Cinci zile de magie la Sibiu

 

Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria.
Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.

Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp. 

Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇
Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh. 

Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.

O zi desenată în neon pe cerul de noiembrie

Astăzi e ziua mamei mele și mi-am dorit să fie o zi memorabilă.
La miezul nopții i-am cântat „La mulți ani” împreună cu fratele meu, aflat la telefon. După ce am închis apelul am rămas doar noi două, fetele, și am continuat petrecerea în pijama, cu suc, fursecuri, sticksuri și povești până spre ora trei. Dincolo de fereastră, fulgii au început să danseze ca niște confetti argintii în lumina felinarelor. Nu s-au așternut pe pământ, dar spectacolul lor efemer a fost ca un cadou nocturn, un fragment de magie care ne-a făcut să zâmbim și să simțim că noaptea are propria ei sărbătoare.
Ne-am culcat bine dispuse și ne-am trezit și mai vesele, pe la zece. După un mic dejun rapid am pornit să colindăm prin târgul din Sibiu, cu pașii plutind peste caldarâmul înghețat, în miros de vin fiert și în decorul rece dar spectaculos al iernii. La prânz am ales terasa acoperita a restaurantului Amber, în Piața Mare, chiar la marginea târgului de Crăciun, unde căldura lămpilor cu gaz și ghirlandele de brad cu luminițe au creat un cadru de poveste.
După-amiaza ne-am retras acasă ca niște exploratori după expediție, să ne odihnim și să prindem energie pentru seara specială. Surpriza cea mare ne așteaptă la ora 18, un concert tribute Coldplay & Imagine Dragons, urmat de un show imersiv Van Gogh — un amestec de sinestezie și magie vizuală. Cadoul pentru mama nu este doar un bilet, ci o scurtă, dar intensă călătorie într-un univers paralel, unde muzica se transformă în lumină și pictura în vibrație. Abia aștept să-i văd reacția și sunt convinsă că va fi un moment de neuitat.
E o zi care se desenează aproape singură, ca un joc de spoturi neon pe cerul de noiembrie.