"Culoarea timpului" – Clubul Cinefililor

„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții.
„Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții.
Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute.
Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem.
Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică.
Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.

Sursa Foto: critic.de