Teatrul de Stat din Meiningen- Miercurea fara cuvinte 38/2026

LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺☺

28 august 2026 – Lună plină și eclipsă parțială de Lună

Vă întrebați uneori ce ascunde cerul, ce promisiuni se leagă de lumina Lunii, ce povești se nasc din felul în care o privim? Ați primit vreodată Luna în dar? A devenit vreodată inspirație pentru un vers sau pentru o melodie?
Pentru mine, Luna nu a fost simbolul marilor declarații, ci un reper al unei iubiri simple și totale. Fetițele mele au găsit cea mai frumoasă măsură a afecțiunii lor și mi-au spus că mă iubesc până la Lună și înapoi. Așa a intrat cerul în viața noastră, nu prin promisiuni, ci prin sinceritatea lor.
Pe 28 august va răsări o nouă Lună plină. Gândul acesta m-a făcut, într‑una dintre serile liniștite de vară, să socotesc că, de la declarația fetițelor mele, Luna plină s-a ridicat peste patru sute de ori. De fiecare dată a luminat același cer pe care îl împărțim cu milioane de pământeni din emisfera nordică, toți privind același disc rotund în aceeași noapte, ca și cum am fi legați de un singur ritm.
Luna, în toate fazele ei, a fost mereu un fel de pendul cosmic pentru noi, pământenii. Ne-am lăsat viețile să curgă după felul în care crește, scade, se ascunde sau se arată. Fiecare formă a ei a devenit un semn, o măsură, o tăcere care ne ordonează nopțile. Umbrele pe care Pământul le proiectează asupra micului satelit nu sunt doar fenomene astronomice, ci parte dintr-un dialog vechi cât lumea, în care cerul ne răspunde fără cuvinte, iar noi îl urmărim ca pe un calendar scris în lumină.
Luna plină din august poartă numele de Luna Secerișului. Este perioada în care grâul și orzul ajung la maturitate, când spicele sunt uscate și pregătite pentru tăiat. Lumina puternică a acestei luni pline îi ajuta pe oameni să lucreze până târziu pe câmp, să strângă grânele înainte de ploile de toamnă.
În tradiția noastră, luna august este Gustar — luna în care se gustă primele roade — iar luna plină este, firesc, Luna Secerișului. În alte părți ale lumii, aceeași Lună are alte nume: Luna Cerealelor, Luna Îndulcirii, sau, în tradiția americană, Luna Sturionului, pentru că sfârșitul verii aducea cele mai bogate capturi de sturioni în marile lacuri.

(surse: foto 1, foto 2)

Luna Secerișului va aduce în acest sfârșit de august o zi cu două chipuri ale aceleiași lumini. Totul va începe în seara de 27 august, când Luna plină se va ridica devreme pe cer, mare și caldă, cu nuanțe galben‑portocalii date de orizontul verii. Este seara în care Luna se pregătește pentru spectacolul din noaptea următoare.
În noaptea dintre 27 și 28 august, Luna va intra treptat în umbra Pământului. La 04:23 va începe penumbra, o stingere abia perceptibilă. La 04:33 partea de sus a discului se va întuneca încet, ca o pleoapă coborâtă peste lumină, în timp ce Luna va coborâ spre Sud‑Vest. Pe la 05:33 umbra va deveni vizibilă cu adevărat, mușcând din marginea Lunii și lăsând în urmă o nuanță roșiatică, arămie.
Momentul cel mai frumos pentru România va veni la ora 06:12, când Luna va fi acoperită în proporție de peste nouăzeci la sută. Este aproape o Lună de cupru, luminată de razele filtrate prin atmosfera Pământului, aceeași lumină care colorează apusurile în roșu. Dar frumusețea aceasta se va petrece foarte jos, aproape de linia vestului. În București, Luna va apune la 06:36 — cu câteva minute înainte de maximul astronomic, ceea ce face ca eclipsa să fie o cursă contra ... orizontului. Cerul se va lumina repede, soarele va răsări la 06:19, iar nuanțele roșii ale Lunii se vor stinge în albastrul dimineții (un binoclu poate salva detaliile pe care ochiul liber le pierde în lumina crepusculului).
După eclipsa discretă din zori, ziua va merge mai departe, iar seara de 28 august va aduce cealaltă față a Lunii Secerișului. La orele 20:10, Luna plină va răsări din nou — de data aceasta în toată rotunjimea ei solemnă. Apare la Est‑Sud‑Est, la doar un minut după apusul soarelui, pe un cer încă luminat în roz și albastru. În primele treizeci de minute va părea uriașă, o iluzie a orizontului care o face să pară mai aproape, mai grea, mai intensă. Culoarea ei va fi galben‑aurie, ca un fruct copt al verii, ca o lumină care se ridică din pământ, nu din cer.
Așa sperăm că se va desfășura ziua Lunii Secerișului — cu o eclipsă roșiatică în zori și un răsărit magnific în seară, două momente care nu se repetă la fel, două feluri în care aceeași lumină respiră, întâi în umbră, apoi în aur...

Merită ținut minte — o eclipsă totală de Lună, vizibilă din Europa, apare cam o dată la doi‑trei ani. Nu este un fenomen extrem de rar, dar nici frecvent! Este suficient de rar încât fiecare apariție să fie specială. Uneori, ceea ce vedem pe cer se aprinde din amintirile și emoțiile noastre. Poate că magia ei vine din felul în care ne întâlnește, în locul unde suntem și în povestea pe care o purtăm… Fiecare o trăiește altfel, după felul în care îi bate lumina în suflet.

12.08.2026 - Eclipsa de Soare și noaptea în care am căutat stelele căzătoare

O săptămână întreagă am tot pomenit eclipsa de Soare în discuțiile cu puținii oameni pe care îi cunosc aici – cele trei familii de vecini, dar și la telefon cu prieteni, cu fetele mele din Augsburg și cu mama din Sibiu. Poate că ceva din mine aștepta măcar o vorbă care să susțină dorința mea de a fi spectator live, de a merge într-un loc deschis, în natură, să simt pulsul momentului... Dar toți spuneau că în Germania nu se va vedea mare lucru... Așa că, treptat, m-am împăcat cu ideea, am zis că o urmăresc la TV – nu mi-am luat ochelari, nu mi-am făcut niciun plan, nici măcar nu m-am interesat ce setări ar trebui făcute la telefon pentru fotografiat.
Dar... Cu jumătate de oră înainte de ora prevăzută pentru eclipsa de Soare în Bavaria, i-am spus lui Helmut că totuși eu vreau să merg să văd — chiar dacă nu se va observa nimic... vreau să încerc. A bombănit puțin, dar a acceptat să mă însoțească. 

Singura locație care mi-a venit în minte spontan a fost dealul de lângă aeroportul orașului – un aeroport mic, folosit doar pentru jeturi private și zboruri sportive. 🛫🚁🛸🚀
I-am pus lui Leo hamul și noi, așa cum eram îmbrăcați, am urcat în mașină. Când am ajuns în parcare… ha! Abia am găsit loc! Părea că tot orașul avusese aceeași idee. ☺️ Cu mic cu mare, bunici și nepoți, familii cu pături, scaune pliante, ochelari speciali, binocluri improvizate — o lume pestriță, veselă, ca la un mic festival astronomic. Helmut a zis: „Păcat că nu am luat și noi scaunele pliante!” Hm, dacă nu m-ar fi demotivat, organizam eu chiar și un coș de picnic. Așa… am avut doar o paturică în mașină. A fost bună și aia. 😄
Atmosfera a fost minunată! Am făcut câteva fotografii cu telefonul, am privit prin ochelarii celor de lângă noi, ne-am jucat cu copiii care nu aveau nicio idee despre astre, doar despre agitația veselă din jur. Leo a cunoscut un bebeluș labrador — o pufoșenie albă, moale ca un ursuleț de pluș. Bebe-ul nu a vrut să mai plece de lângă noi, iar Leo, mândru, i-a arătat câteva trucuri „de câini mari”.🐕🐶🐩
Înainte de ora 21 ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre casă. Au urmat duș, pijamale, liniște. Și apoi am hotărât să ieșim la miezul nopții pe terasă, să căutăm stelele căzătoare. Un pahar de vin, câteva lumânărele pe măsuță, acesta a fost cadrul. 🍷

Deși lampile stradale învăluiau totul în lumina lor puternică, am văzut incredibil de multe stele pe cer. 🌌 Recunosc, astrologia nu este una din pasiunile mele, de aceea nu recunosc decât Carul Mare, Carul Mic și Luceafărul... dar azinoapte - în Luna Nouă totală, puzderia de stele m-a impresionat profund. Am observat și multe obiecte zburătoare, probabil avioane de linie, zboruri de noapte, și... mi s-a părut chiar că văd și stele căzătoare. 🪐⭐️🌟🌠

După o seară în care am pornit fără plan, fără pregătiri, fără așteptări… am primit exact ce trebuia! O bucată de cer, un pic de magie și o amintire care va rămâne.

PS: Fratele meu mi-a trimis câteva capturi personale spectaculoase — Spania a avut parte de eclipsa toatala de Soare si vizibilitatea perfectă.🌞

  <

Când eclipsa de soare întâlnește apusul, iar luna plină așteaptă zorii de zi

Eclipsa de Soare din 12 august 2026 va fi fără îndoială cel mai spectaculos eveniment astronomic al anului. După cum am citit, va fi vizibilă în mare parte din emisfera nordică, cu banda de totalitate traversând Spania, Islanda și Groenlanda. Durata maximă va fi de 2 minute și 18 secunde. În Germania și România, fenomenul va fi parțial – Soarele va apune în timp ce este încă acoperit, ceea ce îl va face vizual dramatic. Pentru cei mai puțin norocoși, care nu vor avea vizibilitate reală, – eclipsa va putea fi urmărită prin transmisiile live realizate de NASA și agențiile europene.
O eclipsă de Soare vine ca o pauză cosmică – lumina se subțiază, coroana solară se ascunde, iar aerul capătă o tensiune abia simțită. Un moment rar, aproape magic, în care universul arată cât de fragilă este granița dintre zi și noapte.
În trecut, eclipsa era un instrument de putere. Cei care cunoșteau cerul nu îi conduceau pe oameni, ci le exploatau frica de necunoscut... În Egiptul antic, preoții foloseau aceste fenomene pentru a‑și consolida autoritatea, prezentându‑se ca intermediari capabili să „prevadă” întunecarea Soarelui. În Mesopotamia, ritualurile mergeau și mai departe – se desemna un „rege‑surogat” care să preia simbolic amenințarea eclipsei asupra monarhului, o încercare de a păcăli soarta și de a proteja puterea.

În orașul meu, umbra va începe să muște din Soare puțin după 19.15, iar maximul va fi între 20.10 și 20.20, când lumina va căpăta o nuanță metalică, rece. Apoi totul se va dizolva lent în apus. În România, eclipsa va începe în jur de 20.20, cu maximul între 20.30 și 20.45, însă apusul o va opri înainte de final. Vestul țării va prinde cel mai mult, aproape o treime din Soare va dispărea, suficient cât să schimbe textura luminii.Deși teoretic ar trebui să fie vizibilă, momentul de acoperire maximă va veni când Soarele este deja foarte jos pe cer. În multe zone, chiar și din vest, fenomenul va rămâne mai degrabă teoretic. Lumina se va schimba, dar Soarele s-ar putea să fie deja sub orizont sau ascuns după relief. Pentru noi va fi mai mult o chestiune de atmosferă decât de vizibilitate directă. Eclipsa va modifica senzația luminii, însă apusul îi va fura spectacolul înainte să înceapă cu adevărat.
Fratele meu locuiește în Foz-Calanda, Aragón, unde vizibilitatea va fi maximă. Sper să surprindă câteva fotografii, chiar și fără o cameră specială. Dacă vor ieși bine, le voi publica pe blog. Deocamdată, două imagini superbe, preluate de pe Pixabay

Și dacă tot vorbim despre astre și felul în care ne impresionează, luna august nu se oprește la eclipsă. Mai aduce ceva de admirat. Luna plină va avea loc pe 28 august, la ora 06.18, în zori, când lumina este încă fragilă. Este Sturgeon Moon, numele tradițional dat lunii pline din august de nativii americani, care observau că sturionii erau atunci cel mai ușor de prins. O denumire veche, păstrată în folclorul astronomic modern. Nu are nimic mistic, dar are o simbolistică frumoasă.
Luna plină din august este considerată luna maturității verii, apogeul luminii, echilibrul delicat dintre căldură și începutul tranziției spre toamnă.
Să aveți un sfârșit de vară fabulos!

Samba Festival Coburg – trei zile în care Europa bate în ritm de Brazilia

Orasul Coburg devine, în fiecare vară, locul unde samba nu se dansează, ci se trăiește. Orășelul din nordul Bavariei se transformă într-un punct de întâlnire pentru mii de artiști, zeci de mii de vizitatori și o energie care nu poate fi comparată cu nimic din Europa. Este cel mai mare festival de samba din lume în afara Braziliei și al doilea ca mărime după Carnavalul din Rio. Diferența este esențială — Coburg nu imită Rio, Coburg celebrează ritmul pur, bateria, percuția, pulsul care vine direct din inima samba-ului.
Festivalul adună aproximativ trei mii de artiști, peste o sută de trupe de percuție și în jur de o sută optzeci de mii de vizitatori. Timp de trei zile (anul acesta pe10-11-12 iulie), centrul orașului devine o scenă uriașă. Străzile se umplu de tobe, terasele se transformă în mici puncte de spectacol. Fiecare colț vibrează în ritmul tobelor mari surdo – toba profundă care dă pulsul samba-ului, al repinique-ului – toba înaltă de semnal, al caixa-ului – ritmul rapid și dens, și al tamborimului – toba mică, cu sunet ascuțit. Sunetele sunt completate de agogô, cu clopotele lui metalice, de ganzá – cilindrul care se scutură ritmic, de chocalho – instrumentul cu plăcuțe metalice care zdrăngăne puternic, de reco‑reco, cu suprafața lui zimțată, și de cuíca – toba cu ton plângător. În momentele de vârf, scenele se umplu de confetti aruncate din tuburi speciale, iar atmosfera devine o explozie de culoare.
Europa are o tradiție surprinzător de puternică în samba percutivă, iar trupele vin din Germania, Olanda, Belgia, Franța, Austria, Cehia și Marea Britanie, dar și din Elveția, Italia, Spania, Portugalia, Polonia, Ungaria, Danemarca și Suedia, completate de artiști brazilieni invitați – dansatori, soliste și coregrafi – care aduc la Coburg ritmul autentic al samba-ului. Coburg este locul unde toate aceste blocos* se întâlnesc, unde se schimbă idei, unde se creează colaborări și unde se simte, cu adevărat, ce înseamnă comunitatea samba europeană.
În Brazilia există multe festivaluri de samba, însă doar Carnavalul din Rio este mai mare decât Samba Festival Coburg. Restul evenimentelor braziliene sunt regionale, locale sau nu au structura amplă a unui festival european. Coburg oferă ceva unic. Scene mari, spectacole continue, workshopuri, parade, competiții, întâlniri între artiști și o organizare impecabilă. Este un festival construit pentru public, pentru artiști și pentru ritm. 
Mulți vizitatori se întreabă unde sunt dansatoarele cu pene și paiete. Răspunsul este simplu. Rio este un carnaval. Coburg este un festival de samba percutivă. Aici accentul cade pe muzică, pe baterie, pe sincronizare, pe energie. Totuși, festivalul are și momente spectaculoase, cu dansatori profesioniști, majoritatea brazilieni, purtând costume electrizante, cu pene, paiete și culori vii. Evoluează pe scene, femei și bărbați cu corp sculptat, cu zâmbet actoricesc, cu o prezență scenică hipnotizantă. Sunt momente intense, dar ele nu definesc festivalul. Marea preponderență a artiștilor este formată din muzicieni, percutioniști și instrumentiști. Pe lângă bateria tradițională, festivalul aduce și instrumente de suflat specifice samba, precum trompete, tromboane, saxofon și chiar clarinet, integrate în ritmurile rapide ale formațiilor afro-braziliene.
Sâmbătă seara am descoperit-o pe Nice Ferreira, pe scena mare în fata Teatrului și m-a surprins forța ei, prezența scenică, energia și felul în care a creat o legătură instantanee între artiștii de pe scenă și sutele de spectatori. Am vrut să aflu mai multe despre ea și m-am bucurat să descopăr (prin internet) că trăiește chiar în regiunea Coburg. Nice Ferreira este vocea festivalului, una dintre figurile centrale ale evenimentului. Numele ei real este Nini Beyersdorf. Este solistă vocală braziliană, director artistic al festivalului și una dintre cele mai cunoscute prezențe de pe scena principală. Stilul ei muzical acoperă samba, MPB, axé și pagode. S-a născut în Brazilia, dar trăiește în Germania de mulți ani, stabilindu-se în Bavaria ca artistă și devenind parte din identitatea culturală a festivalului. Vorbește germană perfect și, în fiecare an, este una dintre vocile care dau festivalului direcție și personalitate.
În weekendul festivalului, Coburg devine un oraș care respiră samba. Zeci de mii de oameni dansează, cântă, bat ritmul pe tobe, se opresc la terase, urmăresc trupele care defilează și se lasă purtați de energie.

Dupa trei zile pline, prin parada de duminică, artiștii își iau rămas‑bun până anul viitor, când vor reveni la Coburg, orașul unde spectatori nu sunt doar localnicii, ci și turiștii veniți din toată lumea pentru ritmul și energia samba‑ului. Mii de oameni urmăresc trupele care trec prin oraș cu tobe, culori, momente improvizate și o bucurie unică. Seara, scena principală se umple până la refuz. Show‑urile sunt intense, ritmurile rapide, solourile puternice, iar Coburg vibrează până târziu în noapte. Și în ciuda numărului uriaș de participanți, atmosfera rămâne prietenoasă și relaxată. Poliția și serviciile de urgență raportează, în fiecare an, un weekend liniștit.💗Este un festival al bucuriei, al toleranței, al diversității culturale și al energiei pozitive.
În cele trei zile de festival, trupele cântă continuu, scenele se succed fără pauză, iar publicul rămâne până la ultimele bătăi de tobă. Coburg trăiește intens acest ritm și demonstrează, an după an, că Samba Festival este unul dintre cele mai mari și mai iubite evenimente din Europa.
Dar… nu sunt eu dacă nu mi se întâmplă ceva altfel! 😉 A fost cât pe ce să nu pot trăi live acest festival. De când m-am mutat în Coburg am auzit peste tot despre Samba Festival. Toată lumea vorbea despre el, toată lumea îl aștepta, iar eu, evident mi-am dorit neapărat să particip. 

Helmut nu este fan, iar Leo nu are ce căuta la un asemenea eveniment. Nici copiii nu ar trebui să fie acolo, deși am văzut destui, purtați prin soare de la o scenă la alta, cu căști de protecție pe urechi. Vecina mea, Lena, de vârsta fiicelor mele, s-a oferit să mă însoțească și să-mi fie ghid. M-am bucurat enorm și am făcut rost de bilete. Așteptam cu emoție, zi de zi, să vină weekendul festivalului. Joi noaptea, însă, totul s-a schimbat. De la curentul pe care îl suportăm inevitabil în săptămânile și zilele cu temperaturi de peste treizeci și cinci de grade, am început să simt dureri pe partea dreaptă. Maxilar, ureche, o zonă difuză pe care nu o puteam identifica. 🥵 Dureri care nu mai puteau fi ignorate. Lena este asistentă de stomatologie. Vineri dimineața mi-a aranjat o consultație rapidă la cabinetul medicului la care lucrează. Radiografia a arătat o infecție pe rădăcina unei măsele. Mi-au dat trimitere către chirurgia oro‑maxilo‑facială. Totul a mers rapid. La ora zece și jumătate eram deja pe scaun în cabinetul specializat. Concluzia a fost clară. Intervenție urgentă. Incizie, operație, antibiotic. Apoi mi s-a spus să stau liniștită în pat, să nu ies în soare, să nu fac niciun efort fizic. În clipa aceea nu mai simțeam nici durerea, nici amorțeala. Se zbătea doar un singur gând — oare pentru mine s-a încheiat festivalul samba?! Am ajuns acasă și am dormit disciplinat, ca să mă refac. Iar sâmbătă, la ora șaisprezece, mi-am făcut curaj și am plecat cu Lena în centrul istoric al orașului, la scena enormă a acestui festival grandios. Și… a fost o decizie bună! 💪 Ne-am plimbat de la o scenă la alta până la ora douăzeci și trei. Iar duminică am fost doar scurt, de la ora șaptesprezece până la ora douăzeci și două. Nu am putut altfel. Mi-am dorit prea mult să văd, să simt, să trăiesc festivalul. Acum îmi merge bine. Joi am programare pentru scos firele. Am o vânătaie mare pe obraz, dar mă simt bine 😇 Acum… abia aștept samba de anul viitor. Până atunci, savurez viața culturală din Coburg, care nu duce lipsă de spectacole. Weekendul acesta este Serbarea din Piața Palatului, sâmbătă White Party, apoi Outside Rodeo — un festival open‑air cu indie, punk rock și hip‑hop. La Cetatea Veste are loc o călătorie în timp, un spectacol istoric care ne poartă în jurul anului 1500 și în secolul al XVII‑lea, cu meșteșuguri vechi, viață de tabără și tunuri care răsună peste ziduri. 😀 Uneori mă întreb dacă nu cumva există și stress de timp liber. Coburg reușește să-l provoace cu o naturalețe uimitoare. Dar nu mă plâng. Tuturor, un sfârșit de săptămână minunat! 😎💗🤗
~~~~~~~~~~~~~~~~
*) blocos = formațiile de samba percutivă, grupuri de muzicieni care cântă împreună ritmurile tradiționale, de obicei între 20 și 60 de membri

~~~~~~~~~~~~~~~~
Iubitorilor de samba, le recomand: „Samba Raiz Instrumental – O Verdadeiro Som do Samba Que Toca na Alma (Sem Voz)”

Seară de Mondial, cu suspans, emoții și galerie canină

După treburile zilei și după dușul confortabil care a spălat toată oboseala, casa s‑a liniștit în sfârșit, aerul a devenit plăcut, cu doar 28 de grade (zece grade mai puțin ca ieri seară), iar noi ne-am așezat relaxați în fața televizorului să urmărim jocurile din seara asta. Meciul Japonia-Brazilia se apropie de final, scorul e 1 la 1, iar meciul are un suspans care te prinde chiar dacă nu ești microbist. Oare se va trece la 11 metri?!
Gândul imi zboara la meciul următor și mă rog în gând ca nemții să câștige detaṣat... Se pare însă că sunt printre puținii care cred aceasta... Mai toată lumea zice că o să piardă... Germania joacă în seara asta cu Paraguay, de la 22.30 (ora Germaniei), pe Gillette Stadium, în Foxboroug, Boston, USA. Pe toate canalele de sport și pe rețelele sociale a circulat toată ziua povestea cu elefantul‑oracol care a prezis că Germania nu va ajunge în optimi… Eu sper că predicția e doar o glumă proastă! 🙏

Câinii vecinilor - Luna si Barnaby, sunt pregătiți să facă galerie - am primit aceste fotografii haioase de la Lena 🥰😅🇩🇪🍀🐾🤩😍 Spontan, l-am pus si eu pe Leo sa pozeze, lângă cupa de sticlă, umplută cu biscuiți înveliți în ciocolată și decorată cu stegulețe ... Haha, ei nu înțeleg ce se întâmplă dar se lasă fotografiaṭi pentru blogul meu.

Voi ce credeti, cine va câștiga?! În ce galerie va înscrieți, Brazilia, Japonia, Germania sau Paraguay?

PS: Nu uitati, la noapte e prima luna plina din vara 2026.
În pauza meciului, voi încerca să fotografiez (cu telefonul) luna căpșună. Va fi o bucurie mică și liniștită, fără legătură cu fotbalul, care va rotunji seara și o va face mai blândă. Apoi, indiferent de rezultat, voi savura liniștea aceea frumoasă care se așază peste tot după o zi fierbinte.

UPDATES: 

Brazilia a castigat cu 2:1. Japonia pleacă acasa...

Paraguay s-a calificat in optimi. Germania a pierdut la 11 metri 😭 Scor final 1(3):1(4)
Ṣi Țările de Jos au pierdut, tot la 11 metri. Scorul cu Maroc - 1(2):1(3) [Meciul a avut loc azinoapte de la ora 3, ora Berlinului].

Canada și Africa de Sud deschid saisprezecimile

A început în seara asta nebunia celor treizeci și două de echipe naționale, cele mai bune ale lumii, un turneu care promite seri lungi și pline de emoție. De acum înainte totul se joacă simplu, cine câștigă merge mai departe, cine pierde pleacă acasă, iar ritmul acesta tăios dă un farmec aparte fiecărei faze și fiecărui sprint.
Mondialul din 2026 are și un gol greu de ignorat. Italia este "marea pierdere", cu patru titluri mondiale și o istorie uriașă, o echipă care nu mai prinde turneul pentru a treia oară la rând, după 2018 și 2022. Nicio altă fostă campioană nu a ratat trei ediții consecutive, iar presa internațională o numește cea mai șocantă omisiune. Alte nume grele lipsesc și ele, România cu a șaptea absență consecutivă, Chile cu a treia, Nigeria eliminată dramatic, plus Danemarca, Polonia, Țara Galilor, Serbia și Costa Rica, toate prezente în 2022 și dispărute acum din peisaj. Turneul a început cu un amestec de entuziasm și nostalgie, ca și cum ai deschide o ușă spre o petrecere mare, dar observi că lipsesc câțiva invitați importanți.
Seara de azi aduce și o premieră absolută - Canada, una dintre țările gazdă, joacă în Statele Unite și nu la ea acasă, un detaliu care schimbă puțin harta obișnuită a mondialelor și dă senzația că turneul se joacă pe o scenă uriașă. 

Meciul Canada - Africa de Sud promite energie, forță și dinamism, exact genul de început care îți prinde privirea și nu te mai lasă să te ridici. Primele treisprezece minute s au scurs, tabela e încă 0 la 0, dar ritmul e alert și senzația e că oricând poate veni o fază care să aprindă tot stadionul.
Ne‑am pregătit pentru seara asta cu lucruri simple și bune. Am scos din frigider sucul de roșii, rece și perfect pentru căldura care ne urmărește de zile întregi, am pus pe masă roșioare cocktail și chips de cartofi făcuți de noi, crocanți și aurii, fără nicio legătură cu punga din magazin. 

După mai bine de două săptămâni în care temperaturile au tot urcat spre patruzeci de grade, veranda s‑a încins de parcă ar fi fost o seră uriașă, așa că ne‑am mutat în living, unde aerul e mai blând și se simte ca o mică evadare. Acolo ne așteaptă meciul și atmosfera de Mondial, cu gusturi bune și cu bucuria că suntem pregătiți pentru o seară lungă.

😜 Lui Leo nu ii pasa cine cu cine joaca, el tine doar cu România 🇷🇴 si cu Germania 🇩🇪 

PS: ma distreaza doua nume in seara asta: Hugo Broos este selecționerul Africii de Sud, eu am inteles Hugo Boss 😜 si un tanar jucator, Relebohile Mofokeng, atacant sud-african (21 de ani, joacă la Orlando Pirates), cica unul dintre cei mai promițători jucători ai generației actuale... eu am inteles ca il cheama Mocofan 😅 

UPDATES: Scor final 1:0, Canada merge mai departe in optimi.

Astă seară, meciul Germania - Ecuador

La noi e noapte fierbinte, 26–28 de grade, aerul stă nemișcat peste Coburg și meciul Germania – Ecuador a început cu scântei. În primele zece minute au marcat ambele echipe, jocul curge repede, atacurile se rostogolesc spre fiecare poartă și fazele sunt spectaculoase. Sunt foarte curioasă unde se va opri scorul la final.
La New York e încă lumină, ora patru după-amiaza, iar stadionul MetLife fierbe în ritmul american de început de seară.
Meciul de azi poartă și o notă istorică, una dintre cele care rămân în memoria turneelor mari. Este al doilea meci din acest campionat și al treilea din întreaga istorie a Mondialelor masculine arbitrat de femei, un drum început în 2022 la Costa Rica – Germania cu Frappart, Back și Díaz Medina, continuat în 2026 la Cehia – Africa de Sud cu Penso, Mayo și Nesbitt, aceeași brigadă care conduce și partida de acum.
Stăm pe canapele cu câte un pahar de suc de grapefruit, scos direct din frigider, iar Leo s-a întins cât e de lung pe salteluța lui cu gel, răcoroasă. Suntem obosiți, azi ne-am plimbat prin oraș și ne-am luat porția de dulce la cea mai frumoasă cofetărie terasă - Stadtcafé, așa că acum bem doar suc.
În cealaltă partidă a grupei se joacă ultimele minute care vor decide cine merge mai departe în saisprezecimi, așa că atmosfera e cu atât mai tensionată. Voi reveni cu updates. 

UPDATES: 

Gemania a fost învinsă... Scor final 2:1 

Ecuadorienii s-au bucurat enorm, pentru că a bate Germania la un Mondial e un eveniment uriaș, indiferent dacă merg sau nu mai departe. 

Este o victorie istorică — Ecuador nu bate Germania în fiecare zi. Pentru ei e o performanță națională. Un meci pentru orgoliu și prestigiu — chiar dacă nu te califici, ișire cu capul sus!🎉🎊

In grupa E, Germania și Coasta de Fildeș au ambele 6 puncte. 

Primul loc se decide după golaveraj: 

Germania: 10–4 → +6 

Coasta de Fildeș: 4–2 → +2 

➡️ Germania este prima în grupă. 

➡️ Cine merge mai departe? 

Germania – calificată 

Coasta de Fildeș – calificată 

Ecuador – eliminată (4 puncte nu ajung în această grupă) 

Curaçao – eliminată

Updates: 

Ecuador a trăit un moment rar după victoria cu Germania. Meciul a schimbat atmosfera în toată țara, iar președintele Daniel Noboa a declarat prin decret zi liberă națională pentru vineri, 26 iunie 2026, un gest fără precedent ca urmare a unui meci de la Cupa Mondială.După bucuria adusă de decretul prezidențial, echipa națională a Ecuadorului a mai trăit o surpriză: s-a calificat în 16‑zecimi. 

Ecuador a terminat pe locul 3 în Grupa E, cu 4 puncte.

În alte grupe, locurile 3 au avut mai puține puncte sau golaveraj mai slab. Așa că Ecuador a intrat în topul celor mai bune locuri 3 și a prins 16‑zecimile. Adversara lor este Mexic si meciul va avea loc pe 1 iulie.

Seară fierbinte cu Germania – Coasta de Fildeș

Ne-am pregătit pentru seara asta cu un cocktail interesant, făcut special în onoarea meciului Germania – Coasta de Fildeș. „Ivory Coast Spritz” stă rece în pahare, acrișor și parfumat de hibiscus, perfect pentru căldura care parcă nu vrea să se domolească. Sunt încă 26°C deși e trecut bine de 22:30, iar aerul are ceva din vibrația unei seri tropicale. 

Tot pentru această seară am cumpărat de la cofetarie, prăjitura cu numele haios „11 metri” - atrasă mai mult de cum arăta, conform zicalei "cine nu riscă, nu câștigă". Acum ne bucurăm că am făcut alegerea aceasta - fisticul și zmeura sunt o combinație perfectă 👌

Meciul încă se joacă, prima repriză curge, iar Coasta de Fildeș a deschis scorul în minutul 30... Acum ținem pumnii pentru Germania și mai luăm câte o gură de cocktail ca să mai liniștim emoțiile... Leo moțăie pe canapea, cu ochii pe jumătate închiși, neînțelegând deloc de ce nu mergem încă la culcare. Noi - cu dulcele aproape terminat si concentrați la ecran, sperăm că nemții vor întoarce jocul. Însă idiferent de scor, avem senzația că seara aceasta are un farmec aparte. 

🤗 Tuturor - NOAPTE BUNĂ! 🌒

PS: Meciul Germania – Coasta de Fildeș se joacă la NRG Stadium din Houston, Texas. Acum este aproximativ ora 15:48 și sunt 34°C 

PS 2: Reteta cocktail Ivory Coast Spritz: 

 - 40 ml gin 

- 60 ml bissap (infuzie de hibiscus) 

- 10 ml suc de lime 

- 2 sau 3 cuburi de gheață 

- prosecco 

- o felie de portocală pentru decor 

Mod de preparare: Pui ginul, bissapul și sucul de lime în shaker, adaugi câteva cuburi de gheață și agiți scurt, cât să se răcească bine și să se lege aromele. Torni în pahar și completezi cu prosecco, apoi așezi caliciul cărnos al florii (partea de la baza florii care rămâne după căderea petalelor și care protejează semințele) din borcanul cu sirop, apoi decorezi cu o felie subțire de portocală, pentru contrast de culoare și parfum 🍸🍹🍊

 

Updates: 

minutul 60: nemții au egalat, acum e 1:1

minutul 89: nemtii conduc, scor 2:1

SCOR FINAL 2:1, Germania a castigat 🍀

PS 3: Grație golurilor marcate in acest meci, situația la vârful clasamentului istoric s-a schimbat: Germania a adăugat cele 2 goluri noi la zestrea sa, ajungând la un total de 241 de goluri marcate în istoria Cupelor Mondiale.
Brazilia are în acest moment tot 241 de goluri.
Prin urmare, cele două mari puteri fotbalistice se află acum la egalitate perfectă, împărțind primul loc în clasamentul celor mai ofensive echipe naționale din istoria Campionatului Mondial de Fotbal.

Actualizare din 28 iunie 2026
am menționat mai sus că Germania și Brazilia se află la egalitate, fiecare cu 241 de goluri marcate în istoria Cupelor Mondiale. Ulterior, verificarea statisticilor oficiale a arătat că această informație este eronată.
În prezent, Brazilia are 237 goluri marcate la Mondiale, iar Germania 232. Diferența dintre cele două rămâne așadar, de 5 goluri, fără egalitate la vârf.
Am ales să corectez public această informație, pentru ca datele să fie clare și transparente pentru cititorii mei 

Caraibe în pahar, fotbal pe ecran

Nu suntem microbiști în sensul clasic – nu mergem pe stadioane, nu trăim după programul ligilor și nu știm pe dinafară loturile fiecărei echipe. Dar când vin Campionatele Europene sau Mondialele, parcă se aprinde ceva în noi. Sunt meciuri frumoase, cu cele mai bune echipe și cei mai talentați jucători, iar atunci urmărim totul cu plăcere, ținând cu România sau cu Germania - de la caz la caz.
Campionatul Mondial de Fotbal a început vineri, pe 12 iunie, în Statele Unite, Canada și Mexic. Noi am ratat spectacolul de deschidere, am prins doar frânturi și impresii, dar se spune că a fost mare și luminos, în stilul acela american care nu face nimic pe jumătate. Oricum ar fi fost, începutul unui Mondial are mereu ceva dintr-o respirație comună, ca și cum lumea întreagă ar deschide aceeași ușă în același timp.
În jurul Campionatului Mondial de Fotbal se simte și un murmur care nu are legătură directă cu terenul. Au fost proteste legate de costurile uriașe ale organizării, manifestații ale unor grupuri care ar fi vrut ca banii publici să meargă spre locuințe sau infrastructură, reacții ale organizațiilor pentru drepturile omului care au criticat FIFA, discuții despre transparență și influența sponsorilor. S‑au auzit și apeluri la boicot din partea unor grupuri politice și civice nemulțumite de politicile interne ale SUA sau de rolul lor în lume, iar activiștii de mediu au ridicat întrebări despre impactul climatic al unui turneu atât de mare. Asta e o temă recurentă la orice competiție globală, un fel de zgomot de fundal al lumii mari.
E păcat că Italia, România, Suedia, Chile și alte nume obișnuite ale fotbalului mondial nu au prins turneul. Generațiile lor de aur au trecut, dar altele vor veni — așa e ritmul fotbalului. Absențele acestea lasă un gol, însă Mondialul are mereu darul de a aduce în față povești noi. Așa ajungem la Curaçao, o insulă mică din Marea Caraibilor, cu ape turcoaz și case colorate, care astăzi are șansa să joace împotriva Germaniei. Pentru ei e un vis devenit realitate, pentru noi e o curiozitate frumoasă, un început de turneu cu un aer proaspăt.
Meciul se va juca diseară la Houston, pe NRG Stadium, în căldura aceea americană care face totul să pară mai intens. Și pentru că adversarul este Curaçao, ne‑am gândit să aducem și noi o notă de Caraibe în seara noastră. La meci vom bea un cocktail Corcovado, cu Bols Blue Curaçao, un gest mic și colorat, cât să intrăm în atmosfera insulei. Cuburile de gheață sunt deja la congelator, iar noi vom lăsa meciul să curgă în liniște, ca o pauză frumoasă în mijlocul lumii mari.

P.S.: diseară voi reveni cu up‑dates.

Minutul 6: nemții au deschis deja scorul... Sa vedem cum va fi pâna la final. Acum 1:0 👌

Minutul 77: Germania conduce cu 6:1 ⚽︎

Scor final: Germania - Curaçao / 7:1  🥅

P.S. 2 -- Cocktail Corcovado – Rețetă

Ingrediente:

20 ml Tequila Blanco
20 ml Drambuie
20 ml Blue Curaçao
Suc de lămâie / limonadă (pentru completare)
Câteva cuburi de gheață
Felie de lămâie și felie de portocală (pentru decor)

Mod de preparare:

Pune câteva cuburi de gheață într‑un pahar înalt.
Într‑un shaker adaugă Tequila Blanco, Drambuie și Blue Curaçao.
Agită energic până când amestecul se răcește bine.
Toarnă conținutul shakerului peste gheața din pahar.
Completează cu suc de lămâie sau limonadă, după preferință.
Decorează cu o felie de lămâie și una de portocală.

Este un cocktail răcoritor, vibrant și ușor exotic, perfect pentru seri de vară 🍹🍸🥂

Luna Lupului – noaptea în care cerul m-a ținut trează

Noaptea trecută — pe la miezul nopții, Luna Lupului urcase chiar deasupra casei mele, rotundă și rece, luminând cerul înstelat ca o lampă veche, alb‑argintie, filtrată prin aerul înghețat. Strălucea auster peste acoperișuri, cu o lumină care nu încălzea dar care parcă mă chema.
Cerul era atât de limpede, încât părea că s-ar putea sparge dacă l-aș atinge. Am ieșit pentru o clipă în gerul care mușca din aer, să fac o fotografie. La –11°C, respirația mi-a devenit fum și am simțit că liniștea se sprijinea pe mine. Am ridicat telefonul, am furat o fotografie… Click! O clipă în care luna a părut că se apleacă spre mine, să vadă ce fac… Apoi am fugit înapoi în casă, sub plapuma caldă. Dar lumina lunii a intrat cu mine, lipită de pleoape, ca o urmă care nu se stingea. Obrajii mă înțepau, degetele îmi erau ușor amorțite. M-am cuibărit în pat, dar Luna Lupului nu m-a lăsat să adorm atât de ușor.
M-a ținut trează, mi-a aprins gândurile, mi-a răscolit ritmul. Nu puteam dormi, așa că m-am rezemat de pernă… Am butonat telecomanda televizorului, am trecut prin filme, prin scene care păreau desprinse din altă realitate, prin știri care veneau dintr-o lume în mod cert tot mai nesigură... Orele au curs până spre patru dimineața, iar eu tot trează.
Leo m-a urmărit din coșulețul lui, cu privirea de mic paznic al ordinii nocturne. A ridicat o sprânceană, cu un gest atât de omenesc încât aproape am râs. Parcă îmi spunea, fără cuvinte: «gata, ajunge, hai să dormim odată». 

Dar Luna Lupului nu ascultă de câini și nici de oameni. Ea își face loc în gânduri, luminează colțuri pe care le credeai adormite și te ține trează până când cerul începe să se deschidă la răsărit. A fost o veghe involuntară, o fisură de lumină, o noapte vibrând în mine ca un ecou al gândurilor.

Din Memmingen la Sibiu

Băieții mă lasă la poarta aerului...
Intrarea devine prag.

Trei pași — o descoperire:
două prietene vechi, același avion.
Anii se topesc în zâmbete și îmbrățișări.

Avionul se desprinde.
Norii se deschid ca niște continente albe.
Plutesc.

Sub mine — trei țări.
Munți ca niște spade.
Râuri ce taie lumina.
Lacuri ca oglinzi.
Două capitale trec sub aripa mea.

Cerul arde în apus.
Sibiu mă primește.
Plouă mărunt peste oraș.
Aeroportul e marginea unei povești.

Seara epilog — Pyjama party 

Eu si Mama.

Luni cu ploaie și vibe melancolic

Ziua de luni s-a trezit cu un oftat al cerului. Ca un pictor melancolic, dimineața a amestecat griul ploii cu argintiul norilor și a presărat umbre reci peste oraș.
Playlistul naturii s-a schimbat. După multe zile cu soare chill, azi rulează în loop un soundtrack de ploaie și vânt. Picăturile bat în geam într-un ritm alert, iar frunzele dansează haotic, ca niște confetti risipite.
Atmosfera e pustie și rece. Străzile sunt goale, umbrele grăbite, aerul e tăios și vântul aduce parcă vestea iernii ce se apropie. Ninsoarea a ajuns până la poalele Alpilor, nu departe de noi. Aici încă nu a nins, dar senzația că totul e pe muchie de schimbare devine tot mai puternică.
De mâine sunt în concediu, iar astăzi lucrez de acasă — un mic lux care mă scutește de drumurile prin vremea neplăcută și îmi dă câștig de timp. În casă e liniște, Leo moțăie cuibarit în pătura caldă. Tastatura mea răsună ca o claviatură de blues, făcând parcă duet cu ploaia — ca un mix între muncă și poezie, între taskuri și visare. Pe birou, ceașca de ceai fierbinte răspândește aburi calzi, aducând echilibru acestei zile reci.
În hol, valiza mea stă încă deschisă. Nu am hotărât ce haine să iau. Mâine dimineață am bilet de avion, iar după-amiază voi fi la Sibiu. Buletinul meteo de acolo e schimbător, dar mai am timp să decid până diseară. Se poate să ningă la noi chiar în această seară, în timp ce la Sibiu e soare și târgul de Crăciun s-a deschis deja. Paradoxuri ce se prelungesc în mine, între bucuria că merg la mama și tristețea că plec singură, lăsându-i pe băieții mei acasă.
Este o zi de luni plină de contraste, semne de întrebare și emoții amestecate. O trăiesc fragmentar — ca un jurnal de stări, nu ca poveste liniară...
De mâine, poveștile mele vor veni din România. La bună recitire, reauzire și revedere! ❤️😘

Ați mai cules vreodată maci în luna octombrie?!

🌾3 octombrie — Ziua Unității Germane (Tag der Deutschen Einheit) este sărbătoarea națională oficială a Germaniei, celebrată anual pentru a marca reunificarea țării în 1990. Este o zi liberă legală în toate landurile federale, și fiecare o petrece în felul său.
În Bavaria, această zi are adesea un aer liniștit, petrecut în familie, fără agitație. Pentru mine, ziua liberă a venit exact când aveam nevoie — o pauză binevenită în mijlocul unei perioade aglomerate. Mi-am propus să dorm mult și cu mare bucurie, am anulat alarma.
Nu am făcut niciun plan concret, pentru că luna asta vremea e imprevizibilă. Mi-am spus că, dacă va ploua, voi face ordine prin casă și voi începe să decorez în ton autumnal. Dacă va fi frumos, probabil vom ieși undeva în natură, prin împrejurimi.
Se pare că în toate firmele, ca și la noi, perioada dintre concediul de vară și cel de Crăciun este cea mai intensă. Traversez o etapă obositoare, cu multe responsabilități. Timpul liber pare tot mai scurt, energia — tot mai puțină, iar somnul e pe fugă. Oboseala se adună și nu mai reușesc să mă ocup de activitățile care altădată îmi făceau plăcere — sportul, dansul, pictura... Nu mai e loc pentru ele, nici în program, nici în mine.
În plus, mai e și senzația asta, că toamna nu doare, dar nici nu mângâie... E un anotimp care te strânge încet, te învelește în umbre și te îndeamnă să te retragi. Culorile se sting, aerul devine rece și umed, diminețile întârzie, iar serile vin prea devreme. Nu e tristețe, dar e o liniște grea, care te face să te aduni în tine, ca într-o cochilie.
Și totuși, cumva, ziua a găsit o fereastră de lumină. Soarele a ieșit încet dintre nori, iar spre după-amiază, afară devenise surprinzător de plăcut. Așa că am hotărât să ieșim la plimbare, pe malul râului Lech (postare separată ☺).
În drum spre locul unde parcăm de obicei mașina, lângă pădurice, am observat un câmp cu flori roșii... Dar le-am zărit prea târziu ca să mai putem opri, așa că ne-am promis să facem popas la întoarcere, în drum spre casă.
Și ce am descoperit? Nu erau dalii, nici asterii — steluțele de toamnă — cum mă așteptam. Erau MACI!  

Macii mei dragi, delicati, creponați, zvelți, cei care în mijlocul verii colorează lanurile de grâu. Acum, în octombrie, împânziseră un câmp cu lucernă. Un adevărat miracol, dacă ne gândim că la sfârșitul lui septembrie am avut câteva nopți cu temperaturi sub zero grade. Săptămâna trecută a plouat în fiecare zi, a bătut vântul, iar maxima nu a trecut de 14°C. Cum au răsărit aceste flori fragile, în ciuda vremii potrivnice?!
După zilele mohorâte și friguroase, să dai peste un lan pictat parcă de Monet — cu trifoi verde, maci înfloriți și albăstrele... albastre ca cerul senin — pare un adevărat dar de la natură! Mi-a venit să chiui de bucurie că mi-a fost dat să trăiesc așa ceva. 💓
Macii (Papaver rhoeas) înfloresc în mod normal primăvara și la începutul verii, între mai și iulie. În octombrie, un câmp cu maci și albăstrele înflorit e aproape un miraj. Macii nu rezistă la temperaturi sub zero, iar cicoarea poate supraviețui, dar nu prea înflorește cu entuziasm când e frig și umed. Aceste flori sunt probabil ultimele supraviețuitoare dintr-o semănătură târzie sau dintr-o zonă microclimatică protejată... Asta e frumusețea toamnei bavareze — te surprinde când te aștepți mai puțin!
Și cum spuneam — maci cât vezi cu ochii! Nu mă mai săturam să îi mângâi, să îi privesc… și da, n-am rezistat —  am rupt câteva firicele pentru acasă. Vara nu rup maci pentru glastră, pentru că știu că sunt efemeri... Șansa de a trăi mai mult o au doar în natură. Acum însă m-am gândit — dacă la noapte va fi iar foarte frig, măcar aceștia îmi vor zâmbi mâine dimineață din vază...

Dar ce credeți — astăzi e duminică și florile sunt la fel de proaspete ca pe câmp! Albastrul cicoarei s-a pierdut un pic din intensitate, dar macii sunt la fel de grațioși, cu roșul lor aprins, catifelat — par să sfideze timpul și frigul. Și îi privesc cu tot dragul.

„Rămas bun”... sau poate „Despărțire”?

Așa s-ar putea numi romanul "Abschied", dacă ar fi tradus cândva în limba română. Un titlu simplu, dar încărcat de sensuri. Nu doar o plecare, ci o ruptură, o tăcere lungă, o amintire care așteaptă să fie redescoperită.
📚 Un manuscris uitat, un pseudonim ales, o traducere de familie
Există cărți care nu apar în lumina tiparului la timpul lor, ci își așteaptă momentul în tăcere. "Abschied" nu a fost publicat în timpul vieții autorului. Scris în 1932, a rămas uitat într-un sertar până în 2025, când fiul lui Haffner - Oliver Pretzel, l-a descoperit și l-a tradus în engleză sub titlul "Parting". Da, aproape un secol mai târziu! În română nu există încă o versiune oficială, așa că cei care au citit varianta germană sau engleză fac parte dintr-un cerc restrâns de cititori.
M-am întrebat de ce fiul se numește Pretzel, iar autorul e cunoscut ca Haffner. Răspunsul e la fel de fascinant ca romanul. Sebastian Haffner s-a născut Raimund Pretzel, dar și-a schimbat numele în timpul exilului său în Marea Britanie, pentru a-și proteja familia de eventuale represalii naziste. A ales „Sebastian” din admirație pentru Bach și „Haffner” dintr-o simfonie a lui Mozart. Un pseudonim cu rezonanță culturală, dar care nu trăda identitatea reală.
Fiul său, Oliver, născut în Anglia în 1939, a păstrat numele de familie original și, ironic sau nu, e cel care a dat lumii această despărțire literară. O despărțire între generații, între epoci, între identități — dar și o regăsire tăcută, prin cuvinte.

Am început "Abschied" în vacanță, cu gândul că va fi o lectură ușoară, potrivită pentru zilele leneșe de plajă. Poate m-a atras titlul, poate coperta, poate ideea unei povești pariziene scrise într-o epocă îndepărtată. Dar pe măsură ce am înaintat, am realizat că romanul nu se lasă citit superficial. E o carte care cere răbdare, atenție și disponibilitate emoțională. Nu a fost comodă, dar tocmai această densitate m-a făcut să o duc până la capăt. A devenit, treptat, mai mult decât o lectură de vacanță — o experiență care m-a însoțit dincolo de zilele însorite. Am citit uneori la pauza de amiază sau seara, în pat — și într-una dintre seri, m-a amuzat teribil să descopăr că lenjeria de pat părea desprinsă din coperta cărții: o fotografie vintage, în tonuri de sepia, ocru, maro și bej. O potrivire neașteptată, care a făcut lectura să pară și mai intimă, ca și cum decorul se aliniase cu povestea.

📚 Recenzie personală: „Abschied” de Sebastian Haffner

Am terminat „Abschied” de Sebastian Haffner. Sau mai bine spus, am încheiat o călătorie literară intensă, care m-a provocat, m-a intrigat și m-a ținut captivă până la ultima pagină. Nu a fost o lectură comodă, dar tocmai asta i-a dat profunzime. M-am întrebat, pe parcurs: de ce mă atrage această poveste atât de mult, în ciuda disconfortului pe care îl provoacă? Poate din respect pentru autor, poate din fascinație pentru contextul istoric, sau poate pentru că unele cărți nu se citesc — se trăiesc.
Cartea e un roman autobiografic, scris în 1932, dar publicat abia în 2025. Haffner, pe atunci Raimund Pretzel, ne poartă prin două zile din viața lui, petrecute la Paris, unde se reîntâlnește cu iubita lui, Teddy. Sună romantic? Ei bine... da și nu.

💭 Atmosferă vs. Acțiune
Parisul e descris cu o tandrețe boemă, ca un oraș al libertății și al artei, în contrast cu Germania tensionată de acasă. Dar dincolo de decor, nu se întâmplă mare lucru. Cartea e mai mult o stare decât o poveste. Dialoguri lungi, introspecții și o relație care pare să se destrame în fața ochilor noștri, fără ca personajele să o conștientizeze cu adevărat.

👫 Personaje care rămân la distanță
Deși conturați cu grijă, personajele nu reușesc să creeze o legătură autentică cu cititorul. Raimund e o fire complexă — egocentric, ușor iritant, cu o nevoie constantă de control și corectare. Teddy, pe de altă parte, pare mai degrabă o idealizare romantică decât un om în carne și oase. Mi-a fost dificil să mă apropii de ei, să le înțeleg motivațiile sau să mă implic emoțional în povestea lor.

😴 Lectură grea, dar nu inutilă
Recunosc, am avut momente în care am vrut să abandonez. Stilul e poetic, dar fragmentat. Dialogurile sunt repetitive, iar ritmul e lent. Și totuși, ceva m-a ținut acolo. Poate melancolia, poate Parisul, poate dorința de a înțelege o generație pierdută între două războaie.

📝 Verdictul meu
„Abschied” nu e o carte pentru toți. Nu e o lectură ușoară, nici captivantă în sensul clasic. Dar e o fereastră spre o epocă, o stare, o despărțire. Dacă îți plac romanele introspective, cu atmosferă și ton nostalgic, poate vei găsi ceva valoros în ea. Dacă nu... e ok... Unele cărți sunt ca niște relații - le închei cu un oftat și mergi mai departe.

Mic dejun surprinzător într-un hotel italian

Când spui „mic dejun italian”, te gândești la un espresso rapid și un cornetto. Ei bine, hotelul în care am stat recent a contrazis toate așteptările! Ne-a întâmpinat cu un bufet internațional generos, demn de marile lanțuri hoteliere: ouă fierte, omletă, șuncă prăjită, mezeluri și brânzeturi italiene rafinate, legume proaspete, platouri cu fructe, bar cu müsli, marmelade variate, unturi speciale și lapte în toate formele – clasic, fără lactoză, vegan. Bineințeles, au existat si toate formele de corneto si briose, cu marmelada, cu mere, cu vanilie, cu fistic... pentru toate gusturile! Aparatul de cafea oferea toate tipurile imaginabile, iar selecția de ceaiuri era impresionantă. Ce ne-a surprins în mod plăcut a fost faptul că hotelul promovează produse locale, bio, provenite de la colaboratori de încredere, autorizați și cu atestate excelente. Un detaliu care mi-a rămas în minte: am servit miere cu fagure și polen de flori de castane – o adevărată delicatesă, rar întâlnită în hoteluri! 

Gustul autentic și grija pentru calitate au transformat micul dejun într-o experiență memorabilă.
De obicei, nu luăm mic dejun decât în weekend sau în vacanțe. Ritmul vieții influențează și ritmul alimentației: dacă stau 9-10 ore la birou, îmi ajunge o cafea. Dar în vacanță, când plimbările și explorarea orașelor sunt la ordinea zilei, un mic dejun consistent e binevenit – și uneori, singura masă până seara.
Am fost încântați de această ofertă bogată, mai ales în comparație cu alte experiențe. De exemplu, în Roma, hotelul nostru oferea doar cornetto, marmeladă și cafea. Am observat însă că unii oaspeți aveau mezeluri și brânzeturi – și am învățat un mic truc: am cumpărat ce ne plăcea de la supermarket, le-am păstrat în frigiderul din cameră și le-am adus discret la micul dejun. Pâinea era mereu pe masă. Caz rezolvat! 😊

PS: Glumind puțin, se spune că Lago di Garda este o prelungire a Germaniei – și nu fără motiv! Conform unui sondaj recent, peste 75% dintre turiștii germani își planifică vacanțele aici, iar zona a devenit una dintre cele mai frecventate destinații europene. 

Poate tocmai de aceea, bufetul de mic dejun din hotelul Laura Cristina, a fost atât de generos și bine organizat – un omagiu adus oaspeților fideli din nord. 😊 Noi, de-a lungul anilor, am ales mereu cazare privată în zonă, dar această experiență hotelieră ne-a oferit o perspectivă nouă și delicioasă asupra ospitalității locale.

Dimineață de poveste, spre Verona

Am pornit la drum dis-de-dimineață, pe întunericul liniștit al orașului adormit—era 4:30 când am ieșit din casă, cu emoții și entuziasm în bagaj. Pe măsură ce kilometrii se așterneau în urmă, cerul începea să se lumineze, iar primele raze ale răsăritului ne-au prins printre culmile Alpilor.
Peisajul era pur și simplu magic—valurile de ceață care dansau peste vârfuri, liniștea tăcută a munților și soarele care urca încet, colorând cerul în nuanțe de aur și roz. Am simțit că suntem într-o poveste care abia începe, cu Verona la orizont ca următoarea filă.
Urmează aventurile noastre—drumul abia a început.

În delegație

Mâine dimineață, ziua mea de lucru va începe cu totul altfel decat in mod obișnuit. Împreună cu toți colegii din birou, vom porni în vizită la o sucursală de-a noastră din Austria (cca. doua ore de drum), unde ne așteaptă colegii și partenerii de producție. 

Ziua va fi plină de întâlniri și ședințe pentru schimb de experiență, un adevărat maraton al cunoașterii și colaborării. 

Seara, după orele de serviciu, vom merge împreună la un restaurant specializat în cursuri de gătit. Vom deveni bucătari pentru o seară, pregătind cu propriile mâini delicioasele preparate pe care apoi le vom savura. Va fi o experiență inedita, speram sa fie un festin al simțurilor și al creativității culinare.

Seara târziu, autocarul ne va duce la un hotel, unde vom înnopta. Miercuri, programul nostru va începe cu o vizită ghidată în întreprindere apoi, vom participa la un seminar, un prilej de a învăța și de a ne inspira unii de la alții. 

In jurul orei 17 - in mod normal, finalul zilei de lucru, autocarul ne va readuce în orașul nostru.

Această călătorie va fi mai mult decât o experiență de lucru, va fi o poveste despre prietenie si colaborare. Voi reveni cu fotografii si impresii.

Meciul Germania - Ungaria / Reflexii în oglinda 25/2024

Asta-seara am urmarit meciul invitati de Adela într-un restaurant care a organizat "public viewing"... Ocazie cu care am surprins si câteva frumoase reflexii pentru rubrica săptămânală RIO 😍  

Noi... am petrecut o seara deosebit de placuta ♥ Iar echipa nationala a Germaniei... as spune ca a avut noroc si a câstigat meciul cu scorul 2-0. Si-a asigurat astfel participarea la optimile de finala Euro 2024.

Sper ca si România va câstiga sâmbata, meciul cu Belgia. 

Pâna atunci, va invit sa participati la o noua provocare "Reflexii in oglinda"🤗 o rubrica initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:

Muzeul roman, cultul igienei trupului si a mintii

Iarna, sa vizitezi ceva spontan în Bad Gögging este aproape imposibil... Atât pentru Muzeul roman cât si pentru Turnul Hundertwasser (pentru cine nu stie cine e Hunderwasser) a trebuit sa facem programare. 

La prima încercare de a vizita muzeul roman, am stat in fata usii închise, pentru ca orarul are doar vara un program de vizitare normal, iarna - doar o ora pe zi, însa numai dupa o programare telefonica. Muzeul nu este departe de hotelul nostru, practic în Bad Gögging nu ai nevoie de masina sa te deplasezi, pentru ca statiunea este mica. Într-o plimbare de o ora poti traversa statiunea pe diagonala. De aceea, nu ne-am suparat ca a trebuit sa venim înca o data pentru a putea intra în muzeu. S-a meritat! 

Intrarea în muzeu nu este spectaculoasa, este o intrare moderna, construita însa... direct în peretele Bisericii Sf. Andrei. Biserica ridicata în secolul XIII, a fost restaurata si modernizata în anul 1959, când, în timpul sapaturilor la temelie, a fost descoperita o biserica preromanica, datând din sec. VII/VIII. Crucile votive din metal găsite si datate ca apartinând jumatatii secolului al VII-lea, indica creștinismul viu și consacrat în acest loc în perioade timpurii. Motiv pentru care, vechea biserică a fost imediat rededicată. Practic, muzeul se gaseste la baza turnul bisericii romanice. 

Turnul este cea mai înalta cladire din statiune si în plus, reprezinta rezidenta unei familii de berze ☺ Autoritatile au îngaduit montarea de catre pompierii locali, a unui suport metalic pentru cuibul urias al berzelor. Evolutia puilor de barza este urmarita an de an de întreaga comunitate. Acum, la jumatatea lui februarie, cele doua berze se preocupa sa captuseasca bine cuibul si "savureaza" înca viata în doi ☺ 

În apropierea bisericii preromanice a fost descoperit si un complex roman dedicat îngrijirii corporale. Aceasta locatie a fost înscrisa în patrimoniul UNESCO în anul 2021. 

În muzeu se poate vedea doar o parte din sala principala de baie, o fundatie impresionanta de 56 metri lunga si 30 metri lata. Sunt marcate urmele bazinului cu apa rece, unde apa sulfuroasa avea pe atunci doar 14°C. Se poate observa si locul celor doua cuptoare, care se presupune ca împingeau caldura sub pardoseala în sudatorium, acea sala cu caldura uscata si temperaturi pâna la 80°C 

În urmă cu mai bine de 2.000 de ani, romanii au creat adevarate temple pentru îngrijirea trupului punând cele patru elemente în slujba unei experiențe senzoriale complete: apa (bazine cu apa la diverse temperaturi), focul (pentru încalzirea apei sau a pardoselilor prin sistemul hipocaust ), argila si marmura (pentru crearea unui ambient placut si estetic) si aerul (cald sau rece, combinat cu uleiuri parfumate). Este bine cunoscut faptul ca băile termale romane clasice, pe lânga apodyterium (verstiarul cu bănci din piatră și separeurile în care puteau fi lăsate hainele și obiectele personale), tepidarium (încăperea cu temperatură moderată, pentru o aclimatizare perfecta), caldarium (încăpere în care se afla bazinul mare cu apa încalzita la 40°C în cazane mari de bronz, plasate peste gura unui cuptor), laconium /sudatorium (sauna uscata, cu aer încalzit la 60°C-80°C) si frigidarium (camera de răcire, echipat eventual chiar si cu bazin de apă rece, folosit pentru revitalizare si pentru a stimula circulația periferica), aveau si latrine, sali de gimnastica, ba chiar biblioteci! Sunt dovezi ca pe timpul romanilor se practica epilarea, baile romane având un astfel de angajat - Epictetus Buticosus, care oferea aceste servicii. 

Deseori, în băile romane existau complexe gigantice destinate relaxării, caracterizate de elemente de lux (marmura, ferestre mari și apă filtrată). Aceste centre erau la modă, mulți romani mergeau acolo practic în fiecare zi pentru a discuta și afaceri, nu doar pentru a se relaxa. Civilizația romană a construit structuri de acest tip în toate provinciile imperiului, nu numai în marile orașe sau în împrejurimile acestora, ci și în mediul rural sau în apropierea cazărmilor, atât pentru comandanti cât si pentru soldatii simpli. La doar 15 minute de mers pe jos din statiunea balneara Bad Gögging, sunt ramasitele castelului roman Abusina, cetatea de granita pazita de romani. Legionarii Romei staționați acolo au descoperit rapid efectele benefice ale apei sulfuroase din izvoarele Bad Gögging. Asa ca nu este de mirare că împăratul Traian a construit aici, în anii 80 d.Hr. primele bai publice din zona. 

Eu sunt fascinata de culturile antice si imaginatia mea bogata, poate sa construiasca poduri peste veacuri.... Când ma aflu în astfel de lacasuri, în fata ochilor se deruleaza filme si emotiile mele sunt tot mai puternice... Combin informatii citite cu imagini din albume de arta si locuri reale asemanatoare, vizitate anterior. Vazute poate la Roma, la Baden-Baden, la Phrygien (Turcia de azi), la Herculane sau în Königsbrunn, la doar câteva minute de locuinta mea... Peste tot sunt urme ale romanilor si cultul lor pentru curatenie.... 

"Mens sana in corpore sano" (o minte sănătoasă într‑un corp sănătos”), sau "Bona valetudo melior est quam maximae divitiae" (Sănătatea bună este mai valoroasă decât cea mai mare avere) precum si "Salus Per Aqua" (SPA, sanatate prin apa) sunt câteva citate latine celebre care dovedesc câta importanta dadeau romanii igienei trupului. 

Porțiunea de limes de pe teritoriul Germaniei a fost înscrisă în anul 2005 drept monument cultural în Patrimoniul mondial UNESCO. Limesul (în latină "limes romanus") este frontiera fortificata a Imperiului Roman, care traversa cu unele întreruperi aproape întreaga Europă, de la Nistru și Marea Neagră, până la limesul lui Hadrian din Scoția de azi, cu o lungime totală de mii de kilometri.

(povestea vacantei continua - aici)