miercuri, 31 ianuarie 2018

Abracadabraaaaaa

Ma plimbam prin magazine fara un scop anume, cautam sa observ doar ce s-a mai schimbat, ce a mai aparut nou, care este noul trend. Intrasem într-o drogherie si aceste flacoane cu uleiuri pentru corp mi-au atras atentia în mod special. Erau asezate pe un raft spre care razele soarelui creau o lumina magica :-) Am încercat sa captez acele momente de vraja...

duminică, 28 ianuarie 2018

Un start bun în noua saptamâna!

Saptamâna trecuta, am avut atâtea de facut încât am scurtat timpul de somn de la 6 ore, la 5 si chiar la 4 în câte o noapte! Vineri când m-am întors acasa de la serviciu nu mi-am dorit nimic altceva decât sa ma odihnesc. Sfârsitul acesta de saptamâna l-am petrecut fara sa fac nimic important! Doar relaxare: sauna, muzica si lectura. Ah da  - si joaca si dezmierdat Leutu ☺ Astazi nu am iesit de loc din casa, ba chiar mi-am petrecut întreaga zi în pijama!
Saptamâna viitoare va fi din nou o saptamâna foarte încarcata. Dar daca diminetile si serile, natura va fi la fel de darnica precum a fost saptamâna trecuta, atunci ma voi simti cumva rasplatita pentru tot efortul pe care-l depun ;-)

sâmbătă, 27 ianuarie 2018

Îndeletniciri de altădată

Am învatat sa tricotez de la bunica mea si în anii '80 tricotatul era îndeletnicirea mea de fiecare seara. Când începea filmul la tv, îmi luam lucrul de mâna si tricotam cel putin doua ore. Nu-mi trebuia lumina, decât o raza, suficient cât propaga televizorul. Din mânile mele au iesit pe atunci o multime de pulovere, bluze, caciuli, fulare, manusi si sosete. Era foarte în voga sa porti tricotaje.
Tot în anii '80 lucram goblen si macrame si combinatii de goblen cu macrame. Câteva din mileurile si goblenurile lucrate atunci, mai pastreaza mama, la ea acasa.
Începând din '90 am renunat la aceste hobby-uri. Macrameul a iesit total din moda, la fel ca articolele de îmbracaminte tricotate. De atunci, rar am mai tricotat câte ceva - câteva lucrusoare pentru fetitele mele (pe vremea când erau bebeluse) si din când în când câte un fular sau o caciulita.
Saptamânile trecute, Rux a prezentat pe blogul ei o multime de lucrusoare crosetate si cumva, mi-a facut pofta sa tricotez si eu ceva ☺ Asa ca vineri mi-am cumparat lânica si andrele circulare potrivite la firul cumparat si m-am apucat de tricotat. Am de curând un hanorac uni, cu doua fete - una bleumarin si cealalta fucsia, si în garderoba nu aveam caciula si fularcar asortate la acest hanorac. Acum am ☺ sâmbata seara au fost gata!

Manusi fucsia mi-am cumparat de gata (Adidas). Acum... astept sa revina iarna ☺☺☺

vineri, 26 ianuarie 2018

Viata de Om-de-Zapada

A doua jumatate a lunii ianuarie a debutat haotic: când zapada, când uragan, când ploaie, când +15°C, când -5°C... Vremea a fost în fiecare zi altfel decât în precedenta.
Sâmbata parea din nou ca vine primavara, pe înserate însa a început puternic sa ninga. La televizor spuneau ca duminica vremea se va încalzi din nou, asa ca seara târziu am iesit în curte sa fac un om-de-zapada, nu care cumva de dimineata sa nu mai am din ce.

Zapada era pufoasa si sub lumina slaba a lampilor îsi pierduse transluciditatea. Întregul decor era sepia... parca eram eroina unui film de odinioara. Înaltul întunecat al cerului cernea fulgi sepia sclipiciosi...

Am format un bulgar si l-am rostogolit pâna când am simtit ca nu mai am putere sa îl împing. L-am fixat într-un colt al curtii si m-am apucat sa fac a doua sfera. Am terminat-o repede, însa mi-a fost imposibil sa o ridic peste prima. L-am chemat pe Helmut sa ma ajute. A borborosit ceva - era trecut de ora noua seara si la tv începuse serialul lui preferat, dar s-a încaltat si a iesit în curte. Zapada a fost foarte grea, abia am reusit sa suprapunem bulgarul.
Când am fost gata cu a treia sfera nu am mai îndraznit sa-l deranjez pe Helmut. Am încercat singura si... s-a spart. Dar am ridicat-o pe bucati si am lipit-o.
Leo, pentru ca nu mai m-am jucat cu el, nu a mai avut chef sa stea în curte si a zbughit-o în casa când am intrat sa caut un morcov pentru nasul omului de zapada si o galeata - în chip de caciula. Abia l-am mai scos sa-i fac poza cu prietenul nostru din zapada :-)

Era trecut de ora 22 când am intrat în casa. Eram uda leoarca, la exteriorul hainelor de la zapada, în interiorul hainelor, de la transpiratie. Uitasem complet ce efort presupune sa faci un om-de-zapada.
Dupa ce am facut dus, mi-am fotografiat "opera" de la fereastra, apoi m-am dus la culcare.

Duminica m-a trezit lumina soarelui. Omul meu de zapada începise sa se îndoaie spre spate. Aproape ca reusise sa faca podul din picioare! ☺ Toata ziua a foat soare si tare mi-a fost mila de omul-de-zapada.

Luni dimineata minune mare! A nins peste noapte si zapada noua se depusese aproximativ 15 centimetri! Omul-de-zapada se înviorase, era din nou vesel. Înainte sa plec spre serviciu, i-am facut o fotografie. Mi-a zâmbit.... A fost ultimul lui zâmbet. Seara, când m-am întors acasa, locul lui era ocupat de o gramada de zapada... Inima omului de zapada s-a topit... sub adierea vântului cald venit peste Bavaria din Spania.

Marti si miercuri în orasul meu a fost primavara în toata puterea cuvântului. Si primvara va ramâne pâna la sfârsitul weekendului, dupa cum spun meteorologii.

Dor de Craciun-alb

Pentru ca de Craciun a fost cald si nu am avut parte de nici macar un fulg de zapada, acum când ninge îmi lipseste decorul cu globuri rosii, lucioase... Am gasit însa un surogat ;-)

sâmbătă, 20 ianuarie 2018

Bella Italia

... este numele unui restaurant (italian) din orasul meu, unul din cele mai bine cotate din punct de vedere al meniurilor, al servirii, al ambientului. Si toate acestea corelate la un pret decent.
Saptamana trecuta un prieten si-a serbat ziua, o cifra rorunda, si a dorit ceva mai mult fast. Deci am fost invitati la Bella Italia ♥ Am petrecut o seara minunata în compania prietenilor. Meniul?

♦ Carpaccio cu hribi prajiti si trufa razuita
♦ Rulou din paste cu andive si peste-dorada, în sos cu sofran.
♦ Medalion de vitel în sos de portocale si chilli.
♦ Foietaj cu crema Chantilly si fructe proaspete.
Pe lânga aceste delicatesuri, un aperitiv Ramazzotti rose, apa minerala San Pellegrino, un vin alb si unul rosu - Sacchetto, un espresso si un paharel de Grappa... ca la italieni!
Am fotografiat totul, pentru ca sunt idei culinare minunate si deasemenea, inspiratie pentru ornarea farfuriilor! Se stie din strabuni ca "prima oară guști cu ochii" ☺


joi, 18 ianuarie 2018

Am povestit...

... zilele trecute despre muzica în masina si am spus ca masina mea, cu toate ca e dotata cu tot felul de îmbunatatiri, în domeniul audio, nu are decât radio cu CD-player. Dar un CD-player care nu citeste decât formatul clasic, deci pe un CD încap doar 18 pâna la 21 piese muzicale! Ca sa nu fie plictisitor pe drum, aveam mereu la îndemâna 5-6 CD-uri. Acasa investeam timp pretios cu burn-ul melodiilor "de suflet" pe anotimpuri. Asta pâna într-o zi când un coleg de birou mi-a spus ca si el s-a confruntat cu aceasta problema, dar ca acum are un Criacr ☺ Asa ca imediat mi-am cumparat si eu un Criacr!
Ce este acesta? 😊😋😊 Este un mini transmițător care se conecteaza singur la aparaul radio al masinii, prin legatura Bluetooth pe semnal stabil FM. Acum am o lista de peste 400 din melodiile mele preferate, în format mp3 pe un stick cu memorie (USB) si lista pe care o pot actualiza oricând, usor si rapid.
Totodata, aparatul functioneaza si ca hands-free-telefon. Imediat ce urc în masina, telefonul meu mobil din poseta se cupleaza la acest mini-transmitator si în cazul în care sunt sunata în timp ce conduc, aparatul transmite convorbirea telefonica la radioul mașinii. oferindu-mi posibilitatea sa vorbesc fara sa iau mâinile de pe volan, fără să țin telefonul la ureche si fara să folosesc căști. Iar interlocutorul meu ma aude perfect.
Sa nu uit sa mentionez si ca acest transmitator mic cât o bijuterie, raspândeste în masina o lumina deosebit de placuta - un albastru blând si cald.
Toatl este atât de simplu - se introduce aparatul în bricheta-auto si se cauta frecventa FM de comunicare cu radioul. Atât!
Pentru ca masina mea nu are nici aparat de navigatie incorporat (asa cum are masina lui Helmut de exemplu), utilizez unul mobil 👍 si deci am nevoie de priza brichetei... Exista însa adaptoare cu doua mufe. Am investit în total 30 de Euro (comanda online si livrere Amazon) si acum drumurile cu masinuta mea sunt o placere! ☺

luni, 15 ianuarie 2018

Luni dimineata...

... sunt mereu fara elan, tândalesc în pat, îmi sorb cafeluta si îmi fac curaj sa pasesc mai departe în zi. Din fericire am program de lucru flexibil, deci nu (prea) conteaza la ce ora ajung la birou.
Afara pare iarna. E totul alb însa natura este doar acoperita cu o pânza fina de chiciura. Dupa doua saptamâni cu vreme de primavara, astazi s-a racit brusc, peste noapte. Cerul este tulbure si greu.
Sunt pe drum spre serviciu. Soseaua este libera. În masina e cald-placut. Mariah Carey cânta „And you don’t remember“. Chanel Chance se împleteste cu muzica de la mp3-player si ma învaluie-ntr-o bucla de timp. Fantastica puterea emotiilor transmise prin muzica! Într-o clipita sunt în '91 si lânga mine, prietenii de atunci; retraiesc întâmplari, particip la conversatii, râd si folosesc jargonul de atunci…Apoi, Emilia cu a ei "Big big world" ma salta în '98. Alte cercuri de prieteni, alte întâmplari, alte hohote de râs si alte expresii.
Pe partea stânga a soselei, cerul si-a deschis un ochi si a lasat la iveala pupila rosie a soarelui-rasare. O raza ca un blitz a strapuns nostalgia si m-a readus... la volan.
Ciudat cum de la o anumita vârsta dobândim capacitatea de a evada într-un alt timp. Cu siguranta daca as fi aprofundat nostalgia care ma invadase, puteam calatori în trecut. Pentru o ora sau o zi, consumând doar minut si jumatate din azi...

duminică, 14 ianuarie 2018

Weekend

Cei care lucreaza 45 de ore pe saptamâna într-un birou în care lumina de plafon nu se stinge niciodata, cu sezutul lipit de un scaunul ce sta în fata a doua monitoare care-ti consuma întregul talent tehnic utilizând programe bi si tridimensionale, aceia ma înteleg când spun ca eu la sfârsit de saptamâna am nevoie de aer curat si natura pura.
Daca primavara, vara si toamna, nevoia aceasta mai poate fi echilibrata prin munca în gradina, iarna nu-mi ramâne nicio varianta. Trebuie neaparat sa evadez din casa!
In familia noastra, (de obicei) eu sunt "regizorul" acestor iesiri în natura. Caut pe internet locuri interesante aflate pe o raza de doua ore distanta cu masina - pentru excursii de o zi. Pentru weekendul aceasta, am cautat în acest cerc un loc cu multa zapada si soare.
Greu de tot, când prognoza meteo în Bavaria spunea cer acoperit si posibile averse sub forma de ploaie si lapovita! Un singur punct arata soare si zapada: Balderschwang în Alpii Allgäu.
Helmut a râs de mine când i-am spus, dar a pus sania în porbagaj si ne-am echipat de zapada.
Pe tot drumul, dealuri si câmpuri verzi... La 10 km înainte de tel înca tot nu se vedea vreo pata de zapada! Ironiile lui Helmut erau tot mai dese, eu însa repetam mereu "va fi zapada si soare" cu toate ca nici chiar eu nu mai credeam decât pe sfert! Pagina de internet spunea ca datorita unui fenomen legat de munti si lacul Bodensee, în zona este mereu zapada... Tja!
Când au mai ramas doar 3 km pâna la destinatie, a început sa apara câte o pata de zapada ☺ Drumul a urcat în serpentine si zapada de pe margine a fost tot mai înalta! Când am parcat masina, peisajul de jur împrejur era asa cum l-am visat: cer albastru, soare si zapada imaculata!

Am constatat ca statiunea este un mare centru de schi, cu teleferice, telescaune si teleschi care te poarta pe pârtii cu diverse grade de dificultate. Ne-am propus sa revenim cu schiurile. De data aceasta am avut doar saniuta.
Am cautat o pista neaglomerata, pentru ca Leo în loc sa se fereasca, ar sari cu siguranta sa se joace cu oricine-i iese în cale.
Cât de superb a fost! Câte ture am facut si câte tumbe în zapada! Câte frâne nereusite am reusit (LOL!). Ce trânte si rostogoliri spectaculoase am facut! Leo este ca un pisoi, stie sa cada mereu în picioare si îi place sa faca tot felul de ghidușii în zapada pufoasa. Am alergat în vârf de deal pâna când n-am mai putut respira! Transpirati si sleiti de puteri, am hotarât sa facem o ultima coborâre si sa poposim la barul din vale, sa ne astâmparam setea.
Toti trei nu încapeam pe saniuta, asa ca Helmut a venit pe jos. Pe terasa barului erau scoase sezlonguri si când am trecut cu Leo, toti oamenii au aplaudat. Ce s-au mai amuzat toti, cât de tantos statea Leo pe saniuta în fata mea si cum îi fluturau urechile în vânt!
Am baut câte o bere bruna apoi ne-am urcat în masina (în Germania este legal sa conduci cu alcool pâna la 0,5 ‰). Leo s-a cuibarit în geaca mea, s-a facut melc si a dormit pâna când am ajuns acasa.
[...} "Everyday Is Christmas"?!? ☺

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Seriale premiate 2018 - Clubul cinefililor

Big Little Lies - este o capodopera in domeniu, aceasta este parerea mea! Dar si a juriului care a acordat patru premii Golden Globe (la categoriile: "Cel mai bun serial, "Cea mai buna actrita în rol principal" -Nicole Kidman, "Cea mai buna actrita în rol secundar" - Laura Dern si "Cel mai bun actor în rol secundar"- Alexander Skarsgård). Serialul are tot ceea ce un cinefil viseaza sa primeasca de la un film - scenariu superb, actori exceptionali, regie impresionanta! Este o poveste spectaculoasa, cu intriga, suspans, dragoste plină de delicatețe, de duioșie si gingășie dar si exemple de violenta casnica si în scoala. O poveste în care sunt expuse o multime de cazuri luate din viata de zi cu zi, o poveste despre societatea moderna în care traim - cu case superbe, oameni eleganti, cupluri aparent perfecte si copii frumosi si cuminti, o poveste care ne lasa sa privim toate acestea si sa vedem ce se ascunde în spatele aparentelor. O poveste impresionanta, atât despre iubiri adevarate, despre respect si fidelitate, cât si despre prietenie si conciliere. Mie personal mi-a placut si coloana sonora tare mult.
Fargo - este un serial politist /drama /comedie neagra, care a primit un premiu Golden Globe pentru cel mai bun actor în rol principal (Ewan McGregor). Trei povesti bizare în trei sezoane, aparent fara legatura însa cu multe puncte de conexiune. Intregul serial contine gaguri vizuale si doze generoase de umor, câteodata umor-negru. Oricât de încurcata este povestea din fiecare sezon, ea este rezolvata de un politist ambitios, meticulos si corect.
Ozark - un serial care te tine cu sufletul la gura, din primele minute ale primului serial pâna la ultimul minut al ultimului serial si îti pare rau ca nu mai urmeaza un al doilea sezon. Un consilier financiar este nevoit sa continue spalarea banilor unui cartel de droguri, afacere începuta de asociatul  sau, ucis de infractorii violenti pe care a încercat sa-i traga în piept. Chiar daca ati mai vazut filme pe aceasta tema, acest serial aduce mult nou prin idei si situatii pline se suspans.
Cu toate ca serialul a fost nominalizat, nu a câstigat niciun Golden Glob. Asteptam decernarea Oscar-urilor ;-)

Stranger Things - un serial în doua sezoane, o combinatie frumoasa de Science-Fiction, horror, dramă si comedie. Cei patru puşti din rolurile principale, reusesc sa-ti capteze atentia înca din primele momente ale filmului. Îmi amintesc ce grea a fost asteptarea pâna când a fost prezentat al doilea sezon! Primul este deosebit, al doilea are mult mai mult fantastic împletit. Serialul a fost niminalizat la categoria "cel mai bun serial-drama.
Better Call Saul - este povestea unui avocat, care în general preia cazuri pro-bono. Eu am început sa urmaresc acest serial, dupa ce cu parere de rau am constat ca Breaking Bad nu se mai produce. Practic, "Better Call Saul" s-a intersectat cândva cu "Breaking Bad". Primul sezon "Better Call Saul" l-am urmarit cu multa placere, pentru urmatoarele mi-a scazut treptat interesul si în final am renuntat sa-l mai urmaresc, pe la jumatatea sezonului 3. Actorul din rolul principal - Jason Bateman, a fost nominalizat la Golden Globe, însa nu a câtigat.
Twin Peaks: The Return - abia la decernarea Golden Globe Awards (când actorul din rolul principal - Kyle MacLachlan - a fost nominalizat) am aflat ca acest serial, pe care l-am iubit în anii '90, a fost continuat! Abia astept sa-l urmaresc si sper sa ma fascineze cel putin la fel ca initialul Twin Peaks. Inca ascult cu mare-mare placere tema de generiac a serialului din anii '90. In colectia mea de CD-uri pastrez la loc de cinste soundtrack-ul serialului.

joi, 11 ianuarie 2018

Filme premiate 2018 - Clubul cinefililor

Lady Bird - este un film pe care-l recomand cu caldura tuturor sufletelor sensibile. Povestea adoescentei auto-botezate "Lady Bird" este plina de dragalasenii. Filmul cuprinde o mare varietate de situatii deosebite - unele haioase, altele jenante, fara însa a creea senzatia de artificial sau „de înghesuit“. Dialogul este exuberant, armonios, are sare si piper si este marcat mereu cu gingasii.
Viata tinerei în pragul majoratului este plina de surprize, linia filmului te poarta când în sus, când în jos, ca în viata reala. Actrita din rolul principal - Saoirse Una Ronan, este un talent desavârsit. Joaca în filme înca de la vârsta de 3 ani. În ultimii ani a fost nominalizata de doua ori pentru Oscar (în 2008 pentru rolul principal în „Atonement“ si în 2016 pentru rolul principal din „Brooklyn“) si anul acesta, cu aceasta interpretare, a câstigat Globul de Aur. Filmul a fost deasemenea premiat si la categoria „Cel mai bun film comedia/musical“ (cu toate ca filmul nu este comedie, dupa parerea mea; însa probabil altfel nu ar fi „avut voie“ sa concureze lânga „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri“, care repet, dupa parerea mea nu a meritat Globul de Aur la categoria film drama).
*
Coco - este un film de animatie tridimensional, care deasemenea a primit pe merit deplin un Glob de Aur la categoria "cel mai bun film de desene animate". Nu stiu câti copii înteleg mesajul filmului... de aceea îl recomand în special adultilor ☺
Când am citit titlul filmului, gândul m-a dus imediat la Coco Chanel, însa acest film nu are nici în clin nici în mâneca cu moda! ☺ Coco este o strabunica si acest film trateaza relatiile membrilor familiei, dragostea si armonia care îi uneste si îi face puternici. Filmul arata cât de important este ca fiecare sa-si respecte înteleptii familiei si sa onoreze memoria strabunilor. Orice vârsta ai avea, nu se poate sa nu îl îndragesti de la primele secvente ale filmului pe Miguel, cel ami tânar vlastar al unui clan ce traieste de generatii înntr-un sat mexican. Filmul este de o gigasie ieita din comun!

miercuri, 10 ianuarie 2018

Capricii sau schimbari?

Atunci când spunem ca în ultima luna a nins mult prea putin sau chiar deloc, sau ca a fost foarte cald fata de ceea ce era de asteptat pentru acea perioada, atunci vorbim despre un capriciu al vremii. Însa atunci când în ultimii ani tendinta de a fi a vremii este altfel decât suntem obisnuiti, atunci vorbim despre un efect al schimbarii climatice. Si cazul iernii 2017/2018 este din pacate unul al încalzirii globale.
Ieri seara la buletinul de stiri, un expert în meteorologie a prezentat scurt o comparatie a vremii în Europa centrala, începând cu timpurile când se faceau primele evaluari meteorologice scrise. În meteorologie, perioadele de referinta sunt din 20 în 20 de ani si a dat ca exemplu perioada 1881 – 1901, când s-au înregistrat 17 ierni grele. Între 1962 si 1982 au fost doar 8 ierni grele si între 1982 -2002 au fost 5 ierni grele. În ultimii 17 ani am trait doar 3 ierni grele.

Iarna aceasta a demarat deosebit de haotic! În SUA - zapada înalta (în Minnesota, peste 2,5 metri) si temperaturi foarte scazute (în Watertown la nord de New York pâna la minus 40°C, Ohio minus 42,8°C), în Australia calduri de pâna la plus 50°C, în Europa - aer cald, vreme de primavara!
A nins pe unde nu a nins niciodata în ultimii 40 de ani (Ain Sefra in Algerien) si acolo pe unde oamenii sunt obisnuiti cu iarna asa cum e descrisa în manuale, au rasarit ghioceii imediat dupa Anul Nou!
Momentan, zona Alpilor este în alerta. Caderea masiva de zapada a blocat 13 mii de turisti aflati la schi în Alpii elvetieni (Zermatt, Matterhorn). Orice încercare de a patrunde - pe cale terestra, în zona izolata, a esuat. Echipele de interventie nu au reusit nici cu trenul cu freza (spargator de gheata) si nici cu plugurile pe sosele. In numar mic si în ordinea prioritatilor, oamenii sunt transportati cu elicoptere.
Pe întreaga zona a Alpilor (francezi, elvetieini, germani, italieni si austrieci) a fost anuntat pericol foarte mare de avalanse.
Tocmai am planuit o iesire în Alpi, pentru urmatorul sfârsit de saptamana însa… mai mult ca probabil ca ne vom opri undeva la altitudini sub 1000 de metri. Oare mai putem visa iarna aceasta la o tura de schi sau una de sanius?!  Teoretic... pâna la 1 martie este înca iarna.


Fotografiile sunt de la mine din gradina, facute cu blitul... A trecut concediul, am reînceput sa plec de acasa în zori de zi si ma întorc pe-nsearate 😕

Iarna - România pitoreasca

Sibiu, 2008 - Miercurea fara cuvinte

luni, 8 ianuarie 2018

Mult-mult negru pe covorul rosu

Asa cum au anuntat, pentru seara decernarii Golden Globe Awards 2018, vedetele s-au îmbracat în negru - ca simbol al frontului comun împotriva violenţelor sexuale la Hollywood şi în lume. Nu a fost stirbit shine & glamor-ul anilor precedenti, când starurile pozau pe covorul rosu îmbracate cu toalete în cele mai spectaculoase culori si combinatii de culori. Nu, ba chiar dinpotriva - eleganta tuturor parca a fost ridicata si depasita. Însa... fotografiile de anul acesta sunt cu totul si cu totul altfel.
Anul acesta este anul marilor schimbari si parca fiecare imagine spune pe un ton ferm: Time's up! 
Solidaritatea vedetelor a fost absolut impresionanta!


(sursa fotos pentru colaj)
Revenind la premianti, trebuie sa marturisesc ca mie filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" nu mi-a placut! Nici macar nu l-as fi nominalizat ☺ Dar iata, a primit cele mai multe premii - PATRU Globuri de Aur! A fost desemnat "cel mai bun film - drama" si (cica) a avut "cel mai bun scenariu"! Modul de interpretare al actorilor (premiati pentru "cea mai buna interpretare din rol feminin principal" si "cea mai buna interpretare din rol masculin secundar") nu îl pun in discutie, într-adevar fiecare si-a jucat rolul foarte bine! Însa pentru mine filmul "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" ca total, are valoare medie. Este ceva mai slab ca... spre exemplu "Beatriz at Dinner".
Este un film impresionant, ba chiar socant, din care am perceput un singur mesaj si anume ca în orice mizerie-umana exista un sâmbure de bine.
Scenariul este plin de ciudatenii, de absurditati... poate de aceea nu am reusit sa-i descopar valoarea, pentru ca nu l-am inteles!
M-a mirat faptul ca acea firma care a închiriat panourile publicitare avea totusi câstiguri cu tot haosul care domnea!?! M-am înrebat de unde, în acel oras prafuit?! Si colac peste toate, directorul era un om cu principii, cu moral înalt! (exista în realitate destule exemple care sa sustina ideea ca omul sarac nu-si vinde sufletul pentru un trai mai bun, dar aici in film, caracterul personajul nu convinge)!
Nu mi-a placut dialogul vulgar si comportamentul violent al membrilor familiei Hayes - tatal rupe mobilierul prin casa, o agreseaza pe mama, baiatul sare cu cutitul la tata, fiica îsi înjura si ameninta mama... Iar în final, ei fac front comun împotriva concitadinilor.
Dar cel mai tare m-a socat faptul ca din tot orasul acela, pe cel mai cretin si rasist, pe cel mai brutal si mai irascibil barbat, l-au numit "ofiter de politie", i-au pus o arma în mâna si i-au conferit puterea de lege! Iar atunci când spre finalul filmului acest politist a fost totusi concediat, personajul nu si-a pus niciodata problema "cu ce ma întretin mai departe, pe mine si pe mama bolnava?"! Nuuuu, filmul arata însa cum aceasta bestie, devine om de treaba si plin de sensibilitate, la pocnet din degete!
Poate ca sunt un pic rea si încerc sa scot in evidenta chestiile "trase de par". Repet, nu e un film rau, dar dupa parerea mea nu este film nici macar de UN premiu, da'păi de PATRU! ☺
Asa ca, iubitori ai celei de a saptea arte, aceia care treceti pe pagina mea de blog si vizitati cu regularitate rubrica "Clubul cinefililor" luati aminte ca gusturile mele de film sunt departe de cele ale criticilor în materie ☺☺☺

duminică, 7 ianuarie 2018

Clubul cinefililor - Golden Globe Awards 2018

În topul celor mai vizionate festivaluri ale anului, Premiile Globul de Aur (Golden Globe Awards) se afla pe locul trei, după Premiile Oscar și Premiile Grammy. Pretioasele distinctii americane sunt acordate pentru filmele sau seriile TV rulate cu un an în urmă si sunt oferite în timpul unei cine de lux.
Anul acesta, cea de-a 75-a editie - desfasurata în Beverly Hilton Hotel (Beverly Hills, California), va fi transmisa în direct la televizor de Pro7, în aceasta noapte de 7/8 ianuarie. Moderator al spectacolului a fost desemnat Seth Meyers. Acesta va avea o slujba grea, pentru ca momentan, viata la Hollywood este agitata de scandalul fără precedent produs in jurul producatorului Harvey Weinstein, acuzat de hărțuire sexuală de o serie de nume celebre.
Înca din momentul publicarii nominalizarilor - în decembrie 2017, multe actirte (Meryl Streep, Reese Witherspoon, Jessica Chastain, Emma Stone, etc) si un actor (Dwayne Johnson) au declarat ca vor îmbraca negu, în semn de solidaritate cu femeile abuzate sexual. În plus, toti participantii la "Golden Globe Awards 2018" care doresc sa-si exprime votul împotriva hărțuirii și discriminarii femeilor în industria de film, vor purta o insigna dreptunghiulara cu fundal negru, pe care scrie cu alb logoul "Time's Up".
Exista zvonuri cum ca inclusiv culoarea covorului pe care de obicei pozeaza vedetele la intrarea în sala, urma sa fie negru. Însa Meher Tatna - președinta Asociației Presei Străine de la Hollywood a declarat astazi ca în aceasta noapte, covorul va fi ca întotdeauna rosu.
Dacă protestul va ramâne tăcut sau dacă celebritatile îmbracate în negru vor oferii suplimentar si declaratii pe covorul rosu sau pe scena... rămâne de văzut! Din pacate, mâne va fi pentru mine prima zi de lucru din anul acesta asa ca nu voi putea urmari transmisiunea TV în direct. Voi reveni însa cu un update, sa comentam împreuna filmele premiate.
Oare cei cu mai multe nominalizari vor fi si cei care vor obtine premiul mult râvnit?!

PS: din cele 17 filme înscrise în lista, am vazut doar: "Three Billboards Outside Ebbing, Missouri" (nota mea 5), "Battle of the Sexes" (nota mea 9) si cele doua filme de desene animate de nota 10 (cum altfel?! ☺) "Coco" si "Ferdinand".

UPDATE / 8 ianuarie, ora 6:44  And the winners are:

Best Motion Picture (Drama) - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Best Actress in a Motion Picture (Drama) - Frances McDormand - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Best Actor in a Motion Picture (Drama) - Gary Oldman - The Darkest Hour

Best Motion Picture (Musical/Comedy) - Lady Bird

Best Actress in a Motion Picture (Musical/Comedy) - Saiorse Ronan - Lady Bird

Best Television Limited Series or Motion Picture Made for Television - Big Little Lies

Best Director (Motion Picture) - Guillermo del Toro - The Shape of Water

Best Television Performance by an Actor (Musical/Comedy) - Aziz Ansari - Master of None

Best Television Series (Comedy) - The Marvelous Mrs Maisel

Best Television Performance by an Actor (Limited Series) - Ewan McGregor - Fargo

Best Foreign Film - In the Fade

Best Screenplay (Motion Picture) - Martin McDonagh - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Best Supporting Actress in a Motion Picture - Allison Janney - I, Tonya

Best Motion Picture (Animated) - Coco

Best Supporting Actress (Television) - Laura Dern - Big Little Lies

Best Actor in a Motion Picture (Musical/Comedy) - James Franco - The Disaster Artist

Best Original Song (Motion Picture) - This Is Me - The Greatest Showman

Best Original Score (Motion Picture) - Alexander Desplat - The Shape of Water

Best Supporting Actor (Television) - Alexander Skarsgaard - Big Little Lies

Best Television Series (Drama) - The Handmaid's Tale

Best Television Performance by an Actor (Drama) - Sterling K Brown - This Is Us

Best Actress Television Performance by an Actress (Drama) - Elisabeth Moss - The Handmaid's Tale

Best Television Performance by an Actress (Musical/Comedy) - Rachel Brosnahan - The Marvelous Mrs Maisel

Best Supporting Actor in a Motion Picture - Sam Rockwell - Three Billboards Outside Ebbing, Missouri

Best Television Performance by an Actress (Limited Series) - Nicole Kidman - Big Little Lies