Sâmbata am fost la coafor - în sfârsit am permis coafezei mele sa taie vârfurile firelor de par ☺ Înainte de concediu nu am vrut sa o las, dar am promis ca voi folosi masti si ser pentru întretinere. Acum, dupa o luna si jumatate, de la soare si vânt, cu toata cura speciala, parul meu devenise casabil... efectiv, se spargeau vârfurile! Nu stiu când voi ajunge sa am par lung ☺☺☺ pentru ca parul meu este mereu stressat, pun culoare o data la 5-6 saptamâni si fac permanent o data la 6 luni! Am totusi noroc ca firul are structura sanatoasa, înca dupa atâtia ani de "maltratare"!!!
☺♥☺ Seara am pus plasa peste vita-de-vie... Nu arata frumos, dar doar asa avem siguranta ca vom putea culege in septembrie strugurii! Vita-de-vie am plantat-o în urma cu doi sau trei ani. Este un soi nobil, struguri de masa (nu pentru vin!). Se numeste muscat-bleu si aroma lor este delicioasa. În primul an, iesisera 5 struguri, ce fericiti am fost! Am admirat ciorchinii în fiecare zi si când aproape erau copti... au disparut! Mâncati dimineata în zori-de-zi de catre grauri! Ne-au lasat si noua câteva boabe, de gust! Asa, ca sa stim cât de gustosi au fost! ☺☺☺ De atunci ne-am învatat minte si îi acoperim cu o plasa. Anul trecut am avut multi struguri, anul asta sunt si mai multi! Deja încep boabele sa se coloreze, asa ca sâmbata a fost momentul perfect!
În curte aproape ca nu mai avem flori... Trandafirii sunt plini de boboci, în august va urma seria a doua de înflorire. Lavanda am cules-o, gura-leului, garofitele, crinii, stânjeneii, rododendronii, azalea... toate s-au trecut. Acum doar hortenziile sunt în floare. Si bineînteles, în ghivece: muscatele, fucsia, si bougainvilla. Dar în curând vor înflori crocosmia (Montbretia) si gladiolele... Abia astept!
Natura iubeste asemenea vreme... Chiar si mie îmi place, dar numai pentru un weekend, please! ;-) Duminica am dormit pâna dupa ora 10, aerul este atât de placut, noptile s-au mai racorit! Weekendul acesta am reusit chiar sa si vad câteva filme dragute... voi reveni cu amanunte la Clubul cinefililor.
Astazi e luni, o noua saptamâna de lucru a început - sper ca va fi mai lejera pentru ca de astazi va reveni la birou si colega careia i-am preluat din atributii timp de trei saptamâni!
Si sper ca Jetstream Delle îsi va schimba cursul sau se va spulbera!
"Jetsream este un sistem de flux de aer cu mișcare rapidă, asemănător unei panglici, creat în atmosfera Pământului si cauzat de diferențele de temperatură dintre regiunile tropicale, subtropicale și polare. Jetstream afectează vremea, direcționând masele de aer și sistemele meteorologice, creând benzi puternice de vânt și turbulențe, care pot duce la o vreme schimbătoare și furtunoasă." (explicatia de aici). Momentan, aceasta "panglica" este deasupra Germaniei... O zi-doua o mai suport, dar pâna vineri vreau sa zboare cât mai departe de noi! "Fiecare furtună rămâne în cele din urmă fără ploaie!" (Maya Angelou) ☺
Va doresc un start bun în noua saptamâna! ♥
PS: inscriu postarea la Suzana - Citate