Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Dimineața celei de a doua Duminici de Advent începe cu miros de cafea și emoția drumului.
Ne pregătim să plecăm spre Ulm, cu mici daruri pentru mătușa mea Geta, pentru nepoțelele ei, pentru fratele meu Mircea — sosit aseară din Valencia, în escala spre Sibiu — și pentru prietena lui... Magia e în întâlnire - în îmbrățișarea regăsirii, în surprizele ascunse în pachețele, în zâmbetele ce se aprind. Iar după ce ne strângem cu toții, vom merge împreună la Christkindlemarkt din Ulm, unde lumina, colindele și miresmele de scorțișoară vor fi doar ecoul acestei bucurii de familie. Vă doresc o a doua Duminică de Advent plină de căldură și lumină. Fie ca această zi să aducă tuturor pace, speranță și zâmbete care să lumineze iarna! ✨
❄️✨ Înainte de culcare am observat că a început să ningă.
Dimineața, Augsburgul era ca într-un basm — o pudră de zăpadă acoperea orașul, oferind un strop suplimentar de magie. A fost superb, dar la amiază s-a topit repede… ca un vis. Acum, ceața groasă ne învăluie și face ca ziua să pară noapte.
Însă luminile aprinse în jurul casei aduc bucurie și strălucire. Iar la serviciu, bradul e deja împodobit, pentru că din săptămâna calendaristică 51 cei mai mulți colegi vor fi în vacanță (iar la sfârșitul săptămânii firma se va închide până după Bobotează). Chiar dacă zăpada a dispărut, magia sărbătorilor e aici și ne încălzește sufletul. Atmosfera rămâne sărbătorească, plină de lumini, culoare și așteptarea Crăciunului.✨❄️
PS: ✨🎄Au mai rămas doar 18 zile până la Seara de Ajun - când vom împodobi bradul și magia va umple casa🎄✨
🎄✨ Dacă încă nu ați intrat în atmosfera magică a Adventului și simțiți că ar fi nevoie de o mică „scânteie” pentru suflet, vă recomand cu drag să vizitați Muzeul Imersiv Sibiu. Doar pentru câteva săptămâni mai rulează acolo videoclipul cu efecte speciale „Povești în jurul bradului” – o experiență vizuală care vă va învălui în lumină, culoare și emoție. Și dacă nici după această vizionare nu vi se trezește dorința de a împodobi casa pentru sărbătorile hibernale, atunci sigur vă va ajuta o cupă de vin fiert aromat, în Târgul de Crăciun din Sibiu, aflat la doar câțiva pași de muzeu. Atmosfera de acolo e un amestec perfect de tradiție și modernitate: lumini, colinde, miros de scorțișoară și bucuria oamenilor. ✨🎄 🌟 Pe coronița de Advent, prima lumânare arde deja, iar duminica următoare vom aprinde și pe a doua – semn al drumului nostru spre lumină și sărbătoare. Iar chiar în această seară… cine și-a curățat cizmulițele cu grijă, va primi cu siguranță o surpriză de la Moș Nicolae. 👉 Pentru cei care ar dori să intre în muzeu, dar locuiesc prea departe, las aici câteva capturi din timpul vizitei mele împreună cu mama. Detalii găsiți în postarea anterioară – poate vă aduc și vouă un strop de magie vizuală. Vă doresc sărbători fericite, pline de căldură, lumină și momente de poveste! 🎁✨
Muzeul Imersiv Sibiu este o apariție recentă în peisajul cultural al orașului, deschis în noiembrie 2025, și reprezintă primul spațiu permanent din România dedicat artei new media. Vizitatorii pășesc într-un univers de peste 600 mp, unde tehnologia audio-video de ultimă generație transformă arta într-o experiență senzorială totală. Încă de la intrare, coridoarele optice pregătesc publicul pentru spectacol, iar atmosfera hipnotică te scoate din realitatea cotidiană.
Programul actual include patru spectacole distincte — unul cu temă de Crăciun, intitulat „Povești în jurul bradului”, care cucerește prin delicatețea și emoția sa; un spectacol futurist semnat Julius Horsthuis, ce propune o lume din viitor cu spații intercalate; un program cu linii geometrice și altul cu figuri abstracte acompaniate de muzică techno, realizate de artiști precum Nontak și Maotik. Dintre acestea, "Povesti în jurul bradului" se remarcă prin farmecul său și merită văzută înainte de a fi înlocuită cu o temă sezonieră. La etajul superior, muzeul dezvăluie câteva săli mai mici, împodobite cu oglinzi și lumini venite din toate direcțiile, care dau senzația de plutire într-un spațiu deschis. Deși aceste încăperi ar putea părea copleșitoare, ele transmit un sentiment de siguranță și fascinație. Am observat asta chiar la mama, care a intrat fără teamă și s-a bucurat de experiență. Într-una dintre încăperile de la etajul superior se află și un stand interactiv, unde o figurină alcătuită din linii reproduce fidel mișcările vizitatorului. A fost o surpriză plăcută și amuzantă: mama a început să danseze, iar noi ne-am distrat urmărind cum silueta din lumini îi imita fiecare pas. Singurul detaliu pe care nu l-am înțeles a fost o mică liniută care se bălăngănea între liniile picioarelor figurinei – un element curios, dar care nu a stricat deloc farmecul experienței. Tot aici există un colț de relaxare, iar cafeneaua muzeului completează vizita cu un espresso pe care l-am apreciat ca fiind unul dintre cele mai bune din Sibiu – un detaliu ce transformă întreaga experiență culturală într-una rotundă și memorabilă Pentru cei obișnuiți cu spectacolele imersive din Occident, muzeul sibian poate părea încă modest, lipsit de acei ochelari computerizați care permit călătorii virtuale complexe. Și totuși, pentru oraș și pentru România, deschiderea acestui spațiu este un pas uriaș înainte. Este începutul unei povești care va crește odată cu investițiile viitoare și cu dorința de a crea producții proprii, la fel de captivante precum cele pe care le-am văzut la München, dedicate spre exemplu — lumii faraonilor sau universului lui Dalí și Hitchcock. Poate că mai sunt detalii practice de îmbunătățit – de pildă, lipsa unei garderobe face ca în sezonul rece să fie destul de neplăcut să cari paltonul după tine. Până atunci însă, proiecțiile actuale rămân o invitație la descoperire și la bucuria de a trăi arta într-un mod diferit. Felicit Sibiul pentru curajul de a aduce acest concept în inima orașului și pentru faptul că a oferit publicului un loc unde tehnologia și emoția se întâlnesc.
PS: Muzeul Imersiv Sibiu - programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 și 22:00, ultima intrare fiind la ora 21:00. Muzeul se află pe strada Nicolae Bălcescu nr. 13 într-o clădire reamenajată special pentru a găzdui această premieră culturală, lipită de ceea ce sibienii numeau odinioară „Telefoanele Centrale”.
🪞Înscriu articolul la rubrica saptamânala: reflexii în oglinda"🪞 ♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
♦ „Dintre toate culorile, cea mai strălucitoare este alb, care se formează prin combinarea tuturor celorlalte. Lumina este regina culorilor.” — Leonardo da Vinci, ♦ „Există pictori care transformă soarele într-o pată galbenă, dar există și alții care transformă o pată galbenă în soare.” — Pablo Picasso ♦ „Întunericul nu poate alunga întunericul; doar lumina poate face asta.” — Martin Luther King Jr. ♦ „Lumina nu este atât ceva care dezvăluie, cât este ea însăși revelația.” — James Turrell
Aceste imagini le-am captat în Muzeul Imersiv din Sibiu, iar citatele le-am ales special pentru rubrica "Citate favorite" - tabel de înscriere la SUZANA.
Sibiul este pentru mine nu doar un oraș frumos și plin de istorie, ci și locul în care mi-am petrecut trei decenii din viață, între copilărie și maturitate. Așa că, săptămâna trecută, Sibiul a devenit spațiul unei reîntoarceri pline de sens, unde am regăsit rădăcini, amintiri și oameni dragi. Ocazia vizitei mi-a adus și reîntâlnirea cu Mariana, prietena mea din școala generală. Am depănat amintiri, am râs de întâmplările de altădată și ne-am povestit noutățile. Mai mult, Mariana m-a invitat la o seară de pictură organizată de asociația unde este participantă. A fost o experiență plină de culoare, un fel de răgaz pe care ni-l permitem acum, după ce ne-am crescut copiii și i-am văzut ajunși la maturitate — un timp al nostru, în care începem să ne trăim viața așa cum ne place. Dar adevărata magie s-a petrecut în seara petrecută la ea acasă.🪄Mariana trăiește alături de mama ei, o doamnă ajunsă la frumoasa vârstă de 90 de ani, iar eu am venit împreună cu mama mea. Două mame, două vieți lungi și pline, două lumini care încă ard puternic.
Nu sunt speciale doar pentru că sunt mamele noastre, ci pentru că au reușit să se mențină atât de bine la vârsta lor. Mama mea se gospodărește singură, își face curat, spală, gătește, merge la cumpărături – tot ce presupune să-ți duci viața independent. Mama Marianei, la rândul ei, mai iese la cumpărături, se ocupă de câte ceva prin casă, iar Mariana veghează cu grijă asupra ei. 💕 Ambele sunt lucide, pline de umor, cu mici pasiuni care le colorează zilele, fie că e vorba de seriale, muzică sau lectură. Și mai presus de toate, au păstrat acea lumină interioară care vine din dragoste – dragostea pentru viață, pentru familie, pentru frumos. Lumina și dragostea sunt cele două forțe care le însoțesc și le definesc. Lumina – ca simbol al clarității, al seninătății, al bucuriei de a trăi. Dragostea – ca energie care le hrănește sufletul și le dă putere să meargă mai departe. Împreună, aceste două daruri transformă fiecare zi într-o sărbătoare discretă, dar plină de sens. Privindu-le, am înțeles că adevărata artă nu se află doar pe pânzele pictorilor sau în sălile luminate de lumânări. Ea se află în felul în care două mame, la 83 și 90 de ani, reușesc să trăiască cu demnitate, să păstreze umorul și să răspândească lumină și dragoste în jurul lor. Doamne, dă-le sănătate în continuare! 💗 Pentru că lumea are nevoie de astfel de lumini vii, care ne amintesc că dragostea și lumina nu se sting niciodată. 💏💓✨🌟🕯️
♦ Prezint aici câteva colaje cu fotografii sclipitoare, pline de reflexii. Unele au fost surprinse pe drumul de la Atelier 17 spre centrul orașului, altele chiar acasă la Mariana. Fotografiile cu frumoasele obiecte decorative pentru sărbătorile de iarnă le-am făcut pentru a vă arăta pasiunea ei. Este vorba de un fel de bricolaj – mici bijuterii delicate, care pot fi oferite cadou. Mariana creează pentru toate ocaziile, nu doar pentru Craciun — pentru Paște, pentru 1 Martie, pentru zile de naștere sau ori de câte ori apare dorința de a dărui. Lucrările ei pot fi comandate oricând și aduc bucurie prin originalitatea și frumusețea lor. Dacă v-am trezit dorința de a le avea, cereți-mi numărul ei de telefon. Mariana vi le va trimite prin poștă, cu grijă și siguranță, ca niște mici daruri de lumină menite să ajungă la sufletul celui care le primește. ♦ Am alăturat fotografia cu controversatele inimioare – instalațiile luminoase montate pe stâlpii din zona centrală a orașului – doar pentru că mi s-a părut potrivită în asociere cu mamicile noastre. Totuși, îi înțeleg perfect pe cei care văd în aceste decorațiuni o ruptură față de estetica clasică a sărbătorilor, inimioarele nefiind simboluri tradiționale de Crăciun. Mai mult, am aflat că investiția este considerabilă, costul unei singure instalații fiind estimat la aproximativ 577 de euro. Poate că ar fi fost mai inspirate ornamente cu îngerași, crenguțe de brad, fulgi de nea sau stelute, care să păstreze farmecul tradițional al iernii. Voi ce părere aveți?😃Vă provoc la reflecții ... și reflexii! ♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
Pe data de 19 noiembrie, în Piața Mică din Sibiu, în cadrul târgului de Crăciun, am pășit într-o sală de spectacole temporară, ridicată doar pentru această perioadă festivă. În acea seară, spațiul provizoriu a devenit un adevărat sanctuar al muzicii și al artei. Împreună cu mama, am intrat într-o sală ovală, scăldată în lumina caldă a lumânărilor, unde scena mică din mijloc a devenit centrul unei expoziții imersive — un concert candlelight în care muzica și imaginile s-au unit într-o experiență pentru toate simțurile. Atmosfera a fost intimă, aproape magică, pregătită să ne poarte într-o călătorie prin cele mai mari succese ale formațiilor Coldplay și Imagine Dragons, reinterpretate în cheie clasică. Pe scenă, un cvartet de coarde alcătuit din patru tineri soliști ne-a cucerit din primele acorduri. De o parte, vioara principală și violina vibrând cu energie și delicatețe, de cealaltă parte alto-ul și cello-ul aducând profunzime și gravitate. Împreună, au reușit să transforme hituri moderne în adevărate bijuterii clasice, fiecare notă fiind o punte între generații și stiluri. Lumina tremurătoare a lumânărilor a creat un cadru intim, aproape sacru. Fiecare piesă a părut să respire odată cu publicul, iar liniștea dintre melodii a fost la fel de intensă ca aplauzele. A fost un moment în care timpul s-a suspendat, iar muzica a devenit limbaj universal. Ca un dar suplimentar, pereții sălii au prins viață prin videoproiecții inspirate din marile capodopere ale lui Van Gogh. Culorile vii, mișcările hipnotice ale pensulei și universul pictural al artistului s-au împletit cu muzica, creând o experiență multisenzorială. A fost o adevărată încântare pentru ochi, urechi și suflet.Concertul nu a fost doar un spectacol, ci o întâlnire între arte – muzică, lumină și pictură. A fost o seară în care am simțit că frumusețea poate fi trăită în toate formele ei, iar faptul că am împărtășit aceste momente cu mama a făcut ca amintirea să devină și mai prețioasă.
PS: În drum spre casă, am întrebat-o pe mama dacă i-a plăcut. Răspunsul ei m-a lăsat fără replică: „Mdaaa, a fost frumos. Dar mai mult mi-ar fi plăcut Julio Iglesias!” ☺☺☺ Am zâmbit și m-a învăluit o nostalgie dulce… Oare și eu, la 83 de ani, voi fi la fel? Voi avea și eu un preferat prăfuit de ani — propriul meu „Julio Iglesias” — pe care să-l port în suflet indiferent de vremuri? 😅😐😉
Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria. Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.
Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp.
Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇 Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh.
Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.
Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație. De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.
Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.
Vinul, muzica și atmosfera
În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera. Portrete și povești împărtășite
Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.
Mai mult decât un workshop
Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog. Seara Wine & Paintingde la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună.
Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.
Am adunat câteva reflexii în timpul plimbărilor, căutând oglindiri ale luminițelor ce se răsfrâng peste ziduri și străzi. La fiecare pas, lumina s-a transformat într-o poveste simplă și vie.
Zidul cetății, vechi și tăcut, e mângâiat de lumini discrete. Reflexele serii îi dau o strălucire de aramă, ca și cum timpul ar fi lăsat peste el o patină grea și caldă. În liniștea lui ce păstrează amintiri de secole, lumina devine poezie, un sărut ce unește trecutul de prezent.
În inima orașului, reflexiile se amestecă cu forfota și vibrația serii. Fiecare licăr se prinde în ritmul mulțimii, fiecare oglindire pulsează odată cu viața străzii. Ghirlandele luminează forfota, iar boltă de lumini învăluie orașul ca un dans continuu.
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici– în tabel.💛💛💛
Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă. La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare. Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste. După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat. E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
Circulă pe Instagram un text lung, prezentat ca aparținând lui Anthony Hopkins și atribuit publicației „Le Monde Littéraire”: „O femeie care nu are prieteni sau are un cerc de relații foarte mic, este o femeie profund-profund încrezătoare. Crede-mă. Ea a înțeles această calitate în detrimentul cantității. Nu are nevoie de o mulțime pentru a-și valida valoarea. Încrederea ei vine din interior, nu din aspectul celorlalți. Nu se teme de singurătate, pentru că își cunoaște propria putere. Ea alege cu grijă cui își dedică energia. Ea a văzut prietenii toxice, dramă și bârfe trecând, și a ales să-și vadă de drumul ei. Și-a construit o viață liniștită fără turbulențe inutile și asta a făcut-o mai fericită. Nu are nevoie să fie prin preajmă ca să se simtă întreagă; este împăcată în ea însăși. Știe că prietenii adevărați sunt rari și a preferat să aibă puțini, dar reali, decât o multitudine de iluzii. Cercul ei mic este format din oameni în care are încredere cu adevărat. Oameni care au știut cum să-și dovedească loialitatea față de ea. Nu-și pierde timpul în relații superficiale; timpul ei este prețios și îl petrece cu înțelepciune. Este o femeie care știe ce vrea și nu se va mulțumi niciodată cu mai puțin. Deci dacă într-o zi întâlnești o femeie fără prieteni, sau cu un cerc foarte mic, nu o subestima. Este calmă, solidă și pe deplin conștientă de valoarea ei. Este o femeie care nu are nevoie de aprobarea altora pentru că deja s-a regăsit pe ea.”
Problema e că „Le Monde Littéraire” este doar un nume folosit ca ambalaj pseudo-elegant, menit să facă textul să pară credibil. 😕De fapt, „Le Monde Littéraire” nici măcar nu există ca publicație reală. Este un nume inventat sau folosit abuziv online pentru a da greutate unor texte motivaționale. ❗❗❗ Ce există în realitate? Există „Le Monde des livres” — o secțiune culturală a cotidianului francez Le Monde, dedicată recenziilor și articolelor despre literatură. Există și „Prix littéraire du Monde” — un premiu literar acordat anual de ziarul Le Monde. Dar „Le Monde Littéraire” ca revistă sau publicație separată nu apare nicăieri în surse oficiale sau credibile! ⛔ Iar acest text nu are nicio legătură cu Anthony Hopkins. Actorul nu scrie manifeste motivaționale lungi și siropoase. Stilul lui e sec, direct, cu ironie și uneori cu un umor negru care taie scurt, nu cu fraze dulci despre „cercul mic de prieteni”. Este un citat fals, atribuit abuziv pentru a-i da greutate. 🙈🙉🙊 Citatul nu apare în nicio colecție verificată și nu este menționat în interviuri sau publicații serioase. În schimb, gândurile autentice ale lui Hopkins sunt mult mai scurte și mușcătoare. Exemple reale - luate de aici si de aici: ♦„Viața e prea scurtă pentru a face față insecurităților altora.” ♦„Nu e treaba mea ce spun sau gândesc oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt.” ♦ „Îmi place să fiu singur. Sunt o persoană solitară.”
Concluzia e simplă — textul viral sună frumos, dar nu e Hopkins! Dacă ar fi fost scris de el, probabil ar fi avut jumătate din lungime și ar fi conținut o doză sănătoasă de sarcasm, nu un manual de dezvoltare personală 😅.
Înscriu acest articol la rubrica "Citate favorite" - tabel de participare, la SUZANA
Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș. Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite. Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică. De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci. În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă. Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară... De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘
„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții. „Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții. Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute. Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem. Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică. Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.
Ziua de 11 noiembrie are în Bavaria o dublă semnificație: dimineața aduce veselia Fasching-ului, iar seara se îmbracă în lumina și poveștile Sfântului Martin. Pentru noi, acasă, mai există încă un motiv de bucurie — sărbătorim ziua de naștere a lui Leo, cel mai răsfățat membru al familiei.
Atmosfera acestei zile de noiembrie are un farmec aparte. Pe 11.11, la ora 11 și 11 minute, Germania intră în cel de-al „cincilea anotimp” – Fasching-ul. Alegerea momentului nu e întâmplătoare. 11.11, 11:11 este un "Schnapszahl" — un număr repetitiv care, în cultura germană, este considerat norocos și festiv. Exact potrivit pentru începutul carnavalului.
Piețele se umplu e costume colorate — de clovni, prinți și prințese, iar strigătele de „Helau!” și „Alaaf!” se amestecă cu râsete și muzică. Și toată lumea mănâncă Krapfen – delicioasele gogoși bavareze, pufoase și umplute cu gem de caise, vanilie sau ciocolată. Uneori, ca o farsă, printre gogoși se strecoară și câte una umplută cu muștar. „Norocosul” care o nimerește provoacă în jurul lui hohote de râs ce cu greu se potolesc.
Chiar dacă am fost la serviciu, data magică nu a trecut fără semnificație. Am fost "convocați" în spațiul comun dintre birouri, la o pauză veselă, unde ne așteptau platouri pline cu gogoși. Fix la 11:11, după ce am ridicat brațele făcând un „val” jucăuș, am strigat cu toții în cor «Helau!» și ne-am înfruptat din pufoseniile dulci.
Odată cu lăsarea serii, atmosfera în oraș se schimbă. Bavaria serbează Martinstag, sărbătoarea Sfântului Martin de Tours, cel care pe vremea când era soldat roman, și-a împărțit mantia cu un cerșetor înghețat. În anul 371, Martin a devenit episcop de Tours, iar de atunci numele lui a fost cinstit ca simbol al generozității. De Ziua Sfântului Martin, copiii ies pe străzi cu felinare colorate, cântă melodii populare – precum „Sankt Martin”, cel mai cunoscut cântec despre mantia împărțită cu cerșetorul, sau „Ich geh mit meiner Laterne”, un cântec vesel despre felinare – și participă la procesiuni luminoase. Aceste defilări prin cartiere adună grupuri de copii și părinți care merg împreună cu felinare aprinse. Procesiunea se încheie, de obicei, cu un foc de tabără sau cu o scenetă despre Sfântul Martin, după care se împart fursecuri glazurate în formă de gâscă.
La masa de seară, în familie, este tradițional să se servească fripturi de gâscă sau rață, cu varză roșie și Knödel. Această cină bogată în calorii este considerată o ultimă masă îmbelșugată înainte de începutul postului Crăciunului.
Astfel, ziua de 11 noiembrie nu este doar o simplă dată din calendar, ci o clipă care unește două universuri — unul plin de râsete și culoare, celălalt scăldat în lumină și solidaritate. În Bavaria, această suprapunere este văzută ca o bogăție culturală, nu ca o contradicție.
După Sfântul Martin, toamna mai face câțiva pași, apoi începe să se retragă. Curând, târgurile de Advent, casele și curțile se vor umple de luminițe și strălucire, iar natura se va cufunda în somnul hibernal. Iarna va păși lin, pregătind scena pentru magia sărbătorilor.
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel💛💛💛
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺
🕯️Astăzi, 1 Noiembrie, e Luminația — cunoscută aici ca Ziua Tuturor Sfinților. Este o zi în care tăcerea capătă sens, iar lumina unei lumânări spune ceea ce cuvintele nu pot.
Am fost la o capelă mică, retrasă, într-un parc la marginea autostrăzii. Acolo știu că nu vine multă lume și tocmai de aceea mi se pare locul potrivit pentru gânduri liniștite.
Am aprins lumânări albe pentru toți cei dragi care nu mai sunt lângă noi. Fiecare flacără a fost o amintire, o mulțumire, o îmbrățișare tăcută. Gânduri și lumină. Pomenirea sufletelor care au trecut dincolo… Ziua de azi e un amestec de tristețe și recunoștință. Mă gândesc mereu la cei dragi care au plecat, dar astăzi e altfel. E o zi în care îi celebrez. Cu lumină. Cu tăcere. Cu iubire.
Este o zi a reculegerii și a respectului față de cei trecuți în neființă. O reamintire că moartea nu înseamnă sfârșit, ci o trecere spre o altă formă de existență...
