Se afișează postările cu eticheta gradina. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gradina. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 septembrie 2026

Cronica unei sâmbete pline de viață în noul nostru cămin

Astăzi, casa noastră s-a transformat în hub cultural și diplomatic. Ne-au vizitat fetele – Katrin, fiica cea mare a lui Helmut, alături de nepoțica noastră dragă, Marlene - studentă acum (Armin și Felix — soțul lui Katrin, respectiv fratele Marlenei — au rămas acasă, ca între băieți în fața meciurilor din Bundesliga). Fetele au venit de la München, parcurgând cei 300 de kilometri special ca să se bucure o zi alături de noi și să vadă cum ne-am așezat în noul cămin, acum, după aproape patru luni de la marea mutare din Augsburg. 
Evident, am început vizita cu turul de onoare al casei și al curții, fetele fiind curioase să descopere fiecare colțișor — de la cele două etaje cu camerele și birourile noastre, până la primitorul salon de zi și colțul nostru preferat, acel sunroom inundat de lumină.
Apoi, mândri ca doi ghizi autorizați, le-am scos în centru ca să vizităm nucleul istoric din Coburg și să facem o promenadă prin grădinile Palatului Ehrenburg, înainte de a ne trage sufletul pe o terasă, la un pahar de vorbă și o răcoritoare. 
Marea surpriză a zilei? În piața centrală, un festival de... coruri marinărești! Încă încercăm să dezlegăm misterul geopolitic și să înțelegem ce navigatori s-au rătăcit prin inima Germaniei și unde își țin ancora?! 😉 Am căscat și noi gura pe acolo; atmosfera era de un farmec contagios – mese lungi, lume pestriță și o veselie de zile mari. *)
La prânz, am revenit la aromele de acasă. Marlene, deși acum are 21 de ani, a rămas pentru noi aceeași prințesă pe care o știm de când era mică, tare sclifosită la mâncare. Din fericire, diplomația noastră are mereu un as în mânecă, adică o porție de spaghetti arrabbiata – singurul numitor comun culinar care nu dă greș niciodată. Am celebrat reușita cu un Crémant de pe Valea Loarei adus chiar de ele, care s-a frapat perfect cât timp noi am colindat orașul.
Deși Helmut a copt încă de vineri celebra lui plăcintă cu prune, nici noi și nici fetele nu am mai putut mânca, fiind complet sătui. Am pus totuși câteva felii generoase la pachet, atât pentru fete, cât și pentru Armin și Felix — ca un mesager dulce. 💕
Chiar în timp ce strângeam ultimele lucruri prin casă și ne pregăteam să ne luăm la revedere de la Katrin și Marlene, s-a auzit soneria... Vecina noastră, Kerstin, ne-a trecut pragul cu o farfurie plină cu felii de chec umplut cu piure de mere. O delicatesă pe care, trebuie să recunoaștem... cu un pic de egoism gurmand, nu am mai împărtășit-o cu musafirele noastre, ci am păstrat-o doar pentru noi. 😇 În schimb, folosind farfuria vecinei, am practicat un schimb cultural pe deplin echitabil și i-am returnat-o plină ochi cu plăcinta noastră cu prune.
Și uite așa, între vizite dragi, marinari rătăciți pe uscat și trocuri dulci între vecini, am încheiat seara în cel mai așezat și plăcut mod posibil – la televizor, cu un ceai aromat în mâini și acel desert binemeritat, în doi – sau trei, dacă-l socotim și pe Leo, lăfăit pe canapea și lipit de mine. 😆

Notă explicativă:
*) Misterul din piață s-a lămurit rapid când am citit în presa locală că exact în aceste zile se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Klößmarkt. Acesta este Festivalul găluștelor din Coburg, o sărbătoare-cult de patru zile care transformă Piața Mare într-un restaurant uriaș în aer liber. Întregul eveniment este dedicat faimoaselor Coburger Rutscher, o variantă extrem de pufoasă și tradițională a găluștelor de cartofi, renumite pentru textura lor atât de fină încât par că alunecă singure pe gât.
Pentru misterul marinarilor naufragiați la sute de kilometri de coastă, explicația este simplă. Seemannschor Coburg a fost fondat în 1965 din inițiativa unei Marinekameradschaft locale, adică o Asociație a marinarilor veterani. Astfel de organizații de camaraderie au fost înființate în multe orașe din interiorul Germaniei după războaiele mondiale, oferindu-le foștilor militari din Marina germană și pasionaților de navigație, un spațiu în care să păstreze legătura, tradițiile și spiritul maritim. Cântecele de tip shanty, ritmurile puternice și atmosfera de echipaj au rămas o parte esențială a identității lor, faima ansamblului trecând rapid granițele regiunii prin spectacole de succes la nivel național și numeroase evoluții la posturile de radio și televiziune
Deși Germania are o dublă deschidere maritimă, geografic vorbind, Coburg se află la aproximativ 500 de kilometri de Marea Nordului cu faimosul ei port Hamburg și la circa 550 de kilometri de Marea Baltică vegheată de portul Kiel. Chiar și la această distanță uriașă de apă, cultura maritimă a fost adusă în inima țării de acești veterani, transformând corurile marinărești într-o tradiție regională extrem de iubită și respectată în Germania.

vineri, 14 august 2026

Tinctură din viorele proaspete – rețetă simplă, naturală și eficientă

În martie, când primăvara abia se așternuse peste curte, gazonul meu era smălțuit cu indigo și violet. Viorelele apăruseră peste tot, delicate și parfumate, ca niște mici pete de cer căzute în iarbă. Atunci am cules o mână bună și am pus la macerat o tinctură pe care — iată, acum la mijloc de august o folosesc cu multă plăcere.
Toți cunosc viorelele (Viola odorata), pentru că sunt printre cele mai delicate flori de primăvară — cu parfum discret, note verzi și o prospețime care liniștește. Le găsim pomenite în rețete vechi, în nume străbune și în tot felul de ritualuri de primăvară. Au rămas de-a lungul secolelor o sursă prețuită pentru extracte naturale – o punte între botanică, alchimia veche și descântările tămăduitoarelor care trăiau la marginea satului, acolo unde natura rămânea neatinsă. O floare mică, dar cu o putere liniștitoare pe care oamenii au folosit-o instinctiv, cu mult înainte ca știința modernă să poată explica de ce.
Tinctura din viorele păstrează aroma și beneficiile florilor pe termen lung — simplu, fără efort, fără tehnici complicate. Povestesc acum despre experimentul meu pentru că eu, pe timpul verii – o folosesc din plin și îi simt cel mai bine aroma și utilitatea. Mi se pare momentul potrivit să împărtășesc acest mic ritual cu cei care iubesc natura – ca inspirație pentru anul viitor.
🧺 Ingrediente necesare:
- o mână generoasă de viorele proaspete
- alcool alimentar 45°
- un borcan de sticlă cu capac
- o sită fină sau tifon
🥣 Cum se prepară tinctura din viorele proaspete?
♦ Am adunat viorelele proaspete direct din grădină. Le‑am clătit rapid sub jet rece de apă pentru a îndepărta praful și impuritățile, fără să le deteriorez.
♦ Am pus florile într‑o sită și le‑am lăsat să se scurgă bine. Acest pas este important pentru ca apa să nu dilueze alcoolul.
♦ Când florile nu mai picurau, le‑am transferat în borcan, într‑un strat lejer, fără să le presez.
♦ Am turnat alcool de 45° peste viorele până au fost complet acoperite. Am închis borcanul ermetic.
♦ Am pus borcanul la rece și întuneric, pentru 2–3 săptămâni. Am agitat ușor din când în când pentru ca extracția sa fie uniformă.

🍶 După perioada de macerare, am strecurat tinctura prin tifon și am transferat-o în sticluțe închise la culoare. Lichidul obținut este — în esență, un macerat alcoolic din viorele. Asta înseamnă că alcoolul a extras din flori compușii solubili în alcool — uleiuri volatile, flavonoide, aldehide fenolice, acizi organici, saponine.
Pe scurt — nu este un produs culinar, ci unul fitoterapeutic, folosit extern sau în doze foarte mici, în funcție de scop.
Tinctura se păstrează într-un loc răcoros. Termenul de valabilitate este de aproximativ 1 an.
🌸 La ce folosesc eu tinctura de viorele
• ca ingredient în apa de față sau în spray-ul de makeup, pentru un plus de prospețime
• ca notă florală în parfumuri DIY
• pentru comprese calmante (diluată)
• ca adaos aromatic în creme sau uleiuri pentru corp
• în spray de textile (apă distilată + câteva picături) — pentru perdele, covoare, lenjerii
🌿 Alte utilizări posibile (fitoterapeutice, tradiționale)
Nu fac parte din rutina mea, dar le menționez pentru cei interesați.
• tinctură pentru răceală — doar în doze mici și doar dacă alcoolul este alimentar
• frecții pentru dureri musculare — efect ușor relaxant
• aromatizant pentru alcool — baza unui lichior floral delicat (doar cu alcool alimentar)
⚠️ Ce trebuie verificat înainte?
• concentrația — alcoolul foarte tare poate irita pielea → tinctura se folosește diluat
• mirosul și culoarea — dacă apar modificări de miros sau sediment, tinctura nu mai este bună și se aruncă.

duminică, 26 iulie 2026

Un oraș nou, oameni calzi, seri liniștite

Locuim de 11 săptămâni în Coburg și am avut norocul rar să ne împrietenim cu vecinii încă din primele zile. Sunt oameni minunați, calzi și atenți, iar în jurul nostru s‑au strâns deja trei familii cu care împărțim povești, seri liniștite și micile bucurii ale vieții de zi cu zi.
Ieri am fost invitați la un grătar în curte, de Rosi, Klaus și Ginny, șorecuța lor jucăușă, cu care Leo e prieten la cataramă. Am petrecut clipe foarte frumoase în gospodăria lor impecabilă, unde fiecare detaliu arată grija și ordinea care îi caracterizează.
De pe masă nu au lipsit cârnăciorii tradiționali de Coburg, preparați din carne de vițel și prăjiți pe jar de conifere (Kiefernzapfen – conuri de pin), a căror aromă ușor rășinoasă le dă un gust aparte și îi face unici. Au fost și două salate francone clasice: Kartoffelsalat – salata de cartofi în stil francon, cu dressing acrișor și ceapă fină, și Krautsalat – salata de varză ușor marinată, simplă și foarte gustoasă, specifică bucătăriei locale.
Am stat la povești până la miezul nopții, cu luminițe în curte, aer cald de vară și sentimentul acela rar că ești exact unde trebuie. Coburgul nu ne-a oferit doar un oraș nou, ci și oameni care fac locul să se simtă ca acasă.

  
PS: despre figurina (din prune uscate) din videoclip, am scris in postarea anterioara 😀

luni, 6 iulie 2026

Descoperind Coburg


Coburg este unul dintre acele orașe care nu încearcă să impresioneze, dar o fac oricum, prin felul lor firesc de a fi. Fără a fi un oraș mare, noblețea lui se recunoaște în lumină, în piatră, în fiecare colț și în fiecare clădire. Emblema orașului — un cap de maur* pe fond auriu — rămâne un semn vechi al identității locale, un simbol folosit de secole în heraldica ducilor de Saxa‑Coburg. 
Coburgul a fost mult timp un loc în care se întâlnea aristocrația europeană, un oraș în care destinele marilor familii se intersectau firesc. Casa de Saxa‑Coburg și Gotha a dat prinți și regi în mai multe dinastii europene, iar această noblețe a rămas în fibra orașului.
Prin căsătoria prințului Albert, născut la Coburg, cu Regina Victoria a Marii Britanii în anul 1840, s-a deschis o linie care duce până la familia regală britanică de azi. Din aceeași casă au plecat și primii regi ai Belgiei, apoi suverani ai Portugaliei și ai Bulgariei, astfel încât numele Coburg a ajuns să circule prin palatele din Londra, Bruxelles, Lisabona și Sofia. Legătura regală a orașului este păstrată prin gesturi culturale discrete și elegante. Veste Coburg găzduiește periodic expoziții dedicate Prințului Albert și Reginei Victoria, iar Schloss Ehrenburg deschide săli și programe care amintesc de anii în care cei doi au trăit aici. În unele perioade, orașul marchează aniversarea lui Albert prin concerte și tururi ghidate, iar poveștile dinastiei sunt incluse cu naturalețe în traseele istorice ale orașului. Coburgul nu face paradă din trecutul său, dar îl păstrează ca pe o lumină veche, prezentă în clădiri, în arhive și în felul calm în care își continuă istoria.
Însă ceea ce simți imediat, înainte de orice stemă sau istorie, este verdele. Coburgul pare așezat într-o grădină uriașă. Parcurile se leagă între ele, colinele îl înconjoară, iar străzile sunt presărate cu copaci și grădini care apar exact când ai nevoie de un moment de respiro. Vara, lumina se filtrează prin frunziș și dă orașului o liniște aparte, ca și cum totul ar respira într-un ritm calm și bine așezat. 
Veste Coburg domină împrejurimile cu o prezență calmă și impunătoare, fiind una dintre cele mai mari cetăți din Germania. De când m-am mutat aici, am avut mereu senzația că mă urmărește oriunde m-aș afla în oraș. Stă sus, pe colină, ca o prezență care nu se ascunde niciodată. Este așezată pe Festungsberg (Dealul Cetății), o înălțime care nu ajunge la cinci sute de metri, iar zidurile ei nu par să depășească treizeci de metri. Totuși, felul în care se ridică deasupra orașului o face să pară uriașă. Încă nu am ajuns să o vizităm**, dar... nu locuim aici decât de câteva săptămâni.😄
Centrul istoric însa îl cunoastem. Fotografiile de aici sunt facute într-o zi în care soarele a făcut o scurtă pauză. Am profitat si ne-am plimbat din Piața Centrală/Marktplatz — spre Piața Palatului. Știam deja piața din alte escapade la o cafea sau o înghețată, cu clădirile ei superbe — Primăria Veche, cu fațada pictată în culori calde, una dintre cele mai frumoase din Franconia, și casele cu grinzi de lemn, care își apleacă frontoanele ca niște bătrâni înțelepți. Străduțele înguste păstrează povești pe care le simți mai mult decât le auzi. Dar când ajungi în Piața Palatului — sau Piața Teatrului, cum i se mai spune — ai impresia că pășești într-un colț de Viena, din zonele liniștite ale palatelor. În fața Palatului Onoarei - Schloss Ehrenburg, piața se deschide larg, luminoasă, cu alei, copaci și oameni care se plimbă fără grabă. Pe partea opusă, terasa ridicată deasupra pieței, cu scările ei largi, funcționează ca un balcon urban. Este un loc de belvedere pur, de unde privești detaliile cladirilor, piața, copacii și ritmul calm al orașului. Oamenii se așază pe trepte, pe banci, se opresc pe margine, privesc, respiră. În jurul pieței și pe străzile din centru, Coburgul își păstrează farmecul prin clădirile sale istorice. 
Abia aștept să descopăr mai departe noul meu cămin — ne-am propus să ne înscriem la tururi cu ghid, ca să primim cele mai bune tipuri și informații legate de traseele istorice, arhitectura orașului sau viața culturală.
Deocamdată, fiecare plimbare ne arată câte ceva nou. Fiecare stradă are un detaliu care te oprește, fiecare colț pare să ascundă o poveste, iar orașul se lasă descoperit fără grabă, cu aceeași liniște care îl definește. Coburgul nu te copleșește, nu te forțează să îl admiri. Se deschide încet, ca un loc care știe că frumusețea lui stă în firesc, în lumină, în verde și în istoria pe care o poartă cu o eleganță tăcută. Și poate tocmai de aceea începe să se simtă ca acasă. 



PS: *) De ce emblema orasului este un cap de maur? Pentru că Sfântul Mauritius, patronul spiritual al orașului încă din 1323, a fost reprezentat în iconografia medievală ca african („Mohr”), iar Coburg a adoptat această imagine ca simbol civic pe monede, sigilii și stema orașului începând cu secolul XV–XVI. Orașul confirmă oficial această tradiție și o menține până azi.
În spațiul public contemporan, numeroase denumiri istorice care conțin termeni precum „Mohr” sau „Neger” au fost schimbate sau eliminate, considerate sensibile în limbajul actual — chiar și atunci când aveau tradiții de sute de ani. Exemplele sunt clare - hotelul Drei Mohren din Augsburg (Cei trei negrotei/mauri) a devenit Hotel Maximilian’s, dulciurile Negerkuss (Pupic de negru) au fost redenumite Schokokuss (Pupic de ciocolata), iar străzi precum Mohrenstraße au fost rebotezate. Coburg păstrează însă simbolul pentru că reprezintă o figură concretă — Sfântul Mauritius, nu un stereotip, iar tradiția locală este documentată de peste șapte secole. 
PS2: **) gata, este stabilit clar — vom vizita cetatea miercuri, 08.07.2026 🏰
PS3: în primele două fotografii sunt magneții-suvenir, primele repere ale instalării noastre în Coburg.

miercuri, 1 iulie 2026

Noaptea în gradina - Miercurea fara cuvinte 27/2026

 
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

miercuri, 5 noiembrie 2025

Culori care încălzesc sufletul - Miercurea fara cuvinte 45/2025



LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

miercuri, 15 octombrie 2025

Ecoul florilor târzii - Miercurea fara cuvinte 42/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

joi, 18 septembrie 2025

Un oaspete delicat la începutul toamnei

Astăzi am avut parte de o întâlnire neașteptată și plină de farmec — am descoperit un fluture „ochi de păun” în casa mea... O fi căutat un colț liniștit unde să se ascundă de ploaia și vântul de ieri? L-am găsit nemișcat — poate obosit, poate doar contemplativ. L-am ridicat cu grijă într-o lavetă moale și l-am dus afară, în curte, pentru că astăzi soarele strălucește larg pe cer.
🦋 Și-a desfăcut aripile superbe — roșu intens, cu pete ca niște ochi care privesc lumea cu curiozitate și mister. Le-a fâlfâit de câteva ori, ca și când și-ar fi făcut încălzirea pentru zbor... apoi s-a dus. Dar... nu prea departe! L-am regăsit pe peretele casei, lângă taxus. Și atunci mi-am dat seama că fluturașul nu era pierdut, ci în căutarea unui adăpost pentru hibernare.
Septembrie e luna în care fluturii ca el se retrag din zbor și se pregătesc pentru lunile reci, ascunși în scorburile copacilor, în poduri sau în colțuri tăcute. Sper că fluturașul meu și-a găsit un loc sigur până la venirea frigului.
 
Am făcut câteva fotografii ca să păstrez magia acestei întâlniri. Unele surprind reflexii delicate, perfect potrivite rubricii noastre săptămânale: „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN).
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit cu drag să participați. Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

miercuri, 17 septembrie 2025

15 septembrie și curtea cu flori - Miercurea fara cuvinte 38/2025




LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

duminică, 31 august 2025

Ultima duminică din august - grădina unde vara încă visează

E duminică. Ultima zi de vară calendaristică.
Din fericire, grădina nu știe ce e calendarul. Ea trăiește în culori, în parfumuri, în adieri.
Aerul e altfel. Mai blând. Mai înțelept. Soarele nu mai arde, ci mângâie. Vântul nu mai zboară, ci șoptește. E ca și cum natura ar spune „Nu plec încă. Mai stau puțin. Mai dansez o dată.”
Și noi, în mijlocul grădinii, simțim că timpul nu mai contează. Că vara nu se termină cu o filă ruptă din calendar.
Sunt încă bobocei care încă mai au puterea de a înflori. Vara nu se grăbește să plece. Se întinde leneșă pe alei, se agață de petalele trandafirilor, se ascunde în colțuri de lumină și în mirosul dulce al florilor care încă visează. Face tumbe printre dalii și chicotește printre zorele.
E sâmbătă. Ultima din august. Dar în grădină, e încă vară. 
Dacă rămâi o clipă în tăcere, auzi vara cum îți șoptește - „Mai stau. Mai sunt. Mai înfloresc.”

miercuri, 2 iulie 2025

Bijuteriile curții - Miercurea fără cuvinte 27/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

miercuri, 25 iunie 2025

Crini - Miercurea fara cuvinte 26/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

miercuri, 18 iunie 2025

Leo - Miercurea fara cuvinte 25/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

vineri, 13 iunie 2025

Vremea nebună a primăverii 2025 în Bavaria


Primăvara aceasta ne-a luat complet prin surprindere. A fost una dintre cele mai uscate din istorie, nu doar în Bavaria, ci în întreaga Germanie. Conform datelor oficiale ale serviciului meteorologic german (DWD), primăvara 2025 a fost a treia cea mai uscată de la începutul măsurătorilor în 1881, cu doar 96 litri de precipitații pe metru pătrat – aproape cu 50% mai puțin decât media obișnuită.
Soarele a dominat cerul aproape neîntrerupt, iar temperaturile au urcat frecvent peste 30 de grade Celsius – valori care, de obicei, apar abia în mijlocul verii. A fost, de asemenea, una dintre cele mai însorite primăveri înregistrate, cu peste 695 de ore de soare.
Lacurile din regiune au suferit drastic – nivelul apei a scăzut atât de mult încât tururile de vaporase, o tradiție îndrăgită de localnici și turiști deopotrivă, nu au putut începe conform planului obișnuit. Multe dintre vapoare au rămas blocate la mal, neputând naviga în condițiile de apă atât de scăzută.Această primăvară a fost o excepție care ne-a uimit pe toți și ne-a făcut să privim cu alți ochi ritmurile naturii.
După săptămâni întregi de vreme uscată și temperaturi neobișnuit de ridicate, pe 4 iunie, în jurul orei 20:30, o furtună puternică s-a abătut brusc asupra Bavariei. Cerul senin s-a întunecat rapid, iar vântul a început să sufle cu o forță impresionantă, cu rafale de până la 100 km/h. La noi în curte, toate ghivecele – chiar și cele mari și grele – au fost răsturnate de vântul năprasnic. A fost un moment scurt, dar intens, care a luat pe toată lumea prin surprindere. 
Noi ne-am bucurat enorm că ploaia a fost în rafale, însă fără grindină. Acum doi ani, întreaga grădină a fost distrusă, iar mașina noastră de atunci, un Opel, a fost serios avariată. A fost o ușurare să vedem că de data aceasta natura a fost mai blândă cu noi.
Ploaia a continuat toată noaptea, iar dimineața, știrile au adus o veste neașteptată: un avion Ryanair care efectua cursa Berlin–Milano a fost forțat să aterizeze de urgență la Memmingen, după ce a fost surprins de turbulențe severe deasupra Münchenului, exact în jurul orei 8:30 pm. În urma incidentului, echipajul a reacționat prompt și profesionist, reușind să asigure o aterizare în siguranță pentru toți pasagerii. Autoritățile locale și echipele de intervenție au fost prezente rapid la sol, oferind sprijin celor care au avut nevoie. Călătoria celor peste 150 de pasageri a continuat cu autocarele, întrucât autoritățile nu au aprobat imediat reluarea zborului. Compania Ryanair și-a cerut scuze și a oferit asistență pasagerilor afectați. Clar că a fost o schimbare de plan care a presupus mult timp suplimentar, dar a oferit o soluție sigură și organizată.
Acum vara astronomică e la doar o săptămână distanță, vremea în Augsburg este tipic schimbătoare pentru luna iunie, dar cu tendințe clare spre încălzire. Pe măsură ce ne apropiem de solstițiul de vară (21 iunie), temperaturile vor continua să crească ușor, iar zilele vor fi lungi și luminoase – perfecte pentru plimbări, terase sau escapade în natură.
Grădina mea e în plină explozie de culoare – trandafirii domină cu eleganță fiecare colț, iar căpșunii sunt plini și grei, gata de cules. În fiecare zi adunăm un bol generos, exact cât să ne bucurăm fiecare de porția lui. E o mică bucurie zilnică, dulce și parfumată.
Mă bucur să pășesc în noul sezon – vara are farmecul ei aparte, cu lumina ei blândă de seară, cu mirosul de iarbă proaspăt tăiată și cu promisiunea vacanțelor ce se apropie. Să vină vara, cu tot ce are ea mai frumos!

miercuri, 11 iunie 2025

De prin curte - Miercurea fara cuvinte 24/2025

 
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

duminică, 13 aprilie 2025

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 
Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.


Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 
De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 
În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.
Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.
Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 
Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.
După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă
 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.
Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

vineri, 11 aprilie 2025

Reflexii multiple - Reflexii in oglinda -15/2025




 Daca va plac reflexiile mele de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel: