Toate textele si fotografiile de pe acest blog sunt protejate potrivit Legii nr. 8/1996, privind drepturile de autor. Nimic nu poate fi preluat fără acordul autorului.
🌫️Un alb aerat care aduce liniște într-o lume zgomotoasă
În fiecare an, Institutul Pantone surprinde lumea designului, modei și culturii vizuale prin alegerea unei culori reprezentative pentru spiritul global al momentului. Pentru 2026, alegerea a fost una neașteptată, dar profund simbolică: PANTONE 11‑4201 Cloud Dancer, un alb diafan, echilibrat, cu o prezență aproape eterică.
Este pentru prima dată în istoria programului „Color of the Year”, început în 1999, când Pantone alege o nuanță de alb ca simbol al anului. Această decizie vorbește despre nevoia colectivă de resetare, claritate și calm într-o societate tot mai agitată.
Cloud Dancer este descris ca un alb „billowy”, aerat, liniștitor, care evocă senzația unei brize ușoare sau a unei pagini complet albe, gata să primească noi începuturi.
„o promisiune de claritate într-un timp al transformării”
Această nuanță nu este un alb rece sau steril, ci unul cald, blând, cu o textură vizuală ce inspiră respirație, spațiu și reflecție.
🌍 De ce un alb în 2026?
Alegerea lui Cloud Dancer reflectă o schimbare culturală profundă. Într-o perioadă marcată de suprasaturație informațională, ritm accelerat și presiune socială, oamenii caută:
liniște mentală,
claritate emoțională,
spațiu pentru introspecție,
un nou început.
Cloud Dancer devine astfel un simbol al resetării, al revenirii la esențial și al dorinței de a respira într-o lume care pare mereu în mișcare. Experții subliniază că această culoare funcționează ca o pânză albă, invitând la creativitate, reinventare și deschidere către noi perspective.
🎨 Impactul în design, modă și lifestyle
Deși pare o alegere minimalistă, Cloud Dancer are un potențial uriaș în industriile creative:
În modă
Creează ținute elegante, curate, cu un aer sofisticat.
Oferă versatilitate și poate fi integrat în stiluri atât moderne, cât și clasice.
Transmite rafinament fără efort.
În design interior
Amplifică lumina și spațiul.
Creează interioare calme, aerisite, ideale pentru relaxare.
Se potrivește cu materiale naturale: lemn, piatră, textile organice.
În branding și marketing
Sugerează transparență, simplitate și încredere.
Este ideal pentru branduri care promovează sustenabilitatea, wellness-ul sau tehnologia curată.
💬Reacții și controverse
Alegerea unui alb drept „Culoare a anului” a stârnit discuții aprinse în mediul online. Unii au considerat-o prea simplă sau prea neutră, în timp ce alții au apreciat mesajul profund al simplității și calmului. Totuși, majoritatea specialiștilor sunt de acord că această alegere reflectă fidel spiritul vremurilor: o dorință globală de a încetini, a respira și a regăsi echilibrul.
✨ Cloud Dancer – mai mult decât o culoare
În 2026, Cloud Dancer nu este doar o nuanță, ci un manifest al liniștii. Este invitația de a privi înainte cu mintea limpede și cu sufletul deschis. Este simbolul unui nou început, al unei lumi care caută să se reconecteze cu esențialul. Într-o epocă în care totul pare complicat, Pantone ne amintește că frumusețea poate sta și în simplitate.
PS: Pentru cei care nu stiu engleza, „Cloud Dancer” nu are o traducere literală perfectă în română, dar sensul expresiei poate fi redat prin câteva variante apropiate:
„Dansatorul norilor” – cea mai fidelă traducere poetică
„Cel ce dansează printre nori” – mai descriptivă și mai fluidă
„Dansul norilor” – adaptare mai liberă, dar elegantă
„Dansator în nori” – variantă scurtă și expresivă
Expresia este metaforică, sugerând grație, ușurință, mișcare fluidă, ca un dans în aer ☁️🤸😶🌫️
Pe 8 decembrie 2025, Beverly Hilton a fost din nou împodobit cu lumini orbitoare, dar în spatele strălucirii s-a simțit gustul amar al unui spectacol care își pierde credibilitatea. Nominalizările la Golden Globe Awards No. 83 au fost prezentate cu fast, dar au lăsat în urmă mai multe semne de întrebare decât certitudini. Ceea ce ar fi trebuit să fie o celebrare a artei s-a transformat într-un exercițiu de PR. Nominalizarea unui film ne-lansat — Avatar: Fire and Ash — a stârnit suspiciuni și a provocat murmure ironice în sală!!! Absurditatea de a nominaliza un film pe care nimeni nu l-a văzut a fost dovada clară că Globurile joacă după reguli obscure! Cum poate fi recunoscut ceva ce nu există încă pentru public? Răspunsul nu ține de merit artistic, ci de forța marketingului și de jocurile de culise. Introducerea categoriei pentru podcasturi a fost prezentată ca un pas „vizionar”, dar a părut mai degrabă o încercare disperată de a atrage atenția asupra unei gale care își caută relevanța. În loc să fie un gest de deschidere culturală, a fost perceput ca un artificiu extravagant, menit să mascheze lipsa de transparență din categoriile tradiționale. Nominalizările au confirmat câteva titluri puternice, dar chiar și acestea au fost eclipsate de scandalul absențelor. „One Battle After Another” a dominat cu 9 nominalizări, „Sentimental Value” a surprins cu 8, iar „Sinners” a intrat în cursă cu 7. La televiziune, „The White Lotus” și „Adolescence” au atras atenția, dar discuțiile au fost mai degrabă despre cine lipsește decât despre cine a fost inclus. Absența unor titluri iubite și respectate a fost dureroasă pentru public. Musicalul „Wicked: For Good”, cu Cynthia Erivo și Ariana Grande, a obținut cinci nominalizări, dar a fost exclus din categoria centrală „Best Motion Picture – Musical or Comedy”, unde era considerat favorit. Această omisiune a fost percepută ca un afront direct și a stârnit mari discuții. În același timp, „Severance” (sezonul 2), deși aclamat, a primit mai puține nominalizări decât se aștepta, iar „Blue Moon”, film independent apreciat la festivaluri, a fost complet absent din lista Globurilor! Ca urmare, seara de 8 decembrie 2025 a fost, în esență, un spectacol al contrastelor — glamourul covorului roșu și zâmbetele forțate, amestecate cu suspiciuni de corupție și decizii care au aprins rețelele sociale. Beverly Hilton a devenit oglinda unei lumi unde Globurile aurii nu mai cântăresc talentul, ci influența. Nominalizările Globurilor de Aur 2026 nu au adus doar o listă de titluri, ci au expus fragilitatea și corupția sistemului. În loc să fie o celebrare, seara de 8 decembrie a fost un avertisment clar ca atunci când premiile uită să celebreze arta și se lasă conduse de marketing, ele devin o farsă strălucitoare. Iar publicul, cel care dă viață poveștilor, nu mai poate fi păcălit de lumini și aplauze... Cine va primi cu adevărat aceste premii vom afla pe 11 ianuarie 2026. (Sursa foto)
PS2: Cine e Nikki Glaser?Nikki este o comediantă americană de stand-up, actriță și prezentatoare TV, cunoscută pentru umorul acid și stilul direct. Este una dintre cele mai vizibile voci din comedia contemporană, iar rolul de gazdă la Golden Globes a transformat-o într-un nume central al culturii pop. A fost nominalizată la Premii Emmy și a primit în 2025 Comedy Impact Award de la Variety. A debutat ca moderatoare a Globurilor de Aur în 2025 și va reveni în 2026 pentru ediția a 83-a, fiind apreciată pentru glumele tăioase și capacitatea de a transforma gala într-un spectacol de comedie.
Sibiu m-a întâmpinat săptămâna trecută cu aerul lui boem și tihnit, iar eu am ajuns acolo (pe 18 nov, seara) cu un motiv cât se poate de special — ziua mamei, pe 19 noiembrie. Am plecat duminică în zori, la ora 6 dimineața, cu emoția aceea plăcută a drumului spre casă, în Bavaria. Cinci zile nu par multe, dar au fost pline, intense și colorate, ca un mozaic de momente care se așază acum în sufletul meu ca niște pietricele lucioase.
Am petrecut timp prețios cu mama, care tocmai a împlinit 83 de ani. Am ieșit împreună la restaurant, am colindat Târgul de Crăciun atât ziua, cât și seara, pentru că farmecul lui se schimbă odată cu lumina și devine aproape magic sub strălucirea instalațiilor. Am fost împreună la cimitir, la cei dragi plecați în lumea stelelor, am fost la concert și la muzeu, ne-am plimbat pe străzi, am făcut cumpărături, am gătit împreună și am stat până târziu la povești. Totul a fost minunat, cu parfum de sărbătoare și de tihnă. Mama are nevoie de relaxare mai mult decât mine, iar atunci când se uita la serialele ei preferate (Dallas rămâne vedeta! 😀) sau trăgea câte un pui de somn, eu mi-am făcut timp pentru întâlniri care mi-au umplut inima. Am revăzut prietene vechi, fiecare întâlnire fiind ca o călătorie în timp.
Cu Corina, cu care mă jucam la șase ani în fața blocului și pe care nu o mai văzusem de peste 25 de ani, am retrăit copilăria. M-am întâlnit cu Alina, colega mea de echipă la volei din vremea școlii sportive, am retrăit amintirea antrenamentelor și a deplasărilor, dar mai presus de toate am vorbit despre familiile noastre. Aceste povești recente sunt, de fapt, piesele noi din puzzle-ul vieții noastre, care completează frumos imaginea prieteniei de odinioară. Cu Mariana, colega de școală generală pasionată de artă și bricolaj, am mers la atelierul ei de pictură și am simțit din nou bucuria creației. Iar în ultima seară, alături de colegii de liceu, m-am simțit ca la 18 ani – și încă mă întreb, oare de ce senzația aceea nu se pierde niciodată?! 😇 Au fost doar patru după-amiezi la dispoziție, dar am reușit să le umplu cu tot ce contează — familie, prieteni, amintiri și clipe de bucurie. Mai sunt multe de povestit și voi scrie separat despre fiecare întâlnire și activitate, dar pentru moment rămân cu această senzație de exuberanță și nostalgie, ca un cocktail de emoții dulci și fresh.
Sibiu mi-a dăruit din nou acel sentiment că timpul poate fi comprimat în momente de intensitate și că frumusețea vieții stă în aceste fragmente de fericire împărtășită.
Cine mă cunoaște știe că de mult cochetez cu pictura, ceramica și diverse forme de artă decorativă – colaje realizate din materiale variate, pe suport de lemn, carton sau lut. Fără să am o pregătire specială, mă apropii de artă ca de un mijloc de relaxare în timpul liber. Majoritatea lucrărilor mele sunt în acryl, dar am încercat și pictura în ulei. Din dorința de a înțelege mai bine universul artistic, am studiat pictorii renumiți și am realizat modeste copii după operele lor, ca exercițiu de învățare și admirație. De aceea, când prietena mea din școala generală, Mariana, m-a invitat să o însoțesc la un workshop de pictură, am acceptat cu multă bucurie. Din cele cinci seri petrecute la Sibiu, cea de joi, 20 noiembrie, a rămas în memoria mea ca o seară plină de inspirație și frumusețe.
Seara a debutat cu o prezentare a vieții și operei lui Amedeo Clemente Modigliani, pictorul italian care a marcat expresionismul prin portrete recognoscibile — fețe înguste și gâturi alungite, ochi migdalați și înguşti. Paleta cromatică tipică lui Modigliani – tonuri calde de ocru, portocaliu intens, galben crom, verde smarald, albastru de Prusia și roșu vermilion – a servit drept inspirație pentru lucrările realizate.
Vinul, muzica și atmosfera
În timp ce pensulele alunecau pe pânză, participantele au degustat două vinuri rosé: Grigorescu de Jidvei și Lil Rosé, wild berry, acompaniate de fursecuri și covrigei cu brânză. Muzica ambientală în surdină a creat un fundal sonor discret, dar inspirator, iar mirosul de vopsele acrilice proaspete a completat perfect atmosfera. Portrete și povești împărtășite
Participarea exclusiv feminină a conferit serii un aer de intimitate și co-working artistic. Fiecare portret pictat a devenit o expresie personală, o fereastră spre universul interior al celei care l-a creat. Între pensule, culori și povești, timpul a zburat, iar chipurile vesele au dăruit serii un aer de sărbătoare.
Mai mult decât un workshop
Astfel de evenimente culturale nu sunt doar momente de relaxare, ci și punți între oameni și comunitate. Atelierul 17 devine un spațiu unde arta se democratizează, unde fiecare participant – indiferent de experiență – are ocazia să își exprime creativitatea. Într-un oraș ca Sibiu, cu tradiție culturală puternică, aceste seri contribuie la consolidarea unei comunități vii, conectate prin artă și dialog. Seara Wine & Paintingde la Sibiu a fost mai mult decât un workshop de pictură — a fost o celebrare a prieteniei, a artei și a bucuriei de a crea împreună.
Slideshow‑ul cu imagini surprinse, alături de fotografia de grup, păstrează magia acestei experiențe și completează amintirea serii.
„Colours of Time”(titlul original "La venue de l’avenir") este o coproducție franco-belgiană de o frumusețe rară, o călătorie emoțională prin memorie și artă. Rareori un film reușește să atingă atât de profund sufletul spectatorului, transformând fiecare cadru într-o meditație despre timp, fragilitate și frumusețea efemeră a vieții. „Culoarea timpului” nu este doar o poveste cinematografică, ci o experiență care te face să simți intens, să reflectezi și să trăiești emoția artei ca pe o parte din propria existență. Încă de la primele imagini, ești copleșit de armonia vizuală și de felul în care lumina și culorile reconstituie atmosfera Belle Époque, ca și cum trecutul ar fi readus la viață printr-o paletă de emoții. Descoperirea unei case ascunse timp de decenii devine poarta către un univers suspendat între memorie și uitare, către întâlnirea cu Claude Monet și lumea impresionistă. Este ca și cum zidurile acelei case ar păstra ecoul pașilor trecuți și fiecare obiect ar deveni martor al unei epoci dispărute. Personajele sunt construite cu delicatețe, iar interpretările actorilor emană autenticitate și emoție. Rămâne în minte felul în care prezentul și trecutul se împletesc, cum fotografia și pictura devin simboluri ale memoriei și ale trecerii timpului. „Culoarea timpului” este un film care te face să lăcrimezi, să zâmbești și să simți fiori pe piele. Este o invitație la introspecție, la redescoperirea frumuseții artei și la înțelegerea legăturii dintre generații, un dialog tăcut între ceea ce am fost și ceea ce suntem. Experiența vizionării a fost cu atât mai intensă pentru mine, deoarece iubesc opera lui Claude Monet. Am pășit în sălile imense ale Musée de l’Orangerie din Paris, unde ciclul „Nuferii” se desfășoară de jur‑împrejur, ca un orizont pictat ce te învăluie complet. Am vizitat și Giverny, casa și grădinile lui Monet, locul unde lumina se joacă printre frunze și ape, iar culorile prind viață în fiecare colț. Această legătură personală a făcut ca filmul să îmi vorbească direct, ca o punte între amintirile mele și universul impresionist, între experiența trăită și emoția cinematografică. Un moment-cheie al filmului surprinde contrastul dintre epoci: „Astăzi, în cinci minute, se fac atâtea fotografii câte s-au făcut în tot secolul al XIX-lea.” Această replică subliniază diferența uriașă dintre raritatea și valoarea fotografiei pe vremea lui Nadar și Monet și banalitatea ei astăzi, când fiecare are un telefon și face zeci de poze într-o clipă. Este o reflecție puternică asupra felului în care tehnologia schimbă raportul nostru cu memoria și arta: odinioară, o fotografie era un eveniment solemn, astăzi e un gest cotidian, aproape lipsit de greutate.
Astăzi, la rubrica "Reflexii în oglindă" am bucuria să prezint din nou câteva fotografii realizate de fratele lui Helmut — cumnatul meu care locuiește în Hamburg, pasionat de fotografie. Privirea lui sensibilă și atentă surprinde orașul nu doar în detalii, ci în stări — în vibrații, în tăceri, în lumină... Fiecare imagine este o invitație la contemplare, o fereastră deschisă spre frumusețea discretă a nopții urbane. În portul Hamburg, noaptea îmbracă orașul într-o eleganță care taie respirația. Filarmonia*, cu formele ei sculpturale, pare o arhitectură compusă în acorduri vizuale. Clădirea respiră muzică, chiar și în tăcere, iar silueta ei se reflectă în culorile de cerneală ale apei — adânci, misterioase, aproape visate. În jur, alte clădiri superbe completează tabloul — o simfonie arhitecturală în sticlă și lumină, unde fiecare reflexie pare o emoție prinsă în oglinda timpului. Printre aceste splendori urbane, se ridică poduri având mecanisme mobile pentru a permite trecerea navelor. Aceste poduri sunt spectaculoase noaptea, când luminile orașului și reflexiile din apă transformă structura lor tehnică într-un spectacol vizual. Ridicarea lor lentă, ca niște aripi de metal, adaugă o teatralitate aparte pe fundalul cerului întunecat. Este un loc unde ingineria întâlnește poezia, iar orașul devine scenă pentru o artă tăcută, dar profundă. *) clădirea se numește "Elbphilharmonie", adesea prescurtată Elphi ("ph" se citeste "f"). Este una dintre cele mai emblematice construcții din Hamburg și una dintre cele mai spectaculoase săli de concert din lume. Numele vine de la râul Elba (Elbe) și de la cuvântul „filarmonie” — deci, în traducere liberă, „Filarmonica de pe Elba”. Este cunoscută pentru arhitectura sa îndrăzneață — o structură de sticlă ondulată, așezată pe o fostă clădire de depozit din port. Arată ca o corabie, un val sau chiar o stâncă de gheață — depinde cine o privește 😍😇 Noaptea, luminată, pare desprinsă dintr-un vis.Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:
LET'S GET WORDLESS! Curaj, înscrie-te! ☺ Vei cunoaste o multime de bloggeri ce au pasiunea fotografiatului. Nu exista teme pentru fotografii, nu exista obstacole. Singura regula este ca articolul pe care-l înscrii în tabelul "Miercurea fara cuvinte" sa nu contina text scris. În rest, orice este permis. Alatura-te noua în clubul MfC☺ Happy Wordless Wednesday! ☺
Aceasta nu este doar povestea unei melodii. Este povestea unei generații care a învățat să viseze în șoaptă, cu urechea lipită de radio și inima deschisă către o lume mai liberă.
Am descoperit „Moonlight Shadow” într-o epocă în care lumina muzicii internaționale pătrundea cu greu prin cortina de fier a comunismului. Erau începuturile anilor ’80, când vocile din afară erau aproape complet reduse la tăcere. Și totuși, pentru noi, adolescenții visători, exista Europa Liberă cu "Top 10" – o fereastră sonoră către o lume interzisă – și vacanțele la Marea Neagră (Costinești), unde Radio Vacanța aducea ca o briză de libertate, ecouri din topurile europene. Mai aveam o sărbătoare aparte - noaptea de Revelion. Atunci, pentru câteva clipe, televiziunea română transmitea mesaje muzicale internaționale. Era un miracol să vezi un artist străin pe micul ecran, o apariție care ne rămânea în suflet luni întregi. Revistele Bravo, aduse pe furiș de sașii cu rude în Germania, erau comori. Se licitau posterele din mijlocul lor ca niște relicve sacre ale unei lumi interzise. Pe piață, se găseau discuri vinil cu versiuni românești sau instrumentale ale marilor hituri internaționale – o formă de supraviețuire sufletească. În vara lui 1983, în spatele blocului meu s-a instalat un mic parc de distracții ambulant. Nu știu nici azi ce legături aveau acei oameni cu autoritățile (securitatea), dar aveau acces la cele mai noi hituri din lume. Muzica lor răsuna tare, fără teamă, făcând să vibreze geamurile apartamentelor noastre. Acolo, printre lanțuri care se învârteau, râsete de copii și miros de vată de zahăr, am auzit pentru prima dată vocea lui Maggie Reilly. „Moonlight Shadow” m-a fermecat instantaneu. Nu înțelegeam versurile, dar refrenul îmi părea o vrajă. Ciuleam urechile, încercând să prind fiecare sunet, fiecare silabă. Mai târziu, aveam să descopăr cuvintele pline de dor și mister și abia mult mai târziu am aflat despre legătura emoționantă cu John Lennon.
Chiar în acel an (1983), într-o noapte de mai, lumea muzicală a fost atinsă de o vrajă. href="https://de.wikipedia.org/wiki/Mike_Oldfield">Mike Oldfield, magicianul sunetelor, și Maggie Reilly, cu vocea ei de catifea, au lansat „Moonlight Shadow” – o piesă care avea să devină nu doar un hit european, ci și o legendă muzicală. Versurile sunt o pânză de metafore, în care moartea nu este brutală, ci poetică, ascunsă în umbrele lunii. Este o elegie modernă, în care o femeie își pierde iubitul într-o noapte misterioasă, iar tot ce-i rămâne este o siluetă, un ecou și o rugăciune: „I stay, I pray / See you in heaven one day”. Deși Mike Oldfield nu a confirmat niciodată oficial, mulți fani și critici au văzut în piesă o referință voalată la moartea lui John Lennon, împușcat în fața casei sale în 1980. Versul „He was shot six times by a man on the run” pare să trimită direct la acel moment tragic. Totuși, Oldfield a declarat că inspirația a venit mai degrabă dintr-un film despre Houdini – un alt simbol al dispariției și misterului. Piesa a fost compusă într-un interval scurt, între februarie și aprilie 1983, în studioul din Denham, Anglia. Oldfield a scris muzica și versurile, iar Maggie Reilly a dat viață poveștii cu o interpretare plină de emoție, dar reținută, ca o lacrimă care nu cade niciodată. Vocea ei nu plânge – doar șoptește durerea, o durere care se simte mai profund tocmai pentru că nu țipă. „Moonlight Shadow” a fost un succes uriaș: locul 1 în Italia, Austria, Elveția și Norvegia, și locul 4 în Marea Britanie. A fost relansată în 1993 și reinterpretată de nenumărate ori, dar nimeni nu a reușit să redea magia originală. Este una dintre acele piese care nu îmbătrânesc, pentru că vorbesc despre ceva universal: pierderea, dorul, speranța. Pentru mine, rămâne mai mult decât o melodie. Este o amintire sonoră a unei veri în care am visat cu ochii deschiși, într-o lume în care visul era, poate, cea mai curajoasă formă de libertate.
De câte ori aud sau rostesc cifra 1000, nu pot să nu mă gândesc la melodia Emanuelei: «Dintr-o mie de flori parfumate eu te-am cules...» Ei bine, în povestea mea, dintr-o mie de... bile imprimate, eu am ales doar patru — cele care purtau literele L, E, O și C. Nu pentru un vers, ci pentru a îmbrăca patru șuruburi, cele care țin mânerele tăviței mele, cu scop de "picioruș". Vă mai amintiți articolul „Prima mea experiență cu acryl-resin”? Ei bine, acesta a fost începutul unei povești în 1000 de... nuanțe, reflexii și cu aproape 1000 de probleme! 😆😄😏 Cele patru bile nu sunt alese la întâmplare. LEO e numele cățelului meu iubit, iar C e inițiala mea. Un detaliu mic, romantic și plin de semnificație, ascuns discret în lucrarea mea. Și totuși, dincolo de idei, simboluri și intenții, realitatea m-a pus la încercare... A durat o veșnicie până s-a uscat rășina, iar finisajul a tot fost amânat. „Opera mea de artă”, cum o numește Helmut râzând, a trecut prin emoții, ezitări și o doză sănătoasă de improvizație. De ce? Pentru că m-a cuprins panica în momentul în care l-am rugat să facă orificiile pentru șuruburi.😯 A fost o adevărată aventură! Cu greu am găsit spații libere între monedele încastrate în rășină, ca Helmut să poată folosi burghiul electric. Am mai pilit, am mai tras, și într-un final glorios, am reușit să prindem mânerele. Înainte de asta, am încercat să rotunjesc colțurile tăioase. Prima încercare? Cu freza mea de manichiură. Rezultatul? O pilă blocată de rășină, bună de aruncat. Alți bani, altă distracție! Am trecut apoi la arsenalul lui Helmut — pilele pentru metal. A funcționat, dar am zgâriat placa pe ici, pe colo... Am citit rapid despre metodele de șlefuire corecte - cu soluții speciale, pâslă, pânze fine și pași preciși... Eu? Am lustruit cu un șervețel și puțin ulei de măsline. Nu arată chiar perfect, dar mă prefac că nu observ. Sau poate că observ prea bine, tocmai pentru că mă uit prea mult la ea! Întreg proiectul a fost o combinație de curaj, încercări și soluții de moment... N-am avut parte de cursuri sau îndrumători. 😏 Doar multă curiozitate și dorința de a învăța din mers. Mi-aș fi dorit să urmez un atelier adevărat, dar cum nu am găsit nimic local, m-am orientat spre tutoriale. Multe! Și totuși, cum se spune... nu tot ce știe meșterul se vede în lucrare. Așa că la mine, totul a fost un dans între greșeli, descoperiri și mici victorii personale.
Conform principiului Pareto, ieri am declarat proiectul „tăvița din rășină epoxidică” încheiat. Vă prezint fotografii de la inaugurare, în curte, cu două ceșcuțe de espresso...
Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:
Pe 1 aprilie 2025, Royal Opera a prezentat o producție spectaculoasă a operei "Turandot" de Giacomo Puccini, captivând publicul cu povestea de dragoste și răzbunare. Această operă, cunoscută pentru aria iconică "Nessun dorma", a fost adusă la viață într-o producție strălucitoare.
Spectacolul a avut loc pe scena principală a Royal Opera House, unde decorurile colorate și costumele inspirate de cultura antică chineză au creat un peisaj de vis. Sondra Radvanovsky a interpretat rolul Prințesei Turandot, iar SeokJong Baek a jucat rolul lui Calaf, prințul misterios care reușește să răspundă la cele trei ghicitori mortale ale prințesei. Dirijorul Rafael Payare a condus orchestra într-o interpretare magistrală a muzicii lui Puccini, aducând la viață sunetele bogate și melodiile tradiționale chinezești integrate în partitură. Publicul a fost fermecat de arii memorabile precum "Signore, ascolta" și "In questa reggia", care au subliniat tensiunea și emoția poveștii.
Am văzut "Turandot" de multe ori, inclusiv acum doi ani (am scris aici), tot într-o producție a Royal Opera House. Cu toate acestea, versiunea prezentată acum m-a impresionat cel mai mult! Am avut lacrimi de emoție la câteva dintre arii, interpretările fiind sublime. Tenorul SeokJong Baek mi se pare una dintre marile descoperiri ale operei; sunt convinsă că în curând vom vorbi despre un al doileaPavarotti. La fel de impresionantă a fost și interpretarea sopranei Anna Princeva, care a jucat rolul sclavei Liu. Nu în ultimul rând, am apreciat rolurile celor trei personaje Ping, Pang și Pong (baritonul Hansung Yoo și tenorii Aled Hall și Michael Gibson).
Suntem abonați de multi ani la aceste spectacole, eu și soțul meu, și ceea ce apreciez în mod deosebit la genul acesta de transmisiuni în direct este posibilitatea de "a intra" și după cortină, în cabinele artiștilor, alături de prezentatoarea care mereu oferă detalii senzaționale. De data aceasta, de exemplu, am descoperit că decorurile sunt proiecte elaborate până la cele mai fine detalii! Pentru decorul unei scene este nevoie de desene tehnice, cu calcule de rezistență și detalii de realizare. Pentru buna înțelegere a celor ce mânuiesc scripeții și lumina reflectoarelor, sunt realizate machete la scară de 1:25, pe care se fac exerciții și demonstrații, astfel încât în ziua spectacolului totul să funcționeze sincron, perfect!
Un alt aspect care mi-a plăcut mult de data aceasta a fost interviul cu regizorul spectacolului, Andrei Șerban - român-americanul care a ridicat stindardul regiei de teatru și operă la cel mai înalt nivel.
La acest spectacol mi-au plăcut foarte mult și costumele, superb realizate, cu borduri brodate și culori armonioase. Apreciez întregul spectacol ca fiind unul dintre cele mai bine realizate din câte am văzut până acum.
Nu în ultimul rând, trebuie să amintesc despre buna organizare a sălii de spectacol, așa cum am fost obișnuiți la acest gen de transmisiuni în direct la cinema. Cinematograful din cartierul meu are șase săli, iar melomanilor li se face marea onoare ca foaierul să le fie în această zi rezervat în totalitate. Astfel, suntem întâmpinați la intrare, conduși la garderobă, apoi invitați la un pahar de șampanie sau cocktail cu nectar de fructe. Citim broșura de concert și, încet, ne îndreptăm spre sală și locurile noastre.
La fiecare pauză dintre acte, suntem serviți cu gustări și dulciuri, șampanie și grisine. Mesele rotunde înlesnesc interacțiunea între spectatori; ne împărtășim părerile legate de artiști sau spectacol în general, într-o atmosferă deosebit de plăcută.
Spectacolul se termină, în general, puțin înainte de miezul nopții. Noi doi ne grăbim mereu spre casă, unde ne așteaptă Leo al nostru, credincios și cuminte.
Analizând programul stagiunii 2024/2025 transmis de Royal Ballet & Opera la Cinema, am fost convinși că anul 2025 va fi din start un an plin de magie și eleganță.
Fascinați de promisiunea spectacolelor, am achiziționat din timp bilete, rămânând fideli acestui gen de reprezentații pe care le considerăm absolut MEGA! Pe scena prestigioasă a Covent Garden urcă cei mai buni artiști ai lumii, iar noi vom avea privilegiul de a-i admira în toată măreția lor.
Am avut bucuria de a începe anul participând la Concertul de Anul Nou. Concertul nr. 2 pentru pian de Johannes Brahms, interpretat magistral de Filarmonica din Berlin sub bagheta inspirată a lui Kirill Petrenko, spectacol ce s-a dovedit a fi o adevărată încântare.
În continuare, pentru 2025, ne-am propus să ne delectăm cu o serie de spectacole care, deși le-am mai văzut în alte distribuții, promit să ne încânte și să ne inspire. The Royal Opera House (ROH) programează un singur spectacol în premieră pe lună și, din lista lor, am ales câteva care promit să aducă o nouă perspectivă și să ne captiveze din nou. În februarie, “Lacul lebedelor” de Ceaikovski, în martie, “Romeo și Julieta” de Gounod, iar în aprilie, “Turandot” de Puccini. În mai, am cumpărat bilete pentru “Die Walküre” de Wagner, dar le-am returnat imediat ce am realizat cât durează spectacolul. Deși opera este minunată, este dificil de urmărit, deoarece se desfășoară de la ora 18 până la miezul nopții! Nuuuuu, nu pot să stau pe scaun în sală timp de șase ore! Cu toată părerea de rău, la mijloc de săptămână, nu am rezistența necesară pentru această încercare wagneriană! Iunie si iulie sunt rezervate concediului si excursiilor, iar în august se incheie stagiunea.
Pentru 27 februarie, eram extrem de entuziasmată că vom revedea “Lacul lebedelor” - acum cu celebrii Yasmine Naghdi și Joonhyuk Jun în rolurile principale. Cum soarta are mereu un as în mânecă, exact pe 26-27 februarie trebuie să plec în delegație în Zürich! Cu un oftat adânc și un zâmbet amar, am fost nevoită să returnez biletele, pentru că atât pe 26 cât și pe 27 am programate două workshop-uri foarte importante pentru cariera mea profesională. Așa că, în loc să mă bucur de grația lebedelor, voi fi prinsă în mrejele prezentărilor și discuțiilor tehnice. Dar, hei, cine știe? Poate voi găsi un moment să dansez un mic pas de lebădă în pauza de cafea! ☺
Cu toate acestea, rămânem optimiști și entuziasmați pentru restul spectacolelor. Fiecare reprezentație este o ocazie de a ne lăsa purtați de magia muzicii și a dansului și de a ne bucura de artă la un nivel înalt. O dată meloman, etern meloman!
Fotografia este un mijloc prin care surprindem momente și detalii pe care, uneori, ochiul uman le poate trece cu vederea.
Plăcerea de a fotografia vine din capacitatea de a îngheța timpul și de a captura emoții, peisaje și povești într-un cadru unic. Fiecare fotografie este o mică operă de artă care ne permite să vedem lumea printr-o perspectivă personală și distinctă.
Lumina și umbrele sunt partenerii eterni ai creației, iar în contrastul lor găsim adevărata frumusețe a vieții. Fără umbră, lumina și-ar pierde strălucirea; fără lumină, umbrele și-ar pierde misterul.
♦ "Lumea nu este alb-negru. Este plină de culori, iar umbrele nu sunt decât accentele care scot în evidență splendoarea luminii." - Hermann Hesse
♦ "Întunericul nu poate alunga întunericul; doar lumina poate face asta. Ura nu poate alunga ura; doar dragostea poate face asta." - Martin Luther King Jr.
♦ "Începuturile și sfârșiturile umbrei stau între lumină și întuneric și pot fi infinit reduse și infinit mărite. Umbra este mijlocul prin care corpul își arată formele." - Leonardo da Vinci
♦ "Nu neglija niciodată culorile vieții; umbrele sunt doar necesare pentru a face lumina să strălucească mai puternic." - Charles Dickens
♦ "Viața este ca un desen în creion: necesită linii de lumină și umbre pentru a-i da profunzime." - Anonim
Înscriu aceasta postare la "Citate preferate" - tabel de înscriere la Suzana.
Dacă ești în căutarea unui film care să-ți aducă zâmbetul pe buze și să te încarce cu energie pozitivă, "About My Father" (2023) este alegerea perfectă.
Această comedie adorabilă și plină de farmec ne poartă printr-o poveste despre familie, iubire și legături de neîntrerupt între generații.
Filmul urmărește aventurile lui Sebastian și ale tatălui său, Salvo, în încercarea lor de a se integra în familia logodnicei lui Sebastian. De la primele cadre, Salvo cucerește inimile spectatorilor cu umorul său autentic și spiritul său neobosit. Întâlnirea dintre două culturi diferite și încercarea de a găsi un teren comun creează situații amuzante și emoționante, care te vor face să râzi cu lacrimi.
Ce face "About My Father" cu adevărat special este felul în care explorează teme universale precum acceptarea, diferențele culturale și iubirea necondiționată. În centrul acestei povești se află relația sinceră și emoționantă dintre tată și fiu, care reușește să atingă coarda sensibilă a oricărui spectator.
Filmul este o combinație perfectă de momente comice și scene emoționante, iar performanțele actorilor sunt remarcabile.
Salvo este interpretat cu măiestrie de Robert De Niro, care aduce un strop de magie fiecărui cadru în care apare. De asemenea, relația dintre el și Sebastian este redată cu o autenticitate care te face să te simți parte din poveste. In rolul soacrei lui Sebastian, superba Kim Cattrall.
Recomand cu căldură acest film - eu l-am vazut pe Prime Video 😊
În noaptea de 5 ianuarie 2025, Beverly Hilton a strălucit sub lumina reflectoarelor, transformându-se într-un templu al artei și glamourului. Gala Golden Globe din acest an a fost o explozie de culori, eleganță și emoții, captând esența celor mai remarcabile realizări din lumea filmului și a televiziunii.
Organizată cu rafinament și grijă pentru fiecare detaliu, ceremonia a fost un spectacol al luxului și splendorii. Decorurile impresionante, muzica încântătoare și atmosfera vibrantă au făcut din această seară un eveniment de neuitat.
Toaletele invitaților, adevărate opere de artă, au adăugat un plus de magie serii. Printre cele mai remarcabile prezențe s-au numărat:
- **Zendaya** a strălucit într-un robec strălucitor oranj, realizat special de Louis Vuitton, completat cu bijuterii Bvlgari). Stilul ei a evocat glamourul Hollywoodului clasic.
- **Nicole Kidman** a captivat cu un robec strălucitor Balenciaga Haute Couture, care a evidențiat frumusețea ei sculpturală și părul blond.
- **Angelina Jolie** a apărut ca o zeiță într-un robec argintiu și gri de la McQueen Spring 2025, cu accente transparente pe partea mijlocie și brațele.
- **Miley Cyrus** a ales un robec negru și argintiu de la Celine, subliniindu-și conturul elegant.
- **Emma Stone** a debutat cu o păr scurt și a strălucit într-un robec roz din Louis Vuitton, completat cu bijuterii de diamant
Aceste toalete au adus un plus de magie și sofisticatețe la eveniment, transformând covorul roșu într-o minune vizuală. 🌟
În mijlocul acestei feerii, premiile au fost acordate celor mai talentați artiști ai momentului. Fiecare trofeu a fost o recunoaștere a muncii și pasiunii depuse în creații ce au cucerit inimile și mințile spectatorilor din întreaga lume.
Printre castigatorii de top s-au numărat:
♦Cel mai bun film - Dramă: "The Brutalist" - Regizat de Brady Corbet.
♦Cel mai bun film - Comedie/Muzical: "Emilia Pérez" - Regizat de Jacques Audiard.
♦Cel mai bun actor - Dramă: Adrien Brody pentru "The Brutalist"
♦Cel mai bună actriță - Dramă: Fernanda Torres pentru "I'm Still Here"
♦Cel mai bună actriță - Comedie/Muzical**: Demi Moore pentru "The Substance".
Golden Globes 2025 a fost o noapte de vis, în care stelele au strălucit mai intens decât oricând, o noapte celebrată cu emoție și entuziasm de toți cei prezenți. Un adevărat tribut adus talentului, creativității și artei cinematografice, această ediție va rămâne cu siguranță în amintirea tuturor ca un moment de aur în istoria industriei. 🌟✨
*) cel mai frumos discurs Golden Globes EVER! Toti stim ca artistii câștigători urcă pe scenă pentru a mulțumi juriului, echipelor și persoanelor care l-au susținut, precum și pentru a-și exprima emoțiile legate de victoria lor. Sebastian Stan si-a încheait acceptance speech-ul, mulțumind special mamei sale și tatălui său vitreg si în final a spus "România, te iubesc!" ♥
Convinse ca am parcurs întreaga expozitie, ne îndreptam spre iesire când am observat ca ceilalti vizitatori se asezau ordonat în fata unei draperii grele, din catifea albastra. Sagetile indicau ultimul stand al expoziției - Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" - o nouă modalitate de a înțelege și aprecia complexitatea și frumusețea operei celor doua genii, dezvăluind straturi ascunse de semnificație și conexiuni simbolice.
Am asteptat la coada preț de cateva minute, curioase ce se întâmpla în spatele draperiei. Am vazut ca pe masura ce se elibera câte o pereche de ochelari VR cu casti integrate, acestia erau (curatati) resetati si oferiti urmatorului vizitator. Ni se promitea o călătorie fascinantă în lumea creativă al lui Hitchcock și Dalí si ni se spunea ca este imposibil să nu fii captivat de geniul creativ al acestor doi artiști geniali, de imaginația lor unică și de abilitatea de a crea atmosfere intense și misterioase.
Am lasat-o pe Raluca în fața mea si am ascultat atenta regulamentul pentru traseul experienței de realitate virtuală (VR). Am urmat eu si... țac, în secunda urmâtoare m-am trezit în cabinetul unui psihiatru ☺
Din spatele unui birou masiv, mă fixau privirile doctorului Brulov - din filmul Spellbound☺ Voit, figura acestui doctor seamăna puternic cu Sigmund Freud - fondatorul psihanalizei (cel care a sustinut ca visele reprezinta calea regală către inconștient și prin urmare, o componentă importantă în tratarea suferinței psihologice). Scaunul masiv si canapeaua ce mobilau acest cabinet aratau atât de reale! Alaturi de mine se deplasa silueta unui barbat în costum negru elegant, cu camasa alba. Figura acestuia parea acoperita cu o fâsie de tifon alba - nu i se vedeau ochii sau gura. Purta palarie si la rever, în loc de floare, avea un numar. Era Raluca mea si avea numarul 58. Fiecare alt participant pe acest traseu arata identic, doar numarul ne deosebea. Raluca ma vedea pe mine cu numarul 12.
Ne-am amuzat cât de real ne parea totul în jur, auzeam sunete din casti dar totodata, puteam vorbi cu usurinta una cu alta... Am parasit cabinetul, iesind pe usa capitonata.
Ne-am pomenit într-un peisaj vast și bizar, populat cu imagini distorsionate și simboluri ciudate care caracterizează stilul unic al lui Dalí. Eram la malul unui ocean în care pluteau balene uriașe. Stânci imense ca niște piloni se ridicau din valuri. Deasupra noastră au aparut umbrele colorate... Curioasă, am întins mâna si am apucat mânerul unei umbrele. Am fost ridicata de pe plaja si purtată de vânt... Am strigat Ralucăi "Eu zbor, prinde repede si tu o umbrelă". Ea nu a reușit din prima, dar într-un final ne-am regăsit, plutind printre nori. Am aterizat pe vârful stâncii si umbrelele au disparut brusc! Spre noi zburau acum animale ciudate asemănătoare dinozaurilor... Te simți imediat absorbit de această lume onirică, unde legile fizicii sunt ignorate. În fața ochilor a apărut un portal de foc, totul era atât de real si bestiile acelea cu aripi se apropiau tot mai rapid. Raluca a zis "Trebuie sa trecem prin foc!" Efectiv mi-a fost teama, dar am pașit prin poarta de foc. Am ajuns într-un deșert roz, plin de elefanti cu picioare lungi si subtiri. Nu doar că te poti plimba prin aceste peisaje suprarealiste, dar poți și interacționa cu diversele obiecte sau personaje din cadrul virtual. Poți urmări cum elefantul uriaș pășește ușor pe lângă tine, lăsându-te să simți o senzație de uimire și mirare. Pe lângă aspectele vizuale, experiența include și o coloană sonoră adaptată, care amplifică atmosfera misterioasă și intrigantă. Sunetele ambientale și muzica eterică contribuie la senzația de imersiune totală, făcându-te să uiți pentru moment de lumea reală. Treci din portal în portal si descoperi un alt vis, o alta lume... Pasesti într-o încapere plina cu ceasuri. Poți atinge un ceas topit și observi cum se deformează sub mâna ta virtuală. Un vis interactiv, generat tehnic, artificial, și totuși atât de real încât de multe ori te poticnești, te îndoiești, uiti ca este generat. A urmat un coridor plin cu ochi. Unii blânzi, altii dusmanosi, unii mari, adânci, altii mijiti, pândindu-te parca... Am iesit pe un balcon si am fost atacate de pescarusi, exact ca în filmul lui Hitchcock "Păsările". Ba chiar mai rau... în secunda urmatoare, placile de sub picioare au început sa se zdrobeasca iar sub noi se casca hăul... Raluca mi-a spus: Hai sa sarim! Eu de-acolo "Nuuuu, nu pot! Mi-e frica!" Raluca râzând: "Mama, e totul simulat, nu ti se întâmpla nimic, hai, sari!" Eu, nu si nuuuu! Scenele cu zdrobitul pardoselei se repetau continuu, nu mai aveam niciun refugui si atunci... am sarit! Uf! Am aterizat cu bine ☺☺☺Experiența VR nu este doar o călătorie vizuală ci și una emoțională, o calatorie în care fiecare detaliu îti captivează simțurile. Imersiunea în peisajele suprarealiste ale lui Dalí provoaca combinații puternice de emoții precum fascinație, uimire, suspans și chiar o ușoară neliniște..
Această conexiune emoțională intensă face ca experiența să fie unica si memorabilă! Este o experiență care încântă ochiul și provoacă mintea, invitându-te să te pierzi în lumea fantastică a lui Dalí și să-ți redescoperi propria creativitate și imaginație.
Permanent am fost lânga Raluca dar am întâlnit si alti participanti, ne-am ocolit si fiecare si-a vazut de calatoria lui. Cred ca am petrecut acolo circa o jumatate de ora dar senzatia a fost ca am fost o saptamâna în concediu!
Dupa atâtea experiențe bizare, am ajuns într-o camera placuta, luminata doar de focul din șemineu. Am simtit parca o întoarcer în normalitate... Priveam cartile din biblioteca, tablourile de pe perete când cineva m-a prins de mâna si mi-a spus "Nu va speriati, am sa va trag cu grija ochelarii si castile. Ati ajuns la capatul traseului" ☺☺☺ O doamna micuta de înaltime, în uniforma expozitiei m-a lasat confuza într-o sala plina cu oameni si s-a îndreptat spre standul pentru igienizarea ochelarilor. Un alt angajat al expozitiei a acostat-o pe Raluca si când ne-am dezmeticit, am izbucnit amândoua în râs! Ne gaseam într-o sala enorma, patrata, lipsita de orice mobilier dar plina cu oameni echipati cu ochelari si căști VR. Se deplasau haotic si gesticulau ciudat ☺ Doamne, asa am fost si noi?! În tot acest timp ne-am gasit doar în aceasta încapere?! Nu exista niciun ghidaj, doar sala goala☺☺☺Incredibil dar adevarat! ☺☺☺
Probabil angajatii au vizitatorii monitorizati si stiu care casca trebuie scoasa din circuit pentru ca programul de simulare a ajuns la final.
Am trait o aventură digitală ce ne-a oferi o nouă perspectivă asupra artei și cinematografiei si care ne-a reamintit de puterea imaginației și de infinitul posibilităților pe care tehnologia le poate aduce în lumea artei.
Experiența VR "Spellbound / Hitchcock și Dalí" a fost cu adevărat captivantă și fascinantă. Parca îmi venea sa mai cumpar un bilet si sa mai traiesc o data aceasta aventura, sa ma las din nou teleportata în lume surreală, plină de suspans și mister, să mă pierd din nou în peisajele mentale unice.Daca aceasta expozitie ajunge si în orasul vostru, neaparat sa o vizitati!
Atât de puternic impresionata am fost, încât imediat ce am ajuns acasa, mi-am comandat la Amazon dvd-ul cu acest film, pentru a putea întelege mai bine ceea ce am trait în aceasta experienta senzoriala exceptionala! Dar, filmul artistic nu are foarte mult legatura cu filmul din simulatie.
Ce sa va mai spun?... Când am iesit din expozitie se înserase si am hotarât sa mergem sa mâncam ceva la un restaurant. Zona este plina cu terase, baruri si cafenele. Am ales un restaurant indian. Am gasit o masa draguta pentru doua persoane si imediat un chelner ne-a oferit cartile de meniu si ne-a întrebat respectuos daca am avut parte de o zi frumoasa. Raluca a spus "Da, chiar foarte frumoasa. Venim de peste drum, am vizitat Dalí" Chenerul s-a luminat la fata si ne-a privit cu multa simpatie "Ahaaaa, Delhi! Wow!" ... Hm... what?! ☺☺☺ L-am lasat asa cum a înteles el... na, fiecare cu ce stie! ☺☺☺ Mâncarea a fost delicioasa!
Chiar daca primul articol pe aceasta tema nu a avut deloc succes, continui totusi sa scriu... Macar pentru Rux 💔 Multumesc Multumesc ca-mi esti alaturi!Dupa turul printre exponatele originale Dalí, sagetile ne-au indicat intrarea în sala amenajata exact ca platoul de filmare pentru scena visului, din filmul "Spellbound"/"Fascinație" - pe vremea marilor Alfred Hitchcock si Salvador Dalí.
Cel mai impresionat obiect, bineînteles scaunul de regizor, cu numele Mr. Hitchcock - unul dintre cei mai mari creatori de film din istoria cinematografului. Apoi, de la stânga spre dreapta, un pian... sprjinit pe membrele unei gimnaste executând podul (😮) si o dansatoare aurie ce se ridica din corzile pianului, precum sunetele muzicale. Urmatoarea piesa decorativa - "Omagiu Terpsihorei", grupul sculptural cu doua siluete feminine, caruia m-am alaturat si eu, pentru o poza (😜). A urmat o serie de stații-video, cu secvente din "Fascinație", filmul american realizat în anul 1945 si apreciat ca fiind unul dintre cele mai reprezentative filme din opera lui Alfred Hitchcock. În Spellbound, Hitchcock a abordat teoria psihanalitică, evident îmbrăcată în trama unui thriller plin de suspans. Este povestea unui cuplu de medici psihiatri, în care El este acuzat de crima. Eroul principal, interpretat de Gregory Peck, se dovedeşte amnezic şi chinuit de coşmaruri inexplicabile. Împreuna cu colega şi iubita sa - rol interpretat de Ingrid Bergman, vor reuşi sa descifreze misterul si în final, dovedesc ca dragostea si sentimentele pure sunt singurele adevaruri ale aceste lumi. Filmul a fost nominalizat la șase premii Oscar și partitură orchestrală semnata de Miklós Rózsa a câștigat la categoria "Cea mai bună muzică originală". Spre partea dreapta, au urmat înca doua sculpturi exceptionale în bronz: "Elefantul spatial" si "Lady Godiva si fluturii". Puteti sa credeti ca scaunul si cele patru sculpturi au umplut scena filarmoniei?! DA! Regizorii acestei expozitii merita deasemenea un premiu pentru ceea ce au reusit! Peretii proiectati cu ochi uriasi care privesc misterios si te urmaresc, portretele celor doi giganti ai artei marcând capetele scenei si peste tot, spoturi luminoase si muzica aceea care patrunde sub piele si face sa ti se zbârleasca parul 😇
Am iesit din sala si ne-am îndreptat spre iesire, crezând ca asta a fost tot! Ceea ce a urmat însa, a întrecut orice asteptare! (povestea va continua)
Cu multi ani în urma, îl etichetasem pe Salvador Dali ca nefiind pe gustul meu. Am vizitat câteva expoziti si Dalí mi se parea mult prea "excentric".
În iulie 2019 am petrecut trei saptâmni în Franta, în Banyuls-sur-Mer (lânga Perpignan), la doar o jumatate de ora (cu masina) de granita cu Spania. Cercetând care sunt atractiile culturale si turistice în zona, am descoperit ca la o ora distanta de hotelul nostru este orașul Figueres, orasul în care s-a născut si este înmormântat maestrul suprarealismului, artistul catalan Salvador Dalí. Mormântul lui se află în subsolul muzeului pe care l-a proiectat. M-am plimbat cel putin cinci ore în superbul palat costruit de Dalí, am admirat cele mai interesante creatii ale acestuia, cele mai artistice amenajari, am fost fascinata de originalitatea artistului. Muzeul cuprinde numeroase expoziții, urmarind fazele de evoluție ale acestuia si... în final, am fost "nevoita" sa îi recunoscut geniul! Mi-am deschis mintea, mi-am lărgit orizontul si am devenit fan Dalí.
Sâmbata, pe 18 mai, ar fi fost penultima zi în care s-ar mai fi putut vizita Expozitia Dali din München. Împreuna cu fiica mea am cumparat bilete online si am pornit la drum (o ora cu masina). Nu stiam exact ce ne asteapta, nu citisem recenzii...
Evenimentul a fost gazduit de fostul Centru Cultural Gasteig - cladirea vechii Filarmonii. Titlul original al expozitiei a fost "Dali: Spellbound - The Exhibition" si promitea sa prezinte creatiile originale Salvador Dalí, folosite în filmul lui Alfred Hitchcock cu titlul "Spellbound"- tradus "Fascinație" (1945). Nu îmi aminteam sa fi vazut filmul... deci surpriza totala!
Înca în fata intrarii, ne-a atras atentia "Dansul timpului" - celebrul ceas topit, marcă inconfundabilă a creației lui Dalí.
Am pasit în foaier si atmosfera de suspans, creata voit prin lumini si umbre, ne-a cuprins imediat. Ne-am lasat pasii condusi de sagetile de pe podea, care indicau sensul de vizitare în expozitie. Am descoperit cu mare placere sculpturi în bronz, grafică, gravuri, litografii, miniaturi din aur si pietre pretioase, mobilier suprarealist semnate de marele Salvador Dalí: elefanți cu picioare supradimensionate, "Dansatoarea Daliniană" - omagiul adus de Dalí flamenco-ului și ținuturilor natale, "Venus spațială", "Furnicile și oul", "Femeia cu cap de trandafiri" - simbol al frumuseții feminine pure, al tinereții eterice, canapeaua sub forma de buze carnoase si rujate puternic în rosu-apris (inspiratie Mae West / eu am vazut în Figures, camera originala în care canapeaua are locul ei, în cadrul portretului) si bineînteles "Ochii", acei ochi care par ca te urmaresc, indiferent cum te deplasezi!
Unde suntem? 🤗 Detalii, aici
Va invit sa participati la rubrica saptamânala "Reflexii în oglinda", initiata de SoriN si preluata de mine aici. Publică într-un articol pe blogul tău, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat in oglinda sau imagini pe care tocmai le-ai vazut în "oglinda" (orice fel de oglinda... chiar si oglinda ochilor, oglinda apei, a cerului sau oglinda retrovizoare) si înscrie articolul aici - în tabel:
Numele manufacturii "Kuchlbauer" a devenit si mai rasunator din momentul în care proprietarul berariei - de altfel si un mare pasionat de artă, l-a atras pe marele Hundertwasser într-un proiect pentru înfrumusetarea zonei. Fabricantul a suportat întregile cheltuieli pentru construirea unui "Turn al Berii", o artistica cladire concepută de Friedensreich Hundertwasser - unul dintre cei mai de succes arhitecti si pictori ai secolului al XX-lea.
Turnul Kuchlbauer se dorește a fi un cadou pentru locuitorii din Abensberg și ca „turn de artă a berii” pentru întreaga Bavaria. Datorită farmecului său deosebit, turnul a devenit un magnet pentru vizitatori și, astfel, o mare atractie turistica pentru regiune.
Planul de construcție a fost întocmit în anul 2000 si turnul ar fi trebuit sa masoare 70 metri înaltime... Însa, pentru că în Bavaria, nicio clădire nu poate fi mai înaltă decât turnul bisericii locale, proiectul nu a fost aprobat! Arhitectul Hundertwasser a ajustat turnul la 50 metri... însa nici asa nu a fost aprobat! Chiar daca turnul Kuchlbauer era acum mai scund decât turnul bisericii, s-a considerat ca frumoasa cupola de aur era mult prea dominantă! După șapte ani de dezbateri, constructia a putut începe si turnul masoara acum doar 35 metri înaltime. În acest timp, marele artist Hundertwasser s-a stins din viata, motiv pentru care proiectul lui a fost preluat de arhitectul Peter Pelikan, care a condus mai departe lucrarile ultimei cladiri Hundertwasser. Piatra de temelie a fost pusă în anul 2007 si un an mai târzi, cupola aurie pe post de acoperis a fost amplasată pe turn.
Sfera are un diametru de zece metri și cântărește douăsprezece tone. Pentru construirea turnului au fost folosite aproximativ 140 tone de oțel-armat și aproximativ 15 tone de oțel de profil. Turnul a fost deschis vizitatorilor în ianuarie 2010.
„Forme rotunde, plăcute, ferestre dansante, podele neuniforme și linii organice, cupole tuguiate și copaci integrati pe terase si acoperisuri – acestea sunt elementele tipice ale clădirilor semnate de Hundertwasser. Arhitectura în perfecta armonie cu natura. Toate acestea îl fac pe Hundertwasser unic în lume.” scrie în brosura ce face reclama acestui turn.
Asadar, vizita noastra la "Kuchlbauer” a continuat cu urcarea celor 200 trepte pâna în vârful turnului. Pe măsură ce am urcat în turn, am facut cunostinta cu "piticii" si spiridusii care prezita elementele sacre ale artei berii (conform Legii Purității): hameiul, malțul, drojdia și apa. Și desigur, toate acestea sunt prezentate în stilul lui Hundertwasser, cu mozaicuri și bucati de sticla, în culori vii, stralucitoare. La fiecare 10-15 trepte, o mica terasa cu ferestre si arcade, fiecare unica. Mici arbusti isi au radacinile în nișe, pe zidul exterior al turnului. Fiecare etaj este ca o pagina de poveste.
Sus, în sferă, este o sala generoasa cu banci si un monitor care prezinta istoria turnului si bineînteles procesul de producere al berii. O terasa circulara în jurul cupolei, prezinta o priveliște senzațională asupra venerabilei Bavarii... Ai impresia că atâta frumusețe nu poate fi adevărată! O frumusete simpla si pura, care copleșeste, însa într-un mod tare plăcut!
Dupa coborâre, înainte sa ne ducem la masina lasata în parcare - unde ne astepta nerabdator Leo (ca din pacate, patrupezii nu au acces in turn), am trecut si prin magazinul de suveniruri. Am valorificat voucherul inclus în pretul biletului - am primit patru sticle de bere de manufactura, la alegere. Vara, am fi putut savura un pahar cu bere pe terasa restaurantului. Noi însa am fost in zona, la mijlocul lunii februarie.
