[continuare la Jurnal de vacanta mai-iunie 2019 (5)”]
27. Mai 2019 - A doua zi la Sibiu
Am pornit imediat dupa micul dejun. Am avut în plan sa ne plimbam la aer curat, în statiunea Paltinis (1450 m altitudine).
Pentru ca Paltinisul este la doar 30 km de Sibiu, când eram copil, exista un autobuz care circula atât vara cât si iarna. Iarna urcam la fiecare sfârsit de saptamâna,
la schi. Ce rau mi se facea pe serpentine! Autobuzul scârtia din toate balamalele si de multe ori calatoream în picioare, atat de solicitata era ruta. Eu
am învatat sa schiez la Schit,
tata ne-a dezvoltat interesul pentru acest sport si mie si fratelui meu. Urcarea cu telescaunul era scumpa pentru salariile de atunci, nu ne permiteam decât o tura sau doua pe saptamâna. In plus era o coadaaaaaa, mai ales în vacante! De aceea, de obicei urcam cu schiurile în spate, macar pâna la Pilonul IV. Sau urcam cu telescaunul pâna pe Oncesti si ramaneam în poiana, ca acolo era o linie de teleschi mai accesibila ca pret.
Fetele mele au învatat sa schieze tot aici, la Paltinis.
Într-o iarna, pe când ele aveau vreo 6-7 anisori, am închiriat un apartament la Casa Turistilor, cel mai luxos hotel pe atunci. A fost o iarna de vis, bogata în zapada. Ziua era soare si noaptea ningea, cu vijelie… De dimineata sclipea totul alb, ca-n povesti. Am înscris fetele la Joe si dupa patru zile, au putut sa coboare de pe Oncesti! Îl cunosteam pe Joe din copilarie… Era singurul care regla schiuri la baza pârtiei. Avea o dugheana… ce dugheana, o baraca din lemn, unde închiria schiuri si bocanci (mai târziu clapari) si efectua mici servicii specifice. Era totodata si instructor de schi. Oare câte generatii au trecut prin mâna lui? Nu se barbiera si nu se tundea din toamna pâna-n primavera, arata ca un salbatic! Si urla ca un salbatic ☺ Toti copiii auvea frica de el, pâna când se obisnuiau cu felul sau de a fi, pentru ca de fapt, Joe era bun la suflet si tare grijuliu. Metoda lui aspra, facea o preselectie din start ☺ Copiii care nu-si învingeau frica, renuntau dupa câteva ore, ceilalti… stiau în câteva zile sa schieze! Odata ce ai învatat, nu mai uiti toata viata!
Am ajuns în statiune si tare m-am minunat! Nu era nici tipenie de om! Ba am întâlnit unul, care statea la umbra pe un bustean la margine de drum - cosea iarba manual si tocmai facea o pauza.
Telescaunul nu circula, ca era luni! Dar si daca nu ar fi fost luni, nu cred ca pornea linia pentru patru personae! Am descoperit si baraca lui Joe ☺ Am fotografiat-o si am trimis imediat fetelor pe whatsapp. Tare s-au bucurat ☺
De jur împrejurul pistei, multe constructii noi, vile, hoteluri, care mai de care mai interesante, dar pustiu! Era racoare si am fi vrut sa bem macar o cafeluta… Vizavi de telescaun, am vazut o terasa-restaurant, la etaj. Era luminata. Am ocolit cladirea de câteva ori dar nu am gasit intrarea ☹
Ne-a gasit însa o haita de câni maidanezi, ne-au dat ocolul incercand tot felul de manevre, doar doar ajung la Leo sa-l sfârtece!
Am ajuns la Casa Turistilor, hotelul despre care am povestit mai sus. Când eram tinerica, la parterul acestui hotel era o discoteca superba! Veneam de multe ori aici, vara, la dans. Acum restaurantul era deschis, însa scria mare pe usa “Interzis intrarea cu catelul!”. Asa ca, ne-am urcat în masina si … valea!
Când am trecut pe lânga Schit, mi-am amintit de iarna când l-am vazut pe Noica.
Aveam 15-16 ani, eram la schi, la Paltinis - ca în fiecare vacanta de iarna. Dormeam la Schit, la Joe si într-o zi, am vazut o silueta ciudata printre brazi... Joe ne-a spus în soapta: "e Noica, fost detinut politic, vine la mine sa cumpere lapte".
La vremea respectiva nu stiam nimic despre marele Noica, dar ceva m-a fascinat... parca aerul a fost sfânt în urma lui... Am privit lung, deosebit de impresionata si Joe a completat "sta singur într-o cabana mai sus, el si cartile lui" si atât...
Mai târziu, m-a framântat ani în sir ideea ca am avut sansa sa fiu atât de aproape -fizic- de marele Noica si nu am valorificat momentul. M-am întrebat de multe ori, oare ar fi acceptat sa vorbeasca cu mine? oare ar fi dorit sa initieze o eleva a unui liceu de filologie-istorie, însetata de literatura non-comunista?!
Drumurile noastre au fost foarte aproape, dar din pacate nu s-au intersectat...
Noica a avut domiciliul fortat la Schit, din anul 1975 si pâna când s-a stins din viata în 1987.
Am oprit masina, am parcat la marginea drumului si am urcat la bisericuta lânga care este Marele Noica înmormântat. Nu am avut flori, dar am pastrat un moment de tacere, în semn de omagiu. Am aprins la capela si câteva lumanari. Apoi ne-am continuat drumul.
Ne-am oprit pe lânga Curmatura sa admiram panorama si sa facem un “Plan B”, din moment ce cu Paltinisul am dat-o-n bara!
Mama zice “Aaaa, mergem la Orlat, la Conacul Mariei Tereza”. Este mai nou deschis, nu îl stiti!“.
Si am pornit spre Orlat, pe serpentine si prin hârtoape ☺ Ajunsi în Orlat, am parcat masina vizavi de conac si… am dat cu ochii de orar: “Luni – închis”!!!! Tja… hai sa facem macar o poza în fata portii!
Dupa care... am trecut la un “Plan C”! Mergem sa mâncam la “Montana Garten” ca tot era ora amiezii 😊
Când am ajuns în fata portii, am constatat ca nici aici nu avem noroc. Era închis, dar numai pâna la ora 14. Uf, am respirat usurati, o speranta tot mai avem. Si chiar asa rau nici nu este, în timpul ramas, am hotarât sa mergem la Cimitir, la cei dragi ce nu mai sunt printer noi...
La ora 14 am fost prezenti, dar poarta era înca încuiata! Neee, eu de aici nu mai plec! Scrie ca la ora 14 se deschide, este ora 14:15 asa ca… nu plec de aici!
M-am plimbat ca un leu înfometat în cusca si am încercat sa privesc printre zabrelele portii. La un moment dat am vazut un barbat si am batut în poarta. Acesta era însotit de o catelusa mica, neagra. Noroc cu latratul ei, ca asa am reusit sa-l înduplec pe barbat sa se apropie de gard. Zice el“Deschidem la doi!“. Eu zic „Da, stiu, dar acum este ora 14:30!“ El isi scoate telefonul mobil din buzunat, îl priveste si zice „vai, chiar ca asa e!, am uitat sa descui!“. Bag de seama ca era chiar administratorul domeniului, asa ca mare noroc am avut!
Am fost aproape singuri în parc, mai erau câtiva cetateni, care probabil erau cazati la casute. Nu am intrat bine în gradina,
ca Izabella a si fost lânga Leo. S-au pupat, s-au jucat... Ce mai iubire!
Am ales cel mai frumos loc pe terasa si am comandat de mâncare. Leo si Izabella au primit deasemenea “bombonele” din oase cu vitamin, apoi s-au asezat cuminti sub masa, la picioarele noastre.
Când am plecat, Izabella ne-a însotit pâna în parcare si a ramas cu ochii tristi, dupa masina noastra. Dar si Leo! Aproape sa sara pe fereastra!
Am pornit spre casa, însa... sa ne închidem deja între cei patru pereti parca era pacat! Asa ca, am hotarât sa facem o plimbare în
Muzeul Satului, pentru ca tocmai ce treceam pe lânga poarta de intrare.
(va urma)
PS: deunazi mi-a comunicat Mama ca Izabella este gravida :-o Sa fie clar, noi nu avem nicio legatura!
"
Billie Jean Izabela is not my lover
She's just a girl who claims that I am the one
But the kid is not my son
She says I am the one, but the kid is not my son!" ☺☺☺
