Evident, am început vizita cu turul de onoare al casei și al curții, fetele fiind curioase să descopere fiecare colțișor — de la cele două etaje cu camerele și birourile noastre, până la primitorul salon de zi și colțul nostru preferat, acel sunroom inundat de lumină.
Apoi, mândri ca doi ghizi autorizați, le-am scos în centru ca să vizităm nucleul istoric din Coburg și să facem o promenadă prin grădinile Palatului Ehrenburg, înainte de a ne trage sufletul pe o terasă, la un pahar de vorbă și o răcoritoare.
Apoi, mândri ca doi ghizi autorizați, le-am scos în centru ca să vizităm nucleul istoric din Coburg și să facem o promenadă prin grădinile Palatului Ehrenburg, înainte de a ne trage sufletul pe o terasă, la un pahar de vorbă și o răcoritoare.
Marea surpriză a zilei? În piața centrală, un festival de... coruri marinărești! Încă încercăm să dezlegăm misterul geopolitic și să înțelegem ce navigatori s-au rătăcit prin inima Germaniei și unde își țin ancora?! 😉 Am căscat și noi gura pe acolo; atmosfera era de un farmec contagios – mese lungi, lume pestriță și o veselie de zile mari. *)
La prânz, am revenit la aromele de acasă. Marlene, deși acum are 21 de ani, a rămas pentru noi aceeași prințesă pe care o știm de când era mică, tare sclifosită la mâncare. Din fericire, diplomația noastră are mereu un as în mânecă, adică o porție de spaghetti arrabbiata – singurul numitor comun culinar care nu dă greș niciodată. Am celebrat reușita cu un Crémant de pe Valea Loarei adus chiar de ele, care s-a frapat perfect cât timp noi am colindat orașul.
Deși Helmut a copt încă de vineri celebra lui plăcintă cu prune, nici noi și nici fetele nu am mai putut mânca, fiind complet sătui. Am pus totuși câteva felii generoase la pachet, atât pentru fete, cât și pentru Armin și Felix — ca un mesager dulce. 💕
Chiar în timp ce strângeam ultimele lucruri prin casă și ne pregăteam să ne luăm la revedere de la Katrin și Marlene, s-a auzit soneria... Vecina noastră, Kerstin, ne-a trecut pragul cu o farfurie plină cu felii de chec umplut cu piure de mere. O delicatesă pe care, trebuie să recunoaștem... cu un pic de egoism gurmand, nu am mai împărtășit-o cu musafirele noastre, ci am păstrat-o doar pentru noi. 😇 În schimb, folosind farfuria vecinei, am practicat un schimb cultural pe deplin echitabil și i-am returnat-o plină ochi cu plăcinta noastră cu prune.
Și uite așa, între vizite dragi, marinari rătăciți pe uscat și trocuri dulci între vecini, am încheiat seara în cel mai așezat și plăcut mod posibil – la televizor, cu un ceai aromat în mâini și acel desert binemeritat, în doi – sau trei, dacă-l socotim și pe Leo, lăfăit pe canapea și lipit de mine. 😆
Deși Helmut a copt încă de vineri celebra lui plăcintă cu prune, nici noi și nici fetele nu am mai putut mânca, fiind complet sătui. Am pus totuși câteva felii generoase la pachet, atât pentru fete, cât și pentru Armin și Felix — ca un mesager dulce. 💕
Chiar în timp ce strângeam ultimele lucruri prin casă și ne pregăteam să ne luăm la revedere de la Katrin și Marlene, s-a auzit soneria... Vecina noastră, Kerstin, ne-a trecut pragul cu o farfurie plină cu felii de chec umplut cu piure de mere. O delicatesă pe care, trebuie să recunoaștem... cu un pic de egoism gurmand, nu am mai împărtășit-o cu musafirele noastre, ci am păstrat-o doar pentru noi. 😇 În schimb, folosind farfuria vecinei, am practicat un schimb cultural pe deplin echitabil și i-am returnat-o plină ochi cu plăcinta noastră cu prune.
Și uite așa, între vizite dragi, marinari rătăciți pe uscat și trocuri dulci între vecini, am încheiat seara în cel mai așezat și plăcut mod posibil – la televizor, cu un ceai aromat în mâini și acel desert binemeritat, în doi – sau trei, dacă-l socotim și pe Leo, lăfăit pe canapea și lipit de mine. 😆
Notă explicativă:
*) Misterul din piață s-a lămurit rapid când am citit în presa locală că exact în aceste zile se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Klößmarkt. Acesta este Festivalul găluștelor din Coburg, o sărbătoare-cult de patru zile care transformă Piața Mare într-un restaurant uriaș în aer liber. Întregul eveniment este dedicat faimoaselor Coburger Rutscher, o variantă extrem de pufoasă și tradițională a găluștelor de cartofi, renumite pentru textura lor atât de fină încât par că alunecă singure pe gât.
Pentru misterul marinarilor naufragiați la sute de kilometri de coastă, explicația este simplă. Seemannschor Coburg a fost fondat în 1965 din inițiativa unei Marinekameradschaft locale, adică o Asociație a marinarilor veterani. Astfel de organizații de camaraderie au fost înființate în multe orașe din interiorul Germaniei după războaiele mondiale, oferindu-le foștilor militari din Marina germană și pasionaților de navigație, un spațiu în care să păstreze legătura, tradițiile și spiritul maritim. Cântecele de tip shanty, ritmurile puternice și atmosfera de echipaj au rămas o parte esențială a identității lor, faima ansamblului trecând rapid granițele regiunii prin spectacole de succes la nivel național și numeroase evoluții la posturile de radio și televiziune
Deși Germania are o dublă deschidere maritimă, geografic vorbind, Coburg se află la aproximativ 500 de kilometri de Marea Nordului cu faimosul ei port Hamburg și la circa 550 de kilometri de Marea Baltică vegheată de portul Kiel. Chiar și la această distanță uriașă de apă, cultura maritimă a fost adusă în inima țării de acești veterani, transformând corurile marinărești într-o tradiție regională extrem de iubită și respectată în Germania.
