Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

joi, 19 decembrie 2019

Checklist pentru Advent 2019

- sa facem curatenie generala (inclusiv spalat geamuri, perdele, podele) ✅
- sa decoram casa si curtea ✅
- sa pregatim coronitele de Advent ✅
- sa coacem fursecuri si covrigei ✅
- sa mergem în târguri de Advent ✅
- sa participam la serbarea/rile de sfarsit de an cu colegii (de serviciu, de fitness) ✅
- sa participam la actiuni caritabile ✅
- sa cumparam bradul ✅
- sa scriem si sa trimitem per post felicitari celor dragi ✅
- sa invitam / sa mergem cu prietenii la o cana cu vin fiert ✅
- sa mergem la o sesiune de masaj / cosmetica / manichiura, pedichiura ✅
- sa stabilim meniul pentru cele 3 zile de Craciun si sa scriem lista de cumparaturi ✅
- sa invitam nepotelele pentru un weekend la noi ❌ (abia in prima saptamâna din 2020 va fi posibil)
- sa împachetam cadourile pentru Seara de Ajun ❌ (mai e ceva timp ☺))
- sa pregatim /verificam globurile si instalatia electrica pentru brad ❌ (mai e ceva timp ☺)

duminică, 24 noiembrie 2019

Familia - chintesenta fericirii

Am vazut sezonul al treilea al serialului "The Crown" pe Netflix si mi-a placut mult.
Serialul este o povestire biografică despre domnia reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit. Este un serial deosebit de interesant, mai ales ca este vorba despre contemporani ai nostri.
Regina are în prezent 93 de ani si sezonul al III-lea se refera la anii '65 - '75, pe când regina avea vârsta de 40, respectiv 50 de ani. În aceasta serie este mentionata si serbarea a 25 de ani de la căsătoria ei cu Philip, Duce de Edinburgh. În film, regina tine cu aceasta ocazie un mic discurs si cuvintele ei m-au miscat profund, de aceea, propun acest citat la rubrica "Citate", gazduida de Zina:
"Trebuie să recunosc, stimată audientă, că primii noștri 25 de ani de căsătorie au trecut în zbor.
Nu tind spre filozofii, dar din când în când ni se oferă posibilitatea de a reflecta asupra a ceea ce a contribuit la un anumit succes - în cazul căsătoriei noastre, la familie.
Stânca pe care se ridica o căsătorie trebuie sa fie solida. Familia este o rețea de frați, surori, mame și tați, veri și apartenenti ai familiei - un filigran din mii de fire minuscule ce se impletesc si care sunt legate prin sânge, rudenie și încredere. Numai acolo, în creuzetul familiei se poate poate fonda unirea cu succes a două persoane prin casatorie.
Fidelitatea, devotamentul, loialitatea si încrederea - sunt valorile creștine care sustin o căsătorie și leaga o familie. În plus, trebuie sa fii constient ca fericirea familiala este o stare evaziva pentru care trebuie sa lupti constant. Trebuie sa stii ca este o batalie serioasa în care merita sa lupti neobosit, pentru ca nimic pe lume nu se poate compara cu fericirea din familie.
Parteneriatul potrivit cu partenerul potrivit este temelia pe care se fondeaza o familie de succes.
Căsătoria este o propunere pe care unii din lumea modernă o pun sub semnul întrebării, dar este o propunere despre care, atunci când sunt întrebata, raspund clar și fără echivoc - SUNT PENTRU!"

vineri, 15 noiembrie 2019

Cel mai sexi barbat în viata 2019 - Provocare muzicala

Saptamâna trecuta, revista People a facut public numele "celui mai sexi barbat în viata" pe anul 2019 (lista cu cei mai sexi barbati este aici; analog, revista Esquire acorda titlul "cea mai sexi femeie a anului" - lista aici) . Numele lui este John Legend - barbatul care actual are dealtfel si cea mai sexi voce ☺
John Legend, este nascut în anul 1978, este cântăreț, textier și actor american, câștigător a numeroase premii Grammy si Tony, a unui Glob de Aur și a unui Oscar (pentru piesa „Glory” din filmul Selma). John este prima persoana de culoare care a câstigat seria de premii Emmy, Grammy, Oscar și Tony - cunoscute sub abrevierea EGOT.
Din repertoriul acestuia, melodia mea preferata este  - "All of me" o superba declaratie de dragoste ♥ În videoclip, este împreuna cu sotia lui - Christine Teigen, fotomodel, actrita si scriitoare. John a cunoscut-o pe Chrissy în anul 2006, când au jucat împreuna în videoclipul pentru melodia „Stereo”.
Cei doi s-au logodit în anul 2011 și doi ani mai târziu s-au căsătorit.
John a compus melodia "All of Me" pentru Chrissy si i-a fost dedicata la ceremonia casatoriei. Cei doi au o fetita, Luna (n.2016) și un baietel, Miles (n. 2018) - ambii copii au fost conceputi prin fertilizare în vitro.

❤️Friendship Friday❤️Created with Joy❤️

luni, 11 noiembrie 2019

PINK Monday este astazi BLUE ☺

(continuare la Agenda - "scurta" trecere în revista)
Leo s-a nascut pe 11 noiembrie 2016. L-am adus acasa în ianuarie 2017 si imediat si-a facut loc in inimile noastre. Acum este membru al familiei cu drepturi depline si toti îl iubim.
Duminica i-am serbat ziua ☺ împreuna cu Adela, Raluca si Chico. Am exagerat, stiu... dar ne topim de dragul lui ♥ Când este vorba de Leo, nimic nu e "prea mult" ☺

Pink Monday este o initiativa  Karmapolice  &  Nima ♥
PS: Lizi si Oscar - din Ulm  s-au scuzat ca nu au putut sa vina la petrecere ;-) au trimis felicitari virtuale ☺

duminică, 23 iunie 2019

În ajun de Sânziene

În fiecare an, între 23-24 iunie, este sărbătorită "Noaptea de Sânziene". Tradiția spune că atunci se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea pământeană. Si se mai spune ca în aceasta noapte, ca si în noaptea de Craciun, animalele stau de vorba. Cine le pândeste le poate întelege graiul si poate afla multe taine.
Aici în Bavaria, vara a început cu canicula. Chiar si acum seara, sunt 30 grade la umbra!
Toata ziua a fost aerul sufocant, apasator si fierbinte. Pe la ora 19, când s-a potolit arsita, am pornit într-o scurta plimbare, sa culegem Sânziene, sa nu ne prinda miezul noptii fara flori ☺

Sa aprindeti lumânari si sa va gânditi la cei dragi, dusi pe Lumea cealalta!
Sa va aduca noaptea noroc! Sa fie un an bogat, cu sanatate si cu bucurii!

vineri, 21 iunie 2019

Trei generatii

Cu toate ca a fost primul sfarsit de saptamâna de dupa concediu si sincera sa fiu, as fi avut nevoie de câteva zile de relaxare totala, am acceptat cu placere propunerea familiei sotului meu si i-am gazduit pe toti, pentru un weekend prelungit (am avut si Lunea de Rusalii zi libera).
Parintii lui Helmut nu mai traiesc, iar fratii lui locuiesc amandoi în nordul Germaniei, unul în Hamburg, altul în apropiere de Berlin si drumul cu masina dureaza peste 7 ore (sunt ~750 km). Fetele lui locuiesc una în München, alta în Memmingen iar noi, la mijlocul distantei dintre ele. Împrastiati în cele patru directii cardinale, nu reusim decat o data pe an sa ne întâlnim cu totii. Si weekendul ce a trecut s-a potrivit în agenda tuturor.
Am facut aprovizionarea, am împrumutat doua banci, o masa lunga si un pavilion-pergola de la vecini si sâmbata la amiaza a început “meeting”-ul. În prima zi am fost doar noi, generatia veche – fratii lui Helmut si sotiile acestora.



Sositi de la drum lung, i-am invitat mai întâi la masa, apoi am pornit într-o plimbare la marginea orasului, pe dealul ce ofera vizibilitate spre Alpi - atunci când aerul este foarte curat. Atunci cand adie Fönul, ai impresia ca poti atinge vârfurile muntilor cu mâna. De data aceasta însa nu am putut admira decât asfintitul soarelui.
Seara s-a prelungit pâna dupa miezul noptii, la povesti, o cana cu vin si câteva cocktailuri fine, pentru doamne 😉

A doua zi, dupa micul dejun au început sa soseasca ceilalti oasepeti. Ca sa nu se plictiseasca nimeni, am format echipe si fiecare a primit ceva de lucru ☺ Barbatii au asamblat pavilionul si au desfacut masa si bancile. Helmut a adus carnea preparata de cu seara-n marinade si a pregatit carbunii pentru gratar. Femeile au preparat salatele - am pregatit salata oriental, salata de paste-fainoase si salata asortata de legume de sezon. Am avut si desert ☺ Prajitura cu caise, Tiramisu cu capsuni si Pasca cu brânza, una mai buna ca cealalta!



Copiii… au numarat Smarties pe culori, iar Leo a alergat de la unii la altii... sa ne coordoneze 😉 Când am fost toti gata, am pornit petrecerea. Cu povesti, cu toasturi, cu glume si multa buna-dispozitie, am tinut-o într-o distractie pâna când a apus soarele. Am fost cea mai galagioasa curte din cartier, dar avem vecini buni, nu am primit reclamatii 😉

A fost un weekend minunat. Înainte de a ne desparti, am reusit chiar si sa facem o fotografie pentru albumul de familie. Am pus aparatul foto pe stativ si am pornit autodeclansator... “Zâmbiti va rog!”* ☺☺☺
*) În România, fotografii folosesc cuvântul “Pasaricaaa” pentru a atentiona persoanele fotografiate si totodata pentru a le însenina fetele.
Americanii spun în cor “cheese” (pe româneste “brânza”) si expresia gurii seaman cu un zâmbet dulce, nici prea strâmt, nici prea deschis.
Nemtii silabisesc "Ameisenscheisse" (pe româneste "caca de furnici") ☺☺☺

vineri, 26 aprilie 2019

Cine este Billie Eilish? - Provocare muzicala

... este una din cele mai de succes cântarete americane, are doar 18 ani si a doborât toate recordurile de debut. Albumul ei de debut "When We All Fall Asleep, Where Do We Go?" a apărut pe 29 martie 2019 si este primul album care a fost pre-comandat de 800.000 de ori prin intermediul Apple Music înainte de data de lansare. În plus, toate cele 14 titluri din Germania au fost transmise în flux de 14 de milioane de ori prin intermediul Spotify într-o săptămână si astfel, Billie Eillish a depasit-o pe Ariana Grande, care a deținut anterior aceast record.
Billie este deosebit de îndragita de tânara generatie, pe care a cucerit-o prin stilul "trasnit" pe care-l adopta, atât prin textul melodiilor, prin coreografia videoclipurilor si prin vestimentatie.
Mie personal, în afara de primul videoclip (Ocean Eyes) cu care s-a lansat pe YouTube, nu îmi plac in mod deosebit niciuna din melodiile ei... însa, eu fac parte din cu totul alta generatie ;-) Totusi, o admir pe Billie pentru curajul si abnegatia pe care le manifesta. S-a nascut într-o familie de actori si muzicieni din Los Angeles si la 8 ani, Billie cânta deja în Corul copiilor din Los Angeles.
Dupa ce s-a lansat intrerpretând melodia "Ocean Eyes" - compusa de fratele ei, a atras "peste noapte" atentia numerosilor producatori, a mediilor si a caselor de discuri. Revista Vogue a numit-o pe Billie "Pop's Next Girl" iar reporterii BBC s-au întrebat dacă nu cumva Billie este "cea mai bună speranță nouă de pop". Netflix a ales-o pe Billie cu melodia "Lovely" pentru coloana sonoră a serialului "Dead Girl Lies" si lista succeselor continua.
Pentru a-si sustine si multiplica succesul, Billie a portnit în turneu mai întâi în USA apoi în lume si peste tot este ovationata. Are priza la publicul tânar si foarte tânar, toti iubesc grimasele pe care le face, toti sunt impresionati de textele melodiilor, pe teme de boli psihice, depresii, dejamagiri profunde... Fata cu parul albastru a cucerit întreaga lume! Familia o însoteste peste tot: fratele compune si o acompaniaza, tatal se ocupa de lumini si efectele de scena, iar mama este manager si... asestenta medicala personala. Pentru ca... putini stiu ca Billie sufera de sindromul Tourette - o tulburare neuropsihiatrică în care cei afectati au ticuri involuntare fizice sau verbale. În cazul lui Billie Ellish, ticurile sunt fizice. "Nu sunt foarte observabile dacă ma concentrez sa le maschez" a spus Billie de curând într-un interviu. Copiii cu Tourette adesea suferă și de sindromul atenției deficitare, boli obsesiv-compulsive și depresie, afectiuni pe care Billie le pomeneste mereu  în melodiile ei.

Ca in fiecare vineri 😊 Friendship Friday 😊 create with joy! Tuturor, un sfârsit de saptamâna linistit, cu pace si multumire sufleteasca!

joi, 4 aprilie 2019

Sub efectul magic al primaverii

Excercitiu de imaginatie literara "Duzina de cuvinte" (209): agenda, revista, autocorectare, sondaj, ghem, trompa, cucerire, legume, moneda, servet, placinta, pipeta. Tema: "Magie de primavara".

Am trecut cu bine si peste ultima operatie. Leo are din nou piciorusul liber si face zilnic progrese de mobilitate. Articulatiile functioneaza “ca noi”, Leo paseste corect si apasa armonios labutele… atunci când merge la pas. Doar atunci când se grabeste, din trei pasi, unul îl face doar pe trei labute, semn ca are înca ceva neplaceri. Era de asteptat, sase saptamâni piciorul stâng a fost imobilizat si musculatura s-a atrofiat usor. Pentru aceasta, medicul i-a prescris în urmatoarele saptamâni un sirop analgezic, care trateaza durerile si eventualele inflamatii, în fiecare dimineata, 10 ml cu pipeta. În rest, doar scurte sedinte de masaj, disciplina si bineînteles, o autocorectare a vitezei de deplasare!
Încercam sa uitam pasajul... Grea moneda cu care am platit, insa de acum privim cu multa încredere în viitor.
Primavara aceasta, cu explozia de parfum si culoare ne-a adus o nota în plus de optimism si pe masura ce frustrarea data de concediul ratat se dizolva, simt cum creste în mine dorul de duca.
Pentru ca ce a fost greu a trecut, mi-am facut curaj, am pus mâna pe agenda si am planificat urmatorul concediu pentru sfârsitul lunii mai. Am hotarât sa îi aratam lui Leo, Sibiul si Brasovul care conform ultimului sondaj turistic, sunt cele mai frumoase orase ale României.
Mi-e tare dor de Muzeul satului, de parcul Sub Arini, de Podul Minciunilor si de Piata Gh.Lazar. Mi-e dor de covrigii cu susan si de placinta cu brânza - primita în servet si mâncata pe strada. Mi-e dor sa mergem dimineata la piata, sa târguim legume proaspete, flori, lapte si pâine calda…
Îmi voi vizita neamurile si poate ma voi întâlni cu câtiva colegi de liceu si facultate. Mi-as dori sa mergem într-o seara la Teatrul de revista, însa prea multe planuri nu vreau sa fac, vom vedea ce se potriveste la fata locului.
În Brasov, mi-e dor de B-dul Garii, de Piata Sfatului si de Biserica Neagra. Poate ca vom urca pe Tâmpa - în urma cu câtiva ani, tentativa de cucerire a esuat, speram sa avem succes de data aceasta. Vreau sa trec pe la mormântul bunicilor. Si vreau neaparat sa le întâlnesc pe Diana si pe Cotofana (iuhuuu, ce parere aveti?).
Vreau sa fie vreme frumoasa, sa ne putem plimba de dimineata pâna seara!
Visez… Deocamdata am facut dorintele ghem si le-am pus în bagajul de mâna, alaturi de jucariile preferate ale lui Leo – usuletul de plus maro si elefantul cu trompa tarcata. Încet-încet vom pregati si valizele.

sâmbătă, 23 martie 2019

Salutari...

... din curtea cu soare, tuturor participantilor la MfC/12: Gina, Ioana, Diana, Maria, Zuzu, ghemulet, Suzana, ina02s, Cartim, Nima, Paula, Lumea lui Alexandru, Poteci de dor, AlexAlex, Călător prin viață. O primavara minunata va dorim! ♥

PS: Leo are pentru vinerea viitoare programare la operatie - fixatorul va fi îndepartat sub anestezie totala. Speram ca totul va decurge perfect... Tineti-ne pumnii, va rugam ♥
PS2: Clinica veterinara din orasul nostru este una din cele mai bune din tara, este dotata cu aparatura si instrumental de ultima generatie iar personalul este înalt calificat si deosebit de prietenos.

luni, 4 martie 2019

Din fascinanta lume a câinilor


Daca nu aveti catel, poate ca ati avut ocazia sa observati comportamentul catelului în alte familii, si v-ati minunat ca acesta stie exact când vine acasa de la serviciu persoana pe care catelul o iubeste foarte mult!
Spre exemplu, eu plec dimineata la serviciu pe la ora 7 - 7:30 si ma întorc acasa în jur de ora 17. Când descui usa, îl gasesc pe Leo în hol, dând din coada de bucurie ca ma revede.
Sotul meu spune ca Leo se joaca toata ziua, alearga prin curte, latra la postas, atipeste sau manânca în ritmul lui normal, dar aproximativ cu un sfert de ora înainte de ora 17, lasa totul balta, se posteaza lânga usa si nu îl mai poate ispiti cu niciun joc. Nu îi mai trebuie nici macar delicatese, priveste dor usa, nerabdator!
Pe buna dreptate se naste întrebarea, de unde stie Leo când este ora 17?!
Raspunsul este simplu, daca stim urmatoarele:
Simtul mirosului la catei este foarte dezvoltat. Oamenii au 5 milioane celule olfactive si cateii – în functie de rasa, au între 125 milioane si 220 milioane celule olfactive! Performanta olfactiva a cateilor este aproximativ 1 milion de ori mai mare decât a oamenilor! În plus, simtul mirosului cateilor este spațial. Mai mult, ei pot respira în respirații scurte de până la 300 de ori pe minut si astfel celulele olfactive le sunt în mod constant alimentate cu particule noi de miros. În creier, semnalele primite sunt prelucrate și evaluate în mod continuu. Creierul lor olfactiv este uriaș!
Revenind la rutina zilnica în familie: înainte de a parasi casa, fiecare din noi lasam propriul miros în aer. Acesta persista ore în sir, dar se dilueaza. Cândva, ramâne în aer doar un anumit procent. Sa zicem ca în jurul orei 17, mirosul meu ramas în casa este în procent de doar 12%. Daca în mod regulat ma întorc acasa la ora 17, Leo memoreaza ca atunci când restul meu de miros se apropie de 12%, ma voi întoarce acasa. Si atunci se bucura si este nerabdator sa ma revada. Simplu, nu-i asa?! 🐶
Cateii însa nu poseda doar un simt al mirosului deosebit de dezvoltat. Ei se orienteaza combinând mai multe simturi, într-um mod complex si fascinant!
Închei articolul cu cateva citate adecvate
"Singurele creaturi capabile să ofere iubire pură sunt câinii şi copiii" - Johnny Depp
"Câinii nu sunt toată viaţa noastră, dar ne întregesc viaţa" - Roger Caras
"Câinele este singurul animal din lume care te poate iubi mai mult decât se iubeşte pe el însuşi" - Josh Billings
PS: fara nicio legatura cu subiectul acestui articol... astazi am socotit ca se împlinesc 42 de ani de la Marele Cutremur ...

joi, 24 ianuarie 2019

Cum ti-e si cu soarta!

Pâna acum patru ani, plecam la serviciu cu o singura masina - o Opel Insignia spatioasa, confortabila (ideala mai ales pentru concedii). Conducea sotul meu, mai întâi ma lasa pe mine la birou, apoi pleca mai departe la el la birou, iar seara, în drum spre casa trecea sa ma ia. Dupa ce Helmut a ramas acasa în pensie, am fost nevoiti sa mai cumparam o masina. Una mica - ma gândeam ca ar putea fi chiar si numai cu doua usi, dar neaparat sa aiba transmisie automata. Aceasta a fost singura mea dorinta. Dupa câteva saptamâni de cautari si negocieri, am gasit masina potrivita - o Suzuki Alto. Surpriza mare a fost ca masina este albastru sidefiu - exact culoarea mea preferata! Ne-am înprietenit imediat si acum, are deja100.000 km la bord!
Anul trecut, Raluca - fiica cea "mica", a avut nevoie neaparat de masina si a început sa caute, ceva ieftin si bun ☺ Nu a avut pretentie la nimic special. A gasit o Citroen C2, trei usi, transmisie manuala si dotata cu strictul necesar. Galbena.
De o jumatate de an lucreaza în Ingolstadt, sunt circa 85 de km si vine acasa la fiecare sfârsit de saptamâna.
Anul acesta, Adela - fiica cea "mare" s-a hotarât sa-si cumpere si ea masina, sa poata calatori fara teama - indiferent de ora sau de starea meteorologica. Din familia noastra, ea este cea mai pretentioasa - ca si acum ☺ Masina ei a trebuit sa aiba toate dotarile moderne si zero km la bord! A început sa caute si în functie de economiile ei s-a oprit la o masina Opel Adam. Saptamâna aceasta, luni, a cumparat-o, e superba si... ce cuoare credeti ca are masina ei?! Rosie! Ce am mai râs când am realizat ca masinile noastre au culorile steagului României! ☺ Nici daca vroiam, poate ca nu se potriveau asa! ☺

Înca de luni ne-am propus ca astazi, de Ziua Unirii, sa ne întâlnim toate trei si sa facem fotografii. Nu sunt prea clare pentru ca era deja întuneric - am încins "hora" pe la ora 18, dupa programul de serviciu, în parcarea firmei Adelei. Tocmai începuse sa fulguiasca si gerul se-nmuiase un pic.
Am fost gând în gând cu toti românii care sărbătoresc Ziua Unirii Principatelor Române! La multi ani România!
La multi ani si românilor frumosi care au participat ieri la Miercurea fara Cuvinte/4: Gina, Matilda, Cartim, Karmapolice, floarea bunica, Lumea lui Alexandru, Poteci de dor, Maria, PuiulMamii, Zuzu, monologpeblog si Diana. Sa fiti sanatosi si fericiti! ☺

duminică, 20 ianuarie 2019

AKIANE - povestea de viata a unui talent neobisnuit

Am descoperit-o pe Akiane în urma cu cativa ani întâmplator, rasfoind "pagini" din internet. De atunci urmaresc mereu si cu deosebita încântare videoclipurile de pe canalul ei YouTube - ultimul, înainte de Craciun; am tot amanat sa scriu pe blog despre ea, dar simt ca parca daca nu v-o prezint, nu sunt crestin adevarat.
Akiane s-a nascut pe 9 iulie 1994 si la vârsta de 8 ani a pictat tabloul pe care l-a intitulat "Prince of Peace" - sustinând ca Iisus i-a vorbit înca de când avea patru ani, încurajând-o să deseneze, să picteze si sa-si faca viziunile cunoscute.

Foarte pe scurt, Akiane are 24 de ani, a început să deseneze la vârsta de patru ani (aici mai sus, 4 desene facute de Akiane la vârsta de 5 ani!), la șase ani picta și a început să scrie poezii filozofice la șapte.
Picturile Akianei sunt majoritatea alegorice și spirituale - portrete ale lui Isus, copii, animale si autoportrete. Inspirația ei principală provine din viziunile ei despre Cer și din învataturile si experiențele ei religioase. La vârsta de 12 ani a prezentat în expozitie șaizeci de tablouri în format supradimensional. Unele dintre lucrările ei au fost achiziționate de Ambasada SUA în Singapore.
În total a semnat peste 200 de lucrări de artă și 800 de lucrări literare. A publicat două cărți, ambele bestseller. La vârsta de 10 ani, Akiane a fost invitata la emisiunea TV The Oprah Winfrey Show. La vârsta de 12 ani, ea a fost intervievata de CNN. A apărut în episodul 68 al emisiunii "The Late Late Show" cu Craig Ferguson (2005) și în eposodul 21 al Talk-Show-ului Katie (2012).
Viata Akianei este fascinanta si vocea ei este ca o mângâiere. Sper ca pentru fiecare, acest film autobiografic va fi ca un balsam pentru suflet. Pentru cei care nu înteleg engleza, am incercat o traducere, asa cum m-am priceput mai bine:

"... În 1994, familia noastră trăia într-o casa dărăpănată, permanent inundata, la marginea unui câmp de porumb, nu prea departe de o uriașă centrală nucleară. Tata, venit din zona ghetto-ul din Chicago, mama emigranta din Lituania, încercând sa scape de regimul sovietic.
Mama m-a nascut acasa, singură, fără sa fie asistata de moașă sau doctor - la fel ca si pe cei doi frați mai mari. Când m-am născut, tatăl meu s-a îmbolnăvit si a fost la un pas de moarte si cea mai plauzibila cauza au fost toxinele din apa potabila și a pesticidelor cu care se stropea si peste casa noastra, atunci când erau tratate plantele de cultură. Nu aveam nici bucătărie, nici măcar un mobilier, cu excepția unei saltele, a unui scaun, a unui mic raft, a câtorva cărți de buzunar, a trei farfurii, două oale si un arzător portabil. Găuri mari, urâte și doar pete de vopsea existau pe placajul crăpat. Pereții scorojiti, cu crăpături profunde, au fost singurele noastre decorațiuni. Am spălat vasele într-o chiuvetă la subsolul nostru, care practic era în permanență inundat.
Mama ne-a dus pe noi copiii în comunitatea rurală cea mai apropiata, în speranța de a ne găsit prieteni, dar usile ni se închideau în nas, una după alta. Nimeni nu vroia sa-si faca de lucru cu noi. Ba chiar un vecin ne-a amenințat cu represalii daca ne mai vede la biserica, un alt a încercat să ne împuște câinele. Într-o zi, cineva a provocat intentionat un incendiu în apropierea casei noastre si în panica produsa de flacari, am cazut pe scari si cicatricea de pe frunte mi-a ramas amintire pe viata.
Deoarece starea de sănătate a tatălui meu se înrăutățea permanent si nu a mai putut sa mearga la lucru, singura noastra sansa a fost ca mama sa gaseasca o slujba sa întretina familia. A început ca vânzator ambulant al unor alge si mirodenii. Ne-a implicat pe toti copiii în efortul vânzarilor si o iarna întreaga, m-a purtat în spate, prin nameti de zapada de jumatate de metru - am umblat din ușă în ușă, din cartier în cartier.
Incredibil cum afacerea mamei a prosperat si în mai putin de doi ani, a adunat atâtia bani încât parintii si-au permis luxul de a închiria vila Frank Lloyd - de trei mii de metri pătrați, în Rolla, Missouri.
Unele din cele mai frumoase amintiri ale mele, sunt legate de acești patru ani petrecuti aici. A fost ca un vis frumos! Ma jucam ziua întreaga împreuna cu fratii mei, fara nici-o grija. Înotam în piscina interioară, faceam curse de scutere de-a lungul coridoarelor, pescuiam în micul nostru lac, ne împleteam coronite din păpădii, urmaream cu se dezvolta fluturii din coconi și alergam alaturi de câinele nostru urias (rasa Newfoundland) peste dealurile de golf.
Chiar dacă biblioteca noastră s-a extins la douăzeci de mii de cărți, nu am fost niciodată orientata spre lectura. Mi-au plăcut mai mult experiențele de viață reale. Si pentru ca am crescut fără rude, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult era sa petrec timpului cu familia mea. Frații mei mai mari au fost cei mai buni mentori și tovarasi de joacă, iar părinții - idolii care au reusit întotdeauna sa faca lumină în cele mai întunecate situații. Cu râs si glume, am reusit sa depasim cele mai dificile momente.
Dupa ce sănătatea tatălui meu s-a îmbunătățit, mama a abandonat afacerea în plin succes si parintii au hotarât sa ne mutam din vila si sa reducem cheltuielile la minimul de supravietuire, pe principiul ca nimic nu este mai important decât sanatatea si timpul petrecut cu familia. Parintii si-au dedicat noua tot timpul, acordându-ne multă afectiune, atenție și îndrumare. Dacă nu ar fi luat această decizie, probabil ca nimeni nu ar fi observat înclinațiile mele artistice și fără sprijinul lor zilnic nu aș fi devenit artistul care sunt astăzi.
Ne-am despatit de vila superba, de biblioteca, de mobilierul nostru, am parasit minunatele noastre locuri joacă, dar am câștigat mult mai mult - pe mama, să ne educe cu normă întreagă. Am savurat atenția ei deosebita. A avut timp sa mă asculte, uneori ore întregi, despre visele mele în cele mai mici detalii, despre viziunile mele spectaculoase ale viitorului și ale altor lumi. Era singura care credea că ceea ce descriam nu erau fantezii fabricate, ci experiențele mele reale și ea a notat totul cu meticulozitate în jurnalul ei.
La fel ca matematicienii, teoreticienii și fizicienii cuantici care datorita unui instinct special si extrem de dezvoltat, au o percepție deisebita asupra lumii, asa am crezut că am și eu un alt fel de simț de percepere al universul. Privind retrospectiv experiențele mele spirituale, au existat multe intamplari inexplicabile, însă nimic nu a afectat familia la fel de mult ca întâmplarea pe care o voi povesti, când într-o zi ploioasă am dispărut. Aveam doar cinci ani.
Sute de vehicule din micul nostru oraș au fost oprite pentru inspecție si fotografia mea a fost distribuită în toate dispeceratele locale. Ciudat a fost faptul ca eu puteam sa-i vad pe toti cei implicati în cautarea mea - pe fiecare ofițer de poliție, pompier, câine de căutare sau vecin. Toti suspectau o rapire, îi auzeam si îi vedeam, dar nimeni nu ma putea vedea! Culmea este ca eu îi vedeam pe toti simultan, indiferent de timp sau spatiu.
Dupa câteva ore, am fost din nou vizibila si am reapărut chiar lângă ferestrele din coridorul în formă de semilună al casei noastre, în mijlocul numeroșilor martori oculari. Nici familia mea, nici ofițerii de politie, nici eu nu am putut sa înțelegem ce sa întâmplat cu adevărat, nimeni nu a putut da o explicatie plauzibila. Singurul lucru concret din acea zi este ursuletul de plus pe care l-am primit de la dipseceratul de poliție.
Din acest moment, am început sa desenez si sa pictez asiduu. Ca si când as fi avut de îndeplinit un plan. Mama îmi punea la dispozitie creioane colorate, vopsele si hârtie. Formatul standard al colii de hârtie nu ma mai multumea, simteam ca am nevoie de o suprafata mult mai mare sa exprim ceea ce simt si exploziile mele de nemultumire începusera sa se înmulteasca. Mama nu m-a mustrat niciodata pentru crizele mele de nervi si a salvat multe din schitele pe care eu le-am aruncat la gunoi. Eram atât de frustrata si plângeam foarte des. Refuzam sa învat de la cineva, însa stiam ca singura nu-mi voi putea îndrepta greselile din pictura. Si atunci, tot mama m-a ajutat cu multa rabdare si tactica - a fost... ca si când mi-ar mai fi daruit o pereche de ochi. Apoi, tot ea a fost cea care m-a sfatuit sa învat alti copii sa picteze si astfel sa-mi autofinantez materialele pentru pictura. Mama mi-a spus: "Un palmier este singurul copac care poate supraviețui unui uragan fără a se rupe. Se poate îndoi până la pământ, pentru ca are rădăcinile elastice si robuste, antrenate pe timpul furtunilor repetate. Talentul tău, Akiane, este ca un palmier. Va fi mai puternic dacă vei lucra cu alți copii, nu împotriva lor. Chiar dacă aceasta munca seamănă acum cu un uragan." Si tot mama mi-a spus sa nu ma compar niciodata cu un alt copil. "Un mare artist nu este mai bun decât alți artisti, Akiane. Un mare artist îi face pe alți oameni să se simtă mai bine. Si un artist adevărat este acela care-si termina lucrarile începute." Ea avea mereu dreptate.
Am început scoala exact când s-a născut Ilia, cel de-al treilea frate al meu, dar nu am rezistat acolo mai mult de un an și jumătate. Toti profesorii încercau sa ma faca sa vad liniile si culorile asa cum doreau ei si toti considerau ca asa cum fac eu este gresit. Am fost retrasa si înscrisa la scoala parohiala, unde am urmat cursurile de arta si sculptura religioasă. Aceasta mi-a influențat foarte mult atracția ulterioară asupra figurilor legendare. Pentru prima dată am ajuns să aflu despre viziunea lumii asupra a ceea ce trebuia să fie divinitatea, dar în profunzime am simțit că eu am perceput totul într-un sens mult mai larg și mai profund. Mi se părea că majoritatea oamenilor erau complet ignoranți față de alte realități sau că realitățile pe care le-au perceput erau văzute doar dintr-un unghi foarte îngust. 
Visul vieții tatălui meu a fost să se mute în Occident, așa că atunci când a găsit un serviciu în domeniul hotelier, ne-am mutat la Coal Creek Canyon, Colorado, la doua mii de metri deasupra nivelului mării. Mutatul noastru a coincis cu tragica zi de 11 septembrie (2001).
Au fost cele mai grele zece luni din viata familiei noastre, cu multe accidente sau îmbolnaviri. Covorul albastru, închis de cincizeci de ani în casa pe care o închiriasem era îmbâcsit de praf, la fel ca si pereții și plafoanele. Fratele cel mic a fost la un pas de otrăvire. Toxicoza s-a manifestată prin tulburări gastro-intestinale și respiratorii deosebit de periculoase. Vizitele la medici si diverși specialiști nu au schimbat situația. Frații mei mai mari s-au rănit - Jean Lu, la spate și picioare, iar Delfini a suferit o arsura severa. Eu am suferit permanent de migrene, am pictat din ce în ce mai rar si parca si încrederea în arta mi-a fost diminuata. Am abandonat desenul si pictura si la îndemnul mamei, am început sa-mi exprim emotiile prin scris. Am compus texte si poezii pecare le-am tradus din engleza în rusa si lituana si le-am publicat în reviste literare, însa aceasta activitate nu mi-a adus entuziasm.
După ce tatăl meu a fost concediat, am decis să ne mutăm din nou, de data aceasta în nordul Idaho - locația care a fost dezvăluită într-una din viziunile mele. Am continuat să ne îngrijim de bolnavii noștri si sananatea lui Ilia a început sa se recupereze.
Mama mi-a amintit de talentul meu deosebit si mi-am regasit pasiunea pentru artă. Viziunile mele s-au întors, treptat.. Stilul meu de viata s-a schimbat profund, am început sa ma trezesc foarte devreme de dimineața ca să pictez. Am lucrat pe panouri tot mai mari si cu materiale din ce in ce mai diverse. I-am cerut mamei să mă ducă în vizita la ferme pentru a schița animale și pentru a găsi modele umane, în activitati specifice. Îmi amintesc reactia mamei când i-am prezentat prima mea pictura în ulei. M-a îmbratisat si a spus: "Akiane, aceasta este o capodoperă. Chiar daca nu vei mai reusi nimic mai mult în viața ta, tu ai lăsat deja ceva pentru posteritate! "Suportul ei moral si emotional a fost deosebit de important pentru mine. Si... ea a fost singura care mi-a apreciat munca. Nimeni altcineva nu a recunoscut talentul meu în devenire. Când mama a sugerat să expunem lucrarile mele, a existat un protest copleșitor de la restul familiei. Pe de o parte, ei au vrut din toată inima să mă protejeze de criticile negative, pe de altă parte, ei însisi nu vedeau nimic remarcabil în picturile mele. După câteva luni de tensiune și negocieri, mama a invitat câtiva cunoscatori de arta locali, sa îsi spuna parerea si...  a avut parte de indiferență și cinism. Părea ca nimeni nu întelege arta mea. Dar mama nu a renuntat, a continuat să scrie scrisori către diverși sponsori, organizații, agenții și mass-media, sperând că cineva ar putea vedea talentul meu. Dar nimeni nu i-a împărtășit entuziasmul.
Realizând că nimeni cu excepția mamei mele nu îmi prețuieste munca, am devenit din ce în ce mai deziluzionata. Odată nemultumita de ceea ce pictam, am aruncat tabloul afara în ploaie. Dar mama l-a prins, înainte sa aterizeze în baltoaca.
Ca printr-o minune, exact când dezamăgita nici eu nu mai credeam ca arta mea va mai avea viitor, a aparut un om la usa casei noastre. Un expert de arta s-a arătat interesat sa ma reprezinte ca artist si sa îmi comercializeze lucrarile. Deja a doua zi dupa ce am semnat contractul, acesta ne-a  ridiculizat familia. Acest agent a început să ne exploateze încrederea, manipulându-ne în cele mai revoltătoare moduri și chiar furându-mi picturile. Din nou, mama a fost tare si nu a renunțat. A continuat să-mi ridice moralul si, cu complimente și multa afecțiune, m-a încurajat să perseverez, să pictez și să ignor toți scepticii. Așadar, investind ultimele economii pe vopsele am încercat să pictez din nou. Cu jumătate de angajament. Șovăielnic. Treptat. Fara un plan anume... Am pictat asa cum am simtit și am lucrat fără așteptări, fără nevoie de aprobari sau recunoașteri și fără să știu ce urmează. Am început să observ o viață obișnuită într-o lume extraordinară și o viață extraordinară într-o lume obișnuită. Cu cât am pictat mai mult, cu atât mai mult am simțit că arta a fost adevărata mea misiune. Dorinta de a rezilia contractul cu agentul a fost din ce în ce mai mare si soluționarea litigiului a venit prin medierea în instanța judecătoreasca. Imediat dupa acest succes, am primit o invitație neașteptată de a zbura la Chicago spre a fi oaspete la Oprah Show. Ca prin farmec, lumea s-a schimbat și toate persoanele, inclusiv familia mea și cunoscuții nostri, au văzut brusc ceea ce văzuse mama mea de-a lungul timpului. A fost ca și cum cineva ar fi disipat ceața... La puțin timp după aces eveniment, am avut o expozitie personala într-un muzeu. Aproximativ două mii de oameni așteptau să-mi vadă lucrarile. Mi-a luat ceva vreme să înțeleg că toți aceea au venit sa admire arta MEA! Aceasta a fost ziua în care am înțeles sensul viziunii, iubirii și perseverenței, apreciind-o pe mama ca fiind cea mai perfecta busolă care m-a ajutat sa navigez prin toate furtunile tumultuoase ale călătoriei mele intense în Artă.
De-a lungul anilor mei de adolescență, după ce sa născut cel de al- IV-lea frate al meu, am parcurs lumea alaturi de familie în treizeci de țări, am trăit pe trei continente și ne-am angajat să ajutam si alti oameni care aveau nevoie de îndrumare și de inspirație. Am schimbat impresii cu alte familii despre arte, relații, culturi, ingeniozitate și educație holistică. Am colaborat la armonizarea diferitelor grupuri seculare și spirituale pentru o comunicare pașnică și rezolvarea conflictelor și am vizitat sute de școli din întreaga lume. Ideile noastre au ajutat multe organizații și familii să scape de mediocritate și să maximizeze potențialul copiilor nelimitat și, în unele cazuri, vederile noastre au generat valuri ce au adus schimbări pedagogice imense. Unul dintre cele mai semnificative proiecte de inimă a devenit o unitate globală prin intermediul artelor literare, de film, de performanță și de artă și a ajutat alți artiști aspiranți, tineri și bătrâni din întreaga lume să-și atingă visele. 
Pentru ca visele copiilor să devina realitate, este suficient sa existe o singura persoană care crede și susține talentul și misiunea lor... Așa cum mie mi s-a întâmplat."
Tuturor, o duminica binecuvântata!

miercuri, 9 ianuarie 2019

Parfumul unui vis

Cele 12 cuvinte propuse de Eddi penru editia 198 "Duzina de cuvinte": copil, iarna, rosu, hârtie, poem, cafea, lumina, foc, speranta, iubire, brad, multumesc. Tema propusa: Parfumul unui vis

Am pasit pe vârfuri în camera învaluita în lumina galbuie raspândita de lampadarul cu abajur din hârtie cerata. Bunica motaia în balansoar, învelita cu salul ei rosu tricotat. Motanul vargat, facut colacel, torcea fara griji în poala ei.
La dreapta bunicii, pe masuta, lânga vaza cu crengi proaspete de brad, erau pregatite cupele din cristal, dulceata de gutui si doza cu sita pentru pudra de scortisoara. De cealalta parte a masutei, în fotoliu, bunicul citea cu intonatie un poem dintr-un volum gros, cu coperti din piele. A abandonat lectura si a sarit sprinten ca un copil sa ma îmbratiseze. Apoi s-a dus la bucatarie sa puna de cafea. Motanul a sarit în urma lui si a zbughit-o pe usa. Bunica s-a trezit si vazându-ma, ochii ei albastri s-au luminat de bucurie.
Ca în fiecare duminica de iarna, le-am adus un pachetel cu smochine si bunica m-a sarutat pe amandoi obrajii.
Jarul din semineu era înca viu, am mai pus doua lemne pe foc si mi-am tras un taburel lânga masuta. Bunicul a sosit cu tavita de inox si cestile cu cafea aburinda. Ca sa ma rasfete, a desfacut pe-o farfurioara si o portocala, în forma unui nufar. Am întins mâna sa iau o feliuta si… am atins ceva blanos. Lânga mine se gudura Leo (foxterierul), lovind fotoliul cu codita lui în tactul unui metronom. M-a atins pe obraz cu boticul negru, ca o maslinuta.
L-am mângâiat si încet-încet, am realizat ca atipisem în balansoarul din fata semineului, învelita cu salul rosu tricotat de bunica. Pe masuta, în dreapta mea, se usca pe o farfurioara coaja unei portocale, taiata în forma de nufar - asa cum am învatat de la bunicul.
Dumnezeu sa-i odihneasca în pace! S-au dus la cer de câtiva zeci de ani, dar eu nu voi abandona nicicând speranta ca într-o buna zi îi voi reîntâlni, acolo sus, sa le multumesc înca o data pentru imensa iubire pe care mi-au daruit-o!

vineri, 28 decembrie 2018

A doua zi de Craciun





LA MULTI ANI tuturor celor care viziteaza aceasta pagina de blog! Gânduri bune în mod special, celor care au participat la ultima editie a Miercurii fara cuvinte din anul 2018: Rux Copilarim, Nima, Diana, Suzana, Poteci de dor, Lumea lui Alexandru, Aliosa si nu in ultim rând Ginei.
Mai sunt doar trei zile pâna la sfârsitul anului 2018. Fie ca Anul Nou sa va aduca un strop de fericire, de iubire si de noroc mai mult ca în anul precedent, fie ca toate dorintele pe care vi le-ati pus în aceste zile magice de sarbatoare să se împlinescă! Anul 2019 vă aducă bucurie în inimi, iar în case fericire şi belşug! Sa fie un an mai bogat în împliniri, mai înalt în aspiraţii şi plin de succese! La mulţi ani!

Prima zi de Craciun

miercuri, 31 octombrie 2018

Miercurea fara cuvinte (s.44) - Halloween si/sau Ziua internationala a Marii Negre

Halloween - 2018

Marea Neagra / Sf. Gheorghe - 2015

Va reamintesc ca singura regula la "Miercurea fara cuvinte" este ca postarea pe care o înscrieti în tabel sa nu contina text scris. În rest este orice permis ☺ Exista aici, chiar si un tabel cu teme facultative pentru fotografii, pe fiecare saptamâna - pentru ca de obicei, atunci când este permis orice, cadem în pana de ideii ☺ Happy WW! ☺

marți, 30 octombrie 2018

Mâine este Halloween

Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală.
Asa cum spune wikipedia „ Celții au fost grupuri de triburi antice care foloseau una dintre limbile celtice (care formează o ramură a limbilor indo-europene).[...]Deși cuceririle romane i-au obligat pe celții continentali să adopte cultura romană, dezvoltarea creștinismului celtic în Irlanda și Marea Britanie a adus cu sine o renaștere medievală a culturii celtice între anii 400–1200.[…] În decursul ultimelor cinci secole î.Hr. celții s-au răspândit în toată Europa Centrală. Astfel, există urme arheologice de așezări celte din secolul al III-lea î.Hr. și în spațiul carpato-dunărean, de exemplu în România, în Transilvania la Fântânele, Oradea, Ciumești, Silivaș, Apahida (vezi celții în Transilvania).“
Numele Halloween provine din limba engleză, de la expresia All Hallows' Even - numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloween-ul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental - catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine Ziua tuturor Sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie.
Credinta straveche spune ca în ultima zi din octombrie, Lumea viilor este bântuita de sufletele ce nu si-au gasit linistea si s-au pierdut în drumul spre Lumea Mortilor si se mai spune ca o casa cu bostan-lanterna este ferita de aceste fantome si strigoi. Iar casele în care e veselie si e agitatie, sunt deasemenea ocolite de vârcolaci - motiv pentru care se organizeaza petrecerile de Halloween.
Din pacate, multi cred ca sarbatoarea “a fost importata de la americani” si pentru ca nu cunosc adevarata provenienta, asocieaza aceasta sarbatoare cu imagini din filmele americane horror. Ameicanii cei-i drept, au darul de a exagera cu decorarea pentru anumite sarbatori, reusind kitsch-uri nu doar de Halloween ci si de Craciun - parerea mea personala...
Eu serbez Halloween-ul începând din 1984 când am aflat despre Halloween din melodia lui Stevie Wonder I just call to say I love you”. Împreuna cu câtiva prieteni de atunci, ne-au pus pe cercetari si am descoperit o multime de informatii si sensul sarbatorii ne-a fermecat.
De atunci, cioplim în fiecare an mutre simpatici în dovleac. În câtiva ani am fost cu fetitele mele la carnaval de Halloween, de câteva ori am însotit nepoteii la adunat dulciuri în cartier, în rest decoram minimal curtea sau balconul cu dovleci-lanterna. A devenit o traditie în familie si împreuna cu fetele, facem anula concursul “cel mai reusit bostan-lanterna”. Petrecem o seara amuzanta si poate ca acesta este de fapt scopul cel mai frumos al sarbatorii – sa fim împreuna si sa ne simtim bine. Anul acesta sarbatoarea pica la mijloc de saptamâna, asa ca am cioplit dovlecii duminica. Am avut ajutoare valoroase de la Leo si Chico (- catelusul Yorkshir ce face parte din familia noastra doar de cateva zile).


Mâine, ma voi bucura sa sune la usa copiii din cartier – am atârnat vrajitoarea decor, am pus bostanii în fata usii si am umplut bomboniera cu vârf. Abia astep vocile care striga: "Dulce sau amar" / "Trick or treat" / "Süßes oder saueres"
Tuturor un Halloween cu bucurie! Happy Halloween!

luni, 22 octombrie 2018

Tort - Reteta - Sarbatoare

Când erau fetele mici, nu exista saptamâna sa nu fac o prajitura, o tarta sau un ștrudel. Aveam mereu ceva dulce-de-casa, eram la curent cu cele mai delicioase torturi. Eram in forma si toate retetele îmi reuseau. Timpul a trecut, fetele s-au mutat de acasa, am ramas doar eu si sotul si fiecare an ne-a învatat ca metabolismul se modifica si ca dulciurile se depun imediat, colacei în jurul taliei. Asa ca am renuntat treptat la a face prajituri în casa. A ramas doar obiceiul de a face tort de doua ori pe an, cu ocazia zilelor de nastere si câteva sorturi de fursecuri, cu ocazia sarbatorilor de Paste si Craciun. Mi-am iesit total din mâna si cu toate ca mereu ma straduiesc, se vede clar ca nu sunt profi! Însa bucuria de "a bucatari" nu a disparut niciodata! ☺

Anul acesta, pentru ziua mea am probat doua retete luate de pe internet si zau ca sunt mândra de mine! 😉 Au fost nu doar gustoase (toata lumea mi le-a laudat) ci au si aratat foarte bine! Poate ca va tenteaza si le încercati – sunt foarte usor de obtinut, cu mijloace neprofesionale. Iata retetele:
Tort de fistic cu mousse de zmeura si mango
Tortul consta din cateva straturi: blat, mouse de zmeura, mouse de mango si jeleu de zmeura. Pentru acestea, este nevoie de:
♦ Blat: 2 oua, 70 g zahar, 70 g fistic prajit si macinat, 10 g faina si 15 g unt.
Se bat ouale cu zaharul pâna se obtine o crema spumoasa; se adauga fisticul macinat, faina si untul (la temperature camerei); se amesteca pâna când obtinem o pasta omogena, pe care o turnam în forma de tort, cu diametru ~25 cm. (în forma am folosit hârtie de copt). Tava se da la cuptorul preîncalzit, pentru aproximativ 20 minute, la 180°C. Se testeaza cu scobitoarea (daca nu ramane nimic lipit dupa ce infigem scobitoarea in blat, atunci blatul este copt. Testam în cateva locuri).
Scoatem blatul din forma si îl asezam pe platou.
♦ Mousse de zmeura: 300 g zmeura (pachet congelat), 50 g zahar, sucul de la o lamâie, 200 g frisca proaspat batuta, gelatina obtinuta din 5 g pudra si 30 ml apa rece. Plus: 60 g ciocolata alba, 15 g frisca si 50 g fistic prajit si macinat.
Mai întâi topim in baie marina ciocolata alba dupa care mestecam pasta pâna ajunge la temperatura camerei. Într-o craticioara, punem zmeura cu zaharul pe foc si lasam sa dea câteva clocote, apoi trecem compozitia prin sita (sa separam sucul de sâmburii de zmeura) si lasam deasemenea sa coboare la temperature camerei. Adaugam sucul de lamâie si gelatina în jeleul de zmeura, amestecam si treptat, punem si frisca peste, amestecând mereu.
Peste pasta de ciocolata alba (la temperature camerei) adaugam 15 g frisca si 50 g fistic si amestecam. In final, combinam cele doua spume – cea de zmeura si cea de ciocolata alba. Se obtine un mousse, pe care îl întindem peste blat. Se pune în frigider pâna la urmatoarea faza.
♦ Mousse de mango: 2 mango coapte bine, 50 g zahar, 200 g frisca, gelatin (obtinuta din 5 g pudra de gelatin combinate cu 30 ml apa rece).
Se obtin ca. 300g piure de mango (se curate fructele de coaja, se taie bucati si se mixeaza, pâna se obtine piureul), se adauga zaharul si se amesteca bine, apoi se adauga frisca si gelatina. Se bate totul spuma.
Mousse-ul obtinut se întinde peste mousse-ul de zmeura. Se pune din nou în frigider.
♦ Jeleu de zmeura: 120 g zmeura, 30 g zahar, gelatin (2 g pudra si 15 ml apa rece).
Se pastreaza cateva fructe pentru decor (eu mi-am amintit prea târziu si nu am putut alege decat 5 bucatele, însa am improvizat si am folosit cateva boabe de physalis), restul se pune în craticioara, cu zaharul pe foc, pâna când da câteva clocote. Se ia de pe foc si se trece jeleul prin sita, sa separam fructele de sâmburi. Se lasa sa ajunga la temperature camerei si se adauga gelatin. Imediat se împarte jeleul cât mai aspectuos peste tort. Se decoreaza cu fructele mai sus mentionate si cu câteva lingurite de pudra de fistic.

Tort de ciocolata si alune de padure
♦ Blat: 6 oua, 150 g zahar, 200 g faina, 2 linguri pline vârf cu cacao, o jumatate de praf de copt, o jumatate de lingurita de sare, 200 g alune de padure macinate.
Se bat spuma ouale cu zaharul, se adauga sarea, praful de copt (stins cu un strop de otet), faina, cacaoa si alunele. Se amesteca de sus în jos, pentru a elimina bulele de aer apoi se pune în forma de tort (tapetata cu hârtie de copt). Se da la cuptorul preincalzit, pentru aproximativ 20 minute, la 180°C. Se testeaza cu scobitoarea. Dup ace se racoreste, taiem blatul circular în asa fel încat sa obtinem 3 foi.
♦ Crema: 400 g ciocolata de lapte, 3 linguri Nutella, 100 g alune de padure (macinate grosier), 250 g unt (la temperature camerei)
Se topeste ciocolata pe baie marina si se lasa sa ajunga la temperature camerei. Se adauga Nutella, untul si alunele ( din alune se pastreaza câteva lingurite pentru decor).
♦ suplimentar: 60 g napolitane de vanilie, o cutie bomboane Ferero Rocher.
Asamblare: Se aseaza prima felie de blat pe platou. Se acopera uniform cu crema de ciocolata dupa care se presara jumatate din napolitanele - zdrobite cu mana în prealabil. Se adauga a doua foaie de blat si se repeat actiunea, intindem mai întâi crema de ciocolata si apoi presaram restul de napolitane. Se acopera cu ultima foaie de tort si se întinde uniform crema de ciocolata, încercand sa îmbracam cât mai bine si marginile. Pentru a nivela crema, am folosit un lineal de plastic (perfect curat), apoi am decorat cu bomboanele Ferero Rocher. Cu lingurita, am pudrat marginile cu pudra de alune macinate. Tortul se pune imediat la frigider.

Sper ca v-am incitat curiozitatea si ca doriti sa probati cele doua retete cât de curând. Tare m-as bucura daca ma veti invita virtual, la o felie din torturile voastre ☺
Eu va invit tot virtual, la petrecerea de duminica cu ocazia zilei mele de nastere, alaturi de musafirii mei reali ♥ Cu mult drag.