si-a vindecat traumele psihice cauzate de razboi prin Zen - budismul Mahayana. Mi-a placut ceea ce savantul budist D.T Suzuki i-a spus lui Salinger când acesta s-a plâns ca are un blocaj sriitoricesc: "Scrii ca sa-ti arati talentul sau ca sa exprimi ce ai în inima?" Cu alta ocazie, a spus: "Realitatea este un spirit etern, necreat si atotcuprinzator. Este constiinta care anima toate fiintele constiente."
Întregul film este fermecator, este plin de istorie, este deosebit de captivant.
Un alt amanunt: prima si singura mare iubire a lui Salinger a fost Oona O’Neill - fiica dramaturgului american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură 1936, Eugene O'Neill. Aceasta s-a casatorit însa cu Charles Chaplin (chiar daca diferenta de vârsta dintre cei doi a fost de 36 de ani!). În film, Salinger afla despre logodna Oonei de pe prima pagina a celui mai citit ziar american "The Stars and Stripes" Pe aceeasi pagina însa mie mi-a sarit în ochi pomenita România... Am facut aici un Screenshot :-)
Sper ca v-am incitat curiozitatea suficient, nu dau mai multe detalii M-as bucura sa reveniti aici, dupa ce ati vazut filmul, sa schimbam impresii ☺Va astept!
În timpul pauzei, am urmarit un scurt interviu cu Plácido Domingo si tare m-am minunat sa vad cât a îmbatrânit. Se întâmpla ca imaginea marilor vedete sa ne impresioneze în vremea tineretii si sa o pastram în memorie fara sa realizam ca timpul trece peste toti, în acelasi ritm. Toti îmbatrânim, însa realizam doar atunci când întâlnim persoane pe care le vedem rar. Plácido Domingo a împlinit 72 de ani si a îmbatrânit frumos. Puterea vocii lui este impresionanta, registrul bariton nou abordat este dominat cu talent de aceasta voce valoroasa, cu timbru cald, impunator. În "Cei doi Foscari", Plácido Domingo interpreteaza rolul Dogelui Venetiei, personaj pe care l-a jucat de nenumarate ori, dar niciodata nu a fost atât de aproape de vârsta personajului - declara zâmbind marele artist. Interviul cu Maestro Domingo a fost profund emoționant.
În timp ce restaurantul din Covent Garden era plin de spectatori iesiti la snack and drink, echipa reporter-cameraman l-a abordat pe director artistic Thaddeus Strassberger. Acesta a facut referiri la punerea în scena a spectacolului, la decouri (Kevin Knoght) si costume (Mattie Ullrich), la aportul celor ce stau în spatele artistilor. O munca la fel de pretioasa si importanta, ce completeaza interpretarea muzicala si ajuta la transmiterea corecta a mesajului artistic. Pe parcursul întregului spectacol, fiecare detaliu de decor sau costum sunt gândite semnificativ. Spre exemplu, costumele Celor Zece sunt opulente, incomode, cu umeri exagerat de înalti - tocmai pentru a sugera tendinta pe care a avut-o acest consiliu în epoca respectiva. Decorurile sunt deasemenea expresive, în fundal sunt proiectate permanent imagini simbolice venetiene. Puntea Suspinelor - construita abia în secolul XVII si devenind cel mai renumit pod din Venetia, exista în decorul actului întâi în stadiu de pasarela ce facea legatura între sălile Inchiziţiei din Palatul Dogilor şi închisorile adiacente Palatului Ducal. Actul trei, scena întâi se desfasoara în Piata San Marco, cel mai renumit loc din Venetia, bogata în simboluri religioase, culturale si istorice. Poporul serbeaza, pentru oamenii de rând viata merge mai departe, netulburata de drama ce se petrece în familia dogelui. Este muzica si dans, sunt acrobati, fachiri care scuipa foc, clovni si multi gura-casca.
În port, vasul asteapta îmbarcarea detinutilor ce vor fi deportati pe insula Creta si printre acestia se gaseste si Jacopo Foscari. Lucretia cu copiii îsi iau ramas bun. Tensiunea momentului este maxima. Soloul lui Jacopo este poetic, melancolic, încarcat de emotie. Aria Lucretiei contureaza imaginea unei sotii sincere, calde si plina de iubire, o femeie demna, care nu se teme de nimic altceva decât de pierdearea sotului iubit. Ea este rugata de Jacopo sa-si ascunda durerea din suflet si sa nu dea satisfactie dusmanilor care privesc din umbra. Si într-adevar, Jacopo Loredano - membru al Conciliului celor Zece Inchizitori, se afla aici pentru a se convinge cu proprii ochi ca familia Foscari va fi definitiv dezbinata. Simtirea totala si vibranta a rolului, redarea în arii colorate si bogate în nuante au facut ca la finalul spectacolului, artistul - Maurizio Muraro (bas), sa fie fluierat de spectatori, datorita personajului negativ pe care l-a jucat cu mare arta ☺ Actul trei, scena doi, ne readuce în Palatul Dogilor. Consiliul celor Zece detine autoritate totala în Venetia. Francesco Foscari, este tot mai constient ca desi detine functia de doge, el nu are de mult putere de decizie. Este coplesit de durere si de neputinta de a-si fi protejat familia. Intensitatea opozițiilor sonore și sentimentale scade, sugerând resemnarea.
La scurt timp dupa plecarea navei din port, Jacopo Foscari moare. Aproape simultan cu aceasta trista veste, cercetarile unuia din senatori loiali dogelui - Barbarigo (tenorul Ben Bliss) dovedesc oficial ca Jacopo Foscari nu a fost vinovat si ca marturiile pe baza carora a fost condamnat, sunt false. Prea târziu însa spre a mai putea schimba ceva.
Parca pentru a întari zicala "un necaz nu vine niciodata singur" dusmanii familiei Foscari nu se multumesc cu prejudiciile provocate. Mașinațiile si mârjeviile puse la cale de Loredano, au ca scop discreditarea dogelui. Instigati, cei Zece cer demisia Dogelui si în noaptea în care Francesco Foscari se stinge din viata datorita socurilor psihice si a traumelor sufletesti pe care le-a suferit în ultimele zile, clopotele rasuna în Piata San Marco, anuntând instaurarea unui nou Doge, Pasquale Malipiero. Asa s-a încheiat luna octombrie a anului 1457, în Venetia. Asa s-a încheiat acest spectacol de opera.
Publicul a aplaudat, a aclamat, a aruncat buchete de flori pe scena si a ovationat îndelung.
Mi-a parut tare rau ca spectacolul s-a terminat... mi-as fi dorit ca muzica sa nu se mai opreasca. Am fost fascinata de tot - artisti, interpretare, decoruri, costume... Opera "I due Foscari" este pentru mine revelatia anului!
PS: am promis Pandhorei o fotografie cu ținuta pe care am purtat-o în seara spectacolului - ceva decent însa nimic deosebit... nu am fost chiar la Opera Royala ;)
🎬 Dacă te atrag eleganța unei epoci apuse, intrigile sociale rafinate și personaje care luptă cu grație pentru influență, atunci „The Gilded Age” e alegerea perfectă. Creat de Julian Fellowes – mintea din spatele celebrului „Downton Abbey” – acest serial ne transportă în New York-ul anilor 1880, o perioadă marcată de transformări industriale, culturale și sociale profunde.
