vineri, 28 octombrie 2011

Promenons-nous! (Paris 4)

(continuare la "Întâilnite de gradul 4" "Fluctuat nec mergitur" -Paris 2 si "Aux Délices de Manon -Paris 3")

Cel mai renumit bulevard din lume l'avenue des Champs-Élysées, uneste în linie dreapta place de la Concorde cu l’arc de triomphe /place de l'Étoile, are o lungime de 1910 metri si o latime de 70 metri si este locul unde-si au sediul magazinele celor mai mari case de moda, cele mai moderne cinematografe si cele mai de lux cafenele. Este locul unde buticurile au aspectul unor muzee de arta si bineînteles, este cel mai bun loc de plimbare - spre a vedea si a fi vazut ( to see & to be seen).
Aflându-ne pentru prima data în Paris fara soti sau copii, am dat frâu liber curiozitatii feminine si am facut o tura a magazinelor de lux. Paradoxal, am început cu Louis Vuitton - care ne-a incitat interesul prin coada formata în fata magazinului si, tocmai pentru ca nici una dintre noi nu este adeptă a modei promovate de acest brand, ne-am alaturat celor ce asteptau a primi permisiunea de a intra în "muzeu". Au urmat (fara cozi!) Hermès, Chanel, Gucci, Escada, Jimmy Cho, Prada si asa mai departe... Temple ale luxului veritabil, aceste magazine prezinta eleganta si rafinament în cele mai mici detalii, începând cu arhitectura cladirii si designul interior si încheind cu prezentarea produselor de vânzare, profesionalismul si amabilitatea angajatilor.
Am colindat strazile Saint-Honoré (cea mai veche strada din Paris), Rue de Rivoli, Avenue George V, am trecut pe lânga Palais-Royal, Hôtel Crillon, Hôtel Ritz (ne-am amintit ca de aici a pornit ultimul drum al Printesei Diana cu Dodi Al-Fayed), Place Vendôme, jardin des Tuileries, am vizitat Musée d'Orangerie*, am servit masa la restaurantul tailandez Thai Siam, apoi ne-am propus sa savuram câte o cafea în celebrul Buddha Bar - profitând totodata si de atmosfera plina de farmec creata de lumini si muzica lounge - tipica acesui lanţ internaţional de restaurante, nascut în Paris.
Magia orasului luminilor este tot mai puternica pe masura ce se lasa întunericul si parca nicaieri ca pe bulevardul Saint-Germain-dés-Prés nu simti mai intens everversenta vietii nocturne. Am vizitat Café Procope - cel mai vechi restaurant de acest gen din lume (deschis în 1686), printre ai carui celebri clienti se numara Denis Diderot, Benjamin Franklin, Jean-Jacques Rousseau si Voltaire. Ne-am plimbat prin cartierul latin, ne-am lasat pentru câteva clipe fascinate de jocul de apa si lumini ale fântânii Saint-Michel, am admirat cladirea universitatii Sorbona în lumina lampinioanelor stradale, Palais de la Cité si respectiv Palais de Justice (din pacate, frumosul Orologiu construit în 1611, era acoperit, deoarece tocmai se executau lucrari de restaurare a zidului). Pasii ne-au purtat ore în sir pe minunatele aleile cu castani din Île de la Cité, iar atunci când vântul de pe cheile Senei a devenit ascutit, am ales un local - din multimea cafenelelor, braseriilor si cluburilor de jazz ce se ofera la fiecare pas, unde am savurat în continuare ambianta romantica, tipic pariziana.
Ne-am întors acasa cu ultimul metrou si am încheiat ziua cu obisnuitul masaj al talpilor si expresia "Paris, je t'aime !" (va continua)
---------------------------------------------------------------------------
* Musée de l'Orangerie - constructie impresionanta apartinând Palatului des Tuileries; în secolul al XVIII-lea a servit pe timpul iernilor ca sera, pentru plantele exotice ale parcului (Jardin des Tuileries). Astazi, cladirea functioneaza ca muzeu de pictura si gazduieste colectii importante ale impresionistilor si post-impresionistilor. Se pot admira picturi semnate de Claude Monet, Paul Cézanne, Henri Matisse, Pablo Picasso, Pierre-Auguste Renoir, Amedeo Modigliani, Le douanier Rousseau, André Derain, Chaïm Soutine, Marie Laurencin, Maurice Utrillo, Paul Gauguin, Alfred Sisley si Kees Van Dongen. Cel mai putenic punct de atractie îl reprezinta cele doua încaperi ovale, ce adapostesc celebra serie de picturi "Les Nymphéas" semnata Monet. De-a lungul peretilor (pe o lungime de 100 metri si o înaltime de 2 metri), elesteul cu nuferi din Giverny pare real. Un sentiment de beatitudine sufleteasca te inunda si greu te mai desprinzi din acest loc. André Masson a declarat aceasta minunatie ca fiind "capela sixtina a impresionismului" (1952). Panorama la 360° provoaca o impresie unica!

9 comentarii:

  1. Foarte interesanta postare.
    Multumesc Carmen draga!

    RăspundețiȘtergere
  2. Periplul parizian este foarte frumos descris, ca un crochiu sugestiv care te invită la cunoaştere, alert, scurt dar...foarte cuprinzător în obiective turistice şi de interes istoric, artistic, etc...
    Videoclipul ilustrează perfect plimbarea şi se termină cu... masajul.Parafrazând deviza "fluctuat nec mergitur", se poate spune: "masează dar fără să gâdili" ! Oare ?! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Steliana,
    îti mai amintesti ca anul trecut în vara (iulie 2010), pe când eu scriam pe blog despre concediul în Paris, m-ai abordat timid, pentru prima data, spunându-mi sa ma gândesc la Pusi, când vizitez Parisul. Trebuie sa-ti spun ca de atunci, asociez Parisul cu dragul tau Pusi si-mi doresc ca de acolo de sus, de unde este, sa vada Parisul prin ochii mei.
    Îmbratisari Steliana draga.

    RăspundețiȘtergere
  4. Marco Polo,
    :)) adorabil felul tau de a te exprima! Daca ai sti ca ai simtit perfect atmosfera serilor! în timp ce ne oblojeam talpile, râdeam cu lacrimi, dar nu din cauza de gâdilit, ci amintindu-ne faze simpatice, povestite cu exagerari voite - tocmai din dorinta de a deveni si mai hazlii.
    Sa ai un weekend minunat!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cred că vor rămâne nişte amintiri tare plăcute. Îmi place cum prezinţi "plimbarea", parcă aş fi fost lângă voi... :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Max,
    da, sunt amintiri placute, mai profunde, dar la fel de frumoase ca toate amintirile care ne leaga pe noi, cele partu colege de scoala generala :)
    Îti multumesc ca ne-ai însotit virtual!

    RăspundețiȘtergere
  7. Doamne Carmen, cum iti amintesti
    tu cu lux de amanunte evenimentele
    care poate nu intamplator ne-au facilitat intalnirea in spatele
    undelor nevazute.
    Pentru mine tot ce intreprinzi tu
    pentru unicul meu fiu plecat, sunt
    un pansament pentru sufletul meu
    indurerat.
    Dumnezeu sa te rasplateasca atat pe tine cat si intreaga ta familie!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  8. Superba plimbare! Am savurat fiecare secunda :) Bissous!

    RăspundețiȘtergere