Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta familie. Afișați toate postările

miercuri, 20 mai 2026

Ochiul magic - Miercurea fara cuvinte 21/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfCHappy Wordless Wednesday! ☺☺

duminică, 3 mai 2026

Ziua Mamei 2026



🌸 În fiecare an, de Ziua Mamei, fetele mele — astăzi femei adulte, cu vieți frumoase și pline — găsesc o modalitate drăguță de a mă sărbători. Îmi pregătesc o surpriză, fie un program de wellness cu cosmetică, masaje sau băi termale, fie o cină la restaurant sau o activitate culturală. De la an la an, nicio locație nu se repetă, dar cel mai important pentru noi este timpul pe care-l petrecem împreună.
Anul acesta au ales clădirea recent inaugurată din zona gării, renovată timp de mai bine de șase ani. Este un complex superb, cu parcare subterană, un parter comercial, un etaj plin de restaurante cu diverse specificuri și palatul cinematografic la etajele superioare.
Pentru a face ziua și mai specială, ne‑am dăruit câte o brățară de aur, identică. A patra o așteaptă pe mama mea — sper să i‑o pot duce în iunie sau iulie, dacă situația cu criza de cherosen îmi va permite să zbor.....................punct, punct, punct.
Noi am început "petrecerea" cu o masă la Peter Pan, unde ne‑a așteptat atmosfera tipic festivă și un meniu generos. Am povestit, am râs și ne‑am bucurat de tot ce ne-a fost servit, așa cum se întâmplă de fiecare dată când suntem toate trei.
După servirea mesei, am urcat pe scările rulante la cinema - la ultimul etaj, unde am avut bilete deja rezervate. În ultimele săptămâni s‑a făcut multă reclamă filmului "Diavolul se îmbracă de la Prada 2", iar eu am spus cândva că mi‑ar plăcea să îl văd pe marele ecran. Fetele au ținut minte si pentru că filmul tocmai are premiera în Germania, l‑au ales pentru această zi (deși cred ca ele ar fi preferat documentarul despre Michael Jackson). A fost o surpriză frumoasă, care m-a induiosat.
Filmul a fost simpatic, nu extraordinar, dar m‑am bucurat că l‑am văzut. De fapt... filmul nici nu a contat atât de mult, ci ziua petrecută alături de fetele mele. O zi care mi-a confirmat încă o dată locul frumos pe care îl am în viețile lor — ca mamă, prietenă, confidentă și martoră a drumului lor.
După o asemenea zi nu pot decât să fiu recunoscătoare lui Dumnezeu pentru copiii mei. M-am gândit mult și la mama mea, pe care am felicitat-o la telefon — un gest mic, dar care mai îmblânzește puțin distanța dintre noi.
Și sper ca toate mamele să aibă parte de zile care să le aducă bucurie, apropiere și liniștea aceea frumoasă pe care doar iubirea sinceră și necondiționată dintre mamă și copil o poate aduce. 
La mulți ani tuturor mamelor, oriunde s-ar afla și oricum ar fi sărbătorite! ꧁🪷🌷🌸🌺🦩꧂

marți, 6 ianuarie 2026

Cum m-a învățat Universul că flexibilitatea nu e doar un tip de bilet

Există zile în care universul pare că ne face cu mâna, ca un vecin simpatic care știe toate bârfele cosmice și abia așteaptă să ni le șoptească. Alteori, universul doar ridică din sprânceană, în stilul lui caracteristic, de parcă ar spune «Hai, serios? Chiar asta vrei să faci azi?!».
Și totuși, în ambele situații, ceva rămâne neschimbat. Viața are un simț al umorului mai bun decât al nostru, iar noi doar încercăm să ținem pasul. 
Convingerea asta mi s-a întărit aseară… dar să vă povestesc întâmplarea.
Ieri, la ora șapte dimineața, eram deja în drum spre gară, cu biletul meu flexi cumpărat de cu seară, acel bilet magic care îți promite libertate totală, orice tren, oricând, între Augsburg și Ulm. Mă simțeam organizată, eficientă, stăpână pe situație... Universul, între timp, își încălzea palmele.
Stabilisem cu mătușa mea Geta să facem împreună o mică expediție hedonico‑stilistică, un tur de răsfăț, explorare și shopping la Marc Cain în Bodelshausen, iar apoi la Outletcity Metzingen. Urma să mă preia cu mașina din gara centrala Ulm, iar eu eram deja în mood-ul acela de «astăzi viața e frumoasă și simplă» 😇
Și chiar a fost... în prima parte!
Drumul a fost impecabil, deși zăpada domnea peste tot. Soarele ne-a însoțit ca un prieten bun, iar gerul de minus patru grade s-a purtat surprinzător de civilizat. În buticuri era cald, luminos și vesel, exact atmosfera în care femeile își testează destinul în formă de rochii, parfumuri, poșete și pantofi. Am probat de toate, am râs, am cumpărat câte ceva, dar fără excese. Totul în echilibru.
La prânz am mâncat într-un restaurant cu specific Baden‑Württemberg, tradițional și tihnit, exact cât să ne dea energie pentru restul zilei. Totul respira armonie și liniște.
La ora 17 am pornit spre Ulm, hotărâte să ajungem la destinație înainte ca întunericul să se transforme în beznă. Puțin înainte de ora 18, navigatorul arăta că mai avem șapte kilometri până la gară. Perfect, eram în timp. Doar că... șoseaua era închisă. Știam asta, dar rutele alternative se schimbă zilnic, în funcție de cum avansează șantierul. Ulmul a devenit un fel de puzzle urban pe care nici localnicii nu-l mai rezolvă, un oraș-labirint de mai bine de jumătate de an.
Geta mi-a amintit să verific lista trenurilor, să văd când am prima legătură spre Augsburg. Primul era la 18:02 și relaxată, îi răspund că nu e cazul să ne grăbim, trenurile vin din douăzeci și cinci în douăzeci și cinci de minute, iar dacă nu-l prind pe ăsta, vine următorul. Ne-am învârtit de câteva ori, am încercat intrări, ieșiri, sensuri unice, până când, într-un final glorios, am ajuns la gară. Eram puțin tensionate, dar fără vreun motiv care să ne strice buna dispoziție. Ah, inocența…

😄 Momentul "Kevin". Sau cum am plecat spre Berlin fără să vreau


La ora 18:00 ne-am luat rămas bun. Geta mi-a spus că poate trenul are întârziere și că îl pot prinde pe primul din listă, cel de la 18:02. I-am făcut cu mâna și am mărit pasul spre peroane. Gara este și ea în șantier, așa că am urmărit ganguri, săgeți, peronul unu, peronul doi... Am ajuns în fața unui tren cu ușile deschise. La megafon, o voce spunea ceva despre Augsburg și despre faptul că ușile se vor închide imediat…
Am urcat. Și atunci universul a apăsat butonul «play».
Am văzut imediat monitorul din vagon, pe care scria Berlin. Trenul meu spre München era pe peronul doi, la 18:02. Eu mă urcasem în cel de pe peronul unu, care pleca tot la 18:02, dar spre… Berlin. O mică-mare diferență! Exact ca în «Singur acasă 2», unde Kevin ajunge la New York în timp ce familia lui pleacă la Miami...
Am apăsat butonul verde de deschidere a ușilor de zeci de ori. Nimic. Sistemul de securitate decisese că destinul meu are direcția Berlin. Trenul a pornit. Am simțit cum îmi urcă furia în gât. În primele secunde am vrut să plâng. Practic, eram blătistă, călătoream fără bilet!
Mi-a crescut tensiunea și m-au luat transpirațiile. Cinematograful din mintea mea derula deja filmul în care controlorul de bilete se apropia de mine... Cum să opresc filmul? Atunci am intrat în modul «damage control». Trăiesc în epoca tehnologiei, nu?! Am scos telefonul și cu mâinile tremurânde, am încercat să cumpăr un bilet spre Stuttgart — prima oprire anunțată a trenului (Ulm este la aproximativ 80 km de Augsburg, iar Stuttgart la aproape 250 km, deci trenul mă ducea tot mai departe de destinația mea reală).
Nu am reușit să mă loghez. Am încercat toate metodele posibile, nimic nu a funcționat, nici PayPal, nici e-mail, nici DB. Ori eram eu prea nervoasă și nerăbdătoare, ori chiar uitasem parolele. În orice caz, nu am reușit.
Stomacul meu a reacționat primul. Am fugit la toaletă și după ce revolta din stomac s-a liniștit, cinematograful din minte a derulat scena în care controlorul bate la ușă, interpretează totul ca pe o fugă de responsabilitate, contactează prin stație poliția feroviară și mă dă jos din tren sub escortă.
Ce să fac? Să plâng și să joc rolul femeii disperate nu era deloc stilul meu! Dar... dacă mă prefac că dorm, poate controlorul va trece pe lângă mine, convins că sunt un călător vechi, deja verificat. Asta a fost singura soluție care mi s-a năzărit.
M-am așezat într-un fotoliu, mi-am sprijinit fularul de fereastră — în chip de pernă și am închis ochii, dar aruncam din când în când câte o privire spre monitorul atârnat de plafon. Mai erau cincisprezece minute până la prima oprire… trebuie să reușesc! Minutele treceau ca orele. Când la difuzor s-a anunțat că intrăm în gara Stuttgart, am sărit în picioare, m-am îmbrăcat în grabă și am fost prima la ușă.
Am coborât aproape sărind.
Am alergat spre capătul halei peronelor și am citit rapid pe monitorul uriaș că peste șapte minute pleca un ICE spre Augsburg. Acum aveam neapărat nevoie de un bilet Stuttgart–Ulm. Am încercat din nou aplicația DB. Mâinile îmi tremurau... A sunat telefonul. Era fiica mea, cea care aștepta semnalul meu că sunt în tren (acela bun!) ca să vină cu mașina să mă ia din gară. Cu voce precipitată i-am spus: «Sunt în Stuttgart…» I-am explicat totul în douăzeci de secunde și am rugat-o să îmi cumpere ea biletul. I-am trimis poza cu numărul acceleratului. A bombănit ceva despre anumite vârste și mici tulburări de orientare… dar a promis ca îmi cumpără biletul. Am urcat în tren și m-am așezat ca să-mi potolesc tremurul genunchilor. Cu un minut înainte de plecare am primit pe WhatsApp codul. Însă… am observat că numele era greșit. Pe bilet era numele fiicei mele. 
Trenul a pornit. Călătoream cu identitate falsă. Din nou ilegal. Universul râdea din nou.
Nici nu am ieșit bine din gară, că a venit deja controlorul. I-am arătat biletul pe display cu seninătatea unui maestru zen. El a verificat doar codul, nu a cerut și buletinul (deși așa prevede regulamentul intern obligatoriu al operatorului feroviar). S-a îndepărtat de locul meu, a discutat cu alți călători din vagon… Eu am respirat ușurată. Ufff, am mai scăpat o dată! Am ridicat ochii și am observat pictograma verde. Întâmplător mă aflam în vagonul „Quiet Zone”. Perfect pentru contemplare post-traumatică. M-am așezat comod și în gând, am început să apreciez (exagerat dar sincer) cât de bine funcționează totul la Deutsche Bahn — condițiile de transport impecabile, punctualitatea trenurilor, frecvența lor ridicată, rețeaua vastă, vagoanele curate și încălzite, fotoliile ergonomice și conexiunea WiFi.
Și uite-așa, la 19:37 am ajuns din nou în Ulm. Chiar în acel moment, mătușa mea îmi scria pe WhatsApp să mă întrebe dacă am ajuns acasă... Nu am avut energia să explic că eram din nou în gara din Ulm, așa că i-am răspuns scurt: «Totul e în regulă. Te sun mâine. Noapte bună.» .
La ora 20:15 am coborât din tren, în sfârșit în Augsburg.
Chiar în fața gării am observat mașina fiicei mele. Am urcat și am murmurat, plină de ușurare și autoironie: «Na, am făcut-o și pe asta!» Adela m-a privit de la volan și a zis: «Mă abțin de la comentarii… spun doar atât: Kevin avea șase ani.» Am izbucnit amândouă în râs. Apoi s-a lăsat tăcerea.
Am privit clădirile și luminile care alunecau pe lângă șosea cu bucuria aceea caldă pe care o simți când te întorci acasă după un concediu lung.
Și m-am gândit că poate umorul e limbajul secret prin care viața ne amintește că suntem deja pe drum, chiar și atunci când credem că ne-am rătăcit... 
Dacă va trece cineva vreodată printr-o aventură asemănătoare, singurul meu sfat este să respire adânc, să zâmbească și să lase universul să-și spună glumele. Unele sunt chiar bune — dar de obicei, îți dai seama de asta abia când ajungi acasă, teafăr. 😀

marți, 30 decembrie 2025

Două zile de magie – Crăciun luminos si fericit!


Înca o mică restanță de final de an 
Crăciunul din acest an a avut pentru noi o strălucire aparte. Pentru că Raluca, una dintre fetele mele, a lucrat pe 24 decembrie, ne-am adunat cu toții abia în prima zi de Crăciun – iar cadourile au așteptat sub brad până am fost împreună.
Masa festivă a fost o bucurie în sine. Am început cu aperitivele noastre tradiționale - salată boeuf, salată de vinete, guacamole proaspăt și pateuri fragede. A urmat o supă cremă de roșii, cu smântână și busuioc, iar felul principal a fost o încântare — pulpe de gâscă la cuptor, cu Knödl de cartofi și varză roșie călită. La desert, clătite cu sos de vanilie, umplute cu zmeură și căpșuni proaspete, apoi cafea și fursecuri pentru cine a mai avut loc în stomac.
Am avut o șampanie Grand Plaisir, nectaruri de rodie, piersici și ananas, un Pinot Noir perfect pentru gâscă, iar la desert un vin de gheață, rece și dulce ca o poveste de iarnă.
Pe timpul cinei, Leo și Chico au fost atât de cuminți încât aproape am uitat că sunt acolo. Dar când ne-am mutat în salon, în jurul bradului, pentru a împărți cadourile, zici că au fost trași cu cheița. Alergau de la un pachet la altul, fascinați de foșnetul hârtiei, convinși că totul e un joc inventat special pentru ei. Ne-au făcut să râdem cu poftă.
Fiecare dintre noi a fost încântat de darurile primite. Moș Crăciun a fost foarte generos anul acesta — probabil ne-a trecut pe toți la categoria „copii foarte cuminți”. Am cântat colinde, am ascultat cele mai frumoase CD-uri de sezon, am povestit, am râs și ne-am bucurat de fiecare clipă. Pe la ora 22 musafirii au plecat, iar înainte de miezul nopții casa era deja pusă la punct, ca și cum petrecerea ar fi fost doar o amintire luminoasă.
     
A doua zi de Crăciun am fost invitați acasă la Adela, unde fetele mele au contribuit amândouă la pregătirea meniului festiv. La aperitiv, ne-a fost servită câte o pară coaptă cu brânză, miere și mentă. A urmat un piure fin de cartofi, alături de pulled beef — carne de vită gătită lent, desfăcută pe fibre, cu sos de legume și morcovi caramelizați. La desert am avut ceva cu adevărat spectaculos — conuri de brad comestibile, adevărate opere de artă — un muffin de ciocolată ca bază, acoperit cu fulgi de cacao și ciocolată care imitau perfect zimții conului, servite cu înghețată de vanilie și măr copt cu stafide.
Am băut prosecco, vin, sucuri după pofta inimii, cafea și încă un pahar de vin de gheață. Atmosfera a fost la fel de caldă și de frumoasă ca în prima zi, pentru că în fond, asta contează de Crăciun — să fim împreună, în liniștea și lumina casei.
Au fost două zile superbe, pline, luminoase, cu mese bogate, râsete, colinde, cadouri, povești și multă iubire.

joi, 25 decembrie 2025

Ajun de Crăciun cu zăpadă, brad în roșu și libertate culinară

Seara de 23 decembrie am luat în serios prognoza meteo care spunea că este posibil ca la noapte să ningă. Așa că, precauți, am băgat bradul în casă și dacă tot l-am fixat în stativ, i-am pus și ghirlanda luminoasă. Dimineața de Ajun ne-a întâmpinat cu o bucurie uriașă… într-adevăr, afară era totul alb. Meteorologii au avut dreptate și curtea arăta ca o felicitare de Crăciun. După muuulți, mulți ani, în sfârșit avem parte de Crăciun alb. Ce sentiment minunat!
Cu energia dată de ninsoarea proaspătă, ne-am apucat să împodobim bradul. Anul acesta am ales globurile roșii, rafinate, în toate formele și mărimile. Mi-a luat ceva timp până am găsit echilibrul perfect al pomului, dar în cele din urmă a ieșit exact cum mi-am dorit.
Apoi am agățat cu o fundiță roșie coroana de vâsc deasupra intrării în sufragerie, am făcut ultima tură cu aspiratorul și casa a avut exact prospețimea pe care pe care mi-o doream.
La bucătărie, responsabilitățile au fost împărțite clar. Eu doar desertul, iar Helmut s-a ocupat de cuptor și de plită, amesteca zâmbind în oale și dădea senzația că totul este sub control.
De mulți, mulți ani nu am mai fost singuri în seara de Ajun. Tocmai de aceea am decis să gătim exact ce ne era dor, fără să ținem cont de preferințele sau alergiile vreunui musafir. Libertate culinară totală.
Am început cu un cocktail de creveți regali — un fel de salată cu crème fraîche, creveți sotați în ulei de măsline, bucățele de sparanghel fiert în apă cu sare și ceapă, mandarine din compot, mărar și piper. O delicatețe!
Am ciocnit un pahar de crémant de Alsacia și... tot din Alsacia, am continuat cu escargot în unt aromatizat cu ierburi fine. Delicios!
Felul principal a fost doradă la cuptor, cu cartofi gratinați, un pește care ne place mult și care aduce și un strop din tradiția serii de Ajun.
La desert am avut creația mea cu mascarpone, dulceață de trandafiri și biscuiți speculaas, aromele acelea de iarnă care te duc direct în copilărie.
După un espresso bine-meritat am căzut frânți de oboseală. Ne-am întins puțin și am și ațipit vreo oră și ceva.
Seara s-a așezat peste noi cu o liniște plăcută. Ne-am cuibărit pe canapea, cu un film de Crăciun în fundal și cu sentimentul acela rar că totul este exact cum trebuie. Vacanța își trăiește în sfârșit ritmul ei frumos.
 
🍀🎄 Craciun fericit! 🎄🍀

miercuri, 24 decembrie 2025

Craciun fericit! - Miercurea fara cuvinte 52/2025


LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfCHappy Wordless Wednesday! ☺☺

luni, 15 decembrie 2025

A treia Duminica de Advent


 

🔔 🌟 A treia duminică de Advent poartă în ea un parfum aparte de liniște și bucurie. Este momentul în care lumina lumânărilor se înmulțește, iar sufletul începe să simtă mai intens apropierea sărbătorii.
Tihna acestei duminici seamănă cu o respirație adâncă după zile pline: un timp de odihnă, de reculegere și de așezare.
🕯️🕯️🕯️ A treia lumânare aprinsă aduce un mesaj de speranță și de pace, ca și cum întunericul se retrage încet, lăsând loc luminii.
🌲 Cartierul, casa, familia – toate par să se adune într-o atmosferă caldă, unde fiecare clipă e un dar.
Tihna Adventului nu e doar liniște, ci și o pregătire blândă, o chemare la bucurie simplă și la recunoștință.
E ca și cum această duminică ar fi o punte între așteptare și împlinire, între tăcere și cânt, între întuneric și lumina ce se apropie. 💫 A treia duminică de Advent aduce tihnă, lumină și bucurie, pregătind sufletul pentru sărbătoarea Crăciunului.

sâmbătă, 13 decembrie 2025

🎄✨ Lista mea "To Do" pentru luna decembrie ✨🎄

🎁 1. Pregătiri clasice și organizatorice

  • Organizarea calendarului cu evenimente, petreceri și întâlniri – 🔄 agenda mea e plină ochi, dar organizată ca la carte. Mi-am făcut loc și pentru mine: azi manichiură-pedichiură, sâmbăta viitoare coafor. Helmut își poate programa tunsul mai relaxat, pentru că el poate merge în timpul săptămânii.

  • Pregătirea casei pentru sărbători – 🔄 casa e proaspătă și luminoasă după ce am zugrăvit toată vara și toamna. Baia mare o renovăm anul viitor (contract deja semnat!). Săptămâna viitoare fac ultimele retușuri prin casă, ca totul să fie ordonat și primitor pentru sărbători.⭐

  • Cumpărarea cadourilor pentru familie și prieteni – ✅ gata, misiune îndeplinită! Toate sunt cumpărate, stau cuminți și așteaptă să fie împachetate frumos, cu fundițe și hârtie colorată. 

  • Scrierea și trimiterea felicitărilor pentru sărbătorile de iarnă – ✅ bifat, cu drag! Gândurile bune au plecat deja spre oamenii mei dragi. ✉

  • Planificarea meniului pentru Ajun și Prima Zi de Crăciun – 🟩 probabil mâine, în a treia duminică de Advent, vom decide ce gătim și cum organizăm mesele. Pentru a doua zi de Crăciun nu ne facem griji, suntem invitați și vom savura cu bucurie tot ce se va pune pe masă 😉

🌲 2. Decorarea casei și atmosfera de sărbătoare

  • Cumpărarea bradului – ✅  bifat! Îl voi împodobi, ca în fiecare an, în seara de Ajun, cu emoție și tradiție.

  • Decorarea casei și curții cu luminițe și ornamente – ✅  făcut! Luminile strălucesc deja de la 1 decembrie, în jurul casei și la geamul din sufragerie.

  • Agățarea vâscului – 🟩 sarcina lui Helmut, pe care o va îndeplini cu drag, ca în fiecare an, inainte de Crăciun. 🌿

  • Aprinderea lumânărilor – ✅  avem două lumânări mari, parfumate pe care le aprindem din când în când, pentru o atmosferă caldă, într-o casă mare și aerisită. În plus, coronița de Advent cu cele patru lumânări ne însoțește, iar mâine o vom aprinde pe cea de-a treia.. 🕯️🕯️🕯️

🍪 3. Activități culinare și tradiții

  • Coptul prăjiturilor – ⏳ anul acesta mă limitez la cornulețe cu gem și covrigei cu brânză. Atât! Poate și prăjitura cu ness, dacă îmi face cu ochiul timpul.

  • Prepararea cozonacilor – ⏳ vreau neapărat să fac un cozonac cu nucă și unul cu rahat. Rețetele sunt pregătite, săptămâna viitoare va veni ziua cea mare – momentul cozonacilor!”

  • „Cookie exchange” la serviciu – ⏳ marți! Fiecare vom aduce fursecuri, vom schimba rețete, idei și multe zâmbete.

❄️ 4. Activități de sezon

  • Vizionarea filmelor de Crăciun – 🔄 tocmai urmăresc „Crăciun acasă”, sezonul 3, lansat de câteva zile pe Netflix.

  • Târguri de Crăciun – ✅ am fost deja la Sibiu, Ulm și Augsburg. Atmosferă, lumini, vin fiert – tot ce trebuie!

  • Patinoar – 🟩 poate înainte de Crăciun, poate după... Vedem cum ne poartă timpul.

  • Om de zăpadă si plimbare în natură – 📕 nu e zăpadă… încă! După Crăciun vom pleca să o căutăm și o vom găsi.

  • Colinde și muzică de iarnă – 🔄 Helmut adoră colindele românești. Eu îmi compun un playlist, pe care îl voi asculta în mașină toată iarna. ♬⋆.˚

  • Petreceri cu colegii – 🔄 două deja bifate: una cu toată firma, una cu departamentul.

  • Întâlniri cu prietene – 🔄 două deja avute, încă una programată.👍

  • Donarea de haine – ✅ am strâns un sac mare și de la mine, și de la Helmut.

  • Donații în bani – ✅ o contribuție modestă către Caritas și Cartierul Fugger.

  • Voluntariat – 📕anul acesta nu am reușit, dar rămâne în plan pentru viitor. 💗

👨‍👩‍👧‍👦 6. Familie și timp de calitate

  • Vizite la rude – ✅  am fost la Ulm, la mătușa Geta și m-am întâlnit și cu fratele meu și prietena lui.

  • Amintiri de final de an – 🔄 vreau să printez fotografii vesele de la Craciunul de anul trecut și să le dăruiesc înrămate - pentru că si anul acesta vom petrece Crăciunul în aceeași formulă. 🖼️

🎅 7. Activități creative

vineri, 12 decembrie 2025

Ulm în lumina Adventului

Am ajuns la Ulm la ora amiezii, după ce cu greu am ieșit din bucla fără sfârșit în care ne-a învârtit navigatorul, chiar la cinci kilometri de intrarea în oraș, unde șoseaua era complet închisă. Am parcat mașina la mătușa mea și am pornit împreună pe jos spre centrul orașului, către Domul din Ulm, biserica al cărei turn a rămas timp de 135 de ani cel mai înalt din lume. De curând însă, recordul a fost luat de Sagrada Familia din Barcelona, care și-a încheiat în sfârșit lucrările de construcție după câteva sute de ani de așteptare.
În fața Domului am găsit tradiționalul Ulmer Weihnachtsmarkt, locul unde ne-am dat întâlnire cu fratele meu și cu Helena. Nu ne-am așteptat să fie atât de aglomerat, iar Leo, săracul, s-a strecurat printre picioarele oamenilor. Totuși, nu era la fel de plin ca seara, când luminile se aprind și magia târgului sporește. Noi am băut câte un vin fiert și am mâncat câte un cârnat prăjit pus într-o chiflă cu muștar, apoi am pornit la pas printre căsuțele frumos decorate.
Privirea ni s-a oprit mereu asupra artei artizanale de sezon, lemn sculptat cu migală, sticlă colorată, lumânări parfumate, îngerași pictați cu delicatețe. Cel mai mult m-a cucerit standul cu Krippen, acele scene ale Nașterii Domnului, cu figurine lucrate manual, fiecare detaliu purtând amprenta tradiției. Aș fi putut rămâne acolo cel puțin o oră, pierdută în frumusețea lor, dar Helmut m-a tras mai departe, altfel aș fi cumpărat ceva pentru ieslea noastră de acasă, care oricum are tot ce trebuie ca să fie special.
Ne-am oprit și la vitrina cu povești de iarnă, unde figurinele din pluș se mișcau ca și cum ar fi fost vii — atracția copiilor și, bineînțeles, a lui Leo. Apoi am ajuns la țarcul unde era reprezentată Nașterea Pruncului Iisus, cu animale adevărate, un colț de autenticitate ce aducea emoție în mijlocul târgului.
Fiind multă gălăgie — râsete, colinde, zurgălăi și clinchete de clopoței — nu am putut povesti prea mult, așa că am căutat o cofetărie la marginea târgului, unde am băut un ceai cald și am stat la povești. Înainte să se lase seara am pornit din nou spre casă, drumul din Ulm la Augsburg durând cam o oră, iar în decembrie întunericul cade deja pe la ora 16 și pentru cei care poartă ochelari și nu mai sunt tineri condusul pe drumuri ude și reci nu e deloc ușor — umezeala și riscul de gheață fac fiecare kilometru mai solicitant.
Și așa, cu sufletul plin de lumină și de bucuria întâlnirii, am înțeles încă o dată că magia Crăciunului nu stă doar în lumini și târguri, ci mai ales în oamenii dragi alături de care le trăiești. ✨

luni, 8 decembrie 2025

Alesul nostru cu parfum de sărbători

Ca în fiecare an la inceputul lunii decembrie, am mers azi la târgul de brazi din curtea bisericii de cartier.
Este deja o tradiție, să alegem împreuna bradul. Îl cumpărăm mereu de la același furnizor, în care avem mare încredere. Brazii lui sunt de soi bun, cu o culoare intensă și un parfum proaspăt, abia tăiați.
În alți ani ne plimbam și câte o oră printre rândurile cu brazi, până găseam „alesul”. Anul acesta însă, l-am ochit în primele cinci minute – parcă ne aștepta! Am luat și câteva mănunchiuri de ramuri de brad, pe care le voi folosi să acopăr trandafirii și să fac câteva decorațiuni pentru grădină. Am încărcat mașina și ne-am întors fericiți acasă. 
Bradul nostru stă acum cuminte în curte, într-o găleată cu apă, așteptând ziua de Ajun. Îl vom împodobi, ca întotdeauna, în seara de Ajun, respectând tradiția care ne aduce bucurie și emoție în fiecare an.

duminică, 7 decembrie 2025

A ll-a Duminică de Advent 2025

Dimineața celei de a doua Duminici de Advent începe cu miros de cafea și emoția drumului. 
Ne pregătim să plecăm spre Ulm, cu mici daruri pentru mătușa mea Geta, pentru nepoțelele ei, pentru fratele meu Mircea — sosit aseară din Valencia, în escala spre Sibiu — și pentru prietena lui... Magia e în întâlnire - în îmbrățișarea regăsirii, în surprizele ascunse în pachețele, în zâmbetele ce se aprind. Iar după ce ne strângem cu toții, vom merge împreună la Christkindlemarkt din Ulm, unde lumina, colindele și miresmele de scorțișoară vor fi doar ecoul acestei bucurii de familie.
Vă doresc o a doua Duminică de Advent plină de căldură și lumină. Fie ca această zi să aducă tuturor pace, speranță și zâmbete care să lumineze iarna! ✨


luni, 17 noiembrie 2025

Luni cu ploaie și vibe melancolic


Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș.
Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite.
Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică.
De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci.
În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă.
Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară...
De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘

sâmbătă, 15 noiembrie 2025

"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.
Sursa Foto: critic.de

vineri, 31 octombrie 2025

Feerie de toamnă și Halloween — cum am transformat casa într-un colț de poveste

🍂 Toamna s-a instalat în curtea mea ca o mâță blândă, cu blană de frunză arămie și ochi de lumină caldă, torcând miros de frunze amare și ceai de iasmin cu lămâie.
Ultimele zile de octombrie dansează ca niște balerine în rochii ruginii, un vals de frunzulițe care se ciocnesc, se rostogolesc, se ascund sub bancă și se așază într-un covor moale pe pământul umed. 🍁 Peste cartier plutește miros de foc cu lemne și arome de supă-cremă de dovleac. Luna noiembrie se apropie grăbită ca o regină tăcută, cu pălărie de vânt și eșarfa de ceață, nerăbdătoare să șoptească povești învelite în pulovere groase...
🎃 Am împrăștiat prin casă și curte decorațiuni de Halloween — ghirlande, figurine, luminițe și fețe zâmbitoare care privesc complice, ca niște musafiri poznași sosiți cu bagaje pline de râsete și bucurii învelite în catifea portocalie. Se ascund prin colțuri ca glumele bune, rostite la momentul potrivit, lăsând în urmă ecouri de magie și veselie. FA-BOO-LOS! — exact așa se simte totul! Un Halloween discret, dar plin de farmec, cu accente simpatice și culori calde, ca o poveste spusă în șoaptă la gura sobei, în timp ce afară vântul își scrie poemul printre crengi. ✨
În curte, în lipsa florilor, am chemat la apel niște vrăjitoare din foi de cucuruz, cu pălării șugubețe și rochii foșnitoare, ca niște sperietori de ciori cu suflet de poveste. Stau cuminți printre frunzele aurii și acaju, păzind ghindele și castanele lucioase. Lampioanele portocalii dansează în ritmul vântului, desenând umbre tremurătoare pe aleea pietruită.
🧛‍♂️ Graf Dracula și Vrăjitorul din Oz — croiți din fetru colorat, își fac veacul la oglindă și la ușă, ca niște paznici ai bunei dispoziții. 👻 Pe masă, farfuriile decorative cu mutrițe de bostan-sperietoare râd cu gura până la urechi.
Canapeaua e acoperită de pernuțe decorative cu dovleci zâmbitori și siluete feline cu ochi sclipitori. Leo, micul meu tovarăș blănos, poartă mândru o pălărie de Halloween și se joacă vesel cu noua lui prietenă de pluș — o pisicuță neagră cu urechi violete. Parcă râd amândoi în limba lor, complici la toată această feerie.
🌙 De câteva zile mă ocup de aceste mici bucurii, iar serile mele de sfârșit de toamnă s-au umplut de culoare, de râsete și de acel freamăt dulce care vine când transformi casa într-un colț de poveste. Nu e doar decor, e o stare de spirit — un Halloween discret, dar fermecător, ca o vrajă spusă în șoaptă...






PS: pentru videoclip, am folosit — Music: Magical Halloween Music by HD Studio from Pixaba

PS2: ah, daaa... Tradiția cioplirii dovlecilor în ajun de Halloween este, în familia mea, veche de peste 30 de ani și e strâns legată de mămăliguța cu lapte, brânză și smântână ☺. Așa și-au dorit fetele când erau mici și așa a rămas obiceiul! 
Asta, ca să nu vă întrebați mirați ce-i în farfurii.🎃👻🕷️🕸️🧙‍♀️🧛‍♂️🧟‍♀️🧟‍♂️🦇🍬🍭🪦⚰️🪄🏚️🔮🧹🧤🐈‍⬛🐾🧁🎈🕯️🏮🎃

marți, 7 octombrie 2025

Google, keto și o glumă a universului

Zilele trecute mă plângeam că Google nu mai bagă în seamă blogurile ca al meu. Doar dacă scrii despre nutriție, diete și rețete keto ai șanse să fii promovat. Printre altele, spuneam în supărarea mea că doar acele subiecte par să conteze...
Ei bine, astăzi vreau să spun clar și răspicat — postarea de azi nu este concepută sub acel imbold! Este, mai degrabă, o glumă a universului. 😅😄
Ieri, una dintre fiicele mele a venit în vizită și mi-a adus o cutiuță cu... schoko-donuts – adică niște mini-prăjiturele cu ciocolată, făcute după o rețetă din nutriția Low Carb. Prima reacție? M-a bufnit râsul și am refuzat să gust. Dar am observat că fiica mea s-a simțit jignită, așa că i-am explicat contextul frustrării mele cu trendurile online. Am râs amândouă.
Ea... este adepta stilului Low Carb și trebuie să recunosc — muffins-urile au fost delicioase! Chiar și Helmut, care e mofturos când aude de „rețete de fițe”, a spus că au gust excelent. 
Așa că am primit rețeta și o dau mai departe, cu drag, tuturor gospodinelor curioase să o încerce.


🍫 "Muffin-brownie" cu ciocolată – Rețetă Low Carb (12 bucăți, 165 kcal în total) 🍩

Ingrediente:

• 4 ouă
• 30 g făină de migdale
• 45 ml "lapte" de migdale
• 125 g unt moale
• 40 ml ulei de cocos (1 lingură pentru uns formele, restul pentru glazură)
• 30 g cacao pudră (neîndulcită)
• 20 g ciocolată neagră (dunkle Schokolade)
• ½ plic praf de copt
• stevia sau eritritol - îndulcitor (după gust)

Mod de preparare:

• Preîncălzește cuptorul la 180°C, căldură sus și jos, fără ventilație.
• Bate ouăle spumă cu mixerul.
• Adaugă untul, îndulcitorul și "laptele" de migdale. Amestecă bine.
• Încorporează pudra de cacao, făina de migdale și praful de copt treptat, până obții un aluat omogen.
• Unge formele cu pensula, folosind o lingură din cantitatea totală de ulei de cocos.
• Toarnă aluatul în forme și coace timp de 20 de minute, pe grilajul din mijloc.
• Lasă muffins-urile să se răcească.
• Topește restul de ulei de cocos împreună cu ciocolata pe baie marină și glasează muffins-urile.

Gata! Delicioase, sănătoase și surprinzător de pufoase. 
💛💛 Dacă le încerci, spune-mi cum ți-au ieșit! 💛💛


 
P.S.: Am folosit florile de aici: [Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!], în jocul meu de-a fotografiatul — exact contrastul care echilibrează compoziția. 😜

joi, 25 septembrie 2025

Nopți în Hamburg - Arhitectură și emoție în imagini spectaculoase /RiO 39-2025



Astăzi, la rubrica "Reflexii în oglindă" am bucuria să prezint din nou câteva fotografii realizate de fratele lui Helmut — cumnatul meu care locuiește în Hamburg, pasionat de fotografie. Privirea lui sensibilă și atentă surprinde orașul nu doar în detalii, ci în stări — în vibrații, în tăceri, în lumină... Fiecare imagine este o invitație la contemplare, o fereastră deschisă spre frumusețea discretă a nopții urbane.
În portul Hamburg, noaptea îmbracă orașul într-o eleganță care taie respirația. Filarmonia*, cu formele ei sculpturale, pare o arhitectură compusă în acorduri vizuale. Clădirea respiră muzică, chiar și în tăcere, iar silueta ei se reflectă în culorile de cerneală ale apei — adânci, misterioase, aproape visate. În jur, alte clădiri superbe completează tabloul — o simfonie arhitecturală în sticlă și lumină, unde fiecare reflexie pare o emoție prinsă în oglinda timpului.
Printre aceste splendori urbane, se ridică poduri având mecanisme mobile pentru a permite trecerea navelor. Aceste poduri sunt spectaculoase noaptea, când luminile orașului și reflexiile din apă transformă structura lor tehnică într-un spectacol vizual. Ridicarea lor lentă, ca niște aripi de metal, adaugă o teatralitate aparte pe fundalul cerului întunecat.
Este un loc unde ingineria întâlnește poezia, iar orașul devine scenă pentru o artă tăcută, dar profundă.

*) clădirea se numește "Elbphilharmonie", adesea prescurtată Elphi ("ph" se citeste "f"). Este una dintre cele mai emblematice construcții din Hamburg și una dintre cele mai spectaculoase săli de concert din lume. Numele vine de la râul Elba (Elbe) și de la cuvântul „filarmonie” — deci, în traducere liberă, „Filarmonica de pe Elba”.
Este cunoscută pentru arhitectura sa îndrăzneață — o structură de sticlă ondulată, așezată pe o fostă clădire de depozit din port. Arată ca o corabie, un val sau chiar o stâncă de gheață — depinde cine o privește 😍😇 Noaptea, luminată, pare desprinsă dintr-un vis.
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

luni, 8 septembrie 2025

Prima zi la Sibiu – o zi plină de emoții

(Jurnal de vacanta - continuare la "Micul turn cu ceas de la Rába - un colț de poveste în Győr")
 
Prima zi petrecută la Sibiu a fost, fără îndoială, o zi plină. Plină de pași, de amintiri, de emoții și de regăsiri. 
În primul rând mi-a fost dor să mă plimb pe drumul pe care l-am străbătut de sute de ori în anii de liceu, pe Bulevardul Bălcescu. M-am oprit sub bolta porții unde odinioară, era un aparat de înghețată. Acolo ne opream mereu, eu și gașca mea, după ore. Ne aliniam ghiduși și spuneam în cor doamnei care servea: „Săr’na!” Ea râdea și ne umplea cornetele peste limită, cu o generozitate care ne făcea ziua mai dulce.
Am trecut apoi pe lângă librăria unde în anii ’80, reușisem să mă „infiltrez” în inima unei vânzătoare. Îmi punea deoparte cărți bune, apărute în tiraje mici, sau culegeri de probleme (de fizica si mate) care se vindeau ca pâinea caldă. Așa erau vremurile atunci – și totuși, ce bucurii simple!
I-am povestit lui Helmut pentru a nu știu câta oară, cum evitam trotuarul din fața Hotelului „Împăratul Romanilor”, singurul care avea pe atunci un „shop” cu plată în valută. Nu voiam, prin vreo confuzie, să fiu luată în colimator de securiștii care păzeau locația. Poate tocmai pentru că pe atunci îmi era „interzis”, acum îmi face o plăcere aparte să iau masa la restaurantul hotelului sau măcar să savurez o cafeluță pe terasa lui. Melancolii... amintiri care, într-o zi, se vor stinge odată cu mine.
După plimbare, am luat un taxi de la teatru, special ca să trecem pe lângă zidul vechi de apărare al orașului. În pasaj, o femeie cânta la chitară „Andrii Popa” – imnul adolescenței mele. Cum să trec fără să mă opresc?! Am simțit cum emoția mi-a pictat pielea cu fiori... Ne-am așezat pe o bancă și am ascultat câteva melodii. Emoțiile mi-au adus lacrimi în ochi. Nu știu cum o chema pe cântăreață, dar avea o voce fantastică, iar tehnica ei la chitară trăda un profesionist adevărat.

Întorși acasă, am decis să „scăpăm” de cutia mare de carton în care adusesem cărțile fetelor – cele cu care au învățat limba germană acum 25 de ani. Avem în Sibiu două cunoștințe bune, ale căror copii sunt la grădinița germană și vor să urmeze școala la Brukenthal. Le-am chemat să vină să ia cărțile. Așa am eliberat puțin spațiul în camera cu canapeaua desfăcută și plină de valize și genți.
După cafeluțe și povești, am hotărât să mergem la cimitir, să punem flori la cei dragi, mutați în veșnicie. Am luat-o și pe mama cu noi, pentru că de data asta am fost cu mașina noastră — altfel, cu picioarele ei slăbite de ani, nu mai iese decât rar din casă. 
De la cimitir până la Rășinari sunt doar zece - cinsprezece minute, așa că am decis să încheiem ziua cu o masă la Montana Garten. Dar ... asta e deja o altă poveste (continuarea, aici).


joi, 21 august 2025

Lacul de acumulare Gura Raului - Reflexii in oglinda 34-2025

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

luni, 28 iulie 2025

O seară doar a noastră

Printre rufe de spălat, primele ore înapoi la serviciu, cutii mutate dintr-o cameră în alta, miros de vopsea proaspătă și ploaia care nu mai contește, am găsit totuși, momentul perfect pentru a celebra drumul nostru în doi.
Nu cu fast, ci cu tihnă și bucurie simplă: câte un pahar de Crémant din Alsacia, rece și fin, o mâncare bună, făcută rapid la cuptor – pulpe de pui și cartofi în folie, ciupercuțe umplute, placinta cu prune și un buchet de trandafiri roșii.
A fost un moment de liniște și tandrețe, în care timpul s-a oprit pentru câteva clipe. Ne-am privit cu recunoștință și drag, cu zâmbete care spun tot ce contează — suntem împreună.
Au trecut 19 ani. Nu i-am numărat în aniversări, ci în dimineți împreună, în drumuri făcute cot la cot, în tăceri care nu dor și în râsete care vin din nimic. Iar seara asta, cu tot ce a fost în jur – haos, ploaie, oboseală – a fost, poate, una dintre cele mai frumoase.
Pentru că ne-am regăsit. Simplu, firesc, cu liniștea aceea care vine doar când știi că ești acolo unde trebuie. Împreună, cu tot ce suntem.

duminică, 22 iunie 2025

Holi Festival în cea mai lungă zi a anului – Vara a explodat în culoare

12 ani de promisiuni, luni de așteptare și o singură zi — a solstițiului — care m-a aruncat direct în vară într-o explozie de culoare. Totul s-a întâmplat pe 21 iunie, în cea mai lungă zi a anului.
Augsburg, al treilea cel mai vechi oraș din Germania (cu rădăcini romane și suflet german), a găzduit cea de-a 12-a ediție a Holi Festival. Ca în fiecare an, evenimentul s-a desfășurat în parcul din fosta uzină de gaz, la umbra impunătorului Gaskessel, una dintre cele mai emblematice clădiri ale orașului.
Fscinant este că, într-un astfel de decor cu greutate istorică, are loc un festival născut la mii de kilometri distanță, inspirat de o sărbătoare hindusă. În Europa, Holi a fost adaptat. Conotația religioasă originală s-a pierdut, transformându-se într-o sărbătoare urbană a culorii, comunității și libertății. Nu mai e despre spiritualitate, ci despre a fi împreună, a dansa, a râde și a te pierde în vibrația lumii. Emoție colectivă, trăită în alb — tricouri, pantaloni scurți sau fuste — acoperite treptat cu praf roz, galben, albastru și portocaliu.
Parcul fremăta de muzică și energie. Copacii păreau că dansează odată cu noi, iar sub frunzișul lor răcoros, beat-urile se împleteau într-un curcubeu sonor. Deși stilurile nu sunt neapărat pe gustul meu, pentru un festival în aer liber s-au potrivit perfect. Programul de pe scenă a curs fără oprire. DJ-ii s-au succedat impecabil și au creat împreună un potpuriu vibrant din House, EDM, Charts, Techno și tot ce înseamnă ritm care te face să nu stai locului. Muzica nu s-a oprit nicio clipă. Seturile s-au legat perfect, ca un singur flux sonor care a ținut atmosfera sus pe tot parcursul după-amiezii.
N-am întâlnit figuri cunoscute, dar nici n-a fost nevoie. Am schimbat câteva zâmbete, un gest, un „ce culoare ai în punguță?” — și, în secunda următoare, dansam cot la cot. Așa am cunoscut-o, spre exemplu, pe Marion din Mediaș, venită împreună cu fiul ei Florian tocmai din Bamberg pentru acest festival la care, spuneau ei cu mândrie, vin în fiecare an. Am râs atât de mult, că parcă și culorile se lipeau de zâmbet — eram praf din cap până-n suflet.
Raluca mea m-a atins pe umăr și, zâmbind, mi-a arătat alte mame dansând cot la cot cu fiicele lor — ca și noi. O galerie de generații amestecate, unite de aceleași culori, același ritm, aceeași libertate. Eram acolo, în mijlocul energiei, dansând alături de tineri cu același chef și aceeași poftă de viață. Nu priveam viața dintr-un colț — îi țineam pasul în ringul de dans, acolo unde vârsta nu are ecou. Iar când o tânără s-a strecurat spontan în selfie-ul nostru și ne-a luminat poza cu un chiot și un zâmbet larg, am simțit că a ridicat vibe-ul cum numai spontaneitatea sinceră poate s-o facă. Acolo, în fiecare beat care ne prindea și ne elibera, din nou și din nou.
Am băut cola și radler, am dansat cât pentru o vară întreagă și ne-am lăsat pictate pielea, hainele și râsetele de fiecare nor de culoare care ne atingea.
Pe la ora 18:00, deși muzica încă vibra în aer și pașii nu voiau să se oprească, am pornit spre casă pentru că aveam de onorat o altă invitație dragă — la ora 19:00 vecinii ne așteptau, pe mine, pe Helmut și pe Leo, în grădina lor pentru o bere rece și o seară tihnită.
Ca să ajungem acasă, Raluca a scos din portbagaj două pături în care ne-am înfășurat ca niște picturi ambulante — protejând tapițeria mașinii și prelungind parcă vraja zilei. 😅 Venisem la festival îmbrăcate în alb, din cap până-n picioare, iar acum arătam ca niște zugravi neîndemânatici care s-au jucat mai mult decât au lucrat — dar ce capodoperă!
Acasă am avut timp suficient pentru un duș bun. Si, contrar așteptărilor, pulberile s-au spălat surprinzător de ușor. (la fel și hainele și espadrilele — au redevenit albe-albe). Dar au dispărut doar culorile. Amintirile acestei zile s-au fixat ca fiind o zi în care am dansat în afara timpului. O zi în care am fost, pur și simplu, fericită.
În încheiere, așa cum am promis, urmează fotografiile — momente surprinse în plină explozie de culoare, zâmbete sincere și praf magic: