Se afișează postările cu eticheta gogosi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gogosi. Afișați toate postările

duminică, 11 ianuarie 2026

Flori, fulgi de zăpadă, gogoși și un brad încăpățânat

Vremea s‑a încălzit de pe o zi pe alta, ca și cum anotimpurile ar fi încurcat scenariul și iarna ar fi intrat pe scenă purtând costumul primăverii. Aerul miroase a pământ reavăn, iar iarba, încăpățânată și verde, se ridică precum un cor de șoptitoare care anunță o renaștere ce nu are încă dreptul să înceapă. E o liniște caldă, înșelătoare, ca un compliment spus pe fugă, fără intenție reală.
În casă, ritualul sfârșitului de sărbători s‑a desfășurat cu aceeași solemnitate cu care se închide o carte dragă. Am tot oscilat între a despodobi bradul imediat și a‑l mai lăsa o săptămână, dar „primăvara” neașteptată de afară m‑a făcut să mă hotărăsc. Am despodobit nu doar bradul, ci am adunat toate decorațiunile de iarnă. Leo m‑a „ajutat” în felul lui — m‑a urmat peste tot și a stat lângă mine, atent și serios, ca și cum ar fi vrut să se asigure că șiragul de mărgeluțe, ghirlanda de LED și restul podoabelor ajung în cutiile lor. Am dus totul în pivniță, unde liniștea se va așeza peste rafturi, până la următorul decembrie.
Am tras bradul rămas gol pe terasă. Acolo, în suportul lui, părea un soldat în permisie — încă în uniformă, dar fără misiune. Părea că a acceptat fără protest să aștepte în soare ziua de colectare programată.
După‑amiaza însă, natura, capricioasă ca o actriță care schimbă tonul în mijlocul replicii, a decis altceva. Vântul s‑a pornit brusc și a tulburat cerul, ca o mână care șterge praful de pe o oglindă. Apoi a început o ninsoare măruntă, ca mazărica — o ploaie de puncte albe, jucăușe și imprevizibile. Părea că cineva arunca biluțe de polistiren care, ușoare, în loc să se așeze, erau purtate de rafale în toate direcțiile.
Ninsoarea continua mărunt când am ieșit din casă cu gândul să cumpăr doar pâine, nimic mai mult. Dar lalelele din vitrina florăriei m‑au atras ca un magnet — galbene, roz, albe și roșii, toate întinse spre stradă ca niște zâmbete. Am intrat fără să stau pe gânduri și am ieșit cu trei buchețele în brațe.
La brutărie, am cerut pâinea feliată și, în timp ce eram servită, priveam vitrina cu gogoși — irezistibilă! Am hotărât să iau doar două: una cu blueberry și una cu glazură albă și inimioare. Dar, într‑un impuls delicios, am cerut și una cu cremă de cappuccino. Vânzătoarea mi‑a spus că, dacă mai aleg una, o primesc pe a cincea gratis. Așa că am adăugat încă o gogoasă cu ciocolată și una cu cremă de piersici.
Și uite‑așa am ajuns acasă nu doar cu pâine, ci și cu flori și cu o porție de gogoși pentru cel puțin două zile!
Am împărțit lalelele în două vaze — una pentru living și una pentru sufragerie — și am așezat gogoșile pe platou. M‑a bufnit râsul când mi‑am dat seama că, deși dimineață casa încă păstra aerul sărbătorilor de iarnă, acum avea deja veselia ajunului de carnaval, ca un mic Fasching — deși, în realitate, mai e o lună bună până atunci.
Iar afară, vremea și‑a continuat spectacolul — spre seară, granulele s‑au transformat în fulgi, iar fulgii au umplut aerul de o tăcere albă, densă.
Și atunci s‑a întâmplat magia — bradul nostru fără podoabe a prins viață. Sub stratul proaspăt de zăpadă, arăta ca un brad dintr‑o stațiune montană, în toiul iernii adevărate. Un brad care, pentru o clipă, părea din nou în elementul lui.
L‑am privit cu admirație, cu acel amestec de nostalgie și surpriză care te cuprinde când ceva obișnuit se transformă sub ochii tăi.
Vremea ne poartă de la o extremă la alta ca un montagne‑russe meteorologic, de parcă cineva, undeva, se distrează schimbând setările din telecomandă.

vineri, 14 noiembrie 2025

11.11 - Fasching, Sfântul Martin si ziua lui Leo

Ziua de 11 noiembrie are în Bavaria o dublă semnificație: dimineața aduce veselia Fasching-ului, iar seara se îmbracă în lumina și poveștile Sfântului Martin. Pentru noi, acasă, mai există încă un motiv de bucurie — sărbătorim ziua de naștere a lui Leo, cel mai răsfățat membru al familiei. 
Atmosfera acestei zile de noiembrie are un farmec aparte. Pe 11.11, la ora 11 și 11 minute, Germania intră în cel de-al „cincilea anotimp” – Fasching-ul. Alegerea momentului nu e întâmplătoare. 11.11, 11:11 este un "Schnapszahl" — un număr repetitiv care, în cultura germană, este considerat norocos și festiv. Exact potrivit pentru începutul carnavalului. 
Piețele se umplu e costume colorate — de clovni, prinți și prințese, iar strigătele de „Helau!” și „Alaaf!” se amestecă cu râsete și muzică. Și toată lumea mănâncă Krapfen – delicioasele gogoși bavareze, pufoase și umplute cu gem de caise, vanilie sau ciocolată. Uneori, ca o farsă, printre gogoși se strecoară și câte una umplută cu muștar. „Norocosul” care o nimerește provoacă în jurul lui hohote de râs ce cu greu se potolesc.
Chiar dacă am fost la serviciu, data magică nu a trecut fără semnificație. Am fost "convocați" în spațiul comun dintre birouri, la o pauză veselă, unde ne așteptau platouri pline cu gogoși. Fix la 11:11, după ce am ridicat brațele făcând un „val” jucăuș, am strigat cu toții în cor «Helau!» și ne-am înfruptat din pufoseniile dulci. 

Odată cu lăsarea serii, atmosfera în oraș se schimbă. Bavaria serbează Martinstag, sărbătoarea Sfântului Martin de Tours, cel care pe vremea când era soldat roman, și-a împărțit mantia cu un cerșetor înghețat. În anul 371, Martin a devenit episcop de Tours, iar de atunci numele lui a fost cinstit ca simbol al generozității. De Ziua Sfântului Martin, copiii ies pe străzi cu felinare colorate, cântă melodii populare – precum „Sankt Martin”, cel mai cunoscut cântec despre mantia împărțită cu cerșetorul, sau „Ich geh mit meiner Laterne”, un cântec vesel despre felinare – și participă la procesiuni luminoase. Aceste defilări prin cartiere adună grupuri de copii și părinți care merg împreună cu felinare aprinse. Procesiunea se încheie, de obicei, cu un foc de tabără sau cu o scenetă despre Sfântul Martin, după care se împart fursecuri glazurate în formă de gâscă. 
La masa de seară, în familie, este tradițional să se servească fripturi de gâscă sau rață, cu varză roșie și Knödel. Această cină bogată în calorii este considerată o ultimă masă îmbelșugată înainte de începutul postului Crăciunului. 
Astfel, ziua de 11 noiembrie nu este doar o simplă dată din calendar, ci o clipă care unește două universuri — unul plin de râsete și culoare, celălalt scăldat în lumină și solidaritate. În Bavaria, această suprapunere este văzută ca o bogăție culturală, nu ca o contradicție. 
După Sfântul Martin, toamna mai face câțiva pași, apoi începe să se retragă. Curând, târgurile de Advent, casele și curțile se vor umple de luminițe și strălucire, iar natura se va cufunda în somnul hibernal. Iarna va păși lin, pregătind scena pentru magia sărbătorilor.

marți, 4 martie 2025

Marțea Grasă

... este ultima zi de carnaval înainte de începerea Postului Mare, marcată de festivități și tradiții variate, dar toate având în comun spiritul de sărbătoare și bucurie. Originile sale se regăsesc în tradițiile romane antice, cum ar fi festivalurile Lupercalia și Saturnalia, care celebrau fertilitatea și venirea primăverii. Odată cu răspândirea creștinismului, aceste festivități au fost integrate în calendarul religios, marcând începutul Postului Mare, o perioadă de abstinență și reflecție. 
 
În țările occidentale, Marțea Grasă este sărbătorită cu parade spectaculoase, unde participanții poartă costume elaborate și măști colorate. În Franța și alte țări francofone, este obișnuit să se consume clătite, gogoși și alte preparate bogate în grăsimi, pentru a folosi ingredientele interzise în timpul Postului Mare. În Marea Britanie, această zi este cunoscută și sub numele de Pancake Day (Ziua Clătitelor), unde se organizează concursuri de alergat cu tigăi de clătite. New Orleans este faimos pentru paradele sale de Mardi Gras, care atrag milioane de turiști anual. În unele regiuni, se prepară un tort special numit King Cake. În interiorul tortului se ascunde o figurină mică, iar persoana care o găsește este desemnată "regele" sau "regina" zilei și are responsabilitatea de a organiza următoarea petrecere. Culorile tradiționale ale Mardi Gras sunt violet, verde și auriu. Violetul simbolizează justiția, verdele reprezintă credința, iar auriul semnifică puterea. 
În Germania, o sărbătoare similară este cunoscută sub numele de Fasching sau Karneval, și include parade, baluri mascate și alte festivități care preced Postul Mare. Cel mai mare carnaval din Germania are loc în Köln (Cologne). Carnavalul de la Köln, cunoscut și sub numele de Kölner Karneval, este renumit pentru paradele sale spectaculoase și atmosfera vibrantă. Festivitățile încep oficial pe 11 noiembrie la ora 11:11 și ating apogeul în săptămâna dinaintea Postului Mare, culminând cu Rosenmontag (Lunea Trandafirilor) și Faschingsdienstag (Marțea Carnavalului). Este supranumit "al cincilea anotimp". Personajele de carnaval, cunoscute sub numele de Narren, sunt o parte esențială a paradei. Acestea sunt adesea îmbrăcate în costume extravagante și au rolul de a aduce veselie și distracție participanților. În toate orașele mari din Germania, centrul se transformă într-o zonă de festival plină de parade, muzică și dans. Unul dintre momentele de vârf este parada de Rosenmontag, care atrage sute de mii de spectatori și include care alegorice, fanfare și grupuri de dansatori. În München, unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei este Dansul Vânzătoarelor de la Piață (Tanz der Marktfrauen), care are loc în Viktualienmarkt. Vânzătoarele se pregătesc tot anul pentru acest dans, luând lecții de dans pentru a oferi un spectacol memorabil. Acest dans este acompaniat de muzică tradițională și este un omagiu adus culturii locale. Culorile tradiționale ale Fasching sunt roșu, alb și albastru, fiecare având semnificații diferite în funcție de regiune. În această zi, se consumă diverse preparate tradiționale, cum ar fi Krapfen (gogoși umplute cu gem) și alte dulciuri bogate în grăsimi. Acestea sunt menite să fie o ultimă indulgență înainte de începerea Postului Mare. 
Carnavalul de la Veneția, cunoscut și sub numele de Carnevale di Venezia, este unul dintre cele mai faimoase și spectaculoase carnavaluri din lume. În ziua de marți înainte de Lăsatul Postului, festivitățile ating apogeul, oferind un spectacol de neuitat. Una dintre cele mai emblematice tradiții ale carnavalului este purtarea măștilor elaborate. Aceste măști, adesea lucrate manual, permit participanților să se bucure de anonimat și să participe la baluri mascate și parade fastuoase. Un moment deosebit de așteptat este Zborul Îngerului (Volo dell'Angelo), în care un interpret coboară spectaculos din Turnul Campanile în Piața San Marco, oferind un spectacol aerian impresionant. Orașul este plin de parade, muzică, teatru de circ, acrobații și clovni, transformând străzile Veneției într-o scenă uriașă de sărbătoare. Carnavalul de la Veneția datează din anul 1162, când a fost sărbătorit pentru prima dată în onoarea unei victorii a Republicii Venețiene. Tradiția purtării măștilor a început în secolul al XIII-lea, când venețienii le foloseau pentru a estompa diferențele sociale și a se bucura de anonimat în timpul petrecerilor. Carnavalul de la Veneția este o adevărată demonstrație artistică și culturală, atrăgând milioane de turiști din întreaga lume. Este o ocazie unică de a experimenta farmecul și misterul Veneției într-o atmosferă de sărbătoare și extravaganță. 
 Te-ai gândit vreodată să participi la Carnavalul de la Veneția? Eu am fost de două ori. De altfel, am nimerit și în Sélestat (Alsacia) în săptămâna de apogeu a carnavalului, am fost și în Ljubljana... dar încă niciodată în Köln! ☺ Însa zilele n-au intrat-n sac, nu-i asa?! ☺ Sa aveti o zi de carnaval minunata!

joi, 8 februarie 2024

Reflexii - Reflexii in Oglinda 6/2024

Astazi, pentru joia reflexiilor si oglindirilor... am o colectie mai lunga de fotografii si teme diferite ☺ Încep cu oglindiri clasice - doua imagini din garajul firmei  ☺ 
Continui cu fotografii facute la lumina unei lanterne cu UV Blacklight Fluorescent. Sunt exact aceleasi flori de ieri de la "Miercurea fara cuvinte" însa vazute noaptea ☺  
Urmatoarele doua fotografii, sunt obtinute tot cu ajutorul lanternei cu lumina UV. Sunt câteva pietre care încalzite de lumina lampii devin fosforescente si ramân fosforescente pentru foarte scurt timp. Mi-au placut cum arata... parca este o comoara cu pietre de smarald ♥
   
Ultima serie de fotografii (cu reflexii), reflecta o traditie aici în Germania. Ziua aceasta de joi se numeste "Weiberfastnacht"  si în toate tarile catolice, este o zi importanta de carnaval 😍 care marcheaza începutul high-carnival-season! . Carnavalul atinge zilele acestea punctul maxim de petreceri. Da azi si pâna marti ( "Martea grasa"), fiecare zi are o denumire speciala. În plus, peste tot se manânca gogosi! Gogosi cu marmelada, cu sos de vanilie, cu crema de ciocolata sau de lichior de oua, cu glazura de caramel sau de migdale, etc, etc! Începând de miercuri, se lasa Postul Pastelui si ziua se numeste "Miercurea cenușii"(Aschermittwoch)...Mîine este "Bromiger Freitag" (vinerea lenesa), sâmbata este Faschingssamstag (carnaval de sâmbata), duminica este Tulpensonntag (duminica lalelelor), luni e Rosenmontag (lunea rozelor).
(daca faceti ochii mari, ca gogosile sunt asezate pe "ziar" ☺☺ Nu e ziar, sunt servetele speciale! )   
Va invit sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

duminică, 19 februarie 2023

CARNAVAL

Ultima saptamana înainte de începerea Postului Pastelui, in Germania este saptamana de carnavaluri 🎉🎊Fiecare zi a acestei saptamani are o denumire speciala (am scris aici si aici despre aceste traditii). Elevii primesc o saptamana de vacanta, în Köln nimeni nu mai lucreaza, toata lumea e pe strazi, la carnaval. In Bayern carnavalul nu are asemenea proportii, însa în fiecare localitate se organizeaza Faschingsumzug / Parada de carnaval, iar coloana celor mascati se întinde pe sute de metri!
Firma mea a organizat ca de obicei un mic dejun traditional in ziua de joi "Lumpigen Donnerstag" (Joia Zdrentuita) cunoscuta si sub numele de Weiberfasching. La ora 9 dimineata în cantina-restaurant au fost serviti "carnati albi /Weißwurst, mustar dulce, Wienerle, Debrecziner, covrig-Brezel si ca desert, gogosi.
Gogosile sunt cele mai vândute produse în perioada de carnaval... si despre aceste traditi am mai scris. Ceea ce înca nu am scris, este despre carnavalul pe care l-am organizat acasa ☺
Nepotelele Emma si Greta sunt la noi pentru trei zile si în seara aceasta "am pus" de-un carnaval pe cinste ☺ 
Am dansat, am râs, am baut Cocktail (non-alcoolic, bineînteles!) si am mâncat Marshmallows, Gummibärchen si biscuiti. Fetele au fost deosebit de încântate! Se vede, nu?!? ☺☺☺

marți, 5 martie 2019

joi, 28 februarie 2019

Carnavalul muierilor

Pentru ca ne apropiem de lasatul secului (Pastele catolic se serbeaza anul acesta pe 21 aprilie), perioada de carnaval atinge zilele acestea apogeul. De astazi începând, fiecare zi de carnaval are un nume special:
joi - Weiberfastnacht, adica Carnavalul muierilor sau Sarbatoarea Lolelor
vineri - Karnevalsfreitag - Carnavalul de vineri
sâmbata - Faschingssamstag - Carnavalul de sâmbata
duminica - Tulpensonntag, adica Duminica lalelelor
luni - Rosenmontag, adica Lunea rozelor
marti - Fetterdienstag, adica martea grasa (ultima zi în care se mai poate manca "gras")
miercuri - Aschermittwoch, adica "miercurea cenusii" - începutul Postului Pastelui
Astazi a fost "Carnavalul muierilor" - o traditie ce aminteste de Evul Mediu, când femeile erau subordonate barbatilor si carora li se permitea sa "joace rolul de sefa" doar într-o anumita zi pe an :-) Astfel, obiceiul este ca în aceasta ultima zi de joi a carnavalului, femeile sa taie cravata de la gâtul barbatilor, ca semn al preluarii puterii. Barbatii accepta aceasta "degradare" si poarta toata ziua la gât, ciotul de cravata. Femeile poarta la vedere bucatile de cravata taiate - succesul este cu atât mai mare cu cât au reusit sa taie mai multe cravate.

În astfel de zile, este permis chiar si la locul de munca sa se serbeze aceasta zi. Barbatii au grija sa poarte cravate bune pentru sacrificat (de obicei cravate mai vechi sau cu imprimeuri care nu le plac) si de dragul traditiei, poarta cravata si acei barbati care nu au obiceiul sa poarte cravata decat la ocazii absolut deosebite. Ziua de Weiberfastnacht este o asemenea zi deosebita ☺ Toata lumea e vesela, se împart bomboane si se manânca gogosi. Gogosi simple sau umplute cu gem sau cu creme, pudrate cu zahar sau glazurate. La fiecare colt de strada se vând gogosi!
În alti ani, veneau în vacanta nepoteii - mâine începe vacantaîn Bavaria. Anul acesta, pentru ca Leo este în convalescenta, am facut doar o poza: Leo cu cravata si eu cu o masca pe care am pictat-o acum 5 ani.

joi, 8 februarie 2018

Carnavalul lolelor sau Weiberfastnacht

Sarbatoarea Carnavalului are traditie de mii de ani si în Germania este serbata cu multa si mare bucurie (aici poze de arhiva din München).
Exista dovezi cum ca teutonii - triburile germanice (120 î.e.n. ), purtau în aceasta perioada masti si piei de animale, dansau si strigau pentru a alunga ființele duhului rău și pentru a trezi spiritele bune, astfel încât să reînceapa primavara. Mai târziu, crestinii au legat sarbatoarea Carnavalului de sarbatoarea Pastelui, asa încat, carnavalul precede Postul Paştelui si se încheie cu Miercurea Cenuşie (anul acesta pe 14 februarie).
În ultima saptamâna înainte de lasarea Postului, zilele Carnavalului ating apogeul si fiecare ultima zi are o denumire speciala. Ultima joi din perioada de carnaval, se numeste "Carnavalul Lolelor" ("Weiberfastnacht"). Este ziua în care în evul mediu - pe vremea când femeile erau subordonate bărbaților - "muierile" au preluat "puterea" pentru o zi si folosind pretextul mastilor, si-au spus oful, fara a risca sa fie pedepsite. Si de atunci pâna în ziua de azi, femeile au pastrat acest atu si in ziua de joi, de "Carnavalul lolelor", pedepsesc (se razbuna sau umilesc) simbolic, barbatii. Obiceiul este ca oricarui barbat întâlnit de grupul de lole, sa i se taie cravata. În aceasta zi, majoritatea barbatilor poarta cravata de care vor sa se scape (în general, cravata primita cadou de la soacra ☺)! Sau mai nou, nu mai poarta cravata deloc! Femeile moderne au decis însa ca de taiat, li se vor taia macar sireturile la pantofi, dar de "Joia Muierilor" nu scapa niciun barbat! ☺☺☺
Chiarsi la serviciu, anul acesta ne-am trezit in birou cu o delegatie de 5 lole (☺) care au scurtat lungimea cravatelor (sau lungimea sireturilor de pantofi sau a snurului de la cheie) tuturor colegilor ☺ Lolele poarta trofeele prinse în talie sub curea sau la piept - precum poarta româncele martisoarele la 1 Martie.

luni, 5 februarie 2018

Carnaval si gogosi

Traditional în perioada Carnavalului este sa se consume gogosi ☺ În toate formele si cu fel de fel de umpluturi, de la cele clasice umplute cu gem, la cele îmbracate în ciocolata sau crema de vanilie, umplute cu martipan sau fistic, cu crema de migdale sau lichior de oua... nu exista zi în perioada de Fasching în care sa nu mâncam macar câte o gogoasa! ☺

sâmbătă, 11 noiembrie 2017

Let's Have a Party!

Astazi Leo a împlinit un an. Ce motiv mai bun sa fie ca sa ne distram?! ☺ În familia noastra s-a încins o petrecere pe cinste! ☺☺☺


luni, 9 februarie 2015

Vremea gogosilor

Perioada premergatoare Postului Pastelui este perioada în care peste tot sunt organizate carnavaluri si se manânca gogosi :) Gogosi simple, glazurate sau umplute, varietatea pe care o ofera fiecare brutarie-confiserie este fara limite! Gogosi umplute cu marmelada, cu ciocolata, cu crema de vanilie sau de lichior de oua, cu crema de nuci sau caramel, cu capsuni, stracciatella sau crema-amandine, gogosile tenteaza din fiecare vitrina.

pentru rubrica "Buna dimineata Soare!"

duminică, 2 martie 2014

A trecut 1 Martie

Mai devreme cu o zi de cum stabilisem, astazi au sosit nepoteii Felix si Marlene, asa ca ziua de 1 Martie a fost luuuunga si plina de activitati.
În Germania, elevii au vacanta întreaga saptamâna ce urmeaza si pentru ca Helmut tocmai are câteva zile libere de la serviciu, s-a oferit sa-i supravegheze pe cei doi. Dupa ce Felix si Marlene si-au despachetat bagajele, am stat un pic la povesti despre scoala si activitatile din timpul lor liber. Fiecare este înscris la un club sportiv si la cursuri de muzica, Marlene joaca tenis de câmp si ia ore de flaut-transversal, Felix joaca fotbal, participa la antrenamente de Taekwondo si ia ore de chitara clasica.
Pentru ca sunt copii harnici, si noi ne-am gândit pentru zilele de vacanta la un program variat . Le-am prezentat ideile noastre si dupa ce am facut câteva modificari, am dat START ☺

Pentru ca perioada de carnaval este în punctul culminant, toate zilele pâna miercuri vom avea activitati legate de aceasta tema. Astazi am aplicat stratul de baza pe mastile pe care le vom picta în stil venetian si le-am lasat pâna mâine la fixat. Apoi am exersat modelul pe o coala de hârtie, inspirându-ne din fotografiile pe care le-am facut anii trecuti în Venetia. În prealabil, pentru ca spiritul carnavalului sa ne patrunda cât mai placut, am decorat sufrageria cu ghirlande multicolore si ne-am pictat fetele cu flori si stelute colorate.
Dupa ce am mâncat, am pregatit împreuna un aluat pentru gogosi (Fasching fara gogosi nu exista!) si l-am lasat doua ore la dospit. În acest timp am mai desenat, apoi am revenit la bucatarie. Ceva la reteta noastra de gogosi nu a functionat pentru ca nu au iesit pufoase si nu le-am putut injecta cu Nutella si dulceata de capsuni, asa cum ne-am propus. Dar copiii au fost practici si au avut ideea sa ungem gogosile în timp ce le mâncam, ceea ce am si facut. În unanimitate am declarat creatia noastra delicioasa! ☺

Seara copiii s-au uitat o ora si jumatate la televizor, la emisiuni de pe KiKa. Acum ei dorm, Helmut se uita la televizor, eu ma învârt un pic pe blog în timp ce beau o cana cu ceai, dupa care va spunem NOPATE BUNA! ☺
PS: Marlene multumeste Alinei pentru minunata idee de a-i trimite si ei un martisor! Tantosa, i-a explicat fratelui ei ce reprezinta acea mica bijuterie legata cu snur rosu-alb în partea stânga, la piept.

vineri, 28 februarie 2014

FASCHING - CARNAVAL


În Germania, saptamâna aceasta reprezinta punctul culminant al perioadei de carnaval (Fasching), întâlnirile mascate capata o tot mai mare amploare, importanta zilelor fiind marcata prin denumiri speciale. Ultima joi înainte de lasarea postului, se numeste "Weiberfastnacht" (Fastnacht are sensul de carnaval, dar tradus mot à mot înseamna "aproape întreaga noapte") - ceea ce se traduce prin "Carnavalul muierilor". Este ziua în care femeile îsi pot permite sa faca "mici nebunii" si traditional este ca oricarui barbat ce iese în calea femeilor mascate pentru carnaval, sa-i fie taiata cravata. De aceea majoritatea barbatilor nu poarta cravata în aceasta zi de joi sau, îsi leaga la gât o cravata veche pe care cu buna stiinta o sacrifica doar pentru a face jocul doamnelor ☺
În zilele ce urmeaza acestei Weiberfastnacht - adica vineri, sâmbata si duminica, sunt organizate peste tot baluri si petreceri mascate (anumite regiuni antreneaza întreaga comunitate, sate întregi sau chiar orase mari - Köln, Mainz, Nürnberg, Veitshöchheim, Düusseldorf), se organizeaza parade cu care alegorice, caricaturi si masti, alaiuri lungi ce strabat strazile, participantii arunca cu bomboane si confetti, muzica rasuna si atmosfera este de joc si numai voie buna.

Un obicei în perioada de carnaval este ca daca cineva priveste lung si bosumflat spre persoanele mascate, acestea sar pe mofluz si îi îndeasa paiete si confetti în toate deschizaturile hainelor!
Ziua de luni se numeste "Rosenmontag"- lunea trandafirilor, marti se numeste Fastnacht "Fetter Dienstag" (Mardi Gras, Shrove sau Pancake Tuesday) adica "martea grasa" pentru ca este ultima noapte de Carnaval.
Pentru a participa trup si suflet la acesta perioada Fasching, fanii carnavalului îsi iau concediu, ceilalti, care serbeaza doar moderat si sunt apti pentru a veni la serviciu, au obiceiul de a servi în fiecare zi câte o gogoasa lânga cafea. Este perioada când fiecare magazin ofera gogosi proaspete, umplute cu fel de fel de cremuri si dulceturi.
Miercurea ce urmeaza se numeste "Aschermittwoch" - miercurea cenusei (latina - Feria quarta cinerum) , prima zi a Postului Mare. Participantii la Liturghie vor fi binecuvântati, facându-li-se pe frunte semnul crucii cu cenusa obtinuta din ramuri de palm. Apoi... nu mai ramân decât 46 de zile pâna la Sfintele Sarbatori de Pasti.

luni, 11 februarie 2013

marți, 21 februarie 2012

Gogoșile si măștile

Ce legatură au unele cu altele ?! Păi... când simți că nu te mai poți abține și îți vine să mănânci tot platoul cu gogoși, atunci îți pui masca pe figura :)) Doar cu ochii și cu nasul mai poți savura!




Helau, Olau, Alaaf!!!