Judy Garland — Dincolo de curcubeu – viață, mit și moștenire culturală

Concertul de Anul Nou de la Viena a devenit, pentru mulți dintre noi, un ritual urmărit la televizor. Este un reper cultural cu rezonanță internațională, momentul care deschide simbolic anul muzical și adună în fața ecranelor un public meloman din întreaga lume.  

Anul acesta, mass‑media a analizat pe larg impactul concertului dirijat de Tugan Sokhiev, discutând atât legătura pe care numeroși comentatori au făcut‑o între anumite alegeri de repertoriu și mișcarea LGBTQ+, cât și contextul mai larg al prezenței sale la pupitru, prima invitație adresată unui dirijor rus după declanșarea războiului din Ucraina și interesul stârnit de viața lui personală, inclusiv căsătoria cu un violonist din orchestră. Împreună, aceste teme au alimentat un ecou mediatic vizibil în jurul concertului și mi-au readus în minte felul în care, în alte epoci și în alte contexte, anumite figuri artistice au devenit simboluri fără să își propună acest lucru — așa cum s-a întâmplat și cu Judy Garland...

---

Când eram copil, lumea lui Judy Garland mi se părea pur și simplu magică. Musicalurile ei aveau ceva hipnotic, o lumină pe care nu o puteam explica, iar „Vrajitorul din Oz” era pentru mine una dintre cele mai îndrăgite povești, un loc în care mă întorceam mereu cu aceeași uimire. Nici acum nu-mi vine să cred cât de multe straturi ascunse, câte subsimboluri și câtă forță culturală s-au născut în jurul acestei povești aparent inocente și al cântecului „Over the Rainbow”.Ceva ce pentru mine era doar o poveste frumoasă s-a dovedit, mult mai târziu, a avea o încărcătură culturală uriașă pentru o comunitate despre care, copil fiind, nici nu aveam cum să știu.

Judy Garland a fost si rămâne una dintre cele mai emblematice figuri ale Hollywoodului clasic, o artistă a cărei viață și carieră au influențat nu doar lumea filmului și a muzicii, ci și sensibilitatea culturală a unor generații întregi. Născută în 1922, într-o familie de artiști de vodevil, a urcat pentru prima dată pe scenă la doar doi ani și jumătate, alături de surorile ei - trupa „The Gumm Sisters”, într-un număr muzical care avea să marcheze începutul unei vieți trăite sub lumina reflectoarelor. Talentul ei ieșit din comun a atras rapid atenția studiourilor MGM, care au preluat-o la doar 13 ani și au transformat-o într-o vedetă, dar cu un preț enorm. Studioul i-a controlat alimentația, i-a administrat pastile pentru a slăbi, stimulente pentru a rezista la ritmul infernal al filmărilor și sedative pentru a putea dormi. Această combinație toxică a dus la dependențe care aveau să o urmărească toată viața.
La 17 ani, rolul lui Dorothy în „The Wizard of Oz” a propulsat-o în istoria cinematografiei, iar cântecul „Over the Rainbow” a devenit nu doar semnătura ei artistică, ci și una dintre cele mai iubite melodii ale secolului. Cariera ei a continuat cu o serie de musicaluri care au definit epoca de aur a Hollywoodului, dar succesul a venit la pachet cu o presiune constantă. Studiourile îi controlau fiecare aspect al vieții, iar dependențele, odată instalate, au devenit o parte dureroasă a existenței ei. Cu toate acestea, Judy Garland a rămas o prezență magnetică pe scenă, capabilă să transforme vulnerabilitatea în forță și suferința în artă. Trăia fiecare notă, fiecare replică, fiecare apariție cu o intensitate rar întâlnită.
Viața ei personală a fost la fel de tumultuoasă ca și cariera. S-a căsătorit de cinci ori, cu bărbați care au jucat roluri diferite în viața ei: compozitorul David Rose, regizorul Vincente Minnelli, producătorul Sid Luft, actorul Mark Herron și muzicianul Mickey Deans. Din aceste relații s-au născut trei copii, dintre care cea mai cunoscută este Liza Minnelli, actriță și cântăreață premiată cu Oscar, care a moștenit nu doar talentul, ci și magnetismul scenic al mamei sale. Lorna și Joey Luft au rămas și ei aproape de lumea artistică, fiecare în felul său.
În ciuda succesului, viața lui Judy Garland a fost marcată de fragilitate. Dependențele, presiunea profesională și epuizarea au dus la o deteriorare treptată a sănătății. În 1969, la doar 47 de ani, a murit la Londra în urma unei supradoze accidentale de barbiturice, un final tragic pentru o artistă care a luminat scena cu o intensitate pe care puțini au egalat-o.
Dar povestea ei nu se oprește aici. Judy Garland rămâne una dintre cele mai fascinante figuri ale culturii americane, iar legătura ei cu comunitatea gay nu este o invenție modernă, ci un fenomen care a început încă din anii ’40 și ’50, când homosexualitatea era ilegală, iar oamenii trăiau în umbră, în frică și în coduri secrete. Într-o lume care nu le oferea niciun spațiu de libertate, Judy Garland a devenit pentru mulți un simbol al supraviețuirii emoționale. Viața ei, plină de presiuni, abuzuri din partea studiourilor, dependențe și reveniri spectaculoase, oglindea într-un fel lupta interioară a unei comunități care încerca să existe într-o societate ostilă. Oamenii marginalizați o recunoșteau instinctiv ca pe una de-a lor: vulnerabilă, sensibilă, dar capabilă să se ridice de fiecare dată pe scenă și să transforme durerea în artă.
Cântecul „Over the Rainbow” a devenit, fără ca ea să o fi intenționat, un fel de imn secret al speranței. Pentru mulți bărbați gay din acea epocă, versurile despre un loc „unde necazurile se topesc ca bomboanele de lămâie” erau o metaforă pentru o lume în care puteau trăi liberi. De aici s-a născut și expresia „friend of Dorothy”, un cod folosit în barurile gay pentru a identifica discret pe cineva din comunitate, inspirat de personajul Dorothy Gale. Judy nu a creat acest cod, dar a devenit fără să știe un reper cultural pentru o comunitate care avea nevoie de simboluri.
În anii ’50 și ’60, spectacolele ei live erau frecventate masiv de bărbați gay. Ea îi trata cu respect și afecțiune într-o perioadă în care aproape nimeni nu o făcea. Într-o lume în care erau ridiculizați, persecutați sau pur și simplu ignorați, Judy Garland le oferea un spațiu de emoție, de catharsis și de apartenență. De aceea, nu e surprinzător că a devenit o figură centrală în cultura camp și în spectacolele drag, unde dramatismul, autoironia și intensitatea emoțională sunt celebrate.
Există și mitul că moartea ei ar fi declanșat revoltele Stonewall, dar istoricii sunt clari - revolta nu a pornit de la Judy Garland. Ea a murit pe 22 iunie 1969, iar Stonewall a început pe 28 iunie, însă legătura este doar simbolică, nu cauzală. Comunitatea gay era deja la capătul răbdării după ani de abuzuri ale poliției, iar razia de la Stonewall Inn a fost scânteia reală. Totuși, faptul că mulți dintre cei care au ieșit în stradă o iubeau pe Judy și erau încă marcați de moartea ei a contribuit la atmosfera emoțională a momentului. Iar revolta nu a fost despre ea, ci despre libertate.
🌈 Ani mai târziu, când Gilbert Baker a creat steagul curcubeu, mulți au văzut în alegerea lui o continuitate firească a simbolisticii născute în jurul lui ‘Over the Rainbow’. Chiar dacă Baker nu a afirmat explicit că s‑a inspirat din Judy Garland, este greu de ignorat ecoul cultural al cântecului ei, care devenise deja un reper al speranței pentru comunitatea gay. În felul acesta, curcubeul a ajuns să lege, neintenționat, visul lui Dorothy de dorința unei comunități de a trăi liber.

---

Filme și producții celebre despre Judy Garland --- pentru Clubul Cinefililor

1. The Wizard of Oz (1939) – filmul care a consacrat-o definitiv în rolul lui Dorothy Gale. 

2. Meet Me in St. Louis (1944) – unul dintre cele mai iubite musicaluri ale ei. 

3. A Star Is Born (1954) – interpretarea pentru care a primit nominalizare la Oscar. 

4. Judy (2019) – film biografic cu Renée Zellweger, care a câștigat Oscarul pentru rolul lui Judy, film pe care îl recomand cu toata dragostea, pentru interpretarea extraordinară și pentru felul în care surprinde fragilitatea și forța ei.
5. Life with Judy Garland: Me and My Shadows (2001) – miniserie biografică bazată pe memoriile fiicei ei, Lorna Luft. 

6. Liza with a Z (1972) – nu este despre Judy, dar este un spectacol emblematic al ficei acesteia - Lizei Minnelli, influențat de moștenirea mamei ei. 

7. Judy Garland: By Myself (2004) — documentar ce explorează viața și cariera ei.

Wine & Painting la Sibiu – când arta și convivialitatea se întâlnesc

Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație.
De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.

Atelierul 17, un spațiu al comunității creative

Pe strada Vopsitorilor nr. 17A, în inima Sibiului, Atelierul 17 a devenit, în acea seară de joi, locul unde arta și prietenia au fost celebrate. Evenimentul Wine & Painting, parte din Clubul de artă pentru adulți, a reunit participante dornice să experimenteze pictura într-un cadru relaxat, cu vin și muzică ambientală. Atelierul este coordonat de Valentina Cristea, artist consacrat și fondator al asociației CreativAct, alături de Magda Ienci, coordonator științific. Cele două au ghidat cu profesionalism și căldură fiecare etapă a workshopului, oferind explicații, inspirație și sprijin creativ.

Modigliani, inspirația serii

Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.

Vinul, muzica și atmosfera

În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera.

Portrete și povești împărtășite

Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dăruit serii un aer de sărbătoare.

Mai mult decât un workshop

Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog.
Seara Wine & Painting de la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună. 

Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.

PS: În această seară dedicată lui Modigliani, inspirația mea a fost Portretul lui Jeanne Hébuterne.
PS2: Pentru mai multe activitati artistice: www.creativact.ro
Înscrieri și detalii: https://creativact.ro/product/winepainting-atelier/
Informatii - telefon 0746 73 66 06)

Invitatie la Monet

Expozitia "Gradinile lui Monet" a fost foarte interesanta însa nu s-a ridicat la nivelul celorlalte doua expozitii imersive pe care le-am vizitat. M-am gândit ca poate sunt eu prea pretentioasa, poate ca asteptarile mele au fost prea ridicate pentru ca eu am avut marele noroc de a vizita în realitate gradinile lui Monet, la Giverny, în vara anului 2013. Am petrecut multe zile la Paris - câte o saptamâna cel putin, sapte ani la rând - si am vizitat printre multe altele si Musée de l'Orangerie si celebrele sali ovale* precum si alte muzee care expun operele lui Monet. 

Însa si fetele mele au spus ca se asteptau la o prezentare mai bogata. Casa lui Monet a fost reprodusa - la exterior, foarte asemanator realitatii, însa gradinile?! A fost realizatadeasemenea o replica a celebrului pod japonez ("Le Pont Japonais") si... atât! Motiv pentru care ne-am întrebat pe buna dreptate, de ce expozitia s-a numit "gradinile lui Monet"?! Poate pentru ca au fost expuse (virtual) câteva din picturile ce înfățișează lacurile cu lotusi?! Apropo " Nymphéas", stiati ca aceste picturi cu lotusi au fost principalul obiectiv al producției sale artistice în ultimii treizeci de ani de viata? Si ca multe dintre lucrări au fost pictate în timp ce Monet suferea de cataractă?! Exista șaizeci de picturi cu nuferi, vândute în colectii internationale si împrastiate în cele mai mari muzee ale lumii si o singura data, au fost aduse în anul 1999, într-o expoziție specială la Musée de l'Orangerie. Am aflat ca deși multe dintre capodoperele lui Monet s-au vândut, există expuse încă aproximativ 250 de picturi în ulei din această serie. 

Filmul biografic la 360° a fost foarte foarte frumos. Au fost foarte bine punctate momentele importante ale vietii marelui pictor iar muzica de acompaniament a fost perfect potrivita imaginilor, astfel încât s-a reusit creearea acelei atmosfere speciale de "scufundare" în film. Si... la un moment dat cand pe ecran au fost rondourile cu flori, in sala a mirosit puternic a lavanda🤗

Ati stiut ca prima sotie a lui Monet - Camille Doncieux, a fost nu doar modelul favorit al lui Monet ci si a lui Renoir si Manet?! A doua sotie a lui Monet - Alice Hoschedé, cât si patru copii din cei sase ai acesteia, au fost modele pentru pictorii: Monet, Édouard Manet si Carolus Duran? 

Deosebit a fost si coltul de creativitate. Acolo erau puse la dispozitie coli pretiparite cu o floare de lotus, în alb-negru, pe care puteai sa o colorezi dupa propria imaginatie. Era aglomerat la masa, m-am cam grabit si nu am avut chef sa ascut creioanele colorate, asa ca am colorat cam pal un lotus; am fost însa foarte curioasa sa vad cum functioneaza acest joc interactiv. Deci, am asezat foia colorata de mine intr-o nisa, care avea marcaje exacte pe care trebuia asezata coala format A4 si dupa câteva secunde, floarea mea de lotus a început sa "pluteasca" pe lacul virtual ♥ Cu siguranta daca aveam culori mai puternice, s-ar fi vazut mai clar! Dar m-am amuzat, a fost dragut! 🪷

A mai fost un punct interactional denumit "Monet - Pictorul luminilor". Era un marcaj pe podea în care trebuia sa situezi si imediat, în fata ta, pe un ecran XL ce imita o pânza de pictura în format foarte mare, ca cele pe care obisnuia Monet sa picteze - aparea conturul propriului corp iar nuantele hainelor erau preluate precum un mozaic în culori de ulei. 

Ce a mai fost impresionant? A fost un culoar în care "atârnau" (virtual) celebrele tablouri cu lotusi. Daca priveai tabloul, vedeai cum se misca apa, câteva secunde mai târzio observai cum culorile se amesteca si tâsnesc din rama tabloului spre exterior ♥ Un efect foarte interesant! 

Dar poate cel mai dragut a fost momentul în care am intrat in expozitie. O animatie Claude Monet - în marime naturala, ne-a întâmpinat si ne-a urat prin penel "Bienvenue!" ♥  

*) În anii 1920, statul francez a construit special doua camere ovale la Musée de l'Orangerie în care sunt expuse opt picturi murale cu nuferi de Monet, ca expozitie permanentă. Expoziția a fost deschisă publicului la câteva luni după moartea lui Monet.

O experiență imersivă în pictura lui Klimt

 

Clubul Cinefililor - La poarta eternitatii

De pe lista nominalizarilor la Oscar, am vazut zilele trecute filmul "At Eternity’s Gate " - drama biografica inspirata din ultima perioada a vietii lui Vincent Van Gogh - unul din cei mai renumiti pictori post-impresionisti ai lumii. Titlul filmului este tulburator de frumos, nimic nu s-ar fi potrivit mai bine!
Scenariul este inspirat din ultimele luni de viata ale lui Van Gogh, în Provence. Într-adevar este greu sa te referi la viata unui geniu, în doar doua ore de pelicula si... primele minute nu sunt spectaculoase, însa în a doua jumatate a filmului, emotia m-a cuprins si am simtit ca apropierea de personajul real si opera acestuia este din ce în ce mai profunda. Bineînteles ca filmul se adreseaza mai ales acelor spectatori care iubesc picturile lui Van Gogh si cunosc biografia acestuia, pentru ca filmul face posibil sa vizualizam ceea ce am citit pâna acum în istoria artelor, aprofundeaza ideile, ni-l aduce mai aproape pe omul-simplu Van Gogh, sa-l întelegem si sa suferim alaturi de el. Si pâna la urma, pelicula reuseste sa te impresioneze atât de puternic, încât zile întregi dupa film, cugeti, te zvârcolesti si te întrebi oare de ce acest artist cu suflet superb, a trebuit sa traiasca în mizeria în care a trait?! Cât de singur a fost, cât de mult a tânjit dupa un cuvânt bun si dupa o apreciere sincera! El  -  creatorul unora dintre cele mai iubite si uimitoare opere de artă din lume! Este cumplit de trist ca în toată viața, legendarul pictor nu a reusit sa vânda decât o singură lucrare - fiind marginalizat, ridiculizat si nevoit sa traiasca la limita de existenta, din bani primiti de la fratele sau, Theo van Gogh. Si în prezent, pânzele sale valorează zeci și sute de milioane de dolari. Un tablou din seria "Floarea soarelui" s-a vândut în anul 1987 cu 40 de milioane de dolari. Lucrarea "Irișii" a fost vândută la licitație (1987) pentru suma record de 53,9 milioane de dolari; "Portretul doctorului Gachet" a ajuns în fruntea topurilor vânzărilor cu 82,5 milioane de dolari (1990).
Filmul merita vazut, este un superb omagiu adus geniului Van Gogh (consider însa ca nu a reusit sa depaseasca mesajul pe care a reusit sa-l transmita melodia "Vincent" a lui Don McLean în doar 4 minute!)
Din film, un dialog superb:
"Preotul: Spune-mi, de ce zici că ești pictor?
Vincent Van Gogh: Pentru că iubesc pictura si pentru ca simt ca trebuie să pictez. Întotdeauna am fost pictor. Asta sunt.
Preotul: Hm, un pictor înnăscut.
Vincent Van Gogh: Da.
Preotul: De ce esti sigur?
Vincent Van Gogh: Pentru că nu pot să fac altceva și credeți-ma, am încercat.
Preotul: [către Van Gogh, tinând în mâna o pictura de a lui Van Gogh]  Deci Dumnezeu ti-a dat un dar, sa poti picta asa ceva?...
Vincent Van Gogh: Da
Preotul: Dar nu observi? Priveste cu atentie... nu vezi că acest tablou este... cum sa ma exprim sa nu-ti ranesc sentimentele? Nu vezi ca tabloul acesta este neplăcut? E urât!
Vincent Van Gogh:De ce mi-ar da Dumnezeu darul sa pictez lucruri urâte?!... Uneori mă simt atât de departe de tot... 
Preotul: Iti cumpara cineva picturile?
Vincent Van Gogh: Nu...
Preotul: Deci, esti sarac?
Vincent Van Gogh: Da, foarte sarac.
Preotul: Cum traiesti?
Vincent Van Gogh: Fratele meu ma întretine, el plateste pentru mine, dar nici el nu e bogat.
Preotul: Crezi că Dumnezeu ți-a dat darul picturii pentru a te ține în mizerie?
Vincent Van Gogh: Hm...Nu m-am gândit sub aspectul acesta niciodată. Poate că Dumnezeu nu a ales momentul potrivit... Poate ca m-a făcut pictor pentru oameni care înca nu s-au născut.
Preotul: Posibil...
Vincent Van Gogh: Atunci când însamântam, nu dispunem înca de recolta... Eu pictez cu calitatile si defectele mele...
Preotul: Crezi ca Dumnezeu s-a înselat?
Vincent Van Gogh: Eu cred ca sunt un exilat. Sunt un pelerin în desert. "
Vincent Van Gogh: "Am vrut atât de mult să împărtășesc ceea ce văd. Acum mă gândesc la relația mea cu veșnicia."

Înscriu articolul la "Citate favorite"

Inga & Annette Humpe

pentru rubrica "Meloman pentru o zi"

Surorile Humpe sunt figuri marcante ale scenei NDW, active în lumea muzicii din anul 1975, nu doar ca interprete, compozitoare si textiere ci si ca producător muzical de mare succes. De-a lungul deceniilor, si-au desfasurat activitatea muzicala atât împreuna în duet sau alaturi de alti muzicieni, în grupuri dar si solo.
Annette a cântat cu grupurile Trio ("Da Da Da", "Hearts are Trumpf") si "Ich+Ich (Du erinnerst mich an Liebe, Stark, So soll es bleiben, etc), a compus si produs artistii: Udo Lindenberg, Die Prinzen, Lucilectric, Michael von der Heide, Nena, B.o.N si Etwas. Pe lânga alte numeroase premii a obtinut în 1996 premiul Echo Pop - la categoria "Cel mai de succes producător" si în 2011 "Echo pentru munca de-o viața".
Inga a cântat si cu Stephan Remmler, Marc Almond, a compus pentru Kylie Minogue, remixt pentru Ennio Morricone, Herbert Grönemeyer, a produs Sin With Sebastian - Shut up and sleep with me, precum si albumul de debut al lui Toni Kater ("Împotriva timpului"). Din anul 2000 si pâna în prezent este membra duetului 2raumwohnung.

Zoe Kazan

Am vazut filmul "Ruby Sparks" pe timpul unui zbor, acum câteva veri si actrita din rolul principal m-a fascinat înca din primele secvente. Pentru ca nu-i cunosteam numele, mi l-am notat pe un servetel si mi-am propus cum ajung acasa, sa caut date în legatura cu ea. Dar asa cum se întâmpla când venim din concedii, despachetam bagajele, punem lucrurile la spalat, aranjam fotografiile în album si ... cam gata!
Zilele trecute facând ordine la gentile de voiaj, am descoperit servetelul cu numele...
Am cautat si am vazut ca nu prea exista pagini românesti care sa scrie despre Zoe Kazan, deci m-am hotarât sa scriu eu câteva rânduri :) Poate va intereseaza - merita toata atentia!

Este actrita si scenarista de origine americană. S-a nascut la data de 9 septembrie 1983 la Los Angeles, este fiica scenaristului Nicholas Kazan si a regizoarei Robin Swicord, bunicul ei fiind Elia Kazan, unul din cei mai titrați regizori, scenariști și producători americani.
A urmat cursuri de actorie la Universitatea Yale, primind diploma de absolvire în anul 2005.
Debuteaza în film la vârsta de 20 de ani, jucând rolul Samantha în filmul "Swordswallowers and Thin Men"
Debuteaza în teatru, în anul 2006 cu piesa "The Prime of Miss Jean Brodie" jucând alaturi de Cynthia Nixon (una din cele patru protagoniste ale mult iubitului serial de televiziune "Sex and the City").
În anul 2007 joaca un rol mic în filmul "The Savages". În acelasi an primeste rolul secundar -  Mona, în filmul "Fracture"în care rolurile principale sunt ocupate de Ryan Gosling (Willy Beachum) si Anthony Hopkins (Ted Crawford).
Urmatorii ani 2008/2009 actrita Zoe Kazan primeste numeroase angajamente. Joaca în filmul "Revolutionary Road" rolul Maureen Grube, iubita lui Frank Wheeler - rol jucat de Leonardo DiCaprio (rolul April Wheeler este jucat de Kate Winslet).
În filmul "The Private Lives of Pippa Lee" joaca deasemena un rol secundar (Grace Lee) alaturi de Keanu Reeves, Julianne Moore, Winona Ryder, Monica Bellucci.
În filmul "It’s Complicated" joaca rolul Gabby Adler, fiica sotilor Adler, roluri interpretate de Meryl Streep si Alec Baldwin.
Cel mai important rol într-o piesa de teatru jucat pâna în prezennt de Zoe Kazan, este rolul Mascha, în piesa "Pescarusul" de Cehov, avându-i parteneri pe Kristin Scott Thomas si  Peter Sarsgaard.
În anul 2012 scrie scenariul filmului "Ruby Sparks", film în care deasemenea joaca rolul principal Ruby, alaturi de Paul Dano, care interpreteaza rolul Calvin Weir-Field.
Anul 2013 este un an bogat în roluri, acrita fiind solicitata pentru rolurile principale: Rebecca Porter, în filmul "In Your Eyes" (premiera în iunie 2013), rolul Laurel Audrey în filmul "The Pretty One" (premiera în aprilie 2013) si Chantry în filmul "The F Word"(premiera în septembrie 2013).
Zoe Kazan locuieste în New York City si de cinci ani conviețuieste cu actorul Paul Dano.

Fața cu valoare de un milion de dolari

Paul Sculfor este un fashion-model, actor de televiziune și de film. S-a nascut la 1 februarie 1971, în Upminster, United Kingdom.
Cariera lui s-a dezvoltat vertiginos dupa ce la vârsta de 21 de ani a castigat un concurs de modeling "The Face of 92", organizat de Select Model Managemen și Daily Mirror. Paul tocmai suferise operatia de apendice când a fost înscris în concurs de mama sa si scrisoarea prin care a fost anuntat ca este câstigatorul competitiei i-a fost înmânata în spital, de Penny Lancaster - soția lui Rod Stewart. Din componenta juriului de atunci au facut parte Tandy Anderson - proprietarul Select Model Management și Gary Stretch - actor, fost boxer si fotomodel.
Primul contract ca model al lui Paul, în anul 1993, a fost la revista "The Face" și în toamna aceluiasi an, Paul a lucrat alături de Bridget Hall pentru catalogul toamna/iarna al Casei de moda "Banana Republic", fotografiile fiind executate de renumitul Bruce Weber. În cadrul acelei campanii de reclama, au fost prezentate panouri cu fotografii pe întreg Times Square din New York .
Paul s-a mutat în Europa si cele mai multe contracte le-a avut la Milano și Paris, pentru brandurile Giorgio Armani, Versace, Jean Paul Gaultier, Paul Smith și Valentino.
În anul 1994 Paul a lucrat alaturi de Laurence Vanhaeverbeke pentru Christian Dior - parfum Tendre Poison, sub îndrumarea celebrului fotograf Tyen și contractul a durat trei ani.
Pâna în anul 2011 a locuit timp de patru ani în Hollywood iar în prezent îsi împarte timpul între New York și Londra .
Chipul lui Paul Sculfor a reprezentat brandurile Patrick Cox (1993), Versace (2009), Louis Vuitton (2011), Aramis (2012), Esquire (2012). Deasemenea male-modelul a fost ales de Levi's (1997), Lynx (2001), Landrover (2006), Next (2007, 2008), Armais (2011), Vuitton (2011), pentru campaniile publicitare transmise la televiziune. Casa de moda Missoni, l-a ales pe Paul Sculfor sa prezinte colectia de toamna-iarna 2013/2014, prin fotografii executate de Alasdair McLellan. Deasemenea prezinta moda de toamna-primavara 2013/2014 pentru "Sunday Times Style Magazine".
Ca urmare a succesului pe care îl detine, Paul Sculfor este deseori supranumit "supermodel autentic" sau "fața cu valoare de un milion de dolari".
În anul 2009, Paul Sculfor a fost co-moderator al Festivalului de la Sanremo, alături de Paolo Bonolis.
Paul Sculfor a primit distinctia "Most Stylish Men Award" fiind declarat de catre revista GQ (Gentlemen's Quarterly) drept cel mai elegant barbat al anului 2010. În anul 2012 a facut parte din juriul emisiunii-concurs de modeling "Britain's Next Top Model". Paul a dovedit deasemenea ca are talent actoricesc prin rolurile Steve Richards în filmul "Di Di Hollywood" (2010), rolul David în filmul Psychosis (2010) si rolul Mark în Baseline (2010).
Paul Sculfor nu este casatorit si printre fostele lui prietene se numara Lisa Snowdon, Jennifer Aniston si Cameron Diaz.
Citatul preferat sau motto-ul dupa care Paul Sculfor se ghideaza în viata este "Do not take your self to seriously - But take the job very seriously".