Cum m-a învățat Universul că flexibilitatea nu e doar un tip de bilet

Există zile în care universul pare că ne face cu mâna, ca un vecin simpatic care știe toate bârfele cosmice și abia așteaptă să ni le șoptească. Alteori, universul doar ridică din sprânceană, în stilul lui caracteristic, de parcă ar spune «Hai, serios? Chiar asta vrei să faci azi?!».
Și totuși, în ambele situații, ceva rămâne neschimbat. Viața are un simț al umorului mai bun decât al nostru, iar noi doar încercăm să ținem pasul. 

Convingerea asta mi s-a întărit aseară… dar să vă povestesc întâmplarea.
Ieri, la ora șapte dimineața, eram deja în drum spre gară, cu biletul meu flexi cumpărat de cu seară, acel bilet magic care îți promite libertate totală, orice tren, oricând, între Augsburg și Ulm. Mă simțeam organizată, eficientă, stăpână pe situație... Universul, între timp, își încălzea palmele.
Stabilisem cu mătușa mea Geta să facem împreună o mică expediție hedonico‑stilistică, un tur de răsfăț, explorare și shopping la Marc Cain în Bodelshausen, iar apoi la Outletcity Metzingen. Urma să mă preia cu mașina din gara centrala Ulm, iar eu eram deja în mood-ul acela de «astăzi viața e frumoasă și simplă» 😇

Și chiar a fost... în prima parte!
Drumul a fost impecabil, deși zăpada domnea peste tot. Soarele ne-a însoțit ca un prieten bun, iar gerul de minus patru grade s-a purtat surprinzător de civilizat. În buticuri era cald, luminos și vesel, exact atmosfera în care femeile își testează destinul în formă de rochii, parfumuri, poșete și pantofi. Am probat de toate, am râs, am cumpărat câte ceva, dar fără excese. Totul în echilibru.
La prânz am mâncat într-un restaurant cu specific Baden‑Württemberg, tradițional și tihnit, exact cât să ne dea energie pentru restul zilei. Totul respira armonie și liniște.
La ora 17 am pornit spre Ulm, hotărâte să ajungem la destinație înainte ca întunericul să se transforme în beznă. Puțin înainte de ora 18, navigatorul arăta că mai avem șapte kilometri până la gară. Perfect, eram în timp. Doar că... șoseaua era închisă. Știam asta, dar rutele alternative se schimbă zilnic, în funcție de cum avansează șantierul. Ulmul a devenit un fel de puzzle urban pe care nici localnicii nu-l mai rezolvă, un oraș-labirint de mai bine de jumătate de an.

Geta mi-a amintit să verific lista trenurilor, să văd când am prima legătură spre Augsburg. Primul era la 18:02 și relaxată, îi răspund că nu e cazul să ne grăbim, trenurile vin din douăzeci și cinci în douăzeci și cinci de minute, iar dacă nu-l prind pe ăsta, vine următorul. Ne-am învârtit de câteva ori, am încercat intrări, ieșiri, sensuri unice, până când, într-un final glorios, am ajuns la gară. Eram puțin tensionate, dar fără vreun motiv care să ne strice buna dispoziție. Ah, inocența…

😄 Momentul "Kevin". Sau cum am plecat spre Berlin fără să vreau

La ora 18:00 ne-am luat rămas bun. Geta mi-a spus că poate trenul are întârziere și că îl pot prinde pe primul din listă, cel de la 18:02. I-am făcut cu mâna și am mărit pasul spre peroane. Gara este și ea în șantier, așa că am urmărit ganguri, săgeți, peronul unu, peronul doi... Am ajuns în fața unui tren cu ușile deschise. La megafon, o voce spunea ceva despre Augsburg și despre faptul că ușile se vor închide imediat…
Am urcat. Și atunci universul a apăsat butonul «play».
Am văzut imediat monitorul din vagon, pe care scria Berlin. Trenul meu spre München era pe peronul doi, la 18:02. Eu mă urcasem în cel de pe peronul unu, care pleca tot la 18:02, dar spre… Berlin. O mică-mare diferență! Exact ca în «Singur acasă 2», unde Kevin ajunge la New York în timp ce familia lui pleacă la Miami...
Am apăsat butonul verde de deschidere a ușilor de zeci de ori. Nimic. Sistemul de securitate decisese că destinul meu are direcția Berlin. Trenul a pornit. Am simțit cum îmi urcă furia în gât. În primele secunde am vrut să plâng. Practic, eram blătistă, călătoream fără bilet!
Mi-a crescut tensiunea și m-au luat transpirațiile. Cinematograful din mintea mea derula deja filmul în care controlorul de bilete se apropia de mine... Cum să opresc filmul? Atunci am intrat în modul «damage control». Trăiesc în epoca tehnologiei, nu?! Am scos telefonul și cu mâinile tremurânde, am încercat să cumpăr un bilet spre Stuttgart — prima oprire anunțată a trenului (Ulm este la aproximativ 80 km de Augsburg, iar Stuttgart la aproape 250 km, deci trenul mă ducea tot mai departe de destinația mea reală).

Nu am reușit să mă loghez. Am încercat toate metodele posibile, nimic nu a funcționat, nici PayPal, nici e-mail, nici DB. Ori eram eu prea nervoasă și nerăbdătoare, ori chiar uitasem parolele. În orice caz, nu am reușit.
Stomacul meu a reacționat primul. Am fugit la toaletă și după ce revolta din stomac s-a liniștit, cinematograful din minte a derulat scena în care controlorul bate la ușă, interpretează totul ca pe o fugă de responsabilitate, contactează prin stație poliția feroviară și mă dă jos din tren sub escortă.

Ce să fac? Să plâng și să joc rolul femeii disperate nu era deloc stilul meu! Dar... dacă mă prefac că dorm, poate controlorul va trece pe lângă mine, convins că sunt un călător vechi, deja verificat. Asta a fost singura soluție care mi s-a năzărit.
M-am așezat într-un fotoliu, mi-am sprijinit fularul de fereastră — în chip de pernă și am închis ochii, dar aruncam din când în când câte o privire spre monitorul atârnat de plafon. Mai erau cincisprezece minute până la prima oprire… trebuie să reușesc! Minutele treceau ca orele. Când la difuzor s-a anunțat că intrăm în gara Stuttgart, am sărit în picioare, m-am îmbrăcat în grabă și am fost prima la ușă.
Am coborât aproape sărind.

Am alergat spre capătul halei peronelor și am citit rapid pe monitorul uriaș că peste șapte minute pleca un ICE spre Augsburg. Acum aveam neapărat nevoie de un bilet Stuttgart–Ulm. Am încercat din nou aplicația DB. Mâinile îmi tremurau... A sunat telefonul. Era fiica mea, cea care aștepta semnalul meu că sunt în tren (acela bun!) ca să vină cu mașina să mă ia din gară. Cu voce precipitată i-am spus: «Sunt în Stuttgart…» I-am explicat totul în douăzeci de secunde și am rugat-o să îmi cumpere ea biletul. I-am trimis poza cu numărul acceleratului. A bombănit ceva despre anumite vârste și mici tulburări de orientare… dar a promis ca îmi cumpără biletul. Am urcat în tren și m-am așezat ca să-mi potolesc tremurul genunchilor. Cu un minut înainte de plecare am primit pe WhatsApp codul. Însă… am observat că numele era greșit. Pe bilet era numele fiicei mele. 

Trenul a pornit. Călătoream cu identitate falsă. Din nou ilegal. Universul râdea din nou.

Nici nu am ieșit bine din gară, că a venit deja controlorul. I-am arătat biletul pe display cu seninătatea unui maestru zen. El a verificat doar codul, nu a cerut și buletinul (deși așa prevede regulamentul intern obligatoriu al operatorului feroviar). S-a îndepărtat de locul meu, a discutat cu alți călători din vagon… Eu am respirat ușurată. Ufff, am mai scăpat o dată! Am ridicat ochii și am observat pictograma verde. Întâmplător mă aflam în vagonul „Quiet Zone”. Perfect pentru contemplare post-traumatică. M-am așezat comod și în gând, am început să apreciez (exagerat dar sincer) cât de bine funcționează totul la Deutsche Bahn — condițiile de transport impecabile, punctualitatea trenurilor, frecvența lor ridicată, rețeaua vastă, vagoanele curate și încălzite, fotoliile ergonomice și conexiunea WiFi.

Și uite-așa, la 19:37 am ajuns din nou în Ulm. Chiar în acel moment, mătușa mea îmi scria pe WhatsApp să mă întrebe dacă am ajuns acasă... Nu am avut energia să explic că eram din nou în gara din Ulm, așa că i-am răspuns scurt: «Totul e în regulă. Te sun mâine. Noapte bună.» .

La ora 20:15 am coborât din tren, în sfârșit în Augsburg.
Chiar în fața gării am observat mașina fiicei mele. Am urcat și am murmurat, plină de ușurare și autoironie: «Na, am făcut-o și pe asta!» Adela m-a privit de la volan și a zis: «Mă abțin de la comentarii… spun doar atât: Kevin avea șase ani.» Am izbucnit amândouă în râs. Apoi s-a lăsat tăcerea.

Am privit clădirile și luminile care alunecau pe lângă șosea cu bucuria aceea caldă pe care o simți când te întorci acasă după un concediu lung.
Și m-am gândit că poate umorul e limbajul secret prin care viața ne amintește că suntem deja pe drum, chiar și atunci când credem că ne-am rătăcit... 

Dacă va trece cineva vreodată printr-o aventură asemănătoare, singurul meu sfat este să respire adânc, să zâmbească și să lase universul să-și spună glumele. Unele sunt chiar bune — dar de obicei, îți dai seama de asta abia când ajungi acasă, teafăr. 😀

Ulm în lumina Adventului

Am ajuns la Ulm la ora amiezii, după ce cu greu am ieșit din bucla fără sfârșit în care ne-a învârtit navigatorul, chiar la cinci kilometri de intrarea în oraș, unde șoseaua era complet închisă. Am parcat mașina la mătușa mea și am pornit împreună pe jos spre centrul orașului, către Domul din Ulm, biserica al cărei turn a rămas timp de 135 de ani cel mai înalt din lume. De curând însă, recordul a fost luat de Sagrada Familia din Barcelona, care și-a încheiat în sfârșit lucrările de construcție după câteva sute de ani de așteptare.
În fața Domului am găsit tradiționalul Ulmer Weihnachtsmarkt, locul unde ne-am dat întâlnire cu fratele meu și cu Helena. Nu ne-am așteptat să fie atât de aglomerat, iar Leo, săracul, s-a strecurat printre picioarele oamenilor. Totuși, nu era la fel de plin ca seara, când luminile se aprind și magia târgului sporește. Noi am băut câte un vin fiert și am mâncat câte un cârnat prăjit pus într-o chiflă cu muștar, apoi am pornit la pas printre căsuțele frumos decorate.
Privirea ni s-a oprit mereu asupra artei artizanale de sezon, lemn sculptat cu migală, sticlă colorată, lumânări parfumate, îngerași pictați cu delicatețe. Cel mai mult m-a cucerit standul cu Krippen, acele scene ale Nașterii Domnului, cu figurine lucrate manual, fiecare detaliu purtând amprenta tradiției. Aș fi putut rămâne acolo cel puțin o oră, pierdută în frumusețea lor, dar Helmut m-a tras mai departe, altfel aș fi cumpărat ceva pentru ieslea noastră de acasă, care oricum are tot ce trebuie ca să fie special.
Ne-am oprit și la vitrina cu povești de iarnă, unde figurinele din pluș se mișcau ca și cum ar fi fost vii — atracția copiilor și, bineînțeles, a lui Leo. Apoi am ajuns la țarcul unde era reprezentată Nașterea Pruncului Iisus, cu animale adevărate, un colț de autenticitate ce aducea emoție în mijlocul târgului.

Fiind multă gălăgie — râsete, colinde, zurgălăi și clinchete de clopoței — nu am putut povesti prea mult, așa că am căutat o cofetărie la marginea târgului, unde am băut un ceai cald și am stat la povești. Înainte să se lase seara am pornit din nou spre casă, drumul din Ulm la Augsburg durând cam o oră, iar în decembrie întunericul cade deja pe la ora 16 și pentru cei care poartă ochelari și nu mai sunt tineri condusul pe drumuri ude și reci nu e deloc ușor — umezeala și riscul de gheață fac fiecare kilometru mai solicitant.
Și așa, cu sufletul plin de lumină și de bucuria întâlnirii, am înțeles încă o dată că magia Crăciunului nu stă doar în lumini și târguri, ci mai ales în oamenii dragi alături de care le trăiești. ✨

A ll-a Duminică de Advent 2025

Dimineața celei de a doua Duminici de Advent începe cu miros de cafea și emoția drumului. 

Ne pregătim să plecăm spre Ulm, cu mici daruri pentru mătușa mea Geta, pentru nepoțelele ei, pentru fratele meu Mircea — sosit aseară din Valencia, în escala spre Sibiu — și pentru prietena lui... Magia e în întâlnire - în îmbrățișarea regăsirii, în surprizele ascunse în pachețele, în zâmbetele ce se aprind. Iar după ce ne strângem cu toții, vom merge împreună la Christkindlemarkt din Ulm, unde lumina, colindele și miresmele de scorțișoară vor fi doar ecoul acestei bucurii de familie.
Vă doresc o a doua Duminică de Advent plină de căldură și lumină. Fie ca această zi să aducă tuturor pace, speranță și zâmbete care să lumineze iarna! ✨

Program încarcat... cu frumos!

Pentru ca am avut înca zile de concediu de anul trecut, acum dupa Paste am fost nevoita sa îmi iau liber, altfel le pierdeam... Nu prea mi-a convenit, pentru ca de obicei, în concediu plecam undeva iar acum, nu am avut nimic planuit. Dar m-am gândit ca un pic de liniste si relaxare acasa nu îmi va strica, de mult nu am mai experimentat asa ceva. Ma gândeam ca daca chiar o sa ma plictisesc, voi face curatenie în pivnita, ca amân de luuuuuni de zile! Si, ce credeti ca s-a întâmplat?! De unde plictiseala?! Am avut program în fiecare zi! Am fost la opera de doua ori - o data "Madama Butterfly" si o data la "The Fairy Queen", am facut doua excursii minunate cu baietii mei - una la Eselsburger Tal si una în Rothenburg ob der Tauber, ba chiat am fost o zi si la Ulm, sa îl vad pe fratele meu si împreuna sa o vizitam pe matusa. Restul de vacanta, în fiecare zi m-am întâlnit în oras cu câte cineva - prieteni sau colegi, la o cafea sau pentru masa de prânz sau cina. O nebunie! Nici de blog nu am avut vreme! Au fost doua saptamâni superbe! Iar vremea a fost mortala! Zilnic 27°/ 30°... nu-mi amintesc sa mai fi avut asa temperaturi la început de aprilie. Gradina e plina cu flori, m-am bucurat de parfumul si enrgia lor asa cum parca niciodata nu am facut-o! Iar începând de azi, ploua si termperaturile au sarit la 15°! Si bate vântul! Meteorologii spun ca noptile urmatoare s-ar putea ca termometrele sa arate zero grade! Extremele astea nu sunt bune de loc! Dar cine ne întreaba?! Bine ca am acumulat atâta energie pozitiva, sper sa îmi ajunga pâna când voi avea din nou vacanta. În luna mai vom avea doua sfârsituri de saptamâna prelungite (9-12 mai si 30 mai- 2 iunie) iar la sfârsitul lui iunie este deja programata vacanta noastra în Italia.

 

Carnaval la Ulm

Duminica mi-am propus sa merg pâna la Ulm; sa ma întâlnesc cu fratele meu si împreuna sa o vizitam pe matusa noastra. Întreaga saptamâna trecuta, temperaturile au fost mult sub linia zero si fratele meu este genul de persoana care se plânge mereu de frig... Lui nu îi place iarna doar în statiunile montane, la schi ☺ Asa încât nu prea i-a convenit când i-am spus ca vreau sa ne plimbam prin oras si în niciun caz nu voi veni sa stam pe canapea, sa mâncam, sa bem si sa povestim! Am avut noroc cu prietena lui care mi-a tinut parte; asa ca în final, planul meu a fost acceptat. ☺ 

Am plecat cu un tren-regional care face cursa între Augsburg si Ulm într-o o ora si 15 minute. Trenul nu a fost aglomerat, am gasit un loc foarte bun, a fost cald, placut pe tot parcursul calatoriei. Am citit si... imediat am ajuns la destinatie. Helena si Mircea m-au asteptat pe peron ☺ 

 Am pornit veseli spre centrul vechi al orasului, spre Ulmer Münster - biserica cu cel mai înlat turn din lume. Ideea mea a fost sa ne plimbam pe canalurile Dunarii, prin cartierul pescaresc, sa povestim, sa râdem si sa facem câteva fotografii.

Ne-am blocat însa în piata mare a domului unde era lume multa, foarte multa. Unii deghizati de carnaval, altii doar spectatori si am descoperit ca tocmai începuse defilarea asociatiilor de carnaval - "der Umzug" cum se numeste pe germana sau "der große Narrensprung". Nici nu am stiut ca defilare de Fasching care tocmai se desfasura, are loc anul, mereu cu trei saptamâni înainte de "carnavalul mare", adica înainte de ultima saptâmâna din-nainte de lasarea Postului Pastelui. Si cum anul acesta tarile catolice si evanghelice vor serba Pastele pe 31 Martie/1 Aprilie, saptamâna în care carnavalul va atinge apogeul este 8 februarie - 14 februarie. În Augsburg "der große Narrensprung" va avea loc pe 12 februarie (în ziua numita "Lunea Trandafirilor").

 

Ne-am oprit si noi alaturi de cei peste 10.000 de spectatori si am admirat parada cluburilor/asociatiilor de carnaval. În fata noastra s-au perindat aproximativ 8.000 de participanti în costume specifice asociatiei din care fac parte, însotiti de muzicienii fanfarelor de club din regiunea șvabo-alemanică, din Elveția, din Liechtenstein și din Austria (pe unii i-am reîntâlnit seara în trenul cu care m-am înotrs acasa ☺). 

Pe strazi, o atmosfera vibranta, vesela si proaspata! Fiecare asociatie avea scris pe o placardă numele si lozinca pe care participantii la parada o stigau, ca sa sperie iarna, sa mature frigul si sa faca loc primaverii. "Stelza-Hoi, Stelza-Hoi, Stelza-Hoi-Hoi-Hoi!", "Narro-Ahoi!","Kügele Hoi!","Zong raus","Narro-Heil","Hella Hella-Gamundia","Narri-Narro","Burgnarren-Helau","Schlagg-hoi", "Narri, Narro und Helau!" 

S-au aruncat confetii, s-au împartit bomboane si mereu s-au facut glume. De exemplu, copiilor de pe marginea bulevardului le sunt trase caciulitele peste ochi, le este apasat nasucul...Spre amuzamentul tuturor, mascatii fac mereu mici farse spectatorilor. Pe mine, unul cu masca de vrâjitor m-a rugat sa-i tin un pic maturoiul si...în timpul acesta, cu ambele mâini mi-a facut parul vâlvoi. Altul i-a turnat Helenei un kilogram de confetii în par!☺☺☺ 

 

Tare ne-a binedispus acesata defilare, am fi stat pâna la sfârsit dar fratelui meu i-au înghetat urechile si de dragul lui, am intra într-o cafetarie. Am gasit cu mult noroc o masa pentru trei persoane, am servit câte o bautura calda si am mâncat o pizza în trei. De la masa noastra am putut vedea înca parada dar nu am mai putut fotografia. 

Când am iesit, parada era spre sfârsite si noi ne-am îndreptat spre casa matusii mele care ne astepta cu strudel cu mar la cuptor. Am baut câte un espresso, am povestit si parca asa, țac-pac s-a facut ora 18. Helena si Mircea m-au condus la gara si la ora 19:30 m-a preluat Adela - fiica mea, în gara din Augsburg. Acasa, ma astepta Leo plin de dor, griji si drag ♥

Eveniment de Familie

Familia mea este mica (nici Mama si nici Tata nu au frati), iar grupul de rude de aici din Germania este si mai mic, de aceea tinem foarte mult unii la altii. 

Sâmbata ce a trecut, Tiana - nepotica mea de grad II sau III (nici nu vreau sa mai socotesc cum e cu gradele!) a serbat Erstkommunion si cu mult drag am luat parte la festivitate.

Mama Tianei este botezata ortodox (la fel ca mine) iar sotul ei este de religie catolic (ca si sotul meu). Cele doua fetite ale lor (Tiana si Elina) sunt botezate catolic. Cea mare, Tiana, fiind în clasa a III-a, a serbat pe 22 aprilie “Prima primire a sacramentului Sfintei Împărtăşanii”.

Copiii sunt pregatiti pentru aceasta sarbatoare la scoala, la orele de Religie, apoi în grupe mici la biserica din cartierul în care locuiesc. Parintii sunt deasemenea foarte implicati în pregatirea acestei serbatori la care sunt invitati sa participe toti cei dragi: bunici, rude, prieteni (noi am fost 10 copii si 20 de adulti). 

În Biserica Catolică, Confirmarea (împreună cu Botezul și Euharistia) face parte din sacramentele de inițiere, adică sacramente prin care credincioșii primesc o parte din harul divin, sunt întăriți și anexați comunității de credință creștină. Bisericile ortodoxe nu au o sărbătoare specială a primei împărtășiri. Copiii (de obicei în primul an de viata) primesc cele trei sacramente de inițiere: Botez, Confirmare și Euharistie într-o singură sărbătoare. În Biserica Catolică de Vest, copiii primesc prima Împărtășanie atunci când ating așa-numita vârstă a rațiunii (în clasa a III-a), de obicei într-o sărbătoare comunală în parohie.

Tiana, alaturi de alte trei fetite si un baietel, au fost serbati în biserica "Allerheiligen- kirche", Ulm-Lehr, o biserica romano-catolica, ridicata în anii ‘70. Atmosfera de sarbatoare a fost subliniata în biserica prin minunate decoruri florale. Cei cinci copii au purtat robe din pânza de sac înalbit, legate cu snur în talie, foarte asemanatoare calugarilor. Au avut fiecare o lumânare pentru Kommunion, aprinsa de la Lumânarea de Paste din biserica. Au intrat în biserica însotiti de o Pastoralreferentin si aici vreau sa aprofundez un pic: referent sau ofiter pastoral – este o profesie în Biserica Catolică. Consultanții pastorali - bărbați sau femei, au diplomă sau un master în teologia catolică și o educație bisericească, în mare parte eparhială. Această profesie există doar în Germania, Austria, Elveția și Țările de Jos. În cazul de fata, copiii au fost sustinuti de o “ofitereasa” si iata ca dictionarl românesc nici nu admite cuvinte feminine pentru aceste meserii! M-a impresionat si am salutat cu profund respect acest pas în acordarea dreptului la egalitate dintre femei şi bărbaţi, în roluri de conducere-initiere în activitatea bisericeasca. Ofițerii pastorali lucrează în îngrijirea pastorală a unei parohii si sunt de obicei subordonați unui pastor sau decan. În cazul de fata, die Pastoralreferentin practic a condus ceremonia, Preotul – asistat de patru Ministranti, a fost prezent si a marcat doar momentele cheie ale slujbei.

Copiii au recitat intercalat anumite pasaje din Liturghie, si-au exprimat propriile gânduri si întreaga ceremonie a fost sustinuta muzical de mica orchestra din balconul bisericii. În final, copiii au fost aplaudati, semn ca au fost primiti în comunitate si fiecare familie si-a luat alaiul si a continuat serbarea la un restaurant - în cazul nostru, la un restaurant într-un sat idilic.

La petrecerea noastra meniul a fost foarte bine ales, am avut feluri de mâncare foarte gustoase, însa desertul… desertul a fost exceptional! Doua torturi pe care ne-a fost mila sa le taiem, plus muffins si fructe trase în ciocolata - desert culinar inedit prin aspect si gust, care ne-a încanta toti, mici si mari. Vremea a fost “comandata” în acelasi pachet ☺ A fost soare, cer senin si parfum de flori, de jur împrejur. A fost o zi minunata, ca un zâmbet de copil! ♥

Pe malul Dunarii - Reflexii în oglinda S12/23

Cu ani în urma, pe vremea când blogosfera era o retea sociala puternica si bloggerii erau activi, SoriN a lansat o rubrica simpatica intitulata "Reflexii în oglinda", pe care m-am hotarât sa o redeschid. Ultima rubrica gazduita de el a fost pe data de 19 mai 2017. Recomandarea suna asa: "Dacă doresti să participi, publică într-un articol pe blogul tău, o imagine sau un clip, pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (poate fi si cea retrovizoare) si înscrie articolul aici" - în tabel:

Agenda (partea II) - "Ziua fetelor"

(continuare la Agenda - "scurta" trecere în revista)
Matusa mea a pornit cu trenul spre Augsburg la ora opt si un sfert. A cumparat bilet "Bayern-Ticket" pentru doua persoane (Bayern Ticket este o actiune permanenta a Deutschen Bahn AG; biletul dus-întors în aceeasi zi, costa 25 Euro pentru o persoana si pentru fiecare calator suplimentar, înca 7 euro / pot calatori pâna la 5 persoane).
Eu am plecat spre gara cu masina cu interntia de a parca pe o strada în afara centrului pietonal si sa merg mai departe cu tramvaiul - doua statii pâna la gara. Am constata cu stupoare ca mai nou, în centrul orasului nu mai ai unde sa parchezi, decât pentru maxim o ora. Asa ca am mers direct la gara si am lasat masina în parcarea acoperita, luân în calcul faptul ca la întoarcere voi avea de platit  taxa maxima (11 Euro).
Aceasta schimbare de plan a facut sa ajung cu o jumatate de ora mai repede la gara... Asta e! Am cascat gura pe peron, privind ce mai e nou în santierul care dureaza de patru ani si care cica va mai dura înca patru! Planul de modernizare al garii Augsburg a intrat în asa numitul "Schwarzbuch" - un document care listeaza cele mai serioase exemple de abuz în serviciu contra intereselor publice, greseli ale conducerii unor organizatii economice, evaluari false si nerespectare a termenelor de predare a obiectivelor cu interes public. Intial, costurile modernizarii garii au fost estimate la 60 milioane de Euro. În luna octombrie - anul curent, conducerea lucrarii a comunicat ca mai mult ca probabil, pâna la încheierea proiectului vor fi necesare... 300 de milioane de Euro! Mdaaa... o mica-mare diferenta!
La un moment dat vad un barbat în vârsta, alergând pe peron si întrebând în stânga si în dreapa ceva pe engleza. Lumea grabita, nu l-a bagat în seama asa ca m-am oferit eu sa îi raspund. Dorea sa stie daca acesta este peronul de pe care pleaca trenul spre München. I-am spus ca da, si eu tot la München doresc sa merg. Pentru o clipa, pe fata lui s-a citit usurarea - a nimerit peronul. Mai apoi însa la fel de agitat m-a întrebat de unde sa-si cumpere bilet? Problema este ca automate pentru bilete nu exista decât în holul principal. Noi eram pe peronul opt! A pornit în fuga...
Privin în urma lui m-am gândit la tatal meu... Cum s-ar fi descurcat el într-o tara straina la gara, cum s-ar fi descurcat el cu automatul de bilete?! M-am hotarât sa merg cu barbatul vârstnic sa îl ajut si am stigat "Hello!". Barbatul însa nu m-a auzit. Când l-am ajuns din urma mi-a aratat ca poarta aparat audio. S-a bucurat ca îl voi ajuta. Mi-a aratat buletinul, crezând ca primeste un rabat - era nascut în 1940 (exact de vârsta tatalui meu). În Germania însa pensionarii nu beneficiaza de reduceri.
Am cumparat biletul si ne-am întors din nou pe peron. Pâna când a sosit trenul nostru, mi-a povestit ca a venit sa-si viziteze un camarad si acum vrea sa vada un pic centrul Münchenului. Era un turc cizelat, mi-a spus ca ambii copii sunt medici - baiatul în Liverpool, fiica în Düsseldorf. Am facut o poza împreuna, ne-am luat la revedere si ne-am urcat fiecare într-un vagon. Eu am cautat-o pe matusa mea, care rezervase un loc pentru mine. Trenul regional în general nu este aglomerat.
Trei-sfert de ora dureaza calatoria pâna în gara centrala München. Apoi, în zece minute pe jos, ajungi pe centrul pietonal.
Vremea a fost ciudata - nu a fost cald, dar nici rece. Cerul a ramas acoperit întreaga zi si cel mai important a fost ca nu a plouat! Ne-am plimbat din magazin în magazin, am facut pauze de cafea si prajitura si bineînteles, pauza pentru masa de prânz. În rest... am umblat cât ne-au dus picioarele ☺ Ce ne-am cumparat? Matusa mea si-a luat doi pantaloni din lâna (se poarta!), un pantalon elastic pentru orele de balet si doua pulovere pâna în talie. In toate magazinele s-a uitat la posete si în final, si-a luat de la Tommy Fillinger acelasi model pe care tocmai îl purta pe brat, doar ca în alta culoare ☺Avea argintiu-pal si acum are si negru☺
Niciunul din magazine nu a avut oferte si reduceri de pret. Acestea se vor face între Craciun si Anul Nou... asa ca, poate ca mai dam atunci o tura pe la magazine ☺
Eu mi-am cumparat o fusta plisata din lâna (neagra cu usoare urme de lame argintiu), un pantalon negru din piele mata si o pereche de botine cu starsuri.
Iarna aceasta se poarta mantourile din imitatie de blana, în toate culorile! Am vazut cateva dragute, dar si cateva pe care nici sa le fi primit pe gratis nu le-as fi purtat!
Tja... moda este cum te simti bine! Parerea mea este ca ideal e sa nu iesi în evidenta (sa nu fi nici prea departe de moda actuala, dar nici extravagant), sa adaptezi stilul tau personal, la trendul actual. Cert este ca moda actuala copiaza perfect moda sfârsitulul anilor '80 si începutul anilor '90 - ceea ce îmi place!
Eu însa pantofi ascutiti si cu tocuri înalte nu voi mai purta! Dar îmi plac mult încaltarile cu platforma - sunt foarte comode si stabile. Deasemenea îmi plac sneakers-ii si ghetele cu siret fals (siret în fata si fermoar pe lateral) - le gasesc extrem de practice.
Fustele plisate sunt în mare voga - midi. În toate culorile - uni, cu imprimeuri sau in carouri. Îmi plac mult, sunt foarte feminine!
Toamna aceasta, pantalonii de piele au invadat magazinele. Gen leggins, gen jeans, cu elastic în talie sau cu fermoar pe lateral, fara sau cu vipusca simpla ori dubla, pantalonii din piele si înlocuitori se poarta în toate culorile.
Culorile care se poarta în continuare sunt culorile neon (pink, galben, albastru, verde, portocaliu) si combinatia clasica alb-negru. Noutatea o reprezinta culorile metalice - argintiu, auriu, aramiu. Se poarta materialele stralucitoare - nu doar ca acesorii pentru toalete de seara.
Foarte în voga sunt deasemenea nunatele de mustar, galben-pai, roz-antic, lila si rosu.
Eu sunt adepta stilului sport-elegant, genul pieselor vestimentare cu croi lejer, confortabil, destinate purtării zilnice. În cursul saptamânii eu plec de acasa la ora 8 si ma întorc seara dupa ora 20. La birou, cele mai multe ore le petrec sezând pe scaun. De aceea, combin foarte mult stilul casual cu cel street wear.
Dupa acest tur de opt ore prin magazine (☺), ne-am grabit spre gara, sa prindem trenul de la ora 18:30. Din München în directia Ulm, trenul circula din ora în ora. Am ajuns în Augsburg la ora 19:30 si am fost acasa înainte de ora 20. A fost o zi superba! ☺

PS: In cele mai multe magazine am vazut deja decoratiuni de Craciun! :-( Ba chiar la Oberpollinger, terasa este amenajata pentru vin-fiert!

Shopping Queens ☺

Vineiri seara m-a sunat matusa mea din Ulm si mi-a zis ca are chef de o tura de magazine prin München, daca vreau sa o însotesc. Nu spun niciodata nu unei asemenea tentatii!
Asa ca sâmbata dimineata la ora 10 eram pe peronul garii, asteptând trenul care venea din Ulm în directia München. Matusa mea ocupase lânga ea un loc pentru mine si nici nu am terminat sa ne punem la curent cu noutatile din viata copiilor si nepotilor, ca am si ajuns în gara centrala din München.


În urmatoarele cinci minute am ajuns în Piata Karl (Stacus) si pâna în Piata Mariei (Marienplatz) nu cred ca au existat multe magazine în care sa nu fi intrat. În cele mai multe doar ne-am uitat ce mai e nou si cum variaza preturile. Magazinele noastre speciale sunt: Konen, Oberpollinger, Ludwig Beck si Tk-Maxx. Aici poti gasi nu doar îmbracaminte moderna ci si bijuterii si accesorii pentru par, cosmetice de toate felurile, parfumuri, posete, încaltaminte, etc. etc. Expuse în asa fel încât sa-ti atraga atentia, toate produsele pot fi probate sau testate si toate acestea în încaperi luxurios amenajate. Indiferent ca ai intentia sa cumperi ceva sau nu, esti binevenit în aceste tempel ale modei! Am probat o multime de rochii, fuste, bluze, pantaloni, stiu exact ce culori sau modele ma avantajeaza, stiu care sunt firmele care executa produse pe calitatea si de croiul carora poti fi sigur suta la suta (Marc Cain, Boss, Max Mara, Luisa Cerano, Comma,…). Cu toate acestea caut si îmi place sa fac noi descoperiri. Spre exemplu, la Kappa linia Trend am gasit o fusta pe care am probat-o doar asa, sa râd singura de mine în cabina. Spre surprinderea mea, fusta a picat atât de frumos, ca mi-a fost greu sa decid daca am sau nu cu adevarat nevoie de ea. Nu am luat-o si astazi regret… Mi-a placut tare mult! Poate o mai gasesc pe 21 iulie, când am hotarât sa reluam turul.
Moda actuala copiaza perfet moda anilor ´70 denumita atunci hippy, power-flower, cu mari influente ethno indiene, mexicane, românesti. Iile sunt foarte cautate – pacat ca initiativa de a introduce ia româneasca în patrimoniul UNESCO (înca) nu a reusit!
În mare trend sunt anul acesta overall-urile, din materiale moi. Ca sunt uni, jeans-look sau cu imprimeuri în caro sau cu flori mari, viu colorate, overall-ul a cucerit casele de moda. Nu sunt însa „stilul“ meu si încapatânata, nici macar nu am avut interesul sa probez. Consider ca sunt incomode, mai ales când trebuie sa mergi la toaleta. Matusa mea însa este foarte încântata, detine deja cateva modele si sâmbata si-a mai cumparat patru bucati! ☺ Unul foarte elegant si alte trei „de toata ziua“ si toate îi stau absolut superb! La magazinul de unde a cumparat trei bucati, vânzatoarea i-a facut un rabat considerabil, pentru ca datorita ei, pe când îmi arata mie cum îi vine modelul probat, alte doua clietente au sarit sa probeze acele modele pe care imediat le-au si cumparat! ☺ Matusa mea are de fapt corp superb, se observa în orice miscare a ei ca a fost prim-balerina! Niciuneia din doamnele care au probat overall-ul nu i-a stat atât de bine ca ei, însa reclama este mama comertului ☺☺☺ Si actiunea ei a fost pe drept rasplatita!
Eu mi-am cumparat un pantalon maro cu foarte usoare reflexe negre-aurii… Materialul mi-a atras atentia imediat, apoi mi-a placut si modelul – este „morcov“, betelia este elastica si pantalonul nu are nici nastrui si nici fermoare. Este deosebit de comod si îmi vine perfect! Cu toate ca am gasit o multime de pantaloni frumosi, din materiale fine, elastice, în culori superbe… exista croiuri care ma avantajeaza si croiuri care imi scot în evidenta mai multe defecte decât eram constienta ca am ☺☺☺ Linia Cambio este una din preferatele mele, majoritatea pantalonilor mei sunt aceasta marca. Pantalonul maro este "M by Maiocci" ;-)
Mi-am mai cumparat o bluza gen body, dintr-o matase gri-petrol, în speranta ca se va potrivi cu o fusta pe care nu o port de cativa ani, pentru ca nu am cu ce sa o combin, de care însa nu ma despart pentru ca o gasesc superba! Acasa s-a dovedit ca bluza are culoare potrivita, însa croiul nu armonizeaza cu pliurile fustei… Ma gândesc sa modific bluza – cândva, când voi avea timp, într-un weekend. Urmatoarele doua weekenduri sunt deja planiifcate – în primul ne vom întâli cu o pereche din Arad (i-am cunoscut întâmplator în timpul plimbarii de duminica ce a trecut, la lac – o sa revin detaliat). Vom face împreuna o excursie la Weltenburg – pentru ca ei nu cunosc deloc zona si acolo sunt muuulte de vazut. În weekendul ce-i va urma, ma voi juca împreuna cu Emma si Greta, carora le este dor de mine si vor neaparat sa vina la noi în vizita (voi reveni si legat de acest eveniment cu mai multe detalii ☺).
Revenind la plimbarea noastra prin magazine, nu mai adaug decât ca ne-am urcat în tren la ora 20:30 (trenurile ce leaga Münchenul de Augsburg sunt din ora în ora si calatoria dureaza doar 40 de minute) si întreaga zi, am facut doar doua pauze, o data pentru masa de prânz si o data pentru o cafea si ceva dulce. Eu am ajuns acasa la ora 21:30, Geta o ora mai târziu! Fizic, frânte de oboseala însa încântate si relaxate mental.

PS: Matusa mea le-a cumparat nepotelelor dirndl - costumase nationale bavareze :-) A doua zi am primit pe whatsapp poza de confirmare - rochitele se potrivesc perfect! ♥

Castane fierbinti

Advent fara castanele coapte ar fi ca Seara de Ajun fara colinda sau ca un Craciun fara brad-împodobit.

Aroma castanelor usor prajite în cuptoarele speciale din târgurile de Advent, seamana cumva cu parfumul cojii crocante de pânie tocmai scoasa din vatra, amestecat cu mireasma de cartofi pârjoliti în coaja pe foc cu lemne. Hmmm si gustul lor este divin!
În plus, o punga cu maroni încalzeste mâinile pe timpul plimbarilor lungi printre casutele din târg ☺

O seara încarcata de emotie

Sâmbata dupa brunch (ne-am împachetat pijamaua si trusa de cosmetice si) am pornit spre Ulm. Am ajuns punctuali la spectacolul de sâfrsit de an al Scolii de Balet a matusii mele.
Oaspetii de onoare si familia au avut rezervate rândurile doi si trei. În fata sirului de scaune din sala de spectacol, au fost introduse trei siruri de banci cu picioare scurte, pentru micile artiste si fratiorii acestora. Ideea mi s-a parut grozava, pentru ca toti sunt curiosi sa vada cum evolueaza celalalte grupe. Ei nu cunosc programul complet decât de la repetitiile generale, când însa copiii nu poarta costumele de spectacol. Asa ca, show-ul a fost nu doar pentru noi o surpriza, ci si pentru ei.
Sala plina-ochi cu parinti, bunici, matusi si unchi, toti emotionati si mândrii ca odrasla va evolua în seara aceasta pe marea scena.

Cei 160 de copii, sunt împartiti pe grupe de vârsta si talent artistic. Cei mai buni si mai siguri pe ei, participa la spectacolul de sfârsit de an.
La început evolueaza pe scena grupele de începatori - fetite cu vârsta între 3 si 7 ani. Executa dansuri tematice prin care învata în joaca, sa-si coordoneze miscarile si sa pastreze acelas ritm cu celalalte fetite. Corectitudinea technicii de executie, precizia, amplitudinea, ritmul si particularitatile dansurilor cresc în calitate de la un moment artistic la celalalt. Patru ore de muzica si dans care ne-au relaxat si binedispus total.

Nu pot sa spun ce mi-a placut cel mai mult... Totul a fost frumos, pentru ca toti copiii sunt frumosi!
A fost însa un moment care m-a emotionat pâna la lacrimi. Era spre finalul spectacolului, când cortina s-a deschis si reflectoarele au învaluit un grup de opt femei mature. Între fetele suple care tocmai evoluasera si femeile cu talie grosuta aparute acum, diferenta a fost vadita si în în sala a fost o oarecare deruta. Poate pentru ca si ele aratau un pic nesigure... Curajul acestor femei de a aparea pe scena si de a învata coreografia unui dans ne-a impresionat însa pe toti si ca la semnal, am început sa aplaudam în ritmul melodiei. Distinsele doamne s-au simtit acceptate si sustinute si ne-au rasplatit, dansând cât au putut de frumos. Abia la sfârsitul dansului am aflat cine sunt componentele grupului ☺ Pentru ca anul acesta scoala matusii mele serbeaza 30 de ani de la fondare, verisoara mea (deci fiica matusii mele) a pregatit o surpriza speciala. A regasit si a reusit sa mobilizeze opt dintre primele eleve ale scolii de balet. Pe atunci, fetite de 5-8 anisori, acum femei casatorite si cu copii... Am ramas fara cuvinte! Chapeau!
Revenind la programul spectacolului, am auzit în pauza multa lume povestind cât de impresionati sunt de varietatea melodiilor alese, de coreografia complicata, de frumusetea costumelor si de profesionalitatea participantilor. Nu a semanat cu un spectacol de sfârsit de an scolar, ci mai degraba cu spectacolul unui teatru profesionist de balet clasic, dans modern si variétés.
Atasez câteva videoclipuri, înregistrate cu telefonul mobil (al carui acumulator devenea - parca in ciuda mea, de la minut la minut tot mai slab si mai gol), deci sorry pentru calitatea neprofesionala a filmarilor.

Miercurea fara cuvinte (52) - Pe malul Dunarii, în Ulm

Ulm - 22 decembrie 2015


Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

De-a lungul Dunarii

pentru rubrica "Reflexii" -  imagini din ULM

Miercurea fara cuvinte (31) - Nabada

(ce înseamna Nabada? - afla aici! ☺)




Dorești să participi la MIERCUREA FARA CUVINTE? Este simplu si amuzant! Nu trebuie decât să afisezi pe blogul tău o fotografie sau o serie de fotografii care "să vorbeasca fără cuvinte" și apoi sa introduci linkul în tabelul de mai jos.
Este WORDLESS WEDNESDAY... mai stai mult pe gânduri? Înscrie-te! :-)

Serbari traditionale pe Dunare

Începând cu 1998 - din doi în doi ani, orasul Ulm este gazda "Serbarilor Dunarii" traditionala întâlnire la care fiecare tara prin care trece Dunarea îsi trimite reprezentantii.
România are standuri de obiecte artizanale si de produse culinare iubite de românii de pretutindeni: mititei la gratar, cozonaci si vinuri premiate international. Din echipa României fac parte deasemenea câteva grupuri de dansuri populare, însotite de tarafuri. Anul acesta nu a avut loc festivalul international - urmatoarea întâlnire este programata pe 1-10 iulie 2016.
Evenimentul despre care însa voi povesti aici are loc în fiecare an, în penultima zi de luni a lunii iulie si se numeste NABADA ☺ Este o prescurtare svabeasca a expresiei "Hinunterbaden" - adica "balaceala la vale în jos". Înca din 1800 cronicile vremii pomenesc despre întâlniri la scaldat, organizate la nivel de comunitate, însa primul Nabada oficial a avut loc în anul 1927. La început, înscrierea la traversarea Dunarii cu ambarcatiuni si plute era permisa doar asociatiilor si membrilor anumitor cluburilor. Începând cu anii '60, participarea la aceasta serbare este deschisa tututror doritorilor si este permis orice mijloc de plutire ☺ Anul acesta, serbarea Nabada a fost în ziua de luni, 20 iulie.
În aceeasi zi, la ora 11, primarul reînoieste juramântul de fidelitate fata de cetatenii orasului Ulm (începând cu secolul 14) apoi, la ora 16 se da startul Nabada.
 Este un carnaval special, o veselie de nedescris! Dunarea are o lungime de 7 kilometrii prin orasul Ulm si dupa ce se da startul, colacele pestrite împânzesc fiecare centimetru al apei. Participantii se stropesc cu pistoale de apa, galetuse mai mari sau mai mici, se amuza în fel si chip, striga si cânta ☺ Nelipsita este "vrabiuta cu paiul în cioc" - mascota Ulm-ului.


Cu mic si mare, tânar si batrân, întreg orasul participa la acest eveniment - daca nu plutind pe apa, atunci încurajând participantii directi de pe mal, prin aclamații și aplauze.



Cerul este survolat de planoare ce poarta esarfe publicitare si la sol, evenimentul este supravegheat de echipe ale salvarii si politiei, astfel încât sa se poata interveni imediat în caz de pericol de înec. Anul acesta, din cauza caniculei care s-a instalat în Bavaria începând cu sfârsitul lunii mai, nivelul apelor Dunarii a fost foarte scazut, am vazut ca în multe locuri se putea trece de pe un mal pe altul pasind! În cazul în care curentii de apa sunt puternici, primaria monteaza cosuri rosii în zona Ulmer Münster - biserica cu cel mai înalt turn din lume. În anul 2008 sarbatoarea a fost interzisa datorita nivelului periculos pe care-l avea Dunarea, pentru prima data în ultimii 23 de ani.
Punctul de pornire al ambarcatiunilor plutitoare este pontonul de sub podul peste care trece calea ferata. Balaceala tine pâna la apusul soarelui si este însotita de pe mal de muzica de fanfara, standuri cu cârnaciori prajiti, varza calita cu taietei, bere si bauturi racoritoare.
Seara, în centrul orasului sunt amenajate scene si serbarea se continua prin concerte de muzica rock si jazz.

Apus de soare pe Dunare

Stiati ca...
- Ulm este unul din cele opt mari orase germane prin care trece Dunarea? Aceste orase sunt: Tuttlingen, Neuburg an der Donau, Ulm/Neu Ulm, Ingolstadt, Straubing, Regensburg, Deggendorf si Passau.
- orasul Ulm face parte din doua landuri? Malul drept al Dunarii - numit Neu-Ulm, apartine Bavariei iar partea de oras de pe malul stâng tine de Baden-Württemberg. În Bavaria nu este interzis sa hranesti lebedele sau ratele salbatice, pe când în Baden-Württenberg aceasta actiune se pedepseste cu amenda usturatoare!
- Ulm împreună cu Neu-Ulm (Ulmul Nou) au o populație de peste 170.000 de locuitori? Localități mai mari din apropiere sunt spre nord-vest la 90 km - orașul Stuttgart, iar spre sud-est, la doar 70 km se afla Augsburg și la 130 km München.
- Ulmer Münster este biserica cu cel mai înalt turn din lume (înălțime de 161,53 m)?
- Ulm este primul orasul german care a adoptat o constituție cetățeneasca?
- teatrul este în Ulm o arta cu o traditie ce poate fi atestata înca din anul 1641?
- fizicianul Albert Einstein (1879-1955) s-a nascut în Ulm?
- un simbol al orasului Ulm este vrabia? Legenda dateaza de pe vremea când Ulmer Münster era în constructie si muncitorii carau grinzi uriase pentru ridicarea catedralei. Lucratorii erau pe punctul de a darâma zidul de aparare al cetatii, pentru ca grinzile încarcate pe caruta nu intrau pe poarta, când peste ei a zburat o vrabiuta cu o ramura în cioc. Ea a intrat în oras purtând ramura pe lung si asa le-a dat ideea lucratorilor de a nu mai încarca grinzile de-a latul asa cum obisnuiau pâna atunci ☺

Papusa vie

Sâmbata am participat alaturi de neamuri si prieteni la botezul fetitei verisoarei mele. Micuta Tiana a fost crestinata dupa ritual catolic si evenimentul s-a petrecut în micuta biserica din cartierul în care locuieste tânara familie. Preotul care în urma cu un an si jumatate a oficiat casatoria parintilor, a avut bucuria de a oficia si Taina Botezului primului lor copil.

Tiana tocmai a împlinit opt luni si este o minune de copil. Noi adultii toti am fost emotionati pe timpul desfasurarii slujbei dar Tiana nu a preluat de la niciunul starea de neliniste, de tulburare... A zâmbit tuturor, a îngaduit sa fie ridicata cu piciorusele în sus si sa fie udata pe cap, s-a lasat fotografiata de o mie de ori -cu bliz sau fara bliz si nu a protestat, indiferent cine a dorit sa o ia în brate. A fost Dulceata-dulcetilor! ☺