De ce renunță la blog un blogger de succes
Da, Carmen! Sursa: Vis si realitate
Închei discuția în foileton cu Carmen, Prima Doamnă a „Miercurii fără cuvinte” într-o zi de miercuri, în care prietenii fenomenului inițiat de ea în urmă cu șase ani postează articole în care, teoretic, nu sunt cuvinte, doar fotografii. După ce, în primele cinci episoade ( 1, 2, 3, 4, 5) am vorbit despre începuturile MfC, bloggerița Carmen, dacă a făcut bani din blog, întâlnirile din virtual și din real și ce crede Carmen despre reglementarea internetului, am vrut foarte mult să aflu motivul principal pentru care un blogger de succes renunță la blogging. Am scotocit prin discuția noastră, am aflat și vă supun atenției.
La un moment dat, de-a lungul discuției cu Carmen, am căutat să fac un bilanț al celor șapte ani de blogging ai ei.
Care e, așadar, bilanțul bloggeritei Carmen?
„Pentru a răspunde, voi folosi câteva date oferite de platforma Blogspot. Până în decembrie 2012, blogul meu înregistra sub 25.000 vizite pe lună, apoi numărul de vizite a început sa crească, astfel încât în noiembrie 2015 erau 42.400 vizite. Cam 1.400 pe zi. În Top 10 al celor mai accesate articole afișate pe blogul meu nu se află niciunul înscris în Miercurea fără cuvinte”, mi-a răspuns Carmen.
Iată Top 3 articole de pe blogul lui Carmen:
- Joc al cifrelor sau un cod misterios?!? (3197 vizualizări)
- Balet la cinematograf (III) (3187 vizualizari)
- Rețeta pentru plăcintă cu prune (2986 vizualizari)
Altfel spus, succesul bloggeriței nu trebuie căutat numaidecât în Miercurea fără cuvinte. Fenomenul iscat de ea a susținut creșterea, a consolidat. Atât. Din 100 de bloggeri, care ar fi găzduit tabelul Mfc, probabil că 90 s-ar fi bucurat să crească, cam ca într-un exercițiu Google Ad: ca din pușcă, până la un anumit nivel și doar atunci, în zilele de miercuri.
O fotografie în care, chiar dacă nu apare, e foarte multă Carmen. Sursa: Vis și realitate
La Carmen s-a întâmplat altceva. Pentru că ea este altfel. Carmen e autentică. Se bucură de viață, de călătorii, de mici detalii, și bucuria ei e un zâmbet cu toată gura. Priviți fotografiile cu Carmen. Privește spre voi. Deschis. Direct. Spune ceva. Ne spune, mereu, ceva. Ne întinde mâna, ne așterne masa, ne arată flori, locuri, suflet. E cu noi 100%.
Și totuși…
„… un blog trăiește prin cititorii lui”
Ceva a lipsit. Carmen a oferit totul. Sută la sută. Celor 1.400 de oameni care veneau zilnic pe blogul ei. În schimb, spune Carmen, „abia 0,5% din cei care au accesat paginile blogului au lăsat comentarii”. Unul din 200.
Nici mult, dar nici puțin. Probabil normal. Vii, vezi, pleci. Îți place ce-ai văzut? Probabil că da. Spui că ți-a plăcut? Spui ce ți-a plăcut? Oferi vreo nouă perspectivă? Dai bună ziua, mulțumesc că mi-ai deschis ușa? Probabil că nu. Statistic că nu.
Ei, bine, pe Carmen asta a afectat-o. Pentru ea, nu cifrele contează. N-a interesat-o cât de sus se află în topul ZeList. Câte afișări, ce Page Rank. Cât i se oferă pentru un advertorial, pentru un link, niște cuvinte cheie propuse de experți SEO. Pentru Carmen, blogul e un mijloc de lărgire a cercului de prieteni. De a ajunge la oameni cu care altfel n-ar fi putut intra în contact. De a afla de la ei, de a le împărtăși lor. De a-i ajuta, dacă asta i-ar sta în puteri, de a-i bucura, de a-i pune pe gânduri. Viața e alcătuită din secunde, din fracțiuni de secundă, și fiecare clipă are însemnătatea ei. Fiecare dram de iubire are însemnătatea lui. Fiecare împărtășire.
„Abia 0,5% din cei care au accesat paginile blogului au lăsat comentarii. Această constatare m-a dezamăgit, descurajat și determinat să renunț la a mai publica pe blog” (Carmen)
Carmen nu e o sfântă. Nu și-a asumat vreun rol. E un om normal, așa cum ar trebui să fie oamenii normali. În momentul în care a constatat că doar șapte oameni din o mie patru sute care îi intră în casă dau binețe, și-a zis că ceva nu e în regulă.
„Această constatare m-a dezamăgit, descurajat și determinat să renunț la a mai publica pe blog. Consider ca un blog trăiește prin cititorii lui”, spune Carmen, și pune în această spusă toată bunătatea ei. Nu acuză, nu se revoltă. Încearcă să înțeleagă. Poate o fi ceva greșit pe undeva prin lumea asta a blogurilor. Poate că astea-s limitele. Poate că pur și simplu una-i una (blogosfera), alta-i alta (viața reală).
Ce i-aș cere eu peștișorului de aur
Ochii Sibiului fotografiați de Carmen. Sursa: Vis si realitate 2
Dacă m-aș trezi cu peștișorul de aur în față, s-ar putea să-l rog să facă în așa fel încât prietenii văzuți ai blogului Vis și realitate și cei care doar au trecut pe acolo, le-a plăcut dar au ținut asta pentru ei, să mai dea o tură pe acolo și să spună ceva. Sunt curios ce-ar ieși.
___________________________________________________
ACEST ARTICOL A FOST PRELUAT DE LA ADRESA: https://calinhera.wordpress.com/2016/05/18/renunta-blog-blogger-succes/
Minune ce esti! :) Cui sa-i dea prin minte sa se antreneze cu omul de zapada?! :))
RăspundețiȘtergereAm citit abia azi acele trei postari la care face referire Calin... Multe am mai pierdut... In 2010, pe la mijlocul lui august am deschis pravalia si in 29 am inchis-o, pana in martie 2012... Poate, daca atunci aveam cunostinta despre MFC, daca as fi avut prieteni si online, m-as fi "agatat" de bloguri, cum am facut anul trecut, dupa data de 6 aprilie. :)
Mi-e dor de postarile tale, de simtul umorului, de pasiunea pe care o transmiti, de veselie.
Iti doresc sa-ti fie bine in continuare, sa fii sanatoasa si voioasa! :)
Imbratisari si pupici, cu drag! <3 Salutari si ganduri de bine de la trio pentru duo! :)
P.S. Am uitat: tare dragalase sunt vrabiile! Parca stau toate si-o privesc pe cea care bea apa! :)
:))) tin minte si acum faza aceea ☺ Se împrimavarase si fiecare zi calda facea sa se subtieze omul nostru de zapada... Nu stiu cum l-a batut soarele, ca într-o dupa-amiaza când am venit de la serviciu l-am gasit îndoit ca la exercitiile scolaresti de gimnastica :)) L-am fotografiat, ca prea era haios! ☺
ȘtergereAnii trec... nici nu-mi vine ca cred ca blogul meu cuprinde aproape 7 ani! Practic este un jurnal electronic... Din când în când rasfoiesc si eu paginile lui si simt clipele atât de aproape!
Multumesc mult pentru cuvintele tale calde, pentru urari si gânadurile bune. Trimit pupici si îmbratisari. Bineînteles, de la duo pentru trio <3
PS: am gasit comentariile tale - esti o dulce! te pup
Un alt final de aceasta data de interviu! Daca imi pare bine de ceva, este ca esti asa cum mi-am imaginat si ma bucura acest lucru. Se pare ca timpul trece si drumurile noastre inevitabil sunt altele. Raman lucrurile frumoase, ideile minunate, zambetele si descoperirile. Sa-ti fie bine, draga Carmen oriunde te-ai afla!
RăspundețiȘtergereCu mult drag! <3
multumesc mult pentru frumoasele cuvinte! transmit aceleasi urari de bine pentru tine, Suzana draga! :-*
ȘtergereDa ca m-as intalni cu pestisorul de aur si eu i-as cere acelasi lucru. Foarte frumos interviu, Calin! Si foarte frumos ai descris-o pe Carmen! Multumim!
RăspundețiȘtergereDraga mea, ce zici de dorinta exprimata pestisorului? Daca s-ar implini, ar putea schimba ceva? Pup!
Ar putea fi o rutină pentru peștișorul de aur, nu? :)
Ștergeredraga Mihaela, multumesc mult pentru frumoasele gânduri. Te pup :-*
ȘtergereCalin, iti multumesc mult pentru aceste articole speciale, dar mai ales iti multumesc ca ai preluat Miercurea fara Cuvinte. Ma bucur enorm ca rubrica înca functioneaza si ca este administrata de tine. Fie ca intalnirile de miercuri sa iti aduca numai satisfactii!
ȘtergereLa o postare din 2014 am aproape 75.000 de vizionari si 10 comentarii. Aproape toate blogurile au probleme cu comentariile.
RăspundețiȘtergereIn primii doi, trei ani de blogging aveam foarte multe comentarii, dar numarul de vizitatori era mic comparativ cu cel de azi.
Cred ca intre timp multi au renuntat la blogging si de aceea se explica scaderea nr. de comentarii. :)
asa este Cristi. Tu esti unul din grupul alaturi de care am început si eu bloggingul, imi amintesc ce simpatic ai fost când ai explicat de ce blogul tau se chema pe atunci "Cristi rârâitul" - "pentru ca ma cheama Cristi si sunt rârâit!" Mi-a placut mult franchetea cu care ai raspuns :) Pe "vremurile" acelea erau altfel bloggerii! Din grupul de peste 50, de atunci, au mai ramas atatia bloggeri cat sa numeri pe degetele de la o mâna...
ȘtergereOhooo, ce memorie ai! Postarea respectiva e de acum 5 ani. :))
Ștergere;-)
Ștergere
RăspundețiȘtergereNu am înţeles foarte clar ce înseamnă blogger de succes, în cazul de faţă. Aici cineva şi-a făcut o părere foarte greşită despre Carmen.
Citind blogul oricine poate vedea că, comentariile cele mai multe au venit doar la " Miercurea fără cuminte", o idee preluată de la bloggerii străini care au creat o comunitate sub acest titlu cu mult înainte de a fi preluată, ca să nu spun furată şi apoi auto-însuşită de Carmen. Unii bloggeri i-au si spus la un moment dat, pe la începuturi aşa, că ideea este furată, s-a certat cu ei dar a continuat cu nişte nulităţi, pe care i-a putut atrage sau prosti, doar să crească în statistici. Cunoscătorii ştiu despre ce este vorba.
În altă ordine de idei, comentariile vin în funcţie de temperamentul bloggerului, în funcţie de comportamentul lui, în funcţie de cum îşi respectă comentatorii.
Pe bloggerii sarcastici, prea plini de ei, aroganţi şi parşivi lumea îi ocoleşte. Şi sunt destui dintr-ăştia, de ţi-e şi scârbă să le vorbeşti.
Chestia cu miile vizitatori e şubredă rău, e gogonată rău. Numai un prost crede.
Cum draq, din atâtea mii să nu aibe unul singur un cuvânt de spus vis-a-vis de ce postezi?
In cei sase ani de blogging, am fost o singura data "atacata" - acum doi-trei ani si pentru ca formularea mi se pare identica, înclin sa cred ca în spatele anonimatului se ascunde aceeasi persoana - Calin... De fapt, pentru mine nici nu coteaza cine esti... Imi pare foarte rau pentru situatia în care esti! Probabil ca ai motivele tale sa fii nemultumit cu viata pe care o duci, însa sa urasti oameni care nu ti-au facut nimic si sa împrosti cu noroi persoane pe care nu le cunosti si nu le-ai întâlnit niciodata în viata ta, nu te ajuta sa te simti mai bine. Sincer, mi-e mila de tine!
ȘtergereAcum ca vezi pe propria piele ca dupa ce ai scris comentariul acesta viata ta nu s-a îmbunatatit cu nimic, ce ar fi sa probezi o alta metoda?! Încearca sa fii vesel, sa privesti laturile frumoase ale vietii, sa zâmbesti celor pe care îi întâlnesti - iti garantez ca iti va fi bine! Un om bun este frumos, are ochii luminosi si inima usoara. Succes!
Acum am... descoperit şi eu articolele lui Călin - e o bucurie să te reîntâlnesc aici!
RăspundețiȘtergereCât despre comentarii... ei bine, eu am citit aproape fiecare articol al tău - iar de lăsat comentarii am lăsat la cele la care am avut ceva de zis; aşa mi s-a părut... corect - în loc să fiu seacă.
Te îmbrăţişez cu drag,
Ioana
Ai dreptate, sunt de aceeasi parere ca daca am ceva de comentat, comentariul sa fie sincer si la subiect.
ȘtergereTrimit deasemnenea imbratisari si ganduri bune :-)
Of, și eu sunt printre cei care intrau, citeau și nu prea... lăsau comentarii. Uneori îmi ziceam "wow, cate lucruri știe Carmen, cat de informată e! " Acum îmi dau seama ca era frumos nu sa fi gândit ci sa fi scris. Chiar ieri ma întrebau fetele de ce nu mai particip la Miercurea fata cuvinte. Le-am zis ca eu oricum nu eram foarte consecventa și de dând nu mai ții tu pagina, nu mai are farmec.
RăspundețiȘtergereEu îți urez tot binele din lume și te consider prietena mea ☺
un final frumos de interviu...
RăspundețiȘtergereVrem si noi sa ne antrenam cu omul de zapada :) sa ne amuzam putin alaturi de tine, tu care esti o persoana minunata. ;)
RăspundețiȘtergereIti urmaresc cu interes blogul, de fiecare data ma bucur de articole interesante.
RăspundețiȘtergeresalutari, Carmen!!!
RăspundețiȘtergererespect pentru atitudine și decizie!
RăspundețiȘtergereexistăm pentru ca să comunicăm, altfel ne-am împopoțona pereții casei, ai minții, ai sufletului cu tot ce (credem/ne mințim că) suntem, ne-am da un pas înapoi și ne-am țuca de cât de minunați suntem..