Excercitiu de imaginatie literara "Jocul cuvintelor nr.202" cu duzina de cuvinte: zi, fotografie, idee, fereastra, fila, concomitent, misiva, provocare, poveste, colibri, tropical, iasomie. Tema propusa: Dilema
Traia singura într-un apartament mic, confortabil, situat pe bulevardul principal. Scria nuvele si cu toate ca iesea foarte rar din casa, inspiratia îi venea privind lumea de la fereastra.
Examina multimea pestrita, alegea si îsi fixa atentia pe o anumita persoana careia îi observa aspectul fizic, îi examina gesturile, îi analiza îmbracamintea... Câteodata trecea o zi întreaga si fila alba tot intacta ramânea. Alta data dura doar câteva minute pâna când capta o idee. Se aseza la biroul si cuvintele îi veneau cu atâta usurinta, ca si când cineva i-ar fi dictat textul.
O chema Olimpia si nu tocmai întâmplator, folosea o masina de scris Olympia. Era în clasa a cincea când o primise în dar de la bunici. Percepuse cadoul ca pe o provocare în a-si urma visul de a deveni scriitoare. În timp, tastatura din portelan alb capatase formă concavă sub apasarea degetelor ei. Iubea sunetul tastelor la fel de mult ca si aroma cafelei de care era dependenta. Fiecare poveste pe care o scria la aceasta masina îi era publicata si avea succes. Atunci, la Gazeta scolii, acum, colabora cu aceeasi editura de peste doua decenii. Numele Olimpiei era cunoscut, dar nimeni nu stia cum arata, în afara de secretara care concomitent o ajuta si în menaj.
Nu avea prieteni si nu mai avea rude si singura ei mare bucurie, era când primea scrisori sau carti postale de la fostul logodnic. Le citea de zeci de ori si le aduna cu drag într-o cutie speciala, lânga coronita uscata din flori de iasomie pe care o purtase atunci, în ultima zi alaturi de el.
Dupa ce Olimpia a refuzat sa se casatoreasca cu el, sustinând ca maritisul i-ar îngradi cariera, acesta a plecat într-o calatorie fara sfârsit în jurul lumii. Nu s-au mai vazut niciodata si niciodata nu a avut o adresa la care sa-i fi putut raspunde. Doar el îi scria. Era un fel de pedeapsa, un mod al lui de a-i spune “(înca) nu sunt disponibil”.
Îl iubea chiar si acum, dupa atâtia zeci de ani, însa… decizia i-a apartinut doar ei si i-a fost respectata. Se întreba de multe ori, oare chiar nu ar mai fi devenit scriitoarea care este acum, daca s-ar fi casatorit?! Petrecea multe seri si nopti perpelindu-se cu întrebari, regrete si amintiri.
Astazi a primit o noua scrisoare. De fapt, ultima misiva continea o ciudata invitatie. Erau precizate locul si ora întâlnirii, imprimate pe o fotografie cu o plaja de tip tropical. Pe dosul romanticului peisaj, doua versuri din muzica grupului Pasarea Colibri. : “Caci spune-mi cine te-a mai purtat prin nori? / Si spune-mi cine te-a mai visat în culori?”*
Inima Olimpiei a început sa bata cu putere… Cum sa interpreteze invitatia?! Sa fie oare o a doua sansa? Este sau nu prea târziu, pentru ei?... Ce sa faca?!
~~~~~~~~~~~~~
*) versurile sunt din melodia : “Adio, deci pe curand”
Vaaai! Ce poveste frumoasă şi intrigantă! Ştiu că e doar o poveste pentru Duzina de cuvinte, dar mi-ar plăcea să ştiu continuarea. Evident, mi-o pot imagina pe Olimpia preofitând de această ultimă şansă, probabil, şi trăind apoi fericită cu fostul logodnic ce poate îi va deveni soţ :D Iar apoi continuându-şi cariera de scriitoare într-un loc uitat de lume, pe un şezlong, sub palmieri :)
RăspundețiȘtergerePovestioara mi-a amintit că, undeva, în şifonier, zace o maşină de scris pe care am achiziţionat-o acum aproape 3 ani. Mi-am dorit tare mult să am una. Am găsit-o la un preţ foarte bun. Am folosit-o extrem de puţin. E nemţească şi, spre ruşinea mea, nici nu mai ştiu cum o cheamă :D O s-o scot de la "naftalină", măcar să verific dacă mai are tuş.
multumesc Izabela, ma bucur ca ti-a placut povestioara mea... Stii, cateodata ma si jenez sa mai postez, comparandu-ma cu povestile postate de bloggeritele care au studiat Litere. Eu scriu asa dupa cum simt, eu sunt inginera de meserie, nu am invatat niciodata mai mult decat cat am invatat in liceu la orele de literatura si gramatica, despre tehnica si structurarea textelor literare. Apoi... imi fac singura curaj si ma gandesc ca in fond blogul meu e un hobby-blog 😉
ȘtergereDaca ar fi sa continui povestea, bineintele ca as alege varianta cu happyend 😍
Masinile de scris au fost la mare moda si erau inregistrate precum automobilele, fiecare model avand ceva specific. Azi, scrie toata lumea la laptop si eventual scoate la imprimanta ceea ce a scris, dar doar eventual. Mie imi place sa scriu inca scrisori de mana sau sa trimit vederi si felicitari scrise cu mana si trimise cu posta la destinatari. O fi demodat, insa iubesc asta si mi ar parea rau sa dispara total. Cand pleaca fetele mele in concedii, le amintesc intotdeauna ca tare m as bucura sa primesc o vedere, chit ca de cele mai multe ori vederea soseste dupa ce fetele ajung din nou acasa. Dar ideea ca s-a gandit la mine si ca 5 minute pana cand a cumparat, scris si trimis vederea, a fost legata in gand cu mine, este induiosatoare.
o zi minunata sa ai, Izabela draga.
PS. poti sa intri si tu in grupul "Duzinei de cuvinte", si eu m am alaturat grupului doar de cateva saptamani.
Chiar m-am ținut să-ți răspund la comentariu pentru că eu, personal, nu cred că e nevoie de studii speciale ca să scrii frumos, captivant, interesant. Important e să-ți placă să scrii și să faci asta cât mai des, cum văd că faci deja. :) Îmi face plăcere să-ți citesc poveștile, mi se par sincer foarte reușite și singura diferență între persoanele care scriu este stilul abordat: mai încărcat, mai simplu, mai telegrafic, mai pompos etc., după gustul fiecăruia. Mi-a rămas în minte ceva ce a scris Elizabeth Gilbert într-un articol, legat de scris, că nu are nevoie de cursuri speciale ca să poată scrie bine și să devină scriitoare (era visul ei din copilărie). Sunt de aceeași părere.
ȘtergereProbabil ajută și studiile, și cursurile, într-o oarecare măsură, însă cred că prea puțini scriitori stau, în febra creației, să țină cont de reguli și de structura textului. :)
Nu pot să spun decât că sper să ne scrii în continuare. Aștept cu drag lectura săptămânală. :)
Frumos obiceiul de a scrie încă de mână și de a trimite și primi vederi. Chiar e ceva rar în zilele noastre. Atât de rar și de deosebit. sper să mai țină.
Nu știu dacă mă voi alătura grupului "Duzina de cuvinte". Încă lucrez la ce am scris până acum. Sper să revin curând cu ceva continuări, că am restanțe :D
O săptămână minunată, cu spor îți doresc! :*
Magnific stil de un autentic si clasic romancier. Eu cred ca tu esti originala scriitoare "Olimpia" mentionata în scurta povestioara a iubirii de cuvinte.
RăspundețiȘtergereFelicitari si la cât mai multe si inspirate jocuri de cuvinte.
O seara magnifica, alaturi de cei iubiti, draga Carmen !
vaaai, multumesc Iosif draga. Nu-s eu aceasta "Olimpia" :-) eu am absolvit liceu de matematica-fizica, mai departe am absolvit TCM-ul si acum, în munca de zi cu zi "ma lupt" cu graficele, fac calcule de rezistenta, proiectez utilaje si dispozitive în program 3D si în toate acestea, nu prea folosesc cuvinte - mai mult cifre si simboluri. Nici de vorbit, nu e nevoie sa prea vorbesc... ore in sir sunt doar eu, fata în fata cu monitoarele laptopului. Nici masina de scris nu am avut niciodata si... ca sa fiu sincera, nici la tastatura laptopului nu stiu sa scriu cu 10 degete. Folosesc cel mult 3 sau patru ☺ Dar... mi-a placut mult sa citesc, inca din copilarie. Si acum, exersez limba româna prin blog - ca aici nu prea am cu cine sa vorbesc pe româneste. Provocarea aceasta cu 12 cuvinte cu forma impusa si titlu dat mi-a placut din prima clipa ☺
ȘtergereMultumesc mult Iosiv draga. Si tie deasemenea o seara magnifica alaturi de dragii tai!
Imi place povestea ta. >:D<
RăspundețiȘtergeremultumesc Nima draga >:< Am vazut de azi dimineata titlul postarii la tine pe blog, însa nu imi apare nimic înca - presupun ca ai inregistrat titlul si ai repus articolul pe "în lucru"... Abia astept sa vad cum ai legat tu cuvintele saptamâna aceasta >:D<
ȘtergereImi va ramane in memorie povestea de dragoste care pare una fara inceput si fara sfarsit, ca si cum ar fi una care a inceput... intr-o alta viata, dintr-o alta viata. :)
RăspundețiȘtergereAm vizualizat usor si pe Olimpia si pe Olympia :) si mi-am putut imagina si sunetul tastelor tastelor.
O frumoasa poveste cu sfarsit deschis. Iubirea invinge cam intotdeauna; nu? :)
Iti doresc sa ai un weekend minunat, Carmen draga!
Imbratisari si pupici, cu drag, de la trio pentru trio! <3
(abia acum am vazut povestea, pentru ca pe blogroll nu am vazut-o la timpul potrivit.)
da, problema cu Duzina de cuvinte este ca se lanseaza Miercurea, când eu gazduiesc "Miercurea fara cuvinte" si pentru ca de obicei, joia multumesc participantilor printr-un articol cu ping-uri... îngesui cumva articolul cu povestea pe tema propusa de Eddie.... Asta este stuatia. De aceea lansez doua postari concomitent (LOL) ca sa folosesc cuvântul impus la tema 202 ☺☺☺
ȘtergereMultumesc pentru frumoasele tale cuvinte <3 Pupici si îmbratisari, de la trio pentru... quattro (daca zici ca si Miki e la voi) :-* weekend fain!
Imi place din ce in ce mai mult cum scrii duzinele!
RăspundețiȘtergereSper ca aceasta povestire sa aiba totusi o continuare. Cred ca situatia despre care ai scris, chiar si fictiune, este totusi un fapt destul de raspandit. Sunt multi cei care isi pun cariera pe primul plan in detrimentul unei familii. Ceea ce cred ca este o eroare de substanta. Totul este sa realizezi eroarea in timp util!
Numai bine, draga Carmen! Un final de saptamana simpatic sa fie la voi!
da, tu ai vechime la "Duzina de cuvinte" :-) eu abia ce am înteles despre ce este vorba, aici. Sper ca în curand sa reusesc sa iti satisfac cerintele si sa iti placa cu adevarat ceea ce scriu.
Ștergereai dreptate, generatia bunicelor noastre a fost generatia femeilor-casnice. La vârsta adolescentei, nu visau altceva decât sa se marite cât mai repede si sa aiba copii, sa aiba familia lor. Au avut primii copii înainte sa împlineasca 20 de ani si toata viata au depins de barbatul care aducea banii în casa. Generatia mamelor noastre a fost generatia femeilor care au încercat sa se ocupe in egala masura de familie si copii si sa aiba serviciu, sa castige un salariu în plus pentru a rotunji venitul familiei. Au "pus toate cartile" pe casnicie si au facut orice pentru a pastra aparentele, indiferet daca au suferit sau au fost fericite. Generatia noastra a avut nevoie sa-si dovedeasca ca orice femeie este stapâna pe propria viata, ca nu e dependenta de barbat si în cazul în care relatia in casnicie nu a fost echitabila, femeile au avut curajul sa divorteze si sa creasca singure copiii, fara sa-le fie teama nici macar de gura-lumii ☺Generatia actuala - a femeilor tinere, isi lasa timp pentru maritis, fac pasul acesta in jur de 30 de ani (ceva înainte sau ceva dupa) si se hotarasc sa aiba copii in jur de 35 de ani (ceva inainte sau ceva ani dupa 35). Cine stie cum va fi viata celor care sunt acum la gradinita?!?
Eu sunt de parere ca în viata trebuie sa faci exact ceea ce simti, sa folosesti sansele pe care le ai si sa iti asculti simturile. Nu exista o reteta generala, noi suntem fiecare unicate! Fiecare are menirea lui pe Pamânt.
Numai bine, Suzana draga. Un weekend minunat si tie!
si de aceasta data ti-ai demonstrat maiestria prin care asterni sub ochii nostri o poveste de iubire in care pasiunea si talentul eroinei principale Olimpia, primeaza in detrimentul sentimentului...intr-adevar viata este unica iar deciziile iti apartin, chiar daca realizezi ca una din parti va fi sacrificata ca in cazul de fata...oare care dintre iubirea fata de logodnic sau talentul scriitoricesc se situeaza pe prima treapta a scarii de valori?...
RăspundețiȘtergereSfarsit de saptamana excelent! Pupici, draga Carmen!
Gina draga, iti multumescpentru frumosul comentariu <3
ȘtergereDa, si eu sunt de parere ca în viata ideal este sa poti alege deciziile pe care mai târziu nu le vei regreta... Oricum ar fi, orice pas pe care îl facem ne marcheaza si ne pregateste pentru urmatorul drum; devenim din zi în zi mai complecsi, mai fagili sau mai tari... depinde ce cale alegem.
Un weekend minunat si tie, Gina draga! pupici si îmbratisari <3