Jon Hamm în Corner Office - Clubul cinefililor

Există filme care nu caută să impresioneze prin acțiune, ci prin felul în care îți intră în minte și îți schimbă perspectiva. Corner Office ( sursa foto) e unul dintre acele filme rare care te prind încet, ca o senzație care se strecoară fără grabă și te lasă cu o curiozitate care nu dispare. Atmosfera filmului e construită cu o precizie rece, corporatistă, un labirint în care birourile sunt identice, oamenii se mișcă mecanic, iar lumina pare să aibă o temperatură emoțională. Totul e atât de strict încât devine neliniștitor, ca și cum s-ar pregăti un complot.

În mijlocul acestei lumi apare Jon Hamm, într-un rol care îi pune în valoare toate nuanțele. Hamm nu joacă doar un angajat introvertit, ci un om care începe să perceapă fisurile din realitate. Are talentul de a transforma rigiditatea într-o formă de expresie, de a spune o poveste prin tăceri, prin priviri, prin felul în care se oprește o fracțiune de secundă înainte să răspundă. E unul dintre actorii care pot duce un film pe umeri fără să pară că se străduiesc, iar aici creează un personaj care se desprinde încet de lumea din jur, ca și cum ar aluneca într-o dimensiune paralelă.
Filmul are un umor negru discret. Situațiile sunt atât de absurde încât devin credibile, exact ca în marile corporații unde logica se îndoaie după reguli pe care nimeni nu le înțelege. Ironia nu te face să râzi, ci să observi cu un zâmbet amar cât de straniu poate deveni un loc în care oamenii petrec opt ore pe zi fără să se întrebe nimic.Apoi apare camera. Un spațiu care nu ar trebui să existe, dar care devine refugiul psihologic al lui Orson, personajul interpretat de Jon Hamm, locul unde se simte în sfârșit stăpân pe situații. E evadarea lui din rutina sufocantă, o evadare tăcută. Camera este oglinda minții lui, un loc unde realitatea se rupe și se reface după alte reguli.

Această dualitate între real și imaginar este ceea ce dă farmec filmului. Nu știi sigur dacă ceea ce vezi e adevărat sau doar o proiecție. Filmul nu explică, nu oferă răspunsuri, nu îți spune ce să crezi. Te lasă să plutești în ambiguitate, să observi, să interpretezi, să simți. E o poveste care nu se grăbește, care nu caută efecte, ci construiește o atmosferă care te intrigă și te face curios să descoperi mai departe cauzele acestei vieți de birou paralele.
Corner Office e recomandarea perfectă pentru o seară în care ai chef de un film diferit, inteligent, cu un actor care joacă impecabil. Nu e un film zgomotos, nu e un film care să te ia prin surprindere cu acțiune, ci unul care te prinde prin mister, prin atmosferă și prin felul în care Jon Hamm transformă alienarea într-o formă de artă.
Filmul se bazează pe romanul Camera (titlul original suedez: Rummet) al autorului suedez Jonas Karlsson. Filmul a avut premiera în iunie 2022 la Tribeca Film Festival. In luna august 2023, Corner Office a fost lansat în cinematografe și în format video‑on‑demand. Eu am văzut filmul ieri seara, pe Amazon Prime.

Ziua Mamei 2026

🌸 În fiecare an, de Ziua Mamei, fetele mele — astăzi femei adulte, cu vieți frumoase și pline — găsesc o modalitate drăguță de a mă sărbători. Îmi pregătesc o surpriză, fie un program de wellness cu cosmetică, masaje sau băi termale, fie o cină la restaurant sau o activitate culturală. De la an la an, nicio locație nu se repetă, dar cel mai important pentru noi este timpul pe care-l petrecem împreună.
Anul acesta au ales clădirea recent inaugurată din zona gării, renovată timp de mai bine de șase ani. Este un complex superb, cu parcare subterană, un parter comercial, un etaj plin de restaurante cu diverse specificuri și palatul cinematografic la etajele superioare.
Pentru a face ziua și mai specială, ne‑am dăruit câte o brățară de aur, identică. A patra o așteaptă pe mama mea — sper să i‑o pot duce în iunie sau iulie, dacă situația cu criza de cherosen îmi va permite să zbor.....................punct, punct, punct.
Noi am început "petrecerea" cu o masă la Peter Pan, unde ne‑a așteptat atmosfera tipic festivă și un meniu generos. Am povestit, am râs și ne‑am bucurat de tot ce ne-a fost servit, așa cum se întâmplă de fiecare dată când suntem toate trei.

După servirea mesei, am urcat pe scările rulante la cinema - la ultimul etaj, unde am avut bilete deja rezervate. În ultimele săptămâni s‑a făcut multă reclamă filmului "Diavolul se îmbracă de la Prada 2", iar eu am spus cândva că mi‑ar plăcea să îl văd pe marele ecran. Fetele au ținut minte si pentru că filmul tocmai are premiera în Germania, l‑au ales pentru această zi (deși cred ca ele ar fi preferat documentarul despre Michael Jackson). A fost o surpriză frumoasă, care m-a induiosat.
Filmul a fost simpatic, nu extraordinar, dar m‑am bucurat că l‑am văzut. De fapt... filmul nici nu a contat atât de mult, ci ziua petrecută alături de fetele mele. O zi care mi-a confirmat încă o dată locul frumos pe care îl am în viețile lor — ca mamă, prietenă, confidentă și martoră a drumului lor.
După o asemenea zi nu pot decât să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru copiii mei. M-am gândit mult și la mama mea, pe care am felicitat-o la telefon — un gest mic, dar care mai îmblânzește puțin distanța dintre noi.
Și sper ca toate mamele să aibă parte de zile care să le aducă bucurie, apropiere și liniștea aceea frumoasă pe care doar iubirea sinceră și necondiționată dintre mamă și copil o poate aduce. 

La mulți ani tuturor mamelor, oriunde s-ar afla și oricum ar fi sărbătorite! ꧁🪷🌷🌸🌺🦩꧂

Cum m-a învățat Universul că flexibilitatea nu e doar un tip de bilet

Există zile în care universul pare că ne face cu mâna, ca un vecin simpatic care știe toate bârfele cosmice și abia așteaptă să ni le șoptească. Alteori, universul doar ridică din sprânceană, în stilul lui caracteristic, de parcă ar spune «Hai, serios? Chiar asta vrei să faci azi?!».
Și totuși, în ambele situații, ceva rămâne neschimbat. Viața are un simț al umorului mai bun decât al nostru, iar noi doar încercăm să ținem pasul. 

Convingerea asta mi s-a întărit aseară… dar să vă povestesc întâmplarea.
Ieri, la ora șapte dimineața, eram deja în drum spre gară, cu biletul meu flexi cumpărat de cu seară, acel bilet magic care îți promite libertate totală, orice tren, oricând, între Augsburg și Ulm. Mă simțeam organizată, eficientă, stăpână pe situație... Universul, între timp, își încălzea palmele.
Stabilisem cu mătușa mea Geta să facem împreună o mică expediție hedonico‑stilistică, un tur de răsfăț, explorare și shopping la Marc Cain în Bodelshausen, iar apoi la Outletcity Metzingen. Urma să mă preia cu mașina din gara centrala Ulm, iar eu eram deja în mood-ul acela de «astăzi viața e frumoasă și simplă» 😇

Și chiar a fost... în prima parte!
Drumul a fost impecabil, deși zăpada domnea peste tot. Soarele ne-a însoțit ca un prieten bun, iar gerul de minus patru grade s-a purtat surprinzător de civilizat. În buticuri era cald, luminos și vesel, exact atmosfera în care femeile își testează destinul în formă de rochii, parfumuri, poșete și pantofi. Am probat de toate, am râs, am cumpărat câte ceva, dar fără excese. Totul în echilibru.
La prânz am mâncat într-un restaurant cu specific Baden‑Württemberg, tradițional și tihnit, exact cât să ne dea energie pentru restul zilei. Totul respira armonie și liniște.
La ora 17 am pornit spre Ulm, hotărâte să ajungem la destinație înainte ca întunericul să se transforme în beznă. Puțin înainte de ora 18, navigatorul arăta că mai avem șapte kilometri până la gară. Perfect, eram în timp. Doar că... șoseaua era închisă. Știam asta, dar rutele alternative se schimbă zilnic, în funcție de cum avansează șantierul. Ulmul a devenit un fel de puzzle urban pe care nici localnicii nu-l mai rezolvă, un oraș-labirint de mai bine de jumătate de an.

Geta mi-a amintit să verific lista trenurilor, să văd când am prima legătură spre Augsburg. Primul era la 18:02 și relaxată, îi răspund că nu e cazul să ne grăbim, trenurile vin din douăzeci și cinci în douăzeci și cinci de minute, iar dacă nu-l prind pe ăsta, vine următorul. Ne-am învârtit de câteva ori, am încercat intrări, ieșiri, sensuri unice, până când, într-un final glorios, am ajuns la gară. Eram puțin tensionate, dar fără vreun motiv care să ne strice buna dispoziție. Ah, inocența…

😄 Momentul "Kevin". Sau cum am plecat spre Berlin fără să vreau

La ora 18:00 ne-am luat rămas bun. Geta mi-a spus că poate trenul are întârziere și că îl pot prinde pe primul din listă, cel de la 18:02. I-am făcut cu mâna și am mărit pasul spre peroane. Gara este și ea în șantier, așa că am urmărit ganguri, săgeți, peronul unu, peronul doi... Am ajuns în fața unui tren cu ușile deschise. La megafon, o voce spunea ceva despre Augsburg și despre faptul că ușile se vor închide imediat…
Am urcat. Și atunci universul a apăsat butonul «play».
Am văzut imediat monitorul din vagon, pe care scria Berlin. Trenul meu spre München era pe peronul doi, la 18:02. Eu mă urcasem în cel de pe peronul unu, care pleca tot la 18:02, dar spre… Berlin. O mică-mare diferență! Exact ca în «Singur acasă 2», unde Kevin ajunge la New York în timp ce familia lui pleacă la Miami...
Am apăsat butonul verde de deschidere a ușilor de zeci de ori. Nimic. Sistemul de securitate decisese că destinul meu are direcția Berlin. Trenul a pornit. Am simțit cum îmi urcă furia în gât. În primele secunde am vrut să plâng. Practic, eram blătistă, călătoream fără bilet!
Mi-a crescut tensiunea și m-au luat transpirațiile. Cinematograful din mintea mea derula deja filmul în care controlorul de bilete se apropia de mine... Cum să opresc filmul? Atunci am intrat în modul «damage control». Trăiesc în epoca tehnologiei, nu?! Am scos telefonul și cu mâinile tremurânde, am încercat să cumpăr un bilet spre Stuttgart — prima oprire anunțată a trenului (Ulm este la aproximativ 80 km de Augsburg, iar Stuttgart la aproape 250 km, deci trenul mă ducea tot mai departe de destinația mea reală).

Nu am reușit să mă loghez. Am încercat toate metodele posibile, nimic nu a funcționat, nici PayPal, nici e-mail, nici DB. Ori eram eu prea nervoasă și nerăbdătoare, ori chiar uitasem parolele. În orice caz, nu am reușit.
Stomacul meu a reacționat primul. Am fugit la toaletă și după ce revolta din stomac s-a liniștit, cinematograful din minte a derulat scena în care controlorul bate la ușă, interpretează totul ca pe o fugă de responsabilitate, contactează prin stație poliția feroviară și mă dă jos din tren sub escortă.

Ce să fac? Să plâng și să joc rolul femeii disperate nu era deloc stilul meu! Dar... dacă mă prefac că dorm, poate controlorul va trece pe lângă mine, convins că sunt un călător vechi, deja verificat. Asta a fost singura soluție care mi s-a năzărit.
M-am așezat într-un fotoliu, mi-am sprijinit fularul de fereastră — în chip de pernă și am închis ochii, dar aruncam din când în când câte o privire spre monitorul atârnat de plafon. Mai erau cincisprezece minute până la prima oprire… trebuie să reușesc! Minutele treceau ca orele. Când la difuzor s-a anunțat că intrăm în gara Stuttgart, am sărit în picioare, m-am îmbrăcat în grabă și am fost prima la ușă.
Am coborât aproape sărind.

Am alergat spre capătul halei peronelor și am citit rapid pe monitorul uriaș că peste șapte minute pleca un ICE spre Augsburg. Acum aveam neapărat nevoie de un bilet Stuttgart–Ulm. Am încercat din nou aplicația DB. Mâinile îmi tremurau... A sunat telefonul. Era fiica mea, cea care aștepta semnalul meu că sunt în tren (acela bun!) ca să vină cu mașina să mă ia din gară. Cu voce precipitată i-am spus: «Sunt în Stuttgart…» I-am explicat totul în douăzeci de secunde și am rugat-o să îmi cumpere ea biletul. I-am trimis poza cu numărul acceleratului. A bombănit ceva despre anumite vârste și mici tulburări de orientare… dar a promis ca îmi cumpără biletul. Am urcat în tren și m-am așezat ca să-mi potolesc tremurul genunchilor. Cu un minut înainte de plecare am primit pe WhatsApp codul. Însă… am observat că numele era greșit. Pe bilet era numele fiicei mele. 

Trenul a pornit. Călătoream cu identitate falsă. Din nou ilegal. Universul râdea din nou.

Nici nu am ieșit bine din gară, că a venit deja controlorul. I-am arătat biletul pe display cu seninătatea unui maestru zen. El a verificat doar codul, nu a cerut și buletinul (deși așa prevede regulamentul intern obligatoriu al operatorului feroviar). S-a îndepărtat de locul meu, a discutat cu alți călători din vagon… Eu am respirat ușurată. Ufff, am mai scăpat o dată! Am ridicat ochii și am observat pictograma verde. Întâmplător mă aflam în vagonul „Quiet Zone”. Perfect pentru contemplare post-traumatică. M-am așezat comod și în gând, am început să apreciez (exagerat dar sincer) cât de bine funcționează totul la Deutsche Bahn — condițiile de transport impecabile, punctualitatea trenurilor, frecvența lor ridicată, rețeaua vastă, vagoanele curate și încălzite, fotoliile ergonomice și conexiunea WiFi.

Și uite-așa, la 19:37 am ajuns din nou în Ulm. Chiar în acel moment, mătușa mea îmi scria pe WhatsApp să mă întrebe dacă am ajuns acasă... Nu am avut energia să explic că eram din nou în gara din Ulm, așa că i-am răspuns scurt: «Totul e în regulă. Te sun mâine. Noapte bună.» .

La ora 20:15 am coborât din tren, în sfârșit în Augsburg.
Chiar în fața gării am observat mașina fiicei mele. Am urcat și am murmurat, plină de ușurare și autoironie: «Na, am făcut-o și pe asta!» Adela m-a privit de la volan și a zis: «Mă abțin de la comentarii… spun doar atât: Kevin avea șase ani.» Am izbucnit amândouă în râs. Apoi s-a lăsat tăcerea.

Am privit clădirile și luminile care alunecau pe lângă șosea cu bucuria aceea caldă pe care o simți când te întorci acasă după un concediu lung.
Și m-am gândit că poate umorul e limbajul secret prin care viața ne amintește că suntem deja pe drum, chiar și atunci când credem că ne-am rătăcit... 

Dacă va trece cineva vreodată printr-o aventură asemănătoare, singurul meu sfat este să respire adânc, să zâmbească și să lase universul să-și spună glumele. Unele sunt chiar bune — dar de obicei, îți dai seama de asta abia când ajungi acasă, teafăr. 😀

Nominalizări Golden Globes No. 83 – între spectacol și farsă

Articol înscris la rubrica: Clubul Cinefililor

Pe 8 decembrie 2025, Beverly Hilton a fost din nou împodobit cu lumini orbitoare, dar în spatele strălucirii s-a simțit gustul amar al unui spectacol care își pierde credibilitatea. Nominalizările la Golden Globe Awards No. 83 au fost prezentate cu fast, dar au lăsat în urmă mai multe semne de întrebare decât certitudini.
Ceea ce ar fi trebuit să fie o celebrare a artei s-a transformat într-un exercițiu de PR. Nominalizarea unui film ne-lansat — Avatar: Fire and Ash — a stârnit suspiciuni și a provocat murmure ironice în sală!!! Absurditatea de a nominaliza un film pe care nimeni nu l-a văzut a fost dovada clară că Globurile joacă după reguli obscure! Cum poate fi recunoscut ceva ce nu există încă pentru public? Răspunsul nu ține de merit artistic, ci de forța marketingului și de jocurile de culise.
Introducerea categoriei pentru podcasturi a fost prezentată ca un pas „vizionar”, dar a părut mai degrabă o încercare disperată de a atrage atenția asupra unei gale care își caută relevanța. 
În loc să fie un gest de deschidere culturală, a fost perceput ca un artificiu extravagant, menit să mascheze lipsa de transparență din categoriile tradiționale.
Nominalizările au confirmat câteva titluri puternice, dar chiar și acestea au fost eclipsate de scandalul absențelor. „One Battle After Another” a dominat cu 9 nominalizări, „Sentimental Value” a surprins cu 8, iar „Sinners” a intrat în cursă cu 7. La televiziune, „The White Lotus” și „Adolescence” au atras atenția, dar discuțiile au fost mai degrabă despre cine lipsește decât despre cine a fost inclus.
Absența unor titluri iubite și respectate a fost dureroasă pentru public. Musicalul „Wicked: For Good”, cu Cynthia Erivo și Ariana Grande, a obținut cinci nominalizări, dar a fost exclus din categoria centrală „Best Motion Picture – Musical or Comedy”, unde era considerat favorit. Această omisiune a fost percepută ca un afront direct și a stârnit mari discuții. În același timp, „Severance” (sezonul 2), deși aclamat, a primit mai puține nominalizări decât se aștepta, iar „Blue Moon”, film independent apreciat la festivaluri, a fost complet absent din lista Globurilor! Ca urmare, seara de 8 decembrie 2025 a fost, în esență, un spectacol al contrastelor — glamourul covorului roșu și zâmbetele forțate, amestecate cu suspiciuni de corupție și decizii care au aprins rețelele sociale. Beverly Hilton a devenit oglinda unei lumi unde Globurile aurii nu mai cântăresc talentul, ci influența.
Nominalizările Globurilor de Aur 2026 nu au adus doar o listă de titluri, ci au expus fragilitatea și corupția sistemului. În loc să fie o celebrare, seara de 8 decembrie a fost un avertisment clar ca atunci când premiile uită să celebreze arta și se lasă conduse de marketing, ele devin o farsă strălucitoare. Iar publicul, cel care dă viață poveștilor, nu mai poate fi păcălit de lumini și aplauze...
Cine va primi cu adevărat aceste premii vom afla pe 11 ianuarie 2026. (Sursa foto)

(sursa lista cumulată: https://en.wikipedia.org/wiki/83rd_Golden_Globe_Awards)

 

PS: aici - o lista completa cu nominalizarile.

PS2: Cine e Nikki Glaser? Nikki este o comediantă americană de stand-up, actriță și prezentatoare TV, cunoscută pentru umorul acid și stilul direct. Este una dintre cele mai vizibile voci din comedia contemporană, iar rolul de gazdă la Golden Globes a transformat-o într-un nume central al culturii pop. A fost nominalizată la Premii Emmy și a primit în 2025 Comedy Impact Award de la Variety. A debutat ca moderatoare a Globurilor de Aur în 2025 și va reveni în 2026 pentru ediția a 83-a, fiind apreciată pentru glumele tăioase și capacitatea de a transforma gala într-un spectacol de comedie.

Sibiu, orașul care a deschis porțile artei imersive - RIO 49/2025

 

Muzeul Imersiv Sibiu este o apariție recentă în peisajul cultural al orașului, deschis în noiembrie 2025, și reprezintă primul spațiu permanent din România dedicat artei new media. Vizitatorii pășesc într-un univers de peste 600 mp, unde tehnologia audio-video de ultimă generație transformă arta într-o experiență senzorială totală. Încă de la intrare, coridoarele optice pregătesc publicul pentru spectacol, iar atmosfera hipnotică te scoate din realitatea cotidiană. 

Programul actual include patru spectacole distincte — unul cu temă de Crăciun, intitulat „Povești în jurul bradului”, care cucerește prin delicatețea și emoția sa; un spectacol futurist semnat Julius Horsthuis, ce propune o lume din viitor cu spații intercalate; un program cu linii geometrice și altul cu figuri abstracte acompaniate de muzică techno, realizate de artiști precum Nontak și Maotik. Dintre acestea, "Povesti în jurul bradului" se remarcă prin farmecul său și merită văzută înainte de a fi înlocuită cu o temă sezonieră.

La etajul superior, muzeul dezvăluie câteva săli mai mici, împodobite cu oglinzi și lumini venite din toate direcțiile, care dau senzația de plutire într-un spațiu deschis. Deși aceste încăperi ar putea părea copleșitoare, ele transmit un sentiment de siguranță și fascinație. Am observat asta chiar la mama, care a intrat fără teamă și s-a bucurat de experiență.
Într-una dintre încăperile de la etajul superior se află și un stand interactiv, unde o figurină alcătuită din linii reproduce fidel mișcările vizitatorului. A fost o surpriză plăcută și amuzantă: mama a început să danseze, iar noi ne-am distrat urmărind cum silueta din lumini îi imita fiecare pas. Singurul detaliu pe care nu l-am înțeles a fost o mică liniută care se bălăngănea între liniile picioarelor figurinei – un element curios, dar care nu a stricat deloc farmecul experienței.
Tot aici există un colț de relaxare, iar cafeneaua muzeului completează vizita cu un espresso pe care l-am apreciat ca fiind unul dintre cele mai bune din Sibiu – un detaliu ce transformă întreaga experiență culturală într-una rotundă și memorabilă

Pentru cei obișnuiți cu spectacolele imersive din Occident, muzeul sibian poate părea încă modest, lipsit de acei ochelari computerizați care permit călătorii virtuale complexe. Și totuși, pentru oraș și pentru România, deschiderea acestui spațiu este un pas uriaș înainte. Este începutul unei povești care va crește odată cu investițiile viitoare și cu dorința de a crea producții proprii, la fel de captivante precum cele pe care le-am văzut la München, dedicate spre exemplu — lumii faraonilor sau universului lui Dalí și Hitchcock. Poate că mai sunt detalii practice de îmbunătățit – de pildă, lipsa unei garderobe face ca în sezonul rece să fie destul de neplăcut să cari paltonul după tine. Până atunci însă, proiecțiile actuale rămân o invitație la descoperire și la bucuria de a trăi arta într-un mod diferit. Felicit Sibiul pentru curajul de a aduce acest concept în inima orașului și pentru faptul că a oferit publicului un loc unde tehnologia și emoția se întâlnesc.

PS: Muzeul Imersiv Sibiu - programul de vizitare este zilnic între orele 10:00 și 22:00, ultima intrare fiind la ora 21:00. Muzeul se află pe strada Nicolae Bălcescu nr. 13 într-o clădire reamenajată special pentru a găzdui această premieră culturală, lipită de ceea ce sibienii numeau odinioară „Telefoanele Centrale”. 

🪞Înscriu articolul la rubrica saptamânala: reflexii în oglinda"🪞
♦ Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau oglinda retrovizoare.Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de

Clubul cinefililor: „Lazarus”– suspans la superlativ

Vineri seara mi-am propus să văd doar un episod din Lazarus. Am ajuns să le urmăresc pe toate cele șase, până la ora 2 noaptea – și nu regret nicio clipă! ☺
Serialul este disponibil pe Amazon Prime Video și oferă o experiență intensă, cu un suspans bine dozat și o atmosferă care te ține captiv.
Este o miniserie originală creată de Harlan Coben, lansată global pe 22 octombrie 2025.
Serialul urmărește povestea lui Joel Lazarus, un psihiatru forensiv care se întoarce în orașul natal după moartea misterioasă a tatălui său. Fiecare episod adaugă o nouă piesă într-un puzzle tensionat, cu accente psihologice și supranaturale. Atmosfera e densă, ritmul e alert, iar suspansul e menținut cu măiestrie de la început până la final.
Regia este atentă, scenariul bine construit, iar imaginea contribuie la o experiență vizuală memorabilă. În rolurile principale, Sam Claflin și Bill Nighy aduc profunzime și intensitate poveștii, completând perfect tonul serialului. Dacă ești în căutarea unui thriller care să te țină lipit de ecran, Lazarus merită cu siguranță să fie pe lista ta. Eu îl recomand cu entuziasm – și abia aștept să aflu dacă va exista un sezon următor.

Sursă imagine: Amazon MGM Studios / Prime Video

Omul cu Balonul - Clubul cinefililor

Nu am mai scris de mult o recenzie despre un film sau un serial. Mă întreb de ce… 

🎦Cândva, rubrica „Clubul cinefililor” aduna bloggeri pasionați într-un dialog bilunar plin de entuziasm. Descopeream titluri noi, aflam noutăți din lumea cinematografiei, schimbam impresii. Era o perioadă vie, cu energie și curiozitate.
Pe de altă parte, deși aproape în fiecare zi urmăresc un film sau un serial, rar mai găsesc ceva care să mă inspire cu adevărat. Poate pentru că multe producții urmează aceleași tipare, iar emoția autentică se lasă tot mai greu descoperită.
În această seară, am butonat telecomanda fără țintă, urcând și coborând prin grila de programe. Nimic nu părea să mă atragă… până când am dat peste un titlu neașteptat: De Ballonvaarder. Este un film neerlandez, distribuit în limba germană sub numele "Der Ballonfahrer"... Titlul m-a amuzat imediat — în mintea mea, l-am tradus spontan: „șoferul de balon” ☺☺☺.
Mi-am zis, hai să-i dau o șansă. Nu aveam mari așteptări, dar curiozitatea a fost mai puternică.
Și totuși… uneori, un film vine pe neașteptate și îți atinge sufletul într-un mod greu de explicat. "Omul cu Balonul" este exact acel gen de poveste — simplă, dar profundă, cu personaje care nu joacă roluri, ci trăiesc.
Filmul este disponibil pe Disney+, ca parte din colecția Star Original. Dacă ai un abonament activ în România, merită verificat dacă apare în catalogul local. În caz contrar, unele titluri din regiunea DACH (Germania, Austria, Elveția) pot fi accesibile cu setările de limbă potrivite.
🎈 "Omul cu Balonul" este ca o gură de aer proaspăt într-o zi de vară — o dramă cu accente comice care te poartă într-o călătorie emoțională neașteptată. Totul începe cu o aterizare forțată pe un ... coteț de găini. Gaby, o femeie care își asumă singură rolul de părinte, trăiește modest cu fiul și mama sa bolnavă, vede cum viața ei se răstoarnă — la propriu și la figurat — când un pilot de balon arogant, Arnaud, aterizează literalmente în mijlocul existenței ei. Balonul devine simbolul unei libertăți pe care niciunul nu credea că o mai poate atinge.💓
Pe parcursul verii, între Gaby și Arnaud se înfiripă o legătură fragilă, în timp ce fiecare poartă propriile secrete și răni nespuse. Filmul explorează cu delicatețe teme precum iubirea, pierderea și curajul de a te deschide din nou către ceilalți. Este o poveste despre cum, uneori, cele mai mari schimbări vin din cele mai neașteptate coliziuni.
E genul de film care te face să zâmbești, să lăcrimezi și să speri. Dacă ai un suflet romantic și iubești poveștile cu personaje autentice și peisaje rurale fermecătoare, "Omul cu Balonul" e ca un balon care te ridică deasupra grijilor...
PS: Imaginea e preluată din galeria oficială Filmstarts.de

„The Holdovers” – un film care mângâie sufletul - Clubul Cinefililor

Dacă ești în căutarea unui film de acțiune în sensul clasic — cu lupte spectaculoase și efecte speciale care-ți taie respirația — atunci acest film nu este pentru tine!
Dar dacă simți că ți-e dor de o poveste adevărată, despre oameni și suflete, despre prietenie și verticalitate, despre acele detalii esențiale care se ascund în spatele superficialității cu care din păcate ne-am obișnuit să trăim… atunci „The Holdovers” este "o bijuterie" pe care o recomand cu tot dragul (se poate viziona pe Amazon Prime).
🎄 Așezat în decorul unui internat din anii ’69–’70, în timpul vacanței de Crăciun, filmul ne poartă într-o călătorie emoționantă alături de un profesor rigid și un elev rătăcit, care învață să se vadă unul pe celălalt dincolo de aparențe. Este o poveste despre singurătate, despre pierdere și despre ce ne face oameni. Dar mai presus de toate, este despre punțile emoționale care prind contur acolo unde te-ai fi așteptat cel mai puțin.

🎬 Poate te gândești că "The Holdovers" nu se încadrează sezonului actual, este însa o alegere perfectă oricând, indiferent de vreme—pentru că atmosfera de Crăciun este discretă, fin sugerată, fără să abunde în clișee sau în melodii tipice. Tocmai această delicatețe îl face potrivit în orice moment.
Nu e un film care strigă, ci unul care șoptește. Nu te copleșește cu dramatism, ci te emoționeaza cu sinceritate. Și dacă îl lași, îți va rămâne în suflet mult după ce se termină...

🎶 Coloana sonoră, compusă de Mark Orton și completată cu piese atent alese din anii ’60–’70, este o adevărată poezie muzicală. 

Fiecare acord, fiecare vibrație muzicală amplifică emoțiile și adaugă profunzime atmosferei de epocă, fără să devină invazivă. Muzica nu conduce emoția — o însoțește cu delicatețe.

🎼Pentru "The Holdovers" au fost folosite instrumente vintage, iar acest lucru a fost o alegere intenționată pentru a reda autentic atmosfera anilor ’70. De la sunetele discrete ale pianului și ale instrumentelor vintage, până la ritmurile vibrante din “Venus” de Shocking Blue (1969), muzica nu doar însoțește povestea — o îmbrățișează cu delicatețe.

Mark Orton a colaborat cu regizorul Alexander Payne pentru a evita sunetele moderne. De la pianul electric Wurlitzer și chitarele Gibson Les Paul și Fender Telecaster, până la orgi cu pompare, cimbaloms și clopote metalice, sunetul este cald, nostalgic și discret. S-a renunțat la tehnologia Dolby Atmos, preferându-se un mix mono, ce evocă eleganța cinematografiei clasice. Toate aceste alegeri au fost făcute pentru a susține subtil emoțiile și estetica filmului. Este un soundtrack care completează delicat, memorabil.

Un moment muzical marcant este piesa „Crying, Laughing, Loving, Lying” de Labi Siffre  (1972), care apare în secvențe-cheie și pare compusă special pentru această poveste... Versurile sunt foarte simple și melancolice.

"Crying, Crying never did nobody no good, no how
That's why I don't cry
Laughing, Laughing sometimes does somebody some good somehow
That's why I'm laughing now
Loving, Loving never did me no good, no how, no how
That's why I can't love you now
Lying, Lying never did nobody no good, no how, no how
So why am I lying now?"

Traducere: 

Plânsul, plânsul n-a adus nimănui vreun bine, nicicum, De asta nu mai plâng.
Râsul, râsul, uneori, aduce cuiva un pic de bine, cumva, De asta râd acum.
Iubirea, iubirea n-a fost niciodată bună pentru mine, deloc, deloc, De asta nu pot să te iubesc acum.
Minciuna, minciuna n-a ajutat niciodată pe nimeni, deloc, deloc, Atunci de ce mint acum?

---

PS: Nu știu de ce, dar în mintea mea, această melodie a declanșat imediat o asociere cu stilul folk soft și influențele de easy listening din "Castles in the Air" de Don McLean. Iar titlul piesei m-a dus, într-o clipă, la romanul Eat, Pray, Love de Elizabeth Gilbert... Haha, cine știe ce scurtcircuitări neuronale s-au produs în „greierașul” meu! 😄

---

PS2: înscriu acest articol și la "Citate preferate" tabel de înscriere la SUZANA 👌

“The Gilded Age” – O călătorie în epoca marilor averi și ambiții americane - Clubul Cinefililor

🎬 Dacă te atrag eleganța unei epoci apuse, intrigile sociale rafinate și personaje care luptă cu grație pentru influență, atunci „The Gilded Age” e alegerea perfectă. Creat de Julian Fellowes – mintea din spatele celebrului „Downton Abbey” – acest serial ne transportă în New York-ul anilor 1880, o perioadă marcată de transformări industriale, culturale și sociale profunde.
👒 Povestea o urmărește pe Marian Brook, o tânără din Pennsylvania care ajunge să locuiască cu mătușile ei conservatoare, într-o societate în care aparențele și regulile sunt lege. Aflată la intersecția dintre tradiție și progres, Marian e înconjurată de personaje puternice: familia Russell – reprezentanta noii elite financiare – aduce un suflu proaspăt și provocator în lumea aristocratică, prin George, magnatul căilor ferate, și Bertha, soția sa ambițioasă, hotărâtă să cucerească înalta societate. Iar Peggy Scott, jurnalista afro-americană, completează această panoramă socială cu o voce distinctă și profundă, rar întâlnită în astfel de producții. (sursa foto - aici)
⚡ Dincolo de costumele spectaculoase și decorurile somptuoase, serialul abordează teme actuale - emanciparea femeilor, tensiunea dintre tradiție și progres și revoluția electricității – cu trimiteri subtile la Edison și începuturile iluminatului public.
🎭 Un moment definitoriu al epocii este și construirea Metropolitan Opera din New York, inaugurată în 1883. Ridicată de noii îmbogățiți ai orașului – în special familiile Vanderbilt și Gould – ca o replică la exclusivismul vechii elite, MET-ul a devenit rapid un simbol al ambiției sociale și al gustului rafinat. În sezonul 2, deschiderea operei este recreată cu fast și dramatism, marcând o victorie personală pentru Bertha Russell și o schimbare majoră în peisajul cultural al orașului.
📜 Context istoric: „The Gilded Age” este inspirat dintr-o perioadă de efervescență economică și socială, în care America și-a redefinit identitatea. Printre evenimentele importante se numără:
• Finalizarea căii ferate transcontinentale (1869)
• Fondarea Standard Oil (1870)
• Deschiderea Metropolitan Opera (1883)
• Mișcări sindicale și proteste precum Haymarket Riot (1886)
• Prima lege de restricție a imigrației – Chinese Exclusion Act (1882)
• Sherman Antitrust Act (1890)
Aceasta a fost, într-adevăr, una dintre cele mai înfloritoare perioade din istoria Americii – o epocă a marilor averi, inovației și ambiției. Dar, în spatele strălucirii, se ascundeau conflicte sociale, inegalități profunde și transformări tensionate.
🖊️ Eu sunt abia la începutul sezonului 2 și mă bucur să știu că sezonul 3 a fost lansat la final de iunie 2025 pe HBO și platforma WOW, promițând și mai multă intensitate și intrigă.
📺 Dacă ai iubit „Downton Abbey” sau te-a cucerit „Bridgerton”, „The Gilded Age” are toate șansele să-ți devină noua obsesie. Pentru mine, e ca o fereastră deschisă spre o epocă fascinantă, în care noile averi, inovațiile și ambițiile sociale redesenează contururile unei societăți aflate în plină schimbare. Ce mă captivează cel mai mult e felul în care această lume reflectă dilemele și contradicțiile contemporane – doar că în alte costume și decoruri. Îl recomand cu multă căldură 🤗

---

📚 PS: „The Gilded Age” nu este bazat pe un roman, ci este o creație originală a scenaristului Julian Fellowes — același care a scris și „Downton Abbey”. Serialul este puternic inspirat din istoria reală a Americii de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în special din viețile unor familii influente precum Vanderbilt, Astor și Gould.
Fellowes a menționat că a fost fascinat de această epocă și a creat personaje fictive care reflectă conflictele sociale dintre „vechea gardă” și noii îmbogățiți. De exemplu: George Russell este inspirat din baronii reali ai căilor ferate, precum Jay Gould și William Kissam Vanderbilt. Bertha Russell seamănă cu Alva Vanderbilt, o femeie ambițioasă care a luptat pentru acceptarea în înalta societate. 🥰

6.06 – O zi care se oglindește în timp

Există date care trec neobservate, ca niște pași ușori pe nisipul timpului. Și există zile care par să aibă o inimă a lor, care pulsează în ritmul unei memorii colective sau al unei chemări interioare. 6 iunie – sau 6.06 – este una dintre ele. O zi care pare să respire altfel, să bată în alt ritm. O zi în care timpul se oglindește în sine și ne privește înapoi.
Privind cifra, 6.06 este o oglindă. O simetrie care nu e întâmplătoare. În numerologie, cifra 6 este legată de armonie, iubire, echilibru și protecție. Repetată, ea devine un ecou – o chemare spre întoarcerea la sine, spre liniștea care nu se găsește decât în mijlocul furtunii. Este o zi în care cifrele se aliniază cu o eleganță tăcută, ca și cum universul ar vrea să ne spună ceva, dar doar în șoapte.
În unele culturi, repetiția cifrelor este considerată un semn – o sincronicitate. 6.06 nu este doar o dată, ci o poartă simbolică. Unii o văd ca pe o zi în care vălul dintre lumi se subțiază, în care gândurile devin mai limpezi, iar alegerile – mai grele, dar mai adevărate. Este o zi în care trecutul și viitorul par să se atingă pentru o clipă, ca două valuri care se întâlnesc în larg. O zi în care poți simți că ceea ce ai visat demult poate prinde contur, dacă îndrăznești să-l urmezi.
În era digitală, ora 06:06 este considerată o „mirror hour” – un ceas care nu doar arată timpul, ci îl simte. Este asociată cu mesaje angelice, cu îndemnuri subtile: „Ai încredere. Ești ghidat. E timpul să-ți echilibrezi viața.” Este ora în care, poate fără să știi de ce, te trezești devreme și simți că ceva s-a schimbat. O liniște diferită. O promisiune nerostită.
Pentru unii, 6 iunie este o zi de comemorare. Pentru alții, o zi de început. Este o zi care a purtat greutatea istoriei, dar și speranța renașterii. O zi în care lumea s-a schimbat, dar și o zi în care, în fiecare an, cineva se îndrăgostește, cineva începe un nou drum, cineva își regăsește curajul.
Privind către 6 iunie, descoperim o zi care nu se lasă prinsă ușor în tipare. Puține creații artistice îndrăznesc să se lege de o dată anume, dar 6.06 pare să fi fost aleasă cu intenție, cu greutate, cu ecou.
În 1956, filmul „D-Day the Sixth of June” aduce în prim-plan nu doar debarcarea din Normandia, ci și fragilitatea iubirii în mijlocul războiului. Inspirat de romanul lui Lionel Shapiro, filmul nu glorifică doar curajul, ci și inimile care bat sub platoșa uniformelor. 6 iunie 1944 devine astfel o zi în care istoria și dragostea au pășit împreună pe același țărm.
Dar nu toate privirile asupra acestei date sunt luminoase.
Într-un contrast aproape ritualic, „The Omen” (2006) a fost lansat pe 06.06.06 — o alegere care nu evocă istorie, ci neliniște. Aici, 666 nu este o dată, ci un simbol. O invocație. O prezență. Dacă 6.06 este o zi care privește înapoi cu ochi omenești, 666 este o umbră care nu clipește. Ele nu sunt surori. Sunt opuse. Una este reală, cealaltă mitică. Una este o oglindă, cealaltă — o mască.
6.06 nu este 666. Nu este o chemare, ci o amintire. Nu este o profeție, ci o oglindă.
Muzica zilei de 6 iunie pare să se așeze undeva între întuneric, coincidență și ecou — o zonă în care sunetul devine memorie.
Piesa „Sixth of June” de It Dies Today poartă în titlu o greutate emoțională greu de ignorat. Versurile sunt criptice, dar simți că vorbesc despre o zi care a schimbat totul. Nu o zi malefică, ci una care doare. O zi care a lăsat urme adânci, nevăzute, dar simțite.
„June 44” de Marduk este un omagiu sumbru adus unei luni în care lumea s-a clătinat sub pașii grei ai istoriei. Atmosfera e densă, apăsătoare, de parcă fiecare notă ar fi o amintire din tranșee. Aici, muzica nu doar evocă — devine martor tăcut al unei epoci în flăcări.
Și totuși, pe 6 iunie 1980, lumea dansa. „Funkytown” de Lipps Inc. era pe primul loc în SUA, iar în UK, „Crying” de Don McLean. Două melodii fără legătură tematică cu data, dar care, prin simpla lor prezență în acea zi, devin parte din poveste. O antiteză sonoră: între dans și lacrimi, între superficial și profund, între uitare și amintire.
... Poate că nu alegem noi zilele care contează. Poate că ele ne aleg pe noi.
6 iunie este o zi care nu se lasă uitată. O zi care te privește înapoi — nu cu groază, ci cu tăcere.
Și poate, dacă o asculți cu adevărat, îți va spune ceva ce ai nevoie să auzi.

Ah, februarie!

Luna aceasta ne aduce o serie de momente speciale și gânduri calde, în ciuda temperaturilor reci. Este o perioadă perfectă pentru a ne reaminti de importanța iubirii, speranței și a micilor bucurii care ne înfrumusețează viața de zi cu zi. Cu Valentine's Day în mijlocul lunii si cu Dragobete, februarie este, fără îndoială, luna iubirii. Este momentul ideal pentru a exprima afecțiunea față de cei dragi. Așa cum spunea William Shakespeare: "Dragostea nu privește cu ochii, ci cu sufletul."

Deși este ultima lună de iarnă, februarie ne amintește că primăvara este aproape. Florile încep să-și arate bobocii, iar zilele devin treptat mai lungi. Am remarcat cu bucurie ca diminetile, cand plec spre serviciu, pot sa admir rasaritul de soare iar când ma întorc spre casă, pleoapa cerului își închide încet cortina de lumină... Ajung sa parchez inainte ca sigiliul zilei sa închidă orizontul 🥰

Februarie ne încurajează să savurăm micile momente de fericire, cum ar fi o cană fierbinte de ceai sau descoperirea unui film nou cu actorul preferat. O după-amiază liniștită citind o carte ne poate transporta într-o lume diferită... Există multe activități plăcute pe care le putem face în februarie. Plimbările în natură sunt o modalitate excelentă de a te bucura de peisajele simple și de liniștea pădurii. Gătitul este o altă activitate minunată, poți experimenta rețete noi și să îi surprinzi pe cei dragi cu preparate delicioase. Timpul petrecut cu familia și prietenii este, de asemenea, valoros.

Februarie poate fi o lună scurtă, dar este plină de oportunități de a aduce căldură și bucurie în viețile noastre. Nu uita să te oprești și să te bucuri de fiecare moment, pentru ca "Nu sunt anii din viața ta cei care contează. Este viața din anii tăi." (Abraham Lincoln)

Fie ca februarie să fie luna în care să îți umpli sufletul de bucurii și inima de iubire! 🌟❤️🍀

(Inscriu postarea la "Citate favorite" tabel de inscriere la Suzana)

Ultima zi a lunii ianuarie

... o vineri gri, cu ploaie și lapoviță. Durerile de cap m-au însoțit toată ziua și am resimțit puternic oboseala acumulată în cursul săptămânii. 
Odată ajunsă acasă de la serviciu, am adormit imediat cum m-am așezat pe canapea, căzând pradă oboselii. Având în vedere că nu obișnuiesc să dorm dupa-amiaza, este clar cât de epuizată am fost!

Acum... s-a inserat de mult. Mi-am revenit puțin si am ales sa mă relaxez vizionând un film simpatic: "You’re Cordially Invited", pe care îl recomand cu drag. Filmul este o comedie cu Reese Witherspoon si Will Ferrell în rolurile principale. 

Este povestea a două cupluri de miri și invitații lor, care, fără să știe, își organizează nunțile în același loc, pe o insulă mică. Această coincidență duce la o mulțime de confuzii și situații amuzante, rezultând o comedie plină de umor și neprevăzut. Este un film perfect pentru o seară de relaxare! 🎬😊 

 Vă doresc un început de weekend minunat! 🌧️✨ (Sursa foto)

Despre tatăl meu - Clubul cinefililor

Dacă ești în căutarea unui film care să-ți aducă zâmbetul pe buze și să te încarce cu energie pozitivă, "About My Father" (2023) este alegerea perfectă. 

Această comedie adorabilă și plină de farmec ne poartă printr-o poveste despre familie, iubire și legături de neîntrerupt între generații. Filmul urmărește aventurile lui Sebastian și ale tatălui său, Salvo, în încercarea lor de a se integra în familia logodnicei lui Sebastian. De la primele cadre, Salvo cucerește inimile spectatorilor cu umorul său autentic și spiritul său neobosit. Întâlnirea dintre două culturi diferite și încercarea de a găsi un teren comun creează situații amuzante și emoționante, care te vor face să râzi cu lacrimi. 

Ce face "About My Father" cu adevărat special este felul în care explorează teme universale precum acceptarea, diferențele culturale și iubirea necondiționată. În centrul acestei povești se află relația sinceră și emoționantă dintre tată și fiu, care reușește să atingă coarda sensibilă a oricărui spectator. Filmul este o combinație perfectă de momente comice și scene emoționante, iar performanțele actorilor sunt remarcabile. 

Salvo este interpretat cu măiestrie de Robert De Niro, care aduce un strop de magie fiecărui cadru în care apare. De asemenea, relația dintre el și Sebastian este redată cu o autenticitate care te face să te simți parte din poveste. In rolul soacrei lui Sebastian, superba Kim Cattrall.

Recomand cu căldură acest film - eu l-am vazut pe Prime Video 😊

Citate, reflexii, influente

Zilele trecute am facut ordine pe rafturile din birou si mi-a picat în mâna o agenda din 2015. Am rasfoit-o si am descoperit câteva pagini pe care notasem replici si gânduri paralel la un serial pe care l-am urmarit atunci: Being Erica. Nu-mi mai amintesc nimic despre acest film... însa ceea ce am notat aici mi-a sunat tare frumos, asa ca presupun ca a fost un film interesant! 

Unele notite sunt facute pur si simplu, la altele am utilizat ghilimele si pentru cateva am chiar notat autorii. Nu mai pot verifica ce este citat si ce e script, însa rândurile sunt emotionante si m-am gândit sa le transcriu aici, poate plac si altora ♥ 

"Se spune ca viata este o serie de momente mari și mici, vesele și tragice. Sunt aceste momente care dau formă și sens vieții noastre, care ne cheamă să examinăm calea pe care am urmat-o și sa aflam zi de zi, ce ne rezervă viitorul." 

Scopul fiecărei călătorii este de a ne regla propria imaginație prin realitate și, în loc să ne gândim cum ar putea fi lucrurile, să le vedem așa cum sunt de fapt. Speranța este deja o parte a fericirii și poate, cea mai importantă fericire pe care o oferă această lume. Dar, ca în cazul tuturor plăcerilor savurate în exces, prea multă speranță este pedepsită cu durere. Iar speranțele exagerate se termina în dezamăgire. 

"Prudența este atitudinea care face viața mai sigură, dar rareori fericită". (Samuel Johnson) 

“Suntem suma tuturor hotarârilor pe care le-am luat” - un adevar exprimat de Albert Camus atât de compact si frumos! Fiecare greseala, fiecare alunecare, fiecare esec, ne ofera sansa de a evolua. Asa învatam sa schimbam ce putem schimba si sa acceptam, cee ace nu putem schimba. 

Mecanica cuantica ne spune ca nu vom sti niciodata cum se va comporta un atom, pentru ca exact în momentul în care privim, am modificat deja atomul! Privitul in sine nu este niciodata pasiv. Exista un efect pe care fizicienii îl explica asa: “Realitatea, indiferent unde este privita, este doar o reactie pe care o constatam. 

Cea mai mare greseala este cea de a renunta la a lupta pentru împlinirea uni vis iar adevarata putere, reprezinta stradania de a încerca mai departe. Daca ai încredere ca totul va fi bine si iti aduci aminte tot ceea ce ai realizat, ai viziunea corecta asupra situatiei si asa, poti continua sa-ti urmezi visul. În final, ai convingerea ca ai facut tot ce ti-a stat în putință si ai puterea de a continua. 

Câteodată viata decurge cu totul altfel decat ne închipuim. Viata amesteca din nou cărțile si indiferent ce cărți ai in mana, sunt cărțile cu care trebuie sa joci. Nu este usor si nici in viitor nu va fi ușor. Insa omul învață, se schimba si se dezvolta odată cu sarcinile pe care le primește. 

Chiar si în cele mai întunecate vremuri, trebuie sa ne gândim ca acesta este scopul pentru care existam, de aceea putem sa ne repliem forțele si mergem mai departe. Unele lucruri se întâmpla, ca vrei sai nu vrei. 

Mai întâi exprimi gândul, apoi acționezi, dupa care, acțiunile devin obiceiuri si vor defini o latura a caracterului personal. Iar caracterul va devei destinul tau. Nu este întotdeauna usor sa asculti vocea interioara ca sa-ti estimezi caracterul. Ne comportam corect, chiar si atunci cand nimeni nu ne priveste?! Sau atunci cand drumul devine îngust si incomod?! In final, facem cee ace e corect, pentru ca trebuie, pentru ca noi asa suntem, pentru ca asa se cuvine.

„Indiferent cum este trecutul tău, ai un viitor fără pată.” - Melanie Gustafson 

“Prieteniile sunt ca acoperișurile vechi, trebuie să le repari constant pentru a le face să reziste” - Samuel Johnson.

  Înscriu postarea la "Ciate favorite" tabel de înscriere la Suzana

Noaptea la Cinema - MfC 42/24

 

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

O experienta senzoriala exceptionala - Partea II

Chiar daca primul articol pe aceasta tema nu a avut deloc succes, continui totusi sa scriu... Macar pentru Rux 💔 Multumesc Multumesc ca-mi esti alaturi!

Dupa turul printre exponatele originale Dalí, sagetile ne-au indicat intrarea în sala amenajata exact ca platoul de filmare pentru scena visului, din filmul "Spellbound"/"Fascinație" - pe vremea marilor Alfred Hitchcock si Salvador Dalí. 

Cel mai impresionat obiect, bineînteles scaunul de regizor, cu numele Mr. Hitchcock - unul dintre cei mai mari creatori de film din istoria cinematografului. Apoi, de la stânga spre dreapta, un pian... sprjinit pe membrele unei gimnaste executând podul (😮) si o dansatoare aurie ce se ridica din corzile pianului, precum sunetele muzicale. Urmatoarea piesa decorativa - "Omagiu Terpsihorei", grupul sculptural cu doua siluete feminine, caruia m-am alaturat si eu, pentru o poza (😜). A urmat o serie de stații-video, cu secvente din "Fascinație", filmul american realizat în anul 1945 si apreciat ca fiind unul dintre cele mai reprezentative filme din opera lui Alfred Hitchcock. În Spellbound, Hitchcock a abordat teoria psihanalitică, evident îmbrăcată în trama unui thriller plin de suspans. Este povestea unui cuplu de medici psihiatri, în care El este acuzat de crima. Eroul principal, interpretat de Gregory Peck, se dovedeşte amnezic şi chinuit de coşmaruri inexplicabile. Împreuna cu colega şi iubita sa - rol interpretat de Ingrid Bergman, vor reuşi sa descifreze misterul si în final, dovedesc ca dragostea si sentimentele pure sunt singurele adevaruri ale aceste lumi. Filmul a fost nominalizat la șase premii Oscar și partitură orchestrală semnata de Miklós Rózsa a câștigat la categoria "Cea mai bună muzică originală". Spre partea dreapta, au urmat înca doua sculpturi exceptionale în bronz: "Elefantul spatial" si "Lady Godiva si fluturii". Puteti sa credeti ca scaunul si cele patru sculpturi au umplut scena filarmoniei?! DA! Regizorii acestei expozitii merita deasemenea un premiu pentru ceea ce au reusit! Peretii proiectati cu ochi uriasi care privesc misterios si te urmaresc, portretele celor doi giganti ai artei marcând capetele scenei si peste tot, spoturi luminoase si muzica aceea care patrunde sub piele si face sa ti se zbârleasca parul 😇 

Am iesit din sala si ne-am îndreptat spre iesire, crezând ca asta a fost tot! Ceea ce a urmat însa, a întrecut orice asteptare! (povestea va continua)

O experienta senzoriala exceptionala - Partea I

Cu multi ani în urma, îl etichetasem pe Salvador Dali ca nefiind pe gustul meu. Am vizitat câteva expoziti si Dalí mi se parea mult prea "excentric". 

În iulie 2019 am petrecut trei saptâmni în Franta, în Banyuls-sur-Mer (lânga Perpignan), la doar o jumatate de ora (cu masina) de granita cu Spania. Cercetând care sunt atractiile culturale si turistice în zona, am descoperit ca la o ora distanta de hotelul nostru este orașul Figueres, orasul în care s-a născut si este înmormântat maestrul suprarealismului, artistul catalan Salvador Dalí. Mormântul lui se află în subsolul muzeului pe care l-a proiectat. M-am plimbat cel putin cinci ore în superbul palat costruit de Dalí, am admirat cele mai interesante creatii ale acestuia, cele mai artistice amenajari, am fost fascinata de originalitatea artistului. Muzeul cuprinde numeroase expoziții, urmarind fazele de evoluție ale acestuia si... în final, am fost "nevoita" sa îi recunoscut geniul! Mi-am deschis mintea, mi-am lărgit orizontul si am devenit fan Dalí. 

Sâmbata, pe 18 mai, ar fi fost penultima zi în care s-ar mai fi putut vizita Expozitia Dali din München. Împreuna cu fiica mea am cumparat bilete online si am pornit la drum (o ora cu masina). Nu stiam exact ce ne asteapta, nu citisem recenzii... 

Evenimentul a fost gazduit de fostul Centru Cultural Gasteig - cladirea vechii Filarmonii. Titlul original al expozitiei a fost "Dali: Spellbound - The Exhibition" si promitea sa prezinte creatiile originale Salvador Dalí, folosite în filmul lui Alfred Hitchcock cu titlul "Spellbound"- tradus "Fascinație" (1945). Nu îmi aminteam sa fi vazut filmul... deci surpriza totala! 

Înca în fata intrarii, ne-a atras atentia  "Dansul timpului" - celebrul ceas topit, marcă inconfundabilă a creației lui Dalí.

Am pasit în foaier si atmosfera de suspans, creata voit prin lumini si umbre, ne-a cuprins imediat. Ne-am lasat pasii condusi de sagetile de pe podea, care indicau sensul de vizitare în expozitie. Am descoperit cu mare placere sculpturi în bronz, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur si pietre pretioase, mobilier suprarealist semnate de marele Salvador Dalí: elefanți cu picioare supradimensionate, "Dansatoarea Daliniană" - omagiul adus de Dalí flamenco-ului și ținuturilor natale, "Venus spațială", "Furnicile și oul", "Femeia cu cap de trandafiri" - simbol al frumuseții feminine pure, al tinereții eterice, canapeaua sub forma de buze carnoase si rujate puternic în rosu-apris (inspiratie Mae West / eu am vazut în Figures, camera originala în care canapeaua are locul ei, în cadrul portretului) si bineînteles "Ochii", acei ochi care par ca te urmaresc, indiferent cum te deplasezi!

(aici, continuarea)

Fictiune americana - Clubul Cinefililor

Daca as fi în juriul care desemneaza câstigatorii OSCAR de anul acesta, eu as vota "American Fiction". Este cel mai bun film pe care l-am gasit pe lista nominalizarilor pentru cea de a 96-a ediție a Premiilor Oscar. 

Premierea Oscar 2024 va avea loc peste cinci zile si Jimmy Kimmel va fi moderatorul spectacolului (el a moderat si decernarea Oscar din anii 2017, 2018 și 2023). 

Asa cum arata lista nominalizarilor (prezentata deja din 23 ianuarie 2024), filmele favorite sunt: "Oppenheimer" cu 13 nominalizări, "Poor Things" cu 11 și "Killers of the Flower Moon" cu 10 nominalizari. Din pacate, chiar si "Barbie" are mai multe nominalizari decât "Amerikan fiction"... chiar nu pot sa înteleg! Însa acest film - "Fictiune americana", prezinta atât de bine exact aceasta situatie!!!! Ne descrie pe noi asa cum suntem, superficiali, satui de politeti sau gingasii, lipsiti de modestie! Nici nu mai bagam în seama aceste calitati!... Ne plac tot mai mult excentricii, ne uluiesc exagerarile si suntem ahtiati dupa informatiile ce prezinta catastrofe sau dezastre de toate tipurile! Îi consideram "curajosi" pe acei prominenti care folosesc limbaj trivial chiar si în interviuri televizate! Badarania a devenit o însusire râvnita, a înjura ca un birjar sau ca la ușa cortului este ceva "normal" atât în filmele ce ne sunt prezentate cât si romanele premiate! 

American Fiction, este un film american de comedie-dramă din 2023, scris și regizat de Cord Jefferson (debutulant în regie) si bazat pe romanul "Erasure" din 2001 semnat de Percival Everett. Este un film de nota 10 plus!

Recomandari de weekend - filme, seriale -Clubul cinefililor

♦ Occupied - drama, un serial norvegian care cu toate ca a fost realizat in anul 2015, poate fi suprapus perfect peste realitatea zilelor de azi! Sunt 24 de episoade în total, le-am vazut pe toate cu mare-mare interes! Este o fictiune... o Norvegie fictiva, care se confrunta cu mari schimbări climatice. Partidul ecologist ajunge la putere, transforma întreaga producție de energie în ecologică, eliminând producția de petrol și gaze. Din cauza încălcării acordurilor comerciale, Rusia răspunde cu o ocupare a Norvegiei, ocupare tolerată de Uniunea Europeană, pentru a asigura aprovizionarea statelor cu resursele acum tot mai limitate. Intriga se concentrează pe o mare varietate de personaje din politică și societate. Serialul arata modul în care o societate occidentală trăiește sub ocupație și reacționează la pierderea drepturilor democratice. În special, sunt ridicate chestiuni juridice (internaționale) referitoare la ocupație, dreptul la rezistență, război și diplomație...Absolut interesant! Nota mea:10 

♦ The Brass Teapot - film US-american,comedie-fantastica (2012). Un film simpatic si usurel, pornit de la ideea ca "cine vrea sa fie bogat, trebuie sa sufere!" ☺ Pe lânga povestea fantastica pe care o dezvolta filmul, sunt atinse si câteva puncte caracteristice vietii societatii de azi. Cine are succes în cariera, cui încredintam secretele noastre, pâna în ce punct coboara omenia, atunci când în joc sunt câstiguri de bani usoare!?! În rolurile principale Juno Temple (Alice) si Michael Angarano (John). Nota mea 8 

♦ Ingrid Goes West - film US-american, tragicomedie (2017), un film de care mi-a adus aminte Potecuta. Este un film despre rețele sociale, despre emotii si manipulare. Poate ca toti bloggerii ar trebui sa vada acest film pentru a putea vizualliza ce s-ar putea intâmpla daca in rândul (eventual al) fanilor apar si persoane cu tulburari mintale! Foarte interesant este în acest film si faptul ca situatia este prezentata din ambele parti - realitatea pe care o ascund anumite staruri ale rețelelor de socializare si obsesia crescuta si comportamentul periculos al admiratorilor, vizavi de idolii lor! În rolul principal Aubrey Plaza (Ingrid) si Elizabeth Olsen (Taylor). În film apare si rapperul și actorul O'Shea Jackson Jr., fiul lui Ice Cube. Filmul a primit " Premiul pentru cel mai bun film primar" (Matt Spicer) la Festivalul de Film Sundance 2017 Nota mea 9 

♦ The Greatest Night in Pop - documentar muzical realizat de Bao Nguyen, despre crearea și organizarea înregistrarii cântecului pop "We Are the World" în anul 1985. Premiera mondială a filmului a avut loc în ianuarie 2024 la Sundance Film. Netflix a preluat imediat filmul pe platforma. L-am vizionat imediat si am fost total si mega entuziasmata! Asa cum a spus si Potecuta, aceasta înregistrare este o fila de aur din cartea istoriei muzicii pop! Crème de la Crème în aceasta înregistrare! 46 din cei mai buni cântareti si compozitori ai anilor '80 s-au reunit pentru a înregistra piesa "We Are the World". Este emotionant sa vezi cum aratau pe vremea aceea vedetele, cât de "normale" sau cât de "ciudate" erau, când nu se aflau pe scena, in fata fanilor. Billy Joel, Tina Turner, Bruce Springsteen, Cyndi Lauper, Diana Ross, Stevie Wonder, Dionne Warwick, Paul Simon, Kenny Rogers, Willie Nelson, Kim Carnes, Ray Charles, Bob Dylan, La Toya Jackson si multi altii! Colosal, ce au reusit sa realizeze prin acest proiect, Lionel Richie si Michael Jackson, care au scris piesa împreună! Ideea proiectului a demarat în ianuarie 1985, melodia a fost compusa la sfarsitul lunii, apoi organizatorii au început sa contacteze staruri pop care sa interpreteze acest cântec si... dupa fabuloasa noapte de decernare a premiilor Grammy (la care Lionel Richie a fost moderator) în noaptea de 26 februarie 1985 a fost înregistrata melodia! Trebuie sa spun însa ca cei care nu cunosc scena muzicala a anilor '80-'90 nu vor putea întelege euforia celor ca mine ☺ Colega mea Andrea (care abia a împlinit 30 de ani) nu a fost cu nimic impresionata de acest film! Eu as putea sa il revad in fiecare seara! Asa cum ascultam din nou si din nou înregistrarile pe casete audio ☺ Nota mea 10+++++ 

♦ First class - film US-american, o comedie romantica (2024). Un fim simpatic si un pic exagerat, dar na... ca filmele cu happy end! Un film cu Camila Mendes, Archie Renaux, Marisa Tomei si Lena Olin. Câteva scene amuzante inspirate din realitatea de zi cu zi, câteva toalete interesante... per total, un film usurel, pentru o seara relaxanta. Nota mea 7 

♦ Girl in Progress - un film US-american (2012), drama, avându-i pe Eva Mendes, Matthew Modine, Patricia Arquette, Eugenio Derbez în rolurile principale. Este povestea unei mame care-si creste singura fiica adolescenta, viata neordonata si nesigura, crizele de maturitate ale fetei, scolala, prietenii... Un film dragut, relaxant. Nota mea 8 

♦ Art of Valor - este un film US-american de acțiune (2012). Este povestea fictivă bazată pe misiuni reale ale unui grup de militari americani implicați în războiul împotriva terorismului. Sunt militari Navy SEAL, care elibereaza agenti CIA si opereaza sub acoperire, care zboara de pe un continent pe altul, sar cu parasuta, traverseaza oceane in submarin, fac imposibilul posibil, rinscându-si permanent viata în numele patriei. Guvernul SUA a fost de acord cu participarea la filmari a personalului militar cu condiția ca numele și identitățile lor complete să nu fie dezvăluite. Nota mea 9 

♦ Beyond reality - un film rusesc Action-Fantasy (2018). Un film despre un jucător de pocker talentat, care îsi formeaza o echipă de oameni cu puteri supranaturale pentru un mare câștig la cazinou. Interesant, alambicat, cu Antonio Banderas în rolul tatalui jucatorului de pocker. Nota mea 8 

♦Toată lumea în picioare / Rolling to You sau sub titlul original: Tout le monde debout - este o coproductie franco-belgiana (2018), o comedie tare-tare simpatica cu doi actori frumosi în rolurile principale: Franck Dubosc si Alexandra Lamy. Este vorba despre un "Don Juan" trecut de 50 de ani, permanent cu ochii dupa femei, un seductor fără scrupule, de altfel si un om de afaceri de mare succes. Una din ultimile șotii îi complica situatia, îl pune în posturi umoristice si în final, cunoaste dragostea adevarata. Nota mea 8 

♦ Sort of - un serial canadian cu trei sezoane (2021 /2022/ 2023) o drama Queer. Eu am vazut primul sezon si m-a captat din primele scene... Din pacate, urmatoarele doua sezoane nu mai sunt gratis. Filmul este creat de Fab Filippo si Bilal Baig, acesta din urma jucând si rolul principal. Un non-binary al generatiei milenial, prima generatie de pachistanezi în Canada, încearcând sa-si traiasca viata cum se poate mai bine, luptând împotriva prejudecatilor,a stereotipurilor, a discriminarilor si a diferentelor culturale. Filmul este foarte interesant si emotionant. Mi-ar placea sa vad continuarea... Nota mea 9 

♦ Survive - un film US-american, bazat pe romanul omonim scris de Alex Morel. O drama (2020) cu Sophie Turner si Corey Hawkins în rolurile principale. Un film despre Karma sau Predestin, despre ironia soartei dar si despre enorma putere de supravietuire! Un film foarte interesant! Nota mea 8 

♦ The Kitchen - un film US-american, fantesie (2024). O Londra din viitor, în anul 2044, unde doar bogații privilegiați își pot permite să locuiască în centrul orașului. Saracii, majoritatea populatiei, traiesc in mahala, la marginea civilizatie, un fel de Ghetto... În afara legalitatii, mereu în pericol, cartierul „The Kitchen”, este un complex gigantic în care siguranta zilei de mâine este un termen necunoscut. Un film trist, gri, dur. Nota mea 7 

♦ Maximum Security - un film US american de acțiune (2022), regizat de Sean O'Reilly, o adaptare după romanul grafic omonim. Este unul din ultimele filme în care a jucat Bruce Willis, înainte de a fi diagnosticat cu afazie. Filmul este interesant, actiunea se petrece într-o închisoare de maxima securitate, în care sunt adusi cei mai periculosi detinuti, o închisoare în care coruptia începe la simplii gardieni si sfârseste la seful închisorii. Finalul este neasteptat. Nota mea 9 

 ♦ 57 Seconds - un film US-american, un science fiction thriller din anul 2023, cu Josh Hutcherson si Morgan Freeman în rolurile principale. Un film despre un blogger de investigație care isi propune sa demaste mecanismele din spatele colosilor din industria farmaceutica. Aduna dovezi cum ca acestia vând cu buna stiinta medicamente care produc dependente si afecteaza alte organe, ducând la decesul probantilor. Un film despre un inel magic, care poat sa ofere o scurta reîntoarcere in trecut, de doar 57 minute. Nota mea 8 

♦ Oppenheimer - cel mai renumit film al anului 2023, premiat cu cinci Golden Globes 2024 si nominalizat la 13 sectiuni pentru Oscar 2024! Un film istoric si biografic care tratează povestea vieții „părintelui bombei atomice” J. Robert Oppenheimer. Mai mult nu spun... Nota mea 8 

 ♦ Ladies in Black - un film australian (2018), o comedie dramatică, bazata pe romanul "The Women in Black" semnat de Madeleine St John. Este povestea unui grup de angajați ai magazinelor universale din Sydney, în anul 1959. În film este vorba despre fictivul „Goode’s” inspiratie dupa magazinul Foy's store, care în prezent se numeste Downing Centre. Un film complex, o adevarata fresca a societatii de atunci, un film care scoate în evidenta numeroase aspecte despre imigrație și integrare, despre pozitia femeii în societate, despre mentalitati si obiceiuri. Dialogurile sunt placute, pline de subtext și nuanțe. Nota mea 9 

 ♦ Mafia Mama - un film de comedie, coproductie US- americano-italiano-britanic din 2023 regizat de Catherine Hardwicke. Cu Toni Collette si Monica Bellucci în rolurile principale. Un film despre o femeie de cariera, în mijlocul unei crize de vârstă mijlocie. Viata acesteia începe sa se clatine din toate pozitiile: isi surprinde sotul în flagrant, fiul student tocmai se muta din cuibul parintesc, din punct de vedere profesional, se simte neapreciara la adevarata ei valoare... Este vremea sa traga linie si sa-si schimbe stilul de viata radical. Soarta o aduce în capul unei familii de mafioși. Scenele amuzante abunda si daca poti exclude scenele de masacru (eu am închis ochii 🫣), filmul este placut. Nota mea 9 

♦ Sisi & Ich - o coproductie austro-germano-elvetiana, o comedie neagra (2023) o ultima fila din viata împărăteasa Elisabeta a Austro-Ungariei - numita si Sisi. Noua doamna de companie a împaratesei, domnișoara unguroaica Irma Sztáray o însoțește pe Sisi în călătoriile ei prin Europa. Excentrica si exotica, provocatoare si total nefericita cu viata pe care o duce, Sisi exercita un farmec deosebit asupra tuturor celor care fac cunostinta cu ea. Bazat mult pe adevar, filmul împleteste însa si multa fictiune. Nota mea 9