În grădina - Miercurea fără cuvinte 18/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Mușcatele

Mușcatele sunt flori foarte populare în grădinile și pe balcoanele din Europa. Sunt ușor de îngrijit și vin într-o mulțime de culori și tipuri. 

Eu anul acesta am pe terasa patru nuanțe și tipuri diferite, plantate în ghivece, pentru că mușcatelor le place soarele și nu se împacă prea bine cu ploaia excesivă.
Este interesant cum fiecare dintre noi are asocieri unice cu anumite flori sau obiecte. Mie, spre exemplu, mușcatele îmi evocă sentimentul de sacralitate și liniște asociat cu mănăstirile. Poate pentru că aceste flori sunt adesea prezente în curțile și grădinile mănăstirilor, contribuind la atmosfera de pace și meditație... Mușcatele pot simboliza puritatea și protecția, calități esențiale în viața monahală. 

Sau poate doar pentru simplitatea și frumusețea lor. În culorile lor vibrante, fiecare simbolizează ceva: mușcatele roșii - pasiune și energie, cele roz - delicatețe și afecțiune, cele albe - puritate și inocență, mușcatele mov - mister și regalitate, iar cele portocalii - entuziasm și căldură.
Copil fiind, le-am văzut adeseori în pridvoarele caselor la sate. De aceea asociez aceste flori și cu simplitatea și frumusețea vieții rurale, unde fiecare detaliu, de la florile din pridvor până la mirosul lemnului, contribuie la o atmosferă de sacralitate și pace. Lemnul vechi, uscat de soarele verii și spălat de ploi și zăpezi, are un miros distinct care se îmbină perfect cu parfumul discret al mușcatelor.

În folclorul românesc, mușcatele sunt văzute ca aducătoare de noroc și protecție. Se spune că o mușcată la fereastră aduce noroc în casă și protejează de spiritele rele. Sunt și simboluri ale iubirii și fidelității, perfecte pentru a fi oferite în dar celor dragi. În unele tradiții, mușcatele sunt folosite în ritualuri, cum ar fi decorarea casei miresei la nunți, simbolizând fertilitatea și prosperitatea.
Fie că sunt mușcate comune, cu frunze rotunde și flori în diverse culori, mușcate curgătoare, perfecte pentru ghivece suspendate, mușcate regale, cu flori mari și spectaculoase, sau mușcate parfumate, cultivate pentru frunzele aromate, toate sunt speciale și aduc un strop de culoare în viața noastră.

Aceasta tema de articol mi-a fost inspirata de postarea Lilianei.

Ziua Mondială pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă

Pe 28 aprilie, se celebrează Ziua Mondială pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă, instituită de Organizația Națiunilor Unite. 

Această zi subliniază importanța muncii sigure și sănătoase și atrage atenția asupra accidentelor și bolilor profesionale care afectează milioane de lucrători anual. 

Unul dintre principalele obiective ale acestei zile este promovarea unei culturi globale de securitate la locul de muncă și conștientizarea riscurilor asociate. Este esențial ca angajații și angajatorii să fie informați cu privire la măsurile de prevenire și protecție, pentru a reduce numărul incidentelor la locul de muncă. Totodată, prin colaborarea cu guvernele și partenerii sociali, se urmărește implementarea politicilor care să asigure condiții de muncă sigure și sănătoase pentru toți lucrătorii.

Această zi este și un moment de reflecție asupra tragediilor care se pot întâmpla atunci când măsurile de securitate sunt ignorate. În acest context, povestea lui Marius G., un fost vecin din Sibiu, oferă un exemplu trist... Marius lucra ca paznic de noapte la o firmă și în timpul unui tur de verificare, o ușă de metal nefixată a cedat, zdrobindu-l. Marius avea doar 35 de ani. Acest incident subliniază cât de importantă este prevenirea și responsabilitatea comună pentru crearea unui mediu de muncă sigur.

**Im Memoriam Marius G.**

Ziua Mondială pentru Securitate și Sănătate la Locul de Muncă ne amintește că fiecare dintre noi are un rol esențial în promovarea condițiilor de muncă mai bune. Prin educare, schimb de bune practici și implicare activă, putem construi un viitor în care astfel de tragedii să fie evitate. 

Foto:Nick Fewings / Unsplash

Pastele Blajinilor

Conform traditiei din popor, in lunea care urmeaza Duminicii Tomii (a fost ieri), se sarbatoreste Pastele Blajinilor. 

In popor, oamenii credeau ca blajinii se numara printre cei dintai oameni de pe pamant. Acestia traiesc fara femeile lor, stand cu ele doar 30 de zile pe an in scopul procreatiei. Incapabili de a savarsi fapte rele, blajinii se afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, pe Ostroavele Albe. 

Cele mai insemnate preocupari ale Blajinilor sunt rugaciunile si postul pentru cei vii. Se crede ca desi acestia sunt virtuosi, Blajinii nu stiu cum sa calculeze cand va cadea sarbatoarea Sfintelor Pasti. 

Oamenii dau de veste Blajinilor ca a venit Pastele cu ajutorul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.Este o sarbatoare respectata in multe regiuni din România. Oamenii din Transilvania, Banat, Maramures, Moldova si Bucovina o respecta cu mare sfintenie si pregatesc alimente pentru a le da de pomana. In general sunt din cele traditionale, care au fost si pe masa de Paste. 

Informatiile le-am preluat de la Paandora noastra draga, via FB. Multumesc ♥

PS: ouale încondeiate - fotografiate aici, au motive traditionale românesti si au fost cumparate intr-un muzeu din Beius, cu multi ani in urma, cand am petrecut o vacanta superba in Apuseni, împreuna cu ce  "cei doi F si un A" . 

Un singur ou, cel bleu, este încondeiat dupa traditii poloneze - l-am cumparat de la un vânzator ambulant.

Tradiția și modernitatea sau echilibrul dintre trecut și viitor

Privind înapoi la copilărie, îmi amintesc cu drag de bunici și de acele vremuri minunate. Locuiam împreună cu părinții mei în Sibiu, într-un cartier proaspăt construit, cu blocuri moderne ce străluceau sub faianța care le îmbrăca. Bunicii trăiau la trezeci de kilometri distanță de aglomerația orașului, într-o casă cu grădină mare - un adevărat colț de rai, o oază de liniște și armonie cu natura. Curtea lor prindea viață sub jocul și cântecul vietăților: găinile și curcile ciuguleau prin iarba moale, iepurii țopăiau vioi, iar cei doi pisoi se strecurau cu grație printre tufele de trandafiri parfumate. În mijlocul acestui tablou idilic, credinciosul nostru cățel stătea de pază, veghind cu loialitate întreaga gospodărie.

Bunica obișnuia să-i dojenească pe cei trei patrupezi blănoși, spunându-le în glumă "sunteți singurii neproductivi" din curte, dar îi răsfăța și îi îngrijea cu mare drag.

În fiecare dimineață, bunicul se trezea devreme, slobozea găinile și curcile din coteț, după care îi plăcea să se plimbe printre straturile de legume, uitându-se cu bucurie la grădina care prindea viață în fiecare zi. Bunica trebăluia ziua întreagă în bucătăria de vară, folosind la mâncare doar ce creștea în curtea lor. Atmosfera era mereu una de pace și armonie, iar eu mă simțeam binecuvântată să fac parte din această lume minunată. Am crescut pe jumătate la ei, deoarece părinții veneau la fiecare sfârșit de săptămână să ajute la grădină, iar când am început școala, mi-am petrecut aproape toate vacanțele aici, la bunici.

Bunica purta mereu o șurță cu buzunare adânci, legată peste halatul ei de casă înflorat. Îmi cususe și mie un șorțuleț cu dantelă, pentru că îmi plăcea să adun cu ea dimineața ouăle din cuibar.
Grădina lor era o adevărată comoară, plină de legume și pomi fructiferi încărcați cu roade. Mă răsfățam cu zarzări, cireșe, zmeură, rozinchini sau agrișe, după pofta inimii.
La prânz, smulgeam câțiva morcovi și cepe verzi din răsaduri și le strecuram în buzunarele șorțului, ca să le duc bunicii pentru ciorba de pe foc. Când îmi era poftă, rupeam câte o roșie coaptă de pe vrej și o mâncam pe loc, fără să o spăl, pentru că bunicii mei nu stropeau niciodată plantele cu chimicale. 

În fața șopronului aveam un leagăn și mă balansam cât era ziua de lungă. Uneori, îl luam și pe motan lângă mine – era mai blând decât mâța – și ne legănam împreună.
După prânz, bucătărioara era plină de arome dulci de vanilie și de plăcintă cu brânză ori prăjitură cu marmeladă. Spre ora cinci după-amiaza, toată familia se strângea pe băncuța din curte, la câte o cicoare cu lapte și o felie de plăcintă aburindă. Moșu – tatăl bunicului meu – era singurul care ședea în balansoar la soare, plângându-se mai tot timpul că-i "îngheață oasele".

Străbunicul s-a stins liniștit, în somn, când aveam doar șase ani. A plecat fără să sufere, lăsând în urmă amintiri pline de duioșie și o adevărată comoară de iubire și înțelepciune. 

Îmi amintesc cu drag diminețile de duminică, când mă luau cu ei la biserică; Moșu mergea sprijinindu-se de baston și avea locul său de onoare în strane. Bunica mă ținea strâns de mână, iar eu mă simțeam cu adevărat specială, mai ales când mergeam împreună la Sfânta Împărtășanie. Primeam o bucățică de prescură și aveam voie să sorb o gură din vinul sfânt.
Aceste clipe erau încărcate de o emoție aparte, ce mă făcea să simt o legătură profundă cu ceva mai mare decât mine. Știam, în adâncul sufletului, că sunt parte dintr-o tradiție veche și prețioasă, iar dragostea dintre mine și bunici devenea tot mai puternică.
Ciclul anotimpurilor ne aducea mai aproape unii de alții, fiecare sezon fiind plin de obiceiuri și tradiții care ne defineau ca familie. La sfârșitul verii, culegeam zarzării și îi puneam direct în butoi, pregătind temeinic țuica pentru iarnă. Odată cu venirea lunii octombrie, începeam culesul strugurilor, înainte ca graurii să dea iama în vie. Fiecare anotimp avea ritualurile sale, primăvara era dedicată semănatului, iar toamna recoltei, fiecare moment devenind o celebrare a muncii și a legăturilor profunde dintre noi.
Deși pământul nu era prielnic și clima nu era neapărat favorabilă, bunicul plantase, cu mult timp înainte să mă nasc, câțiva butuci de viță de vie. Vița nu fusese aleasă pentru calitatea strugurilor, ci mai degrabă pentru a aduce răcoarea unei umbre plăcute peste curtea din fața casei, unde în zilele toride de vară bunica întindea mesele încărcate cu bunătăți proaspăt gătite. Cu toate acestea, vița de vie rodea din belșug, iar toamna devenea o adevărată sărbătoare, părinții și bunicii muncind fără oprire să o culeagă. Strugurii erau dulci și zemoși, iar mustul proaspăt făcut era o încântare – cel mai bun pe care l-am gustat vreodată. M-am născut în octombrie, iar ziua mea de naștere rămâne strâns legată de mustul de struguri. Încă și azi asociez această sărbătoare cu aroma mustului proaspăt, care era nelipsit de pe masă în fiecare an, de ziua mea.
Bunicul obținea vinul din must proaspăt, fermentat tradițional în butoaie de lemn, exact așa cum îl învățase tatăl său. Nu era o producție mare, dar era suficientă pentru zilele obișnuite și mai ales, pentru sosurile savuroase pe care le pregătea bunica. Vinul făcut în casă avea un farmec aparte, devenind o tradiție de familie.

Totuși, pentru sărbători și ocazii speciale, bunicul prefera să cumpere vin de la Beciul Domnesc Grande Reserve, o gamă premium de vinuri roșii și albe, renumită pentru calitatea sa excepțională și tradiția viticolă de lungă durată. Aceste vinuri, provenite din regiunea Moldovei, se remarcau și continuă să se remarce prin aromele lor distincte, echilibrul elegant și rafinamentul desăvârșit. Bunicul a fost întotdeauna de părere că Grande Reserve de la Beciul Domnesc este mai mult decât un vin, deoarece simbolizează moștenirea unei regiuni și pasiunea pentru viticultură. Fiecare pahar poartă cu sine povestea unei arte învățate și perfecționate de-a lungul generațiilor, fiind rezultatul unei devotări neîncetate pentru excelență.

Eram prin clasa a cincea când bunicul mi-a împărtășit un secret care avea să-mi rămână în suflet. Mi-a spus, cu un zâmbet tainic, că în anul în care m-am născut pitise în pivniță o sticlă de Fetească Neagră Grande Reserve, cu gândul să mi-o ofere la nunta mea. Anii au trecut repede, iar eu am uitat acea discuție, până în ziua căsătoriei mele, când bunicul mi-a înmânat acea sticlă prețioasă. Nu mai știu dacă vinul a avut un gust aparte, dacă îmbătrânise frumos și dezvoltase arome complexe, dar știu sigur că acel moment a fost cu totul special. Cadoul bunicului a avut o valoare simbolică neprețuită și în acea clipă m-am simțit cumva copil și adult deopotrivă. Am resimțit adânc legătura dintre trecut și prezent, realizând cât de puternic era firul ce unea generațiile familiei noastre. 

Bunicul n-a mai trăit să-și vadă strănepoatele la botez. Cu toate acestea, vinul pe care îl cumpărase pentru acel moment de sărbătoare a fost deschis, turnat în pahare și savurat în amintirea lui. Ne-am adunat, am povestit și ne-am amintit cu drag de el, iar momentele acelea ne-au adus o consolare tăcută.
Bunicul s-a stins într-o zi senină de toamnă, chiar înainte de ziua mea de naștere. Aerul mirosea dulce, a struguri zdrobiți, dar pierderea lui a aruncat o umbră grea peste lume. Pentru mine, culesul viei nu mai avea nicio strălucire; nimic nu mai era ca înainte! Cu toate acestea, oamenii din sat încă sărbătoreau. În vie răsunau cântece, jocuri și chiote, iar vinul proaspăt curgea din belșug. Atunci mi s-a părut nedrept să găsească bucurie într-un moment când eu îmi plângeam bunicul, dar cu timpul am înțeles. Prin iubirea și sprijinul familiei, am reușit să depășim durerea pierderii. 
Bunica a continuat să trăiască mulți ani după plecarea bunicului, păstrând vie amintirea lui în fiecare gest și vorbă.
După înmormântare, am respectat obiceiul străvechi al pomenilor, cu vin și colivă, transformând fiecare astfel de întâlnire într-un prilej de a povesti despre vremurile bune. Vinul preferat al bunicului, Sauvignon Blanc din gama Grand Reserve, era nelipsit de la aceste ocazii. Descris ca un vin alb-verzui sec, cu arome florale și vegetale – de soc, urzici, frunze de tomate și cu nuanțe fine de migdale și citrice – era simbolul legăturii noastre cu el. De fiecare dată când îl deschideam, simțeam că bunicul este încă prezent printre noi, călăuzindu-ne prin amintiri.
Viața bunicii a luat o altă turnură după ce bunicul s-a mutat în lumea celor drepți. Deși a continuat să gătească cu măiestrie bunătăți, a început să accepte și produse cumpărate, sfătuindu-ne să economisim timpul și să-l petrecem cu cei dragi. Îmi spunea mie și mamei că este mai bine să alegem lucruri de calitate, lăsând specialiștii să-și facă meseria. Prin aceste lecții simple, bunica ne-a învățat să valorificăm timpul cu familia și să apreciem munca bine făcută, oferind totodată un nou sens vieții de zi cu zi..
Una dintre tradițiile de familie care a dăinuit de-a lungul anilor a fost să petrecem serile povestind la un pahar de vin. Vinul preferat al bunicii a fost mereu Tămâioasa Românească – acel vin alb, dulce și aromat, care oferea, în fiecare picătură, o complexitate olfactivă incredibilă. Am petrecut nenumărate seri povestind împreună: eu, bunica și mama. Mai târziu, când fiicele mele au ajuns la vârsta la care puteau să guste vinul, ni s-au alăturat și ele. Ne-am bucurat împreună de aromele delicate de trandafir, mentă, ananas și pepene galben, relaxându-ne în compania unui tort de ciocolată pregătit cu drag.

Au trecut câțiva ani de când și bunica ne-a părăsit, iar casa lor, plină de amintiri frumoase, a fost vândută. Din când în când, mă mai opresc pe strada lor... Privind peste poarta înaltă, văd vița de vie plantată de bunicul și îmi răsună în minte vorbele lui: "O viță de vie bine îngrijită poate trăi și rodi timp de 30-50 de ani, iar unele chiar peste 100 de ani. Viile bătrâne dau vinuri mai bune, pentru că rădăcinile lor, adânc înfipte în pământ, extrag minerale din sol, îmbogățind aroma strugurilor." Nu voi ști niciodată dacă strugurii acelei vițe au devenit mai dulci sau mai aromați, dar un lucru e sigur: prin bunicii mei am învățat să prețuiesc un vin bun.

Datorită bunicului meu, vinul meu preferat a rămas Feteasca Neagră – acel vin roșu sec din colecția Grand Reserve a Beciului Domnesc. Maturat cu răbdare în barrique cel puțin șase luni și apoi învechit în sticlă, acest vin capătă o catifelare deosebită. Aromele de prune uscate, vanilie, scorțișoară și cuișoare se întrepătrund perfect, făcându-l ideal pentru a fi savurat alături de brânzeturi afumate și maturate. Este pentru mine, mai mult decât un vin – este o legătură profundă cu tradițiile și iubirea familiei mele.

Tradiția este asemenea unui vin prețios, păstrat cu grijă în pivnițele timpului, învăluit de noblețea istoriei. Modernitatea, pe de altă parte, îi aduce o adiere proaspătă, dezvăluindu-i subtilități și straturi de savoare necunoscute. Împreună, aceste două dimensiuni nu sunt în conflict, ci se completează armonios, formând fațetele unei identități pline de bogăție – una cu rădăcini adânci în trecut și alta deschisă către viitor.
Pentru noi, povestea tradiției este cu atât mai plină de semnificație, pentru că ne poartă pe un drum nou, de la rădăcinile românești, din via plină de povești ale copilăriei, la viața pe care am început-o în Bavaria. Eu și fiicele mele trăim această continuitate a tradiției prin prisma unei identități îmbogățite – păstrând în inimile noastre esența vinului românesc, dar descoperind și influențele unei lumi noi. Fiecare picătură din această moștenire devine un punct de legătură, nu doar între generații, ci și între țări, între trecutul care ne definește și prezentul care ne inspiră.

Vinul românesc este o mărturie vie a tradițiilor și sufletului acestui neam, evocând imagini ale viei încărcate de roade și ale sărbătorilor pline de povești, cântece și voie bună. De-a lungul timpului, și-a păstrat esența dar și-a extins influența, devenind o prezență apreciată pe mesele marilor restaurante și în cadrul festivalurilor renumite. Cramele moderne combină respectul față de metodele tradiționale cu inovațiile tehnologice, iar soiurile autohtone sunt redescoperite și reinterpretate cu măiestrie. Vinul românesc rămâne un adevărat ambasador al moștenirii noastre, unindu-ne generațiile și păstrând farmecul unei tradiții ce refuză să se stingă.
Grand Reserve de la Beciul Domnesc este un exemplu strălucitor al calității vinului românesc, recunoscut la nivel internațional pentru excelența sa. Vinurile din această gamă au fost premiate la competiții prestigioase, precum "Gilbert & Gaillard" și "Concours Mondial du Bruxelles", unde au obținut medalii de aur și argint. Aceste distincții nu sunt doar o confirmare a valorii vinurilor românești, ci și o celebrare a locului lor bine-meritat pe scena globală.
Vinurile Grand Reserve de la Beciul Domnesc reprezintă o expresie autentică a artei și tradiției vinificatorilor români. Aceste vinuri sunt rezultatul unor metode de vinificare rafinate, transmise cu grijă de la o generație la alta, fiecare picătură reflectând caracteristicile unice ale terroir-ului românesc.
Generațiile de ieri protejează valorile tradiționale, în timp ce cele de astăzi explorează identitatea culturală, căutând acel echilibru între autenticitate și progres. Dialogul continuu între tradiție și modernitate este esențial pentru a crea o identitate vibrantă, capabilă să traverseze timpul. Tradiția prinde viață prin cei care o îmbrățișează în prezent, iar dansul dintre trecut și prezent aduce noi perspective, păstrând în același timp esența care le unește.
Lumea se schimbă, se reinventează, dar rădăcinile rămân adânc înfipte în istorie, oferind un sens profund de continuitate. Pentru familia mea, vinul românesc devine astfel o punte între generații, între tradiția țării pe care o purtăm în suflet și noul cămin pe care ni l-am construit aici, în Bavaria. Este o mărturie a unei moșteniri care nu doar că rezistă, ci înflorește.

--------------------------

♦ Sursa Fotografii  ♦    Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025  ♦

PS: Menționez că fotografiile din arhiva personală nu au o calitate bună, deoarece sunt reproduceri ale unor fotografii analogice. Cele cu bunicul meu copil sunt din anii 1920, cele cu mine copil datează de la sfârșitul anilor ’60, iar cele de la cununia mea sunt din 1983. 😊

Salutari din Creta - Reflexii in oglinda 17/2025

Superbele fotografii mi-au fost trimise de catre cumnatul meu, care petrece concediul in Grecia. Pe mine m-au fascinat aceste imagini ♥ Daca si voua va plac reflexiile de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Meniu de Paști - Miercurea fără cuvinte 17/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Hristos a înviat!

Hristos a înviat! Să ne aducă lumină și pace în suflete!
Fie ca această zi să va aducă bucurie și binecuvântări!

Sâmbăta Mare

Sâmbăta Mare marchează ultima zi a Săptămânii Patimilor. De obicei, facem ultimele cumpărături și pregătiri pentru Sărbătoarea Învierii Domnului. Anul acesta însă, pe la ora 9 dimineața, am plecat spre aeroportul München pentru a o duce pe Adela, care va petrece sărbătorile alături de logodnicul ei, în Atena. Am ajuns acasă după ora 12...
Am aranjat ouăle vopsite în suporturi și am împachetat micile cadouri pentru vecini. Apoi le-am împărțit și am stat cu fiecare un pic la povești. Vecinii care îl au pe Rico, pudelul, aranjau masa pentru mâine, când vor avea casa plină de oaspeți - 16 persoane! Vecinii care au avut-o pe Clara se odihneau pe terasă, la soare. Mâine sunt invitați la masă la prieteni...
Vecinii de gard în gard se pregăteau să plece în vizită la fiica cea mare. Vecina din colțul străzii avea în vizită nepoții, alături de care va petrece zilele de sărbătoare. Noi mâine suntem invitați la restaurant de către logodnicul Ralucăi. Este pentru prima dată când vom merge în ziua de Paște la restaurant.
Pentru a doua zi de Paște i-am invitat noi, acasă. Vom fi cinci, eventual șase, la masa de prânz (mătușa din Ulm încă nu este sigură că va putea ajunge la noi). Mi-aș fi dorit să fie și Mama alături de noi, dar... ne despart 1310 km. Totuși, mă bucur că nu este singură acasă.
Sper să fie bine pentru toată lumea! Să fiți alături de cei dragi, să aveți parte de momente frumoase și să vă bucurați de binecuvântările acestei sărbători!

  

Fie ca lumina sfântă a Învierii să va umple sufletul de pace, bucurie și speranță. Paște fericit!

Am vopsit ouăle pentru Paști

Anual, în Săptămâna Mare apar pe Facebook sau Instagram întrebări de genul: când este bine să vopsim ouăle de Paști? Mă amuză, că această întrebare se pune mereu!

Ortodoxii vopsesc ouăle în Joia Mare din Săptămâna Patimilor datorită semnificației religioase și tradițiilor asociate cu această zi. Joia Mare este ziua în care se comemorează Cina cea de Taină, momentul în care Iisus Hristos a instituit Sfânta Împărtășanie. De asemenea, este ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda și arestat.
Tradiția vopsirii ouălor în Joia Mare are rădăcini adânci în credințele și obiceiurile populare. Se credea că ouăle vopsite în această zi se păstrează proaspete mai mult timp și că prind culoarea mai bine datorită semnificației spirituale și simbolice a zilei. Joia Mare este considerată o zi sfântă în care se rememorează patimile Mântuitorului, iar gestul vopsirii ouălor este însoțit de post și rugăciune. 

Această credință nu are o bază științifică, ci mai degrabă una tradițională și simbolică. În popor, se spune că ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică și au puteri miraculoase
Pe de alta parte, culoarea roșie, folosită tradițional, simbolizează sângele lui Hristos vărsat pe cruce. Însa, conform tradiției creștine și relatărilor din Evanghelii, Iisus Hristos a fost răstignit în Vinerea Mare. Aceasta este ziua în care creștinii comemorează suferința și moartea lui Iisus pe cruce.

Părerea mea este că, în lumea modernă, când joia este o zi normală de serviciu (zi care se încheie în general la ora 6 pm), cine mai poate vorbi despre un moment perfect pentru a vopsi ouăle de Paști?! 

Fie că vopsim ouăle în Joia Mare sau în Vinerea Mare, te poate acuza cineva că ai ales momentul „greșit”?! Eu zic ca important este să o faci cu plăcere și să te bucuri că o faci! 🐣🎨

PS: Mulți cumpără ouă gata vopsite - cine știe când, cum și de cine?! Alții nu au deloc ouă vopsite, pentru că din cine știe ce motiv, nu își permit!
PS2: Eu anul acesta am vopsit ouale vineri. Am vopsit cinci oua în foi de ceapa rosie, legati în ștrampeni si fierti în apa cu varza rosie - pentru prima data am încercat aceasta metoda. Ori am pus eu prea putina varza, ori nu stiu de ce... insa ouale au iesit bej deschis. Dar arata bine, parca sunt din marmura. 

Pentru restul de ouă am folosit vopsele lichide fără fierbere.

Pentru aceasta, am fiert ouăle în apă cu sare și le-am păstrat fierbinți în oala cu apa. Mi-am pus mănuși din plastic și am picurat puțină vopsea în palmă. Am luat câte un ou, l-am rotit între mâini, până când culoarea l-a acoperit complet. Când culoarea a început să se solidifice, a devenit pentru câteva secunde lipicioasă. Atunci am aplicat rapid foița aurie sau cea argintie, pentru a crea efectul marmorat. Am vopsit în acest mod 8 ouă roșii, 6 galbene, 6 albastre, 5 verzi și unul maro-auriu. 

Am avut 35 de oua în total, 4 s-au crapat la fiert - o sa le folosesc la salate ☺

Vinerea Mare - Procesiunea din Calanda, Spania

Fratele meu locuiește în Foz-Calanda, Spania. Ieri seară a ieșit în Plaza de España, așa cum este tradiția acolo, să participe la procesiunea "Romper la Hora" - una dintre cele mai impresionante și emoționante procesiuni din Săptămâna Mare.
Peste 2000 de toboșari, îmbrăcați în tunici și capirote morado, bat tobele la unison, mergând pe străzile orașului la lumina făcliilor. Zgomotul asurzitor, care inspiră atât teamă, cât și emoție profundă, simbolizează cutremurul ce ar fi avut loc la condamnarea lui Iisus Hristos. Sunetul tobelor este copleșitor, inspirând profundă emoție și reflecție. 
Această procesiune începe în noaptea de joi spre vineri și continuă până în Vinerea Mare. Bătutul tobelor continuă timp de 24 de ore, iar participanții mențin ritmul neîntrerupt. Toboșarii sunt îmbrăcați în haine tradiționale - robe lungi, de culoare violet (morado), care acoperă corpul de la gât până la picioare. Culoarea violet simbolizează doliu și penitență în tradiția creștină. Ei poartă și coifuri conice sau glugi, tot de culoare violet, care acoperă capul și fața, lăsând doar ochii vizibili. Capirotele sunt purtate pentru a simboliza umilința și anonimatul, reflectând ideea că penitența este un act personal și nu unul public. Aceste elemente vestimentare creează o imagine solemnă și impresionantă, accentuând atmosfera de reflecție și devoțiune a procesiunii.
Toboșarii, însoțiți de localnici, urcă drumul în serpentină către Monte Calvario, iluminat de torțe. Procesiunea nocturnă, recrează simbolic drumul suferinței lui Iisus Hristos.

Această procesiune nocturnă este una dintre cele mai intense și emoționante momente ale Săptămânii Mari.
Este o tradiție ce datează din Evul Mediu și în prezent, toate localitățile care fac parte din "Ruta del Tambor y el Bombo" sunt recunoscute ca Patrimoniu Cultural Imaterial al Umanității de către UNESCO. (Albalate del Arzobispo, Alcañiz, Alcorisa, Andorra, Foz-Calanda, Híjar, La Puebla de Híjar, Samper de Calanda, Urrea de Gaén - localități din provincia Teruel, Spania)

 

Ceremonia solemnă continuă în Vinerea Mare cu Procesiunea Pregónului. La ora 15:30, câteva sute de toboșari și bombos precedează pregoneros, care anunță moartea lui Hristos printr-un text antic interpretat în gregorian. Această procesiune este urmată de Procesiunea Soledadului, unde opt dintre cele nouă cofradías din Calanda defilează solemn, fiecare purtând estandarte și tobe. Cofradías sunt frății religioase sau confrerii, grupuri de credincioși care se organizează pentru a participa la procesiuni și alte activități religioase. În Calanda, există nouă astfel de cofradías. Membrii acestor cofradías participă la procesiune într-o manieră respectuoasă și demnă, mergând încet și în ordine. Estandarte sunt steaguri sau bannere purtate de cofradías, care de obicei poartă simboluri religioase sau emblemele frăției respective. Membrii cofradías bat tobele în timpul procesiunii, contribuind la atmosfera solemnă și emoționantă a evenimentului.

Sâmbătă dimineața, la ora 9:00, începe Procesiunea Sfântei Înmormântări. Cele nouă cofradías din Calanda participă, iar cofrades din Cofradía del Santísimo Sacramento poartă pe umeri S"epulcro de cristal" - sicriul în care zace trupul lui Hristos. Această procesiune se încheie cu interpretarea marșului funebru calandin "El Monón" de către Banda de Música de la Asociación Musical "Gaspar Sanz".
Este o experiență unică, care atrage anual mii de oameni. Procesiunea din Calanda este un spectacol unic, care atrage vizitatori din întreaga lume. 

Este o manifestare profundă a credinței și tradiției locale, unde sunetul tobelor și bomboșilor creează o atmosferă de solemnitate și reflecție. Această procesiune nu este doar un eveniment religios, ci și o celebrare a comunității și culturii calandine.

O călătorie epică pe meridianul 24°E

Totul a pornit de la semicercul ce unește polii geografici ai Pământului, cel care traversează Sibiul - meridianul de 24° longitudine estică. Într-o zi, privind harta Europei, mi-a venit ideea îndrăzneață de a organiza, împreună cu prietenii de la 'Verde pe Roți', o călătorie de-a lungul acestui meridian.
'Verde pe Roți' este un club minunat pe care l-am creat, uniți de pasiunea noastră pentru ecologie și ciclism. De mulți ani, mă dedic reciclării materialelor și îngrijirii naturii, contribuind activ la protejarea mediului. Alături de acești prieteni, am descoperit bucuria de a promova un stil de viață sustenabil și prietenos cu natura, participând la numeroase activități ecologice și organizând evenimente care ne-au apropiat și mai mult, consolidându-ne prietenia și angajamentul față de mediu.

Mi-am spus: 'Cu siguranță, există mulți ecologiști de-a lungul acestui meridian. Ce-ar fi să luăm legătura, să ne cunoaștem și să organizăm împreună evenimente care să inspire și să mobilizeze comunități din întreaga Europă? Am putea organiza întâlniri, workshop-uri și evenimente ecologice în fiecare oraș. Această călătorie ar putea deveni un simbol al unității și al angajamentului nostru față de planetă, demonstrând că, indiferent de granițe, suntem cu toții responsabili pentru viitorul nostru comun. Ar fi minunat să pedalăm împreună, să împărtășim idei și să învățăm unii de la alții, creând o rețea de ecologiști dedicați de-a lungul meridianului 24°E!'
Am luat creionul în mână și am schițat un posibil traseu, pornind din nordul Europei, spre sud:

 

Alta, Norvegia (70.0000° N, 24.0000° E)

Kangasala, Finlanda (61.4641° N, 24.0761° E)

Tallinn, Estonia (59.4370° N, 24.7536° E)

Riga, Letonia (56.9496° N, 24.1052° E)

Pamūšis, Lituania (55.0000° N, 24.0000° E)

Lwiw, Ucraina (49.8397° N, 24.0297° E)

Sibiu, România (45.7983° N, 24.1256° E)

Rakitowo, Bulgaria (42.1354° N, 24.7453° E)

Kavála, Grecia (40.9024° N, 24.1915° E)

Nici nu am apucat bine să-mi prezint ideea, că a și fost primită cu mult entuziasm. Fiecare membru al grupului a venit cu sugestii pentru a o îmbunătăți și dezvolta. La început, am căutat și contactat cluburi din celelalte țări, descoperind astfel parteneri valoroși în fiecare oraș. Am început să lucrăm la detalii, iar cluburile din orașele participante s-au angajat să organizeze zilele petrecute acolo pentru întregul grup, asigurând cazare, masă și activități aprobate de autoritățile locale.
Pe măsură ce planul nostru prindea contur, ne-am gândit cum să finanțăm acțiunea și am hotărât să găsim sponsori pe care să îi promovăm. Donațiile și sprijinul lor au transformat această idee în realitate. Astfel, am creat o rețea de susținere și colaborare care ne-a permis să realizăm acest tur european de voluntariat pentru protejarea mediului.
În cele din urmă, ne-am întrebat cum vom reuși să comunicăm zilnic, având în vedere că în grupul nostru s-au înscris aproximativ o sută treizeci de persoane din nouă țări diferite. Fiecare țară a fost reprezentată de circa paisprezece participanți, fiecare aducând cu sine propria cultură și perspectivă. Această diversitate a fost ceea ce a făcut inițiativa atât de specială și plină de potențial. Am avut ocazia să învățăm unii de la alții, să împărtășim idei și să colaborăm, reușind să comunicăm mai ușor decât ne-am imaginat! 

VASCO Electronics a fost prima companie care ne-a susținut în acest proiect ambițios. Cu mult entuziasm, compania s-a oferit să ne sponsorizeze și ne-a pus la dispoziție căști cu traducător Vasco Translator E1 și multe alte aparate de tradus. Cu ajutorul traducătorilor instant, comunicarea dintre noi a devenit mult mai ușoară, facilitând interacțiunea între participanți și oamenii întâlniți pe traseu. Sprijinul oferit de Vasco a fost esențial pentru succesul nostru, contribuind la crearea unei atmosfere prietenoase și deschise. Fără generozitatea lor, această aventură nu ar fi fost posibilă. 

Traseul de-a lungul meridianului 24°E a însumat în total 4100 km. Am petrecut trei luni și jumătate împreună, incluzând zile dedicate activităților ecologice, precum și cele de odihnă și acomodare. Toți participanții la turul de ciclism ne-am întâlnit în Alta, Norvegia. Am ajuns acolo cu trenul și am fost întâmpinați cu ospitalitate de comunitatea locală. Folosind căști cu traducător și aparate de traducere instantant, am reușit să ne implicăm activ în toate activitățile și să ne bucurăm de fiecare moment, fără obstacole lingvistice.
În Alta, am profitat de soarele de la miezul nopții pentru a prelungi activitățile în aer liber și a admira peisajele pitorești. Deși nu am putut vedea Aurora Boreală, deoarece nopțile de vară nu sunt suficient de întunecate, am adunat alte amintiri memorabile. Am avut ocazia să interacționăm cu băștinașii, care ne-au împărtășit din tradițiile și obiceiurile lor, am degustat mâncăruri tradiționale, precum gravlaks (somon marinat) și bidos (tocăniță de ren) și am savurat deserturi și băuturi locale îmbogățite cu fructe de pădure, adăugând un farmec aparte experienței noastre culinare.
Căștile cu traducător ne-au permis să ne amestecăm în rutina zilnică a băștinașilor și să învățăm despre modul lor de viață. Am fost impresionați de eforturile locale pentru conservarea naturii. În timpul șederii noastre aici, am participat la câteva acțiuni de curățare a drumurilor din zonele montane, în colaborare cu asociațiile turistice și comunitățile locale, promovând astfel turismul ecologic. Această experiență în Alta ne-a îmbogățit și ne-a oferit o perspectivă nouă asupra lumii, lăsându-ne cu amintiri prețioase și o dorință profundă de a reveni.
Practic, din Alta a pornit turneul nostru pe biciclete. Am părăsit Norvegia și am intrat în Finlanda, traversând peisaje spectaculoase și bucurându-ne de aerul curat și răcoros. După câteva zile, am ajuns în Kangasala.
Pe întregul traseu, în fiecare localitate în care am poposit, am participat la activități de protejare a mediului, de la curățenie în parcuri și plantări de copaci, până la campanii de conștientizare ecologică. Ajunși în Kangasala, un loc unde tradițiile vechi se îmbină armonios cu modernitatea, am fost învăluiți de o atmosferă caldă și primitoare. Cu pasiunea lor pentru muzică și artă, dar și pentru drumeții și pescuit, localnicii ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Am participat la un festival de muzică în aer liber, o experiență de neuitat! Cu douăzeci de mii de spectatori prezenți, sarcina noastră în acest oraș a fost să curățăm zona după concert, lăsând totul neatins și păstrând frumusețea locului. Tot aici, în Kangasala, am colaborat cu câteva școli locale pentru a educa tinerii despre importanța reciclării și sortării deșeurilor în funcție de tipul lor. Toată lumea a fost impresionată de cât de practic este să ai un traducător instant Vasco Translator V4 în astfel de călătorii.

După câteva zile petrecute aici, cu inimile pline de amintiri frumoase și aventuri de neuitat, ne-am continuat drumul spre Estonia. În Tallinn, grupul nostru a participat la curățarea și reamenajarea zonei din jurul Lacului Harku. Am fost primiți cu entuziasm de către ONG-urile locale, care ne-au sprijinit în desfășurarea activităților. Împreună, am explorat orașul pe bicicletă și am organizat sesiuni de informare despre reducerea deșeurilor. Aparatele Vasco au fost de neprețuit, permițându-ne să comunicăm eficient și să creăm legături puternice cu comunitatea locală. Fiecare dintre noi s-a bazat pe dispozitivul său dotat cu inteligență artificială, profitând oricând și oriunde de cea mai corectă traducere instant. Aceste dispozitive ne-au ajutat să depășim orice diferență de limbă și să colaborăm eficient cu comunitatea locală.
Următoarea destinație a turneului nostru a fost Riga, Letonia. Conform unui studiu realizat de cercetătorii de la Imperial College London, cele mai înalte femei din lume sunt femeile letone - ceea ce am constatat și noi imediat ce am coborât din șaua bicicletelor! Abia atunci am observat că în grupul nostru de ciclism, femeile letone erau de asemenea cele mai înalte - atât dintre femei, cât și dintre bărbați!

În Riga, colegii noștri ingineri de specialitate au ținut seminarii de succes despre energia regenerabilă, discutând despre instalarea de panouri solare și turbine eoliene pentru a reduce dependența de combustibili fosili. Noi, ceilalți, am promovat transportul sustenabil într-un mod creativ și distractiv. Am purtat coro­nițe de flori și am creat afișe și bannere colorate și atractive, pe care le-am amplasat în stațiile de transport public și pe biciclete, atrăgând atenția și stârnind interesul localnicilor. Din nou, traducătorul instant ne-a fost de mare folos, ajutându-ne să comunicăm eficient și să ne integrăm în comunitatea locală.

Cea mai scurtă etapă a turneului nostru ciclistic a fost între Riga și Pamūšis, Lituania, acoperind doar 120 km.
Ajunși în Pamūšis, am inițiat o acțiune de plantat copaci și am organizat seminare educative despre biodiversitate, colaborând cu școlile și grupurile de tineret.

În timpul plantării copacilor, ne-am murdărit bine pe mâini și din greșeală am stropit și traducătorul vocal cu apă. Totuși, acest gadget modern, mai ușor decât un smartphone convențional, s-a dovedit a fi de neprețuit, comportându-se ca un adevărat erou tehnologic în mijlocul naturii! Dotat cu inteligență artificială, intuitiv și ușor de folosit, a continuat să funcționeze impecabil. Rezistent la șocuri și stropire, echipat cu microfoane speciale care elimină zgomotele de fundal cu până la 99%, Vasco Translator V4 s-a dovedit extrem de robust. 
Următorul oraș aflat pe meridianul 24°E pe traseul nostru ar fi fost Lwiw, Ucraina. Din păcate, din motive de securitate, chiar dacă Lwiw nu se află în prima linie a conflictului, riscurile rămân semnificative, iar siguranța participanților nu a putut fi garantată.
Pentru a aduce o rază de speranță și un zâmbet copiilor și oamenilor din Lwiw, am căutat modalități alternative de a oferi sprijin de la distanță. Din economiile suplimentare obținute pentru organizarea turneului, am cumpărat jucării, cărți și materiale educative pentru copii. Le-am trimis într-un container, cu speranța că vor aduce bucurie în aceste vremuri dificile.

Cu inimile împăcate că am lăsat un semn de solidaritate, ne-am continuat turneul spre Transilvania. Ajunsi în Sibiu, România, după parcurgerea sutelor de kilometri, ne-am simțit epuizați și am avut nevoie de o relaxare mai lungă, astfel că ne-am permis aici o ședere de o săptămână. Ne-am bucurat de atmosfera orașului și ne-am odihnit. În prima zi, am explorat străduțele pitorești ale orașului medieval și am vizitat Piața Mare, unde am descoperit Târgul Olarilor, cel mai vechi eveniment cultural al Sibiului contemporan.
A doua și a treia zi, împreună cu autoritățile locale, am curățat albia râului Cibin și am înfrumusețat malurile. Acțiunea noastră a avut un impact pozitiv asupra mediului, prevenind eroziunea solului și îmbunătățind calitatea apei.

Ultima seară în Sibiu a fost o surpriză foarte plăcută. Am fost invitați la un spectacol al Junilor Sibiului și la o masă copioasă la Hanul din Batrâni, în Muzeul Satului. Eu am fost 'acasă', însă chiar și colegii mei au putut să aleagă singuri din meniu diversele preparate tradiționale, cum ar fi mici, pastramă, tocănițe, mămăliguță cu smântână și păstrăvi cu mujdei, folosind funcția de traducere a fotografiilor de la Traducătorul instant Vasco V4. Acest dispozitiv, echipat cu o cameră performantă, ne-a fost de mare ajutor în înțelegerea meniurilor de la restaurante.
Turneul nostru de voluntariat pentru protejarea mediului prin ciclism a continuat spre Bulgaria. Țelul nostru a fost orașul Rakitowo, unde am demarat un proiect de reîmpădurire și am organizat seminare despre conservarea resurselor de apă. Dispozitivele pentru traducere instant Vasco au fost foarte apreciate, ușurând colaborarea cu grupurile de voluntari și autoritățile locale. Vizita la rezervația Mantarita, protejată de UNESCO, ne-a oferit o ocazie minunată de a observa fauna locală.

Aceaste experiențe ne-au lăsat cu amintiri de neuitat și cu un sentiment profund de împlinire.
Călătoria s-a încheiat triumfal în Kavála, Grecia, unde alături de grupul meu, am curățat plajele din zona Perigiali și am desfășurat campanii de protejare a faunei marine. Am reușit să mobilizăm locuitorii din zonă și să inspirăm comunitatea locală, creând conexiuni autentice. Dar ce nu poate fi realizat atunci când ai un traducător vocal?!
Turneul nostru s-a încheiat ca un film cu happy end. Pe plajă, într-o atmosferă idilică la apus de soare, doi colegi din grupul nostru, ea din Kangasala și el originar din Kavála, și-au anunțat oficial logodna. A fost o petrecere superbă, cu foc de tabără, cu mult Ouzo, cu sirtaki și bouzouki, cu gustări delicioase - meze, fructe de mare și baklava. Seara aceasta magică a fost totodată și ultima înainte ca viețile noastre să revină la rutina zilnică.

După trei luni și jumătate de aventură și solidaritate, la sfârșitul unei veri epice prin Europa, ne-am despărțit cu un ochi plângând și unul râzând. Am demonstrat că voința și cooperarea pot depăși orice obstacol, inspirând și mobilizând comunități întregi. Prieteniile formate în această călătorie vor rămâne mereu prețioase pentru noi.
Această călătorie extraordinară a fost posibilă datorită dedicării voluntarilor și tehnologiei moderne, care ne-a permis să comunicăm și să colaborăm fără bariere lingvistice.  Aparatele Vasco au fost esențiale în conectarea cu oameni din diverse culturi și medii. Fiecare etapă a călătoriei ne-a adus aproape de oameni și locuri minunate, transformând provocările în reușite.
Cu inimi pline de bucurie, ne-am întors acasă, pregătiți să împărtășim experiențele și lecțiile învățate, continuând să protejăm mediul. Cine știe, poate că această acțiune se va repeta! Dacă nu noi, poate copiii noștri vor duce mai departe această inițiativă, inspirând și mobilizând noi generații.

--------------------------------------

Povestea este fictiva. Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025

Surprize hand-made

Așa cum fac în fiecare an, și anul acesta am pregătit ceva meșteșugărit pentru vecinele mele de pe stradă. Chiar dacă toți ne plângem de criza de timp, dacă cineva dorește din inimă, găsește timp berechet! Așa că anul acesta am confecționat manual câteva obiecte decorative cu tematică pascală, folosind diverse materiale.
Pentru mine, această activitate este benefică, deoarece îmi stimulează creativitatea și mă relaxează. În același timp, sper ca vecinele mele să se bucure de micile decorațiuni și să le găsească utile.
Pentru fiecare vecină am cumpărat o vaniță din tablă, pe care am decorat-o cu șervețele cu motive de Paște, atât la interior, cât și la exterior. În fiecare vaniță am pus iarbă și mușchi de pădure decorative, apoi am adăugat câte o inimioară din lemn, vopsită vintage în alb - simbolul păcii. Am inclus și un ou de plastic căruia i-am lipit urechi și i-am desenat ochi și botic cu mustăți, precum și un ou de gâscă, tot din plastic, decorat cu paie și flori uscate. Bineînteles ca Leo m-a ajutat! ☺ Fiecare vaniță conține și câte un iepuraș cumpărat, în culori pastelate, câteva ouă de ciocolată și... vineri, după ce voi vopsi ouăle, voi adăuga în fiecare vaniță câte două ouă - simbol al Învierii Domnului.
Pentru toti cei care trec pe aici, ofer câte o lalea, din curtea mea ♥
 

Deasemenea, am mai avut un proiect hand-made. 

Pentru fetele mele, am modelat din pastă FIMO, doua suporturi decorative pentru oua de Sfintele Paşti. Pasta este albă, se modelează ușor și trebuie udată din când în când pentru a o menține maleabilă, deoarece se usucă în aer liber - deci nu este necesară arderea.

Initial am vrut sa ma folosesc de cofrage de oua, pe care le-am decupat si capsat, incercând sa le dau forma pe care mi-am imaginat-o... însa ideea nu a functionat. 

Am folosit un kilogram de pasta pentru fiecare suport! ☺ Am modelat un inel, am presat cu un ou decorativ din alabastru, împartind "inelul" pentru sase locuri de oua. Apoi am lasat la uscat. Am lasat primul inel afara in curte, la uscat. Cum la noi a fost foarte cald - ca vara, modelajul s-a uscat prea repede si a suferit cateva crapaturi. Crapaturi mici, si doar de suprafata, insa... totusi a trebuit sa le "cârpesc"! La al doile inel, am avut grija sa se usuce la umbra. Apoi am inceput sa lipesc cu Ponch bucati de servetele cu un motiv neutral, alb-negru (pentru ca m-am gândit, sa nu concureze ouălor). Am lipit mai intâi fața, am lasat la uscat, apoi dosul, am lasat la uscat...La final, am aplicat lacul care sigilileaza si da si luciu. Din nou în doua faze cu lunga asteptare: mai intai o parte, apoi cealalta. Astazi inca un suport asteapta sa se usuce! Dar am facut cateva fotografii, cu primul suport, care este gata. 

Da, ce mai vreau sa spun este ca inelul are la mijloc un orificiu doar atât de mare încât sa încapa un paharel decorativ, suport pentru lumânare. Acum, in graba mare, sa fac poze pentru blog, am obtinut doar aceste imagini. Cred însa ca pe masa aranjata pentru Paşti, vor arata mai bine decat pe placa mea de lucru liliachie ☺ Si bineîntels, sper sa placa fetelor mele ♥

Pentru "simetrie" (patru colaje de fotografii sus, patru jos), am adaugat si un colaj cu ouale de anul trecut, la vopsirea carora m-au ajutat Leo si Chico ♥ Sa vedem cum imi vor iesi ouale mâine?! 

Va doresc spor la treaba! ☺

 

Punctaj Spring Superblog - Proba 3

 

Proba 3. Ce înseamnă pentru tine o amintire INTERZISĂ?

Articolul meu: În vis. Magia filmului - Amintiri interzise din adolescență.

Criterii și barem de jurizare:

♦ Din oficiu – 10 puncte

♦ Corectitudinea și relevanța informațiilor oferite – 15 puncte;

♦ Respectarea temei – 20 puncte;
♦ Creativitatea și originalitatea – 20 puncte;
♦ Corectitudinea gramaticală – 15 puncte;
♦ Respectarea cerințelor tehnice (linkuri și ancore, număr minim de cuvinte, coperta cărții) – 10 puncte;
♦ Coerența și ușurința în exprimare – 10 puncte.

Juriu:

Bogdan Dărădan – autorul romanului „Confesiuni: Atracții Interzise”
Raluca Irimie – autor și administrator Editura Cassius Books

Termen limita: 10 aprilie 2025
Termen de jurizare: 17 aprilie 2025

Astazi au fost afisate punctele obtinute: eu am primit 97 (din 100 posibile). Dar... înaintea mea sunt 15 super-bloggeri care au obtinut 100, 99 si 98 de puncte!!! Deasemenea, suntem mai multi care am obtinut 97 de puncte... În concurs sunt înscrisi 44 de bloggeri.

Punctajul meu general este 282 puncte - acum am scazut in clasamentul general, ajungând pe locul 14!

Mergem mai departe! Proba 4 este înscrisa, urmeaza maine cred la înscrieu si proba 5. Am primit si tema pentru proba 6! O înghesuiala de evenimente!!! ☺

Reflexii în sfera de cristal - Reflexii în oglinda S16/2025

Daca va plac reflexiile mele de aici, va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN), la care va invit cu drag sa participati. Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

Buturugi si scorburi - Miercuea fara cuvinte S16/2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

Curtea din față și musafirul surpriză

În Bavaria, este destul de comun să nu ai gard la curtea din față. Aceasta reflectă un stil de viață deschis și prietenos, unde grădinile din fața casei sunt adesea lăsate fără garduri pentru a crea un sentiment de comunitate și accesibilitate. Vecinii își îngrijesc grădinile cu atenție, iar spațiile verzi sunt bine întreținute, contribuind la frumusețea și armonia cartierelor. Grădinile din fața casei sunt la fel de bine îngrijite ca și cele mari din spatele casei, care sunt protejate de garduri. Fiecare colț de verdeață este o oază de liniște și culoare, dar și un motiv de bucurie pentru cei ce se plimbă pe alei, oferind un sentiment de prospețime și revitalizare.

Săptămâna trecută am dedicat puțin timp pentru a împrospăta grădina din fața casei, adunând frunzele rătăcite printre zambile și lalele. De obicei, prefer să las frunzele căzute din magnolie să se descompună natural, spre deosebire de vecinii mei care își îngrijesc grădinile cu o meticulozitate aproape exagerată, fără a lăsa nicio frunză neadunată, mai ales toamna, înainte de venirea sezonului rece. 

În timp ce mă ocupam de curățenie, am descoperit sub magnolie un cuib de arici. Ce bucurie imensă am simțit! Am acoperit cuibul cu grijă, folosind frunzele adunate și acum trec zilnic pe acolo pentru a vedea dacă micul locatar s-a trezit din hibernare.