28 august 2026 – Lună plină și eclipsă parțială de Lună

Vă întrebați uneori ce ascunde cerul, ce promisiuni se leagă de lumina Lunii, ce povești se nasc din felul în care o privim? Ați primit vreodată Luna în dar? A devenit vreodată inspirație pentru un vers sau pentru o melodie?
Pentru mine, Luna nu a fost simbolul marilor declarații, ci un reper al unei iubiri simple și totale. Fetițele mele au găsit cea mai frumoasă măsură a afecțiunii lor și mi-au spus că mă iubesc până la Lună și înapoi. Așa a intrat cerul în viața noastră, nu prin promisiuni, ci prin sinceritatea lor.
Pe 28 august va răsări o nouă Lună plină. Gândul acesta m-a făcut, într‑una dintre serile liniștite de vară, să socotesc că, de la declarația fetițelor mele, Luna plină s-a ridicat peste patru sute de ori. De fiecare dată a luminat același cer pe care îl împărțim cu milioane de pământeni din emisfera nordică, toți privind același disc rotund în aceeași noapte, ca și cum am fi legați de un singur ritm.
Luna, în toate fazele ei, a fost mereu un fel de pendul cosmic pentru noi, pământenii. Ne-am lăsat viețile să curgă după felul în care crește, scade, se ascunde sau se arată. Fiecare formă a ei a devenit un semn, o măsură, o tăcere care ne ordonează nopțile. Umbrele pe care Pământul le proiectează asupra micului satelit nu sunt doar fenomene astronomice, ci parte dintr-un dialog vechi cât lumea, în care cerul ne răspunde fără cuvinte, iar noi îl urmărim ca pe un calendar scris în lumină.
Luna plină din august poartă numele de Luna Secerișului. Este perioada în care grâul și orzul ajung la maturitate, când spicele sunt uscate și pregătite pentru tăiat. Lumina puternică a acestei luni pline îi ajuta pe oameni să lucreze până târziu pe câmp, să strângă grânele înainte de ploile de toamnă.
În tradiția noastră, luna august este Gustar — luna în care se gustă primele roade — iar luna plină este, firesc, Luna Secerișului. În alte părți ale lumii, aceeași Lună are alte nume: Luna Cerealelor, Luna Îndulcirii, sau, în tradiția americană, Luna Sturionului, pentru că sfârșitul verii aducea cele mai bogate capturi de sturioni în marile lacuri.

(surse: foto 1, foto 2)

Luna Secerișului va aduce în acest sfârșit de august o zi cu două chipuri ale aceleiași lumini. Totul va începe în seara de 27 august, când Luna plină se va ridica devreme pe cer, mare și caldă, cu nuanțe galben‑portocalii date de orizontul verii. Este seara în care Luna se pregătește pentru spectacolul din noaptea următoare.
În noaptea dintre 27 și 28 august, Luna va intra treptat în umbra Pământului. La 04:23 va începe penumbra, o stingere abia perceptibilă. La 04:33 partea de sus a discului se va întuneca încet, ca o pleoapă coborâtă peste lumină, în timp ce Luna va coborâ spre Sud‑Vest. Pe la 05:33 umbra va deveni vizibilă cu adevărat, mușcând din marginea Lunii și lăsând în urmă o nuanță roșiatică, arămie.
Momentul cel mai frumos pentru România va veni la ora 06:12, când Luna va fi acoperită în proporție de peste nouăzeci la sută. Este aproape o Lună de cupru, luminată de razele filtrate prin atmosfera Pământului, aceeași lumină care colorează apusurile în roșu. Dar frumusețea aceasta se va petrece foarte jos, aproape de linia vestului. În București, Luna va apune la 06:36 — cu câteva minute înainte de maximul astronomic, ceea ce face ca eclipsa să fie o cursă contra ... orizontului. Cerul se va lumina repede, soarele va răsări la 06:19, iar nuanțele roșii ale Lunii se vor stinge în albastrul dimineții (un binoclu poate salva detaliile pe care ochiul liber le pierde în lumina crepusculului).
După eclipsa discretă din zori, ziua va merge mai departe, iar seara de 28 august va aduce cealaltă față a Lunii Secerișului. La orele 20:10, Luna plină va răsări din nou — de data aceasta în toată rotunjimea ei solemnă. Apare la Est‑Sud‑Est, la doar un minut după apusul soarelui, pe un cer încă luminat în roz și albastru. În primele treizeci de minute va părea uriașă, o iluzie a orizontului care o face să pară mai aproape, mai grea, mai intensă. Culoarea ei va fi galben‑aurie, ca un fruct copt al verii, ca o lumină care se ridică din pământ, nu din cer.
Așa sperăm că se va desfășura ziua Lunii Secerișului — cu o eclipsă roșiatică în zori și un răsărit magnific în seară, două momente care nu se repetă la fel, două feluri în care aceeași lumină respiră, întâi în umbră, apoi în aur...

Merită ținut minte — o eclipsă totală de Lună, vizibilă din Europa, apare cam o dată la doi‑trei ani. Nu este un fenomen extrem de rar, dar nici frecvent! Este suficient de rar încât fiecare apariție să fie specială. Uneori, ceea ce vedem pe cer se aprinde din amintirile și emoțiile noastre. Poate că magia ei vine din felul în care ne întâlnește, în locul unde suntem și în povestea pe care o purtăm… Fiecare o trăiește altfel, după felul în care îi bate lumina în suflet.

La pas, prin Sibiu - RIO 47 -2025

Am adunat câteva reflexii în timpul plimbărilor, căutând oglindiri ale luminițelor ce se răsfrâng peste ziduri și străzi. La fiecare pas, lumina s-a transformat într-o poveste simplă și vie.

Zidul cetății, vechi și tăcut, e mângâiat de lumini discrete. Reflexele serii îi dau o strălucire de aramă, ca și cum timpul ar fi lăsat peste el o patină grea și caldă. În liniștea lui ce păstrează amintiri de secole, lumina devine poezie, un sărut ce unește trecutul de prezent.

În inima orașului, reflexiile se amestecă cu forfota și vibrația serii.
Fiecare licăr se prinde în ritmul mulțimii, fiecare oglindire pulsează odată cu viața străzii.
Ghirlandele luminează forfota, iar boltă de lumini învăluie orașul ca un dans continuu. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel.💛💛💛

Umbra unei clipe - Reflexii in oglinda 45-2025

 Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit să participați la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare.
Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel💛💛💛

Încă un dans cu toamna în carnețelul vieții

🍁 Unii adună primăveri în buchetul vieții… Eu notez încă un ritm la braț cu toamna, în carnetelul meu de dans. Fiecare toamnă aduce o altă melodie — în copilărie, venea cu pași zvăpăiați de rock-and-roll și cha-cha-cha. În adolescență, aducea blues și bossa nova, cu armonii suave, ritmuri tandre și melancolice. Acum, amândoua preferam ritmul unui tango, cu forță blândă și eleganță adâncă — sau al unui vals, plin de distincție și rafinament...

🍂 Astazi, toamna a bătut din nou la ușa sufletului meu. A sosit cu pași moi, de catifea arămie și mi-a întins brațul — așa cum o face de fiecare dată. Am notat în carnetel... dar nu contează câte dansuri au fost, nu le mai număr! Contează doar culoarea, ritmul și grația pe care mi le-au imprimat aceste dansuri în minte și-n suflet.
Frunzele îmi joacă în păr iar cerul, pictat în raze aurii, îmi face semn că pot să zâmbesc — e ziua mea, și toamna mi-a întins covorul ei de lumină. Azi, așa ca în fiecare an, mai urc o treaptă și dansez în noul ritm al toamnei, cu inima deschisă și pași ușori, purtată pe aripi de vânt și visare.

P.S.:Textul îmi aparține, iar prima idee a fost să-l însoțesc cu un colaj din frunze presate — colaj care nu a ieșit cum speram (vezi aici). Așa că fiica mea a realizat pentru mine aceste două desene, cu ajutorul lui Gemini — asistentul AI dezvoltat de Google.

Poezia cerului

Două momente de inceput de octombrie. Două miracole. Unul de zi, altul de noapte.
Și între ele, noi — învățând să trăim frumusețea luminii.

Emoții de toamnă – Elogiu pentru o frunză

Frunza la sfârșit de septembrie nu mai e doar o frunză... E o bijuterie arsă de timp, un filigran vegetal ce poartă pe nervurile ei harta unei veri apuse — ca o amintire care se destramă încet, în nuanțe de chihlimbar și rugină. E ca o scrisoare veche, îngălbenită de dor, cu margini roșii ca o emoție care încă arde mocnit.
Petele ruginii sunt lacrimile anotimpului, uscate de vânt înainte să atingă pământul — lacrimi care nu dor, dar apasă, ca un cântec de Edith Piaf ce se stinge pe un pick-up uitat într-un colț de cameră, în afara timpului.
Suprafața catifelată a frunzei fină ca mătasea, vibrează cu o demnitate tăcută și o eleganță resemnată. Pe trupul ei vegetal se întind semne de lumină și umbră, ca amintirile presate între paginile unui jurnal cu coperți tocite de timp.
Toamna nu se anunță, nu bate la ușă... Se furișează cu pași mici, aproape imperceptibili. O simțim în lumina care se frânge mai devreme, în mirosul castanelor căzute proaspăt pe alei, în pașii care se aud mai rar, mai apăsat — ca o amintire ce revine fără să fie chemată. În nopțile reci și zilele umede, când timpul pare să respire altfel — mai greu, mai lent, mai sincer...
Septembrie e ca o scrisoare netrimisă, iar octombrie — răspunsul care nu mai vine. Tot ce avem, este dansul lent al frunzelor... Ca o baladă de dragoste ce se repetă în fiecare an.

Frunza plutește elegant și se așază pe pământ cu duioșie, făcând o ultimă reverență în fața verii — un adio rostit în șoaptă, cu vocea gravă a lui Leonard Cohen. 

Frunzele cad fără grabă, ca versurile dintr-o baladă plină de emoție. Căderea lor nu înseamnă sfârșit, ci grație pură.

Nopți în Hamburg - Arhitectură și emoție în imagini spectaculoase /RiO 39-2025

Astăzi, la rubrica "Reflexii în oglindă" am bucuria să prezint din nou câteva fotografii realizate de fratele lui Helmut — cumnatul meu care locuiește în Hamburg, pasionat de fotografie. Privirea lui sensibilă și atentă surprinde orașul nu doar în detalii, ci în stări — în vibrații, în tăceri, în lumină... Fiecare imagine este o invitație la contemplare, o fereastră deschisă spre frumusețea discretă a nopții urbane.
În portul Hamburg, noaptea îmbracă orașul într-o eleganță care taie respirația. Filarmonia*, cu formele ei sculpturale, pare o arhitectură compusă în acorduri vizuale. Clădirea respiră muzică, chiar și în tăcere, iar silueta ei se reflectă în culorile de cerneală ale apei — adânci, misterioase, aproape visate. În jur, alte clădiri superbe completează tabloul — o simfonie arhitecturală în sticlă și lumină, unde fiecare reflexie pare o emoție prinsă în oglinda timpului.
Printre aceste splendori urbane, se ridică poduri având mecanisme mobile pentru a permite trecerea navelor. Aceste poduri sunt spectaculoase noaptea, când luminile orașului și reflexiile din apă transformă structura lor tehnică într-un spectacol vizual. Ridicarea lor lentă, ca niște aripi de metal, adaugă o teatralitate aparte pe fundalul cerului întunecat.
Este un loc unde ingineria întâlnește poezia, iar orașul devine scenă pentru o artă tăcută, dar profundă.

---

*) clădirea se numește "Elbphilharmonie", adesea prescurtată Elphi ("ph" se citeste "f"). Este una dintre cele mai emblematice construcții din Hamburg și una dintre cele mai spectaculoase săli de concert din lume. Numele vine de la râul Elba (Elbe) și de la cuvântul „filarmonie” — deci, în traducere liberă, „Filarmonica de pe Elba”.
Este cunoscută pentru arhitectura sa îndrăzneață — o structură de sticlă ondulată, așezată pe o fostă clădire de depozit din port. Arată ca o corabie, un val sau chiar o stâncă de gheață — depinde cine o privește 😍😇 Noaptea, luminată, pare desprinsă dintr-un vis.

---

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica „Reflexii în oglindă” (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Echinocțiu... în patru versuri

Ziua și noaptea-și fac tăcut hotar,
Se-mparte timpul lin, egal, solar.
E toamna-n prag, cu pași de chihlimbar,
Frunzele cad, ca zilele din calendar.

Grația lebedei negre - Reflexii in oglinda 36/2025

Într-o lume în care albul e sinonim cu puritatea, apare ea — lebăda neagră — ca o notă de jazz într-o simfonie clasică. 

Plutește și deseneaza cercuri misterioase peste tăcerea verde a lacului. Traversează luciul apei ca o umbră care dansează cu lumina, ca o metaforă vie a contrastului dintre ceea ce este văzut și ceea ce este simțit...

Oglinda apei reflectă nu doar silueta ei grațioasă, ci și liniștea care o înconjoară.
Între cer și apă, între lumină și umbră, se naște o clipă suspendată — pură, simplă, profundă. 

Dacă și vouă vă place să surprindeți reflexii în fotografii sau videoclipuri, vă invit ca în fiecare joi să participați aici, la rubrica Reflexii în Oglindă (rubrică preluată de la SoriN). Singura regulă este să publicați, într-un articol pe propriul blog, o fotografie cu reflexii, un videoclip filmat în oglindă sau imagini pe care tocmai le-ați descoperit în „oglindă” – fie ea oglinda ochilor, a apei, a cerului sau chiar oglinda retrovizoare. Apoi, înscrieți articolul aici – în tabel:

Final de vacanță – Ciao Malcesine, Ciao Italia – Drumul spre casă

A venit vremea să pornim spre casă. Așa cum tot ce e superb trece repede, și vacanța noastră s-a încheiat... într-o zi în care norii se scuturau de tristețe, picurând lacrimi mărunte, în ton cu starea noastră de plecare. Am împachetat totul, am predat cheia și am urcat în mașină.
Navigatorul ne-a condus pe cel mai scurt drum spre autostradă. Drumul de-a lungul coastei lacului, cu tuneluri săpate direct în munte, a fost deosebit de romantic și impresionant – mai ales admirat de pe locul de lângă șofer. 😊
 

Am trecut granița în Austria prin Pasul Brenner, traversând și Podul Europa – o construcție spectaculoasă ce leagă Alpii prin autostrada A13. De acolo, direct în Bavaria!
Și, bineînțeles, după atâta bella Italia, ni s-a făcut dor de o masă tipic bavareză. Am oprit la terasa restaurantului de la Klosterhotel Ludwig der Bayer, vizavi de Mănăstirea Ettal, unde am savurat un șnițel clasic cu cartofi prăjiți și câte o cola – simplu, dar perfect pentru revenirea la stilul nostru familiar.
Cu forțe proaspete, am pornit din nou la drum și am ajuns acasă fără peripeții. Pe tot traseul, norii și soarele s-au jucat de-a v-ați ascunselea, iar acasă ne-a întâmpinat o vreme blândă, cu soare cald și aer proaspăt — exact cât să descărcăm toate bagajele: lenjerii, prosoape, șezlonguri, valize, grătar, espressor, umbrelă parasolară, plase cu cumpărături... Incredibil câte au încăput în boxa de pe mașină, în portbagaj lângă cușeta lui Leo și pe banchetele din spate!
Curtea ne-a primit verde și zâmbitoare, iar casa – curată, așa cum îmi place să o las mereu când plecăm în vacanță.
Leo a fost în culmea bucuriei – a sărit din mașină, a inspectat curtea cu entuziasm și a dat din coadă ca și cum ar fi spus: „Aici e bine. Aici e acasă.”

PS: După ploaie… bineînțeles că ne-a întâmpinat un curcubeu minunat — ca un mesaj de bun venit acasă! 😍

Clipa care nu se termină

Pe marginea mării, soarele se destramă lent în fâșii de roșu ars, galben lichid și albastru adânc, precum un cocktail exotic turnat direct pe cer.
Aerul poartă esența sării, a algelor și a scoicilor crăpate sub fierbințeala zilei, ca o amintire a adâncurilor.
Valurile murmură, netezind țărmul cu respirația lor albastră. Nisipul, fierbinte și viu, pulsează sub tălpi.
Lumina diafană se prelinge, topind contururile lucrurilor într-o reverie de culori.
În depărtare, pescărușii se rotesc lent, ca niște gânduri care refuză să fie închise în cuvinte.
Clipa se dilată, fără grabă, fără sfârșit... E vacanță...

Floarea de Sânziană

...nu e doar o plantă.
Este o stea galbenă căzută pe pământ, o șoaptă solară prinsă în tulpină subțire.
Are petale ca razele unui soare blând, răsfirate în cercuri delicate, ca niște cununii de lumină țesute de degete nevăzute.

Culoarea ei nu e galben.
E aur topit în rouă, e lumina dimineții prinsă în pânză de păianjen, e mierea și zâmbetul verii în pragul solstițiului.
Mirosul ei nu se simte cu nasul, ci cu inima — e parfumul copilăriei, tămâia câmpului, ruga nerostită a ierburilor.

Tulpina firavă pare că s-ar frânge la prima adiere, dar ascunde în ea puterea blândă a vindecării.
Este toiagul invizibil al zânelor, cu care ating fruntea celor aleși.
Unde cade o floare de Sânziană, acolo pământul își amintește că e sacru.

Când fetele o împletesc în cununi, nu fac doar un gest — ci deschid o poartă.
Când o așază pe apă, nu doar speră — ci vorbesc cu destinul.
Când o poartă în păr, nu se înfrumusețează — ci devine parte din vrajă.

Floarea de Sânziană poartă în forma ei o cruce de aur,
desenată cu grijă de soare pe obrazul pământului.
Petalele ei se deschid în patru, ca o cruce de lumină,
un semn tainic, o rugăciune vegetală,
o binecuvântare care nu se rostește, ci se înalță.

Nu e doar floare — e mir întrupat în petale,
o ofrandă galbenă, ridicată din iarbă spre cer,
o amintire că natura însăși știe să se închine.

Floarea de Sânziană nu crește.
Ea se naște dintr-un cântec vechi, dintr-un vis de vară, dintr-o promisiune a soarelui.
Și dispare tăcut, ca o zână care nu vrea să fie văzută, ci doar simțită.

🐞 Mămăruțe la taclale 🐞

 

- Salut, dragă! Ce mai faci?
- Bună, ce surpriză plăcută să te întâlnesc aici!

- E mereu o bucurie să te revăd! Însa oamenii... ai observat cât de fericiți sunt oamenii când ne descoperă?! Oare de ce?

- Ne consideră aducătoare de noroc! Copiii chiar ne cânta:

🐞Mămăruță ruță, urcă in caruță

Și adu noroc,  cu zâmbete și joc.

  Rița - gărgărița a-mbracat rochița

  Haide-hai la soare, unde-i nuntă mare.

 Ruță- mămăruță, suie-mă-n căruță 

 Si mă du la vale,  unde-i sărbătoare!🐞

- Drăguț! Pe mine mă amuză când ne invită să urcăm pe degetele lor. Ai văzut ce degete enorme au? Mă bufnește râsul și abia îmi pot menține echilibrul!

- Haha, daaa! Apropo, furnicile nu au deloc umor și nici timp de taclale! Ieri am întâlnit o furnică care alerga, aproape să mă răstoarne!
- Eh, furnicile... mereu ocupate! Sunt workaholicele naturii. Știai că albinele le consideră rivale?  

- Mda, totul e o competiție în lumea insectelor! Dar hai să recunoaștem, noi mămăruțele, suntem vedetele! Nu muncim ca furnicile, nu bâzâim ca albinele și totuși oamenii ne adoră!
- Absolut! Hei, o vezi pe blonda cu ochelari?! Cred că vrea să ne fotografieze... hai să ne plimbăm în soare, să-i facem pe plac! Poate o inspirăm să scrie o poezie sau măcar să zâmbească!

- Daaaa! Și cine știe, poate că este blogăriță și vom ajunge vedete pe blogul ei!

Ne ninge -n alb, în roz si galben...

Sub cerul azuriu, copac împodobit

Ninsoare-n galben, roz și alb

Un simplu om și câinele iubit,

În liniștea naturii, suflet dalb.

Petale străvezii dansează-n aer,

Grațios se-nvârt în jocul efemer,

Pe umeri ni se-așează sau în coame,

Valsând, șoptind în zbor, mister.

Acrostih - provocare si citate despre IANUARIE

Iarna-i aspra, gerul s-a-ntețit, 

Albul zăpezii totul a acoperit. 

Ne e cald în casă, e bine și plăcut,

Un foc în șemineu dansul a-nceput.

Aici, lângă brad, eu și Leo stăm cuminți,   

Ram verde, beteală si globuri de-arginți,

Iz de sarbatoare înca raspândește;

E armonie-n casă, bucuria domnește.

Laura a lansat o provocare: Compuneti un acrostih "Ianuarie"... Poezia mea e cam ciudata, stiu ☺☺☺ Dar nu e deloc usor! Cine mai incearca? ☺

Suzana, a deschis un nou tabel pentru "citate preferate"... Eu am ramas la tema Ianuarie ☺

♦ „Ianuarie este luna pentru visare.” – Jean Hersey 

♦ "Să te simți puțin blue în ianuarie, este normal.” – Marilu Henner

♦ "A citi o poezie în ianuarie este la fel de plăcut ca si o plimbare în luna iunie.” – Jean-Paul Sartre 

♦ "Ianuarie este o lună de portițe întredeschise către posibilități și noi începuturi.” – Anonim 

♦ "În inima iernii, ianuarie ne oferă liniștea necesară pentru a visa la primăvară.” – Anonim

Peisaj de poveste

       ❄️🌲💙❄️🌲💙 

Un tablou de vis se dezvăluie-n zare,
Cu arbori de chiciură împodobiți,
Sculpturi de iarnă, fine și rare,
În straie de cristal, magic poleiți.


Cerul senin, un ocean de lumină,
Îmbrățișează albul pur, imaculat,
Iarna își lasă amprenta divină,
Într-o simfonie, totul a schimbat.

           💙🌲❄️💙🌲❄️

Primii fulgi de nea

În prima seară când a nins ușor, 

Zăpada s-a așezat ca un covor 

Peste gazon și peste crengi, 

Un peisaj de basm ne prinde-n mreji. 

Leo, cățelul drag și jucăuș, 

Cu nasul în zăpadă, vesel și ghiduș, 

Aleargă printre fulgii ce dansează, 

O lume albă, de poveste, se creează.

PS: A doua zi dimineata nu mai era nici o urma de zapada. 

Momentan la noi "s-a încalzit" avem temperaturi pozitive atât ziua cât si noaptea, dar nu se depasesc +6°C. 

De mâine voi fi în Sibiu; prognoza meteo spune ca in cursul zilei temperaturile vor putea atinge maxim 8°C însa noptile vor avea minus grade! 

Joi, în ziua când am rezervat zborul de întoarcere, atât in Sibiu cât si in Augsburg va ninge! Sper ca zborul meu sa nu aiba întârziere (sau Doamne fereste sa fie anulat!) din acest motiv! Joi seara avem dinner cu colegii de serviciu si îmi doresc sa pot participa. 

Sa aveti parte de un weekend minunat! Voi reveni cu imagini din Târgul de Craciun din Sibiu, care se va deschide asta seara!

Fluture Ochi-de-paun

Septembrie. Razele soarelui mângâie gradina cu precizia si blândetea unui pictor ce-si poarta pensula peste pânza, oferind straluciri aparte culorilor. 

O dalie aurie, alta rosie ca un mar copt, o crizantema uriasa, franjurata, în nuante de rubiniu si alb, alta alba, imaculata, ca un voal de mireasa. Mai în spate, o gladiola zvelta si înalta, roz-portocalie, arcuita si delicata… Un strop de magie si gratie în fiecare colt de gradina. 

Un future Ochi-de-paun îsi face aparitia de peste gard. Se opreste pe o crizantema, sa-si odihneasca aripile creponate, apoi se avânta spre o dalie, unde parcă danseaza în ritmul vântului. Aerul cald îi mângaie aripile fine si parfumul florilor îl invaluie în dulci îmbratisari. Pare ca nu cunoaște griji sau temeri, ci doar bucuria pură de a fi aici și de a se înveseli de splendoarea lumii din jurul său. Fiecare floare pare o scena pe care fluturasul interpreteaza solo-uri de balet. 

Fâlfâirile de aripi moi si blânde descriu în aer piruete, arabescuri, reverente, despartiti si reveniri, îmbratisari calde și tandre de iubiri prețioase și dulci. 

 

Zborul fluturelui pare atât o melodie a naturii, cât și un dans al vieții, o celebrare a libertății și a frumuseții efemere. Sau cum a spus Dolly Parton în cântecul "Dragostea este ca un fluture":

“The multicolored moods of love are like its satin wings,    

[...] It flutters like soft wings in flight, 

 Love is like a butterfly, a rare and gentle thing”  

(Starile multicolore ale iubirii sunt ca aripile lui de satin, 

[...] Ca fâlfâirile de aripi moi în zbor.

Dragostea este ca un fluture, este ceva rar și gingas.) - Înscriu postarea la "Citate favorite - tabel, la Suzana

Se crapă de zi

La malul mării, zorii îmbracă cerul într-o mantie de aur și rubin, transformând întreg orizontul într-o operă de artă divină. Soarele, ca un rege de foc, se ridică încet din așternutul infinit al apei, trimițându-și razele blânde sa mângâie valurile încă adormite. 

Plaja, martoră mută a acestui spectacol grandios, se dezvăluie treptat din umbra nopții ca o zeiță ce-și scutură voalurile întunecate. Nisipul fin strălucește precum o mare de diamante risipite de mâna unui alchimist, iar scoicile împrăștiate pe țărm devin nestemate scânteietoare. 

Valurile, în dansul lor etern de iubire și despărțire, se rostogolesc cu grație, sărutând țărmul cu spuma albă. Cântecul ancestral al mării este o șoaptă melodioasă, o veșnică chemare către adâncurile necunoscute. 

La marginea plajei, pinii-umbrela își unduiesc ramurile în adierea usoară a vântului, murmurând povești vechi... poate despre corăbii pierdute și comori uitate. 

Umbrele se întind lungi pe nisip, ca niște brațe ce îmbrățișează întregul peisaj. Pescărușii - mesagerii albi ai cerului, își încep zborul în baletul lor aerian, desenând arabescuri efemere pe cerul ce-și schimbă nuanțele într-un joc infinit de culori. Strigătele lor pătrund aerul proaspăt, aducând vestea unui nou început. Se naște o noua zi... 

În acest tablou auriu, fiecare element îsi are locul într-o armonie desăvârșită orchestrată de mâna invizibilă a naturii. 

Răsăritul de soare pe plajă nu este doar un fenomen al cerului și al pământului, este o poezie scrisă cu lumină, este o simfonie murmurată despre frumusețe, pace și eternitate.

Au rasarit ghioceii

Noptile sunt reci, temperaturile coboara înca sub -5°C asa ca diminetile, cei care nu parcheaza în garaje, trebuie înca sa razuiasca parbrizul înainte de a porni la drum. 

Totusi, în cursul zilei, soarele zâmbeste tot mai des si termometrul indica pâna la 12°C. Chiar si vrabiutele au început sa ciripeasca... Oare a trecut iarna? 

La mine în curte au iesit ghioceii. La orele amiezii aerul este atât de placut, încât îti vine sa pleci la plimbare si sa uit de serviciu sau alte obligatii (vorba lui Topârceanu "Zău că-mi vine să-mi las baltă toate interesele!) ☺☺☺

 

Ati stiut ca ziua de 29 ianuarie este denumita "Ziua Griesgram"? 😁Nu v-am spus ieri, pentru ca nu am vrut sa va sugestionez 😜 Cunoasteti precis persoane care, mai ales dimineata, privesc precum pisica aceea morocanoasa, Grumpy Cat! Ei da, exista o zi în an - pe 29 ianuarie, când foarte multe persoane au aceasta stare de spirit - o dispoziție proastă fara un motiv anume sau o stare de nemulțumire generala... Starea este generata poate de lipsa soarelui, de ger, de lipsa confortului obisnuit, de oboseala acumulata, de lipsa florilor sau a legumelor si fructelor proaspete, gustoase, zemoase... Tot în luna ianuarie, foarte multi oameni platesc asigurarile anuale sau fac platile de impozit si contul deja afectat de luna cadourilor si de excesul sarbatorilor de iarna, este un motiv în plus pentru o stare de nemultumire si nesiguranta... 

Griesgram provine din limba germana-înalta-de-mijloc unde grisgram (ori grisgramen sau grisgrimmen) înseamna scrâșnirea dinților ☺ Ulterior, sensul cuvântuli a fost asociat unei dispozitii "morocănoase" iar din secolul al XVIII-lea a capatat sensul actual „persoană morocănoasă, stare de spirit proastă”.😕😖😟

Dar astazi este 30 ianuarie! Zâmbiti cu toata gura, cu ochii si cu sufletul! Sa aveti o zi minunata!😍😃