(continuare la "
Jurnal de vacanta - Soseaua Kiseleff")
Ne-am întâlnit cu
Pandhora pe Calea Victoriei, în fata Palatul Cantacuzino (vizavi de
Biserica Sfântul Vasile cel Mare). Ideea ei a fost ca
de ziua marelui compozitor, sa vizitam Muzeul Național George Enescu. Era deci 19 august, am fost singurii vizitatori la ora amiezii si ne-a convenit de minune. ☺ Am putut sa zabovim în fata exponatelor atât timp cât am dorit si am facut fotografii nederanjati. (Pacat doar ca supraveghetorii muzeului au firi atât de acre! Ne-au raspuns monosilabic la orice întrebare am pus, lasând impresia ca îi deranjam!...)
Clădirea în stilul baroc francez cu influente rococo si elemente de Art Nouveau a fost construita dupa planurile arhitectului
Ion D. Berindei, la comanda lui
Gheorghe Grigore Cantacuzino - fost primar al Capitalei, prim ministru, şef al Partidului Conservator - si a fost inaugurata în anul 1903.
Edificiul - declarat monument istoric si de arhitectură - are patru niveluri: un subsol înalt alcătuind soclul construcției, un parter cu ferestre în arc de cerc și cu balustrade de piatră, un etaj cu ferestre drepte prevăzute cu balconașe din fier forjat și o mansardă cu lucarne bogat ornamentate. Fațada are ca element dominant intrarea, ușor decroșată, precedată de trepte ample, din marmură, străjuită de doi lei din piatră și ocrotită de o marchiză în formă de scoică.
Interioarele sunt somptuoase, totul încânta privirea - tavanele pictate, ornamentele sculptate cu decoraţii florale, coloanele din stuc, oglinzile, vitraliile, picturile murale, mobilierul masiv cu intarsii si ornamente, tapiseriile, sculpturile, candelabrele, lămpile, elementele de feronerie...
Nicolae Vermont este autorul celor sase medalioane - două dintre ele, un cioban cu oile şi o ţărăncuţă cu cofa, sunt inspirate din opera lui
Nicolae Grigorescu.
Compartimentul central al plafonului sufrageriei este semnat de pictorul
Costin Petrescu si reprezinta o scena alegorica. Pictura plafonului din salonul de muzică, în acelasi stil poetic, este opera muralistului
G. D. Mirea.
Încaperile prezinta numeroase vitrine cu partituri muzicale, documente, scrisori si fotografii - care reflectă momente din viața și activitatea marelui compozitor. Viorile şi pianele lui Enescu sunt unele dintre cele mai valoroase piese ale muzeului. Deasemenea fracul şi costumul de academician al Academiei Române. O alta vitrina importanta, prezinta masca mortuară şi mulajul mâinilor artistului, realizate de
Margareta Cosăceanu-Lavrillier.
Cu ocazia împlinirii a 134 de ani de la nasterea marelui compozitor si a 60 de ani de la trecerea acestuia în nefiinta, muzeul a organizat o ampla expozitie cu postere de concerte intitulata "George Enescu, un mare creator al secolului XX".
Pavilionul din spatele palatului, găzduia personalul de servici. A fost construit de
Mihai Cantacuzino dupa decesul tatalui si arhitectura exterioara pastreaza aceleasi linii elegante ale palatului, dimensiunile fiind mult reduse. Accesul se face pe o scară monumentală cu balustrada decorata cu doi paji metalici. Desi elegante, încaperile ofereau condiții destul de modeste. George Enescu si Maruca au locuit aici pentru aproape doi ani (între 1945-1946), pe vremea când Institutul de Studii Româno-Sovietice a ocupat palatul.
Acest apartament poate fi vizitat si expune mobilier original si numeroase obiecte personale ale marelui artist - manuscrise, un pian, biblioteca muzicală, tablouri, gravuri si obiecte de artă decorativă.
Povestea proprietarilor palatului este ametitoare!
Dupa ce prințul
Mihail G. Cantacuzino (Misu) a devenit prin testamentul tatalui sau unic proprietar, s-a însurat (în 1898) cu
Maria Rosetti-Tescanu - una din doamnele de companie ale
reginei Maria, o femeie inteligenta si deosebit de frumoasa. Casatoria a fost nefericita, Misu fiind cunoscut ca afemeiat notoriu, însa scopul Marucai a fost averea si titlul de prinţesă pe care l-a dobândit automat. Nu au divortat niciodata, nici macar atunci când aceasta si-a prins sotul în pat cu proria ei sora, Nellie, Maruca însa a hotarât sa nu-i mai fie fidela. Se stie ca la scurt timp a flirtat cu George Enescu pe care l-a cunoscut la Sinaia, în
Castelul Peleş, unde compozitorul era adesea invitat de către
regina Elisabeta a României.
În timpul Primului Război Mondial (1914-1918) a fost refugiată la Iași, unde l-a găzduit pe tânarul compozitor.
Casnicia Cantacuzino a continuat libertina, pâna în anul 1928 când Misu Cantacuzino a decedat în urma unui accident de maşină. Vaduva Maruca Cantacuzino, la doar 50 de ani, a devenit una din cele mai bogate femei din Bucuresti. Serile culturale, seratele si ceaiurile dansante s-au ținut lanț la palatul Cantacuzino în perioada interbelică.
Cândva, Maruca s-a îndragostit de tânarul
filozof 
Nae Ionescu - un barbat fermecator si... însurat. Întâlnirile amoroase ale celor doi se desfasurau de cele mai multe ori în vila Marucăi de la Sinaia (azi
Muzeul "George Enescu" de la Cumpătu). Biografia lui
Nae Ionescu mentioneaza însa
mai multe legături romantice si cu alte femei, printre care celebrele Elena Popovici-Lupa și pianista
Cella Delavrancea.
În momentul în care Nae Ionescu a pus capat relatiei cu Maruca (dupa sase ani), disperata, aceasta și-a turnat acid pe față.
George Enescu se afla la Paris si lucra la opera Oedip (1921-1931), însa auzind vestea s-a întors imediat la București și a vegheat la căpătâiul doamnei de care era îndrăgostit.
În urma acestui episod, Maruca Rosetti-Cantacuzino a ramas desfigurată pe viața. Nu s-a mai prezentat în societate decât cu un voal negru pe față si a pozat doar din profil.
Opera Oedip - pe care compozitorul a dedicat-o Marucăi Cantacuzino, a fost terminată la conacul acesteia din
Tescani. Premiera operei Oedip a avut loc la Paris pe 13 martie 1936 și s-a bucurat de un succes imediat.
Pe 4 decembrie 1937 Enescu s-a căsătorit cu Maruca si au locuit împreuna mai departe la palatul Cantacuzino.
În 1940, palatul a devenit sediul Consiuliului de Miniștrii, apoi pâna în 1955, aici a funcționat Institutul de Studii Româno-Sovietice.
O dată instaurată dictatura comunistă, George Enescu s-a mutat definitiv la Paris, unde s-a stins din viață în noaptea dintre 3 și 4 mai 1955. A fost înmormântat în
cimitirul Père-Lachaise din Paris.
(Urmatorul colaj de fotografii cuprinde fotografii pe care le-am facut în cimitirul parizian la mormântul familiei Enescu, în vara anului 2013; ultimele doua fotografii sunt din vara acestui an, în fata Operei Nationale Bucuresti.)
"Puţini ştiu că marele compozitor a avut un copil din flori, a fost înşelat de soţie şi a murit în mizerie, într-o cameră de hotel din Paris" -
spune muzicologul Viorel Cosma, cel care a scris nu mai puţin de 14 cărţi despre George Enescu. În
casa părinţilor săi din Dorohoi, Enescu a cunoscut o tânără menajeră, o femeie simplă, dar care l-a iubit foarte mult şi cu care a avut o fetiţă.
Elena Dinu, fiica lui Enescu, a devenit mai târziu croitoreasă la Opera Naţională din Bucureşti. Maruca, soţia lui Enescu, a trebuit să accepte existenţa copilului din flori şi faptul că marele compozitor îi trimitea fetei bani din Paris (unde s-au mutat în 1946).
În anul 1955 Printesa Maruca Cantacuzino-Enescu
a donat palatul statului român în scopul de a organiza un muzeu în memoria marelui muzician. Rușii au fost evacuati din palat, iar din vara anului 1956 aici s-a deschis Muzeul Memorial "George Enescu". Din anul 1990 muzeul se numeste "Muzeul național George Enescu".
Cu ocazia aniversarii zilei de nastere a lui George Enescu,
muzeul a organizat un recital în somptuoasa aula cu coloane de marmura roz. Ne-am întors la muzeu spre seara, sa fim spectatori.
Au interpretat
Simina Croitoru,
Sabin Penea,
Gabriel Croitoru,
Valentin Gheorghiu si în semn de înalta pretuire, au fost folosite viorile Paul Kaul si
Guarnieri ce au apartinut lui George Enescu.
Profesorul universitar dr. Viorel Cosma a prezentat într-un scurt rezumat momentele importante ale vietii celui mai mare muzician român.
"George Enescu s-a născut în satul
Liveni-Vârnav - Botoșani, pe 19 august 1881, fiind al optulea copil al părinţilor săi. Copil minune, Enescu a ştiut să asculte încă de la o vârstă fragedă chemarea tainică a naturii, pe care a ilustrat-o, peste ani, în chip autentic, în creaţii care se bucură astăzi de o popularitate deosebită în toate colţurile lumii.
Despre muzică, maestrul George Enescu afirma că face parte din primele sale amintiri. La cinci ani, tatăl l-a dus la Iaşi, unde l-a prezentat profesorului Eduard Caudella. In anul 1888, Enescu realizase deja un progres uimitor, surprinzându-l pe
Eduard Caudella, care le recomanda parinţilor să-l trimită să-şi continue studiile la Viena. La vârsta de treisprezece ani, Enescu pleacă să-şi desăvârşească studiile la Conservatorul din Paris, unde îi este recomandat lui
Jules Massenet.
Prima creaţie a lui Enescu, care l-a conscrat în calitate de compozitor este "
Poema romana" şi a fost concepută la numai cincisprezece ani. O creaţie izvorâtă din inimă, din dragoste pentru ţară, oamenii şi tradiţiile de care George Enescu, chiar şi departe fiind, nu s-a despărţit niciodată" (
sursa).
La data de 6 februarie 1898
George Enescu debuteaza în calitate de compozitor în cadrul Concertelor Colonne din Paris cu Suita simfonică "Poema Română".
Interpret (dirijor, pianist, violonist) si creator, Enescu
a lasat posteritatii numeroase simfonii, concerte, suite, lucrari orchestrale, triouri, cvartete, cvintete, sonate, pentru pian, violoncel si vioara, cantate si nenumarate melodii. (continuarea Jurnalului -
AICI)
(în coltul stâng sus - înainte de intrarea la concert, alaturi de Mihaela si Pandhora)
