O zi de vacanta, plina vârf

Acum câteva saptamâni am gasit într-un magazin bio, mierea ca bază amestecata cu un singur ingredient, fără culori sau arome artificiale. Reclama spunea "Nu numai că combinăm gustul ingredientului cu dulceața mierii, dar combinăm și puterile lor vindecătoare". Am cumparat:  miere albastră cu spirulină , rosie cu capsuni, , galbenă cu vanilie, roz cu zmeură, oranj cu cătină si bej cu lactiză ☺ Abia am asteptat sa vina nepotelele in vacanta, sa le fac surpriza. 

Acum, ca Greta este la noi, am toastat pânie, am uns subtire unt si apoi mai gros, am uns miere. Alaturi de o cana cu lapte caldut, micul dejun este în fiecare dimineata un deliciu!

Dupa micul dejun am împachetat halatele, costumele de baie, jucariile de apa pentru Leo, prosoape, corutul-scoica si scaunele-camping, am pus în cos cutia cu snitele, chifle proaspete, suc de mere, cirese si câteva felii de Gugelhupf. Am pornit spre lacul de acumulare numarul 18, pe Lech.

Locul nostru preferat era înca liber - de altfel acest lac nu este asa supra-populat cu turisti de weekend, asta ne place cel mai mult!

Ne-am instalat si am savurat natura. Lacul scazuse cel putin un metru de la ultimul semn de alge si ierburi. De jur-împrejur iarba verde era plina cu margarete si maci iar salciile se unduiau usor în bataia vântului. Helmut si Greta au bombănit mereu, dar fara pala vântului, nu am fi rezistat o zi întreaga în bataia soarelui. Cerul a fost lipsit de nori si soarele a domnit peste întreaga lume, nestingherit. Ne-am cremuit noi, însa totusi ni s-a înrosit un pic pielea.

Eu am fost curajoasa si am facut si câteva ture de înot, Greta s-a balacit cu Leo la mal iar Helmut, nu sia dezbracat nici macar tricoul! O sa fie bronzat ca tractoristii! ☺

Câteva tufisuri la stânga de noi, spre capatul lacului, s-a instalat o familie cu doi baietei. Au avut o barca pneumatica si au trecut mereu pe lânga noi, când tata cu unul din fii, când mama cu celalalt baiat. Ne-am facut cu mâna, am stigat Hello, mai târziu am trimis-o pe Greta sa îi serveasca cu check-ul nostru. Apoi am intrat în vorba, au invitat-o pe Greta cu barca dar ea nu a vrut fara noi. Asa ca a fost invitat Helmut sa o plimbe pe Greta. Noi nu am avut niciodata asa o barcuta dar i-am admirat mereu pe cei care se plimbau pe lac. Helmut a fost foarte încântat de plimbare si dintr-o poveste în alta, vecinii nostri au spus ca au barca de doi ani si ca de fapt îsi doresc sa treaca de la acest model-de--începatori, la una mai performanta. Total-spontan ne-au propus sa luam noi barca, la un preț foarte avantajos - am batut palma pentru 40 €! ☺ 

Helmut nu s-a mai dat  jos din barcuta - mereu ne-a plimbat, când pe Greta, când pe mine si Leo pâna la mijlocul lacului. Partea opusa a lacului este biotop protejat, este perioada de an când pasarile lacului au pui. Lebedele sunt agresive, nu ne-am aventurat mai mult de un filmulet ☺ Patru pufuleti gri, alaturi de gratioasa lor mama au trecut pe lânga noi ♥

Pe la ora 16 ne-am întors acasa, radiind de fericire, plini de energie pozitiva!

Am despachetat totul, am facut dus si... am încaltat rolele si ne-am dus o tura în parc! ☺☺☺

<

Iar seara, am umblat desculte prin gradina, ne-am jucat cu Leo si asa pe lânga joaca /sau ca joaca, am tuns si lăstarii de apă ai boschetilor din gardul viu. Am fost incredibit de active! Seara, dupa cina servita în curte, ne-am rasplatit picioarele cu un aqua-masaj, ca au meritat din plin! (Greta a folosit pentru prima oara aparatul si a fost atât de incântata ca a spus "Wow, când voi fi mare, îmi voi cumpara si eu asa un aparat!" ☺ Ah... a mai zis ea ceva, pacat ca nu am filmat! In timp ce mâncam de seara, m-a întrebat câti ani am. Eu... am raspuns printr-o întrebare "Câti ani crezi tu ca am?" Ea s-a concentrat, a socotot în căpșorul ei si a spus "40?!" Eu am izbucnit în râs si am zis "Exact!" ☺☺☺ Ea s-a bucurat ca a nimerit, eu m-am bucurat ca în ochii ei nu sunt o baba! ☺☺☺)

Toata familia a adormit înainte de ora 22! A fst o zi plina vârf! ♥☺♥

Printre multe altele ☺ am pus si de socată

Zilele trecute ma plimbam cu Leo prin parc si în aer plutea un parfum puternic de flori de soc... M-am simtit dintr-o data fetita de 8 ani si am sunat-o pe Mama sa ne amintim împreuna ce frumos era când mergeam pe valea Hârtibaciului la cules soc. Am povestit cam o jumatate de ora...

Seara, când am deschis blogul, am gasit o postare simpatica la Niko. Asa ca astazi, împreuna cu Greta - nepotica ce va petrece weekendul la noi, am cules cele mai frumoase cinci flori de soc si am preparat si noi socata. Am plasat borcanul în cel mai însorit loc din gradina si acum, amestecam de câte ori trecem pe lânga socata☺

Helmut a facut cu ajutorul Gretei un Gugelhupf  - mâine dimineata mai trebuie doar pudrat cu zahar.

Paralel, au prajit  într-o tigaie câteva snitele din piept de pui, pentru ca am hotarât ca mânie vom merge la lacul de acumulare de pe Lech. Nu cred ca vom putea înota, însa de balacit, ne vom balaci cu siguranta indiferent cât de rece va fi apa! 

Dupa plimbarea de seara cu Leo, am mai avut putere de un dans scurt - un challenge pe melodia Innei "Up" (Magic tuch) ☺ apoi ne-a venit ideea sa luam cina pe patura în curte ☺ Acum, Greta este în lumea viselor... Noapte buna tutror! ♥

Restante - Despre pictura ca hobby

De saptamâni de zile amân si iata, a venit momentulsa fac o postare în care sa raspund întrebarilor puse de: Mihaela, Rux, Niko, Fiordaliso, Diana si Suzana ♥♥♥♥♥♥

Acesta este tabloul pe care l-am pictat în anul 2000, pe pânza 50x60 cm, în ulei, reprezentând o imagine din padurile carpatine. Este un peisaj imaginat (nu inspirit de carte postala sau alta pictura). 

Abia anul acesta m-am învrednicit sa îl înramez si da, rama schimba mult în bine aspectultabloului. A fost prima mea experienta în ulei. (l-am fotografiat în curte, la lumina naturala).

În colaj, redau si celalalte cinci picturi în ulei, realizate de mine pe pânza, inspirate de pictori celebrii.

Primele doua sunt inspirate de pictorul meu preferat Claude Monet – una este “Camille Monet avec son fils Jean surla colline” si a doua este “Nymphéas” (ambele pe pânza ovala, 40x50). Pentru aceste tablouri ovale, ma gândesc înca prin ce metoda sa le fac rama (ca daca le dau la un atelier, trebuie sa fac un credit la banca!). Deocamdata sunt agatate pe perete asa, fara rama. Tablourile lunguiete, cu nuferii lui Monet, le-am cumparat la Muzeul Orangerie (Paris) ♥

Urmatoarea este dupa un alt pictor pe care-l iubesc: Vincent vanGogh -The Starry Night (Dutch: De sterrennacht) (pe pânza 40x30)  Jos dreapta este la lumina camerei, sus dreapta este la lumina unei lanterne cu ultraviolete, care accentueaza portiunile pe care le-am lucrat cu culori fosforescente ☺

Celalalte doua sunt facute la cursul facut în decembrie'22 si martie'23 - “Sa pictam dupa metoda Bob Ross” – prima picture se intituleaza“Serenity” (40x50), a doua “Cypress Creek” (50x40) 

Deasemenea, prezint vechile mele tablouri pictate pe sticla, între anii 1982-1990. Am pictat cu acryl, iar stilul picturilor este inspirit de vitralii. Vitraliile pentru mine sunt fascinante! 

Sunt primele mele încercari pe sticla, una reprezinta un vânator batrân (vopseaua incepe sa se scorojeasca, nu am facut nicio protectie, pentru ca nu am primit sfaturi de la nimeni, si pe vremea aceea nici nu existau videoclipuri tutoriale ☺); alta este Zeul Ra (40x30), asa cum mi-am imaginat eu si ultima este o nimfa (25x35). Am mai avut un autoportret si un peisaj cu flamingo ♥ Acelea le-am daruit, nu am nici macar o fotografie...

Doresc tuturor cititorilor acestei pagini - un Weekend placut! ☺☺☺

Verde

Întrebări / Ana Blandiana

De ce nu se-amestecă totul?

De ce nu se-acoperă

Pielea lucioasă a pământului cu blană?

De ce nu răsare iarba verde şi fragedă

Pe spinarea fierbinte a fiarelor din păduri?

De ce nu le cresc pomilor aripi

Şi păsărilor rădăcini?

De ce nu ciripesc pietricelele fericite

De pe marginea râului?

Eu de ce nu învăţ să urăsc?

Eu de ce?

- O, Doamne, ce copil obositor,

Oftează îngerul.

Bula de apa - Reflexii în oglinda S22/23

Este vara si la voi?... Parca mi-e si teama sa ma bucur prea tare, sa nu înceapa din nou ploile! 

Este atât de placut sa stam în curte, sa observam fiecare insecta ce survoleaza gradina, fiecare pasare ce ciripeste si fiecare floare ce îsi desface petalele... 

Este pur si simplu minunat sa simtim mângâierea razelor de soare, iarba matasoasa sub talpile goale si aerul înmiresmat soptindu-ne la ureche: Traieste fiecare clipa din plin!  

Rubrica preluata de la SoriN

Dacă doresti să participi la rubrica "Reflexii în oglinda" - publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Leo si Chico - Miercurea fara cuvinte S22/23

 

♦ particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana♦

Protestul jucariilor - Poveste plecata de la o imagine

Potecuta, a lansat aseara o provocare - Poveste în 400 cuvinte...

Sorry, nu am reusit... Mi-e teamaa sa spun - dar am 670 cuvinte, conform "Wörter zähler" (cica sunt 29 fraze, cu cca.23,2 cuvinte pe fraza; timp general de citire 5,2 minute). Asta e... acum ce sa fac?! Ce sa scurtez, ce sa tai?!?

A fost o data ca niciodata, a fost odata un Ursulet-de-plus care a schimbat istoria omenirii.

Era pe vremea energiilor regenerabile, când robotii dominau lumea si omenirea prea îmbatrânita, traia în izolare, total dependenta de "ajutorul" roboţilor humanoizi. 

Adultii, conectati direct la banca centrala de date, traiau separati unii de altii, de teama accidentelor, violentelor sau a blolilor. Putinii copii, obtinuti prin metoda in vitro, erau crescuti si educati de roboţi autonomi, în Matérnita - centrul orasului din beton si sticla, denumit Orasul Gri.

Matérnita – era o cladire circulara, înconjurata de cladirea azil, în care-si duceau zilele oamenii cu intensitatea biocurenților neuronali redusa. De aici, linear, precum razele soarelui, erau construite celule pentru cei a caror materie cenusie putea fi folosita de roboţii-ingineri, roboţii-zburători, roboţii-educatori si altele tipuri de roboti.

În viata tuturor pe atunci, exista doar alb, negru sau gri. Orice idee era analizata pe toate partile si orice fir era despicat în patru. Austeritatea era pe atunci, cea mai importanta calitate a vietii.

Matérnita pastra în sala centrala, jucarii chiar din-naitea epocii telefoanelor androide. Acolo erau expusi ursuleti, catelusi, pisicute, papusele, masinute si tot felul de alte jucarii, prafuite de vreme. Imediat ce învatau sa mearga, copiii erau adusi în aula cu rafturi doar pentru a le fi explicat ca aceste jucarii pot transmite boli, sunt focare de infectii si ca atingerea lor poate provoca afectiuni alergice.

Ursuletul-de-plus se saturase sa tot vada copii cu ochii goi, îmbracati în uniforme cenusii, crescuti în fata monitoarelor, la lumina artificiala de catre robotei. Îi era atât de dor de caldura bratelor unui copil vesel. Voia sa simta din nou iubirea unui copil, ca în urma cu o suta de ani. Ar fi dat orice pentru o mângâiere. De multe ori visa cum doi frati îl doresc cu aceeasi intensitate si fiecare îl trage de câte o labuta, sa fie doar al lui. Când se trezea si vedea realitatea, se gândea ca mai bine s-ar lasa dezmembrat în disputa, de doi fratiori, decâtsa stea acolo inutil, pe raft!

Într-o zi Ursuletul-de-plus a provocat celalalte jucarii la revolta. A strigat cât a putut de tare "Trebuie sa redam culoare vietii!" si la acel strigat-semnal, toate jucariile au sarit de pe rafturi direct în bratele copiilor care tocmai erau condusi prin expozitie. Luati prin surprindere, robotilor autonomi li s-au blocat circuitele - niciunul din programele lor nu a prevazut un asemenea scenariu! A avut loc un blackout general.

Copiii cu inocenta lor si-au îmbratisat jucarioarele, le-au scuturat de praf si asa au descoperit ca pisicuta e galbuie, catelusul are zgarda rosie, masinuta e albastra, ursuletul e maro... Iesind din cladire, la soare, copii au capatat bujori în obrajori, pistrui si unora li s-a facut parul balai.

Batrânii orasului, înduiosati de imaginea copiilor cu jucarioare în brate si-au amintit brusc despre Șotron, Prinselea, Strigatelea... Când celulele adultilor s-au deschis, multimea de umanoizi palizi si slabanogi a izbucnit în plâns. Erau lacrimi de bucurie! 

Fericiti ca au scapat de sub jugul robotilor, au jurat ca nu vor mai lasa niciodata sa se întâmple asa ceva! Lacrimile sincere, pure, le straluceau pe obraji in culorile curcubeului... Si asa, încet-încet, lumea a redevenit pestrita.

Fericirea plutea peste oras si cântece de veselie umpleau vazduhul. Orasul de beton si sticla a fost invadat de plante, robotii au fost distrusi pâna la ultimul chip. Pentru ca nimeni sa nu uite actul de curaj al Ursuletului-de-plus, pe peretii salii centrale, oamenii au scris cu litere de tipar:

"We think too much and feel too little. More than machinery, we need humanity. More than cleverness, we need kindness and gentleness.”***

De atunci, oamenii au avut grija unii de altii si au trait fericiti pâna la adânci batrâneti. Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa!

~~~~~~~~~~///~~~~~~~~~~~~~~~~

***citat Charlie Chaplin (1889-1977)

Bondarel...

... s-a îmbatat cu nectar de rododendron si acum se da huța pe stamine! ☺

Tuturor, o zi cu soare si plina de zâmbete!

Rododendronii nostri

Denumirea le vine din greacă ῥόδον = rhodon „trandafir” și δένδρον = dendron „copac”. 

Majoritatea speciilor de rododendron prosperă în zonele umede ale emisferei nordice însa aria de răspândire se întinde din Eurasia până în America de Nord. Doar două specii sunt originare din Australia. Speciile se dezvoltă de la coasta mării până la munții înalți (în Tibet până la peste 5500 de metri) și de la pădurea tropicală până la tundra subpolară. 

Fiind o planta putin pretentioasa, au fost adaptate diverse specii și hibrizi pentru gradini. În scurt timp acesti boscheti cu frunze lucioase și cu flori mari, frumoase, parfumate, au devenit foarte îndragiti de gradinarii-hobby, pentru ca nu au nevoie de îngrijiri speciale. Le place semiumbra (de aceea noi i-am plantat în gradina din fata casei, orientata spre nord) si le trebuie apa normal (nici prea mult, nici prea putin). 

La început de mai încep sa înfloreasca si în functie de soi, au flori rosii, albe, roz, lila, vanilie, bordeaux. În momentul în care florile se trec, arbustii încep sa formeze urmatorii boboci, pe care îi protejeaza cu o crusta maro-lipicioasa. Mugurii au aspectul conurilor de brad. Daca iarna e grea, cu geruri mari, este posibil ca bobocii sa înghete si în primavara, sa nu mai înfloreasca.

Atunci când ating o anumita vârsta, arbustii devin lemnosi, crengile se departeaza de tulpina centrala si aspectul lor nu mai este asa ornamental. Noi îi înlocuim o data la zece ani. 

La sfârsitul lunii mai florile încep sa se ofileasca însa frunzele ramân vesnic verzi.

 

♦ "Florile sunt poeziile pamântului." Valeria Mahok 

♦ "Pamantul râde prin flori." Ralph Waldo Emerson

♦ "Parfumurile sunt sentimentele florilor." Heinrich Heine

 ♦"Nu imi dau seama daca oamenii de treaba au tendinta de a cultiva trandafiri sau cultivarea trandafirilor ii face pe oameni sa fie de treaba." Roland A Beowne 

(Câteva citate, pentru rubrica Suzanei -"Citate favorite")

O tura cu rotilele 🛼

Cred ca au trecut mai bine de 15 ani de când nu m-am mai dat cu rotilele  🛼 

M-a sunat fiica-mea de dimineata si m-a întrebat daca am chef sa facem o tura împreuna ☺ Clar! am zis. Am fugit în pivnita, mi-am cautat patinele, mi-am pregatit rucksacul - sosete, apa si pe când ma gândeam daca o sa am nevoie de protectoare pentru genunchi si coate, a ajuns Raluca la noi. Când mi-a vazut patinele, nu i-a venit sa creada... Zice "Mama, nu vezi ca rolele tale nu mai sunt moi... nu mai seamana deloc a silicon, rotile tale sunt din plastic dur! În plus, una e mai roasa, alta mai înalta...Vaaaai!" Eu zic "Ei lasa, ca doar eu nu sunt profi... la pretentiile mele, merge si asa!" Dar fiica-mea mai precauta a propus sa mergem mai întâi o tura mica prin parc, înainte de a ne aventura pe ruta speciala pentru inlieskates. 

Într-adevar, dupa doar câtiva metri, una din roti s-a spart. S-a spart în cioburi, exact ca o ceasca de ceai! ☺ Le-am aruncat la primul cos de gunoi si am ramas pe alei în cartier - ne-am dat pe rând, cu rolele Ralucai ☺☺☺

Asta seara o sa îmi comand o pereche noua la Amazon-Prime. Vara asta o sa ne dam cu rolele! ☺

<

A venit vara!

În orasul meu e deja vara! Am sarit din cizmulite direct în sandale, am aruncat cât colo gecile de iarna si... am ramas în chilotei ☺☺☺ Unii! ☺ În centul orasului s-a amenajat peste noapte, o platforma cu țâșnitori... un mini-strand pentru copii ☺☺☺ Daca mergi la cumparaturi prin orasul supraîncalzit si copiii urla ca au obosit si nu mai au chef sa merarga mai departe, în târasti cumva pâna la Rathausplatz, îi dezbraci si descalti si îi lasi sa zburde o ora-doua! ☺☺☺ 

Eu si al meu cel mic - blanosul cu patru labute, ne-am amuzat de pe margine. Câta veselie! ☺

Sleeping Beauty transmisie live de la Royal Opera House

Saptamâna aceasta, miercuri seara, am fost la Cinema, la ultimul spectacol la care am avut abonament în stagiunea 2022/2023. A fost prezentat baletul "Frumoasa din padurea adormita" - un spectacol preluat în direct de la Royal Opera House si transmis în 950 sali de cinema din 17 tari!!!

"La Belle au bois dormant" (în franceza) de Charles Perrault sau (în germană:) Dornröschen de Frații Grimm, este un basm clasic despre o frumoasă prințesă, o pădure și un chipeș print – asa cum scrie Wikipedia. Versiunea culeasă de frații Grimm este o variantă transmisă oral a poveștii literare publicată de Charles Perrault în “Histoires ou contes du temps passé” din 1697. Aceasta în schimb a fost ispirată de “Sole, Luna, e Talia” - o poveste scrisă de poetul italian Giambattista Basile (publicată postum în 1634), care la rândul ei este inspirată de alte povești din folclor. Cea mai veche variantă cunoscută este “Perceforest”, compusă anonim între 1330 și 1344 și publicată prima dată în 1528. Povestea a inspirat numeroase alte lucrări de artă: picturi, lucrări scrise, muzică, film... Muzica baletului “Frumoasa adormită” a fost compusă de Piotr Ilici Ceaikovski (în 1889), al doilea din cele trei balete ale sale. “Sleeping Beauty” este alcătuit dintr-un prolog și trei acte, reprezentatat prima dată în anul 1890. Coregraful producției originale a fost Marius Petipa. Premiera a avut loc la Teatrul Mariinski din Sankt Petersburg în 1890, iar lucrarea a devenit un standard în repertoriul clasic de balete. 

Cea mai de success versiune a baletului a avut loc în anul 1946,  a fost prima reprezentație oferită de companie atunci când Royal Opera House s-a redeschis la Covent Garden, după cel de-al Doilea Război Mondial. 

Acum câtiva ani, în martie 2014, am scris despre vizionarea acestui spectacol si se pare ca am fost foarte încântata! Anul acesta... nu stiu de ce, dar ultimul act mi s-a parut extrem de plictisitor! Poate ca am fost prea obosita (spectacolul a durat pâna la ora 23:45, în mijloc de saptamâna) sau poate ca într-adevar anul acesta artistii nu au depasit virtuzitatile predecesorilor! Habar nu am de ce... poate ca ajungem într-un punct când nu ne mai lasam încântati de orice!!! Ceea ce m-a fermecat la spectacolul de anul acesta au fost costumele! Atâta frumusete si atentie la mici detalii parca nu imi amintesc sa fi vazut la un spectacol de opera sau balet! Protagonistii au avut toalete superbe, încaltaminte fina, bijuterii si peruci minunate! Într-adevar personaje de basm, cu zâne si printese, cu regi si regine ca pictati!!!

Anul acesta am de gând sa îmi fac singura un costum de epoca, un costum pentru carnaval, asemanator celor de la carnavalurile venetiene. Si acest spectacol mi-a oferit inspiratie maxima! Fiecare tablou scenic mi-a aparut ca o pictura baroc - rococo.

Îmi place foarte mult prezentatoarea, Darcey Andrea Bussell (are 54 de ani, incredibil!!!), este fosta balerina, actual președinta Academiei Regale de Balet. Din anul 2018 poarta titlul de Dame Commander of the Order of the British Empire (DBE). Este o adevarata Lady! 

M-am bucurat sa o revad pe balerina Kristen McNally. Din nou în rolul vrajitoarei Carabosse, exact ca acum noua ani, fermecatoare! Se pare ca anii nu au trecut peste ea, a ramas la fel de zvelta, la fel de gratioasa, la fel de... vrajitoare! ☺ 

Zâna Liliacului - balerina Mayara Magri, o artista superba! Gratie, frumusete, caldura, bunatate, atitudine - un rol interpretat perfect! O placere totala sa o privesti dansând!

O surpriza deosebit de placuta mi-a produs balerinul Joseph Sissens în rolul Bluebird, cu uimitoarea lui detenta! Un dans superb, cu salturi si piruete imitând perfect un zbor de pasare! Practic, în ochii mei, el a salvat actul III.

Am petrecut o belle soirée ☺, am savurat atmosfera speciala a serilor Cinema-ROH si ne-am delectat cu muzica a lui Ceaikovski, o adevărată bijuterie din repertoriul baletului clasic.

Royal Ballet THE SLEEPING BEAUTY (2023)

Hugo time - Reflexii în oglinda S21/23

Duminica a fost o vreme superba, ca de vara. Pentru prima data anul acesta am servit masa de prânz în curte, sub marchiza. 

Dupa-amiaza ne-am rasfatat cu câte un Hugo. Razele soarelui au transmis minunate reflexii cuburilor de gheață:

 

Hugo este un cocktail cu conținut scăzut de alcool făcut cu Prosecco, sirop de floare de soc, mentă  proaspătă și apă minerală; se decoreaza cu felii de limeta.

Stiati ca...

♦ Potrivit propriei declarații, primul cocktail numit „Hugo” a fost amestecat în toamna anului 2005 de barmanul Roland Gruber, care conduce barul de vinuri și cocktailuri Sanzeno din Naturns - Vinschgau (Tirolul de Sud)?

♦ Reteta este simpla: 15 cl Prosecco, 2 cl sirop de soc, câteva frunze de mentă și un strop de sifon sau apa minerala, pe care le-a amestecat cu grijă într-un pahar de vin cu câteva cuburi de gheață?

♦ Limetta este un tip de citric ceva mai mic decât lamâia? 

♦ Deși conțin mai puțină vitamina C în comparație cu lămâile (cam 50% mai puțin), conțin mai mult calciu și fosfor? 

♦ Pulpa fructului are un gust foarte acru, comparabil cu al lămâilor, dar de obicei cu o notă mai intensă, mai picanta? 

~~~~~~~~~~~~~~~~~

Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa:

Dacă doresti să participi la rubrica "Reflexii în oglinda" - publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Flori de câmp - Miercurea fara cuvinte S21/23

♦ particip la "Miercurea fara cuvinte" - tabel de înscriere la Suzana♦

Walhalla sau "Hall of Fame" pe valea Dunarii - Jurnal IV

(continuare la Monumentul eliberarii - Jurnal III) 

Soseaua de la Kelheim în directia Regensburg este destul de aglomerata, atât în cursul saptamânii dar mai ales la sfârsit de saptamâna. Am parcurs distanta pâna în localitatea Donaustauf în trei-sfert de ora. Vremea se încalzise surprinzator, termometrul arata usor peste 26°C 

Când ajungi în parcarea monumentului Walhalla, dâmbul ascunde cladirea în asa fel încât ai impresia ca esti undeva, pe un maidan… Un indicator îti arata drumul cu trepte late care te conduce spre vârful dealului Bräuberg si de acolo... privelistea te lasa mut de admiratie! 

Cladirea a fost construita între 1830 și 1842 la cererea regelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelul templelor antice grecesti. Complexul în stilul unui peripter doric are 125 m lungime și 55 m înălțime.

În interior, Walhalla are 48,5 metri lungime, 14 metri lățime și 15,5 metri înălțime.

Templul este închinat “ilustrilor vorbitori de limba germana”. Potrivit contextului istoric, slăbirea politică a țărilor vorbitoare de limbă germană, ocupația franceză și participarea multor germani la devastatoarea campanie rusă a lui Napoleon din 1812, au fost privite ca o umilire profundă. Din ce în ce mai mult, oamenii au început să caute o identitate națională comună pozitivă în trecut, centrată pe o limbă maternă comună postulată și în care germanii și popoarele germanice erau în mare măsură echivalați cu migrația. Prințul Moștenitor de atunci Ludwig I, a comandat marilor artisti plastici o serie de busturi (sculpture) ale „ilustrilor germani” spunând „Niciun statut, nici măcar sexul feminin nu va fi exclus. Egalitatea există în Walhalla; la urma urmei, moartea desființează orice diferență pământească.” 

Printre acești „germani” Ludwig a ales multe figuri istorice care astazi nu mai sunt considerate neaparat germane. Politicieni, oameni de stat, oameni de știință, clerici, filozofi și artiști din toate disciplinele - scriitori, poeti, compozitori, muzicieni, pictori. Printre personalitatile alese atunci, s-au numarat austrieci, elvețieni, olandezi și flamanzii, rușii, anglo-saxoni, romani, goți și vandali. 

Walhalla a fost cel mai scump proiect al lui Ludwig, costând patru milioane de guldeni (aproximativ 82 de milioane de euro). La deschiderea din anul 1842, 96 dintre busturile realizate începând din 1807, au fost așezate în ordinea datei morții, o asa zisa “intrare în mitologia Walhalla” - în sensul acelor de ceasornic începând de la ușa de la intrare, în două rânduri unul deasupra celuilalt. 

Dintre aceste nume ilustre, aici doar câteva: Ludwig van Beethoven, Nicolaus Copernicus, Regele Heinrich I, arhiducesa Maria Theresia, Goethe, Joseph Haydn, Friedrich Schiller, Martin Luther, Georg Friedrich Händel, Peter Paul Rubens, Johannes Kepler, Hans Holbein, Paracelsus, Albrecht Dürer, Wolfgang Amadeus Mozart, Immanuel Kant, Friedrich v. Schiller, Wilhelm I, Richard Wagner, J.S. Bach, Franz Schubert, Jakob Fugger, Richard Strauss, Gregor Mendel, Albert Einstein, Johannes Brahms, Carl Friedrich Gauss, Heinrich Heine, Max Planck. 

În plus, exista aici 64 de placi commemorative ((exemplu: Bonifatius, Karl cel Mare, Otto I. von Sachsen, Sfânta Mathilde, Heinrich III., Otto I. von Bayern, Albertus Magnus) pentru ca în istoria sculpturii, exista un regulament: nu se executa busturi decât personalitatilor carora li se cunoaste înfatisarea. Înfatisarea personalitatilor descrisa doar în lucrari (schite sau scrieri), nu este permis a fi interpretata! (cum spre exemplu exista în România bustul lui Decebal sau al lui Burebista! Acestea sunt doar lucrari imaginare, executate de un sculptor). Numele acestora este onorat prin gravarea pe placi comemorative. 

Peretii salii Walhalla sunt îmbogatiti cu sase zeite - sase Walhalla Victoria. Fiecare dintre zeițele neoclasice, întruchipează un sentiment abstract legat de victorie - bucuria, jubilarea, asteptarea, automultumirea, împovararea si tristețea. Cea mai populară dintre cele șase Walhalla Victoria este cea care aruncă coroane de flori. 

Regele Ludwig I a murit în anul 1868 si 22 de ani mai târziu, o sculptura reprezentându-l sezând pe tron, a fost adaugata la loc de onoare în sala pe care însusi a fondat-o. 

De la templu pâna la Dunare, coboara trepte maiestuase. O lume pestrita umple scarile – unii fac picnick, altii fotoshooting… Ne-am asezat si noi precum insectele la soare si am savurat peisajul superb ce se ofera de-a lungul fluviului care mai are înca 2400 km de strabatut pâna când se va varsa în Marea Neagra…

Monumentul eliberarii - Jurnal III

(continuare la "Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II") 

Befreiungshalle – în traducere “Sala Eliberării” este un monument ridicat pe dealul Michelsberg (126 m) din orașul bavarez Kelheim. A fost construit între 1842 și 1863 la cererea regelelui Ludwig I al Bavariei, dupa modelele monumentelor antice romane. Este un monumentul neoclasic dedicat celor care au luptat pentru eliberarea Germaniei de sub Napoleon Bonaparte. 

Impresionanta rotonda construita din calcar se sprijină pe o bază cu trei etaje, este proiectată ca un octogon. Fațada exterioară este marcata de 18 contraforturi încoronate cu 18 statui colosale reprezentând landurile germane care au luat parte la bătăliile de eliberare. 

Aula este rotundă si are o înălțime de 45 m și un diametru de 29 m.

Interiorul sălii este conceput ca o sală mare cu cupolă, care este luminată de un opaion în vârful acoperișului conic. 

Primul etaj formeaza nișe, care poartă numele bătăliilor din războaiele de eliberare, flancate de câte două zeițe ale victoriei, statui înalte de 3,30 m - în total 34 de statui. Statuile simbolizeaza statele membre ale Confederației Germane. Două dintre zeițele victoriei țin fiecare câte un scut de bronz aurit stând între ele pe o bază joasă de marmură, în timp ce își oferă mâinile libere zeitelor vecine. Ca urmare, ele formează un dans rotund solemn, care este întrerupt doar de cei doua zeite-statui de lângă portalul de intrare. Acestea din urmă au fost realizate din marmură albă tiroleză și fiecare ține o ramură de palmier în mână îndreptată spre portal. Deoarece marmura tiroleză era foarte scumpă, celelalte zeițe ale victoriei sunt făcute din marmură albă de Carrara. Înaltimea acestui segment este de 7 metri. 

La galeria interioară se poate ajunge prin urcarea a 82 de trepte. Alte 40 de trepte duc la galeria exterioară, care ofera o vedere largă asupra văilor Dunării și Altmühl (din anul 2008, sala cupolei este accesibilă și cu liftul pentru utilizatorii de scaune rulante și persoanele cu dizabilități). 

Noi am urcat toate cele 165 de trepte într-o bucata si ne-am plimbat mai întîi pe terasa circulara exterioara pentru ca apoi sa admiram privelistea de sus din interiorul monumentului. Andrea, colega mea, are “rau de înaltime” însa si-a înfrânt teama si alaturi de mine a îndraznit sa se apropie de toate balustradele – chiar daca doar pentru selfies, tot este de laudat! ♥

Helmut si Leo ne-au asteptat pe o banca, în parcul din fata monumentului. Împreuna, am vrut sa servim o racoritoare pe singura terasa din parc, însa am asteptat mai mult de 20 de minute si chelnarita suprasolicitata înca nici nu ajunsese sa ne întrebe ce dorim. Am renuntat, pentru ca planul nostrum era sa ajungem si la Walhalla. (va urma)

Mânastirea Weltenburg si defileul Dunarii - Jurnal II

(continuare la “O zi cât o saptamâna – Jurnal I”) 

Soseaua care duce de la situl archeologic spre Mânastirea Weltenburg serpuieste pe marginea dreapta a Dunarii. Albia este plina vârf si apele sunt tulburi - nu e de mirare dupa ploile din ultimele lunii. Nu sunt decât 10 km între cele doua puncte ale excursiei noastre, asa ca am ajuns în câteva minute. Am parcat masina în parcarea exterioara localitatii, pentru ca accesul autoturismelor este de câtva ani interzisa. Transbordul din parcare pâna la intrarea în mânastire este asigurat de un microbuz si este gratuit. 

Ultima data când am fost aici, pe aceasta ruta functiona un autobuz autonom – era una din atractiile regiunii ☺ Am întrebat ce s-a întâmplat cu acel proiect despre care au vuit ziarele? Ni s-a spus ca a fost abandonat, deoarece autobuzul era foarte încet. Motivul? Din parcare si pâna la mânastire se poate merge si pe jos – este un mars de cca. 25 minute; autobuzul cu senzori de frânare, se opera de câte ori percepea pietoni pe strada si calatoria dura mai mult de o jumatate de ora ☺☺☺ 

Ceea ce îti atrage atentia în primul rând când cobori din microbuz, este faptul ca între zidul mânastirii si Dunare nu sunt decat câtiva zeci de metri. Din acest motiv, mânastirea a fost de nenumarare ori avariata de inundatii, ultima data în anul 2005, când nivelul apei a depastit 25 metri înaltime, peste curtea mânastirii! Bancul de pietris aici este unul special – denumit Donau Auen. Este un amestec de porfir de cuarț, calcar, granat, calcar silicios, amfiboliții (roci magmatice gabro – bazalt), gresii, etc… o „comoara” speciala a fluviului în cele mai diverse culori si forme. Sunt pietre cu intarsie - cum le spun eu. Întotdeauna adun câteva din “cele mai frumoase” pentru fântâna mea decorative din curtea casei ♥ 

De aici de pe malul Dunarii, se organizeaza plimbari cu vaporasul pâna la Kelheim si înapoi.

Dunarea a sapat stânca în pereti perfect drepti, precum turnurile unui dom. Este unul dintre cele mai demne de văzut geotopuri din Bavaria. Stâncile înalte de 40 de metri ale acestui defileu sunt formate din calcar masiv din Jura Superioară. 

Cu mii de ani în urmă, Cheile Dunării au atras atentia oamenilor. Celții au considerat locul atât de important încât l-au asigurat cu ziduri și șanțuri. „Artobriga” (tradus: castelul înalt) se spune că ar fi fost numită această fortificație montană, care datează cel puțin din epoca bronzului și despre care geograful antic Claudius Ptolemeu a raportat încă din anul 130 d.Hr. Romanii au construit apoi un mic fort de graniță pe rămășițele castelului celtic. La începutul secolului al VII-lea, un călugăr columban a întemeiat pe ruinele fortului roman abandonat, o mică mânăstire – atestata ca fiind cea mai veche din Bavaria. 

În secolul al VIII-lea Ducele Tassilo al II-lea a mutat mănăstirea de pe muntele Arzberg pe malul Dunării și a populat-o cu călugări benedictini, acesta fiind primul atest al mânastirii Weltenburg. 

În secolul al XII-lea, Weltenburg a fost o mănăstire augustiniană pentru câțiva ani, dar apoi a fost retrocedată benedictinilor. Perioada de glorie a mânastirii Weltenburg a început în anul 1713, când vechea clădire a fost demolata si a început sa se construiască noua clădire a mănăstirii, în stil baroc. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, mânastirea a cedat hramul benedectin si s-a supus secularizării în 1803. Mănăstirea a stat goală aproape 40 de ani până când a fost refondată în 1842 de regele Ludwig I. 

În mănăstirea Weltenburg trăiesc astăzi doar șapte călugări. Thomas Maria Freihart este stareț al mănăstirii din anul 1998. Sâmbata când am fost noi aici, în biserica tocmai se oficia o cununie si deci nu am putut vizita, am aruncat doar o privire înauntru. 

Din curtea rotunda, printr-un portal, se poate urca pe un drum cu scari pâna la capela. Aici este singurul loc mai linistit, pentru ca în curtea mânastirii, forfota turistilor atinge proportiile unui târg ☺

Trebuie sa mentionez ca aceasta mânastire nu este una clasica, asa cum sunt cunoscute mânastirile în România. Aceasta mânastire se autofinanteaza din producere si vânzare de bere si detine în acest sens cel mai vechi atest din lume - din anul 1050. Nu doar ca Kloster Welenburg este cea mai veche manufactura de bere din lume, ea si produce cele mai premiate beri din lume! Diferitele tipuri de bere au obtinut mereu primele locuri la concursurile internationale. 

De-a lungul timpului, curtea închisa între peretii mânastirii a devenit una din cele mai cautate terase-restaurant din zona. Bucataria traditional-bavareza este de cea mai buna calitate si pentru un loc la masa îti trebuie mult noroc! Este mereu arhiplin! Vin turisti din toate colturile lumii, cu autocarele, cu bicicletele sau autoturismele private (se poate si cu trenul, pâna la gara Neustadt an der Donau si apoi înca cca.50 minute cu un autobuz). 

Dupa ce am mâncat, ne-am mai plimbat puti în jurul capelei, apoi ne-am îndreptat per pedes spre parcare si ne-am vazut de drum cu masina, spre urmatorul nostru țel: Befreiungshalle – Kelheim. (va urma)

O zi cât o saptamâna - Jurnal I

Da, exact asa s-a simtit aceasta sâmbata ce a trecut! Motiv pentru care, o sa împart povestea excursiei noastre în mai multe postari si sper ca acestea sa fie la fel de interesant de vizualizat, cât am simtit noi, în realitate ♥ 

Dupa cum am mai scris aici pe blog, lunile martie si aprilie au fost deosebit de reci, ploioase si mohorâte. Spre disperarea noastra, luna mai a început deasemenea cu temperaturi sub zero grade în cursul noptilor, cu dimineti încarcate cu ceata si cu zile cu ploi abundente, îmbogatite cu grindina! Si dintr-o data, prognozele meteorologilor pentru a doua jumatate de luna au devenit incredibile! Toate promiteau zile însorite cu temperaturi de vara! Miercuri (17.05) s-au orit ploile (dupa-amiaza am fost la cules lalele si am vizitat Târgul de ceramica). Joi a fost sarbatoare - Înaltarea Domnului si totodata Ziua Tatalui. Cerul a fost acoperit, însa temperaturile au crescut peste 17 grade! Vineri vremea s-a schimbat un pic fata de ziua precedenta, dar nu în bine... pentru ca a început sa bata tare vântul! Cerul a ramas cenusiu - lipsit de nori, dar si de soare! Nu mi-a prea pasat, pentru ca am lucrat primele ore ale zilei în regim home-office, apoi am smotruit  prin casa. Pentru ziua de sâmbata am stabilit ca indiferent cum va fi vremea, vom pleca în excursie la Mânastirea Weltenburg. 

O mai tânara colega de serviciu nu cunoaste Bayern-ul asa cum o facem noi - eu si sotul meu, asa ca ne-am oferit sa îi aratam frumusetile turistice din Niederbayern (Augsburgul este capitala regiunii bavareze Schwaben - o harta interactiva a Bavariei se gasete aici). De dimineata ne-am îmbracat asa, sa fim pregatiti pentru orice situatie meteorologica ☺ pantaloni, maieu, tricou, geaca subtire (de vânt) si geaca groasa (de ploaie)! Andrea, colega mea, a sosit punctuala si am pornit la drum. Prima etapa a excursiei a presupus 100 km de mers cu masina, baietii în fata - Helmut la volan, Leo copilot, noi fetele în spate ☺

Prima oprire a fost la situl arheologic Cetatea Abusina de lânga statiunea balneara Bad Gögging. Castrul roman a fost un fort de cohortă și acum face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Fiind un muzeu în aer liber, este deschis vizitatorilor gratuit. 

Rămășițele clădirilor și fortificațiilor arată vizitatorilor strategiile în schimbare cu care soldații romani au asigurat granița de nord a Imperiului Roman timp de aproape 400 de ani. În secolul I d.Hr., cetatea făcea parte dintr-un lanț de forturi de-a lungul Dunării. În secolele al II-lea și al III-lea d.Hr., fortul a fost unul din punctele de frontiera ale Limesului superior germano-retic. Fortul a pierit într-un incendiu catastrofal în jurul anului 430 d.Hr. Totodată, s-a încheiat supravegherea sistematică a Dunării de către trupele romane de frontieră. 

Soarele începuse sa straluceasca timid, hranind încrederea noastra într-o zi frumoasa! ♥ (va urma)

de Ziua Tatalui

Ziua Tatălui (cunoscuta si ca Herrentag sau Ziua Bărbatului) este un obicei sărbătorit în diferite părți ale lumii în onoarea taților și a paternității. În Germania, Ziua Tatălui este sărbătorită de ziua Înălțării Domnului, adica la 40 de zile de la Paște.

De Ziua Tatalui noi am fost singuri, acasa. Fetele lui Helmut l-au felicitat telefonic iar fetele mele sunt plecate din 17 mai în Antalya în concediu. Mai mult ca atât, vremea nu a fost asa ca în alti ani, sa putem face gratar în curte cum ne era obiceiul. Însa... noi nu ne lasam speriati asa usor! 

Am prajit carnita pe gratarul electric ☺ Am avut piep de pui marinat în ulei de masine, cu curry si crengute de lamâita si doua felii de pulpa de pucel, puse câteva ore în vin alb cu usturoi. Ca garnitura am avut cartofi gratinati, facuti la cuptor, cu smântâna si parmesan adevarat.

Am mâncat fara mari festivitati în sufragerie si am ciocnit câte un pahar cu bere neagra de Weltenburg.

Pentru siesta, am plecat la plimbare... în jurul casei. Pe lânga cartierul nostru trece celebra Via Claudia si de multi-multi ani ne-am propus sa vizitam ruinele castrului roman. Iata ca abia acum am reusit! Si am mai reusit înca ceva ce mi-am dorit anul acesta si din cauza ploilor nu am reusit: sa fac o poza în lanul cu rapitaaaaaa ☺☺☺ Gata, acum ma declar multumita! ☺☺☺

Expozitie de ceramica - lacul Ammersee

Localitatea Dießen am Ammersee gazduieste Festivalul ceramicii din 18 până în 21 mai 2023 

După reproiectarea facilităților lacului, promenada portului la lacul Ammersee ofera scena perfectă pentru artistii care-si prezinta lucrarile în ceramica si portelan. 

Este o întâlnire internaționala la acre sunt prezente160 de ateliere din 14 țări. An de an, târgul de ceramică din Dießen demonstrează că ceramica artizanală nu și-a pierdut nimic din atractivitate – dimpotrivă, atrage din nou mult mai multă atenție. Vesela lucrată manual și piesele ceramice unice, inspiră publicul la plimbare printre standuri. Un punct culminant al pieței din acest an sunt înca douăzeci de noi expozanți care vor fi reprezentați pentru prima dată la Dießen și vor îmbogăți piața, printre care se disting expozițiile atelierului de ceramică Lösche, atelierul din Kulturforum Blaues Haus și cel din Taubenturm.

>

Considerat de mulți drept „cel mai important loc de întâlnire în scena artelor, meșteșugurilor și ceramicii din sudul Germaniei”, festivalul de artă ceramică europeană începe în mod tradițional de Ziua Înălțării Domnului, anul acesta în perioada 18-21 mai 2023. 

Printre standurile cu exponate din ceramica si portelan, vizitatorii sunt ispititi si de chioscurile care ofera delicateti culinare din peste proaspat prins din lacul Ammersee. Aveti la alegere: somon prajit la gratar, somon șnițel, pește matjes și rulouri de pește afumat, păstrăv proaspăt afumat, salbă și păstrăv. 

Familia Rauch este una dintre cele mai vechi familii de pescari traditionali la  Ammersee si casa lor este un punct de atractie în statiunea de pe lac. 

La cules LALELE

Dupa atâta ploaie, grindina, vânt si cer plumburiu, nici nu am vrut sa credem când un coleg ne-a povestit la pauza de cafea, ca duminica ce a trecut a fost la cules lalele!!! Atât l-am facut de bășcălie ca s-a si suparat! 

Dar cum era sa cred, când la mine în curte lalelele s-au trecut de trei saptamâni iar cele plantate pe partea de nord a curtii (care înfloresc mai târziu si rezista timp mai lung ca cele de pe partea de sud a curtii), au ramas fara petale acum doua saptâmni, când a trecut uraganul peste cartierul nostru!

[avalansa de cuvinte?! este trendy☺ ... Charlie i-a spus Emmei Payge: Ar trebui sa folosesti punctul si virgula din când în când. Dar Emma a raspuns: Viata este mult prea scurta pentru puncte si virgule!"(Here today) ☺ - recomandare de cinefil]

La urmatoarea pauza de cafea, colegul ne-a invitat pe toti Toma-necredinciosii sa mergem cu el pe câmpul cu lalele! Initial ne-am înscris mai multi, dar la ora 17, dupa orele de program, am ramas doar trei curiosi... Am pornit cu o singura masina si ne-am îndreptat spre Lacul Ammersee. Trebuie sa spun ca miercuri a fost prima zi fara ploaie din ultimele doua luni! Vremea a fost racoroasa, un amestec de soare si nori... Am mers cam 25 km. pâna în apropiere de Utting. 

Am parcat direct pe câmp, la tablita pe care scria "Puteti culege câte flor doriti. Pretul este de 65 centi pentru firul de lalea". Erau puse la dispozitie cinci cutitase pentru taiat florile si... câmpul era plin cu lalele multicolore! Unele mai frumoase ca celalalte.... Un paradis! Lalele suple, puternice, cu petale carnoase, colorate în cele mai diverse nuante. Unele lalele aveau petale zimtate - acestea îmi plac mie cel mai mult! Vaaaai si când te trezesti în mijlocul florilor, nu te mai poti abtine, le vrei pe toate!!!! Am cules totusi doar 15 fire ♥ Am platt simbolic, 10 Euro ♥

Acum, ma uit pe fereastra si vad cerul înnourat... Privesc fotografiile si vad cât de colorat a fost câmpul, îmi pare un vis! A fost ieri dar a fost o alta lume! 

Un petec de pamânt protejat si binecuvântat! ♥

Cu Leo la plimbare - Reflexii în oglinda S20/23

 

  Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: 

Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel: