Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
Astazi este ultima zi din noiembrie iar maine este deja Prima duminica de Advent!
Ati fost cuminți si harnici?! Timp sa "îmbunătățim situatia" nu mai e... peste cateva zile o sa vina Mos Nicolae! Speranța mea este sa nu aibă multe jordițe de împărțit si până să ajungă la mine, sa le termine! ☺️
Agenda mea e încă plina cu proiecte neterminate sau nici macar începute!
Vaaai, si ce putin a mai ramas din 2024! Eu practic, mai am anul acesta doar paisprezece zile de mers la serviciu!
Nu stiu de ce, însă acum spre sfârșitul anului, mi-am pierdut ritmul... Sau mi-am propus mai mult decât pot face?!? Am peste tot liste "to do" si abia ce bifez o tema ca deja, adaug inca alte două-trei noi! Am lista pentru serviciu, lista pentru treburile casnice, lista pentru interese personale, lista pentru blog... Fără liste, simt ca nu ma mai pot organiza!
Nici chiar cu liste nu sunt sigura ca voi rezolva totul in urmatoarele 24 de zile! Pentru ca la mine, abia dupa ce voi împodobi bradul în Seara de Ajun va începe cu adevarat relaxarea!
Cum este la voi? Cum va organizati? Pe ce va focalizați, care va sunt prioritățile in aceasta ultima luna a anului?
Pe vremea când mi-am facut rezervarea la avion pentru o mica-vacanta de sase zile la Sibiu, singurul meu gând a fost sa îi fac o bucurie Mamei, sa fiu cu ea de ziua ei de nastere, sa sarbatorim împreuna.
Putin înante de plecarea mea, la serviciu am fost anuntati ca s-a aprobat vizita colegilor din România, exact pentru saptamâna calendaristica 47, adica pentru saptamâna când eu am planificat sa fiu la Sibiu.
Eu sunt doar din luna august în acest departament si nu îi cunosc pe colegii "externi" decât din sedintele video saptamânale si ocazia ca echipa româna sa vina în vizita exista doar o data la doi ani... Tja! Asa a vrut Universul! Prioritatea mea a ramas Mama!
Exact în ziua când eu am decolat spre Sibiu (pe 16.11), colegii români au aterizat, unul câte unul în Bavaria - un coleg din Cluj, alti doi din Iasi, unul din Brasov si înca trei din Bucuresti.
Culmea-culmilor, eu si înca un coleg de birou, am avut sarcina sa ne ocupam de organizarea activitatilor profesionale-culturale si distractive pentru colegii români si pâna în ultima secunda, am reusit sa las pentru ei un plan foarte dragut. Concediu as fi putut sa iau intreaga saptamâna (ca zile as fi avut), însa am promis ca ma voi întoarce vineri la birou, ca sa interferez si eu cu colegii români. Iar la cina de despartire programata pentru joi seara mi-am propus sa particip deasemenea, deoarece conform biletului de avion, as fi avut timp berechet sa ajung acasa de la aeroport, sa fac dus, sa ma aranjez si sa ma prezint punctual, la ora întâlnirii. Vremea însa nu a tinut cu mine!
Miercuri spre joi noaptea (21/22 noiembrie) a nins peste Sibiu... Dimineata se asternuse o patura de 20 cm de zapada alba si pufoasa, totul arata ca-n basme!
Nu mi-am facut gânduri de întârzieri sau anulari, pentru ca avionul meu era programat pentru orele amiezii... M-am gândit eu, de azi-noapte si pâna la primul zbor, pistele de decoolare si aterizare vor fi perfecte! Hm! Fals! Pe la ora 10 am primit E-Mail de la WizzAir ca zborul va întârzia cu 30' însa checking-ul se va efectua conform planului initial". OK, m-am gândit, chiar si cu o jumatate de ora întârziere, tot voi ajunge la restaurant, pentru întâlnirea cu colegii.
La aeroport însa domnea haosul! Am avut bilet "priority" însa ghiseul pentru acest serviciu nu functiona, cica nu se facea legatura la calculator! Am stat la coada, ca toti cei care nu au platit suplimentar acest serviciu. Doar... timp aveam, LOL! Întârzierea de decolare s-a anuntat candva a fi de o ora, insa în final, am ajuns cu o ora si zece minute mai târziu. Pâna când mi-am luat bagajul de cala de pe banda... am ajuns la poarta de iesire cu o ora si jumatate întârziere. Cea mai mare problema era acum, ca am intrat în "Rush Hour"!!! De la aeroport si pâna acasa, în loc sa parcurgem distanta normal în trei sfert de ora, am parcurs-o într-o ora si un sfert! Asa se face ca nu am mai ajuns la dinner! Mi-am sunat colegii si m-am scuzat... (nu am fost singura care a lipsit! Sefa mea a fost deasemenea prinsa în trafic, pe o alta autostrada aglomerata!).
La noi în Bavaria, joi era înca toamna ☺ Însa în noaptea de joi spre vineri a nins, exact cum a nins la Sibiu cu o noapte înainte. Ce vreau sa spun aici?! Colegul din Brasov a trebuit sa plece vineri dis-de-dimineata (ca asa circula linia Fly LILI) si... avionul din Germania a decolat PUNCTUAL! In München nu a fost zapada mai putina ca în Sibiu, însa... de!!!!
Pe colegul brasovean nu l-am mai prins, pe ceilalti i-am întâlnit vineri la birou. Tare m-am bucurat! Am avut vreme sa ne cunoastem personal si asta a însemnat mult!
Fotografiile de aici, sunt facute vineri, 22.11 de la noi din birou, spre terasa dintre aripa centrala si cea de nord. Suntem la etajul patru si avem o terasa plina cu flori... daca nu e ninsa! ☺ Luana, colega din Bucuresti tocmai facea o poza si... hop si eu ☺ Pentru reflexii!
Clipul este de dimineata, din curtea casei mele, când Leo a avut onoarea sa lase primele amprente în zapada proaspata 🐾💞
Va doresc un sfârsit de saptamâna agreabil si daca aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici (rubrica este preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Va doresc un sfârsit de saptamâna agreabil si daca aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici (rubrica este preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Am dormit foarte bine, ne-am trezit destul de târziu si ne-am lasat muuult timp la pregatirile dimineții.
Nu aveam niciun plan pentru ziua de duminica... pâna cand a sunat prietena Adelei. Baietelul acesteia, in vârsta de patru anișori a fost cu o seara in urma in Targul de Craciun si printre muuuulte altele, si-a dorit si sa intre pe patinoar. Ana, mama micutului, nu a mers cu patinele niciodata asa ca, a promis ca o sa rezolve cumva, sa roage pe cineva, cândva 😉😅
Victor, micutul, cum s-a trez duminica, si- a amintit promisiunea mamei si nimic nu l-a mai interesat, decât "când mergem la patinoar?!"
Adela s-a oferit sa-i indeplineasca lui Victor dorinta. Când am auzit care e planul, am zic ca si eu vreau la patinoar! Si dintr-o data am intrat in viteza toate trei: mama, fiica si nepoata 😂
Ne-am imbracat rapid (termometrul arata zero grade la ora 11!) am comandat un taxi si in zece minute am fost in Piata Mare.
Ziua e frumos in Târg, pentru ca vezi toate tarabele, poti sa admiri produsele puse in vânzare si nu e asa aglomerat. Abia seara apare magia luminițelor! Atunci... devine parca alt Târg!
Am dat o tura, am mancat un langoș apoi ne-am întâlnit cu Ana si Victor.
Am inchiriat patine si un delfin 🐬 😅
Pe ringul de gheata, majoritatea erau copii. Dar erau si câțiva adulți, asa ca nu m-am simtit ca "măgărușul" ☺️
Ne-am chinuit cu Victor sa il invatam sa alunece pe patine (am incercat pentru el si patine clasice si cu sina dubla), insa prea mult interes nu si-a dat, i-a placut teribil sa stea calare pe delfin si sa fie impins pe gheață.
Pe Mama am lasat-o la caldurica in vestiar, lângă cizmele si paltoanele noastre. Ana ne-a facut poze de pe marginea arenei.
Dupa trei sferturi de oră, ne-am declarat multumiti, ne-am satisfacut si placerea patinatului!
Adela a plecat cu Ana si Victor, eu cu Mama la braț am mai facut o tura in Târg apoi ne-am indreptat spre o cofetarie liniștita, foarte proaspat deschisa in Sibiu: Magic Graden.
Recomand cu caldura, este un loc cochet, linistit, cald si cu servire impecabila. (voi continua)
De acasa de la mine si până la mama sunt 1310 km... Zborul din Memmingen până la Sibiu dureaza doar o ora si patruzeci de minute!
Am pornit de acasa la ora 11, am trecut sa o luam pe la Adela si ne-am îndreptat spre aeroportul Memmingen, la trei sferturi de oră distanta de casa noastra.
Adela a vrut sa conduca masina noastra noua (o avem de un an, dupa ce anterioara me a fost distrusa de grindina). Leo a fost in spate, in boxa lui si din pacate, am uitat sa facem o fotografie cu intreg familionul. 🐾🥰😘
Parcarea in care am oprit la aeroport se numeste "Kiss & fly" pentru ca daca descargi rapid bagajele, te pupi, îi îmbrățișezi pe cei dragii si pleci in mai puțin de 10 minute, nu platesti nicio taxa. Altfel... parcarea costa muuult!
Deci, ne am despărțit rapid de Helmut si Leo si ne am indreptat spre banda de predare bagaje de cala. Am avut doar o valiza, cele doua trolere le-am luat cu noi in avion.
Pentru ca Adela s-a hotărât să vina la Sibiu dupa ce eu mi am cumpărat biletul de avion, nu am avut locuri una lângă cealaltă... eu am avut rândul 22, ea rândul 8 si asa am si calatorit.
La ora 16:30 am aterizat, tocmai cand luna plina isi facea grandioasa aparitie!
Am luat un taxi si in 20 minute am fost acasa la Mama. (va urma)
PS: A doua zi dimineata nu mai era nici o urma de zapada.
Momentan la noi "s-a încalzit" avem temperaturi pozitive atât ziua cât si noaptea, dar nu se depasesc +6°C.
De mâine voi fi în Sibiu; prognoza meteo spune ca in cursul zilei temperaturile vor putea atinge maxim 8°C însa noptile vor avea minus grade!
Joi, în ziua când am rezervat zborul de întoarcere, atât in Sibiu cât si in Augsburg va ninge! Sper ca zborul meu sa nu aiba întârziere (sau Doamne fereste sa fie anulat!) din acest motiv!
Joi seara avem dinner cu colegii de serviciu si îmi doresc sa pot participa.
Sa aveti parte de un weekend minunat! Voi reveni cu imagini din Târgul de Craciun din Sibiu, care se va deschide asta seara!
Am mai povestit pe aici ca lucrez într-o firma foarte moderna si eleganta, un concern international care se respecta si ne respecta. In departamentul meu avem câtiva membrii ai echipei care lucreaza din alte puncte ale lumii, o colega din China, un coleg din Italia, unul din Malaysia si sapte colegi din România (Brasov, Iasi, Cluj, Bucuresti). Cam o data la doi ani, colegii din strainatate sunt invitati în vizita la noi. Asa se face ca saptamana calendaristica 47 a fost stabilita dupa muuulte criterii, ca fiind ideala pentru aceasta vizita. Din pacate s-a nimerit ca exact in saptamâna 47 eu voi fi la Sibiu pentru ca Mama are ziua de nastere pe 19 noiembrie!... Fiecare cu prioritatile lui! (doar de joi seara ma voi alatura grupului).
Fiecarui membru din CoreTeam îi vine rândul sa se ocupe de un Team-Event si exact de data aceasta a fost rândul meu, sa concep un program echilibrat cu munca si relaxare, pentru noi si musafirii nostri. Char daca eu nu o sa particip, mi-am dat tot interesul sa fie totul cât mai placut posibil. Si cred ca am reusit! ☺ Am organizat un tur cu ghid pe campusul nostru, o masa festiva în München, o seara de karting, o seara de bowling, o vizita la centrala firmei care se afla in Lichtenstein - unde deasemenea colegilor le va fi oferit un tur cu ghid, apoi un dineu de despartire (la care voi ajunge si eu ♥) si bineînteles pentru orele de munca, am rezervat sali de sedinte unde colegii se vor putea retrage sa discute probleme cu managerii de proiecte dar si probleme generale care privesc întregul Team, pentru o cât mai buna colaborare. A trebuit sa ma gândesc la o multime de situatii si sa impart cele 5 zile lucratoare cât se poate de bine. Bineînteles ca toti colegii m-au sprijinit, fiecare a intervenit prin prietenii sa obtinem programarile fara timpul oficial de asteptare (spre exemplu, pentru o tura ghidata pe campus, este dorita o programare cu 4-6 saptamâni in avans!). Asistenta team-ului nostru a facut rezervarile la hotel si avion saptamâna trecuta - de astfel de probleme nu a trebuit sa ma ocup!
Ieri seara am primit ultimele confirmari ale rezervarilor si am respirat usurata! Totul sta fix! Am iesit de la serviciu dupa ora 18 (de obicei plec pe la orele 17).
Biroul nostru este la ultimul etaj - etajul patru. Fireste ca exista doua lifturi în aripa noastra, însa majoritatea colegilor folosesc scarile pentru a-si mentine tonusul muscular... Suntem soricei de birou, petrecem zilnic cca. 9 ore la lumina artificiala, sezând pe scaun in fata monitoarelor. Ba mai rau, acum ca se insereaza atât de repede, habar nu avem cum este vremea afara pentru ca pe geam nu se mai vede nimic! Ieri seara, când am coborât scarile spre foaier (-ul in care avem un Café-bistro), am facut cateva fotografii pentru rubrica "Reflexii în Oglinda" - ca prea sclipeau frumos luminile!☺ Când usile glisante s-au deschis spre pasarela ce duce la garaj... nu mi-a venit sa cred! NINGEA! Ningea ca in povesti, cu fulgi mari, desi si pufosi. Lampile dadeau impresia ca fulgii sunt licurici... Superb moment!
Împart bucuria primei zapezi cu voi ♥
Mentionez ca am facut clipul la bariera, inainte sa ies din campus - nu pe drum public, sa fie clar! ☺ Iar "RiO" am scris pe parbrizul masinii lui Helmut, când am ajuns acasa (masina lui ramane afara, avem doar un loc în garaj).
Va doresc un sfârsit de saptamâna agreabil si daca aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici (rubrica este preluata de la SoriN). Singura regula este sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Leo s-a nascut pe data de 11 noiembrie 2016 si a venit in familia noastra pe 6 ianuarie 2017. 🐾🍀De atunci a devenit copilul nostru. E foarte blănos, e patruped dar... categoric e copilul nostru!
Astazi Leo a împlinit 8 ani 🫶🏻🤗💖
Eu am lucrat toata ziua, nu am serbat decat seara, noi trei 😉💝
Am ciocnit cate o ceașcă cu ceai si am servit câte o bomboană de ciocolata umpluta cu lichior de cirese iar Leo a primit un cârnăcior, mângâieri, pupici si toată atenția noastra!
Cunoasteti cu siguranta situatia, cand esti nevoit sa mergi pe soasea incet, in spatele altei masini, pentru ca nu exista posibilitatea de a depasi. Pe sosea este permis rulajul cu 100 km/h, el însă merge tacticos 75-80. La un moment dat se ofera o portiune de sosea unde ai putea depasi, semnalizezi si intri în depasire… Ei, exact atunci, baga viteza si merge cu 105 km/h, sa-ti faca-n ciuda parca! Nu iti ramâne altceva de facut, decât sa risti un radar, sa accelerezi si sa finalizezi depasirea, sau sa frânezi si sa te retragi din nou în spatele lui… Daca te-ai hotarât pentru a doua varianta, atunci el îsi reia imediat rulajul cu 80Km/h!
Ma întreb, este egoist, tontălău sau ticalos?! Care e problema lui?!
Si vreau sa mai spun ca acelasi individ, când intra în portiunea de sosea cu limitare de viteza la 70 Km/h, el tot cu 75-80 ruleaza! În plus, asemenea indivizi sunt ca betivanii, au “îngerii lor pazitori”! Pe astia nu ii prinde radarul! Ei merg in prostia lor mai departe, inconstienti parca de ce se intampla în jur!
O specie asemanatoare sunt soferii care îti intra aproape în porbagaj, atunci când rulezi regulamentar pe o bucata de sosea în santier, marcata cu linii galbene si pe care viteza este restrictionata! Te afli pe banda a doua pentru ca pe prima sunt TIR-uri greoaie si el te preseaza, sa maresti viteza sau sa te evapori! Nu poti sa maresti viteza pentru ca esti sofer corect. Te simti presat / silit si abia astepti sa poti reintra pe prima banda, sa ii faci loc lui "Schumacher"! Cândva se termina santierul si rulatul pe sosea reintra in normal. Apesi acceleratia si intri în trafic firesc… Cândva îl reîntâlnești pe băgăreț rulând pe banda dreapta lejer, de zici ca e la pauza de cafea! Si imi vine sa-l întreb “la ce ne-ai stressat mă?! Unde te grabeai acum 5 minute?!“
Nu am crezut vreodată ca ma vor afecta asemenea atitudini! Insa probabil odata cu înaintarea în vârsta am devenit mai sensibilă.
Drumul meu la serviciu este de 27km din care 18 sunt autostrada. Din garajul meu pâna în parcarea firmei am nevoie în conditii normale de doar 20 de minute! Este foarte bine, nu ma pot plânge! Acum în sezonul rece îmi este un pic mai greu, pentru ca plec pe întuneric si ma întorc pe întuneric! Dar... mai am doar șapte ani pâna la pensie 👍🏻
Pentru rubrica "Reflexii in oglinda" initiata de SoriN si preluata de mine de ceva timp, prezint doua fotografii facute azi cand am iesit de la serviciu.
Este curtea firmei si parcarea supraetajata.
Daca deasemenea aveti fotogtafii cu lumini, oglindiri sau reflexii, va invit sa participati aici. Nu trebuie decat sa publicati într-un articol pe propriul blog o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ati vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si sa înscrieți articolul aici - în tabel:
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Spre sfarsitul anului, în viata mea mereu se aglomereaza evenimentele (placute) si blogul, ramane pe ultimul plan… De aceea revin azi la ziua de 31 octombrie, ziua de Halloween.
Ca in fiecare an, am decorat putin prin casa, în fata casei si în curte… Nu am exagerat (consider ca americanii au denaturant total aceasta sarbatoare!).
Am plasat bostanii pe care i-am cioplit impreuna cu fetele mele (au ramas toti trei la mine, pentru ca ele au plecat in concediu, una in Berlin, alta în Atena), doi în fata casei si unul în curte, pe masa de pe terasa. Tot în fata casei am avut-o agatata pe Vrajitoarea Verde, iar prin casa am mai avut mini-dovlecei si tartacute împrastiate “artistic” pe pervazele ferestrelor. Pe masa de sufragerie, am plasat platoul din margelute cu motiv portocaliu - dovlecei Halloween si pe fotolii am pus pernutele decorative cu vrajitoare.
Am cumparat o multime de bomboane, caramele si ciocolatele pentru colindatori si gata pregatirile! Pentru ca Leo a fost singurul din familie care s-a costumat de Halloween, a primit si el o recompense, ca toti copiii care ne-au sunat la usa. Copiii au primit bineînteles dulciuri iar el o noua jucarie!
Foarte dragut si-au decorat intrarea si vecinii mei (am scris în colaj, cu degetul... sorry ☺).
Si acum… povestea de Halloween.
Fiica mea Raluca are o simpatie între fetitele din vecini. Amelie este în clasa întâi si are o surioara-bebelus. Când Raluca iese la plimbare cu Chico si o gaseste pe Amelie stând singura in fata casei, o invita cu ei la plimbare. Din vorba-n vorba (la mijloc de octombrie), fetita i-a destainuit Ralucai ca ea nu poate sa mearga anul acesta la colindat de Halloween, pentru ca i-a ramas mic costumasul de anul trecut si parintii “au zis ca nu au bani sa-I cumpere altul“. Raluca i-a promis spontan ca îi va face un costum, dar ce costum?! Un unicat! Asa cum nici-un copil din cartier nu va avea! Un costum pe care o sa il creeze ele doua. Amelie va trebui doar sa-si imagineze costumatia si sa o deseneze, iar Raluca se va ocupa de materializare.
Fetita s-a bucurat enorm si a doua zi a sunat la usa Ralucai cu o coala de hartie pe care se desenase, îmbracata cu o rochita rosie plina cu lilieci. La gât purta o pelerine neagra din dantela! Raluca a asigurat-o ca rochita ei va fi gata înainte de Halloween. Si a venit rapid la mine ☺ “Mama, te rog ajuta-ma” 😉
Ne-am dus în pivnita si am gasit printr-o cutie veche o rochie rosie. Am spalat-o si am desfacut toate cusaturile. Bineînțeles, Leo ne-a asistat. Apoi am recroit o fustita pe elastic si o bluzita. Le-am cusut la masina, le-a surfilat si Raluca mi-a multumit. Mai departe s-a descurcat singura. A cumparat de la un magazin Teddy lilieci din fetru si paienjeni din plastic si tot acolo a gasit un mileu (un läufer) decorativ, negru, perfect potrivit pentru a devein pelerina! Dupa ce a cusut liliecii si paienjenii pe rochita, a fixat inele de elastic pe tivul “pelerinei” pentru ca pelerine sa stea aproape de brate si… a invitat-o pe Amelie la proba!
Ce bucurie pe fetita! Topaia si nu-i venea să-și creada ochilor! Au facut o sedinta foto, i-a aratat cum sa-si prinda adecvat parul si ce machiaj decent sa poarte.
Amelie a fost cea mai fericita fetita din cartier, cu costumatia ei UNICAT!
Zilele trecute am facut ordine pe rafturile din birou si mi-a picat în mâna o agenda din 2015. Am rasfoit-o si am descoperit câteva pagini pe care notasem replici si gânduri paralel la un serial pe care l-am urmarit atunci: Being Erica. Nu-mi mai amintesc nimic despre acest film... însa ceea ce am notat aici mi-a sunat tare frumos, asa ca presupun ca a fost un film interesant!
Unele notite sunt facute pur si simplu, la altele am utilizat ghilimele si pentru cateva am chiar notat autorii. Nu mai pot verifica ce este citat si ce e script, însa rândurile sunt emotionante si m-am gândit sa le transcriu aici, poate plac si altora ♥
"Se spune ca viata este o serie de momente mari și mici, vesele și tragice. Sunt aceste momente care dau formă și sens vieții noastre, care ne cheamă să examinăm calea pe care am urmat-o și sa aflam zi de zi, ce ne rezervă viitorul."
Scopul fiecărei călătorii este de a ne regla propria imaginație prin realitate și, în loc să ne gândim cum ar putea fi lucrurile, să le vedem așa cum sunt de fapt.
Speranța este deja o parte a fericirii și poate, cea mai importantă fericire pe care o oferă această lume. Dar, ca în cazul tuturor plăcerilor savurate în exces, prea multă speranță este pedepsită cu durere. Iar speranțele exagerate se termina în dezamăgire.
"Prudența este atitudinea care face viața mai sigură, dar rareori fericită". (Samuel Johnson)
“Suntem suma tuturor hotarârilor pe care le-am luat” - un adevar exprimat de Albert Camus atât de compact si frumos! Fiecare greseala, fiecare alunecare, fiecare esec, ne ofera sansa de a evolua. Asa învatam sa schimbam ce putem schimba si sa acceptam, cee ace nu putem schimba.
Mecanica cuantica ne spune ca nu vom sti niciodata cum se va comporta un atom, pentru ca exact în momentul în care privim, am modificat deja atomul! Privitul in sine nu este niciodata pasiv. Exista un efect pe care fizicienii îl explica asa: “Realitatea, indiferent unde este privita, este doar o reactie pe care o constatam.
Cea mai mare greseala este cea de a renunta la a lupta pentru împlinirea uni vis iar adevarata putere, reprezinta stradania de a încerca mai departe. Daca ai încredere ca totul va fi bine si iti aduci aminte tot ceea ce ai realizat, ai viziunea corecta asupra situatiei si asa, poti continua sa-ti urmezi visul. În final, ai convingerea ca ai facut tot ce ti-a stat în putință si ai puterea de a continua.
Câteodată viata decurge cu totul altfel decat ne închipuim. Viata amesteca din nou cărțile si indiferent ce cărți ai in mana, sunt cărțile cu care trebuie sa joci. Nu este usor si nici in viitor nu va fi ușor. Insa omul învață, se schimba si se dezvolta odată cu sarcinile pe care le primește.
Chiar si în cele mai întunecate vremuri, trebuie sa ne gândim ca acesta este scopul pentru care existam, de aceea putem sa ne repliem forțele si mergem mai departe. Unele lucruri se întâmpla, ca vrei sai nu vrei.
Mai întâi exprimi gândul, apoi acționezi, dupa care, acțiunile devin obiceiuri si vor defini o latura a caracterului personal. Iar caracterul va devei destinul tau. Nu este întotdeauna usor sa asculti vocea interioara ca sa-ti estimezi caracterul. Ne comportam corect, chiar si atunci cand nimeni nu ne priveste?! Sau atunci cand drumul devine îngust si incomod?! In final, facem cee ace e corect, pentru ca trebuie, pentru ca noi asa suntem, pentru ca asa se cuvine.
„Indiferent cum este trecutul tău, ai un viitor fără pată.” - Melanie Gustafson
“Prieteniile sunt ca acoperișurile vechi, trebuie să le repari constant pentru a le face să reziste” - Samuel Johnson.
