Prima duminica de Advent 2025

Două mame, două lumini - Reflexii în oglinda 48/2025

Sibiul este pentru mine nu doar un oraș frumos și plin de istorie, ci și locul în care mi-am petrecut trei decenii din viață, între copilărie și maturitate. Așa că, săptămâna trecută, Sibiul a devenit spațiul unei reîntoarceri pline de sens, unde am regăsit rădăcini, amintiri și oameni dragi.
Ocazia vizitei mi-a adus și reîntâlnirea cu Mariana, prietena mea din școala generală. Am depănat amintiri, am râs de întâmplările de altădată și ne-am povestit noutățile. Mai mult, Mariana m-a invitat la o seară de pictură organizată de asociația unde este participantă. A fost o experiență plină de culoare, un fel de răgaz pe care ni-l permitem acum, după ce ne-am crescut copiii și i-am văzut ajunși la maturitate — un timp al nostru, în care începem să ne trăim viața așa cum ne place. Dar adevărata magie s-a petrecut în seara petrecută la ea acasă.🪄Mariana trăiește alături de mama ei, o doamnă ajunsă la frumoasa vârstă de 90 de ani, iar eu am venit împreună cu mama mea. Două mame, două vieți lungi și pline, două lumini care încă ard puternic. 

Nu sunt speciale doar pentru că sunt mamele noastre, ci pentru că au reușit să se mențină atât de bine la vârsta lor. Mama mea se gospodărește singură, își face curat, spală, gătește, merge la cumpărături – tot ce presupune să-ți duci viața independent. Mama Marianei, la rândul ei, mai iese la cumpărături, se ocupă de câte ceva prin casă, iar Mariana veghează cu grijă asupra ei. 💕
Ambele sunt lucide, pline de umor, cu mici pasiuni care le colorează zilele, fie că e vorba de seriale, muzică sau lectură. Și mai presus de toate, au păstrat acea lumină interioară care vine din dragoste – dragostea pentru viață, pentru familie, pentru frumos.
Lumina și dragostea sunt cele două forțe care le însoțesc și le definesc. Lumina – ca simbol al clarității, al seninătății, al bucuriei de a trăi. Dragostea – ca energie care le hrănește sufletul și le dă putere să meargă mai departe. Împreună, aceste două daruri transformă fiecare zi într-o sărbătoare discretă, dar plină de sens.
Privindu-le, am înțeles că adevărata artă nu se află doar pe pânzele pictorilor sau în sălile luminate de lumânări. Ea se află în felul în care două mame, la 83 și 90 de ani, reușesc să trăiască cu demnitate, să păstreze umorul și să răspândească lumină și dragoste în jurul lor.
Doamne, dă-le sănătate în continuare! 💗 Pentru că lumea are nevoie de astfel de lumini vii, care ne amintesc că dragostea și lumina nu se sting niciodată. 💏💓✨🌟🕯️

♦ Prezint aici câteva colaje cu fotografii sclipitoare, pline de reflexii. Unele au fost surprinse pe drumul de la Atelier 17 spre centrul orașului, altele chiar acasă la Mariana. Fotografiile cu frumoasele obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă le-am făcut pentru a vă arăta pasiunea ei. Este vorba de un fel de bricolaj – mici bijuterii delicate, care pot fi oferite cadou. Mariana creează pentru toate ocaziile, nu doar pentru Craciun — pentru Paște, pentru 1 Martie, pentru zile de naștere sau ori de câte ori apare dorința de a dărui. Lucrările ei pot fi comandate oricând și aduc bucurie prin originalitatea și frumusețea lor. Dacă v-am trezit dorința de a le avea, cereți-mi numărul ei de telefon. Mariana vi le va trimite prin poștă, cu grijă și siguranță, ca niște mici daruri de lumină menite să ajungă la sufletul celui care le primește.
♦ Am alăturat fotografia cu controversatele inimioare – instalațiile luminoase montate pe stâlpii din zona centrală a orașului – doar pentru că mi s-a părut potrivită în asociere cu mamicile noastre. Totuși, îi înțeleg perfect pe cei care văd în aceste decorațiuni o ruptură față de estetica clasică a sărbătorilor, inimioarele nefiind simboluri tradiționale de Crăciun. Mai mult, am aflat că investiția este considerabilă, costul unei singure instalații fiind estimat la aproximativ 577 de euro. Poate că ar fi fost mai inspirate ornamente cu îngerași, crenguțe de brad, fulgi de nea sau stelute, care să păstreze farmecul tradițional al iernii. Voi ce părere aveți?😃Vă provoc la reflecții ... și reflexii!
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Concert candlelight și expoziție imersivă Van Gogh — Miercurea fara cuvinte 48/2025

19.11.2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Când Coldplay și Imagine Dragons întâlnesc Van Gogh

Pe data de 19 noiembrie, în Piața Mică din Sibiu, în cadrul târgului de Crăciun, am pășit într-o sală de spectacole temporară, ridicată doar pentru această perioadă festivă. În acea seară, spațiul provizoriu a devenit un adevărat sanctuar al muzicii și al artei. Împreună cu mama, am intrat într-o sală ovală, scăldată în lumina caldă a lumânărilor, unde scena mică din mijloc a devenit centrul unei expoziții imersive — un concert candlelight în care muzica și imaginile s-au unit într-o experiență pentru toate simțurile.
Atmosfera a fost intimă, aproape magică, pregătită să ne poarte într-o călătorie prin cele mai mari succese ale formațiilor Coldplay și Imagine Dragons, reinterpretate în cheie clasică.
Pe scenă, un cvartet de coarde alcătuit din patru tineri soliști ne-a cucerit din primele acorduri. De o parte, vioara principală și violina vibrând cu energie și delicatețe, de cealaltă parte alto-ul și cello-ul aducând profunzime și gravitate. Împreună, au reușit să transforme hituri moderne în adevărate bijuterii clasice, fiecare notă fiind o punte între generații și stiluri.
Lumina tremurătoare a lumânărilor a creat un cadru intim, aproape sacru. Fiecare piesă a părut să respire odată cu publicul, iar liniștea dintre melodii a fost la fel de intensă ca aplauzele. A fost un moment în care timpul s-a suspendat, iar muzica a devenit limbaj universal.
Ca un dar suplimentar, pereții sălii au prins viață prin videoproiecții inspirate din marile capodopere ale lui Van Gogh. Culorile vii, mișcările hipnotice ale pensulei și universul pictural al artistului s-au împletit cu muzica, creând o experiență multisenzorială. A fost o adevărată încântare pentru ochi, urechi și suflet.Concertul nu a fost doar un spectacol, ci o întâlnire între arte – muzică, lumină și pictură. A fost o seară în care am simțit că frumusețea poate fi trăită în toate formele ei, iar faptul că am împărtășit aceste momente cu mama a făcut ca amintirea să devină și mai prețioasă.

PS: În drum spre casă, am întrebat-o pe mama dacă i-a plăcut. Răspunsul ei m-a lăsat fără replică: „Mdaaa, a fost frumos. Dar mai mult mi-ar fi plăcut Julio Iglesias!” ☺☺☺ Am zâmbit și m-a învăluit o nostalgie dulce… Oare și eu, la 83 de ani, voi fi la fel? Voi avea și eu un preferat prăfuit de ani — propriul meu „Julio Iglesias” — pe care să-l port în suflet indiferent de vremuri? 😅😐😉

Cinci zile de magie la Sibiu

 

Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria.
Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.

Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp. 

Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇
Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh. 

Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.

Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

La pas, prin Sibiu - RIO 47 -2025

Am adunat câteva reflexii în timpul plimbărilor, căutând oglindiri ale luminițelor ce se răsfrâng peste ziduri și străzi. La fiecare pas, lumina s-a transformat într-o poveste simplă și vie.

Zidul cetății, vechi și tăcut, e mângâiat de lumini discrete. Reflexele serii îi dau o strălucire de aramă, ca și cum timpul ar fi lăsat peste el o patină grea și caldă. În liniștea lui ce păstrează amintiri de secole, lumina devine poezie, un sărut ce unește trecutul de prezent.

În inima orașului, reflexiile se amestecă cu forfota și vibrația serii.
Fiecare licăr se prinde în ritmul mulțimii, fiecare oglindire pulsează odată cu viața străzii.
Ghirlandele luminează forfota, iar boltă de lumini învăluie orașul ca un dans continuu. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

O zi desenată în neon pe cerul de noiembrie

Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă.
La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare.
Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste.
După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat.
E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.

Sibiul - noaptea — Miercurea fara cuvinte 47-2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Din Memmingen la Sibiu

Băieții mă lasă la poarta aerului...
Intrarea devine prag.

Trei pași — o descoperire:
două prietene vechi, același avion.
Anii se topesc în zâmbete și îmbrățișări.

Avionul se desprinde.
Norii se deschid ca niște continente albe.
Plutesc.

Sub mine — trei țări.
Munți ca niște spade.
Râuri ce taie lumina.
Lacuri ca oglinzi.
Două capitale trec sub aripa mea.

Cerul arde în apus.
Sibiu mă primește.
Plouă mărunt peste oraș.
Aeroportul e marginea unei povești.

Seara epilog — Pyjama party 

Eu si Mama.

Anthony Hopkins, mitul citatului viral și cum a apărut Le Monde Littéraire ☺

Circulă pe Instagram un text lung, prezentat ca aparținând lui Anthony Hopkins și atribuit publicației „Le Monde Littéraire”:

„O femeie care nu are prieteni sau are un cerc de relații foarte mic, este o femeie profund-profund încrezătoare. Crede-mă. Ea a înțeles această calitate în detrimentul cantității. Nu are nevoie de o mulțime pentru a-și valida valoarea. Încrederea ei vine din interior, nu din aspectul celorlalți. Nu se teme de singurătate, pentru că își cunoaște propria putere. Ea alege cu grijă cui își dedică energia. Ea a văzut prietenii toxice, dramă și bârfe trecând, și a ales să-și vadă de drumul ei. Și-a construit o viață liniștită fără turbulențe inutile și asta a făcut-o mai fericită. Nu are nevoie să fie prin preajmă ca să se simtă întreagă; este împăcată în ea însăși. Știe că prietenii adevărați sunt rari și a preferat să aibă puțini, dar reali, decât o multitudine de iluzii. Cercul ei mic este format din oameni în care are încredere cu adevărat. Oameni care au știut cum să-și dovedească loialitatea față de ea. Nu-și pierde timpul în relații superficiale; timpul ei este prețios și îl petrece cu înțelepciune. Este o femeie care știe ce vrea și nu se va mulțumi niciodată cu mai puțin. Deci dacă într-o zi întâlnești o femeie fără prieteni, sau cu un cerc foarte mic, nu o subestima. Este calmă, solidă și pe deplin conștientă de valoarea ei. Este o femeie care nu are nevoie de aprobarea altora pentru că deja s-a regăsit pe ea.”

Problema e că „Le Monde Littéraire” este doar un nume folosit ca ambalaj pseudo-elegant, menit să facă textul să pară credibil. 😕De fapt, „Le Monde Littéraire” nici măcar nu există ca publicație reală. Este un nume inventat sau folosit abuziv online pentru a da greutate unor texte motivaționale. ❗❗❗
Ce există în realitate? Există „Le Monde des livres” — o secțiune culturală a cotidianului francez Le Monde, dedicată recenziilor și articolelor despre literatură. Există și „Prix littéraire du Monde” — un premiu literar acordat anual de ziarul Le Monde. Dar „Le Monde Littéraire” ca revistă sau publicație separată nu apare nicăieri în surse oficiale sau credibile! ⛔
Iar acest text nu are nicio legătură cu Anthony Hopkins. Actorul nu scrie manifeste motivaționale lungi și siropoase. Stilul lui e sec, direct, cu ironie și uneori cu un umor negru care taie scurt, nu cu fraze dulci despre „cercul mic de prieteni”. Este un citat fals, atribuit abuziv pentru a-i da greutate. 🙈🙉🙊
Citatul nu apare în nicio colecție verificată și nu este menționat în interviuri sau publicații serioase. În schimb, gândurile autentice ale lui Hopkins sunt mult mai scurte și mușcătoare.
Exemple reale - luate de aici si de aici:
♦„Viața e prea scurtă pentru a face față insecurităților altora.”
♦„Nu e treaba mea ce spun sau gândesc oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt.”
♦ „Îmi place să fiu singur. Sunt o persoană solitară.”

Concluzia e simplă — textul viral sună frumos, dar nu e Hopkins! Dacă ar fi fost scris de el, probabil ar fi avut jumătate din lungime și ar fi conținut o doză sănătoasă de sarcasm, nu un manual de dezvoltare personală 😅.

Înscriu acest articol la rubrica "Citate favorite" - tabel de participare, la SUZANA

Luni cu ploaie și vibe melancolic

Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș.
Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite.
Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică.
De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci.
În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă.
Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară...
De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de

11.11 - Fasching, Sfântul Martin si ziua lui Leo

Ziua de 11 noiembrie are în Bavaria o dublă semnificație: dimineața aduce veselia Fasching-ului, iar seara se îmbracă în lumina și poveștile Sfântului Martin. Pentru noi, acasă, mai există încă un motiv de bucurie — sărbătorim ziua de naștere a lui Leo, cel mai răsfățat membru al familiei. 

Atmosfera acestei zile de noiembrie are un farmec aparte. Pe 11.11, la ora 11 și 11 minute, Germania intră în cel de-al „cincilea anotimp” – Fasching-ul. Alegerea momentului nu e întâmplătoare. 11.11, 11:11 este un "Schnapszahl" — un număr repetitiv care, în cultura germană, este considerat norocos și festiv. Exact potrivit pentru începutul carnavalului. 

Piețele se umplu e costume colorate — de clovni, prinți și prințese, iar strigătele de „Helau!” și „Alaaf!” se amestecă cu râsete și muzică. Și toată lumea mănâncă Krapfen – delicioasele gogoși bavareze, pufoase și umplute cu gem de caise, vanilie sau ciocolată. Uneori, ca o farsă, printre gogoși se strecoară și câte una umplută cu muștar. „Norocosul” care o nimerește provoacă în jurul lui hohote de râs ce cu greu se potolesc.

Chiar dacă am fost la serviciu, data magică nu a trecut fără semnificație. Am fost "convocați" în spațiul comun dintre birouri, la o pauză veselă, unde ne așteptau platouri pline cu gogoși. Fix la 11:11, după ce am ridicat brațele făcând un „val” jucăuș, am strigat cu toții în cor «Helau!» și ne-am înfruptat din pufoseniile dulci. 

Odată cu lăsarea serii, atmosfera în oraș se schimbă. Bavaria serbează Martinstag, sărbătoarea Sfântului Martin de Tours, cel care pe vremea când era soldat roman, și-a împărțit mantia cu un cerșetor înghețat. În anul 371, Martin a devenit episcop de Tours, iar de atunci numele lui a fost cinstit ca simbol al generozității. De Ziua Sfântului Martin, copiii ies pe străzi cu felinare colorate, cântă melodii populare – precum „Sankt Martin”, cel mai cunoscut cântec despre mantia împărțită cu cerșetorul, sau „Ich geh mit meiner Laterne”, un cântec vesel despre felinare – și participă la procesiuni luminoase. Aceste defilări prin cartiere adună grupuri de copii și părinți care merg împreună cu felinare aprinse. Procesiunea se încheie, de obicei, cu un foc de tabără sau cu o scenetă despre Sfântul Martin, după care se împart fursecuri glazurate în formă de gâscă. 

La masa de seară, în familie, este tradițional să se servească fripturi de gâscă sau rață, cu varză roșie și Knödel. Această cină bogată în calorii este considerată o ultimă masă îmbelșugată înainte de începutul postului Crăciunului. 

🎉 Happy Birthday, Leo! - Miercurea fara cuvinte 46/2025

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Umbra unei clipe - Reflexii in oglinda 45-2025

 Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel💛💛💛

Culori care încălzesc sufletul - Miercurea fara cuvinte 45/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

1 Noiembrie – Luminația — o zi de reculegere

🕯️Astăzi, 1 Noiembrie, e Luminația — cunoscută aici ca Ziua Tuturor Sfinților. Este o zi în care tăcerea capătă sens, iar lumina unei lumânări spune ceea ce cuvintele nu pot.

Am fost la o capelă mică, retrasă, într-un parc la marginea autostrăzii. Acolo știu că nu vine multă lume și tocmai de aceea mi se pare locul potrivit pentru gânduri liniștite. 

Am aprins lumânări albe pentru toți cei dragi care nu mai sunt lângă noi. Fiecare flacără a fost o amintire, o mulțumire, o îmbrățișare tăcută. Gânduri și lumină. Pomenirea sufletelor care au trecut dincolo…
Ziua de azi e un amestec de tristețe și recunoștință. Mă gândesc mereu la cei dragi care au plecat, dar astăzi e altfel. E o zi în care îi celebrez. Cu lumină. Cu tăcere. Cu iubire. 

Este o zi a reculegerii și a respectului față de cei trecuți în neființă. O reamintire că moartea nu înseamnă sfârșit, ci o trecere spre o altă formă de existență...

Leo & Chico în misiune specială de Halloween!

🎃 Aseară s-a sunat la ușa noastră de vreo cinci ori! Au venit copii costumați, câte doi sau în grupuri mai mari, unii însoțiți de părinții lor — și ei costumați. Țineau în mâini căldărușe portocalii și rosteau cu entuziasm: „Süßes oder Saures?!” (Te sperii sau mă îndulcești?!) 🧡
Cea mai mică participantă a fost o fetiță de trei-patru ani, costumată în șoricică — o apariție adorabilă! 🐭 După ce fiecare s-a servit cu ce și cât a dorit din castronul mare, plin cu dulciuri preambalate, nu a uitat niciunul să strige la plecare „Happy Halloween!” 🍬🍭👻
Spiridușii mei de Halloween — Leo și Chico — au fost în acțiune toată seara. Abia așteptau să audă soneria! 🔔 Leo era în extaz. Abia reușeam să-l țin în brațe, până le explicam celor mici că, deși latră, o face de bucurie — nu ca să sperie pe cineva. De fiecare dată când ieșea în întâmpinarea copiilor, se zbenguia atât de tare încât își pierdea cordeluța cu flori și voal. 🌸 Chico, mai domol, păstra distanța, dar îi urmărea cu ochii mari și curioși.👀
La un moment dat, un copilaș m-a întrebat dacă jeleurile conțin gelatină animală. M-a luat complet prin surprindere... Cumpărasem dulciuri preambalate, colorate și vesele, fără să mă gândesc că, în ziua de azi, sunt tot mai mulți copii cu alergii la fructe, alune sau nuci. Unii sunt vegani, alții nu mănâncă zahăr deloc... Am rămas pe gânduri și m-am simțit cumva vinovată. 😳🤔
La fiecare grup care a venit după aceea, i-am rugat pe copii să fie atenți la alergii și să ia doar ce le face bine.
Și m-am gândit toată seara la copilăria mea… Cumpăram bomboane vărsate cu un leu sau doi, cât reușeam să economisesc. Era zahăr cu aromă! Mâncam "ciocolată de casă" — făcută din lapte praf, cacao și zahăr. Beam limonadă din apă, zahăr și o lămâie... Nimeni nu se întreba câte linguri de zahăr s-au pus. Dulcele era dulce și atât. 

Ooooo! Și când nu aveam nimic „dulce” prin casă, mama freca spumă un gălbenuș de ou cu zahăr. Obiceiul ăsta îl am și azi… pssst! 😉
Mergeam cu bicicleta fără cască, ne dădeam pe patine cu rotile din rulmenți, fără genunchere. Am învățat să schiez în bocanci cu șireturi și legături din sârmă arcuită... Așa eram toți... Asta însemna "normalitate" pe vremea mea... Am crescut fără antrenor nutriționist, fără consilier de hidratare și fără frica de gluten. A fost mai bine? A fost rău? Nu știu… Dar iată-mă — trăiesc, sunt sănătoasă, sunt veselă... Doamne, mulțam! 🙏

Feerie de toamnă și Halloween — cum am transformat casa într-un colț de poveste

🍂 Toamna s-a instalat în curtea mea ca o mâță blândă, cu blană de frunză arămie și ochi de lumină caldă, torcând miros de frunze amare și ceai de iasmin cu lămâie.
Ultimele zile de octombrie dansează ca niște balerine în rochii ruginii, un vals de frunzulițe care se ciocnesc, se rostogolesc, se ascund sub bancă și se așază într-un covor moale pe pământul umed. 🍁 Peste cartier plutește miros de foc cu lemne și arome de supă-cremă de dovleac. Luna noiembrie se apropie grăbită ca o regină tăcută, cu pălărie de vânt și eșarfa de ceață, nerăbdătoare să șoptească povești învelite în pulovere groase...
🎃 Am împrăștiat prin casă și curte decorațiuni de Halloween — ghirlande, figurine, luminițe și fețe zâmbitoare care privesc complice, ca niște musafiri poznași sosiți cu bagaje pline de râsete și bucurii învelite în catifea portocalie. Se ascund prin colțuri ca glumele bune, rostite la momentul potrivit, lăsând în urmă ecouri de magie și veselie. FA-BOO-LOS! — exact așa se simte totul! Un Halloween discret, dar plin de farmec, cu accente simpatice și culori calde, ca o poveste spusă în șoaptă la gura sobei, în timp ce afară vântul își scrie poemul printre crengi. ✨
În curte, în lipsa florilor, am chemat la apel niște vrăjitoare din foi de cucuruz, cu pălării șugubețe și rochii foșnitoare, ca niște sperietori de ciori cu suflet de poveste. Stau cuminți printre frunzele aurii și acaju, păzind ghindele și castanele lucioase. Lampioanele portocalii dansează în ritmul vântului, desenând umbre tremurătoare pe aleea pietruită.
🧛‍♂️ Graf Dracula și Vrăjitorul din Oz — croiți din fetru colorat, își fac veacul la oglindă și la ușă, ca niște paznici ai bunei dispoziții. 👻 Pe masă, farfuriile decorative cu mutrițe de bostan-sperietoare râd cu gura până la urechi.
Canapeaua e acoperită de pernuțe decorative cu dovleci zâmbitori și siluete feline cu ochi sclipitori. Leo, micul meu tovarăș blănos, poartă mândru o pălărie de Halloween și se joacă vesel cu noua lui prietenă de pluș — o pisicuță neagră cu urechi violete. Parcă râd amândoi în limba lor, complici la toată această feerie.
🌙 De câteva zile mă ocup de aceste mici bucurii, iar serile mele de sfârșit de toamnă s-au umplut de culoare, de râsete și de acel freamăt dulce care vine când transformi casa într-un colț de poveste. Nu e doar decor, e o stare de spirit — un Halloween discret, dar fermecător, ca o vrajă spusă în șoaptă...

PS: pentru videoclip, am folosit — Music: Magical Halloween Music by HD Studio from Pixaba

PS2: ah, daaa... Tradiția cioplirii dovlecilor în ajun de Halloween este, în familia mea, veche de peste 30 de ani și e strâns legată de mămăliguța cu lapte, brânză și smântână ☺. Așa și-au dorit fetele când erau mici și așa a rămas obiceiul! 

Asta, ca să nu vă întrebați mirați ce-i în farfurii.🎃👻🕷️🕸️🧙‍♀️🧛‍♂️🧟‍♀️🧟‍♂️🦇🍬🍭🪦⚰️🪄🏚️🔮🧹🧤🐈‍⬛🐾🧁🎈🕯️🏮🎃