sâmbătă, 31 mai 2025

Știați că…? 31 mai - în istorie

🔹 **Big Ben a fost pornit pentru prima dată** pe 31 mai 1859. Acest orologiu iconic din Londra a devenit unul dintre cele mai recunoscute simboluri ale Marii Britanii.

🔹 **Titanicul a fost lansat la apă** pe 31 mai 1911. Nava, considerată „de nescufundat”, avea peste 269 de metri lungime și 10 punți. Ironia sorții? Ultimul supraviețuitor al tragediei, Millvina Dean, a murit tot pe 31 mai, în 2009.

🔹 **Ziua Mondială Fără Tutun** este sărbătorită anual pe 31 mai, fiind inițiată de Organizația Mondială a Sănătății pentru a combate fumatul și efectele sale nocive asupra sănătății.

🔹 **Clint Eastwood împlinește astăzi 95 de ani!** Actorul și regizorul american este cunoscut pentru rolurile sale legendare din filme western și de acțiune.

🔹 **În 2019**, Papa Francisc a început o vizită apostolică de trei zile în România, fiind a doua vizită a unui Suveran Pontif în țară, după cea a Papei Ioan Paul al II-lea în 1999.

Mierla Greti

vineri, 30 mai 2025

Buna dimineața


E început de vară și lumea se îmbracă în verde-smarald și parfum de iasomie, iar piețele devin adevărate grădini fermecate pline de gust și culoare.
 🌿🍒✨ Căpșunile își revarsă dulceața roșie, cireșele strălucesc ca mici globuri de rubin, iar zmeura și murele își păstrează misterul în nuanțe de ametist. Alături de ele, physalis aduce un strop de exotism, bananele și kiwi îmbrățișează prospețimea, iar portocalele oferă raze de energie în fiecare mușcătură. Începutul de vară nu este doar o schimbare de sezon, ci un sentiment. E promisiunea zilelor lungi și pline de lumină, explozia de culoare și savoare ce dă tonul unui sezon al bucuriei. E bucuria unui bol plin de roade parfumate, clipa de răsfăț într-o dimineață leneșă, povestea pe care o trăim cu fiecare înghițitură. 
🍓🌞 Ne lăsăm purtați de gusturi, de lumină, de căldura zilelor lungi și de răcoarea serilor parfumate. Începutul de vară nu aduce doar gusturi și culori vibrante, ci și amintiri care rămân cu noi mult timp. O simplă mușcătură dintr-o căpșună bine coaptă ne poate duce cu gândul la verile din copilărie, la mesele pline de fructe proaspete sau la plimbările prin livadă. Fiecare aromă are puterea de a ne transporta în timp, de a retrăi momente frumoase și de a crea altele noi... 
Să aveți un weekend plin de liniște și energie, un final de lună armonios și un început de sezon luminos, cu bucurii și surprize frumoase! ✨🌸

joi, 29 mai 2025

Puritate - Reflexii in oglinda 22/2025

 🌿🌧️✨Aerul tremură sub atingerea ploii, iar frunzele crude își deschid sufletul către cer. Prospețimea lor e atât de intensă, încât pare să respire, să se dizolve în lumină, să devină parte din șoapta ploii. Picăturile cad liniștit, alunecă pe suprafața frunzelor desenând reflexii lichide, oglinzi efemere în care cerul își caută chipul.
Pe trotuarul umed, ploaia desenează contururi tremurătoare, unde umbrele pomilor se împletesc cu strălucirea apei ca un vis topit în realitate. Fiecare strop e un fragment de lumină, o amintire risipită între cer și pământ, pură, trecătoare, dar atât de vie.
În această liniște udă, verdele crud pulsează. Pare să se renască sub ploaie, să se curețe, să respire. Reflexiile se destramă și se nasc din nou, într-un ciclu infinit de lumină și apă. Totul e puritate, transparență, echilibru. 
În această clipă suspendată, nimic nu mai există în afară de ploaie, verde crud și liniștea profundă a unui pământ care ascultă cerul.

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

miercuri, 28 mai 2025

Acasa - Miercurea fără cuvinte 22/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

marți, 27 mai 2025

Prima mea experiență cu acryl-resin

De ani de zile privesc cu admirație obiectele realizate din rășină acrilică. Pentru mine, nu sunt doar simple creații – sunt adevărate opere de artă! Fie că închid în ele fragmente din natură sau obiecte banale din viața de zi cu zi, aceste „bule de rășină” au ceva magic.
Am urmărit zeci de videoclipuri, am visat la propriile mele creații, dar... mereu am amânat. Am căutat cursuri în zona mea, pe o rază de 100 km – nimic. Nicio informație, nicio oportunitate. Așa că am așteptat. Ani. Până într-o zi, când mi-am spus: „Gata, acum e momentul!” Și am comandat de pe Amazon un start kit: KIMIGO Epoxidharz - Set pentru începători. Nu știam ce calitate au materialele, dar entuziasmul era prea mare ca să mai stau pe gânduri.
Când a sosit pachetul, mi-am dat seama că soluțiile erau în cantitate mică, iar prețul per mililitru… destul de piperat. Așa că mi-am impus o regulă: primul proiect trebuie să fie bun și economic! 
Nu voiam brelocuri, cercei sau inimioare – formele incluse în kit nu mă inspirau. Așa că am comandat separat o formă de silicon cât o foaie de caiet A4. Inițial, visam la un tablou marin, cu scoici, nisip și valuri turcoaz. Dar mi-am dat seama că e un proiect pentru avansați. Apoi mi-am amintit de colecția mea de capace metalice de la sticle... dar, după curățenia de Paște, nu mai știam unde le-am pus! ☺
Așa că am trecut la planul B: monedele de 1, 2 și 5 cenți din borcanul de pe raft. Desi păreau multe, când le-am așezat în formă, mi-am dat seama că nu aveam destule. Am cerut ajutorul colegilor și în scurt timp, am primit un „tezaur” de monede vechi, uzate. Le-am curățat cu sare și zeamă de lămâie, le-am uscat și m-am apucat de treabă.
Sunt genul de om care lucrează intuitiv – nu citesc instrucțiuni, nu urmez ghiduri detaliate. Așa că am combinat rășina 1:1, am amestecat cu un bețișor și am turnat peste monede. Am fost atentă să nu se formeze bule de aer, așa cum văzusem în videoclipurile tutoriale, dar m-am murdărit bine pe mâini. Abia atunci mi-am dat seama că în toate videoclipurile pe care le-am urmărit, nimeni nu pomenea nimic despre cum să te cureți după ce lucrezi cu rășină. Toți erau profesioniști, lucrau cu exactitate 😏 Dar... ce fac eu acum?! Panică! Noroc cu internetul: am citit că trebuie purtate mănuși de protecție și că rășina se îndepărtează repede doar dacă este proaspătă – cu un șervețel! În cazul meu… doar acetona m-a mai salvat!
După 48 de ore de uscare, am ridicat placa și am turnat din nou combinația de rășini, pe cealaltă parte a monedelor (folosind forma de silicon). Din nou, 48 de ore de așteptare. În spațiile libere dintre monede, am pus cu penseta paiete rotunde, paiete cilindrice și steluțe – toate cromate. Abia aștept să fie totul perfect uscat! 
Urmează să pilesc marginile ascuțite, să îndepărtez eventualul surplus pe la colțuri și să mă bucur de rezultatul final.
Am comandat mânere potrivite și le voi atașa curând. Va fi o tavă elegantă pentru doar două cești de cafea sau două cupe de înghețată. O tăviță cu monede din toată Europa (am chiar și de un Pfennig!☺)
Mă bucur că am făcut acest primul pas! Și acum știu – acesta va fi noul meu hobby! Deja am idei pentru următoarele proiecte! ☺
PS: Voi prezenta tăvița gata, cândva, la rubrica Reflexii în oglinda! ☺

luni, 26 mai 2025

Chifteluțe de cartofi – de la scepticism la iubire culinară

Până să mă mărit cu Helmut, chifteluțele de cartofi erau ceva complet necunoscut pentru mine. Iar prima întâlnire cu ele… ei bine, să spunem că a fost una de neîncredere. În mintea mea, cartofii trebuiau să fie prăjiți, fierți sau piure, nu transformați în mici plăcințele crocante! Dar cum orice iubire cere compromisuri, am mai încercat… și încet, dar sigur, chifteluțele au început să-mi câștige inima. În zilele călduroase, când nu am timp să gătesc pe îndelete, chifteluțele de cartofi sunt alegerea perfectă. Le servesc rapid cu piure de mere – cumpărat gata, la borcan, pentru un plus de comoditate.
Iată, împărtășesc cu voi două rețete magice! 🍽️
Chifteluțe moi și pufoase:
Ingrediente: 5 cartofi mari, 2 linguri de făină, sare după gust, ulei pentru prăjit.
Mod de preparare: Fierbe cartofii în coajă, curăță-i și pasează-i până obții o pastă fină. Adaugă făina și sarea, amestecă bine, apoi formează chifteluțele și prăjește-le în ulei încins până devin aurii și crocante.
Plăcințele crocante din cartofi rași:
Ingrediente: 1 kg cartofi, sare după gust, ulei pentru prăjit.
Mod de preparare: Curăță și rade cartofii fin. Dacă au prea multă apă, stoarce-i ușor într-un prosop. Adaugă sare, amestecă bine și formează plăcinte mici pe care le prăjești la foc mediu până devin aurii și crocante.
Cu ce le servim? Chifteluțele de cartofi au un farmec aparte când sunt combinate cu un acompaniament potrivit. Tradițional, se servesc cu măr ras sau piure de mere, dar poți încerca și alte variante:

Smântână sau iaurt – pentru un plus de cremozitate.
Zahăr și scorțișoară – dacă vrei o variantă dulce.
Somon afumat – pentru un contrast sofisticat.
Telemea rasă sau cremă de brânză – o combinație între crocant și cremos.

De la scepticism la iubire culinară, chifteluțele de cartofi au devenit parte din meniul meu preferat. Iar dacă încă nu le-ai încercat, îți recomand să le dai o șansă – cine știe, poate și tu vei avea aceeași revelație! 

duminică, 25 mai 2025

Memento mori

Mai e doar o lună până la concediul de vară, pe care îl vom petrece la fel ca anii trecuți, pe malul Mării Adriatice. Ar trebui să fie o perioadă de entuziasm și planuri, însă anul acesta plecarea noastră va purta o umbră de tristețe...
Acum un an, chiar în ziua aceasta, ne-am întâlnit la restaurant cu foștii noștri vecini – Reinhard, Magdalena și cățelușa lor, Molly. Le-am povestit că urma să plecăm la mare în concediu, iar ei și-au exprimat dorința să ni se alăture. Au reușit să găsească un bungalow vecin cu al nostru, iar la sfârșitul lunii iunie am pornit împreună spre mare. A fost o săptămână plină de povești, plimbări, râsete și nopți târzii încărcate de voie bună. Am trăit acele momente fără să ne gândim că timpul poate fi nemilos, că unele amintiri vor rămâne doar amintiri...
Ieri, l-am condus pe Reinhard pe ultimul său drum. Cu doar două zile înainte de ziua lui, s-a stins, lăsând în urmă o familie îndurerată...
Vara aceasta va fi la fel și totuși diferită... Valurile vor continua să mângâie țărmul, zilele vor fi însorite, briza caldă va purta mirosul sărat al mării, iar serile vor fi scăldate în lumina blândă a apusului. Vom regăsi aceleași peisaje familiare, același ritm tihnit al vacanței, dar Reinhard nu va mai fi acolo să le vadă, să le simtă, să le trăiască alături de noi...
Ne vom gândi la el, la timpul petrecut împreună, la amintirile care ne-au legat. Vom păstra un moment de reculegere, vom aprinde o lumânare și poate, cumva, prin noi, va simți marea, nisipul, serile lungi și atmosfera tihnită a acelor cine împărtășite odinioară...

sâmbătă, 24 mai 2025

Un exercițiu de prezență într-o lume care aleargă

Uneori, zilele se desfășoară ca o cursă cu obstacole. Te trezești cu gânduri grăbite, alergi dintr-un loc în altul, îți asumi sarcini, răspunzi la mesaje… și când se lasă seara, timpul pare doar o umbră risipită. 
Dar dacă măcar pentru un weekend, ai apăsa „pauză”? Nu ca să evadezi, ci ca să te regăsești... Încetinirea nu înseamnă stagnare, ci recalibrare. Nu e lene, nici lipsă de ambiție — ci o alegere conștientă de a simți ritmul tău, fără presiunea timpului ce aleargă mereu înainte. E un mod de a nu mai urmări secundele, ci de a le lăsa să te traverseze. 
Sunt zile în care timpul nu se măsoară în ore, ci în respirații adânci și momente ce se așază lin peste suflet. Un weekend lent nu se planifică, ci se trăiește.
Imaginează-ți o dimineață fără grabă. Fără notificări. Doar tu și liniștea ce umple aerul, în timp ce primele raze de soare îți ating obrajii. Micul dejun devine un ritual, nu o etapă grăbită. 
Așază-te cu o cafea în curte sau lângă fereastra deschisă. Lasă lumina să-ți mângâie obrajii, iar gândurile să curgă încet, ca mierea.
Apoi ieși fără destinație — lasă pașii să aleagă drumul. Privește copacii, ascultă păsările, simte vântul. O plimbare fără traseu prestabilit poate să-ți dezvăluie un colț de stradă pe care nu l-ai mai privit demult. 
Fă ceva cu mâinile — frământă aluat, pictează o floare, plantează o sămânță. Lasă mintea să tacă și degetele să vorbească, căci prezentul devine mai viu când îl atingi.
Poate vei deschide o carte și vei citi doar câteva pagini, dar le vei simți ca pe o conversație tăcută cu o parte din tine pe care nu o mai auziseși de mult. Sau vei scrie câteva rânduri într-un carnețel — nu pentru a păstra ceva, ci pentru a elibera. Cuvinte simple, gânduri trecătoare, lucruri pentru care ești recunoscător.
Nu-ți trebuie munți înalți sau zări îndepărtate ca să încetinești. Nu e nevoie de o cabană ascunsă în vârf de munte, nici de nisip și valuri calde care să-ți mângâie tălpile. Ai nevoie doar de un „acum” pe care să-l lași să se întindă, ca o pisică la soare.
Și dacă la finalul zilei vei simți că nu ai bifat nimic, dar ai fost prezent în fiecare clipă, atunci ai avut un weekend lent. Unul care nu se povestește în realizări, ci în acea stare rară de a fi, pur și simplu. Timpul nu trebuie grăbit. Liniștea nu trebuie umplută. Lasă-le să existe, așa cum sunt.

vineri, 23 mai 2025

O zi cu nori, spumă și zahăr peste barem

🌦️Afară, cerul stătea să plângă. Norii se adunaseră ca niște pensionari la o ședință de bloc, hotărâți să își descarce tot năduful. În casă, liniște. Sau mai bine zis, o liniște suspectă, din aceea care te face să te uiți lung la frigider și să te întrebi: „Oare ce-ar merge acum?”
M-a cuprins o nostalgie dulce. Din aceea care miroase a copilărie, a zile ploioase și a bunici care nu citeau etichete nutriționale. Așa că, fără să clipesc, am tăiat o banană, câțiva căpșuni și un kiwi. Am scos un ou și, cu o dexteritate demnă de un magician, am separat albușul de gălbenuș.
🐣Albușul l-am bătut cu zahăr până a devenit o spumă aerată, rozalie și complet neaprobată de vreun nutriționist. Am adăugat fructele și am savurat fiecare linguriță cu un zâmbet vinovat.
🍳Apoi, ca să nu se simtă gălbenușul abandonat, l-am făcut șodou. Da, da, acel șodou interzis de toate ghidurile moderne de alimentație, dar aprobat de toate bunicile din Balcani ☺
Rezultatul? 💥O explozie de energie, un boost de moral și o motivație bruscă de a-mi continua activitățile zilnice cu elan. Sau poate era doar glicemia care urla în cor: „Ce-ai făcut?!”
Cât despre cota de zahăr… am depășit baremul pentru cel puțin două săptămâni!!! Dar hei, dacă tot e vreme de stat în casă, măcar să fie cu gust! 😀
PS: Stafidele au vrut să fugă… dar zahărul le-a prins în capcană! 👻

joi, 22 mai 2025

22 mai – O zi pentru a asculta vocea naturii /RIO 21-2025


🌿 Astăzi, 22 mai, sărbătorim Ziua Internațională a Diversității Biologice – o ocazie de a ne desprinde pentru o clipă de ritmul grăbit al vieții și de a ne întoarce privirea spre natură, spre tot ceea ce trăiește, respiră, crește și se transformă în jurul nostru.
Într-o lume în care orașele devin tot mai aglomerate, iar liniștea pare un lux rar, această zi ne amintește că facem parte dintr-un întreg. Un ecosistem vast și fragil, în care fiecare formă de viață are un rost – de la cele mai mici vietăți invizibile ochiului, până la arborii seculari care păstrează în tăcere povești de secole. Toate sunt fire din aceeași țesătură a vieții.
🌱 Biodiversitatea nu este doar un concept științific, ci realitatea care ne înconjoară și care ne susține existența. Este echilibrul delicat dintre specii, dintre apă și pământ, dintre lumină și umbră. Este frumusețea care ne inspiră, chiar și atunci când nu o conștientizăm. Pierderea biodiversității înseamnă pierderea stabilității, a resurselor și a armoniei care ne susține viața de zi cu zi.
🍃Uneori, e suficient să ieșim din casă fără grabă. Să ne plimbăm printr-un parc, pe o alee liniștită sau într-o pădure. Să observăm, să ascultăm, să simțim. Să lăsăm telefonul deoparte și să ne conectăm cu prezentul. Putem planta ceva – o floare, o plantă aromată, un copac – sau ne putem implica în comunitate, acolo unde natura are nevoie de sprijin. Fie că este vorba de reciclare, educație sau pur și simplu grijă față de spațiul verde din jur, fiecare gest contează. Liniștea nu este absența sunetului, ci prezența a ceva mai profund – o formă de atenție, de respect, de apartenență.
🐝Cu siguranță, nu putem salva planeta într-o singură zi. Dar putem începe prin a o asculta. Natura ne vorbește în fiecare bătaie de vânt, în ciripitul păsărilor, în mirosul pământului ud după ploaie. Trebuie doar să fim dispuși să o auzim. În tăcerea ei se află răspunsuri pe care nu le găsim nicăieri altundeva.💗Astăzi, rubrica "Reflexii în oglinda" vă invită la un plus de profunzime: o reflecție care trece dincolo de imagine, spre gânduri și stări care merită ascultate.
🪞Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

miercuri, 21 mai 2025

Rhododendronii mei - Miercurea fara cuvinte 21/2025


PS: Azaleea mea:
 
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

luni, 19 mai 2025

O zi de răsfăț absolut la Bad Erding – Cadoul perfect de Ziua Mamei

Există daruri care nu se împachetează în hârtie colorată, ci în emoții, zâmbete și clipe de neuitat. De Ziua Mamei, fetele mele mi-au oferit o zi întreagă de răsfăț desăvârșit în cel mai mare centru spa & wellness din lume – Bad Erding. 💗
A fost o zi în care timpul s-a oprit în loc, iar sufletul a plutit lin printre ape termale, arome exotice și o liniște care îți mângâie inima. De cum am pășit în acest colț de paradis, am știut că urmează ceva cu totul special. Bad Erding nu e doar un loc – e o magie care se trăiește cu fiecare simț. Deși acasă am propria mea sală de saună, nimic nu se compară cu acest univers spa – un tărâm al simțurilor, unde fiecare colț șoptește promisiuni de relaxare, iar fiecare clipă devine o amintire prețioasă.
În inima acestui sanctuar al relaxării, ne-au întâmpinat săli impresionante, cu șezlonguri moi, paturi cu baldachin și plante exotice care păreau desprinse dintr-o grădină tropicală. Ne-am ales cu grijă „cuibul” nostru – un colț liniștit, perfect pentru a ne lăsa gențile și grijile deoparte. Piscinele cu temperaturi și săruri variate ne-au învăluit trupurile într-un dans lichid al vindecării. Jeturile de apă ne-au masat fiecare fibră – de la tălpi până la creștet – ca și cum natura însăși ne-ar fi atins cu mâini nevăzute.
Am explorat saunele cu atmosfere contrastante – de la uscăciunea fierbinte a celor nordice, până la aburii densi ai celor tropicale. Iar experiențele de Saunaaufguss ne-au purtat în lumi îndepărtate, printr-un spectacol al simțurilor. (Pentru cei care nu cunosc acest ritual, Aufguss este o tradiție specifică saunelor din cultura germană, austriacă și nordică. În timpul acestuia, un maestru al saunei – Saunameister – toarnă apă amestecată cu uleiuri esențiale peste pietrele încinse, generând un val intens de aburi și căldură. Apoi, cu mișcări ample ale prosopului sau evantaiului, distribuie uniform aerul fierbinte și aromele în întreaga încăpere. Este o experiență multisenzorială, adesea însoțită de muzică, lumină ambientală și chiar povești sau teme inspirate). Arome de lemongrass și eucalipt, portocală cu scorțișoară, fructul pasiunii sau ciocolată caldă cu mentă ne-au învăluit simțurile, în timp ce maestrul dansa cu prosopul în aerul fierbinte – un adevărat alchimist al relaxării.
În Oaza Vital, pielea noastră a fost mângâiată de unt de shea și ulei de cocos, într-un adevărat răsfăț tropical. Ne-am lăsat trupurile să absoarbă toată bunătatea naturii, ca și cum fiecare por ar fi sorbit lumină și liniște.
Apoi, am pășit într-un spațiu al tăcerii profunde, unde am participat la o sesiune de meditație cu boluri tibetane (Klangschale), învăluite în aroma delicată a florilor de cireș. A fost o călătorie interioară, ghidată de sunet, spre un echilibru subtil și profund. Totul a început cu vibrațiile calde ale unui fluier de bambus tibetan, ale cărui note blânde păreau să respire odată cu mine, aducându-mi mintea înapoi în prezent. Apoi, un Disch – gong tibetan – a umplut spațiul cu un ecou grav, ca o chemare din adâncurile ființei. Fiecare bătaie vibra prin aer și prin corp, dizolvând tensiuni ascunse și deschizând un spațiu de liniște pură.
În final, Klangschale – bolurile tibetane – au început să cânte, una câte una, cu sunete cristaline care se împleteau într-o armonie subtilă. Fiecare ton părea să atingă o coardă invizibilă din sufletul meu, aducând o stare de pace profundă și reconectare. A fost mai mult decât o sesiune de relaxare – a fost o reamintire a cât de vindecător poate fi sunetul atunci când este ascultat cu inima.
Într-o altă saună, am fost purtate de parfumul visător al unei sesiuni La Dolce Vita – o explozie de citrice dulci și vanilie, care ne-a făcut să visăm cu ochii deschiși la vacanțe în Italia, la soare blând și străzi pietruite scăldate în lumină.
Ne-am îmbăiat în apă de trandafiri, am primit un masaj ayurvedic numit „Armonia Vieții”, care ne-a echilibrat energiile și ne-a adus o liniște profundă. Am făcut peeling corporal și facial, urmate de o mască hidratantă cu colagen, iar picioarele noastre au fost răsfățate cu „șosete magice” umplute cu soluții bio miraculoase.
Chiar de la începutul zilei, am avut parte de un moment care ne-a stârnit hohote de râs. Ne-am întâlnit ieșind din cabinele de schimb, în halate și șlapi, și am izbucnit în râs când am realizat că eram ca într-un joc de culori inversate: eu purtam un halat în nuanța spumei de zmeură și aveam pedichiura gri-sidefiu, Raluca avea manichiura spumă de zmeură și halat alb, iar Adela – halat gri-argintiu și pedichiură alb-sidefie. Ne-am propus imediat să facem o fotografie, pentru că era prea amuzantă potrivirea! Din păcate, realizarea de fotografii în incinta spa-ului este strict interzisă, așa că am amânat... și, cândva, planul nostru colorat s-a destrămat.
Eu, care aveam un lac de unghii obișnuit, am descoperit după „șosetele magice” – adică tratamentul de peeling pentru picioare – că lacul meu s-a dus complet! Unghiile mele au redevenit... natur ☺. Iar Raluca, într-un moment de neatenție, s-a ridicat de pe șezlong și s-a împiedicat de piciorul șezlongului meu, lovindu-se destul de serios la degetul mare. A venit imediat asistenta sanitară, i-a dezinfectat rana și i-a aplicat un leucoplast aqua rezistent. După câteva minute, durerea s-a estompat și ziua a continuat „normal” – dar momentul fotografiei noastre simpatice... a trecut. Nu mai avea rost. ☺
La prânz, ne-am așezat la o masă ușoară și elegantă: o salată de crudități cu legume, fructe și creveți, perfectă pentru a ne hrăni trupul cu prospețime. Iar momentul de grație? Un pahar de șampanie savurat în Champagnerpool, plutind în bule de fericire.
Seara, cu sufletele și trupurile răsfățate la maximum, ne-am întors acasă entuziasmate, dar complet epuizate – un paradox frumos, pentru că atunci când te relaxezi la nivel absolut, corpul tău simte nevoia să se predea odihnei totale. Am dormit ca pe un pat de nori, în al nouălea cer al recunoștinței și iubirii.
Această zi nu a fost doar o escapadă la spa. A fost o declarație de dragoste din partea fiicelor mele. A fost o poezie trăită, o îmbrățișare prelungită, o amintire care va rămâne veșnic în inima mea. 💖   
🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖🌺🍊🥥✨💖

duminică, 18 mai 2025

Mai – luna sărbătorilor și a răsfățului

🌸✨Luna mai a venit ca în fiecare an, cu un calendar plin – cel puțin pentru familia noastră! 
Am început cu ziua Ralucăi, urmată imediat de ziua lui Helmut, iar în a doua duminică a lunii, țările vestice – inclusiv Germania – celebrează Ziua Mamei. Așadar, noi o ținem tot într-o sărbătoare!
Pentru zilele de naștere, am ieșit la restaurant – după-amiezi frumoase, cu râsete, povești și mâncăruri și deserturi delicioase. 

Iar de Ziua Mamei? Florile și urările de bine au venit la timpul lor, însă vom sărbători abia mâine, pentru că am așteptat ca Adela să se întoarcă din Atena — ne-am dorit să fim toate împreună.
Fetele mele au venit cu o idee minunată: o zi de SPA & Wellnees, pentru noi, fetele. Ne așteaptă o experiență de vis la Therme Erding, cel mai mare centru SPA din lume! Masaje relaxante, saune, piscine, tratamente cosmetice, măști hidratante, peeling – tot ce ne trebuie pentru o zi de răsfăț absolut.
Luna mai e, fără îndoială, luna în care celebrăm viața, familia și micile plăceri care ne fac zilele mai frumoase. 🌸✨
Și pentru că postarea e programată, iar noi suntem deja aici, învăluite în arome de eucalipt și sunete liniștitoare, vă trimitem un gând bun și vă dorim o duminică minunată, oriunde v-ați afla și orice ați face! Bucurați-vă de clipa prezentă și încercați să obțineți ce e mai bun din ziua de azi – pentru voi, pentru sufletul vostru. 💛
PS: Nu uitați să mergeți la vot! 

Eurovision 2025: o explozie de emoții și controverse

Finala Eurovision 2025 a fost un adevărat spectacol, plin de momente memorabile și discuții aprinse pe rețelele sociale. Austria a câștigat competiția, dar nu toată lumea a fost de acord cu rezultatul. Părerile au fost împărțite: unii au lăudat prestația câștigătorului, în timp ce alții au considerat că votul publicului nu a reflectat adevărata valoare artistică a participanților.
Lucio Corsi, reprezentantul Italiei, a fost unul dintre cei mai discutați artiști ai serii. Mulți fani italieni au fost dezamăgiți de clasarea sa, considerând că merita mai mult sprijin din partea juriului internațional. În schimb, San Marino, reprezentat de Gabry Ponte, a fost extrem de apreciat de publicul italian, primind cele mai multe puncte din televotul național. Mie cel mai mult mi-au plăcut moderatoarele Petra Mayer, Sofia Lindström și Michel Hunziker, care au adus un mare plus de eleganță și dinamism spectacolului.
Cele două prezentatoare, Petra și Sofia, au voci spectaculoase, care ar fi putut face parte si azi din competiție. Michel (fosta soție a lui Eros Ramazzotti), deși nu are calități vocală speciale, impresionează prin prezența sa carismatică și frumusețea atemporală, fiind încă o apariție remarcabilă la vârsta de 58 de ani.
Impresia mea este că muzica și vestimentația participanților se îndepărtează tot mai mult de gusturile mele in domeniu (cu foarte mici excepții). Asta îmi arată că... sunt total depășită de noile tendințe și prea atașată de muzica anilor ’80, ’90 și 2000. Voi rămâne în continuare în lumea muzicii mele, unde găsesc emoția pe care o caut. Tinerii cântăreți actuali care îmi plac nu par să fie prezenți la astfel de mega-spectacole, ceea ce mă face să mă întreb de ce.
Un aspect care a stârnit numeroase reacții a fost "noul sistem de punctare", care a adus schimbări dramatice în clasament. După ce juriile naționale și-au acordat punctele, primele trei locuri erau ocupate de Italia, Suedia și Austria. Însă votul publicului a răsturnat complet clasamentul, provocând surprize incredibile. Cel mai mare număr de puncte obținut prin televot la Eurovision 2025 a fost 236 de puncte, iar acest scor impresionant a fost acordat Israelului, reprezentat de Yuval Raphael cu piesa "New Day Will Rise".
Acest rezultat a fost o surpriză majoră, deoarece înainte de televot, Israel nu se afla în top 3. Sistemul dinamic de punctare a schimbat complet clasamentul, iar votul publicului a avut un impact uriaș asupra rezultatului final.

Astfel, podiumul final a fost ocupat de:
1. Austria – JJ cu piesa "Wasted Love" (436 puncte)
2. Israel – Yuval Raphael cu piesa "New Day Will Rise" (357 puncte)
3. Estonia – Tommy Cash cu piesa "Espresso Macchiato" (356 puncte)
(O situație similară poate fi observată și în lumea cinematografiei, unde premiile Oscar par tot mai puțin legate de valoarea artistică reală, iar criteriile de selecție rămân greu de înțeles.)
Pe rețelele sociale, dezbaterile despre votul geopolitic au fost intense, mulți fiind de părere că rezultatele nu reflectă neapărat meritul artistic. Cu toate acestea, indiferent de controverse, Eurovision rămâne un spectacol care continuă să unească oamenii prin muzică și să genereze emoții puternice.

sâmbătă, 17 mai 2025

Operațiunea „Curățenia de primăvară auto”

– cu alte peripeții și surprize neașteptate...
🚗💨😄După două săptămâni de așteptare – roțile de vară erau deja montate – vineri după-amiază am reușit în sfârșit să-i redăm mașinii lui Helmut strălucirea pierdută. Aspirație temeinică, ștergerea fiecărui colțișor de bord, lustruirea geamurilor – totul mergea strună! Până când... a venit momentul să îmbrăcăm noile huse.
Of, of! Un set premium din piele fină italiană, în nuanțe elegante de gri închis și gri-bej, comandat special pentru acest model de Audi. Scaunele din față – impecabile! Husele s-au așezat perfect de parcă ar fi fost croite la comandă. Dar când am ajuns la bancheta din spate… surpriză!
Pe partea cu cele două centuri de siguranță, husa a decis că mufele nu mai sunt necesare. Le-a acoperit complet fără drept de apel! Să returnăm setul? Nici vorbă – a fost cumpărat acum un an iar „micuța problemă” am descoperit-o abia acum. Și bineînțeles nu a fost deloc o investiție modestă – aproximativ 300 €!
Pentru moment, husele rămân așa cum sunt. Leo, pasagerul nostru blănos, călătorește în general în cușeta lui din portbagaj iar scaunele din față sunt perfecte. Totuși, până la concediu va trebui să ducem setul la un atelier de croitorie ca să decupeze frumos orificiile pentru centuri. Alți bani, altă distracție! C’est la vie!
Morala poveștii? Orice operațiune de înfrumusețare auto vine cu o doză de neprevăzut și uneori cu o lecție despre răbdare.🚗💨😄

vineri, 16 mai 2025

Când ai poftă de „ceva bun” și nu știi ce...

Aveam chef de ceva „bun”. Știi senzația aceea? Nu ți-e foame, dar parcă ai ronțăi ceva gustos, cald, reconfortant. Și da, recunosc – sunt o răsfățată. Așa cum suntem mulți dintre noi în zilele noastre: avem de toate, oricând, și totuși uneori nu știm ce vrem exact.
Răscolind prin frigider, mi-a venit ideea salvatoare: foi-etaj! Aveam două rulouri de aluat din acelea simple, de la Real, cu 99 de cenți. Mai aveam și un pachet de șuncă presată, niște mozzarella rasă, două borcane de marmeladă aproape goale și câteva boabe de zmeură.  
 Am derulat aluatul, l-am tăiat în câte șase pătrate per foaie. Pe opt dintre ele am pus șuncă, mozzarella, un pic de piper și le-am împăturat aducând colțurile spre mijloc. Pe celelalte patru am întins marmelada – una cu merișoare, alta cu portocale – am adăugat câte o zmeură și le-am închis la fel.
Le-am așezat în tavă, pe hârtie de copt, le-am înțepat ușor cu furculița și le-am uns cu ou bătut. Apoi – la cuptor, conform instrucțiunilor de pe ambalajul aluatului. Când le-am scos... mirosea a răsfăț! Am gustat imediat: întâi cele sărate, apoi una dulce. Ce a rămas – perfect pentru a doua zi.
Uneori, cele mai simple lucruri sunt cele mai bune. Voi ce idei rapide aveți când vreți ceva ieftin, gustos și necomplicat?
PS: Am făcut un calcul estimativ pe baza ingredientelor și cantităților menționate: 
🔥 Total calorii pentru cele 12 pateuri: 2910 kcal 
🍽️ Medie calorii per pateu: aproximativ 242 kcal 
👉 Aceste valori sunt orientative și pot varia în funcție de brandul ingredientelor și cantitatea exactă folosită. Pe scurt: nu vă jucați cu focul (caloric)! Aceste pateuri sunt atât de gustoase și pline de calorii, că dacă le mănânci pe toate singur, s-ar putea să te salute cântarul cu „bună dimineața, campionule!” 😄

joi, 15 mai 2025

Reflexii din Shanghai / RIO 20-2025


Trei imagini deosebite, primite cu drag de la un prieten aflat într-o aventură de trei luni prin China, își găsesc locul în această rubrică. Nu îmi aparțin, dar le-am primit cu permisiunea de a le împărtăși – și sunt prea frumoase pentru a nu fi văzute.
📍 Prima fotografie surprinde silueta emblematică a Turnului Oriental Pearl, cu sferele sale futuriste și vârful ascuțit, strălucind deasupra orașului ca un far al modernității. Este una dintre cele mai recognoscibile structuri din Shanghai, un simbol al orașului și al transformării sale rapide.
🏙️ A doua imagine ne poartă în inima districtului Lujiazui, unde trei clădiri impunătoare – Bank of China Tower, Shanghai Pudong Development Bank Tower și Zhongrong Jasper Tower – domină o intersecție spectaculoasă de autostrăzi suspendate. Fiecare clădire are o personalitate arhitecturală distinctă, dar împreună formează un ansamblu urban armonios, în care sticla, betonul și curbele elegante se împletesc într-un dans al verticalității.
🌅 Iar cea de-a treia fotografie este o poezie în lumină: un apus cald peste apele fluviului Huangpu, unde un vapor trece agale, iar un ponton de lemn se oprește timid la marginea apei. Un moment de liniște, departe de agitația orașului, în care lumina se topește în reflexii aurii.
Fiecare cadru este o fereastră către o lume fascinantă, văzută prin ochii unui prieten care călătorește cu inima deschisă.
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Gustul unei nopți cu Verdi


Era o după-amiază caldă și blândă, când liniștea străzilor nu fusese încă tulburată de pașii turiștilor. Nu știam exact ce căutam, dar simțeam că locul ne cheamă, așa că am cumpărat bilete „fără loc” pentru spectacolul din acea seară la Arena di Verona – unul dintre puținele amfiteatre romane din lume care încă găzduiesc reprezentații.
Am pășit devreme în arenă, cu sufletul plin de emoție și dorința de a găsi un loc potrivit, acolo unde istoria încă șoptea. Soarele cobora lin, îmbrăcând zidurile arenei într-o lumină caldă, aproape lichidă. În interior plutea o liniște aparte, întreruptă doar de acordurile răzlețe ale instrumentelor care se pregăteau – sunete discrete, timide, ce anunțau magia ce urma să vină. Ne pregăteam să trăim „Aida” de Verdi sub cerul deschis, în acel decor atemporal, în acea clipă rară când lumina se topește în umbre, iar granița dintre realitate și vis devine aproape imperceptibilă.
Lângă noi s-a așezat un cuplu în vârstă, oameni din zonă, purtând un coș de nuiele, ca o amintire dintr-un alt timp. Au scos o baghetă cu coajă crocantă, au rupt-o cu mâinile și au turnat peste miez un fir de ulei de măsline. Aroma s-a ridicat în aerul serii – verde, intensă, cu note de iarbă proaspăt cosită, migdale crude și o adiere fină de piper. Așa am descoperit Monini – uleiul de măsline extra-virgin cu un gust profund și inconfundabil, ce pare să adune în sine soarele și pământul Italiei. Un strop simplu, ecoul unui vers ritmat, încărcat de lumină, rădăcini și timp. Vecinii noștri, italienii, ne-au invitat la „masa” lor cu naturalețea celor care știu că bucuria e mai mare atunci când este împărtășită. Din coș au scos o sticlă de Chianti Classico și patru pahare cu picior. Am ciocnit ușor, zâmbind: „Cin cin!”.


În jurul nostru, ceilalți spectatori făceau același gest – rupeau pâine, turnau ulei, zâmbeau și sorbeau din pahare rubinii. În lumina caldă a amurgului veronez, cina părea o celebrare tăcută între străini, uniți de aceeași bucurie simplă a gustului, a clipei și a vieții.
Când s-a lăsat înserarea și scena s-a luminat, coșul de nuiele a rămas uitat, înghițit de umbre. Toată atenția s-a îndreptat spre scenă – un spațiu viu, vibrant, pulsând de culoare și sunet. Încet, tot ce era în jur s-a estompat. Nu a mai rămas decât magia spectacolului: decoruri egiptene, sunete vibrante, emoție pură.
La un moment dat, m-a cuprins o ușoară confuzie. Eram în Verona zilelor noastre, așezați pe pietrele unei arene din vremea Imperiului Roman, dar trăiam povestea Aidei, în Egiptul antic... Timpul părea topit într-o clipă fără margini. Eram undeva între lumi, acolo unde trecutul și prezentul se ating fără să se vadă.
Muzica curgea amplă și vie, ca o forță ce ne-a cuprins pe toți. Fiecare notă părea să atingă ceva adânc în suflet. Vocile se înălțau peste zidurile arenei, iar orchestra vibra cu o precizie care tăia respirația. În jurul meu, peste zece mii de oameni ascultau în liniște deplină, cu ochii și inimile larg deschise. Nu mai era doar un spectacol. Era o trăire comună, o emoție ce ne lega pe toți.


Ca din senin, o rafală de vânt a doborât un panou din decor, oprind spectacolul pentru câteva minute. În acea pauză neașteptată, publicul a reacționat spontan cu un „val” – acel gest colectiv de pe stadioane, când oamenii se ridică pe rând, într-un cerc perfect de entuziasm. A fost un moment grandios, vesel și neașteptat. Valul a făcut o rundă completă a arenei, apoi a fost preluat de orchestră pe scenă și încheiat în aplauze. Panoul a fost fixat, iar opera a continuat ca o poveste vie.
Fiecare scenă era o pictură în mișcare, fiecare duet – o luptă între pasiune și destin. Costumele, luminile, gesturile – toate construite cu o rigoare desăvârșită, într-o regie atentă la fiecare detaliu. Muzica lui Verdi ne-a purtat printr-un labirint de trăiri — iubire, trădare, dor, speranță. Pe măsură ce emoția creștea, o tăcere adâncă a cuprins arena, ca o reverență colectivă în fața artei. Nu mai eram spectatori. Eram acolo, în poveste.
Când „Marșul triumfal” a izbucnit, sunetul orchestrei a umplut spațiul cu o forță copleșitoare. Vecinul nostru s-a ridicat în picioare, cu mâna dreaptă așezată peste inimă – ca la un imn. Alături de el, și alți italieni. Nu au spus nimic. În tăcerea lor se simțea o emoție adâncă. Nu mi-am putut stăpâni lacrimile. A fost mai mult decât muzică – a fost identitate, a fost emoție pură. După acest moment, ceva s-a schimbat. Nu în muzică, ci în noi. Părea că întreaga arenă asculta altfel – cu mai multă atenție și suflet. Spectacolul a continuat, dar în noi vibra încă o emoție adâncă, greu de risipit.
La final, când ultimele note s-au stins în noapte, întreaga arenă s-a luminat. Spectatorii au aprins lumânări – un gest ritualic, un omagiu adus lui Verdi. Nu am știut de această tradiție, așa că nu am avut lumânări – probabil nici alți spectatori ca noi, străini de loc și limbă. Din toate părțile însă, oameni necunoscuți ne-au oferit lumânări și ne-au dat lumină. Efectul a fost magic – o mare de flăcări tremurânde, ca niște stele coborâte pe pământ.
În noaptea aceea, în camera liniștită a hotelului, somnul a întârziat să vină. Emoțiile serii încă vibrau în mine, iar gândurile se înșirau ca secvențele unui film. Gustul baghetei crocante, stropită cu ulei de măsline și însoțită de paharul de vin roșu, era ancora mea într-o realitate care părea desprinsă din vis. Atunci am înțeles ceva simplu și profund — sunt seri care nu se uită niciodată!
De atunci, am început să recreez acel gust. Poate din nostalgie sau poate din dorința de a păstra vie o clipă care m-a fermecat. Așa a devenit Monini parte din dieta mea mediteraneană – o amintire transformată în gest, o emoție care revine mereu, cu aceeași intensitate. 
Când zilele devin lente și lumina capătă gust de vară, feliez roșii coapte și mozzarella, le așez în cercuri alternate, ca într-un dans tăcut. Presar piper proaspăt, câteva frunze de busuioc și las să cadă, fără grabă, un fir din uleiul de măsline – limpede, verde-auriu, cu miros de iarbă și soare. Alături, o bucată de pâine crocantă, ruptă cu mâna. Atât. Gust, închid ochii și sunt din nou acolo – pe treptele arenei, sub cerul plin de stele, înconjurată de mii de suflete care respiră la unison, în timp ce muzica plutește vie și nemuritoare, peste piatra veche. Ca într-o bulă de timp. Ca și cum aș avea un bilet secret, valabil oricând, spre acea noapte.

--------------------------- 
♦ Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025

miercuri, 14 mai 2025

Mai si Luna plină - Miercurea fără cuvinte S20/25


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

sâmbătă, 10 mai 2025

Surpriza

Ritualul anual al lunii mai: cauciucuri, curățenie și… surprize neașteptate!
Așa cum se întâmplă în fiecare mai, Helmut a făcut ceea ce face de ani de zile: mi-a schimbat cauciucurile la mașină, pregătind-o pentru sezonul cald. După această etapă, am profitat de ocazie pentru o curățenie generală. Am aspirat interiorul, am lustruit suprafețele și am făcut mașina să strălucească. Totul părea perfect, până am observat… o mică fisură în parbriz!
Nu știu când s-a produs, dar vestea bună este că asigurarea mea acoperă integral reparația. Așa că, atunci când voi avea timp, voi suna la Carglass pentru o programare. Cum fisura este pe partea copilotului, cel mai probabil va fi remediată prin lipire.
Ultima dată când am avut o problemă similară, acum cinci ani, situația a fost mai gravă. Atunci, fisura era cât o monedă de un euro și străpunsese parbrizul de la o parte la alta. A fost nevoie de un înlocuire completă.
De data aceasta, pare a fi doar o mică neplăcere. Mașina rămâne în formă maximă și dacă e să învăț ceva din această experiență, este că o curățenie temeinică poate aduce la lumină mici probleme ascunse!

vineri, 9 mai 2025

Timpul nu mai are rabdare, tinerii nu mai pot astepta

Trăim într-o lume în care schimbarea e continuă și rapidă. Tehnologia avansează, profesiile se transformă, iar realitatea de dincolo de școală se mișcă într-un ritm pe care educația tradițională cu greu îl mai poate urma. În acest context, tinerii privesc spre viitor cu entuziasm, cu întrebări și idei, dar și cu speranța că școala va deveni un sprijin real, nu o piedică.
L-am parafrazat pe Marin Preda tocmai pentru a surprinde această stare de fapt, pentru că timpul chiar nu mai are răbdare. Trăim o criză tăcută, dar profundă, în care școala rămâne în urmă, iar tinerii nu mai pot aștepta. Viitorul lor se întâmplă acum, iar educația antreprenorială nu ar trebui introdusă azi, nici mâine. Ar fi trebuit introdusă ieri!
În fiecare toamnă, milioane de elevi români se așază cuminți în bănci, deschid manuale groase și încep să învețe. Învață formule, definiții, teorii. Își notează, subliniază, memorează. Dar, undeva, între lecția de trigonometrie și comentariul literar, se pierde ceva esențial: curajul de a gândi diferit. De a pune întrebări. De a crea. De a greși și de a învăța din greșeli.
Educația antreprenorială nu este despre bani sau afaceri. Este despre mentalitate. Despre a învăța să vezi oportunități acolo unde alții văd probleme. Despre a transforma idei în realitate. Și mai ales, despre a înțelege că eșecul nu este un capăt de drum, ci o etapă firească în procesul de învățare. În Finlanda, elevii de 14 ani dezvoltă proiecte care rezolvă probleme reale din comunitățile lor. Nu pentru o notă, ci pentru că sunt încurajați să creadă că ideile lor contează. Într-o școală din Espoo, un grup de elevi a creat o aplicație care ajută persoanele în vârstă să-și rezerve locuri în autobuzele locale sau în transportul public la cerere. Proiectul a început în cadrul orelor de Tehnologia Informației și Comunicațiilor, a continuat la limba finlandeză, unde elevii au redactat prezentarea aplicației și s-a finalizat la educație civică, când au discutat despre impactul social al soluției lor. Aceasta este esența unei abordări moderne numite „integrare transversală în curriculumul național”. Ce înseamnă asta mai exact? În loc ca antreprenoriatul să fie o materie separată, predată o dată pe săptămână, acesta este prezent în mai multe discipline, în mod coordonat. Elevii învață concepte antreprenoriale în matematică (prin bugete și calcule financiare), în limba finlandeză (prin redactarea de planuri de afaceri sau prezentări persuasive), în Tehnologia Informației și Comunicațiilor (prin dezvoltarea de aplicații sau site-uri) și în educație civică (prin proiecte cu impact social). Astfel, învățarea devine interdisciplinară, aplicată și relevantă.

Țările nordice, precum Finlanda, Estonia și Norvegia, sunt exemple clare că această abordare funcționează. În Estonia, educația antreprenorială este deja obligatorie în liceu. Elevii sunt încurajați să-și transforme pasiunile în proiecte reale, să colaboreze cu startup-uri și să învețe din experiență directă. În Norvegia, antreprenorii locali intră în clase și lucrează cot la cot cu elevii. Nu le predau teorii, ci le împărtășesc povești reale – despre succes, dar și despre eșec. Le oferă încredere și direcție.
Pentru că antreprenoriatul nu se învață doar din cărți. El se formează în interiorul fiecărui tânăr, prin dezvoltarea unor laturi umane esențiale. În primul rând, este nevoie de curaj – curajul de a încerca, de a greși, de a merge mai departe. Apoi, de creativitate aplicată, acea capacitate de a găsi soluții acolo unde alții văd doar obstacole. Un antreprenor are nevoie și de empatie, pentru a înțelege nevoile reale ale oamenilor și de inteligență emoțională, pentru a construi relații sănătoase și echipe solide.
Fără reziliență, orice eșec poate părea final. Educația ar trebui să-i învețe pe tineri să se ridice după căderi, să-și regăsească motivația și să continue să încerce. La fel de importantă este gândirea critică, abilitatea de a analiza, de a lua decizii și de a evalua riscuri. Iar fără autonomie și responsabilitate, inițiativa rămâne doar o intenție. Antreprenorii nu așteaptă să li se spună ce să facă – ei acționează. Și nu în ultimul rând, comunicarea și colaborarea sunt vitale. Nimeni nu reușește singur.
În România, apar tot mai multe inițiative care susțin aceste valori. Tribul Antreprenorilor este o comunitate de antreprenori promițătoare, care oferă sprijin, mentorat și acces la resurse reale pentru tinerii interesați de antreprenoriat. Platforma lor de networking digital, „Skool”, este un spațiu în care adolescenții pot interacționa direct cu antreprenori, pot învăța din experiențele lor și pot primi feedback autentic pentru ideile lor. Mai mult, Tribul adolescenților oferă acces gratuit la resurse educaționale, evenimente și sesiuni de mentorat, contribuind la formarea unei generații care nu doar visează, ci și acționează.


Poate că a venit momentul ca tinerii să-și ceară dreptul la o educație care îi pregătește pentru viață, nu doar pentru examene. Așa cum elevii din întreaga lume au inițiat mișcarea „Fridays for Future”, poate că și în România ar putea apărea o mișcare a elevilor care cer introducerea educației antreprenoriale integrate transversal în curriculumul național. O mișcare care să spună clar: „Vrem să învățăm cum să construim, nu doar cum să reproducem.
România are nevoie de o astfel de revoluție. Nu una zgomotoasă, ci una care începe cu profesori curajoși, cu directori deschiși la nou și cu elevi care sunt încurajați să pună întrebări. O revoluție care transformă școala dintr-un loc al conformismului într-un spațiu al creativității.
Educația antreprenorială nu trebuie să fie o materie în plus, ci o filosofie de predare. O abordare care le spune elevilor: „Ideile voastre contează. Încercați. Greșiți. Învățați. Creați.
Pentru că, la finalul zilei, nu ne dorim doar absolvenți cu diplome, ci tineri care știu să-și construiască propriul drum. Iar acel drum începe, de multe ori, cu o idee. Cu o întrebare. Cu un profesor – sau un elev – care are curajul să spună: „Hai să încercăm altfel.
---------------------------
♦ Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025

30 cuvinte germane care au cucerit lumea

📝 Limba germană este cunoscută pentru capacitatea sa de a crea cuvinte expresive, uneori greu de tradus, dar care surprind perfect idei și emoții. Multe dintre aceste cuvinte au fost adoptate în alte limbi și au devenit parte din vocabularul global. Iată o selecție fascinantă:

🎒 Cuvinte din viața cotidiană:
♦ Kindergarten – „Grădina copiilor”, folosit pentru educația preșcolară.
♦ Rucksack – Rucsac, ghiozdan.
♦ Kaffeeklatsch – O întâlnire relaxată la cafea, însoțită de bârfe prietenești.
♦ Gesundheit! – Exclamație folosită când cineva strănută, însemnând „Sănătate!”

🌍 Cuvinte care exprimă stări și concepte:
♦ Wanderlust – Dorința puternică de a călători.
♦ Fernweh – Dorul de locuri îndepărtate, opusul lui „dor de casă”.
♦ Schadenfreude – Plăcerea resimțită la necazul altuia.
♦ Weltschmerz – Melancolie provocată de imperfecțiunea lumii.
♦ Angst – Anxietate profundă, adesea existențială.

⚡ Cuvinte cu impact istoric sau cultural:
♦ Blitzkrieg – „Război fulger”, strategie militară rapidă.
♦ Blitz – Folosit și pentru blitzul fotografic sau acțiuni rapide.
♦ Kaputt – Stricat, deteriorat.
♦ Autobahn – Autostrăzile germane, faimoase pentru lipsa limitelor de viteză.
♦ Fest – Festival sau petrecere mare (ex: Oktoberfest).

🧠 Cuvinte din filozofie și cultură:
♦ Zeitgeist – Spiritul vremurilor.
♦ Übermensch – „Supraomul”, concept filozofic introdus de Nietzsche.
♦ Doppelgänger – Sosie, o persoană identică cu alta.
♦ Wunderkind – Copil-minune, extrem de talentat de mic.

🧃 Cuvinte culinare și din stilul de viață:
♦ Kohlrabi – Legumă cruciferă, populară în Europa.
♦ Pumpernickel – Pâine neagră tradițională germană.
♦ Kitsch – Artă sau obiecte considerate de prost gust, dar cu farmec aparte.
♦ Strudel – Desert tradițional, cunoscut mai ales prin „Apfelstrudel”.

🚗 Cuvinte comerciale și moderne:
♦ Fahrvergnügen – Plăcerea de a conduce (folosit în reclame auto).
♦ Über – Prefix german pentru „super” sau „peste”, devenit brand global.

🔄 Alte cuvinte germane celebre internațional:
♦ Leitmotiv – Motiv muzical sau tematic recurent.
♦ Realpolitik – Politică bazată pe realism și pragmatism.
♦ Abseil – Coborâre pe coardă în alpinism.
♦ Fest – Petrecere sau festival (ex: TechnoFest, Oktoberfest).

🧾 Aceste cuvinte nu doar că au fost adoptate în alte limbi, dar au păstrat și o parte din farmecul și specificul culturii germane. Ele ne arată cum o limbă poate influența gândirea și expresia globală, chiar și printr-un singur cuvânt.


Pentru rubrica "Citate favorite" - tabel de înscriere la SUZANA, am ales cateva citate potrivite acestui articol:

✅„Limba germană este ca o orchestră simfonică: grea la început, dar magnifică odată ce o înțelegi.” — anonim

✅„Cine nu cunoaște limbi străine nu știe nimic despre propria sa limbă.” — Johann Wolfgang von Goethe

✅„Limba este harta unei culturi. Ea spune de unde vin oamenii și încotro se îndreaptă.” — Rita Mae Brown

✅„Limba este sângele sufletului unui popor.” — Maxim Gorki

✅„Un popor care își pierde limba, își pierde sufletul.” — Johann Gottfried Herder

✅„Cultura unui popor se reflectă în limba pe care o vorbește.” — Noam Chomsky

joi, 8 mai 2025

Sub farmecul gheișelor - RIO 19/2025

 
Două păpuși gheișa, tăcute și elegante, veghează peste o lume de wasabi, sakura și povești nespuse. Ce vă inspiră aceste imagini? Poate un dans de evantaie, umbre delicate de kimono și parfumul subtil al unui sushi perfect? Sper ca ati descoperit si reflexiile ☺ pentru ca va invit ca in fiecare joi, aici, sa participati la rubrica "Reflexii în Oglinda" (rubrica preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:

miercuri, 7 mai 2025

Flori si Muguri - Miercurea fără cuvinte s19/2025



LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺

marți, 6 mai 2025

Candelabre parfumate


Sub candelabre de castan, 

muguri tresar în prag de zori, 

sâmburii verzi, lumini în ram,

își țes povești de dulce-n flori.

duminică, 4 mai 2025

Doar vești bune

Astăzi este o zi specială în familia noastră, plină de bucurie și motiv de sărbătoare. Raluca își aniversează ziua de naștere si ne-a invitat la restaurant.
Tocmai s-a întors dintr-un concediu frumos petrecut în Verona și la Lago di Garda, alături de logodnicul ei și Chico.
Nu există nimic mai frumos decât să înceapă un nou capitol din viață alături de cei dragi, păstrând în suflet amintiri prețioase și momente de neuitat.
Chiar dacă astăzi nu suntem cu toții împreună, ne bucurăm să știm că fiecare este bine! Adela este încă în Atena (la logodnicul ei), iar Bunica (ajunsă aproape la 83 de ani) este sănătoasă și se bucură de plimbările liniștite prin Parcul Sub Arini.
Vă doresc tuturor o duminică minunată, presărată cu voie bună, râsete și momente speciale! Pentru noi, ziua va fi cu adevărat de neuitat, plină de surprize frumoase și multă dragoste, sărbătorind cum se cuvine!
La mulți ani, Raluca! 🎉🎂✨

sâmbătă, 3 mai 2025

Timpul care așază oamenii în inimă

Unele lucruri nu se grăbesc. Se lasă descoperite în timp, așa cum se coace un fruct în tihna verii sau cum se aude ecoul într-o vale tăcută. Așa a fost și cu Moni, cu familia ei și cu prietenia care s-a legat între noi.
Când vecina noastră a trebuit să se interneze pentru câteva zile, Moni — o tânără cu sindrom Down — a venit să stea la noi. A adus cu ea o mini-harfă, o carte de basme și o lumină pe care nu o pot descrie altfel decât ca pe o rază de soare filtrată printr-un vitraliu: caldă, colorată, profundă.
În acele zile, când grijile legate de șomajul tehnic și de incertitudinea viitorului profesional mă apăsau, Moni a fost balsamul de care sufletul meu nici nu știa că are nevoie. Am petrecut timpul colorând, desenând, decupând și ascultând cântece simple, interpretate cu o seriozitate care m-a cucerit.
În gesturile ei firești, în bucuria cu care trăia fiecare clipă, am descoperit o frumusețe liniștită, care nu se impune, ci se lasă simțită. Moni nu a cerut loc. Nici nu a încercat să se facă remarcată. A fost acolo. Cu răbdare, cu blândețe.
Persoanele cu sindrom Down au o inocență autentică, o puritate care nu poate fi mimată. Iubesc fără rezerve, se bucură sincer, iartă cu o ușurință care dezarmează. Într-o lume obsedată de eficiență și performanță, ele ne reamintesc ce înseamnă să fii om: cald, empatic, prezent.
Dar în ciuda deschiderii lor emoționale, nu oferă încrederea oricui, oricum. Au un instinct aparte — un fel de filtru nevăzut. Îți testează prezența, intențiile, răbdarea. Iar când ai trecut acel prag, se lipesc de tine cu o loialitate care nu mai cere dovezi.
Să iubești o persoană cu sindrom Down înseamnă să înveți să trăiești mai simplu, dar mai profund. Să te bucuri de lucruri mici. Să încetinești. Să simți.
Povestea prieteniei noastre nu a început în acele două zile. A prins rădăcini cu ani în urmă, când abia ne mutasem în cartier. Cutiile de carton încă neatinse stăteau grămadă prin colțuri, iar noi încercam să ne obișnuim cu locul, să-i dăm un sens. Tocmai atunci, în mijlocul acelui haos de început, cineva a sunat la ușă. O femeie cu ochi calzi și voce blândă, de o vârstă apropiată de a noastră, s-a prezentat ca vecină. Cu o naturalețe care ne-a surprins, ne-a invitat la cină pentru a-i cunoaște familia.
Nu am avut timp să cumpărăm un cadou, dar aveam în casă o sticlă de vinars Miorița, primită de la prieteni în ultima vacanță petrecută în România. Am luat-o cu noi, gândindu-ne că dar din dar se face Rai” și am oferit-o gazdelor. Le-am spus că această băutură este o baladă distilată din livezile însorite ale României, unde timpul curge domol, topindu-se în chihlimbar. După cină, am savurat câte un pahar din acest vinars ales, iar aroma sa fină și catifelată s-a strecurat discret printre cuvintele noastre. Conversația a căpătat un ritm domol, de parcă timpul s-ar fi dizolvat în seara aceea, lăsând loc doar pentru apropiere și descoperire.
Încă de la această primă întâlnire, am simțit o conexiune firească. Seara a fost liniștită și plină de emoție. În sufrageria modestă, simplitatea și gesturile blânde ale gazdelor au conturat o atmosferă aparte. Am discutat relaxat, bucurându-ne de fiecare moment, fără graba obișnuită a zilelor.
Hanni, fiica cea mare, nu vorbește și nu merge. Atunci, când am cunoscut-o, stătea în scaunul ei special, cu trupul fragil și un zâmbet misterios, venit parcă dintr-o lume doar a ei. Din când în când, scotea sunete nearticulate, pe care familia le înțelegea fără ezitare. Între ei exista un limbaj propriu, precis și viu, în care răspunsurile veneau firesc: o privire, o atingere, o vorbă rostită cu blândețe. Era o formă de comunicare aparte, o legătură profundă, dincolo de cuvinte — un limbaj al inimii, cu un vocabular restrâns dar plin de sens.
Moni, cea tânără, are mintea unei fetițe de zece ani, dar o inimă cât o lume întreagă. La acea primă întâlnire a fost rezervată și atentă. A mâncat cu grijă, folosind tacâmurile și șervețelul cu o naturalețe formată de peste trei decenii de repetiție. A pomenit-o pe sora ei de câteva ori, cu o afecțiune atât de firească, încât ne-a fost clar că nu era nimic repetat sau învățat în grabă. Așa era ea. Așa era sufletul ei. Și am înțeles atunci că un copil cu sindrom Down nu poate fi „pregătit” în cinci minute pentru oaspeți — ceea ce am văzut era rezultatul unei iubiri constante, al unei răbdări care nu se arată, dar se simte.
În casa lor, timpul a șlefuit durerea în acceptare, a transformat rutina în ritual, a cizelat iubirea până a devenit artă. Nu am văzut niciodată atâta grijă în gesturi, atâta lumină în ochii unor părinți obosiți, dar neînvinși.
Au trecut șaisprezece ani, ani în care prietenia noastră a crescut firesc. Nu au fost necesare gesturi mari, ci doar timp, încredere și prezență. Acea subtilitate a legăturilor adevărate, care nu se arată ostentativ, dar se simte în fiecare moment împărtășit, în simplul: „E totul bine?”
Din concediile petrecute în România, am făcut o tradiție din a le aduce vecinilor câte o sticlă de vinars Beciul Domnesc. În serile de vară, ne adunăm pe terasă, vorbim, râdem și savurăm câte un pahar de vinars – parcă sigilând încă o dată începutul prieteniei noastre. Helmut - soțul meu, își aprinde de obicei un trabuc, iar aroma lui discretă se împletește cu aerul cald al serii. Nimic solemn, doar tihnă împărtășită.
Rafinamentul nu înseamnă lux, ci profunzime — capacitatea de a vedea frumusețea în gesturile simple, de a înțelege dincolo de cuvinte. Oamenii aceștia, prin felul lor de a trăi, iubi și a nu renunța, mi-au arătat că unele lecții nu se spun. Se trăiesc. Se simt. Și rămân.
Prietenia adevărată nu se grăbește. Se clădește în timp și se simte în momentele simple, dar prețioase.
Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2025