Samba Festival Coburg – trei zile în care Europa bate în ritm de Brazilia

Orasul Coburg devine, în fiecare vară, locul unde samba nu se dansează, ci se trăiește. Orășelul din nordul Bavariei se transformă într-un punct de întâlnire pentru mii de artiști, zeci de mii de vizitatori și o energie care nu poate fi comparată cu nimic din Europa. Este cel mai mare festival de samba din lume în afara Braziliei și al doilea ca mărime după Carnavalul din Rio. Diferența este esențială — Coburg nu imită Rio, Coburg celebrează ritmul pur, bateria, percuția, pulsul care vine direct din inima samba-ului.
Festivalul adună aproximativ trei mii de artiști, peste o sută de trupe de percuție și în jur de o sută optzeci de mii de vizitatori. Timp de trei zile (anul acesta pe10-11-12 iulie), centrul orașului devine o scenă uriașă. Străzile se umplu de tobe, terasele se transformă în mici puncte de spectacol. Fiecare colț vibrează în ritmul tobelor mari surdo – toba profundă care dă pulsul samba-ului, al repinique-ului – toba înaltă de semnal, al caixa-ului – ritmul rapid și dens, și al tamborimului – toba mică, cu sunet ascuțit. Sunetele sunt completate de agogô, cu clopotele lui metalice, de ganzá – cilindrul care se scutură ritmic, de chocalho – instrumentul cu plăcuțe metalice care zdrăngăne puternic, de reco‑reco, cu suprafața lui zimțată, și de cuíca – toba cu ton plângător. În momentele de vârf, scenele se umplu de confetti aruncate din tuburi speciale, iar atmosfera devine o explozie de culoare.
Europa are o tradiție surprinzător de puternică în samba percutivă, iar trupele vin din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, Cehia și Marea Britanie, dar și din Elveția, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Danemarca și Suedia, completate de artiști brazilieni invitați – dansatori, soliste și coregrafi – care aduc la Coburg ritmul autentic al samba-ului. Coburg este locul unde toate aceste blocos* se întâlnesc, unde se schimbă idei, unde se creează colaborări și unde se simte, cu adevărat, ce înseamnă comunitatea samba europeană.
În Brazilia există multe festivaluri de samba, însă doar Carnavalul din Rio este mai mare decât Samba Festival Coburg. Restul evenimentelor braziliene sunt regionale, locale sau nu au structura amplă a unui festival european. Coburg oferă ceva unic. Scene mari, spectacole continue, workshopuri, parade, competiții, întâlniri între artiști și o organizare impecabilă. Este un festival construit pentru public, pentru artiști și pentru ritm. 
Mulți vizitatori se întreabă unde sunt dansatoarele cu pene și paiete. Răspunsul este simplu. Rio este un carnaval. Coburg este un festival de samba percutivă. Aici accentul cade pe muzică, pe baterie, pe sincronizare, pe energie. Totuși, festivalul are și momente spectaculoase, cu dansatori profesioniști, majoritatea brazilieni, purtând costume electrizante, cu pene, paiete și culori vii. Evoluează pe scene, femei și bărbați cu corp sculptat, cu zâmbet actoricesc, cu o prezență scenică hipnotizantă. Sunt momente intense, dar ele nu definesc festivalul. Marea preponderență a artiștilor este formată din muzicieni, percutioniști și instrumentiști. Pe lângă bateria tradițională, festivalul aduce și instrumente de suflat specifice samba, precum trompete, tromboane, saxofon și chiar clarinet, integrate în ritmurile rapide ale formațiilor afro-braziliene.
Sâmbătă seara am descoperit-o pe Nice Ferreira, pe scena mare în fata Teatrului și m-a surprins forța ei, prezența scenică, energia și felul în care a creat o legătură instantanee între artiștii de pe scenă și sutele de spectatori. Am vrut să aflu mai multe despre ea și m-am bucurat să descopăr (prin internet) că trăiește chiar în regiunea Coburg. Nice Ferreira este vocea festivalului, una dintre figurile centrale ale evenimentului. Numele ei real este Nini Beyersdorf. Este solistă vocală braziliană, director artistic al festivalului și una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe scena principală. Stilul ei muzical acoperă samba, MPB, axé și pagode. S-a născut în Brazilia, dar trăiește în Germania de mulți ani, stabilindu-se în Bavaria ca artistă și devenind parte din identitatea culturală a festivalului. Vorbește germană perfect și, în fiecare an, este una dintre vocile care dau festivalului direcție și personalitate.
În weekendul festivalului, Coburg devine un oraș care respiră samba. Zeci de mii de oameni dansează, cântă, bat ritmul pe tobe, se opresc la terase, urmăresc trupele care defilează și se lasă purtați de energie.

Dupa trei zile pline, prin parada de duminică, artiștii își iau rămas‑bun până anul viitor, când vor reveni la Coburg, orașul unde spectatori nu sunt doar localnicii, ci și turiștii veniți din toată lumea pentru ritmul și energia samba‑ului. Mii de oameni urmăresc trupele care trec prin oraș cu tobe, culori, momente improvizate și o bucurie unică. Seara, scena principală se umple până la refuz. Show‑urile sunt intense, ritmurile rapide, solourile puternice, iar Coburg vibrează până târziu în noapte. Și în ciuda numărului uriaș de participanți, atmosfera rămâne prietenoasă și relaxată. Poliția și serviciile de urgență raportează, în fiecare an, un weekend liniștit.💗Este un festival al bucuriei, al toleranței, al diversității culturale și al energiei pozitive.
În cele trei zile de festival, trupele cântă continuu, scenele se succed fără pauză, iar publicul rămâne până la ultimele bătăi de tobă. Coburg trăiește intens acest ritm și demonstrează, an după an, că Samba Festival este unul dintre cele mai mari și mai iubite evenimente din Europa.
Dar… nu sunt eu dacă nu mi se întâmplă ceva altfel! 😉 A fost cât pe ce să nu pot trăi live acest festival. De când m-am mutat în Coburg am auzit peste tot despre Samba Festival. Toată lumea vorbea despre el, toată lumea îl aștepta, iar eu, evident mi-am dorit neapărat să particip. 

Helmut nu este fan, iar Leo nu are ce căuta la un asemenea eveniment. Nici copiii nu ar trebui să fie acolo, deși am văzut destui, purtați prin soare de la o scenă la alta, cu căști de protecție pe urechi. Vecina mea, Lena, de vârsta fiicelor mele, s-a oferit să mă însoțească și să-mi fie ghid. M-am bucurat enorm și am făcut rost de bilete. Așteptam cu emoție, zi de zi, să vină weekendul festivalului. Joi noaptea, însă, totul s-a schimbat. De la curentul pe care îl suportăm inevitabil în săptămânile și zilele cu temperaturi de peste treizeci și cinci de grade, am început să simt dureri pe partea dreaptă. Maxilar, ureche, o zonă difuză pe care nu o puteam identifica. 🥵 Dureri care nu mai puteau fi ignorate. Lena este asistentă de stomatologie. Vineri dimineața mi-a aranjat o consultație rapidă la cabinetul medicului la care lucrează. Radiografia a arătat o infecție pe rădăcina unei măsele. Mi-au dat trimitere către chirurgia oro‑maxilo‑facială. Totul a mers rapid. La ora zece și jumătate eram deja pe scaun în cabinetul specializat. Concluzia a fost clară. Intervenție urgentă. Incizie, operație, antibiotic. Apoi mi s-a spus să stau liniștită în pat, să nu ies în soare, să nu fac niciun efort fizic. În clipa aceea nu mai simțeam nici durerea, nici amorțeala. Se zbătea doar un singur gând — oare pentru mine s-a încheiat festivalul samba?! Am ajuns acasă și am dormit disciplinat, ca să mă refac. Iar sâmbătă, la ora șaisprezece, mi-am făcut curaj și am plecat cu Lena în centrul istoric al orașului, la scena enormă a acestui festival grandios. Și… a fost o decizie bună! 💪 Ne-am plimbat de la o scenă la alta până la ora douăzeci și trei. Iar duminică am fost doar scurt, de la ora șaptesprezece până la ora douăzeci și două. Nu am putut altfel. Mi-am dorit prea mult să văd, să simt, să trăiesc festivalul. Acum îmi merge bine. Joi am programare pentru scos firele. Am o vânătaie mare pe obraz, dar mă simt bine 😇 Acum… abia aștept samba de anul viitor. Până atunci, savurez viața culturală din Coburg, care nu duce lipsă de spectacole. Weekendul acesta este Serbarea din Piața Palatului, sâmbătă White Party, apoi Outside Rodeo — un festival open‑air cu indie, punk rock și hip‑hop. La Cetatea Veste are loc o călătorie în timp, un spectacol istoric care ne poartă în jurul anului 1500 și în secolul al XVII‑lea, cu meșteșuguri vechi, viață de tabără și tunuri care răsună peste ziduri. 😀 Uneori mă întreb dacă nu cumva există și stress de timp liber. Coburg reușește să-l provoace cu o naturalețe uimitoare. Dar nu mă plâng. Tuturor, un sfârșit de săptămână minunat! 😎💗🤗
~~~~~~~~~~~~~~~~
*) blocos = formațiile de samba percutivă, grupuri de muzicieni care cântă împreună ritmurile tradiționale, de obicei între 20 și 60 de membri

~~~~~~~~~~~~~~~~
Iubitorilor de samba, le recomand: „Samba Raiz Instrumental – O Verdadeiro Som do Samba Que Toca na Alma (Sem Voz)”

Judy Garland — Dincolo de curcubeu – viață, mit și moștenire culturală

Concertul de Anul Nou de la Viena a devenit, pentru mulți dintre noi, un ritual urmărit la televizor. Este un reper cultural cu rezonanță internațională, momentul care deschide simbolic anul muzical și adună în fața ecranelor un public meloman din întreaga lume.  

Anul acesta, mass‑media a analizat pe larg impactul concertului dirijat de Tugan Sokhiev, discutând atât legătura pe care numeroși comentatori au făcut‑o între anumite alegeri de repertoriu și mișcarea LGBTQ+, cât și contextul mai larg al prezenței sale la pupitru, prima invitație adresată unui dirijor rus după declanșarea războiului din Ucraina și interesul stârnit de viața lui personală, inclusiv căsătoria cu un violonist din orchestră. Împreună, aceste teme au alimentat un ecou mediatic vizibil în jurul concertului și mi-au readus în minte felul în care, în alte epoci și în alte contexte, anumite figuri artistice au devenit simboluri fără să își propună acest lucru — așa cum s-a întâmplat și cu Judy Garland...

---

Când eram copil, lumea lui Judy Garland mi se părea pur și simplu magică. Musicalurile ei aveau ceva hipnotic, o lumină pe care nu o puteam explica, iar „Vrajitorul din Oz” era pentru mine una dintre cele mai îndrăgite povești, un loc în care mă întorceam mereu cu aceeași uimire. Nici acum nu-mi vine să cred cât de multe straturi ascunse, câte subsimboluri și câtă forță culturală s-au născut în jurul acestei povești aparent inocente și al cântecului „Over the Rainbow”.Ceva ce pentru mine era doar o poveste frumoasă s-a dovedit, mult mai târziu, a avea o încărcătură culturală uriașă pentru o comunitate despre care, copil fiind, nici nu aveam cum să știu.

Judy Garland a fost si rămâne una dintre cele mai emblematice figuri ale Hollywoodului clasic, o artistă a cărei viață și carieră au influențat nu doar lumea filmului și a muzicii, ci și sensibilitatea culturală a unor generații întregi. Născută în 1922, într-o familie de artiști de vodevil, a urcat pentru prima dată pe scenă la doar doi ani și jumătate, alături de surorile ei - trupa „The Gumm Sisters”, într-un număr muzical care avea să marcheze începutul unei vieți trăite sub lumina reflectoarelor. Talentul ei ieșit din comun a atras rapid atenția studiourilor MGM, care au preluat-o la doar 13 ani și au transformat-o într-o vedetă, dar cu un preț enorm. Studioul i-a controlat alimentația, i-a administrat pastile pentru a slăbi, stimulente pentru a rezista la ritmul infernal al filmărilor și sedative pentru a putea dormi. Această combinație toxică a dus la dependențe care aveau să o urmărească toată viața.
La 17 ani, rolul lui Dorothy în „The Wizard of Oz” a propulsat-o în istoria cinematografiei, iar cântecul „Over the Rainbow” a devenit nu doar semnătura ei artistică, ci și una dintre cele mai iubite melodii ale secolului. Cariera ei a continuat cu o serie de musicaluri care au definit epoca de aur a Hollywoodului, dar succesul a venit la pachet cu o presiune constantă. Studiourile îi controlau fiecare aspect al vieții, iar dependențele, odată instalate, au devenit o parte dureroasă a existenței ei. Cu toate acestea, Judy Garland a rămas o prezență magnetică pe scenă, capabilă să transforme vulnerabilitatea în forță și suferința în artă. Trăia fiecare notă, fiecare replică, fiecare apariție cu o intensitate rar întâlnită.
Viața ei personală a fost la fel de tumultuoasă ca și cariera. S-a căsătorit de cinci ori, cu bărbați care au jucat roluri diferite în viața ei: compozitorul David Rose, regizorul Vincente Minnelli, producătorul Sid Luft, actorul Mark Herron și muzicianul Mickey Deans. Din aceste relații s-au născut trei copii, dintre care cea mai cunoscută este Liza Minnelli, actriță și cântăreață premiată cu Oscar, care a moștenit nu doar talentul, ci și magnetismul scenic al mamei sale. Lorna și Joey Luft au rămas și ei aproape de lumea artistică, fiecare în felul său.
În ciuda succesului, viața lui Judy Garland a fost marcată de fragilitate. Dependențele, presiunea profesională și epuizarea au dus la o deteriorare treptată a sănătății. În 1969, la doar 47 de ani, a murit la Londra în urma unei supradoze accidentale de barbiturice, un final tragic pentru o artistă care a luminat scena cu o intensitate pe care puțini au egalat-o.
Dar povestea ei nu se oprește aici. Judy Garland rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale culturii americane, iar legătura ei cu comunitatea gay nu este o invenție modernă, ci un fenomen care a început încă din anii ’40 și ’50, când homosexualitatea era ilegală, iar oamenii trăiau în umbră, în frică și în coduri secrete. Într-o lume care nu le oferea niciun spațiu de libertate, Judy Garland a devenit pentru mulți un simbol al supraviețuirii emoționale. Viața ei, plină de presiuni, abuzuri din partea studiourilor, dependențe și reveniri spectaculoase, oglindea într-un fel lupta interioară a unei comunități care încerca să existe într-o societate ostilă. Oamenii marginalizați o recunoșteau instinctiv ca pe una de-a lor: vulnerabilă, sensibilă, dar capabilă să se ridice de fiecare dată pe scenă și să transforme durerea în artă.
Cântecul „Over the Rainbow” a devenit, fără ca ea să o fi intenționat, un fel de imn secret al speranței. Pentru mulți bărbați gay din acea epocă, versurile despre un loc „unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie” erau o metaforă pentru o lume în care puteau trăi liberi. De aici s-a născut și expresia „friend of Dorothy”, un cod folosit în barurile gay pentru a identifica discret pe cineva din comunitate, inspirat de personajul Dorothy Gale. Judy nu a creat acest cod, dar a devenit fără să știe un reper cultural pentru o comunitate care avea nevoie de simboluri.
În anii ’50 și ’60, spectacolele ei live erau frecventate masiv de bărbați gay. Ea îi trata cu respect și afecțiune într-o perioadă în care aproape nimeni nu o făcea. Într-o lume în care erau ridiculizați, persecutați sau pur și simplu ignorați, Judy Garland le oferea un spațiu de emoție, de catharsis și de apartenență. De aceea, nu e surprinzător că a devenit o figură centrală în cultura camp și în spectacolele drag, unde dramatismul, autoironia și intensitatea emoțională sunt celebrate.
Există și mitul că moartea ei ar fi declanșat revoltele Stonewall, dar istoricii sunt clari - revolta nu a pornit de la Judy Garland. Ea a murit pe 22 iunie 1969, iar Stonewall a început pe 28 iunie, însă legătura este doar simbolică, nu cauzală. Comunitatea gay era deja la capătul răbdării după ani de abuzuri ale poliției, iar razia de la Stonewall Inn a fost scânteia reală. Totuși, faptul că mulți dintre cei care au ieșit în stradă o iubeau pe Judy și erau încă marcați de moartea ei a contribuit la atmosfera emoțională a momentului. Iar revolta nu a fost despre ea, ci despre libertate.
🌈 Ani mai târziu, când Gilbert Baker a creat steagul curcubeu, mulți au văzut în alegerea lui o continuitate firească a simbolisticii născute în jurul lui ‘Over the Rainbow’. Chiar dacă Baker nu a afirmat explicit că s‑a inspirat din Judy Garland, este greu de ignorat ecoul cultural al cântecului ei, care devenise deja un reper al speranței pentru comunitatea gay. În felul acesta, curcubeul a ajuns să lege, neintenționat, visul lui Dorothy de dorința unei comunități de a trăi liber.

---

Filme și producții celebre despre Judy Garland --- pentru Clubul Cinefililor

1. The Wizard of Oz (1939) – filmul care a consacrat-o definitiv în rolul lui Dorothy Gale. 

2. Meet Me in St. Louis (1944) – unul dintre cele mai iubite musicaluri ale ei. 

3. A Star Is Born (1954) – interpretarea pentru care a primit nominalizare la Oscar. 

4. Judy (2019) – film biografic cu Renée Zellweger, care a câștigat Oscarul pentru rolul lui Judy, film pe care îl recomand cu toata dragostea, pentru interpretarea extraordinară și pentru felul în care surprinde fragilitatea și forța ei.
5. Life with Judy Garland: Me and My Shadows (2001) – miniserie biografică bazată pe memoriile fiicei ei, Lorna Luft. 

6. Liza with a Z (1972) – nu este despre Judy, dar este un spectacol emblematic al ficei acesteia - Lizei Minnelli, influențat de moștenirea mamei ei. 

7. Judy Garland: By Myself (2004) — documentar ce explorează viața și cariera ei.

Nominalizări Golden Globes No. 83 – între spectacol și farsă

Articol înscris la rubrica: Clubul Cinefililor

Pe 8 decembrie 2025, Beverly Hilton a fost din nou împodobit cu lumini orbitoare, dar în spatele strălucirii s-a simțit gustul amar al unui spectacol care își pierde credibilitatea. Nominalizările la Golden Globe Awards No. 83 au fost prezentate cu fast, dar au lăsat în urmă mai multe semne de întrebare decât certitudini.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o celebrare a artei s-a transformat într-un exercițiu de PR. Nominalizarea unui film ne-lansat — Avatar: Fire and Ash — a stârnit suspiciuni și a provocat murmure ironice în sală!!! Absurditatea de a nominaliza un film pe care nimeni nu l-a văzut a fost dovada clară că Globurile joacă după reguli obscure! Cum poate fi recunoscut ceva ce nu există încă pentru public? Răspunsul nu ține de merit artistic, ci de forța marketingului și de jocurile de culise.
Introducerea categoriei pentru podcasturi a fost prezentată ca un pas „vizionar”, dar a părut mai degrabă o încercare disperată de a atrage atenția asupra unei gale care își caută relevanța. 
În loc să fie un gest de deschidere culturală, a fost perceput ca un artificiu extravagant, menit să mascheze lipsa de transparență din categoriile tradiționale.
Nominalizările au confirmat câteva titluri puternice, dar chiar și acestea au fost eclipsate de scandalul absențelor. „One Battle After Another” a dominat cu 9 nominalizări, „Sentimental Value” a surprins cu 8, iar „Sinners” a intrat în cursă cu 7. La televiziune, „The White Lotus” și „Adolescence” au atras atenția, dar discuțiile au fost mai degrabă despre cine lipsește decât despre cine a fost inclus.
Absența unor titluri iubite și respectate a fost dureroasă pentru public. Musicalul „Wicked: For Good”, cu Cynthia Erivo și Ariana Grande, a obținut cinci nominalizări, dar a fost exclus din categoria centrală „Best Motion Picture – Musical or Comedy”, unde era considerat favorit. Această omisiune a fost percepută ca un afront direct și a stârnit mari discuții. În același timp, „Severance” (sezonul 2), deși aclamat, a primit mai puține nominalizări decât se aștepta, iar „Blue Moon”, film independent apreciat la festivaluri, a fost complet absent din lista Globurilor! Ca urmare, seara de 8 decembrie 2025 a fost, în esență, un spectacol al contrastelor — glamourul covorului roșu și zâmbetele forțate, amestecate cu suspiciuni de corupție și decizii care au aprins rețelele sociale. Beverly Hilton a devenit oglinda unei lumi unde Globurile aurii nu mai cântăresc talentul, ci influența.
Nominalizările Globurilor de Aur 2026 nu au adus doar o listă de titluri, ci au expus fragilitatea și corupția sistemului. În loc să fie o celebrare, seara de 8 decembrie a fost un avertisment clar ca atunci când premiile uită să celebreze arta și se lasă conduse de marketing, ele devin o farsă strălucitoare. Iar publicul, cel care dă viață poveștilor, nu mai poate fi păcălit de lumini și aplauze...
Cine va primi cu adevărat aceste premii vom afla pe 11 ianuarie 2026. (Sursa foto)

(sursa lista cumulată: https://en.wikipedia.org/wiki/83rd_Golden_Globe_Awards)

 

PS: aici - o lista completa cu nominalizarile.

PS2: Cine e Nikki Glaser? Nikki este o comediantă americană de stand-up, actriță și prezentatoare TV, cunoscută pentru umorul acid și stilul direct. Este una dintre cele mai vizibile voci din comedia contemporană, iar rolul de gazdă la Golden Globes a transformat-o într-un nume central al culturii pop. A fost nominalizată la Premii Emmy și a primit în 2025 Comedy Impact Award de la Variety. A debutat ca moderatoare a Globurilor de Aur în 2025 și va reveni în 2026 pentru ediția a 83-a, fiind apreciată pentru glumele tăioase și capacitatea de a transforma gala într-un spectacol de comedie.

🎄✨ Spiritul Crăciunului la Sibiu ✨🎄

🎄✨ Dacă încă nu ați intrat în atmosfera magică a Adventului și simțiți că ar fi nevoie de o mică „scânteie” pentru suflet, vă recomand cu drag să vizitați Muzeul Imersiv Sibiu. Doar pentru câteva săptămâni mai rulează acolo videoclipul cu efecte speciale „Povești în jurul bradului” – o experiență vizuală care vă va învălui în lumină, culoare și emoție.
Și dacă nici după această vizionare nu vi se trezește dorința de a împodobi casa pentru sărbătorile hibernale, atunci sigur vă va ajuta o cupă de vin fiert aromat, în Târgul de Crăciun din Sibiu, aflat la doar câțiva pași de muzeu. Atmosfera de acolo e un amestec perfect de tradiție și modernitate: lumini, colinde, miros de scorțișoară și bucuria oamenilor. ✨🎄
🌟 Pe coro­nița de Advent, prima lumânare arde deja, iar duminica următoare vom aprinde și pe a doua – semn al drumului nostru spre lumină și sărbătoare. Iar chiar în această seară… cine și-a curățat cizmulițele cu grijă, va primi cu siguranță o surpriză de la Moș Nicolae.
👉 Pentru cei care ar dori să intre în muzeu, dar locuiesc prea departe, las aici câteva capturi din timpul vizitei mele împreună cu mama. Detalii găsiți în postarea anterioară – poate vă aduc și vouă un strop de magie vizuală.
Vă doresc sărbători fericite, pline de căldură, lumină și momente de poveste! 🎁✨

Sibiu, orașul care a deschis porțile artei imersive - RIO 49/2025

 

Muzeul Imersiv Sibiu este o apariție recentă în peisajul cultural al orașului, deschis în noiembrie 2025, și reprezintă primul spațiu permanent din România dedicat artei new media. Vizitatorii pășesc într-un univers de peste 600 mp, unde tehnologia audio-video de ultimă generație transformă arta într-o experiență senzorială totală. Încă de la intrare, coridoarele optice pregătesc publicul pentru spectacol, iar atmosfera hipnotică te scoate din realitatea cotidiană. 

Programul actual include patru spectacole distincte — unul cu temă de Crăciun, intitulat „Povești în jurul bradului”, care cucerește prin delicatețea și emoția sa; un spectacol futurist semnat Julius Horsthuis, ce propune o lume din viitor cu spații intercalate; un program cu linii geometrice și altul cu figuri abstracte acompaniate de muzică techno, realizate de artiști precum Nontak și Maotik. Dintre acestea, "Povesti în jurul bradului" se remarcă prin farmecul său și merită văzută înainte de a fi înlocuită cu o temă sezonieră.

La etajul superior, muzeul dezvăluie câteva săli mai mici, împodobite cu oglinzi și lumini venite din toate direcțiile, care dau senzația de plutire într-un spațiu deschis. Deși aceste încăperi ar putea părea copleșitoare, ele transmit un sentiment de siguranță și fascinație. Am observat asta chiar la mama, care a intrat fără teamă și s-a bucurat de experiență.
Într-una dintre încăperile de la etajul superior se află și un stand interactiv, unde o figurină alcătuită din linii reproduce fidel mișcările vizitatorului. A fost o surpriză plăcută și amuzantă: mama a început să danseze, iar noi ne-am distrat urmărind cum silueta din lumini îi imita fiecare pas. Singurul detaliu pe care nu l-am înțeles a fost o mică liniută care se bălăngănea între liniile picioarelor figurinei – un element curios, dar care nu a stricat deloc farmecul experienței.
Tot aici există un colț de relaxare, iar cafeneaua muzeului completează vizita cu un espresso pe care l-am apreciat ca fiind unul dintre cele mai bune din Sibiu – un detaliu ce transformă întreaga experiență culturală într-una rotundă și memorabilă

Pentru cei obișnuiți cu spectacolele imersive din Occident, muzeul sibian poate părea încă modest, lipsit de acei ochelari computerizați care permit călătorii virtuale complexe. Și totuși, pentru oraș și pentru România, deschiderea acestui spațiu este un pas uriaș înainte. Este începutul unei povești care va crește odată cu investițiile viitoare și cu dorința de a crea producții proprii, la fel de captivante precum cele pe care le-am văzut la München, dedicate spre exemplu — lumii faraonilor sau universului lui Dalí și Hitchcock. Poate că mai sunt detalii practice de îmbunătățit – de pildă, lipsa unei garderobe face ca în sezonul rece să fie destul de neplăcut să cari paltonul după tine. Până atunci însă, proiecțiile actuale rămân o invitație la descoperire și la bucuria de a trăi arta într-un mod diferit. Felicit Sibiul pentru curajul de a aduce acest concept în inima orașului și pentru faptul că a oferit publicului un loc unde tehnologia și emoția se întâlnesc.

PS: Muzeul Imersiv Sibiu - programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 și 22:00, ultima intrare fiind la ora 21:00. Muzeul se află pe strada Nicolae Bălcescu nr. 13 într-o clădire reamenajată special pentru a găzdui această premieră culturală, lipită de ceea ce sibienii numeau odinioară „Telefoanele Centrale”. 

🪞Înscriu articolul la rubrica saptamânala: reflexii în oglinda"🪞
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Concert candlelight și expoziție imersivă Van Gogh — Miercurea fara cuvinte 48/2025

19.11.2025

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

Când Coldplay și Imagine Dragons întâlnesc Van Gogh

Pe data de 19 noiembrie, în Piața Mică din Sibiu, în cadrul târgului de Crăciun, am pășit într-o sală de spectacole temporară, ridicată doar pentru această perioadă festivă. În acea seară, spațiul provizoriu a devenit un adevărat sanctuar al muzicii și al artei. Împreună cu mama, am intrat într-o sală ovală, scăldată în lumina caldă a lumânărilor, unde scena mică din mijloc a devenit centrul unei expoziții imersive — un concert candlelight în care muzica și imaginile s-au unit într-o experiență pentru toate simțurile.
Atmosfera a fost intimă, aproape magică, pregătită să ne poarte într-o călătorie prin cele mai mari succese ale formațiilor Coldplay și Imagine Dragons, reinterpretate în cheie clasică.
Pe scenă, un cvartet de coarde alcătuit din patru tineri soliști ne-a cucerit din primele acorduri. De o parte, vioara principală și violina vibrând cu energie și delicatețe, de cealaltă parte alto-ul și cello-ul aducând profunzime și gravitate. Împreună, au reușit să transforme hituri moderne în adevărate bijuterii clasice, fiecare notă fiind o punte între generații și stiluri.
Lumina tremurătoare a lumânărilor a creat un cadru intim, aproape sacru. Fiecare piesă a părut să respire odată cu publicul, iar liniștea dintre melodii a fost la fel de intensă ca aplauzele. A fost un moment în care timpul s-a suspendat, iar muzica a devenit limbaj universal.
Ca un dar suplimentar, pereții sălii au prins viață prin videoproiecții inspirate din marile capodopere ale lui Van Gogh. Culorile vii, mișcările hipnotice ale pensulei și universul pictural al artistului s-au împletit cu muzica, creând o experiență multisenzorială. A fost o adevărată încântare pentru ochi, urechi și suflet.Concertul nu a fost doar un spectacol, ci o întâlnire între arte – muzică, lumină și pictură. A fost o seară în care am simțit că frumusețea poate fi trăită în toate formele ei, iar faptul că am împărtășit aceste momente cu mama a făcut ca amintirea să devină și mai prețioasă.

PS: În drum spre casă, am întrebat-o pe mama dacă i-a plăcut. Răspunsul ei m-a lăsat fără replică: „Mdaaa, a fost frumos. Dar mai mult mi-ar fi plăcut Julio Iglesias!” ☺☺☺ Am zâmbit și m-a învăluit o nostalgie dulce… Oare și eu, la 83 de ani, voi fi la fel? Voi avea și eu un preferat prăfuit de ani — propriul meu „Julio Iglesias” — pe care să-l port în suflet indiferent de vremuri? 😅😐😉

Cinci zile de magie la Sibiu

 

Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria.
Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.

Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp. 

Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇
Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh. 

Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.

Eurovision 2025: o explozie de emoții și controverse

Finala Eurovision 2025 a fost un adevărat spectacol, plin de momente memorabile și discuții aprinse pe rețelele sociale. Austria a câștigat competiția, dar nu toată lumea a fost de acord cu rezultatul. Părerile au fost împărțite: unii au lăudat prestația câștigătorului, în timp ce alții au considerat că votul publicului nu a reflectat adevărata valoare artistică a participanților.
Lucio Corsi, reprezentantul Italiei, a fost unul dintre cei mai discutați artiști ai serii. Mulți fani italieni au fost dezamăgiți de clasarea sa, considerând că merita mai mult sprijin din partea juriului internațional. În schimb, San Marino, reprezentat de Gabry Ponte, a fost extrem de apreciat de publicul italian, primind cele mai multe puncte din televotul național. Mie cel mai mult mi-au plăcut moderatoarele Petra Mayer, Sofia Lindström și Michel Hunziker, care au adus un mare plus de eleganță și dinamism spectacolului.

Cele două prezentatoare, Petra și Sofia, au voci spectaculoase, care ar fi putut face parte si azi din competiție. Michel (fosta soție a lui Eros Ramazzotti), deși nu are calități vocală speciale, impresionează prin prezența sa carismatică și frumusețea atemporală, fiind încă o apariție remarcabilă la vârsta de 58 de ani.
Impresia mea este că muzica și vestimentația participanților se îndepărtează tot mai mult de gusturile mele in domeniu (cu foarte mici excepții). Asta îmi arată că... sunt total depășită de noile tendințe și prea atașată de muzica anilor ’80, ’90 și 2000. Voi rămâne în continuare în lumea muzicii mele, unde găsesc emoția pe care o caut. Tinerii cântăreți actuali care îmi plac nu par să fie prezenți la astfel de mega-spectacole, ceea ce mă face să mă întreb de ce.
Un aspect care a stârnit numeroase reacții a fost "noul sistem de punctare", care a adus schimbări dramatice în clasament. După ce juriile naționale și-au acordat punctele, primele trei locuri erau ocupate de Italia, Suedia și Austria. Însă votul publicului a răsturnat complet clasamentul, provocând surprize incredibile. Cel mai mare număr de puncte obținut prin televot la Eurovision 2025 a fost 236 de puncte, iar acest scor impresionant a fost acordat Israelului, reprezentat de Yuval Raphael cu piesa "New Day Will Rise".
Acest rezultat a fost o surpriză majoră, deoarece înainte de televot, Israel nu se afla în top 3. Sistemul dinamic de punctare a schimbat complet clasamentul, iar votul publicului a avut un impact uriaș asupra rezultatului final.

Astfel, podiumul final a fost ocupat de:
1. Austria – JJ cu piesa "Wasted Love" (436 puncte)
2. Israel – Yuval Raphael cu piesa "New Day Will Rise" (357 puncte)
3. Estonia – Tommy Cash cu piesa "Espresso Macchiato" (356 puncte)
(O situație similară poate fi observată și în lumea cinematografiei, unde premiile Oscar par tot mai puțin legate de valoarea artistică reală, iar criteriile de selecție rămân greu de înțeles.)
Pe rețelele sociale, dezbaterile despre votul geopolitic au fost intense, mulți fiind de părere că rezultatele nu reflectă neapărat meritul artistic. Cu toate acestea, indiferent de controverse, Eurovision rămâne un spectacol care continuă să unească oamenii prin muzică și să genereze emoții puternice.

Turandot la Royal Opera

Pe 1 aprilie 2025, Royal Opera a prezentat o producție spectaculoasă a operei "Turandot" de Giacomo Puccini, captivând publicul cu povestea de dragoste și răzbunare. Această operă, cunoscută pentru aria iconică "Nessun dorma", a fost adusă la viață într-o producție strălucitoare. 

Spectacolul a avut loc pe scena principală a Royal Opera House, unde decorurile colorate și costumele inspirate de cultura antică chineză au creat un peisaj de vis. Sondra Radvanovsky a interpretat rolul Prințesei Turandot, iar SeokJong Baek a jucat rolul lui Calaf, prințul misterios care reușește să răspundă la cele trei ghicitori mortale ale prințesei. Dirijorul Rafael Payare a condus orchestra într-o interpretare magistrală a muzicii lui Puccini, aducând la viață sunetele bogate și melodiile tradiționale chinezești integrate în partitură. Publicul a fost fermecat de arii memorabile precum "Signore, ascolta" și "In questa reggia", care au subliniat tensiunea și emoția poveștii. 

Am văzut "Turandot" de multe ori, inclusiv acum doi ani (am scris aici), tot într-o producție a Royal Opera House. Cu toate acestea, versiunea prezentată acum m-a impresionat cel mai mult! Am avut lacrimi de emoție la câteva dintre arii, interpretările fiind sublime. Tenorul SeokJong Baek mi se pare una dintre marile descoperiri ale operei; sunt convinsă că în curând vom vorbi despre un al doilea Pavarotti. La fel de impresionantă a fost și interpretarea sopranei Anna Princeva, care a jucat rolul sclavei Liu. Nu în ultimul rând, am apreciat rolurile celor trei personaje Ping, Pang și Pong (baritonul Hansung Yoo și tenorii Aled Hall și Michael Gibson). 

Suntem abonați de multi ani la aceste spectacole, eu și soțul meu, și ceea ce apreciez în mod deosebit la genul acesta de transmisiuni în direct este posibilitatea de "a intra" și după cortină, în cabinele artiștilor, alături de prezentatoarea care mereu oferă detalii senzaționale. De data aceasta, de exemplu, am descoperit că decorurile sunt proiecte elaborate până la cele mai fine detalii! Pentru decorul unei scene este nevoie de desene tehnice, cu calcule de rezistență și detalii de realizare. Pentru buna înțelegere a celor ce mânuiesc scripeții și lumina reflectoarelor, sunt realizate machete la scară de 1:25, pe care se fac exerciții și demonstrații, astfel încât în ziua spectacolului totul să funcționeze sincron, perfect! 

Un alt aspect care mi-a plăcut mult de data aceasta a fost interviul cu regizorul spectacolului, Andrei Șerban - român-americanul care a ridicat stindardul regiei de teatru și operă la cel mai înalt nivel.

La acest spectacol mi-au plăcut foarte mult și costumele, superb realizate, cu borduri brodate și culori armonioase. Apreciez întregul spectacol ca fiind unul dintre cele mai bine realizate din câte am văzut până acum.

 

Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc despre buna organizare a sălii de spectacol, așa cum am fost obișnuiți la acest gen de transmisiuni în direct la cinema. Cinematograful din cartierul meu are șase săli, iar melomanilor li se face marea onoare ca foaierul să le fie în această zi rezervat în totalitate. Astfel, suntem întâmpinați la intrare, conduși la garderobă, apoi invitați la un pahar de șampanie sau cocktail cu nectar de fructe. Citim broșura de concert și, încet, ne îndreptăm spre sală și locurile noastre.

La fiecare pauză dintre acte, suntem serviți cu gustări și dulciuri, șampanie și grisine. Mesele rotunde înlesnesc interacțiunea între spectatori; ne împărtășim părerile legate de artiști sau spectacol în general, într-o atmosferă deosebit de plăcută. 

Spectacolul se termină, în general, puțin înainte de miezul nopții. Noi doi ne grăbim mereu spre casă, unde ne așteaptă Leo al nostru, credincios și cuminte.

Baletul „Romeo și Julieta” a împlinit 60 de ani

Seara trecută, am avut plăcerea de a participa la spectacolul de balet „Romeo și Julieta” transmis în direct de la Royal Opera House, Covent Garden. A fost o experiență memorabilă, care a transformat o simplă seară de miercuri într-un eveniment deosebit. 

Atmosfera a fost încântătoare încă de la sosire, fiind întâmpinați cu șampanie și nectar de fructe.

Această reprezentație a marcat aniversarea de 60 de ani de la premiera baletului "Romeo și Julieta", aducând un omagiu unei producții care continuă să fascineze generații întregi. Coregrafia lui Kenneth MacMillan reușește să transpună povestea clasică a lui Shakespeare într-un limbaj al dansului plin de emoție și realism. Soliștii principali, Fumi Kaneko în rolul Julietei și Vladimir Muntagirov în rolul lui Romeo, au oferit interpretări de excepție, transmițând intensitatea iubirii și disperării celor doi îndrăgostiți. Momentele lor de „pas de deux”, în special scena balconului, au fost pline de delicatețe și intensitate emoțională. 

Decorurile și costumele au adăugat un plus de magie spectacolului, recreând atmosfera veroneză a Renașterii. Muzica lui Sergei Prokofiev, interpretată magistral de orchestra Royal Opera House, a fost esențială pentru crearea atmosferei dramatice și intensificarea emoției fiecărei scene. 

Discuțiile dintre spectatori au dat o energie plăcută momentelor de pauză. Atmosfera festivă și confortabilă a creat un cadru relaxat pentru conversații, în timp ce am savurat mici canapé-uri. 

După aceste momente încântătoare oferite de balet, muzică și atmosfera generală a spectacolului, am ajuns acasă puțin înainte de miezul nopții. Cu sufletele pline de povești și imagini de neuitat, acest spectacol ne-a oferit o seară cu adevărat specială.

PS: am gasit pe youTube un interviu mai vechi cu cei doi solisti - Fumi & Vladimir ♥

Întâlniri cu Arta: Programul Royal Opera House pentru 2025

Analizând programul stagiunii 2024/2025 transmis de Royal Ballet & Opera la Cinema, am fost convinși că anul 2025 va fi din start un an plin de magie și eleganță. 

Fascinați de promisiunea spectacolelor, am achiziționat din timp bilete, rămânând fideli acestui gen de reprezentații pe care le considerăm absolut MEGA! Pe scena prestigioasă a Covent Garden urcă cei mai buni artiști ai lumii, iar noi vom avea privilegiul de a-i admira în toată măreția lor. 

Am avut bucuria de a începe anul participând la Concertul de Anul Nou. Concertul nr. 2 pentru pian de Johannes Brahms, interpretat magistral de Filarmonica din Berlin sub bagheta inspirată a lui Kirill Petrenko, spectacol ce s-a dovedit a fi o adevărată încântare.

În continuare, pentru 2025, ne-am propus să ne delectăm cu o serie de spectacole care, deși le-am mai văzut în alte distribuții, promit să ne încânte și să ne inspire. The Royal Opera House (ROH) programează un singur spectacol în premieră pe lună și, din lista lor, am ales câteva care promit să aducă o nouă perspectivă și să ne captiveze din nou. În februarie, “Lacul lebedelor” de Ceaikovski, în martie, “Romeo și Julieta” de Gounod, iar în aprilie, “Turandot” de Puccini. În mai, am cumpărat bilete pentru “Die Walküre” de Wagner, dar le-am returnat imediat ce am realizat cât durează spectacolul. Deși opera este minunată, este dificil de urmărit, deoarece se desfășoară de la ora 18 până la miezul nopții! Nuuuuu, nu pot să stau pe scaun în sală timp de șase ore! Cu toată părerea de rău, la mijloc de săptămână, nu am rezistența necesară pentru această încercare wagneriană! Iunie si iulie sunt rezervate concediului si excursiilor, iar în august se incheie stagiunea. 

Pentru 27 februarie, eram extrem de entuziasmată că vom revedea “Lacul lebedelor” - acum cu celebrii Yasmine Naghdi și Joonhyuk Jun în rolurile principale. Cum soarta are mereu un as în mânecă, exact pe 26-27 februarie trebuie să plec în delegație în Zürich! Cu un oftat adânc și un zâmbet amar, am fost nevoită să returnez biletele, pentru că atât pe 26 cât și pe 27 am programate două workshop-uri foarte importante pentru cariera mea profesională. Așa că, în loc să mă bucur de grația lebedelor, voi fi prinsă în mrejele prezentărilor și discuțiilor tehnice. Dar, hei, cine știe? Poate voi găsi un moment să dansez un mic pas de lebădă în pauza de cafea! ☺ 

Cu toate acestea, rămânem optimiști și entuziasmați pentru restul spectacolelor. Fiecare reprezentație este o ocazie de a ne lăsa purtați de magia muzicii și a dansului și de a ne bucura de artă la un nivel înalt. O dată meloman, etern meloman!

The Royal Opera House - Madama Butterfly

Penultimul spectacol de opera la care am avut bilete în stagiunea Royal Oprea House 2023/2024 si preluat live la cinematograf, a fost  pe 26 aprilie - "Madama Butterfly" (sorry, abia acum am gasit timp sa povestesc despre minunatul spectacol). 

Mi-am dorit foarte mult sa vad aceasta versiune, pentru ca în urma cu mai multi ani, am mai vazut opera pe scena din Berlin si este bine stiut faptul ca emotiile pe care un spectacol le poate transmite, depind de mai multi factori; atunci, în Berlin au fost mult prea multe alte noutati si experiente, ne-legate de muzica. Acum am fost doar eu, sotul meu si povestea delicatei Cio-Cio San.

Opera în trei acte, este compusă de Giacomo Puccini pe un libret de Luigi Illica și Giuseppe Giacosa (bazat pe o povestire de John Luther Long și o piesă de David Belasco). Premiera operei a avut loc la Scala din Milano, pe data de 17 februarie 1904. 

Acțiunea are loc la începutul secolului al XX-lea în Japonia, lângă portul Nagasaki. Cio-Cio-San („chō-chō” este cuvântul japonez pentru „fluture”) sau „Madama Butterfly” a fost interpretata de soprana Asmik Grigorian, o artista cu multa experienta de scena si apreciata cu numeroase premii internationale - printre care si "Interpreta anului: Opus Klasik 2023". Rolul Madama Butterfly este un rol greu, ce presupune atât note muzicale printre cele mai puternice din registrul vocal al unei soprane, cât si capacitatea de a schimba starea de spirit si de a exprima sentimente din cele mai diferite. Compozitia lui Puccini s-a bazat pe melodii populare japoneze și fiecare arie este impregnată de o emoție distinctă. În actul I, Cio-Cio-San își exprimă fericirea strălucitoare - în „Ancora un passo” (Un pas în plus). În Actul II, stabilit trei ani mai târziu, bucuria lui Cio-Cio-San este înlocuită cu dor; în aria „Un bel dì vedremo” (O zi frumoasă), ea tânjește după ziua în care soțul ei se va întoarce la ea... o zi care nu va veni niciodată. Iar în ultimul act, aria "Addio, fiorito asil" (Adio, sanctuar plin de flori) exprima umilirea si disperarea unei mame sfâsiata de despartire. 

Povestea din opera este una tipica "cuceritorilor" americani; pentru cine nu stie, asa pe scurt: un locotenent din marina S.U.A. pe nume Benjamin Franklin Pinkerton (interpretat de tenorul Joshua Guerrero), stationat în Nagasaki pentru o perioada limitata, profita de o "portita de scapare" din legea japoneza care îi permite sa se casatoreasca fara acte legale. Tânara Cio-Cio-San, la doar 15 ani, lipsita de mijloace materiale, doreste sa lase în urmă viața de gheișă si sa se casatoreasca. Conform traditiilor, barbatul care plateste cel mai mult poate profita de virginitatea tinerei fete. Ofiterul plin de bani, îi câștiga încrederea, închiriaza un apartament si îi creeaza iluzia de stabilitate. Are loc asa zisa cununie si cei doi se îndragostesc total. Duetul pasional „Viene la sera… vogliatemi bene” (Iubește-mă,te rog), în care Cio-Cio San și Pinkerton își declară cu entuziasm dragostea unul față de celălalt. Ea absolut devotata, el... fericit ca a trait aceasta experienta, pregatit sa plece în alta misiune, în alt port, în alta tara! Primul act este dealtfel singurul în care participa mai multe personaje. Orchestra Operei Casei Regale, sub bagheta dirijorului german Kevin John Edusei, a executat un acompaniament de înalta clasa. Muzica este colorata de mai multe voci: nakodo/ pețitorul (tenor), Yamadori - unchiul lui Cio-Cio-San (bas), Comisarul Imperial (bariton), Ofițerul de stare civilă (bariton), mama lui Cio-Cio-San (mezzo-soprană), mătușa lui Cio-Cio-San (soprană,) o verișoară (soprană), rudele, prietenele și prietenii lui Cio-Cio-San. Decorurile sunt simple, precum viata lui Cio-Cio-San. 

Actul II, o prezinta pe Cio Cio San fidela, asteptându-si sotul, fara sa aiba cea mai slaba banuiala ca de fapt, a fost parasita de multi ani. Locotenentul i-a lasat la plecare o suma oarecare de bani pentru cheltuielile casnice si a platit chiria apartamentului în avans. Fara nicio remuscare, si-a vazut de viata lui, fara sa clarifice situatia lui Cio Cio San. Aceasta a constatat imediat dupa plecarea ofiterului, ca este însarcinata. Suzuki, camerista (mezzo-soprană), încearca sa îi deschida ochii, însa Cio Cio San nu accepta ideea de abandon. Consulul S.U.A. în Nagasaki (bariton), pe nume Goro, este miscat de situatia tinerei mame si o ajuta finaciar, lasând sa se creada ca banii sunt trimisi de Pinkerton. Paralel, acesta scrie scrisori de mustrare catre ofiter si îl obliga sa vina sa-si cunoasca fiul. Dealtfel, în oras începe sa se vorbeasca despre frumoasa Cio Cio San, abandonata si cu copil. Un prinț (tenor), batrân si vaduv, începe sa îi faca curte, însa Cio Cio San îl respinge, considerâdu-se "femeie maritata". 

Actul II se încheie cu salve de tun care anunta intrarea în port a unui vapor american. Cio Cio San se uita cu binoclul si constata ca vaporul este cel al iubitului ei sot. Exaltata, începe sa decoreze casa si sa o parfumeze cu toate florile din gradina, se aranjeaza si se îmbraca cum se poate mai frumos si fericita, se aseaza pe terasa, în asteptarea sotului. 

Actul III începe în zori de zi, când Cio Cio San, obosita dupa o zi si o noapte de asteptare, este trimisa de servitoare sa doarma un pic. Promite sa o trezeasca imediat ce va sosi sotul. 

Pinkerton - locotenentul, este un tip superficial care nu vrea complicatii. "Acasa" la el, în tara lui, s-a casatorit dupa legile americane si acum, lipsit de curaj și de sentimentul onoarei, o trimite pe actuala sotie sa trateze cu Cio Cio San, sa preia custodia copilului. Se mai poate adauga ca este egoist și arogant, dar cui ajuta?! 

Kate, soția acestuia (soprană), vorbeste cu servitoarea si o roaga sa trateze situatia cum stie mai bine. Cio Cio San se trezeste si realizeaza ca se întâmpla ceva foarte grav. Sentimentul de disperare o cuprinde tot mai puternic si când afla adevarul, hotareste ca umilinta la care este supusa nu-i mai permite sa traiasaca. Îsi ia ramas bun de la fiul ei, îl încredinteaza servitoarei si în timp ce aceasta duce copilul la Kate, Cio Cio San dezonorata, îsi ia viata cu un pumnal. 

Trebuie să fii de acord, nu poti sa nu urăști finalul operei Madama Butterfly!!! Este dureros, povestea te face să-l detești pe Pinkerton cu toată ființa! Poate ca acestea sunt sentimentele pe care creatorii au dorit sa le provoace. Madama Butterfly nu este o poveste menită să te facă să pleci cu speranță. Vrea să te facă să reflectezi asupra faptului că pentru unii oameni, nedreptățile nu sunt niciodată remediate. Vindecarea nu are loc niciodată! Daca ai ales sa vezi aceasta opera, ai devenit martorul acestei tragedii. Esti incapabil să repari ceva, incapabil sa intervii. Ideea este ca poate te duci acasă puțin mai înțelept, cu puțin mai multă compasiune în inimă și o simpatie mai profundă pentru cei mai puțin norocoși... Pentru ca de fapt, toate personajele din "Madama Butterfly" sufera. Cho Cho San este un „ideal” și Pinkerton (un nume detestat în America la acea vreme) un arhetip. 

Interpretată pentru prima dată în Italia în 1904, opera este una dintre cele mai populare din lume. De-a lungul timpului, japonezii au exprimat o serie de critici cu privire la punerea în scenă a operei: costumele asemănătoare kimonoului ar fi fost extravagante si ar fi ignorat tradiția japoneză, gesturile artistilor ar fi fost exagerate si  ar fi exprimat lucruri pe care japonezii nu le-ar face...etc,etc. Însa, dupa ce opera a fost interpretată în versiunea regizoarei japoneze Tamiya Kuriyama, pe scenă la Noul Teatru Național din Tokyo (în anul 2005), au fost corectat acele "greșelile culturale" si  cererile publicului japonez au fost saisfacute.

 

Ca de obicei, la spectacol am fost întâmpinati cu Prosecco si sucuri de fructe iar la pauze, ne-au fost servite Canapé. 

La iesire, luna stralucea pe cer. Am "zburat" pâna acasa si Leo ne-acertat ca de obicei ca l-am lasat singur atâta timp! (190 minute).

Program încarcat... cu frumos!

Pentru ca am avut înca zile de concediu de anul trecut, acum dupa Paste am fost nevoita sa îmi iau liber, altfel le pierdeam... Nu prea mi-a convenit, pentru ca de obicei, în concediu plecam undeva iar acum, nu am avut nimic planuit. Dar m-am gândit ca un pic de liniste si relaxare acasa nu îmi va strica, de mult nu am mai experimentat asa ceva. Ma gândeam ca daca chiar o sa ma plictisesc, voi face curatenie în pivnita, ca amân de luuuuuni de zile! Si, ce credeti ca s-a întâmplat?! De unde plictiseala?! Am avut program în fiecare zi! Am fost la opera de doua ori - o data "Madama Butterfly" si o data la "The Fairy Queen", am facut doua excursii minunate cu baietii mei - una la Eselsburger Tal si una în Rothenburg ob der Tauber, ba chiat am fost o zi si la Ulm, sa îl vad pe fratele meu si împreuna sa o vizitam pe matusa. Restul de vacanta, în fiecare zi m-am întâlnit în oras cu câte cineva - prieteni sau colegi, la o cafea sau pentru masa de prânz sau cina. O nebunie! Nici de blog nu am avut vreme! Au fost doua saptamâni superbe! Iar vremea a fost mortala! Zilnic 27°/ 30°... nu-mi amintesc sa mai fi avut asa temperaturi la început de aprilie. Gradina e plina cu flori, m-am bucurat de parfumul si enrgia lor asa cum parca niciodata nu am facut-o! Iar începând de azi, ploua si termperaturile au sarit la 15°! Si bate vântul! Meteorologii spun ca noptile urmatoare s-ar putea ca termometrele sa arate zero grade! Extremele astea nu sunt bune de loc! Dar cine ne întreaba?! Bine ca am acumulat atâta energie pozitiva, sper sa îmi ajunga pâna când voi avea din nou vacanta. În luna mai vom avea doua sfârsituri de saptamâna prelungite (9-12 mai si 30 mai- 2 iunie) iar la sfârsitul lui iunie este deja programata vacanta noastra în Italia.

 

Despre Golden Globe Awards - Clubul Cinefililor

În industria de divertisment, premiile Globul de Aur sunt considerate a doua gala ca importanță atât după Premiile Academiei (pentru film), cât și după Premiile Emmy (pentru televiziune), iar ceremonia de premiere televizată este o afacere fastuoasă. Cea de-a 81-a ediție a premiilor Golden Globe a avut loc pe 7 ianuarie 2024 la Hotelul Beverly Hilton din Beverly Hills. Membrii Hollywood Foreign Press Association (HFPA) au onorat ca de obicei printr-o cina de gala, ceea ce ei au considerat a fi Crème de la Crème 2023 în materie de film - pe cei mai buni actori si cele mai bune producții de film și televiziune americane și străine, din anul precedent.
Ceremonia de premiere a fost transmisă la diverse televiziuni internationale în direct - eu nu am putut urmari live, însa ca de obicei, am vazut secvente si retrospective oferite de mass-media.
Ca în fiecare an, intrarea starurilor pe covorul rosu a fost unul din cele mai importante momente ale serii!
Mie mi s-a parut ca anul acesta, culoarea predominanta a rochiilor invitatelor a fost rosu si roz. Au urmat verdele, dar si culorile clasice: alb, auriu, argintiu. Barbatii au purtat în general smoking. A exista chiar si o Rochie-Smoking, prezentata de Billy Porter! Alte ciudatenii au fost Seth Rogen, care a purtat un costum gen smoking, în culoarea somonului; Eddie Redmayne care a purtat un sacou negru cu un trandafir enorm din satit negru prins la rever si Emma D’Arcy care a purtat un costum gen smoking, cu jacheta "foarte" oversize, fusta dreapta lunga si pantalon tip morcov, totul în negru si alb. Superba Margot Robbie parea coborâta direct din platourile de filmare Barbie, a purtat o rochie pink perfect mulata, din paiete, cu decolteu în V și mâneci cu volane din tul de Giorgio Armani Privé; se spune că bijuteriile ei Lorraine Schwartz, au valorat în jur de trei milioane de dolari. Cea mai ciudata (deplasata) tinuta a avut-o, dupa parerea mea Billie Eilish!
Mi-a placut foarte mult Meryl Streep, care a purtat o jachetă neagră din paiete și o fustă din acelasi material, lunga si cu trena usor evazata. Dedesubt, legendara actriță a purtat o bluză albă de mătase cu guler gen esarfa, încheiata elegant printr-o funda. M-a fascinat toaleta lui Hunter Schafer, care a purtat o rochie Prada, din organza subtire, alba, cu fâsii ce i-au înconjurat corpul precum ceata purtata de vânt. Carey Mulligan a purtat o superba rochie neagră Vintage de la Schiaparelli-Couture.
Mi-a placut mult si Taylor Swift care a purtat o rochie Gucci, verde, decenta, brodată cu paiete și cu elemente decupate la spate. Aspectul "cuminte" i-a dublat eleganta. A purtat pantofi Christian Louboutin verzi, perfect asortati cu rochia, iar bijuteriile De Beers din argint, au creat un contrast perfect.
Fotografii gaseste fecare pe net, nu pun pentru ca nu îmi place sa expun pe blog decât fotografii proprii.
Si acum gata cu taifasul ☺... Stiati ca în iunie 2023, a fost anunțată dizolvarea HFPA?! Un grup de investitori privați condus de Todd Boehly a preluat Globurile de Aur. Aceasta înseamnă că premiile nu mai sunt acordate de o organizație non-profit și ca vor deveni un eveniment comercial.
Cu toate acestea, activitățile caritabile ale HFPA vor continua cu o fundație nou înființată numită Golden Globe Foundation.
Nominalizările pentru Golden Globe Awards au fost anuntate oficial pentru 27 de categorii la data de 11 decembrie 2023.
La vremea aceea, favoritele au fost filmul Barbie și serialul de televiziune Succession, fiecare cu câte nouă nominalizări. Însa, în ziua decernarilor, filmul istoric Oppenheimer al lui Christopher Nolan a fost desemnat câștigătorul anului, cu cinci premii Golden Globe!

Probabil ca începând de la jumatatea lunii ianuarie, filmele nominalizate la Oscar si cele premiate la Golden Globe vor fi difuzate pe marile platforme streaming video. Momentan am vazut Barbie, Past lives pe Amazon la oferta de 0,99 euro suplimentar fata de abonamentul lunar pe care îl platesc. Iar Oppenheimer l-am vazut pentru 4,99 euro. Notele mele: Oppenheimer 9, Past lives 8 si Barbie, 5!

Maestro si Saltburn sunt incluse în abonamentul Netflix si... pe amandoua le-am intrerupt dupa primele 15-30 minute. Ceva, nu pot exact sa explic ce, nu mi-a placut si nu am vrut sa mai pierd timpul.

Restul de filme din lista, sunt ori "indisponibil in tara dumneavoastra" ori doar cu costuri suplimentare, mai ridicate de 15 euro (ceea ce în ochii mei nu merita!).

Am vazut însa multe alte filme superbe, care nu apar pe nicio lista de nominalizari sau premiere - voi reveni cu recomandari într-o alta postare.
Cât priveste statueta - Globul de Aur, acesta a suferit de-a lungul timpului mai multe modificări. În timp ce motivul emblematic - glob și pelicula de film ce înveleste globul - au suferit modificari minumale, marimea statuetei si compozitia materialului s-au schimbat mai mult. Deși premiul Globul de Aur nu este realizat în întregime din aur, compoziția sa a fost supusă variațiilor. Statueta constă de obicei dintr-un miez de aliaj metalic, iar suprafața sa este acoperită cu un strat de aur. Atât detaliile specifice compoziției au fost ajustate de-a lungul timpului cât si greutatea. În primii ani, statueta era relativ modestă ca mărime și greutate în comparație cu standardele contemporane si în prezent cântărește 7,8 pfund, are 11,5 inci înălțime si o bază pătrată de 3,5 inci. Fiecare statueta costa aproximativ 800 de dolari... Costurile statuetelor (Globurile de Aur sunt decernate pentru 27 de categorii, plus două categorii speciale) sunt estimate la un minim total de 23.200 de dolari per spectacol. Spectacolul a devenit o parte importantă a ecosistemului premiilor de la Hollywood, o platformă pentru aspiranții la Oscar. Începând cu 2019, difuzarea încă atragea aproape 19 milioane de telespectatori. În 2023, emisiunea a avut cea mai mică audiență, doar 6,3 milioane de telespectatori. Anul acesta s-au înregistrat 9,4 milioane vizionari... Asistam oare la sfârsitul unei ere?!

Golden Globes - Reflexii în oglinda 2/2024

Poate ca multi au ajuns pe aceasta pagina, atrasi de ideea ca vor gasi informatii legate de acordarea premiilor Golden Globe Awards ☺ Eu însa voi prezenta aici doar câteva fotografii cu globurile mele sclipicioase, din ziua în care am despodobit bradul ☺ 

Si ca sa râdem putin, as putea spune ca exact duminica, pe 7 ianuarie 2024, acasa la mine, în provincia linistita, mi-au trecut prin mâna câteva zeci de globuri aurii... iar în metropola Los Angeles, în Beverly Hills, zeci de Golden Globe Awards au fost înmânate celor mai buni actori si creatori de filme. La ore diferite însa... asta ar fi singura paralela între modestele mele globuri din sticla si valoroasele globuri de aur (statuetele nu sunt realizate în întregime din aur, ele au un miez de aliaj metalic, iar suprafața le este placata cu aur; statueta are o greutate de 7,8 pfund - adica aproximativ 3,5 kilograme).

 

Daca ai fotografii cu reflexii sau oglindiri, te invit sa participi la rubrica "Reflexii în Oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine. Nu trebuie decât sa publici într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel: