Cronica unei sâmbete pline de viață în noul nostru cămin

Astăzi, casa noastră s-a transformat în hub cultural și diplomatic. Ne-au vizitat fetele – Katrin, fiica cea mare a lui Helmut, alături de nepoțica noastră dragă, Marlene - studentă acum (Armin și Felix — soțul lui Katrin, respectiv fratele Marlenei — au rămas acasă, ca între băieți în fața meciurilor din Bundesliga). Fetele au venit de la München, parcurgând cei 300 de kilometri special ca să se bucure o zi alături de noi și să vadă cum ne-am așezat în noul cămin, acum, după aproape patru luni de la marea mutare din Augsburg. 

Evident, am început vizita cu turul de onoare al casei și al curții, fetele fiind curioase să descopere fiecare colțișor — de la cele două etaje cu camerele și birourile noastre, până la primitorul salon de zi și colțul nostru preferat, acel sunroom inundat de lumină.
Apoi, mândri ca doi ghizi autorizați, le-am scos în centru ca să vizităm nucleul istoric din Coburg și să facem o promenadă prin grădinile Palatului Ehrenburg, înainte de a ne trage sufletul pe o terasă, la un pahar de vorbă și o răcoritoare. 

Marea surpriză a zilei? În piața centrală, un festival de... coruri marinărești! Încă încercăm să dezlegăm misterul geopolitic și să înțelegem ce navigatori s-au rătăcit prin inima Germaniei și unde își țin ancora?! 😉 Am căscat și noi gura pe acolo; atmosfera era de un farmec contagios – mese lungi, lume pestriță și o veselie de zile mari. *)

La prânz, am revenit la aromele de acasă. Marlene, deși acum are 21 de ani, a rămas pentru noi aceeași prințesă pe care o știm de când era mică, tare sclifosită la mâncare. Din fericire, diplomația noastră are mereu un as în mânecă, adică o porție de spaghetti arrabbiata – singurul numitor comun culinar care nu dă greș niciodată. Am celebrat reușita cu un Crémant de pe Valea Loarei adus chiar de ele, care s-a frapat perfect cât timp noi am colindat orașul.
Deși Helmut a copt încă de vineri celebra lui plăcintă cu prune, nici noi și nici fetele nu am mai putut mânca, fiind complet sătui. Am pus totuși câteva felii generoase la pachet, atât pentru fete, cât și pentru Armin și Felix — ca un mesager dulce. 💕
Chiar în timp ce strângeam ultimele lucruri prin casă și ne pregăteam să ne luăm la revedere de la Katrin și Marlene, s-a auzit soneria... Vecina noastră, Kerstin, ne-a trecut pragul cu o farfurie plină cu felii de chec umplut cu piure de mere. O delicatesă pe care, trebuie să recunoaștem... cu un pic de egoism gurmand, nu am mai împărtășit-o cu musafirele noastre, ci am păstrat-o doar pentru noi. 😇 În schimb, folosind farfuria vecinei, am practicat un schimb cultural pe deplin echitabil și i-am returnat-o plină ochi cu plăcinta noastră cu prune.
Și uite așa, între vizite dragi, marinari rătăciți pe uscat și trocuri dulci între vecini, am încheiat seara în cel mai așezat și plăcut mod posibil – la televizor, cu un ceai aromat în mâini și acel desert binemeritat, în doi – sau trei, dacă-l socotim și pe Leo, lăfăit pe canapea și lipit de mine. 😆

Notă explicativă:
*) Misterul din piață s-a lămurit rapid când am citit în presa locală că exact în aceste zile se desfășoară cea de-a 21-a ediție a Klößmarkt. Acesta este Festivalul găluștelor din Coburg, o sărbătoare-cult de patru zile care transformă Piața Mare într-un restaurant uriaș în aer liber. Întregul eveniment este dedicat faimoaselor Coburger Rutscher, o variantă extrem de pufoasă și tradițională a găluștelor de cartofi, renumite pentru textura lor atât de fină încât par că alunecă singure pe gât.
Pentru misterul marinarilor naufragiați la sute de kilometri de coastă, explicația este simplă. Seemannschor Coburg a fost fondat în 1965 din inițiativa unei Marinekameradschaft locale, adică o Asociație a marinarilor veterani. Astfel de organizații de camaraderie au fost înființate în multe orașe din interiorul Germaniei după războaiele mondiale, oferindu-le foștilor militari din Marina germană și pasionaților de navigație, un spațiu în care să păstreze legătura, tradițiile și spiritul maritim. Cântecele de tip shanty, ritmurile puternice și atmosfera de echipaj au rămas o parte esențială a identității lor, faima ansamblului trecând rapid granițele regiunii prin spectacole de succes la nivel național și numeroase evoluții la posturile de radio și televiziune
Deși Germania are o dublă deschidere maritimă, geografic vorbind, Coburg se află la aproximativ 500 de kilometri de Marea Nordului cu faimosul ei port Hamburg și la circa 550 de kilometri de Marea Baltică vegheată de portul Kiel. Chiar și la această distanță uriașă de apă, cultura maritimă a fost adusă în inima țării de acești veterani, transformând corurile marinărești într-o tradiție regională extrem de iubită și respectată în Germania.

Cu Leo în parc - Miercurea fara cuvinte 34/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Vaca‑Domnului, la soare - Miercurea fara cuvinte 31/2026

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

De la un pic de soare - Miercurea fara cuvinte 10/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Pauză de prânz în aer liber și magia citatelor de iarnă

 

Ieri am lucrat remote și în pauza de prânz, am ieșit cu Leo la plimbare prin parc. Ningea ușor, iar vântul aducea doar atât frig cât să simți că e iarnă, fără să ne oprească din drum. 

Vara nu avem voie în parcul cu leagăne pentru copii, dar acum, pe vremea asta rece… tot parcul a fost doar al nostru. Zăpada scârțâia sub pași, aerul era tăios, iar Leo s-a zbenguit ca un fulg de energie pură. Ne-am întors acasă bine-dispuși, cu gerul încă agățat de haine.
Leo, istovit după toată veselia din parc, s-a trântit în coșuleț. Eu mi-am continuat munca, însă am păstrat în mine mult timp ritmul plimbării.
Seara, după ce am închis laptopul, am rămas câteva minute privind pe geam. Zăpada continua să cadă mărunt, cu o liniște care dădea serii un aer aproape solemn. M-am gândit cu bucurie că, dacă va ninge așa toată noaptea, mâine dimineață vom putea face un om de zăpadă.
Când a sunat alarma de deșteptare, am deschis obloanele cu acea speranță inocentă de copil. Dezamăgirea a venit însă imediat. Vremea se încălzise brusc, ninsoarea se topise în ploaie, iar zăpada dispăruse aproape complet... Peste tot băltea apa, fără nicio urmă din liniștea albă a serii trecute. O dimineață fără contur, ca o pagină peste care cineva a trecut cu buretele umed.
Poate că iarna a plecat... poate doar ezită. Dar eu am hotărât — mâine o să despodobesc bradul.

PS: Tiroliana n-a vrut să alunece deloc — zăpada și frigul au pus frână serioasă, daaar... tot am reușit două ture eroice — încete, dar glorioase — și ne-am distrat de minune!💗🥰💞🥳😁

PS2: Pentru rubrica Suzanei, câteva ❄️ citate celebre despre zăpadă și iarnă:

♦ „Zăpada provoacă reacții care ne duc înapoi până în copilărie.” – Andy Goldsworthy 
♦ „Bunătatea este ca zăpada. Înfrumusețează tot ceea ce acoperă.” – Kahlil Gibran
♦ „Iarna este timpul pentru confort, pentru mâncare bună și căldură, pentru atingerea unei mâini prietenoase și pentru o conversație lângă foc; este timpul pentru acasă.” – Edith Sitwell
♦ „Pentru a aprecia frumusețea unui fulg de zăpadă este necesar să stai în frig.” – fără autor identificabil
♦ „Ce rost ar avea căldura verii fără frigul iernii, care să-i dea dulceață?” – John Steinbeck
♦ „Acum știu. Știu puțin mai bine cât de mult poate însemna pentru cineva un lucru atât de simplu ca o ninsoare.”- Sylvia Plath

Frunze, pași și un strop de imaginație

🍂În plimbările mele prin parc, îmi place să adun frunze — galbene, roșiatice, aurii, maronii… toate nuanțele pe care toamna le pictează cu suflet. Le aleg cu grijă, le presez cu răbdare, iar acasă le așez pe pervaz, ca mici tablouri vii ce-mi țin companie și îmi aduc liniștea sezonului.
Zilele trecute mi-a venit ideea de a face un colaj din frunze, un mic tablou cu mine și Leo, în plimbare pe aleile unde „ninge” cu frunze arămii.
În mintea mea era magic! Dar în realitate… frunzele sunt mari, iar dacă vrei să le pui în valoare nuanțele, zimții sau nervurile delicate — ai nevoie de spațiu! Muuult spațiu! Probabil ar trebui un format A0, nu A4, fila uzuală pe care mi-am încercat eu talentul... Am realizat rapid că nu fac ceea ce ar trebui, dar nu am renunțat! Colajul a ieșit departe de ceea ce am dorit… dar îl prezint totuși aici ☺ Ca o avanpremieră la ce urmează mâine... Un colaj realizat de fiică-mea cu IA ☺ Surprizăăă! 🌟 (am primit desenele - aici)

Ecou galben în pași de frunză

Toamna-n parc, cu Leo la pas,
Frunze galbene-n dans, fără glas,
Roșii, verzi, aramii – rotunde, ușoare,
Plutesc în aer, valsând fiecare.

Armonie în pași de toamnă

În octombrie, frunzele îmbracă haine de sărbătoare 🍁. Verdele verii se retrage încet, lăsând loc nuanțelor calde de galben, portocaliu, roșu și mov, într-un spectacol vizual care încântă sufletul. Este clipa în care natura pictează peisajul cu cele mai vii culori ale toamnei.
Îmi place să mă plimb prin parc, să privesc frunzele care dansează în vânt, să le simt textura și să aleg cu grijă cele mai frumoase, pe care le aduc acasă. Feng shui-ul poate fi o sursă de inspirație, dar armonia o creăm noi, prin gesturi simple și sincere. Frunzele culese cu drag devin simboluri ale echilibrului, ale trecerii și ale bucuriei de a trăi în armonie cu ritmurile naturii.

Holi Festival în cea mai lungă zi a anului – Vara a explodat în culoare

12 ani de promisiuni, luni de așteptare și o singură zi — a solstițiului — care m-a aruncat direct în vară într-o explozie de culoare. Totul s-a întâmplat pe 21 iunie, în cea mai lungă zi a anului.
Augsburg, al treilea cel mai vechi oraș din Germania (cu rădăcini romane și suflet german), a găzduit cea de-a 12-a ediție a Holi Festival. Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în parcul din fosta uzină de gaz, la umbra impunătorului Gaskessel, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului.
Fscinant este că, într-un astfel de decor cu greutate istorică, are loc un festival născut la mii de kilometri distanță, inspirat de o sărbătoare hindusă. În Europa, Holi a fost adaptat. Conotația religioasă originală s-a pierdut, transformându-se într-o sărbătoare urbană a culorii, comunității și libertății. Nu mai e despre spiritualitate, ci despre a fi împreună, a dansa, a râde și a te pierde în vibrația lumii. Emoție colectivă, trăită în alb — tricouri, pantaloni scurți sau fuste — acoperite treptat cu praf roz, galben, albastru și portocaliu.
Parcul fremăta de muzică și energie. Copacii păreau că dansează odată cu noi, iar sub frunzișul lor răcoros, beat-urile se împleteau într-un curcubeu sonor. Deși stilurile nu sunt neapărat pe gustul meu, pentru un festival în aer liber s-au potrivit perfect. Programul de pe scenă a curs fără oprire. DJ-ii s-au succedat impecabil și au creat împreună un potpuriu vibrant din House, EDM, Charts, Techno și tot ce înseamnă ritm care te face să nu stai locului. Muzica nu s-a oprit nicio clipă. Seturile s-au legat perfect, ca un singur flux sonor care a ținut atmosfera sus pe tot parcursul după-amiezii.
N-am întâlnit figuri cunoscute, dar nici n-a fost nevoie. Am schimbat câteva zâmbete, un gest, un „ce culoare ai în punguță?” — și, în secunda următoare, dansam cot la cot. Așa am cunoscut-o, spre exemplu, pe Marion din Mediaș, venită împreună cu fiul ei Florian tocmai din Bamberg pentru acest festival la care, spuneau ei cu mândrie, vin în fiecare an. Am râs atât de mult, că parcă și culorile se lipeau de zâmbet — eram praf din cap până-n suflet.
Raluca mea m-a atins pe umăr și, zâmbind, mi-a arătat alte mame dansând cot la cot cu fiicele lor — ca și noi. O galerie de generații amestecate, unite de aceleași culori, același ritm, aceeași libertate. Eram acolo, în mijlocul energiei, dansând alături de tineri cu același chef și aceeași poftă de viață. Nu priveam viața dintr-un colț — îi țineam pasul în ringul de dans, acolo unde vârsta nu are ecou. Iar când o tânără s-a strecurat spontan în selfie-ul nostru și ne-a luminat poza cu un chiot și un zâmbet larg, am simțit că a ridicat vibe-ul cum numai spontaneitatea sinceră poate s-o facă. Acolo, în fiecare beat care ne prindea și ne elibera, din nou și din nou.
Am băut cola și radler, am dansat cât pentru o vară întreagă și ne-am lăsat pictate pielea, hainele și râsetele de fiecare nor de culoare care ne atingea.
Pe la ora 18:00, deși muzica încă vibra în aer și pașii nu voiau să se oprească, am pornit spre casă pentru că aveam de onorat o altă invitație dragă — la ora 19:00 vecinii ne așteptau, pe mine, pe Helmut și pe Leo, în grădina lor pentru o bere rece și o seară tihnită.
Ca să ajungem acasă, Raluca a scos din portbagaj două pături în care ne-am înfășurat ca niște picturi ambulante — protejând tapițeria mașinii și prelungind parcă vraja zilei. 😅 Venisem la festival îmbrăcate în alb, din cap până-n picioare, iar acum arătam ca niște zugravi neîndemânatici care s-au jucat mai mult decât au lucrat — dar ce capodoperă!
Acasă am avut timp suficient pentru un duș bun. Si, contrar așteptărilor, pulberile s-au spălat surprinzător de ușor. (la fel și hainele și espadrilele — au redevenit albe-albe). Dar au dispărut doar culorile. Amintirile acestei zile s-au fixat ca fiind o zi în care am dansat în afara timpului. O zi în care am fost, pur și simplu, fericită.
În încheiere, așa cum am promis, urmează fotografiile — momente surprinse în plină explozie de culoare, zâmbete sincere și praf magic:

 

Sâmbăta lui Lazăr

Deși suntem foarte departe de cimitirele unde odihnesc cei dragi, găsim alinare în locuri de pioșenie, unde putem reflecta și ne amintim de ei. Helmut, fiind catolic, iar eu ortodoxă, ne rugăm în felurile noastre, știind că sufletele lor înălțate la cer ne aud și ne văd, oriunde ne-am afla pe această planetă. Această credință ne aduce liniște și ne face să simțim că suntem mereu aproape de ei. 

Ieri, în Sâmbăta lui Lazăr (cunoscută la catolici ca fiind o zi de pregătire spirituală pentru Săptămâna Patimilor), am ales să facem un pelerinaj la Mănăstirea Holzen. A fost o zi superbă, cu soare strălucitor și cer de un albastru intens. Atmosfera senină ne-a învăluit într-o liniște profundă, iar în această pace am simțit prezența celor dragi, ca o adiere blândă care ne-a însoțit pe drumul nostru.

Mănăstirea Holzen, situată în Allmannshofen, Bavaria, are o istorie bogată ce datează din secolul al XII-lea. Fondată în 1150 de Marquard von Donnersberg, mănăstirea a fost inițial un dublu convent pentru călugări și călugărițe benedictine. 

De-a lungul timpului, mănăstirea a trecut prin numeroase încercări, inclusiv distrugeri în timpul Războiului Țăranilor din 1525 și abandonarea în 1632 din cauza invaziei suedeze. În 1696, piatra de temelie a actualei mănăstiri a fost pusă pe muntele Karlsberg, iar biserica Sfântului Ioan Botezătorul a fost consacrată în 1710. Interiorul baroc al bisericii impresionează prin lucrările de stucatură realizate de Benedikt Vogel și sculpturile lui Ehrgott Bernhard Bendl. Tavanul bisericii este decorat cu fresce detaliate, iar altarul principal baroc este un punct central de atracție. 

În perioada Postului Mare, începând cu Duminica Patimilor și până la Vinerea Mare, icoanele și crucea sunt acoperite cu valuri liliachii, o practică numită "velatio". Culoarea violet simbolizează penitența și suferința, reflectând doliu și introspecție spirituală. Acoperirea icoanelor și crucii subliniază umanitatea și suferința lui Iisus, pregătind credincioșii pentru comemorarea Patimilor și Învierii. Duminica Patimilor marchează începutul ultimei săptămâni din Postul Mare, iar Vinerea Mare, valurile sunt îndepărtate, simbolizând sfârșitul suferințelor lui Hristos și pregătirea pentru Paște.

Grădinile mănăstirii sunt un adevărat paradis de liniște și frumusețe. Aleile umbrite de copaci, florile îngrijite și aerul curat fac din acest loc o oază de pace și reculegere. Pe lângă noi, nu au fost decât doi sau trei vizitatori pe întregul areal, așa că ne-am plimbat relaxați și ne-am bucurat de peisajele pitorești care înconjoară mănăstirea.

Rugăciunile sub cerul liber, sub ninsoarea petalelor de meri și peri, ne amintesc de frumusețea simplă și pură a credinței. Ne reînnoiesc speranța și ne întăresc convingerea că, indiferent de distanțe sau de obstacole, suntem mereu înconjurați de iubirea divină și de prezența celor dragi. 

Solemnitatea acestei zile a fost accentuată de incursiunea pe care am făcut-o la cimitirul mănăstirii.

După această experiență profundă, am încercat o trecere treptată spre cele lumești. Căldura și oboseala ni le-am astâmpărat șezând în curtea interioară a mănăstirii, unde am avut deosebita onoare de a fi serviți cu o bere Schloss Unterbaar și un suc natural de coacăze, Adler Holzen. Aceste băuturi reci au adăugat un plus de autenticitate și tradiție experienței noastre, completând frumusețea acestei zile.În prezent, mănăstirea este administrată de Congregația Sfântului Iosif din Ursberg, care oferă

 oportunități de trai și muncă pentru persoanele cu dizabilități.

Mănăstirea Holzen rămâne un loc de pelerinaj și reflecție spirituală, oferind un cadru deosebit pentru reculegere și introspecție. Acest loc, parcă desprins din rai, ne-a fascinat prin frumusețea și serenitatea sa. Curățenia și liniștea care domnesc aici ne-au impresionat atât de profund încât am cerut informații suplimentare despre camerele în regim de hotel. Ne jucăm cu gândul să petrecem cândva trecerea dintre ani aici, poate chiar anul acesta...

Leo si noile lui jucarii

🐶❤️ Cățeii răsfățați au un mod special de a aduce bucurie și confort în viețile noastre. Atunci când devin surogat pentru un copil, acești prieteni blănoși își asumă un rol important, oferind iubire necondiționată și companie constantă. 

Leo a apărut în viața noastră mult după ce copiii au părăsit "cuibul părintesc". El a umplut golul lăsat de plecarea lor, aducând o nouă sursă de bucurie și afecțiune. Leo ne întâmpină cu entuziasm la ușă, ne înveselește zilele cu jocurile lui și ne aduce zâmbete în fiecare zi. El este mereu gata să se joace și să ne ofere afecțiune. Leo a învățat să fie răbdător și să ne ofere sprijin emoțional, contribuind la crearea unui mediu plin de iubire și siguranță.

În schimb, Leo se bucură de o viață plină de confort și fericire. Este răsfățat cu jucării, tratamente delicioase și plimbări lungi în parc. Relația dintre noi și Leo a devenit profundă și reciprocă, bazată pe încredere și afecțiune. Eu și soțul meu ne-am obișnuit să îi cumpărăm jucării. Când am realizat că are o colecție care nu mai încape în cutia mare din spatele canapelei din sufragerie, ne-am spus că nu mai cumpărăm nimic! Dar... de fapt, nu ne putem abține... am constatat că bucuria noastră de a-i oferi o jucărie nouă este mai mare decât a lui Leo. ☺☺☺
Leo ne-a învățat că bucuria de a oferi este la fel de mare ca bucuria de a primi. Relația noastră cu el este un exemplu perfect de iubire necondiționată și reciprocă, care ne îmbogățește viețile în fiecare zi. Leo nu este doar un cățel răsfățat, ci un membru esențial al familiei noastre. 🐶❤️

La noi nu a nins in martie - Miercurea fără cuvinte 12/2025

 

 LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Un Final Perfect al Sezonului de Sărbători - Reflexii în Oglinda 2/2025

Ca în fiecare an, Christmas Garden Augsburg a transformat grădina zoologică pentru doua saptamâni, într-un tărâm de basm, cu instalații luminoase care fascineaza orice vizitator - om sau catel, indiferent de vârsta! Si aceasta bineînteles, fara sa deranjeze câtuși de puțin confortul animalelor salbatice, traseul de lumini fiind departe de adaposturile lor încalzite. 

Pe 6 decembrie, în ultima zi a acestei spectaculoase expoziții de lumini, am hotarât sa iesim la plimbare în Christmas Garden la Zoo Augsburg. Împreună cu soțul meu și cățelul nostru, Leo (am avut bilete pentru doi adulti si un catel, 23,5€ x2 + 4€), am trăit aceasta atmosferă de poveste, înconjurați de mii de luminițe.

Parea ca fiecare colț al grădinii a fost decorat cu lumini strălucitoare și figuri de poveste, oferindu-ne o experiență vizuală și emoțională profundă. A fost creata o adevarata Oază de Lumină și Magie. 

Lacul din grădină a devenit o oglindă fermecată, reflectând luminile strălucitoare și creând un spectacol vizual captivant. Fiecare unduire a apei părea să danseze în armonie cu luminile, transformându-se într-un tablou viu, plin de culoare și basm. 

Copacii din grădină au fost îmbrăcați în mantii de lumină, strălucind în culori vibrante precum Aurora Borealis. Ramurile lor păreau să prindă viață, dansând în ritmul vântului și creând un spectacol de lumini care ne-a lăsat fără cuvinte. Fiecare culoare părea să spună o poveste, aducând un strop de magie în acea noapte de iarnă. 

Fântâna arteziană a fost punctul culminant al serii, oferindu-ne un spectacol de apă, foc și lumină care ne-a impresionat. Jeturile de apă dansau în ritmul muzicii, schimbându-și culorile într-un balet acvatic fascinant. Fiecare strop de apă părea să prindă viață, creând o simfonie vizuală care ne-a încântat simțurile. 

Imaginile produse cu fum fin și culori au adăugat un element de visare serii. Fumul colorat se ridica ușor, creând forme efemere care păreau să plutească în aer, asemenea viselor dulci. Culorile se amestecau și se transformau, oferind un spectacol vizual care ne-a transportat într-o lume de basm. 

Plimbarea noastră a fost plină de momente de bucurie și relaxare. Leo, cățelul nostru, a fost fascinat de luminile colorate și de sunetele ambientale care au completat peisajul. Ne-am bucurat de fiecare pas, admirând frumusețea și creativitatea instalațiilor. 

Vizita noastră la Christmas Garden a fost un mod minunat de a încheia sezonul de sărbători. Aceasta plimbare ne-a oferit o experiență magică, plină de emoție și frumusețe. A fost o seară minunată, petrecută cu cei dragi, într-un decor feeric.

 

Daca si pe voi va fascineaza imaginile din oglinzi si reflexii, vă invit cu drag să participați la "Reflexiil în Oglindă"(rubrica preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

1 Noiembrie 2024

Nu am mai văzut-o pe colega si prietena mea Andrea de când a intrat în concediu prenatal. Eu lucrez full time, timpul liber si zilele sunt tot mai scurte, iar weekendurile le dedicam deobicei familiei. Totuși, am vorbit deseori la telefon si am stabilit sa ne întâlnim pe întâi noiembrie, când în Germania se serbeaza Ziua Tuturor Sfinților si este zi libera.

A fost o zi superbă, cu soare blând. Ne-am întâlnit la amiază și am savurat împreună masa de prânz. Am ales un restaurant italian linistit si am fost foarte multumite de servire.

După prânz, ne-am plimbat prin parc, admirând culorile frunzelor arămii și bucurându-ne de aerul proaspăt și parfumul subtil de toamnă. Andrea este în saptamâna 37 si mersul ei a devenit mai lent si grijuliu. Nu ne-am aventurat prea departe pe alei. 

În drum spre parcarea în care ne-am lasat masinile, am intrat într-o biserică sa aprindem lumânări pentru cei dragi care nu mai sunt pe lumea aceasta.

Slujba se terminase și în biserica nu mai era nimeni în afara de organistul care-si exersa abilitatile. Sunetele armonioase, pline, vibrante, ne-au multiplicat emotiile. Razele soarelui strecurate prin ochii ferestrelor pareau fire de legatura la Cer. Mega-emotionant.

Când am iesit din biserica, soarele era înca prietenos însa îsi pierduse din stralucire. Apusul s-a potrivit perfect dupa momentul nostru de reculegere. 

Ne-am luat la revedere înainte ca racoarea serii sa ne cuprinda. 

Întâlnirea cu Andrea a fost ca întotdeauna foarte placuta si ne-am bucurat ca am reusit sa ne vedem. Mai mult ca sigur, la urmatoarea întâlnire, Andrea va fi mamica. Probabil fetita ei va veni pe lume în saptamâna când eu voi pleca spre Sibiu.

La plimbare / Octombrie de aur

Zilele sunt tot mai scurte si frunzele zboara-n graba, precum timpul… 

Jumatatea lui octombrie a trecut, frunzele arămii acopera tot mai gros pământul. Soarele molcom răspândeste o căldură blândă, iar aerul are deseori culoarea mierii. 

Orice plimbare poate deveni un grandios spectacol de culori și miresme, fiecare pas te poate aduce mai aproape de magia anotimpului. Trebuie doar sa -ti intensifici simturile, sa intri in rezonanta cu natura si sa vibrezi cu melodia unică a acestui peisaj autumnal de poveste. 🍂🐕✨

Întâi octombrie

Soarele, ca un artist blând, pictează cerul în nuanțe calde. Aerul are culoarea mierii. 

Ma îndrept spre parc. E liniste. Iarba este înca verde si coroana copacilor înca bogata. În fata mea, câteva frunze aramii se desprind de ramuri si ca flăcările vii, plutesc în aerul cald, purtând cu ele parfumul amintirilor de-o vara… 

Batranul castan isi daruieste generos fructele. Aricii verzi cad pe caldarâm și plesnesc ca pepenii copți. Din capsula protectoare își fac apariția castanele maronii și lucioase. Se rostogolesc pe alei, ca niște globuri prețioase, strălucind în lumina blândă a soarelui… Un adevarat spectacol! 

Toamna își cântă simfonia, în ritm de poveste.

Teiul bolnav

Zilele trecute ma plimbam cu Leo prin parc si nu ma saturam sa inspir parfumul ametitor al teilor. Ii admiram, cât sunt de maiestuoși! Atât de incarcati de flori, ca ramurile atârnau pâna la 1,6 m deasupra aleilor... Asa se face ca am rupt o ramurica pentru vaza.Acasa, am observat niste excrescențe ciudate pe spatele frunzelor... ca niste degețele 😧 Am cautat pe internet explicații si am gasit! Sunt semne de acarieni!!! Pfui! cica trebuie arse, sa nu se raspândeasca! Si eu le oferisem loc de cinste, in vaza, in sufragerie! 

Tocmai eram pe punctul de a arunca ramurica parfumata când, citind mai atent, am inteles ca acesti acarieni, numiti Eriophyes liliae trec pe frunziș primăvara, după ce au iernat în crăpăturile scoarței și în jurul mugurilor, apoi se retrag din nou in scoarța copacului. Deci nu i-am adus acasa!!!🫣

"Un acarian are o lungime mai mică de 0,2 mm, dar substanțele chimice pe care le eliberează în timp ce bea seva din epiderma inferioară a frunzei au un efect dramatic, consistent și colorat. Primavara, in timpul hranirii, formează mici gale induse chimic; "excrescențele se prezintă ca nişte ţepi galben-verzui sau roşii, de aproximativ 5 milimetri pe frunzele teiului - o distorsiune erectă sau oblică care se ridică de pe suprafaţa frunzelor".

Înainte de toamnă, acarienii, care până acum s-au hrănit activ și au crescut, pleacă și caută locuri protejate în altă parte a copacului, trecând din nou in tulpina. Apoi ciclul se va repeta. Această specie "Eriophyes liliae" se limitează la tei...

Săracii tei!

Palmsonntag

Astazi este Palmsonntag...  s-ar putea traduce ca "Duminica Floriilor". Pastele catolic uneste anul acesta doua luni: prima zi de Paste este în ultima zi din martie si a doua zi de Paste este în prima zi din aprilie. Deci, peste o saptamâna, adica foarte devreme...

Vremea este instabila si foarte variata. Joi a plouat în rafale si chiar cu măzăriche (grindina mica), vineri la orele amiezii au fost 20°C, sâmbata a plouat din nou si s-a racorit bine de tot! Azi noapte s-au înregistrat zero grade! Astazi bate vântul foarte puternic si cerul este plumburiu... nu iesim din casa decât scurt, pentru cele trei plimbari-standard cu Leo. 

Vineri însa am profitat din plin de soare! Si bine am facut! La ora 12 am încheiat saptamâna de lucru si am iesit cu Helmut si Leo în Gradina Botanica.

Cerul era azuriu, aerul parfumat suav si de jur împrejur totul verde. Si muuulta liniste! Si flori multicolore, si pomi înfloriti si fluturi si albinute... Un sentiment de bine ne-a împresurat ca o îmbratisare tandra si sincera. Atât de bine ne-a facut aceasta plimbare! 

Brândusele s-au trecut, au ramas doar câteva ciufulite de vreme... Parcul a fost plin de narcise. Narcise de toate tipurile, din acelea galbene cu "trompeta", din cele albe cu "coronitata", din cele alb-galbene... un adevarat paradis al narciselor! 

Lalelele înca nu au înflorit, doar soiul acela stelat-pitic. Majoritatea galben-pai si câteva rosii ca focul.  Panselutele multicolore si florile de nu-ma-uita, decoreaza superb marginile aleilor în parc. 

Dar parca mai frumoase ca toate celalalte, anemonele ies în evidenta prin culorile vii ale petalelor mari si delicate. Rosii, albastre, violete si albe, se înalta gratioase în tufe bogate, atragând atentia oricarui trecator. 

Chiar daca monentan foarte capricioasa, primavara este prezenta si foarte frumoasa!