Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dat seara un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

La pas, prin Sibiu - RIO 47 -2025

Am adunat câteva reflexii în timpul plimbărilor, căutând oglindiri ale luminițelor ce se răsfrâng peste ziduri și străzi. La fiecare pas, lumina s-a transformat într-o poveste simplă și vie.

Zidul cetății, vechi și tăcut, e mângâiat de lumini discrete. Reflexele serii îi dau o strălucire de aramă, ca și cum timpul ar fi lăsat peste el o patină grea și caldă. În liniștea lui ce păstrează amintiri de secole, lumina devine poezie, un sărut ce unește trecutul de prezent.

În inima orașului, reflexiile se amestecă cu forfota și vibrația serii.
Fiecare licăr se prinde în ritmul mulțimii, fiecare oglindire pulsează odată cu viața străzii.
Ghirlandele luminează forfota, iar boltă de lumini învăluie orașul ca un dans continuu. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

O zi desenată în neon pe cerul de noiembrie

Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă.
La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare.
Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste.
După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat.
E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.

Sibiul - noaptea — Miercurea fara cuvinte 47-2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Din Memmingen la Sibiu

Băieții mă lasă la poarta aerului...
Intrarea devine prag.

Trei pași — o descoperire:
două prietene vechi, același avion.
Anii se topesc în zâmbete și îmbrățișări.

Avionul se desprinde.
Norii se deschid ca niște continente albe.
Plutesc.

Sub mine — trei țări.
Munți ca niște spade.
Râuri ce taie lumina.
Lacuri ca oglinzi.
Două capitale trec sub aripa mea.

Cerul arde în apus.
Sibiu mă primește.
Plouă mărunt peste oraș.
Aeroportul e marginea unei povești.

Seara epilog — Pyjama party 

Eu si Mama.

Anthony Hopkins, mitul citatului viral și cum a apărut Le Monde Littéraire ☺

Circulă pe Instagram un text lung, prezentat ca aparținând lui Anthony Hopkins și atribuit publicației „Le Monde Littéraire”:

„O femeie care nu are prieteni sau are un cerc de relații foarte mic, este o femeie profund-profund încrezătoare. Crede-mă. Ea a înțeles această calitate în detrimentul cantității. Nu are nevoie de o mulțime pentru a-și valida valoarea. Încrederea ei vine din interior, nu din aspectul celorlalți. Nu se teme de singurătate, pentru că își cunoaște propria putere. Ea alege cu grijă cui își dedică energia. Ea a văzut prietenii toxice, dramă și bârfe trecând, și a ales să-și vadă de drumul ei. Și-a construit o viață liniștită fără turbulențe inutile și asta a făcut-o mai fericită. Nu are nevoie să fie prin preajmă ca să se simtă întreagă; este împăcată în ea însăși. Știe că prietenii adevărați sunt rari și a preferat să aibă puțini, dar reali, decât o multitudine de iluzii. Cercul ei mic este format din oameni în care are încredere cu adevărat. Oameni care au știut cum să-și dovedească loialitatea față de ea. Nu-și pierde timpul în relații superficiale; timpul ei este prețios și îl petrece cu înțelepciune. Este o femeie care știe ce vrea și nu se va mulțumi niciodată cu mai puțin. Deci dacă într-o zi întâlnești o femeie fără prieteni, sau cu un cerc foarte mic, nu o subestima. Este calmă, solidă și pe deplin conștientă de valoarea ei. Este o femeie care nu are nevoie de aprobarea altora pentru că deja s-a regăsit pe ea.”

Problema e că „Le Monde Littéraire” este doar un nume folosit ca ambalaj pseudo-elegant, menit să facă textul să pară credibil. 😕De fapt, „Le Monde Littéraire” nici măcar nu există ca publicație reală. Este un nume inventat sau folosit abuziv online pentru a da greutate unor texte motivaționale. ❗❗❗
Ce există în realitate? Există „Le Monde des livres” — o secțiune culturală a cotidianului francez Le Monde, dedicată recenziilor și articolelor despre literatură. Există și „Prix littéraire du Monde” — un premiu literar acordat anual de ziarul Le Monde. Dar „Le Monde Littéraire” ca revistă sau publicație separată nu apare nicăieri în surse oficiale sau credibile! ⛔
Iar acest text nu are nicio legătură cu Anthony Hopkins. Actorul nu scrie manifeste motivaționale lungi și siropoase. Stilul lui e sec, direct, cu ironie și uneori cu un umor negru care taie scurt, nu cu fraze dulci despre „cercul mic de prieteni”. Este un citat fals, atribuit abuziv pentru a-i da greutate. 🙈🙉🙊
Citatul nu apare în nicio colecție verificată și nu este menționat în interviuri sau publicații serioase. În schimb, gândurile autentice ale lui Hopkins sunt mult mai scurte și mușcătoare.
Exemple reale - luate de aici si de aici:
♦„Viața e prea scurtă pentru a face față insecurităților altora.”
♦„Nu e treaba mea ce spun sau gândesc oamenii despre mine. Eu sunt ceea ce sunt.”
♦ „Îmi place să fiu singur. Sunt o persoană solitară.”

Concluzia e simplă — textul viral sună frumos, dar nu e Hopkins! Dacă ar fi fost scris de el, probabil ar fi avut jumătate din lungime și ar fi conținut o doză sănătoasă de sarcasm, nu un manual de dezvoltare personală 😅.

Înscriu acest articol la rubrica "Citate favorite" - tabel de participare, la SUZANA

Luni cu ploaie și vibe melancolic

Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș.
Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite.
Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică.
De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci.
În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă.
Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară...
De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de

11.11 - Fasching, Sfântul Martin si ziua lui Leo

Ziua de 11 noiembrie are în Bavaria o dublă semnificație: dimineața aduce veselia Fasching-ului, iar seara se îmbracă în lumina și poveștile Sfântului Martin. Pentru noi, acasă, mai există încă un motiv de bucurie — sărbătorim ziua de naștere a lui Leo, cel mai răsfățat membru al familiei. 

Atmosfera acestei zile de noiembrie are un farmec aparte. Pe 11.11, la ora 11 și 11 minute, Germania intră în cel de-al „cincilea anotimp” – Fasching-ul. Alegerea momentului nu e întâmplătoare. 11.11, 11:11 este un "Schnapszahl" — un număr repetitiv care, în cultura germană, este considerat norocos și festiv. Exact potrivit pentru începutul carnavalului. 

Piețele se umplu e costume colorate — de clovni, prinți și prințese, iar strigătele de „Helau!” și „Alaaf!” se amestecă cu râsete și muzică. Și toată lumea mănâncă Krapfen – delicioasele gogoși bavareze, pufoase și umplute cu gem de caise, vanilie sau ciocolată. Uneori, ca o farsă, printre gogoși se strecoară și câte una umplută cu muștar. „Norocosul” care o nimerește provoacă în jurul lui hohote de râs ce cu greu se potolesc.

Chiar dacă am fost la serviciu, data magică nu a trecut fără semnificație. Am fost "convocați" în spațiul comun dintre birouri, la o pauză veselă, unde ne așteptau platouri pline cu gogoși. Fix la 11:11, după ce am ridicat brațele făcând un „val” jucăuș, am strigat cu toții în cor «Helau!» și ne-am înfruptat din pufoseniile dulci. 

Odată cu lăsarea serii, atmosfera în oraș se schimbă. Bavaria serbează Martinstag, sărbătoarea Sfântului Martin de Tours, cel care pe vremea când era soldat roman, și-a împărțit mantia cu un cerșetor înghețat. În anul 371, Martin a devenit episcop de Tours, iar de atunci numele lui a fost cinstit ca simbol al generozității. De Ziua Sfântului Martin, copiii ies pe străzi cu felinare colorate, cântă melodii populare – precum „Sankt Martin”, cel mai cunoscut cântec despre mantia împărțită cu cerșetorul, sau „Ich geh mit meiner Laterne”, un cântec vesel despre felinare – și participă la procesiuni luminoase. Aceste defilări prin cartiere adună grupuri de copii și părinți care merg împreună cu felinare aprinse. Procesiunea se încheie, de obicei, cu un foc de tabără sau cu o scenetă despre Sfântul Martin, după care se împart fursecuri glazurate în formă de gâscă. 

La masa de seară, în familie, este tradițional să se servească fripturi de gâscă sau rață, cu varză roșie și Knödel. Această cină bogată în calorii este considerată o ultimă masă îmbelșugată înainte de începutul postului Crăciunului. 

🎉 Happy Birthday, Leo! - Miercurea fara cuvinte 46/2025

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Umbra unei clipe - Reflexii in oglinda 45-2025

 Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel💛💛💛

Culori care încălzesc sufletul - Miercurea fara cuvinte 45/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

1 Noiembrie – Luminația — o zi de reculegere

🕯️Astăzi, 1 Noiembrie, e Luminația — cunoscută aici ca Ziua Tuturor Sfinților. Este o zi în care tăcerea capătă sens, iar lumina unei lumânări spune ceea ce cuvintele nu pot.

Am fost la o capelă mică, retrasă, într-un parc la marginea autostrăzii. Acolo știu că nu vine multă lume și tocmai de aceea mi se pare locul potrivit pentru gânduri liniștite. 

Am aprins lumânări albe pentru toți cei dragi care nu mai sunt lângă noi. Fiecare flacără a fost o amintire, o mulțumire, o îmbrățișare tăcută. Gânduri și lumină. Pomenirea sufletelor care au trecut dincolo…
Ziua de azi e un amestec de tristețe și recunoștință. Mă gândesc mereu la cei dragi care au plecat, dar astăzi e altfel. E o zi în care îi celebrez. Cu lumină. Cu tăcere. Cu iubire. 

Este o zi a reculegerii și a respectului față de cei trecuți în neființă. O reamintire că moartea nu înseamnă sfârșit, ci o trecere spre o altă formă de existență...

Leo & Chico în misiune specială de Halloween!

🎃 Aseară s-a sunat la ușa noastră de vreo cinci ori! Au venit copii costumați, câte doi sau în grupuri mai mari, unii însoțiți de părinții lor — și ei costumați. Țineau în mâini căldărușe portocalii și rosteau cu entuziasm: „Süßes oder Saures?!” (Te sperii sau mă îndulcești?!) 🧡
Cea mai mică participantă a fost o fetiță de trei-patru ani, costumată în șoricică — o apariție adorabilă! 🐭 După ce fiecare s-a servit cu ce și cât a dorit din castronul mare, plin cu dulciuri preambalate, nu a uitat niciunul să strige la plecare „Happy Halloween!” 🍬🍭👻
Spiridușii mei de Halloween — Leo și Chico — au fost în acțiune toată seara. Abia așteptau să audă soneria! 🔔 Leo era în extaz. Abia reușeam să-l țin în brațe, până le explicam celor mici că, deși latră, o face de bucurie — nu ca să sperie pe cineva. De fiecare dată când ieșea în întâmpinarea copiilor, se zbenguia atât de tare încât își pierdea cordeluța cu flori și voal. 🌸 Chico, mai domol, păstra distanța, dar îi urmărea cu ochii mari și curioși.👀
La un moment dat, un copilaș m-a întrebat dacă jeleurile conțin gelatină animală. M-a luat complet prin surprindere... Cumpărasem dulciuri preambalate, colorate și vesele, fără să mă gândesc că, în ziua de azi, sunt tot mai mulți copii cu alergii la fructe, alune sau nuci. Unii sunt vegani, alții nu mănâncă zahăr deloc... Am rămas pe gânduri și m-am simțit cumva vinovată. 😳🤔
La fiecare grup care a venit după aceea, i-am rugat pe copii să fie atenți la alergii și să ia doar ce le face bine.
Și m-am gândit toată seara la copilăria mea… Cumpăram bomboane vărsate cu un leu sau doi, cât reușeam să economisesc. Era zahăr cu aromă! Mâncam "ciocolată de casă" — făcută din lapte praf, cacao și zahăr. Beam limonadă din apă, zahăr și o lămâie... Nimeni nu se întreba câte linguri de zahăr s-au pus. Dulcele era dulce și atât. 

Ooooo! Și când nu aveam nimic „dulce” prin casă, mama freca spumă un gălbenuș de ou cu zahăr. Obiceiul ăsta îl am și azi… pssst! 😉
Mergeam cu bicicleta fără cască, ne dădeam pe patine cu rotile din rulmenți, fără genunchere. Am învățat să schiez în bocanci cu șireturi și legături din sârmă arcuită... Așa eram toți... Asta însemna "normalitate" pe vremea mea... Am crescut fără antrenor nutriționist, fără consilier de hidratare și fără frica de gluten. A fost mai bine? A fost rău? Nu știu… Dar iată-mă — trăiesc, sunt sănătoasă, sunt veselă... Doamne, mulțam! 🙏

Feerie de toamnă și Halloween — cum am transformat casa într-un colț de poveste

🍂 Toamna s-a instalat în curtea mea ca o mâță blândă, cu blană de frunză arămie și ochi de lumină caldă, torcând miros de frunze amare și ceai de iasmin cu lămâie.
Ultimele zile de octombrie dansează ca niște balerine în rochii ruginii, un vals de frunzulițe care se ciocnesc, se rostogolesc, se ascund sub bancă și se așază într-un covor moale pe pământul umed. 🍁 Peste cartier plutește miros de foc cu lemne și arome de supă-cremă de dovleac. Luna noiembrie se apropie grăbită ca o regină tăcută, cu pălărie de vânt și eșarfa de ceață, nerăbdătoare să șoptească povești învelite în pulovere groase...
🎃 Am împrăștiat prin casă și curte decorațiuni de Halloween — ghirlande, figurine, luminițe și fețe zâmbitoare care privesc complice, ca niște musafiri poznași sosiți cu bagaje pline de râsete și bucurii învelite în catifea portocalie. Se ascund prin colțuri ca glumele bune, rostite la momentul potrivit, lăsând în urmă ecouri de magie și veselie. FA-BOO-LOS! — exact așa se simte totul! Un Halloween discret, dar plin de farmec, cu accente simpatice și culori calde, ca o poveste spusă în șoaptă la gura sobei, în timp ce afară vântul își scrie poemul printre crengi. ✨
În curte, în lipsa florilor, am chemat la apel niște vrăjitoare din foi de cucuruz, cu pălării șugubețe și rochii foșnitoare, ca niște sperietori de ciori cu suflet de poveste. Stau cuminți printre frunzele aurii și acaju, păzind ghindele și castanele lucioase. Lampioanele portocalii dansează în ritmul vântului, desenând umbre tremurătoare pe aleea pietruită.
🧛‍♂️ Graf Dracula și Vrăjitorul din Oz — croiți din fetru colorat, își fac veacul la oglindă și la ușă, ca niște paznici ai bunei dispoziții. 👻 Pe masă, farfuriile decorative cu mutrițe de bostan-sperietoare râd cu gura până la urechi.
Canapeaua e acoperită de pernuțe decorative cu dovleci zâmbitori și siluete feline cu ochi sclipitori. Leo, micul meu tovarăș blănos, poartă mândru o pălărie de Halloween și se joacă vesel cu noua lui prietenă de pluș — o pisicuță neagră cu urechi violete. Parcă râd amândoi în limba lor, complici la toată această feerie.
🌙 De câteva zile mă ocup de aceste mici bucurii, iar serile mele de sfârșit de toamnă s-au umplut de culoare, de râsete și de acel freamăt dulce care vine când transformi casa într-un colț de poveste. Nu e doar decor, e o stare de spirit — un Halloween discret, dar fermecător, ca o vrajă spusă în șoaptă...

PS: pentru videoclip, am folosit — Music: Magical Halloween Music by HD Studio from Pixaba

PS2: ah, daaa... Tradiția cioplirii dovlecilor în ajun de Halloween este, în familia mea, veche de peste 30 de ani și e strâns legată de mămăliguța cu lapte, brânză și smântână ☺. Așa și-au dorit fetele când erau mici și așa a rămas obiceiul! 

Asta, ca să nu vă întrebați mirați ce-i în farfurii.🎃👻🕷️🕸️🧙‍♀️🧛‍♂️🧟‍♀️🧟‍♂️🦇🍬🍭🪦⚰️🪄🏚️🔮🧹🧤🐈‍⬛🐾🧁🎈🕯️🏮🎃

Flăcările cerului la sfârșit de octombrie

Spre sfârșitul lui Brumărel, lumina zilei se scurtează cu fiecare amurg, iar seara se așterne devreme, aducând cu ea un spectacol tulburător pe cer. 

Apusul de soare devine o desfășurare dramatică, în care norii dansează lent, ca niște cortine de mătase, modelând forme efemere ce par sculptate de vânt și lumină.
Culorile se aprind într-un crescendo de nuanțe — roșu aprins, portocaliu incandescent, roz pudrat, violet imperial și albastru adânc. Se amestecă, se împletesc într-o armonie vizuală ce taie respirația. Fiecare secundă aduce o nouă paletă, o nouă emoție. 

Reflexiile luminii se joacă pe cer și se preling peste lume ca o șoaptă tandră, mângâind frunzele, acoperișurile și apele într-o simfonie de sclipiri ce par să murmure povești. Atingerile lor pictează în noi amintiri și aprind scântei de visare. Sunt clipe suspendate între zi și noapte, între vis și realitate, clipe în care timpul pare să se oprească doar pentru a contempla frumusețea pură.

Norii se frământă încet, se întind, se destramă, se adună din nou, ca niște gânduri care nu-și găsesc locul. Fiecare formă pare să spună ceva, dar dispare înainte să o înțelegi. Apoi deodata, totul se topește în întunericul de catifea.
Apusul de octombrie nu e doar lumină. E melancolie, e dor, e frumusețea care se află în trecere, în schimbare. Niciun apus nu se repetă la fel și tocmai în această unicitate stă vraja lui.

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:💛💛💛

Piața cu zâmbete smălțuite și legume proaspete - Miercurea fara cuvinte 44/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Luni, cu parfum de uitare...

Am scuturat praful de pe câteva file de jurnal care, din motive (???)... au fost trecute cu vederea (chiar și de cititorii fideli). 

Le-am adunat aici ca o a doua șansă, le-am lăsat la vedere cu titlu și link  — poate astăzi este ziua lor de glorie! 🤗😏🍀 Dacă aveți chef de răsfoit, ele vă așteaptă cuminți, ca niște povești uitate într-un sertar cu amintiri...
✨ Tuturor celor care trec azi pe aici - să aveți un start bun în ultima săptămână a lunii octombrie! Cu inspirație, zâmbete și ceai cald sau cafea, după caz! 🍁

•  Cum am ajuns să cedez în fața unei Labubu

•  Femeia cu umbrelă și algoritmul

•  19 Octombrie 2025 — Bulgaria între tradiție, euro și prietenie balcanică

•  Surpriza de joi seara: Arta întâlnește sacralitatea — experiență imersivă în Biserica Sf. Anna

• Plimbare cu ricșa, o înghețată și mult soare

Clubul cinefililor: „Lazarus”– suspans la superlativ

Vineri seara mi-am propus să văd doar un episod din Lazarus. Am ajuns să le urmăresc pe toate cele șase, până la ora 2 noaptea – și nu regret nicio clipă! ☺
Serialul este disponibil pe Amazon Prime Video și oferă o experiență intensă, cu un suspans bine dozat și o atmosferă care te ține captiv.
Este o miniserie originală creată de Harlan Coben, lansată global pe 22 octombrie 2025.
Serialul urmărește povestea lui Joel Lazarus, un psihiatru forensiv care se întoarce în orașul natal după moartea misterioasă a tatălui său. Fiecare episod adaugă o nouă piesă într-un puzzle tensionat, cu accente psihologice și supranaturale. Atmosfera e densă, ritmul e alert, iar suspansul e menținut cu măiestrie de la început până la final.
Regia este atentă, scenariul bine construit, iar imaginea contribuie la o experiență vizuală memorabilă. În rolurile principale, Sam Claflin și Bill Nighy aduc profunzime și intensitate poveștii, completând perfect tonul serialului. Dacă ești în căutarea unui thriller care să te țină lipit de ecran, Lazarus merită cu siguranță să fie pe lista ta. Eu îl recomand cu entuziasm – și abia aștept să aflu dacă va exista un sezon următor.

Sursă imagine: Amazon MGM Studios / Prime Video

Dovleci haiosi, soare surprinzător și o zi de poveste la Kaltenberg

🎃 Luna octombrie se apropie de final, iar casa mea e deja decorată vesel – în spiritul Halloween-ului. Nu reiau aici explicațiile despre originea și tradiția acestei sărbători, pentru că le-am detaliat deja pe blogul meu în anii trecuți. Ce pot spune e că îmi place atmosfera de toamnă și bucuria pe care o aduce Halloween-ul – fără scene horror, fără exagerări — așa cum se întâmplă adesea în versiunea americanizată, unde tradiții cu rădăcini adânci în creștinismul european sunt uitate, reinterpretate și transformate în spectacole kitsch sau horror, după caz (americanii au preluat multe sarbatori când au traversat oceanul în căutarea unui nou început, dar în goana după efect și divertisment, au pierdut din vedere esența lor)!

Săptămâna aceasta abia aștept să cioplim dovleci haiosi, așa cum facem în fiecare an – sper ca fetele să mi se alăture din nou! Nimic nu se compară cu râsetele și creativitatea care însoțesc acest mic ritual de toamnă.
Dar până atunci, vreau să povestesc despre o zi minunată petrecută la Târgul Dovlecilor din Castelul Kaltenberg…

🌞 Soare, zâmbete și un carucior salvator
Cu câteva săptămâni în urmă, am primit un telefon de la o prietenă dragă care m-a invitat să mergem împreună – ea, soțul și fiica lor-bebeluș – la Târgul Dovlecilor de la Castelul Kaltenberg. Deși prognoza meteo nu era deloc promițătoare, am avut parte de o vreme incredibilă: soare puternic, cer senin și temperaturi care ne-au făcut să renunțăm la geci. Norocul nostru a fost fabulos – exact cât am stat în târg, soarele a zâmbit! Gecile au fost purtate cu grație de căruciorul Sofiei, iar noi ne-am bucurat de fiecare clipă.
Cum spune o vorbă germană: „Wenn Engel reisen, lacht der Himmel”. Eu aș traduce-o — „Când îngerii pornesc la drum, până și cerul zâmbește.”

🎭 Dovleci uriași și personaje fantastice
Ajunși acolo, am pășit într-o lume fermecată. Dovlecii – de toate formele și culorile – ne-au întâmpinat în decoruri spectaculoase. Tema din acest an a fost „Cavalerul cu ochii de aur”, iar figurile construite din dovleci – asamblate cu migală și imaginație – atingeau uneori peste 2,5 metri în înălțime! Cavaleri în armuri, arcași în poziție de luptă, sirene cu cozi strălucitoare, pitici poznași, șerpi ondulați, spiriduși zâmbitori și însuși Neptun cu tridentul său impunător – toate realizate din dovleci de diferite dimensiuni și nuanțe de portocaliu, cu detalii atât de bine gândite încât ne-au lăsat cu gura căscată. Bineînteles că ne-am pozat cu fiecare creație. A fost imposibil să nu te simți parte din poveste.

În amfiteatrul cavalerilor, a fost amenajat un bazin cu apă liniștită, unde micii curajoși puteau vâsli două ture în bărci-dovleac (însoțiți de un ajutor). O activitate adorabilă, care a stârnit râsete și aplauze.

🍲 Gusturi de toamnă și povești din semințe
Târgul a fost organizat impecabil — standuri cu informații despre istoria dovlecilor, despre soiuri și încrucișări, despre beneficiile semințelor și ale pulpei, dar și rețete delicioase – de la supe, sosuri și pâini, până la deserturi rafinate. Am gustat din toate și am cumpărat câte ceva și pentru acasă.

🏰 Kaltenberg – un castel cu suflet medieval
Castelul Kaltenberg, aflat la câțiva kilometri de Augsburg, are o istorie ce începe în secolul XIII. Construit în 1292 de ducele Rudolf I al Bavariei, a fost distrus și reconstruit de mai multe ori, ajungând în proprietatea Prințului Luitpold al Bavariei, strănepotul ultimului rege bavarez, Ludwig III. Astăzi, castelul găzduiește evenimente spectaculoase, printre care faimosul Turnir al Cavalerilor și, desigur, Târgul Dovlecilor.
🍂 La final, am asistat la o defilare a „kaltenbergienilor” – locuitori ai cetății costumați în personaje medievale, care au adus un plus de farmec atmosferei. 

Cum am urcat în mașină, cerul s-a întunecat brusc, iar vântul și ploaia au gonit vizitatorii sosiți prea târziu. Pentru noi nu mai conta — petrecusem o zi minunată, plină de culoare, zâmbete și dovleci uriași! 🎃✨

Plimbare cu ricșa, o înghețată și mult soare

Astăzi e una din acele zile în care nu ai chef să ieși din casă. Plouă mărunt și rece, cerul e gri, iar vântul smulge frunzele rămase pe crengile copacilor. Este sâmbătă și mă bucur că pot să privesc totul de la fereastră, din confortul și căldura casei.
🎈Printr-o conexiune ciudată de gânduri, mi-am amintit de o zi complet diferită — una cu soare, zâmbete și o plimbare surprinzătoare cu ricșa prin Augsburg… Era o zi cu soare si cer senin, cândva la sfarsitul lunii septembrie. Mă plimbam prin oraș fără vreun scop anume. Cascam ochii la vitrine, lăsându-mi pașii să mă poarte fără grabă. La marginea trotuarului am zărit o ricșa elegantă, ce purta o reclamă: „Transport gratuit până la City Galerie” — unul dintre mall-urile din Augsburg. M-am apropiat și l-am întrebat pe biciclist dacă e disponibil. Mi-a răspuns cu un zâmbet, așa că m-am așezat comod pe bancheta de două locuri și am pornit la drum.
Pentru cei care cunosc Sibiul, acest traseu în Augsburg, care pornește din zona pietonală a Königsplatz și ajunge până în zona comercială de lângă City-Galerie, seamănă izbitor cu drumul ce leagă Orașul de Sus de Orașul de Jos — o traversare pitorească a orașului medieval, dintr-o parte în cealaltă.
☀️ Am savurat plimbarea, care a durat aproximativ 10–15 minute, chiar dacă pe alocuri pietonii păreau să se miște mai repede decât bicicleta (în videoclipuri am mărit un pic viteza ca să economisesc spațiu — Blogspot nu acceptă fișiere video mai mari de 100 MB, așa că am fost nevoită să le comprim un pic. Sper totuși că plimbarea virtuală e plăcută! 😏). Am pornit pe Wallstraße, am trecut pe lângă St. Anna Kirche, apoi am cotit pe Katharinengasse, trecând pe lângă Galeria Kaufhof. În fața Museums-Café din Schaezlerpalais, am intrat pe Bulevardul scrie pe germana: multumesc Christine. Maximilianstraße, o arteră plină de istorie și clădiri baroce.
La Catedrala St. Ulrich und Afra am virat pe Heilig-Grab-Gasse, am trecut pe lângă Standesamt Augsburg (Oficiul Stării Civile) și pe lângă Herkulesbrunnen (Fântâna lui Hercule). În fața Muzeului Roman (Römisches Museum), am cotit pe Dominikanergasse, apoi pe Predigerberg, unde ne-am oprit la semaforul de pe Am Schwall.
Am trecut pe lângă Hall of Faame – St. Ursula, am mai așteptat un semafor la Vogeltor și am traversat Jakoberwallstraße, până am ajuns în Piața Willy-Brandt.. Riksha m-a lăsat direct în fața intrării în City-Galerie Augsburg.
Am oferit ricșarului doi euro pentru un suc (dacă aș fi luat autobuzul, m-ar fi costat biletul un euro), mi-a mulțumit, iar eu mi-am continuat plimbarea prin galerii. Am mâncat o înghețată, am băut o cafea și am rămas cu această amintire minunată, pe care o împărtășesc acum cu voi…
Și uite-așa, o plimbare fără plan s-a transformat într-o mică aventură urbană. 🚲💫

Surpriza de joi seara: Arta întâlnește sacralitatea — experiență imersivă în Biserica Sf. Anna

Se întâmplă destul de des să-mi serbez ziua în mai multe etape. Nu pentru că vreau să prelungesc festivitățile, ci pentru că fac parte din mai multe cercuri — familie, prieteni, colegi — și îmi place să dedic fiecăruia un moment aparte. Așa se nasc întâlniri diferite, fiecare cu atmosfera ei, toate la fel de prețioase.
Luni, pe 20 octombrie, am dus la birou o prăjitură cu brânză dulce, stafide și esență de vanilie. Colegii au apreciat-o — unii au spus că e delicioasă, alții au cerut rețeta. După-amiaza, au venit vecinii de pe stradă — așa cum ne este obiceiul — la o cafea, un pahar de sekt și o felie de tort de ciocolată. A fost o întâlnire plină de voie bună și de simpla bucurie de a fi împreună.
Adela, fiica mea "cea mare", era în Atena și urma să se întoarcă abia miercuri. Așa că Raluca, „cea mică”, a venit seara târziu într-o vizită scurtă, împreună cu prietenul ei. Avea în brațe un buchet de flori și un pachet cu prăjituri umplute cu creme fine. Ne-am așezat la masă, am povestit și am băut ceai alb cu iasomie. La un moment dat, Raluca mi-a șoptit: „Joi, când va fi și Adela aici, avem o surpriză pentru tine…”
Ehei, așa că joi seara, fetele mele m-au scos în oraș. Raluca m-a luat cu mașina și am parcat în centrul Augsburgului. Adela a venit din Orașul de Jos și ne-am întâlnit pe scările din fața restaurantului. Avea un buchet mare, cu trandafiri roz și bordo, aster în aceleași nuanțe și frunze de eucalipt — frumos, proaspăt, cu aer de sărbătoare.
 
Am intrat împreună la restaurantul Ratskeller — amenajat în fosta cramă a primăriei, aflată în subsolul clădirii renascentiste din centrul orașului. Interiorul are tavan boltit, pereți din cărămidă și o atmosferă caldă, cu lumină discretă și miros de lemn vechi. Șeful de salon ne-a condus la masa rezervată și ne-a adus chiar și o vază pentru flori. Am savurat atmosfera și ne-am delectat cu mâncare bavareză delicioasă.
Dar seara nu se încheiase acolo. După cină, fetele m-au dus la Genesis, un spectacol pe care îmi doream de mult să-l văd. Are loc seara târziu, într-un cadru cu totul neașteptat: Biserica Sfânta Anna, o fostă mănăstire carmelitană transformată în biserică evanghelică, chiar în inima orașului. Întrebam de ceva vreme cine ar vrea să vină cu mine, dar nu găsisem pe nimeni… și zilele treceau. Tocmai de aceea, surpriza pregătită de fete m-a emoționat profund.
Genesis nu e un spectacol obișnuit. Este o călătorie senzorială care evocă momentul creației, o reconstituire vizuală și sonoră a facerii lumii. Proiecțiile de lumină se mișcă pe pereții bisericii, culorile se revarsă peste fresce și arcade, iar muzica — corală, electronică și clasică — se înalță în spațiul sacru, unde vibrațiile și acustica sunt perfecte. Totul e compus cu o finețe rară. Biserica nu mai e doar decor — devine trupul viu al poveștii. Ai impresia că nu privești, ci participi. Că nu asculți, ci retrăiești.
La ieșire, am căscat ochii la vitrinele din pasajul pietonal. Orașul părea ușor stingher fără hărmălaie — bulevardul aproape gol, rar să-l ai doar pentru tine. Am urcat toate trei în mașina Ralucăi, am mers până la mașina Adelei și ne-am regrupat, ca la un schimb de ștafetă. — eu am fost "batonul".
A fost rândul Adelei să mă ducă acasă. M-a însoțit până în casă, a intrat scurt să-l salute pe Helmut, rămas acasă cu Leo — și să-i povestim în câteva cuvinte, cât de frumos a fost spectacolul.
Am avut o seară superbă! Le-am fost recunoscătoare fetelor mele și m-am bucurat din plin de tot ce mi-a fost dat să trăiesc, într-o simplă după-amiază de joi..

Simfonia zorilor cu curcubeu peste oraș - RIO 43/2025

🌅 În taina dintre vis și trezire, când orașul încă mai poartă umbrele somnului, se naște o zi ca o promisiune nerostită — soarele își deschide pleoapele de aur, iar cerul își întinde sufletul în culori.

Un curcubeu se arcuiește peste acoperișuri ca o harpă divină, fiecare rază — o notă, fiecare culoare — o emoție ce vibrează în aerul proaspăt. Clădirile, martori tăcuți ai eternului ciclu, par să respire lumină, iar ferestrele devin vitralii ale unei catedrale nevăzute, unde rugăciunea nu e cuvânt, ci simpla existență.
Această dimineață nu e doar început — este o alchimie între cer și pământ, o îmbrățișare între vis și realitate, unde iubirea se strecoară printre raze și picături, ca o șoaptă ce spune: "Astăzi, totul e posibil."
🌞 SĂ AVEȚI O ZI MINUNATĂ! Plină de zâmbete, energie bună și momente frumoase! 💫

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. 

Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Intâziere MfC! - Multumesc Diana ♥ - Miercurea fara cuvinte 43/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺