Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Ieri seară am fost invitați de noii noștri prieteni la un grătărel. După masă, stând la umbră cu o bere rece, un spritz cu vin alb sau un Sambuca-Ramazzotti aromat, povesteam una și alta, când Rosi ne-a amintit că exact peste cinci luni vom sărbători Prima Zi de Crăciun. La temperaturile astea parcă nici nu-ți vine să crezi, nu-i așa? Acum ne văităm că ne topim de căldură, iar peste cinci luni probabil ne vom plânge că trebuie să curățăm zăpada și că ne îngheață urechile fără căciulă. Așa suntem noi, oamenii — mereu între două extreme. De aici discuția a alunecat firesc spre iarnă, iar Rosi și Klaus și-au amintit de ceva drag lor, „Îndrăgostiții” – Zwetschgenmännla. Pentru că eu nu am știut nimic despre această tradiție franconă, Rosi a adus cuplul de figurine și mi-a povestit istoria lor. Sunt omuleți făcuți manual, cu corpul modelat din prune uscate înșirate pe sârmă subțire, cu cap din nucă și tălpi din alune. Fiecare are câte un accesoriu minuscul, o pălărioară, o mătură, un instrument muzical, ceva care îi transformă într-un personaj. Tradiția acestor figurine datează din secolul al XVIII‑lea, când erau considerați talismane aducătoare de noroc, iar dacă îi păstrai în casă peste iarnă, aduceau belșug, sănătate și liniște. Există multe variante simpatice, coșarul norocos (der Schornsteinfeger), muzicianul (der Musiker), drumețul (der Wanderer) sau cuplul francon (das Paar). Fiecare are o poveste și un mic gest care îi dă personalitate. Perechea din poză are deja 47 de ani. Rosi a primit-o de la soțul ei în primul an de căsătorie, iar de atunci îi însoțește în fiecare iarnă — un talisman vechi, păstrat cu grijă, martor al multor seri reci și Crăciunuri trăite împreună. Și poate tocmai astfel de momente fac locul acesta atât de special — mici povești, tradiții păstrate cu drag și oameni care le transmit mai departe. Abia aștept să trăiesc emoția primului Crăciun aici, în Franconia Superioară, și să descopăr pe rând fiecare obicei și tradiție, păstrate atât de frumos.
🎄✨ Dacă încă nu ați intrat în atmosfera magică a Adventului și simțiți că ar fi nevoie de o mică „scânteie” pentru suflet, vă recomand cu drag să vizitați Muzeul Imersiv Sibiu. Doar pentru câteva săptămâni mai rulează acolo videoclipul cu efecte speciale „Povești în jurul bradului” – o experiență vizuală care vă va învălui în lumină, culoare și emoție. Și dacă nici după această vizionare nu vi se trezește dorința de a împodobi casa pentru sărbătorile hibernale, atunci sigur vă va ajuta o cupă de vin fiert aromat, în Târgul de Crăciun din Sibiu, aflat la doar câțiva pași de muzeu. Atmosfera de acolo e un amestec perfect de tradiție și modernitate: lumini, colinde, miros de scorțișoară și bucuria oamenilor. ✨🎄 🌟 Pe coronița de Advent, prima lumânare arde deja, iar duminica următoare vom aprinde și pe a doua – semn al drumului nostru spre lumină și sărbătoare. Iar chiar în această seară… cine și-a curățat cizmulițele cu grijă, va primi cu siguranță o surpriză de la Moș Nicolae. 👉 Pentru cei care ar dori să intre în muzeu, dar locuiesc prea departe, las aici câteva capturi din timpul vizitei mele împreună cu mama. Detalii găsiți în postarea anterioară – poate vă aduc și vouă un strop de magie vizuală. Vă doresc sărbători fericite, pline de căldură, lumină și momente de poveste! 🎁✨
🍂 Toamna s-a instalat în curtea mea ca o mâță blândă, cu blană de frunză arămie și ochi de lumină caldă, torcând miros de frunze amare și ceai de iasmin cu lămâie. Ultimele zile de octombrie dansează ca niște balerine în rochii ruginii, un vals de frunzulițe care se ciocnesc, se rostogolesc, se ascund sub bancă și se așază într-un covor moale pe pământul umed. 🍁 Peste cartier plutește miros de foc cu lemne și arome de supă-cremă de dovleac. Luna noiembrie se apropie grăbită ca o regină tăcută, cu pălărie de vânt și eșarfa de ceață, nerăbdătoare să șoptească povești învelite în pulovere groase... 🎃 Am împrăștiat prin casă și curte decorațiuni de Halloween — ghirlande, figurine, luminițe și fețe zâmbitoare care privesc complice, ca niște musafiri poznași sosiți cu bagaje pline de râsete și bucurii învelite în catifea portocalie. Se ascund prin colțuri ca glumele bune, rostite la momentul potrivit, lăsând în urmă ecouri de magie și veselie. FA-BOO-LOS! — exact așa se simte totul! Un Halloween discret, dar plin de farmec, cu accente simpatice și culori calde, ca o poveste spusă în șoaptă la gura sobei, în timp ce afară vântul își scrie poemul printre crengi. ✨ În curte, în lipsa florilor, am chemat la apel niște vrăjitoare din foi de cucuruz, cu pălării șugubețe și rochii foșnitoare, ca niște sperietori de ciori cu suflet de poveste. Stau cuminți printre frunzele aurii și acaju, păzind ghindele și castanele lucioase. Lampioanele portocalii dansează în ritmul vântului, desenând umbre tremurătoare pe aleea pietruită. 🧛♂️ Graf Dracula și Vrăjitorul din Oz — croiți din fetru colorat, își fac veacul la oglindă și la ușă, ca niște paznici ai bunei dispoziții. 👻 Pe masă, farfuriile decorative cu mutrițe de bostan-sperietoare râd cu gura până la urechi. Canapeaua e acoperită de pernuțe decorative cu dovleci zâmbitori și siluete feline cu ochi sclipitori. Leo, micul meu tovarăș blănos, poartă mândru o pălărie de Halloween și se joacă vesel cu noua lui prietenă de pluș — o pisicuță neagră cu urechi violete. Parcă râd amândoi în limba lor, complici la toată această feerie. 🌙 De câteva zile mă ocup de aceste mici bucurii, iar serile mele de sfârșit de toamnă s-au umplut de culoare, de râsete și de acel freamăt dulce care vine când transformi casa într-un colț de poveste. Nu e doar decor, e o stare de spirit — un Halloween discret, dar fermecător, ca o vrajă spusă în șoaptă...
PS2: ah, daaa... Tradiția cioplirii dovlecilor în ajun de Halloween este, în familia mea, veche de peste 30 de ani și e strâns legată de mămăliguța cu lapte, brânză și smântână ☺. Așa și-au dorit fetele când erau mici și așa a rămas obiceiul!
Asta, ca să nu vă întrebați mirați ce-i în farfurii.🎃👻🕷️🕸️🧙♀️🧛♂️🧟♀️🧟♂️🦇🍬🍭🪦⚰️🪄🏚️🔮🧹🧤🐈⬛🐾🧁🎈🕯️🏮🎃
Am dat deja drumul la caldura (centrala termica)! La mijlocul
lui septembrie, natura ne-a surprins cu o schimbare bruscă a vremii. Dupa
saptamâni în șir la 32°C, temperatura a scăzut peste noapte la doar 10 grade!
Toamna calendaristică si-a facut debutul cu ploi abundente și aer proaspăt și
rece. Frunzele copacilor abia au început să capete usoare nuanțe de galben și roșu...
Lăsând în urmă zilele toride de vară, ne pregatim cu toții pentru noul anotimp. Am schimbat sandalele cu botinele si cizmele de cauciuc, am scos din dulap gecile groase, ba chiar am vazut pe strada că unii oameni poarta deja căciuli.
Chit ca ne-a luat așa brusc, ne bucuram toți de racoarea binevenita. Parca si atmosfera este mai plină de energie și prospețime.
Toamna se instaleaza cu pași rapizi, aducând cu ea
nu doar o schimbare a vremii, ci și o schimbare a stării de spirit. Este timpul
să ne bucurăm de plimbările prin parc, de culorile vibrante ale frunzelor și de
serile răcoroase petrecute alături de cei dragi, la o cana cu ceai.
Coafeza mea este nascuta în Turcia, însa traieste de mic-copil aici în Germania si deci, vorbeste perfect germana, este o tipa extravertită si foarte simpatica. Sunt clienta ei de câtiva ani, dar nici acum nu stiu sa îi pronunt corect numele – Fahriye… evit mereu sa ma adresez direct. Dar îmi place mult de ea si orele pe care le petrec în salonul ei sunt placute!
Dupa cum am spus, sâmbata am avut programare, sa reîmprospateze vopseaua (ca sunt jumatate carunta!) si sa îmi taie vârfurile (ca parul meu devenise dupa permanent, casabil). De ani de zile visez sa am parul lung, dar mereu îl scurtez… cu sau fara motiv!
Întreg tratamentul a durat aproape trei ore, timp în care mi-a povestit o multime de patanii! ☺ Ceea ce imi place la ea, este ca povesteste cu foarte mult umor.
Este divortata de câtiva ani si cei doi fii sunt în grija ei. Pentru a face fata cheltuilelilor, mai are înca un mini-job la sfârsit de saptamâna!
Fiul cel mare este student, cel mic a terminat liceul si scoala lui tocmai a organizat “excursia de absolvire” la Paris! Zice ea “800 de Euro pentru doar patru zile, este pentru mine mult prea scump, însa cum sa interzic fiului meu excursia?!” Si de fapt cum s-a desfasurat excursia?! A nimerit exact zilele de revolta din Paris… Autocarul ar fi trebuit sa fie înainte de orele amiezii la destinatie, însa a ajuns seara târziu, pentru ca majoritatea strazilor au fost blocate de politie sau manifestanti! În plus, hotelul lor nu a fost într-un cartier bun! Peste drum, lânga alimentara, ziua se vindeau droguri si seara ardeau lazile de gunoi si chiar autoturisme! În camera au avut doua paturi cu noptiere si un raft-de-perete cu patru compartimente. Zice ea “I-am calcat tricouri si camasi, sa aiba de schimb, sa arate bine”… dar bietul copil nu a avut dulap cu umerase, toate hainele au rams mototolite în geanta de voiaj.
Pe durata sejurului au facut un tur al orasului, fara vizitare de muzee. Toti si-au dorit macar sa urce în Turnul Eiffel dar si acesta era oficial-închis, de teama actelor de vandalism! S-au dat o tura cu vaporasul, pe Sena si... cam asta a fost excursia. Programat era sa paraseasca Parisul dupa-amiaza, însa de teama blocajelor, organizatorii au hotarât sa plece în zori de zi! Din cele patru zile, a petrecut una si jumatate în autocar!…"Si, puff, asa au zburat 800 de Euro!”
Cele câteva zile cât cel mic a fost în Paris, si-a propus cu celalat fiu sa faca mici festine, pentru ca, zice ea “cel mic este mofturos, iar acum, fara el, am avut de gând sa mâncam în fiecare zi mâncaruri pe care din cauza mezinului nu le gatim”. Ei… ce s-a întâmplat de fapt?! Au mâncat doar morcov fiert si pâine prajita! Cel mare a facut o gastroenterita virală! Cu febra, cu varsaturi si diaree, cu deshidratare extrema, ca în noaptea cu pricina a trebuit sa îl duca la urgente! Si dupa ce a stat pâna la ora 4 dimineata pe coridoarele spitalului, speriata si îngrijorata, si-a adus baiatul acasa, a dormit doua ore si dimineata a plecat ”proaspata” la serviciu! Mesajele mezinului din Paris au continuat triste, acum nici macar cartea de debit nu îi functiona! Mama a trebuit în pauza de masa sa fuga la banca, sa clarifice, sa deblochetze cardul pentru ca baiatul nu a primit bani cash pentru excursie. Cândva seara a ajuns acasa, a intrat la dus si… a picat, efectiv s-a prabusit pe gresie! Of Doamne! Dar zice ea “cândva mi-am revenit, ca mi-a fost frig! M-am ridicat si m-am dus sa-i fac un ceai fiului bolnav!”
A doua zi s-a dus la medicul de familie si a povestit incidentul si zice ea "pentru urmatoarele saptamâni am o multime de programari la medici de specialitate: neurolog, cardiolog, endocronolog... Ok, o sa fac toate analizele si examenele medicale, însa sunt sigura ca totul a fost doar supra-stress!"...
Nopatea a fost furtuna, a plouat si a batut vântul extrem… Tocmai reusise sa adoarma, când o bubuitura puternica s-a produs în imediata ei apropiere. Zice “Acum câtiva ani am schimbat ferestrele si la dormitor, capacul care acopera nisa de deasupra geamului, unde se ruleaza jaluzeaua, începuse în ultimul timp sa se clatine, când afara era vijelie” Ei, capacul a rezistat exact pâna în noaptea aceeal! Si acum, în cadere a smuls si bucatile de ghips cu care fusese fixat pe perete! A apreciat pagubele cu ochii între-deschisi, a scuturat plapuma de ipsos si a adormit la loc. Zice zâmbind “Se spune ca persoanele pesimiste atrag fenomenele negative… dar eu nu sunt pesimista! Se spune ca persoanelor darnice, viata le întoarce darnicia înzecit înapoi! Eu ajut pe toata lumea, sunt darnica, sunt miloasa… dar ghinionul ma urmareste una-ntruna!”. Mi-a venit sa o iau în brate de mila, dar am stiut ca nu asta ar fi asteptat, asa ca am râs împreuna cu ea si am zis “daca ai spart cumva o oglinda, sunt sigura ca acum traiesti ultimele ghinioane din al saptelea an. Poate chiar de mâine, soarele va straluci si pe strada ta!”♥♥♥
De ce am povestit toate acestea?! Pentru ca sunt sigura ca unele mame se vor recunoaste aici si... sfatul meu este sa "puneti frâna" din timp, sa va menajati, pentru ca „black out“-ul a devenit o boala frecventa în zilele noastre! Termenul medical pentru aceasta este „sincopă” și este definit ca o pierdere scurtă a conștienței cu pierderea tensiunii musculare, care netratata, poate duce în continuare la căderi psihice si fizice! Va doresc numai bine! ♥
În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.
----------------------------------------------
----------------------------------------------
♦ Behind the Candelabra: My Life with Liberace (2013) - un film american regizat de Steven Soderbergh, referitor la ultimii zece ani din viața celebrului pianist Liberace, bazat pe memoriile publicate de Scott Thorson în anul 1988. În rolurile principale - Michael Douglas și Matt Damon.
În cadrul concursului anual Creative Arts Emmy Awards (Downtown Los Angeles), filmul a câstigat în 8 categorii. A câstigat deasemenea la Golden Globe Awards (2014) în doua categorii "Best Television Film" si "Best Actor - Television Film" prin Michael Douglas.
Excentricul pianist si entertainer Władziu Valentino Liberace, cunoscut în lumea showbusinessului sub mononymul Liberace, s-a dovedit a fi înca de copil un talent deosebit. La vârsta de 6 ani putea sa interpreteze ore în sir din memorie, piese din muzica clasica. În anul 1940, la vârsta de 20 de ani, Liberace a devenit solist al Chicago Symphony Orchestra.
În anii '50 a fost cel mai rapid pianist din lume. Era capabil sa interpreteze în mod corect 6000 de note în doar două minute!
Mereu s-au facut speculatii în legatura cu orientarea homosexuala a lui Liberace. Deoarece a fi homosexual în secolul 20, ca angajat la televizinea din Statele Unite ar fi însemnat sfârsitul carierei artistice, Liberace a dezmintit permanent zvonurile si a actionat în judecata toate ziarele care au publicat o astfel de stire, câstigând toate procesele. Liberace a fost homosexual înca de la începutul carierei, însa o data ce a declarat sub juramânt ca este heterosexual, ar fi fost acuzat de spejur daca si-ar fi corectat depozitia. Toti angajatii lui erau platiti spre a pastra cu strictete secretul si chiar în 1987, când Liberace în vârsta de 67 de ani a murit în urma unor complicatii datorte sindromului SIDA, medicul legist si purtatorul de cuvânt au negat boala.
Liberace a trait în lux, a adoptat mai multi copii, a avut 13 vile și averea i-a fost estimat la aproximativ 100 de milioane de dolari americani. În anul 1976 Liberace a înfiintat "Liberace Foundation" o fundatie care functioneaza si astazi, care sustine prin burse tineri talentati, studenți la Conservator.
Filmul se rezuma la relatia pe care Liberace a avut-o cu Scott Thorson, o iubire pe cât de bizara, pe atât de patimasa. Poate unul din cele mai emotionante pasaje ale filmului, este cel cu declaratia de dragoste pe care Liberace o face tânarului Scott: "Why do I love you? I love you not only for what you are, But for what I am when I'm with you I love you not only for what you have made of yourself, But for what you are making of me. I love you for ignoring the possibilities of the fool in me, And for accepting the possibilities of the good in me. Why do I love you? I love you for closing your eyes to the discords in me, And for adding to the music in me by worshipful listening. I love you for helping me to construct of my life Not a tavern but a temple I love you because you have done so much to make me happy. You have done it without a word, without a touch, without a sign You have done it by just being yourself Perhaps after all, that is what love means And that is why I love you."
[De ce te iubesc? Te iubesc nu doar pentru ceea ce esti, ci si pentru ceea ce sunt eu atunci când sunt cu tine. Te iubesc nu numai pentru ceea ce faci din tine, ci şi pentru ceea ce faci din mine. Te iubesc pentru ca ignori posibilitatea prostiei în mine și accepti existenta binelui în mine. De ce te iubesc? Te iubesc pentru ca treci cu vederea conflictele din mine și oferi muzicii din mine o ascultare fidela. Te iubesc pentru ca ma ajuti sa-mi construiesc viața, nu o taverna, ci un templu. Te iubesc pentru că ai dat atât de mult pentru ca eu sa fiu fericit. Ai făcut-o fără vorbe, atingeri sau gesturi, toate acestea le-ai făcut doar ramânând tu însuti. La urma urmei, probabil ca asta si înseamnă dragostea... De aceea te iubesc.] Nota mea: 10
♦ Narcos - este un serial ce a debutat în luna august 2015 (pe Netflix), regizat de cineastul brazilian José Padilha. Serialul trateaza foarte aproape de realitate, viata columbianului Pablo Escobar - unul din cei mai celebrii si bogati baroni ai drogurilor. La începutul anilor '90, cartelul lui Escobar a detinut controlul a 80% din piața mondială de cocaină si revista americană Forbes i-a estimat profiturile la 3 miliarde dolari americani.
Filmul prezinta actiunile teroriste pe care Escobar le-a ordonat dar paralel prezinta si viata calma, încarcata de iubire si respect din familia acestuia. Paradoxal, însa asa era Escobar!
Serialul este esalonat în 10 episoade, actiunea este deosebit de captivanta, cu multe elemente de suspans. Sunt prezentate numeroase actiuni ale fortelor implicate în lupta antidrog, începând cu politia, sistemul judiciar, factorii politici, armata si societatea civila.
Eroii pozitivi ai filmului sunt cei doi agenti DEA (Drug Enforcement Administration) - Steve Murphy (Boyd Holbrook) si Javier Peña (Pedro Pascal) si bineînteles presedintele César Gaviria - rol interpretat de Raúl Méndez. Presedintele Gaviria a condus lupta împotriva lui Escobar si a cartelului Medellín, împotriva cartelului de droguri Cali si împotriva facțiunilor de gherilă. În timpul guvernului său a fost adoptata o nouă constituție în anul 1991.
Rolul lui Pablo Escobar este grandios interpretat de actorul brazilian Wagner Moura.
Filmul contine deasemenea videoclipuri istorice cu fragmete din cuvâtarile presedintilor americani Ronald Reagan si George Bush.
Scorul IMDb este 9.1/10! Am vizionat primele episoade "pe pâine" si acum astept lansarea sezonului doi. Nota mea: 10
În Clubul Cinefililor este binevenit oricine are placerea de a scrie câteva rânduri despre un film sau serial recent vazut, indiferent de anul de aparitie a acelui film sau serial. Pentru ca toti cei interesati sa poata accesa pagina în care faceti recomandarea, înscrieti articolul în acest tabel. Tabelul va ramâne deschis întreaga saptamâna.
----------------------------------------------
----------------------------------------------
Flowers in the Attic (2014) - este un film american bazat pe romanul omonim al scriitoarei V. C. Andrews publicat în anul 1979. Povestea dramatica a celor patru copii (Chris, Cathy si gemenii Carrie si Cory) încuiati de propria lor mama în podul casei timp de câtiva ani, a mai fost preluata într-un film intitulat deasemenea "Flowers in the Attic", în anul 1987 însa realizarea din 2014 este mai de calitate si mult mai aproape de roman.
Familia Dollanger este pentru comunitatea în care traiesc un exemplu de frumusete si armonie pâna în momentul în care tatal moare subit. Ceea ce urmeaza, este din ce în ce mai înspaimântator! Actorii - adultii dar mai ales copiii, joaca extraordinar de natural, reusind sa transmita emotiile si toate sentimentele pe care traiesc personajele interpretate. Filmul este încadrat la psychothriller si mystery. Nota mea: 10 Petals on the Wind (2014) - continua povestea familiei Dollanger, la zece ani distanta. În rolul mamei Corrine si al bunicii Olivia, sunt pastrate aceleasi actrite - - Heather Graham si respectiv Ellen Burstyn, rolurile copiilor ( Chris, Cathy si Carrie) sunt preluate de adolesceti si tineri cu trasaturi asemanatoare celor care au jucat în "Flowers in the Attic". Filmul se bazeaza deasemenea pe romanul "Petals on the wind" scris de aceeasi V.C. Andrews si publicat în anul 1980. Nota mea: 8
Captivantele povesti scrise de Virginia Cleo Andrews (1923-1986) au avut un asemenea succes la public încât dupa decesul acesteia, temele au fost preluate de un asa numit "ghost writer " care a le-a continuat în aceeasi maniera. Andrew Neiderman a fost desemnat de editura pentru a scrie mai departe sub numele V.C Andrews. Spre exemplu, din seria familiei Dollanger fac parte cinci romane - "Flower in the Attic", "Petals on the wind", "If There Be Thorns" (1981) si "Seeds of Yesterday" (1984) care au fost scrise de V.C. Andrews, al cincilea roman - "Garden of Shadows" (1986) a fost început de autoare si a fost terminat de catre Andrew Neiderman.
Sfântul Medardus (n. 470 în Salency / nordul Franței, † la 560 Noyon), a fost episcop de Vermand la mijlocul secolului al 6-a Lea, apoi mai târziu episcop de Noyon și Tournai. Osemintele Sf. Medardus sunt îngropate la manastirea Saint-Médard la Soissons, la nord de Paris.
Se spune ca pe vremea când era copil, atunci când ploua, cobora un vultur din cer si îl proteja cu aripile, zburând deasupra lui. De aceea, numele acestui sfânt este legat de fenomenele meteorologice si Sf. Medardus este considerat patronul mesterilor de umbrele si al taranilor.
Se mai spune ca Sf.Goar, episcop de Rouen, ar fi fost fratele geaman si ca cei doi ar fi murit în aceeasi zi, de aceea, comemorarea lor se face la data de 8 iunie. Legenda spune ca daca la data de 8 iunie ploua, atunci ploaia nu se va opri 40 de zile, iar daca e soare, atunci soare va fi timp de 40 de zile. Povestea circula din generatie în generatie si pentru tarani a reprezentat o orientare în munca la câmp. În Austria spre exemplu, este pastrat obiceiul ca în ziua de Sf. Medardus sa fie saditi morcovii de toamna.
Sf. Medardus este venerat în multe tari de religie romano-catolica. În Franta exista peste 70 de localitati care poarta numele Saint Médard, în Germania una (Medard /Glan) si un cartier din Trier si Medardus este patronul comunei italiene Acervia, din provincia di Ancona, Marche. Exista deasemenea opt biserici ce poarta numele Sf. Medardus. Medardus, cunoscut pentru atitudinea miloasă si plină de generozitate fata de semenii sai este reprezentat în icoane, steme sau sculpturi, având în mâna stânga o inima sau Biblia si în dreapta, crosa episcopala . Deasemenea, Sf. Medardus este înfatisat râzând, cu gura deschisa - lasând sa i se vada dintii, ca simbol al recunoasterii puterii acestui sfânt de a alina durerile de masele sau starile febrile.
În Salency, localitatea în care s-a nascut Sf. Medardus, în fiecare an la data de 8 iunie, are loc sarbatoarea Rosière. Comunitatea acorda titlul Rosière unei tinere de conduita ireprosabila, modesta si cu reputatie fara de pata. Aceasta, îmbracata în rochie lunga alba, este însotita spre biserica de un alai format din 12 fete si 12 baieti. Dupa vecernie, procesiunea continua în Capela Sf. Medardus, unde doua din cele mai evlavioase femei din localitate, o încoroneaza pe noua Roseère. Coronita este un inel de argint împodobit cu 12 trandafiri albi si panglicute albastre. Apoi primarul îi ofera un buchet de trandafiri, precum si un fluier. Momentul în care Rosière fluiera de trei ori este considerat startul sarbatorii, continuata în târg pâna noaptea târziu, cu curse de cai, standuri, chioscuri si focuri de artificii. Se spune că prima Rosiére a fost Sainte Médrine, sora episcopului Medardus (St.Médard).
În anul 1769, inspirat de acest obicei, Charles Simon Favart a prezentat la Fontainebleau și la Comédie-Italienne opereta La Rosiere Salency, urmată de un spectacol de balet. Tema este repetată în 1774 de către André Grétry. În anul 1779, Parlamentul din Metz permite festivalul Rosiere în localitatea Réchicourt-le-Château, la inițiativa părintele Iosif Benedict Marquis.
În secolul al XIX-lea, pentru a sărbători urcarea la tron si victoria de la Austerlitz, Napoléon a decretat că toate fetele sărace și virtuoase vor primi zestre de la stat, sa se poata marita. În anul 1810, cu ocazia casatoriei împaratului cu Marie-Louise - ducesa de Parma, șase mii de soldați s-au căsătorit cu fetele alese Rosière.
Inspirat de acest obicei, Guy de Maupassant a scris nuvela Le Rosier de Madame Husson (1887), în care este folosita notiunea de "rosier" ca echivalent masculin al titlului "rosière."
~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~ Va doresc o zi cu soare si un sfârsit de saptamâna cât mai placut! :)
pentru rubrica FFFB - tabel de înscriere la Anastasia Legenda populară românească spune că odată, demult, o mamă văduvă şi sărmană avea şi ea pe sufletul ei un odor de fecior, la care se uita ca la lumina ochilor. Că era bun şi cuminte şi asculta de vorba maică-si, ca de sfânta Evanghelie. Într-o zi, neavând biata femeie de nici unele la casa ei şi neştiind ce să-i dea băiatului de mâncare, a scos un ştergar, de-l avusese dar de la maică-sa pe când se măritase, şi dându-i-l împăturit frumos băiatului, îl trimise taman în alt sat, la un neam al ei, ca să-i dea pe el un căuş de mălai şi un boţ de brânză. Dar bordeiul văduvei era la marginea satului şi ca să treci în satul celălalt, trebuia să tai o pădure mare şi întunecoasă, apoi o câmpie şi după aceea, un deal şi-o vale, pustie nevoie mare. I se strângea inima femeii de grijă, când socotea că-i atâta cale lungă pentru biet fecioru-său, care de sărăcie şi nemâncare, de abia se ţinea pe picioarele-i şubrede, dar ce era să facă? Îşi făcu o cruce, îl puse şi pe copil să se închine, să zică un „Doamne ajută” şi-l porni la drum. Pornise băiatul cam când era soarele de două suliţi pe cer şi acu, acu sta să-nsereze şi bietul copil nu mai venea. Biata maică-sa făcea ce făcea, ieşea în prag, punea mâna streaşină la ochi şi cerceta zarea. De fecior nici gând. Dacă văzu ea că asfinţeşte soarele şi nici ţipenie de vietate nu se zăreşte cât cuprinzi cu ochiul, îşi trase ştergarul bine pe cap, înţepeni uşa bordeiului şi, mai moartă decât vie, porni să afle de urma fecioru-său. Merse ea mai întâi mai domol, trecu pădurea şi ieşi pe câmpie. Din vreme în vreme, îşi striga feciorul pe nume, doar, doar i-o răspunde, dar pădurea tăcea ca mormântul. O cuprinse atunci o frică de moarte şi o luă la fugă peste câmpul plin de mărăcini şi unde punea piciorul, tot în mărăcini se înfunda şi-l scotea plin de sânge. Dar ea nu simţea nimic, că în sufletul ei nu era decât dorul de copilu-i rătăcit ori, fereşte Doamne, mâncat de fiarele sălbatice din pădure. Şi alerga sărmana într-un suflet şi la tot pasul picura sângele din tălpile-i împunse de spini şi unde cădea picătura de sânge, răsărea o floare mare şi roşie, până ce se umplu câmpia toată de asemenea flori. Taman când răcnea ea mai amar: „Ionică, Ionică”, numai ce auzi, de dincolo de deal, un glas slab de copil venit ca de la mare depărtare, care îngâna: „mamă, mamă”. Femeia nu mai simţi nici urcuşul greu al dealului, nici valea abruptă şi într-o clipită fu lângă copil, unde căzu grămadă. După ce-şi mai veni în fire, îşi luă feciorul în braţe şi porni cu el înapoi acasă. Dar când să treacă peste câmpie, ce să vezi? Numai flori roşii, încotro vedeai cu ochii. De atunci se zice că ar fi macii pe pământ. O altă legendă spune că, în timpurile de odinioară, macul nu avea culoarea roşie, ci albă. Macul era foarte somnoros din fire. Atunci când lisus a fost răstignit pe cruce, toate florile de pe câmp plângeau. Plângea şi macul cel alb. Dar istovit de atâta frământare şi lacrimi, a adormit. A dormit astfel trei zile, fără să se trezească. Când a deschis ochii, a auzit strigând din toate părţile: „Hristos a înviat!" - Cum? Hristos a înviat? Şi eu, somnorosul, nu ştiu nimic din ce s-a întâmplat? se tânguia macul. Macului i s-a făcut atunci ruşine că n-a putut asista la răstignirea, îngroparea şi învierea lui lisus şi, de atâta ruşine, a simţit că sângele îi năvăleşte în obraji şi se face roşu la faţă. Din acel moment, macul cel alb a devenit roşu şi toţi macii de pe câmp s-au înroşit şi au rămas roşii până în zilele noastre. Legenda de origine greacă spune că macul a fost creat de Demetra, zeiţa agriculturii şi a roadelor pământului, pentru a putea dormi, după ce fiica sa, Persefona a fost răpită de Hades şi dusă în Infern. În mitologia romană Demetra poartă numele de Ceres. Legenda spune că Somnus, zeul somnului, a creat macul, pentru a o ajuta pe Ceres, zeiţa recoltelor. Ceres era epuizată după ce-şi căutase fiica rătăcită, motiv pentru care nu mai avea putere să dea rod lanurilor de grâu. Macii au ajutat-o să doarmă şi după ce şi-a revenit, grâul a început să crească din nou. De aici, credinţa populară că prezenţa macilor în lanul de grâu este esenţială pentru recoltă. (sursa legendelor)
Daca sunteti în concediu în Paris, atunci merita neaparat sa petreceti macar o zi în Disneyland!
Luna trecuta, Zina pomenea despre vizita ei în acest mega-parc de distractii si am promis ca voi rascoli si eu în fotografii si amintiri... Era iunie 2004. Sunt aproape 10 ani de atunci... fiicele mele erau adolescente - aveau 13 si respectiv 14 ani si jumatate. Nu-mi vine sa cred cum zboara timpul! Amintirile sunt însa atât de proaspete, de parca totul a fost vara trecuta! :)
Am luat bilet la RER, zona 5 si am calatorit 32 km din centrul Parisului spre cel mai vizitat loc de vacanta din Europa! Euro Disney Resort ocupa o suprafata cât 20 terenuri de fotbal si este înconjurat de magazine, restaurante, discoteca, cinema, hoteluri si pensiuni moderne. Este un oras în oras! Disneyland Park si Disneyland Village ofera 30.000 locuri de munca si numarul vizitatorilor este de aproximativ 15,5 milioane pe an! Impresionante cifre!
Fotografii am facut putine, pentru ca am filmat mult - doua mini-casete si jumatate! Din pacate însa nu am un program pentru convertire în format digital si între timp, "stocam amintiri" pe mini-CD. Vechile filmari le privim la televizor, direct de pe camera video.
Biletul de intrare presupune folosirea pausala a tuturor caruselelor si intrare libera la oricare expozitie din cadrul parcului. Disneyland este împartit în cinci parcuri tematice.
Main Stree USA, este strada principala, care începe de la intrare si trece pe lânga restaurante si magazinele de suveniruri, oprindu-se direct în fata castelului si deschizând regatul magic din lumea Disney. Aici are loc parada personajelor din filmele de desene animate si este locul cel mai iubit de cei mici-mici. De aici se poate lua trenuletul cu aburi, care face un tur complet al parcului.
Adventureland, este locul în care simti ca joci în filme alaturi de Indiana Jones sau piratii din Caraibe. Redescoperi Laguna Albastra si Templul din Peril. Traiesti aventura adevarata, poti vizita Insula Comorii cu pesteri, labirinturi si comori ascunse sau casa din copac, a familiei Robinson.
Aici se gaseste si primul roller-coaster cu rotatie completa "Indiana Jones" si pentru a evita statul la rând, exista automate care elibereaza bilete "fastpass", a caror valabilitate este limitata la un sfert de ora. Pentru ca aparatul a emis un bilet defect - iata, l-am pastrat ca amintire :))
Frontierland - este decorul din Insula Big Thunder Mountain si imediat ce ai pasit pe acest tinut, te afli în mijlocul râurilor din vestul salbatic. În satul idienilor o poti întâlni pe frumoasa Pocahontas.
Nu urcasem niciodata pe un roller-coaster, pentru ca de mic copil, mi se facea rau doar daca ma dadeam prea mult pe leagan. Ei, aici în Disneyland, m-au convins fetele sa urc pe "Big Thunder Mountain"- cel mai atractiv roller-coaster din Disneyland... A fost prima si ultima data în viata mea! De câte ori mi-am pierdut stomacul si cât de tare am putut urla, nu va puteti închipui! Mie mi se face rau si acum, când îmi amintesc :))
Discoveryland este locul în care imaginatia nu mai poate fi tinuta în frâu! Acest tinut ofera o incursiune în lumea lui Jules Verne, este Nautilus si Muntele Spatiului. Este lumea lui Leonardo da Vinci.
Aici am vazut prima data un cinematograf la 360°! Colosal! Pur si simplu ai senzatia ca joci în film! Nu as mai fi plecat de aici! Discoveryland m-a fascinat cu adevarat!
Fantasyland, ofera o plimbare direct în povestile copilariei! Descoperi labirintul alaturi de Alice spre Tara Minunilor, vizitezi turnul în care a fost închisa Frumoasa din Padurea Adormita, îi întâlnesti pe pitici si pe Alba ca Zapada, pe Peter Pan, Pinocchio sau Aladin. Fetele s-au dat aici pe un roller-coaster cu locuri în directia opusa deplasarii si stiu ca pâna la urma, chiar si lor le-a fost rau!
:) Ne-am amuzat în final într-o cursa cu automobile, pe un traseu cu curbe si pante.
Greu ne-am îndurat sa plecam din parc, însa nu ne mai tineau picioarele! A fost o zi pe care nu o vom uita niciodata!
Așa cum cozonacul este un desert tradițional pe masa de Craciun a românilor, așa este Christstollen (sau simplu Stollen) pe masa nemților.
Cu 700 de ani în urmă, undeva în Germania, a fost scos din cuptor primul Stollen. Originea rețetei este necunoscuta însa ideea de la care s-a pornit a fost aceea de a crea o pâine savuroasa, consistenta si rafinata, care sa poata fi servita lânga cafea, în zilele de Advent. Urmând sa fie consumat în perioada de post, aluatul a fost obtinut din apă, ovăz și ulei din semințe de rapiță, a fost copt sub forma de pâine mai lunguiața si a fost învelit cu un strat gros de zahar pudra, pentru a simboliza scutecele albe în care fost înfasat Hristos, după naștere - în Bethleem. Toata lumea a început sa serveasca acest produs, care însa... avea gustul pe masura ingredientelor sarace.
Prima referire scrisă în legatura cu acest cozonac dateaza din 1329, când orasul Naumburg din landul Saxonia-Anhalt (Germania) a facut cadou un Stollen, bischofului Heinrich von Grünberg.
În anul 1430 prințul Ernst von Sachsen si fratele acestuia - contele Albrecht, si-au facut curaj si au scris o scrisoare Papei Nicolae V, prin care rugau ridicarea interdicției privind untul, doar pentru aluatul de cozonac. Papa a refuzat categoric.
În anul 1491, Papa Inocențiu al VIII-lea a trimis vestita scrisoare cunoscuta sub numele "Depeșa untului" prin care aproba înlocuirea uleiului din reteta de Stollen, cu untul, cu conditia ca cei care-si asuma acest "pacat", sa plateasca o anumita suma de bani - bani folositi ulterior la construirea Catedralei Friedberg.
Scrisoare era adresata doar casei de guvernământ și furnizorilor bucatariei, dar acestia au interpretat-o foarte generos. Brutarul Heinrich Drasdo din Torgau (Sachsen) a înlocuit rapid uleiul cu untul si a îmbunatațit rețeta de pâna atunci, adaugând în cozonac, multe fructe aromate. Aceasta este rețeta dupa care înca si astazi se pregateste vestitul Dresdner Stollen - Cozonacul de Dresda.
"Anno 1474" a devenit anul de referinta al creări Stollen-ului ce purta pe atunci numele de "Striezel" (= tort de Craciun) dupa locul în care se vindea - "Dresdner Striezelmarkt", cel mai vechi târg de Craciun al Germaniei. Numele de "Stollen" adica "tunel", l-a capatat acest cozonac mai târziu, când se prepara în întreaga Germanie, datorita formei lunguiete pe care o are.
Reteta oficiala a acestui cozonac este: 3 kg de unt, 6 kg de fructe uscate (stafide) - rosine, sultanine si corinte - plus coaja de portocala si lamâie glasate, 10 kg de făină, oua, lapte, drojdie și sare. Pe parcursul sutelor de ani, au aparut variante de Stollen cu marțipan, cu mac, cu nuca, cu brânza proaspata, cu rom, sampanie sau cu vin rosu.
Dupa coacere, acest Stollen se va pastra la rece cel putin trei saptamâni înainte de consumare, spre deosebire de cozonacul românesc care se poate servi aburind, imediat dupa scoaterea din cuptor.
Expertii spun ca cel mai savuros Stollen este cel tinut spre maturare în mina de ardezie de la Willingen. Supranumit "Der Stollen im Stollen", cozonacul este pastrat timp de patru saptamâni în mina dezafectata, la temperatura de 8°C si umiditatea constanta ce oferă condițiile ideale pentru dezvoltarea aromei mirodeniilor. Pentru ca rafinamentul sa atinga apogeul, pe lânga ingredientele fine ale retetei clasice, în acest Stollen se mai adauga vanilie din Mexic, cardamom din Sri Lanka, ienibahar jamaican, cuișoare din Zanzibar si nucusoara din Noua Guinee. Este un cozonac unic si foarte scump, nu am mâncat înca niciodata, însa... La sfârsit de an, colectivul biroului nostru a facut deja traditie în a se rasfata cu un produs deosebit. Daca acum trei ani am probat cea mai delicioasacafea din lume, anul trecut am servit Kobe beef, anul acesta am comandat un Willinger Christstollen! În ultima zi de lucru din acest an - joi, 20 decembrie, vom servi câte o felie din cel mai delicios cozonac ;) PS: Inscriu aceasta postare - cu mare întârziere, la rubrica Povesti parfumate - initiata de Mirela Update: 20.12.2012 - Willinger Christstollen :)))
.jpg)
