11.11 – O zi cu dublă sărbătoare! 🥳🐾❤️

Astăzi, 11 noiembrie, la ora 11 și 11 minute, în Germania se dă startul celui de-al cincilea anotimp – die fünfte Jahreszeit! 🎭🎉 Este începutul oficial al sezonului de carnaval, cunoscut sub numele de Karneval sau Fasching, când veselia, costumele colorate și buna dispoziție încep să-și intre în drepturi. Sărbătoarea propriu-zisă va avea loc abia în februarie, dar carnavalul își anunță de pe acum sosirea!
Pentru familia noastră însă, 11 noiembrie are o semnificație mult mai personală și mai dragă sufletului. ❤️
Exact acum zece ani, un ghemotoc de blăniță pe nume Leo a intrat în viața noastră. L-am adoptat fără să bănuim cât de mult avea să ne schimbe viața acest mic patruped. 🐶💕
Au trecut zece ani de atunci. Ghemotocul a crescut, și-a făcut loc pe canapea, în programul nostru zilnic și mai ales, în inimile noastre. A învățat să ne citească gesturile, să ne recunoască dispoziția după glas și să ne spună, fără niciun cuvânt, ce își dorește. Iar noi am învățat să-i înțelegem fiecare privire, fiecare mișcare a cozii, fiecare mică încăpățânare.
Cine a avut vreodată un câine în familie știe cât de profundă poate deveni această legătură. Un câine nu întreabă dacă ai avut o zi bună sau proastă. Se bucură pur și simplu că te-ai întors acasă. Te caută, te așteaptă, îți ține companie și are darul de a transforma cele mai obișnuite momente în amintiri dragi.
Leo nu este pentru noi „câinele familiei”. Leo este parte a familiei. ❤️
Astăzi sărbătorim zece ani de când suntem împreună. Zece ani de plimbări, de joacă, de mici năzbâtii, de tandrețe și de iubire necondiționată.
La mulți ani împreună, Leo drag! 🐾❤️😘
Iar dacă în Germania astăzi începe al cincilea anotimp, la noi acasă este, înainte de toate, ziua în care Leo a intrat în familia noastră și de atunci, nu ne mai putem imagina viața fără el!🥰🐶💕

Fotografii și selfie-uri – la pas cu Leo pe cărările toamnei

Leo cercetează toamna cu nasul, eu cu aparatul foto. El găsește urme printre frunze, eu mă opresc la câte un copac care pare să fi strâns în coroană tot soarele zilei. Mergem pe aceeași alee, dar fiecare citește altă poveste.
Din când în când, întorc camera spre noi. Printre atâtea ramuri, își fac loc un zâmbet, două urechi ciulite și tandrețea aceea care nu încape niciodată întreagă într-o fotografie. Pentru câteva clipe, toamna are chipul nostru.
Sunt clipe în care frumusețea din jur mă face să uit de timp... Privesc lumina strecurată printre ramuri, culorile care se schimbă de la o zi la alta și mă surprind dorindu-mi să pot opri, măcar pentru o clipă, această risipă de frumusețe. Toamna are această tainică putere de a răscoli ceea ce timpul a așezat în adâncurile ființei. Amintirile se întorc în efluvii parfumate, vârstele se întrepătrund, se șterg hotarele dintre ieri și astăzi. Și dintr-odată, mă regăsesc în copilăria mea, cu versurile lui Mihai Dumbravă cunoscute încă din fragedă copilărie, dar al căror înțeles îl descopăr astăzi cu o sensibilitate pe care numai trecerea anilor o poate dărui.

„Opriți timpul, clipa asta minunată / În suflet vreau s-o păstrez, / Să iubesc și să visez..."

Un ciripit, un fluierat...

Pe trunchiul îmbrăcat în mușchi, vrăbiuța părea un nasture de pene prins de haina veche a pădurii. Penajul ei se asorta atât de bine cu sfârșitul de anotimp, încât doar cântecul îi trăda prezența. Și-atâta cântec într-un pumn de pene! 🎶
Molipsită de buna ei dispoziție, am început să fluier, încercând s-o acompaniez. Aleea a devenit pentru câteva clipe un portativ pe care au încăput ciripitul ei în triluri, fluieratul meu în glissando și pașii lui Leo, sprinteni, în allegro. Fiecare și-a urmat partitura, iar coada lui Leo a marcat ritmul cu precizia unui metronom. Pentru un trio fără repetiții, ne-am descurcat destul de bine! 😄 Până și toamna a intrat în joc. Vântul ne-a aplaudat prin foșnetul copacilor și a presărat pe scena noastră imaginară un omagiu de frunze arămii. 🍂
Cât de ușor aș fi putut trece mai departe, lăsând cântecul acela să se piardă în zgomotul zilei... Ar fi rămas acolo, pe un trunchi de copac, o mică avere fără moștenitor.

🍁🍂🍃🍁🍂🍁🍂🍃🍂🍃🍁🍂🍃🍂🍁

Astazi, pentru rubrica "Citate favorite" gazduită de Suzana am ales un citat care ne îndeamnă să ne îngăduim momente de joacă la orice vârstă, să dăm frâu liber imaginației și să avem curajul de a fi creativi:

„If you are going to be creative, you have to be in a state of play. You can’t play if you’re being careful. If you’re trying not to make mistakes, it destroys creativity completely. Because you can have a new idea, you can’t immediately say that’s a mistake until you’ve explored it.” — John Cleese
„Ca să fii creativ, trebuie să intri în starea aceea în care îți dai voie să te joci. Nu te poți juca dacă ești mereu în gardă. Dacă încerci să nu greșești, îți blochezi complet creativitatea. Când îți vine o idee nouă, nu poți spune din prima că e greșită, înainte să vezi unde te poate duce.” — John Cleese

O pauza la terasa

 

Noiembrie a debutat răcoros, dar la amiază, când iese soarele, încă este plăcut să stai pe terasă, la o cafea sau un ceai și o felie de prăjitură. Mai urmărești trecătorii, mai arunci o privire la mesele vecine… și uneori constați că și de acolo te urmărește cineva. În cazul nostru, doi ochi curioși, de sub o masă mai îndepărtată. 😉 Poate voia să vadă ce face Leo?... Sau poate era o fetiță și încerca să-i atragă atenția?... Numai că Leo, prea obosit după atâta plimbare, nu i-a dat nicio importanță. Am fotografiat-o eu, să nu se simtă chiar nebăgată în seamă. 😅

Miți, miți… Mitwitz! În vizită la baroneasă

Înainte să mă intereseze istoria castelului, m-a cucerit numele lui – Mitwitz. Pe românește, mie îmi sună a „miți-miț”... de parcă aș chema o pisicuță. 😸 De câte ori am zărit de pe autostradă indicatorul spre Mitwitz, i-am spus lui Helmut că trebuie neapărat să ajungem acolo. Un castel cu un asemenea nume trebuia văzut! 😻
La începutul lui octombrie, într-o zi superbă din "vara indiană", mi-am îndeplinit dorința. Mitwitz este o localitate din Franconia Superioară - Bavaria, la aproximativ 25 de kilometri de Coburg, renumită pentru Wasserschloss – „castelul de apă”.
Numele mi s-a părut jucăuș, dar castelul are o înfățișare cât se poate de serioasă. Și foarte romantică! Patru aripi, patru turnuri masive și șanțuri cu apă care odinioară formau prima și a doua linie de apărare. Astăzi, pe apă se plimbă rațele sălbatice. Dincolo de pod și de ziduri, am descoperit o curte luminoasă, cu verdeață cățărătoare și ferestre care sclipeau în soare. La fântâna lui Neptun, ghida ne-a atras atenția asupra unui detaliu deosebit — este lucrată dintr-un singur bloc de piatră.
Ghida… da, am fost primiți și conduși prin castel chiar de „stăpâna” lui! A interpretat perfect rolul Reginei Philon, baroneasă von Würtzburg. Cu rochia bordo și garnituri negre, pălăria, umbreluța de dantelă, colierul și agrafele de păr împodobite cu perle, părea coborâtă dintr-un tablou de pe perete. Ne-a însoțit dintr-o încăpere în alta cu naturalețea unei gazde care își primește musafirii acasă. 💃
Castelul și-a căpătat forma renascentistă actuală în anii 1596–1598, sub familia von Würtzburg. Ampla restaurare din 1977–1989 a fost realizată sub responsabilitatea administrației districtului Kronach. Mobilierul expus provine chiar din castel, fără piese cumpărate ulterior pentru completarea decorului.
În interior, fiecare preocupare a familiei nobiliare își avea locul. Saloane pentru primiri și întâlniri oficiale, pentru lectură, lucru de mână, ceai, jocuri și muzică, încăperi dedicate vânătorii, saloane pentru servirea mesei, dormitoare și camere pentru musafiri.
Nici igiena nu era neglijată, deși obiceiurile erau diferite de ale noastre. Ghida ne-a povestit despre încăperea destinată toaletei personale, unde, în locul îmbăierii, corpul era șters cu pânze umezite cu apă parfumată cu trandafiri. Într-o vreme în care băile erau adesea privite cu neîncredere, locuitorii castelului aveau propriul ritual de îngrijire. Aveau și o toaletă la etaj, cu șezut din lemn și evacuare printr-un puț special amenajat. Un detaliu practic, mai puțin spectaculos decât saloanele, dar care spune și el ceva despre viața de aici.
Am trecut printre portrete, oglinzi, sobe înalte de ceramică și mobilier care merită cercetat pe îndelete. Mai ales dulapurile cu intarsii! Trei piese impresionante, dintre care două au aproximativ trei secole, iar cea din mijloc datează din 1620. Cireșul, părul și prunul, esențe locale, se îmbină în ornamente ale căror nuanțe și desene provin chiar din lemn. Privindu-le de aproape, am admirat precizia îmbinărilor. Câtă pricepere și răbdare au trebuit pentru asemenea capodopere!
Am admirat salonul cu oglinzi și pianul Blüthner, dar și obiectele mai discrete — ceștile de porțelan, broderia în gherghef, mărgelele și poșetuța. În Sala Albă, stucaturile și candelabrele ne-au îndreptat privirea spre tavan. Aici se țin și astăzi concerte, iar ghida ne-a vorbit despre acustica deosebită a sălii.
Surpriza cea mai plăcută a fost că am putut intra cu Leo în muzeu. Este prima dată când ni s-a întâmplat asta în Germania! În Toscana am putut să-l luăm aproape peste tot, în muzee, magazine, farmacie, pe vapor și pe feribot. La Mitwitz am avut bucuria să vizităm din nou împreună, fără ca unul dintre noi să rămână afară cu el.🐕‍🦺🐶
Pentru un loc care mie îmi sună a chemare de pisicuță, s-a purtat foarte frumos cu câinele nostru!🦁😹

Pentru o imagine clară, selectați 1080p HD din setările videoclipului ⚙️ → Calitate.

Lorzii - O dată pe săptămână mă joc cu IA

Să nu strivim corola de minuni a lumii

🍂 O ploaie scurtă a tulburat tihna zilei, răscolind frunzișul și lăsând în urmă mireasmă de pământ reavăn. Când stropii au încetat să cadă, am ieșit cu Leo la plimbare.
Eliberat din strânsoarea norilor, soarele după-amiezii a învăluit parcul într-o lumină aparte. Părea că apa nu spălase doar aleile, ci trezise la viață o lume de frumuseți tainice, care așteptau parcă să-și dezvăluie splendoarea.
Peste tot, pe poteci și prin iarbă, vântul care se jucase cu stropii de ploaie, a risipit frunze desprinse din cununa arborilor. Ruginiul, aurul și chihlimbarul se împleteau într-un covor de culori, ca și cum toamna și-ar fi așternut întreaga bogăție cromatică la picioarele trecătorilor.
Fiecare frunzuliță umedă a devenit o bijuterie.
Filigrane de aramă, împodobite cu mărgele de cristal, au prins să strălucească în lumina blândă a soarelui. Una mai frumoasă decât alta, fiecare cu desenul și tainele ei, ca într-o expoziție de artă în aer liber, unde artistul a rămas nevăzut, iar operele sale nu au avut nevoie de semnătură.
Am făcut slalom printre frunze, cu Leo alături și mi-am umplut ochii de frumos. Am privit îndeaproape câteva dintre aceste mici capodopere și m-am întrebat câte asemenea minuni trecem cu vederea, grăbiți să ajungem undeva, mereu în căutarea a ceva mai spectaculos.
O frunză căzută poate fi semnul sfârșitului de anotimp... Dar poate fi și mărturia unei transformări – o frumusețe care nu dispare odată cu desprinderea de ramură, ci o frumusețe care capătă o altă înfățișare. În frunză se întâlnesc pentru o clipă, ceea ce a fost și ceea ce va deveni. Viața și trecerea ei, lumina și umbra, fragilitatea și desăvârșirea.
Cine poate spune unde se sfârșește firescul și unde începe miracolul?
Natura nu ne dezvăluie niciodată toate tainele. Ne îngăduie doar să întrezărim câte ceva... Ca acum – o picătură de ploaie, o nervură de frunză, o rază de soare. Poate tocmai în acest mister stă farmecul ei.
Și parcă l-am auzit pe Blaga șoptind despre „corola de minuni a lumii”. Despre acea lumină lăuntrică prin care nu risipim misterul, ci îl adâncim, descoperind noi și noi înțelesuri în frumusețea lucrurilor aparent neînsemnate.
Am plecat spre casă cu Leo, lăsând în urmă mica expoziție de aramă și cristal. Frunzele au rămas în parc – la fel de fragile, la fel de trecătoare.
Luați seama că nu orice frunză este doar o frunză. Și că devărata frumusețe a lumii se ascunde adesea în lucrurile pe care le privim, fără să le vedem cu adevărat. 🍂

Viața are și buzunare secrete

✨Viața nu-și ține toate comorile la vedere. Unele le ascunde prin buzunare, printre vise amânate, întâmplări neprevăzute și bucurii atât de mici, încât aproape trecem pe lângă ele fără să le observăm.
Uneori, când căutăm cu disperare o soluție, scoatem dintr-un buzunar doar o batistă mototolită și câteva iluzii expirate. Dar, tocmai când ne pregătim să declarăm ziua un eșec, descoperim în celălalt buzunar un zâmbet uitat, o idee năstrușnică sau o întâmplare care ne schimbă toate planurile.
Și uite așa, viața ne dovedește că are nu doar buzunare secrete, ci și un simț al umorului absolut imprevizibil!
Viața este un magician cam ștrengar. 😄 Când îi cerem ceva important, ne oferă uneori exact ceea ce nu ne trebuie. Când nu mai așteptăm nimic, scoate din joben un mic dar, de parcă l-ar fi păstrat special pentru momentul acela.
Nu este vorba despre optimism naiv, despre faptul că totul se rezolvă miraculos. Este vorba despre imprevizibilul vieții și ironia cu care ne răstoarnă uneori așteptările. Despre surprizele care apar fără invitație, despre întâmplările care schimbă direcția unei zile și despre micile bucurii care nu au nevoie de ocazii speciale.
Poate că secretul nu este să avem mereu buzunarele pline, ci să nu uităm să le cercetăm din când în când. Cine știe ce surpriză ne așteaptă acolo? 
Și dacă încă nu aveți planuri pentru weekend, scotociți prin buzunarele unui palton din dulap... Cu siguranță veți găsi acolo o idee uitată, un vis care așteaptă să prindă aripi, un strop de aventură sau poate un motiv să porniți la plimbare, indiferent de vreme! 😉🍀

Dincolo de cuvinte

Émilie, Jeanie și Leo — trei universuri topite în aceeași complicitate. 🐾

Ei nu au nevoie de cuvinte. Între acești prieteni s-a întins o punte nevăzută, un grai al semnelor ancestrale și al energiilor descătușate, pe care noi, oamenii, îl putem doar admira, dar niciodată descifra pe deplin. Privirea lor ascunde o diplomație a jocului pur — un limbaj cifrat în alergări nebune, atingeri calde de boturi și complicități nespuse. 

Privindu-i, realizezi că fericirea lor nu are nevoie de reguli, ci doar de spațiu în care să respire liber. Te încarci astfel cu o bucurie simplă și contagioasă, care îți amintește să trăiești momentul. 

🌞 Cu sau fără însoțitor canin, vă doresc să aveți o sâmbătă veselă, plină, caldă!

O plimbare printre meșteșuguri și arome francone

Dacă m-ați fi întrebat acum ceva timp pentru ce este cunoscut micul și pitorescul Lichtenfels din Bavaria, aș fi vorbit despre arhitectura sa istorică și atmosfera caldă, tipic franconiană. Între timp am descoperit însă superputerea orașului. Lichtenfels este recunoscut la nivel mondial drept Deutsche Korbstadt – adică Orașul German al Coșurilor. Aici se află și singura școală de stat din Germania dedicată exclusiv designului în împletituri, dovadă că meșteșugul nu este doar tradiție, ci parte din identitatea localnicilor.
Anul acesta orașul a găzduit cea de-a 45-a ediție a Târgului Coșurilor, transformat într-un veritabil Festival Internațional al Culturii Împletiturilor. Lichtenfels se află la doar 25 km de orașul nostru, iar astăzi am mers să văd cu propriii mei ochi cum centrul istoric devine o expoziție vie de artă, tradiție și culoare.
Peste 100 de maeștri artizani din 20 de țări* au umplut străzile cu creații spectaculoase. Coșuri clasice, piese de mobilier, decorațiuni avangardiste, sculpturi urbane uriașe și accesorii realizate integral din răchită și alte materiale flexibile. Practic, întregul oraș s-a transformat într-o scenă deschisă în care fiecare colț spune o poveste.
Atmosfera a fost completată de un program intens, cu peste 20 de trupe live. Jazz, rock, fanfară, totul răsunând printre clădirile vechi. Iar aromele au fost la fel de tentante. Bere franconă, vinuri bune, Fränkische Bratwurst – cârnați tradiționali franconi prăjiți pe grătar – dar și specialități culinare aduse de țările participante. Eu mi-am făcut un mic moft și am savurat un Langoș cu mult cașcaval și mujdei.
Un detaliu care mi-a plăcut enorm este spiritul comunitar. Într-o lume în care festivalurile mari devin tot mai scumpe, Korbmarkt Lichtenfels rămâne accesibil tuturor. Intrarea în zona de festival și accesul la toate concertele sunt complet gratuite.
Străzile au fost pline de oameni de toate vârstele. Bebeluși în cărucioare, adolescenți, familii, seniori trecuți de 90 de ani. Aproape fiecare al cincilea trecător era însoțit de un patruped, ceea ce a făcut atmosfera și mai prietenoasă. Noi am vizitat festivalul după-amiaza împreună cu Leo, motiv pentru care nu am rămas până seara. Îmi imaginez însă că odată ce se aprind luminițele orașului, totul devine de-a dreptul fermecător.
În continuare vă arăt câteva dintre sutele de fotografii pe care le-am făcut, detalii despre piesele care mi-au furat inima și impresii calde, direct de la fața locului.

*Artizanii au sosit din Europa – Germania, Polonia, Italia, Spania, Franța, Norvegia, Danemarca, Ucraina, Austria, Ungaria, Marea Britanie, Irlanda, din America – Chile, precum și din Australia și Oceania – Australia, Noua Zeelandă. 

Am sperat din suflet să descopăr și România printre ele, însă… din păcate, de data aceasta nu a fost să fie. Poate la anul?

O zi de vineri cu aromă de prune, plăcinte și voie bună

Aici în Coburg ne-am făcut imediat prieteni noi. Când ai cățel, socializezi rapid, fără introduceri sau formalități.
Așa i-am cunoscut pe Rosi și Klaus, două persoane încântătoare, apropiate ca vârstă de a noastră. Și, bineînțeles, pe Jeanie — cățelușa lor, o șoricuță simpatică, cu ochii mari, ca mărgelele negre.
Ei locuiesc doar o stradă mai departe, într-o casă moștenită de la părinți — cu o gospodărie pusă la punct și o curte absolut minunată, plină de flori și chiar un iaz cu pești aurii și cascadă! Un spațiu minunat, care inspiră relaxare și liniște. În spatele curții au doi meri, un cireș, un prun, un corcoduș și un smochin — exact atâtea roade cât este nevoie.
Nici ei, nici noi nu mai suntem la vârsta la care să umplem cămara cu zeci de borcane de gem sau marmeladă, pentru că între timp, zahărul a devenit pentru noi toți un subiect mai mult interzis decât permis — îl folosim tot mai rar. Ei culeg fructele pentru consum curent, în formă proaspătă sau doar cât le trebuie de poftă, pentru o prăjitură, o porție de compot sau maxim un borcan-două de magiun.
Cum prunele sunt în pârg, ne-au invitat în repetate rânduri să venim să culegem. Vineri, la rondul de dimineață cu cățeii, prietenii noștri ne-au avertizat că prunele se vor scutura rapid dacă nu ne grăbim. Așa că, după-amiază ne-am anunțat în vizită – evident o vizită de lucru 😉
În curte, treaba a mers excelent, cu multă voie bună. Rosi, cu elanul și rutina ei, a luat o găleată și a urcat pe scară spre ramurile superioare. Bărbații, fiind mai înalți, au cules fructele cu ușurință de pe crengi. Eu m-am ocupat de... de partea vizuală și am făcut câteva poze pentru amintire. Între două fotografii, bineînțeles că am și adunat prunele căzute într-un vas pentru compost.
Cu patru perechi de mâini harnice, treaba a mers strună. Gălețile s-au umplut rapid, la fel și vasul de sticlă adus de Helmut — ca instrument de măsură pentru viitoarea lui plăcintă.
După „muncă” a venit vremea relaxării. Am fost invitați pe terasă, la o cană de ceai aromat și o felie proaspătă de plăcintă cu mere și piersici. Cățeii s-au zbenguit în curte și toată lumea a fost fericită. Am plecat târziu după-amiază și am promis că trimitem o poză cu plăcinta lui Helmut imediat ce va fi gata. Așa am și făcut. Poza a însoțit invitația pentru sâmbătă – la cappuccino și plăcintă de prune à la Helmut. Însă povestea despre ziua de sâmbătă... în postarea următoare.

P.S.: Știre de ultimă oră din livadă – Nu am fost singuri la cules!  🐛 Atașez dovada foto cu un mic inspector care a ieșit dintr-o prună de pe jos doar ca să ne spună „Bună ziua!”. Jur că pe el nu l-am pus în plăcinta! 😅 

Prea obosit pentru a mai fi cool - Miercurea fara cuvinte 37/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Misiunea „Oaza de răcoare” — Cinci lacuri, doi novici rătăciți, un cățel regal și o victorie la apus

Vara aceasta a fost o adevărată replică a Saharei — cu o perioadă de probă prelungită, un complot termic care ne-a transformat în creaturi nocturne. Am bifat doar acele ieșiri matinale, când aerul încă nu frigea, sau evadări nocturne în stilul marilor noctambuli. Totul ca să protejăm lăbuțele lui Leo, mult prea sensibile pentru asfaltul transformat în lavă. Am renunțat complet la clasicele noastre escapade de o zi, capitulând în fața caniculei. Dar cum soarele a primit în sfârșit o adiere de toamnă și a mai redus din intensitate, s-a activat instant dorul de oaze albastre. În Augsburg aveam locurile noastre de taină, colțurile perfecte de paradis, însă aici harta e încă un teritoriu virgin. 

Așa că am apelat la clasicul Google pentru o căutare. Ne-a livrat o listă cu vreo șase opțiuni și am ales, evident, varianta cea mai accesibilă — un lac la doar zece minute distanță, generos ca dimensiuni pe ecranul telefonului. Însă, după cum bine știm, natura nu are cod poștal... Navigarea devine o artă a tatonării, un joc de-a v-ați ascunselea printre străduțe în căutarea unei parcări salvatoare. N-am nimerit-o. Am cerut ajutorul unui localnic doar ca să primim primul refuz al zilei. Lacul era în regim privat, devenit o feudă exclusivistă pentru vilele de pe mal... 

Așadar... următorul pe listă. Al doilea lac ne-a întâmpinat cu un relief ostil, maluri atât de înalte încât coborârea în apă necesita echipament de alpinism. Am trecut rapid la numărul trei, unde ne-a izbit un avertisment uriaș despre alge albastre. Știind că această peliculă toxică este un real pericol pentru copii și patrupede, am ordonat o retragere strategică în ritm alert.

Am ridicat miza cu un lac aflat la douăzeci și cinci de minute distanță. Când GPS-ul ne-a anunțat victorios că am ajuns la destinație, orizontul era complet uscat, nicio sclipire de apă în jur. Salvarea a venit dintr-o parcare, unde o mămică, cei doi băieți ai ei și bunicul lor tocmai coborau dintr-o mașină. Întrebați unde se ascunde marea noastră albastră, ne-au desenat un labirint de instrucțiuni cu stânga, dreapta și curbe periculoase, un traseu de zece minute presărat cu riscul de a ne rătăci definitiv. 

Cu o amabilitate rară, domnul de la volan ne-a făcut semn să-i urmăm. Ritmul a fost alert, cele zece minute s-au dublat, dar am descoperit un peisaj de revistă. Peisajul era perfect, însă realitatea ne-a tăiat rapid elanul. Câinii erau complet interziși, singura zonă permisă pentru micul nostru membru de familie fiind un bar de pe plajă! La bar, am cerut o ultimă recomandare de la barman, o destinație unde întreaga formulă de doi plus un cățel să fie acceptată. Ne-a dat o adresă la doar zece minute distanță. 

Ajunși în noua parcare, Helmut a intrat în grevă - obosit de atâtea încercări eșuate. A decis să rămână în mașină cu Leo, trimițându-mă pe mine în misiune de recunoaștere... În sfârșit, aici am descoperit magia. Am găsit un lac superb, cu maluri line, zone unde umbra și soarele își împărțeau teritoriul într-o armonie impecabilă, un loc cu nisip fin, cu iarbă sau cu pietricele... la alegere. O adevărată atmosferă de vacanță! Am zărit o altă familie cu un patruped, i-am întrebat cum stau lucrurile cu accesul câinilor. După ce m-am asigurat că totul este în regulă, am alergat înapoi să dau vestea cea mare.
Și uite așa, după un maraton de căutări, am cucerit pânza de apă exact la apus! Am savurat doar treizeci de minute de liniște pură, Leo s-a răcorit imperial în apă, noi am testat temperatura doar până la genunchi și a venit timpul să ne luăm la revedere... Ne-am întors acasă epuizați, dar cu acel sentiment de satisfacție totală. De acum avem coordonatele exacte pentru oaza de liniște.

Weekend cu bucurii

Pornim din nordul Bavarie (din Coburg) spre mijlocul ei cu soarele în suflet și cerul albastru lipit de priviri, ca o melodie care începe exact cu nota potrivită. Drumul se deschide în față, iar norii se risipesc ca și cum cineva ar regla lumina pentru o scenă bună. Totul are ritm, totul are puls.
Pe Leo îl vom lăsa la Raluca, unde vor începe marea pijama‑party cu Chico — doi mici artiști ai haosului simpatic, pregătiți să transforme weekendul într-o comedie canină până duminică după-amiază, când îi vom luăm acasă.
Din Augsburg, noi vom merge mai departe spre Ulm, la nunta verișoarei, cu inimile ușoare și cu senzația aceea frumoasă că unele zile chiar cântă pentru tine. Pentru că, la finalul drumului ne așteaptă o party uriașă — 350 de oameni într-un club de lux, muzică bună, lumini care dansează, mâncare fină și energia aceea care explodează când toți vin să celebreze iubirea.

Suntem deja în filmul serii care ne așteaptă 🎉🍀, iar vouă vă las un gând bun – să aveți un weekend cu lumină, energie și vibe plăcut ✨, cu aer bun și lejer.

Cin’ samănă, s-adună — Miercurea fara cuvinte 35/2026

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Cu Leo în parc - Miercurea fara cuvinte 34/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Un oraș nou, oameni calzi, seri liniștite

Locuim de 11 săptămâni în Coburg și am avut norocul rar să ne împrietenim cu vecinii încă din primele zile. Sunt oameni minunați, calzi și atenți, iar în jurul nostru s‑au strâns deja trei familii cu care împărțim povești, seri liniștite și micile bucurii ale vieții de zi cu zi.
Ieri am fost invitați la un grătar în curte, de Rosi, Klaus și Ginny, șorecuța lor jucăușă, cu care Leo e prieten la cataramă. Am petrecut clipe foarte frumoase în gospodăria lor impecabilă, unde fiecare detaliu arată grija și ordinea care îi caracterizează.
De pe masă nu au lipsit cârnăciorii tradiționali de Coburg, preparați din carne de vițel și prăjiți pe jar de conifere (Kiefernzapfen – conuri de pin), a căror aromă ușor rășinoasă le dă un gust aparte și îi face unici. Au fost și două salate francone clasice: Kartoffelsalat – salata de cartofi în stil francon, cu dressing acrișor și ceapă fină, și Krautsalat – salata de varză ușor marinată, simplă și foarte gustoasă, specifică bucătăriei locale.

Am stat la povești până la miezul nopții, cu luminițe în curte, aer cald de vară și sentimentul acela rar că ești exact unde trebuie. Coburgul nu ne-a oferit doar un oraș nou, ci și oameni care fac locul să se simtă ca acasă.

  
PS: despre figurina (din prune uscate) din videoclip, am scris in postarea anterioara 😀

Șotronul nu cere buletinul la control

Uneori, orașul îți pune în față o mică poartă spre alt timp... Te afli în pasajul pietonal, cu pasul tău firesc, cu gândurile ocupate de planurile zilei și de tot ce înseamnă viața de adult.
Și, dintr‑odată, apare acolo, în calea ta, un șotron — ca o mică fereastră spre alt timp. Iar tu, fără să stai pe gânduri, sari într‑un picior în primul pătrat. În clipa aceea se întâmplă ceva magic și de neexplicat. Adultul care știe să fie serios se retrage un moment, iar copilul din tine își întinde brațele și se bucură. E o întâlnire scurtă, dar limpede, între două vârste care trăiesc în aceeași persoană. În clipa aceea nu mai ești femeia care știe să fie serioasă, responsabilă, atentă la tot. Ești copilul care se bucură de mica provocare, de salt și de echilibru, de simplu și firesc. Ești de fapt tot tu, dar într‑o versiune mai veche, mai liberă, mai luminoasă.
A sări șotronul ca adult nu e un gest de joacă, ci o punte. O trecere scurtă între cine ai fost și cine ești. O dovadă că, indiferent cât de mult se schimbă lumea, copilul din tine nu dispare. Uneori așteaptă doar un desen pe asfalt ca să iasă la lumină. PS: Mulțumesc celor care au avut ideea acestui șotron permanent în Coburg. Prin el, copilul din fiecare adult primește invitația la o scurtă revenire — o mică provocare spre bucuria de altădată.
PS2: Ce interesant este că șotronul, jocul copilăriei, poartă în germană numele „Himmel und Hölle” — adică „Cer și Iad”. Denumirea vine din gradul de dificultate al trecerii prin toate etapele jocului: începutul dificil și finalul luminos. Nu are sens religios, ci este un contrast jucăuș, o metaforă simplă și veche din cultura germană.

Argentina–Egipt, spumă și "valuri"

WOW! Egiptul conduce Argentina și vestea face valuri în toata lumea. E pauza dintre reprize și este a doua mare surpriză a Mondialului, imediat după nebunia de ieri care a făcut planeta să zumzăie. Mă refer la metoda prin care Trump și Infanti au anulat cartonașul roșu al fotbalistului american, episod care a intrigat pe toți și care, sincer, cred că a făcut eliminarea SUA din meciul de azinoapte să fie primită cu un soi de satisfacție generală.
Chiar dacă ultima mea postare despre Mondial a trecut complet ignorată — deși am pus poze superbe cu suporteri blănoși — eu am continuat să pregătesc câte ceva special pentru fiecare seară de meci. Un cocktail, o prăjitură, fructe... mereu o idee mică pentru atmosferă. În seara aceasta însă am schimbat... decorul ☺ Urmăresc partida relaxată în cadă, cu spuma caldă și televizorul pe roți tras în baie – un mic confort pe care mi l-am dorit aici, în noua locuință. Pot muta stativul după chef — în baie, în atelier sau în dormitor — ca să văd un film, un videoclip muzical sau, de ce nu, un meci de Mondial. Libertatea asta mică face viața mai plăcută ☺

 
Update:  A fost un meci formidabil, intens și plin de răsturnări. Ambele echipe au luptat și au vrut cu toată puterea, calificarea în optimi. A fost un duel dramatic, Egiptul a marcat trei goluri, Argentina la fel, doar că egiptenilor li s‑a contestat unul dintre goluri, iar în ultimele secunde destinul a decis ca Argentina să meargă mai departe... În astfel de meciuri rămâne mereu sentimentul nedrept că doar o echipă se poate califica...

Seară de Mondial, cu suspans, emoții și galerie canină

După treburile zilei și după dușul confortabil care a spălat toată oboseala, casa s‑a liniștit în sfârșit, aerul a devenit plăcut, cu doar 28 de grade (zece grade mai puțin ca ieri seară), iar noi ne-am așezat relaxați în fața televizorului să urmărim jocurile din seara asta. Meciul Japonia-Brazilia se apropie de final, scorul e 1 la 1, iar meciul are un suspans care te prinde chiar dacă nu ești microbist. Oare se va trece la 11 metri?!
Gândul imi zboara la meciul următor și mă rog în gând ca nemții să câștige detaṣat... Se pare însă că sunt printre puținii care cred aceasta... Mai toată lumea zice că o să piardă... Germania joacă în seara asta cu Paraguay, de la 22.30 (ora Germaniei), pe Gillette Stadium, în Foxboroug, Boston, USA. Pe toate canalele de sport și pe rețelele sociale a circulat toată ziua povestea cu elefantul‑oracol care a prezis că Germania nu va ajunge în optimi… Eu sper că predicția e doar o glumă proastă! 🙏

Câinii vecinilor - Luna si Barnaby, sunt pregătiți să facă galerie - am primit aceste fotografii haioase de la Lena 🥰😅🇩🇪🍀🐾🤩😍 Spontan, l-am pus si eu pe Leo sa pozeze, lângă cupa de sticlă, umplută cu biscuiți înveliți în ciocolată și decorată cu stegulețe ... Haha, ei nu înțeleg ce se întâmplă dar se lasă fotografiaṭi pentru blogul meu.

Voi ce credeti, cine va câștiga?! În ce galerie va înscrieți, Brazilia, Japonia, Germania sau Paraguay?

PS: Nu uitati, la noapte e prima luna plina din vara 2026.
În pauza meciului, voi încerca să fotografiez (cu telefonul) luna căpșună. Va fi o bucurie mică și liniștită, fără legătură cu fotbalul, care va rotunji seara și o va face mai blândă. Apoi, indiferent de rezultat, voi savura liniștea aceea frumoasă care se așază peste tot după o zi fierbinte.

UPDATES: 

Brazilia a castigat cu 2:1. Japonia pleacă acasa...

Paraguay s-a calificat in optimi. Germania a pierdut la 11 metri 😭 Scor final 1(3):1(4)
Ṣi Țările de Jos au pierdut, tot la 11 metri. Scorul cu Maroc - 1(2):1(3) [Meciul a avut loc azinoapte de la ora 3, ora Berlinului].